referitoare la PAC în perspectiva anului 2020: cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii

(2011/2051(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „PAC în perspectiva anului 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii” (COM(2010)0672),

–   având în vedere articolul 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 privind finanţarea politicii agricole comune(1),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR(2),

–   având în vedere deciziile consiliului nr. 2006/144/CE(3) şi nr. 2009/61/CE privind orientările strategice ale Comunităţii pentru dezvoltare rurală(4),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 privind organizarea comună a pieţelor agricole(5),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori(6),

–   având în vedere rezoluţia sa din 8 iulie 2010 referitoare la viitorul politicii agricole comune după 2013(7),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 16 iunie 2010 intitulată „UE 2020”(8),

–   având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului din 17 martie 2011 privind „PAC în perspectiva anului 2020”,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 18 martie 2010 privind „reforma politicii agricole comune în 2013”,

–   având în vedere avizul Comitetului Regiunilor, „PAC în perspectiva anului 2020 – Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii”,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi avizul Comisiei pentru dezvoltare, cel al Comisiei pentru mediu, precum şi avizul Comisiei sănătate publică şi siguranţă alimentară şi cel al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, precum şi cel al Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0202/2011),

A. întrucât o agricultură europeană durabilă, productivă şi competitivă contribuie în mod esenţial la realizarea obiectivelor PAC stabilite de tratate şi a obiectivelor strategiei „Europa 2020”; întrucât poate, de asemenea, contribui la abordarea noilor provocări de natură politică, cum ar fi securitatea aprovizionării cu alimente energie şi materii prime pentru industrie, schimbările climatice, mediul şi biodiversitatea, sănătatea şi schimbările demografice în UE şi întrucât viitoarea reformă a PAC va fi prima în cadrul căreia Parlamentul European are, alături de Consiliu, rol de co-legislator, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona;

B.  întrucât securitate alimentară rămâne provocarea principală atât pentru agricultura UE, cât şi la nivel mondial, în special în ţările în curs de dezvoltare, dat fiind faptul că se aşteaptă ca populaţia mondială să crească de la 7 la 9 miliarde de oameni până în 2050, impunându-se o creştere cu 70 % a producţiei agricole, conform FAO; întrucât producţia alimentară va trebui să crească pe fondul costurilor din ce în ce mai ridicate de producţie, al volatilităţii severe de pe pieţele agricole, al unei presiuni crescânde asupra resurselor naturale, având drept consecinţă necesitatea pentru agricultori de a produce mai mult, folosind mai puţin teren, mai puţină apă şi mai puţină energie;

C. întrucât produsele alimentare au o importanţă strategică, iar modalitatea cea mai simplă de a asigura securitatea alimentară este menţinerea unui sector agricol stabil şi competitiv; întrucât o PAC solidă este esenţială pentru a asigura conservarea, durabilitatea mediului şi dezvoltarea economică a regiunilor rurale din UE, confruntate cu ameninţarea abandonării terenurilor, depopulării rurale şi declinului economic;

D. întrucât reforma PAC din 2003 şi evaluarea stării de sănătate a politicii agricole din 2008 au urmărit să contribuie la o arhitectură nouă a PAC, care să fie mai eficientă şi mai transparentă, caracterizată printr-o mai mare orientare spre piaţă; întrucât acest proces trebuie continuat, iar administrarea instrumentelor şi procedurilor PAC trebuie simplificată în mod semnificativ, în scopul de a degreva agricultorii şi administraţiile;

E.  întrucât în rezoluţia sa din 8 iulie 2010 referitoare la viitorul politicii agricole comune după 2013 Parlamentul European a pus bazele unei agriculturi competitive şi durabile, care ar permite producătorilor europeni să fie competitivi pe pieţele locale, regionale, naţionale şi internaţionale şi întrucât Parlamentul a sprijinit conceptul unei agriculturi multifuncţionale şi globale în toată Europa, în special în zonele afectate de handicapuri naturale şi în regiunile ultraperiferice şi luând, de asemenea, în considerare micile exploataţii agricole;

F.  întrucât PAC trebuie să fie înzestrată cu instrumentele necesare pentru a face faţă pe pieţele competitive şi pentru a remedia crizele şi extrema volatilitate a preţurilor în sectorul agricol; întrucât trebuie luate măsuri pentru a se garanta că aceste instrumente nu sunt numai actuale şi eficiente, ci şi flexibile, astfel încât să poată fi puse rapid în aplicare, în cazul în care acest lucru este necesar;

G. întrucât trebuie să se pledeze pentru integrarea obiectivelor reînnoite şi ambiţioase în PAC, în special în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, a mediului, calitatea vieţii animalelor, precum şi coeziunea regională, iar aceste standarde înalte ar trebui apărate la nivel internaţional pentru garantarea viabilităţii şi competitivităţii agricultorilor europeni, care se confruntă cu costuri de producție mărite; întrucât productivitatea pe termen lung şi securitatea alimentară, în special luând în consideraţie tulburările climatice, depind de acordarea atenţiei cuvenite resurselor naturale, în special solului, utilizării apei şi biodiversităţii;

H. întrucât sectorul agricol are un rol crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice, în special prin reducerea propriilor emisii de gaze cu efect de seră şi prin dezvoltarea stocării carbonului şi prin producţia de biomasă şi de energie regenerabilă, creând în acest fel un flux adiţional de venituri pentru agricultori;

I.   întrucât PAC ar trebui, de asemenea, să sprijine gestionarea specifică a terenurilor agricole bogate în biodiversitate (cum ar fi terenurile agricole cu valoare naturală ridicată) şi agrosistemele din cadrul zonelor Natura 2000 şi, în acest context, o tranziţie către modele cu contribuţii mai reduse (inclusiv agricultura ecologică), păşunile nearate permanente sau zonele agricole umede;

J.   întrucât, într-o perioadă caracterizată prin transformări rapide pe pieţele agricole şi prin numeroase provocări politice noi (de exemplu UE 2020), agricultorii au nevoie urgentă de siguranţă juridică, în special în ceea ce priveşte cadrul financiar, iar Parlamentul European continuă să insiste că sumele alocate agriculturii în următoarea perioadă de programare financiară ar trebui menţinute cel puţin la nivelul planificat pentru 2013 şi că ar trebui, în plus, să se stabilească nivelul necesar pentru a se garanta în continuare o PAC puternică şi solidă, capabilă să răspundă provocărilor prezente şi viitoare;

K. întrucât cota cheltuielilor impuse de PAC din cadrul bugetului UE a scăzut în mod constant de la aproape 75 % în 1985 la un procent de 39,3 % prevăzut pentru 2013; întrucât, PAC, care este una dintre cele mai vechi politici şi singura politică armonizată complet la nivel european, reprezintă mai puţin de 0,5 % din PIB-ul UE, în timp ce cheltuielile publice reprezintă aproximativ 50 % din PIB; întrucât în urma extinderilor succesive ale Uniunii Europene, suprafaţa terenului agricol a crescut cu 40 %, iar numărul de agricultori s-a dublat faţă de anul 2004;

L.  întrucât, în conformitate cu cel mai recent sondaj Eurobarometru, 90 % din cetăţenii UE intervievaţi consideră că agricultura şi regiunile rurale sunt importante pentru viitorul Europei, 83 % din cetăţenii UE chestionaţi sunt în favoarea sprijinului financiar pentru agricultori şi, în medie, aceştia cred că deciziile cu privire la politica agricolă ar trebui să fie luate în continuare la nivel european;

M. întrucât Parlamentul European s-a pronunţat deja de mai multe ori împotriva renaţionalizării PAC şi a extinderii cofinanţării care ar putea afecta concurenţa loială pe piaţa internă a UE, şi, astfel, anticipând viitoarea reformă, respinge încă o dată orice încercare de renaţionalizare a PAC prin cofinanţarea plăţilor directe sau printr-un transfer al fondurilor către cel de-al doilea pilon;

N. întrucât ar trebui menţinută o PAC cu doi piloni, cu o structură şi cu obiective bine definite şi concepute pentru fiecare, astfel încât aceştia să se poate completa;

O. întrucât micii fermieri au o contribuţie hotărâtoare la îndeplinirea obiectivelor PAC şi întrucât, în procesul reformei, trebuie luate în considerare în mod corespunzător obstacolele pe care aceştia le cunosc;

P.  întrucât, în noile state membre care aplică schema de plată unică pe suprafaţă, mulţi agricultori, în special în sectorul creşterii animalelor, nici măcar nu au dreptul la plăţi directe, deoarece nu deţin terenuri agricole proprii;

Q. întrucât agricultorii primesc o cotă-parte din ce în ce mai redusă din valoarea adăugată generată de lanţul de aprovizionare cu alimente şi întrucât un sistem adecvat de aprovizionare cu produse alimentare şi măsuri de îmbunătăţire a poziţiei de negociere pentru producători reprezintă condiţii necesare pentru a garanta obţinerea e către agricultori a unor venituri echitabile din produsele lor;

R.  întrucât venitul real per capita în agricultură a scăzut dramatic în ultimii doi ani; întrucât, ca urmare a unui declin constant, acest venit se află în prezent sub nivelul celui atins acum aproape 15 ani; întrucât veniturile agricole sunt considerabil mai mici (cu aproximativ 40 % pe unitate de lucru) decât în restul economiei, iar venitul pe cap de locuitor din mediul rural este considerabil mai redus (cu aproximativ 50 %) decât cel din regiunile urbane şi întrucât datele Eurostat arată că, între 2000 şi 2009, ocuparea forţei de muncă în sectorul agricol a scăzut cu 25%;

S.  întrucât integrarea economiei mondiale se intensifică iar sistemele comerciale se liberalizează tot mai mult prin negocieri multilaterale şi bilaterale şi întrucât acordurile multilaterale şi bilaterale trebuie să garanteze că metodele din ţările terţe pentru producţia destinată exportului către UE oferă consumatorilor europeni aceleaşi garanţii în termeni de sănătate, securitate alimentară, calitatea vieţii animalelor, durabilitate şi standarde sociale minime ca cele oferite de metodele europene;

T.  întrucât dezvoltarea rurală, în contextul disparităţilor crescânde, pierderilor de capital social şi coeziune socială, dezechilibrelor demografice şi a emigrării, reprezintă o componentă esenţială a PAC şi întrucât politicile viitoare de dezvoltare rurală vor trebui să se orienteze spre un mai bun echilibru teritorial, oferind o guvernanţă mai participativă şi mai puţin birocratică, care ar trebui să cuprindă măsuri de creştere a competitivităţii din sectorul agricol şi sprijin efectiv pentru consolidarea şi diversificarea economiei rurale, protecției mediului, promovării educaţiei şi inovării, îmbunătăţirii calităţii vieţii în zonele rurale, în special în zonele cele mai defavorizate şi pentru a combate fenomenul abandonării de tineri a meseriilor agricole;

U. întrucât, pe de o parte, doar 6 % din agricultorii europeni au o vârstă sub 35 de ani, şi, pe de altă parte, 4,5 milioane de agricultori se vor pensiona în următorii 10 ani; întrucât, prin urmare, reînnoirea generaţiilor ar trebui să fie considerată drept una dintre problemele prioritare pentru viitoarea PAC;

V. întrucât PAC trebuie să ţină seama de necesitatea de a atenua constrângerile specifice şi problemele structurale cu care se confruntă sectorul agricol şi forestier în regiunile ultraperiferice ale UE, ca urmare a insularităţii şi depărtării lor şi a faptului că economia rurală este dependentă de un număr mic de produse agricole;

W. întrucât politica în materie de calitate a devenit acum o parte integrantă a viitoarei PAC, ceea ce înseamnă că dezvoltarea şi consolidarea acestei politici, în special în cazul indicaţiilor geografice, va fi decisivă pentru o creştere durabilă şi pentru competitivitatea agriculturii europene;

1.  salută, în general, comunicarea Comisiei intitulată „PAC în perspectiva anului 2020: cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii”; recunoaşte că este necesară continuarea reformei PAC în concordanţă cu un sector agricol în schimbare în cadrul UE27 şi în noul context internaţional al globalizării; solicită continuarea unei politici agricole comune ferme şi durabile, cu un buget corespunzător, care să urmărească obiective ambiţioase, într-un efort de a face faţă noilor provocări; respinge cu hotărâre orice tentativă de renaţionalizare a PAC;

2.  solicită ca PAC să rămână structurată în jurul a doi piloni; subliniază faptul că pilonul 1 ar trebui să rămână finanţat integral de la bugetul UE şi pe bază anuală, în timp ce în cadrul pilonului 2 ar trebui să se aplice în continuare programarea multianuală, o abordare contractuală şi cofinanţarea; insistă asupra faptului că structura cu doi piloni ar trebui să ofere claritate, fiecare pilon completându-l pe celălalt, fără a se suprapune; primul pilon ar trebui să realizeze obiective care necesită o acţiune „globală”, în timp ce cel de-al doilea pilon ar trebui să se orienteze spre rezultate şi ar trebui să fie suficient de flexibil pentru a putea fi adaptat cu uşurinţă la specificul naţional, regional şi/sau local; prin urmare, consideră că, în timp ce actuala structură cu doi piloni ar trebui menţinută, modificarea acesteia este esenţială pentru a se concentra într-o manieră mai eficace asupra măsurilor necesare pentru fiecare dintre cei doi piloni şi asupra posibilităţilor de finanţare a acestora;

3.  subliniază că securitatea alimentară rămâne raţiunea de a fi a agriculturii nu numai la nivel european, ci şi mondial, şi mai ales în ţările în curs de dezvoltare, dat fiind faptul că planeta se confruntă cu provocarea de asigura hrana a nouă miliarde de oameni până în 2050; solicită o politică agricolă europeană durabilă, productivă şi competitivă care să aducă o contribuţie semnificativă la atingerea obiectivelor stabilite de tratate în ceea ce priveşte PAC, precum şi priorităţile Strategiei Europa 2020 de creştere inteligentă, şi durabilă pentru toţi; consideră că este capabilă să aducă o contribuţie majoră la combaterea schimbărilor climatice, prin crearea de noi locuri de muncă prin creştere ecologică şi furnizarea de energie din resurse regenerabile, continuând în acelaşi timp să ofere consumatorilor europeni produse alimentare sigure şi de înaltă calitate şi să garanteze securitatea alimentară;

4.  consideră că este esenţial să se stabilească reguli pe termen mai lung, bine formulate, astfel încât agricultorii europeni să poată planifica investiţiile necesare modernizării practicilor agricole şi dezvoltării de metode inovatoare care să ducă la sisteme agricole mai raţionale din punct de vedere agronomic şi mai durabile, un proces necesar asigurării competitivităţii acestora pe pieţele locale, regionale şi internaţionale;

5.  consideră că, în interesul simplificării, clarităţii şi al unei abordări comune, trebuie să se existe de la începutul reformei un acord cu privire la finanţarea fiecărui pilon al PAC;

6.  solicită ca bugetul UE pentru agricultură din următoarea perioadă financiară să fie menţinut cel puţin la nivelul bugetului pentru agricultură pentru 2013; recunoaște faptul că vor fi necesare resurse financiare adecvate pentru a putea face faţă provocărilor legate de securitatea alimentară, de protecţie a mediului şi de schimbările climatice şi echilibrul teritorial într-o UE extinsă, precum şi pentru a permite PAC să contribuie la succesul Strategiei UE 2020;

7.  îşi exprimă convingerea că această nouă politică agricolă, axată pe sisteme durabile de producţie a alimentelor, trebuie să aibă la bază în primul rând o complementaritate de ansamblu mai bună între primul pilon, care acoperă plăţile directe, şi al doilea pilon, care cuprinde măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală; consideră că în cadrul noii PAC fondurile publice trebuie să fie recunoscute ca o formă legitimă de plată pentru bunuri publice oferite societăţii ale căror costuri nu sunt compensate prin preţuri de piaţă şi că fondurile publice trebuie utilizate pentru a stimula agricultorii să creeze servicii ecologice suplimentare la nivel european; consideră că prin această abordare orientată se vor atinge obiective la nivel european, oferind în acelaşi timp flexibilitatea necesară respectării diversităţii agricole europene; consideră că un asemenea sistem va face ca fiecare element al plăţilor să ofere beneficii publice clare într-o manieră transparentă pentru contribuabili, agricultori şi societate în ansamblu;

8.  solicită ca caracterul durabil, competitivitatea şi echitatea să constituie principiile directoare care să susţină o PAC care conservă caracterul specific al diverselor sectoare şi al siturilor de producţie, cu sarcina de a asigura populaţiei alimente sigure şi sănătoase în cantităţi suficiente şi la preţuri corespunzătoare, precum şi materiile prime necesare unei industrii de transformare şi agroalimentare europene performante, precum şi producţiei de energie regenerabilă; subliniază că normele UE în termeni de securitate alimentară, protecţia mediului, calitatea vieţii animalelor şi respectarea standardelor sociale minime sunt cele mai exigente pe plan mondial; solicită un PAC care să garanteze aceste standarde sociale ridicate ale agriculturii europene în competiţia internaţională (protecţia calităţii externe);

9.  recunoaşte faptul că multe dintre aceste noi provocări şi obiective sunt încorporate în angajamentele şi tratatele internaţionale obligatorii din punct de vedere juridic pe care UE le-a convenit şi le-a semnat, cum ar fi acordurile de la Kyoto/Cancun, şi convenţiile de la Ramsar şi Nagoya;

10. subliniază că simplificarea este fundamentală şi că trebuie să fie un obiectiv esenţial al viitoarei PAC, care să antreneze reducerea costurilor legate de gestionarea politicii la nivel de stat membru, şi că sunt necesare temeiuri juridice comune clare, care să fie prezentate rapid şi care să garanteze o interpretare uniformă;

11. subliniază faptul că dezvoltarea politicii în domeniul calităţii produselor alimentare, inclusiv în ceea ce priveşte indicaţiile geografice (DOP/IGP/STG), trebuie să constituie un aspect prioritar al PAC care să fie aprofundat şi consolidat, pentru a permite UE să îşi menţină poziţia de lider în acest domeniu; consideră că, în cazul acestor produse de înaltă calitate, ar trebui permisă utilizarea unor instrumente originale de gestionare, protecţie şi promovare, care să le permită să se dezvolte în mod armonios şi să îşi aducă în continuare contribuţia la creşterea şi competitivitatea sustenabile ale agriculturii europene;

12. solicită Comisiei să îşi intensifice eforturile în domeniul cercetării şi al dezvoltării în vederea inovării şi a promovării; recomandă, prin urmare, ca viitoarele programe de cercetare şi dezvoltare să acorde o atenţie constantă cercetării în domeniul agricol şi nutriţional;

Plăţi directe

13. constată că plăţile directe decuplate, condiţionate de exigenţa ecocondiţionalităţii, pot contribui la susţinerea şi stabilizarea veniturilor agricole, permiţând agricultorilor să furnizeze, pe lângă producţia de alimente, bunuri publice de o importanţă vitală pentru întreaga societate, cum ar fi serviciile ecosistemice, forţa de muncă, gestionarea peisajelor şi vitalitatea economică rurală în Europa; consideră că plăţile directe ar trebui să îi recompenseze pe agricultori pentru furnizarea acestor bunuri, deoarece piaţa singură nu oferă aceste bunuri şi nu îi recompensează pe agricultori pentru acestea, într-o perioadă în care agricultorii, pentru a produce alimente de înaltă calitate, sunt confruntaţi adesea cu costuri mari de producţie şi cu preţuri de producţie mici;

14. solicită şi în continuare un prim pilon puternic şi finanţat în mod adecvat, care să aibă capacitatea de a face faţă noilor provocări cu care se confruntă agricultura europeană;

15. solicită distribuirea echitabilă a fondurilor PAC pentru primul şi al doilea pilon între statele membre şi între agricultorii din interiorul unui stat membru, caz în care, abordarea pragmatică ar trebui să fie principiul fundamental pentru criteriile obiective; respinge discrepanţele mari în distribuirea acestor fonduri între statele membre; este de opinie că acest lucru determină înlocuirea treptată, după o perioadă de tranziţie, a sistemului bazat pe valori de referinţă istorice neactualizate cu plăţi care sunt echitabile şi distribuite astfel mai eficient între ţări, diferite sectoare agricole şi agricultori; subliniază faptul că acest aspect necesită, de asemenea, plăţi mult mai eficiente, care să fie mai bine orientate şi care să ofere stimulente mai mari, pentru a ajuta agricultura să treacă la sisteme agricole mai durabile; în acord cu Comunicarea Comisiei, respinge plata directă forfetară pentru întreaga UE, care nu ar reflecta diversitatea europeană; consideră că conservarea diversităţii agriculturii şi a facilităţilor de producţie în UE este obiectivul central şi, prin urmare, susţine luarea în considerare a condiţiilor specifice de producţie din statele membre, în măsura în care acest lucru este posibil, printr-un sistem de plăţi directe mai bine orientat;

16. se pronunţă pentru regimul de plăţi unice care determină o anumită redistribuire în interesul unei repartizări echitabile la nivelul UE a fondurilor pentru plăţi directe; propune ca fiecare stat membru să primească un procent minim din media de plăţi directe şi că ar trebui să se stabilească un plafon; se pronunţă în favoarea unei aplicări cât mai rapide într-o perioadă de tranziţie limitată;

17. în cazul plăţilor directe către fermele individuale, propune renunţarea la valorile de referinţă istorice şi individuale folosite pentru distribuire între statele membre şi solicită, în cadrul următoarei perioade de finanţare, o tranziţie către acordarea la nivel regional sau naţional de prime bazate pe suprafaţă pentru plăţile decuplate; recunoaşte totuşi că situaţia din statele membre diferă, ceea ce presupune măsuri speciale la nivel regional;

18. consideră că statele membre care aplică în prezent schema de plată unică pe suprafaţă (SPUP) simplificată ar trebui să treacă, după o perioadă de tranziţie limitată, la schema de plată unică pe exploataţie cu drepturi de plată; solicită să se acorde sprijin, inclusiv sprijin financiar şi tehnic, pentru această tranziţie;

19. întâmpină favorabil recunoaşterea rolului micilor agricultori în cadrul agriculturii şi al dezvoltării rurale europene; sprijină ideea stabilirii unei sistem de ajutor specific şi simplificat pentru micii agricultori, care să contribuie la stabilizarea dezvoltării rurale; invită Comisia, din motive de transparenţă şi de siguranţă juridică, să stabilească criterii flexibile şi obiective pentru definirea statutului micilor agricultori de către fiecare stat membru; solicită statelor membre să decidă, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, care agricultori îndeplinesc condiţiile pentru acest sistem;

20. solicită simplificarea în continuare a sistemului de plăţi directe, în special pentru normele simplificate de transmitere a drepturilor de plată în caz de neactivare, pentru normele referitoare la rezerva naţională, în funcţie de trecerea la plata unică pe suprafaţă regională/naţională, gruparea drepturilor minime de plată şi pentru un sistem de control eficient şi nebirocratic pentru ambii piloni; consideră că, în ceea ce priveşte controalele prevăzute, ar trebui să se ţină seama în mod favorabil de sistemele de administrare care vor dovedi că funcţionează bine;

21. observă faptul că sunt necesare măsuri care să vizeze o reînnoire la nivel de generaţii în sectorul agricol, dat fiind faptul că numai 6 % dintre agricultorii europeni au vârsta mai mică de 35 de ani şi că 4,5 milioane de agricultori se vor pensiona în următorii zece ani; recunoaşte faptul că agricultorii tineri întâmpină obstacole la înfiinţarea unei întreprinderi agricole, obstacole precum costuri de investiţii ridicate şi lipsa de acces la terenuri şi credite; subliniază faptul că măsurile destinate tinerilor agricultori cuprinse în cel de-al doilea pilon s-au dovedit insuficiente pentru a stopa îmbătrânirea rapidă a sectorului agricol şi solicită propuneri care să ducă la inversarea acestei tendinţe nesustenabile, care ar trebui să includă modificări ale normelor privind rezerva naţională pentru a o orienta într-o mai mare măsură către tinerii agricultori;

22. subliniază că PAC ar trebui să fie neutră din punctul de vedere al genului şi că ambii soţi ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi în situaţia în care aceştia lucrează în acest sector; subliniază că aproximativ 42% din cele 26,7 milioane de persoane care lucrează în mod regulat în agricultură în Uniunea Europeană sunt femei, dar numai una din cinci exploataţii (aproximativ 29%) este gestionată de o femeie;

23. consideră că decuplarea s-a dovedit a fi eficientă, permiţând o creştere a libertăţii de decizie a agricultorilor, asigurând răspunsul agricultorilor la semnalele pieţei şi plasând cea mai mare parte a PAC în cutia verde a OMC; sprijină sugestia Comisiei ca în viitor şi primele cuplate să se plătească în continuare în anumite regiuni unde nu există alternative la formele de producţie şi la produsele tradiţionale şi costisitoare; admite astfel că primele pentru producţie ar putea fi justificate, într-un cadru foarte limitat, chiar şi după 2013;

24. prin urmare, solicită statelor membre să prevadă posibilitatea ca o parte a plăţilor directe, în totalitate sau parţial, să rămână cuplate, în limitele OMC, pentru a finanţa măsuri de atenuare a impactului decuplării în zone specifice şi sectoarele sensibile din punct de vedere economic, social şi de mediu; consideră, pe lângă aceasta, că aceste plăţi ar putea promova măsuri de mediu legate de suprafaţă şi coeziune teritorială şi ar putea promova, sprijini şi impulsiona sectoare-cheie, inclusiv îmbunătăţirea calităţii, producţia materiilor prime agricole, anumite tipuri specifice de producţie şi anumite tipuri de activităţi agricole;

25. constată că din motive istorice unităţile de producţie agricolă din Uniunea Europeană prezintă o structură foarte variată în ceea ce priveşte dimensiunea activităţii, condiţiile de muncă, productivitatea muncii şi forma juridică; este conştient de faptul că plăţile directe au fost alocate într-un mod care a dus la punerea sub semnul întrebării a legitimităţii lor; ia act de propunerea Comisiei de a introduce un plafon maxim pentru plăţile directe şi salută încercările de a remedia problematica legitimităţii PAC şi a acceptării publice; cere Comisiei să ia în considerare introducerea unor mecanisme similare care să contribuie la aceasta, precum un sistem degresiv al plăţilor directe, având în vedere mărimea întreprinderilor agricole, în care se ţine seama de criterii obiective legate de ocuparea forţei de muncă şi de practicile durabile;

26. solicită Comisiei să prezinte propuneri concrete de sprijinire a sectoarelor de creştere a animalelor, pe termen mediu şi lung, pentru a putea face faţă creşterii preţurilor de producţie; consideră că acestea ar putea cuprinde stimulente pentru sistemele de păşuni şi culturi proteine în alternarea arabilă, care ar prezenta avantaje mai mari pentru agricultori, ar răspunde noilor provocări şi ar diminua dependenţa de importurile de culturi de plante proteaginoase în rotaţia terenurilor arabile şi ar putea avea un impact pozitiv asupra costurilor furajelor; invită Comisia să prezinte o propunere cu privire la flexibilitatea pentru statele membre în conformitate cu prezentul articol 68, pentru a evita excluderea fermelor de creştere a animalelor axate pe calitate şi durabilitate de la sistemul de asistenţă şi pentru a lua în considerare caracterul lor specific;

27. consideră că plăţile directe ar trebui rezervate exclusiv agricultorilor activi; este conştient de faptul că, în cadrul sistemului de plăţi directe decuplate, fiecare agricultor care utilizează suprafeţe agricole pentru producţie şi le menţine în bune condiţii agricole şi de mediu ar trebui să beneficieze de plăţi directe; solicită, prin urmare, Comisiei să elaboreze o definiţie a „agricultorului activ”, care să poată fi aplicată de către statele membre fără eforturi birocratice sau costuri suplimentare, caz în care ar trebui să se asigure că activităţile agricole tradiţionale (activităţi agricole cu normă întreagă şi cu normă redusă), indiferent de statutul juridic, sunt considerate activităţi agricole active şi că diferitele forme de proprietate şi de acorduri de gestionare, precum şi gestiunea terenurilor comune, sunt luate în considerare; consideră necesar să se specifice faptul că definiţia unui agricultor activ ar trebui să excludă cazurile în care costurile administrative legate de efectuarea unei plăţi sunt mai mari decât suma plăţii;

28. se pronunţă în favoarea compensării handicapurilor naturale în cadrul celui de-al doilea pilon şi respinge plata complementară în primul pilon din cauza eforturilor birocratice suplimentare pe care le implică;

Protejarea resurselor şi componentele politicii de mediu

29. consideră că o mai bună protecţie şi gestionare a resurselor naturale reprezintă un element-cheie în cadrul practicilor agricole durabile, care justifică, în cadrul noilor provocări şi obiective ale strategiei UE 2020, un sprijin suplimentar pentru a încuraja agricultorii să adopte practici ecologice care depăşesc cerinţa fundamentală de ecocondiţionalitate şi care ar suplimenta programele de agromediu existente;

30. consideră că protecţia resurselor naturale ar trebui mai strâns legată de acordarea de plăţi directe şi solicită, prin urmare, introducerea, printr-o componentă de mediu, a unui sistem de stimulare la nivel european cu obiectivul de a asigura durabilitatea fermelor şi securitate alimentară pe termen lung prin gestionarea efectivă a resurselor rare (apă, energie, sol), reducând în acelaşi timp costurile de producţie pe termen lung prin reducerea factorilor de producţie; consideră că acest sistem ar trebui să aducă cel mai bun sprijin agricultorilor care utilizează sau care doresc să utilizeze treptat, într-o măsură mai mare, practici agricole menite să creeze sisteme de producţie mai durabile;

31. subliniază că acest sistem ar trebui să fie însoţit de o simplificare a sistemului ecocondiţionalităţii pentru beneficiarii plăţilor directe, care ar trebui să fie aplicat prin măsuri simple, ar trebui să echilibreze performanțele economice şi de mediu, ar trebui să fie relevant din punct de vedere agronomic şi nu ar trebui să fie discriminatoriu pentru agricultorii care participă deja pe scară largă la programe de agromediu;

32. respinge punerea în aplicare a unui nou sistem de plăţi suplimentare care creează sisteme adiţionale de control şi sancţionare pentru ecologizare; insistă asupra faptului că trebuie evitate obstacolele practice pentru fermieri şi complexitatea administrativă pentru autorităţi; insistă, în plus, pentru a raţionaliza procedurile administrative asociate acestor măsuri, ca toate controalele la nivel agricol, să fie, pe cât posibil, derulate în mod simultan;

33. solicită, din acest motiv, Comisiei să prezinte, cât mai curând posibil, o evaluare de impact a condiţiilor administrative legate de punerea în aplicare a componentei ecologice; subliniază că măsurile de mediu prezintă potenţialul de a stimula productivitatea producţiei agricultorilor şi insistă că orice pierderi sau venituri eventuale, apărute în urma aplicării unor astfel de măsuri trebuie acoperite;

34. consideră că ecologizarea ar trebui continuată în toate statele membre prin intermediul unui catalog prioritar cu măsuri destinate unor zone specifice şi/sau măsuri la nivelul exploataţiilor, finanţate în proporţie de 100 % din fonduri UE; consideră că orice beneficiar al acestor plăţi speciale trebuie să pună în aplicare un anumit număr de măsuri de ecologizare, care ar trebui să se bazeze pe structurile existente, alese dintr-o listă naţională sau regională stabilită de statul membru pe baza unei liste europene mai vaste, care să fie aplicabilă tuturor tipurilor de activităţi agricole; consideră că aceste măsuri ar putea include de exemplu:

- asistenţă pentru reducerea emisiilor de carbon şi pentru măsuri de limitare sau captare a emisiilor cu efect de seră;

- asistenţă pentru consumul redus de energie şi pentru eficienţa energetică;

- zonele de protecţie, marginile câmpurilor, prezenţa gardurilor etc.;

- păşunile permanente;

- tehnici de exploatare de precizie;

- alternarea culturilor şi diversitatea culturilor;

- planuri de eficienţă furajeră;

35. consideră că UE are propriul rol în soluţionarea provocărilor legate de securitatea alimentară şi de securitatea energetică şi că, prin urmare, trebuie să se asigure că agricultura îşi îndeplineşte pe deplin rolul în soluţionarea ambelor provocări; consideră, aşadar, că includerea operaţiunii de scoatere temporară din circuitul agricol, obligatorie în lista măsurilor privind durabilitatea, propusă de Comisie, este necorespunzătoare;

36. solicită ca PAC să cuprindă obiective privind folosirea energiei durabile; consideră că sectorul agricol ar putea să folosească un procent de 40 % din combustibilii regenerabili până în 2020 şi să renunţe pe deplin la combustibilii fosili până în 2030;

37. observă că tehnologia de generaţie viitoare este disponibilă în prezent şi îndeamnă, în consecinţă, Comisia să elaboreze o politică intersectorială privind biomasa pentru biotehnologia de generaţie viitoare, care să includă criterii privind biomasa ca parte a reformei PAC, în scopul de a permite dezvoltarea unei pieţe sustenabile pentru biomasa provenind din agricultură, de la întreprinderile agroindustriale şi din silvicultură, prin stimularea colectării reziduurilor disponibile pentru producţia de bioenergie, prevenind, totodată, creşterea emisiilor şi pierderea biodiversităţii;

38. subliniază că o politica europeană inteligentă precum reducerea preţului motorinei utilizate pentru lucrările agricole, scutirea de plata accizelor pentru energia electrică şi pentru combustibilii produşi în scopuri agricole, în special pentru energia electrică utilizată pentru funcţionarea pompelor de irigaţii, ar putea sprijini agricultorii europeni să producă mai mult şi să furnizeze produse agricole atât pentru piaţa internă, cât şi pentru pieţele externe; având în vedere efectele devastatoare ale schimbărilor climatice precum seceta, valurile de caniculă şi deşertificarea unor terenuri agricole destinate producerii de alimente pentru populaţie, subliniază importanţa sistemelor inovatoare de irigaţii, care să asigure sustenabilitatea agriculturii europene;

39. având în vedere că apa, şi în special apa potabilă, va deveni în viitor o resursă deficitară, subliniază că este necesară dezvoltarea unor sisteme de irigaţii eficiente, care să permită statelor membre să folosească metode agricole eficiente prin care să se asigure satisfacerea cererii de alimente de la nivel naţional şi furnizarea de produse agricole destinate exportului;

40. regretă faptul că obiectivele UE privind biodiversitatea nu sunt încă atinse şi anticipează că PAC va contribui la eforturile care vizează îndeplinirea acestor obiective şi a obiectivelor de la Nagoya privind biodiversitatea;

41. solicită ca noua PAC să promoveze conservarea diversităţii genetice, să respecte Directiva 98/58/CE privind bunăstarea animalelor şi să evite finanţarea producţiei de alimente din animale clonate sau din descendenţii acestora;

42. subliniază importanţa explorării tuturor posibilităţilor de cooperare între statele membre care implică toate părţile interesate şi au drept scop protecţia solului;

Ecocondiţionalitate şi simplificare

43. subliniază faptul că sistemul de ecocondiţionalitate condiţionează asigurarea plăţilor directe de respectarea cerinţelor statutare şi de menţinerea activităţilor agricole în bune condiţii agricole şi de mediu şi rămâne unul dintre mijloacele cele mai adecvate de optimizare a procesului de punere la dispoziţie de servicii ecosistemice de bază, prestate de agricultori, precum şi de depăşire a noilor provocări în domeniul mediului prin garantarea de bunuri publice de bază; totuşi, ia act de faptul că aplicarea ecocondiţionalităţii a cunoscut o serie de probleme legate de gestionarea şi acceptarea de către agricultori;

44. consideră că plăţile directe nu se justifică în absenţa performanţelor şi, de aceea, un sistem al ecocondiţionalităţii care este, ca urmare a ecologizării PAC, simplificat şi eficient în practică şi la nivel administrativ în ceea ce priveşte controalele, ar trebui să fie aplicat tuturor beneficiarilor de plăţi directe; subliniază că ecocondiţionalitatea trebui să se bazeze pe riscuri şi să fie proporţională şi că trebuie respectată şi suficient controlată de autorităţile naţionale şi europene competente;

45. consideră că o mai bună protejare şi gestionare a resurselor ar trebui să reprezinte, de asemenea, elementul de bază în activităţile agricole din cadrul ecocondiţionalităţii, ceea ce ar determina mai multe beneficii pentru mediu; solicită raţionalizarea şi eficientizarea controalelor privind ecocondiţionalitatea, precum şi o abordare specifică a domeniului de aplicabilitate a ecocondiţionalităţii; solicită realizarea şi raţionalizarea schimburilor de cele mai bune practici între agenţiile plătitoare şi organismele de control, cum ar fi interoperabilitatea bazelor de date şi utilizarea optimă a tehnologiei adecvate, în vederea reducerii pe cât posibil, a poverii administrative pentru agricultori şi administraţii; consideră că ecocondiţionalitatea ar trebui restricţionată la standarde referitoare la activităţile agricole, care permit monitorizarea sistematică şi directă şi care se bazează pe obligaţia de a obţine rezultate, şi că normele ar trebui armonizate; subliniază că este important să existe niveluri de toleranţă şi aplicarea principiului proporţionalităţii în cadrul oricărui sistem de penalizare;

46. consideră că monitorizarea ecocondiţionalităţii ar trebui apropiată mai mult de criteriile de performanţă şi de încurajarea agricultorilor de a obţine rezultate; consideră, în plus, că agricultorii înşişi ar trebui implicaţi într-o măsură mai mare în acest proces de monitorizare, date fiind cunoştinţele lor şi experienţa practică, ceea ce ar constitui un exemplu şi ar motiva mai ales agricultorii mai puţin eficienţi;

47. respinge introducerea de cerinţe neclare şi împovărătoare, derivate din directiva-cadru privind apa, în sistemul de ecocondiţionalitate, atât timp cât situaţia punerii în aplicare a acestei directive în toate statele membre nu este clarificată;

48. recunoaşte că s-au depus deja numeroase eforturi în sectorul creşterii animalelor, care se confruntă în prezent cu dificultăţi, în vederea modernizării clădirilor şi echipamentelor la standarde de igienă şi sănătate; fără a aduce prejudicii principiilor de bază ale siguranţei alimentare şi trasabilităţii, solicită o revizuire critică a anumitor standarde de igienă, de bunăstare a animalelor şi de marcare a animalelor, pentru a se elimina sarcinile excesive impuse întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri); solicită în special Comisiei să revizuiască standardele de igienă ale UE, mai ales marketingul local sau direct şi valabilitatea produselor, pentru a le face proporţionale cu riscurile şi pentru a evita sarcinile disproporţionate în lanţurile mici de producţie, cum ar fi relaţiile directe dintre producător şi consumator şi lanţurile scurte de aprovizionare cu alimente;

Instrumentele de piaţă, plase de siguranţă şi gestiunea riscurilor

49. consideră că este important să se asigure capacitatea de a combate volatilitatea excesivă a preţurilor şi de a reacţiona prompt în perioadele de crize provocate de instabilitatea pieţei, în contextul PAC şi pe pieţele mondiale; recunoaşte rolul fundamental pe care l-au avut măsurile de susţinere a pieţei în abordarea în trecut a crizelor din sectorul agricol, îndeosebi rolul intervenţiilor şi al stocării private; subliniază că măsurile de sprijin al pieţei trebuie să fie efective şi activate prompt atunci când este nevoie să se evite probleme grave pentru producători, întreprinderile de prelucrare şi consumatori şi pentru a permite PAC să îşi îndeplinească obiectivul său strategic primar: siguranţă alimentară;

50. subliniază faptul că PAC ar trebui să includă un anumit număr de instrumente de piaţă flexibile şi eficiente care să acţioneze ca o plasă de siguranţă, fixate la niveluri corespunzătoare şi disponibile, în eventualitatea unor denaturări grave ale pieţei; consideră că aceste instrumente nu ar trebui activate permanent şi nu trebuie să funcţioneze ca o sursă continuă şi nelimitată de producţie; subliniază că o parte dintre aceste instrumente există deja şi pot fi adaptate, iar altele pot fi create în funcţie de necesităţi; consideră că, ţinând seama de condiţiile complet diferite din unele sectoare, trebuie privilegiate soluţii sectoriale diferenţiate faţă de abordările generale; atrage atenţia asupra dificultăţilor pe care le întâmpină agricultorii în încercarea de a planifica în avans într-o perioadă în care volatilitatea este extrem de ridicată; consideră că, având în vedere creşterea volatilităţii pieţei, instrumente de piaţă trebuie revizuite pentru a mări eficienţa şi flexibilitatea, precum şi pentru a asigura aplicarea mai rapidă, extinderea către alte sectoare, dacă este necesar, adaptarea la preţurile actuale de pe piaţă şi asigurarea unei plase de siguranţă fără crearea de distorsiuni;

51. consideră că aceste instrumente ar trebui să includă instrumente specifice de gestionare a aprovizionării care, utilizate corect şi într-un mod nediscriminatoriu, pot asigura gestionarea eficientă a pieţei şi pot preveni crizele privind supraproducţia, fără nici un cost pentru bugetul Uniunii;

52. solicită crearea unei plase de siguranţă pe mai multe niveluri care să acopere toate sectoarele şi care să cuprindă o combinaţie de instrumente, precum stocurile publice şi private, intervenţiile publice, instrumentele de intervenţie în cazul perturbării pieţelor şi o clauză privind situaţiile de urgenţă; solicită ca, în cazul perturbaţiilor pe perioade limitate ale pieţelor, să se permită în anumite sectoare stocurile private şi intervenţia autorităţilor publice ; solicită, în plus, crearea unui instrument de intervenţie în cazul perturbării pieţelor şi a unei clauze privind situaţiile de urgenţă pentru toate sectoarele care, în anumite condiţii, să permită Comisiei, pentru o perioadă limitată până la un an, să intervină în situaţii de criză cu mai multă eficienţă decât până în prezent; consideră, prin urmare, că, în cadrul viitoarelor bugete ale UE, trebuie pusă la dispoziţie o linie bugetară de rezervă specială care să poată fi activată rapid pentru a furniza un instrument de reacţie rapid în situaţii de criză pe pieţele agricole;

53. consideră că utilizarea instrumentelor de intervenţie intră în sfera de aplicare a competenţelor de executare ale Comisiei; subliniază totuşi că Parlamentul European trebuie să fie informat rapid cu privire la acţiunile vizate; subliniază în acest context că Comisia trebuie să ţină seama în mod corespunzător de poziţiile adoptate de Parlament;

54. solicită îmbunătăţirea eficienţei sistemului de intervenţie, prin intermediul unei evaluări anuale, efectuate în mod pragmatic şi în funcţie de situaţia de pe pieţe;

55. consideră, având în vedere posibilele evenimente de natură ecologică, climatică şi epidemiologică, precum şi fluctuaţiile considerabile ale preţurilor de pe pieţele agricole, că măsurile adiţionale, mai eficiente şi de prevenire a riscurilor, accesibile tuturor agricultorilor din diferitele state membre, au o importanţă vitală pentru protejarea veniturilor, la nivel european, naţional şi la nivelul exploataţiilor agricole individuale;

56. reaminteşte că producţia orientată spre piaţă, plăţile directe şi competitivitatea constituie nucleul oricărei acţiuni de prevenire a riscurilor şi că, de asemenea, agricultorii au obligaţia de a ţine cont de riscuri şi de a le anticipa; sprijină, în acest context, statele membre care pun la dispoziţia agricultorilor instrumente naţionale de asigurare a riscurilor, fără a renaţionaliza şi denatura pieţele; consideră, prin urmare, că Comisia trebuie să dezvolte reguli comune pentru sprijinirea opţională a sistemelor de gestionare a riscurilor de către statele membre pentru a elimina efectele care au ca rezultat denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne, eventual prin crearea unor norme comune adaptate la normele OMC, în cadrul organizării comune a pieţelor; solicită, de asemenea, Comisiei să facă cunoscute toate măsurile de introducere a managementului riscurilor şi, odată cu propunerile legislative, să prezinte o evaluare de impact corespunzătoare;

57. consideră că sistemele de asigurare din sectorul privat, ca de exemplu asigurarea de riscuri multiple (schimbări climatice, asigurare în caz de pierderi de venituri etc.), contractele la termen sau fondurile mutuale, parţial finanţate din fonduri publice, ar putea fi dezvoltate şi promovate ca opţiuni pentru a răspunde creşterii riscurilor în statele membre; sprijină îndeosebi în acest sens acţiunile comune ale agricultorilor de formare a unor consorţii şi cooperative; salută dezvoltarea de noi instrumente inovatoare; subliniază totuşi că aceste instrumente ar trebui să respecte normele OMC şi să nu contribuie la denaturarea condiţiilor de concurenţă şi comerţ din cadrul UE; solicită, prin urmare, instituirea unui cadru pentru statele membre care pun în aplicare aceste măsuri, cadru care ar trebui prevăzut în organizarea comună a pieţei unice;

58. invită Comisia să analizeze în ce măsură rolul grupurilor de producători şi al asociaţiilor sectoriale în ceea ce priveşte prevenirea riscurilor şi promovarea calităţii pot fi extinse la toate sectoarele de producţie; solicită ca acest tip de măsuri să ţină cont în special de produsele acoperite de sistemele de etichetare a calităţii;

59. solicită Comisiei să propună, ca parte a reformei PAC, măsuri specifice de încurajare a înfiinţării unor noi organizaţii de producători în vederea consolidării poziţiei lor pe piaţă;

60. susţine prelungirea regimului pieţei de zahăr din 2006 în forma sa actuală până în 2020 şi solicită măsuri adecvate pentru protejarea sectorului european al zahărului, pentru ca acesta să îşi poată spori în continuare competitivitatea într-un cadru stabil;

61. consideră că Comisia ar trebui să ia în considerare menţinerea drepturilor de plantare din sectorul vinicol după 2015 şi să ţină cont de acest fapt în cadrul raportului de evaluare al acesteia privind reforma OCP în sectorul vinicol care urmează a fi prezentat în 2012;

62. consideră că ar trebui consolidate sistemele de gestionare în sectorul fructelor şi al legumelor (citrice şi toate produsele vizate), al producţiei de vin şi de ulei de măsline şi că sunt necesare un fond de criză mai eficient în sectorul fructelor şi al legumelor, o gestionare a crizelor mai bună în sectorul vinicol şi un sistem de stocare privat actualizat în sectorul uleiului de măsline;

Comerţul internaţional

63. solicită UE să asigure concordanţa între PAC şi politicile sale în domeniul dezvoltării şi comerţului; în special, îndeamnă UE să fie atentă la situaţia din ţările în curs de dezvoltare şi să nu pună în pericol auto-aprovizionarea cu produse alimentare în aceste ţări, precum şi capacitatea acestor populaţii de a se hrăni, respectând totodată principiul coerenţei politicilor pentru dezvoltare (CPD); consideră, în consecinţă, că acordurile comerciale ale UE nu ar trebui să afecteze în mod negativ pieţele în ţările cel mai puţin dezvoltate;

64. reaminteşte angajamentul luat de membrii OMC la Conferinţa Ministerială de la Hong Kong din 2005 de a elimina toate formele de subvenţii la export în paralel cu impunerea disciplinei la toate măsurile de export cu un efect echivalent, şi mai ales creditele pentru export, întreprinderile comerciale de stat în domeniul agricol şi reglementarea ajutorului alimentar;

65. solicită Comisiei să ofere o evaluare de impact a tuturor negocierilor comerciale în curs; în special acordul de asociere UE-Mercosur, care nu ar trebui să afecteze în mod negativ ţările în curs de dezvoltare şi să reducă eficienţa PAC în perspectiva anului 2020;

66. ia act de faptul că hrana nu este doar o marfă, ci că accesul la hrană este fundamental pentru existenţa umană; solicită UE să îşi folosească politicile comerciale şi de dezvoltare pentru a promova practici agricole durabile şi securitatea alimentară în ţările cele mai puţin dezvoltate şi în ţările în curs de dezvoltare, în contextul creşterii cererii şi a preţului alimentelor;

67. solicită Comisiei să examineze impactul concentrării comerţului internaţional cu cereale asupra fluctuaţiilor din ce în ce mai mari ale preţurilor;

Lanţurile de aprovizionare cu alimente

68. solicită formularea unor soluţii la nivel global în vederea abordării speculaţiilor cu materii prime agricole şi a volatilităţii extreme a preţurilor, deoarece acestea prezintă un risc potenţial la adresa securităţii alimentare; recunoaşte, cu toate acestea, importanţa unei pieţe la termen funcţionale a produselor agricole; consideră că singurul mijloc efectiv de combatere a speculaţiilor excesive îl reprezintă adoptarea de măsuri internaţionale coordonate; sprijină, în acest sens, propunerea preşedinţiei franceze a G20 conform căreia grupul ar trebui să analizeze posibilitatea de a introduce măsuri pentru a combate creşterea volatilităţii preţurilor la materii prime agricole; se pronunţă în favoarea unui sistem de raportare la nivel mondial şi de măsuri coordonate pentru stocurile agricole în vederea asigurării securităţii alimentare; atrage atenţia, prin urmare, asupra faptului că ar trebui reexaminată posibilitatea constituirii unor stocuri de materii prime agricole importante; subliniază faptul că, dacă aceste obiective sunt atinse, capacităţile de stocare trebuie extinse, iar instrumentele de monitorizare şi de supraveghere a pieţei trebuie dezvoltate; subliniază îndeosebi efectele îngrijorătoare pe care volatilitatea preţurilor pe plan mondial o are în ţările în curs de dezvoltare;

69. subliniază faptul, că - spre deosebire de sectoarele din amonte şi din aval faţă de producţia agricolă primară - veniturile medii ale agricultorilor şi ale gospodăriilor casnice rurale au scăzut în continuu în ultimele decenii comparativ cu restul economiei, ajungând la numai jumătate din veniturile gospodăriilor populaţiei urbane, în timp ce comercianţii şi comercianţii cu amănuntul şi-au întărit substanţial puterea de piaţă şi marjele în lanţul alimentar;

70. solicită adoptarea de măsuri în vederea consolidării capacităţii de gestionare şi a puterii de negociere a producătorilor primari şi a organizaţiilor de producători faţă de alţi operatori economici din cadrul lanţului alimentar (în special comercianţi, întreprinderi de prelucrare şi companii de producţie), cu condiţia ca aceste modificări să nu constituie un obstacol în calea funcţionării adecvate a pieţei interne; consideră că funcţionarea lanţului de aprovizionare cu alimente ar trebui urgent îmbunătăţită prin iniţiative legislative pentru creşterea transparenţei preţurilor la alimente şi prin acţiuni de abordare a practicilor comerciale neloiale, permiţând agricultorilor să obţină valoarea adăugată pe care o merită; invită Comisia să consolideze poziţia agricultorilor şi să promoveze concurenţa echitabilă; consideră că ar trebui să se evalueze posibilitatea de a numi mediatori pentru a soluţiona conflictele dintre operatorii din cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente;

71. consideră, pe lângă aceasta că, pentru a asigura agricultorilor o poziţie contractuală mai puternică în cadrul lanţului alimentar, ar trebuie dezvoltate instrumente care vor ajuta agricultorii să administreze lanţuri de producţie de dimensiuni reduse, transparente şi eficiente, cu impact redus asupra mediului, care furnizează consumatorilor calitate şi informaţii, implică un număr mai mic de intermediari şi promovează mecanisme echitabile şi transparente de stabilire a preţurilor;

72. solicită menţinerea sistemului de sprijinire a celor mai săraci membri ai societăţii;

Dezvoltare rurală

73. recunoaşte importanţa politicilor de dezvoltare rurală astfel cum sunt definite în al doilea pilon, având în vedere contribuţia lor în îmbunătăţirea performanţelor ecologice, modernizării, inovării, infrastructurii şi competitivităţii şi necesităţii de a dezvolta în continuare economia rurală, produsele agroalimentare şi sectorul nealimentar, precum şi a unei mai bune calităţi a vieţii în zonele rurale; subliniază, de asemenea, că este necesar să se realizeze obiectivele politice, inclusiv obiectivele Strategiei Europa 2020, de creştere inteligentă, durabilă pentru toţi, de care ar beneficia în primul rând agricultorii şi comunităţile rurale;

74. consideră că măsurile de dezvoltare rurală trebuie să răspundă provocărilor din domeniile securităţii alimentare, gestionării durabile a resurselor naturale, schimbărilor climatice, pierderii biodiversităţii, epuizarea resurselor de apă şi a fertilităţii solului şi că trebuie să consolideze coeziunea teritorială echilibrată şi ocuparea forţei de muncă; consideră, de asemenea, că aceste măsuri trebuie să încurajeze autonomia în producţia în ferme de energie regenerabilă, mai ales din deşeuri agricole; afirmă că măsurile de dezvoltare rurală ar trebui să contribuie la crearea unei valori adăugate mai mari în zonele rurale, promovând consolidarea infrastructurii rurale şi furnizarea de servicii la preţuri abordabile populaţiilor şi întreprinderilor locale;

75. consideră, în acest caz, că ar trebui acordată o atenţie deosebită sprijinirii agricultorilor tineri; consideră că, având în vedere îmbătrânirea rapidă a populaţiei rurale în Europa, sunt esenţiale măsuri atractive pentru a încuraja instalarea tinerilor fermieri şi a altor actori noi şi că programele de sprijin din al doilea pilon ar trebui extinse, de exemplu accesul la terenuri, subvenţiile şi împrumuturile avantajoase, în special în domeniile inovării, modernizării şi dezvoltării investiţiilor etc., şi se aşteaptă că aplicarea unor astfel de mecanisme să fie disponibilă în toate statele membre;

76. propune ca un procent important din terenurile agricole să fie acoperit de sisteme de agromediu, care ar trebui să ofere agricultorilor stimulente financiare şi tehnice pentru a adopta modele agricole mai durabile, care folosesc mai eficient resursele şi necesită mai puţine materii prime;

77. subliniază faptul că politica de dezvoltare rurală trebuie să permită utilizarea întregului potenţial uman şi natural din zonele rurale şi prin producţia agricolă de calitate, de exemplu prin intermediul vânzări directe, promovarea produselor, aprovizionarea pieţelor locale, diversificare, producerea de biomasă, eficienţa energetică etc.

78. subliniază că este necesară o infrastructură adecvată pentru dezvoltarea şi răspândirea cunoştinţelor agricole şi a sistemelor de inovare, inclusiv educaţia şi oportunităţile de formare, serviciile de consultanţă agricolă şi schimbul de cele mai bune practici, pentru modernizarea agriculturii, sprijinirea agricultorilor inovatori în transferul de experienţă şi îmbunătăţirea lanţurilor de valoare adăugată în zonele rurale; consideră că astfel de programe ar trebui să fie puse la dispoziţia statelor membre;

79. se pronunţă, prin urmare, pentru introducerea în pilonul al doilea a unor măsuri orientate, care să fie stabilite de statele membre, pentru a atinge obiectivele comune de dezvoltare rurală ale UE (strategia 2020); subliniază importanţa unui cadru european global, orientat pe rezultate, recunoscând în acelaşi timp că statele membre şi autorităţile regionale se află în cea mai bună poziţie pentru a decide cu privire la programele care, la nivel local, pot aduce cea mai mare contribuţie la obiectivele europene; prin urmare, solicită aplicarea principiului subsidiarităţii şi al flexibilităţii în elaborarea programelor de dezvoltare rurală şi o strategie puternică şi participativă în ceea ce priveşte parteneriatele locale şi subregionale, cu aplicarea metodei LEADER în elaborarea şi implementarea viitoarelor programe de dezvoltare rurală europene şi naţionale; consideră că o contribuţie naţională redusă aplicabilă unor metode mai orientate ar trebui determinată pe baza evaluărilor de impact şi a unor simulări detaliate;

80. recomandă, în contextul dezvoltării rurale, punerea la dispoziţie de măsuri specifice pentru protejarea pădurilor montane;

81. solicită Comisiei să stabilească noi instrumente de finanţare care să sprijine în special agricultorii care intră în sectorul agricol în a obţine accesul la împrumuturi avantajoase, sau un nou sistem, de exemplu, numit JERICHO („Joint Rural Investment CHOice”), pentru Fondul de dezvoltare rurală, pe baza experienţelor iniţiativei JEREMIE în cadrul fondurilor structurale;

82. subliniază că în special zonele defavorizate au deseori o valoare ridicată în ceea ce priveşte peisajul cultivat, conservarea biodiversităţii şi avantajele pentru mediu, precum şi în ceea ce priveşte dinamismul zonelor rurale; se pronunţă, în acest context, pentru menţinerea plăţilor compensatorii pentru zonele defavorizate din al doilea pilon şi solicită sporirea eficacităţii acesteia; consideră că sprijinul destinat în mod special agricultorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cele mai defavorizate este de cea mai mare importanţă pentru continuarea activităţilor agricole în aceste zone, reducându-se în acest fel riscul abandonării terenurilor; subliniază faptul că ajustarea criteriilor trebuie să revină statelor membre şi autorităţilor regionale şi locale, în cadrul UE;

83. subliniază că structurile agricole din statele membre sunt foarte diferite şi, din acest motiv, necesită măsuri diferite; solicită, prin urmare, să se acorde o mai mare flexibilitate statelor membre ş regiunilor în adoptarea de măsuri voluntare, care ar trebui să fie cofinanţate de UE cu condiţia ca aceste măsuri să fie notificate Comisiei şi aprobate; subliniază că rata de cofinanţare ar trebui să ţină seama de nevoile şi circumstanţele specifice din zonele de convergenţă în perioada de după 2013;

84. este de părere că, în cazul măsurilor din al doilea pilon, deosebit de importante pentru statele membre, ratele de cofinanţare existente ar trebui să se aplice şi după 2013; subliniază totuşi că nicio cofinanţare naţională suplimentară nu ar trebui să ducă la o renaţionalizare a celui de-al doilea pilon sau la o creştere a diferenţelor dintre posibilităţile statelor membre de a-şi cofinanţa priorităţile;

85. subliniază faptul că modulaţia, în toată varietatea sa, atât obligatorie, cât şi voluntară, ca mijloc de finanţare a dezvoltării rurale, expiră în 2012;

86. solicită ca, la repartizarea creditelor din al doilea pilon, să se evite modificările bruşte, deoarece statele membre, autorităţile locale şi exploataţiile agricole au nevoie de siguranţă şi de continuitate în materie de programare; subliniază că discuţiile privind alocarea acestei finanţări ar trebui să fie indisociabil legate de discuţiile privind alocarea de fonduri în cadrul primului pilon; solicită, prin urmare, Comisiei să stabilească o strategie pragmatică ca un principiu fundamental pentru redistribuirea fondurilor din cel de-al doilea pilon; recunoaşte necesitatea unei distribuiri echitabile între statele membre, în funcţie de criterii obiective care trebuie să reflecte diversitatea nevoilor din zonele europene; se pronunţă în favoarea realizării acestor schimbări după o perioadă limitată de tranziţie, în paralel cu schimbările efectuate în distribuirea fondurilor din primul pilon;

87. sprijină regulile de cofinanţare în dezvoltarea rurală care permit, la nivel regional sau local, complementaritatea între fondurile publice şi cele private din segmentul cofinanţat la nivel naţional, consolidând în acest fel mijloacele disponibile pentru realizarea obiectivelor definite de politica publică pentru zonele rurale;

88. solicită simplificarea la toate nivelurile a planificării şi gestionării de programe în cadrul celui de-al doilea pilon, în vederea stimulării eficienţei; solicită, de asemenea, sisteme simplificate, efective şi eficiente pentru monitorizarea, evaluarea şi raportarea măsurilor de ecocondiţionalitate; consideră că supravegherea şi controlul din primul şi al doilea pilon ar trebui armonizate şi să fie mai coerente cu reguli şi proceduri similare, pentru a reduce obligaţiile generale ale agricultorilor; solicită o aplicare mai flexibilă a perioadei de angajare de cinci în cazul măsurilor de agromediu;

89. solicită scutirea cooperativelor de la respectarea dispoziţiilor prevăzute de Recomandarea 2003/61/CE a Comisiei privind neeligibilitatea întreprinderilor care depăşesc pragurile specificate pentru IMM-uri în ceea ce priveşte accesul la finanţarea pentru dezvoltarea rurală şi, în general, plăţile ajutoarelor care depăşesc o anumită limită;

90. consideră că regiunile ultraperiferice ar trebui să continue să beneficieze de tratament specific în cadrul viitoarei politici de dezvoltare rurală, întrucât dificultăţile geografice cu care se confruntă şi numărul mic de produse agricole de care depinde economia rurală din aceste zone justifică menţinerea unei rate de cofinanţare comunitare de maximum 85 % pentru a acoperi costurile legate de programele lor de dezvoltare rurală;

91. salută orientarea către o coordonare mai bună la nivelul UE între programele de dezvoltare rurală şi politica de coeziune, în special în scopul de a evita duplicarea, obiectivele contradictorii şi suprapunerea; reaminteşte totuşi că amploarea proiectelor din cadrul politicii de coeziune şi a programelor de dezvoltare rurală diferă şi, prin urmare, susţine menţinerea distincţiei dintre fonduri, precum şi menţinerea atenţiei programelor de dezvoltare rurală asupra comunităţilor rurale şi păstrarea funcţiei acestora de instrumente autonome din punct de vedere politic;

92. consideră că politica de coeziune, împreună cu o PAC nouă şi puternică, vor debloca potenţialul economic al zonelor rurale şi vor genera locuri de muncă sigure, garantând o dezvoltare durabilă a acestor zone;

93. subliniază importanţa politicilor menite să încurajeze cooperarea transfrontalieră dintre statele membre şi ţările terţe, vizând adoptarea de practici care să protejeze mediul şi să asigure sustenabilitatea resurselor naturale în cazul în care activităţile agricole, în special folosirea apei, au implicaţii transfrontaliere;

94. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) JO L 209, 11.8.2005. (2) JO L 277, 21.10.2005. (3) JO L 55, 25.2.2006. (4) JO L 30, 31.1.2009. (5) JO L 299, 16.11.2007. (6) JO L 30, 31.1.2009 şi JO L 43, 18.2.2010. (7) Texte adoptate, P7_TA(2010)0286. (8) Texte adoptate, P7_TA(2010)0223.

destinat Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală

referitor la PAC în perspectiva anului 2020: cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii

(2011/2051(INI))

Raportor pentru aviz: Kriton Arsenis

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare recomandă Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

Considerentul A întrucât 40% din gazele cu efect de seră la nivel global sunt emise de sectorul agricol; întrucât agricultura este sursa principală de metan şi de oxid de azot şi aceste două gaze cu efect de seră au un potenţial de încălzire a climei mult mai mare decât dioxidul de carbon; şi întrucât schimbările climatice afectează în special populaţia săracă din ţările în curs de dezvoltare şi reduc posibilităţile de dezvoltare a agriculturii;

Considerentul B întrucât locuitorii din mediul rural din ţările în curs de dezvoltare reprezintă 70 %-80 % din persoanele subnutrite la nivel mondial; şi întrucât eradicarea sărăciei extreme şi a foametei depinde de îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale fermierilor şi ale lucrătorilor din agricultură din ţările în curs de dezvoltare;

Considerentul C întrucât raportul întocmit de un raportor special al ONU pentru dreptul la hrană, „Agroecologia şi dreptul la hrană”, arată că agroecologia poate dubla producţia de alimente în toate regiunile în 10 ani, atenuând schimbările climatice şi reducând sărăcia în mediul rural; constată faptul că productivitatea pe termen lung şi securitatea alimentară, în special capacitatea de adaptare a sistemelor agricole la schimbările climatice depinde de grija pentru resursele naturale, în special în ceea ce priveşte utilizarea solului şi a apei şi biodiversitatea;

1. constată progresul realizat o dată cu reformarea PAC care a redus impactul negativ asupra ţărilor în curs de dezvoltare; solicită Comisiei să iniţieze o evaluare completă a PAC şi a efectelor acesteia asupra ţărilor în curs de dezvoltare; solicită ca noul PAC să includă principiul „nu face rău” aplicat ţărilor în curs de dezvoltare conform obiectivului de coerenţă a politicilor în favoarea dezvoltării, prevăzut de Tratatul de la Lisabona şi să instituie mecanisme adecvate care să asigure respectarea acestui principiu; atrage atenţia asupra articolului 3 alineatul (5) din TUE care prevede că UE ar trebui să contribuie la comerţul liber şi echitabil şi la eliminarea sărăciei şi solicită consecvenţă între PAC şi politicile UE în domeniul comerţului şi dezvoltării;

2. solicită UE să asigure concordanţa între PAC şi politicile sale în domeniul dezvoltării şi comerţului; în special, subliniază nevoia unor clauze de salvgardare în contractele comerciale şi dreptul ţărilor în curs de dezvoltare de a-şi proteja propriile pieţe agricole;

3. reaminteşte angajamentul UE şi al altor părţi terţe membre ale OCDE – în conformitate cu negocierile din cadrul Rundei de la Doha – de a elimina până în 2013 toate subvenţiile la export; şi să decupleze plăţile directe de producţie, astfel încât să creeze condiţii de concurenţă echitabile între produsele agricole din UE şi din ţările în curs de dezvoltare pentru a stimula comerţul echitabil şi creşterea economică sustenabilă; solicită Comisiei să implementeze aceste modificări, finanţând mecanisme de tranziţie adecvate, pentru a evita impactul negativ asupra regiunilor rurale europene şi să promoveze practici agricole organice şi sustenabile, cu un volum redus de aditivi chimici (adaosuri externe reduse) şi ale practici de cultivare ţin cont de condiţiile naturale locale; solicită UE să susţină cererile ţărilor în curs de dezvoltare de a le proteja producţia de alimente şi de a le proteja populaţia de eventualele efecte distructive ale importurilor ieftine; solicită investiţii în cercetarea privind metodele de producţie agro-ecologice şi furnizarea de servicii publice care să permită micilor agricultori trecerea la o producţie organică sustenabilă;

4. subliniază faptul că este nevoie de o mai mare coerenţă între PAC, politica comercială şi politica de dezvoltare pentru a asigura succesul cooperării pentru dezvoltare; constată în plus că este necesară o mai bună coordonare a UE cu organismele neguvernamentale, FAO, ONU şi alte organisme internaţionale;

5. consideră că PAC joacă un rol important în politica de dezvoltare, în special în domeniul securităţii alimentare; subliniază faptul că PAC poate oferi soluţii la problema creşterii cererii de alimente la nivel mondial;

6. constată că factori precum sărăcia, sănătatea, stabilitatea politică, infrastructura şi dezastrele naturale afectează securitatea alimentară în ţările în curs de dezvoltare;

     7. ia act de faptul că hrana nu este doar o marfă, iar accesul la hrană este fundamental pentru existenţa umană; solicită UE să îşi folosească politicile comerciale şi de dezvoltare pentru a promova practici agricole durabile şi securitatea alimentară în ţările cele mai puţin dezvoltate şi în ţările în curs de dezvoltare în contextul creşterii cererii şi a preţului alimentelor;

8. ia act de faptul că alimentele nu reprezintă doar o marfă, iar accesul la hrană este, înainte de toate, unul dintre drepturile universale ale omului; subliniază, în acest context, că responsabilitatea Europei faţă de securitatea alimentară la nivel mondial înseamnă în primul a permite ţărilor în curs de dezvoltare să îşi mărească şi să îşi diversifice producţia proprie şi a le sprijini în acest efort pentru a-şi garanta securitatea alimentară şi pentru a satisface cererea de pe pieţele locale, şi nu o problemă legată de creşterea exporturilor agricole către ţările în curs de dezvoltare; în acest context, solicită Comisiei să analizeze efectele acordurilor economice, comerciale şi de investiţii ale UE asupra drepturilor omului pentru ca UE să evite contradicţiile cu propriile valori în domeniul politicilor externe;

9. observă cu îngrijorare că dependenţa UE de importul de hrană pentru animale, în special soia, a contribuit la creşterea cererii de terenuri în străinătate, conducând la despăduriri, strămutarea comunităţilor şi la extinderea utilizării soiurilor de soia modificată genetic în America de Sud; prin urmare, solicită Comisiei să facă din reducerea dependenţei de furaje proteice de import una din priorităţile sale principale, de exemplu, prin dezvoltarea şi extinderea unor culturi de plante proteaginoase sustenabile în UE;

     10. consideră că, în contextul combaterii speculaţiilor internaţionale cu preţurile la produsele agricole, noua PAC ar trebui să creeze mecanisme şi norme adecvate pentru derivativele bazate pe produsele agricole şi să sporească transparenţa; consideră că UE ar trebui să dea un exemplu prin înfiinţarea pe teritoriul său a unor pieţe locale de licitaţii agricole şi a unor sisteme locale de distribuţie care să sporească puterea de negociere a micilor fermieri în lanţul de aprovizionare cu alimente;

11. recunoaşte nevoia urgentă de asigurare a securităţii alimentare la nivel mondial prin creşterea investiţiilor în agricultură în regiunile marcate de insecuritate alimentară; subliniază, în acest context, faptul că dezvoltarea agricolă trebuie să se bazeze pe dreptul la hrană şi pe dreptul de a produce hrană, iar UE trebuie să recunoască şi să apere nevoia ţărilor în curs de dezvoltare de a-şi asigura securitatea alimentară;

12. solicită Comisiei să ofere o evaluare de impact detaliată a tuturor negocierilor comerciale în curs; în special a acordului de asociere UE-Mercosur, care nu ar trebui să afecteze în mod negativ ţările în curs de dezvoltare şi să reducă eficienţa PAC în perspectiva anului 2020;

13. recunoaşte că reformele PAC au redus semnificativ impactul producţiei agricole a UE asupra ţărilor în curs de dezvoltare, restituirile la export fiind practic eliminate; solicită UE să recunoască importanţa susţinerii sectorului agricol în ţările în curs de dezvoltare, prin asigurarea faptului că agricultura este o prioritate în ţările în curs de dezvoltare şi în bugetul UE pentru dezvoltarea exporturilor;

14. solicită Uniunii Europene să asigure concordanţa între PAC şi politicile de dezvoltare şi comerciale, ţinând cont de nevoile şi preocupările agricultorilor din statele membre ale UE şi din ţările în curs de dezvoltare, respectând totodată principiul de coerenţă a politicilor în favoarea dezvoltării;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

destinat Comisiei pentru agricultură

referitor la PAC în perspectiva anului 2020 - cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii

(2011/2051(INI))

Raportoare pentru aviz: Karin Kadenbach

SUGESTII

Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară recomandă Comisiei pentru agricultură, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  subliniază faptul că reformele anterioare ale PAC (reforma McSharry din 1992, reforma „Agenda 2000”, reforma din 2003 şi bilanţul de sănătate din 2008) au vizat toate asigurarea respectării, de către agricultorii europeni, a celor mai înalte standarde din lume cu privire la protecţia mediului şi bunăstarea animală, precum şi la trasabilitatea produselor alimentare; subliniază, în această privinţă, faptul că agricultorii nu sunt compensaţi de piaţă pentru costurile implicate de respectarea acestor standarde;

2.  solicită ca PAC după 2013 să asigure finanţarea relevantă, să ofere stimulente şi să urmărească un obiectiv al siguranţei alimentare pe termen lung care este menit să încurajeze forme de producţie agricolă şi consum sustenabile, economiseşte energie, promovează utilizarea eficientă a resurselor precum reducerea consumului de produse chimice dăunătoare, respectă într-o măsură mai mare sănătatea şi bunăstarea animală şi exploatează potenţialul ecosistemelor într-un mod mai eficient; subliniază faptul că acesta trebuie să poată răspunde provocărilor din domeniul social, al mediului şi al sănătăţii, de exemplu schimbărilor climatice, epuizării resurselor, poluării apei şi eroziunii solului, precum şi pierderii biodiversităţii (inclusiv a „biodiversităţii agricole”), fără a periclita viabilitatea exploataţiilor;

3.  solicită ca bugetul UE pentru agricultură din următoarea perioadă financiară să fie modernizat în acord cu obiectivele strategiei UE 2020;

4.  salută obiectivul Comunicării Comisiei privind asigurarea de bunuri publice de mediu prin ecologizarea PAC şi intenţia acesteia de a reintegra diversitatea în sectorul agricol, ceea ce constituie o oportunitate esenţială pentru trecerea la o PAC mai ecologică şi mai durabilă;

5.  consideră că trebuie găsit un echilibru just între nevoia de creştere a productivităţii care presupune mijloace de producţie intensive şi nevoia de conservare a resurselor şi o exploatare durabilă a acestora cu respectarea mediului, sănătăţii publice şi bunăstării animale;

6.  consideră că metodele actuale foarte intensive de producţie animală sunt adesea nesustenabile şi au o influenţă negativă asupra sănătăţii şi bunăstării animalelor, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătăţii publice şi a siguranţei alimentare; prin urmare, solicită ca PAC să promoveze metode de creştere a animalelor care respectă mediul, precum şi sănătatea şi bunăstarea animală;

7.  subliniază faptul că PAC trebuie să poată răspunde multitudinii de provocări privind populaţia, dezvoltarea, biodiversitatea, mediul, raritatea terenurilor, o nouă iniţiativă politică trebuind să fie elaborată, axându-se pe crearea unei politici alimentare europene comune;

8.  subliniază faptul că PAC are un rol esenţial atât pentru agricultori, cât şi pentru publicul larg – care sunt atât contribuabili, cât şi consumatori – pentru că toată lumea beneficiază de pe urma siguranţei în alimentaţie, a unui mediu sănătos, a sănătăţii şi a perspectivei de locuri de muncă şi pentru că cererea de alimente de calitate este în creştere, iar practicile ecologice devin tot mai răspândite;

9.  solicită ca finanţarea PAC să se bazeze pe un model care recompensează respectarea standardelor care sunt, în multe domenii, printre cele mai înalte din lume şi pe asigurarea de bunuri publice care nu sunt recompensate de piaţă; acest model ar trebui să includă plăţi legate de handicapuri naturale, plăţi vizând puncte ecologice, plăţi pentru regiunile vulnerabile, inclusiv regiuni insulare şi montane, un scenariu de referinţă solid şi simplificat pentru ecocondiţionalitate pentru sistemele agricole specifice, cum ar fi agricultura ecologică, sistemele agricole de mare valoare naturală, pentru păşunile şi pajiştile utilizate în mod extensiv şi pentru agricultorii cu nevoi specifice de gestionare din zonele incluse în Natura 2000;

10. se declară în favoarea unei abordări teritoriale în cadrul mecanismului de distribuţie a fondurilor, care ţine seama de o serie vastă de locaţii, în vederea promovării sustenabilităţii exploataţiilor şi a zonelor vizate;

11. solicită ca, atunci când se alocă fondurile PAC, să fie folosiţi, pe lângă zona cultivată, alţi indicatori, de exemplu calitatea producţiei, folosirea de tehnici agricole compatibile cu mediul, situarea exploataţiilor în zonele dezavantajate din punct de vedere geografic şi prezenţa tinerilor;

12. solicită consolidarea conceptului de finanţare pentru ambii piloni cu condiţia îndeplinirii unei serii de criterii privind mediul şi biodiversitatea, eficienţa resurselor şi obiectivele de sănătate publică, astfel încât să fie produse alimente de calitate superioară prin practici durabile; subliniază faptul că finanţarea suficientă este singura garanţie a succesului măsurilor noi şi existente de agromediu vizate; subliniază că, pentru a accelera trecerea la o agricultură ecologică pe scară largă, trebuie să fie create noi mecanisme de finanţare şi solicită măsuri de consolidare a poziţiei consumatorilor şi a agricultorilor într-un lanţ alimentar care funcţionează mai bine;

13. consideră că finanţarea PAC nu ar trebui redusă ci, mai degrabă, ajustată în vederea încurajării productivităţii efective a zonelor cultivate, precum şi a atingerii obiectivelor de protejare a ecosistemului şi a biodiversităţii, de protejare a sănătăţii consumatorilor şi a agricultorilor şi de obţinere a unor produse agricole de calitate;

14. recunoaşte faptul că plăţile de subvenţii care promovează practici nesustenabile contrazic obiectivele declarate ale politicii de mediu a UE şi solicită ca regimul plăţilor să fie ajustat pentru a evita astfel de contradicţii şi a promova bune practici;

15. este în favoarea acordării de prioritate susţinerii metodelor agricole care contribuie la încetinirea schimbărilor climatice sau la sechestrarea carbonului în sol;

16. pune în evidenţă serviciile pe care agricultorii europeni le asigură societăţii europene, în special prin menţinerea unui peisaj cultivat variat şi contribuţia importantă la protecţia şi supravegherea resurselor naturale şi la protecţia climei;

17. subliniază faptul că „ecologizarea” politicii agricole nu este, în realitate, o noutate pentru agricultori, întrucât fiecare reformă succesivă a fost canalizată către consolidarea acestui aspect al PAC;

18. subliniază faptul că ecologizarea suplimentară care respectă ecosistemele şi diversificarea produselor, o bună gestionare a apelor, utilizarea redusă a îngrăşămintelor artificiale, bunele practici de combatere a eroziunii, a degradării solului şi de consolidare a fertilităţii solului, precum şi măsurile de restabilire a biodiversităţii vor fi în continuare benefice pentru mediu, asigurând totodată un viitor sustenabil pentru agricultura din UE;

19. subliniază faptul că ecologizarea suplimentară trebuie să se bazeze pe o abordare avantajoasă pentru ambele părţi care aduce beneficii atât pentru mediu, cât şi pentru agricultori şi societate din punctul de vedere al eficienţei resurselor şi al productivităţii sporite; subliniază, de asemenea, faptul că este necesară punerea în evidenţă a cercetării, inovării şi a noilor tehnologii;

20. subliniază faptul că preţurile pentru alimente plătite de cetăţenii europeni pot constitui peste 50 % din venit, că aproximativ 43 de milioane de persoane se confruntă cu riscul sărăciei alimentare în UE şi alimentaţia deficientă este unul dintre cei mai puternici factori negativi la adresa sănătăţii, asociată cu un statut socioeconomic de nivel inferior, cu sărăcia şi cu excluziunea socială;

21. salută opţiunea din cadrul politicii Comisiei, care ar permite abordarea provocărilor economice, de mediu şi sociale ale UE şi ar spori contribuţia agriculturii şi a zonelor rurale la îndeplinirea obiectivului strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii;

22. consideră că PAC ar trebui să susţină o trecere de la producţia intensivă de efective de animale la o creştere a animalelor mai sustenabilă; prin urmare, solicită Comisiei să ia în considerare prime pentru crescătorii de animale care folosesc sistemele de păşunat extensiv şi care cultivă propria hrană furajeră;

23. subliniază faptul că sectorul agricol este numai unul dintre sectoarele care contribuie la dezvoltarea economică a zonelor rurale; solicită, prin urmare, o utilizare mai amplă a fondurilor destinate agriculturii pentru a combate sărăcia în zonele rurale; subliniază faptul că şi natura poate stimula dezvoltarea economică, de exemplu prin atragerea turismului;

24. solicită ca finanţarea pentru dezvoltarea rurală să se axeze pe noile provocări, pe inovarea agroecologică, pe dezvoltarea socială şi economică, inclusiv accesul îmbunătăţit la serviciile publice şi infrastructura în regiunile rurale, în special în zonele mai dezavantajate sau mai puţin dezvoltate; aceasta ar trebui să includă sprijin pentru sistemele alimentare locale şi regionale ca strategie de creştere favorabilă incluziunii, precum şi asistenţă pentru comunităţile agricole de subzistenţă, recunoscând contribuţia acestei forme de agricultură la nivelul comunităţilor locale;

25. consideră că măsurile de dezvoltare rurală trebuie să completeze bunele practici agricole susţinute în primul pilon şi să promoveze practicile care contribuie în mod consecvent la obiectivele privind combaterea schimbărilor climatice şi o gestionare solidă a resurselor naturale, cum ar fi protecţia biodiversităţii, a apei şi a solului;

26. subliniază importanţa celui de-al doilea pilon având în vedere realizările acestuia în domeniul mediului, al modernizării şi al ameliorării structurale; solicită o mai bună adaptare a măsurilor din pilonul al doilea în funcţie de obiective, pentru a putea creşte gradul de eficienţă al măsurilor de creştere economică, de ocupare a forţei de muncă şi al măsurilor climatice, precum şi a măsurilor care sunt în beneficiul zonelor rurale;

27. regretă faptul că obiectivele UE privind biodiversitatea nu sunt încă atinse şi anticipează că PAC va contribui la eforturile care vizează îndeplinirea acestor obiective şi a obiectivelor de la Nagoya privind biodiversitatea;

28. solicită ca noua PAC să promoveze conservarea diversităţii genetice, să respecte Directiva 98/58/CE privind bunăstarea animalelor şi să evite finanţarea producţiei de alimente din animale clonate, din puii sau descendenţii acestora;

29. subliniază importanţa explorării tuturor posibilităţilor de cooperare între statele membre, care implică toate părţile interesate şi au drept scop protecţia solului;

30. subliniază faptul că este mare nevoie de inovare şi că investiţiile ar trebui canalizate către creşterea performanţei economice şi ecologice; solicită derularea unui număr mai mare de proiecte finanţate şi coordonate de UE, în cadrul cărora agricultorii şi cercetătorii să poată colabora pentru a găsi modalităţi inovatoare în întreg lanţul alimentar pentru a asigura un sector agricol competitiv şi, în acelaşi timp, durabil;

31. subliniază importanţa politicilor menite să încurajeze cooperarea transfrontalieră dintre statele membre şi ţările terţe, vizând adoptarea de practici care să protejeze mediul şi să asigure sustenabilitatea resurselor naturale în cazul în care activităţile agricole, în special folosirea apei, au implicaţii transfrontaliere;

32. consideră că impactul climatic al agriculturii poate fi atenuat prin îmbunătăţirea educaţiei şi a formării agricultorilor în direcţia unei mai bune utilizări a inovaţiilor care rezultă din cercetare şi dezvoltare; încurajează buna pregătire a agricultorilor pentru a răspunde provocărilor legate de energie prin dezvoltarea unor forme de energie verde sub formă de biomasă, biodeşeuri, biogaz, biocombustibili şi energie eoliană, solară şi hidroenergie la scară redusă, care vor genera noi locuri de muncă;

33. subliniază importanţa mecanismelor de control în vederea asigurării faptului că produsele sunt sigure din punctul de vedere al sănătăţii oamenilor, ceea ce permite verificarea trasabilităţii şi a siguranţei, precum şi verificarea faptului dacă au fost utilizate produse interzise în UE, aceleaşi cerinţe aplicându-se atât produselor comunitare, cât şi celor importate din ţări terţe;

34. consideră că o schemă simplă şi specifică de sprijin pentru exploataţiile de mici dimensiuni ar trebui să înlocuiască regimul actual în vederea consolidării competitivităţii acestora şi a recunoaşterii contribuţiei acestora la vitalitatea zonelor rurale şi la protecţia mediului;

35. doreşte să sublinieze rolul special jucat de agricultura ecologică, care, potrivit studiilor, contribuie în mod semnificativ la protejarea climei în comparaţie cu metodele agricole convenţionale şi solicită ca agricultura ecologică să ocupe un loc central în cadrul PAC pentru anul 2020;

36. subliniază nevoia de a include în PAC consideraţii privind eficienţa utilizării resurselor prin sprijinul acordat pentru reprocesarea deşeurilor agricole organice în vederea fertilizării solului, precum şi pentru prevenirea împrăştierii deşeurilor plastice agricole;

37. îndeamnă Comisia să consolideze în continuare sistemul actual de consiliere în vederea susţinerii agricultorilor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a măsurilor de ecologizare şi formarea referitoare la practicile agroecologice;

38. subliniază importanţa programelor de formare a agricultorilor în vederea folosirii de metode agricole mai sustenabile din punct de vedere ecologic şi încurajează Comisia să asigure că astfel de programe sunt finanţate din pilonul al doilea al noii PAC;

39. susţine faptul că introducerea ecocondiţionalităţii în PAC, prin reformele anterioare, este un instrument util pentru obţinerea sustenabilităţii şi că plăţile din cadrul PAC nu pot fi justificate fără aceasta, din cauza cererilor societăţii de alimente sănătoase, a agriculturii şi a mediului, dar solicită Comisiei să asigure eficacitatea ecologică a ecocondiţionalităţii, astfel încât aceasta să devină scenariul de referinţă pentru sustenabilitate;

40. este convins că reforma PAC trebuie să asigure o reglementare mai eficace a cantităţilor de elemente nutritive în masele de apă şi să permită reabilitarea ecosistemelor maritime şi de coastă; prin urmare, consideră că reducerea poluării apei din surse agricole ar trebui adăugată la obiectivele PAC pentru a menţine sănătatea râurilor, lacurilor, mărilor şi a apelor subterane din toată Europa;

41. consideră că PAC ar trebui să fie supusă unui studiu general de impact asupra mediului, prin care s-ar putea determina aspectele-cheie care trebuie schimbate pentru a proteja masele de apă, inclusiv rolul surplusului de fosfor care declanşează eutrofizarea şi cauzează creşterea gradului de susceptibilitate la eutrofizare în ecosistemele acvatice, cum ar fi Marea Baltică;

42. recomandă punerea eficientă în aplicare a planurilor de acţiune prevăzute în Directiva-cadru privind apa, în vederea obţinerii unei gestiuni eficiente a apelor şi protecţiei bazinelor hidrografice la nivel local, teritorial şi regional; consideră că este utilă integrarea Directivei-cadru privind apa în ecocondiţionalitate şi constată faptul că aceasta este consecventă cu abordarea teritorială privind dezvoltarea rurală, recomandată în comunicarea Comisiei.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

destinat Comisiei pentru agricultură

referitor la PAC în perspectiva anului 2020: cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii

(2011/2051(INI))

Raportor pentru aviz: Jens Rohde

SUGESTII

Comisia pentru industrie, cercetare şi energie recomandă Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.     ţine seama de creşterea la nivel global a cererii de alimente şi de actuala presiune asupra preţurilor şi solicită aplicarea unor măsuri anticiclice adecvate ca reacţie la fluctuaţiile majore de pe piaţă; constată, prin urmare, că Europa are nevoie de un sector agricol mai puternic, mai puţin poluant şi mai competitiv pentru a asigura furnizarea pe termen lung de produse alimentare sigure şi de calitate la preţuri rezonabile pentru toţi consumatorii europeni şi pentru a răspunde provocărilor viitoare legate de crearea de locuri de muncă sustenabile, de creşterea economică şi de protejarea mediului şi a climei, răspunzând, totodată, cererii sporite de la nivel mondial cu privire la alimente;

2.     subliniază că sectorul agricol, cel forestier şi cel al pescuitului contribuie cu 355 de miliarde de euro la economia UE şi reprezintă 8,6% din totalul locurilor de muncă din UE, deoarece aceste sectoare nu numai că furnizează alimente, dar au şi un rol important ca sursă de materii prime neminerale care sunt necesare pentru funcţionarea multor sectoare industriale; constată că este prima reformă a PAC într-o UE cu 27 de state membre şi că are un rol important în vederea încurajării continuării agriculturii practicate în diferitele ţări şi teritorii europene, evitând, în acelaşi timp, orice încercare de renaţionalizare a ceea ce este o politică comună; subliniază că noua PAC trebuie să creeze o repartizare echitabilă şi echilibrată între statele membre;

3.     solicită o PAC coerentă şi care să sprijine obiectivele altor politici ale UE, îndeosebi cu privire la domeniul forestier şi la cel agricol, dar şi politicile privind energia din surse regenerabile şi energia nepoluantă, biodiversitatea, industria, cercetarea şi Strategia Europa 2020; consideră că în PAC ar trebui incluse obiective privind utilizarea energiei durabile;

4.     subliniază necesitatea stabilirii unui nivel adecvat de finanţare, corelat cu noile obiective ale PAC, sau, cel puţin, a menţinerii alocărilor bugetare actuale pentru viitoarea perioadă de programare;

5.     recunoaşte rolul sectorului agricol în ceea ce priveşte furnizarea de bunuri publice ecologice; în plus, consideră că există un important potenţial neexploatat al agriculturii în sectorul economiei de energie şi al eficienţei energetice, precum şi în cel al furnizării de energie din surse regenerabile; constată, aşadar, că reforma PAC ar trebui să fie orientată şi spre deblocarea întregului potenţial al agriculturii ca furnizor de bunuri publice ecologice şi de energie din surse regenerabile; subliniază rolul sectorului agricol în reducerea emisiilor de CO2 prin producerea de biocarburanţi de generaţie viitoare care nu concurează cu producţia de alimente şi prin absorbţia de CO2 de către culturile cultivate sau direct de către sol;

6.     observă, în acest sens, că tehnologia de generaţie viitoare este disponibilă acum şi îndeamnă, în consecinţă, Comisia să elaboreze o politică intersectorială privind biomasa pentru biotehnologia de generaţie viitoare care să includă criterii privind biomasa ca parte a reformei PAC pentru a permite dezvoltarea unei pieţe sustenabile pentru biomasa provenind din agricultură, de la întreprinderile agroindustriale şi din silvicultură, prin stimularea colectării reziduurilor disponibile pentru producţia de bioenergie, prevenind, totodată, creşterea emisiilor şi pierderea biodiversităţii;

7.     consideră că atât primul, cât şi cel de-al doilea pilon ar trebui să contribuie la crearea unor modalităţi de producţie mai puţin poluante, deoarece aceştia au domenii de aplicare şi obiective diferite; prin urmare, în cadrul celui de-al doilea pilon, este necesar să se creeze mecanisme de stimulare a creşterii eficienţei energetice (de exemplu modernizarea termică a clădirilor, trecerea la echipamente cu un consum mai redus de energie, recuperarea căldurii sau utilizarea energiei solare) şi de susţinere a eforturilor care nu pot fi depuse de fiecare agricultor în parte şi care ar permite agricultorilor să producă într-un mod mai eficient şi mai puţin poluant, să folosească metode de producţie mai sustenabile şi să răspundă provocărilor de mâine: concurenţa, adaptarea la pieţe, crearea de valoare adăugată, păstrarea resurselor naturale, adaptarea la schimbările climatice etc.; invită Comisia să pregătească o platformă de cercetare industrială în cadrul PC8 şi să faciliteze o participare sporită a sectorului agricol la programele-cadru în domeniul cercetării care să includă cercetarea şi inovarea în materie de tehnologii şi metode noi, precum dezvoltarea unor culturi inteligente şi foarte productive, a unor metode de plivit durabile şi separarea eficientă a gunoiului de grajd;

8.     subliniază că politica de dezvoltare rurală ar trebui să consolideze, în cadrul celui de-al doilea pilon, măsurile destinate tinerilor agricultori, modernizării şi restructurării exploataţiilor agricole, agricultorilor din zone cu constrângeri naturale şi dezavantaje geografice specifice şi agricultorilor care aleg să practice o agricultură mai sustenabilă şi ecologică pentru a crea circumscripţii rurale şi circumscripţii de producţie agroalimentară de calitate;

9.     subliniază că o politica europeană inteligentă precum reducerea preţului motorinei utilizate pentru lucrările agricole, scutirea de plata accizelor pentru energia electrică şi pentru combustibilii produşi în scopuri agricole, în special pentru energia electrică utilizată pentru funcţionarea pompelor de irigaţii, ar putea sprijini agricultorii europeni să producă mai mult şi să furnizeze produse agricole atât pentru piaţa internă, cât şi pentru pieţele externe;

10.   sugerează dezvoltarea componentei ecologice de aşa manieră încât agricultorii să aibă dreptul să primească ajutoare suplimentare dacă furnizează bunuri publice ecologice care reprezintă o valoare adăugată pentru UE şi care prezintă relevanţă în toate statele membre, dar pentru care aceştia nu sunt recompensaţi de piaţă, cum ar fi acoperirea cu un strat vegetal, rotaţia culturilor şi înfiinţarea de zone în care pulverizarea este interzisă; subliniază necesitatea ca componenta ecologică să ofere agricultorului flexibilitate şi alternative pentru a-şi îndeplini scopul de a fi o oportunitate comercială şi un instrument de creare a unor stimulente;

11.   subliniază că această componentă ecologică ar trebui implementată în mod obligatoriu de statele membre; introducerea componentei ecologice în primul pilon, şi deci şi în plăţile directe care reprezintă 25-30%, va constitui un mecanism de stimulare la nivelul UE destinat creşterii sustenabilităţii, oferind agricultorilor stimulente economice reale pentru metode de producţie mai puţin poluante şi despăgubiri pentru costurile de producţie aferente mai ridicate;

12.   în plus, subliniază că reforma PAC şi, în acest sens, componenta ecologică nu trebuie să conducă la creşterea birocraţiei pentru agricultorii europeni; este nevoie de un sistem simplu şi logic, iar monitorizarea respectării componentei ecologice ar trebui, prin urmare, să fie inclusă în mecanismele existente de monitorizare a ecocondiţionalităţii; îndeamnă Comisia să vizeze de la început o simplificare atunci când prezintă propuneri legislative;

13.   subliniază că această componentă ecologică trebuie să ţină seama de diferitele nevoi, provocări şi puncte de pornire ale statelor membre pentru a asigura şanse egale pentru toţi agricultorii în ceea ce priveşte folosirea componentei ecologice; consideră, prin urmare, că ar trebui să poată fi luate în considerare elementele ecologice lansate deja;

14.   subliniază faptul că iniţiativele legate de mediu din cadrul primului pilon ar trebui să fie europene prin natura lor şi să completeze măsurile legate de mediu din cel de-al doilea pilon, care se axează pe priorităţile şi caracteristicile naţionale, regionale şi locale; consideră că această componentă ecologică trebuie să facă parte din plăţile directe din cadrul primului pilon pentru a lega într-un mod simplu şi transparent, utilizat în mod egal în toate statele membre, furnizarea de bunuri publice ecologice de plăţile directe şi pentru a asigura că acest lucru stimulează angajamentele legate de mediu ale agricultorilor astfel încât sectorul agricol să respecte standardele ridicate ale UE în materie de protecţie a mediului şi de energie; subliniază că elementul ecologic din cadrul primului pilon nu ar trebui să limiteze funcţionarea instrumentelor agro-ecologice existente în cadrul celui de-al doilea pilon;

15.   având în vedere efectele devastatoare ale schimbărilor climatice precum seceta, valurile de caniculă şi deşertificarea unor terenuri agricole destinate producerii de alimente pentru populaţie, subliniază importanţa sistemelor inovatoare de irigaţii, care să asigure sustenabilitatea agriculturii europene;

16.   subliniază că PAC ar trebui să fie neutră din punctul de vedere al genului şi că ambii soţi ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi în situaţia în care aceştia lucrează în acest sector; subliniază că aproximativ 42% din cele 26,7 milioane de persoane care lucrează în mod regulat în agricultură în Uniunea Europeană sunt femei, dar numai una din cinci exploataţii (în jur de 29%) este gestionată de femei;

17.   având în vedere că apa, şi în special apa potabilă, va deveni în viitor o resursă deficitară, subliniază că este necesară dezvoltarea unor sisteme de irigaţii eficiente, care să permită statelor membre să folosească metode agricole eficiente prin care să poată fi satisfăcută cererea de alimente de la nivel naţional şi să poată fi furnizate produsele agricole destinate exportului;

18.   doreşte introducerea unui plafon pentru ajutor, bazat pe suprafaţa unei exploataţii, în interesul eficienţei sociale şi pentru a evita mecanismele de contracarare, care oferă asistenţă pentru preluarea exploataţiilor şi înfiinţarea unor exploataţii noi.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

destinat Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală

referitor la PAC în perspectiva anului 2020: cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii

(2011/2051(INI))

Raportor pentru aviz: Czesław Adam Siekierski

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare regională recomandă Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  consideră că Europa şi regiunile sale, ca urmare a preocupărilor din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte securitatea alimentară în Uniunea Europeană şi la nivel mondial, a globalizării şi a creşterii preţurilor la produse alimentare, au nevoie de o nouă şi puternică PAC, care să stimuleze dezvoltarea echilibrată şi durabilă şi să îmbunătăţească concurenţa pe pieţele internaţionale, care să fie orientată într-o mai mare măsură spre piaţă, dar care, de asemenea, să apere protecţia agriculturii şi a climei în toate regiunile Uniunii Europene, să asigure agricultorilor un venit decent şi să garanteze produse de calitate şi preţuri corecte pentru consumatorii din întreaga Uniune; consideră că PAC ar trebui să ţină seama de interesele publice, de biodiversitate, de conservarea solurilor, de gestiunea sustenabilă şi rentabilă a apelor şi a pădurilor şi de dezvoltarea durabilă bazată pe educaţie, cunoaştere şi inovaţie; solicită o PAC mai durabilă, mai echilibrată, mai simplă şi mai eficientă, capabilă într-o mai mare măsură să fie la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor UE, să satisfacă nevoile acestora şi să asigure o mai bună coordonare şi coerenţă între politica de coeziune şi politica agricolă comună, în special prin intermediul unui cadru strategic comun pentru fondurile Uniunii Europene;

2.   atrage atenţia asupra faptului că unul dintre cele mai importante elemente ale reformei PAC ar trebui să fie simplificarea acesteia, fără ca acest lucru să-i afecteze eficienţa; consideră că, astfel, agricultorii şi cetăţenii vor înţelege mai bine PAC; consideră că rolul celor doi piloni ar trebui clarificat;

3.   subliniază că măsurile de finanţare a dezvoltării rurale nu trebuie să aibă o finalitate sectorială, ci globală, vizând îmbunătăţirea mediului rural din punct de vedere economic, social şi al infrastructurii;

4.   consideră că sprijinul şi aplicarea PAC la nivelul regiunilor defavorizate ar trebui să răspundă în continuare nevoilor specifice ale acestor regiuni, astfel cum este prevăzut în tratate şi în legislaţia comunitară în vigoare;

5.   consideră că politica de coeziune, împreună cu o nouă şi puternică PAC, vor debloca potenţialul economic al zonelor rurale şi vor genera locuri de muncă sigure, garantând o dezvoltare durabilă a acestor zone;

6.   subliniază faptul că, având în vedere noile provocări ale PAC şi necesitatea realizării obiectivelor strategiei Europa 2020 şi a punerii în aplicare a dispoziţiilor convenite în cadrul negocierilor de aderare cu noile state membre, bugetul PAC trebuie menţinut şi în următoarea perspectivă financiară la un nivel care să asigure realizarea acestor sarcini;

7.   este de părere că ajutoarele financiare acordate pentru dezvoltarea rurală trebuie coordonate mai bine cu politica regională; solicită o strategie integrată pentru serviciile, pieţele şi ocuparea forţei de muncă locale; solicită, în acest context, implicarea actorilor locali, intensificarea parteneriatelor şi consolidarea guvernanţei pe mai multe niveluri; consideră că acest lucru va promova simplificarea şi va reduce la minim cheltuielile administrative;

8.   consideră că este esenţial, în vederea asigurării sustenabilităţii sistemelor şi sectoarelor de producţie, precum şi a teritoriilor celor mai afectate de dezavantaje structurale şi/sau de evoluţiile politicilor şi ale pieţelor, să se prevadă un anumit grad de flexibilitate la aplicarea sistemului plăţilor directe de către statele membre;

9.   consideră că politica agricolă comună şi politica de coeziune ar trebui să rămână şi după 2013 politici-cheie ale UE, inclusiv la nivel bugetar;

10. constată că administraţiile comunale locale şi teritoriale eficiente oferă garanţia integrării cu succes a societăţii civile locale, în sensul abordării LEADER; observă că, în toate statele membre ale UE, nivelul local este primul nivel cu care cetăţenii intră în contact şi, din acest motiv, solicită măsuri în cadrul dezvoltării rurale care să întărească capacitatea oraşelor şi a comunelor, precum şi a instituţiilor regionale competente, de a elabora în mod activ dezvoltarea locală şi teritorială;

11. consideră că ar trebui menţinut sistemul plăţilor directe pentru a se asigura în continuare, în contextul volatilităţii preţurilor, concurenţa regională şi, în ceea ce priveşte zonele care suferă de handicapuri grave şi permanente, în special, vitalitatea zonelor agricole slab populate, stabilitatea economică, sprijinul pentru ocuparea forţei de muncă, venituri decente şi echitabile pentru agricultori şi dezvoltarea durabilă a sectorului agricol al UE, precum şi securitatea alimentară şi ecologică în UE şi capacitatea acesteia de a face faţă provocărilor reprezentate de schimbările climatice, garantându-se astfel o bună punere în aplicare a altor politici şi strategii, inclusiv a Strategiei Europa 2020; consideră, în acest sens, că trebuie elaborate criterii obiective, transparente şi simplificate pentru a asigura egalitatea între statele membre şi agricultori la acordarea unui sprijin direct adecvat, armonizat şi echilibrat în cadrul sistemului de plăţi directe în întreaga UE şi pentru a putea renunţa la criteriile vechi, care continuă să fie folosite pentru atribuirea acestor plăţi, şi pentru a le putea adapta în mod cuvenit în aşa fel încât să răspundă nevoilor agricultorilor; încurajează, în ceea ce priveşte instrumentele de punere în aplicare, utilizarea principiului de echitate şi de flexibilitate, în special în funcţie de diferitele tipuri de exploataţii agricole şi de caracteristicile zonelor în care se află exploataţiile agricole în cadrul fiecărui stat membru sau regiune;

12. consideră că este extrem de important să se reducă la minim efectul de distorsiune pe care plăţile directe îl pot avea la nivelul concurenţei în piaţa internă trebuie, nu prin decuplarea într-o măsură cât mai mare a acestora de nivelul producţiei, ci şi printr-o uniformizare a sumelor plătite regiunilor şi statelor UE, în special zonelor cu un tip de producţie similar sau identic;

13. consideră că, pentru a justifica caracterul său special în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de bază, PAC trebuie să ţină seama de măsurile de reglementare a pieţei şi de un mecanism de gestionare a riscurilor şi a crizelor în care să fie încorporate asigurări, pentru a se putea constitui o reţea de siguranţă pentru producătorii agricoli; consideră că trebuie să se asigure, de asemenea, o echitate mai mare în ceea ce priveşte valoarea adăugată de-a lungul lanţului alimentar, precum şi un tratament egal pentru producătorii europeni şi producătorii din ţările terţe în cadrul condiţiilor impuse produselor agricole destinate consumului european;

14. subliniază, în ceea ce priveşte proporţia în creştere a femeilor în agricultură – se estimează că 3 din 10 unităţi sunt conduse de femei – şi orientarea multifuncţională inevitabilă a producţiei agricole (trebuie produse în continuare alimente, dar, în acelaşi timp, trebuie conservat solul şi trebuie furnizate servicii şi formări), necesitatea luării unor măsuri prin care să se faciliteze accesul la credite, să fie integrate veniturile şi să se creeze şi în agricultură organisme sociale (cum ar fi exploataţiile agricole cu funcţie socială, vacanţele la ţară etc.);

15. salută gradul de atenţie acordat anumitor regiuni şi zone în care echilibrul social şi ecologic se află în strânsă relaţie cu agricultura; consideră, prin urmare, că este necesar să se menţină şi să se consolideze instrumentele prevăzute pentru aceste regiuni;

16. consideră că statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a reduce plăţile directe în funcţie de dimensiunea unităţilor agricole sau de nivelul plăţilor de care beneficiază o unitate agricolă, ţinând, în acelaşi timp, seama de avantajele care decurg din nivelul producţiei;

17. subliniază necesitatea reevaluării deciziei de a desfiinţa sistemul de cote de lapte în martie 2015, ţinând seama de situaţia concretă a sectorului laptelui;

18. subliniază faptul că, în special produsele alimentare, dar şi alte mărfuri care fac obiectul comerţului dintre UE şi state terţe, trebuie să îndeplinească cerinţele şi normele de calitate europene; atrage, în plus, atenţia asupra faptului că specificitatea agriculturii, cu alte cuvinte dependenţa producţiei de condiţiile climatice, dar şi de cele mai recente evenimente de pe pieţele financiare, evidenţiază nevoia de supraveghere mai severă a pieţelor agricole, pentru menţinerea stabilităţii acestora fiind, în acelaşi timp, necesar să se poată interveni în anii de supraproducţie în special pe piaţa de cereale, care influenţează, printre altele, piaţa cărnii de porc cea şi a cărnii de pui;

19. consideră că PAC ar trebui să ţină seama într-o măsură mai mare de potenţialul, problemele şi nevoile micilor exploataţii familiale, precum şi ale celor cu caracteristici geografice speciale, cum ar fi poziţionarea ultraperiferică în cadrul regiunilor; consideră că ar trebui creat un sistem simplificat special pentru micii agricultori şi subliniază necesitatea diversificării veniturilor de care beneficiază aceste exploataţii, precum şi necesitatea dezvoltării competenţelor antreprenoriale şi a creării de noi locuri de muncă în zonele rurale, astfel încât să se stopeze depopularea zonelor rurale şi să se obţină o creştere a nivelului de trai în aceste zone;

20. atrage atenţia asupra provocărilor demografice care afectează în special mediul rural; subliniază, în acest context, importanţa gestionării schimbărilor demografice şi a sporirii atractivităţii zonelor rurale pentru tineri; subliniază necesitatea de a asigura accesul la servicii şi infrastructuri inovatoare pentru a permite o mai bună participare economică, socială şi culturală, fiind necesar ca mediul rural să fie considerat parte integrantă a relaţiilor urban-rural în vederea asigurării unei dezvoltări echilibrate;

21. întrucât dezvoltarea rurală, ca politică orizontală, este o parte fundamentală a PAC şi întrucât noile programe ar trebui să se concentreze şi mai mult pe obiectivele prioritare ale dezvoltării rurale (ocuparea forţei de muncă, mediul agricol, apa, schimbările climatice, inovarea, inclusiv modernizarea şi restructurarea agriculturii, şi educaţia);

22. solicită Comisiei şi statelor membre să îmbunătăţească serviciile de asistenţă şi consiliere acordate agricultorilor la nivel local şi regional, pentru a-i ajuta să identifice mai bine priorităţile şi să evalueze rezultatele propriilor exploataţii agricole;

23. solicită ca al doilea pilon al politicii agricole comune să fie puternic şi bine echipat, astfel încât să reflecte nevoile actuale ale dezvoltării rurale; subliniază rolul orizontal al celui de-al doilea pilon, datorită beneficiilor aduse agriculturii, în materie de mediu, modernizare şi îmbunătăţire structurală, dezvoltare teritorială echilibrată şi atingerea obiectivelor politice atât pentru locuitorii din zonele rurale, cât şi pentru agricultori; prin urmare solicită ca măsurile din cadrul celui de-al doilea pilon să fie mai bine adaptate obiectivelor lor, astfel încât eficienţa creşterii, a ocupării forţei de muncă şi a măsurilor climatice, precum şi numărul măsurilor destinate zonelor rurale să fie sporite; consideră că, în acest context, ar trebui acordată o atenţie specială sprijinirii tinerilor agricultori;

24. salută contribuţia celui de-al doilea pilon la aplicarea principiului parteneriatului şi invită statele membre să acorde o atenţie sporită acestui principiu şi aplicării sale mai extinse în momentul introducerii unor măsuri specifice în cel de-al doilea pilon;

25. subliniază importanţa reducerii sarcinii administrative şi a simplificării interconexiunilor dintre normele administrative şi de punere în aplicare pentru toate fondurile UE (de exemplu, eligibilitatea TVA-ului); solicită simplificarea şi revizuirea normelor privind ecocondiţionalitatea pentru cel de-al doilea pilon; consideră simplificarea actualului sistem de indicatori ca fiind esenţială şi critică introducerea obiectivelor cantitative;

26. constată că potenţialul regiunilor şi zonelor rurale nu se reduce la resursele naturale, care le permit acestora să joace un rol social şi economic, ci aceste zone reprezintă, în primul rând, locul în care sunt produse alimentele necesare asigurării securităţii alimentare şi din care provin materiile prime esenţiale pentru industrie şi pentru obţinerea de energii regenerabile în mod durabil, reprezentând, de asemenea, o sursă de bunuri ecologice, peisagistice, turistice şi imateriale, printre care tradiţiile şi aspectele culturale, cum ar fi moştenirile culinare sub forma produselor locale; solicită o dezvoltare teritorială echilibrată a zonelor rurale în toate regiunile Uniunii Europene, care va consolida rolul populaţiei locale şi va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor locale şi a legăturilor dintre mediul rural şi zonele urbane; atrage atenţia asupra faptului că agricultura constituie baza economiei rurale şi că agricultorii joacă un rol important pentru dinamica acesteia, precum şi pentru amenajarea teritoriului în zonele rurale; consideră că încurajarea etichetelor de calitate regionale cu ajutorul PAC atât pentru UE, cât şi pentru ţările terţe, ar putea aduce beneficii economice la nivel local şi regional;

27. sprijină o abordare mai largă pentru zonele rurale care, ca producători de bunuri şi furnizori de servicii publice, sunt sau pot deveni interesante ca loc de reşedinţă sau de muncă pentru mulţi cetăţeni ai UE; în acest sens, ar trebui puse la dispoziţie mijloace financiare corespunzătoare pentru dezvoltarea lor; acest lucru este valabil şi pentru zonele defavorizate şi zonele montane;

28. consideră că măsurile de dezvoltare rurală trebuie să fie coerente şi să completeze instrumentele de sprijin ale primului pilon pentru ca, la nivelul întregii Uniuni Europene, să se încurajeze o agricultură diversificată, competitivă şi orientată spre viitor; consideră că politica de dezvoltare rurală ar trebui să sprijine modernizarea şi ameliorarea structurilor, precum şi inovarea în sectorul agricol, în special pentru a răspunde provocărilor legate de securitatea alimentară, mediu, schimbările climatice şi ocuparea forţei de muncă;

29. consideră că este vital să se încurajeze două grupuri deosebit de importante – tinerii şi femeile – să exerseze activităţi agricole şi să li se ofere acestora posibilităţi economice noi şi alternative pentru a combate depopularea mediului rural şi a asigura o populare permanentă a acestuia;

30. consideră că dezvoltarea rurală trebuie să încurajeze inovarea în agricultură, diversificarea activităţilor socio-economice, crearea de locuri de muncă şi întinerirea populaţiei din mediul rural;

31. subliniază că unele ţări au în continuare nevoie de sprijin pentru a putea recupera întârzierile de dezvoltare şi, din acest motiv, al doilea pilon al PAC trebuie să rămână suficient de puternic, fiind necesară păstrarea criteriilor actuale de repartizare a fondurilor, care ţin seama de nivelul de dezvoltare diferit al statelor şi contribuie la consolidarea integrării europene; indică faptul că funcţiile celui de-al doilea pilontrebuie orientate într-o măsură mai mare către noi provocări, precum şi către obiectivele strategiei Europa 2020, ceea ce face necesară asigurarea unui sprijin corespunzător pentru mediul rural în politica de coeziune şi, astfel, o bună coordonare şi repartizare a sarcinilor între PAC şi politica regională;

32. constată faptul că trebuie evitate modificările rapide în repartizarea fondurilor în cadrul celui de-al doilea pilon, deoarece statele membre aşteaptă continuitate în planificarea financiară şi fiabilitate; din acest motiv, sprijină o abordare pragmatică, adică menţinerea criteriilor actuale de repartizare a fondurilor în cadrul celui de-al doilea pilon; constată, în plus, că preocupările legate de mediu din cadrul celui de-al doilea pilon trebuie luate în considerare în mod corespunzător în raport cu dezvoltarea rurală;

33. solicită Comisiei să sporească sinergia şi coordonarea dintre acţiunile de dezvoltare rurală întreprinse în cadrul FEADR şi acţiunile de coeziune întreprinse în cadrul FEDR, în cadrul Fondului de coeziune şi al FSE; este de părere că o abordare globală a dezvoltării comunităţilor rurale, în concordanţă cu obiectivul coeziunii teritoriale, ar putea fi garantată printr-o sinergie clară între aceste fonduri;

34. consideră că este necesară adoptarea unei strategii care să coreleze în mod direct resursele naturale, mediul rural şi politica alimentară, concomitent cu politica de coeziune teritorială, având în vedere creşterea populaţiei şi dezastrele naturale frecvente datorate schimbărilor climatice, care accentuează criza alimentară;

35. solicită Comisiei şi statelor membre să găsească posibilităţi de creare a unui acces mai simplu al agricultorilor la sistemele de credit şi de asigurare;

36. subliniază necesitatea coordonării PAC şi a politicii de coeziune atât la nivel strategic, prin intermediul unor linii directoare fundamentale comune (cu scopul armonizării cu procedurile aplicate în cadrul politicii de coeziune) şi al unui tratament unitar al beneficiarilor diverselor fonduri, cât şi la nivelul punerii în aplicare;

37. consideră că trebuie depuse eforturi pentru îmbunătăţirea coordonării dintre PAC şi politicile financiară, comercială, climatică şi energetică ale UE pentru a asigura eficienţa PAC în ceea ce priveşte obiectivele stabilite.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE