(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2004)0718),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 61 litera (c) şi articolul 67 alineatul (5) din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0154/2004),

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6–0074/2007),

1.   aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.   solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c) şi articolul 67 alineatul (5) a doua liniuţă,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(2),

întrucât:

(1)  Comunitatea şi-a propus să menţină şi să dezvolte un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei în care să se asigure libera circulaţie a persoanelor. În acest scop, Comunitatea trebuie să adopte, în special, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă necesare bunei funcţionări a pieţei interne.

(2)  Principiul accesului la justiţie este fundamental şi, pentru a asigura un acces mai bun la justiţie, Consiliul European, reunit la Tampere în 15-16 octombrie 1999, a solicitat statelor membre să stabilească proceduri extrajudiciare alternative.

(3)  Consiliul a adoptat concluzii cu privire la metodele alternative de soluţionare a litigiilor de drept civil şi comercial în 2000 şi a declarat că stabilirea principiilor de bază în acest domeniu este o etapă esenţială în dezvoltarea şi buna funcţionare a procedurilor extrajudiciare de soluţionare a litigiilor în materie civilă şi comercială în vederea simplificării şi îmbunătăţirii accesului la justiţie.

(4)  Comisia Europeană a prezentat în 2002 o Carte verde în care examina situaţia actuală a metodelor alternative de soluţionare a litigiilor în Europa şi angaja o vastă consultare cu statele membre şi părţile interesate privind posibile măsuri de încurajare a folosirii medierii.

(5)  Obiectivul de a asigura un acces mai bun la justiţie, ca parte a politicii Uniunii Europene de stabilire a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, trebuie să includă accesul la metodele de soluţionare a litigiilor atât judiciare cât şi extra-judiciare. Prezenta directivă trebuie să contribuie la buna funcţionare a pieţei interne, în special în ceea ce priveşte furnizarea şi obţinerea serviciilor de mediere.

(6)  Prezenta directivă se aplică de asemenea medierii între consumatori. Prin urmare, ar trebui luate în considerare caracteristicile medierii între consumatori. În special, ar trebui să cuprindă principiile menţionate în Recomandarea 2001/310/CE a Comisiei din 4 aprilie 2001 privind principiile pentru activitatea organelor extrajudiciare implicate în soluţionarea amiabilă a litigiilor de consum(3).

(7)  Medierea poate aduce o soluţionare extrajudiciară economică şi rapidă a litigiilor civile şi comerciale prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părţilor. Este mai probabil ca acordurile rezultate în urma medierii să fie executate voluntar şi să păstreze o relaţie amiabilă şi durabilă între părţi. Aceste avantaje sunt şi mai pronunţate în situaţiile care prezintă elemente transfrontaliere.

(8)  Este necesară, prin urmare, o legislaţie cadru, care să abordeze, în special, aspecte esenţiale ale procedurii civile, în vederea promovării accesului la mediere şi asigurării unui cadru juridic previzibil pentru părţile care recurg la mediere.

(9)  Statele membre sunt încurajate să aplice dispoziţiile prezentei directive şi cauzelor interne, în special, pentru a facilita buna funcţionare a pieţei interne. De asemenea, faptul că dispoziţiile prezentei directive sunt formulate ca fiind limitate la cauzele cu incidenţă transfrontalieră nu ar trebui să determine limitarea normelor de drept intern care reglementează în prezent forţa executorie a acordurilor rezultate în urma medierii, confidenţialitatea medierii sau efectul medierii asupra termenelor de prescripţie şi alte termene şi în cauze care nu se află sub incidenţa prezentei directive.

(10)  Prezenta directivă ar trebui să cuprindă procedurile în care două sau mai multe părţi la un litigiu transfrontalier sunt asistate de un mediator pentru a ajunge la un acord amiabil de soluţionare a litigiului, dar să excludă procedurile precum negocierile precontractuale sau procedurile cvasi-judiciare precum arbitrajul, concilierea judiciară, intervenţia unui avocat al poporului, plângerile consumatorilor, deciziile experţilor sau procedurile în care instanţele emit o recomandare formală, obligatorie sau nu, privind soluţionarea litigiului. Ar trebui să cuprindă şi cauzele în care o instanţă recomandă părţilor medierea sau în care legislaţia naţională prevede medierea, deşi rămâne în vigoare principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară, iar dispoziţiile legislaţiilor naţionale care prevăd caracterul obligatoriu al medierii sau o asociază unor stimulente ori sancţiuni nu ar trebui să împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. De asemenea, ar trebui să fie cuprinsă în domeniul de aplicare a prezentei directive şi medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la obiectul litigiului. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui extinsă pentru a cuprinde şi încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu sau cauzele în care instanţa sau judecătorul sesizat solicită asistenţă sau consiliere din partea unei persoane competente.

(11)  Având în vedere importanţa confidenţialităţii în procesul de mediere, un grad minim de compatibilitate cu normele de procedură civilă este necesar în ceea ce priveşte modul în care confidenţialitatea medierii este protejată în cadrul oricărei proceduri civile, comerciale, judiciare sau de arbitraj ulterioare. Ar trebui, de asemenea, inclusă posibilitatea instanţei de a atrage atenţia părţilor asupra medierii, ţinându-se seama de principiul conform căruia medierea este o procedură voluntară. Este necesar, de asemenea, să se prevadă un grad minim de compatibilitate a normelor de procedură civilă în ceea ce priveşte efectul medierii asupra termenelor de prescripţie şi a altor termene.

(12)  Medierea nu ar trebui considerată o soluţie secundară în raport cu procedura judiciară din cauza faptului că executarea acordurilor rezultate în urma medierii depinde de bunăvoinţa părţilor. De aceea, este necesar să se asigure că părţile la un acord scris rezultat în urma medierii pot solicita ca acordul respectiv să aibă forţă executorie, în măsura în care această forţă executorie este posibilă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea de executare. Conţinutul unui astfel de acord poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

(13)  Conţinutul unui acord rezultat în urma medierii, care devine executoriu într-un stat membru, va fi recunoscut şi declarat executoriu în celelalte state membre în conformitate cu legislaţia comunitară sau naţională aplicabilă, de exemplu în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială(4) sau al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti(5)

(14)  Deşi prezenta directivă reglementează medierea în materie de drept al familiei, domeniul său de aplicare cuprinde doar drepturile de care dispun părţile în temeiul legislaţiei statului membru în care se desfăşoară medierea. De asemenea, în cazul în care conţinutul unui acord rezultat în urma medierii în materie familială nu este executoriu în statul membru în care a fost încheiat şi în care se solicită executarea acestuia, prezenta directivă nu permite părţilor să eludeze legislaţia statului membru în cauză, acţionând astfel încât acordul să devină executoriu într-un alt stat membru, întrucât Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului prevede în mod expres că acordul trebuie să fie executoriu în statul membru în care a fost încheiat.

(15)  Pentru a asigura încrederea necesară între statele membre cu privire la respectarea confidenţialităţii, suspendarea prescripţiilor, recunoaşterea şi executarea acordurilor rezultate în urma medierii trebuie introduse mecanisme eficace de control al calităţii în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de mediere şi formarea mediatorilor.

(16)  Aceste mecanisme şi măsuri, care ar trebui definite de statele membre şi care pot include recursul la soluţii comerciale, ar trebui să asigure menţinerea flexibilităţii procesului de mediere şi autonomia părţilor. Comisia ar trebui să încurajeze măsurile de autoreglementare la nivel comunitar. În ceea ce le priveşte, statele membre ar trebui să încurajeze şi să promoveze aplicarea Codului de Conduită European pentru Mediatori, care va fi publicat de Comisie în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, asigurând, în acelaşi timp, garantarea calităţii medierii prin respectarea criteriilor menţionate şi definite în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluţionarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum(6) şi în Recomandarea 2001/310/CE: imparţialitate, transparenţă, eficienţă, corectitudine, reprezentare, independenţă, contradictorialitate, legalitate şi libertate. În acelaşi mod, în medierea între societăţi comerciale şi consumatori, statele membre ar trebui să promoveze aplicarea principiilor prevăzute în Recomandarea 2001/310/CE. De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

(17)  Este de dorit ca orice mediator sau organism vizat de Recomandarea 2001/310/CE să-i respecte principiile. Pentru a asigura diseminarea informaţiilor referitoare la aceste instituţii, Comisia înfiinţează o bază de date a sistemelor extrajudiciare pe care statele membre le consideră conforme cu principiile recomandării.

(18)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Aceasta are drept obiectiv, în special, să asigure respectarea deplină a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost recunoscut în articolul 47 al Cartei.

(19)  Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea efectelor acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(20)  În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda şi-au notificat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentei directive.

(21)  În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta şi nu i se aplică.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectiv

(1)  Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluţionarea litigiilor şi de a favoriza soluţionarea amiabilă a litigiilor prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare.

(2)  Prezenta directivă se aplică în materie civilă şi comercială. Aceasta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acte sau omisiuni în exercitarea autorităţii statului ("acta iure imperii").

(3)  În sensul prezentei directive, "stat membru" înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, cel puţin una dintre acestea domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al oricărei alte părţi.

(2)  Fără a aduce atingere alineatului (1), articolele 6 şi 7 se aplică cu privire la procedura judiciară ulterioară unei medieri în cazul în care, la data la care părţile convin să recurgă la mediere, instanţa sesizată în cazul unei proceduri judiciare ulterioare se află într-un stat membru altul decât statul membru în care cel puţin una dintre părţi domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită.

(3)  În sensul alineatelor (1) şi (2), statul membru în care o parte domiciliază sau îşi are reşedinţa obişnuită este determinat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 sau Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Articolul 3

Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

(a)  "Medierea" înseamnă o procedură structurată cu caracter voluntar, indiferent de cum este numită sau menţionată, în care două sau mai multe părţi într-un litigiu încearcă să ajungă la o înţelegere privind soluţionarea litigiului dintre ele cu ajutorul unui mediator. Această procedură poate fi iniţiată de părţi, sugerată sau impusă de o instanţă sau prevăzută de dreptul unui stat membru, cu condiţia respectării caracterului voluntar al medierii.

Noţiunea include medierea realizată de un judecător care nu este responsabil de niciuna dintre procedurile judiciare referitoare la respectivul litigiu. Cu toate acestea, nu include încercările instanţei sau ale judecătorului sesizat de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu.

(b)  "Mediator" înseamnă orice terţă persoană care este numită în condiţii ce permit să se presupună în mod rezonabil că medierea va fi realizată cu profesionalism, imparţialitate şi competenţă, indiferent de denumirea sau profesia sa în statul membru respectiv şi de modul în care a fost numită sau solicitată să realizeze medierea.

Articolul 4

Calitatea medierii

(1)  Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea de coduri de conduită şi aderarea la acestea de către mediatori şi organizaţiile ce asigură servicii de mediere, precum şi instituirea de alte mecanisme eficiente de control al calităţii pentru asigurarea serviciilor de mediere.

(2)  Statele membre încurajează formarea iniţială şi continuă a mediatorilor pentru a asigura realizarea corectă, eficientă, imparţială şi competentă a medierii în ceea ce priveşte părţile şi utilizarea procedurilor adecvate pentru circumstanţele specifice ale litigiului.

(3)  Statele membre încurajează dezvoltarea unui sistem de certificare a organelor naţionale care oferă cursuri de formare în domeniul medierii.

Articolul 5

Prezentarea la mediere

(1)  O instanţă în faţa căreia se prezintă o cauză poate, atunci când este cazul şi având în vedere toate circumstanţele cauzei respective, să invite părţile să recurgă la mediere pentru a soluţiona litigiul. De asemenea, instanţa poate invita părţile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere, în cazul în care astfel de sesiuni se organizează şi sunt uşor accesibile.

(2) (2)  Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere oricărei legislaţii naţionale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancţiuni, fie înainte, fie după demararea procedurii judiciare, cu condiţia ca legislaţia în cauză să nu împiedice părţile să-şi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.

(3)  Medierea este o procedură voluntară.

Articolul 6

Executarea acordurilor rezultate în urma medierii

(1)  Statele membre se asigură că părţile, sau una dintre părţi cu consimţământul expres al celorlalte, pot solicita ca conţinutul unui acord scris obţinut în urma medierii să devină executoriu, în măsura în care acest lucru este posibil şi nu contravine legislaţiei statului membru în care se introduce cererea.

(2)  Conţinutul acordului poate deveni executoriu printr-o hotărâre, o decizie sau printr-un act autentic eliberat de o instanţă sau de altă autoritate competentă în conformitate cu legislaţia statului membru în care se introduce cererea.

(3)  Statele membre informează Comisia care sunt instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente pentru a primi o cerere în conformitate cu alineatele (1) şi (2).

(4)  Niciuna dintre dispoziţiile prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoaşterii şi executării într-un alt stat membru a acordurilor rezultate în urma medierii care au devenit executorii în conformitate cu alineatele (1) şi (2).

Articolul 7

Confidenţialitatea medierii

(1)  Întrucât medierea trebuie să se desfăşoare cu păstrarea confidenţialităţii, statele membre se asigură, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, că nici mediatorii, nici părţile, nici persoanele implicate în administrarea procedurii de mediere nu au dreptul şi nu sunt obligaţi să divulge terţilor şi nici să furnizeze, prin mărturii în cadrul unor proceduri judiciare civile şi comerciale sau de arbitraj, informaţii rezultate dintr-o mediere sau legate de aceasta, cu următoarele excepţii:

(2)  Niciuna dintre dispoziţiile prevăzute la alineatul precedent nu împiedică statele membre să adopte măsuri mai stricte pentru a proteja confidenţialitatea medierii.

Articolul 8

Suspendarea prescripţiilor şi a altor termene

(1)  Pentru a se asigura că expirarea termenului de prescripţie şi a altor termene nu împiedică părţile care aleg medierea, în încercarea de a soluţiona un litigiu, să iniţieze ulterior o procedură judiciară cu privire la litigiul în cauză, statele membre se asigură că aceste termene nu expiră între:

(2)  Alineatul (1) nu aduce atingere dispoziţiilor privind termenele de prescripţie şi a altor termene din acordurile internaţionale la care statele membre sunt părţi semnatare, incompatibile cu prezentul articol.

Articolul 9

Informarea cetăţenilor

(1)  Statele membre se asigură că cetăţenii au acces, în special pe site-uri internet, la informaţiile referitoare la contactarea prestatorilor de servicii de mediere şi a mediatorilor.

(2)  Statele membre încurajează juriştii să-şi informeze clienţii cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere.

Articolul 10

Codul de Conduită European pentru Mediatori

Comisia publică Codul de Conduită European pentru Mediatori în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene ca o notificare fără efecte juridice.

Articolul 11

Dispoziţii privind punerea în aplicare

Până la 1 septembrie 2009, Comisia publică informaţii referitoare la autorităţile şi instanţele competente comunicate de către statele membre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

Articolul 12

Raportul

În termen de …(7), Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Dacă este necesar, raportul este însoţit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive. În raport se va analiza în special impactul prezentei directive în ceea ce priveşte dezvoltarea medierii atât în cauzele interne, cât şi în cele transfrontaliere. De asemenea, se va analiza necesitatea elaborării unei propuneri privind un instrument care să armonizeze termenele de prescripţie şi alte termene în mai mare măsură, pentru a facilita buna funcţionare a pieţei interne.

Articolul 13

Transpunere

(1)  Până la 1 septembrie 2008, statele membre asigură intrarea în vigoare a măsurilor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive sau adoptând toate măsurile preventive pentru a garanta în orice moment că se obţin rezultatele prevăzute în prezenta directivă, se asigură că părţile la mediere introduc măsurile necesare prin acorduri voluntare. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceste măsuri.

(2)  Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

(1) JO C 286, 17.11.2005, p.1. (2) Poziţia Parlamentului European din 29 martie 2007. (3) JO L 109, 19.4.2001, p. 56. (4) JO L 12, 16.01.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Comisiei (JO L 363, 20.12.2006, p. 1). (5) JO L 338, 23.12.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Comisiei (JO L 367, 14.12.2004, p. 1). (6) JO L 115, 17.4.1998, p. 31. (7) * ...