Parlamentul European ,

–   având în vedere Convenţia C87 a OIM privind libertatea de asociere şi apărarea dreptului sindical (1948), Convenţia C98 a OIM privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă (1949) şi Recomandarea R198 a OIM privind raporturile de muncă (2006),

–   având în vederea Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă(1) ,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 6 septembrie 2006 privind un model social european pentru viitor, care reiterează valorile comune ale Uniunii Europene de egalitate, solidaritate, nediscriminare şi redistribuire(2) ,

–   având în vedere articolele 136 - 145 din Tratatul CE,

–   având în vedere articolele 15, 20 şi 27 - 38 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene(3) , în special drepturile la protecţie în cazul unei concedieri nejustificate, şi la condiţii de muncă echitabile şi corecte,

–   având în vedere Carta Socială Europeană,

–   având în vedere Raportul din mai 2004 al Grupului la nivel înalt privind viitorul politicii sociale într-o Uniune Europeană extinsă,

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat "Programul comunitar de la Lisabona al Comisiei şi punerea sa în aplicare în 2006" (SEC(2006)1379),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind Agenda Socială (COM(2005)0033),

–   având în vedere programele naţionale de reformă de la Lisabona, astfel cum au fost prezentate de statele membre,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată "Europa globală: concurând pe plan mondial" (COM(2006)0567),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind Orientările integrate pentru creştere economică şi locuri de muncă (2005-2008) (COM(2005)0141),

–   având în vedere concluziile preşedinţiei din martie 2000, martie 2001, martie şi octombrie 2005 şi martie 2006,

–   având în vedere Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UCIPE şi CEIP(4) ,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 23 martie 2006 privind provocările de natură demografică şi solidaritatea dintre generaţii(5) ,

–   având în vedere Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(6) ,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 26 octombrie 2006 privind aplicarea Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor(7) ,

–   având în vedere Convenţia privind lucrătorii migranţi (dispoziţii suplimentare), adoptată în 1975 de către OIM,

–   având în vedere Convenţia privind agenţiile private de ocupare a forţei de muncă, adoptată în 1997 de către OIM,

–   având în vedere Agenda de lucru a OIM privind munca decentă,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată "Promovarea muncii decente pentru toţi: Contribuţia UE la punerea în aplicare pe plan mondial a agendei de lucru privind munca decentă" (COM(2006)0249),

–   având în vedere Directiva 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin(8) ,

–   având în vedere Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă(9) ,

–   având în vedere Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE](10) ,

–   având în vedere Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă(11) ,

–   având în vedere Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare şi consultare a lucrătorilor în întreprinderile şi grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară(12) ,

–   având în vedere Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă(13) ,

–   având în vedere Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi CES - Anexă: Acordul-cadru privind munca pe fracţiune de normă(14) ,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi avizele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorului, Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6-0247/2007),

A.   întrucât, într-o perioadă a globalizării, a progresului tehnologic rapid, a schimbărilor demografice şi a dezvoltării semnificative a sectorului serviciilor, îmbunătăţirea dreptului european al muncii, acolo unde este necesar să se ia în considerare nevoia de flexibilitate crescută, solicitată atât de către angajatori, cât şi de către salariaţi, precum şi dorinţa de o mai mare siguranţă pentru lucrători, constituie unul dintre elementele care asigură faptul că atât întreprinderile, cât şi lucrătorii sunt capabili să se adapteze cu succes, consolidând astfel valorile modelului social european,

B.   întrucât creşterea economică reprezintă una dintre condiţiile fundamentale pentru creşterea durabilă a ocupării forţei de muncă; întrucât politicile sociale, atunci când sunt elaborate în mod corespunzător, nu ar trebui considerate ca generând costuri ci pot constitui într-adevăr un factor pozitiv pentru creşterea economică a Uniunii Europene în sensul obiectivelor fixate de agenda de la Lisabona,

C.   întrucât Uniunea Europeană nu este numai o zonă de liber schimb, ci şi o comunitate cu valori comune, iar dreptul muncii ar trebui, în consecinţă, să reflecte aceste valori; întrucât principiile de bază ale dreptului muncii, care s-au dezvoltat în Europa rămân valabile; întrucât dreptul muncii asigură securitatea juridică şi protecţia pentru lucrători şi angajatori, fie prin intermediul legislaţiei, fie prin intermediului unei convenţii colective, sau printr-o combinaţie între cele două, şi întrucât aceasta reglementează echilibrul de forţe dintre lucrător şi angajator; întrucât succesul oricărui proces de schimbare în dreptul muncii va fi mai mare dacă lucrătorii se simt mai în siguranţă şi o astfel de siguranţă depinde, de asemenea, de uşurinţa găsirii unui nou loc de muncă,

D.   întrucât libera circulaţie a lucrătorilor este unul din principiile fundamentale ale UE, menţionate în articolul 39 din Tratatul CE, şi întrucât această libertate fundamentală ar trebui să fie însoţită de aplicarea eficientă a normelor care asigură respectarea principiului egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă;

E.   întrucât noile forme de contracte atipice şi contracte standard flexibile (spre exemplu, contracte de muncă cu fracţiune de normă, contracte cu durată determinată, contracte temporare de muncă prin agenţii de ocupare a forţei de muncă, contracte periodice pentru liber-profesionişti şi contracte pe proiecte), dintre care unele sunt nesigure prin natura lor, sunt din ce în ce mai frecvente pe pieţele muncii din cadrul Uniunii Europene,

F.   întrucât astfel de forme de raporturi contractuale, dacă sunt însoţite de garanţiile necesare de securitate a salariaţilor, pot contribui la obţinerea de către întreprinderi a adaptabilităţii necesare în noul context internaţional şi, în acelaşi timp, pot satisface nevoile specifice ale salariaţilor pentru un echilibru diferit între viaţa personală şi de familie şi formarea profesională,

G.   întrucât locurile de muncă cu fracţiune de normă au reprezentat aproximativ 60% din locurile de muncă nou create în Uniunea Europeană începând cu anul 2000 şi întrucât 68% dintre lucrătorii cu fracţiune de normă sunt mulţumiţi de orele lor de lucru; întrucât, cu toate acestea, acest grad de mulţumire este strâns legat de nivelul de protecţie acordat lucrătorilor cu fracţiune de normă de dreptul muncii şi securitatea socială,

H.   întrucât munca cu fracţiune de normă este în mod predominant caracteristică încadrării în muncă a femeilor, dat fiind că este deseori vorba de o strategie de compromis urmată de femei din cauza lipsei de centre accesibile şi disponibile pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor aflate în întreţinere,

I.   întrucât legislaţia comunitară existentă care promovează egalitatea între sexe nu şi-a realizat obiectivele până la această dată şi disparităţile salariale între sexe, precum şi lipsa unor dispoziţii privind reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi privind serviciile publice de îngrijire a copiilor rămân o preocupare esenţială pentru lucrătorii europeni,

J.   întrucât numărul locurilor de muncă temporară a crescut mai rapid în statele membre în care s-au făcut schimbări ale normelor relevante în vederea încurajării acestui tip de muncă; întrucât munca atipică poate fi benefică în cazul în care răspunde nevoilor lucrătorilor şi este voluntară; dar, întrucât, în prezent, nu se optează prea mult pentru munca atipică şi mulţi lucrători nu pot beneficia de drepturile fundamentale privind munca şi drepturile sociale, încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament,

K.   întrucât serviciile oferite de agenţiile temporare au fost excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne (15) ,

L.   întrucât 60% dintre persoanele care au acceptat acorduri contractuale atipice în 1997 au avut contracte standard în 2003, ceea ce înseamnă că, după 6 ani, 40% din lucrătorii cu contracte atipice încă nu au un statut de lucrători cu normă întreagă; întrucât această situaţie priveşte, în special, tinerii care intră în câmpul muncii tot mai mult pe poziţii care prezintă o nesiguranţă mult mai mare decât media în ceea ce priveşte condiţiile sociale şi de muncă, şi care riscă tot mai mult să rămână marginalizaţi pe piaţa muncii,

M.   întrucât creşterea recentă a numărului de contracte atipice a adus cu sine diferenţe între condiţiile de muncă în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa, care pot conduce la condiţii de muncă mai precare şi la rate mai mari de accidentare,

N.   întrucât, având în vedere că inegalităţile generează costuri economice directe şi indirecte, în timp ce, dimpotrivă, tratamentul egal generează avantaje competitive, realizarea acestuia constituie o importantă contribuţie strategică la dezvoltarea economică şi socială; întrucât Uniunea Europeană nu-şi poate permite, pe de altă parte, să nu utilizeze energia şi capacitatea productivă a femeilor, care reprezintă jumătate din populaţie,

O.   întrucât femeile se confruntă în prezent cu o triplă povară, şi anume creşterea participării acestora pe piaţa muncii, naşterea mai multor copii şi asumarea unui număr mai mare de responsabilităţi legate de îngrijirea familiei; întrucât, în aproape toate cazurile, femeile sunt cele care trebuie să facă compromisuri pentru a-şi adapta munca în funcţie de nevoile familiei şi care se confruntă cu niveluri ridicate de stres şi anxietate din cauza atribuţiilor profesionale şi de întreţinere,

P.   întrucât este o realitate faptul că sute de mii de femei nu au altă opţiune decât să accepte condiţii neregulamentare de angajare deoarece desfăşoară activităţi casnice în afara propriei gospodării sau au responsabilităţi de îngrijire a membrilor mai în vârstă ai familiei,

Q.   întrucât lucrătorii cu contracte atipice pot fi deseori expuşi unui risc mai mare decât colegii lor cu alte forme de contracte, din cauza absenţei unei formări profesionale şi a necunoaşterii riscurilor la care se expun şi a drepturilor lor,

R.   întrucât toţii lucrătorii ar trebui să beneficieze de o securitate şi protecţie adecvată în muncă, în mod independent de acordurile lor contractuale,

S.   întrucât în unele state membre negocierile colective ajută la funcţionarea flexibilă a pieţei muncii şi constituie un element cheie al dreptului muncii, dar şi un instrument esenţial de reglementare; întrucât condiţiile cu privire la relaţiile industriale trebuie respectate, iar tradiţiile privind relaţiile industriale şi ratele de sindicalizare variază în statele membre; întrucât statele membre ar trebui să promoveze dialogul social între partenerii sociali la toate nivelurile, deoarece aceasta poate fi o metodă eficientă care să contribuie la realizarea unor reforme adecvate ale dreptului muncii,

T.   întrucât măsurile luate la nivelul Uniunii Europene trebuie să respecte competenţa statelor membre în domeniul dreptului muncii şi principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii; întrucât, în acelaşi timp, Comisia trebuie să propună iniţiative legislative, atunci când acest lucru este considerat necesar pentru a sprijini un sistem de standarde sociale minime aplicabile în întreaga Uniune, în temeiul acquis-ului comunitar,

U.   întrucât, pentru a face faţă provocărilor economice actuale, Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura stabilitatea pieţelor muncii din statele membre, pentru a răspunde problemei concedierilor pe scară largă în anumite sectoare şi pentru a oferi cetăţenilor săi un nivel mai ridicat de sănătate şi siguranţă la locul de muncă, lucru esenţial pentru menţinerea condiţiilor de viaţă în armonie cu demnitatea umană şi cu valorile europene fundamentale,

V.   ìntrucât rata ridicată a şomajului din Europa reprezintă un eşec care necesită întreprinderea unor acţiuni care să faciliteze accesul mai multor persoane pe piaţa muncii, pentru a creşte mobilitatea şi pentru a-i ajuta pe lucrători să îşi schimbe locul de muncă fără a-şi sacrifica siguranţa; întrucât trebuie să fie prioritară crearea unui climat care să încurajeze crearea de locuri de muncă mai numeroase şi mai bune;

1.   salută o nouă abordare a dreptului muncii care are ca obiectiv includerea tuturor lucrătorilor, indiferent de situaţia contractuală a acestora;

2.   salută dezbaterile privind necesitatea îmbunătăţirii dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea şi anume faptul că atât angajatorii, cât şi salariaţii au nevoie de flexibilitate crescută, precum şi asigurarea unei mai mari siguranţe decât cea oferită acum de forme atipice de ocupare a forţei de muncă, precum şi pentru a consolida protecţia lucrătorilor vulnerabili, în vederea creării mai multor locuri de muncă şi de mai bună calitate şi a unei coeziuni sociale sporite, contribuind astfel la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona; consideră că îmbunătăţirea dreptului muncii trebuie să fie conformă cu principiile Cartei drepturilor fundamentale, în special cu titlul IV, şi trebuie să respecte şi să protejeze atât valorile modelului social european, cât şi drepturile sociale existente;

3.   salută larga varietate de tradiţii de muncă, contracte şi modele de întreprinderi existente pe pieţele de muncă;

4.   solicită crearea unor aranjamente contractuale sigure şi flexibile în contextul unei organizări moderne a muncii;

5.   consideră că printre priorităţile unei reforme a legislaţiei muncii în statele membre se numără:

6.   subliniază prioritatea socială şi economică reprezentată de creşterea ocupării forţei de muncă, astfel încât economia europeană să fie capabilă să concureze la nivel global şi să-şi îndeplinească promisiunile privind securitatea socială; evidenţiază faptul că actuala rată ridicată a şomajului din Europa subminează bunăstarea şi prosperitatea viitoare, precum şi competitivitatea europeană şi, chiar mai important, determină segregare socială;

7.   regretă, cu toate acestea, faptul că partenerii sociali nu au fost consultaţi astfel cum prevede articolul 138 din Tratatul CE, întrucât Cartea verde a Comisiei intitulată "Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului XXI" (COM(2006)0708) are în mod clar implicaţii importante pentru domeniul politicii sociale;

8.   consideră că, pentru ca dreptul muncii să răspundă provocărilor secolului al XXI-lea, aceasta trebuie să se concentreze într-o mare măsură mai degrabă asupra asigurării securităţii locului de muncă pe parcursul vieţii unui lucrător, decât asupra protejării anumitor locuri de muncă, înlesnind atât pătrunderea, cât şi rămânerea pe piaţa muncii, precum şi trecerea de la şomaj la angajare şi de la un loc de muncă la altul, prin intermediul unor politici active privind forţa de muncă, concentrate atât pe dezvoltarea capitalului uman pentru a mări capacitatea de integrare profesională, cât şi pe crearea unui climat de afaceri favorabil, precum şi pe îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă;

9.   consideră că raporturile de muncă care caracterizează ocuparea forţei de muncă şi activitatea profesională a cetăţenilor au fost supuse unor schimbări profunde în ultimul deceniu; constată că contractul cu normă întreagă şi cu durată nedeterminată este forma comună a raporturilor de muncă şi, ca atare, trebuie considerat ca referinţă pentru o aplicare coerentă şi uniformă a principiului nediscriminării; prin urmare, consideră că dreptul european al muncii trebuie să recunoască contractele de muncă cu durată nedeterminată ca formă generală de ocupare a forţei de muncă, garantând o protecţie socială şi a sănătăţii corespunzătoare, precum şi respectarea drepturilor fundamentale;

10.   în această privinţă, recunoaşte faptul că dispoziţiile referitoare la durata muncii trebuie să fie suficient de flexibile pentru a răspunde nevoilor angajatorilor şi ale lucrătorilor şi pentru a permite persoanelor să concilieze mai bine viaţa profesională cu viaţa de familie, precum şi pentru a proteja competitivitatea şi pentru a îmbunătăţi ocuparea forţei de muncă în Europa, fără a neglija sănătatea lucrătorilor;

11.   îşi exprimă dezacordul ferm cu privire la cadrul analitic prezentat în cadrul Cărţii verzi, conform căruia contractul de muncă standard cu durată nedeterminată este depăşit, accentuează segmentarea pieţei muncii şi discrepanţa dintre "interiorul" şi "exteriorul" pieţei şi, prin urmare, trebuie considerat ca un obstacol în calea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi a îmbunătăţirii dinamismului economic;

12.   subliniază faptul că legislaţia muncii este eficientă, corectă şi puternică doar dacă este pusă în aplicare în toate statele membre, se aplică în mod egal tuturor actorilor şi este controlată în mod regulat şi într-o manieră eficientă; solicită Comisiei să-şi consolideze, în cadrul iniţiativei "O mai bună legiferare", rolul de gardian al tratatelor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei sociale şi a muncii;

13.   subliniază faptul că studiile recente ale OCDE, precum şi alte studii, arată că nu există nicio dovadă în vederea susţinerii părerii conform căreia reducerea protecţiei împotriva concedierii şi micşorarea numărului de contracte standard de angajare facilitează creşterea ocupării forţei de muncă; subliniază faptul că exemplul ţărilor scandinave arată în mod clar că un nivel ridicat de protecţie împotriva concedierii şi standardele înalte de ocupare a forţei de muncă sunt în întregime compatibile cu sporirea ocupării forţei de muncă;

14.   constată că anumite forme de contracte atipice, dacă sunt corect încorporate în dreptul muncii şi al securităţii sociale, precum şi posibilitatea de a beneficia de învăţare continuă şi formare, pot contribui atât la îmbunătăţirea competitivităţii economice a Uniunii Europene, cât şi la satisfacerea diferitelor nevoi ale lucrătorilor, în funcţie de vârstă şi de perspectivele lor de carieră; recunoaşte, în acelaşi timp, că formele atipice de muncă trebuie să fie însoţite de sprijinirea lucrătorilor care sunt în tranziţie de la un loc de muncă la altul sau care trec de la un statut profesional la altul; constată, de asemenea, că, pentru a face această tranziţie rapidă şi durabilă, este necesar să se pună accentul pe intervenţia activă, care să permită lucrătorilor reîncadraţi în muncă să beneficieze de un anumit sprijin la nivelul veniturilor în această perioadă, sprijin absolut necesar pentru ca aceştia să-şi sporească şansele de angajare prin formare şi recalificare;

15.   subliniază faptul că este important ca această Carte verde să se concentreze asupra dreptului muncii în sine;

16.   remarcă accentul pus de Comisie asupra dreptului individual al muncii şi îndeamnă Comisia să promoveze dimensiunea colectivă drept unul dintre mijloacele de creştere atât a flexibilităţii, cât şi a siguranţei lucrătorilor şi angajatorilor;

17.   este ferm convins că orice formă de ocupare a forţei de muncă, fie atipică, fie standard, ar trebuie să beneficieze de un ansamblu de drepturi, indiferent de statutul specific al angajării, printre care: egalitatea de tratament, protecţia sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor, precum şi dispoziţii privind orele de lucru/odihnă, libertatea de asociere şi de reprezentare, negocierea colectivă, acţiunea colectivă şi accesul la formare; subliniază, în acelaşi timp, faptul că aceste aspecte trebuie consolidate în mod corespunzător la nivelul statelor membre, luând în considerare tradiţiile şi contextele socio-economice specifice din fiecare ţară; subliniază faptul că legislaţia comunitară nu este în contradicţie cu legislaţiile naţionale, ci trebuie considerată ca fiind complementară;

18.   observă că un aspect important al dreptului muncii din multe state membre îl reprezintă dreptul de a întreprinde acţiuni industriale, drept consacrat de altfel în tratat, şi că, în contextul acţiunilor introduse la Curtea de Justiţie, Comisia a declarat că forma specifică a unor acţiuni colective nordice este în concordanţă cu Tratatul CE; solicită Comisiei să respecte acordurile colective ca un tip specific al dreptului muncii, aşa cum este recunoscut de către Curtea de Justiţie;

19.   solicită ca toţi lucrătorii să aibă acces la acelaşi nivel de protecţie şi ca anumite grupuri să nu fie excluse în mod automat de la cel mai extins nivel de protecţie, aşa cum este adeseori cazul marinarilor, lucrătorilor de pe nave şi a lucrătorilor în larg, la fel ca şi al lucrătorilor din transportul rutier; solicită ca o legislaţie eficientă să se aplice tuturor persoanelor, indiferent de locul în care lucrează;

20.   consideră că sarcinile administrative excesive pot descuraja angajatorii să angajeze lucrători noi chiar şi în perioadele de creştere economică, înrăutăţind astfel perspectivele de locuri de muncă şi împiedicând pătrunderea lucrătorilor pe piaţa muncii; subliniază faptul că crearea de locuri de muncă reprezintă un obiectiv european prioritar, în conformitate cu deciziile Consiliului de la Lisabona din 2000;

21.   observă creşterea economiei informale şi, în special, exploatarea profesională a lucrătorilor fără acte şi consideră că cea mai bună soluţie de prevenire a acestui fenomen este concentrarea asupra instrumentelor şi mecanismelor de combatere a exploatării, inclusiv o mai largă şi mai bună punere în aplicare a dreptului muncii şi a standardelor de lucru, precum şi facilitarea încadrării legală în muncă şi concentrarea asupra drepturilor fundamentale ale omului aplicate lucrătorilor; invită statele membre să adopte norme de prevenire a exploatării lucrătorilor vulnerabili de către şefii organizaţiilor criminale şi să semneze şi să ratifice Convenţia ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora, precum şi semneze şi să ratifice Convenţia Consiliului Europei privind acţiunile privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane;

22.   constată cu mare îngrijorare faptul că, deşi recunoaşte că actualele condiţii de pe piaţa muncii creează inegalităţi între sexe, spre exemplu în ceea ce priveşte diferenţa de remunerare şi segregarea profesională şi sectorială, Cartea verde a Comisiei ignoră în întregime obligaţiile şi responsabilităţile enunţate în Comunicarea Comisiei intitulată "O foaie de parcurs pentru egalitatea între sexe" (COM(2006)0092);

23.   constată, tot cu mare îngrijorare, faptul că, deşi recunoaşte că femeile se confruntă cu un dezechilibru între viaţa lor profesională şi cea privată, Cartea verde deja-menţionată ignoră necesitatea urgentă a unor acţiuni pentru a reconcilia viaţa profesională şi viaţa privată cu provocările demografice astfel cum este necesar pentru respectarea Pactului european pentru egalitatea între sexe şi cu Comunicarea Comisiei privind viitorul demografic al Europei (COM(2006)0571);

24.   salută larga varietate de tradiţii de muncă, forme contractuale şi modele de întreprinderi existente pe pieţele de muncă;

25.   solicită crearea unor acorduri contractuale sigure şi flexibile în contextul unei organizări moderne a muncii;

26.   subliniază faptul că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt recunoscute drept unul dintre principalele motoare ale creării şi creşterii numărului de locuri de muncă în Europa, precum şi ale promovării dezvoltării sociale şi regionale; de aceea, consideră că este esenţială creşterea rolului IMM-urilor în crearea de locuri de muncă prin îmbunătăţirea dreptului muncii;

27.   consideră că, pentru o aplicare mai eficientă a legislaţiei comunitare, este necesar să se abordeze problema deficienţelor dialogului social actual din unele state membre datorate absenţei reprezentării salariaţilor în anumite sectoare în care cea mai mare parte a activităţii economice este desfăşurată de întreprinderi mici şi mijlocii cu mai puţin de 10 salariaţi (această lipsă de reprezentare fiind accentuată în special în unele dintre noile state membre);

28.   observă că structura actuală a dialogului social nu reuşeşte să includă mulţi dintre lucrătorii flexibili, menţionaţi în Carta verde, care nu sunt nici angajatori, nici salariaţi, şi care trebuie de asemenea consultaţi, pe lângă discuţiile dintre partenerii sociali;

29.   subscrie obiectivelor stabilite de Consiliu, care constau în mobilizarea tuturor resurselor naţionale şi comunitare necesare pentru crearea de forţă de muncă calificată, instruită şi capabilă să se adapteze uşor şi pentru crearea unei pieţe a muncii capabilă să răspundă provocărilor rezultate în urma combinării a două fenomene, şi anume globalizarea şi îmbătrânirea societăţilor europene;

30.   observă că, din cauza segmentării pieţei muncii, în multe dintre raporturile contractuale atipice, lucrătorul nu are decât un acces limitat la educaţie şi formare profesională, la pensie şi evoluţie profesională, că siguranţa locului de muncă este foarte scăzută şi locul de muncă este instabil; subliniază că o astfel de situaţie sporeşte nesiguranţa economică şi creează rezistenţă la schimbare şi la globalizare în general;

31.   observă că, în multe state membre, deoarece nu există sisteme de securitate socială adecvate, este imposibilă obţinerea unei pensii din al doilea pilon, ceea ce conduce la presiuni suplimentare asupra pensiilor de vârstă în primul pilon;

32.   consideră că motivaţia personală, combinată cu susţinerea din partea angajatorilor, precum şi cu accesibilitatea şi disponibilitatea structurilor, sunt cei mai importanţi factori în ceea ce priveşte participarea la procesul de învăţare continuă şi solicită dezvoltarea sectorului educaţional în sensul cerinţelor impuse de piaţa muncii şi al aşteptărilor personale ale lucrătorilor şi angajatorilor; accentuează necesitatea stabilirii unei legături adecvate între cariera profesională şi programele şcolare;

33.   subliniază nevoia urgentă de îmbunătăţire a nivelului educaţional al populaţiei în Uniunea Europeană şi îndeamnă Comisia, statele membre şi partenerii sociali să investească în învăţarea continuă şi în dezvoltarea capitalului uman, acestea fiind cele mai eficiente mijloace de a lupta împotriva şomajului pe termen lung; în acest sens, dezvoltarea competenţelor şi obţinerea calificărilor sunt în interesul general, aşa cum subliniază partenerii sociali europeni în cadrul acţiunii din 2006 pentru dezvoltarea continuă a competenţelor şi a calificărilor;

34.   este de părere că reformele din dreptul muncii ar trebui să faciliteze investiţiile întreprinderilor în dezvoltarea competenţelor lucrătorilor, să-i stimuleze să îşi îmbunătăţească propriile competenţe şi să garanteze că sistemele de securitate socială permit o astfel de abordare;

35.   subliniază importanţa ajungerii la un anumit nivel de armonizare a dreptului muncii, care se poate realiza prin directive şi acorduri colective şi prin metoda deschisă de coordonare; îndeamnă Comisia să ia în considerare diferenţele mari care există între pieţele de muncă ale statelor membre şi competenţa acestora în domeniu, dar reaminteşte obiectivul de a crea o Europă competitivă, inovatoare şi integratoare, o creştere cantitativă şi calitativă a locurilor de muncă;

36.   observă o punere în aplicare insuficientă a legislaţiei comunitare existente şi invită Comisia să consolideze cooperarea între autorităţile naţionale responsabile cu piaţa muncii; insistă asupra necesitaţii ca statele membre să asigure conformitatea legislaţiei în materie de sănătate şi securitate cu legislaţia comunitară;

37.   consideră că drepturile lucrătorilor transfrontalieri ar putea fi protejate corespunzător în temeiul legislaţiei relevante, dacă aceasta ar fi aplicată eficient, şi că scopul adoptării unei singure definiţii a lucrătorului şi a persoanei care desfăşoară o activitate independentă în temeiul dreptului comunitar este complex, din cauza diferenţelor majore dintre realităţile şi tradiţiile sociale şi economice la nivelul fiecărui stat membru; în acelaşi timp, este necesară o iniţiativă care să vizeze creşterea nivelului de convergenţă necesar pentru a garanta faptul că punerea în aplicare a acquis-ului comunitar este coerentă şi mai eficientă; această convergenţă trebuie să respecte drepturile statelor membre de a determina existenţa unui raport de muncă;

38.   recunoaşte că persoanele care lucrează pe cont propriu şi microîntreprinderile pot fi dependente din punct de vedere economic dacă pornesc cu o structură unipersonală; consideră, prin urmare, că adevăraţii liber-profesionişti, atunci când sunt dependenţi de o structură unipersonală, nu trebuie încadraţi într-o a treia categorie intermediară între liber-profesionişti şi salariaţi sau clasificaţi ca fiind salariaţi;

39.   reiterează poziţia Parlamentului în conformitate cu orientările privind angajarea, stabilite de Curtea de Justiţie,conform căreia orice definiţie a lucrătorului ar trebui să se bazeze pe situaţia de facto de la locul de muncă şi din momentul activităţii;

40.   solicită statelor membre să promoveze punerea în aplicare a recomandării privind raporturile de muncă adoptată de OIM în 2006;

41.   face apel la statele membre să ia act de faptul că recomandarea OIM de mai sus prevede că dreptul muncii nu trebuie să intervină în raporturile comerciale autentice;

42.   îndeamnă la utilizarea metodei deschise de coordonare în sfera politicii de ocupare a forţei de muncă şi a politicii sociale, aceasta fiind un instrument util în vederea schimbului celor mai bune practici, astfel încât să se răspundă provocărilor comune într-o manieră flexibilă şi transparentă şi luând în considerare condiţiile diverse de importanţă crucială pentru pieţele de muncă la nivelul fiecărui stat membru;

43.   recomandă statelor membre, Consiliului şi Comisiei ca, în cadrul metodei deschise de coordonare, să împărtăşească cele mai bune practici privind organizarea flexibilă a timpului de lucru şi să ţină cont de regimuri inovatoare privind timpul de muncă care realizează un bun echilibru între viaţa profesională şi cea familială;

44.   solicită Comisiei să continue colectarea şi analizarea informaţiilor cu privire la pieţele de muncă, astfel încât să se asigure că împărtăşirea celor mai bune practici privind politicile de ocupare a forţei de muncă urmate la nivelul fiecărui stat membru se bazează pe date fiabile, în special pe statistici omogene şi comparabile;

45.   solicită statelor membre să consolideze şi să actualizeze sistemele de protecţie socială şi să completeze politicile active de pe piaţa muncii, în special formarea şi învăţarea continuă, având în vedere noile realităţi de lucru legate de tranziţiile de pe piaţa muncii, şi să reintre pe piaţa muncii pentru a preveni orice dependenţă inutilă faţă de beneficiile şi munca din sectorul neoficial;

46.   condamnă cu fermitate orice înlocuire abuzivă a contractelor de muncă obişnuite cu noi forme de contracte, în absenţa oricărei necesităţi economice imperative, numai în scopul de a maximiza profiturile pe termen scurt într-o măsură considerabil sporită faţă de cea normală, în detrimentul publicului larg, al salariaţilor şi concurenţilor; subliniază că orice asemenea acţiune încalcă modelul social european, întrucât distruge definitiv consensul, imparţialitatea şi încrederea dintre angajatori şi salariaţi; îndeamnă statele membre şi partenerii sociali să întreprindă acţiuni în acest sens pentru a opri orice abuz iresponsabil;

47.   reaminteşte faptul că flexicuritatea este o combinaţie de flexibilitate şi securitate pe piaţa muncii, care permite atât creşterea productivităţii, cât şi calitatea locurilor de muncă, garantând totodată securitatea şi o viaţă de familie echilibrată pentru lucrătorii individuali şi permiţând întreprinderilor să pună în practică flexibilitatea necesară creării de noi locuri de muncă ca răspuns la nevoile fluctuante ale pieţei; este de părere că necesităţile de flexibilitate şi securitate nu sunt contradictorii, ci se susţin reciproc;

48.   subliniază faptul că flexicuritatea nu poate fi realizată decât având un drept al muncii eficient şi modern, care reflectă realităţile în constantă evoluţie în acest domeniu; observă că negocierile colective şi partenerii sociali puternici reprezintă o parte importantă a abordării flexicurităţii; crede, totuşi, că există diferite modele de flexicuritate; observă de asemenea că o abordare comună ar trebui să aibă la bază o combinaţie a capacităţilor de adaptare ale întreprinderilor şi ale lucrătorilor, asociată cu un nivel ridicat de protecţie socială, securitate socială, alocaţii de şomaj, politici active ale pieţei de muncă, precum şi posibilităţi de formare continuă; consideră că accesul la prestaţii sociale şi la servicii precum îngrijirea copiilor sau a altor persoane aflate în întreţinere contribuie în mare măsură la îndeplinirea acestor obiective;

49.   este de părere că definiţia flexicurităţii în Cartea verde a Comisiei este prea restrânsă; observă, totuşi, că Comisia va publica o comunicare în ceea ce priveşte flexicuritatea;

50.   consideră că lucrătorii în vârstă ar trebui să fie în măsură să rămână în câmpul muncii pe bază voluntară şi flexibilă şi să beneficieze de formări adecvate şi îngrijiri medicale la locul de muncă; subliniază nevoia urgentă de acţiuni pozitive care să încurajeze lucrătorii în vârstă să se întoarcă în câmpul muncii şi nevoia unei mai mari flexibilităţi în alegerea sistemului de pensii şi de pensionare;

51.   solicită Comisiei şi statelor membre să recunoască faptul că dreptul muncii are o influenţă imensă asupra comportamentului întreprinderilor şi că încrederea acestora în dispoziţii stabile, clare şi solide constituie un element-cheie în cadrul procesului de luare a deciziilor de a crea locuri de muncă mai numeroase şi de mai bună calitate şi, în consecinţă, solicită statelor membre să pună în practică şi să aplice în mod adecvat întreaga legislaţie comunitară existentă privind pieţele de muncă;

52.   solicită statelor membre să consolideze drepturile în materie de concediu de maternitate/paternitate şi cel pentru creşterea copilului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi;

53.   salută strategia concepută pentru a lupta împotriva muncii nedeclarate şi economiei subterane, care - deşi sunt prezente într-o pondere care variază în diferitele state membre - aduc pagube economiei, sunt dăunătoare consumatorilor, reduc veniturile din impozite şi conduc la o concurenţă neloială între firme; împărtăşeşte abordarea Comisiei de combatere a muncii nedeclarate printr-o coordonare strânsă între agenţiile guvernamentale de implementare, inspectoratele de muncă şi/sau organizaţiile sindicale ale lucrătorilor, administraţiile de asistenţă socială şi autorităţile fiscale, şi cere statelor membre să utilizeze metode noi bazate pe indicatori şi valori de referinţă ale diferitelor sectoare de activitate pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale;

54.   solicită statelor membre şi Comisiei lansarea unei campanii de informare direcţionată spre angajatori şi lucrători cu scopul de a atrage atenţia asupra regulilor minime din cadrul reglementărilor comunitare aplicabile, precum şi asupra Directivei privind detaşarea lucrătorilor şi efectele adverse ale muncii clandestine asupra sistemelor naţionale de securitate socială, finanţelor publice, concurenţei loiale, performanţei economice şi chiar asupra lucrătorilor;

55.   solicită acordarea unei atenţii speciale tinerilor lucrători care sunt angajaţi, în cea mai mare parte, în muncă temporară, astfel încât, lipsa lor de experienţă în muncă să nu conducă la accidente la locul de muncă; încurajează statele membre să facă schimburi de bune practici în această privinţă şi solicită agenţiilor de ocupare a forţei de muncă în regim temporar să sporească conştientizarea în rândul angajatorilor şi chiar a tinerilor lucrători;

56.   subliniază rolul partenerilor sociali în informarea şi formarea lucrătorilor şi angajatorilor asupra drepturilor şi obligaţiilor într-un raport de muncă şi în punerea în aplicare a dreptului existent în acest domeniu şi, prin urmare, solicită Comisiei să asigure sprijin tehnic pentru partenerii sociali şi să îi încurajeze să facă schimb de cunoştinţe şi experienţă pentru a îmbunătăţi condiţiile de lucru;

57.   subliniază rolul important pe care îl au partenerii sociali care au avut deja un anumit succes în reformarea pieţelor de muncă, şi anume prin încheierea de acorduri cu privire la concediul pentru creşterea copilului, munca cu fracţiune de normă şi contractele cu durată determinată, precum şi cu privire la munca la distanţă şi învăţarea continuă;

58.   consideră că statele membre trebuie să demonstreze o deschidere în dialogul cu partenerii sociali pe tema modernizării dreptului muncii pentru a răspunde la provocările secolului al XXI-lea, să ia în considerare argumentele partenerilor sociali şi să răspundă preocupărilor acestora;

59.   consideră că Comisia ar trebui să se consulte nu numai cu partenerii sociali stabiliţi, ci şi cu toate organizaţiile şi persoanele vizate de această legislaţie; constată în special că IMM-urile sunt în prezent slab reprezentate în cadrul procesului de consultare, în aceeaşi situaţie fiind şi lucrătorii care nu aparţin unui sindicat;

60.   remarcă rolul pozitiv al negocierii colective pe care îl poate juca negocierea colectivă la nivel naţional, la nivel sectorial şi la nivelul întreprinderilor în ceea ce priveşte raporturile de muncă şi organizarea muncii, creşterea productivităţii firmelor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, favorizând astfel creşterea nivelului ocupării forţei de muncă şi posibilitatea modificării acordurilor în vederea susţinerii rolului acestor acorduri colective şi a deschiderii acestui tip de negociere la soluţii apropiate de întreprindere, care avantajează salariaţii şi angajatorii;

61.   solicită Comisiei şi statelor membre, în cadrul programului de îmbunătăţire a procedurilor legislative, să coopereze constant cu partenerii sociali şi, atunci când este necesar, cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile pentru orice aspect legat de legislaţia muncii şi, în special, de politica socială, în vederea simplificării procedurilor administrative cu care se confruntă IMM-urile , facilitând situaţia financiară a acestora, şi în vederea creşterii competitivităţii lor pentru crearea de noi locuri de muncă;

62.   subliniază nevoia să se reglementeze răspunderea comună şi individuală pentru întreprinderile generale sau principale, pentru a combate abuzurile în ceea ce priveşte subcontractarea şi externalizarea lucrătorilor şi pentru a stabili o piaţă competitivă şi transparentă pentru toate întreprinderile pe baza unor condiţii egale în ceea ce priveşte respectarea standardelor şi condiţiilor de muncă şi, în special, solicită Comisiei şi statelor membre să stabilească în mod clar cine este responsabil pentru respectarea dreptului muncii şi pentru plata salariilor, contribuţiilor şi taxelor la asigurările sociale în cadrul unui lanţ de subcontractanţi;

63.   îşi exprimă convingerea fermă conform căreia crearea de locuri de muncă nesigure şi prost plătite nu constituie un răspuns adecvat tendinţei de relocalizare ce afectează tot mai multe sectoare; dimpotrivă, consideră că investiţia în cercetare, dezvoltare, formare profesională şi învăţare continuă ar fi capabilă să sprijine aceste sectoare care suferă în prezent de pe urma lipsei competitivităţii;

64.   solicită Comisiei să faciliteze stabilirea unui sistem de soluţionare a litigiilor, pentru a permite acordurilor europene între partenerii sociali să se transforme într-un instrument eficient şi flexibil care să promoveze o reglementare mai eficientă la nivel european;

65.   solicită statelor membre să înlăture restricţiile cu privire la accesul pe pieţele de muncă ale acestora şi să îmbunătăţească astfel mobilitatea lucrătorilor în cadrul UE, permiţând atingerea cu o mai mare uşurinţă a obiectivelor pieţei unice stabilite de Strategia de la Lisabona;

66.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor statelor membre şi ţărilor candidate.

(1) JO L 303, 2.12.2000, p. 16. (2) JO C 305 E, 14.12.2006, p. 141. (3) JO C 364, 18.12.2000, p. 1. (4) JO L 175, 10.7.1999, p. 43. (5) JO C 292 E, 1.12.2006, p. 131. (6) JO L 18, 21.1.1997, p .1. (7) Texte adoptate, P6_TA(2006)0463. (8) JO L 45, 19.2.1975, p. 19. (9) JO L 39, 14.2.1976, p. 40. (10) JO L 348, 28.11.1992, p. 1. (11) JO L 216, 20.8.1994, p. 12. (12) JO L 254, 30.9.1994, p. 64. (13) JO L 269, 5.10.2002, p. 15. (14) JO L 14, 20.1.1998, p. 9. (15) JO L 376, 27.12.2006, p.36.