referitoare la relațiile comerciale ale UE cu America Latină

(2010/2026(INI))

Parlamentul European,

–    având în vedere Rezoluția sa din 1 decembrie 2005 referitoare la pregătirea celei de a 6-a Conferințe ministeriale a OMC din Hong Kong(1), cea din 4 aprilie 2006 referitoare la evaluarea Rundei Doha, ca urmare a Conferinței ministeriale a OMC din Hong Kong(2) și cea din 1 iunie 2006 referitoare la comerțul și sărăcia: elaborarea politicilor comerciale în vederea maximizării contribuției comerțului la eradicarea sărăciei(3), cea din 27 aprilie 2006 referitoare la un parteneriat mai solid între Uniunea Europeană și America Latină(4), cea din 12 octombrie 2006 referitoare la relațiile economice și comerciale între UE și Mercosur în vederea încheierii unui Acord interregional de asociere(5), cea din 23 mai 2007 privind ajutorul pentru comerț acordat de UE(6), cea din 12 iulie 2007 privind Acordul TRIPS și accesul la medicamente(7), cea din 29 noiembrie 2007 privind comerțul și schimbările climatice(8), cea din 24 aprilie 2008 privind cea de-a V-a reuniune la nivel înalt Uniunea Europeană - America Latină și Caraibe de la Lima(9) și cea întitulată „Spre o reformă a Organizației Mondiale a Comerțului”(10), cea din 20 mai 2008 privind comerțul cu materii prime și produse de bază(11), cea din 25 martie 2010 referitoare la efectele crizei economice și financiare mondiale asupra țărilor în curs de dezvoltare și a cooperării pentru dezvoltare(12) și cea din 5 mai 2010 referitoare la strategia UE în relațiile cu America Latină(13),

–    având în vedere rezoluțiile Adunării Parlamentare Euro-Latino-Americane, în special cea din 19 decembrie 2007 referitoare la provocările și oportunitățile rezultate din globalizare pentru relațiile economice și comerciale dintre Uniunea Europeană și țările din America Latină, cea din 1 mai 2008 referitoare la provocările și oportunitățile Rundei de la Doha, cea din 8 aprilie 2009 referitoare la comerțul și schimbările climatice și cea din 14 mai 2010 referitoare la reforma Organizației Mondiale a Comerțului,

–    având în vedere declarațiile finale ale sesiunilor Conferinței parlamentare privind Organizația Mondială a Comerțului (OMC) adoptate la Geneva la 18 februarie 2003, la Cancun la 12 septembrie 2003, la Bruxelles la 26 noiembrie 2004, la Hong Kong la 15 decembrie 2005 și la Geneva la 2 decembrie 2006 și 12 septembrie 2008,

–    având în vedere declarațiile adoptate în cadrul celor șase reuniuni la nivel înalt ale șefilor de stat și de guvern din America Latină și Caraibe și din Uniunea Europeană, desfășurate până în prezent la Rio de Janeiro (28 și 29 iunie 1999), la Madrid (17 și 18 mai 2002), la Guadalajara (28 și 29 mai 2004), la Viena (12 și 13 mai 2006), la Lima (16 și 17 mai 2008) și la Madrid (18 mai 2010),

–    având în vedere declarațiile comune ale celui de-al V-lea summit UE-Mexic (16 mai 2010), ale celui de-al IV-lea summit UE-MERCOSUR (17 mai 2010), ale celui de-al IV-lea summit UE-Chile (17 mai 2010), ale celui de-al IV-lea summit UE-CARIFORUM (17 mai 2010), ale celui de-al IV-lea summit UE-America Centrală (19 mai 2010) și ale summitului UE-Comunitatea Andină (19 mai 2010),

–    având în vedere Acordul de la Geneva privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și Acordul privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii,

–    având în vedere Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte, precum și Asociația pentru dezvoltare și inovare UE-Chile,

–    având în vedere Acordul de parteneriat economic, de coordonare politică și de cooperare între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite Mexicane, pe de altă parte, precum și Parteneriatul strategic între Mexic și UE,

–    având în vedere încheierea negocierilor cu privire la un Acord de asociere între UE și America Centrală,

–    având în vedere încheierea negocierilor între UE și Columbia și Peru cu privire la un Acord comercial multilateral,

–    având în vedere relansarea negocierilor UE-MERCOSUR cu privire la un acord de asociere echilibrat și ambițios între cele două regiuni, care va consolida relațiile dintre cele două părți, aducându-le atât beneficii de ordin politic, cât și economic,

–    având în vedere Declarația adoptată de Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE la 1 aprilie 2010 privind Acordul UE-America Latină privind comerțul cu banane și impactul acestuia asupra producătorilor de banane din țările ACP și UE,

–    având în vedere comunicatul comun al celei de-a XIV-a reuniuni ministeriale între Grupul de la Rio și Uniunea Europeană, care a avut loc la Praga, în perioada 11-14 mai 2009,

–    având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2009 intitulată „Uniunea Europeană și America Latină: un parteneriat între actori globali” (COM(2009)0495),

–    având în vedere „documentul de discuție” din 2 iunie 2010 prin intermediul căruia Comisia a lansat o consultare publică privind direcția în viitor a politicii comerciale a UE,

–    având în vedere concluziile Consiliului Uniunii Europene din 8 decembrie 2009 privind relațiile dintre Uniunea Europeană și America Latină,

–    având în vedere poziția sa din 5 iunie 2008 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011 și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 552/97 și nr. 1933/2006 și a Regulamentelor (CE) nr. 964/2007 și nr. 1100/2006 ale Comisiei(14),

–    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011 și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 552/97 și (CE) nr. 1933/2006 și a Regulamentelor (CE) nr. 1100/2006 și (CE) nr. 964/2007 ale Comisiei(15),

–    având în vedere Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului,

–    având în vedere declarațiile Conferinței ministeriale a OMC adoptate la Doha la 14 noiembrie 2001 și la Hong Kong la 18 decembrie 2005 și concluziile președintelui, adoptate la Geneva la 2 decembrie 2009,

–    având în vedere raportul din ianuarie 2005 al Consiliului consultativ prezidat de Peter Sutherland privind viitorul OMC(16),

–    având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite de la 8 septembrie 2000, care stabilește Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) drept criterii stabilite în mod colectiv de către comunitatea internațională pentru eliminarea sărăciei,

–    având în vedere Raportul din 2009 privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului și Raportul Secretarului General al ONU din 12 februarie 2010 privind punerea în aplicare a Declarației Mileniului, intitulat „Respectarea promisiunii: o analiză de perspectivă pentru promovarea unei agende convenite de acțiuni în scopul atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului până în 2015”,

–    având în vedere Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC), Protocolul de la Kyoto la CCONUSC și rezultatul celei de-a 15-a Conferințe a părților la CCONUSC de la Copenhaga(17),

–    având în vedere cea de-a 16-a Conferință a părților la CCONUSC, care urmează să aibă loc în Mexic,

–    având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite, Declarația universală a drepturilor omului, Pactele internaționale privind drepturile omului, Pactul internațional privind drepturile civile și politice (PIDCP) și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC),

–    având în vedere Tratatul de la Lisabona, în special articolele 3 și 21, precum și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–    având în vedere clauzele privind drepturile omului din acordurile externe ale UE,

–    având în vedere Agenda OIM pentru o muncă decentă și Pactul mondial pentru muncă al OIM, adoptat prin consens global la 19 iunie 2009 cu ocazia Conferinței Internaționale a Muncii,

–    având în vedere Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1979, și Protocolul opțional la aceasta,

–    având în vedere Raportul Stiglitz și Documentul final al Conferinței privind criza financiară și economică mondială și impactul acesteia asupra dezvoltării (24-26 iunie 2009),

–    având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–    având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0277/2010),

A.  întrucât America Latină și Uniunea Europeană împărtășesc nu numai valori comune, având o istorie și o cultură comune, ci formează, de asemenea, un parteneriat strategic;

B.   întrucât, în ultimele trei decenii, America Latină a cunoscut un proces important de diversificare a relațiilor sale comerciale, urmărind să reducă nivelul său de dependență;

C.  întrucât Uniunea Europeană și-a consolidat relațiile economice și comerciale cu America Latină, devenind al doilea partener comercial al acesteia în ordinea importanței și principalul partener comercial pentru Mercosur și Chile; întrucât, potrivit Eurostat, volumul comerțului s-a dublat în perioada 1999-2008, valoarea bunurilor importate din America Latină de UE crescând la 96,14 miliarde EUR, iar valoarea exporturilor către regiune crescând la 76,18 miliarde EUR, înregistrându-se de asemenea o creștere constantă a comerțului cu servicii; întrucât datorită efectului dramatic al crizei economice și financiare aceste cifre au scăzut în 2009 la 70,11 miliarde (importuri) și, respectiv, la 61,57 miliarde (exporturi), dar și-au reluat creșterea în 2010; întrucât țările europene constituie cea mai mare sursă de investiții străine directe (ISD) în America Latină;

D.  întrucât, în ciuda bogăției în resurse naturale, America Latină se numără printre regiunile care nu și-au putut majora cota de comerț internațional și pierde în fața unor economii mai competitive și mai dinamice din Asia;

E.   întrucât mai multe țări din America Latină se află printre cele trei țări cele mai vulnerabile la schimbările climatice din lume și având în vedere impactul considerabil al procesului de deșertificare și despădurire, intensificarea fenomenelor de tipul cicloanelor și al cazurilor de dispariție a anumitor specii care afectează America Latină într-o mare măsură, precum și numeroase exemple concrete, alarmante și foarte semnificative care reflectă amenințarea globală pe care o reprezintă schimbările climatice, cum ar fi starea în care se află pădurea tropicală amazoniană și riscul prezentat de ghețarii din Anzi;

F.   întrucât, potrivit ECLAC, succese importante în reducerea sărăciei pot fi realizate, nivelul sărăciei din America Latină reducându-se de la 44,4% în 2003 la 33% în 2010, în timp ce sărăcia și migrația le afectează tot mai mult pe femei, și întrucât, potrivit ECLAC și UNICEF, aproape 63% din copiii și adolescenții din America Latină suferă din cauza sărăciei;

G.  întrucât disparitățile în ceea ce privește nivelul de dezvoltare sunt motivul pentru care comerțul dintre anumite țări UE și America Latină și regiunea Caraibelor (ALC) este asimetric din punctul de vedere al tipului de bunuri care sunt exportate de fiecare regiune; întrucât schimburile comerciale dintre cele două regiuni sunt foarte concentrate și, deși cifra acestora este mai mult decât dublă față de 1990, se dezvoltă într-un ritm mai lent decât cele dintre cele două regiuni și alte părți ale lumii;

H.  întrucât summitul UE-ALC de la Lima din 2008 a avut drept rezultat definirea principalelor axe ale parteneriatului strategic biregional, în scopul creării unei rețele de acorduri de asociere între UE și diferitele grupuri subregionale de integrare; întrucât summitul UE-ALC de la Madrid din mai 2010 reprezintă un important pas înainte în legătură cu această abordare și a condus la reluarea tuturor negocierilor comerciale UE-ALC care fuseseră înghețate în ultimii câțiva ani;

I.    întrucât crearea unei rețele de acorduri cuprinzătoare deja în vigoare, finalizate sau în curs de negociere cu diferitele grupuri de țări din America Latină este menită să contribuie la intensificarea cooperării dintre cele două continente, permițând totodată desfășurarea unor procese de integrare regională cu diferite grade de integrare;

J.    întrucât PIB-ul pe cap de locuitor în regiune variază de la 1 211 USD în Haiti sau 2 635 USD în Nicaragua la 11 225 USD în Brazilia sau aproximativ 15 000 în Argentina, Chile și Mexic;

K.  întrucât, în ciuda progresului important în ceea ce privește gestionarea finanțelor de stat, povara datoriilor, multe fiind moștenite dintr-o perioadă precedentă, reprezintă unul dintre cele mai importante obstacole în calea investițiilor legate de comerț, a dezvoltării și a solidității finanțelor publice într-o serie de țări din America Latină;

L.   întrucât există o dorință generală în America Latină de a spori importanța economică a regiunii la nivel mondial și întrucât America Latină și-a redus dependența economică prin diversificarea activă a relațiilor sale economice; întrucât, în acest sens, Europa ar trebui să dea dovadă de înțelepciune pentru a-și întări rolul său de partener comercial foarte important și întrucât Europa și America Latină își mențin în continuare angajamentul de a consolida și mai mult parteneriatul lor strategic, care are la bază principiile, valorile și interesele comune ale acestora;

M.  întrucât noua politică comercială a UE adaptată la strategia Europa 2020 ar trebui să țină seama de situația specială din regiunea latino-americană;

N.  întrucât exportul de produse inteligente și de înaltă calitate promovat în strategia Europa 2020 necesită clienți solvabili; întrucât, în interesul ambelor părți, acordurile dintre America Latină și UE trebuie să continue să aducă beneficii tangibile societăților lor respective;

O.  întrucât în 2004 negocierile în vederea creării unei zone de liber schimb cu 750 de milioane de consumatori s-au blocat ca urmare a unei dispute referitoare în principal la accesul exportatorilor din zona Mercosur la piețele agricole europene,

1.   subliniază că Tratatul de la Lisabona definește politica comercială a UE ca parte integrantă și relevantă a acțiunii externe globale a UE și că politica externă poate juca un rol decisiv și pozitiv în crearea bogăției și în îmbunătățirea relațiilor economice și politice dintre popoare și țări, asigurând pacea și concentrându-se pe dezvoltare, pe obiectivele de mediu și sociale și că aceste politici trebuie să se completeze reciproc pentru a îndeplini obiectivele stabilite în Tratatul privind Uniunea Europeană; consideră că politica comercială contemporană a UE poate juca un rol important în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului ale ONU și în îndeplinirea angajamentelor internaționale privind drepturile omului, siguranța alimentară și sustenabilitatea ecologică;

2.   salută faptul că relațiile comerciale cu partenerii din America Latină au devenit o prioritate pentru Uniunea Europeană;

3.   subliniază că politica comercială este un instrument important pentru realizarea obiectivului unui parteneriat strategic biregional între Uniunea Europeană și America Latină; sprijină, în acest sens, crearea unei zone euro-latino-americane de parteneriat interregional pe baza unui model de regionalism compatibil cu OMC;

4.   constată că obiectivul unei integrări mai puternice a sferelor economice europeană și latino-americană este acela de a crea o situație reciproc avantajoasă; subliniază că relațiile comerciale mai intense și mai echitabile ar trebui să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune în ambele regiuni și trebuie să sprijine obiectivul privind realizarea unor economii mai ecologice și mai eficiente la nivelul resurselor; observă, cu toate acestea, că intensificarea comerțului nu ar trebui să ducă la despăduriri și la mai multe emisii de gaze cu efect de seră;

5.   solicită Comisiei să sprijine în mod activ dezvoltarea unor sisteme de comerț echitabil și comercializarea de resurse gestionate în mod durabil;

6.   salută faptul că Declarația de la Madrid recunoaște în mod explicit principiul dreptului suveran al statelor de a gestiona și de a reglementa propriile resurse naturale, subliniind totodată că ar trebui acordată o atenție corespunzătoare criteriilor de sustenabilitate;

7.   insistă asupra faptului că toate țările au dreptul de a stabili mecanismele necesare pentru a-și proteja siguranța alimentară și pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea producătorilor alimentari mici și mijlocii;

8.   consideră că, pentru a profita într-o mai mare măsură de pe urma relațiilor comerciale și pentru a distribui în mod corespunzător populațiilor lor beneficiile realizate din activitățile comerciale, guvernele din ambele regiuni ar trebui să mobilizeze beneficiile în cauză pentru a îmbunătăți protecția socială și să sprijine politica comercială prin adoptarea unor reforme interne și structurale corespunzătoare, în special în sectoarele social și fiscal, promovând totodată responsabilitatea reformelor comerciale și lărgind și consolidând în continuare capacitatea instituțională în domeniul comerțului;

9.   subliniază necesitatea de a promova punerea în aplicare de politici complementare, specifice fiecărei țări, pentru a spori oportunitățile de schimburi comerciale între părțile interesate în conformitate cu obiectivele de dezvoltare specifice; consideră că este extrem de important de a mobiliza ajutorul pentru comerț și de a valorifica intensificarea comerțul în vederea promovării dezvoltării;

10. salută evoluțiile pozitive din acele țări ale Americii Latine unde noile politici privind comerțul și resursele, împreună cu reformele interne, au contribuit la reducerea sărăciei și a inegalităților, fapt atestat de îmbunătățirea coeficientului Gini în aceste țări, și consideră că aceste evoluții ilustrează condițiile în care politica comercială poate avea efecte pozitive asupra distribuirii beneficiilor;

11. salută faptul că în America Latină sunt explorate metode noi și ambițioase de cooperare economică, care sunt legate de politicile socio-economice; invită Comisia să sprijine astfel de abordări aplicate integrării sud-sud și să evite în acordurile comerciale ale UE clauzele care ar prejudicia efectele pozitive ale abordărilor respective în ceea ce privește integrarea;

12. subliniază că trebuie mobilizate resurse și asistență tehnică pentru identificarea și finanțarea de programe care să creeze oportunități de producție la nivel local și regional pentru a garanta siguranța alimentară și accesul durabil la piețe pentru comunitățile izolate de la baza piramidei socio-economice, precum și pentru întreprinderile mici și mijlocii;

13. consideră că asistența comercială ar trebui să permită producătorilor să-și reducă costurile de tranzacționare ocazionate de obligativitatea respectării reglementărilor și a standardelor de calitate și că ar trebui elaborate programe care să sprijine firmele în procesele de examinare, testare și certificare oficială;

14. subliniază importanța aplicării standardelor în materie de mediu, trasabilitate și siguranță alimentară în cazul produselor agricole importate în contextul acordurilor de cooperare dintre UE și țările din America Latină;

15. consideră că este esențial pentru America Latină să își diversifice într-o mai mare măsură comerțul, care se bazează în principal pe materii prime, și să continue să avanseze în direcția comerțului sustenabil cu produse și servicii cu o valoare adăugată sporită, pentru a putea concura la nivel mondial; consideră că transportul global legat de lanțurile de aprovizionare și diviziunea muncii la nivel internațional din prezent ar trebui să țină seama de preocupările în materie de mediu;

16. solicită o cooperare mai strânsă între UE și țările din America Latină, cu scopul de a insista în comun asupra încheierii cât mai rapide a unui acord OMC echitabil, ambițios și cuprinzător în cadrul Rundei de la Doha, în conformitate cu angajamentele luate în cadrul Declarației de la Madrid; subliniază că un sistem comercial multilateral deschis, echitabil și reglementat va contribui la redresarea economiei mondiale după criza economică și la promovarea creșterii economice și a dezvoltării prin reducerea progresivă și echilibrată a barierelor tarifare și netarifare, acolo unde este cazul și în conformitate cu principiul tratamentului special și diferențiat al țărilor în curs de dezvoltare, aducând totodată o contribuție considerabile la reducerea sărăciei;

17. regretă luarea de către unele țări din America Latină, în special de către Argentina, a unor măsuri protecționiste în perioada crizei financiare; îndeamnă Comisia să abordeze cu regularitate aspectele legate de accesul la piață cu țările din America Latină;

18. subliniază că îndeplinirea tuturor celor opt ODM ale ONU ar trebui considerată drept o sarcina de importanță crucială în cadrul actualelor negocieri comerciale multilaterale și bilaterale; subliniază că pentru îndeplinirea angajamentelor incluse în Declarația de la Madrid în ceea ce privește realizarea ODM și eradicarea sărăciei la nivel mondial este necesar un mediu comercial în care țările în curs de dezvoltare din America Latină să aibă acces real la piețele țărilor dezvoltate și să poată menține și dezvolta propriile industrii prelucrătoare și alimentare, acest mediu necesitând aplicarea unor practici comerciale mai echitabile și a unor norme stricte și respectate de protecție a mediului și a drepturilor sociale;

19. consideră că Uniunea Europeană ar trebui să încerce să propună o ofertă mai interesantă care să sprijine interesele de dezvoltare economică ale partenerilor săi, pentru a-și asigura prezența în regiune, alături de SUA și China; consideră că aceasta ar trebui să includă oferte complementare, de exemplu în ceea ce privește întărirea capacităților și transferul de tehnologii; subliniază, de asemenea, necesitatea unui tratament respectuos față de partenerii săi și recunoașterea necesităților asimetrice;

20. reiterează importanța includerii unor clauze privind drepturile omului și a unor standarde de mediu și sociale în toate acordurile comerciale încheiate între UE și țările terțe, inclusiv țările din America Latină, pentru ca acțiunea externă să fie coerentă, protejând interesele economice ale UE și promovând valorile sale fundamentale;

21. subliniază că evoluțiile pozitive ale pieței, precum și ale întregului lanț valoric, trebuie să genereze niveluri corespunzătoare ale veniturilor și că marjele de profit ar trebui să fie în beneficiul tuturor actorilor implicați de-a lungul întregului lanț valoric;

22. consideră că este necesar ca parteneriatul comercial al UE să aibă o dimensiune cu adevărat europeană, sporind schimburile dintre țările din America Latină cu toate țările, inclusiv cu țările din Europa Centrală și de Est; consideră necesară integrarea unei game mai largi de activități economice în schimburile comerciale;

23. subliniază rolul constructiv pe care ar trebui să îl joace întreprinderile cu sediul în UE care își desfășoară activitatea în America Latină, prin aplicarea unor standarde înalte de mediu, de protecție socială și de management al calității, precum și prin oferirea de salarii decente și a unei siguranțe a locului de muncă;

24. este conștient de faptul că, în trecut, s-au produs câteva cazuri de administrare necorespunzătoare în cadrul întreprinderilor care operează în America Latină, implicând degradare ecologică, cazuri de exploatare a forței de muncă, precum și încălcări grave ale drepturilor omului; subliniază că UE în ansamblu și întreprinderile cu sediul în UE care operează în America Latină ar trebui să dea dovadă de un comportament exemplar în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și legate de ocuparea forței de muncă într-un cadru mai larg de transparență și respectare a drepturilor omului care să asigure protecția tuturor celor implicați; subliniază că întreprinderile multinaționale europene sunt responsabile într-o mare măsură pentru imaginea UE în regiune și trebuie să promoveze valorile acesteia, respectând, în același timp, principiile responsabilității sociale a întreprinderilor;

25. recunoaște faptul că încheierea acordurilor OMC privind comerțul cu banane a pus capăt unei dispute de durată cu furnizorii de banane din țările-partenere din America Latină și ACP, ar putea favoriza progresul negocierilor în cadrul Rundei de la Doha și a contribuit la încheierea negocierilor privind diferitele acorduri cu America Centrală și cu Peru și Columbia; solicită, cu toate acestea, să se țină seama de angajamentele luate în fața partenerilor ACP și de interesele producătorilor din UE; solicită, în vederea evitării altor dispute, să le fie garantat un tratament echitabil tuturor partenerilor comerciali din America Latină, inclusiv celor care nu au încheiat acorduri comerciale cu UE;

26. subliniază că acordurile adoptate în cadrul OMC și acordurile bilaterale în curs de negociere cu anumite țări din America Latină au consecințe asupra economiilor vulnerabile ale regiunilor ultraperiferice din cauza similarității dintre sectoarele agricole ale acestora și cele de pe continentul latino-american; sprijină, prin urmare, abordarea prin care, în cadrul relațiilor comerciale dintre UE și America Latină, sectoarele strategice și tradiționale ale regiunilor ultraperiferice sunt păstrate și fac obiectul atât al unor compensații corespunzătoare, cât și al unei atenții deosebite pentru a nu submina obligațiile asumate de UE în fața acestor regiuni în cadrul strategiei europene din 2009 privind regiunile ultraperiferice;

27. subliniază că punerea în aplicare a tuturor acordului de asociere trebuie să țină seama de interesele persoanelor vizate și trebuie să fie ratificate de parlamente în ceea ce privește toți pilonii din cuprinsul lor, mai exact dialogul politic, cooperarea și comerțul;

28. ia act de încheierea cu succes a negocierilor privind Acordul de asociere UE–America Centrală care, ca prim exemplu de acord biregional, ar trebui să contribuie, prin intermediul unor politici de însoțire corespunzătoare, nu numai la sporirea bogăției, ci și la integrarea mai profundă a țărilor din America Centrală; ia act de decizia Republicii Panama de a demara procesul de aderare la Subsistemul de integrare economică a Americii Centrale;

29. subliniază că negocierile privind un acord comercial multilateral dintre UE și Columbia și Peru s-au încheiat cu succes; ia act de faptul că Bolivia și-a retras sesizarea în fața Curții de Justiție a Comunității Andine cu privire la acordul comercial multilateral; prin urmare, solicită părților implicate să facă progrese în direcția unui viitor acord de asociere negociat cu toate țările din cadrul Comunității Andine;

30. susține reluarea negocierilor privind acordul de asociere UE-Mercosur - dat fiind că un acord de asociere de acest fel, care este de maximă importanță și afectează 700 de milioane de persoane, ar constitui, dacă este încheiat rapid, cel mai ambițios acord biregional din lume - și subliniază, prin urmare, faptul că Parlamentul European ar trebui să se fie implicat îndeaproape în toate etapele negocierilor; este conștient de faptul că aspectele agricole se vor număra, probabil, printre subiectele cele mai sensibile din cadrul negocierilor; subliniază că, în final, trebuie obținute rezultate echilibrate pentru toate părțile prin luarea în considerare pe deplin a evoluțiilor recente la nivelul economiei mondiale, a provocărilor de mediu la nivel mondial, cum ar fi schimbările climatice, și a solicitărilor și preocupărilor exprimate de Parlament;

31. solicită Comisiei să implice Parlamentul îndeaproape în negocierile legate de actualizarea necesară a acordurilor cu Chile și Mexic;

32. subliniază că mandatul de negociere a Acordului de asociere UE–Mercosur a fost elaborat înainte de aderarea noilor membri în 2004 și 2007; prin urmare, solicită Comisiei să suspende negocierile cu Mercosur până la elaborarea de către Consiliu a unui nou mandat, care să țină seama pe deplin de interesele noilor state membre;

33. sprijină cu fermitate aprobarea Planului executiv comun pentru parteneriatul strategic UE-Mexic și negocierile în vederea modernizării fundamentale a relațiilor comerciale cu scopul de a valorifica în întregime potențialul acordului de asociere UE-Mexic, care, de la intrarea în vigoare, a dus la o creștere cu 122% a fluxurilor comerciale;

34. sprijină cu fermitate foaia de parcurs și programul de lucru al Asociației pentru dezvoltare și inovare UE-Chile (ADI) și intensificarea comerțului cu bunuri și servicii în beneficiul ambelor părți, care este posibil datorită Acordului de asociere, astfel cum reiese din faptul că volumul comerțului dintre Chile și UE a crescut de peste două ori din 2003;

35. subliniază necesitatea unei evaluări de impact premergătoare acordului cu Mercosur, având în vedere creșterea așteptată a volumului de carne exportată către Europa - cu 70% în cazul cărnii de vacă și cu 25% în cazul cărnii de pasăre - care este mai ieftină ca urmare a standardelor sanitare, de mediu și sociale mai puțin stricte aplicate în procesul de producție a acesteia;

36. invită Comisia și partenerii săi din America Latină să implice societatea civilă în evaluarea conformității cu standardele privind munca, drepturile omului și mediul incluse în acordurile comerciale și să promoveze dialogul regulat cu societatea civilă prevăzut în acordurile de asociere;

37. își exprimă preocuparea profundă cu privire la măsurile restrictive adoptate recent de autoritățile argentiniene în materie de produse alimentare importate din țări terțe, inclusiv din Uniunea Europeană; consideră că aceste măsuri reprezintă reale bariere comerciale netarifare incompatibile cu obligațiile OMC; solicită, prin urmare, autorităților argentiniene să elimine această povară ilegală impusă produselor alimentare și care ar putea reprezenta un semnal negativ și un obstacol important în calea negocierilor aflate în curs UE-MERCOSUR;

38. invită Comisia să sporească transparența negocierilor comerciale, acordând acces din timp la documentele-cheie și proiectele de acorduri tuturor partenerilor sociali din sectoarele care ar putea fi afectate de rezultatele acordurilor comerciale, aplicând totodată documentelor care fac obiectul cerințelor de confidențialitate procedurile standard corespunzătoare, și să instituie un proces formal de consultare continuă cu aceștia;

39. atrage atenția asupra rolului important pe care îl joacă Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR);

40. invită Comisia să ia în considerare posibilitatea de a stabili o cooperare strânsă între cele două continente pentru a dezvolta o nouă rețea de căi ferate în America Latină;

41. ia act de decizia privind înființarea Comunității statelor din America Latină și Caraibe (CELAC); subliniază că integrarea regională este un proces esențial care va ajuta America Latină să se adapteze la noile provocări la nivel mondial;

42. consideră că domeniile comerțului, energiei și schimbărilor climatice ar trebui să se susțină reciproc;

43. invită Comisia să sprijine partenerii din America Latină în vederea înființării unor întreprinderi de producție competitive, cu valoare adăugată; propune înființarea unor academii de comerț la nivel regional atât în regiunile din America Latină, cât și în statele membre ale UE, care să aibă ca scop consolidarea capacităților în rândul IMM-urilor prin organizarea unor sesiuni de formare privind condițiile prealabile necesare pentru comerțul cu produse agricole, bunuri și servicii cu regiunile partenere;

44. îndeamnă țările din America Latină să depună eforturi reale pentru combaterea schimbărilor climatice și, în special, pentru stoparea despăduririlor;

45. încurajează acordarea de sprijin de către UE pentru târgurile comerciale UE-America Latină, care au loc în diferite țări din Europa și America Latină și contribuie la stabilirea de contacte și de acorduri de parteneriat, în special în rândul IMM-urilor;

46. consideră că următoarea reformă a sistemului generalizat de preferințe (SGP) trebuie să-i confere un plus de eficiență și stabilitate, garantând faptul că producătorii din America Latină vor beneficia pe deplin de acest sistem de tratament preferențial; consideră că negocierea acordurilor comerciale cu țări care beneficiază deja de sistemul SGP+ ar trebui să permită aplicarea unui nivel al asimetriei care să țină seama în mare măsură de nivelul preferințelor aplicate în cadrul sistemului SGP+; subliniază că toate țările au dreptul să nu inițieze astfel de negocieri și pot, prin urmare, să continue să beneficieze de sistemul SGP+ atât timp cât îndeplinesc condițiile aplicabile;

47. ia act de crearea de către UE a unui nou instrument pentru investiții în America Latină, al cărui obiectiv principal ar trebui să fie acela de a servi drept pârghie pentru mobilizarea unor fonduri suplimentare pentru diversificarea investițiilor în America Latină, favorizând astfel evoluția în domenii prioritare, precum transportul public de calitate și sistemele de mobilitate, economiile de energiei, sursele de energie regenerabile, educația și cercetarea;

48. salută decizia de înființare a unei fundații UE-ALC, care va promova comerțul și va contribui la consolidarea parteneriatului biregional, făcând cunoscută existența sa și realizându-și pe deplin potențialul;

49. consideră că în capitolele privind protecția investițiilor din acordurile comerciale trebuie să se garanteze siguranța juridică a investițiilor făcute, fără a afecta reacția guvernelor la cerințele de mediu, de sănătate și sociale ale populațiilor lor;

50. recunoaște importanța efectuării unui audit al datoriei externe a Ecuadorului de către o comisie internațională și încurajează alte țări să întreprindă un proces similar; invită Comisia și Consiliul să accelereze soluționarea problemei datoriilor externe ale anumitor țări din America Latină și Caraibe, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul instituțiilor financiare internaționale;

51. solicită Uniunii Europene să sprijine noul concept privind susținerea protecției mediului prin compensarea pierderilor în materie de venituri potențiale din comerț și să cofinanțeze crearea unui fond fiduciar Yasuni-ITT, sub auspiciile PNUD, așa cum a propus guvernul ecuadorian, fond care să aibă drept scop acordarea unei compensații populației din Ecuador pentru a nu extrage petrol în zonele din Parcul Național Yasuni;

52. reafirmă faptul că UE ar trebui să sprijine în mod activ și concret țările în curs de dezvoltare care utilizează așa-zisele flexibilități înscrise în Acordul TRIPS, în scopul de a putea furniza medicamente la prețuri accesibile în cadrul programelor lor interne de sănătate publică;

53. invită Comisia să pună în aplicare recomandările acestui raport în noua sa strategie comercială a UE, în special în ceea ce privește viitorul comerțului UE-ALC;

54. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 285 E, 22.11.2006, p. 126. (2) JO C 293 E, 2.12.2006, p. 155. (3) JO C 298 E, 8.12.2006, p. 261. (4) JO C 296 E, 6.12.2006, p. 123. (5) JO C 308 E, 16.12.2006, p. 182. (6) JO C 102 E, 24.4.2008, p. 291. (7) JO C 175 E, 10.7.2008. (8) JO C 297 E, 20.11.2008, p. 193. (9) JO C 259 E, 29.10.2008, p. 64. (10) JO C 259 E, 29.10.2009, p. 77. (11) JO C 279 E, 19.11.2009, p. 5. (12) Texte adoptate, P7_TA(2010)0089. (13) Texte adoptate, P7_TA(2010)0141. (14)    JO C 285 E, 26.11.2009, p. 126. (15)    JO L 211, 6.8.2008, p. 1. (16)    „Viitorul OMC - soluționarea provocărilor instituționale în noul mileniu”, raport al Consiliului consultativ adresat Directorului General, Supachai Panitchpakdi (OMC, ianuarie2005). (17)    CCONUSC - Proiect de decizie -/CP 15, Acordul de la Copenhaga, FCCC/CP/2009/L.7.

Tratatul de la Lisabona definește politica comercială a UE ca parte integrantă a acțiunii externe globale a UE care, prin urmare, trebuie să abordeze dezvoltarea, obiectivele de mediu și sociale, precum și să contribuie la îndeplinirea celorlalte obiective stabilite în Tratatul privind Uniunea Europeană. Raportorul este convins că politica comercială actuală a UE trebuie să joace un rol important în realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare ale Mileniului și a angajamentelor internaționale privind drepturile omului, securitatea alimentară și sustenabilitatea ecologică.

În această perioadă, în care Comisia Europeană elaborează o nouă comunicare privind viitoarea politică comercială a UE, scopul raportorului este de a alimenta acest proces cu o contribuție oportună cu privire la constelațiile specifice în relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și regiunea America Latină și Caraibe (ALC).

După noi și impresionante evoluții sociale și culturale - care urmează să fie salutate și sprijinite de UE - America Latină este pe cale să facă un salt real în dezvoltarea sa economică. Acest lucru este însoțit de întărirea încrederii de sine a țărilor din AL. Acestea se așteaptă, pe bună dreptate, să fie tratate ca parteneri egali în comunitatea internațională.

Raportorul este convins că UE are ocazia de a juca un rol important în ceea ce privește viitorul Americii Latine. Dar ar putea, de asemenea, pierde această ocazie dacă se dovedește a fi incapabilă să își adapteze ofertele de relații la provocările moderne. Pentru a-și asigura succesul în concurența cu Statele Unite, China și alți actori prezenți pe piața Americii Latine, Uniunea Europeană ar trebui să nu recurgă la contracte dezavantajoase sau care creează dependențe și să încerce mai degrabă să propună cea mai interesantă ofertă pentru interesele de dezvoltare economică ale partenerilor săi. Aceasta ar trebui să includă întărirea capacităților și transferul de tehnologii, precum și un tratament plin de respect aplicat partenerilor noștri.

Relațiile comerciale ale UE cu America Latină

America Latină desfășoară un proces major de diversificare în relațiile sale internaționale. În rândul partenerilor noștri se remarcă o dispoziție generală de reducere a dependenței economice de Statele Unite. Referindu-se adesea la acest proces ca „a doua independență”, aceștia construiesc în mod activ legături importante cu regiunea Asia-Pacific, extinzându-și relațiile cu Africa și propunând să aprofundeze relațiile lor cu Europa.

Noul model pe care America Latină este pe cale să-l elaboreze pentru relațiile sale comerciale se caracterizează prin eforturi în direcția unei mai mari dreptăți economice atât la nivel internațional, cât și pe plan intern. Regiunea a suferit foarte mult în perioada războiului rece, atunci când puternica influență externă a ajutat la instalarea unei serii de conduceri autoritare, care au concentrat bogăția regiunii în buzunarele unei minorități.

Această influență externă a creat probleme în structura socio-economică pe care unele țări se luptă să o depășească până în prezent. De-a lungul ultimelor două decenii, America Latină a realizat succese majore în instituirea democrației în țările din regiune. Această tranziție nu include numai organizarea de alegeri parlamentare libere și corecte, ci și abordarea problemei distribuției inechitabile a bunăstării în cadrul acestor societăți. În mai multe țări a trebuit reintrodus conceptul de generare a unui buget guvernamental pentru a se putea investi în educație, sănătate, servicii publice și infrastructură.

UE a salutat și a sprijinit evoluțiile democratice din America Latină. Viitoarele relații comerciale dintre cele două regiuni ar trebui să genereze mijloacele necesare pentru a continua pe această cale. Acestea ar trebui să-i recompenseze pe cei care lucrează din greu la consolidarea forței de muncă și a drepturilor omului și la protejarea naturii și a climei. Acesta este spiritul măsurii de stimulare SGP-plus a UE.

În același timp, raportorul este preocupat de faptul că serviciile Comisiei subminează această abordare prin oferirea de avantaje comerciale și mai mari Columbiei, al cărei guvern s-a dovedit a fi cel puțin tolerant în privința persecutării sindicaliștilor și a activiștilor din domeniul drepturilor omului.

Mecanismul SGP a permis mai multor țări să-și diversifice oferta la export. Acest mecanism ar trebui reformat pentru a-i da un plus de eficiență și pentru a asigura că acele popoare din America Latină care îl merită vor putea să beneficieze pe deplin de potențialele beneficii ale acestui sistem de tratament preferențial.

În ciuda uriașului potențial al ALC, numai unele state membre ale UE sunt în continuare profund interesate de dezvoltarea relațiilor bilaterale. Spania și Portugalia sunt în principal responsabile de evoluția lucrurilor în acest sens; pe lângă acestea, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos și Regatul Unit sunt principalii parteneri comerciali ai regiunii în UE. În special, cele 12 state membre noi joacă un rol insuficient în cadrul relațiilor biregionale. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a conferi relațiilor o veritabilă dimensiune europeană.

Odată cu extinderea anvergurii geografice a relațiilor comerciale, țările ALC ar putea avea un impact stimulator asupra dezvoltării economice și sociale în țările din Europa Centrală și de Est.

În schimb, există doar cinci parteneri comerciali principali ai UE în regiune care înregistrează volume comerciale semnificative: Brazilia, Mexic, Argentina, Chile și Columbia. Multe rămân de făcut pentru a le permite altor economii din ALC să beneficieze mai mult de pe urma comerțului cu Europa.

Summitul UE-America Latină și Caraibe (ALC), desfășurat la Lima în 2008, a definit coordonatele generale ale unui parteneriat biregional strategic. Obiectivul l-a reprezentat crearea unei rețele de acorduri de asociere între UE și diferitele grupuri de integrare subregională. Summitul UE-ALC ce a avut loc la Madrid în mai 2010 a realizat progrese în acest sens.

Fluxurile financiare - în special fluxurile de investiții străine directe - au devenit elementul cel mai dinamic al relațiilor economice inter-regionale, în timp ce comerțul dintre ALC și UE a suferit într-un mod mai direct în urma efectelor negative ale crizei economice internaționale.

Dincolo de recesiunea puternică care a urmat crizei, schimburile comerciale inter-regionale s-au caracterizat în ultimele două decenii printr-un dinamism relativ scăzut. Într-adevăr, schimburile comerciale dintre UE și ALC înregistrează o creștere mai lentă decât schimburile ambelor regiuni cu alte zone de pe glob.

Unul dintre motivele acestei scăderi relative a comerțului UE–ALC este ponderea în creștere a țărilor asiatice în comerțul exterior al țărilor din ALC, chiar dacă UE rămâne al doilea partener comercial ca importanță pentru America Latină. Cu toate că acordurile de asociere dintre UE și Mexic și Chile au dus la o creștere substanțială a volumului schimburilor comerciale, comerțul Mexicului cu Europa rămâne marginal în raport cu volumul schimburilor comerciale cu Statele Unite.

Comerțul UE-ALC este asimetric din punctul de vedere al bunurilor exportate de fiecare regiune. Numărul sectoarelor economice care beneficiază de pe urma actualelor relații comerciale este de asemenea destul de limitat. Ambele părți trebuie să integreze o sferă mai largă de activități economice în schimburile comerciale. De fapt, în prezent, cea mai mare parte a importurilor în ALC din UE sunt produse industriale (peste 85%). În același timp, peste 40% din exporturile regiunii în UE sunt produse de bază. Printre acestea, mai ales zahărul și bananele sunt în continuare produse foarte sensibile.

Deși inițial s-a considerat că semnarea acordului dintre UE și țările Americii Latine în cadrul OMC în decembrie 2009 ar fi o soluție după cei 15 ani de dispute privind regimul comercial al UE aplicat bananelor, dezechilibrele existente între acordurile de la nivelul OMC și acordurile bilaterale cu Columbia, Peru și America Centrală și angajamentele luate față de partenerii ACP din Caraibe au condus la noi controverse.

Cel de-al șaselea summit Uniunea Europeană–America Latină și Caraibe (Madrid, 18 mai 2010)

În declarația lor finală, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană și din America Latină și Caraibe au subliniat hotărârea lor de a institui și respecta pe deplin un sistem comercial multilateral deschis, nediscriminatoriu și reglementat. Aceștia au recunoscut contribuția unui astfel de sistem la redresarea după criza economică și la promovarea creșterii economice și a dezvoltării, în conformitate cu principiul tratamentului special și diferențiat pentru țările în curs de dezvoltare.

Declarația saluta încheierea negocierilor cu privire la un acord de asociere între UE și America Centrală. Decizia privind măsura în care acordul realizat de către negociatori este în interesul popoarelor în cauză revine parlamentelor. Raportorul consideră în mod clar acest acord ca reprezentând un acord combinat, care face obiectul ratificării de către PE și parlamentele naționale.

Declarația saluta și încheierea negocierilor dintre UE și Columbia și Peru cu privire la un acord comercial multilateral, observând însă că „Bolivia a luat act de respectivul acord și a introdus o sesizare la Curtea de Justiție a Comunității Andine”. Raportorul împărtășește preocupările guvernului bolivian, constând în faptul că acordul ar putea fi în detrimentul procesului de integrare regională, pe lângă preocupările sale privind drepturile omului, menționate anterior. Raportorul consideră în mod clar acest acord ca reprezentând un acord combinat, care face obiectul ratificării de către PE și parlamentele naționale.

Declarația a reamintit, de asemenea, importanța relansării negocierilor UE-MERCOSUR. Acesta este un obiectiv dificil, iar PE ar trebui să fie implicat îndeaproape în toate etapele negocierilor. Raportorul consideră că mandatul de negociere al Comisiei ar trebui actualizat pentru a lua pe deplin în calcul evoluțiile recente ale economiei mondiale, precum și solicitările și preocupările exprimate de Parlamentul European.

Declarația salută de asemenea decizia privind crearea Comunității Statelor din America Latină și Caraibe (CELAC). Raportorul consideră crearea CELAC ca fiind o etapă importantă cu un potențial deosebit pentru viitor. Un alt proiect care merită atenția noastră este Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR).

Comerțul, creșterea economică și dezvoltarea

Realizarea integrării comerciale la nivel regional și, adeseori, în interiorul unei singure țări, este o condiție prealabilă pentru o integrare veritabilă în mecanismele de piață globale, pentru a genera astfel o creștere durabilă și pentru a promova dezvoltarea. Obiectivul unei integrări mai accentuate a sferelor economice europeană și latino-americană trebuie să se realizeze pe baze reciproc avantajoase.

Este în interesul economiilor europene să îmbunătățească capacitățile de absorbție ale piețelor din ALC. Populațiile pauperizate nu sunt în măsură să cumpere produse europene de înaltă calitate. Astfel, este în interesul majorității societăților europene ca salariile și puterea de cumpărare în America Latină să crească. Astăzi, o treime din locuitorii din America Latină sunt săraci; în același timp, conform ECLAC și UNICEF, aproape 63% dintre copiii și adolescenții din America Latină suferă din cauza sărăciei.

Beneficiile prezentate de comerț și investiții sunt mai mari pentru acele țări care dispun deja de agenții economici, de instituțiile și de politicile necesare pentru a profita de piețele mondiale. Politicile și condițiile socio-economice existente au un rol esențial în determinarea modului în care integrarea comercială afectează nivelul de sărăcie. Politica financiară, mediul de afaceri existent pentru micile întreprinderi și concurența internă influențează îndeosebi efectele comerțului, precum și nivelul de dezvoltare a infrastructurii și reducerea profiturilor intermediarilor în favoarea producătorilor. Raportorul sprijină cu fermitate consolidarea sistemelor de comerț echitabil.

Este necesară promovarea punerii în aplicare de politici complementare, specifice fiecărei țări, pentru a lărgi oportunitățile create de liberalizarea comerțului pentru părțile interesate, cum ar fi factorii de decizie la nivel național sau subnațional și în sectorul privat, sindicatele și alte organizații ale societății civile și mediile academice.

Trebuie mobilizate resurse și asistență tehnică pentru identificarea și finanțarea de programe care să creeze oportunități de producție la nivel local și regional și acces la piețele mondiale pentru comunitățile izolate, precum și pentru întreprinderi mici și mijlocii.

În realitate, actualele condiții de producție ale fermierilor lipsiți de mijloace, ale micilor artizani și ale micilor producători din America Latină nu le permit acestora să beneficieze de oportunitățile de liber-schimb.

Asistența comercială ar permite micilor producători să-și reducă costurile de tranzacționare ocazionate de obligativitatea respectării reglementărilor și a standardelor de calitate. Ar trebui elaborate programe care să asiste firmele în procesele de examinare, testare și certificare oficială.

În ciuda bogăției în resurse naturale, America Latină nu și-a putut extinde cota de comerț internațional; dimpotrivă, a pierdut din avantaje în fața unor economii mai dinamice din Asia.

Declarația de la Madrid recunoaște principiul dreptului suveran al statelor de a gestiona și de a reglementa accesul la propriile resurse naturale. Cazurile Braziliei, Ecuadorului și Boliviei, unde noile politici comerciale și de reglementare a resurselor au contribuit la reducerea inegalităților, sunt ilustrative pentru condițiile în care reformele comerciale pot avea efecte pozitive de redistribuire a beneficiilor. În cazul Americii Latine, este esențială mobilizarea de ajutor pentru comerț și canalizarea efectelor liberalizării comerțului pentru dezvoltare.