RAPORT referitor la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale

29.4.2011 - (2010/2298(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportoare: María Muñiz De Urquiza


Procedură : 2010/2298(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A7-0181/2011

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale

(2010/2298(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Pentru o nouă guvernanță a organizațiilor internaționale”[1],

–   având în vedere principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele membre, menționat la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–   având în vedere articolul 21 alineatul (1) și alineatul (2) litera (h) din Tratatul privind Uniunea Europeană, la care se solicită Uniunii să promoveze soluții multilaterale pentru problemele comune, în special în cadrul Organizației Națiunilor Unite, precum și să asigure un nivel înalt de cooperare pentru a promova un sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și pe o bună guvernare globală,

–   având în vedere proiectul de rezoluție a Adunării Generale a ONU referitoare la participarea Uniunii Europene la activitățile Organizației Națiunilor Unite[2],

–   având în vedere prioritățile UE pentru cea de a 65-a Sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite adoptate de Consiliu la 25 mai 2010[3],

–   având în vedere dispozițiile interne stabilite de Consiliul European din septembrie 2010 pentru a îmbunătăți politica externă a Uniunii Europene printr-o abordare mai integrată[4],

–   având în vedere Strategia europeană de securitate (SES) intitulată „O Europă sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003, precum și raportul Consiliului din 12 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a acesteia, intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare”,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European, intitulată „Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite: The Choice of Multilateralism” (Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite: opțiunea în favoarea multilateralismului) (COM(2003)0526),

–   având în vedere Rezoluția sa din 11 noiembrie 2010 privind consolidarea OSCE - Un rol pentru UE[5],

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 conținând recomandări către Comisie privind îmbunătățirea guvernanței economice și a cadrului de stabilitate al Uniunii, în special în zona euro[6],

–   având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2010 referitoare la aspectele instituționale ale aderării Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[7],

–   având în vedere Recomandarea sa din 25 martie 2010 adresată Consiliului privind cea de a 65-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite[8],

–   având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2009 referitoare la rolul NATO în arhitectura de securitate a UE[9],

–   având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2006 referitoare la analiza strategică a Fondului Monetar Internațional[10],

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0181/2011),

A. întrucât procesele de globalizare oferă o gamă largă de oportunități, provocări și amenințări pentru guvernanța mondială, scoțând la iveală totodată lacune și eșecuri sociale, inclusiv cele din domeniile piețelor financiare, securității energetice, combaterii sărăciei, politicii privind schimbările climatice și încălcării drepturilor omului; întrucât provocările și amenințările globale necesită o cooperare la nivel mondial și acțiuni colective de combatere a acestora, precum și instituții eficace și norme legitime; întrucât, dacă organizațiile internaționale doresc să fie legitime și eficace, este necesar ca acestea să reflecte interesele tuturor statelor în cadrul unei lumi multipolare;

B.  întrucât angajamentul UE față de multilateralismul eficace, astfel cum se menționează în Strategia europeană de securitate din 2003, este principiul director al acțiunii externe europene; întrucât UE – pe baza experienței sale interne în materie de cooperare între națiuni și instituții, de ordine bazată pe norme și de multilateralism multidimensional – are o responsabilitate mondială specială pe care ar trebui să o susțină în continuare; întrucât UE este dotată cu un set de valori – cum ar fi respectarea drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea, fraternitatea și statul de drept – și instrumente de politică, inclusiv o personalitate juridică unică, necesare pentru a consolida structurile multilaterale;

C. întrucât plusvaloarea oferită de apartenența UE la organizații multilaterale constă în domeniile în care are competențe exclusive sau partajate: chestiunile economice și comerciale, politica de mediu, asistența pentru dezvoltare și politica de securitate și de apărare; întrucât UE poate avea valoare adăugată și în organizațiile și summiturile multilaterale în care nu sunt reprezentate toate statele sale membre;

D. întrucât Tratatul de la Lisabona, instituind personalitatea juridică a Uniunii, consolidează capacitatea UE de a adera la diverse organizații internaționale, îi conferă o gamă mai largă de competențe în domeniul acțiunii externe, îi oferă posibilitatea de a adopta o poziție unică, mai clară și mai fermă, la nivel mondial, în special prin crearea funcției de Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) și a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și încurajează, de asemenea, toate tipurile de cooperare reciproc avantajoasă cu organizații internaționale și regionale și cu grupuri de state relevante și întrucât permite Uniunii să se organizeze în așa fel încât să aibă posibilitatea de a deveni un actor eficace la nivel global;

E.  întrucât, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (h) din TUE, Uniunea urmărește promovarea unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și pe o bună guvernare globală și întrucât, în temeiul articolului 32 din TUE, statele membre trebuie să asigure, prin convergența acțiunilor lor, că Uniunea își poate promova interesele și valorile pe scena internațională; întrucât angajamentul UE de a deveni un actor mondial necesită capacitatea și voința de a propune reforme aprofundate ale organizațiilor și forurilor multilaterale;

F.  întrucât prin Tratatul de la Lisabona au fost create structuri permanente noi pentru reprezentarea externă a UE, oferind reprezentanților UE posibilitatea de a prelua funcții care, anterior, erau îndeplinite de președinția prin rotație a UE și întrucât crearea SEAE oferă posibilitatea de a realiza acțiuni diplomatice multilaterale eficiente;

G. întrucât reprezentarea UE și a statelor sale membre în organizațiile multilaterale, summiturile neoficiale și regimurile internaționale este fragmentată, adesea ineficace și continuă să varieze considerabil; întrucât reprezentarea externă a Uniunii a evoluat într-un mod dispersat, inconsecvent și mai degrabă ad-hoc; întrucât o reprezentare externă deosebit de fragmentată este de natură să submineze mesajul și angajamentul UE față de multilateralismul eficace și guvernarea globală și întrucât competențele slabe ale UE și mecanismele de coordonare ineficace o pot împiedica să se exprime cu o singură voce pe scena internațională, limitându-i astfel capacitatea de decizie și subminându-i credibilitatea; întrucât valorificarea la maximum a potențialului Tratatului în sfera internațională va necesita o voință politică și o flexibilitate puternice din partea statelor membre în ceea ce privește reprezentarea lor și întrucât statutul UE în organizațiile internaționale este adesea inferior în raport cu dezvoltarea competențelor sale;

H. întrucât reprezentarea externă a UE pe scena multilaterală variază de la situații în care toate statele membre sunt membri cu drepturi depline, iar UE este observator (de exemplu, CIMF, Comitetul pentru Dezvoltare, Consiliul Europei), trecând prin situații în care toate statele membre, alături de UE, sunt membri deplini (de exemplu, FAO, OMC) sau participanți cu drepturi depline (de exemplu, G-8/G-20), la situații în care unele state membre ale UE acționează ca membri cu drepturi depline, iar UE nu are nici un statut [Consiliului de Securitate al ONU, unele instituții financiare internaționale (IFI)]; întrucât situațiile cele mai complexe apar atunci când UE și statele sale membre au competențe partajate sau îmbină competențe exclusive și partajate;

I.   întrucât criza financiară mondială a accelerat transferul ponderii economice relative de la economiile avansate la piețele emergente și întrucât, în acest context, UE va avea un rol puternic și eficace în lume doar dacă exprimă un mesaj unic;

J.   întrucât statele membre ale UE sunt pe cale să stabilească prioritățile legate de reforma și consolidarea ONU cu scopul de a asigura o reprezentare geografică mai echitabilă, de a reflecta realitățile geopolitice actuale, aflate în schimbare, în componența Consiliului de Securitate și de a-i permite acesteia să își îndeplinească responsabilitățile și să acționeze eficace în furnizarea de soluții pentru provocările mondiale și în reacția la principalele amenințări; întrucât UE finanțează peste o treime din bugetul ordinar al ONU, peste două cincimi din operațiunile de pace ale ONU și aproximativ jumătate din toate contribuțiile la fondurile și programele ONU și întrucât ponderea sa politică ar trebui, așadar, să corespundă angajamentului său financiar;

K. întrucât mecanisme instituționale precum o coordonare din ce în ce mai strânsă și mai eficace între statele membre ale UE pot fi considerate drept un mijloc de a realiza obiectivul reprezentării externe comune a UE și a statelor sale membre și întrucât consultările dintre parlamentele naționale și Parlamentul European în domeniile PESC/PSAC ar putea deveni un catalizator în cadrul acestui proces;

L.  întrucât reforma din 2010 a drepturilor de vot și a cotelor în cadrul Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale a dus la o creștere a rolului și a reprezentării piețelor emergente și în curs de dezvoltare în cadrul IFI, fapt ce a fost facilitat prin contribuții europene, în timp ce rolul jucat de UE – în pofida valorii contribuției sale la capitalul acestor instituții – nu corespunde în întregime ponderii sale în economia mondială și în comerțul mondial, și întrucât actualul proces de înființare a reprezentării externe presupune costuri ridicate de tranzacționare și de coordonare;

M. întrucât obiectivul comun al UE și NATO de a realiza un „parteneriat strategic” ar trebui să permită sinergii eficace și o mai mare maximizare a activelor ambelor organizații și să asigure o cooperare eficace; întrucât UE și NATO ar trebui să asigure gestionarea eficientă a crizelor, în vederea identificării celui mai bun răspuns posibil la o criză, acționând într-un mod cu adevărat coordonat și valorificând la maximum competențele și resursele ambelor organizații, în conformitate cu Concluziile Summitului NATO de la Washington din 1999, cu Concluziile Consiliului European de la Nisa din 2002, cu Declarația comună UE-NATO din 16 decembrie 2002 și ținând cont de rezultatul Summitului NATO de la Lisabona din noiembrie 2010;

N. întrucât diplomația internațională la nivel înalt ar trebui să își consolideze potențialul de a stimula o cooperare multilaterală mai cuprinzătoare, cu scopul de a asigura securitatea mondială prin realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și îmbunătățirea securității umane;

O. întrucât actualele schimbări demografice dramatice, atât din interiorul, cât și din afara UE, vor avea consecințe asupra multilateralismului, pe măsură ce noi realități vor impune adaptarea în consecință a statutului de membru, a locurilor și a drepturilor de vot în cadrul organizațiilor multilaterale; întrucât, prin urmare, UE, în contextul reechilibrării reprezentării sale, în urma căreia țările UE vor fi, inevitabil, afectate în mod substanțial, ar trebui să solicite economiilor emergente, utilizând pe deplin instrumentele diplomatice, asumarea unui angajament în direcția unui comportament constructiv și transparent în sistemul multilateral evolutiv, și anume în domeniul dezvoltării durabile, al eradicării sărăciei, al luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate internaționale, precum și al combaterii schimbărilor climatice; întrucât participarea UE la structuri emergente pentru guvernanța globală și negocierea de noi norme și principii va necesita compromisuri cu acele țări și cu noii actori care insistă ca vocea lor să fie auzită pe scena internațională;

P.  întrucât promovarea democrației și a drepturilor omului, în special a drepturilor femeii și a drepturilor copilului, precum și libertatea de exprimare, statul de drept, consolidarea securității, stabilitatea democratică, prosperitatea, o distribuție echitabilă a veniturilor, a bogăției și egalitatea de șanse în societate ar trebui să se afle în centrul tuturor acțiunilor externe ale UE; întrucât consolidarea în continuare a sistemului de justiție penală internațională pentru a promova asumarea răspunderii și a pune capăt impunității, precum și promovarea activității importante a Curții Penale Internaționale (CPI) ca singura instanță de judecată permanentă și independentă ar trebui să fie parte integrantă a acțiunii externe a UE,

Consolidarea rolului UE în sistemul multilateral

1.  ia act de faptul că mecanismele utilizate de UE pentru a ajunge la consens și a adopta măsuri concertate fac din aceasta un model pentru o ordine internațională bazată pe norme și, prin urmare, subliniază necesitatea ca UE să coopereze cu principalele puteri regionale și să participe în mod activ la edificarea și îmbunătățirea unui mediu internațional care să permită UE să își promoveze valorile și interesele, îndeplinindu-și obligația prevăzută de tratat; în special în domeniile în care are competențe exclusive sau partajate, consideră esențiale, în ceea ce privește aspirația UE și totodată necesitatea de a fi un actor global eficace și de a-și proteja poziția, consolidarea coordonării pe plan intern, necesară pentru a se exprima cu o singură voce, capacitatea de a modela cooperarea multilaterală și de a conduce acțiuni colective în abordarea provocărilor internaționale, în speță cele care decurg din responsabilitatea de a proteja, și necesitatea de a spori securitatea umană, ca mijloc de realizare a securității pe plan mondial;

2.  subliniază creșterea bruscă a numărului crizelor politice și umanitare la nivel mondial, fapt ce necesită o acțiune îmbunătățită și mai preventivă a UE pe plan multilateral; subliniază, prin urmare, necesitatea ca UE să profite de acest moment și să-și utilizeze mai bine instrumentele de politică externă, pentru a-și pune mai bine în practică influența în cadrul organizațiilor multilaterale și a-și asuma în mod mai eficient un rol conducător în soluționarea actualelor și viitoarelor crize internaționale;

3.  consideră că este necesar să implice în continuare actorii nestatali în procesul multilateral de elaborare a politicilor și să faciliteze o mai bună consultare a organizațiilor societății civile și a partenerilor sociali în cadrul viitoarelor structuri de guvernanță a organizațiilor internaționale; recunoaște importanța determinantă a cunoștințelor, capacității de acțiune și a resurselor acestora pentru consolidarea legitimității și eficacității cooperării multilaterale; reamintește necesitatea unei abordări ascendente în soluționarea situațiilor de criză;

4.  subliniază faptul că UE – prin consolidarea cooperării, îmbunătățirea instituțiilor și angrenarea tuturor părților interesate – ar trebui să aibă un rol activ și conducător în reforma guvernanței globale, pentru a spori legitimitatea instituțiilor și a organizațiilor internaționale și contribuția acestora la împărțirea responsabilității, consolidându-și totodată poziția, urmărindu-și obiectivele și prioritățile și promovându-și principiile, valorile și interesele în realizarea acestui proces; insistă asupra faptului că VP/ÎR ar trebui, în strânsă cooperare cu Parlamentul European, să își evalueze periodic contribuția la reforma guvernanței globale și modul în care reformele pot fi benefice pentru UE în identificarea și stabilirea unui rol propriu mai important;

5.  consideră că statele membre ale UE ar trebui să ia în considerare și să se bazeze tot mai mult pe UE ca factor de multiplicare a puterii în îndeplinirea obiectivelor pe care nu ar putea să le realizeze în mod independent, și că adoptarea de către UE a unei poziții unice sporește nu numai șansele de succes, ci și îmbunătățește legitimitatea și credibilitatea UE ca actor internațional important în lumea interpolară emergentă;

6.  subliniază necesitatea de a aplica o abordare strategică și un raționament coerent în reprezentarea externă, prin dezvoltarea unei strategii a UE adaptate pentru fiecare organizație multilaterală, strategie având drept scop consolidarea rolului UE și consolidarea poziției sale; invită VP/ÎR și Comisia să elaboreze o Carte albă privind rolul UE în cadrul organizațiilor multilaterale, care să propună o abordare cuprinzătoare și strategică atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, până în 2020;

7.  reamintește faptul că rolul VP/ÎR este acela de a reprezenta și de a fi vocea diplomației Uniunii Europene și că, din acest motiv, poziția acestuia trebuie afirmată în cadrul organizațiilor multilaterale;

8.  invită UE și statele sale membre să revizuiască în mod sistematic și strategic acordurile actuale privind rolul și reprezentarea instituțională a Uniunii în cadrul organizațiilor multilaterale și să găsească modalități prin care reprezentarea externă a UE să poată fi consolidată progresiv, în conformitate cu amploarea competențelor sale și cu inovațiile instituționale din Tratatul de la Lisabona, cu stabilirea de noi echilibre între instituțiile UE și statele sale membre; în plus, îndeamnă UE și statele sale membre să identifice organismele în care acordurile privind statu-quoul sunt învechite, prezintă anomalii sau sunt ineficiente și merită să fie revizuite și schimbate; subliniază, prin urmare, necesitatea unei coerențe sporite în ceea ce privește diferitele tipuri de statut al UE în cadrul organizațiilor multilaterale și al sistemelor de tratate, ca o chestiune ce ține de logica instituțională, și solicită Consiliului să elaboreze un cadru clar;

9.  consideră că, în vremurile actuale de austeritate fiscală și reduceri bugetare, cooperarea europeană nu este o opțiune, ci o necesitate; salută economiile de scară care vizează modernizarea, raționalizarea și concentrarea diplomației colective a statelor membre prin intermediul SEAE, al Comisiei și al delegațiilor UE, cu scopul de a elimina complicațiile procedurale inutile și suprapunerea costisitoare a prezențelor în cadrul multor foruri internaționale; consideră că este esențial, în această privință, să se obțină pentru acest demers sprijinul altor membri ai organizațiilor multilaterale, ceea ce necesită preparative atente;

10. consideră că, în general și în spiritul Tratatului de la Lisabona, în cazuri în care deține competențe exclusive, UE ar trebui să fie actorul preeminent cu drepturi depline de membru al organizației multilaterale în cauză, în timp ce statele sale membre pot, de asemenea – dar nu în mod obligatoriu – să fie prezente în calitate de membri, dar, de obicei, fără a avea un rol independent; opinează că, dacă își mențin reprezentarea națională în cadrul unor organizații în legătură cu care UE beneficiază de competențe exclusive, statele membre ar trebui să sprijine poziția exprimată de UE atunci când aceasta se exprimă în numele lor; consideră, în plus, că, că în cazul în care competențele partajate ale Uniunii prevalează, ar trebui ca atât UE, cât și statele sale membre, să fie membri, evitând, în același timp, situațiile în care UE și statele membre individuale votează în mod diferit;

11. subliniază, în lumina reacției întârziate și disparate a statelor membre ale UE la turbulențele politice care au cuprins Africa de Nord și Orientul Mijlociu, necesitatea unei mai bune utilizări a inovațiilor instituționale aduse de Tratatul de la Lisabona, în vederea unei acțiuni mai rapide și mai coerente; subliniază, de asemenea, necesitatea ca UE să își amelioreze capacitatea de prevenire a conflictelor și gestionare a crizelor, pentru a aborda în mod proactiv viitoarele crize;

12. recunoaște rolul cheie al UE în misiunea ATALANTA de combatere a pirateriei, în cadrul căreia forțele navale ale UE preiau un rol conducător într-un context multilateral, prin sprijinirea Misiunii Uniunii Africane (AMISOM) și prin coordonarea de la fața locului cu marinele NATO și cele naționale;

13. subliniază faptul că delegațiile UE care deservesc grupuri de organizații internaționale, de exemplu în New York, Geneva, Roma, Viena și Nairobi, necesită o consolidare deosebit de substanțială în ceea ce privește resursele umane calificate, fără a aduce atingere celorlalte delegații ale UE, cu scopul de reprezenta cu succes și în mod eficace interesele UE;

Rolul UE în sistemul ONU

14. având în vedere faptul că ONU este singura organizație internațională în care sunt reprezentate toate statele lumii și principalul forum în cadrul căruia se poate realiza un multilateralism eficace, invită UE și statele sale membre să urmărească consolidarea rolului și a capacității UE în acest cadru multilateral la nivel mondial; subliniază necesitatea ca UE să transforme în acțiune sprijinul strategic acordat ONU, în special în ceea ce privește politicile și mijloacele sale de acțiune în domeniul umanitar (reacția la situațiile de criză și de urgență, ajutorul pentru dezvoltare, acțiunea de combatere a sărăciei, mobilizarea resurselor și a asistenței de urgență în vederea intervenției în caz de catastrofe naturale) și în cel al soluționării conflictelor; invită UE să adopte o poziție consecventă și să solicite consolidarea instrumentelor civile ale Națiunilor Unite și respectarea strictă și aplicarea dreptului internațional de către toate statele, grupurile de state și partenerii multilaterali;

15. având în vedere că în cadrul mai multor programe și conferințe ale ONU [PNUD, Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC)] UE are doar rolul de observator, deși are o contribuție financiară importantă și interese politice majore, solicită UE și statelor sale membre să caute soluții la această discrepanță;

16. insistă asupra necesității de a realiza un nou echilibru instituțional între rolul emergent al G-20, ONU și agențiile sale și IFI; în această privință, îndeamnă UE și statele sale membre să îmbunătățească guvernanța globală și să caute soluții pentru a îmbunătăți în continuare coordonarea între grupurile G și sistemul ONU, prin care dimensiunea economică ar putea fi acoperită în mod util de aceste grupuri, cu condiția ca ONU să își mențină rolul central și să rămână organismul legitim de acțiune la nivel mondial; considerând G-8 și G-20 ca forumuri importante pentru formularea de răspunsuri globale la care UE trebuie să contribuie în continuare în mod activ prin poziții coordonate, invită UE și statele sale membre să caute modalități de îmbunătățire a guvernanței globale, care să valorifice la maximum sinergiile și complementaritățile, și care nu prezintă riscul de a eroda sistemul ONU;

Adunarea Generală a ONU (AGONU)

17. îndeamnă UE, reținând în același timp statutul UE de observator în cadrul Adunării Generale a ONU și în conformitate cu Carta ONU și caracterul interguvernamental al ONU, să se asigure – cu scopul de a permite noilor reprezentanți ai UE să se exprime în mod eficient și în timp util cu privire la probleme globale – că sunt instituite dispozițiile necesare pentru participarea eficace a UE la activitățile desfășurate de Adunarea Generală a ONU, utilizând, în același timp, pe deplin toate puterile conferite de statutul său de organizație de integrare regională, printr-o consultare deplină și amplă cu statele membre ale ONU;

18. având în vedere rolul tot mai important pe care îl au blocurile regionale în cadrul afacerilor internaționale și respectând pe deplin caracterul interguvernamental al ONU, solicită statelor membre ale UE să promoveze o modificare a structurii Adunării Generale a ONU, prin consolidarea statutului organizațiilor de integrare regională (OIR) care prezintă un nivel avansat de integrare, cum ar fi propria personalitate juridică, transformându-le în observatori cu drepturi sporite;

Consiliul de Securitate al ONU (CSONU)

19. subliniază necesitatea unei reforme cuprinzătoare a Consiliului de Securitate al ONU pe baza textului de negociere inițial și a unui sprijin larg față de reforma CSONU, în vederea unei clarificări sporite a competențelor CSONU față de celelalte organisme ale ONU, precum și o revizuire a metodelor de lucru ale CSONU; subliniază, în plus, necesitatea consolidării legitimității, reprezentării regionale și eficacității CSONU, precum și a unei poziții bazate pe o mai strânsă coeziune între statele membre ale UE cu privire la aceste probleme;

20. în conformitate cu obiectivele Tratatului de la Lisabona privind consolidarea politicii externe și a rolului UE în ceea ce privește pacea, securitatea și reglementarea la nivel mondial, își reiterează opinia potrivit căreia un loc al UE într-un CSONU extins rămâne un obiectiv central și pe termen lung al Uniunii Europene; solicită VP/ÎR să ia inițiativa de a dezvolta o poziție comună a statelor membre în acest scop; sugerează, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv în viitor, să se depună eforturi în ceea ce privește coordonarea prealabilă a pozițiilor în cadrul Consiliului UE în ceea ce privește acordarea statutului de membru al CSONU unor noi țări și reforma procesului decizional din cadrul acestui organism, în direcția unei posibile utilizări a unei majorități supracalificate;

21. solicită VP/ÎR, în calitatea acestuia de președinte al Consiliului Afaceri Externe, să identifice poziții comune ale UE cu privire la aspecte ce urmează a fi hotărâte în cadrul CSONU, pentru a implementa aceste poziții prin intermediul unei practici de vot comun; încurajează VP/ÎR, SEAE și statele membre ale UE să joace un rol mai activ în instituirea de mecanisme de cooperare destinate să garanteze că statele membre ale UE care sunt membre ale CSONU susțin, în cadrul acestui organism, pozițiile comune ale UE;

22. invită statele membre ale UE care fac parte din CSONU să informeze în mod corespunzător celelalte state membre ale UE cu privire la pozițiile și activitățile lor și să împărtășească informații cu privire la evoluțiile din cadrul CSONU cu alte state membre ale UE; salută practica recent instituită prin care un reprezentant al UE este invitat, în general, să asiste la majoritatea deliberărilor programate ale CSONU și să participe cu un drept limitat de a lua cuvântul în cadrul CSONU;

Consiliul ONU pentru drepturile omului (UNHRC)

23. subliniază necesitatea de a coordona pozițiile statelor membre ale UE și de a spori coerența, vizibilitatea și credibilitatea acțiunilor UE în cadrul UNHRC; salută înființarea Direcției pentru drepturile omului și democrație în cadrul SEAE și solicită în mod insistent VP/ÎR să se asigure că noile dispoziții sporesc capacitatea UE de a interacționa și de a coopera pe plan interregional cu țări din alte blocuri în ceea ce privește inițiativele comune; consideră că ar trebui stabilite criterii clare privind aderarea la UNHRC și că țărilor în care încălcările drepturilor omului sunt frecvente și se produc la scară largă nu ar trebui să li se permită să devină membre ale acestui organism; încurajează SEAE și VP/ÎR să ia măsuri pentru a finaliza cât mai curând posibil fuziunea dintre fostele delegații ale Consiliului și Comisiei de la Geneva;

Rolul UE în cadrul instituțiilor financiare internaționale (IFI)

24. subliniază necesitatea revizuirii acordurilor de reprezentare a zonei euro/UE în organisme internaționale din domeniul economic, monetar și al stabilității financiare, având în vedere rolul care îi revine ca urmare a faptului că este una dintre principalele puteri economice mondiale;

Fondul Monetar Internațional (FMI)

25. având în vedere competențele economice și monetare ale UE, sfera de acțiune a zonei euro la nivel mondial și responsabilitatea sporită a acesteia în stabilitatea economiei mondiale, insistă asupra faptului că ar trebui să fie prezentat un punct de vedere unic atunci când se contribuie la guvernanța economică și financiară internațională;

26. în timp ce, în prezent, Germania, Regatul Unit și Franța dețin locuri unice în cadrul FMI, iar celelalte state membre ale UE sunt repartizate în șapte circumscripții, îndeamnă UE și statele sale membre să abordeze problema reprezentării externe economice și financiare ineficace, care limitează influența UE în ciuda faptului că statele membre ale UE dețin împreună peste 30 la sută din voturi în cadrul FMI; având în vedere faptul că politica monetară este o competență exclusivă a UE pentru statele membre care au o monedă unică, îndeamnă UE și statele membre respective să convină rapid asupra unui loc și a unei circumscripții comune în cadrul Consiliului de administrație al FMI, eventual începând ca o circumscripție euro, cu scopul, pe termen lung, de a asigura o reprezentare consecventă a UE, care să implice președinția Consiliului Ecofin și Comisia, supusă controlului Parlamentului European;

27. reamintește UE și statelor sale membre că trebuie să profite ocazia oferită de următoarea alegere periodică a directorilor executivi ai FMI, prevăzută în 2012, pentru a realiza o raționalizare și pentru a continua eforturile concertate în vederea grupării tuturor statelor membre într-un singur loc rezervat zonei euro pentru uniunea monetară și într-o circumscripție pentru celelalte state membre care nu fac parte din zona euro;

28. având în vedere că nici Comisia, nici președinția prin rotație a Consiliului și nici grupul miniștrilor de finanțe din zona euro nu beneficiază de o reprezentare oficială în Consiliul executiv al FMI, iar BCE este doar un observator pentru punctele de pe ordinea de zi relevante pentru aceasta, subliniază necesitatea ca Comisia și BCE, în calitate de organisme ale Uniunii competente în materie de politică monetară și economică, să primească statutul de observator deplin în Consiliul executiv al FMI, pentru a aborda anomalia persistentă pe care o constituie reprezentarea necorespunzătoare în cadrul acestuia;

Banca Mondială (BM) și principalele bănci multilaterale de dezvoltare

29. invită UE și statele sale membre să abordeze, în acord cu partenerii săi, situația instituțională anormală în virtutea căreia UE este un contribuitor major la fondurile fiduciare ale BM, de fapt, un donator de ajutor mai mare decât oricare dintre statele sale membre, iar parteneriatele sale operaționale cu banca în regiunile din Europa și Africa sunt importante, dar, cu toate acestea, nu are nici măcar statutul de observator în Consiliul executiv al BM (ci numai în cadrul comisiei sale ministeriale de politică); subliniază importanța UE în întregul său, în calitate de principal donator mondial și evidențiază eforturile depuse de Uniune pentru a coordona, alinia și reduce fragmentarea programelor sale de ajutor, în special prin Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutorului și Consensul european privind dezvoltarea; ținând seama de acestea, recunoaște importanța continuării eforturilor pentru a obține un loc în calitate de observator în cadrul Consiliului executiv și a aspirațiilor de a reforma împărțirii pe grupuri de țări, model depășit din punct de vedere politic, prin gruparea statelor membre ale UE în cadrul aceleiași circumscripții; reamintește că același principiu de grupare a statelor membre în cadrul unei circumscripții UE ar trebui să se aplice și în cazul principalelor bănci multilaterale de dezvoltare, al Băncii Interamericane pentru Dezvoltare și al Băncii Africane de Dezvoltare;

Banca Reglementelor Internaționale (BRI)

30. luând act de faptul că BRI este o instituție financiară care reunește băncile centrale ale celor mai avansate țări, printre care au fost incluse recent China, Brazilia și India, și având în vedere competența exclusivă a BCE în materie de politică monetară, propune ca BCE să fie unicul reprezentant al zonei euro în cadrul Consiliului de administrație al BRI, iar Comisia să dețină același rol în cadrul Comitetului de supraveghere bancară de la Basel;

Rolul UE în cadrul organizațiilor de securitate multilaterale

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

31. având în vedere faptul că au loc deja reuniuni periodice la toate nivelurile, că s-au stabilit deja modalități permanente privind birourile de legătură militare și că se organizează întâlniri ocazionale comune între Comitetul politic și de securitate al UE (CPS) și Consiliul Nord-Atlantic al NATO (CNA), invită UE și NATO să își intensifice eforturile în vederea stabilirii unui cadru de cooperare integrată, care să includă structuri permanente de cooperare; solicită stabilirea unor contacte sistematice între Secretarul General al NATO și VP/ÎR; propune studierea implicațiilor pe care le poate avea crearea statutului de observator reciproc la nivelul CNA și al CPS, în vederea îmbunătățirii acordurilor de cooperare în spiritul Tratatului de la Lisabona și ca urmare a adoptării de către NATO a noului său concept strategic, precum și datorită ambiției de a realiza un parteneriat strategic UE-NATO; salută, în acest sens, cooperarea existentă cu Parlamentul European și participarea sa la Adunarea Parlamentară a NATO;

32. consideră că modalitățile care permit Uniunii să recurgă la mijloacele și capacitățile NATO trebuie consolidate; subliniază că cele două organizații trebuie să dezvolte o abordare globală a gestionării crizei, care necesită adesea o reacție civilo-militară la mai multe niveluri; își reafirmă convingerea că aceasta din urmă este compatibilă cu construirea unei Europe autonome a apărării prin intermediul unei cooperări structurate permanente și al Agenției Europene de Apărare (AEA);

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)

33. solicită, în contextul unui acord oficial între UE și OSCE, o reflecție serioasă asupra modalităților prin care UE își poate asuma responsabilități mai mari și participa în mod mai eficient la realizarea obiectivelor comune, scop pentru care implementarea unui mecanism de dialog permanent, ajungerea la un acord asupra unor inițiative comune și coordonarea activităților locale ar putea fi instrumente adecvate; invită UE și statele sale membre, precum și Consiliul Permanent al OSCE, să elaboreze în comun un mecanism care vizează consolidarea cooperării, a coordonării și a consultărilor între cele două organizații; având în vedere, de asemenea, faptul că articolul 220 alineatul (1) din TFUE a adăugat în mod explicit OSCE pe lista organizațiilor internaționale cu care urmează să fie stabilite „forme adecvate de cooperare”, subliniază necesitatea ca VP/ÎR să coordoneze poziția statelor membre ale UE cu privire la chestiunile legate de OSCE; subliniază necesitatea de institui mecanisme eficace de cooperare în domeniul misiunilor de observare a alegerilor între Adunarea Parlamentară a OSCE și Parlamentul European, pentru a depăși unele deficiențe survenite cu anumite ocazii;

34. își reiterează dorința de a asista la apariția unei politici europene de apărare, care este din ce în ce mai imperios necesară într-o perioadă în care lumea se confruntă cu o instabilitate și amenințări din ce în ce mai grave;

Rolul UE în cadrul altor organizații multilaterale

Consiliul Europei (CoE)

35. subliniază necesitatea de a reforma prezența și statutul de observator al UE în cadrul Consiliului Europei, în vederea consolidării cooperării multilaterale UE-CoE în domeniile care prezintă importanță pentru UE, precum și pentru CoE, ca, de exemplu, statul de drept, democrația, educația, apărarea drepturilor omului, libertatea de exprimare, libertatea presei și buna guvernanță, având în vedere faptul că UE este cel mai mare contribuitor la programele operaționale comune cu Consiliul Europei; recomandă UE să aducă îmbunătățiri în ceea ce privește coordonarea activității sale cu COE în domeniile statului de drept, democrației și drepturilor omului, cu scopul de a crește eficacitatea ambelor instituții în domeniile menționate anterior; subliniază, având în vedere în special viitoarea aderare a UE la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), dreptul de a asista, cu drept de vot în numele UE, la reuniunile Consiliului de Miniștri al CoE atunci când își îndeplinește, printre altele, sarcina de monitorizare a executării hotărârilor judecătorești pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului; evidențiază, în plus, dreptul UE de a fi reprezentată în Comitetul director pentru drepturile omului, în special după aderarea Uniunii Europene la CEDO, care ar trebui să confere UE dreptul general de a participa pe deplin în cadrul Comitetului de Miniștri al CoE și de a vota, dreptul de a numi un judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și dreptul Parlamentului European de a participa la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei atunci când aceasta din urmă alege judecători; subliniază că, pentru a-și spori eficacitatea în domeniul drepturilor omului la nivel paneuropean, UE ar trebui să adere și la alte organisme ale CoE, cum ar fi Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT), Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), Comisia Europeană pentru Eficientizarea Justiției (CEPEJ);

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

36. recunoaște necesitatea, din perspectiva articolului 220 alineatul (1) din TFUE, care solicită „forme adecvate de cooperare” cu OCDE, de a aspira la o actualizare a actualului statut de observator al UE în cadrul OCDE la cel de membru cu drepturi depline, având în vedere caracterul substanțial al competențelor exclusive și partajate ale UE în aproape toate comisiile OCDE;

Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

37. consideră că rolul UE în OMC constituie un model și pentru acțiunile întreprinse de UE în alte organizații internaționale (inclusiv UNCTAD și OCDE), dat fiind faptul că, având competențe exclusive, UE este membru cu drepturi depline al OMC și negociază în numele tuturor statelor membre ale UE, iar acestea sunt, în același timp, membri de sine stătători ai OMC și cooperează pentru a acționa ca un bloc unitar;

38. consideră că înființarea a două delegații diferite ale UE la Geneva, drept consecință a Tratatul de la Lisabona, una pe lângă OMC și cealaltă pe lângă ONU, ar întări capacitatea de coordonare a UE și ar îmbunătăți prezența și vizibilitatea sa, dar subliniază importanța asigurării coerenței în activitățile celor două delegații, astfel încât să fie evitată orice suprapunere a acestora;

39. solicită UE ca, în cadrul OMC, să ia în considerare și să susțină interesele europene specifice; consideră că UE ar trebui, în mod deosebit, să insiste asupra acordării unui tratament special chestiunilor agricole și să acționeze în sprijinul anumitor regiuni sau sectoare europene sensibile, precum și în vederea promovării unui comerț echitabil, care să favorizeze o dezvoltare durabilă;

40. solicită o examinare atentă a chestiunii unei mai bune integrări a aspectelor necomerciale în sfera de aplicare a normelor OMC, pentru a permite membrilor să urmărească obiective politice legitime, garantând, în același timp, accesul la piață; în acest context, subliniază necesitatea de a asigura coerența politicii comerciale cu celelalte politici ale UE și cu dreptul internațional, dar și coerența acțiunilor întreprinse de OMC cu cele ale altor organizații internaționale și sprijinul reciproc între OMC și respectivele organizații;

41. consideră competențele de executare ale OMC create prin intermediul organismului acesteia de soluționare a litigiilor drept un element de o importanță determinantă pentru succesul acestei organizații;

Rolul UE în „diplomația la nivel înalt” – ambiții în cadrul grupurilor G-8 și G-20

42. luând act de importanța economică și financiară globală a UE, de necesitatea de a proteja interesele strategice ale UE pe scena internațională și de faptul că ordinea de zi a summitului G-8 s-a extins considerabil, abordând o serie de probleme de politică și securitate care variază de la drepturile omului la securitatea regională și la controlul asupra armelor, consideră că UE ar trebui să participe pe deplin la procesul G-7/G-8 și ar trebui să fie reprezentată pe deplin în cadrul reuniunilor miniștrilor de finanțe ai G-7; subliniază necesitatea unei coordonări consolidate a UE înainte de reuniunile G-7 și G-8, garantând în special implicarea îndeaproape a Parlamentului European;

43. având în vedere competențele exclusive sau partajate ale UE în domenii în care grupul G-20 exercită o influență semnificativă și crescândă (de exemplu, reglementarea pieței financiare, coordonarea politicilor economice, inclusiv aspectele legate de cursul de schimb, sistemul monetar internațional, ajutorul pentru dezvoltare, problemele comerciale multilaterale, combaterea finanțării terorismului și a spălării de bani, mediu sau de securitate energetică), invită UE și statele sale membre să colaboreze cu partenerii în vederea realizării unei coordonări și armonizări depline a mesajelor între cele cinci țări europene și reprezentantul UE care se află la masa de negocieri a G-20, pentru a garanta participarea efectivă a UE la reuniunile ministeriale ale G-20;

44. ia act de cooperarea sporită din cadrul forurilor „minilaterale” legate de anumite situații de criză, de la G-8 la Grupul de contact privind Balcanii, de la Cvartetul pentru Orientul Mijlociu la Grupul 5+1 privind Iranul; reamintește că Uniunea Europeană se bazează pe solidaritatea dintre statele sale membre și, prin urmare, acestea ar trebui să-și consulte partenerii cu privire la deciziile de interes comun care ar trebui să ofere în final soluții multilaterale eficace și consecvente în beneficiul tuturor părților implicate; îl invită, așadar, pe VP/ÎR să abordeze provocările actuale cu care se confruntă multilateralismul eficace și consideră că o strategie revizuită în acest domeniu ar trebui să vizeze sporirea vizibilității și a influenței UE, inclusiv obligația „minigrupurilor” de a consulta partenerii europeni și de a solicita un mandat din partea UE;

°

° °

45. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului European, Consiliului, Comisiei, statelor membre ale UE și parlamentelor naționale.

AVIZ al Comisiei pentru comerȚ internaȚional (14.4.2011)

destinat Comisiei pentru afaceri externe

referitor la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale

(2010/2298(INI))

Raportor pentru aviz: Jörg Leichtfried

SUGESTII

Comisia pentru comerț internațional recomandă Comisiei pentru afaceri externe, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.   consideră că rolul UE în OMC servește drept model și pentru acțiunile UE din cadrul altor organizații internaționale (printre care UNCTAD și OCDE), dat fiind faptul că, având competențe exclusive în materie de politică comercială, UE este membru cu drepturi depline al OMC și negociază în numele tuturor statelor membre ale Uniunii, iar acestea sunt și ele membri de sine stătători ai OMC și cooperează pentru a-și asigura o poziție comună;

2.   invită Comisia să reflecteze la posibilitatea unei aderări în calitate de membru deplin la organizații internaționale precum UNCTAD și OCDE și, de asemenea, să prezinte Parlamentului și Consiliului rezultatele acestor reflecții în vederea unor evaluări suplimentare;

3.   consideră că operarea prin două delegații diferite ale UE la Geneva, decurgând din Tratatul de la Lisabona, una pe lângă OMC și cealaltă pe lângă ONU, ar întări capacitatea de coordonare a UE și i-ar îmbunătăți prezența și vizibilitatea, dar subliniază importanța asigurării coerenței activităților celor două delegații, astfel încât să se evite suprapunerile;

4.   solicită adoptarea de către UE și statele membre a unei strategii identice pe termen mediu și lung, în vederea promovării și susținerii unei poziții comune în cadrul OMC;

5.   solicită UE ca, în cadrul OMC, să ia în considerare și să susțină interesele europene specifice; consideră că UE ar trebui, în mod particular, să insiste asupra acordării unui tratament special chestiunilor agricole și să acționeze în sprijinul anumitor regiuni sau sectoare europene sensibile, precum și în vederea promovării unui comerț echitabil, care să permită o dezvoltare durabilă;

6.   consideră că prelungirea negocierilor din cadrul Rundei de la Doha a evidențiat necesitatea sistemică de îmbunătățire a funcționării OMC ca forum de negociere, iar UE ar trebui să vizeze în acest sens:

- introducerea în procesul de negociere a unei evaluări ex-ante a potențialelor inconsecvențe dintre acordurile încheiate în cadrul OMC și tratatele și convențiile existente ale ONU, precum și în raport cu alte acorduri internaționale, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a acestora;

- menținerea principiului consensului în procesul decizional din OMC, cu explorarea, în același timp, a soluțiilor alternative;

- întărirea rolului secretariatului OMC și creșterea resurselor pentru asistența tehnică, mai ales în favoarea țărilor în curs de dezvoltare membre ale OMC;

- crearea unui mediu instituțional care să distingă mai bine între negocierea de norme și punerea în aplicare a acordurilor în vigoare;

- creșterea importanței dimensiunii parlamentare a OMC în vederea întăririi legitimității democratice și a transparenței negocierilor desfășurate în cadrul OMC;

- susținerea obiectivelor europene privind dezvoltarea durabilă și protecția drepturilor sociale, umane și de mediu în cadrul schimburilor comerciale;

7.   solicită o examinare atentă a posibilității unei mai bune integrări a aspectelor necomerciale în domeniul de aplicare al normelor OMC, pentru a permite membrilor să urmărească obiective politice legitime, asigurând, în același timp, accesul la piață; în acest context, subliniază necesitatea asigurării coerenței politicii comerciale cu celelalte politici ale Uniunii și cu dreptul internațional, dar și a activității OMC cu cea a altor organizații internaționale, spre beneficiul reciproc;

8.   încurajează celelalte discipline politice să ia mai des în considerare modul în care celelalte domenii politice ar putea, pe de o parte, să aibă un impact negativ și, pe de altă parte, să aducă o contribuție pozitivă la politica comercială; sugerează celorlalte discipline politice să introducă, de asemenea, mecanisme obligatorii de soluționare a litigiilor în cadrul organizațiilor lor multilaterale;

9.   solicită Comisiei să pună la dispoziția negociatorilor săi comerciali, a Consiliului și a Parlamentului European un registru al tratatelor și convențiilor ONU semnate de statele membre ale UE, pentru a conferi transparență actualului acquis comunitar în ceea ce privește obligațiile juridice internaționale și dreptul internațional; încurajează Comisia să instituie o unitate specializată, care să aibă sarcina de a observa coerența negocierilor privind acordurile comerciale cu alte obligații juridice internaționale existente, cum ar fi cele stabilite prin Declarația Universală a Drepturilor Omului;

10. consideră competențele executive ale OMC, create prin intermediul organismului acesteia de soluționare a litigiilor, drept fundamentale pentru succesul acestei organizații

11. solicită UE să consolideze Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Organizația Internațională a Muncii (OIM), precum și alte organizații similare.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

13.4.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

23

0

3

Membri titulari prezenți la votul final

William (The Earl of) Dartmouth, Laima Liucija Andrikienė, Kader Arif, David Campbell Bannerman, Daniel Caspary, Marielle De Sarnez, Metin Kazak, Bernd Lange, David Martin, Emilio Menéndez del Valle, Vital Moreira, Paul Murphy, Godelieve Quisthoudt-Rowohl, Helmut Scholz, Peter Šťastný, Robert Sturdy, Gianluca Susta, Keith Taylor, Iuliu Winkler, Pablo Zalba Bidegain, Paweł Zalewski

Membri supleanți prezenți la votul final

Catherine Bearder, George Sabin Cutaș, Elisabeth Köstinger, Jörg Leichtfried, Carl Schlyter

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Véronique Mathieu, Csaba Sógor

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

20.4.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

53

5

0

Membri titulari prezenți la votul final

Gabriele Albertini, Franziska Katharina Brantner, Frieda Brepoels, Elmar Brok, Arnaud Danjean, Mário David, Michael Gahler, Marietta Giannakou, Ana Gomes, Andrzej Grzyb, Takis Hadjigeorgiou, Heidi Hautala, Richard Howitt, Anna Ibrisagic, Ioannis Kasoulides, Andrey Kovatchev, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Vytautas Landsbergis, Krzysztof Lisek, Ulrike Lunacek, Barry Madlener, Mario Mauro, Francisco José Millán Mon, Alexander Mirsky, María Muñiz De Urquiza, Norica Nicolai, Raimon Obiols, Kristiina Ojuland, Ria Oomen-Ruijten, Justas Vincas Paleckis, Ioan Mircea Pașcu, Vincent Peillon, Alojz Peterle, Hans-Gert Pöttering, Cristian Dan Preda, Libor Rouček, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Jacek Saryusz-Wolski, Werner Schulz, Marek Siwiec, Charles Tannock, Inese Vaidere, Geoffrey Van Orden, Boris Zala

Membri supleanți prezenți la votul final

Elena Băsescu, Véronique De Keyser, Georgios Koumoutsakos, Barbara Lochbihler, Norbert Neuser, Doris Pack, Vittorio Prodi, Marietje Schaake, Helmut Scholz, Alf Svensson, Ivo Vajgl, Janusz Władysław Zemke

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Maria Badia i Cutchet, María Irigoyen Pérez