Procedură : 2004/0251(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0074/2007

Texte depuse :

A6-0074/2007

Dezbateri :

Voturi :

PV 29/03/2007 - 8.1
CRE 29/03/2007 - 8.1

Texte adoptate :

P6_TA(2007)0088

RAPORT     ***I
PDF 267kWORD 262k
22 martie 2007
PE 374.428v04-00 A6-0074/2007

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

(COM(2004)0718 – C6-0154/2004 – 2004/0251(COD))

Comisia pentru afaceri juridice

Raportoare: Arlene McCarthy

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 OPINION of the Committee on Civil Liberties, Justice and Home Affairs
 PROCEDURĂ

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

(COM(2004)0718 – C6-0154/2004 – 2004/0251(COD))

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2004)0718)(1),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 61 litera (c) şi articolul 67 alineatul (5) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0154/2004),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6–0074/2007),

1.  aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

Text propus de Comisie  Amendamentele Parlamentului

Amendamentul 1

Considerentul 2

(2) Consiliul European, reunit la Tampere în 15-16 octombrie 1999, a solicitat statelor membre să stabilească proceduri extrajudiciare alternative în vederea unui acces mai bun la justiţie în Europa.

(2) Principiul accesului la justiţie este fundamental şi, pentru a asigura un acces mai bun la justiţie, Consiliul European, reunit la Tampere în 15-16 octombrie 1999, a solicitat statelor membre să stabilească proceduri extrajudiciare alternative.

Amendamentul 2

Considerentul 5a (nou)

(5a) Prezenta directivă se aplică de asemenea medierii între consumatori. Prin urmare, caracteristicile medierii între consumatori ar trebui luate în considerare. În special, ar trebui să cuprindă principiile menţionate în Recomandarea 2001/310/CE a Comisiei din 4 aprilie 2001 privind principiile pentru activitatea organelor extrajudiciare implicate în soluţionarea amiabilă a litigiilor de consum1.

______________________________

1 JO L 109, 19.4.2001, p. 56.

Justification

The current legislation on consumer mediation consists of two Commission recommendations setting out a number of principles which out-of-court bodies involved in consumer ADR should comply with (Recommendation 1998/257 and Recommendation 2001/310). Those principles are very important to ensure the success of consumer ADR. We therefore consider that the principles of transparency, impartiality, effectiveness and fairness included in Recommandation 2001/310 (consensual resolution of consumer disputes) should be incorporated in the proposed directive.

Amendamentul 3

Considerentul 6

(6) Medierea poate aduce o soluţionare extrajudiciară economică şi rapidă a litigiilor civile şi comerciale prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor. Este mai probabil ca acordurile amiabile obţinute prin mediere să fie executate voluntar şi să păstreze o relaţie amiabilă şi durabilă între părţi. Aceste avantaje sunt şi mai pronunţate în situaţiile care prezintă elemente transfrontaliere.

(6) Medierea poate aduce o soluţionare extrajudiciară economică şi rapidă a litigiilor civile şi comerciale prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor. Este mai probabil ca acordurile rezultate în urma medierii să fie executate voluntar şi să păstreze o relaţie amiabilă şi durabilă între părţi. Aceste avantaje sunt şi mai pronunţate în situaţiile care prezintă elemente transfrontaliere.

 

(Prezentul amendament se aplică întregului text legislativ examinat; adoptarea sa impune adaptări tehnice în ansamblul textului).

Amendamentul 4

Considerentul 7a (nou)

(7a) Statele membre sunt încurajate să aplice dispoziţiile prezentei directive şi cauzelor interne, pentru a facilita, în special, buna funcţionare a pieţei interne. De asemenea, faptul că dispoziţiile prezentei directive sunt formulate ca fiind limitate la cauzele cu incidenţă transfrontalieră nu ar trebui să determine limitarea normelor de drept intern care reglementează în prezent forţa executorie a acordurilor rezultate în urma medierii, confidenţialitatea medierii sau efectul medierii asupra termenelor de prescripţie şi în cauze care nu se află sub incidenţa prezentei directive.

Amendamentul 5

Considerentul 8

(8) Prezenta directivă ar trebui să cuprindă procedurile în care două sau mai multe părţi la un litigiu sunt asistate de un mediator pentru a ajunge la un acord amiabil de soluţionare a litigiului, dar să excludă procedurile cvasi-judiciare precum arbitrajul, intervenţia unui avocat al poporului, plângerile consumatorilor, deciziile experţilor sau procedurile în care instanţele emit o recomandare formală, obligatorie sau nu, privind soluţionarea litigiului.

(8) Prezenta directivă ar trebui să cuprindă procedurile în care două sau mai multe părţi la un litigiu transfrontalier sunt asistate de un mediator pentru a ajunge la un acord amiabil de soluţionare a litigiului, dar să excludă procedurile precum negocierile precontractuale sau procedurile cvasi-judiciare precum arbitrajul, concilierea judiciară, intervenţia unui avocat al poporului, plângerile consumatorilor, deciziile experţilor sau procedurile în care instanţele emit o recomandare formală, obligatorie sau nu, privind soluţionarea litigiului. Ar trebui să cuprindă şi cauzele în care o instanţă recomandă părţilor medierea sau în care legislaţia naţională prevede medierea, deşi rămâne în vigoare principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară, iar dispoziţiile legislaţiilor naţionale care prevăd caracterul obligatoriu al medierii sau o asociază unor stimulente ori sancţiuni nu ar trebui să împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. De asemenea, ar trebui să fie cuprinsă în domeniul de aplicare a prezentei directive şi medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la obiectul litigiului. Cu toate acestea, prezenta directivă nu se extinde pentru a cuprinde şi încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu sau cauzele în care instanţa sau judecătorul sesizat solicită asistenţă sau consiliere din partea unei persoane competente.

Amendamentul 6

Considerentul 9

(9) Un grad minim de compatibilitate cu normele de procedură civilă este necesar în ceea ce priveşte efectul medierii asupra prescripţiei şi modul în care confidenţialitatea mediatorului va fi protejată în cadrul oricărei proceduri judiciare ulterioare. Ar trebui, de asemenea, inclusă posibilitatea instanţei de a recomanda părţilor medierea, ţinându-se seama de principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară.

(9) Având în vedere importanţa confidenţialităţii în procesul de mediere, un grad minim de compatibilitate cu normele de procedură civilă este necesar în ceea ce priveşte modul în care confidenţialitatea medierii este protejată în cadrul oricărei proceduri civile, comerciale, judiciare sau de arbitraj ulterioare. Ar trebui, de asemenea, inclusă posibilitatea instanţei de a atrage atenţia părţilor asupra medierii, ţinându-se seama de principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară. Este necesar, de asemenea, să se prevadă un grad minim de compatibilitate a normelor de procedură civilă în ceea ce priveşte efectul medierii asupra termenelor de prescripţie.

Amendamentul 7

Considerentul 10

(10) Medierea nu ar trebui considerată o soluţie secundară în raport cu procedura judiciară din cauza faptului că executarea acordurilor amiabile depinde de bunăvoinţa părţilor. De aceea, este necesar ca statele membre să instaureze o procedură prin care un acord amiabil să poată fi confirmat printr-o hotărâre, o decizie sau un instrument autentic al unei instanţe sau autorităţi publice.

(10) Medierea nu ar trebui considerată o soluţie secundară în raport cu procedura judiciară din cauza faptului că executarea acordurilor rezultate în urma medierii depinde de bunăvoinţa părţilor. De aceea, este necesar să se asigure că părţile la un acord scris rezultat în urma medierii pot solicita ca acordul respectiv să aibă forţă executorie, în măsura în care această forţă executorie este posibilă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea de executare. Conţinutul unui astfel de acord poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

Amendamentul 8

Considerentul 11

(11) O astfel de posibilitate va permite recunoaşterea şi executarea unui acord amiabil în întreaga Uniune, în condiţiile stabilite de instrumentele comunitare în materie de recunoaştere reciprocă şi executare a hotărârilor şi deciziilor.

(11) Conţinutul unui acord rezultat în urma medierii, care devine executoriu într-un stat membru, va fi recunoscut şi declarat executoriu în celelalte state membre în conformitate cu legislaţia comunitară sau naţională aplicabilă, de exemplu în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială1 sau al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti2.

__________________________

1 JO L 12, 16.01.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Comisiei (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

2 JO L 338, 23.12.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Comisiei (JO L 367, 14.12.2004, p. 1).

Amendamentul 9

Considerentul 11a (nou)

(11a) Deşi prezenta directivă reglementează medierea în materie de drept al familiei, domeniul său de aplicare cuprinde doar drepturile de care dispun părţile în temeiul legislaţiei statului membru în care se desfăşoară medierea. De asemenea, în cazul în care conţinutul unui acord rezultat în urma medierii în materie familială nu este executoriu în statul membru în care a fost încheiat şi în care se solicită executarea acestuia, prezenta directivă nu permite părţilor să eludeze legislaţia statului membru în cauză, acţionând astfel încât acordul să devină executoriu într-un alt stat membru, având în vedere că Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului prevede în mod clar că acordul trebuie să fie executoriu în statul membru în care a fost încheiat.

Amendamentul 10

Considerentul 13

(13) Aceste mecanisme şi măsuri, care sunt definite de statele membre şi care pot include recursul la soluţii comerciale, trebuie să asigure menţinerea flexibilităţii procesului de mediere şi autonomia părţilor. Comisia încurajează măsurile de autoreglementare la nivel comunitar prin, de exemplu, dezvoltarea unui cod european de conduită privind aspectele esenţiale ale procesului de mediere.

(13) Aceste mecanisme şi măsuri, care ar trebui definite de statele membre şi care pot include recursul la soluţii comerciale, ar trebui să asigure menţinerea flexibilităţii procesului de mediere şi autonomia părţilor. Comisia ar trebui să încurajeze măsurile de autoreglementare la nivel comunitar. În ceea ce le priveşte, statele membre ar trebui să încurajeze şi să promoveze aplicarea Codului de Conduită European pentru Mediatori, care va fi publicat de Comisie în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, asigurând, în acelaşi timp, garantarea calităţii medierii prin respectarea criteriilor menţionate şi definite în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluţionarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum1 şi Recomandarea 2001/310/CE a Comisiei: imparţialitate, transparenţă, eficienţă, corectitudine, reprezentare, independenţă, procedura contradictorie, legalitate şi libertate. În acelaşi mod, în medierea între societăţi comerciale şi consumatori, statele membre ar trebui să promoveze aplicarea principiilor prevăzute în Recomandarea Comisiei 2001/310/CE. De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

_______________________________

1 JO L 115, 17.04.1998, p. 31.

Amendamentul 11

Considerentul 17

(17) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda şi-au notificat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentei directive. În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceste state membre.

(17) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda şi-au notificat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentei directive.

Amendamentul 12

Articolul 1 alineatul (1)

(1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluţionarea litigiilor prin promovarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii eficiente între mediere şi procedurile judiciare.

(1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluţionarea litigiilor şi de a favoriza soluţionarea amiabilă a litigiilor prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare.

Amendamentul 13

Articolul 1 alineatul (2)

(2) Prezenta directivă se aplică în materie civilă şi comercială.

(2) Prezenta directivă se aplică în materie civilă şi comercială. Aceasta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acte sau omisiuni în exercitarea autorităţii statului („acta iure imperii”).

Amendamentul 14

Articolul 1 alineatul (3)

(3) În sensul prezentei directive, „stat membru” înseamnă statele membre, cu excepţia Danemarcei.

(3) În sensul prezentei directive, „stat membru” înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.

Amendamentul 15

Articolul 1a (nou)

Articolul 1a

Domeniul de aplicare

 

(1) Prezenta directivă se aplică în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, cel puţin una dintre acestea domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al oricărei alte părţi.

 

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), articolele 6 şi 7 din prezenta directivă se aplică cu privire la procedura judiciară ulterioară unei medieri în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, instanţa sesizată în cazul unei proceduri judiciare ulterioare se află într-un stat membru altul decât statul membru în care cel puţin una dintre părţi domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită.

 

(3) În sensul alineatelor (1) şi (2), statul membru în care o parte domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită este determinat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 sau Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Amendamentul 16

Articolul 2 litera (a)

(a) „Medierea” reprezintă orice procedură, indiferent de cum este numită sau menţionată, în care două sau mai multe părţi într-un litigiu sunt asistate de un terţ pentru a ajunge la o înţelegere privind soluţionarea litigiului, indiferent dacă procedura este iniţiată de părţi, sugerată sau impusă de o instanţă sau prevăzută de legislaţia unui stat membru.

(a) „Medierea” înseamnă o procedură structurată cu caracter voluntar, indiferent de cum este numită sau menţionată, în care două sau mai multe părţi într-un litigiu încearcă să ajungă la o înţelegere privind soluţionarea litigiului dintre ele cu ajutorul unui mediator. Această procedură poate fi iniţiată de părţi, sugerată sau impusă de o instanţă sau prevăzută de legislaţia unui stat membru, cu condiţia respectării caracterului voluntar al medierii.

Acest termen nu include încercările judecătorului de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu.

Noţiunea include medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la respectivul litigiu. Cu toate acestea, nu include încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu.

Amendamentul 17

Articolul 2 litera (b)

(b) „Mediator” înseamnă orice terţ care realizează o mediere, indiferent de denumirea sau profesia sa în statul membru respectiv şi de modul în care a fost numit sau solicitat să realizeze medierea.

(b) „Mediator” înseamnă orice terţă persoană care este numită în condiţii ce permit să se presupună în mod rezonabil că medierea va fi realizată cu profesionalism, imparţialitate şi competenţă, indiferent de denumirea sau profesia sa în statul membru respectiv şi de modul în care a fost numită sau solicitată să realizeze medierea.

Amendamentul 18

Articolul 2a (nou)

Articolul 2a

 

Calitatea medierii

 

(1) Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea de coduri de conduită şi aderarea la acestea de către mediatori şi organizaţiile ce asigură servicii de mediere, precum şi instituirea de alte mecanisme eficiente de control al calităţii pentru asigurarea serviciilor de mediere.

 

(2) Statele membre încurajează formarea iniţială şi continuă a mediatorilor pentru a asigura realizarea corectă, eficientă, imparţială şi competentă a medierii în ceea ce priveşte părţile şi utilizarea procedurilor adecvate pentru circumstanţele specifice ale litigiului.

 

(3) Statele membre încurajează dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

Amendamentul 19

Articolul 3 alineatul (1)

(1) O instanţă în faţa căreia se prezintă o cauză poate, atunci când este cazul şi având în vedere toate circumstanţele cauzei respective, să invite părţile să recurgă la mediere pentru a soluţiona litigiul. Instanţa poate în orice caz solicita părţilor să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere.

(1) O instanţă în faţa căreia se prezintă o cauză poate, atunci când este cazul şi având în vedere toate circumstanţele cauzei respective, să invite părţile să recurgă la mediere pentru a soluţiona litigiul. De asemenea, instanţa poate invita părţile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere, în cazul în care astfel de sesiuni se organizează şi sunt uşor accesibile.

Amendamentul 20

Articolul 3 alineatul (2)

(2) Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere oricărei legislaţii naţionale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni, fie înainte, fie după demararea procedurii judiciare, cu condiţia ca legislaţia în cauză să nu împiedice dreptul de acces la sistemul judiciar, în special în situaţiile în care una dintre părţi îşi are domiciliul într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanţa judecătorească.

(2) Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere oricărei legislaţii naţionale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni, fie înainte, fie după demararea procedurii judiciare, cu condiţia ca legislaţia în cauză să nu împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.

Amendamentul 21

Articolul 3 alineatul (2a) (nou)

(2a) Medierea este o procedură voluntară.

Amendamentul 22

Articolul 4

Articolul 4

eliminat

Asigurarea calităţii medierii

 

(1) Comisia şi statele membre promovează şi încurajează elaborarea de coduri voluntare de conduită şi aderarea la acestea de către mediatori şi organizaţiile prestatoare de servicii de mediere, atât la nivel comunitar cât şi naţional, precum şi instituirea de alte mecanisme eficace de control al calităţii privind prestarea serviciilor de mediere.

 

(2) Statele membre promovează şi încurajează formarea mediatorilor pentru a permite părţilor implicate într-un litigiu să aleagă un mediator care să fie capabil să realizeze medierea într-un mod eficace şi care să răspundă aşteptărilor părţilor.

 

Amendamentul 23

Articolul 5 alineatul (1)

(1) Statele membre se asigură că, la cererea părţilor, un acord amiabil la care s-a ajuns ca urmare a unei medieri poate fi confirmat printr-o hotărâre, o decizie, un instrument autentic sau orice alt act de către o instanţă judecătorească sau autoritate publică care îi conferă acordului caracter executoriu întocmai ca o hotărâre în temeiul dreptului intern, cu condiţia ca acordul să nu contravină dreptului european sau legislaţiei interne a statului membru în care se înaintează cererea.

(1) Statele membre se asigură că părţile, sau una dintre părţi cu consimţământul expres al celorlalte, pot solicita ca, în urma unei medieri, conţinutul unui acord scris astfel obţinut să devină executoriu, în măsura în care acest lucru este posibil şi nu contravine legislaţiei statului membru în care se introduce cererea.

Amendamentul 24

Articolul 5 alineatul (1a) (nou)

(1a) Conţinutul acordului poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

Amendamentul 25

Articolul 5 alineatul (2)

2. Statele membre informează Comisia care sunt instanţele judecătoreşti sau autorităţile publice competente pentru a primi o cerere în conformitate cu alineatul (1).

2. Statele membre informează Comisia care sunt instanţele judecătoreşti sau autorităţile publice competente pentru a primi o cerere în conformitate cu alineatele (1) şi (1a).

Amendamentul 26

Articolul 5 alineatul (2a) (nou)

(2a) Niciuna dintre dispoziţiile prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoaşterii şi executării într-un alt stat membru a acordurilor rezultate în urma medierii care au devenit executorii în conformitate cu alineatul (1).

Amendamentul 27

Articolul 6

Articolul 6

eliminat

Admisibilitatea probelor în procedurile judiciare civile

 

(1) Mediatorul, sau orice persoană implicată în administrarea serviciilor de mediere, nu poate depune mărturie sau aduce probe în procedurile judiciare în ceea ce priveşte oricare dintre următoarele elemente:

 

(a) propunerea unei părţi de a recurge la mediere sau faptul că una dintre părţi a fost dispusă să participe la mediere;

 

(b) opiniile exprimate sau sugestiile făcute de una dintre părţi într-o mediere cu privire la o eventuală soluţionare a litigiului;

 

(c) declaraţiile făcute sau mărturiile depuse de una dintre părţi în timpul unei medieri;

 

(d) propunerile făcute de către mediator;

 

(e) faptul că una dintre părţi s-a declarat dispusă să accepte propunerea de soluţionare făcută de mediator;

 

(f) un document pregătit exclusiv în scopul medierii.

 

(2) Alineatul (1) se aplică indiferent de forma sub care se prezintă informaţiile sau probele menţionate.

 

(3) Divulgarea informaţiilor menţionate la alineatul (1) nu poate fi impusă de o instanţă sau orice altă autoritate judiciară într-o procedură judiciară civilă şi, în cazul în care aceste informaţii sunt prezentate ca probe, aducându-se astfel atingere alineatului (1), aceste probe sunt considerate inadmisibile. Cu toate acestea, astfel de informaţii pot fi divulgate sau admise ca probe

 

(a) în măsura necesară punerii în aplicare sau executării unui acord amiabil care rezultă direct din mediere,

 

(b) din considerente imperioase de ordin public, în special pentru a asigura protecţia copiilor sau a împiedica orice vătămare a integrităţii fizice sau psihologice a persoanelor, sau

 

(c) dacă mediatorul şi părţile convin astfel.

 

(4) Dispoziţiile de la alineatele (1), (2) şi (3) se aplică indiferent dacă procedura judiciară se referă sau nu la litigiul care face sau a făcut obiectul medierii.

 

(5) Fără a se aduce atingere alineatului (1), probele care pot fi acceptate în procedura judiciară nu devin inadmisibile ca urmare a faptului că au fost utilizate într-o procedură de mediere.

 

Amendamentul 28

Articolul 6a (nou)

Articolul 6a

 

Confidenţialitatea medierii

 

(1) Întrucât medierea trebuie să se desfăşoare cu păstrarea confidenţialităţii, statele membre se asigură, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, că nici mediatorii, nici părţile, nici persoanele implicate în administrarea procedurii de mediere nu au dreptul şi nu sunt obligaţi să divulge terţilor şi nici să furnizeze, prin mărturii în cadrul unor proceduri judiciare civile şi comerciale sau de arbitraj, informaţii rezultate dintr-o mediere sau legate de aceasta, cu următoarele excepţii:

 

(b) din considerente imperioase de ordin public sau alte motive justificate, în special pentru a asigura protecţia intereselor copiilor sau pentru a împiedica vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unei persoane; sau

 

(b) în cazul în care dezvăluirea informaţiilor este necesară pentru aplicarea sau executarea acordului rezultat în urma medierii.

 

 

(2) Niciuna dintre dispoziţiile prevăzute la alineatul precedent nu împiedică statele membre să adopte măsuri mai stricte pentru a proteja confidenţialitatea medierii.

Amendamentul 29

Articolul 7 alineatul (1)

(1) Prescripţia privind plângerea care face obiectul medieri se suspendă din momentul în care, după survenirea litigiului:

(1) Pentru a se asigura că expirarea termenului de prescripţie nu împiedică părţile care aleg medierea, în încercarea de a soluţiona un litigiu, să iniţieze ulterior o procedură judiciară cu privire la litigiul în cauză, statele membre se asigură că aceste termene nu expiră între:

(a) părţile convin să recurgă la mediere,

(a) data la care părţile convin în scris, după apariţia litigiului, să recurgă la mediere sau, în lipsa unui astfel de acord scris, data la care părţile participă la prima întâlnire de mediere, sau data la care obligaţia de a recurge la mediere intervine în temeiul legislaţiei interne; şi

(b) recursul la mediere este impus de o instanţă, sau

(b) data acordului rezultat în urma medierii, data la care cel puţin una dintre părţi le informează pe celelalte în scris că medierea s-a încheiat sau, în lipsa unei astfel de notificări scrise, data la care mediatorul declară din proprie iniţiativă sau la solicitarea a cel puţin uneia dintre părţi că medierea s-a încheiat.

(c) obligaţia de a recurge la mediere intervine în temeiul legislaţiei interne a unui stat membru.

 

Amendamentul 30

Articolul 7 alineatul (2)

(2) Atunci când medierea se încheie fără a se ajunge la un acord, prescripţia se reia din momentul în care medierea s-a terminat fără un acord amiabil, începând de la data la care fie una dintre părţi, sau amândouă, fie mediatorul, declară că medierea s-a încheiat sau se retrage, în mod efectiv, din aceasta. Prescripţia durează în orice caz cel puţin o lună de la data la care a reînceput să curgă, cu excepţia cazului în care este vorba de o prescripţie pe parcursul căreia trebuie introdusă o acţiune pentru a împiedica ca o măsură provizorie sau analoagă să înceteze a avea efect sau să fie revocată.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispoziţiilor privind termenele de prescripţie din acordurile internaţionale la care statele membre sunt părţi semnatare, incompatibile cu prezentul articol.

Amendamentul 31

Articolul 7a (nou)

Articolul 7a

 

Informarea cetăţenilor

 

(1) Statele membre se asigură că cetăţenii au acces, în special pe site-uri internet, la informaţiile referitoare la contactarea prestatorilor de servicii de mediere şi a mediatorilor, astfel cum sunt definiţi la articolul 2 litera (b).

 

(2) Statele membre încurajează juriştii să-şi informeze clienţii cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere.

Amendamentul 32

Articolul 7b (nou)

 

Articolul 7 b

 

Codului de Conduită European pentru Mediatori

 

Comisia publică Codul de Conduită European pentru Mediatori în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene ca o notificare fără efecte juridice.

Justificare

Whereas it is not the intention to attach any legal effects to the European Code of Conduct for Mediators, it is considered important to publicise it and make it readily accessible.

Amendamentul 33

Articolul 8a (nou)

Articolul 8a

 

Revizuire

 

În termen de …*, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Dacă este necesar, raportul este însoţit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive. În raport se va analiza în special impactul prezentei directive în ceea ce priveşte dezvoltarea medierii atât în cauzele interne, cât şi în cele transfrontaliere. De asemenea, se va analiza necesitatea elaborării unei propuneri privind un instrument care să armonizeze termenele de prescripţie în mai mare măsură, pentru a facilita buna funcţionare a pieţei interne.

Amendamentul 34

Articolul 9 alineatul (1)

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 septembrie 2007. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a măsurilor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare sau se asigură că părţile la mediere introduc măsurile necesare prin acorduri voluntare, statele membre adoptând toate măsurile preventive pentru a garanta în orice moment că se obţin rezultatele prevăzute în prezenta directivă, pentru a se conforma prezentei directive până la 1 septembrie 2008, cu excepţia articolului 8, pentru care conformarea va avea loc până la 1 septembrie 2009. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceste măsuri.

Justification

It must be possible to implement the Directive through self-regulation.

(1)

Nepublicată încă în JO.


EXPUNERE DE MOTIVE

The rapporteur has always been convinced about the value and interest of alternative dispute resolution, in particular mediation. It affords a cheaper, quicker and less stressful alternative to court proceedings for citizens, without removing their right to their day in court as a last resort. It may also allow parties in dispute to remain in, or even improve, a valuable relationship, which the adversarial nature of litigation might jeopardise. It also allows for creative solutions which satisfy parties' real needs. For instance, in medical negligence cases, the injured party often wants an explanation and an apology just as much as he or she seeks compensation. The very nature of litigation is apt to frustrate those needs.

However, the rapporteur initially questioned the need for a directive at a time when mediation systems across the EU are still in an embryonic phase in some Member States. Moreover, in order to be effective, mediation must be flexible. Any attempt to "regulate" mediation could stifle its development. However, as a result of her on-line consultation and the evidence presented by the experts invited to the committee's hearing, the rapporteur recognises that there is overwhelming support for the principle of having a directive. She notes that even those experts who were sceptical about the directive or critical of its legal basis were enthusiastic about mediation as an alternative means of providing access to justice. Her objective therefore has been to create a workable, light-touch directive, which reflects existing guidelines and best practice and can serve to encourage the wider use of mediation across the EU. She would take this opportunity to thank the experts who took part in their hearing for their willingness to provide drafting suggestions after the hearing, some of which she has drawn upon in drafting the report.

In the amendments, the rapporteur has sought to clarify and improve on the original proposal, in particular by modifying the definitions of mediator and mediation. She is particularly concerned to ensure that quality standards are ensured, especially by including references to the European Code of Conduct for Mediators. She has amended the provisions on recognition and enforcement to make sure that they are legally watertight and respect the legal traditions of the various Member States. As far as confidentiality is concerned, the solution proposed offers a workable way of dealing with this question which affords Member States the latitude to adopt stricter rules if they consider this to be desirable.

As far as the question of legal basis is concerned, it would appear that a majority of Member States in the Council take the view that the proposed directive should be limited to cross-border cases on the ground that, under Article 65 of the EC Treaty, measures "eliminating obstacles to the good functioning of civil proceedings, if necessary by promoting the compatibility of the rules on civil procedure applicable in the Member States" have to have "cross-border implications" and to be taken in so far as they are "necessary for the proper functioning of the internal market". The compromise which the rapporteur has put forward is designed to take into account Member States concerns' about the application of Article 65, while giving consumers and citizens in the internal market practical and user-friendly options to have access to a high standard of mediation across the EU. It is hoped that the Council will take a commonsense view of the benefits of mediation and that the directive can also be applied to domestic cases in Member States.

Lastly, the rapporteur commends this initiative insofar as it will serve to publicise and promote mediation as an alternative means of access to justice and afford a framework of common rules which are sufficiently robust to protect the parties' interests, yet light enough to allow market-driven solutions to emerge.


OPINION of the Committee on Civil Liberties, Justice and Home Affairs (23.6.2005)

for the Committee on Legal Affairs

on the proposal for a directive of the European Parliament and of the Council on certain aspects of mediation in civil and commercial matters

(COM(2004)0718 – C6-0154/2004 – 2004/0251(COD))

Draftsman: Johannes Blokland

SHORT JUSTIFICATION

The European Council has repeatedly stressed the importance of alternative methods of resolving disputes. In 2000 the Council approved alternative methods of settling disputes under civil and commercial law. Article III-269(2)(g) of the draft Treaty establishing a Constitution for Europe explicitly lists alternative methods of dispute settlement among the powers of the Community and makes the development of alternative methods of dispute settlement an objective.

If developing alternative methods of dispute settlement is an objective, restraint must be exercised in adopting legislation on the subject. New legislation will restrict the development of an alternative to legal proceedings.

The draftsman's view

The draftsman considers that the Commission's arguments are insufficiently clear to justify a directive on mediation. He therefore proposes that the directive should apply only to international cases. This will avoid hampering the development of mediation as an alternative to legal proceedings in the Member States. Experiments with mediation would then have to comply with the requirements of the directive. The development of alternative methods of dispute settlement is on the agenda of Ministries of Home Affairs in several Member States, and Justice Ministries are also interested in it.

The definitions provided by the Commission in Article 2 are too broad. It is necessary to limit them so that mediation cannot be abused. The draftsman therefore opts, in line with the guidelines of international mediators' organisations, to require a mediation agreement to be concluded in writing and to have mediation conducted by a neutral mediation expert.

In addition to defining the quality of mediation, it is necessary to provide for an independent complaints procedure and independent disciplinary rules. If mediation is to become a fully-fledged alternative to legal proceedings, such instruments are essential.

Confidentiality is a feature of mediation. Article 6 links the requirements of confidentiality of the mediation to the possible bringing of a court action. In the draftsman's view, the confidentiality of mediation should also be mentioned in the heading. Moreover, not only statements and admissions during mediation should be treated as confidential. Behaviour displayed during mediation is also seen by experts as constituting evidence for proceedings. It is desirable to insert this in the directive.

The development of mediation in the Member States currently would not benefit from legislation. In amended form, this directive could help to generate confidence in mediation as an alternative to court action in international disputes.

AMENDMENTS

The Committee on Civil Liberties, Justice and Home Affairs calls on the Committee on Legal Affairs, as the committee responsible, to incorporate the following amendments in its report:

Text proposed by the Commission(1)  Amendments by Parliament

Amendment 1

Recital 10

(10) Mediation should not be regarded as a poorer alternative to judicial proceedings in the sense that settlement agreements are dependant on the good will of the parties for their enforcement. It is therefore necessary to ensure that all Member States provide for a procedure whereby a settlement agreement can be confirmed in a judgment, decision or authentic instrument by a court or public authority.

(10) Mediation should not be regarded as a poorer alternative to judicial proceedings in the sense that settlement agreements are dependant on the good will of the parties for their enforcement. It is therefore necessary to ensure that all Member States provide for a procedure whereby a settlement agreement can be confirmed in a judgment, decision or authentic instrument by a court or public authority if legislation in the field of civil or commercial law does not provide for this.

Justification

In some Member States, an agreement reached through mediation is legally valid without any court decision or instrument. It is therefore undesirable to compel all Member States to adopt this procedure.

Amendment 2

Article 1, paragraph 1

1. The objective of this directive is to facilitate access to dispute resolution by promoting the use of mediation and by ensuring a sound relationship between mediation and judicial proceedings.

1. The objective of this directive is to facilitate access to dispute resolution by promoting the voluntary use of mediation by the parties and by ensuring a sound relationship between mediation and judicial proceedings.

Justification

The distinguishing feature of mediation is that both parties agree to it, and this should be specified.

Amendment 3

Article 2, point (a), subparagraph 1

(a) “Mediation” shall mean any process, however named or referred to, where two or more parties to a dispute are assisted by a third party to reach an agreement on the settlement of the dispute, and regardless of whether the process is initiated by the parties, suggested or ordered by a court or prescribed by the national law of a Member State.

(a) “Mediation” shall mean a process, however named or referred to, where two or more parties to a dispute seek to reach an agreement on the settlement of their dispute through a mediator. This process may be initiated by the parties, suggested or ordered by a court with the consent of the parties or initiated pursuant to an obligation laid down by the national law of a Member State.

Justification

This definition states that the aim is to reach agreement through a mediator, whose job is not to 'assist' the parties. It also makes it clear that the mediation process must always have the consent of both parties. This is of essential importance to its success.

Amendment 4

Article 3, paragraph 1

1. A court before which an action is brought may, when appropriate and having regard to all circumstances of the case, invite the parties to use mediation in order to settle the dispute. The court may in any event require the parties to attend an information session on the use of mediation.

1. A court before which an action is brought may, when appropriate and having regard to all circumstances of the case, invite the parties to use mediation in order to settle the dispute. The court may ask the parties to attend an information session on the use of mediation.

Justification

The formulation in the original text exceeds the bounds of the framework-setting character of the proposal for a directive and violates the subsidiarity principle in respect of the courts. This amendment leaves open the possibility of formulating referrals.

Amendment 5

Article 4, paragraph 2

2. Member States shall promote and encourage the training of mediators in order to allow parties in dispute to choose a mediator who will be able to effectively conduct a mediation in the manner expected by the parties.

2. Member States shall promote and encourage the training of mediators in order to allow parties in dispute to choose a mediator who will be able to conduct a mediation effectively, in a responsible manner and in accordance with the justified expectations of the parties.

Justification

It is possible that parties to a mediation procedure may enter into it with completely opposite expectations. The text should therefore be amended to make provision for this criterion.

Amendment 6

Article 6, heading

Admissibility of evidence in civil judicial proceedings

Confidentiality of the mediation procedure

Justification

In this article, the emphasis should be on the confidentiality of the mediation procedure. It follows that information obtained through mediation cannot be adduced as evidence in judicial proceedings. This also applies to administrative judicial proceedings, and is not confined to civil proceedings. The amendment to the heading applies to both.

Amendment 7

Article 6, paragraph 1, point (a)

(a) An invitation by a party to engage in mediation or the fact that a party was willing to participate in mediation;

deleted

Justification

An invitation or offer by a party to end a dispute through mediation should not be covered by the provisions on the confidentiality of mediation.

PROCEDURĂ

Titlu

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

Referinţe

COM (2004)0718 – C6-0154/2004 – 2004/0251(COD)

Comisia competentă în fond

JURI

Comisia sesizată pentru avizare
  Data anunţului în plen

LIBE
27.10.2004

Cooperare consolidată

 

Raportor pentru aviz :
  Data numirii

Johannes Blokland

21.2.2005

Examinare în comisie

26.5.2005

21.6.2005

 

 

 

Data adoptării amendamentelor

21.6.2005

Rezultatul votului final

pentru:

împotrivă:

abţineri:

44

0

3

Membri titulari prezenţi la votul final

Alexander Nuno Alvaro, Edit Bauer, Johannes Blokland, Mihael Brejc, Kathalijne Maria Buitenweg, Michael Cashman, Jean-Marie Cavada, Charlotte Cederschiöld, Carlos Coelho, Fausto Correia, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Rosa Díez González, Antoine Duquesne, Kinga Gál, Lívia Járóka, Ewa Klamt, Magda Kósáné Kovács, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Barbara Kudrycka, Stavros Lambrinidis, Henrik Lax, Sarah Ludford, Helmuth Markov, Edith Mastenbroek, Jaime Mayor Oreja, Claude Moraes, Hartmut Nassauer, Bogdan Pęk, Martine Roure, Michele Santoro, Inger Segelström, Manfred Weber, Stefano Zappalà, Tatjana Ždanoka

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Richard Corbett, Panayiotis Demetriou, Jeanine Hennis-Plasschaert, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Jean Lambert, Bill Newton Dunn, Marie-Line Reynaud, Agnes Schierhuber, Kyriacos Triantaphyllides

Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final

Richard James Ashworth, Helmuth Markov, Manolis Mavrommatis, Frédérique Ries, John Whittaker

(1)

Not yet published in OJ.


PROCEDURĂ

Titlu

Medierea în materie civilă şi comercială

Referinţe

COM(2004)0718 - C6-0154/2004 - 2004/0251(COD)

Data prezentării la PE

22.10.2004

Comisia competentă în fond

Data anunţului în plen

JURI

27.10.2004

Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare

Data anunţului în plen

LIBE

27.10.2004

 

 

 

Raportor(i)

Data numirii

Arlene McCarthy

24.11.2004

 

 

Examinare în comisie

21.6.2005

13.9.2005

31.1.2006

20.4.2006

 

11.9.2006

3.10.2006

 

 

Data adoptării

20.3.2007

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

26

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Marek Aleksander Czarnecki, Cristian Dumitrescu, Monica Frassoni, Giuseppe Gargani, Klaus-Heiner Lehne, Katalin Lévai, Antonio Masip Hidalgo, Hans-Peter Mayer, Manuel Medina Ortega, Hartmut Nassauer, Aloyzas Sakalas, Francesco Enrico Speroni, Rainer Wieland, Jaroslav Zvěřina, Tadeusz Zwiefka

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Mogens N.J. Camre, Nicole Fontaine, Janelly Fourtou, Jean-Paul Gauzès, Kurt Lechner, Eva Lichtenberger, Arlene McCarthy, Marie Panayotopoulos-Cassiotou, Michel Rocard, Gabriele Stauner, József Szájer, Jacques Toubon

Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final

Toine Manders

Ultima actualizare: 28 martie 2007Notă juridică