Au trecut peste 20 de ani de la discursul lui Gorbaciov de la Murmansk, prin care acesta le solicita statelor din zona arctică să formeze „o adevărată zonă a păcii și colaborării fructuoase” în Nordul Îndepărtat. De atunci, au apărut câteva aspecte esențiale și critice care, combinate, au focalizat atenția asupra Nordului Îndepărtat: poluarea, schimbările climatice care au dus la deschiderea unor căi maritime până atunci închise, utilizarea resurselor, sustenabilitatea, securitatea aprovizionării cu energie, resursele halieutice. La sfârșitul lunii mai 2008, cele cinci țări învecinate cu zona arctică, și anume Canada, Danemarca, Norvegia, Rusia și SUA au adoptat o declarație (Declarația de la Ilulissat) prin care se încearcă aplicarea dreptului internațional al mării zonei arctice, dar care este împotriva încheierii unui acord juridic specific în ceea ce privește această zonă. Aceasta are o importanță deosebită pentru comunitatea internațională și pentru toți actorii potențiali din zona arctică, dar și pentru UE, printre ale cărei state membre se numără trei țări din această zonă, alte două state învecinate aflându-se într-o legătură strânsă prin intermediul SEE. În plus, aspecte legate de economie, mediu și cercetare impun ca UE să nu manifeste indiferență față de zona arctică. 

Ar putea Comisia identifica posibilele elemente ale unei strategii UE durabile și cuprinzătoare, menită să facă față acestor provocări, astfel încât UE să poată adopta o poziție mai proactivă în ceea ce privește regiunea arctică, și, în mod specific, dimensiunile de securitate, economice și de mediu din Nordul Îndepărtat?  

Dat fiind faptul că zona arctică nu este încă guvernată de niciun fel de norme și reglementări multilaterale, deoarece nu s-a prevăzut niciodată că aceasta va deveni o cale navigabilă sau o zonă de exploatare comercială, consideră Comisia că actualele structuri de guvernare din Nordul Îndepărtat sunt suficiente pentru abordarea problemelor ce apar și a celor existente? Având în vedere ultimul An Polar Internațional din anii '50, care a dus la semnarea Tratatului privind Antarctica, este Comisia de părere că, spre exemplu, o Cartă a Arcticii, obligatorie din punct de vedere juridic, ar putea reprezenta o soluție? 

Dat fiind faptul că UE are deja un interes în zona arctică, prin "fereastra arctică" a politicii privind Dimensiunea Nordică, dar și prin diferite alte domenii de politici, cum ar fi securitatea energetică, schimbările climatice, aspectele maritime sau pescuitul, în ce fel intenționează Comisia să îmbunătățească coordonarea acestor politici din aceste domenii, în special în ceea ce privește definirea unei politici cu adevărat integratoare privind zona arctică sau a Nordului Îndepărtat?