Parlamentul European ,

–   având în vedere Cartea verde a Comisiei intitulată "Către o viitoare politică maritimă pentru Uniune: o viziune europeană privind oceanele şi mările" (COM(2006)0275),

–   având în vedere articolul 299 alineatul (2) din Tratatul CE,

–   având în vedere rezoluţia sa din 15 martie 2007 privind constrângerile insulare, naturale şi economice în contextul politicii regionale(1) ,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură

–   având în vedere raportul Comisiei pentru transport şi turism şi avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, precum şi cel al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, al Comisiei pentru pescuit şi al Comisiei pentru dezvoltare regională (A6-0235/2007),

A.   întrucât mările şi oceanele contribuie decisiv la grandoarea geografică şi la bogăţia UE, de-a lungul regiunilor sale cele mai periferice, oferind Uniunii 320 000 km de coastă şi adăpostind o treime din populaţia Europei, dintre care 14 milioane trăiesc în insule,

B.   întrucât între 3 şi 6% din produsul intern brut (PIB) al Europei provine din industria şi serviciile maritime, fără a ţine seama de valoarea materiilor prime, regiunile maritime contribuind cu 40% la PIB, iar 90% din comerţul extern al Uniunii Europene şi 40% din comerţul intern se realizează pe cale maritimă, flota Uniunii Europene reprezentând 40% din flota mondială,

C.   întrucât aplicarea strategiei de la Lisabona în cazul politicilor maritime nu priveşte doar obiectivele legate de îmbunătăţirea competitivităţii, ci trebuie să aibă şi un impact asupra celorlalţi piloni ai strategiei, cum ar fi crearea de locuri de muncă mai durabile şi de mai bună calitate în sectorul maritim, în cadrul UE,

D.   întrucât oceanele şi mările din Europa găzduiesc importante coridoare de transport pe care se efectuează o mare parte din volumul transporturilor; întrucât oceanele şi mările au încă un potenţial ridicat în ceea ce priveşte capacitatea la nivel mondial şi întrucât, în consecinţă, oceanele şi mările nu au numai o importantă valoare ecologică, ci şi una economică şi socială,

E.   întrucât transportul maritim participă cu aproximativ 4% la emisiile mondiale de CO2, ceea ce corespunde unei cantităţi de 1000 milioane de tone şi întrucât emisiile maritime nu fac obiectul Protocolului de la Kyoto; întrucât, în urma unui studiu efectuat de Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), emisiile maritime de gaze cu efect de seră vor creşte până în 2020 cu peste 70% şi întrucât, în afară de CO2, sunt emise anual şi cantităţi mari de alte gaze cu efect de seră din sistemele de răcire la bord,

F.   întrucât în numeroase domenii ale activităţii maritime, performanţele mai ridicate depind de ideile inovatoare cu privire la transportul maritim şi întrucât industria europeană a construcţiilor şi reparaţiilor navale, împreună cu reţeaua sa largă de producători de echipament şi de prestatori de servicii este forţa motrice pentru inovare în materie de material maritim,

G.   întrucât transportul maritim produce mai puţine gaze cu efect de seră pe tonă-milă decât oricare alt mijloc de transport, iar progresele tehnologice îmbunătăţesc în mod constant eficienţa acestui sector, întrucât există o puternică voinţă politică de promovare a transportului maritim ca modalitate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de transportul rutier de mărfuri,

H.   întrucât, conform evaluării Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu, aproximativ 80% din poluarea marină este cauzată de efluenţi tereştri,

I.   întrucât transportul maritim este responsabil şi de deversarea unor cantităţi considerabile de diferiţi efluenţi în mare, printre care apele reziduale rezultate din spălarea rezervoarelor, din bucătăriile la bord, din instalaţiile pentru spălătorii şi grupuri sanitare, apa de balast, deversarea neintenţionată de ulei în timpul manevrelor; întrucât în cursul funcţionării unei nave se formează şi diferite deşeuri solide şi doar o mică parte din acestea este predată în grupurile de colectare din porturi, deoarece cea mai mare parte din acestea este arsă pe mare sau aruncată peste bord,

J.   întrucât, în prezent, navele mari transportă la bord cantităţi importante de combustibil pentru propriile nevoi operaţionale, iar în cazul unor accidente sau incidente, acest combustibil poate cauza şi deja a cauzat daune ecologice însemnate, cu puţine posibilităţi de remediere,

K.   întrucât, conform evaluărilor oficiale, în jur de 80% din accidentele maritime pot fi atribuite direct erorii umane,

L.   întrucât, în prezent, cea mai mare parte a navelor mari sunt demontate în şantierele navale din părţile lumii în curs de dezvoltare, în condiţii sociale şi ecologice inacceptabile, şi că, în cele mai multe cazuri, vânzarea acestor nave cumpărătorilor din afara Europei constituie o modalitate de evitare a aplicării Convenţiei de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de deşeuri periculoase şi al eliminării acestora, conform căreia aceste nave ar face obiectul unei interdicţii de exportare, fiind deşeuri periculoase,

M.   întrucât cotele apelor mărilor au crescut, punând astfel în pericol regiunile, populaţiile şi industriile de coastă, cum ar fi turismul de coastă,

N.   întrucât diversitatea activităţilor maritime şi de coastă necesită o amenajare teritorială flexibilă din partea statelor membre şi a autorităţilor acestora,

O.   întrucât, pentru alte mijloace de transport, UE este unul dintre liderii mondiali în ceea ce priveşte limitarea emisiilor de substanţe poluante, graţie căreia industria europeană se numără printre cele mai inovatoare industrii pe plan mondial şi întrucât viitorul durabil al industriei europene poate fi asigurat pe termen lung numai prin inovaţie,

P.   întrucât UE dispune de o serie de agenţii, printre care Agenţia europeană pentru siguranţă maritimă (EMSA), Agenţia europeană pentru gestionarea cooperării operative la frontierele externe (FRONTEX), Agenţia pentru pescuit şi Agenţia pentru mediu, toate având responsabilităţi diferite în domeniul maritim şi întrucât între acestea nu există schimburi formale,

Q.   întrucât autostrăzile maritime se numără din 2004 printre cele 30 de proiecte prioritare ale reţelei de transport TEN, însă nu s-au înregistrat decât progrese foarte mici

R.   întrucât oceanele şi mările sunt baza tuturor formelor de viaţă pe pământ şi au un rol important în schimbarea climatică; întrucât un scop important al unei politici maritime integrate ar trebui să fie protejarea resurselor acestora şi continua lor conservare, întrucât un sfert din rezerva de peşti este în pericol, şi din acest sfert sunt supraexploatate 17% şi 7% au scăzut foarte mult, doar 1% din rezerve se refac încet şi întrucât 52% din rezervele de peşti sunt exploatate atât de mult, încât numărul lor nu poate fi reconstituit, iar cercetătorii avertizează că pescuitul comercial s-ar putea prăbuşi la mijlocul secolului (2048),

S.   întrucât pescuitul este un sector economic foarte bine reglementat şi, prin urmare, trebuie luate măsuri pentru a garanta că aceste reglementări se traduc prin bune practici şi rezultate pozitive, întrucât, pentru a garanta o rezervă de peşti durabilă, este necesar să se ia în considerare numeroşii factori care influenţează starea stocurilor de peşti, cum ar fi schimbările climatice, prădătorii, poluarea, explorarea şi forajele petroliere şi de gaze, centralele eoliene maritime şi extracţia de nisip şi pietriş,

T.   întrucât, în decursul a 20 de ani, sectorul european al pescuitului va suferi modificări din cauza factorilor externi, cum ar fi schimbările climatice şi acţiunile umane, şi întrucât această transformare este deja evidentă în cazul codului din Marea Nordului, este esenţială o abordare eficientă a cauzelor schimbărilor climatice,

U.   întrucât mările şi oceanele au un rol esenţial în producerea de energii alternative şi sporirea siguranţei aprovizionării cu energie,

V.   întrucât trebuie recunoscute caracteristicile specifice regiunilor şi insulelor celor mai îndepărtate, şi anume imigraţia ilegală, catastrofele naturale, transporturile şi impactul acestora asupra biodiversităţii,

W.   întrucât o mare parte a graniţelor externe ale UE sunt maritime, iar supravegherea şi protecţia acestora presupune costuri sporite pentru statele membre de coastă,

X.   întrucât Marea Mediterană şi Marea Neagră aparţin în comun mai multor state membre UE şi ţări terţe, ultimele dispunând de mai puţine resurse pentru punerea în practică a normelor de mediu şi a măsurilor de securitate şi siguranţă,

1.   salută Cartea verde menţionată anterior şi susţine abordarea integrată a politicii maritime, în care sunt descrise, pentru prima dată, politici precum şantierele navale, transportul maritim, siguranţa maritimă, turismul, pescuitul, porturile, mediul marin, cercetarea, industria, planificarea spaţiului etc. şi este subliniată interdependenţa între acestea; vede în aceasta o şansă pentru UE şi statele sale membre de a dezvolta o politică navală orientată către viitor, care să aibă la bază o combinaţie fericită între protecţia mediului marin şi o exploatare inovatoare şi inteligentă a mărilor, asigurându-se, totodată, că durabilitatea rămâne în centrul politicii maritime; consideră că Uniunea Europeană are şansa de a deveni pionierul unei politici maritime inovatoare şi durabile şi că, în acest scop, statele membre trebuie să acţioneze în acelaşi sens; consideră că, în viitor, Parlamentul European va evalua fiecare Preşedinţie a Consiliului în funcţie de progresele înregistrate în domeniul politicii maritime europene;

2.   salută existenţa unei politici maritime care solicită integrarea politicilor, a acţiunilor şi a deciziilor legate de afacerile maritime şi care promovează o mai bună coordonare, o mai mare deschidere şi o mai strânsă cooperare între toţi actorii ale căror acţiuni au un impact asupra oceanelor şi mărilor europene;

3.   constată că, în condiţiile în care responsabilitatea pentru politicile şi acţiunile maritime este împărţită între autorităţile UE, guvernele naţionale şi autorităţile regionale şi locale, la toate nivelurile de responsabilitate politică ar trebui să aibă o abordare mai coordonată, asigurându-se că acţiunile lor în domeniul maritim iau pe deplin în considerare multiplele interacţiuni între acestea;

4.   solicită Comisiei să ia în considerare diversele recomandări din rezoluţia din 15 martie 2007 menţionată anterior şi, în special, să facă o prioritate din înfiinţarea la Comisia Europeană a unei unităţi pentru insule, pentru a dezvolta o mult-aşteptată abordare trans-sectorială a problemelor acestor teritorii, precum şi pentru a acorda insulelor o importanţă corespunzătoare în programul statistic comunitar în ceea ce priveşte politica maritimă viitoare;

5.   sprijină principiul încadrării politicii maritime europene în Strategia de la Lisabona, pentru a facilita creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă într-un mod durabil, bazat pe cunoştinţe ştiinţifice; subliniază importanţa transportului maritim din punct de vedere al volumului transportului şi al impactului economic; încurajează Comisia să revizuiască legislaţia existentă în spiritul şi în contextul iniţiativei Comisiei pentru o legiferare mai bună şi al Strategiei de la Lisabona; subliniază că ar trebui acordată prioritate aplicării mai bune şi consolidării legislaţiei existente de către Comisia Europeană şi statele membre; subliniază valoarea adăugată europeană în iniţiativele practice, de exemplu în ceea ce priveşte mai buna coordonare şi cooperare între statele membre, pentru a evita eventualele suprapuneri sau contradicţii;

Schimbarea climatică - cea mai mare provocare a politicii maritime

6.   subliniază, având în vedere discuţiile actuale privind schimbările climatice şi prima publicare a celui de-al patrulea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice, că toţi participanţii trebuie să fie conştienţi că a venit timpul pentru a lua măsuri, iar Comunităţii îi mai rămân 13 ani pentru a preveni prin tehnologii noi o catastrofă climatică; constată că, în conformitate cu raportul, o serie de scenarii concrete pe plan mondial se referă la creşterea nivelurilor mărilor, cu efecte nocive în special pentru ţările cu deschidere la mare, valurile de căldură, inundaţiile, furtunile, focurile forestiere şi secetele; subliniază că există, de asemenea, o posibilă problematică în legătură cu refugiaţii din cauza catastrofelor climatice şi alte probleme privind securitatea internaţională, generate de eventuale conflicte asupra resurselor comune;

7.   subliniază că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol de frunte în combaterea schimbărilor climatice, fiind un deschizător de drumuri în acest sens, subliniază că Comunitatea ar trebui să-şi folosească toate atuurile în materie de cercetare şi inovaţie pentru a juca un rol precursor şi a se afirma la nivel internaţional;

8.   subliniază faptul că energia eoliană pe uscat şi în larg are un potenţial semnificativ pentru dezvoltare şi că ar putea aduce o contribuţie majoră în protejarea climei şi, de aceea, invită Comisiei să ia măsuri prin înfiinţarea unei secţii sau unităţi de coordonare pentru energia eoliană şi prin lansarea unui plan de acţiune privind energia eoliană;

9.   subliniază că politica maritimă europeană trebuie să joace un rol important în combaterea schimbărilor climatice, prin intermediul a cel puţin trei politici: mai întâi, emisiile navelor, precum cele de CO2, SO2 şi NOx trebuie reduse în mod drastic; în al doilea rând, trebuie introdusă comercializarea cotelor de emisii şi în domeniul transportului maritim; în al treilea rând, în transportul maritim trebuie utilizate şi promovate energiile regenerabile, cum ar fi energia eoliană şi energia solară; îndeamnă Comisia să propună măsuri legislative pentru reducerea efectivă a emisiilor de gaze cu efect de seră în zonele maritime şi îndeamnă Uniunea Europeană să ia măsuri decisive pentru a include sectorul maritim în convenţiile internaţionale asupra climei;

10.   este preocupat de rapoartele care sugerează că emisiile maritime de dioxid de carbon sunt mai mari decât cele estimate, reprezentând până la 5% din emisiile globale, şi sunt prevăzute să crească până la 75% în următorii 15 – 20 de ani, dacă nu se iau măsuri pentru a contracara această tendinţă; subliniază faptul că emisiile de gaze cu efect de seră provenind de la navele de pescuit sunt semnificative; constată lipsa progreselor în cadrul OMI în această privinţă, în ciuda mandatului dat prin Protocolul de la Kyoto în urmă cu zece ani;

11.   recunoaşte faptul că, pentru ca strategia maritimă să devină "pilonul de mediu" al politicii maritime, politicile trebuie să fie pe deplin complementare, pentru a asigura consecvenţă în abordarea UE; este de acord asupra faptului că depozitarea de dioxid de carbon în structurile geologice de sub fundul mării face parte dintr-un portofoliu de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi solicită crearea unui cadru legislativ şi de reglementare clar pentru desfăşurarea acestei tehnologii;

12.   insistă asupra faptului că planificarea proiectelor de dezvoltare de-a lungul coastei Comunităţii, şi anume cele de dezvoltare urbană, situri industriale, porturi şi porturi de ambarcaţiuni, locuri de recreere etc., trebuie să ia în consideraţie în mod expres consecinţele schimbărilor climatice şi creşterea aferentă a nivelurilor mării, incluzând frecvenţa mai ridicată şi forţa în creştere a furtunilor şi creşterea valurilor în înălţime;

13.   subliniază importanţa unei abordări integrate, cum ar fi politica de gestionare integrată a zonelor de coastă, pentru ca măsurile să fie eficiente;

Transportul european maritim mai bun cu nave europene mai bune

14.   subliniază faptul că transportul maritim este o componentă indispensabilă a sistemului economic mondial şi că, la ora actuală, transportul de mărfuri pe cale maritimă constituie una dintre metodele de transport cel mai puţin poluante; consideră, totuşi, că transportul maritim este o sursă însemnată de poluare şi de aceea o echilibrare durabilă între protecţia mediului şi exploatarea economică a oceanelor europene este neapărat necesară, în timp ce garantarea durabilităţii trebuie să constituie o prioritate absolută; solicită Comisiei să păstreze acest echilibru la momentul redactării viitoarelor sale propuneri privind politica maritimă şi portuară;

15.   subliniază că promovarea transportului maritim ca mijloc durabil de transport necesită dezvoltarea şi extinderea porturilor şi a zonelor portuare; constată că porturile sunt deseori amplasate chiar pe siturile Natura 2000, sau în zone adiacente acestora, zone protejate conform directivelor referitoare la păsări sălbatice(2) şi habitate(3) şi subliniază necesitatea unor abordări şi iniţiative constructive de către operatorii portuari şi instituţiile de conservare a naturii pentru a ajunge la soluţii acceptabile pentru autorităţile portuare, autorităţile de reglementare şi societate în general, care să respecte spiritul şi scopurile directivelor, permiţând în acelaşi timp porturilor să-şi menţină rolul central de spaţii globale de acces;

16.   politica maritimă europeană ar trebui să încerce să menţină şi să consolideze poziţia sectorului maritim şi a activităţilor specializate europene şi să evite promovarea trecerii sub pavilioanele unor ţări terţe, lucru care pune în pericol securitatea şi protecţia mărilor şi sărăceşte economia europeană; subliniază că protecţia mediului marin se poate realiza mai bine dacă reglementările internaţionale se aplică tuturor navelor, indiferent de pavilion şi de portul de escală;

17.   consideră că sectorul construcţiei maritime europene, inovator şi competitiv, este primordial pentru creşterea durabilă, conform Strategiei de la Lisabona; subliniază că, având în vedere creşterea capacităţilor de producţie în exteriorul Uniunii, evoluţiile pozitive legate de şantierele navale europene în ultimii ani nu ar trebui să dea naştere unui sentiment de autosatisfacţie şi solicită, prin urmare, depunerea unor eforturi suplimentare pentru a ameliora competitivitatea şi a asigura condiţii egale pentru toţi operatorii;

18.   îndeamnă Comisia ca, în cadrul OMC, să sprijine şantierele navale europene, expuse continuu unei concurenţe neloiale din partea constructorilor asiatici de vapoare;

19.   salută documentul de lucru al Comisiei intitulat "Raport privind stadiul de evoluţie a programului LeaderSHIP 2015" (COM(2007)0220) şi subliniază în special succesul noii abordări detaliate a politicii industriale promovate de LeaderSHIP 2015, care a fost una dintre primele iniţiative sectoriale;

20.   subliniază că o mai bună coordonare şi cooperare (transfrontalieră) între porturile maritime şi o repartizare mai echilibrată a responsabilităţilor între toate porturile europene poate contribui în mod considerabil la evitarea transportului nedurabil pe uscat;

21.   nu vede în rolul primordial al UE în materie de consolidare a valorilor-limită un obstacol, ci o şansă pentru industria europeană; în acest sens, solicită statelor membre şi Comunităţii să promoveze mai mult cercetarea şi dezvoltarea unor tehnici portuare şi maritime mai eficiente şi mai curate;

22.   admite faptul că emisiile navelor care poluează atmosfera le vor depăşi pe cele provenite de la surse de pe uscat în viitorul estimat, reaminteşte solicitarea sa în contextul strategiei tematice asupra calităţii aerului, ca statele membre şi Comisia să ia măsuri urgente pentru a reduce emisiile din sectorul navigaţiei şi Comisia să înainteze propuneri în acest sens:

23.   consideră că promovarea, printre altele, a utilizării biocombustibililor în transportul maritim şi continuarea cercetărilor în acest domeniu, precum şi promovarea utilizării energiei eoliene pentru propulsarea vapoarelor, alături de o serie de măsuri fiscale de stimulare în favoarea utilizării acestui tip de combustibili şi de un sprijin sporit acordat cercetării şi dezvoltării ar putea reduce în mod considerabil utilizarea de combustibili fosili şi emisiile de CO2; subliniază, totuşi, necesitatea existenţei unei obligaţii de certificare ecologică şi socială pentru aceşti biocombustibili, precum şi faptul că eficienţa lor climaterică şi echilibrul emisiilor de CO2 trebuie să fie indiscutabile pe întreaga durată a ciclului lor de viaţă;

24.   consideră că eforturile de prevenire şi tratare a poluării cauzate de nave nu ar trebui să vizeze doar poluarea cu petrol, ci toate tipurile de poluare, în special cele cauzate de substanţele periculoase şi nocive; consideră, în acest sens, că rolul jucat de EMSA este esenţial şi că aceasta ar trebui să preia tot mai multe sarcini, deşi acestea ar trebui să fie întotdeauna complementare sarcinilor îndeplinite de statele membre în domeniile prevenirii şi tratării poluării; consideră, prin urmare, că este necesar să se garanteze o siguranţă financiară adecvată pentru finanţarea sarcinilor atribuite EMSA;

25.   salută sistemul operaţional CleanSeaNet de supraveghere şi detectare a poluărilor cauzate de nave, care va ajuta statele costiere să localizeze şi să identifice poluatorii în zonele geografice aflate sub jurisdicţia lor; solicită statelor membre să transpună cu promptitudine Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea unor sancţiuni în caz de încălcare1(4) ;

26.   recunoaşte activităţile Comisiei în domeniul siguranţei maritime şi a navelor în urma catastrofelor navale "Erika" şi "Prestige", care s-au oglindit mai ales în pachetele de măsuri privind siguranţa maritimă;

27.   îndeamnă Consiliul privind transporturile să examineze cât mai curând al treilea pachet de măsuri privind siguranţa în transporturile maritime şi să ia o decizie, împreună cu Parlamentul European, pentru a împiedica scăderea credibilităţii;

28.   îndeamnă Comisia să consolideze toate măsurile privind răspunderea civilă şi penală în cazul producerii unui accident sau al unui incident, cu deplina respectare a principiilor subsidiarităţii şi al repartizării competenţelor, precum şi a cadrului juridic internaţional;

29.   reaminteşte Rezoluţia sa din 21 aprilie 2004 cu privire la îmbunătăţirea siguranţei maritime(5) şi invită Comisia să ţină mai mult cont de "factorul uman" în demersurile sale viitoare;

30.   observă cu îngrijorare că Marea Baltică este acum una dintre cele mai poluate mări din lume şi îi reaminteşte Comisiei solicitarea sa anterioară cu privire la elaborarea unei recomandări de strategie a UE pentru zona baltică, propunând măsuri de îmbunătăţire a stării mediului Mării Baltice, în special pentru reducerea eutrofizării zonei baltice şi pentru prevenirea deversărilor de petrol şi alte substanţe toxice şi dăunătoare în mare; reaminteşte faptul că instrumentele existente pentru cooperare, precum programele INTERREG, ar trebui exploatate pe deplin atunci când se pun în aplicare proiecte inter-regionale în vederea îmbunătăţirii stării mediului baltic;

31.   solicită, pentru regiunile maritime sensibile ecologic şi greu navigabile din Marea Baltică, mai ales pentru fosa Kadet, strâmtorile Skagerrak/Kattegatt, Marele Belt şi Sound, realizarea unor zone speciale, care nu au voie să fie traversate de nave maritime, mai ales de nave petroliere, fără un pilot de mare largă şi invită Comisia şi statele membre să iniţieze elaborarea măsurilor necesare în acest sens în cadrul instanţelor internaţionale competente, mai ales în cadrul OMI;

32.   reaminteşte Comisiei de solicitarea sa de a prezenta Parlamentului şi Consiliului, cât mai repede posibil, o propunere pentru a asigura că, în navele noi, hidrocarburile care servesc drept combustibili sunt, de asemenea, depozitate în rezervoare cu înveliş dublu, deoarece navele portcontainere folosesc de multe ori păcura grea drept combustibil, a cărui cantitate poate depăşi cu mult încărcăturile navelor petroliere mai mici; consideră că, înainte de a prezenta o astfel de propunere, Comisia ar trebui să decidă dacă normele OMI stabilite în Rezoluţia MEPC 141(54) sunt suficiente pentru a garanta un transport sigur al hidrocarburilor folosite pentru propulsia navelor;

33.   îndeamnă Comisia să intensifice măsurile de supraveghere a aplicării normelor privind utilizarea obligatorie a învelişului dublu;

34.   solicită tuturor navelor care acostează în porturile europene să aibă cele mai înalte standarde de siguranţă; se exprimă în favoarea unui rol de pionierat al Europei în acest sens; este conştient că aceste cerinţe nu pot fi extinse la navele din zona de 200 leghe;

35.   este preocupat că tot mai puţine persoane tinere calificate lucrează ca ofiţeri şi echipaj pe navele europene şi că, prin aceasta, va apărea un exod masiv al personalului calificat; este de părere că oferirea unor condiţii mai bune de lucru, în conformitate cu normele stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), poate contribui la atragerea mai multor europeni către o carieră în domeniul maritim;

36.   îndeamnă statele membre şi părţile interesate din sectorul maritim să revizuiască planurile de carieră şi oportunităţile de formare pe întreg parcursul vieţii din sectorul maritim, în primul rând pentru a permite o mai bună punere în practică a aptitudinilor şi experienţei acumulate şi, în al doilea rând, pentru introducerea unor sisteme de conversie de la ocupaţiile desfăşurate pe uscat la cele desfăşurate pe mare, astfel încât să se poată menţine know-how-ul, iar perspectivele de carieră să devină mai atractive;

37.   susţine negocierile curente cu privire la un acord între partenerii sociali din Uniunea Europeană pentru punerea în aplicare a Convenţiei OIM privind standardele de muncă în sectorul maritim din 2006, ţinând seama de clauza de menţinere a nivelului de protecţie menţionată acolo; sprijină obligativitatea ratificării şi punerii în aplicare a acestei Convenţii de către statele membre, în cadrul viitoarei politici maritime a UE; solicită Comisiei să îşi folosească întreaga influenţă, astfel încât adoptarea Convenţiei OIM, eşuată în 2005, să aibă loc cu succes în 2007;

38.   consideră că, după cum se sugerează în Cartea verde menţionată anterior, excluderea navigatorilor din directivele sociale ar trebui să fie revizuită de către partenerii sociali;

39.   observă excluderea pescarilor şi a navigatorilor din legislaţia socială europeană cu privire la mai multe aspecte (de exemplu, Directiva 98/59/CE(6) privind concedierile colective, Directiva 2001/23/CE(7) privind protecţia drepturilor lucrătorilor în cazul unui transfer de întreprinderi, afaceri sau al unor părţi din întreprinderi sau afaceri,Directiva 2002/14/CE(8) privind informarea şi consultarea lucrătorilor, precum şi Directiva 96/71/CE(9) privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii); solicită Comisiei verificarea acestor derogări în strânsă cooperare cu partenerii sociali;

40.   invită statele membre şi proprietarii navelor să instituie un parteneriat pentru formarea unor marinari şi ofiţeri de calitate, aşa cum s-a realizat deja cu succes în Danemarca şi, în cadrul politicii lor de educare şi de formare, să le facă cunoscut patrimoniul maritim, care să fie mai bine apreciat de aceştia, şi să încurajeze activităţile şi profesiile legate de mare; invită Comisia să creeze condiţiile necesare pentru susţinerea financiară şi consilierea unor astfel de parteneriate;

41.   solicită introducerea unei etichete europene de calitate, în conformitate cu sistemul de clasificare al "listei albe" a OMI, pentru navele care satisfac cele mai recente standarde în materie de siguranţă şi de condiţii sociale, ceea ce va garanta acestor nave un tratament preferenţial în cadrul controlului de către statul portului;

42.   constată lipsa de experţi şi de profesionişti bine pregătiţi cu care se confruntă industria; propune organizarea de cursuri speciale pentru căpitanii şi echipajele de pe navele de pescuit pentru a le permite dobândirea de cunoştinţe ştiinţifice de bază legate de sectorul lor, în special cunoaşterea importanţei bunei gestionări a mediului şi a durabilităţii ca sprijin pentru dezvoltarea progresivă a unei abordări bazate pe ecosisteme, în vederea gestionării cu succes a pescuitului;

43.   îndeamnă Comisia să elaboreze planuri de reconversie profesională pentru pescari, încurajându-i să se orienteze către noi practici care promovează utilizarea cunoştinţelor legate de lucrul pe mare; indică sectoarele acvaculturii off-shore şi ecoturismului ca potenţiale alternative;

44.   subliniază importanţa îmbunătăţirii imaginii sectorului pescuitului care, în prezent, nu se bucură de prestigiu; consideră că îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi de siguranţă la bordul navelor, precum şi a salarizării şi, în general, a condiţiilor pentru echipaje poate fi obţinută numai într-o industrie durabilă şi profitabilă şi prin consacrarea mai multor resurse pentru cercetare şi educaţie în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor şi a aptitudinilor;

45.   constată că crearea unor condiţii de igienă, de securitate şi de confort pentru lucrătorii din industria pescuitului, fie că este vorba de pescarii înşişi sau de lucrătorii din sectoarele în amonte sau în aval, reprezintă un obiectiv esenţial pentru o politică a mărilor şi oceanelor;

46.   consideră că, în raport cu activitatea legislativă, conceptul responsabilităţii sociale a societăţilor prezintă o valoare limitată în contextul conservării mediului maritim, şi, de aceea, o bază legislativă adecvată trebuie să continue să reprezinte fundamentul programului comunitar de conservare a mediului, care urmează să fie consolidat prin acţiuni voluntare întreprinse de societăţi care doresc să îşi demonstreze conduita responsabilă;

47.   condamnă condiţiile în care sunt demontate la ora actuală navele în ţările în curs de dezvoltare şi invită Comisia să elaboreze propuneri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la docuri, unde navele în cauză sunt demontate, şi să exploreze toate posibilităţile create de Curtea de Justiţie în domeniul penal, principiul "poluatorului plătitor" aplicându-se în domeniul maritim ca şi în cazul celorlalte sectoare; salută publicarea Cărţii verzi privind ameliorarea practicilor de dezmembrare a navelor (COM(2007)0269); invită Comisia, în acest sens, să elaboreze o propunere pentru un "paşaport verde" care să fie inclus în documentele navei şi în care să fie detaliate toate substanţele toxice folosite în construcţia navei; consideră că Comunitatea ar trebui să abordeze aspectul reciclării navelor prin încheierea unei Convenţii internaţionale cu caracter obligatoriu, prevăzută pentru 2008 sau 2009, şi, între timp, să respecte orientările OMI;

48.   consideră că şantierele navale şi industriile de echipamente marine din Uniune au reuşit să îşi menţină competitivitatea prin investiţii în produse şi procese inovatoare şi prin crearea unor nişe de piaţă bazate pe cunoaştere; consideră că o strategie maritimă europeană ar trebui să creeze condiţii propice menţinerii poziţiei de frunte a Uniunii pe aceste pieţe, de exemplu prin promovarea, de exemplu, a dezvoltării mecanismelor de transfer al tehnologiei maritime;

49.   invită statele membre să beneficieze din plin de orientările privind ajutorul de stat la nivelul Comunităţii, atât de cele referitoare la costurile de ocupare a forţei de muncă, precum şi de cele referitoare la impozitare, îndeosebi la sistemul de impozitare în funcţie de tonaj; consideră că raportul de progres LeaderSHIP 2015 a avut un impact pozitiv, iar sectorul maritim trebuie să fie menţinut în condiţii de eligibilitate pentru ajutorul de stat în scopul promovării inovaţiei;

50.   solicită transportatoarelor maritime de petrol sau alte substanţe toxice să se limiteze pe viitor doar la zonele precizate cu atenţie şi supravegheate pentru a facilita identificarea instanţei responsabile în cazul unei deversări de substanţe poluante în mare; consideră că transportul contribuie la poluarea marină şi poate duce la dezechilibre ale ecosistemelor, prin introducerea, în mări şi oceane, a unor specii străine prezente în balastul deversat şi utilizarea substanţelor chimice în vopsele anti-miros care pot afecta hormonii peştilor; consideră că scurgerile de petrol sunt, de asemenea, un pericol marin major;

51.   solicită acţiuni de formare şi informare, ce urmează să fie efectuate prin compilarea, analiza şi diseminarea celor mai bune practici, tehnici, instrumente pentru monitorizarea golirii rezervoarelor şi inovaţii pentru combaterea poluării cu produse petroliere şi alte substanţe poluante şi periculoase, precum şi soluţii tehnice, folosind inspecţii şi supravegherea cu ajutorul sateliţilor, ce urmează să fie dezvoltate pentru a monitoriza deversările accidentale sau intenţionate;

O mai bună politică europeană privind regiunile de coastă şi mai bune infrastructuri portuare europene

52.   subliniază importanţa contribuţiei pe care cooperarea teritorială şi colaborarea regiunilor de coastă o pot aduce la o politică maritimă globală, prin promovarea unor strategii comune pentru competitivitatea zonelor de coastă; consideră că participarea actorilor locali şi regionali este din această cauză esenţială şi salută colaborarea tot mai strânsă şi lucrul în reţea al regiunilor europene de coastă;

53.   consideră că Comisia, statele membre şi regiunile ar trebui să depună un efort deosebit pentru creşterea sensibilizării la realitatea maritimă; consideră că aceasta ar putea include, de exemplu, recunoaşterea unor proiecte turistice exemplare, transportul maritim ecologic sau contribuţiile speciale la educaţia maritimă; propune, în această privinţă, premierea regiunilor maritime exemplare, ca modalitate de promovare a celor mai bune practici; subliniază importanţa iniţiativei sale, care ar trebui promovată de către Comisie, cu privire la instituirea unei Zile Maritime Europene în onoarea sectorului maritim; subliniază că, în cadrul instituţiilor de învăţământ secundar, ar trebui organizate, cu sprijinul Comisiei, cursuri pilot de "educaţie maritimă";

54.   subliniază că stabilirea unor restricţii cantitative asupra cantităţilor de fosfor şi nitrogen eliminate în Marea Baltică este deosebit de importantă pentru dezvoltarea insulelor şi a zonelor de coastă, având în vedere că turismul şi industriile aferente depind în principal de calitatea apelor; accentuează că este necesar să se stabilească o serie de norme uşor de înţeles şi un manual în care să se explice clar stimulentele şi consecinţele acestora;

55.   încurajează regiunile şi statele membre să utilizeze instrumentele politicii de coeziune pentru a garanta o integrare mai profundă în politica maritimă şi în cea referitoare la regiunile de coastă, să promoveze spiritului antreprenorial şi să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii, aducându-şi astfel contribuţia la depăşirea problemei legate de ocuparea sezonieră a forţei de muncă; solicită, în special, crearea unei reţele a regiunilor de excelenţă maritimă în cadrul Obiectivului de cooperare teritorială europeană;

56.   consideră deosebit de importantă dezvoltarea de sisteme de alertă rapidă de-a lungul coastelor atlantice, care sunt potenţial expuse valurilor tsunami;

57.   subliniază importanţa porturilor şi rolul pe care acestea îl au ca puncte esenţiale în comerţul internaţional, ca forţă motrice economică şi producătoare de locuri de muncă pentru regiunile de coastă şi ca centre de tranzit pentru pescuit, precum şi ca puncte esenţiale ale controlului de securitate;

58.   invită statele membre şi Comisia, ţinând cont de poluarea atmosferică din numeroase oraşe şi regiuni portuare, să intensifice considerabil măsurile de stimulare pentru utilizarea alimentării cu energie de pe uscat a navelor care sunt ancorate în port, când acest lucru se dovedeşte rentabil şi generează avantaje pentru mediu; solicită, prin urmare, revizuirea Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii(10) , astfel încât statele membre care beneficiază de scutire de impozit pentru combustibilii lichizi utilizaţi de nave, în conformitate cu articolul 14 din respectiva directivă, să fie obligate să aplice aceeaşi scutire la energia electrică de pe uscat;

59.   solicită revizuirea Directivei 2000/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură2(11) , astfel încât toate navele care acostează în porturile statelor membre să îşi poată elimina integral în acestea deşeurile lor solide şi lichide;

60.   consideră că, pe viitor, riscul unor blocaje în materie de transport de mărfuri ar apărea mai degrabă pe conexiunile dintre porturi şi reţelele europene rutiere, decât în ariile de recepţie ale porturilor; consideră că punerea la dispoziţie a celor mai bune legături cu partea dinspre interiorul ţărilor cărora le aparţin porturile europene este capitală pentru exploatarea la maximum a posibilităţilor de transport maritim şi solicită, prin urmare, extinderea acestora, dacă este cazul, acordând prioritate modurilor de transport ecologice, de tipul transportul maritim intern şi feroviar;

61.   consideră, dată fiind importanţa considerabilă a transportului maritim, atât în cadrul pieţei interne, cât şi pentru relaţiile Uniunii cu partenerii săi comerciali, că noua strategie maritimă a UE ar trebui să includă o strategie portuară care să permită porturilor să se dezvolte, ca răspuns la evoluţiile şi cererea pieţei, respectând, în acelaşi timp, legislaţia relevantă în vederea creării unui climat favorabil pentru investiţii, care să faciliteze dezvoltarea unor capacităţi portuare suficiente pentru gestionarea traficului maritim de marfă in creştere; insistă ca această strategie să fie dezvoltată în colaborare cu actuala dezbatere privind politica portuară, pentru evitarea duplicărilor;

62.   observă că Europa este o regiune foarte căutată pentru navigaţia de agrement, turismul de croazieră şi turismul subacvatic; încurajează regiunile maritime să investească în infrastructura portuară de agrement şi în alte infrastructuri din acest sector pentru a obţine beneficii de pe urma acestei pieţe în plină dezvoltare, asigurând, totodată, protecţia habitatelor, speciilor şi ecosistemelor marine în general; invită Comisia să contribuie la stabilirea unor standarde armonizate privind instalaţiile şi echipamentele tehnice, în scopul asigurării unui înalt nivel al calităţii serviciilor în întreaga Uniune;

63.   se declară în favoarea creării unor grupări suplimentare de întreprinderi maritime, beneficiind de experienţa pozitivă şi de bunele practici care există deja în acest domeniu, şi consideră că astfel de exemple ar trebui urmate şi încurajate; invită statele membre să ia măsuri în vederea creşterii competitivităţii economice a întreprinderilor din regiunile de coastă, stimulând cercetarea, crearea unor centre de excelenţă maritimă, dezvoltarea tehnologică şi inovaţiile, precum şi cooperarea între întreprinderi (reţele, grupări de întreprinderi, parteneri publici) şi prestarea de servicii de sprijin îmbunătăţite vizând reducerea dependenţei acestor regiuni cu privire la un număr foarte limitat de activităţi economice (tradiţionale);

64.   îşi reconfirmă poziţia din 14 noiembrie 2006 legată de Directiva privind strategia marină1(12) , în special cu privire la interdicţiile şi/sau criteriile de eliminare sistematică/intenţionată a oricăror materiale solide, lichide sau gazoase în coloana de apă, pe fundul mării/în subsol; în plus, consideră că orice depozitare de dioxid de carbon pe fundul mării şi în subsol ar trebui să facă obiectul unei autorizaţii, în conformitate cu dreptul internaţional, cu o evaluare de impact asupra mediului, conform Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului2(13) şi cu convenţiile internaţionale pertinente, precum şi cu monitorizări şi controale periodice;

65.   este, deci, convins de faptul că resursele regenerabile ale mediului marin pot fi şi ar trebui utilizate în mod durabil, astfel încât exploatarea acestora şi beneficiile economice rezultate să poată continua pe termen lung; accentuează, prin urmare, nevoia ca diversele politici vizate să fie adaptate la cerinţele unui mediu marin sănătos; solicită, în acest sens, utilizarea sporită a energiei eoliene, pe uscat şi în larg, pentru a-i exploata în mod durabil potenţialul din punct de vedere al politicii de ocupare a forţei de muncă şi al celei economice;

66.   insistă totuşi asupra faptului că unul dintre obiectivele centrale ale gestionării zonelor de coastă trebuie să fie conservarea mediului marin, şi nu conservarea câtorva zone de tip "eşantion", în calitate de rezervaţii simbolice, în special în lumina Recomandării 2002/413/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 2002 privind punerea în aplicare a gestionării integrate a zonelor de coastă din Europa3(14) ;

67.   în acest context, împărtăşeşte opinia Comisiei conform căreia există o limită naturală a nivelului de activitate umană, în ceea ce priveşte densitatea populaţiei şi activitatea industrială, pe care zonele de coastă o pot suporta fără să sufere o degradare gravă şi posibil ireversibilă a mediului; susţine, în consecinţă, opinia Comisiei conform căreia este necesar un studiu global în vederea unei mai bune identificări a acestor limite şi previzionării şi planificării în consecinţă;

68.   subliniază că o cartografiere tridimensională a platformei marine ar fi foarte valoroasă nu numai pentru industria de pescuit, ci şi pentru sectorul energetic, pentru interesele de conservare şi chiar de apărare; consideră că valoarea comercială semnificativă a unor astfel de hărţi este evidentă şi că, astfel, acestea ar putea ajuta la rezolvarea chestiunii finanţării unei astfel de activităţi; consideră că îmbunătăţirea datelor din sectorul maritim ar putea include o mai bună prognozare meteo, informaţii şi anticipări despre înălţimea valurilor şi o serie de factori care ar creşte siguranţa şi dezvoltarea;

69.   solicită dezvoltarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea riscurilor de daune aduse zonelor de coastă de dezastre naturale, cum ar fi inundaţii, eroziuni, furtuni şi tsunami; subliniază mai ales nevoia de adoptare a măsurilor comunitare pentru a trata pericolele pentru ecosistemele de coastă europene, cauzate de diferitele activităţi umane;

70.   consideră că prin construcţia de baraje de protecţie împotriva creşterii nivelului mării se poate pierde din habitat, în condiţiile în care creşterea propriu-zisă duce la o "restrângere costală" a mlaştinilor saline şi noroaielor şi la eroziunea dunelor de nisip, toate reprezentând un habitat bogat pentru plante şi animale; solicită o strategie pe termen lung pentru a menţine barajele costale de apărare, a proteja împotriva creşterii nivelului mării şi a scădea pierderea de habitat;

71.   încurajează dezvoltarea de noi reţele pentru punerea în aplicare a proiectelor şi activităţilor sub formă de parteneriate între sectorul privat, ONG-uri, autorităţi locale şi regiuni, în vederea dobândirii unui dinamism sporit, obţinerii unor inovaţii şi a unei eficienţe sporite şi îmbunătăţirii calităţii vieţii în zonele de coastă;

72.   subliniază nevoia de a face din regiunile de coastă nu doar locuri de distracţie, ci locuri mai atractive în care să se locuiască, lucreze şi investească, prin îmbunătăţirea accesibilităţii şi a infrastructurii de transport intern; de asemenea, solicită adoptarea de măsuri pentru îmbunătăţirea serviciilor de interes general (sănătate, educaţie, apă şi energie, informaţie, tehnologii de comunicaţii, servicii poştale, apă uzată şi tratarea apei uzate), luând în considerare schimbările demografice sezoniere;

73.   solicită statelor membre, ţinând cont de faptul că o proporţie semnificativă din poluarea totală a mărilor europene provine de pe uscat, să aplice de urgenţă toate măsurile legislative europene în vigoare şi viitoare în acest domeniu; invită, de asemenea, Comisia să prezinte un plan pentru reducerea acestei poluări; este de părere că sprijinul financiar acordat proiectelor pentru reducerea poluării în statele terţe este de asemenea important, deoarece în aceste ţări nivelul sistemelor de filtrare şi epurare este mult sub standardele europene, investiţiile financiare putând avea, prin urmare, un efect mai mare;

74.   observă faptul că majoritatea cazurilor de poluare a mediului marin sunt generate de surse aflate pe ţărm, incluzând, fără a se limita la, emisii legate de scurgerile agricole şi industriale, care au un impact deosebit de dăunător asupra mărilor închise şi semi-închise; subliniază faptul că UE trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor zone şi să ia măsuri pentru limitarea şi prevenirea poluării pe viitor; consideră de asemenea că noua tehnologie GMES (Monitorizare Globală pentru Mediu şi Securitate) ar putea fi folosită cu succes în acest scop;

75.   are în vedere că sectorul maritim este unul dintre puţinele domenii în care nu se aplică principiul "poluatorul plăteşte"; consideră că industriile deversatoare de deşeuri, cele implicate în extracţia nisipului şi pietrişului şi în producerea de energie maritimă şi în orice alte domenii care, deşi se desfăşoară pe ţărm, pot fi privite ca surse de poluare a mediului maritim, ar trebui să contribuie la un fond comunitar destinat conservării florei şi faunei marine, inclusiv refacerii resurselor piscicole, iar Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a asigura aplicarea mai uniformă şi mai eficientă a principiului "poluatorul plăteşte";

76.   invită Comisia să ia măsuri pentru a controla poluanţii (poluarea mărilor) proveniţi din scurgerile din agricultură, canalizări, reziduuri industriale sau deşeuri, adesea din material plastic, care pot sufoca mamiferele marine, broaştele ţestoase şi păsările; aceşti poluanţi devin un pericol tot mai important care afectează grav sectorul pescuitului şi turismul şi care reduce calitatea şi sănătatea produselor piscicole destinate consumului uman; solicită Comisiei, în ceea ce priveşte navele oceanice, să îndemne statele membre să pună în aplicare anexa V din convenţia MARPOL, care interzice eliminarea deşeurilor din plastic şi a cenuşii provenite din incinerarea plasticului în mare; solicită Comisiei să modifice Directiva 2000/59/CE privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură, pentru a îmbunătăţi gradul de adecvare şi disponibilitatea acestor instalaţii în cadrul UE şi pentru a permite reducerea eliminării de deşeuri în mare;

77.   îndeamnă UE, în contextul politicii maritime internaţionale şi al Convenţiei ONU din 10 decembrie 1982 privind dreptul mării şi al Acordului din 28 iulie 1994 privind punerea în aplicare a părţii IX din respectiva convenţie(15) să îmbunătăţească normele privind siguranţa transportului maritim, prevenirea poluării marine şi protecţia şi conservarea mediului marin; de asemenea, solicită autorităţilor UE să facă un efort special pentru a garanta statelor membre folosirea eficientă a procedurii obligatorii de soluţionare a litigiilor concretizată în Tribunalul internaţional pentru dreptul mării, înfiinţat în 1996, având sediul în Hamburg, pe baza Convenţiei ONU privind dreptul mării, deoarece, din păcate, până în prezent, statele membre au evitat să recurgă la soluţionarea litigiilor prin intermediul Tribunalului internaţional pentru dreptul mării;

78.   încurajează Comisia să realizeze studii concrete, statistice şi de alt gen, fundamentate ştiinţific, privind aspectele de mediu şi socio-economice ale regiunilor maritime, pentru a supraveghea şi controla efectele pe care dezvoltarea activităţilor economice, sportive şi de agrement le are asupra zonelor respective;

79.   îşi exprimă îngrijorarea cu privire la absenţa personalului cu bună calificare în sectoarele maritime importante situate pe uscat; consideră că ameliorarea situaţiei poate fi realizată prin campanii comune în favoarea ocupării forţei de muncă, organizate de statele membre împreună cu întreprinderile în cauză;

80.   solicită Comisiei şi statelor membre să asocieze toate părţile implicate în toate stadiile procesului de îmbunătăţire a politicii maritime a UE, atât în punerea în aplicare cât şi în consolidarea legislaţiei existente şi în elaborarea unor noi iniţiative;

Turismul de coastă durabil

81.   subliniază că, dacă este exploatat în mod judicios, turismul este o sursă durabilă de venit pentru economiile locale, asigurând protejarea şi consolidarea mediului, precum şi promovarea şi conservarea caracteristicilor culturale, istorice şi de mediu, a meşteşugurilor şi a turismului maritim durabil; prin urmare, încurajează în mod special investiţii în infrastructura de turism în legătură cu navigaţia, scufundările şi voiajele, precum şi protejarea şi promovarea obiectivelor arheologice marine de valoare;

82.   subliniază că principiul subsidiarităţii se aplică turismului; subliniază necesitatea respectării planurilor naţionale bazate pe experienţă şi bunele practici în domeniu;

83.   subliniază faptul că lipsa datelor corespunzătoare şi comparabile este una din problemele-cheie în colectarea unor date fiabile privind situaţia locurilor de muncă în domeniul turismului de coastă;

84.   consideră, de asemenea, că un mediu curat, aer curat şi o bună calitate a apei sunt vitale pentru supravieţuirea sectorului şi că, prin urmare, toate proiectele viitoare în domeniul turismului european ar trebui să ţină cont de aspectele privind compatibilitatea ecologică şi durabilitatea;

85.   constată că Europa reprezintă o destinaţie favorită pentru croaziere; subliniază că prestarea serviciilor ar trebui organizată astfel încât să garanteze o concurenţă deschisă şi că ar trebui satisfăcută cerinţa ameliorării infrastructurii în acest domeniu;

86.   consideră că activitatea sezonieră tradiţională ar trebui să se desfăşoare tot anul; subliniază că sectorul ar trebui să folosească ocazia de a investi în activităţi turistice durabile, derulate de-a lungul unui an; consideră că extinderea sezonului poate crea locuri de muncă şi reuşite economice; subliniază că, în privinţa durabilităţii şi educaţiei de mediu, exemplele de cele mai bune practici în domeniu pot avea o influenţă semnificativă asupra conceptului de turism; subliniază că obiectivul principal este acela de a lua măsuri pentru ca atât sectorul în cauză, cât şi mediul regiunii litorale să profite de prelungirea perioadei de activitate sezonieră;

87.   consideră că Agenda 21 europeană privind durabilitatea turismului european trebuie să ţină cont de specificitatea turismului de coastă - şi de turismul insular -, să prezinte iniţiative utile şi să folosească în comun bunele practici care sunt eficiente în lupta împotriva sezonalităţii, cum ar fi, de exemplu, dezvoltarea turismului orientat către persoanele în vârstă;

88.   invită Comisia să prezinte o strategie europeană maritimă durabilă pentru turism, orientată către o abordare politică integrată;

Un mediu maritim durabil

89.   reaminteşte rezoluţia sa din 14 noiembrie 2006 privind o strategie tematică referitoare la protecţia şi conservarea mediului marin(16) şi reiterează, în special, necesitatea:

90.   recunoaşte faptul că un mediu marin sănătos constituie baza unei dezvoltări durabile a sectorului navigaţiei în UE şi reaminteşte angajamentul UE de a încorpora dimensiunea de mediu în toate aspectele politicii comunitare;

91.   insistă asupra faptului că un mediu marin curat, cu o biodiversitate suficientă pentru asigurarea funcţionării adecvate a ecosistemelor sale componente, este esenţial pentru Europa; insistă, de asemenea, că datorită valorii intrinseci a zonelor maritime, beneficiile unei situaţii ecologice marine bune în UE depăşesc cu mult potenţialele câştiguri economice de obţinut din exploatarea diverselor componente ale mărilor, apelor de coastă şi a bazinelor hidrografice şi că, în consecinţă, conservarea şi, în numeroase cazuri, reabilitarea mediului marin al UE sunt obligatorii;

92.   reaminteşte principiul conceperii gestionării activităţilor umane în funcţie de ecosistem, care constituie unul din elementele-cheie ale strategiei tematice privind mediul marin; insistă ca acest principiu să fie de asemenea aplicat în ceea ce priveşte politica maritimă;

93.   subliniază cu toată fermitatea posibilă că criteriile utilizate pentru a defini starea bună a mediului trebuie să fie suficient de extinse, întrucât aceste obiective care se referă la calitate vor constitui probabil valorile de referinţă pentru programele de acţiune pentru o perioadă viitoare îndelungată;

94.   consideră de asemenea că măsurile pentru îmbunătăţirea calităţii apei trebuie luate rapid şi se arată, prin urmare, îngrijorat de calendarul prelungit sugerat în propunerea pentru o directivă privind strategia marină;

95.   insistă asupra faptului că punerea în aplicare a unei reţele de zone marine protejate poate fi accelerată;

96.   este convins că un mediu marin curat este de o importanţă maximă pentru speciile marine, cuprinzând atât peştii cu utilizare comercială, cât şi peştii care nu sunt exploataţi comercial, şi că reconstituirea stocurilor de peşte epuizate depinde de reducerea poluării marine şi a activităţii de pescuit; consideră că, pentru a se asigura că alimentele din peşte folosite în UE nu sunt contaminate, reducerea poluanţilor marini este imperativă;

97.   atrage atenţia asupra impactului uneori dezastruos al organismelor exotice din ecosistemul marin şi admite că speciile străine invazive constituie o ameninţare reală pentru biodiversitatea marină; solicită Comisiei să ia măsuri urgente pentru prevenirea transferului de organisme în apa de balast şi pentru introducerea controalelor eficiente asupra deversării apei de balast în apele UE;

98.   consideră că un concept de "grupare" ar putea avea un impact pozitiv asupra mediului marin, în cazul în care conservarea habitatului, controlul poluării şi alte tehnologii de mediu sunt incluse în elaborarea şi punerea în aplicare a grupărilor, încă din faza de proiect;

99.   salută recunoaşterea de către Comisie a faptului că un sistem comprehensiv de amenajare a spaţiului este necesar în vederea asigurării unui mediu stabil de reglementare şi a unei baze juridice obligatorii pentru luarea deciziilor; consideră că un criteriu esenţial pentru planificarea eficientă a spaţiului bazată pe ecosistem trebuie să constea în organizarea activităţilor într-un mod prin care să se reducă impactul activităţilor care afectează mediul pentru zonele sensibile din punct de vedere ecologic, utilizând, în acelaşi timp, resursele în toate celelalte zone într-o manieră durabilă din punct de vedere ecologic; în acest context, insistă asupra utilizării instrumentului de evaluare strategică de mediu, în conformitate cu Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului(17) ; subliniază că orice sistem de planificare spaţială marină la nivelul UE trebuie să adauge valoare sistemelor şi planurilor naţionale, în cazul în care există, să fie bazate pe nivelul regiunilor şi subregiunilor marine, aşa cum se propune în Directiva privind strategia marină şi să fie un instrument de promovare a utilizării unei abordări bazate pe ecosistem a gestiunii marine şi a obiectivelor privind un statut corespunzător în materie de mediu, în conformitate cu Directiva privind strategia marină;

100.   constată că obţinerea unei bune situaţii a mediului necesită de asemenea ca activităţile umane desfăşurate în afara zonelor sensibile din punct de vedere ecologic să fie strict reglementate pentru a minimiza orice impact negativ posibil asupra mediului marin;

Politica de pescuit integrată

101.   consideră că activitatea de pescuit trebuie să contribuie la menţinerea unor comunităţi de coastă viabile; subliniază că pentru aceasta trebuie ca pescuitul de coastă, cel artizanal şi de agrement să aibă acces la locurile de pescuit, iar aceste activităţi trebuie să stimuleze turismul, să protejeze bogatul nostru patrimoniu de coastă şi să contribuie la menţinerea unităţii comunităţilor noastre de coastă;

102.   îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, deşi sectorul este dispus să accepte elaborarea unei politici de gestionare a pescuitului bazată pe ecosisteme, ca rezultat al restricţiilor suplimentare care ar putea decurge din reţeaua Natura 2000 şi din alte posibile zone marine protejate (ZMP), accesul nerestricţionat şi activităţile de pescuit în aceste zone ar putea fi compromise; consideră că dezvoltarea activităţilor de pescuit care nu afectează obiectivele de protecţie ar trebui autorizate în cadrul ZMP; consideră, de asemenea, că în cazul activităţilor de pescuit care afectează sau ar putea afecta obiectivele de protecţie a ZMP, ar trebui depuse eforturi sporite, inclusiv prin intermediul cercetării şi al dezvoltării, pentru ca metodele de pescuit să respecte mai mult mediul în vederea facilitării accesului la astfel de zone, atunci când acest lucru se justifică;

103.   constată totuşi că, pe viitor, pescuitul va trebui restricţionat prin măsuri de precauţie care să garanteze menţinerea unor ecosisteme sănătoase şi protejarea speciilor şi a habitatelor rare, vulnerabile sau valoroase, acest lucru implicând în mod inevitabil un nivel sporit de protecţie a mediului, inclusiv crearea unei reţele de ZMP în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în politica comună în domeniul pescuitului şi un sistem de gestionare integrată a zonelor de coastă, pentru a garanta stoparea degradării inutile a habitatelor şi a scăderii acute a biodiversităţii;

104.   invită Comisia să ia în considerare experienţele reuşite în cazul gestionării pescuitului de către autorităţile locale şi regionale, astfel încât acestea să poată fi aplicate ca modele în alte regiuni, în special acele experienţe care implică gestionarea integrată şi durabilă a mării prin interzicerea echipamentului de pescuit neselectiv, adaptarea dimensiunii flotelor de pescuit în funcţie de resursele disponibile, amenajarea zonelor de coastă, reglementarea activităţilor turistice, cum ar fi observarea cetaceelor, elaborarea de planuri de gestionare a siturilor din reţeaua Natura 2000 şi crearea de zone protejate;

105.   subliniază că rolul important de consiliere al consiliilor consultative regionale (CCR) ar trebui recunoscut, iar acestea ar trebui consultate cu privire la gestionarea maritimă;

106.   sprijină angajamentul luat de UE în cadrul reuniunii la nivel înalt a Pământului din Johannesburg din 2002 şi repetat în Comunicarea recentă a Comisiei intitulată "Aplicarea principiului durabilităţii în cazul pescuitului în Uniunea Europeană prin intermediul unei recolte durabile maxime COM(2006)0360) pentru reconstituirea populaţiilor de peşti la niveluri capabile să producă o recoltă durabilă maximă (RDM) până în 2015, dacă este posibil; consideră că cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru este prin evitarea utilizării unor puncte de referinţă arbitrare bazate pe un simplu model matematic; consideră că o interpretare alternativă a RDM, prin utilizarea unui concept cum ar fi maximizarea capturilor cumulate într-o perioadă fixă de timp (de exemplu, un deceniu), ar putea reprezenta o modalitate realistă şi posibilă de îmbunătăţire a statutului pescuitului în UE;

107.   consideră că o modalitate importantă de reducere a capturilor aruncate din nou în mare o reprezintă îmbunătăţirea selectivităţii pescuitului, prin modificările aduse instrumentelor şi tehnicilor de pescuit; recunoaşte că cooperarea şi cunoştinţele pescarilor în acest domeniu sunt esenţiale, iar pescarii care dau dovadă de iniţiativă în acest sens ar trebui recompensaţi;

108.   solicită eforturi sporite pentru a pune capăt problemei grave a pescuitului colateral şi a capturilor aruncate înapoi în mare, consecinţă a capturii totale admisibile (TAC) şi a regimului de cote din cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (PCP); consideră că capturile colaterale de mamifere marine, păsări şi broaşte ţestoase sunt o oroare căreia trebuie să i se pună capăt şi că, în plus, având în vedere daunele provocate de echipamentul de pescuit asupra subsolurilor marine şi a habitatelor vulnerabile din apele adânci, precum recifele de corali din apele reci, munţii submarini sau regiunile de bureţi de mare, se impune acordarea unei protecţii speciale a acestora; subliniază că năvoadele pierdute sunt cauza "pescuitului fantomă", acestea putând duce la o reducere considerabilă a stocurilor de peşte şi la daune grave asupra habitatului;

109.   crede cu tărie că este necesară promovarea şi punerea în aplicare urgentă a unui program de cartografiere/planificare spaţială a apelor comunitare pentru a satisface nevoia de a menţine un sector al pescuitului durabil şi reprezentativ din punct de vedere geografic; consideră că activitatea de cartografiere a zonelor reprezintă un exerciţiu adecvat cu privire la parcurile eoliene off-shore sau producerea de energie, contenţionarea carbonului, extracţia de nisip şi pietriş sau la acvacultură şi că activitatea de cartografiere a amplasării zonelor marine protejate, în special siturile din cadrul reţelei Natura 2000, precum şi a altor habitate şi specii sensibile, ar duce la o utilizare mai eficientă şi mai durabilă a mediului nostru marin; subliniază că, pentru a permite o planificare spaţială eficientă, trebuie cartografiate zonele destinate pescuitului, acest lucru fiind facilitat prin îmbunătăţirea şi normalizarea accesului la sistemele de supraveghere ale navelor şi la datele din jurnalele de bord în cadrul statelor membre; consideră că deciziile privind planificarea apelor comunitare ar trebui luate în urma consultării aprofundate cu sectorul pescuitului şi comunităţile direct implicate;

110.   subliniază importanţa socio-economică tot mai mare a pisciculturii în contextul diminuării stocurilor de peşti în întreaga lume; consideră că comercializarea anuală, la nivel mondial, a produselor de acvacultură va depăşi în curând comercializarea capturilor sălbatice; subliniază că UE a fost în fruntea acestei evoluţii extraordinare şi trebuie să se străduiască să îşi menţină poziţia de lider şi să încurajeze această evoluţie, respectând celelalte activităţi costiere şi maritime; subliniază importanţa deosebită a pisciculturii pentru comunităţile rurale adesea izolate, care nu dispun decât de puţine alte posibilităţi ocupaţionale; subliniază că, în contextul unei gestionări integrate a zonelor costiere, ar trebui promovate zone clar definite în care piscicultura poate fi regrupată, iar această abordare ar trebui legată de un regim de reglementare simplificat, care să încurajeze spiritul întreprinzător şi caracterul durabil; consideră că ar trebui puse în aplicare noi tehnici în sectorul acvaculturii, care să permită o mai bună gestionare a calităţii, garantarea trasabilităţii pe tot parcursul lanţului de producţie şi valoare adăugată, precum şi recunoaşterea la scară globală a pisciculturii ca activitate cheie în sectorul maritim;

111.   atrage atenţia asupra faptului că anumite practici din domeniul acvaculturii contribuie la diminuarea anumitor stocuri de peşte; subliniază că captura de puiet aparţinând anumitor specii din mediul marin, utilizat pentru îngrăşare, împiedică reproducerea acestora şi asigurarea echilibrului biologic dintre specii; consideră că preţurile ridicate cu care unele dintre aceste specii sunt comercializate pe pieţele mondiale sunt la originea acestei transgresări totale a normelor privind protecţia anumitor ecosisteme marine;

112.   subliniază că operaţiunile militare au şi ele un impact asupra sectorului pescuitului; deşi zonele maritime de tragere sunt interzise pentru pescuit şi alte forme de transport maritim, ele pot fi adevărate oaze de biodiversitate; accentuează, totuşi, că utilizarea sonarelor cu frecvenţe foarte joase, în special de către submarine, are consecinţe grave pentru mamiferele marine şi alte populaţii de peşti şi ar trebui strict reglementată şi limitată la anumite zone;

113.   subliniază necesitatea de a monitoriza pescuitul în apele internaţionale, având în vedere că acesta afectează şi resursele piscicole din zonele economice exclusive din cadrul Uniunii Europene;

Cercetare marină, energie, tehnologie şi inovare

114.   consideră că majoritatea provocărilor legate de protecţia mediului şi de durabilitate necesită un răspuns, recurgând în mod adecvat la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice care trebuie să se bazeze, în acest scop, pe finanţări suficiente din partea Comunităţii Europene şi a statelor membre; solicită Comisiei să propună o strategie privind cercetarea marină europeană şi o mai bună coordonare şi lucru în reţea între institutele de cercetare marină europene; în acest sens, susţine cu tărie înfiinţarea unei "Reţele europene a ştiinţelor mării", cu participarea tuturor institutelor europene semnificative de profil şi sprijinul UE; solicită înregistrarea şi regruparea tuturor cunoştinţelor dobândite în acest domeniu în cadrul unui centru de date european, la care să aibă acces toate institutele de cercetare marină; este de acord, în acest context, cu organizarea periodică a unei conferinţe maritime europene, care să ofere un forum cercetătorilor şi reprezentanţilor industriei;

115.   recunoaşte faptul că buna guvernare a resurselor din mediul marin are nevoie de o bază solidă de informaţii; accentuează prin urmare importanţa cunoştinţelor ştiinţifice solide asupra mediului marin pentru a asista luarea de decizii rentabile şi pentru a evita măsurile care nu adaugă valoare; insistă, prin urmare, asupra faptului că cercetarea marină ar trebui să facă obiectul unui tratament special în termeni de alocare a resurselor, pentru a permite ca îmbunătăţiri durabile şi efective ale mediului să fie efectuate;

116.   invită Comisia şi statele membre să elaboreze şi să pună în aplicare un program de măsurare a fundului marin european şi al apelor de coastă europene, în vederea elaborării unui atlas marin european;

117.   aderă la opinia din Cartea verde, în conformitate cu care există probleme semnificative şi grave furnizate de datele disponibile privind condiţia unor zone maritime ale UE şi activităţile derulate sau cu impact asupra acelor zone; susţine, în consecinţă, recomandarea pentru programe perfecţionate de colectare a datelor, cartografie şi topografie marină, urmărire a navelor etc. în acele zone implicând statele membre, convenţiile marine, Comisia şi alte organisme comunitare, cum ar fi Agenţia Europeană de Mediu şi Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă; accentuează importanţa schimbului de cele mai bune practici la nivel naţional, regional şi european;

118.   solicită ca cercetarea maritimă să fie parte integrantă din al şaptelea program-cadru de cercetare al UE drept o temă transversală şi un subiect-cheie pentru viitoarele programe-cadru de cercetare; insistă asupra faptului că potenţiala contribuţie a oceanelor la rezolvarea problemelor energetice ale Europei să constituie unul din punctele esenţiale ale cercetării, a cărei încurajare se impune;

119.   subliniază potenţialul enorm de dezvoltare al energiei eoliene de coastă şi contribuţia majoră pe care acesta o poate avea la independenţa Europei faţă de importurile de energie şi la protejarea climei, subliniind, totodată, eforturile enorme care sunt încă necesare pentru a dezvolta pe deplin acest potenţial; invită, în consecinţă, Comisia să redacteze un plan de acţiune privind energia eoliană de coastă, care să cuprindă o abordare europeană eficientă a tehnologiei de coastă, să promoveze o largă colaborare în reţea şi să degajeze perspectivele care să indice modul în care s-ar putea ajunge la instalaţii care să furnizeze cel puţin 50GW până în 2020; de aceea, aşteaptă mai ales adoptarea unei abordări de tip "ghişeu unic" şi promovarea unei infrastructuri de reţea de coastă; salută recomandarea Comisiei de a elabora un plan strategic european inteligent pentru tehnologia energiei şi îndeamnă ca eforturile să fie concentrate pe dezvoltarea pe scară largă a energiei eoliene de coastă;

120.   recunoaşte importanţa zonei de coastă pentru dezvoltarea energiei regenerabile, care reprezintă o parte crucială şi integrantă a eforturilor UE de combatere a schimbării globale a climei; subliniază faptul că o împărţire adecvată în zone pentru scopurile planificării maritime zonale, care să asigure dezvoltarea de amplasamente pentru exploatarea energiei eoliene, maremotrică şi a altor forme de energie va fi astfel necesară pentru limitarea conflictului cu alţi utilizatori ai mediului marin şi evitarea degradării mediului, luând în considerare evaluările impactului asupra mediului (EIA); salută oportunităţile semnificative oferite de industriile de energie regenerabilă pentru crearea de locuri de muncă şi experienţă tehnică în UE;

121.   subliniază, în condiţiile în care practicile negative trebuie combătute, importanţa evoluţiilor din afara sectorului pescuitului, care ar putea fi totuşi compatibile cu acesta, cum ar fi, de exemplu, crearea de platforme de producere a energiei sau platforme eoliene, care să permită favorizarea şi menţinerea unui ecosistem bogat, contribuind, astfel, la crearea de zone de creştere şi înmulţire pentru speciile marine într-o zonă exclusivă;

122.   sprijină evoluţia spre producerea de energie fără emisii de carbon, asigurându-se însă că proiectarea şi amplasarea generatoarelor de energie regenerabilă asigură garanţii adecvate pentru fauna maritimă; prin urmare, solicită planificarea cu atenţie a instalaţiilor maritime de producere a energiei regenerabile; consideră că există numeroase potenţiale pericole asociate producţiei de energie care trebuie evitate; subliniază că structurile destinate exploatării energiei eoliene sau energiei valurilor pot afecta ciclurile naturale ale platformei marine; subliniază că estuarele ar putea pierde zonele intertidale, sursă de hrană pentru păsări, din cauza construirii de baraje pentru reducerea amplorii mareelor; subliniază, de asemenea, că modificările puterii mareelor ar putea afecta recifurile de Modiolus modiolus şi Lima hians, recifurile de corali, anemonele şi coralii moi;

123.   consideră că există un loc considerabil pentru îmbunătăţiri cu privire la tehnologia desalinizării, pentru evitarea poluării apelor de coastă, în special dacă zonele respective fac parte din reţeaua Natura 2000; invită autorităţile competente să evalueze impactul de mediu al staţiilor de desalinizare, în special în zonele în care apa poate fi obţinută prin mijloace mai durabile;

124.   consideră că, având în vedere dezvoltarea deosebit de rapidă a instalaţiilor de desalinizare a apei de mare, care deversează tone de apă cu concentraţie mare de sare şi alte produse în mare, Comisia ar trebui să investigheze efectul unor astfel de instalaţii asupra planctonului şi a fundului mării, precum şi asupra transformărilor şi mutaţiilor care intervin în cadrul ecosistemului;

125.   consideră că sistemul de navigaţie prin satelit Galileo şi sistemul GMES oferă un potenţial enorm pentru sectorul maritim; încurajează Comisia să asigure o mai bună promovare a utilizării acestor sisteme în cadrul strategiei maritime;

126.   subliniază importanţa TIC în cadrul logisticii portuare; este convins că noi propuneri legislative, cum ar fi cele privind identificarea prin frecvenţă radio (RFID), ar trebui să urmărească promovarea utilizării acestor tehnologii; invită Comisia să stabilească standarde TIC comunitare pentru toate porturile din Uniune şi să joace un rol principal în negocierile pentru stabilirea standardelor tehnologice internaţionale;

127.   subliniază că, având în vedere faptul că regiunile cele mai periferice se găsesc în zone ale oceanelor Atlantic şi Indian şi sunt bine situate pentru observarea unor fenomene cum ar fi cele de tipul ciclurilor meteorologice şi al vulcanologiei şi, în plus, că oceanografia, biodiversitatea, calitatea mediului, gestionarea resurselor naturale, a energiei şi a apei, genetica, sănătatea publică, ştiinţele sănătăţii, noile sisteme de telecomunicaţii şi serviciile pe aceste teritorii sunt prin excelenţă domenii ale cercetării europene, aceste regiuni ar trebui incluse în planificarea viitoarelor programe de cercetare şi dezvoltare;

128.   consideră biotehnologia albastră ca fiind una dintre cele mai promiţătoare tehnologii în următoarele decenii, având multe posibilităţi de utilizare în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară, precum şi în recuperarea pagubelor ecologice; consideră că ar trebui intensificate eforturile privind cercetarea în acest domeniu şi că statele membre ar putea profita de crearea Fondului albastru de investiţii, astfel cum este propus de Cartea verde, iar o sinergie mai bună ar putea fi obţinută prin coordonarea mai eficientă a eforturilor de cercetare din acest domeniu în statele membre; subliniază că dezvoltarea tehnologiei albastre trebuie să fie supusă unei reglementări riguroase şi unei evaluări valabile, pentru a evita orice supraexploatare şi orice efecte negative suplimentare asupra ecosistemelor marine, deja fragile şi expuse;

129.   subliniază că sedimentele de pe platforma oceanelor conţin cantităţi mari de hidraţi de gaz ce ar putea completa sau înlocui hidrocarburile tradiţionale; subliniază că asigurarea accesului la aceste resurse şi evaluarea lor, precum şi elaborarea unor modalităţi de exploatare constituie o provocare majoră pe care Europa trebuie să o examineze îndeaproape; consideră că extinderea platformei continentale a statelor membre UE dincolo de 200 de mile marine, în conformitate cu articolul 76 al Convenţiei de la Montego Bay, reprezintă o oportunitate de păstrare a accesului la potenţiale resurse suplimentare;

O politică maritimă comună

130.   subliniază realizările semnificative ale UE din ultimii ani în ceea ce priveşte siguranţa maritimă şi protecţia mediului (pachetele ERIKA I şi II, precum şi alte măsuri legislative); invită Consiliul să adopte, cât mai curând posibil, poziţii comune privind propunerile legislative din "Al treilea pachet de siguranţă maritimă" în privinţa căruia abia în prezent s-a ajuns la un acord politic;

131.   susţine că regiunea maritimă transnaţională este un spaţiu important pentru potenţiale parteneriate şi consultări între părţile vizate de politicile sectoriale (transport, mediu, siguranţă maritimă, gestionarea stocurilor de peşte etc.) şi îndeamnă Comisia să încurajeze această activitate în reţea cu sprijinul programului de cooperare teritorială 2007-2013 şi al programului "regiunilor maritime" din cadrul noii politici de vecinătate; consideră că natura specifică a amplasării geografice a regiunilor celor mai periferice nu le împiedică în niciun caz să facă parte din aceste regiuni maritime şi să joace, prin urmare, un rol legitim în dinamica bazinelor maritime;

132.   este de acord cu Comisia că înfiinţarea unui spaţiu maritim european comun ar mări în mod considerabil eficienţa gestionării apelor teritoriale şi consideră că un astfel de spaţiu maritim va contribui la integrarea pieţei interne a transportului şi serviciilor maritime intracomunitare, în special în legătură cu simplificarea procedurilor vamale şi administrative, şi în privinţa Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS) şi a convenţiilor OMI, care includ "libertatea de navigaţie" şi "dreptul de trecere inofensivă" în cadrul zonei economice exclusive; observă că legislaţia comunitară a făcut deja paşi importanţi în această direcţie, dar că în anumite cazuri punerea în aplicare în statele membre este încă rămasă în urmă; invită statele membre să pună prompt în aplicare legislaţia europeană;

133.   subliniază avantajele şi potenţialul transportului maritim pe distanţe mici, un mijloc de transport durabil şi eficient, care evită blocajele traficului pe uscat şi are suficientă capacitate de creştere; de aceea, solicită Comisiei să sprijine şi să promoveze transportul maritim pe distanţe mici prin aplicarea completă a actelor referitoare la acesta; estimează considerarea în reglementările juridice a transportului maritim pe distanţe mici drept transport internaţional ca pe un obstacol în calea dezvoltării acestuia; solicită prin urmare Comisiei să înainteze o propunere prin care cursele maritime scurte să fie integrate în piaţa internă europeană; subliniază că acest lucru nu trebuie să contravină convenţiilor UNCLOS şi OMI care includ "libertatea de navigaţie" şi "dreptul de trecere inofensivă" în cadrul zonei economice exclusive din apele internaţionale (în largul mării);

134.   este dezamăgit de progresele înregistrate până la această dată în ceea ce priveşte aplicarea proiectului TEN nr. 21, "autostrăzile mării", şi solicită Comisiei să numească un coordonator pentru a grăbi punerea în aplicare a autostrăzilor mării;

135.   consideră că noua politică maritimă adoptată de Uniunea Europeană ar trebui să aibă în vedere şi protejarea şi promovarea resurselor maritime arheologice; consideră că includerea în Atlasul european al mărilor a unui inventar cartografiat al epavelor şi siturilor arheologice scufundate ar facilita înţelegerea şi studierea acestor fenomene şi ar ajuta autorităţile competente din statele membre să păstreze mai bine patrimoniul istoric şi cultural al ţării lor;

136.   consideră că o aplicare deplină şi la termen a întregii legislaţii de mediu a UE (printre altele Directiva-cadru privind apele(18) , Directivele privind habitatele şi păsările, Directiva privind nitraţii(19) , Directiva privind combustibilii maritimi cu sulf(20) , Directiva privind sancţiunile penale pentru poluarea marină) este imperativă pentru conservarea calităţii mediului marin, iar Comisia ar trebui să exercite toată presiunea necesară pentru încurajarea statelor membre în acest sens şi să iniţieze, dacă este cazul, acţiuni în justiţie;

137.   este convinsă de faptul că principiul precauţiei, inclus la articolul 174 alineatul (2) din Tratatul CE, trebuie să stea la baza tuturor tipurilor de exploatare a zonelor maritime din UE; subliniază faptul că lipsa certitudinii ştiinţifice nu ar trebui folosită drept scuză pentru amânarea acţiunilor preventive; consideră, pe de altă parte, că urgenţa acţiunilor preventive nu ar trebui să împiedice utilizarea informaţiei ştiinţifice;

138.   observă că în Cartea verde se menţionează numeroase contribuţii utile care pot fi aduse de forţele militare, incluzând căutarea şi salvarea, asistenţa în caz de dezastru şi supravegherea maritimă; cu toate acestea, regretă că nu există nici o menţiune privind degradarea mediului care poate fi cauzată de forţele militare, cum ar fi testarea armelor, construirea de baze navale şi utilizarea sistemelor sonare submarine de intensitate mare, care pot avea un efect nociv asupra cetaceelor cauzând surzirea, distrugerea organelor interne şi aruncarea în masă a acestora pe uscat, cauzându-le moartea; insistă, în acest sens, ca activităţile militare să fie pe deplin incluse în politica maritimă şi să facă obiectul unei evaluări complete a impactului asupra mediului şi unei răspunderi depline în acest sens;

139.   invită Comisia şi statele membre să includă în politica lor maritimă efectuarea de anchete complexe asupra stocurilor de muniţii mai vechi, datând din războaiele anterioare, care au fost abandonate în mările europene şi asupra pericolelor pe care le prezintă acestea pentru oameni şi mediu, să examineze posibilităţile de a le dezamorsa şi/sau de a le salva, precum şi să ia măsuri adecvate în acest sens;

140.   solicită Comunităţii să joace un rol mai activ în cadrul organizaţiilor internaţionale; subliniază totuşi că aceasta nu poate şi nu ar trebui să reprezinte, cu atât mai puţin să înlocuiască, statele membre ale UE; reiterează totuşi faptul că Uniunii Europene trebuie să i se acorde statutul de observator în cadrul OMI;

141.   subliniază faptul că UE trebuie să se angajeze în mod activ în guvernarea maritimă la nivel internaţional în vederea promovării unei concurenţe echitabile în cadrul economiei maritime, fără compromiterea angajamentelor referitoare la durabilitate a activităţilor maritime;

142.   subliniază că aplicarea şi respectarea legislaţiei existente din cadrul OMI, OIM şi UE a condus la un sector maritim mai sigur, mai curat şi viabil din punct de vedere economic; salută faptul că anexele I şi II ale Convenţiei MARPOL care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 au fost revizuite; de aceea, invită statele membre să ratifice în cel mai scurt timp posibil toate Convenţiile OMI şi OIM relevante, îndeosebi anexa VI a Convenţiei MARPOL, Convenţia internaţională privind răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate de poluarea cu hidrocarburi de către nave, Convenţia internaţională privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave şi Convenţia internaţională privind răspunderea şi despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanţelor periculoase şi nocive; solicită utilizarea ratificării sau a neratificării drept criteriu pentru controlul navelor în timpul operaţiunilor de control efectuate de statul portului;

143.   încurajează statele membre şi Comisia să participe în mod activ la discuţiile purtate sub auspiciile Fondurilor internaţionale pentru compensarea prejudiciilor cauzate de poluarea cu hidrocarburi, la combaterea transportului maritim care nu respectă normele, promovând astfel transportul maritim de calitate; subliniază că, pe termen mediu, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea revizuirii Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate de poluarea cu hidrocarburi şi a Fondurilor internaţionale pentru compensarea prejudiciilor cauzate de poluarea cu hidrocarburi;

144.   consideră că EMSA, FRONTEX, Agenţia pentru Pescuit şi Agenţia pentru Mediu dispun de diverse instrumente care ar putea fi combinate în mod util pentru a sprijini, în mod eficient, o politică maritimă europeană; îndeamnă astfel Comisia nu numai să înlăture obstacolele din calea cooperării dintre agenţii, dar şi să o oficializeze, în vederea atingerii următoarelor obiective:

145.   se aşteaptă ca politica europeană de vecinătate să ia în considerare, în mod adecvat, politica maritimă a Uniunii şi necesitatea de a coopera cu statele vecine ale UE în ceea ce priveşte mediul, siguranţa şi securitatea mărilor şi pe mare;

146.   consideră că pescuitul IUU reprezintă o problemă gravă şi tot mai frecventă, care duce la distrugerea unor stocuri valoroase de peşti şi la concurenţa neloială între pescarii care respectă normele şi cei care nu le respectă; constată că, în anumite zone de pescuit din UE, capturile IUU reprezintă o parte considerabilă din capturile totale; aşteaptă cu nerăbdare următoarea comunicare a Comisiei şi propunerile legislative de combatere a pescuitului IUU şi actualizarea planului de acţiune 2002 al UE;

147.   solicită ca, pe viitor, să se aplice în continuare o abordare integrată a politicii maritime europene; subliniază că aceasta ar trebui să includă cel puţin reuniuni periodice de coordonare ale comisarilor interesaţi şi schimburi publice periodice de opinii cu alte părţi interesate, de exemplu în cursul conferinţelor bienale; invită statele membre care vor deţine în viitor preşedinţia Consiliului să includă politica maritimă în programele lor de lucru; invită, de asemenea, Comisia, să prezinte anual toate proiectele cu relevanţă pentru domeniul maritim care au fost finanţate de UE.

148.   constată că conceptul de integrare a politicii marine trebuie pus în practică acum şi solicită Comisiei să-şi consolideze cadrul politic pentru a efectua o analiză globală a afacerilor maritime şi a politicilor care au un impact asupra acestora, asigurându-se că interacţiunile sunt pe deplin luate în considerare în fiecare politică sectorială şi coordonându-le după caz; salută măsurile luate de toate instituţiile Comunităţii şi de către guvernele statelor membre în ceea ce priveşte reacţia acestora, într-o manieră transectorială, la Cartea verde privind politica maritimă şi le invită să ia în continuare măsuri în această direcţie;

149.   solicită crearea unei linii bugetare numite "Proiecte pilot privind politica maritimă" pentru încurajarea proiectelor pilot privind integrarea diferitelor sisteme de supraveghere maritimă, colectarea informaţiilor ştiinţifice despre mare şi privind extinderea reţelelor şi a "celor mai bune practici" în domeniul politicii maritime şi al managementului de coastă; susţine abordarea adecvată a politicii maritime în structura bugetară a politicilor şi instrumentelor UE, după 2013;

o
o   o

150.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor.

(1) Texte adoptat e, P6_TA(2007)0082. (2) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7). (3) Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 103, 25.4.1979, p. 1) (4) 1 JO L 255, 30.9.2005, p. 11. (5) JO C 104 E 30.4.2004, p.730. (6) JO L 225, 12.8.1998, p. 16. (7) JO L 82, 22.3.2001, p. 16. (8) JO L 80, 23.3.2002, p. 29. (9) JO L 18, 21.1.1997, s. 1. (10) 1 JO L 283, 31.10.2003, p. 51. (11) 2 JO L 332, 28.12.2000, P. 81. (12) 1 Texte adoptate , P6_TA(2006)0482. (13) 2 JO L 175, 5.7.1985, p. 40. (14) 3 JO L 148, 6.6.2002, p. 24. (15) JO L 179, 23.6.1998, p.3. (16) 1 Texte adoptate , P6_TA(2006)0486. (17) 1 JO L 197, 21.7.2001, p. 30. (18) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1). (19) Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (JO L 375, 31.12.1991, p. 1). (20) Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE (JO L 121, 11.5.1999, p. 13).