privind dezvoltarea Consiliului ONU pentru drepturile omului, inclusiv a rolului UE

(2008/2201(INI))

Parlamentul European,

- având în vedere rezoluţiile sale anterioare privind Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, începând cu anul 1996, în special Rezoluţia din 16 martie 2006 privind rezultatul negocierilor asupra Consiliului pentru Drepturile Omului şi a 62-a sesiune a UNCHR(1), precum şi Rezoluţiile din 29 ianuarie 2004 privind relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite(2), din 9 iunie 2005 privind reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite(3), din 29 septembrie 2005 privind rezultatul Reuniunii mondiale la nivel înalt a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 14-16 septembrie 2005(4), precum şi cea din 21 februarie 2008 privind cea de a şaptea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului (UNHCR)(5) şi cea din 8 mai 2008 referitoare la Raportul anual 2007 privind drepturile omului în lume şi politica UE în domeniu(6),

- având în vedere rezoluţiile sale de urgenţă cu privire la drepturile omului şi democraţie,

- având în vedere raportul Secretarului General ONU intitulat „O mai mare libertate”, rezoluţia ulterioară 60/1 a Adunării Generale ONU privind rezultatele reuniunii mondiale la nivel înalt din 2005, precum şi raportul Secretarului General ONU din 7 martie 2006, intitulat „Să investim în Organizaţia Naţiunilor Unite - pentru o organizaţie mai puternică pe plan mondial”;

- având în vedere Rezoluţia A/RES/60/251 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de înfiinţare a Consiliului pentru Drepturile Omului (UNHRC),

- având în vedere declaraţia Preşedinţiei din 16 martie 2006, făcută în numele Uniunii Europene, privind înfiinţarea UNHRC,

- având în vedere sesiunile anterioare, ordinare sau extraordinare, ale UNHRC;

- având în vedere rezultatul activităţii grupurilor de lucru ale UNHRC privind procedura de depunere a unei plângeri, revizuirea universală periodică (RUP), viitorul sistem de consultare de experţi, agenda, programul anual de lucru, metodele de lucru, regulamentul de procedură şi evaluarea procedurilor speciale,

- având în vedere rezultatele celei de a treia alegeri a statelor membre pentru UNHRC, organizată la Adunarea Generală ONU la 21 mai 2008;

- având în vedere rezultatele alegerilor pentru preşedinţia UNHRC, care au avut loc pe data de 19 iunie 2008,

- având în vedere prima şi a doua sesiune a RUP care au avut loc în intervalul 7 - 18 aprilie 2008, respectiv 5 – 16 mai 2008;

- având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

- având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A6-0498/2008),

A. întrucât respectarea, promovarea şi garantarea universalităţii drepturilor omului fac parte integrantă din acquis-ul juridic al Uniunii Europene şi reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale UE;

B.  întrucât UE consideră că drepturile omului şi democraţia sunt elemente esenţiale ale relaţiilor sale externe şi întrucât politica sa externă are la bază susţinerea deplină şi fără echivoc a multilateralismului eficient, aşa cum este prevăzut în Carta ONU;

C. întrucât Organizaţia Naţiunilor Unite şi UNHRC constituie una dintre cele mai adecvate organizaţii pentru abordarea cuprinzătoare a aspectelor legate de drepturile omului şi de provocările din sectorul umanitar;

D. întrucât decizia de înfiinţare a UNHCR a fost salutată de toată lumea ca fiind o iniţiativă de remediere a deficienţelor UNCHR şi de consolidare a poziţiei pe care drepturile omului o ocupă în dezbaterile interguvernamentale, prin crearea unui organism semi-permanent;

E.  întrucât UNHRC şi-a stabilit un program ambiţios pentru primii doi ani, care include şi revizuirea procedurilor şi metodelor de lucru - mai ales dezvoltarea şi implementarea RUP, cu două sesiuni organizate până în prezent, oferind un raport referitor la 32 de state, dintre care şapte sunt state membre UE- şi revizuirea procedurilor speciale,

F.  întrucât UE a sprijinit şi militat pentru stabilirea UNCHR şi întrucât UE şi statele membre s-au angajat plenar să joace un rol activ şi vizibil pentru a crea şi sprijini un organism eficient care să se ocupe de provocările contemporane la adresa drepturilor omului;

G. întrucât UE a sprijinit total instituirea majorităţii consolidate şi a criteriilor pentru alegerea în UNHCR, propuneri care nu au fost însă reţinute, precum şi proceduri de monitorizare al realizării concrete a promisiunilor electorale ale statelor membre ale ONU;

H. întrucât s-a dovedit că statele membre acţionează cu mai multă coeziune în UNHCR decât au făcut-o în UNCHR, cu toate că unitatea la nivelul UE mai lasă de dorit, mai ales datorită intereselor naţionale divergente şi a dorinţei persistente a statelor membre de a acţiona independent la ONU;

I.   întrucât faptul că statele membre UE constituie o minoritate numerică în cadrul UNHRC obstrucţionează în mare măsură posibilitatea UE de a influenţa agenda UNHRC şi reprezintă un impediment major pentru integrarea poziţiilor UE în lucrările UNHRC;

J.   întrucât absenţa regretabilă a Statelor Unite din UNHCR a condus la necesitatea ca UE să îşi consolideze rolul de lider între ţările democratice în domeniul drepturilor omului;

K. întrucât Parlamentul urmăreşte îndeaproape evoluţiile din UNHRC, trimiţând periodic delegaţii la sesiunile acestuia şi invitând raportorii speciali şi experţi independenţi să-şi aducă aportul la lucrările sale din domeniul drepturilor omului;

L.  întrucât urmează ca în 2011 să fie revizuite procedurile şi mecanismele UNHCR, conform Rezoluţiei 60/251 a Adunării Generale,

Evaluarea generală a activităţii UNHCR în primii doi ani

1.  salută activitatea de până acum a UNHRC şi constată că UNHRC poate deveni un cadru valoros pentru eforturile multilaterale ale UE în domeniul drepturilor omului; cu toate acestea, regretă că în cei doi ani de activitate noul organism nu a reuşit încă să realizeze progrese substanţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea rezultatelor ONU în materie de drepturile omului;

2.  salută adoptarea de către UNHRC a unor texte care instituie standarde importante în ceea ce priveşte drepturile omului: Convenţia internaţională pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate şi Declaraţia ONU privind drepturile populaţiilor indigene şi Protocolul opţional la Convenţia internaţională privind drepturile economice, sociale şi culturale; observă că acesta din urmă constituie o decizie capitală, întrucât prevede o procedură de plângeri individuale, creând astfel un mecanism pentru ca victimele încălcării drepturilor economice, sociale şi culturale să-şi poată prezenta plângerile la nivel internaţional; solicită Adunării Generale a ONU să adopta protocolul facultativ la Convenţia internaţională privind drepturile economice, sociale şi culturale şi solicită statelor să o ratifice rapid;

3.  regretă faptul că UNHRC nu a reuşit să acţioneze în multe dintre cele mai presante situaţii din lume în ceea ce priveşte drepturile omului, ceea ce s-a datorat parţial şi reţinerii crescânde manifestate de multe state membre ale UNHRC, care s-au opus oricărei analizări a situaţiei ţărilor, inclusiv rezoluţiilor de ţară, sesiunilor speciale şi procedurilor speciale de mandate de ţară,, invocând o posibilă presupusă politizare a UNHRC; îşi reafirmă credinţa că, referitor la autoritatea şi credibilitatea UNHRC, capacitatea acestui organism de a se ocupa eficient de situaţia individuală a ţărilor reprezintă o chestiune fundamentală;

4.  salută faptul că procedura pentru alegerile din UNHCR a permis excluderea din cadrul acestuia a unor ţări în care drepturile omului sunt grav încălcate, precum Iran şi Belarus; regretă, cu toate acestea, că nu toate grupurile geografice au organizat proceduri reale pentru alegeri în ceea ce priveşte aderarea la UNHCR; regretă faptul că sistemul de angajamente facultative a dat rezultate disparate şi inadecvate, permiţând guvernelor să se sustragă de la obligaţiile lor internaţionale în materie de drepturi ale omului; este profund îngrijorat, în această privinţă, modul în care unii membri s-ai folosit de aşa-numitele angajamente şi reafirmă, în consecinţă, faptul că o cooperare deplină în materie de proceduri speciale ar trebui să rămână criteriul fundamental pentru aderarea la UNHCR;

5.  regretă divizarea crescândă a UNHRC în blocuri regionale; consideră că „mentalitatea de bloc” subminează capacitatea sa de a reacţiona eficient, imparţial şi obiectiv la încălcările drepturilor omului din lume şi că aceasta ar putea fi adevărata cauză a părtinirii, selectivităţii şi slăbiciunii UNHRC;

6.  recunoaşte că unele delegaţii la Geneva sunt insuficient dotate pentru a purta în mod corespunzător negocieri privind drepturile omului şi se bazează pe liderii de grup pentru a-şi afirma poziţiile; cu toate acestea, observă că această tendinţă a fost compensată în câteva chestiuni foarte importante, precum codul de conduită privind procedurile speciale şi situaţia din Darfur, mai ales în grupurile asiatice şi africane; subliniază că, în acelaşi timp, poziţiile adoptate în comun de UE şi de ţările în curs de aderare au contribuit în mare măsură la această mentalitate de bloc; solicită Comisiei să elaboreze un raport anual privind modelele de votare din ONU în chestiuni de drepturi ale omului, analizând modul în care acestea au fost afectate de politicile UE, ale statelor membre UE şi a altor blocuri;

7.  recunoaşte că numărul mare de membri ai UNHRC şi participarea multor state cu statut de observatori garantează faptul că toate ţările sunt implicate în dezbaterile acestuia; consideră, în perspectiva revizuirii din 2011, că ar trebui examinată posibilitatea deschiderii universale a UNHRC în ceea ce priveşte acceptarea membrilor, ţinând cont de faptul că o formaţie mai restrânsă ar putea avea efecte pozitive;

8.  ia act de discuţiile în curs privind relaţia dintre UNHCR şi Comitetul III al Adunării Generale; reaminteşte, în acest sens, că sarcina Comitetului III este de a include în cadrul acestui organism, care cuprinde toţi membrii ONU, principalele probleme ale UNHRC; consideră că acest organism ar putea, de asemenea, remedia deficienţele UNHRC, aşa cum a făcut Adunarea Generală cu privire la deciziile secretariatului Consiliului, care constituie un important element de complementaritate între UNHRC şi Comitetul III: solicită UE să îşi afirme încă o dată angajamentul pentru sprijinirea UNHRC şi îmbunătăţirea eficienţei acestui organism, în calitate de unică platformă specializată în drepturile universale ale omului, dar şi de forum care se ocupă de drepturile omului în cadrul sistemului ONU;

9.   îşi exprimă profunda îngrijorare asupra faptului că principiul universalităţii drepturilor omului este din ce în ce mai subminat, după cum s-a observat mai ales ca urmare a încercărilor anumitor state de a introduce limite pentru drepturile omului consacrate (cum ar fi libertatea de expresie) sau de a interpreta drepturile omului dintr-o perspectivă culturală, ideologică sau tradiţională; atrage atenţia UE să fie în continuare atentă în faţa acestor încercări şi să apere cu fermitate principiile universalităţii, indivizibilităţii şi independenţei drepturilor omului;

Proceduri speciale

10. consideră că procedurile speciale sunt elementul de bază al mecanismelor ONU de protecţie a drepturilor omului şi subliniază că eficienţa şi credibilitatea UNHCR în protecţia drepturilor omului se bazează pe cooperarea cu procedurile speciale şi pe implementarea lor deplină, precum şi pe adoptarea de reforme care să conducă la consolidarea capacităţii acestora de a se ocupa de încălcările drepturilor omului;

11. consideră că procedurile speciale aplicate la situaţia individuală a ţărilor constituie un instrument esenţial pentru îmbunătăţirea drepturilor omului în zonele respective; consideră că tipul şi frecvenţa proceselor de revizuire individuale în cadrul mecanismului de revizuire universală periodică nu poate înlocui mandatele individuale pe ţări; se opune, în consecinţă, încercărilor din partea anumitor state de a folosi argumentele „raţionalizării” procedurilor speciale în vederea eliminării acelor mandate; Deplânge, în acest sens, sfârşitul mandatului individual în cazul Belarusului, a Republicii Democrate Congo şi a Cubei, precum şi desfiinţarea grupului de experţi pe Darfur;

12. salută introducerea de condiţii pentru suspendarea mandatului de ţară al Burundi; recunoaşte importanţa conceperii unei strategii de soluţionare pentru fiecare dintre aceste proceduri speciale de ţară;

13. condamnă eforturile întreprinse de unele state membre UNHCR de a limita independenţa şi eficienţa procedurilor speciale; în această privinţă, ia act de adoptarea, la 18 iunie 2007, a unui Cod de conduită al deţinătorilor de mandate pentru proceduri speciale; invită UNHRC să pună în aplicare acest Cod de conduită în spiritul Rezoluţiei 60/251 menţionate anterior şi să respecte independenţa procedurilor speciale;

14. solicită îmbunătăţirea selectării şi numirii persoanelor cu mandate pentru proceduri speciale adecvate, mai ale prin căutarea unor metode şi mijloace care să consolideze lista existentă de candidaţi din cadrul Înaltului Comisariat pentru drepturile omului, precum şi prin consolidarea independenţei persoanelor mandatate, ţinând cont de experienţa şi de expertiza acestora dar şi de criteriile reprezentării geografice şi echilibrului de gen;.

15. subliniază necesitatea unei mai bune urmăriri a concluziilor şi recomandărilor procedurilor speciale, care ar putea include şi instituirea unor mecanisme de raportare a implementării recomandărilor;

16. consideră că mecanismul de RUP este un instrument care completează procedurile speciale şi reprezintă o şansă de eficientizare a folosirii rapoartelor aferente şi de asigurarea a unei mai bune cooperări şi urmăriri a activităţii acestora;

17. solicită acordarea în continuare de sprijin financiar şi în resurse umane pentru procedurile speciale;

Revizuirea universală periodică

18. recunoaşte valoarea potenţială a mecanismului RUP în îmbunătăţirea universalităţii angajamentelor şi practicilor în domeniul monitorizării drepturilor omului în întreaga lume, prin aplicarea egalităţii în tratarea şi analiza tuturor statelor membre ONU şi prin crearea de oportunităţi noi pentru organizaţiile neguvernamentale (ONG) de a deschide dialoguri cu state individuale;

19. salută faptul că RUP s-a dovedit a fi un factor de stimulare pentru ca mai multe state membre să se angajeze să-şi respecte obligaţiile internaţionale, urmând concluziile şi recomandările organismelor prevăzute în tratat şi cele rezultate din procedurile speciale, să prezinte rapoarte de sinteză organismelor prevăzute în tratat, răspunzând principalelor solicitări de iniţiere a procedurilor speciale, să ratifice tratatele importante şi să adopte acte legislative naţionale care au menirea să asigure respectarea obligaţiilor ce provin din tratatele pe care le-au semnat

20. regretă că primele două sesiuni nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor în ceea ce priveşte realizarea unui proces „obiectiv, transparent, neselectiv , constructiv, neconflictual şi nepolitizat”(7);

21. subliniază că acest obiectiv poate fi îndeplinit numai în cazul în care revizuirea implică o expertiză independentă în toate etapele procesului de evaluare, precum şi un mecanism de urmărire eficient, orientat către rezultate;

22. deplânge absenţa unei perspective concentrate asupra drepturilor economice, sociale şi culturale, precum şi a drepturilor minorităţilor în cadrul RUP şi solicită acordarea unei mai mari atenţii acestor drepturi în sesiunile viitoare, conform principiului universalităţii, indivizibilităţii şi interdependenţei drepturilor omului;

23. denunţă folosirea alianţelor politice pentru a proteja anumite state în faţa procesului de examinare, în locul unei evaluări critice a condiţiilor şi protecţiei drepturilor omului, fapt care subminează grav însuşi scopul RUP; constată că această practică a atins un nivel periculos în cazul examinării situaţiei Tunisiei, în cadrul căreia există declaraţii care contrazic în mare măsură constatările experţilor; observă, cu toate acestea, că această examinare nu pare să reflecte o tendinţă generală;

24. salută decizia UE de a nu efectua intervenţii comune în cadrul examinării situaţiilor ţărilor şi de a asigura complementaritatea intervenţiilor, astfel încât să poată fi abordate un număr mai mare de probleme; subliniază, în acest sens, încercările UE de a distruge „mentalitatea de bloc” în cadrul UNHRC, ridicând probleme cu privire la situaţiile individuale; salută angajarea statelor membre în examinările de situaţii, inclusiv a celor referitoare la alte state membre UE; încurajează UE să continue actualul model de coordonare mai puţin strânsă şi să se asigure că toate subiectele sunt tratate de către statele membre UE cu suficientă profunzime şi că să sunt evitate repetiţiile;

25. îşi exprimă îngrijorarea că, în câteva cazuri, raportul final RUP şi dialogul interactiv în timpul procesului de evaluare nu au reflectat informaţiile conţinute în documente sau chiar contrazic constatările experţilor, făcând astfel ca procesul de evaluare să nu mai aibă rost, iar recomandările înaintate în rapoartele grupurilor de lucru sunt prea vagi şi nu au substanţă funcţională; invită membrii grupului de lucru consacrat RUP ca în viitoarele sale rapoarte de evaluare să formuleze recomandări măsurabile, concrete, realiste şi care să ţină cont de victime, bazate pe informaţiile colectate prin mecanisme independente de monitorizare sau de către ONG-uri;

26. regretă caracterul neobligatoriu al recomandărilor cuprinse RUP, care rezultă din faptul că acest mecanism permite statelor să hotărască asupra recomandărilor pe care acesta le va accepta; constată că în anumite cazuri, cum ar fi Sri Lanka, numărul total al recomandărilor acceptate a fost mic; consideră, cu toate acestea, că nu toate recomandările sunt utile sau în conformitate cu obligaţiile internaţionala în materie de drepturilor omului; cu toate acestea, consideră că această situaţie ilustrează faptul că este posibil ca RUP să nu reprezinte instrumentul cel mai util în anumite cazuri şi subliniază importanţa mecanismelor independente de monitorizare şi a concluziilor ONG-urilor în procesul RUP, concomitent cu menţinerea mandatelor individuale pe ţări ale UNCHR;

27. condamnă încercările făcute de unele sate membre de a cenzura contribuţiile din partea ONG-urilor; regretă impactul limitat al participării ONG-urilor în deciziile finale, datorat alocării unui timp limitat de intervenţie pentru discutarea raportului cu privire RUP, precum şi permiterii unei arii limitate de intervenţie, ceea ce le-a permis ONG-urilor să facă doar comentarii generale şi nu să redeschidă problemele discutate în cadrul grupurilor de lucru;

28. regretă lipsa unor consultări mai cuprinzătoare la nivel naţional, care să includă şi (ONG-urile), în privinţa rapoartelor statelor membre ONU; îndeamnă, aşadar, toate statele cuprinse în procesul de revizuire să se angajeze într-o manieră deschisă în discuţii de fond cu privire la situaţia drepturilor omului, care să includă toate sectoarele guvernamentale şi societatea civilă, ţinând cont că principalul obiectiv al procesului de revizuire este îmbunătăţirea concretă a drepturilor omului în acele ţări;

29. solicită tuturor statelor să realizeze, în urma evaluării, o consultare extinsă la nivel naţional, pe baza recomandărilor sale; solicită UE să investigheze modul în care pot fi folosite aceste recomandări pentru a crea programe de asistenţă tehnică;

30. solicită UNHRC să sprijine eforturile care vizează creşterea responsabilităţii statelor membre ale ONU în domeniul drepturilor omului prin creşterea eficienţei RUP, în special prin adoptarea unor proceduri mai stricte, pentru a evita tacticile deliberate de obstrucţie sau de diversiune, care subminează chiar obiectivele ONU, UNHRC şi RUP;

Transparenţa şi participarea societăţii civile la activităţile UNHCR

31. subliniază încă o dată importanţa participării societăţii civile la activitatea UNHCR şi recomandă insistent statelor membre să creeze modalităţi şi instrumente eficiente care să permită societăţii civile să participe în cadrul UNHCR şi să-şi exercite prerogativele aferente statutului lor consultativ pentru a prezenta comunicări scrise şi declaraţii orale;

32. salută menţinerea practicii participării ONG-urilor din domeniul drepturilor omului la dezbateri şi speră că această participare se va îmbunătăţi şi întări în viitor; reiterează solicitarea de reformare a comisiei ONU pentru ONG-uri, în vederea asigurării participării efective a ONG-urilor independente şi subliniază că recomandările de acreditare trebuie făcute de experţi independenţi, pe baza activităţii şi contribuţiilor ONG-urilor;

33. constată că natura permanentă a UNHCR pune probleme speciale ONG-urilor care nu au sedii la Geneva; salută, cu toate acestea, contribuţiile agenţiilor care conlucrează, în numele ONG-urilor, cu OHCHR şi Biroul ONU de la Geneva pentru a oferi ONG-urilor informaţii cu privire la activităţi şi pentru a le înlesni participarea la lucrările UNHCR;

34. solicită finanţatorilor să ia în considerare necesităţile în materie de formare şi fonduri ale organizaţiilor pentru drepturile omului, mai ales a celor care nu au sediul la Geneva, astfel încât să le dea posibilitatea să participe sistematic şi eficient la lucrările UNHRC; solicită Comisiei să susţină în continuare iniţiativele societăţii civile de control al politicilor guvernamentale referitoare la chestiunile de drepturile omului ale ONU;

35. regretă lipsa de interes şi de cunoştinţe a publicului în privinţa UNHRC; salută, de aceea, iniţiativele OHCHR care vizează creşterea transparenţei, cum ar fi cea privind crearea „Buletinului reuniunilor neoficiale”; salută publicarea pe internet a informaţiilor referitoare la sesiunile UNHRC, vizând creşterea gradului de informare a publicului cu privire la activitatea sa:

Înaltul Comisariat pentru drepturile omului

36. îşi reafirmă opinia că OHCHR este un organism esenţial în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite, întrucât joacă un rol cheie în protecţia şi respectarea drepturilor omului prin integrarea acestora în sistemul ONU şi în cadrul tuturor organizaţiilor din sector, în special în ceea ce priveşte acţiunile legate de reinstaurarea şi consolidarea păcii, dezvoltării şi acţiunii umanitare;

37. îşi reafirmă sprijinul pentru OHCHR şi respectul pentru integritatea atribuţiilor acestui organism, precum şi pentru independenţa şi imparţialitatea sa;

38. încurajează eforturile OHCHR de a-şi accentua prezenţa pe teren prin deschiderea unor birouri regionale; în această privinţă, salută semnarea memorandumului de înţelegere între OHCHR şi autorităţile din Kârgâze privind deschiderea unui birou regional OHCHR în Bishkek; îşi exprimă încă o dată aprecierea pentru activitatea OHCHR în sprijinul organismelor prevăzute în tratat şi al procedurilor speciale;

39. apreciază activitatea dnei Louise Arbour în calitate de şefă a OHCHR, precum şi angajarea şi integritatea de care a dat dovadă şi are încredere că succesoarea ei, dna Navanethem Pillay va demonstra acelaşi entuziasm şi se va ridica la înălţimea provocărilor postului;

40. salută contribuţiile voluntare pe care Comisia Europeană le-a oferit de mulţi ani OHCHR, printre care 4 milioane EUR pentru anul 2008, în cadrul Instrumentului european pentru democraţie şi drepturile omului; îndeamnă statele membre să continue să sprijine acest OHCHR, în special în cadrul Comitetului administrativ şi bugetar V al Adunării Generale, astfel încât să se asigure că independenţa acestuia nu este afectată, beneficiind şi de toate resursele financiare necesare îndeplinirii mandatului său;

Rolul UE în UNHRC

41. salută participarea activă a UE în primii doi ani de funcţionare a UNHRC, mai ales prin deciziile de sponsorizare şi co-sponsorizare, declaraţii, intervenţii în dialoguri şi dezbateri interactive şi convocări la care s-a răspuns ale unor sesiuni speciale privind situaţia drepturilor omului în Darfur, în decembrie 2006, şi în Myanmar, în octombrie 2007; recunoaşte angajamentele luate de UE pentru a aborda în cadrul UNHRC situaţiile specifice ţărilor;

42. salută faptul că toate rezoluţiile propuse sau susţinute de UE sau fost aprobate de către UNHRC pe parcursul primelor sale opt sesiuni ordinare şi şapte sesiuni extraordinare; observă, cu toate acestea, că nu au fost puse la vot numeroase chestiuni asupra cărora nu exista un consens sau chiar controversate;

43. ia act de faptul că statele membre UE care fac parte din UNHRC se împart în două grupuri regionale, anume grupul statelor Europei de Vest şi Grupul statelor Europei de Est; observă că UE contestă prezentarea „statelor merituoase” pe regiuni, care are drept rezultat o competiţie între statele membre UE pentru alegerea în UNHRC;

44. încurajează UE să-şi continue presiunile în vederea instituirii unor criterii pentru alegerea în UNHRC, inclusiv emiterea unor invitaţii permanente la procedurile speciale, precum şi în vederea monitorizării concretizării efective a promisiunilor electorale ale statelor membre ale ONU; solicită încă o dată aplicarea acestei reguli pentru a decide asupra sprijinului acordat de UE ţărilor candidate; regretă că această solicitare nu a primit încă răspuns din partea UE;

45. observă că UE se află în minoritate numerică în cadrul UNHCR, ceea ce poate reprezenta un impediment atunci când doreşte să-şi facă auzită vocea; salută practica consacrată în timpul Preşedinţiei slovene, de acordare de „asistenţă” altor membri UNHRC şi de „împărţire a sarcinilor” între statele membre UE; solicită statelor membre să continue şi să consolideze această practică;

46. salută tendinţa din ce în ce mai pronunţată a statelor membre de a interveni în dezbateri, în plus faţă de intervenţia Preşedinţiei UE; solicită continuarea acestui demers şi solicită statelor membre UE să dea o nouă forţă mesajului UE, transmiţând „un mesaj pe mai multe voci”; încurajează statele membre UE să ia iniţiative transregionale, ca modalitate utilă de a contracara politicile de bloc; solicită UE şi Organizaţiei Conferinţei Islamice să-şi intensifice eforturile în direcţia îmbunătăţirii înţelegerii reciproce şi colaborării;

47. susţine încercarea UE de a găsi o poziţie comună şi coordonată în cadrul UNHRC; regretă, cu toate acestea, că în cursul realizării unei politici comune a statelor membre UE la UNHRC, UE se prezintă adesea cu propuneri care reflectă cel mai mic numitor comun, limitând astfel dinamica potenţialului diplomatic al UE în raport cu celelalte grupări regionale; încurajează Înaltul Reprezentant UE să-l mandateze de Reprezentantul personal pentru democraţie şi drepturile omului - dacă este necesar prin trimiterea unor emisari - să efectueze consultări extinse în Africa, Asia şi America Latină cu privire la chestiunile discutate la UNHRC, în vederea angajării ţărilor din alte blocuri în iniţiativele comune la nivelul ONU;

48. regretă că, parţial şi din cauza timpului şi eforturilor necesare pentru a ajunge la o poziţie comună, UE nu reuşeşte să aibă o influenţă efectivă în cadrul sistemului extins al ONU; solicită UE ca, rămânând angajată pe calea obţinerii unei poziţii comune, să-şi mărească flexibilitatea în ceea ce priveşte chestiunile mai puţin importante pentru a fi capabilă să reacţioneze mai rapid şi mai eficient în negocieri privind chestiuni fundamentale;

49. regretă atitudinea mai degrabă defensivă adoptată de UE în cadrul UNHCR, şi mai ales reticenţele sale de a depune rezoluţii comune privind situaţia individuală a ţărilor, întrucât acestea întâmpină de obicei o rezistenţă acerbă din partea anumitor ţări, precum şi căutarea cu orice preţ a consensului şi tendinţa de a evita exprimări care pot da naştere unor reacţii adverse, ceea ce duce la acceptarea unor compromisuri care nu reflectă preferinţele UE, cum s-a întâmplat în cazul rezoluţiilor privind situaţia din Darfur, adoptate în martie 2007 şi a celor privind grupul de experţi în ceea ce priveşte Darfurul, adoptate în decembrie 2007, care au dus la desfiinţarea grupului, deşi UE insistase iniţial ca acesta să fie menţinut;

50. solicită UE şi statelor membre să-şi utilizeze mai bine influenţa potenţială pentru a avea un rol de lider al grupurilor ţărilor democratice cu o situaţie solidă în ceea ce priveşte drepturile omului; consideră că acest rol de lider poate fi obţinut cel mai bine prin consolidarea parteneriatelor cu statele din alte grupuri regionale, aşa cum s-a demonstrat în urma câtorva iniţiative UE din cadrul sistemului ONU, cum ar fi rezoluţiile Adunării Generale referitoare la moratoriul privind pedeapsa capitală şi dreptul la aprovizionarea cu apă;

51. solicită UE şi statelor membre să interacţioneze mai energic cu ceilalţi membri democratici ai UNHRC, inclusiv ţările din grupurile african şi asiatic şi mai ales cu statele democratice care respectă statul de drept la nivel internaţional;; consideră că preşedinţia nigeriană a UNHRC constituie o oportunitate pentru UE în această privinţă;

52. solicită UE să organizeze reuniuni periodice cu acele ţări pe teme specifice, în vederea creării unui mecanism de coalizare şi a asigurării unui sprijin cât mai larg pentru poziţiile sale; subliniază necesitatea de a da mai multă putere misiunilor statelor membre UE de la Geneva şi de a investi în resurse diplomatice, prin trimiterea unor specialişti în drepturile omului şi a unor diplomaţi de nivel înalt pentru a imprima orientări în cadrul UNHCR;

53. solicită o coordonare şi o cooperare mai strânsă între grupurile de lucru ale Consiliului UE, aflate la Bruxelles, şi birourile şi reprezentanţele permanente de la New York şi de la Geneva ale UE şi statelor membre; în această privinţă, salută descentralizarea efectivă a deciziilor cotidiene de la Bruxelles la Geneva, capitalele păstrând un rol important în coordonare;

54. solicită încă o dată UE să administreze mai eficient ajutorul şi sprijinul politic acordat ţărilor terţe, precum şi alte instrumente precum dialogurile şi consultările pe tema drepturilor omului, în vederea garantării unui acord mai extins asupra iniţiativelor sale şi ale co-sponsorilor, care ar trebui realizat în respectul dreptului internaţional şi al standardelor din domeniul drepturilor omului universal recunoscut, precum şi în spiritul promovării reformelor democratice;e; în acelaşi timp, solicită statelor membre UE şi Comisiei Europene ca, atunci când stabilesc obiectivele şi priorităţile programelor de asistenţă ale UE, să ia în considerare rezultatele activităţii UNHRC în privinţa fiecărui stat, inclusiv a recomandărilor şi concluziilor UPR;

55. regretă că UE nu a fost capabilă să prezinte UE priorităţi substanţiale pentru activitatea UNHRC şi a fost de câteva ori obligată să se limiteze la o atitudine de „limitare a pagubelor”, cum s-a întâmplat mai ales în cazul Codului de conduită pentru procedurile speciale propus în 2007 de grupul african; solicită UE să adopte o strategie mai dinamică şi să-şi intensifice eforturile pentru a avea un cuvânt de spus asupra agendei şi dezbaterilor UNHRC;

56. consideră că, având în vedere faptul că statele membre UE au o situaţie mai bună în materie de drepturile omului decât mulţi alţi membri UNHRC, acţiunile UE ar câştiga în eficienţă dacă nu ar putea fi acuzată de aplicarea standardelor duble şi de a fi selectivă în propriile politici privind democraţia şi drepturile omului; solicită, de aceea, UE să-şi respecte angajamentele de a promova drepturile omului în toate regiunile lumii şi în toate domeniile; în acest sens, solicită UE să se implice activ în pregătirea Conferinţei de la Durban, care va avea loc în 2009, ţinând seama în special de necesitatea de a implementa rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 2007, prin care se solicita n moratoriu universal privind pedeapsa capitală;

57. încurajează prezenţa periodică a delegaţiilor Parlamentului la sesiunile UNCHR din Geneva; salută iniţiativa Subcomisiei pentru drepturile omului din Parlament de a invita la reuniunile sale pe cei ce deţin mandate pentru proceduri speciale, împreună cu preşedinţia UNCHR şi solicită continuarea acestei practici;

58. reafirmă necesitatea unei viziuni, agende politice şi strategii pe termen lung clare în ceea ce priveşte UNHRC şi activităţile statelor membre UE în cadrul acestui organism, în special în vederea revizuirii UNHRC care va avea loc în 2011; consideră că această strategie trebuie să includă repere clare; în acest sens, solicită UE :

– să reafirme şi să apere cu tărie principiile universalităţii, indivizibilităţii şi interdependenţei drepturilor omului;

– să asigure menţinerea şi consolidarea capacităţii UNHRC de a aborda situaţiile din fiecare ţară, inclusiv prin mandate pentru ţări individuale;

– să crească independenţa şi eficienţa procedurilor speciale în general şi să-şi respecte în practică obligaţia de a coopera în cadrul procedurilor speciale pentru membrii UNHCR;

– să acţioneze în vederea consolidării mecanismelor independente de monitorizare şi documentare în cadrul RUP;

– să reafirme rolul special al UNHRC ca forum internaţional principal şi legitim al drepturilor omului şi complementaritatea sa în raport cu celelalte organisme ONU;

– să apere independenţa OHCHR;

– să-şi consolideze strategia de coalizare în exterior, în special prin iniţiative transregionale;

– să se ocupe de problema propriei credibilităţi interne/externe în materie de drepturile omului, în special prin ratificarea tratatului;

59. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre ale UE şi ale UNHRC, Preşedintelui Adunării Generale a ONU, Secretarului General al ONU şi Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului.

(1) JO C 291 E, 30.11.2006, p. 409. (2) JO C 96 E, 21.4.04, p. 79. (3) JO C 124 E, 25.5.06, p. 549. (4) JO C 227 E, 21.9.2006, p. 582. (5) Texte adoptate, P6_TA(2008)0065. (6) Texte adoptate, P6_TA(2008)0193. (7) Rezoluţia 5/1 a UNHRC din 18 iunie 2007.

Dat fiind faptul că deficienţele Comisiei ONU pentru drepturile omului, şi mai ales „deficitul de credibilitate” cauzat de politizarea şi selectivitatea activităţii sale, au devenit din ce în ce mai vizibile, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 15 martie 2006, aproape în unanimitate(1), o rezoluţie prin care se înlocuia Comisia pentru drepturile omului cu un nou mecanism internaţional de promovare şi protecţie a drepturilor omului, Consiliul pentru drepturile omului.

Crearea Consiliului pentru drepturile omului a fost adesea considerată ca începutul unei noi epoci pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului în sistemul ONU: realizările Comisiei pentru drepturile omului, precum sistemul de experţi independenţi şi procedurile speciale, au fost recunoscute deschis şi au fost preluate de noul organism şi s-au creat noi mecanisme şi proceduri, printre care revizuirea universală periodică, extrem de inovativă, în vederea creşterii credibilităţii şi a gradului de protecţie a drepturilor omului, precum şi a capacităţilor de promovare a Consiliului pentru drepturile omului.

Acesta nu a fost scutit de acuze din ce în ce mai numeroase de lipsă de imparţialitate (cum că ar fi devenit la fel de politizat ca şi Comisia) şi de îndoieli cu privire la eficienţa sa în combaterea încălcărilor drepturilor omului în lume.

În lumina celor arătate mai sus şi după doi ani de funcţionare a Consiliului, timp în care reforma instituţională a fost ajustată (în special în ceea ce priveşte modalităţile de revizuire periodică universală, prin care situaţia fiecărui stat în materie de drepturile omului este evaluată la fiecare patru ani în cadrul unui proces interguvernamental, în ceea ce priveşte revizuirea procedurilor speciale cu scopul de a le „raţionaliza” şi în ceea ce priveşte adoptarea codurilor de conduită ale celor aleşi în Consiliu şi revizuirea procedurii 1503 referitoare la plângeri) şi aplicată, ar fi util să aflăm dacă Consiliul a respectat obiectivul iniţial şi a satisfăcut aşteptările, printr-o analiză a procedurilor de lucru şi a rezultatelor obţinute de-a lungul celor 9 sesiuni ordinare, 7 sesiuni speciale şi 2 sesiuni dedicate UPR ale Consiliului.

Ideea nu este, în ciuda anumitor deficienţe şi tendinţe periculoase, să se atragă atenţia în cadrul Consiliului - cu privire, de exemplu, la dispariţia treptată a mandatelor pe ţară, dificultatea de a aborda situaţiile specifice ţărilor în general şi selectivitatea Consiliului în această privinţă, caracterul interguvernamental al mecanismului de revizuire universală şi accesul relativ scăzut al ONG-urilor în cadrul acestuia, precum şi încercările din ce în ce mai vizibile de a „relativiza” drepturile omului - să prejudicieze sau să discrediteze Consiliul pentru drepturile omului, care rămâne un forum unic şi universal al drepturilor omului. Scopul este, mai degrabă, să se scoată în evidenţă realizările incontestabile ale acestuia şi, acolo unde este cazul, să se indice ameliorările posibile ale funcţionării Consiliului, dar şi ale poziţionării sale în raport cu celelalte organisme ONU, cum ar fi Comitetul III, Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate. Pe lângă aceasta, raportul va analiza rolul pe care UE l-ar putea juca în această privinţă.

Într-adevăr, plasând drepturile omului şi democraţia în centrul relaţiilor sale externe, în special prin activitatea sa în cadrul organismelor internaţionale pentru drepturile omului, UE şi-a asumat încă de la începuturi un rol activ şi vizibil în instituirea şi funcţionarea HRC, cu ambiţia de a apăra standardele cele mai înalte în materie de drepturile omului, contribuind la elaborarea unor texte care stabileau standarde de acest tip(2) şi rezoluţii pe ţări, susţinând participarea efectivă a ONG-urilor la activitatea Consiliului etc., din păcate, cu rezultate de toate felurile...

Desigur, nu trebuie subestimate dificultăţile întâmpinate de UE în apărarea poziţiilor sale în cadrul Consiliului, unde ţările cu o situaţie solidă în ceea ce priveşte drepturile omului sunt în minoritate, iar două grupuri majoritare regionale, foarte unite (Organizaţia Ţărilor Islamice şi Grupul African), aliate cu Rusia şi China, i se opun în negocieri, negocieri în decursul cărora, din cauza absenţei SUA, UE se regăseşte adesea aproape singură. Centrarea excesivă pe sine însăşi a UE se datorează în parte specificului său şi necesităţii de a aloca mult timp elaborării poziţiilor comune; cu toate acestea, se pare că lipsa sa de anticipare, dificultatea de a se impune ca lider şi abordarea mai degrabă defensivă au constituit pentru UE un obstacol - mai mult decât inferioritatea numerică - în calea realizării cu succes a unor iniţiative importante în domeniul drepturilor omului.

Raportul va analiza, de aceea, modalităţile în care UE şi-ar putea creşte influenţa în cadrul HRC şi, prin aceasta, de a da un nou impuls Consiliului pentru ca acesta să devină un organism mai eficient. În acelaşi timp, având în vedere că va exista o procedură de revizuire la cinci ani de la crearea Consiliului, adică în 2011, raportul propune, ca exerciţiu de reperare, să fie reiterat imediat înaintea acestei revizuiri.

(1) Singurele ţări care au fost împotrivă au fost: Israel, Insulele Marshall şi Statele Unite. S-au abţinut: Belarus, Iran, Venezuela, Delegaţiile Republicilor Centrafricane, Republica Democrată Coreea, Guinea Ecuatorială, Georgia, Kiribati, Liberia, Nauru, care au fost absente. (2) Convenţia Internaţională pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate şi Declaraţia ONU privind drepturile popoarelor indigene au fost adoptate chiar la începutul primei sesiunii HRC.