Procedură : 2010/2209(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0065/2011

Texte depuse :

A7-0065/2011

Dezbateri :

PV 04/04/2011 - 17
CRE 04/04/2011 - 17

Voturi :

PV 05/04/2011 - 4.8
CRE 05/04/2011 - 4.8
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0127

RAPORT     
PDF 238kDOC 187k
18 martie 2011
PE 452.679v02-00 A7-0065/2011

referitor la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor

(2010/2209(INI))

Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

Raportoare: Eva-Britt Svensson

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitor la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor

(2010/2209(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere dispozițiile instrumentelor juridice ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului și în special cele referitoare la drepturile femeii, precum Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, convențiile internaționale privind drepturile civile și politice, precum și cele privind drepturile economice, sociale și culturale, Convenția pentru combaterea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) și protocolul său opțional, precum și Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante și Convenția din 1851 privind statutul refugiaților și principiul nereturnării;

–   având în vedere alte instrumente ale ONU referitoare la violența împotriva femeilor, precum Declarația și programul de acțiune de la Viena, din 25 iunie 1993, adoptat de Conferința Mondială pentru Drepturile Omului (A/CONF. 157/23) și Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor din 20 decembrie 1993 (A/RES/48/104),

–   având în vedere rezoluțiile Adunării Generale a ONU din 12 decembrie 1997, „Prevenirea criminalității și măsuri de justiție penală pentru a elimina violența împotriva femeilor” (A/RES/52/86), din 18 decembrie 2002, „Conlucrarea în vederea eliminării crimelor comise împotriva femeilor în numele onoarei”(A/RES/57/179) și din 22 decembrie 2003, „Eliminarea violenței domestice împotriva femeilor” (A/RES/58/147),

–   având în vedere rapoartele întocmite de raportorii speciali pe probleme de violență împotriva femeilor ai Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului și Recomandarea generală nr. 19, adoptată de Comisia pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (a 11-a sesiune, 1992),

–   având în vedere Declarația de la Beijing și Programul de acțiune adoptat în cadrul celei de-a patra conferințe mondiale privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și rezoluțiile Parlamentului din 18 mai 2000, privind urmărirea Programului de acțiune de la Beijing, din 10 martie 2005, privind urmărirea Programului de acțiune al celei de-a patra conferințe mondiale privind femeile (Beijing + 10)(1) și din 18 mai 2000, privind urmările Programului de acțiune de la Beijing (Beijing +15),

–   având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

–   având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU din 19 decembrie 2006, „Intensificarea eforturilor de eliminare a tuturor formelor de violență împotriva femeilor” (A/RES/61/143), precum și Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU nr. 1325 și privind femeile, pacea și securitatea,

–   având în vedere lucrările Comitetului ad-hoc al Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (CAHVIO), creat în decembrie 2008 în vederea pregătirii viitoarei Convenții pe această temă a Consiliului Europei,

–   având în vedere concluziile din 8 martie 2010 privind violența ale Consiliului EPSCO,

–   având în vedere Rezoluția sa legislativă din 14 decembrie 2010 referitoare la proiectul de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind ordinul european de protecție(2),

–   având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor(3),

–   având în vedere Declarația scrisă a PE din 21 aprilie 2009 privind campania „Să spunem NU violenței împotriva femeilor",

–   având în vedere rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la lupta împotriva mutilărilor genitale feminine practicate în UE(4),

–   având în vedere Strategia Comisiei privind egalitatea între femei și bărbați 20102015, care a fost prezentată la 21 septembrie 2010,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere Raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0065/2011),

A. întrucât violența pe motive de gen nu va putea fi eliminată printr-o singură intervenție, însă ar putea fi redusă, iar consecințele ei atenuate, printr-o combinație de acțiuni în domeniile infrastructurii, juridic, judiciar, aplicării legii, educației, sănătății și altor servicii conexe;

B.  întrucât deși nu există o definiție recunoscută în plan internaționale a expresiei «violența împotriva femeilor», ONU o definește ca reprezentând toate actele de violență îndreptate împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă acestea au loc în viața publică sau în viața privată(5),

C. întrucât violența este o experiență traumatică pentru orice bărbat, femeie sau copil, însă violența pe motive de gen este preponderent îndreptată împotriva femeilor și fetelor, ambele reflectând și agravând inegalitățile dintre bărbați și femei și compromițând sănătatea, demnitatea, securitatea și autonomia victimelor;

D. întrucât studiile dedicate violenței de gen estimează că o cincime până la un sfert din toate femeile din Europa au suferit acte de violență fizică cel puțin o dată în viața adultă, iar peste o zecime au suferit acte de violență sexuală, care au implicat folosirea forței; întrucât studiile au reliefat, de asemenea, că 26% dintre copii și tineri raportează acte de violență fizică în copilărie,

E.  întrucât publicitatea și pornografia înfățișează deseori diverse feluri de violență de gen, trivializând astfel, violența împotriva femeilor și obstrucționând strategiile privind egalitatea de gen;

F.  întrucât violențele bărbaților împotriva femeilor afectează locul femeilor în societate: sănătatea lor, accesul la un loc de muncă și la educație, participarea la activitățile sociale și culturale, independența economică, participarea la viața publică și politică și la procesul decizional, precum și relațiile cu bărbații;

G. întrucât, de multe ori, femeile nu depun plângeri împotriva actelor de violență de gen la care sunt supuse, din motive complexe și diverse care include factori psihologici, economici, sociali și culturali, existând, totodată, probabilitatea ca acestea să nu aibă încredere în poliție, sistemul juridic și în serviciile sociale și de sănătate;

H. întrucât violența de gen, care implică predominant acte ale bărbaților împotriva femeilor, reprezintă o problemă structurală și larg răspândită în toată Europa și în lume, fiind un fenomen care implică victime și agresori de toate vârstele, niveluri de educație, categorii de venituri sau poziții sociale, și este legată de distribuția inegală a puterii între femei și bărbați în societatea noastră;

I.   întrucât stresul din motive economice conduce adesea la un abuz mai frecvent, mai violent și mai periculos, întrucât studiile au demonstrat că violența împotriva femeilor ia amploare în momentul în care bărbații suferă în urma unor dislocări și deposedări din cauza crizei economice;

J.   întrucât violența împotriva femeilor înglobează o gamă largă de încălcări are drepturilor omului, inclusiv: abuz sexual, violență domestică, atacuri sexuale și hărțuire sexuală, prostituție, trafic de femei și fete, încălcări ale drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor și fetelor, violența împotriva femeilor la locul de muncă, violența împotriva femeilor în situații de conflict, violența împotriva femeilor în închisoare sau în instituții de îngrijire, precum și o serie de practici tradiționale dăunătoare; întrucât oricare dintre aceste abuzuri pot lăsa urme psihologice adânci, pot afecta sănătatea femeilor și a fetelor în general, inclusiv sănătatea sexuală și reproductive și pot conduce uneori chiar la pierderea vieții;

K. întrucât, în unele state membre, violența împotriva femeilor, sub forma violului, nu este considerată o infracțiune pentru care instanța se autosesizează(6),

L.  întrucât nu se colectează în mod regulat date privind diferitele tipuri de violență împotriva femeilor în Uniunea Europeană, ceea ce face dificilă estimarea amplorii reale a problemei și găsirea unor soluții adecvate; întrucât colectarea de date fiabile este deosebit de problematică, deoarece femeile și bărbații, din teamă sau de rușine, sunt foarte reținuți în relatarea experiențelor lor către actorii relevanți;

M. întrucât, în conformitate cu studiile privind statele membre ale Consiliului Europei, costurile anuale ale violenței domestice sunt estimate la aproximativ 33 miliarde EUR(7);

N. întrucât femeile din Uniunea Europeană nu au același grad de protecție împotriva violenței bărbaților, datorită politicilor și legislațiilor diferite ale statelor membre;

O. întrucât Uniunea Europeană, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, are competențe mai largi în cooperarea judiciară în materie penală, inclusiv în dreptul procedural penal și în dreptul material penal, precum și în cooperarea polițienească,

P.  având în vedre numărul alarmant de mare a femeilor care sunt victime ale violenței de gen;

Q. întrucât hărțuirea mamelor și a femeilor însărcinate reprezintă o altă formă de violență sau de abuz suferită de femei, care se petrece în primul rând în familie sau în cuplu, precum și în mediile sociale și profesionale, făcându-le să-și piardă locul de muncă, fie prin demitere, fie la cerere, și conducând la situații de discriminare și la depresii;

R.  întrucât Comisia a subliniat, în Strategia pentru egalitate de gen 2010-2015, că violența bazată pe gen reprezintă una din problemele cheie care trebuie abordate pentru a realiza o egalitate de gen reală;

S.  întrucât Comisia a anunțat că, în 2011, va înainta o propunere referitoare la o strategie pentru combaterea violenței împotriva femeilor, dar, în programul de lucru al Comisiei pentru 2011 nu s-a făcut nicio referință specifică la această strategie,

1.  salută angajamentul luat de Comisie în Planul său de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm, de a prezenta în 2011-2012 o „Comunicare referitoare la o strategie de combatere a violenței împotriva femeilor, a violenței domestice și a mutilării genitale a femeilor, urmată de un plan de acțiune al UE”(8);

2.  propune o nouă viziune politică globală asupra violenței pe motive de gen, care să includă:

-    un instrument de drept penal sub forma unei directive împotriva violenței pe motive de gen;

-    măsuri care să vizeze cadrul celor 6 P privind violența împotriva femeilor (politici, prevenire, protecție, punere sub urmărire penală, și parteneriat);

-    solicită statelor membre să se asigure că cei care au comis actele sunt pedepsiți în funcție de gravitatea infracțiunii;

-    solicitarea ca statele membre să asigure instruirea oficialilor care intră în contact cu cazurile de violență împotriva femeilor, inclusiv personalul care operează în domeniul aplicării legii, al protecției sociale, în serviciile de îngrijire medicală și în centrele de ajutor de urgență, pentru a detecta, identifica și reacționa într-un mod adecvat în astfel de cazuri, acordând o atenție specială nevoilor și drepturilor victimelor;

-    cerința ca statele membre să acorde atenția cuvenită, să înregistreze și să desfășoare anchete cu privire la toate formele de infracțiuni de violență bazată pe gen, pentru a începe urmărirea penală publică;

-    planuri de creare a unor reguli specifice de anchetare pentru personalul din poliție și pentru personalul medical, pentru a asigura probele în cazurile de violență pe motive de gen;

-    crearea unui parteneriat cu instituțiile de educație universitară, care să vizeze furnizarea de cursuri de pregătire privind violența pe motive de gen pentru persoanele care lucrează în domeniile relevante, mai ales judecătorii, ofițerii din poliția judiciară, personalul din sănătate și educație, precum și cei care acordă sprijin victimelor;

-    propuneri de măsuri pentru a ajuta victimele să-și reconstruiască viața, abordând nevoile specifice ale diferitelor categorii de victime, cum ar fi femeile aparținând minorităților, garantându-le în același timp siguranța și contribuind la restabilirea lor fizică și psihologică, precum și de măsuri de încurajare a schimburilor de informații și a celor mai bune practici privind supraviețuitorii violenței împotriva femeilor;

-    integrarea mecanismelor specifice de identificare și diagnostic în spitalele de urgență și în rețeaua de îngrijiri de bază, pentru a asigura un acces și un sistem de monitorizare mai eficient pentru victimele respective;

-    solicită statelor membre să ofere adăpost victimelor violenței pe motive de gen, în cooperarea cu ONG-urile relevante;

-    cerințe minimale cu privire la numărul de structuri de asistență (centre cu resurse specifice), raportat la 10 000 de locuitori, pentru victimele violenței de gen;

-    crearea unei carte europene care să prevadă un nivel minim de servicii de asistență care să fie oferite victimelor violenței împotriva femeilor, incluzând: dreptul la asistență juridică; înființarea de adăposturi care să ofere victimelor protecție și cazare temporară; servicii de consiliere psihologică de urgență, furnizate gratuit de specialiști, într-un mod descentralizat și accesibil, precum și servicii de asistență financiară care să vizeze promovarea independenței victimelor și înlesnirea revenirii lor la o viață normală și în câmpul muncii;

-    standarde minimale de asigurare a unei asistențe profesionalizate, sub forma consilierii din partea unui membru al profesiilor juridice, indiferent de rolul avut în procesul penal;

-    mecanisme de facilitare a accesului la asistență juridică gratuită, care să dea victimelor posibilitatea de a-și afirma drepturile în întreaga Uniune;

-    planuri de elaborare a unor orientări metodologice și de colectare de noi informații, pentru a obține date statistice comparabile privind violența pe motive de gen, inclusiv mutilarea genitală a femeilor, pentru a evalua amploarea problemei și pentru a oferi o bază pentru modificarea acțiunilor întreprinse în legătură cu aceasta;

-    declararea, în următorii cinci ani, a unui An european de combatere a violenței împotriva femeilor, pentru a crește gradul de conștientizare a cetățenilor europeni cu privire la această problemă;

-    adresarea unei solicitări Comisiei și statelor membre pentru a lua măsuri preventive adecvate, printre care și campanii de sensibilizare, în cooperare cu ONG-urile, atunci când este cazul;

-    implementarea unor măsuri în cadrul acordurilor salariale și o mai bună coordonare între angajatori, sindicate și întreprinderi, precum și între organele de conducere ale acestora, pentru a oferi victimelor informații pertinente cu privire la dreptul muncii;

-    creșterea numărului de instanțe cu competențe specifice în cazurile de violență de gen; alocarea unui volum mai mare de resurse și materiale de instruire cu privire la violența de gen, destinate judecătorilor, procurorilor și avocaților; și ameliorarea unităților specializate din cadrul organelor de aplicare a legii, mărind personalul acestora și îmbunătățindu-le formarea și dotările;

3.  îndeamnă statele membre să recunoască faptul că violența sexuală și violul având ca victime femei, în special în cadrul căsătoriei și al relațiilor intime neoficializate și/sau săvârșite de rudele de sex masculin, constituie infracțiuni penale în cazurile în care victima nu și-a dat consimțământul și să se asigure că autorii acestui tip de infracțiune sunt puși sub urmărire penală din oficiu și că se evită orice referire la practicile culturale, tradiționale sau religioase ca circumstanțe atenuante în cazurile de violență împotriva femeilor, inclusiv cazurile așa-numitelor crime de onoare și de mutilare genitală a femeilor;

4.  recunoaște că violența împotriva femeilor este una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor omului pe motive de gen și că violența domestică împotriva altor victime, precum copiii, bărbații sau persoanele în vârstă, este, de asemenea, un fenomen puțin vizibil, care afectează prea multe familii pentru a fi ignorat;

5.  subliniază faptul că expunerea la violențe și abuzuri fizice, sexuale sau psihologice comise între părinți sau alți membri ai familiei are efecte grave asupra copiilor;

6.  solicită statelor membre în care copiii sunt martori la orice formă de violență să creeze servicii de consiliere adaptate în funcție de vârstă, care să vizeze în mod special ajutarea copiilor să facă față experiențelor traumatice și să acorde importanța cuvenită interesului suprem al copilului;

7.  subliniază faptul că femeile migrante, inclusiv cele fără documente, și femeile care solicită azil formează două subcategorii în mod special vulnerabile la violența pe motive de gen;

8.  subliniază că este important pentru persoanele care lucrează cu femeile victime ale violenței de gen să beneficieze de o formare corespunzătoare, în special cei care reprezintă sistemul de justiție și aplicare a legii, cum ar fi polițiștii, judecătorii, lucrătorii sociali și cei din domeniul medical;

9.  solicită Comisiei Europene ca, folosind resurselor disponibile și pe baza datelor din statele membre, să elaboreze și să prezinte statistici anuale privind violența pe motive de gen, inclusiv numărul de femei ucise anual de partener sau de fostul partener;

10. subliniază că cercetarea în domeniul violenței asupra copiilor, tinerilor și femeilor, precum și, la un nivel mai general, al violenței de gen și a celei sexuale, ar trebui inclusă, ca temă multidisciplinară de cercetare, în viitorul al 8-lea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică;

11. solicită Comisiei să ia în considerare posibilitatea de a crea un observator al violențelor împotriva femeilor, bazat pe informațiile referitoare la cauzele din instanță legate de violența împotriva femeilor;

12. solicită Comisiei să-și continue eforturile de combatere a violenței de gen prin programe comunitare, în special prin programul Daphne, care a contribuit deja cu succes la lupta împotriva violenței asupra femeilor;

13. ia act de faptul că Agenția pentru Drepturi fundamentale a Uniunii Europene (ADF) va intervieva un eșantion reprezentativ de femei din toate statele membre cu privire la eventualele violențe suferite și solicită concentrarea asupra reacțiilor diverselor autorități și servicii de asistență atunci când femeile le aduc la cunoștință acte de violență;

14. solicită statelor membre să pună în evidență, în statisticile naționale, amploarea violenței pe motive de gen și să ia măsuri pentru a colecta informații cu privire la aceasta, care să includă parametri precum sexul victimelor, sexul autorilor, relația dintre aceștia, vârsta, circumstanțele infracțiunii și vătămările;

15. solicită Comisiei să prezinte un studiu cu privire la impactul financiar al violenței împotriva femeilor, bazat pe metode fundamentate prin cercetare, prin care se pot cuantifica în termeni financiari efectele acestei forme de violență asupra serviciilor de sănătate, a sistemului de protecție socială și a pieței muncii;

16. solicită Agenției pentru drepturile fundamentale a UE și Institutului pentru studii de gen să efectueze cercetări asupra amplorii violenței în relațiile adolescenților și a impactului său asupra echilibrului acestora;

17. atrage atenția asupra faptului că hărțuirile, ale căror victime sunt în proporție de 87% femei, cauzează traume psihologice și stres emoțional grav, și ar trebui, prin urmare, considerată o formă de violență împotriva femeilor și ar trebui integrată în cadrul juridic din toate statele membre;

18. constată că practicile tradiționale prejudiciabile, cum ar fi mutilarea genitală a femeilor (MGF) și așa-numitele „crime de onoare” sunt forme de violență împotriva femeilor strict legate de context și solicită, de aceea, Comisiei să acorde o atenție deosebită practicilor tradiționale vătămătoare în cadrul Strategiei de combatere a violenței împotriva femeilor;

19. recunoaște problema gravă a prostituției, inclusiv a prostituției copiilor, în Uniunea Europeană și solicită un studiu mai aprofundat al legăturii dintre cadrele juridice ale statelor membre implicate și al formei și amplorii prostituției; atrage atenția asupra creșterii îngrijorătoare a amplorii traficului de persoane înspre și în UE, trafic ce vizează cu precădere femeile și copiii, și solicită statelor membre să ia măsuri ferme pentru a combate această practică ilegală;

20. solicită statelor membre să conștientizeze problema gravă a maternității de substituție, care constituie o exploatare a corpului femeii și a organelor sale reproductive;

21. subliniază faptul că și femeile, și copiii sunt supuși acelorași forme de exploatare, și pot fi tratați drept „mărfuri” pe piața reproductivă internațională, iar aceste noi aranjamente, precum maternitatea de substituție, cresc amploarea traficului de femei și copii și numărul adopțiilor ilegale peste granițele naționale;

22. constată că violența domestică a fost identificată ca fiind principala cauză a pierderilor de sarcină și a nașterilor premature, și solicită Comisiei să se acorde mai multă atenție violenței împotriva femeilor însărcinate, întrucât cel care o comite pune în pericol mai mult de o persoană;

23. subliniază că societatea civilă, în special ONG-urile, asociațiile de femei și alte organizații publice și private care acordă asistență victimelor violențelor, oferă servicii de mare valoare, în special prin asistarea femeilor victime care doresc să rupă tăcerea în care violența le închisese, și ar trebui să beneficieze de sprijin din partea statelor membre;

24. reiterează necesitatea de a acționa nu numai în privința victimelor, ci și a agresorilor, pentru a crește gradul de conștientizare a acestora din urmă și a contribui la schimbarea stereotipurilor și a ideilor construite social care determină perpetuarea condițiilor propice acestui tip de violență și acceptării sale;

25. solicită statelor membre să creeze centre de primire pentru femei, pentru a ajuta femeile și copiii să ducă o viață autonomă, lipsită de violență și ferită de sărăcie, centre care ar trebui să ofere servicii specializate, tratament medical, asistență juridică, consiliere psihosocială și terapeutică, asistență juridică în cursul proceselor în instanță, ajutor pentru copiii afectați în urma actelor de violență etc.;

26. subliniază că statele membre ar trebui să aloce resurse corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, inclusiv recurgând la fondurile structurale;

27. subliniază că este important ca autoritățile statelor membre, cele regionale și cele locale să ia măsuri pentru a facilita reintegrarea pe piața muncii a femeilor care au fost victime ale violenței de gen, prin instrumente precum FSE sau programul Progress;

28. solicită UE și statelor membre să instituie un cadru juridic care să acorde femeilor imigrante dreptul de a-și păstra pașaportul și permisul de ședere și care să prevadă tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de reținerea acestor documente;

29. afirmă încă o dată că Uniunea Europeană, în noul cadru legal instituit de Tratatul de la Lisabona, ar trebui să devină parte la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) și la protocolul său opțional(9);

30. invită Comisia și statele membre să abordeze la nivel internațional violența împotriva femeilor și dimensiunea de gen a încălcărilor drepturilor omului, în special în contextul acordurilor bilaterale de asociere și de comerț internațional în vigoare și în curs de negociere;

31. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1)

JO C 320 E, 15.12.2005, p. 247.

(2)

Texte adoptate, P7_TA(2010)0470.

(3)

JO C 282E, 21.10.2010, p.53.

(4)

JO C157E, 6.5.2010, p.52.

(5)

Articolul 1 din Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor din 20 decembrie 1993 (A/RES/48/104); punctul 113 din Programul de acțiune de la Beijing, din 1995, al Organizației Națiunilor Unite.

(6)

Studiul Comisiei din 2010, intitulat „Studiu de fezabilitate privind evaluarea posibilităților, oportunităților și necesităților de standardizare a legislațiilor naționale în materie de violență domestică, violență împotriva copiilor și violenței pe motive de orientare sexuală”, p. 53;

(7)

„Combaterea violenței împotriva femeilor - studiu analitic privind măsurile și acțiunile luate de statele membre ale Consiliului Europei”, Consiliul Europei, 2006.

(8)

„Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei - Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm” (COM (2010) 171 final), p. 13.

(9)

P6_TA(2010)0037, punctul 12.


EXPUNERE DE MOTIVE

1. Context

Violența împotriva femeilor este o problemă atât la nivel internațional, cât și la nivel european(1). În ciuda faptului că violența împotriva femeilor constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, comunitatea internațională nu a reușit să pună capăt acestei forme delictuale extrem de distructive. Este dezamăgitor să constatăm că în continuare nu se reușește protejarea femeilor împotriva violenței. Aceasta este o problemă complexă, care implică atât protecția integrității personale a victimelor, cât și protejarea intereselor sociale comune, precum libertatea și democrația. Uniunea Europeană trebuie, de aceea, să-și asume responsabilitățile și să introducă legislația necesară pentru a eradica violența.

În acest raport strategic, raportoarea a prezintă un pachet de măsuri absolut necesare pentru a garanta o viață decentă femeilor din Europa.

Parlamentul European a adoptat deja o rezoluție privind violența împotriva femeilor(2). În acest context, Parlamentul subliniase necesitatea unui act legislativ cuprinzător, care să combată toate formele de violență împotriva femeilor. Parlamentul a afirmat, de asemenea, că eliminarea violenței pe motive de gen este posibilă. Aceasta necesită eforturi pe termen lung în multe domenii diferite. Trebuie luată o largă serie de măsuri de natură politică, socială și juridică.

Comisia a luat unele decizii importante care vizează în principiu acest obiectiv, în special prin elaborarea unui nou plan de acțiune pentru egalitatea de gen (2010-2015), în care subliniază faptul că violența pe motive de gen este una dintre principalele probleme care trebuie abordate pentru a obține o adevărată egalitate de gen(3). Comisia a anunțat, de asemenea, că va prezenta în 2011 o propunere pentru un plan strategic de combatere a violențelor pe motive de gen.

Acest raport este un raport din proprie inițiativă a Parlamentului European.

1.1. Temeiul juridic internațional

Violența pe criterii de gen este o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, precum dreptul la securitate și la demnitate umană. De aceea, această problemă este luată în considerare la nivel internațional. La cea de-a patra Conferință mondială a Organizației Națiunilor Unite privind femeile, care a avut loc la Beijing, în 1995, s-a adoptat un program de acțiune care atrage atenția asupra violenței împotriva femeilor(4). Documentul stipulează că prevenirea și eliminarea violenței împotriva femeilor este un obiectiv strategic important al comunității internaționale. În document se solicită clar guvernelor diferitelor state să introducă și să pună în aplicare legislația necesară pentru a combate violența. Toate statele membre ale Uniunii Europene au semnat programul de acțiune al ONU. De atunci, programul de acțiune elaborat la Beijing a fost confirmat de Adunarea Generală în cadrul mai multor revizuiri(5). Consiliul economic și social al Organizației Națiunilor Unite, ECOSOC, va acorda o prioritate majoră eliminării violenței împotriva femeilor și fetelor la reuniunea sa din 2013(6).

Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) este unul dintre cele mai importante documente ale ONU referitoare la drepturile femeii. Convenția cere statelor membre să introducă garanții pentru libertățile și drepturile femeilor într-o serie de domenii. Unele dintre aceste domenii sunt relevante și pentru problema violenței împotriva femeilor, de exemplu dreptul de a-și alege partenerul de viață(7). Este important să insistăm ca și UE să semneze CEDAW.

În conformitate cu principiul datoriei de a depune eforturi susținute, statelor li se cere să intervină chiar și atunci când cineva obligă o altă persoană să comită abuzuri. Această obligație se aplică atât în privința prevenirii infracțiunilor, cât și atunci când acestea au avut deja loc. Principiul a fost subliniat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Opuz / Turcia, Curtea afirmând, în partea justificativă a hotărârii sale, că violența împotriva femeilor este considerată o formă de discriminare care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului(8). Există și alte instrumente juridice internaționale relevante(9).

În ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat clar în sensul că se poate cere efectiv ca legislația unui stat să protejeze dreptul persoanei la autodeterminare în materie sexuală. Curtea a subliniat faptul că toate actele cu caracter sexual desfășurate fără consimțământul persoanei implicate trebuie să fie prevăzute în legislație(10).

Consiliul Europei a avut, de asemenea, numeroase inițiative importante în materie de protecția a femeilor împotriva violențelor. În prezent lucrează la o nouă convenție privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice(11).

1.2. Temeiul juridic

Egalitatea de gen este un principiu fundamental al UE. Respectarea drepturilor omului este una dintre valorile esențiale din Tratatul UE, iar Carta Drepturilor Fundamentale a UE stipulează că societatea europeană trebuie să fie caracterizată prin egalitatea între femei și bărbați(12).

Tratatul de la Lisabona extinde competențele UE de a introduce dispoziții comune în domeniul dreptului penal. Uniunea avea deja competența de a apropia legislațiile penale ale statelor membre în domeniile incluse în obiectivul armonizării(13). Uniunea are, de asemenea, dreptul de a introduce norme minimale privind definirea infracțiunilor și pedepselor penale în privința unor infracțiuni deosebit de grave cu o dimensiune transfrontalieră, datorită naturii sau impactului acestora. Această competență se aplică și în cazurile în care există în mod special necesitatea de a combate criminalitatea pe o bază comună(14). Textul tratatului acordă o atenție specială traficului de persoane și exploatării sexuale a femeilor și copiilor.

În ceea ce privește cooperarea judiciară și polițienească în materie penală cu o componentă transfrontalieră, Parlamentul și Consiliul pot stabili standarde comune minime. Standardele comune minime se pot referi și la drepturile victimelor infracțiunilor(15).

În domeniul politicii spațiului de libertate, securitate și justiție, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Programul de la Stockholm(16). Astfel, Programul de la Stockholm impune Comisiei și Statelor membre să introducă legislație în domeniul penal și alte măsuri de susținere, necesare pentru a proteja victimele infracțiunilor(17).

Anul acesta a fost prezentată o directivă privind ordinul european de protecție(18). Scopul directivei este de a proteja persoanele amenințate de încălcări serioase ale integrității lor de către alte persoane, chiar și atunci când se deplasează în Europa. Aceasta va constitui un instrument important în cadrul eforturilor de a proteja femeile care se confruntă cu violență și persecuții.

2.   Violența bazată pe gen

2.1. Ce este violența bazată de gen?

Violența împotriva femeilor este determinată istoric și structural și afectează femeile atât individual, cât și colectiv(19). Conform ONU, violența desemnează „toate actele de violență îndreptate împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă acestea au loc în viața publică sau în viața privată”(20). De aceea, problema specifică a violenței pe motive de gen nu este legată doar de violența în sensul dreptului penal, ci se referă și la diferitele tipuri de infracțiuni comise împotriva femeilor pentru simplu motiv că sunt femei(21). Violența împotriva femeilor este un tip de abuz care contribuie la reprimarea femeilor ca persoane și ca grup. În mod obișnuit, violența împotriva femeilor are și un caracter sexual.

Violența pe motive de gen se referă la infracțiuni care iau forma violențelor în contextul relațiilor apropiate, a abuzului sexual, traficului de persoane, căsătoriilor forțate, mutilării genitale și a altor tipuri de încălcări a integrității, care afectează cu precădere femeile și tinerele fete. Și alte încălcări ale libertăților și drepturilor femeilor pot avea un impact major asupra sănătății psihice și mentale a fiecărei femei. Acest lucru este valabil în special în cazul încălcării drepturilor reproductive ale femeilor(22). Este extrem de important ca toate măsurile din acest domeniu să fie luate pe baza unei înțelegeri a situației de ansamblu.

2.2. Violența pe motive de gen ca problemă socială

Violența pe motive de gen provoacă prejudicii grave sănătății fizice și mentale a persoanelor. Aceasta implică costuri mari pentru societate, generând probleme sociale și cheltuieli din partea sistemului juridic și al celui de sănătate. Costurile pentru societate ale violenței pe motive de gen sunt estimate - în forma cheltuielilor pentru îngrijiri medicale, cheltuielilor juridice și a cheltuielilor serviciilor sociale(23). Violența pe motive de gen constituie, de asemenea, o problemă gravă din punctul de vedere al democrației. Faptul însuși că femeile sunt supuse violențelor le restricționează șansele de a participa la viața socială și profesională. Violența afectează personal femeile, dar și familiile lor. Viața de familie își pierde funcția de a oferi membrilor securitate. Copiii care trăiesc în condiții de violență domestică sunt victime indirecte ale acesteia. Conform Eurobarometru, 344,87% din cei intervievați consideră că UE ar trebui să se implice în combaterea violenței în relațiile apropiate.

3.   Necesitatea unei protecții juridice

3.1. Violența în contextul relațiilor apropiate

Protecția juridică cuprinzătoare și coerentă a integrității femeilor are o importanță capitală. Violența care are loc în relațiile apropiate nu este o chestiune de ordin privat, și nici nu poate fi considerată ca o chestiune care poate fi negociată între părțile implicate.

Autoritățile juridice trebuie să acorde prioritate urmăririi penale pentru acte de violență în contextul relațiilor apropiate.

În legislația de la nivelul UE este absolut necesar să se țină seama de vulnerabilitatea extremă a femeilor și copiilor care se confruntă cu violențe în cadrul familial. Adesea, violența se manifestă prin controlarea și izolarea femeilor. În urma amenințărilor și hărțuirii repetate, respectul lor de sine se erodează și pot începe să se considere ca ființe fără valoare. Femeilor care suportă violențe casnice le este greu să reclame ele însele aceste infracțiuni în fața autorităților. Le poate fi greu până și să exprime nevoia de ajutor pe care o resimt. Ele sunt adesea supuse unor presiuni puternice din partea autorului violențelor, a rudelor sau a altor persoane pentru a renunța la plângere. Pot fi foarte legate emoțional de persoana care le supune violențelor și, de aceea, cad extrem de ușor pradă manipulării destructive. Nu este neobișnuit ca femeile supuse violențelor să sfârșească prin a avea dificultăți financiare, a pierde custodia copiilor sau a rămâne fără adăpost.

3.2.     Grupurile foarte vulnerabile

Vulnerabilitatea generată de violențele în contextul relațiilor apropiate este și mai mare în cazul anumitor grupuri, de o fragilitate specială. Unul dintre aceste grupuri poate fi constituit de femeile de origine etnică diferită sau cele „fără documente”. Pentru persoanele în vârstă și pentru cele cu dizabilități fizice sau mentale, protecția propriei persoane și a intereselor personale este o și mai mare problemă. Pentru aceste grupuri, dificultățile generate de ieșirea dintr-o situație de viață distructivă sunt adesea și mai vizibile. Acest lucru este valabil în special pentru persoanele care trăiesc în instituții specializate.

Persoanele homosexuale, bisexuale sau transsexuale se confruntă și cu alte forme de stigmatizare socială, care le pot descuraja să raporteze violențele la care sunt supuși.

Un alt grup cu probleme serioase în a-și proteja integritatea sunt femeile care suferă de adicții și cele fără adăpost.

3.3.     Abuzurile sexuale

Un principiu fundamental al tradiției juridice europene este că toate persoanele au dreptul de a-și exercita libertatea individuală de acțiune; de aceea, este normal ca orice formă de relație sexuală să aibă loc liber consimțit. Acest important principiu trebuie respectat indiferent de natura relației dintre persoanele implicate. Nici căsătoria, nici alte relații de familie de același tip nu trebuie să constituie o zonă liberă, în care corpul femeilor și al copiilor este disponibil sexual. Analog, locul de muncă trebuie să fie un mediu în care femeile să se poată simți în siguranță față de atacurile la adresa integrității lor și față de presiuni necuvenite.

Violența cu caracter sexual afectează personal femeile într-un mod extrem de distructiv. Aceasta poate fi considerată ca parte a unei structuri de putere în care femeilor nu li se recunoaște dreptul la integritate sexuală și libertatea personală de alegere. Experiența individuală a femeilor violate este afectată de faptul că actele respective se produc într-o societate în care genul este semnificativ. Atacurile sexuale asupra corpului au avut, de aceea, întotdeauna implicații foarte speciale pentru persoanele care le-au suferit(24). Acesta este un tip de violență resimțit ca degradant pentru persoana afectată.

Comisia a propus o directivă privind abuzurile sexuale comise asupra copiilor, bazată pe noile dispoziții ale Tratatului de la Lisabona(25).

3.4.     Mutilarea genitală a femeilor și căsătoriile forțate

Femeile sunt supuse unor abuzuri pe motive de gen și prin alte tipuri de încălcare a libertății lor. Un aspect important, cu privire la care este necesară o protecție juridică puternică a integrității fizice și mentale a femeilor, este cel al mutilării genitale. Actele care afectează grav sănătatea femeilor nu pot fi legitimate pe baza unor considerații culturale. Înscrierea mutilării genitale în rândul infracțiunilor penale este un element important al procesului de protejare a tinerilor(26). Mutilarea genitală este o formă de violență fizică foarte gravă, căreia Parlamentul European i-a acordat o importanță specială(27). Actele de acest tip sunt de așa natură încât trebuie considerate ca ieșind din sfera dreptului la autodeterminare individuală prin consimțământ. Pentru o femeie care trăiește într-un context social în care se exercită puternice presiuni culturale, nu există în mod real posibilitatea de a-și da consimțământul. De aceea, este extrem de important ca toate femeile să fie protejate împotriva mutilării genitale.

Căsătoria forțată este o altă formă de violență bazată de gen, care constituie o încălcare gravă a dreptului individual la libertate și autodeterminare. Este important ca tinerele femei să fie protejate împotriva relațiilor forțate(28). Violența bazată de „onoare” este un concept cheie în acest context.

3.5.     Traficul de ființe umane și prostituția

Traficul de ființe umane, în special pentru scopuri sexuale, este o problemă majoră în Europa. Traficul de ființe umane este o activitate violentă și degradantă, în care victimele sunt forțate să se prostitueze și sunt exploatate fără milă. Adesea, sunt persoane tinere, cărora li se distruge astfel viața. Această activitate este generată de discrepanțele din Europa, bazate pe disparități economice și probleme sociale. Traficul de ființe umane este o formă de criminalitate transfrontalieră, pe care UE a definit-o deja ca domeniu prioritar. Propunerea de directivă a Comisei privind traficul de ființe umane este examinată în prezent de Parlament și de Consiliu(29).

4.   Legislația în domeniul penal și alte măsuri

4.1. Urmărirea penală

Există motive temeinice pentru a cere începerea urmăririi penale pentru toate formele de violență bazată de gen. Interesele victimelor infracțiunilor trebuie protejate, permițând sistemului de justiție - poliției sau procurorului - să ia decizia finală cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale în cazul unui abuz suspectat. La fel ca și în cazul violenței în cadrul relațiilor apropiate, presiunea exercitată asupra femeii pentru a-și retrage plângerea este enormă. Cu toate acestea, aceste încălcări sunt de așa natură încât este în interesul societății ca autorii lor să fie urmăriți penal.

4.2. Asistența juridică

În procedurile în fața instanței, procurorul reprezintă interesele reclamantului.. Cu toate acestea, victimele infracțiunilor au nevoie și de o asistență juridică personală(30). Dacă victimelor infracțiunilor li se oferă și accesul la asistență juridică, interesele lor pot fi apărate într-un mod mai eficient(31). În cazul în care sunt doar martori, victimele infracțiunilor ar trebui, prin urmare, să primească asistență juridică sub forma unui consilier juridic personal. Procedura judiciară se desfășoară cu mai multă ușurință dacă creează un mediu mai sigur pentru femeia în cauză în ceea ce privește înfățișările și alte elemente similare. Acesta este, de asemenea, o modalitate foarte eficientă de a garanta faptul că victimelor nu li se pun întrebări irelevante și că depozițiile referitoare la experiențele prin care au trecut sunt tratate corespunzător în cursul procesului. Tot așa cum pârâtul are acces la un avocat, victima infracțiunii are nevoie de cineva care să o asiste(32). Poate fi vorba de primirea unui ajutor pentru a răspunde întrebărilor și de a fi informată cu privire la cursul procesului.

4.3. O mai bună înțelegere din partea autorităților

Nu este, însă, suficient să se introducă sau să se aprobe o serie de acte legislative pentru protecția femeilor; urmărirea penală trebuie să devină mai eficientă(33). Societatea trebuie să detecteze acest tip de violență într-un stadiu timpuriu, printr-o implicare dinamică și preventivă a autorităților din domeniul serviciilor sociale și a altor instituții similare. Autoritățile responsabile de conducerea anchetelor clasează într-o fază incipientă multe dintre infracțiunile violente împotriva femeilor. Trebuie ameliorată cunoașterea mecanismelor violenței pe motive de gen în cadrul sistemului juridic, sistemelor de sănătate, poliției și serviciilor sociale.

Instanțele trebuie, de asemenea, să fie conștiente de implicațiile unei agresiuni sexuale asupra unei femei și de modul în care s-ar putea evita o recidivă în cadrul proceselor. Dacă victimele infracțiunilor primesc sprijinul de care au nevoie în cursul procedurilor, aceasta va facilita și munca instanțelor.

4.4. Anchete penale eficace

Un domeniu cheie în care s-ar putea multiplica resursele, în contextul Programului de la Stockholm, este cel al formării autorităților de poliție din Europa. Poliția este primul organism de aplicare a legii cu care intră în contact femeile care au fost victime ale violențelor. Ca bază pentru autoritățile de poliție în conducerea anchetelor, s-ar putea redacta un manual care să acopere chestiunile considerare relevante în cercetarea problemelor legate de violențele repetate. Atunci când se suspectează un caz de violență domestică, ar trebui cercetat dacă au mai avut loc anterior și alte agresiuni.

Când se bănuiește existența unor agresiuni sexuale, este important ca victimele să fie examinate de cadre medicale, care pot asigura probele ce ar putea fi necesare în cadrul unui proces. Experiența acumulată în crearea și utilizarea unor manuale speciale pentru asigurarea probelor a fost pozitivă(34). Cu ajutorul unor instrucțiuni speciale, se pot obține probe în mod sistematic. Aceasta oferă o mai mare securitate juridică anchetelor poliției și procedurilor judiciare, atât în cazul autorului infracțiunii, cât și în cazul victimei(35). Victimele pot fi scutite de un stres inutil cu ajutorul unor formule bine gândite, referitoare la modul de desfășurare a anchetelor și de audiere a victimelor.

4.5. Adăposturi pentru victimele infracțiunilor

Activitatea centrelor non-profit de primire a femeilor victime ale violențelor s-a dovedit a fi foarte eficientă în sprijinirea femeilor vulnerabile, dar insuficientă, iar responsabilitatea nu poate fi lăsată doar în seama voluntariatului. Statele membre trebuie să ia inițiative pentru a extinde rețeaua de centre de primire, astfel încât să satisfacă necesitățile de bază. Un obiectiv ar putea fi crearea unui centru de primire la fiecare zece mii de locuitori. La crearea acestor centre de primire pentru victime, este extrem de important ca personalul acestora să aibă cunoștințe și experiență în privința violenței împotriva femeilor(36). Forma de asistență a victimelor trebuie, de asemenea, să includă cazare și asistență juridică și psihologică. Personalul centrelor ar putea să ofere și sprijin în timpul interogatoriilor poliției și procedurilor judiciare(37).

4.6. Un număr de telefon pentru urgențe

Una dintre măsurile practice care pot fi luate este instituirea în statele membre a unui număr de urgență pentru violența pe motive de gen. Femeile victime ale violențelor ar putea suna la acest număr pentru a obține asistență imediată. Personalul serviciilor de urgență trebuie să beneficieze de o instruire specială pentru a identifica și sprijini victimele violențelor pe motive de gen. În plus, trebuie să aibă instrucțiuni clare, care să precizeze ce întrebări trebuie puse atunci când există suspiciuni cu privire la un act de violență bazată pe gen. Statele membre ar trebui să ofere informații ușor accesibile, mai ales pe internet, cu privire la ajutorul și asistența pe care femeile vulnerabile le pot obține de la societate și de la organizațiile voluntare și similare.

4.7. Măsuri pentru tineri

Tinerii duc adesea o viață socială în principal în afara domiciliului. Ei au relații sociale în grupuri largi și în situații care implică consumul de alcool. Acești factori determină tinerii să comită și să fie expuși violențelor. Acest lucru este valabil în mod special pentru tinerele femei, cu un risc ridicat de expunere la violențe sexuale. Este important ca elevii și tinerii să fie educați pentru a înțelege gravitatea violenței cu caracter sexual. Este important ca tinerii să învețe de timpuriu să-și respecte reciproc integritatea și să fie informați cu privire la comportamentele distructive și degradante, în special când acestea sunt îndreptate împotriva fetelor. Măsurile destinate fetelor pot include, de exemplu, oferirea unor cursuri de autoapărare, în care să învețe diferite tehnici de a se apăra contra violențelor. Cu toate acestea, este în egală măsură important să li se întărească încrederea în sine și stima de sine, dându-le informațiile și curajul necesare pentru a se apăra pe ele însele și integritatea lor(38). Sunt necesare campanii de informare pentru a împiedica tinerii să cadă victime ale traficului de ființa umane sau crimelor „de onoare”.

4.8. Autorii faptelor

Întotdeauna, violența pe motive de gen este în primul rând o chestiune penală. Societatea trebuie, de aceea, să reacționeze printr-o pedeapsă care să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii. În stabilirea priorităților pentru alocarea resurselor societății, este importantă conturarea unei perspective clare a victimei, întrucât acest grup este cel care are nevoie, de obicei, de măsuri speciale de protecție. Aceasta nu exclude alocarea unor resurse pentru autorii victimelor, oferind, de exemplu, terapie conversațională și alte metode de contracarare a comportamentului violent. Această formă de tratament alternativ al bărbaților care au comis acte grave de agresiune împotriva femeilor nu ar trebui să înlocuiască niciodată pedeapsa impusă de dreptul penal. Terapia conversațională și alte forme similare de tratament nu pot decât să vină în completarea pedepselor de tipul detenției.

Violența este, în mare măsură, o consecință a relațiilor inegale de putere dintre bărbați și femei, și este o expresie a relației de dominare/subordonare dintre autorul acestui tip de infracțiune și victimă; de aceea terapia conversațională la care participă atât victima, cât și agresorul trebuie să iasă din discuție, având în vedere că, prin natura infracțiunii, cei doi nu pot fi părți echivalente și egale la negociere.

Evaluarea riscurilor, în special în cazurile de violență în relațiile apropiate în care victima nu a raportat ea însăși agresiunea, trebuie efectuată de către poliție și nu de către serviciile sociale. Fiecare astfel de evaluare a riscurilor ar trebui să se axeze pe periculozitatea agresorului și nu pe vulnerabilitatea victimei. Factorul decisiv în evaluare este probabilitatea de recidivă a agresorului.

5. Cunoașterea și informarea

5.1. Statistici

Parlamentul European a atras deja atenția asupra necesității de a estima extinderea infracțiunilor precum omorurile survenite ca urmare violențelor domestice. Colectarea sistematică a datelor permite luarea unor decizii cu privire la măsurile care ar trebui luate prioritar în cadrul politicii penale pentru a elimina violența bazată pe gen. Statisticile oficiale produse de statele membre prezintă unele deficiențe. Ceea ce se cere acum este colectarea comună a unor date relevante și comparabile din diferitele state membre. Institutul European pentru Egalitatea de gen, creat de curând, are un rol important de jucat în această privință.

Spania a creat un sistem de colectare a informațiilor din diferitele sisteme juridice, legate de anchetele judiciare și a acțiunilor în instanță(39). Acesta înregistrează date relevante privind infracțiunile curente și părțile implicate, cum ar fi sexul părților, originea etnică, scena infracțiunii, utilizarea armelor etc.. Dacă părțile au contactat anterior autoritățile, aceasta poate constitui, de asemenea, o informație pertinentă pentru înregistrare.

5.2. Studii

Este necesară o mai bună cunoaștere asupra amplorii violenței pe motive de gen în Europa. De aceea, este foarte important să se sprijine cercetările în domeniul violenței. În acest context, proiectul Daphne a fost deosebit de util.

6. Concluzie

Raportoarea consideră că trebuie ruptă tăcerea cu privire la aceste încălcări grave. O mai bună cunoaștere a violenței pe motive de gen poate atrage după sine și sensibilizarea opiniei publice cu privire la această problemă. Statele membre ar trebui să elaboreze planuri naționale de acțiune pentru a combate violența pe motive de gen.

(1)

Cel puțin 20% din femeile din Europa au cunoscut violența în cadrul unei relații apropiate; aceasta este una dintre cauzele cele mai frecvente de deces în rândul femeilor.

(2)

P7_TA (2009)0098, Eliminarea violenței împotriva femeilor.

(3)

COM(2010) O strategie pentru egalitate 2010-2015, 4.

(4)

A patra Conferință Mondială a Organizației Națiunilor Unite privind femeile, Beijing 1995.

(5)

Evaluarea după cinci ani a implementării Declarației și Programului de acțiune de la Beijing, 2000. Evaluarea după zece ani, 2005, Evaluarea după 15 ani, 2010. Rezoluția ONU 63/155. „Intensificarea eforturilor de a elimina toate formele de violență împotriva femeilor”, raportul Secretarului General.

(6)

Rezoluția ONU ECOSOC 2009/15.

(7)

Articolul 16 CEDAW.

(8)

Cauza Opuz / Turcia (2009).

(9)

Convenția ONU împotriva torturii § 1 și Convenția ONU privind victimele criminalității, în special punctul 1 din addendum, care definește termenul de „victimă”.

(10)

M.C. / Bulgaria (nr. 39272798).

(11)

Consiliul Europei, doc. 12013 (2009); CAHVIO (2010) 17, Al treilea proiect de Convenție privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

(12)

Articolul 2 din TUE; Carta Drepturilor Fundamentale a UE, articolul 23 privind egalitatea dintre femei și bărbați.

(13)

TUE, articolul 83 alineatul (2); Curtea de Justiție (2005) Cauza C-176/03, Comisia / Consiliu, culegere I - 7879.

(14)

TUE, articolul 83 alineatul (1).

(15)

TUE, articolul 82 alineatul (2) litera (c).

(16)

Programul de la Stockholm 17024/09, adoptat la reuniunea Consiliului European din 10 și 11 decembrie 2009.

(17)

Programul de la Stockholm 17024/09, adoptat la reuniunea Consiliului European din 10 și 11 decembrie 2009, secțiunea 2.3., în special punctul 2.3.4.

(18)

Ordinul european de protecție, 2010/C69/02.

(19)

ONU, Beijing (1995), Programul de acțiune, punctul 118: „violența împotriva femeilor este o manifestare a relațiilor de putere istoric inegale dintre femei și bărbați, care au condus la dominarea și discriminarea femeilor de către bărbați și la frânarea realizării depline a femeilor”.

(20)

ONU, Beijing (1995), Programul de acțiune, punctul 113.

(21)

Recomandarea generală nr. 19 a Comisiei CEDAW.

(22)

P7_TA_PROV(2010)0037 privind Beijing +15 - Programul de acțiune al ONU pentru egalitatea de gen, punctele 9-10.

(23)

Psytel (2006), proiectul Daphne privind costurile violenței domestice în Europa.

(24)

K. Berglund „Gender and harm”, Scandinavian Studies in Law, pp. 12-27.

(25)

COM (2010) 0094: Propunere de directivă privind combaterea abuzului sexual, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile, de abrogare a Deciziei-cadru 2004/68/JAI

(26)

Convenția ONU privind drepturile copilului, articolul 24 alineatul (3).

(27)

P6_TA (2009) 0161, privind combaterea mutilării genitale a femeilor în UE; „Practici tradiționale dăunătoare”, broșurile Daphne 2008.

(28)

CEDAW, articolul 17.2.

(29)

COM(2010)95: Propunere de directivă privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI.

(30)

În conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului 2001/220/JAI, statele membre au obligația de a oferi consiliere victimei - articolul 6 și articolul 4 litera (f) punctul (iii); conform Raportului Comisiei SEC(2009)476, dispozițiile din statele membre referitoare la această consiliere sunt incomplete.

(31)

În conformitate cu Directiva-cadru a Consiliului 2001/220/JAI, victimele au dreptul la asistență juridică atunci când au statutul de părți într-un proces - articolul 6 și articolul 4 litera (f) punctul (iii); conform Raportului Comisiei SEC(2009)476, majoritatea statelor membre respectă în prezent aceste dispoziții.

(32)

Rezoluția Consiliului 2009/C 295/01. măsura C.

(33)

Programul de la Stockholm 17024/09, adoptat la reuniunea Consiliului European din 10 și 11 decembrie 2009; Decizia-cadru a Consiliului privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale, 2001/220/JAI, punctele 6, 8, 10 și 11.

(34)

Un exemplu este manualul pentru prelevarea și securizarea probelor în cazurile de agresiuni sexuale, care a fost elaborat de Centrul național pentru studierea violențelor comise de bărbați asupra femeilor din cadrul Universității din Uppsala, Suedia.

(35)

Programul de la Stockholm 17024/09, adoptat la reuniunea Consiliului European din 10 și 11 decembrie 2009, prezintă, de asemenea, o serie de măsuri de creștere a securității juridice pentru suspecți și acuzați.

(36)

Decizia-cadru a Consiliului privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale, 2001/220/JAI, articolul 13.

(37)

Decizia-cadru a Consiliului privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale, 2001/220/JAI, articolul 13 alineatul (2c).

(38)

„Achievements Against the Grain: Self-defence training for Women and Girls in Europe”, raport în cadrul proiectului Daphne.

(39)

www.observatorioviolencia.org


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

15.3.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

27

0

2

Membri titulari prezenți la votul final

Regina Bastos, Edit Bauer, Andrea Češková, Marije Cornelissen, Silvia Costa, Tadeusz Cymański, Edite Estrela, Ilda Figueiredo, Zita Gurmai, Lívia Járóka, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Constance Le Grip, Astrid Lulling, Barbara Matera, Elisabeth Morin-Chartier, Siiri Oviir, Antonyia Parvanova, Raül Romeva i Rueda, Nicole Sinclaire, Joanna Katarzyna Skrzydlewska, Eva-Britt Svensson, Britta Thomsen, Marina Yannakoudakis, Anna Záborská

Membri supleanți prezenți la votul final

Vilija Blinkevičiūtė, Jill Evans, Norica Nicolai, Joanna Senyszyn

Ultima actualizare: 24 martie 2011Notă juridică