Parlamentul European,

–   având în vedere Rezoluţia 1970/2011 a Consiliului de Securitate al ONU din 26 februarie 2011,

–   având în vedere Rezoluţia din 1 martie 2011 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin care s-a suspendat cu unanimitate de voturi calitatea Libiei de membru al Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHRC),

–   având în vedere Rezoluţia S-15/2 a UNHRC din 25 februarie 2011,

–   având în vedere decizia Consiliului din 28 februarie 2011 de impunere a unui embargo asupra armamentului şi de impunere de sancţiuni specifice Libiei,

–   având în vedere recomandarea din 20 ianuarie 2011 adresată Consiliului referitoare la negocierile în curs privind Acordul-cadru UE-Libia,

–   având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât după decenii de represiune, încălcări ale drepturilor omului şi ale libertăţilor democratice, corupţie şi agravare a situaţiei sociale a majorităţii populaţiei, popoarele din multe ţări arabe solicită cu insistenţă schimbări profunde de natură politică, economică şi socială, demonstrând împotriva regimurilor represive;

B.  întrucât Uniunea Europeană şi, în special, anumite guverne ale statelor membre, precum şi SUA, au sprijinit timp de decenii aceste regimuri, având o responsabilitate deosebită în ceea ce priveşte criza actuală;

C. întrucât regimurile din Tunisia şi Egipt au căzut, dar alte regimuri continuă să reprime cu violenţă populaţia şi protestele lor politice legitime; întrucât regimul libian refuză solicitările poporului libian şi ale comunităţii internaţionale de a se retrage imediat de la guvernare şi de a înceta vărsarea de sânge; întrucât, potrivit unor surse diverse, regimul libian lansează atacuri aeriene la adresa populaţiei civile şi încurajează mercenari să tragă fără discernământ;

D. întrucât Consiliul de Securitate al ONU a impus sancţiuni regimului politic din Jamahiria Arabă Libiană adoptând Rezoluţia 1970/2011 a CSONU;

E.  întrucât, potrivit UNHRC, aproape 150 000 de persoane au fugit din Libia în ultimele zile în Tunisia şi Egipt, în timp ce mii de refugiaţi şi lucrători străini se confruntă cu condiţii dramatice atunci când încearcă părăsească Libia,

1.  îşi exprimă solidaritatea cu popoarele din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu, salută curajul şi hotărârea acestora şi sprijină cu tărie aspiraţiile lor democratice legitime; condamnă cu fermitate folosirea violenţei împotriva demonstranţilor, în special de către regimul Gaddafi, şi deplânge numărul mare de persoane ucise şi rănite de la începutul protestelor;

2.  îşi exprimă sprijinul ferm pentru lupta poporului libian pentru libertate, reforme democratice, economice şi sociale, precum şi pentru căderea regimului autoritar; solicită UE să uşureze situaţia grea a populaţiei şi să asigure acesteia minimul necesar, mai ales asistenţă medicală;

3.  îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la situaţia din Libia şi condamnă cu fermitate reprimarea brutală a demonstraţiilor, inclusiv atacurile armate împotriva populaţiei civile, care au avut drept rezultat moartea a sute de civili şi un număr mare de răniţi; denunţă incitarea la violenţă împotriva populaţiei civile, exprimată la cel mai înalt nivel al regimului în declaraţiile lui Muammar al-Gaddafi şi ale fiului său, Saif al-Islam;

4.  subliniază dreptul populaţiei de a-şi hotărî viitorul fără ingerinţe străine;

5.  îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu criza umanitară cu care se confruntă mii de persoane care încearcă să părăsească zonele de conflict, ce a accentuat dificultăţile cu care se confruntau deja peste un milion de refugiaţi, solicitanţi de azil şi migranţi africani blocaţi în Libia; încurajează Consiliul, Comisia şi Înaltul Reprezentant să sprijine UNHCR şi alte agenţii relevante, cum ar fi OIM, PAM, Crucea Roşie Internaţională, pentru a acorda protecţie şi asistenţă de urgenţă persoanelor aflate în dificultate;

6.  condamnă sprijinul Uniunii Europene şi în special al anumitor guverne ale statelor membre oferit timp de decenii acestor regimuri; atrage atenţia că aceste regimuri au profitat de complicitatea şi sprijinul Statelor Unite şi Uniunii Europene sub pretextul protecţiei împotriva islamismului;

7.  respinge orice intervenţie militară străină pentru rezolvarea crizei din Libia;

8.  sprijină Rezoluţia 1970 a CSONU, care condamnă încălcările grave şi sistematice ale drepturilor omului comise în Libia şi în care se solicită ca situaţia din această ţară să facă obiectului unui proces la Curtea Penală Internaţională, impunând în acelaşi timp un embargo asupra armelor împotriva Libiei, precum şi o interdicţie de călătorie şi o îngheţare a activelor familiei lui Muammar al-Gaddafi;

9.  sprijină decizia UNHRC de a trimite o comisie internaţională independentă de anchetă în Libia care să investigheze încălcările legislaţiei internaţionale privind drepturile omului;

10. critică în mod ferm comerţul intensiv cu arme dintre statele membre ale UE şi Libia, Egipt şi alte regimuri represive; reaminteşte că, potrivit unor surse independente, în 2009 Italia a furnizat guvernului libian arme uşoare în valoare de 79 de milioane EUR şi că aceste arme au fost utilizate zilnic de către poliţia şi armata libiană pentru a reprima demonstraţiile paşnice ale populaţiei libiene; atrage atenţia asupra faptului că Belgia, Bulgaria, Portugalia, Franţa, Germania şi Regatul Unit au vândut, de asemenea, arme Libiei, de la arme uşoare la avioane, echipament electronic de bruiaj şi tehnologii de control al mulţimilor;

11. invită Consiliul, în acest sens, să verifice dacă s-au înregistrat încălcări ale Codului de conduită al UE cu privire la exporturile de armament şi să adopte măsuri stricte pentru a asigura respectarea dispoziţiilor codului de către toate statele membre;

12. salută decizia Consiliului din 28 februarie 2011 de a impune Libiei un embargo privind importurile de armament, muniţie şi echipamente similare;

13. îşi reiterează criticile la adresa desfăşurării negocierilor cu Libia în ceea priveşte un acord-cadru; ia act de recenta decizie de a le suspenda;

14. condamnă Acordul bilateral de prietenie, parteneriat şi cooperare dintre Italia şi Libia; subliniază că acest acord contravine convenţiilor internaţionale în special în ceea ce priveşte respectarea procedurilor de solicitare de azil şi îndeamnă Italia să-l suspende imediat;

15. invită statele membre să instituie în UE o reţea de centre de primire deschise pentru refugiaţii din Africa de Nord, utilizând fonduri adecvate ale UE; aceste centre ar trebui să ofere cel puţin asistenţă umanitară de bază, condiţii de trai decente şi consiliere adecvată de natură socială şi juridică tuturor persoanelor primite, indiferent de statutul lor juridic;

16. invită statele membre să îşi declare capacităţile de primire pentru a aplica Directiva 2001/55/CE privind protecţia temporară şi să împartă responsabilitatea pentru relocarea în alte state membre ale UE a persoanelor protejate în temeiul acestui sistem; reaminteşte că politica comună în materie de azil şi imigraţie este guvernată de principiul solidarităţii şi al partajării echitabile a responsabilităţii de către statele membre, inclusiv pe plan financiar;

17. insistă asupra faptului că UE nu poate da un răspuns represiv crizei umanitare şi că Frontex nu reprezintă un răspuns adecvat; reaminteşte că operaţiunile Frontex desfăşurate pe mare şi operaţiunile de returnare nu pot rezulta în returnarea de persoane în Libia sau în alte ţări în care viaţa lor ar fi în pericol, în conformitate cu principiul nereturnării consacrat prin articolul 19 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale; insistă asupra aplicării riguroase a legislaţiei internaţionale, în special de către agenţia Frontex;

18. reaminteşte că, în mai 2010, Parlamentul European a aprobat cu largă majoritate două rapoarte, primul referitor la crearea unui program comun de reinstalare al UE, iar al doilea referitor la amendamentele propuse privind Fondul european pentru refugiaţi pentru perioada 2008-2013, care prevedeau în special posibilitatea ca statele membre ale UE să pregătească proceduri de urgenţă în caz de circumstanţe umanitare, proceduri care ar fi putut fi deja aplicate în ceea ce priveşte situaţia umanitară din Libia; îndeamnă Consiliul să finalizeze fără întârziere procedurile de codecizie respective;

19. consideră că politica privind vecinătatea sudică a eşuat şi insistă asupra unei schimbări profunde de politică; invită Uniunea Europeană să dezvolte un veritabil parteneriat de interes comun pentru dezvoltarea, în toate dimensiunile sale, a unor forme de cooperare care să promoveze ocuparea forţei de muncă, educaţia şi formarea, în locul unor acorduri de asociere bazate în special pe stabilirea de zone de liber schimb, concepute pentru a servi interesul companiilor multinaţionale şi al capitalului privat, prin exploatarea unei forţei de muncă lipsite de drepturi sociale reale; solicită o coerenţă a politicilor UE faţă de vecinătatea sudică mediteraneeană pentru a se asigura compatibilitatea lor cu obiectivele UE de promovare a drepturilor omului şi a democraţiei; insistă asupra aplicării stricte a Codului de conduită al UE cu privire la exporturile de armament;

20. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ligii Statelor Arabe, Uniunii Africane şi guvernelor ţărilor vecine Libiei.