Procedură : 2010/2205(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0172/2011

Texte depuse :

A7-0172/2011

Dezbateri :

PV 06/06/2011 - 23
CRE 06/06/2011 - 23

Voturi :

PV 08/06/2011 - 6.7
CRE 08/06/2011 - 6.7
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0260

RAPORT     
PDF 277kDOC 245k
20 aprilie 2011
PE 454.428v01-00 A7-0172/2011

referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă și sociale și responsabilitatea socială a întreprinderilor europene

(2010/2205(INI))

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale

Raportor: Richard Falbr

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare
 AVIZ al Comisiei pentru comerț internațional
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă și sociale și responsabilitatea socială a întreprinderilor europene

(2010/2205(INI))

Parlamentul European,

–    având în vedere articolele 2, 3, 6 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–    având în vedere articolele 7, 9, 145-161, 206-209 și 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–    având în vedere articolele 5, 12, 14, 15, 16, 21, 23, 26, 27, 28, 29, 31, 32, 33, 34 și 36 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–   având în vedere Declarația universală a drepturilor omului (1948) și alte instrumente ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului, îndeosebi Pactul cu privire la drepturile civile și politice (1966) și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (1966), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (1979), Convenția privind drepturile copilului (1989), Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora (1990) și Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (2006)(1),

–   având în vedere cadrul „Protect, Respect and Remedy” („Protecție, respect și remediere”) pentru întreprinderi și drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite, propus de reprezentantul special al Secretarului General pentru drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi, profesorul John Ruggie, susținut în mod unanim de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în 2008 (rezoluția 8/7), principiile directoare lansate recent în vederea punerii în aplicare a cadrului(2) și concluziile Consiliului Afaceri Externe din 9 decembrie 2009 care constată rolul important al întreprinderilor în vederea respectării depline a drepturilor omului și subliniază sprijinul deplin al Consiliului față de eforturile depuse de reprezentantul special al ONU(3),

–   având în vedere ultimul raport al lui John Ruggie, reprezentantul special al Secretarului General al ONU, referitor la drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi(4),

–    având în vedere Carta socială europeană, în special articolele 5, 6 și 19(5),

–    având în vedere Convenția europeană privind statutul juridic al lucrătorilor migranți(6),

–    având în vedere convențiile Organizației Internaționale a Muncii, în special cele opt convenții fundamentale privind libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă (Convențiile nr. 87 și 98), privind eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie (Convențiile nr. 29 și 105), privind eliminarea discriminărilor în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă (Convențiile nr. 100 și 111) și privind abolirea efectivă a muncii copiilor (Convențiile nr. 138 și 182)(7),

–   având în vedere, de asemenea, convențiile OIM referitoare la clauzele privind condițiile de muncă (contractele publice) (Convenția nr. 94) și referitoare la negocierile colective (Convenția nr. 154)(8),

–    având în vedere Agenda OIM privind munca decentă și Pactul global al OIM privind locurile de muncă, adoptate prin consens global la 19 iunie 2009 în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii(9),

–   având în vedere Declarația privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă adoptată la 10 iunie 2008 prin consensul celor 183 de state membre ale OIM(10),

–    având în vedere Acordul de la Marakesh de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC)(11), precum și declarația adoptată cu ocazia celei de-a patra conferințe ministeriale organizate în noiembrie 2001 la Doha, în special punctul 31(12),

–    având în vedere Acordul general privind comerțul cu servicii, în special articolul 1 alineatul (2) litera (d), așa-numitul Mod 4(13),

–    având în vedere raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării intitulat „O globalizare echitabilă: crearea de șanse pentru toți”(14),

–    având în vedere „Declarația liderilor” emisă la summitul G20 de la Pittsburgh din 24 și 25 septembrie 2009(15),

–   având în vedere ultimele actualizări ale Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale(16),

–    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare(17), precum și Regulamentul de modificare nr. 546/2009,

–    având în vedere Directiva nr. 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(18),

–    având în vedere Rezoluția sa din 20 septembrie 1996 referitoare la Comunicarea Comisiei privind luarea în considerare a respectării principiilor democrației și a drepturilor omului în acordurile dintre Comunitate și țările terțe (COM(1995)0216)(19), precum și Rezoluția sa din 14 februarie 2006 privind clauza referitoare la drepturile omului și la democrație în acordurile Uniunii Europene(20),

–    având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2001 privind deschiderea și democrația în comerțul internațional(21), în cadrul căreia se solicita respectarea standardelor sociale fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) de către OMC, precum și acceptarea de către Uniunea Europeană a deciziilor OIM, inclusiv eventualele apeluri la sancțiuni în cazurile de încălcare gravă a standardelor sociale fundamentale,

–    având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți(22), prin care se solicita introducerea unor norme sociale, în vederea promovării muncii decente, în acordurile comerciale ale Uniunii Europene, îndeosebi în acordurile bilaterale,

–    având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2005 referitoare la dimensiunea socială a globalizării(23),

–    având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 privind exploatarea copiilor în țările în curs de dezvoltare, cu un accent deosebit asupra muncii copiilor(24),

–    având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2006 referitoare la comerțul echitabil și dezvoltare(25),

–    având în vedere Rezoluția sa din 22 mai 2007 intitulată „Europa globală – aspecte externe ale competitivității”(26) ca răspuns la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitutală „Europa globală: „Concurența pe plan mondial. O contribuție la strategia UE privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă” (COM(2006)0567),

–   având în vedere Rezoluția sa din 30 mai 2002 referitoare la Cartea verde a Comisiei privind promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor(27) și Rezoluția sa din 14 aprilie 1999 referitoare la standardele UE aplicabile întreprinderilor europene care își desfășoară activitatea în țările în curs de dezvoltare: către un cod de conduită european(28),

–   având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2007 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor: un nou parteneriat(29),

–   având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale(30),

–    având în vedere rezoluțiile sale referitoare la acordurile de parteneriat economic cu regiunile și statele ACP, în special rezoluțiile din 26 septembrie 2002(31), din 23 mai 2007(32) și 12 decembrie 2007(33),

–    având în vedere Concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 privind munca copiilor(34),

–    având în vedere Concluziile Consiliului din 16 septembrie 2010 privind „O lume în schimbare: o provocare pentru UE”(35),

–    având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Dimensiunea socială a globalizării – contribuția politicii UE la extinderea beneficiilor pentru toți” (COM(2004)0383),

–   având în vedere Agenda socială europeană reînnoită din 2 iulie 2008 (COM(2008)0412),

–    având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Promovarea muncii decente pentru toți – contribuția UE la aplicarea în lume a agendei privind munca decentă” (COM(2006)0249),

–   având în vedere consultările publice privind dezvăluirea informațiilor nefinanciare de către companii, lansate de DG Piața Internă și Servicii, Unitatea de referință financiară(36),

–    având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale: Politica comercială – componentă-cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612),

–    având în vedere sistemul generalizat de preferințe (SGP), în vigoare de la 1 ianuarie 2009, care acordă un acces scutit de taxe vamale sau cu taxe vamale reduse pentru un număr crescut de produse și care cuprinde, de asemenea, o nouă măsură de stimulare în favoarea țărilor vulnerabile confruntate cu nevoi comerciale, financiare sau de dezvoltare deosebite(37),

–    având în vedere ansamblul acordurilor dintre Uniunea Europeană și țările terțe,

–    având în vedere îndeosebi Acordul de parteneriat dintre membrii grupului de state din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și Uniunea Europeană, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, și versiunile sale revizuite din 2005 și 2010(38),

–    având în vedere, în special, încheierea negocierilor dintre UE, Columbia și Peru cu privire la semnarea unui acord comercial multilateral(39),

–    având în vedere audierea privind „Aplicarea standardelor sociale și de mediu în cadrul negocierilor comerciale”, organizată la 14 ianuarie 2010 de Parlamentul European,

–    având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–    având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru comerț internațional (A7-0172/2011),

A. întrucât standardele înalte ale Uniunii Europene privind protecția socială și drepturile omului reprezintă condiții decisive pentru Uniunea Europeană în negocierea relațiilor comerciale cu statele terțe;

B.  întrucât protejarea drepturilor economice și sociale reprezintă o obligație pentru toate statele membre și toate celelalte state în temeiul Declarației Universale a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite și întrucât acest lucru include dreptul tuturor de a înființa sindicate și de a se înscrie în cadrul sindicatelor în vederea protejării intereselor lor;

C. întrucât convențiile fundamentale ale OIM sunt recunoscute la nivel internațional ca bază pentru un comerț internațional echitabil și întrucât, din nefericire, nu toate statele membre respectă în totalitate aceste convenții;

D. întrucât este în interesul Uniunii să încheie acorduri comerciale bilaterale în avantajul Uniunii și al partenerilor comerciali, atât timp cât ambele părți respectă drepturile consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului;

E.  întrucât atitudinea tuturor statelor membre trebuie să reflecte cu claritate principiile modelului social european atunci când sunt în joc chestiuni sociale și cooperarea dintre statele membre pe baza metodei deschise de coordonare;

F.  întrucât democrația și statul de drept reclamă sindicate, asociații ale lucrătorilor și mișcări sociale puternice și libere și întrucât acestea pot exista numai în cadrul unei comunități democratice în care predomină separarea puterilor;

G. întrucât unele țări în curs de dezvoltare declară că riscă să își piardă avantajul comparativ atunci când Uniunea le solicită să se conformeze cu standardele internaționale ale muncii;

H. întrucât Declarația OIM din 2008 privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă, adoptată prin consensul celor 183 de state membre ale OIM, prevede faptul că încălcarea principiilor și a drepturilor fundamentale ale muncii nu poate fi invocată sau utilizată ca avantaj comparativ legitim și că standardele de muncă nu trebuie utilizate în scopul protecționismului comercial;

I.   întrucât unele țări terțe încearcă să aplice Modul 4(40) în cadrul negocierii acordurilor comerciale cu UE;

J.   întrucât multe întreprinderi își asumă responsabilitatea socială (RSI) și urmăresc să garanteze conformitatea cu standardele sociale și de mediu în cadrul sferei de influență a acestora, de exemplu, prin aderarea la inițiativa „Global Compact” a ONU sau prin participarea la inițiative sectoriale voluntare;

K. întrucât principiile care stau la baza RSI, recunoscute pe deplin la nivel internațional, fie de OCDE, de OIM sau de ONU, vizează un comportament responsabil din partea întreprinderilor și presupun, îndeosebi, respectarea legislației aflate în vigoare, în special în domeniul ocupării forței de muncă, al relațiilor de muncă, al drepturilor omului, al mediului, al intereselor consumatorilor, al transparenței față de consumatori și al luptei împotriva corupției;

L.  întrucât adoptarea unei recomandări privind RSI și încurajarea respectării sale ar trebui să devină o realitate la nivelul UE;

M. întrucât globalizarea facilitează mobilitatea lucrătorilor între statele membre și în țări terțe;

N. întrucât rolul OIM cu privire la stabilirea de noi standarde s-a diminuat în mod semnificativ în ultimii ani și, de obicei, este redus la adoptarea de declarații care ulterior nu sunt respectate, în ciuda implicării OIM în cadrul G20, a recunoașterii globale a Agendei privind munca decentă și a includerii ocupării forței de muncă și a condițiilor de muncă decente în cadrul Obiectivului de dezvoltare al mileniului nr. 1;

O. întrucât ar trebui reamintită respectarea necondiționată a dreptului de asociere și de negociere colectivă efectivă;

P.  întrucât ar trebui promovată Agenda privind munca decentă;

Q. întrucât este extrem de importantă prevenirea tuturor tipurilor de discriminare la nivelul remunerației, conform principiului privind dreptul la remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, prevăzut la articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului;

R.  întrucât evaluarea pe termen mediu a sistemului generalizat de preferințe al UE (SGP)(41) arată că regimul comercial SGP+, care solicită statelor beneficiare să ratifice și să pună în aplicare în mod efectiv convențiile internaționale menționate în domeniul drepturilor omului, al standardelor de muncă fundamentale, al dezvoltării durabile și al bunei guvernări, a avut un efect pozitiv semnificativ asupra egalității între bărbați și femei în cadrul acestor state;

S.  întrucât protecția socială a lucrătorilor ar trebui promovată;

T.  întrucât ratificarea și aplicarea Convențiilor OIM clasificate de către OIM ca fiind actuale trebuie promovate în vederea unei sporiri progresive a acoperirii celor patru piloni ai muncii decente, și anume, ocuparea forței de muncă, protecția socială, dialogul social și drepturile la locul de muncă, cu un accent îndeosebi pe convențiile referitoare la guvernanța socială – Convențiile nr. 81 și 129 privind inspecția muncii, Convenția nr. 122 privind politica de ocupare a forței de muncă și Convenția nr. 144 privind consultările tripartite;

U. întrucât Agenda socială europeană din 2 iulie 2008 (COM(2008)0412) solicită statelor membre ale UE să depună din nou eforturi în vederea ratificării și a aplicării convențiilor OIM clasificate de OIM ca fiind actuale în vederea stabilirii unui exemplu pentru partenerii din întreaga lume;

V. întrucât aplicarea eficientă a standardelor de muncă internaționale este afectată în mod negativ în cadrul multor state de gestionări deficiente ale forței de muncă și de lipsa capacității partenerilor sociali;

W. întrucât raportul OIM „Tendințe globale ale forței de muncă 2011” estimează că, în 2009, la nivel global, 50,1 % dintre toți lucrătorii, adică 1,53 miliarde, erau vulnerabili din punct de vedere profesional(42) și întrucât criza financiară și economică a întrerupt și a inversat tendința de diminuare a vulnerabilității profesionale înregistrată înainte de 2008;

X. întrucât raportul privind securitatea socială globală al OIM din 2010 menționează faptul că peste 50 % dintre toți lucrătorii nu beneficiază de protecție socială și întrucât există un interes reînnoit privind extinderea protecției sociale, inclusiv promovarea sistemelor de securitate socială,

Principii generale

1.  reamintește faptul că UE intenționează să devină entitatea principală în lume în ceea ce privește politica socială, prin promovarea la nivel global a obiectivelor sociale; subliniază rolul important al Parlamentului European, stabilit în Tratatul de la Lisabona, care consolidează, în mod semnificativ, influența acestuia;

2.  reamintește, de asemenea, că, la examinarea politicilor și obiectivelor comunitare, Comunitatea nu poate ignora cerințele de interes general, clauza socială orizontală prevăzută la articolul 9 din TFUE trebuind să fie luată în considerare, de exemplu în ceea ce privește articolul 46 și articolul 49 din TFUE sau politica comercială a UE;(43)

3.  reamintește în continuare că articolul 7 din TFUE impune coerență politicii UE și luarea în considerare de către legislator a ansamblului obiectivelor UE, precum și acționarea în conformitate cu principiul atribuirii competențelor, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să găsească echilibrul adecvat între diversele obiective și/sau interese în momentul adoptării de acte cu temei juridic specific(44);

4.  îndeamnă statele membre să respecte convențiile fundamentale ale OIM, în special în ceea ce privește desființarea barierelor în calea libertății de asociere și a negocierii colective, apărute fie prin încurajarea falsei activități independente sau prin forțarea persoanelor să renunțe la contractele colective;

5.  face apel la părțile la acordurile de liber schimb (ALS) să se angajeze, în conformitate cu obligațiile ce decurg din aderarea la OIM și cu Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și măsurile ce decurg din aceasta, adoptate în 1998 cu ocazia celei de a 86-a Sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii, să respecte, să promoveze și să aplice în legislația și în practicile lor principiile referitoare la drepturile fundamentale, și anume:

     (a) libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă;

     (b) eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie;

     (c) abolirea efectivă a muncii copiilor; precum și

     (d) eliminarea discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă;

Cooperarea internațională – alianța socială

6.  reamintește că UE este considerată, la nivel mondial, un magnet și un partener atractiv datorită combinației unice dintre dinamismul economic și modelul social;

7.  subliniază faptul că modelul social european oferă șanse egale în educație, formare și pe piața muncii, precum și acces egal la serviciile sociale, ca piloni de bază ai succesului economic;

8.  consideră că nerespectarea unor standarde sociale internaționale de bază constituie o formă de „dumping” social și de mediu care este în detrimentul întreprinderilor europene și al lucrătorilor europeni;

9.  solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu organizațiile internaționale în vederea îmbunătățirii dimensiunilor sociale ale globalizării, având drept referință modelul social european;

10. subliniază importanța unor măsuri coerente privind protecția socială în cadrul Uniunii și în afara acesteia;

11. sugerează dezvoltarea unui dialog cu toate părțile interesate, subliniind importanța aspectelor sociale și concentrându-se pe punerea în aplicare a unor soluții pragmatice și viabile; subliniază, în acest sens, importanța sensibilizării partenerilor sociali cu privire la drepturile și obligațiile acestora;

12. consideră că este necesară consolidarea rolului instituțiilor internaționale competente (mai ales OIM, OMC, OCDE și ONU), precum și cooperarea dintre acestea la elaborarea, punerea în aplicare și promovarea unor standarde sociale internaționale de bază și a unor sancțiuni corespondente;

13. recomandă ca Uniunea să evite încheierea de acorduri comerciale cu țări care nu respectă drepturile omului și standardele de muncă fundamentale;

14. susține crearea de instrumente pentru un dialog viabil cu țările partenere bazat pe respect reciproc, urmărind dezvoltarea resurselor proprii ale țărilor partenere – îndeosebi ale țărilor în curs de dezvoltare – și permițându-le acestora să dezvolte cu grijă sectoare economice;

15. invită, de asemenea, Comisia să își adapteze, cu ocazia negocierilor, nivelul de exigențe în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărei țări partenere; propune în acest context Comisiei să stabilească o listă de standarde suplimentare care să fie introduse treptat și flexibil, ținând seama de situația economică, socială și de mediu a partenerului respectiv;

16. consideră că atât pe teritoriul țării partenere, cât și în statele membre, punerea în aplicare a acestor standarde de bază ar trebui să fie supusă unei monitorizări continue realizate de către organisme independente și că neaplicarea sau încălcarea acestora, stabilită pe baza unor criterii predefinite, ar trebui penalizată prin intermediul unor proceduri eficace și transparente;

17. consideră că aceste standarde ar trebui aplicate integral și că nici zonele libere și nici acordurile cu țara gazdă nu pot fi folosite pentru a justifica neaplicarea acestora;

18. solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu țările partenere pentru a combate discriminarea de gen și toate formele de violență împotriva femeilor și pentru ca egalitatea dintre bărbați și femei să devină realitate în cadrul Uniunii și în afara acesteia în conformitate cu principiile Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și cu Platforma de acțiune de la Beijing; invită, în acest sens, Comisia și statele membre să aplice măsuri care să consolideze semnificativ poziția juridică și socială a femeilor, pentru a utiliza contribuția potențială a acestora la dezvoltarea economică și socială;

19. salută promovarea egalității între femei și bărbați în cadrul statelor și al teritoriilor în curs de dezvoltare prin intermediul actualelor și viitoarelor acorduri comerciale SGP; solicită ca ratificarea și punerea în aplicare efectivă a convențiilor internaționale privind egalitatea între femei și bărbați să reprezinte condiții prealabile în cadrul tuturor acordurilor externe de parteneriat economic și comercial;

20. solicită, în plus, Comisiei și statelor membre să coopereze între ele și cu țările partenere pentru a proteja grupurile vulnerabile și pentru a combate nu numai discriminarea de gen, ci și discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală; atrage atenția în special asupra persoanelor care se confruntă cu o discriminare și dezavantaje multiple, pentru a aborda cauzele profunde ale sărăciei;

21. îndeamnă Comisia și statele membre să acorde prioritate eliminării muncii copiilor și respectării drepturilor copilului în cadrul acordurilor comerciale, al dialogurilor cu alte state și în cadrul cooperării pentru dezvoltare și constată că sectorul privat joacă un rol fundamental cu privire la respectarea drepturilor copiilor; consideră că măsurile de combatere a muncii copiilor ar trebui să includă crearea de locuri de muncă decente pentru adulți și sprijinirea copiilor pentru a le permite să primească o educație adecvată; solicită, de asemenea, instituirea la nivelul UE a unei linii telefonice de urgență dedicate muncii copiilor la care cetățenii să poată denunța toate întreprinderile care exploatează copii prin muncă oriunde pe glob; consideră că această linie telefonică ar trebui să aibă o capacitate redusă, dar suficientă pentru a-i permite să publice un raport anual care să conțină constatările sale;

22. subliniază faptul că respectivele cheltuieli ale Uniunii în cadrul cooperării pentru dezvoltare, al acordurilor de asociere sau stabilitate și al acordurilor comerciale generează șanse unice de sprijinire a țărilor partenere în crearea unei educații, a unei formări profesionale, a unor instituții ale pieței muncii viabile și a unui nivel de protecție socială, cu scopul de a asigura un grad mai ridicat de protecție socială și economică și, prin urmare, un nivel mai ridicat de bunăstare;

23. insistă ca, în contextul cooperării pentru dezvoltare și al asistenței externe, Comisia și statele membre să sprijine punerea în aplicare a unor programe privind munca decentă care să reflecte nevoile naționale și prioritățile privind politica socială și de ocupare a forței de muncă și să se bazeze pe un acord tripartit (între angajatori, lucrători și guverne); solicită în plus Comisiei și statelor membre să integreze mai bine obiectivele sociale și cele privind ocuparea forței de muncă în cadrul sectorului economic și al celui comercial în temeiul cooperării pentru dezvoltare și al asistenței externe;

24. solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu țările partenere în vederea îmbunătățirii calității competențelor cetățenilor, competențe relevante pentru noi locuri de muncă și angajarea în muncă, reprezentând un catalizator pentru stabilitate, prosperitate, societăți favorabile incluziunii și o bună guvernanță, îndeosebi în vecinătatea UE;

25. solicită crearea de posturi de atașați sociali în cadrul noului Serviciu de acțiune externă, în vederea sporirii eficienței în domeniul politicii sociale și, în special, pentru a garanta că munca decentă pentru toți este pusă în aplicare ca obiectiv politic central;

26. recunoaște faptul că, deși, la nivel internațional, acordurile comerciale bilaterale tind către o mai mare acceptare a standardelor de muncă și sociale legate de agendele comerciale, ALS conțin în general puține referiri la standardele sociale; regretă că UE nu dispune de o formulă omogenă pentru introducerea unei „clauze sociale” în toate acordurile comerciale bilaterale; îndeamnă UE să includă o clauză socială în toate acordurile comerciale externe ale UE, în acord cu alte standarde convenite și recunoscute la nivel internațional (precum standardele de muncă fundamentale ale OIM), inclusiv în cele încheiate în cadrul OMC;

27. reamintește că practicile existente ale OMC trebuie să fie favorabile în egală măsură atât țărilor dezvoltate, cât și țărilor în curs de dezvoltare;

28. reamintește faptul că politica în domeniul concurenței și politica socială trebuie combinate și subliniază că modelul social european nu trebuie în niciun caz diluat în favoarea competitivității și a presupuselor avantaje economice; reiterează faptul că modelul social european trebuie să constituie un exemplu pentru protecția lucrătorilor în țările în curs de dezvoltare;

Responsabilitatea socială a întreprinderilor

29. reamintește că UE și-a fixat ca obiectiv nu numai să devină un pol de excelență în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor, ci și să promoveze RSI în politicile sale externe; recunoaște eforturile Comisiei de a promova cele mai bune practici în materie de RSI în rândul societăților europene care își desfășoară activitatea în străinătate, dar subliniază că ar trebui să țină seama mai mult de importanța certificărilor și a etichetelor care atestă respectarea principiilor RSI de către întreprinderi;

30. consideră că RSI este o formă utilă și fără caracter obligatoriu, de asumare a unui angajament din partea întreprinderilor multinaționale; recomandă, în plus, o promovare orientată a RSI, printre altele, prin intermediul standardului ISO 26000, al inițiativei „Global Compact” a ONU sau al Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale, precum și prin conectarea RSI la inițiative mai vaste de promovare a muncii decente în cadrul unui sector, în cadrul comunităților, la nivel de stat și la nivel regional, precum programele Better Work și SCORE ale OIM care implică lucrători, angajatori, autorități și alte părți interesate relevante;

31. subliniază faptul că nicio directivă de reglementare a RSI și de aplicare a acesteia nu ar trebui adoptată la nivelul UE;

32. consideră că, în viitoarea sa comunicare privind internaționalizarea activității IMM-urilor, Comisia ar trebui să propună măsuri care să permită susținerea și promovarea inițiativelor IMM-urilor în materie de RSI, care să respecte principiul „a gândi mai întâi la scară mică” și să țină cont de trăsăturile lor specifice;

33. solicită Comisiei și statelor membre să urmărească garantarea consolidării Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale, în cadrul actualizării acestora efectuate în prezent, menținând și sporind aplicarea lor în „situații specifice” și introducând cele mai bune practici în cadrul punctelor naționale de contact, inclusiv o revizuire a modului în care Uniunea Europeană s-ar putea achita într-o mai mare măsură de obligațiile privind punctele naționale de contact prin intermediul delegațiilor Serviciului european de acțiune externă;

34. subliniază faptul că RSI ar trebui să abordeze noi domenii precum organizarea muncii, oportunități egale și incluziune socială, măsuri împotriva discriminării, dezvoltarea educației și a formării de-a lungul vieții; accentuează faptul că RSI ar trebui să acopere, de exemplu, calitatea muncii, egalitatea în materie de remunerație și de oportunități profesionale și promovarea de proiecte inovative în vederea sprijinirii trecerii către o economie durabilă;

35. solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze întreprinderile cu sediul în UE să respecte drepturile omului, inclusiv drepturile sociale și economice, și mediul în cadrul acțiunilor globale întreprinse de acestea, îndeosebi al celor întreprinse de filialele acestora și de alte entități juridice conexe;

36. subliniază faptul că respectarea standardelor de mediu stricte de către întreprinderile din UE în cadrul țărilor terțe ar trebui considerată la fel de importantă ca și respectul față de drepturile lucrătorilor, deoarece daunele aduse mediului aproape întotdeauna pun în pericol și sănătatea lucrătorilor, distrug terenurile agricole, zonele de pescuit și alte resurse economice și, prin urmare, privează mulți cetățeni de mijloacele de subzistență;

37. subliniază că, având în vedere ponderea lor în schimburile comerciale internaționale, întreprinderile europene, filialele lor, precum și subcontractanții acestora au un rol cheie în promovarea și diseminarea standardelor sociale și de muncă în lume, astfel că propriul lor comportament ar trebui să fie conform valorilor europene și standardelor recunoscute la nivel internațional; consideră că ar fi corect și adecvat ca întreprinderile europene care își relocalizează producția în țări în care există obligații sociale mai puțin stringente să fie răspunzătoare, inclusiv în fața tribunalelor europene, de orice pagubă sau externalitate negativă care afectează populația locală;

38. solicită Comisiei să prezinte amendamente la propunerea sa de regulament privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (2010/0383 (COD)) pentru a permite reclamanților să introducă o acțiune în justiție împotriva unei filiale cu sediul într-o țară terță și împotriva întreprinderii-mamă europene, prin intermediul creării de temeiuri de competență suplimentare;

39. solicită Comisiei să sprijine includerea unei dimensiuni RSI în politicile comerciale multilaterale, atât în cadrul forumurilor internaționale care sprijină conceptul RSI, îndeosebi OCDE și OIM, cât și în cadrul OMC în contextul post-Doha;

40. invită Comisia să includă de manieră sistematică un capitol privind dezvoltarea durabilă, conținând o clauză cu caracter juridic obligatoriu privind RSI în acordurile de liber-schimb și de investiții pe care le negociază cu țări terțe;

41. propune ca această clauză privind RSI să cuprindă respectarea celor opt convenții de bază și a celor patru convenții prioritare ale OIM, precum și să prevadă stimulente pentru încurajarea întreprinderilor de a-și asuma angajamente în materie de RSI, alături de obligația de diligență pentru întreprinderile și grupurile de întreprinderi, adică o obligație de a adopta măsuri proactive în scopul identificării și prevenirii tuturor formelor de încălcare a drepturilor omului sau a normelor de mediu, a corupției sau a evaziunii fiscale, inclusiv la nivelul filialelor lor și al lanțurilor de aprovizionare, adică în sferele lor de influență;

Drepturile lucrătorilor și condițiile de muncă

42. solicită statelor membre să respecte și să promoveze standardele fundamentale de muncă ale OIM, să respecte acordurile semnate până la momentul actual în domeniul social și să pună în aplicare principiile respective cu privire la drepturile lucrătorilor;

43. subliniază faptul că s-au semnalat încălcări repetate ale standardelor de muncă fundamentale în mai multe țări cu statut SGP-Plus, însă aceste semnalări nu au avut ca efect suspendarea preferințelor; consideră că neaplicarea condiționalității subminează ambiția UE de promovare a politicii sociale și a standardelor de muncă fundamentale la nivel mondial și contravine principiului coerenței politicilor în favoarea dezvoltării;

44. salută sistemul OIM de supraveghere a standardelor internaționale de muncă, care este unic la nivel internațional și contribuie la asigurarea punerii în aplicare de către țări a convențiilor pe care acestea le ratifică; subliniază faptul că, atunci când apare o problemă, OIM ar trebui să asiste țările prin dialog social și asistență tehnică;

45. solicită Comisiei să promoveze o cooperare mai strânsă a OMC cu OIM, permițând OIM să prezinte OMC rapoarte specializate în cadrul litigiilor comerciale, pentru a integra standardele de muncă și munca decentă în activitățile OMC și pentru a preveni periclitarea dezvoltării sociale;

46. consideră că, în ceea ce privește dezvoltarea capitalului uman și reformele pieței muncii, politicile Uniunii ar trebui să se axeze pe indivizi, precum și pe instituții;

47. își exprimă îngrijorarea cu privire la practicile unor țări terțe de folosire a procesului Modului 4 în cadrul activităților lor comerciale; solicită Comisiei și statelor membre să se orienteze către structurarea migrației internaționale într-un mod care să evite exploatarea și migrația valorilor;

48. susține inițiativele de consolidare a dezvoltării dialogului cu partenerii sociali și a cooperării în cadrul țărilor partenere și la nivel transnațional și solicită Comisiei să dezvolte în continuare programele existente, axându-se pe cele care vizează furnizarea de capacități instituționale partenerilor sociali în vederea elaborării și punerii în aplicare de politici;

49. susține punerea în aplicare a libertății de asociere a sindicatelor și a dreptului de negociere colectivă fără excepții, pentru a pune în practică, îmbunătăți și apăra condițiile de muncă decente;

50. reamintește orientările UE cu privire la diversele chestiuni referitoare la drepturile omului, reprezentând un puternic semnal politic potrivit căruia acestea sunt priorități pentru Uniune; solicită, prin urmare, Consiliului să adopte orientări similare bazate pe cele opt convenții fundamentale ale OIM, care să fie folosite ca instrument pragmatic al UE de susținere a unui progres mai bun în materie de politică socială externă a Uniunii; insistă cu privire la faptul că respectarea legislației internaționale a drepturilor omului trebuie să rămână o obligație impusă tuturor companiilor în conformitate cu Declarația Universală;

51. solicită Comisiei și statelor membre să dezvolte o abordare proactivă pentru a putea contracara consecințele sociale ale ajustărilor și ale restructurării legate de globalizare;

Guvernanța economică mondială

52. salută organizarea reuniunilor G20 la nivelul ministerelor sociale și solicită Comisiei să participe activ în cadrul acestora; regretă faptul că, în general, rezultatele la nivelul UE rămân nesatisfăcătoare;

53. solicită Comisiei și statelor membre să integreze politicile sociale, de ocupare a forței de muncă și de mediu, inclusiv aspectele privind egalitatea între femei și bărbați, în cadrul tuturor negocierilor referitoare la structurile de guvernanță economică mondială și la dialogurile macroeconomice;

54. solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze buna guvernanță în domeniul financiar, fiscal și judiciar, ca modalitate de consolidare a dimensiunii sociale a globalizării;

55. solicită o recomandare din partea Comisiei, adresată statelor membre ale UE, în favoarea punerii în aplicare și a ratificării convențiilor OIM clasificate de OIM ca fiind actuale, în vederea îmbunătățirii drepturilor lucrătorilor și a condițiilor de muncă în Uniune și în țările partenere, vizând o globalizare echitabilă și favorabilă incluziunii printr-o mai mare coerență la nivelul dimensiunii externe a politicii economice și sociale a statelor membre; solicită Comisiei, în același sens, să încurajeze statele membre în vederea efectuării de revizuiri periodice ale implicațiilor politicilor economice, financiare și comerciale;

56. consideră că răspândirea entităților de reglementare internaționale dă naștere unor chestiuni urgente privind coerența și eficiența ordinii juridice internaționale, îndeosebi cu privire la protecția drepturilor lucrătorilor și a drepturilor fundamentale;

57. propune ca redefinirea guvernanței globale să vizeze alinierea sporită a organismelor de reglementare la ordinea juridică a Organizației Națiunilor Unite, precum și asigurarea unei mai bune respectări a principiilor adoptate de agențiile specializate ale acesteia, îndeosebi OIM și OMS;

o

o o

58. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1)

http://www2.ohchr.org/english/law/

(2)

http://www.business-humanrights.org/SpecialRepPortal/Home/Protect-Respect-Remedy-Framework

(3)

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/EN/foraff/111819.pdf

(4)

http://www.business-humanrights.org/SpecialRepPortal/Home/Protect-Respect-Remedy-Framework

(5)

http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/163.htm

(6)

http://www.coe.int/t/dg3/migration/documentation/Default_conv_en.asp

(7)

http://www.ilo.org/ilolex/english/convdisp1.htm

(8)

ibid.

(9)

http://www.ilo.org/jobspact/about/lang--en/index.htm

(10)

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/@dgreports/@cabinet/documents/publication/wcms_099766.pdf

(11)

http://www.wto.org/english/docs_e/legal_e/04-wto.pdf

(12)

http://www.wto.org/english/thewto_e/minist_e/min01_e/mindecl_e.htm

(13)

OMC: GATS, articolul 1 alineatul (2) litera (d) = Modul 4.

(14)

Geneva, OIM 2004; http://www.ilo.org/fairglobalization/report/lang--en/index.htm

(15)

http://www.pittsburghsummit.gov/mediacenter/129639.htm

(16)

http://www.oecd.org/document/33/0,3746,en_2649_34889_44086753_1_1_1_1,00.html

(17)

JO L 48, 22.2.2008, p. 82.

(18)

JO L 18, 21.1.1997, p. 1.

(19)

JO C 320, 28.10.1996, p. 261.

(20)

JO C 290E, 29.11.2006, p. 107.

(21)

JO C 112E, 9.5.2002, p. 326.

(22)

JO C 102 E, 24.4.2008, p. 321.

(23)

JO C 280E, 18.11.2006, p. 65.

(24)

JO C 157E, 6.7.2006, p. 84.

(25)

JO C 303E, 13.12.2006, p. 865.

(26)

JO C 102E, 24.4.2008, p. 128.

(27)

JO C 187E, 7.8.2003, p. 180.

(28)

JO C 104, 14.4.1999, p. 176.

(29)

JO C 301 E, 13.12.2007, p. 45.

(30)

Texte adoptate, P7_TA(2010)0446.

(31)

JO C 273E, 14.11.2003, p. 305.

(32)

JO C 102E, 24.4.2008, p. 301.

(33)

JO C 323E, 18.12.2008, p. 361.

(34)

Concluziile Consiliului din 14.6.2010 privind munca copiilor, 10937/1/10.

(35)

Concluziile Consiliului din 16.9.2010, EUCO 21/1/10 rev 1.

(36)

http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2010/non-financial_reporting_en.htm

(37)

JO L 211, 6.8.2008.

(38)

http://ec.europa.eu/development/icenter/repository/second_revision_cotonou_agreement_20100311.pdf

(39)

http://trade.ec.europa.eu/doclib/press/index.cfm?id=691

(40)

OMC: GATS, articolul 1 alineatul (2) litera (d) = Modul 4.

(41)

http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2010/may/tradoc_146196.pdf

(42)

Vulnerabilitate profesională: suma persoanelor care lucrează pe cont propriu și a lucrătorilor familiali neremunerați. Indicatorul de vulnerabilitate profesională reprezintă unul dintre indicatorii oficiali privind ocuparea forței de muncă din cadrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului în temeiul obiectivului numărul 1: eradicarea sărăciei extreme și a foametei.

(43)

Avizul Serviciului Juridic din cadrul PE privind domeniul de aplicare al articolului 9 din TFUE (dispoziția socială orizontală), solicitat de președintele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (SJ-00004/10), punctul 15.

(44)

Ibidem, punctul 8.


EXPUNERE DE MOTIVE

Dimensiunea externă a politicii sociale include activități și inițiative ale UE orientate către promovarea standardelor sociale și de muncă în țările terțe. Deși Strategia de la Lisabona a acordat și Strategia UE 2020 acordă politicii sociale o importanță mai mare ca niciodată, aspectul competitivității și cel al factorilor economici sunt în continuare prioritare în defavoarea aspectelor sociale.

Standardele de muncă fundamentale sunt incluse în cele opt convenții OIM, care se axează pe libertatea de asociere și de negociere colectivă, eliminarea muncii forțate și obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă și abolirea muncii copiilor. Reiese în mod clar nu numai din aceste convenții, ci și din raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării, că este necesar ca axarea limitată asupra piețelor să fie schimbată cu un interes mai mare față de populație, adică o concentrare pe protecția drepturilor lucrătorilor și legislația muncii. Pentru ca UE să negocieze cu țările terțe, acestea trebuie să respecte toate cerințele menționate mai sus. Aceasta este o condiție obligatorie pentru negocierile cu țările terțe. Politica comercială nu poate ignora nerespectări ale drepturilor lucrătorilor și, prin urmare, dezvoltarea societății poate continua numai după eliminarea acestor inconveniente.

Prin stabilirea de standarde de muncă, UE susține oportunități pentru ca bărbații și femeile să obțină locuri de muncă decente și productive, în condiții de libertate, egalitate, securitate și demnitate. Având în vedere globalizarea actuală, standardele de muncă internaționale reprezintă baza care garantează faptul că toți vor beneficia de creșterea economiei globale.

Standardele de muncă internaționale ar trebui, în primul rând, să asigure dezvoltarea persoanelor ca ființe umane. Oamenii nu sunt bunuri ale căror prețuri pot fi negociate. Munca este parte din viața de zi cu zi și are o importanță crucială pentru demnitatea, bunăstarea și dezvoltarea unei persoane. Aceste valori ar trebui să fie principalele obiective ale dezvoltării economice. Standardele de muncă internaționale sunt astfel folosite pentru a asigura că dezvoltarea economică rămâne în continuare axată în foarte mare măsură pe îmbunătățirea vieții și a demnității oamenilor, și nu pe determinarea condițiilor și drepturilor lucrătorilor.

În evaluarea situației țărilor cu care negocierea are sens, trebuie să ne bazăm pe politica socială a UE și pe garanțiile incluse în Carta socială a UE. Politica socială a UE cu privire la țările terțe trebuie să fie coerentă, pragmatică, unitară și profesionistă. Relația cu OIM și cu OMC joacă un rol esențial aici și ar trebui să fie mai echilibrată. Paradoxal este faptul că, cu cât influența UE asupra convențiilor OIM este mai mare, cu atât mai puțin sunt ratificate aceste convenții. În cazul OMC este necesară consolidarea legăturii dintre negocierile comerciale și standardele sociale.

La începutul secolului, UE și-a schimbat strategia privind dimensiunea externă a politicii sociale, trecând de la o abordare dură la una moderată, adică de la concentrarea pe relaționarea standardelor sociale cu acordurile comerciale la axarea, mai degrabă, pe cooperarea internațională și dialog.

UE folosește diverse tipuri de instrumente pentru a pune în aplicare politica socială în țările terțe. Acestea sunt instrumente drastice, instrumente fără caracter obligatoriu și instrumente financiare. Folosirea acestor instrumente este dovada faptului că UE anticipează un anumit comportament în relațiile cu partenerii săi comerciali. Obstacolul îl reprezintă, totuși, punerea în aplicare a acestor instrumente și respectarea lor în țările partenere. Prin urmare, este esențial ca UE să se concentreze mai în detaliu pe aplicarea și respectarea acestora; în special a convențiilor OIM și a principiilor RSI. Adesea, legislația din țara respectivă este ceea ce împiedică acest lucru; cu toate acestea, slaba voință politică și presiunile economice interne exercită, de asemenea, o anumită influență. Lipsa de cunoștințe din partea lucrătorilor cu privire la drepturile lor reprezintă un alt factor important.

Selecția de instrumente ce urmează să fie folosite de UE în diverse țări este influențată de localizarea geografică a acestor țări, de relația lor cu UE și, mai presus de toate, de stadiul negocierilor privind posibila aderare la UE a acestora. Un alt factor este situația economică a țării și poziția acesteia în cadrul concurenței economice globale. Este adevărat că, cu cât o țară este mai aproape de UE, cu atât sunt mai strânse relațiile economice și politice dintre acestea, iar UE exercită o influență mai mare asupra țării respective.

Din ce în ce mai mult, UE recurge la instrumente fără caracter obligatoriu, acestea fiind orientate către dialog și recomandări (RSI, Agenda privind munca decentă) și neavând, prin urmare, un caracter normativ. Aceste instrumente vizează schimbarea comportamentului țării pe baza analizei opțiunilor lor. Instrumentele drastice, precum regulamentele și legislația UE (acorduri de liber schimb, convențiile OIM, politici comerciale în cadrul OMC) au implicații juridice, iar țările pot fi penalizate pentru încălcarea acestora. Prin urmare, utilizarea lor este uneori pusă sub semnul întrebării. Spre deosebire de acestea, instrumentele financiare includ subvenții, asistență tehnică și fonduri, precum Fondul european de ajustare la globalizare, care permit comportamentul dorit. Asistența tehnică este, de exemplu, furnizată țărilor care se pregătesc pentru aderarea la UE și conține o formă de asistență ce vizează adaptarea legislației lor la standardele europene, de exemplu prin diverse formări (ETF).

China și alte economii emergente asiatice devin actori tot mai importanți pe piața investițiilor externe. Acest fenomen este totuși asociat cu riscul ca aceste țări și întreprinderile lor să exporte standarde de muncă mai scăzute. Nu putem permite țărilor terțe care doresc să încheie acorduri comerciale cu UE să încalce normele obligatorii ale UE.

UE trebuie să fie atentă la procesele de tipul Modului 4. Acesta permite întreprinderilor internaționale să își folosească propria forță de muncă într-o țară străină în care acestea operează, restricționând, prin urmare, drepturile angajaților din țara de destinație. De fapt, astfel se promovează dumpingul social împotriva căruia UE se opune cu tărie. Prin urmare, nu este posibilă acceptarea Modului 4 și a unor fenomene similare în cadrul negocierilor de contracte.

UE se bucură de o bună reputație în ceea ce privește dialogul internațional pe teme sociale. În această privință, UE este considerată un partener sensibil și de încredere. Acest fapt trebuie folosit pentru a îndeplini obiectivele mai ambițioase stabilite de UE. Unul dintre acestea este constituirea unei abordări coerente, integrate și profesioniste a UE cu privire la dimensiunea externă a politicii sociale. Rolul-cheie este jucat de coordonarea în cadrul Parlamentului European, dar și de coordonarea cu Serviciul de acțiune externă nou înființat și Comisia Europeană.

Următorul pas ar trebui să fie crearea unui tip de alianță socială în cadrul și prin intermediul căreia UE să poată transmite standarde de muncă înalte. China este un exemplu clar de țară care câștigă rapid statut de actor crucial în Asia. Importanța acesteia este în creștere; cu toate acestea, domeniul standardelor de muncă pentru chinezi are, mai degrabă, conotații negative. În pofida acestui fapt, nu există niciun motiv pentru a nu folosi bunele relațiile întreținute dintotdeauna cu China și a nu stabili o alianță socială cu această țară. Cooperarea menționată anterior cu ONG-uri precum OIM și OMC ar trebui, de asemenea, să se îmbunătățească. Este necesară o abordare echilibrată pentru a evita ca OIM să fie percepută ca un simplu instrument al UE, pe baza legăturilor strânse dintre OIM și UE. Legăturile mai puternice dintre negocierile comerciale și standardele sociale în contextul OMC au fost menționate mai sus.

Întreprinderile internaționale reprezintă actorii principali în aplicarea standardelor sociale. Prin urmare, este vital să avem o definiție clară și lipsită de ambiguitate a RSI, care să prevină actuala varietate de interpretări, precum și să stabilim cerințe minime pentru RSI și o modalitate de monitorizare a îndeplinirii acestora.

Întreprinderile și organizațiile sunt create, în primul rând, pentru a atinge un scop limitat, și anume realizarea de profit. Acestea sunt din ce în ce mai puțin doritoare să respecte legislația națională și internațională, precum și obligațiile contractuale. Ele folosesc la maximum locurile cu cele mai scăzute impozite, cu cea mai ieftină forță de muncă și legislație privind protecția mediului, precum și cu cei mai vulnerabili lucrători. Întreprinderile multinaționale controlează adesea guvernele care sunt interesate de desfășurarea activităților întreprinderilor pe teritoriul lor. Numărul de locuri de muncă precare, adică instabile și neadecvate, este în permanentă creștere.

Legislația nu poate constrânge întreprinderile în mod automat și în pofida intereselor lor să partajeze responsabilitatea locală, regională și corporativă pentru impactul deciziilor lor asupra părților interesate, în special asupra locului în care acestea își desfășoară activitatea. Aceasta înseamnă o schimbare radicală a situației dinaintea apariției globalizării, când întreprinderile care funcționau într-o regiune erau zeci de ani responsabile pentru starea și evoluția respectivei regiuni.

RSI este un termen folosit începând cu anii ’70. Unii îl definesc în felul următor: „un concept aplicat întreprinderilor pentru a integra în mod voluntar preocupările sociale și de mediu în activitățile comerciale ale acestora și în interacțiunea cu părțile implicate.”

Întreprinderile multinaționale au aflat că, dacă suportă o parte din costurile la care renunță statul, își vor consolida poziția în societate, sporindu-și, în consecință, rentabilitatea. În unele țări, întreprinderile corectează nedreptățile sociale acolo unde statul nu face acest lucru. Corporațiile și-au construit politica de responsabilitate socială în perioada de creștere economică. Nu se va schimba această politică în perioade economice mai puțin favorabile?

Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) și sindicatele internaționale resping RSI în cazul în care este utilizată sau este utilizată excesiv numai pentru activități de relații publice, publicitate și marketing. Acestea acceptă RSI cu condiția ca aceasta să contribuie la o creștere durabilă, să nu evite dialogul cu angajații și să nu fie considerată o alternativă la legislația muncii și la negocierea colectivă.

În cazul în care trebuie să fie responsabilă la nivelul publicului, o întreprindere trebuie, inițial, să aplice la nivel intern standarde înalte, și numai ulterior, la nivel extern, în relația cu părțile interesate.

Aceasta înseamnă: să respecte și să promoveze relații decente de încadrare în muncă, să încurajeze participarea angajaților prin consultare și informare și prin negociere colectivă, să dezvolte abilitățile profesionale ale acestora și învățarea de-a lungul vieții, să respecte standardele de siguranță la locul de muncă, să promoveze egalitatea dintre bărbați și femei, să creeze un mediu adecvat pentru ca partenerii sociali să anticipeze și să gestioneze schimbările de pe piața muncii, inclusiv restructurarea, să îmbunătățească calitatea muncii, să integreze și să protejeze grupurile vulnerabile de lucrători, precum tinerii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap și imigranții.

Capcanele RSI pot consta în faptul că este, încă, o inițiativă voluntară, existând, prin urmare, temeri cu privire la o lipsă de criterii obiective, coerente și transparente referitoare la angajați, consumatori și alte părți interesate, pe baza cărora ar putea fi măsurată performanța întreprinderii în domeniul RSI.

Un alt punct contestabil al RSI este legat de teama de a nu transforma acest concept într-un tip de lege fără caracter obligatoriu. În cazul în care guvernele refuză să își asume responsabilitatea cu privire la menținerea unui model social european, există amenințarea privatizării sistemelor și serviciilor de securitate socială și de reglementare a muncii. Protejarea acestora nu poate fi observată în cadrul unei inițiative a cărei respectare este voluntară și neobligatorie din punct de vedere juridic, precum RSI.

Există, de asemenea, amenințarea interpretării greșite și a înlocuirii parteneriatelor sociale stabilite la nivel instituțional, a dialogului social, a participării angajaților și a drepturilor sindicatelor cu activități voluntare și neobligatorii.

Concurența globală conduce la extinderea întreprinderilor pe piețe noi. Aceasta necesită investiții mari. Acest lucru determină implicarea lumii financiare în activitatea întreprinderii și modificarea procesului de luare a deciziilor de la nivelul întreprinderii, astfel încât întreprinderea să obțină un profit rapid, de preferat instantaneu și speculativ, prin tranzacții bursiere.

Astfel, administrațiile financiare/instituțiile/investitorii la nivel internațional devin un fel de controlori ai activităților economice ale întreprinderilor. Piața financiară devine o piață a controlului corporativ.

Chestiunea a fost analizată și de Organizația Internațională pentru Standardizare, ISO, care a pregătit un proiect final al așa-numitului standard ISO 26 000, care ar trebui ratificat de statele membre până la sfârșitul anului 2010. Textul a fost elaborat de guverne, reprezentanții lucrătorilor (sindicate), sectorul corporativ, reprezentanții consumatorilor și ai clienților, ONG-uri, organizații de cercetare și servicii, profesori universitari și multe alte entități. Acești experți provin din peste 90 de țări și 40 de organizații regionale și internaționale. Unii dintre aceștia au încercat să evite simpla formulare foarte tehnică, obișnuită, a ISO.

Acest standard asigură orientări pentru utilizatori și nu este destinat sau adecvat unor scopuri de certificare. Orice ofertă de certificare sau cerere de certificare conform ISO 26 000 ar fi o interpretare greșită a intenției și scopului acestui standard internațional.

Pe viitor este necesar ca PE să se reunească împreună cu sindicatele europene și internaționale și să prezinte propriile recomandări pozitive și urgente cu privire la această inițiativă.


AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare (23.3.2011)

destinat Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale

referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă și sociale și responsabilitatea socială a întreprinderilor europene

(2010/2205(INI))

Raportoare pentru aviz: Catherine Grèze

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare invită Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, competentă în fond, să includă următoarele sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  subliniază că respectarea standardelor de muncă fundamentale și a Agendei OIM privind munca decentă, precum și a orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale și inițiativa „Global Compact” a Organizației Națiunilor Unite, poate avea un impact pozitiv asupra economiei unei țări, prin garantarea stabilității sociopolitice și prin ridicarea nivelului de competență al forței de muncă a acesteia; consideră, în acest context, că includerea unei clauze sociale în acordurile OMC este crucială, deoarece standardele de muncă sunt esențiale pentru realizarea ODM-urilor și pentru stimularea dezvoltării prin mijloace proprii a țărilor sărace; constată că prevederile sociale din acordurile comerciale preferențiale ale UE sunt prezentate ca obiective ce trebuie realizate și nu ca angajamente juridice ce trebuie aplicate, deoarece nu se prevăd mecanisme efective de aplicare; evidențiază, prin urmare, importanța luării de măsuri concrete pentru garantarea faptului că prevederile sociale din acordurile comerciale preferențiale ale UE sunt realizate, monitorizate, revizuite și aplicate în mod adecvat;

2.  face apel la Uniunea Europeană și la statele membre să exercite presiuni asupra întreprinderilor europene prezente în țările în curs de dezvoltare pentru ca acestea să joace rolul de model în ceea ce privește responsabilitatea socială și promovarea muncii decente;

3.  subliniază faptul că s-au semnalat încălcări repetate ale standardelor de muncă fundamentale în mai multe țări cu statut SGP-Plus, însă aceste semnalări nu au avut ca efect suspendarea preferințelor; consideră că neaplicarea condiționalității subminează ambiția UE de promovare a politicii sociale și a standardelor de muncă fundamentale la nivel mondial și contravine principiului coerenței politicilor pentru dezvoltare;

4.  recunoaște faptul că, deși, la nivel internațional, acordurile comerciale bilaterale tind către o mai mare acceptare a standardelor de muncă și sociale legate de agendele comerciale, ALS conțin în general puține referiri la standardele sociale; regretă că UE nu dispune de o formulă omogenă pentru introducerea unei „clauze sociale” în toate acordurile comerciale bilaterale; îndeamnă UE să includă o clauză socială în toate acordurile comerciale externe ale UE, în acord cu alte standarde convenite și recunoscute la nivel internațional (precum standardele de muncă fundamentale ale OIM), inclusiv în cele încheiate în cadrul OMC;

5.  solicită Comisiei și statelor membre să sprijine inițiativele care vizează promovarea ocupării productive a forței de muncă, a investițiilor în resursele umane, a mecanismelor de redistribuire, a protecției sociale, a egalității de gen, a dialogului social și a aplicării eficiente a drepturilor la locul de muncă;

6.  încurajează părțile la acordurile de liber schimb să continue recunoașterea ocupării integrale și productive a forței de muncă și a muncii decente pentru toți ca element-cheie al dezvoltării durabile a tuturor țărilor și ca obiectiv prioritar al cooperării internaționale, precum și să promoveze dezvoltarea comerțului internațional în așa fel încât să aibă ca efect ocuparea integrală și productivă a forței de muncă și munca decentă pentru toți, în conformitate cu Declarația ministerială din 2006 a Consiliului Economic și Social al ONU privind ocuparea integrală a forței de muncă și munca decentă;

7.  face apel la părțile la acordurile de liber schimb să se angajeze, în conformitate cu obligațiile ce decurg din aderarea la OIM și cu declarația OIM privind principiile și drepturile la locul de muncă și măsurile ce decurg din aceasta, adoptate în 1998 cu ocazia celei de a 86-a Sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii, să respecte, să promoveze și să aplice în legislația și în practicile lor principiile referitoare la drepturile fundamentale, și anume:

     (a) libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă;

     (b) eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie;

     (c) abolirea efectivă a muncii copiilor; precum și

     (d) eliminarea discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă;

8.  constată că decizia aderării la convențiile OIM aparține fiecărei țări și stat membru în parte; își exprimă regretul cu privire la implementarea și respectarea deficientă a standardelor sociale, în special a convențiilor OIM și principiilor RSI într-o serie de țări partenere ale UE; încurajează, prin urmare, UE să ia măsuri pentru a asigura implementarea efectivă a standardelor sociale; subliniază că OIM permite aplicarea unor sancțiuni comerciale țărilor care nu respectă obligațiile internaționale; solicită UE să urmărească o abordare bazată pe stimulente și sancțiuni în ceea ce privește acordurile bilaterale și regionale, astfel încât să asigure aplicarea efectivă a prevederilor sociale din acordurile comerciale preferențiale ale UE; subliniază faptul că SGP și SGP + ar trebui să fie monitorizate în mod coerent, iar procesul de monitorizare ar trebui să fie mai transparent;

9.  salută sistemul OIM de supraveghere a standardelor internaționale de muncă, care este unic la nivel internațional și contribuie la asigurarea punerii în aplicare de către țări a convențiilor pe care acestea le ratifică; subliniază faptul că, atunci când apare o problemă, OIM ar trebui să asiste țările prin dialog social și asistență tehnică;

10. constată că UE s-a angajat deja în promovarea muncii decente și combaterea exploatării, în special în acordurile sale comerciale; dar constată totodată că UE nu aplică condiționalitatea potențială concretizată în multe ALS bilaterale și regionale; în acest sens, îndeamnă UE, să integreze politica socială în contextul Serviciului de Acțiune Externă și să asigure ratificarea și punerea în aplicare a standardelor de muncă fundamentale, evitând totodată derogările de la reglementările generale, de exemplu în zonele libere industriale de export, deoarece aceste excepții implică riscul de „uniformizare la nivelul celui mai mic numitor comun”, subminând astfel anumite standarde sociale;

11. insistă ca negocierile comerciale din cadrul OMC să nu pună în pericol dezvoltarea socială; reafirmă faptul că OIM ar trebui să i se permită să prezinte OMC rapoarte specializate în cadrul litigiilor comerciale;

12. solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze buna guvernanță în domeniul financiar, fiscal și judiciar, ca modalitate de consolidare a dimensiunii sociale a globalizării;

13. reamintește că RSI este un concept potrivit căruia întreprinderile includ în mod voluntar preocupări de ordin social și de mediu în strategiile lor de afaceri; constată că punerea în aplicare a practicilor RSI poate să restabilească încrederea în întreprinderi, lucru vital pentru economia socială de piață a Europei; observă totuși că natura eterogenă a conceptului de RSI, în baza căreia întreprinderi diferite au dezvoltat standarde diferite privind contabilitatea, auditul și raportarea sociale, ridică problema comparabilității; recunoaște eforturile depuse de UE în aplicarea unor orientări mai generale pentru definirea și utilizarea RSI; subliniază totuși că diversitatea și eterogenitatea conceptului se păstrează în continuare; îndeamnă UE să acționeze în mod concret în cadrul forurilor internaționale pentru a modifica abordarea RSI, astfel încât aceasta să nu mai fie pur facultativă, și să identifice obligații juridice clare care să le revină întreprinderilor în ceea ce privește drepturile omului și standardele de muncă fundamentale, precum și modalități eficace de a le trage la răspundere în caz de nerespectare. consideră, de exemplu, că atunci când statelor membre li se solicită de către întreprinderile multinaționale garanții pentru investiții, acestea ar trebui să condiționeze respectivele garanții de punerea în aplicare a orientărilor oficiale privind RSI;

14. solicită Comisiei și statelor membre să dezvolte o abordare proactivă pentru a putea contracara consecințele sociale ale ajustărilor și ale restructurării legate de globalizare;

15. solicită Comisiei să promoveze convențiile de bază ale OIM într-o manieră mai proactivă și să instituie, la nivelul UE, o linie telefonică de urgență dedicată muncii copiilor la care cetățenii să poată denunța întreprinderile europene care exploatează copii prin muncă oriunde pe glob; consideră că această linie telefonică ar trebui să aibă o capacitate de cercetare redusă, dar suficientă pentru a-i permite (a) să publice un raport anual care să conțină constatările sale și (b) să asiste întreprinderile europene în eforturile lor de a elimina exploatarea prin muncă a copiilor din lanțul lor de aprovizionare;

16. îndeamnă UE să ia măsuri adecvate la nivel internațional pentru lupta împotriva dumpingului social prezent în practicile comerciale atât din UE, cât și din țările terțe cărora UE le acordă asistență pentru dezvoltare;

17. atrage atenția asupra nevoii de a asigura un echilibru adecvat între stimularea competitivității industriei și impactul economiei asupra mediului și societății; salută inițiativele Comisiei de a include responsabilitatea socială a întreprinderilor în strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

22.3.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

16

12

0

Membri titulari prezenți la votul final

Thijs Berman, Michael Cashman, Corina Crețu, Nirj Deva, Leonidas Donskis, Charles Goerens, Catherine Grèze, András Gyürk, Eva Joly, Filip Kaczmarek, Franziska Keller, Miguel Angel Martínez Martínez, Gay Mitchell, Norbert Neuser, Bill Newton Dunn, Maurice Ponga, Birgit Schnieber-Jastram, Alf Svensson, Eleni Theocharous, Patrice Tirolien, Ivo Vajgl, Anna Záborská, Iva Zanicchi, Gabriele Zimmer

Membri supleanți prezenți la votul final

Proinsias De Rossa, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Santiago Fisas Ayxela, Isabella Lövin, Judith Sargentini, Jan Zahradil

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Josefa Andrés Barea


AVIZ al Comisiei pentru comerț internațional (17.3.2011)

destinat Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale

referitor la dimensiunea externă a politicii sociale, promovarea standardelor de muncă și sociale și responsabilitatea socială a întreprinderilor europene

(2010/2205(INI))

Raportoare pentru aviz Tokia Saïfi

SUGESTII

Comisia pentru comerț regional recomandă Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  reamintește că UE și-a fixat ca obiectiv nu numai să devină un pol de excelență în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor, ci și să promoveze RSI în politicile sale externe; recunoaște eforturile Comisiei de a promova cele mai bune practici în materie de RSI în rândul societăților europene care își desfășoară activitatea în străinătate, dar subliniază că ar trebui să țină seama mai mult de importanța certificărilor și a etichetelor care atestă respectarea principiilor RSI de către întreprinderi;

2.  consideră că nerespectarea unor standarde sociale internaționale de bază constituie o formă de „dumping” social și de mediu care este în detrimentul întreprinderilor europene și al lucrătorilor europeni;

3.  consideră că este necesară consolidarea rolului instituțiilor internaționale competente (mai ales OIM, OMC, OECD și ONU), precum și cooperarea dintre acestea la elaborarea, punerea în aplicare și promovarea unor standarde sociale internaționale de bază și a unor sancțiuni corespondente;

4.  invită Comisia să includă de manieră sistematică un capitol privind dezvoltarea durabilă, conținând o clauză cu caracter juridic obligatoriu privind RSI în acordurile de liber-schimb și de investiții pe care le negociază cu țări terțe;

5.  propune ca această clauză privind RSI să cuprindă respectarea celor opt convenții de bază și a celor patru convenții prioritare ale OIM, precum și să prevadă stimulente pentru încurajarea întreprinderilor de a-și asuma angajamente în materie de RSI, alături de obligația de diligență pentru întreprinderile și grupurile de întreprinderi, adică o obligație de a adopta măsuri proactive în scopul identificării și prevenirii tuturor formelor de încălcare a drepturilor omului sau a normelor de mediu, a corupției sau a evaziunii fiscale, inclusiv la nivelul filialelor lor și al lanțurilor de aprovizionare, adică în sferele lor de influență;

6.  invită, de asemenea, Comisia să își adapteze, cu ocazia negocierilor, nivelul de exigențe în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărei țări partenere; propune în acest context Comisiei să stabilească o listă de standarde suplimentare care să fie introduse treptat și flexibil, ținând seama de situația economică, socială și de mediu a partenerului respectiv;

7.   consideră că atât pe teritoriul țării partenere, cât și în statele membre, punerea în aplicare a acestor standarde de bază ar trebui să fie supusă unei monitorizări continue realizate de către organisme independente și că neaplicarea sau încălcarea acestora, stabilită pe baza unor criterii predefinite, ar trebui penalizată prin intermediul unor proceduri eficace și transparente;

8.  consideră că aceste standarde ar trebui aplicate integral și că nici zonele libere și nici acordurile cu țara gazdă nu pot fi folosite pentru a justifica neaplicarea acestora;

9.  subliniază că, având în vedere ponderea lor în schimburile comerciale internaționale, întreprinderile europene, filialele lor, precum și subcontractanții acestora au un rol cheie în promovarea și diseminarea standardelor sociale și de muncă în lume, astfel că propriul lor comportament ar trebui să fie conform valorilor europene și standardelor recunoscute la nivel internațional; consideră că ar fi corect și adecvat ca întreprinderile europene care își relocalizează producția în țări în care există obligații sociale mai puțin stringente, să fie răspunzătoare, inclusiv în fața tribunalelor europene, de orice pagubă sau externalitate negativă care afectează populația locală;

10. consideră că, în viitoarea sa comunicare privind internaționalizarea activității IMM-urilor, Comisia ar trebui să propună măsuri care să permită susținerea și promovarea inițiativelor IMM-urilor în materie de RSI, care să respecte principiul „a gândi mai întâi la scară mică” și să țină cont de trăsăturile lor specifice.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

16.3.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

23

4

0

Membri titulari prezenți la votul final

William (The Earl of) Dartmouth, Laima Liucija Andrikienė, Kader Arif, David Campbell Bannerman, Daniel Caspary, Christofer Fjellner, Metin Kazak, Bernd Lange, David Martin, Emilio Menéndez del Valle, Vital Moreira, Cristiana Muscardini, Godelieve Quisthoudt-Rowohl, Niccolò Rinaldi, Tokia Saïfi, Helmut Scholz, Peter Šťastný, Robert Sturdy, Gianluca Susta, Keith Taylor, Iuliu Winkler, Pablo Zalba Bidegain, Paweł Zalewski

Membri supleanți prezenți la votul final

Catherine Bearder, George Sabin Cutaș, Syed Kamall, Elisabeth Köstinger, Miloslav Ransdorf, Michael Theurer


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

14.4.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

36

11

0

Membri titulari prezenți la votul final

Regina Bastos, Edit Bauer, Heinz K. Becker, Mara Bizzotto, Philippe Boulland, Milan Cabrnoch, David Casa, Alejandro Cercas, Ole Christensen, Derek Roland Clark, Sergio Gaetano Cofferati, Marije Cornelissen, Tadeusz Cymański, Frédéric Daerden, Karima Delli, Proinsias De Rossa, Frank Engel, Sari Essayah, Richard Falbr, Ilda Figueiredo, Thomas Händel, Marian Harkin, Roger Helmer, Nadja Hirsch, Liisa Jaakonsaari, Ádám Kósa, Patrick Le Hyaric, Veronica Lope Fontagné, Olle Ludvigsson, Thomas Mann, Elisabeth Morin-Chartier, Csaba Őry, Siiri Oviir, Rovana Plumb, Konstantinos Poupakis, Sylvana Rapti, Licia Ronzulli, Elisabeth Schroedter, Jutta Steinruck, Traian Ungureanu

Membri supleanți prezenți la votul final

Tunne Kelam, Gesine Meissner, Ria Oomen-Ruijten, Csaba Sógor, Dirk Sterckx, Emilie Turunen, Cecilia Wikström

Ultima actualizare: 25 mai 2011Notă juridică