Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B7-0100/2011

Texte depuse :

B7-0100/2011

Dezbateri :

PV 16/02/2011 - 13
CRE 16/02/2011 - 13

Voturi :

OJ 10/03/2011 - 111

Texte adoptate :


PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 115kDOC 67k
9.2.2011
PE459.632/rev1v01-00
 
B7-0100/2011/REV

depusă pe baza declarației Comisiei

în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură


referitoare la noua legislația ungară privind mass-media


Timothy Kirkhope, Lajos Bokros în numele Grupului ECR

Rezoluția Parlamentului European referitoare la noua legislație ungară privind mass-media  
B7‑0100/2011/REV

Parlamentul European,

–   având în vedere obligațiile europene și internaționale din domeniul drepturilor omului, cum ar fi cele din convențiile ONU privind drepturile omului și din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

–   având în vedere dispozițiile Uniunii Europene privind libertățile fundamentale, în special articolele 2, 3 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale referitoare la combaterea discriminării și la libertatea mijloacelor de informare în masă,

–   având în vedere Directiva 2007/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivei 89/552/CEE a Consiliului privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune,

–   având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale societăților democratice europene, fiind recunoscută în tratatele europene și în Carta drepturilor fundamentale a UE;

B.  întrucât la 21 decembrie 2010 Parlamentul Ungariei a adoptat noua Lege privind mass-media;

C. întrucât noul cadru de reglementare așteaptă să fie semnat și declarat oficial de către președintele Republicii Ungare;

D. întrucât la 23 decembrie 2010 comisarul european Neelie Kroes a trimis o scrisoare prim-ministrului adjunct și ministrul administrației publice și justiției din Ungaria, Tibor Navracsics, în care își exprima îngrijorarea cu privire la competența și independența noii Autorități pentru Mass-media și cu privire la înregistrarea mijloacelor de informare în masă stabilită în noua Lege ungară privind mass-media;

E.  întrucât prim-ministrul Viktor Orban a declarat că guvernul ungar va modifica Legea privind mass-media în conformitate cu observațiile formulate de Comisia Europeană;

F.  întrucât noua Lege privind mass-media din Ungaria impune tuturor mijloacelor de informare în masă să se înregistreze și să relateze evenimentele naționale și de la nivelul UE într-un mod „echilibrat”, care să nu „ofenseze demnitatea umană”;

G. întrucât legea instituie o nouă Autoritate pentru Mass-media formată din cinci membri aleși pentru o durată de nouă ani, care va supraveghea toate producțiile publice de știri,

1.  invită Comisia, în calitatea sa de gardian al tratatelor, să realizeze o evaluare completă pentru a verifica dacă noua Lege ungară privind mass-media este compatibilă cu Directiva europeană a serviciilor mass-media audiovizuale (DSMA) și cu Carta drepturilor fundamentale;

2.  salută angajamentul guvernului ungar de a modifica Legea ungară privind mass-media dacă analiza Comisiei Europene va constata că este necesar ca legea în cauză să fie conformă cu legislația și cu valorile democratice europene;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și președintelui Republicii Ungare.

 

Ultima actualizare: 11 februarie 2011Notă juridică