Charles Tannock, Marek Henryk Migalski, Paweł Robert Kowal, Ryszard Antoni Legutko, Tomasz Piotr Poręba, Ryszard Czarnecki, Michał Tomasz Kamiński
în numele Grupului ECR
Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația din Belarus (2012/2581(RSP))
B7‑0183/2012
Parlamentul European,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind situația din Belarus,
– având în vedere Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2012/126/PESC și Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului, pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2012 al Consiliului privind măsurile restrictive împotriva Belarusului,
– având în vedere Decizia 2011/69/PESC a Consiliului de modificare a listei de măsuri restrictive împotriva anumitor persoane pentru includerea persoanelor răspunzătoare pentru încălcarea normelor electorale internaționale în cadrul alegerilor prezidențiale care au avut loc în Belarus la 19 decembrie 2010,
– având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante la care Belarusul este parte,
– având în vedere concluziile Consiliului referitoare la Belarus, adoptate cu ocazia celei de-a 3065-a reuniuni a Consiliului Afaceri Externe, desfășurate la Bruxelles la 31 ianuarie 2011,
– având în vedere Declarația Summitului Parteneriatului Estic, care s-a desfășurat la Praga în perioada 7-9 mai 2009 și Declarația privind situația din Belarus, adoptată cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic, desfășurat la Varșovia, la 30 septembrie 2011,
– având în vedere Rezoluția 1857(2012) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2012, referitoare la situația din Belarus,
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât prin Decizia 2012/126/PESC a Consiliului măsurile restrictive împotriva Belarusului au fost extinse asupra a 19 judecători și procurori și a doi funcționari de poliție considerați răspunzători pentru represaliile împotriva opoziției democratice și militanților societății civile; întrucât cei 27 de miniștri de externe ai statelor membre ale UE au convenit asupra acestor sancțiuni;
B. întrucât, la 28 februarie 2012, autoritățile belaruse au cerut ambasadorului UE și ambasadorului Poloniei de la Minsk să părăsească țara și au rechemat la Minsk, pentru consultări, pe șefii reprezentanțelor diplomatice ale țării pe lângă Uniunea Europeană și la Varșovia;
C. întrucât, ca răspuns la acțiunea autorităților belaruse, în aceeași zi UE a hotărât să solicite o consultare a tuturor ambasadorilor statelor membre ale UE la Minsk;
D. întrucât UE a impus deja blocarea de bunuri și interdicția acordării de viză pentru 210 persoane datorită reprimării, în continuare, de către regimul lui Lukașenko, a societății civile, a opoziției politice și a mass-mediei independente;
E. întrucât UE a anunțat, deja, organizarea, în martie 2012, a unei dezbateri asupra sancțiunilor împotriva oamenilor de afaceri care finanțează regimul lui Lukașenko;
F. întrucât, într-o declarație comună, Rusia, Belarus și Kazahstan au considerat că sancțiunile economice sunt inacceptabile; întrucât Vladimir Putin a declarat că Rusia se opune oricăror sancțiuni pentru că ele conduc la intervenții, ca în cazurile tragice ale Libiei și Irakului;
G. întrucât continuă hărțuirea și arestarea apărătorilor drepturilor omului în Belarus, iar regimul lui Lukașenko a intensificat represiunea împotriva activiștilor societății civile, opoziției democratice și presei libere;
H. întrucât în Belarus încrederea în statul de drept și în independența justiției este insuficientă, iar procesele judiciare nu sunt, în mod clar, conforme normelor recunoscute pe plan internațional;
I. întrucât un mare număr de politicieni din opoziție, activiști ai societății civile și apărători ai drepturilor omului se află, încă, în închisori și colonii penale, printre ei numărându-se Mikolai Statkevici, Andrei Sannikau, Pavel Seviarineț, Dimitri Bandarenko și Ales Bialiațki;
J. întrucât Serghei Kavalenka, membru al partidului conservator creștin, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și o lună pentru că a atârnat steagul alb-roșu-alb (simbol al Belarusului independent) de un pom de Crăciun în localitatea Vitebsk; întrucât Serghei Kavalenka se află, în continuare, de 86 de zile, în greva foamei ca formă de protest împotriva unei sentințe nedrepte;
K. întrucât Ivan Shila, cetățean belarus aflat la studii în Polonia, a fost arestat la 14 februarie 2012 de ofițeri ai Spețnaz în fața birourilor Centrului PEN din Minsk, unde urma să participe la ceremonia de premiere „Iubesc Belarusul”; întrucât instanța l-a condamnat pe Ivan Shila la 22 de zile de închisoare pentru campania de anul trecut de solidaritate cu Dimitri Dașkevici;
L. întrucât Campionatul mondial de hochei pe gheață este prevăzut să se desfășoare în Belarus în 2014;
M. întrucât autoritățile din Belarus au semnat Declarația Summitului Parteneriatului Estic, adoptată la Praga, luându-și angajamentul față de „principiile dreptului internațional și față de valorile fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”,
1. condamnă cu fermitate hărțuirea și arestarea constantă a apărătorilor drepturilor omului de către regimul lui Lukașenko și îndeamnă autoritățile belaruse să pună capăt represiunii care îi vizează pe activiștii societății civile și ziariștii independenți;
2. solicită autorităților belaruse să elibereze imediat și în mod necondiționat personalitățile din opoziție aflate în detenție, să ofere deținuților acces fără opreliști la rude și la îngrijiri medicale și să garanteze un proces echitabil și corect celor acuzați în procesul penal privind revolta populară; îndeamnă autoritățile belaruse să îl elibereze imediat ți în mod necondiționat pe Serghei Kavalenka și să-i acorde acestuia asistența medicală necesară;
3. condamnă arestarea și condamnarea tânărului activist, membru al „Frontului tinerilor”, Ivan Shila; reamintește că acțiunile de solidarizare cu deținuții politici nu pot fi o scuză pentru represalii împotriva opoziției;
4. condamnă cu fermitate metodele utilizate de KGB, poliția belarusă și alte autorități precum tortura, hărțuirea și utilizarea forței cu scopul obținerii de a obține mărturii false de la persoanele deținute; condamnă amenințările împotriva rudelor activiștilor din opoziție, a ziariștilor, avocaților și activiștilor din societatea civilă;
5. salută sancțiunile anterioare impuse de UE împotriva reprezentanților regimului din Belarus și invită Înaltul Reprezentant al UE, Comisia și Consiliul să ia în considerare extinderea în continuare a sancțiunilor;
6. invită autoritățile belaruse să garanteze respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu instrumentele internaționale în materie de drepturile omului ratificate de Belarus;
7. subliniază în mod ferm că orice dialog cu regimul din Belarus este posibil numai cu condiția ca autoritățile să-și îndeplinească obligațiile constituționale și internaționale cu privire la statul de drept, drepturile omului și democrație; reiterează faptul că nu pot exista progrese în dialogul UE-Belarus în lipsa unor progrese ale Belarusului către democrație, drepturile omului și statul de drept;
8. invită Federația internațională de hochei pe gheață și federațiile naționale de hochei pe gheață să schimbe țara gazdă a Campionatului mondial de hochei pe gheață din 2014 și să îl realoce unei țări care respectă drepturile omului pe plan intern; subliniază faptul că un astfel de eveniment de prestigiu nu ar trebui să se desfășoare într-o țară al cărei regim brutal și autocratic a provocat suferințe și a dus la reprimarea a mii de persoane;
9. solicită din nou Comisiei să sprijine, prin toate mijloacele financiare și politice disponibile, eforturile societății civile din Belarus, ale mediei independente (inclusiv TV Belsat, Radioul european din Belarus, Radio Racja și altele) și ale organizațiilor neguvernamentale din Belarus de a promova democrația și de a se opune regimului;
10. salută decizia guvernului britanic de a impune o interdicție de călătorie împotriva președintelui Lukașenko, care intenționează să viziteze Regatul Unit cu ocazia Jocurilor Olimpice din această vară. Guvernul britanic trebuie felicitat pentru decizia de a acorda precedență, din punct de vedere juridic, interdicției de călătorie asupra angajamentelor asumate față de CIO;
11. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentante al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum și parlamentului și guvernului din Belarus.