RAPORT referitor la clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale

30.10.2012 - (2012/2223(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportor: Ioan Mircea Pașcu
Raportor pentru aviz (*):
Andrew Duff, Comisia pentru afaceri constituționale
(*)       Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

Procedură : 2012/2223(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A7-0356/2012

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale

(2012/2223(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–   având în vedere articolele 24 și 42 alineatul (2) din TUE, articolele 122 și 196 din TFUE și Declarația nr. 37 privind articolul 222 din TFUE,

–   având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite, în special prevederile capitolului VII și ale articolului 51,

–   având în vedere Strategia Europeană de Securitate, adoptată de către Consiliul European la 12 decembrie 2003, precum și raportul privind punerea sa în aplicare, aprobat de Consiliul European din 11-12 decembrie 2008,

–   având în vedere Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, aprobată de Consiliul European la 25-26 martie 2010,

–   având în vedere Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului, adoptată de Consiliul European la 15-16 decembrie 2005,

–   având în vedere articolele 4 și 5 din Tratatul Atlanticului de Nord,

–   având în vedere Conceptul strategic privind apărarea și securitatea a membrilor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, adoptat la Summit-ul NATO de la Lisabona din 19-20 noiembrie 2010,

–   având în vedere decizia de a dizolva Uniunea Europei Occidentale,

–   având în vedere Concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind un cadru comunitar de prevenire a dezastrelor în UE;

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 octombrie 2010 intitulată „Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare” (COM (2010) 0600),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2010, intitulată „Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași către o Europă mai sigură" (COM (2010) 0673),

–   având în vedere nota explicativă privind „mecanismele pentru coordonarea în situații de criză la nivelul politic al UE” elaborată de COREPER la 30 mai 2012”[1],

–   având în vedere rezoluțiile sale din 22 mai 2012 cu privire la Strategia Uniunii Europene pentru securitate internă[2], din 14 decembrie 2011 privind impactul crizei financiare asupra sectorului apărării în statele membre ale UE[3], din 27 septembrie 2011 referitoare la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare[4], și din 23 noiembrie 2010 referitoare la cooperarea civilo-militară și dezvoltarea unor capacități civilo-militare[5],

–   având în vedere planul de acțiune 2009 al UE în domeniul CBRN[6] și Rezoluția sa din 2 decembrie 2010 referitoare la consolidarea securității chimice, biologice, radiologice și nucleare în Uniunea Europeană – un plan de acțiune al Uniunii Europene în domeniul CBRN[7],

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru afaceri constituționale, precum și cel al Comisiei pentru libertăți civile, justiției și afaceri interne (A7-0356/2012),

A. întrucât securitatea statelor membre ale UE este indivizibilă și toți cetățenii europeni ar trebui să aibă aceleași garanții de securitate și un nivel egal de protecție împotriva amenințărilor tradiționale și nonconvenționale; întrucât apărarea păcii, securității, democrației, drepturilor omului, a statului de drept și a libertății în Europa, indispensabile pentru binele popoarelor noastre, trebuie să rămână un obiectiv și o responsabilitate fundamentală a țărilor europene și a Uniunii;

B.  întrucât actualele provocări în materie de securitate includ numeroase riscuri complexe și în schimbare, precum terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM), statele în curs de dezintegrare, conflictele înghețate și conflictele în desfășurare , criminalitatea organizată, amenințările cibernetice, penuria de surse de energie, degradarea mediului și riscurile conexe la adresa securității, dezastrele naturale sau provocate de om, pandemiile și diferite alte riscuri;

C. întrucât UE recunoaște o ordine internațională întemeiată pe un multilateralism efectiv, pe baza dreptului internațional; întrucât, în acest mod, se materializează convingerea cetățenilor europeni că nicio națiune nu poate face față doar prin mijloace proprii la noile amenințări;

D. întrucât securitatea și combaterea terorismului internațional sunt considerate priorități ale UE; întrucât este necesar ca toate statele membre să-și concerteze răspunsurile și să adopte o strategie comună;

E.  întrucât, în ultimele decenii, dezastrele naturale și cele provocate de om, și în special dezastrele cauzate de schimbările climatice, au crescut în frecvență și în amploare, așteptându-se o creștere și mai mare odată cu agravarea schimbărilor climatice;

F.  întrucât conturarea treptată a unei politici comune de apărare, care vizează o apărare comună, consolidează în prezent identitatea europeană și autonomia strategică a UE; întrucât, în același timp, o apărare europeană mai puternică și mai capabilă este esențială pentru consolidarea legăturii transatlantice, în contextul unor schimbări structurale geostrategice, accelerate de criza economică mondială și, mai ales, într-un moment în care are loc o repoziționare strategică a SUA spre Asia-Pacific;

G. întrucât cele 21 de state membre ale UE care sunt și membre NATO se pot consulta între ele ori de câte ori le sunt amenințate integritatea teritorială, independența politică sau securitatea, ele asumându-și , în orice caz, angajamentul apărării colective în eventualitatea unui atac armat,

H. întrucât, în timp ce statele membre sunt în primul rând responsabile pentru gestionarea crizelor de pe teritoriul lor, o serie de amenințări grave și complexe de securitate, de la atacurile armate la terorism sau la dezastre naturale ori CBRN și la atacurile cibernetice, au un caracter transfrontalier din ce în ce mai pronunțat și pot depăși cu ușurință capacitățile oricărui stat membru în parte, fiind, de aceea, vital să se asigure o solidaritate obligatorie între statele membre și o reacție coordonată în cazul unor astfel de amenințări;

I.   întrucât Tratatul de la Lisabona a introdus articolul 42 alineatul (7) din Tratatul UE („clauza de apărare reciprocă” sau „clauza de asistență reciprocă”[8]) și articolul 222 din TFUE („clauza de solidaritate”) pentru a răspunde acestor îngrijorări, însă la aproape trei ani după ce tratatul a intrat în vigoare încă nu există proceduri de implementare care să materializeze aceste clauze;

Considerații generale

1.  îndeamnă statele membre, Comisia și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să folosească integral potențialul tuturor dispozițiilor în domeniu ale tratatului și, în special, clauza de apărare reciprocă și clauza de solidaritate, pentru a oferi tuturor cetățenilor europeni aceleași garanții în materie de securitate și un nivel egal de protecție împotriva amenințărilor tradiționale sau neconvenționale, pe baza principiului indivizibilității securității și solidarității între statele membre și ținând seama de faptul că este necesară o folosire eficientă a resurselor, precum și o repartiție a sarcinilor și o împărțire a costurilor echitabile;

2.  reiterează necesitatea ca statele membre și Uniunea să dezvolte o politică ancorată în prevenție, pregătire și reacție pentru a răspunde la toate amenințările majore de securitate, în special cele identificate în Strategia europeană de securitate, în Strategia de securitate internă și în rapoartele periodice elaborate de coordonatorul UE al luptei împotriva terorismului și adresate Consiliului;

3.  subliniază necesitatea ca statele membre și Uniunea să efectueze evaluări periodice comune privind riscurile și amenințările, plecând de la o analiză în comun a informațiilor confidențiale comunicate reciproc, exploatând la maximum structurile existente în cadrul UE;

4.  observă noul concept strategic al NATO prin care se vizează, pe lângă menținerea rolului său de alianță militară, construirea capacității de a acționa ca o comunitate politică și de securitate, lucrând în parteneriat cu UE; ia act de complementaritățile dintre obiectivele NATO și cele stabilite la articolul 43 TUE; avertizează, prin urmare, cu privire la dublarea costisitoare a eforturilor și irosirea resurselor care ar putea rezulta la nivelul celor două organizații și îndeamnă la o colaborare politică mult mai strânsă și regulată între Înaltul Reprezentant al UE și Secretarul General al NATO în scopuri legate de evaluarea riscurilor, gestionarea resurselor, planificarea politicilor și executarea operațiunilor PSAC, atât a celor civile, cât și a celor militare;

5.   reafirmând că protecția integrității teritoriale și a cetățenilor rămâne în centrul politicii de apărare, îndeamnă Consiliul să urmeze abordarea NATO, care ia în considerare circumstanțele inevitabile în care se impune prevenirea amenințărilor externe pentru a promova interesele de securitate ale aliaților săi și în care este necesară desfășurarea de forțe;

6. reafirmă faptul că utilizarea forței de către UE sau de statele sale membre este admisibilă numai dacă este justificată din punct de vedere juridic de Carta Organizației Națiunilor Unite; subliniază, în acest context, dreptul inerent la autoapărare individuală sau colectivă; își reafirmă atașamentul față de respectarea Orientărilor de la Oslo privind utilizarea resurselor militare și de protecție civilă străine în caz de dezastre; subliniază că prevenirea conflictelor, atacurilor și dezastrelor este întotdeauna preferabilă gestionării consecințelor;

7.  subliniază că există o gamă largă de instrumente aflate la dispoziția Uniunii și a statelor membre pentru a face față unor evenimente excepționale, într-un spirit de solidaritate; reamintește utilitatea temeiurilor juridice enunțate la articolul 122 din TFUE pentru asistența economică și financiară a statelor membre care se confruntă cu dificultăți grave, și la articolul 196 din TFUE, pentru măsurile în domeniul protecției civile;

8.  reamintește angajamentul de a dezvolta în mod sistematic o solidaritate politică reciprocă în domeniul politicii externe și de securitate, în conformitate cu articolul 24 din TUE; remarcă posibilitățile oferite de Tratatul de la Lisabona în favoarea unei cooperări sporite în cadrul PESC, inclusiv încredințarea de sarcini și misiuni specifice unor grupuri de state, precum și conceptul de cooperare structurată permanentă în chestiuni militare;

9.  subliniază că scopul clauzei de apărare reciprocă și al clauzei de solidaritate nu este înlocuirea vreunuia dintre aceste instrumente, ci oferirea unui cadru cuprinzător în cazul unor amenințări sau pagube extraordinare, mai ales atunci când reacția la acestea impune o coordonare politică la nivel înalt și implicarea forțelor armate, în conformitate cu principiile necesității și proporționalității;

10. îndeamnă Comisia și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să prezinte, până la finele anului 2012, propunerea comună de decizie a Consiliului privind definirea procedurilor de implementare a clauzei de solidaritate în conformitate cu dispozițiile articolului 222 alineatul (3) din TFUE, clarificând, în special, rolul și competențele diferiților actori; invită, din rațiuni de coerență, Comitetul politic și de securitate și Comitetul permanent pentru securitate internă să depună un aviz comun privind implementarea clauzei de solidaritate, ținând seama de dimensiunile politice și operaționale ale ambelor clauze, inclusiv legătura cu NATO; observă că Consiliul ar trebui să decidă prin majoritate calificată aspectele nemilitare ale ajutorului și asistenței reciproce; subliniază necesitatea, în acest context, de a informa pe deplin Parlamentul;

Clauza de apărare reciprocă

  Domeniul de aplicare

11. reamintește statelor membre obligația lor clară de a furniza ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său; subliniază faptul că, deși o agresiune de mari proporții împotriva unui stat membru pare improbabilă în viitorul previzibil, atât apărării teritoriale tradiționale, cât și apărării împotriva noilor amenințări trebuie să li se acorde atenția necesară; reamintește, de asemenea, faptul că tratatul prevede că angajamentele și cooperarea în domeniul apărării reciproce trebuie să concorde cu angajamentele asumate în cadrul NATO, care, pentru statele membre ale acesteia din urmă, rămâne temelia apărării lor colective și forul pentru implementarea acesteia;

12. subliniază, totodată, necesitatea la fel de importantă a pregătirii pentru situații care implică statele membre ale UE care nu fac parte din NATO sau teritorii ale statelor membre ale UE din afara zonei nord-atlantice, care nu intră, astfel, sub incidența Tratatului de la Washington, sau pentru situații în care nu s-a ajuns la vreun acord privind o acțiune colectivă în cadrul NATO; subliniază, de asemenea, în acest context, necesitatea posibilității de a utiliza capabilitățile NATO, conform acordului Berlin Plus;

13. consideră că fie și atacurile de tip non-armat, de exemplu atacurile cibernetice împotriva infrastructurilor critice, lansate pentru a provoca daune și perturbări grave într-un stat membru și identificate ca provenind de la o entitate externă, ar putea fi acoperite de clauză, în cazul în care securitatea statului membru respectiv este în mod semnificativ amenințată de consecințele acestui atac, cu respectarea deplină a principiului proporționalității;

   Capacități

14. subliniază necesitatea ca țările europene să dispună de capabilități militare credibile; încurajează statele membre să-și intensifice eforturile de colaborare în materie de dezvoltare a capabilităților militare, în special prin intermediul inițiativelor complementare ale UE și NATO de „punere și utilizare în comun” și de „apărare inteligentă”, care reprezintă o soluție extrem de importantă pentru perioadele în care se operează restrângeri ale bugetelor alocate apărării, privilegind sinergiile europene și regionale în raport cu abordările naționale dintr-o perspectivă limitată; își reiterează, în acest context, apelul pentru ca activitatea Agenției Europene de Apărare să fie utilizată și luată în considerare pe deplin de către ministerele naționale de apărare, și încurajează statele membre și SEAE să-și continue discuțiile în vederea stabilirii cooperării structurate permanente prevăzute în Tratatul de la Lisabona;

15. consideră că, pentru a-și consolida cooperarea, atât NATO, cât și UE ar trebui să se concentreze pe consolidarea capabilităților lor de bază, pe îmbunătățirea interoperabilității și pe coordonarea doctrinelor, a planificărilor, a tehnologiilor, a echipamentelor și a metodelor lor de instruire;

16. își reiterează apelul în favoarea armonizării sistematice a cerințelor militare, a planificării apărării și a procesului de achiziții la nivelul UE, care să corespundă cu nivelul de ambiție al UE și să se coordoneze cu procesul de planificare a apărării al NATO; luând în considerare nivelul crescut al garanțiilor de securitate oferite de clauza de apărare reciprocă, încurajează statele membre să ia în considerare cooperarea multinațională în domeniul dezvoltării capabilităților și, dacă este cazul, specializarea, ca principii de bază ale planificării apărării;

   Structuri și proceduri

17. invită Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să propună măsuri practice și orientări pentru a asigura un răspuns eficient în cazul în care un stat membru invocă clauza de apărare reciprocă, precum și o analiză a rolului instituțiilor UE, în cazul în care este invocată această clauză; consideră că obligația de a furniza ajutor și asistență, ca expresie a solidarității politice între statele membre, ar trebui să determine o decizie rapidă în cadrul Consiliului, în sprijinul statului membru atacat; consideră că acest obiectiv ar putea fi atins în urma unor consultări în conformitate cu articolul 32 din TUE, fără a aduce atingere dreptului oricărui stat membru de a-și asigura, între timp, resursele necesare pentru autoapărare;

18. consideră că, în cazul în care se adoptă o acțiune colectivă de apărare a unui stat membru atacat, ar trebui să fie posibil să se facă uz de actualele structuri ale UE de gestionare a crizelor, dacă este cazul, și, în special, ar trebui avută în vedere posibilitatea de a activa un Cartier General Operațional al UE; subliniază faptul că este nevoie de un Cartier General Operațional permanent al UE cu drepturi depline, pentru a asigura un nivel adecvat de pregătire și un răspuns rapid, și își reiterează apelul său către statele membre de a stabili o astfel de structură permanentă, bazându-se pe Centrul de operațiuni al UE recent activat;

Clauza de solidaritate

   Domeniul de aplicare

19. reamintește faptul că, în cazul în care un stat membru este victima unui atac terorist sau a unui dezastru natural sau provocat de om, Uniunea și statele membre au obligația de a acționa în comun, în spiritul solidarității, pentru a oferi asistență, la cererea autorităților politice ale statului membru respectiv, și că Uniunea, în astfel de cazuri, mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv resursele militare puse la dispoziție de către statele membre; reamintește, de asemenea, obligația Uniunii de a mobiliza toate instrumentele de care dispune pentru a preveni amenințările teroriste în UE și pentru a proteja instituțiile democratice și populația civilă de un eventual atac terorist;

20. solicită un echilibru adecvat între flexibilitate și coerență în ceea ce privește tipurile de atacuri și dezastre pentru care poate fi activată clauza, pentru ca nicio amenințare importantă să nu fie trecută cu vederea, cum ar fi atacurile cibernetice, pandemiile sau crizele furnizării de energie; remarcă faptul că această clauză ar putea să acopere și incidentele grave care survin în afara Uniunii și care afectează direct sau substanțial un stat membru;

21. subliniază necesitatea ca statele membre să investească în propriile capabilități de securitate și de răspuns în caz de dezastre, și nu să se bazeze excesiv pe solidaritatea altora; subliniază responsabilitatea fundamentală a statelor membre de a asigura protecția civilă și securitatea pe propriul lor teritoriu;

22. consideră că clauza de solidaritate ar trebui să fie invocată în situații care depășesc capacitățile de răspuns ale statului membru afectat sau care necesită un răspuns multisectorial ce implică mai mulți actori, dar că, odată ce un stat membru a decis să invoce clauza, celelalte state membre ar trebui să ofere necondiționat asistență; subliniază că solidaritatea atrage după sine și obligația de a investi în capabilități naționale și europene adecvate;

23. consideră că clauza de solidaritate poate să dea impulsul necesar afirmării influenței de care are nevoie UE în rândul cetățenilor europeni, oferind dovada palpabilă a avantajelor unei cooperări sporite a UE în materie de capabilități de gestionare a situațiilor de criză și de răspuns la dezastre;

   Capacități și resurse

24. subliniază faptul că implementarea clauzei de solidaritate ar trebui să constituie o parte integrantă a unui sistem permanent al UE de răspuns la criză, de gestionare a situațiilor de criză și de coordonare a crizelor, care să se bazeze pe instrumentele și capabilitățile sectoriale existente și care să înlesnească mobilizarea efectivă a acestora, pentru a da un răspuns coordonat, multisectorial atunci când este necesar; subliniază că, în principiu, punerea sa în aplicare nu ar trebui să conducă la crearea de instrumente ad-hoc;

25. subliniază rolul fundamental al Mecanismului de protecție civilă ca un instrument esențial bazat pe solidaritate pentru o reacție europeană rapidă la un spectru larg de crize; susține liniile generale ale propunerii Comisiei de a consolida Mecanismul de protecție civilă[9], bazându-se pe Comunicarea din 2010 a Comisiei intitulată „Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre” și pe raportul Barnier din 2006;

26. ia act de eforturile curente depuse pentru implementare a Strategiei de securitate internă, în special în ceea ce privește combaterea terorismului, lupta împotriva criminalității cibernetice și creșterea capacității de rezistență în fața crizelor și a dezastrelor; subliniază că punerea în aplicare a clauzei de solidaritate nu reprezintă doar introducerea unor proceduri pentru momentul în care se produce o criză majoră, ci presupune în mod esențial consolidarea capacităților, prevenire și pregătire; reamintește importanța exercițiilor de gestionare a crizelor, adaptate la situațiile particulare reglementate de clauză;

27. constată că înființarea unui fond voluntar de mijloace de protecție civilă preangajate ar îmbunătăți foarte mult gradul de pregătire a UE și ar face posibilă identificarea discrepanțelor care trebui soluționate; subliniază că, pentru a concentra eficient eforturile tuturor și pentru a se asigura că fiecare stat membru contribuie cu partea care îi revine, trebuie realizate în comun analize ale discrepanțelor în materie de capacități;

28. consideră că, în cazul unor mijloace care presupun costuri mari, în special cele pentru riscurile cu o probabilitate mai mică, din rațiuni economice elementare, statele membre ar trebui să identifice soluții pentru investiții comune și pentru dezvoltarea în comun a acestor instrumente atât de necesare, mai ales, în contextul actual al crizei financiare; în acest context, reamintește necesitatea de a valorifica expertiza și experiența atât a Comisiei, a Agenției Europene de Apărare, cât și a altor agenții ale UE;

29. subliniază că este important să se garanteze că solidaritatea este susținută prin mecanisme adecvate de finanțare la nivelul UE, care să ofere un grad suficient de flexibilitate în situații de urgență; salută nivelul crescut de cofinanțare propus în cadrul Mecanismului de protecție civilă, în special pentru costurile de transport; ia act de dispozițiile pentru Asistența în situații de urgență în cadrul Fondului propus pentru securitatea internă;

30. reamintește faptul că Fondul de solidaritate poate oferi asistență financiară, după un dezastru major; reamintește, de asemenea, faptul că asistența financiară suplimentară a Uniunii poate fi acordată de către Consiliu în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din TUE, atunci când un stat membru se confruntă cu dificultăți sau este serios amenințat de dificultăți grave, cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepționale, situate în afara controlului său;

31. reamintește că, în conformitate cu dispozițiile articolului 122 alineatul (1) din TUE, Consiliul poate decide asupra măsurilor de remediere a unei situații economice dificile, într-un spirit de solidaritate, în special în cazul în care apar dificultăți grave în aprovizionarea cu anumite produse, mai ales în domeniul energiei; subliniază că este important ca această dispoziție să devină parte a unui set cuprinzător de instrumente ale solidarității Uniunii pentru a soluționa noile provocări majore de securitate, cum ar fi provocările din domeniul securității energetice și al securității aprovizionării cu alte produse esențiale, în special în cazul unor blocade motivate politic;

   Structuri și proceduri

32. subliniază faptul că UE trebuie să posede structuri de răspuns la situații de criză capabile, cu monitorizare permanentă și capacitate de răspuns, în măsură să furnizeze alerte rapide și o cunoaștere actualizată permanent de către toți actorii relevanți; constată că există o multitudine de centre de monitorizare la nivelul UE și că acest lucru pune probleme de eficiență a coordonării în caz de crize complexe, multidimensionale; ia act de înființarea Celulei de supraveghere în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, precum și de existența unui număr de centre de monitorizare sectoriale în cadrul departamentelor de specialitate ale Comisiei și ale structurilor UE; atrage atenția, în special, asupra Centrului de monitorizare și informare al DG ECHO, a Centrului pentru analiză strategică și capacități de răspuns din DG HOME, a Centrului operativ pentru crizele sanitare din DG SANCO, precum și asupra Celulei pentru situații din cadrul agenției Frontex;

33. reafirmă că trebuie evitate suprapunerile și trebuie asigurată coordonarea eficientă și coerența în acțiune, mai ales având în vedere deficitul actual de resurse; ia act de diferitele concepții cu privire la modul de raționalizare a acestor capacități multiple de monitorizare, unele bazate pe ideea unui punct central de coordonare, altele favorizând interconectarea mai bună a structurilor specializate;

34. consideră că gama largă de crize potențiale, de la inundații la atacuri sau dezastre CBRN, necesită, în mod inevitabil, un spectru larg de servicii și de rețele specializate, a căror fuzionare nu ar duce automat la o îmbunătățire a eficienței; consideră, în același timp, că toate serviciile specializate la nivelul UE ar trebui integrate într-un singur sistem securizat de informații, și invită Comisia și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să depună eforturi pentru a consolida coordonarea internă a platformei ARGUS;

35. subliniază că, în situații de criză majoră, este nevoie de coordonare politică la nivelul Consiliului; ia act de revizuirea Mecanismelor UE de coordonare în situații de urgență și de criză (CCA) și salută acordul în cadrul Consiliului privind noul cadru conceptual al CCA, care utilizează proceduri ordinare ale Consiliului (mai ales COREPER), în locul unor structuri ad-hoc; subliniază că răspunsul politic al UE coerent, eficient și în timp util la crize de o asemenea amploare și natură necesită doar un singur set de proceduri; consideră, prin urmare, că CCA ar trebui să sprijine și clauza de solidaritate;

36. încurajează eforturile de raționalizare și de integrare mai bună a multitudinii de platforme web pentru comunicarea și schimbul de informații despre situațiile de urgență, inclusiv pagina de internet cu Mecanismele UE de coordonare în situații de urgență și de criză (CCA), platforma ARGUS, Sistemul comun de comunicare de urgență și informații (CECIS) și Sistemul de Informații privind urgențele sanitare și bolile (HEDIS), pentru a permite o circulație neîntreruptă, liberă și eficientă a informațiilor, dincolo de granițele sectoriale și instituționale; ia act de decizia luată în cadrul Consiliului de a consolida pagina de internet a CCA, pentru a o folosi ca viitoare platformă web pentru situații de criză ce necesită o coordonare politică la nivelul UE;

37. susține dezvoltarea unei înțelegeri comune a situaților, element esențial în cazuri de crize majore multisectoriale, când autorităților publice trebuie să li se furnizeze actualizări rapide și complete; salută accentul pus în revizuirea CCA pe dezvoltarea unei înțelegeri și analize integrate a situațiilor (ISAA) pentru instituțiile UE și statele membre și invită Consiliul să asigure punerea sa în aplicare în timp util; subliniază faptul că înțelegerea comună a situației este imposibilă fără o cultură a partajării informațiilor, precum și că dezvoltarea acestei culturi este irealizabilă fără o diviziune clară a rolurilor;

38. salută transformarea prevăzută a Centrului de monitorizare și informare într-un Centru european de răspuns la situații de urgență, subliniind că acesta ar trebui să constituie unul dintre elementele de bază ale sistemului interconectat de reacție rapidă a UE; consideră că responsabilitatea de coordonarea a crizelor multisectoriale trebuie să fie stabilită de la caz la caz, în conformitate cu principiul „centrului de greutate”;

39. subliniază faptul că, în mediul global actual, în care interdependențele se înmulțesc, crizele majore care au dimensiuni ce pot justifica declanșarea clauzei de solidaritate vor avea probabil un caracter multidimensional și o dimensiune internațională, în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe afectate de acestea sau acțiunile internaționale necesare ca răspuns la acestea; subliniază rolul important ce urmează să fie jucat de SEAE în astfel de cazuri;

40. invită statele membre să își dezvolte capacitățile de acordare și primire de asistență, precum și să facă schimb de bune practici cu privire la modalitățile de simplificare a procedurilor naționale de coordonare a crizelor și la interacțiunea cu UE a propriilor centre naționale de coordonare; apreciază că ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, planificarea și efectuarea de exerciții de răspuns în situații de criză adecvate și la scară europeană, cu implicarea structurilor naționale de reacție la situații de criză și a structurilor UE corespunzătoare;

41. consideră că este esențial să se stabilească legăturile procedurale și organizatorice necesare între serviciile competente ale statelor membre, pentru a asigura buna funcționare a clauzei de solidaritate după activarea sa;

42. subliniază faptul că orice proces decizional în Consiliu, în urma unei cereri de asistență în temeiul clauzei de solidaritate, nu trebuie să prejudicieze capacitatea de reacție a UE și că răspunsul la criză prin intermediul mecanismelor existente, cum ar fi Mecanismul de protecție civilă, trebuie să poată demara imediat, indiferent de o astfel de decizie politică; atrage atenția asupra faptului că utilizarea resurselor militare pentru a sprijini operațiunile de protecție civilă este deja posibilă la nivel operațional, fără activarea clauzei de solidaritate, după cum reiese din cooperarea reușită între Comisie și Statul Major Militar al UE în cadrul operațiunile din Pakistan sau Libia;

43. subliniază necesitatea de a detalia procedura democratică de aplicat atunci când este invocată clauza de solidaritate, ceea ce ar trebui să asigure, de asemenea, responsabilitatea pentru deciziile luate și să includă implicarea corespunzătoare a parlamentelor naționale și a Parlamentului European; subliniază importanța prevenirii utilizării disproporționate a clauzei, în detrimentul drepturilor fundamentale;

44. constată că Parlamentul și Consiliul, în calitate de colegislatori și autorități bugetare, ar trebui să fie informate despre situația de la fața locului în caz de dezastru sau de atac care ar conduce la declanșarea clauzei de solidaritate, precum și despre originea și consecințele posibile ale acestora, astfel încât să se poată proceda la o evaluare exhaustivă și obiectivă, pe baza unor informații actualizate și concrete, la care să se poată face trimitere în viitor;

45. reamintește faptul că clauza de solidaritate impune o evaluare regulată din partea Consiliului European a amenințărilor cu care se confruntă Uniunea; consideră că astfel de evaluări trebuie să fie coordonate cu NATO și efectuate pe cel puțin două niveluri distincte, și anume, dintr-o perspectivă pe termen mai lung, în Consiliul European, printr-un proces care ar trebui să alimenteze și gândirea strategică care se va reflecta în viitoarele actualizări ale Strategiei europene de securitate și ale Strategiei de securitate internă, precum și printr-o trecere în revistă exhaustivă mai frecventă a amenințărilor curente;

46. consideră că evaluările amenințărilor trebuie să fie completate de evaluări ale riscurilor, care să analizeze amenințările în contextul vulnerabilităților existente, identificând, astfel, cele mai presante discrepanțe în materie de capabilități, pentru a fi soluționate; reamintește că, în cadrul implementării Strategiei de securitate internă, UE ar trebui să stabilească până în 2014 o politică coerentă de gestionare a riscurilor, care să facă legătura între evaluările amenințărilor și riscurilor și procesul decizional; reamintește, de asemenea, că, până la sfârșitul anului 2012, Comisia ar trebui să pregătească, pe baza unor analize de risc naționale, o prezentare generală transsectorială a riscurilor majore naturale și a celor provocate de om care UE se poate confrunta în viitor; încurajează statele membre să facă cunoscute propriile evaluări naționale ale riscurilor și planurile de gestionare a riscurilor, pentru a permite o efectuarea unei evaluări comune a situației;

47. subliniază că analizele comune privind riscurile multiple trebuie să utilizeze capacitățile Centrului de analiză a informațiilor al UE, bazându-se pe informații confidențiale comunicate reciproc și pe integrarea informațiilor primite de la toate organismele UE implicate evaluarea amenințărilor și a riscurilor, cum ar fi serviciile relevante din cadrul Comisiei (inclusiv DG HOME, DG ECHO și DG SANCO), precum și agențiile Uniunii (Europol, Frontex, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și altele);

48. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre ale UE, Adunării Parlamentare a NATO și Secretarului General al NATO.

  • [1]  10207/12.
  • [2]  Texte adoptate, P7_TA(2012)0207.
  • [3]  Texte adoptate, P7_TA(2011)0574.
  • [4]  Texte adoptate, P7_TA(2011)0404.
  • [5]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0419.
  • [6]  Concluziile Consiliului 15505/1/09 REV din 12 noiembrie.
  • [7]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0467.
  • [8]  Denumită în continuare „clauza de apărare reciprocă”, deși în tratat nu există o demunire specifică. Cf. în special „angajamentul privind apărarea reciprocă” din articolul V al tratatului de la Bruxelles modificat, despre care părțile semnatare consideră că este acoperit prin articolul 47 alineatul (7) din TEU (Declarația Președinției Consiliului Permanent al UEO din 31 martie 2010).
  • [9]  A se vedea: propunerea de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un mecanism de protecție civilă la nivelul Uniunii (COM(2011)0934).

OPINIE MINORITARĂ

privind raportul referitor la clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale

Comisia pentru afaceri externe, raportor: Ioan Mircea Pașcu

Opinie minoritară depusă de deputații GUE/NGL Sabine Lösing și Willy Meyer

Clauza de apărare reciprocă (articolul 42(7) TUE) transformă UE într-o alianță militară; clauza de solidaritate (articolul 222 TFUE) deschide calea intervențiilor militare în UE.

„Obligația” explicită de a reacționa „prin toate mijloacele” în caz de agresiune armată împotriva unui stat membru depășește clauza NATO de asistență reciprocă, întrucât include și atacurile nearmate.

În cazul clauzei de solidaritate, se solicită sprijin și în cazul atacurilor teroriste și al dezastrelor naturale sau antropice, ceea ce implică operațiuni militare pe teritoriul UE.

Atacurile cibernetice, pandemiile și crizele energetice pot conduce, de asemenea, la activarea clauzei de solidaritate.

Aceasta încurajează înarmarea, solicită armonizare și o cooperare consolidată cu NATO, coerență cu angajamentele din cadrul NATO, pledează pentru un CGUE.

Respingem acest raport din următoarele motive:

· nu se oferă o definiție clară a elementelor care intră sub incidența clauzei; nu se precizează dacă tulburările sociale sau grevele sunt considerate „dezastre provocate de om”;

· sunt preferate măsurile militare în locul celor civile în afara și în interiorul UE și se pune accentul exclusiv pe apărarea UE și pe soluțiile militare;

· este încurajată militarizarea și înarmarea.

Solicităm:

- o UE civilă, o soluționare civilă a conflictelor, neimpunerea unei obligații de asistență militară nici în interiorul, nici în afara UE;

- desfășurarea tuturor activităților strict în cadrul normelor dreptului internațional și al Cartei ONU;

- separarea strictă a UE de NATO și a capabilităților civile de cele militare.

AVIZ al Comisiei pentru afaceri CONSTITUȚIONALE (10.10.2012)

destinat Comisiei pentru afaceri externe

referitor la clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale

(2012/2223(INI))

Raportor pentru aviz (*): Andrew Duff

(*)      Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

SUGESTII

Comisia pentru afaceri constituționale recomandă Comisiei pentru afaceri externe, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.   Referire

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

- având în vedere decizia de a dizolva Adunarea UEO;

2.   Referirea 6 a (nouă)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

- având în vedere articolele 4 și 5 din Tratatul Atlanticului de Nord,

3.   Considerentul B a (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

Ba. întrucât securitatea și combaterea terorismului internațional sunt considerate priorități ale UE; întrucât este necesar ca toate statele membre să-și concerteze reacțiile și să adopte o strategie comună;

4.   Considerentul C a (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

Ca. întrucât obiectivele de securitate actuale includ un număr foarte mare de riscuri complexe și în schimbare, precum terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM), statele în curs de destrămare, conflictele stagnate și interminabile, criminalitatea organizată, amenințările cibernetice, penuria de surse de energie, degradarea mediului și riscurile conexe la adresa securității, dezastrele naturale sau provocate de om, pandemiile și altele similare;

5.   Considerentul C b (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

Cb. întrucât UE recunoaște o ordine internațională întemeiată pe un multilateralism eficace, pe baza dreptului internațional; întrucât, în acest mod, se materializează convingerea cetățenilor europeni că nicio națiune nu poate face față doar prin mijloace proprii la noile amenințări;

6.   Punctul 1

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

1. îndeamnă statele membre, Comisia și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să folosească integral potențialul tuturor dispozițiilor în domeniu ale tratatului și, în special, clauza de apărare reciprocă și clauza de solidaritate, pentru a oferi europenilor o solidă poliță de asigurare împotriva riscurilor grave de securitate, bazate pe o folosire eficientă a resurselor și pe o repartiție a sarcinilor și o împărțire a costurilor echitabile;

1. îndeamnă statele membre, Comisia și Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant să folosească integral potențialul tuturor dispozițiilor în domeniu ale tratatului și, în special, clauza de apărare reciprocă și clauza de solidaritate, pentru a asigura securitatea indivizibilă a tuturor statelor membre și a garanta că toți cetățenii europeni au aceleași garanții în materie de securitate și un nivel egal de protecție împotriva amenințărilor atât tradiționale, cât și neconvenționale, ținând seama de faptul că sunt necesare o folosire eficientă a resurselor și o repartiție a sarcinilor și o împărțire a costurilor echitabile;

7.   Punctul 2 b (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

2b. deși reafirmă că protecția integrității teritoriale și a cetățenilor rămâne în centrul politicii de apărare, îndeamnă Consiliul să urmeze abordarea NATO, care ia în considerare circumstanțele inevitabile în care se impune prevenirea amenințărilor externe pentru a promova interesele de securitate ale aliaților săi și în care este necesară proiecția forței;

8.   Punctul 4

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

4. subliniază că există o gamă largă de instrumente aflate la dispoziția Uniunii și a statelor membre pentru a face față unor evenimente excepționale, într-un spirit de solidaritate, cum ar fi Mecanismul de protecție civilă, Fondul de solidaritate, precum și posibilitatea de a acorda sprijin economic și financiar, în caz de dificultăți grave, după cum prevede articolul 122 din TFUE; reamintește, de asemenea, angajamentul de a dezvolta o solidaritate politică reciprocă în domeniul politicii externe și de securitate, în conformitate cu articolul 24 din TUE; subliniază că scopul clauzei de apărare reciprocă și al clauzei de solidaritate nu este înlocuirea vreunuia dintre aceste instrumente, ci completarea lor în caz de amenințări sau pagube extraordinare, mai ales atunci când răspunsul necesită o coordonare politică la nivel înalt și implicarea forțelor armate;

4. subliniază necesitatea ca UE să continue să dezvolte o abordare cuprinzătoare pentru a aborda amenințările și provocările mondiale pe baza gamei largi de instrumente aflate la dispoziția ei și a statelor membre, inclusiv, în ultimă instanță, prin mijloace militare; reamintește, de asemenea, angajamentul de a dezvolta o solidaritate politică reciprocă în domeniul politicii externe și de securitate, în conformitate cu articolul 24 din TUE; subliniază că scopul clauzei de apărare reciprocă și al clauzei de solidaritate nu este înlocuirea vreunuia dintre aceste instrumente, ci completarea lor în caz de amenințări sau pagube extraordinare, mai ales atunci când răspunsul necesită o coordonare politică la nivel înalt și implicarea forțelor armate;

9.   Punctul 6

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

6. reamintește statelor membre obligația lor clară de a furniza ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său; subliniază faptul că, deși o agresiune de mari proporții împotriva unui stat membru pare improbabilă în viitorul previzibil, atât apărării teritoriale tradiționale, cât și apărării împotriva noilor amenințări trebuie să li se acorde atenția necesară; reamintește, de asemenea, faptul că, pentru țările UE care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, tratatul prevede că, NATO rămâne temelia apărării lor colective și forul pentru implementarea acesteia, precum și faptul că angajamentele și cooperarea în domeniul apărării reciproce trebuie să fie în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul NATO

6. le reamintește statelor membre obligația clară în temeiul articolului 42 alineatul (7) din TUE de a furniza ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său; reamintește marea majoritate a statelor UE sunt membre NATO și că, în consecință, politica de securitate și apărare a Uniunii trebuie să fie în concordanță cu angajamentele asumate în cadrul NATO și să respecte totodată autonomia UE; ia act de caracterul specific al politicilor de securitate și apărare ale statelor UE care nu sunt membre NATO dar observă, în același timp, că clauza de asistență reciprocă a UE nu ar trebui activată în nicio situație fără a se consulta NATO și fără a încerca să se obțină angajamentul acestei organizații;

10. Punctul 7

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

7. subliniază, totodată, necesitatea la fel de importantă a pregătirii pentru situații care implică statele membre ale UE care nu fac parte din NATO sau teritorii ale statelor membre ale UE din afara zonei nord-atlantice, care nu intră, astfel, sub incidența Tratatului de la Washington, sau pentru situații în care nu s-a ajuns la vreun acord privind o acțiune colectivă în cadrul NATO;

7. subliniază totodată, acordându-i o importanță egală, necesitatea pregătirii pentru situații care implică statele membre ale UE care nu fac parte din NATO sau teritorii ale statelor membre ale UE din afara zonei nord-atlantice, care nu intră, astfel, sub incidența Tratatului de la Washington, sau pentru situații în care nu s-a ajuns la vreun acord privind o acțiune colectivă în cadrul NATO și în ceea ce privește utilizarea capabilităților sale, astfel cum este prevăzut în acordul Berlin Plus;

11. Punctul 9

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

9. subliniază importanța acțiunilor de descurajare și, prin urmare, necesitatea ca țările europene să posede capabilități militare credibile; încurajează statele membre să-și intensifice eforturile de colaborare în dezvoltare a capabilităților militare, în special prin intermediul inițiativelor complementare ale UE și NATO de „punere și utilizare în comun” și de „apărare inteligentă” , care reprezintă o modalitate extrem de importantă pentru perioadele în care se operează restrângeri ale bugetelor alocate apărării;

9. subliniază importanța acțiunilor de descurajare și, prin urmare, necesitatea ca țările europene să posede capabilități militare credibile; încurajează statele membre să-și intensifice eforturile de colaborare în dezvoltare a capabilităților militare, în special prin intermediul inițiativelor complementare ale UE și NATO de „punere și utilizare în comun” și de „apărare inteligentă” , care reprezintă o modalitate extrem de importantă pentru perioadele în care se operează restrângeri ale bugetelor alocate apărării; își reiterează, în acest context, apelul ca lucrările Agenției Europene de Apărare să fie respectate și valorificate pe deplin de ministerele de apărare naționale; încurajează, în plus, statele membre și SEAE să continue dezbaterea vizând instituirea cooperării structurate permanente prevăzută în Tratatul de la Lisabona;

12. Punctul 9 a (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

9a. consideră că, pentru a-și consolida cooperarea, atât NATO, cât și Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe consolidarea capabilităților lor de bază, pe îmbunătățirea interoperabilității și pe coordonarea doctrinelor, a planificărilor, a tehnologiilor, a echipamentelor și a metodelor lor de instruire;

13. Punctul 10

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

10. își reiterează apelul în favoarea armonizării sistematice a cerințelor militare, a planificării apărării și a procesului de achiziții la nivelul UE, care să corespundă cu nivelul de ambiție al UE și să se coordoneze cu procesul de planificare a apărării al NATO; luând în considerare nivelul crescut al garanțiilor de securitate oferite de clauza de apărare reciprocă, încurajează statele membre să ia în considerare cooperarea multinațională în domeniul dezvoltării capabilităților și, dacă este cazul, specializarea, ca principii de bază ale planificării apărării;

10. își reiterează apelul în favoarea armonizării sistematice a cerințelor militare, a planificării apărării și a procesului de achiziții la nivelul UE, care să corespundă cu nivelul de ambiție al UE și să se coordoneze cu procesul de planificare a apărării al NATO; luând în considerare nivelul înalt al garanțiilor de securitate oferite de clauza de apărare reciprocă, încurajează statele membre să ia în considerare cooperarea multinațională în domeniul dezvoltării capabilităților și, dacă este cazul, specializarea geografică și a funcțiilor, ca principii de bază ale planificării apărării

14. Punctul 15

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

15. subliniază necesitatea de a preveni orice caz de „hazard moral” în care unele state membre fie tentate să se bazeze excesiv pe solidaritatea altora și să subinvestească în propriile capabilități de securitate sau de răspuns în caz de dezastru; subliniază responsabilitatea fundamentală a statelor membre de a asigura protecția civilă și securitatea pe propriul lor teritoriul

15. subliniază necesitatea ca statele membre să investească în propriile capabilități de securitate și de răspuns în caz de dezastre, și nu să se bazeze excesiv pe solidaritatea altora; subliniază responsabilitatea fundamentală a statelor membre de a asigura protecția civilă și securitatea pe propriul lor teritoriu;

15. Punctul 16

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

16. consideră că clauza de solidaritate ar trebui să fie invocată în situații care depășesc capacitățile statului membru afectat sau care necesită un răspuns multisectorial ce implică mai mulți actori; subliniază că solidaritatea presupune și obligația de a investi în capabilități naționale adecvate;

16. consideră că clauza de solidaritate ar trebui să fie invocată în situații care depășesc capacitățile statului membru afectat sau care necesită un răspuns multisectorial ce implică mai mulți actori; subliniază că solidaritatea presupune și obligația de a investi în capabilități naționale și europene adecvate;

16. Punctul 32

[se mută punctul 32 și se introduce după punctul 27]

17. Punctul 33

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

33. invită statele membre să facă schimb de bune practici cu privire la modalitățile de simplificare a procedurilor naționale de coordonare a crizelor și la interacțiunea centrelor naționale de coordonare a crizelor la nivelul UE;

33. invită statele membre să își dezvolte capacitățile de acordare și primire de asistență, precum și să facă schimb de bune practici cu privire la modalitățile de simplificare a procedurilor naționale de coordonare a crizelor și la interacțiunea cu UE a propriilor centre naționale de coordonare; apreciază că ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, planificarea și efectuarea de exerciții de răspuns în situații de criză adecvate și la scară europeană, cu implicarea structurilor naționale de reacție la situații de criză și a structurilor UE corespunzătoare;

18. Punctul 33 a (nou)

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

 

33a. consideră că este esențial să se stabilească legăturile procedurale și organizatorice necesare între serviciile competente ale statelor membre, pentru a asigura buna funcționare a clauzei de solidaritate după activarea sa;

19. Punctul 35

 

Propunerea de rezoluție

Amendamentul

35. reamintește faptul că clauza de solidaritate impune o evaluare regulată din partea Consiliului European a amenințărilor cu care se confruntă Uniunea; consideră că astfel de evaluări trebuie să fie efectuate cel puțin la două niveluri separate: în cadrul Consiliului European, pe o perioadă mai mare, într-un proces care ar trebui să alimenteze și gândirea strategică ce se va reflecta în actualizările viitoare ale Strategiei europene de securitate și ale Strategiei de securitate internă, precum și prin elaborarea mai frecventă de prezentări cuprinzătoare ale amenințărilor actuale;

35. reamintește faptul că clauza de solidaritate impune din partea Consiliului European o evaluare regulată a amenințărilor cu care se confruntă Uniunea și coordonarea acestui exercițiu cu partenerii NATO; consideră că astfel de evaluări trebuie să fie efectuate cel puțin la două niveluri separate: în cadrul Consiliului European, pe o perioadă mai mare, într-un proces care ar trebui să alimenteze și gândirea strategică ce se va reflecta în actualizările viitoare ale Strategiei europene de securitate și ale Strategiei de securitate internă, precum și prin elaborarea mai frecventă de prezentări cuprinzătoare ale amenințărilor actuale;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

9.10.2012

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

14

9

0

Membri titulari prezenți la votul final

Alfredo Antoniozzi, Andrew Henry William Brons, Carlo Casini, Andrew Duff, Roberto Gualtieri, Enrique Guerrero Salom, Zita Gurmai, Gerald Häfner, Stanimir Ilchev, Constance Le Grip, David Martin, Morten Messerschmidt, Paulo Rangel, Algirdas Saudargas, Indrek Tarand, Rafał Trzaskowski, Manfred Weber, Luis Yáñez-Barnuevo García

Membri supleanți prezenți la votul final

Zuzana Brzobohatá, Andrea Češková, Marietta Giannakou, Anneli Jäätteenmäki, Vital Moreira, Helmut Scholz, György Schöpflin

AVIZ al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (15.10.2012)

destinat Comisiei pentru afaceri externe

referitor la clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale

(2012/2223(INI))

Raportor pentru aviz: Simon Busuttil

SUGESTII

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne recomandă Comisiei pentru afaceri externe, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A.  întrucât dezvoltarea treptată și consolidarea unei politici de apărare comune, urmărind mărirea autonomiei strategice a UE este un obiectiv primordial pentru Uniune;

B.  întrucât articolul 222 din TFUE („Clauza de solidaritate”) introduce, pentru prima dată,, o obligație legală a Uniunii și a statelor sale membre de a se ajuta reciproc în cazul unui atac terorist sau al unui dezastru natural sau provocat de om;

C. întrucât, dacă statelor membre continuă să le revină în primul rând responsabilitatea în ceea ce privește gestionarea crizelor pe teritoriul lor, caracterul transfrontalier al dezastrelor este din ce în ce mai pronunțat, putând depăși capacitatea de răspuns a unui singur stat membru, din care cauză acțiunea UE este utilă pentru comasarea eforturilor și a resurselor și coordonarea răspunsului;

1.  cere Comisiei și Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate să prezinte cu celeritate o propunere legislativă pentru implementarea clauzei de solidaritate, cu scopul de a mări capacitatea organizatorică și eficiența Uniunii în ceea ce privește gestionarea crizelor, atât în termeni de prevenire, cât și de răspuns;

2.  relevă necesitatea monitorizării și ameliorarea coordonării dintre statele membre și dintre instrumentele existente, precum și a identificării domeniilor neacoperite și a suprapunerilor;

3.  relevă că, la nivelul UE, există deja numeroase instrumente utile și că printre acestea se numără Mecanismele UE pentru coordonarea în situații de urgență și de criză, Protecția civilă europeană, Coordonarea operațională și de răspuns la criză a SEAE, Centrul de analiză a informațiilor al UE, Centrul pentru analiză strategică și capacități de răspuns al Comisiei, Prima rețea de acțiune rapidă a Europol, Planul de acțiune CBRN, Rețeaua Atlas, ARGUS și agențiile de tipul Frontex; remarcă faptul că clauza de solidaritate ar trebui să evite crearea unor instrumente noi și optează pentru coordonarea, adaptarea sau consolidarea acestor instrumente în scopul prevenirii și al răspunsului la dezastre și atacuri în conformitate cu principiile necesității și proporționalității;

4.  solicită Comisiei să precizeze situațiile care ar conduce la declanșarea clauzei de solidaritate și procedura democratică de aplicare a acesteia, care ar trebui, de asemenea, să asigure responsabilitatea pentru deciziile luate și să includă implicarea corespunzătoare a parlamentelor naționale și a Parlamentului European; încurajează Comisia să configureze un sistem echitabil care să stabilească modul în care ar trebui statele membre să comaseze echipamentul sau resursele necesare în spiritul solidarității, în caz de nevoie;

5.  cere statelor membre să mărească capacitatea de a răspunde obligațiilor ce le incumbă în temeiul clauzei de solidaritate în ceea ce privește acțiunea comună și asistența;

6   subliniază că clauza de solidaritate ar trebuie să fie declanșată în cadrul acelorași structuri și proceduri ca acelea avute în vedere pentru clauza de apărare reciprocă și remarcă faptul că Consiliul ar trebui să ia decizia în termen de cinci zile;

7.  solicită Comisiei să definească clar dezastrele și atacurile, permițând clauzei de solidaritate să acopere efectiv un evantai cuprinzător de situații în care este nevoie de solidaritate, prevenind totodată orice acțiune disproporționată, care ar încălca drepturile omului; remarcă faptul că clauza de solidaritate ar trebui să acopere și incidentele grave care survin în afara Uniunii și care afectează direct sau substanțial un stat membru;

8.  atrage atenția asupra faptului că articolul 222 din TFUE se referă în mod specific la amenințările teroriste și la protejarea societății împotriva acestora și reamintește, astfel, importanța strategiei UE de combatere a terorismului;

9.  consideră că obligația menționată la articolul 222 din TFUE, anume aceea ca Consiliul să efectueze regulat o evaluare a amenințărilor la adresa UE, constituie o componentă importantă a eforturilor UE de coordonare a politicilor preventive; solicită Comisiei să prezinte propuneri privind modalitatea optimă de implementare a acestei obligații;

10. consideră că Parlamentul și Consiliul, în calitate de colegiuitori și autorități bugetare, ar trebui să fie informate despre situația de la fața locului în caz de dezastru sau de atac care ar conduce la declanșarea clauzei de solidaritate, precum și despre originea și consecințele posibile ale acestora, astfel încât să se poată proceda la o evaluare exhaustivă și obiectivă, pe baza unor informații actualizate și concrete, la care să se poată face trimitere în viitor;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

11.10.2012

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

33

3

4

Membri titulari prezenți la votul final

Jan Philipp Albrecht, Roberta Angelilli, Rita Borsellino, Emine Bozkurt, Arkadiusz Tomasz Bratkowski, Simon Busuttil, Carlos Coelho, Ioan Enciu, Frank Engel, Cornelia Ernst, Tanja Fajon, Monika Flašíková Beňová, Kinga Gál, Kinga Göncz, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Anna Hedh, Sophia in ‘t Veld, Lívia Járóka, Juan Fernando López Aguilar, Monica Luisa Macovei, Svetoslav Hristov Malinov, Véronique Mathieu, Nuno Melo, Claude Moraes, Georgios Papanikolaou, Carmen Romero López, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Csaba Sógor, Renate Sommer, Nils Torvalds, Wim van de Camp, Axel Voss, Renate Weber, Tatjana Ždanoka, Auke Zijlstra

Membri supleanți prezenți la votul final

Stanimir Ilchev, Jan Mulder, Siiri Oviir, Marco Scurria

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Kay Swinburne, Salvatore Tatarella

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

25.10.2012

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

50

8

8

Membri titulari prezenți la votul final

Pino Arlacchi, Elmar Brok, Jerzy Buzek, Tarja Cronberg, Arnaud Danjean, Michael Gahler, Marietta Giannakou, Ana Gomes, Andrzej Grzyb, Anna Ibrisagic, Liisa Jaakonsaari, Anneli Jäätteenmäki, Jelko Kacin, Ioannis Kasoulides, Tunne Kelam, Evgeni Kirilov, Maria Eleni Koppa, Andrey Kovatchev, Eduard Kukan, Vytautas Landsbergis, Ryszard Antoni Legutko, Krzysztof Lisek, Sabine Lösing, Ulrike Lunacek, Mario Mauro, Willy Meyer, María Muñiz De Urquiza, Annemie Neyts-Uyttebroeck, Norica Nicolai, Raimon Obiols, Kristiina Ojuland, Ria Oomen-Ruijten, Justas Vincas Paleckis, Pier Antonio Panzeri, Ioan Mircea Pașcu, Alojz Peterle, Bernd Posselt, Hans-Gert Pöttering, Cristian Dan Preda, Fiorello Provera, Libor Rouček, Tokia Saïfi, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Nikolaos Salavrakos, Jacek Saryusz-Wolski, György Schöpflin, Werner Schulz, Laurence J.A.J. Stassen, Charles Tannock, Inese Vaidere, Geoffrey Van Orden, Kristian Vigenin, Sir Graham Watson, Boris Zala, Karim Zéribi

Membri supleanți prezenți la votul final

Laima Liucija Andrikienė, Charalampos Angourakis, Jean-Jacob Bicep, Véronique De Keyser, Andrew Duff, Diogo Feio, Hélène Flautre, Antonio López-Istúriz White, Marietje Schaake, Helmut Scholz, Luis Yáñez-Barnuevo García