conținând recomandări adresate Comisiei privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)

(2009/2170(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (2) litera (c),

–   având în vedere articolele 8 și 10 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și articolele 7 și 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–   având în vedere faptul că Uniunea va adera la Convenție, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(1), în special articolul 2 și articolul 5 alineatul (3), precum și propunerea de reformare a acestui regulament (COM(2010)0748),

–   având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 7 martie 1995, în cauza C-68/93, Shevill, Rec. 1995, p. I-415,

–   având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 25 octombrie 2011, în cauza comună C-509/09 și C-161/10 eDate Advertising GmbH(2),

–   având în vedere avizul avocatului general Mancini în cauza 352/85 Bond van Adverteerders și alții / Țările de Jos, Rec. 1988, p. 2085, hotărârea din cauza C-260/89 Elliniki Radiofonia Tileorasi (ERT-AE) Rec. 1991, p. I-2925, hotărârea și avizul avocatului general Van Gerven din cauza C-159/90 Society for the Protection of Unborn Children Ireland Ltd, Rec. 1991, p. I-4685 și avizul avocatului general Jacobs în cauza C-168/91 Christos Konstantinidis, Rec. 1993, p. I-1191,

–   având în vedere propunerea inițială a Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (COM(2003)0427),

–   având în vedere poziția sa din 6 iulie 2005 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)(3),

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)(4) („Regulamentul Roma II”), și în special articolul 30 alineatul (2)(5),

–   având în vedere studiul comparativ comandat de Comisie asupra situației din cele 27 de state membre în ceea ce privește legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din nerespectarea dreptului la intimitate și a drepturilor referitoare la personalitate(6),

–   având în vedere așa-numitul fenomen al „turismului calomniei”(7),

–   având în vedere Legea privind defăimarea din Regatul Unit(8),

–   având în vedere audierea publică din 28 ianuarie 2010(9),

–   având în vedere documentele de lucru redactate de raportorul Comisiei pentru afaceri juridice, precum și numeroasele lucrări academice pe această temă(10),

–   având în vedere articolele 42 și 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0152/2012),

A. întrucât, în urma hotărârii din cauza Shevill, Curtea de Justiție a considerat, în cauza eDate Advertising, că articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care există suspiciunea unei încălcări a drepturilor legate de personalitate prin intermediul unui conținut online, pe un site internet, persoana care consideră că i-au fost încălcate drepturile are posibilitatea de a introduce o acțiune în răspundere pentru prejudiciul cauzat, fie în fața instanțelor statului membru în care cel care a publicat conținutul respectiv își are reședința, fie în fața instanțelor statului membru în care acesta își are centrul de interes; persoana în cauză poate, de asemenea, în locul acțiunii în răspundere pentru toate prejudiciile suferite, să deschidă o acțiune în fața instanțelor fiecărui stat membru pe teritoriul căruia conținutul online a fost sau este accesibil; instanțele respective sunt competente doar în privința prejudiciului cauzat pe teritoriul statului membru al instanței sesizate;

B.  întrucât Regulamentul Roma II nu prevede stabilirea legii aplicabile în cazul încălcărilor dreptului la viața privată și ale drepturilor legate de personalitate;

C. întrucât examinarea legii corespunzătoare a fost afectată de controversa cu privire la „turismul calomniei”, o modalitate de căutare a instanței celei mai favorabile, în care reclamantul alege să deschidă o acțiune pentru calomnie în jurisdicția în care se estimează că există probabilitatea cea mai mare pentru un rezultat favorabil, în general în cea a Angliei și Țării Galilor, „considerată cea mai favorabilă din lume pentru reclamant”; întrucât aceasta este totuși o problemă care depășește granițele Regatului Unit și constituie o preocupare și pentru alte jurisdicții;

D. întrucât costurile ridicate ale procedurilor în această jurisdicție și valoarea potențial ridicată a despăgubirilor ce pot fi acordate au un efect descurajant asupra exercitării libertății de exprimare; întrucât, în locurile în care cheltuielile judiciare sunt ridicate, cei care publică conținuturi se pot vedea obligați să renunțe chiar și atunci când consideră că ar avea o apărare solidă;

E.  întrucât există șanse mari ca Legea privind defăimarea, aflată actualmente în dezbatere în parlamentul Regatului Unit, să determine progrese semnificative în privința eliminării presupusului efect descurajator asupra editorilor de conținuturi, deși pare improbabil ca această lege să soluționeze și dificila problemă a cheltuielilor judiciare ridicate;

F.  întrucât internetul a adăugat încă o complicație, cea a accesibilității cvasiuniversale, însoțită de permanența postărilor și de apariția blogurilor și a postărilor anonime;

G. întrucât libertatea presei scrise și a mass-mediei este un reper esențial al unei societăți democratice;

H. întrucât trebuie să existe căi juridice de atac atunci cât este încălcată libertatea persoanelor, în special în detrimentul vieții private și al reputației lor(11); întrucât fiecare stat membru trebuie să se asigure că aceste căi de atac există și că ele sunt eficiente în cazul încălcării acestor drepturi; întrucât statele membre trebuie să se asigure că stabilirea unor cheltuieli judiciare prohibitive nu va conduce la refuzarea accesului la justiție pentru niciun reclamant; întrucât costul procedurilor judiciare poate fi prea ridicat și pentru mass-media;

I.   întrucât este de datoria fiecărui stat să determine, în modul pe care îl consideră adecvat, echilibrul just între dreptul persoanelor la viața privată, garantat de articolul 8 din CEDO, și dreptul la libertatea de exprimare, garantat de articolul 10 din CEDO;

J.   întrucât, în pofida acestui lucru, odată cu aderarea la CEDO, Uniunea ar putea fi pusă în fața situației de a găsi un reper comun în cauzele transfrontaliere legate de libertatea de furnizare a bunurilor și serviciilor, ca urmare a „evoluției dialectice” sperate de avocatul general Mancini, după cum s-a pronunțat în cauza Bond van Adverteerders, și ținând seama și de hotărârile din cauzele Elliniki Radiofonia Tileorasi și Society for the Protection of Unborn Children Ireland Ltd, precum și de avizul avocatului general Jacob în cauza Christos Konstantinidis; în cauza Society for the Protection of Unborn Children Ireland Ltd(12), avocatul general Van Gerven a propus ideea că „o normă națională care, pentru a demonstra că este compatibilă cu dreptul [Uniunii] trebuie să se bazeze pe concepte juridice precum cerințele imperative ale interesului sau ordinii publice... intră sub incidența domeniului de aplicare a dreptului Uniunii”, pe motiv că, deși statele membre au o anumită marjă de manevră pentru a defini conceptele de interes public sau de ordine publică, sfera acestor concepte, în cazul măsurilor ce intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, face obiectul unui control din partea Uniunii și trebuie „justificate și delimitate în mod uniform pentru întreaga [Uniune], în temeiul legislației sale și luând, prin urmare, în considerare principiile generale referitoare la drepturile și libertățile fundamentale”;

K. întrucât, cu toate acestea, nu ar fi oportun să se adopte norme de drept internațional privat pentru stabilirea legii aplicabile, acestea tinzând într-un fel sau altul să protejeze unul dintre drepturi în defavoarea altuia și fiind concepute pentru a restrânge sfera de aplicare a legii unui anumit stat membru, având în vedere mai ales clauza referitoare la ordinea publică menționată la articolul 26 din Regulamentul Roma II; întrucât, prin urmare, este deosebit de important să se păstreze controlul asupra ordinii publice în Regulamentul Bruxelles I;

L. întrucât, în cazul dreptului la replică, ar trebui aplicat criteriul legăturii celei mai apropiate, deoarece acesta trebuie acordat rapid și are un caracter provizoriu; întrucât prevederea în cauză trebuie să asigure autonomia părților și opțiunea de a solicita aplicarea legii forului atunci când reclamantul decide să deschidă acțiunea în despăgubire în fața instanței din locația agentului de presă care a lansat conținutul respectiv, pentru daune cauzate în mai multe state membre;

M. întrucât considerăm că, în vederea promovării beneficiilor publice aduse de diminuarea numărului litigiilor, îmbunătățirea accesului la justiție, asigurarea funcționării adecvate a pieței interne și garantarea unui echilibru adecvat între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, Comisia ar trebui să desfășoare o serie de consultări extinse cu părțile interesate, printre care jurnaliștii, mass-media și avocații și judecătorii specializați, pentru a propune înființarea unui centru pentru soluționarea amiabilă a litigiilor transfrontaliere cauzate de încălcarea dreptului la viața privată și a drepturilor legate de personalitate, inclusiv calomnia, printr-o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor (SAL); întrucât aceasta ar reprezenta o abordare mult mai progresistă și adecvată secolului XXI în ceea ce privește soluționarea acestui tip de litigii și ar facilita avansarea în direcția unei culturi judiciare mai moderne, deschise medierii;

N. întrucât statele membre ar putea încuraja și promova utilizarea viitorului centru SAL, inclusiv prin posibila luare în considerare a neutilizării acestuia la plata cheltuielilor de judecată;

O. întrucât acest centru ar putea, în cele din urmă, să se autofinanțeze,

1.  solicită Comisiei să prezinte, în temeiul articolului 81 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, o propunere prin care să se adauge la Regulamentul Roma II o dispoziție de stabilire a legii aplicabile obligațiilor necontractuale care decurg din încălcarea dreptului la viața privată și a drepturilor legate de personalitate, între care și calomnia, urmând recomandările detaliate expuse în anexa la prezentul raport;

2.  solicită, de asemenea, Comisiei să prezinte, în temeiul articolului 81 alineatul (2) litera (d) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, o propunere de înființare a unui centru pentru soluționarea amiabilă a litigiilor transfrontaliere care decurg din încălcarea dreptului la viața privată și a drepturilor legate de personalitate, printre care și calomnia, printr-o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor;

3.  confirmă faptul că recomandările respectă drepturile fundamentale și principiul subsidiarității;

4.  consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei prezenta rezoluție, precum și recomandările detaliate din anexă.

(1) JO L 12, 16.1.2001, p. 1. (2) Nepublicată încă în Repertoriul Curții Europene. (3) JO C 157 E, 6.7.2006, p. 370. (4) JO L 199, 31.7.2007, p. 40. (5) Până cel târziu la 31 decembrie 2008, Comisia va prezenta Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social o analiză a situației în domeniul legii aplicabile obligațiilor necontractuale care decurg din încălcări ale vieții private și ale drepturilor referitoare la personalitate, ținând cont de normele privind libertatea presei și libertatea de exprimare în mass-media, precum și de problema conflictului de legi, legată de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. (6) JLS/2007/C4/028, Raport final. (7) A se vedea a 5-a Conferință publică în memoria judecătoarei Comandor Ann Ebsworth, ținută de Lordul Hoffmann la 2 februarie 2010 și Trevor C. Hartley, „Libel Tourism' and Conflict of Laws”, ICLQ vol. 59, p. 25, ianuarie 2010. (8) Publicat ca document consultativ la http://www.justice.gov.uk/consultations/docs/draft-defamation-bill-consultation.pdf; a se vedea și primul raport al comisiei mixte a Parlamentului britanic la http://www.publications.parliament.uk/pa/jt201012/jtselect/jtdefam/203/20302.htm. (9) Audiere pe tema drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv problema calomniei, în contextul dreptului internațional privat, în special al Regulamentului Roma II. Pentru alocuțiunile celor care au luat cuvântul, a se vedea http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/eventsCom.do?page=2&product=CHE&language=EN&body=JURI (10) DT\820547EN.doc și DT\836983EN.doc.; a se vedea în special publicațiile din iulie 2010, de la simpozionul online „Rome II and Defamation”: http://conflictoflaws.net/2010/rome-ii-and-defamation-online-symposium , ale următorilor autori: Jan von Hein , profesor de drept civil, drept internațional privat și drept comparativ la Universitatea din Trier, Germania (din care raportorul s-a inspirat pentru propunerea prezentată în acest document), Trevor Hartley, profesor emerit la London School of Economics, Andrew Dickinson, profesor invitat în drept internațional privat la British Institute of International and Comparative Law și la Universitatea din Sydney, Boskovic, profesor de drept la Universitatea din Orléans, Bettina Heiderhoff , profesor de drept la Universitatea din Hamburg, Nerea Magallón, fost profesor de drept la Universitatea din Țara Bască și profesor la Private International Law în Santiago de Compostela, Louis Perreau-Saussine, profesor de drept la Univestitatea din Nancy și Angela Mills Wade, director executiv la European Publishers Council. A se vedea, de asemenea, Jan-Jaap Kuipers, „Towards a European Approach in the Cross-Border Infringement of Personality Rights”, 12 German Law Journal 1681-1706 (2011), la http://www.germanlawjournal.com/index.php?pageID=11&artID=1379. Referitor la UE și drepturile fundamentale, a se vedea Darcy S. Binder, „The European Court of Justice and the Protection of Fundamental Rights in the European Community: New Developments and Future Possibilities in Expanding Fundamental Rights Review to Member State Action”, Jean Monnet Working Paper Nr. 4/95, la http://centers.law.nyu.edu/jeanmonnet/papers/95/9504ind.html. (11) Se consideră în prezent că reputația este protejată de CEDO, ca parte a vieții private (a se vedea N./Suedia, nr. 11366/85). (12) Punctul 31.

Parlamentul European consideră că ar trebui adăugat următorul considerent 32a și următorul articol 5a la Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II):

Considerentul 32a

Prezentul regulament nu împiedică statele membre să aplice propriile dispoziții constituționale cu privire la libertatea presei și libertatea de exprimare în mass-media. În special, aplicarea unei dispoziții din legea desemnată de prezentul regulament care ar avea ca efect restrângerea semnificativă a acestor dispoziții constituționale, poate fi considerată contrară ordinii publice a forului competent, ținând seama de circumstanțele cauzei și de ordinea juridică a statului membru a instanței sesizate.

Articolul 5a

Viața privată și drepturile legate de personalitate

(1)       Legea aplicabilă unei obligații necontractuale care decurge dintr-o încălcare a dreptului la intimitate sau a drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv defăimarea, este legea țării în care se produc sau este posibil să se producă cele mai importante elemente ale pierderii sau prejudiciului.

(2)       Cu toate acestea, legea aplicabilă este legea țării în care pârâtul își are reședința obișnuită, în cazul în care aceasta nu avea în mod normal cum să prevadă că actul său va avea consecințe semnificative în țara menționată la alineatul (1).

(3)       În cazul în care încălcarea este provocată de publicarea unui material tipărit sau de o transmisie, țara în care se produc sau este probabil că se vor produce elementul sau elementele cele mai semnificative ale daunei va fi considerată țara căreia i se adresează în principal serviciul de publicare sau de transmisie - sau, dacă aceasta nu este evidentă, țara în care se exercită controlul editorial și se va aplica legislația țării respective. Țara căreia i se adresează publicația sau transmisia se va stabili în special pe baza limbii publicației sau a transmisiei sau în funcție de vânzările ori de dimensiunea audienței într-o anumită țară, ca proporție din vânzările totale sau din dimensiunea audienței, ori printr-o combinație a acestor factori.

(4)       Legea aplicabilă dreptului la replică sau măsurilor echivalente, oricăror măsuri preventive sau unor acțiuni în încetare împotriva unui editor sau emițător cu privire la conținutul unei publicații sau a unui serviciu de radiodifuziune și cu privire la încălcarea dreptului la intimitate sau a drepturilor legate de personalitate care decurge din manipularea datelor personale este legea țării în care își are reședința uzuală editorul sau emițătorul.