Ca urmare a decesului lui Fausto Correia (punctul 2 al PV din 10.10.2007), Parlamentul, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) şi (7) din Regulamentul său de procedură, constată existenţa unui loc vacant începând cu data de 10.10.2007 şi informează în consecinţă statul membru în cauză.
Autorităţile espagnoles competente au informat că Vicente Miguel Garcés Ramón este desemnat în locul lui Rosa Díez González, ca deputat în Parlament, cu efect de la 27.09.2007.
Autorităţile greceşti competente au informat cu privire la următoarele desemnări:
- Margaritis Schinas în locul lui Konstantinos Hatzidakis,
- Emmanouil Angelakas în locul lui Antonis Samaras,
- Anni Podimata în locul lui Panagiotis Beglitis,
- Costas Botopoulos în locul lui Marilisa Xenogiannakopoulou,
- Maria Eleni Koppa în locul lui Nikolaos Sifunakis,
- Georgios Georgiou în locul lui Georgios Karatzaferis
ca deputaţi în Parlament, cu efect de la 1.10.2007.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atâta timp cât prerogativele lor nu au fost încă verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestaţie, aceşti noi deputaţi participă la lucrările Parlamentului şi se bucură de exercitarea deplină a drepturilor în Parlament şi în organele acestuia, cu condiţia să fi declarat în prealabil în scris că nu deţin o funcţie incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European.