Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
A şaptea legislatură - noiembrie 2010
PDF 1395k
CUPRINS
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR

TITLUL II  : PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE ŞI DE ALT TIP
CAPITOLUL 2  : PROCEDURI ÎN CADRUL COMISIEI

Articolul 48  : Rapoarte din proprie iniţiativă

(1)    În cazul în care, fără a fi fost sesizată printr-o consultare sau printr-o cerere de aviz în temeiul articolului 188 alineatul (1), o comisie are intenţia de a întocmi un raport asupra unui subiect care intră în competenţa sa şi de a prezenta Parlamentului o propunere de rezoluţie în domeniu, aceasta trebuie să solicite în prealabil autorizarea Conferinţei preşedinţilor. Un eventual refuz al acesteia trebuie să fie întotdeauna motivat. Dacă raportul conţine o propunere depusă de un deputat în conformitate cu articolul 42 alineatul (2), autorizaţia poate fi refuzată doar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 5 din Statutul deputaţilor şi la articolul 225 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Conferinţa preşedinţilor hotărăşte asupra solicitărilor privind autorizarea de a întocmi un raport în sensul alineatului (1) în conformitate cu dispoziţiile de aplicare pe care le stabileşte ea însăşi. În cazul în care unei comisii care a solicitat autorizarea de a întocmi un raport îi este contestată competenţa, Conferinţa preşedinţilor hotărăşte într-un termen de şase săptămâni în temeiul recomandării Conferinţei preşedinţilor de comisii sau, în lipsa recomandării, a preşedintelui acesteia din urmă. În cazul în care, în acest termen, Conferinţa preşedinţilor nu a adoptat o decizie, recomandarea este considerată ca fiind adoptată.

(2)    Propunerile de rezoluție conținute în rapoartele din proprie inițiativă sunt examinate de Parlament, în conformitate cu procedura prezentării succinte, prevăzută la articolul 139. Amendamentele la astfel de propuneri de rezoluție sunt admisibile în vederea examinării în plen doar dacă au fost depuse de raportor pentru a fi luate în considerare informații noi sau au fost depuse de cel puțin o zecime dintre deputați. Grupurile politice pot prezenta propuneri de rezoluție de înlocuire, în conformitate cu articolul 157 alineatul (4). Dispozițiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care obiectul raportului necesită o dezbatere prioritară în plen, în cazul în care raportul este întocmit în temeiul dreptului de inițiativă menționat la articolul 41 sau la articolul 42, sau în cazul în care raportul poate fi considerat un raport strategic, în conformitate cu criteriile stabilite de Conferința președinților (1).

(3)    În cazul în care obiectul unui raport intră sub incidența dreptului de inițiativă menționat la articolul 41, autorizația poate fi refuzată numai pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în tratate.

(4)    În cazurile menţionate la articolul 41 şi la articolul 42, Conferința președinților ia o decizie în termen de două luni.

(1)A se vedea Decizia Conferinței președinților cu privire la această chestiune, inclusă în anexa XVIII la Regulamentul de procedură.
Aviz juridic - Politica de confidențialitate