Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2008/2007(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0308/2008

Texte depuse :

A6-0308/2008

Dezbateri :

PV 03/09/2008 - 19
CRE 03/09/2008 - 19

Voturi :

PV 04/09/2008 - 7.7
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2008)0408

Texte adoptate
DOC 90k
Joi, 4 septembrie 2008 - Bruxelles Ediţie definitivă
O politică portuară europeană
P6_TA(2008)0408A6-0308/2008

Rezoluţia Parlamentului European din 4 septembrie 2008 privind o politică portuară europeană (2008/2007(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere comunicarea Comisiei privind o politică portuară europeană [COM(2007)0616],

–   având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată "Către o viitoare politică maritimă a Uniunii: o viziune europeană privind oceanele și mările" (COM(2006) 0275),

–   având în vedere rezoluția sa din 12 iulie 2007 privind o viitoare politică maritimă a Uniunii Europene: o viziune europeană privind oceanele şi mările(1)

–   având în vedere rezoluția sa din 11 martie 2008 privind politica europeană în domeniul transportului durabil, ţinând seama de politicile europene în domeniul energiei şi al mediului (2) ,

–   având în vedere Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice(3) ,

–   având în vedere directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică(4) ,

–   având în vedere directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri(5) ,

–   având în vedere directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei(6) ,

   având în vedere articolul 299 alineatul (2) din Tratatul CE,

   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

   având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism și avizul Comitetului pentru Dezvoltare Regională (A6-0308/2008),

A.   întrucât problema accesului pe piața serviciilor portuare a fost subiectul unei dezbateri în cadrul Parlamentului și, în urma acesteia, Comisia a demarat o amplă consultare a părților interesate;

B.   întrucât respectiva comunicare a Comisiei privind o politică portuară europeană nu propune noi măsuri în ceea ce privește accesul pe piață al serviciilor portuare;

C.   întrucât dimensiunea internațională a acestui sector determină existenţa unei politici a porturilor europene la nivel comunitar, vizând exploatarea avantajelor geopolitice comparative ale acestora;

D.   întrucât porturile sunt importante nu numai pentru transportul maritim, fluvial și intermodal în Europa, ci și datorită faptului că reprezintă centre economice care creează locuri de muncă și mijloace de integrare a populației;

E.   întrucât, pentru a atinge obiectivele de a crește competitivitatea transportului maritim și de a oferi servicii moderne de înaltă calitate, o politică în domeniul porturilor europene ar trebui să promoveze următoarele patru principii: siguranță, rapiditate a serviciilor, costuri scăzute şi respect pentru mediu;

F.   întrucât porturile europene se vor confrunta cu diferite provocări în viitor, în special în ceea ce privește mediul, globalizarea, dezvoltarea durabilă, ocuparea forței de muncă și condițiile sociale, mai ales cele privind siguranța și învățarea de-a lungul vieţii, finanțarea, accesul pe piață și administrația, precum și măsurile anticoncurențiale și discriminatorii luate de țările din afara UE pe piețele geografice respective;

G.   întrucât lipsa unor teritorii unde să fie posibilă dezvoltarea portuară în Europa, precum și raritatea și vulnerabilitatea habitatelor naturale, subliniază cât de importantă este pentru legiuitor obținerea echilibrului și clarității juridice în ceea ce privește obligațiile sale de mediu, economice și sociale;

H.   întrucât există o diversitate considerabilă a sectorului portuar european pentru care se prevede o creștere majoră în anii următori;

I.   întrucât lărgirea canalului Panama va avea un impact, ducând probabil la accentuarea tendinței actuale de creștere a dimensiunilor navelor;

J.   întrucât infrastructura modernă și legăturile eficiente cu căile navigabile interioare și cu insulele sunt importante pentru porturi,

1.   salută mai sus-menţionata comunicare a Comisiei privind o politică portuară europeană;

2.   felicită Comisia pentru modul în care a elaborat comunicarea, în special pentru procesul amplu de consultare în vederea pregătirii acesteia din urmă;

3.   salută accentul pus de Comisie pe măsuri legislative cu caracter neobligatoriu, cum ar fi publicarea de orientări și eliminarea obstacolelor administrative;

4.   subliniază importanța fundamentală a sectorului portuar în UE din punct de vedere economic, comercial, social, al mediului și strategic;

5.   consideră că în efortul de a asigura că toate porturile europene pot să atingă potențialul maxim, Comisia are un rol important;

6.   sprijină intenția Comisiei de a publica orientări privind punerea în aplicare a legislației comunitare în domeniul mediului în cazul amenajărilor portuare și a infrastructurii portuare, având ca principal obiectiv protejarea mediului marin și a zonelor din vecinătatea porturilor; îndeamnă Comisia să publice aceste orientări înainte de sfârșitul anului 2008;

7.   consideră că porturile și natura pot coexista pe termen lung, întrucât distrugerea naturii provoacă adeseori pagube economice altor sectoare, ca, de exemplu, turismul, agricultura și pescuitul și, de aceea, invită Comisarul pentru transporturi să colaboreze susținut cu Comisarul pentru mediu pentru întocmirea și aplicarea legislației UE și orientărilor referitoare la porturi și la probleme de mediu;

8.   consideră că obiectivul acestor orientări este să înlăture incertitudinea juridică ce rezultă din anumite directive în domeniul mediului și, în același timp, să abordeze cu adevărat politica de mediu, ținând seama de specificitatea porturilor în Uniune;

9.  Subliniază necesitatea implicării autorităților portuare și locale în întocmirea planurilor de gestionare a bazinelor fluviale, precum și a porturilor maritime, în ceea ce privește calitatea apelor, în conformitate cu Directiva 2000/60/CE;

10.   atrage atenția asupra necesității, pentru autorităţile regionale, de a susține eforturile depuse în vederea reducerii emisiilor de CO2, provenite de la nave și alte mijloace de transport terestre și aeriene, prin stabilirea unor planuri de gestionare a calității aerului și în conformitate cu Convenția Marpol și Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător(7) ;

11.   subliniază necesitatea dezvoltării unei politici europene integrate care va spori competitivitatea regională și coeziunea teritorială, luând în considerare aspectele sociale, de mediu, economice și de securitate la toate nivelurile teritoriale, prin structurarea parteneriatelor interinstituționale, intersectoriale și multiteritoriale;

12.   observă că există o preocupare în cadrul Comisiei în ceea ce privește distribuirea fluxurilor traficului european și observă diversitatea sectorului portuar și creșterea numărului de porturi de talie mică și medie în Europa; consideră că, de asemenea, Comisia trebuie să țină seama de schimbările importante ce sunt de așteptat să survină în traficul maritim internațional, datorate îmbunătățirilor tehnologice și economice din acest sector, lărgirii canalului Panama și creșterii dimensiunilor și capacității vaselor, care vor avea fără îndoială, o influență importantă în acest sector;

13.   atrage atenția asupra dimensiunii teritoriale a dezvoltării porturilor europene, în special asupra necesității cooperării și coordonării transfrontaliere între regiunile portuare învecinate; subliniază importanța politicii europene de vecinătate și a strategiei regionale pentru Marea Mediterană, Marea Baltică și Marea Neagră; salută propunerea Comisiei de a elabora un inventar al blocajelor dintre porturile Uniunii Europene și cele din statele vecine ale Uniunii;

14.   solicită Comisiei să monitorizeze sistematic evoluția noilor tehnologii și metode de gestiune folosite la nivel internațional în serviciile portuare și de navigație, în terminalele pentru transportul de mărfuri, de pasageri și rutier cu scopul de a promova politicile și inițiativele de dezvoltare a porturilor comunitare și de a spori eficiența și productivitatea acestora, spre binele lor și ai utilizatorilor lor;

15.   consideră că schimbările tehnologice necesare pentru a permite porturilor intermediare să facă față provocărilor constând într-un volum sporit al traficului vor avea consecințe financiare importante pentru regiunile în cauză; consideră că acestea trebuie să poată utiliza, în acest scop, fondurile structurale europene, în special pentru a finanța achiziționarea unor instalații tehnologice avansate, pentru a crea locuri de muncă în domeniile inovatoare și pentru a reabilita zonele urbane eliberate prin transferul activităților portuare în afara orașelor;

16.   consideră că certitudinea juridică a cadrului legal comunitar în domeniul maritim, care decurge din cadrul legal internațional, depinde de aprobarea urgentă a pachetului legislativ Erika III; din domeniul maritim;

17.   invită Comisia și statele membre să promoveze cooperarea între porturile europene; accentuează, în acest context, rolul pe care îl joacă porturile pentru economia regiunilor din hinterlandul acestora; în acest context, subliniază că dezvoltarea armonioasă a porturilor este un element cheie al politicii maritime integrate a UE;

18.   subliniază rolul social și cultural al porturilor pentru populația din hinterland și consideră esențială creșterea gradului de sensibilizare a populației cu privire la importanța porturilor pentru dezvoltare;

19.   consideră că transportul maritim și fluvial nu poate fi luat în considerare separat de transportul terestru și cel aerian și că legătura cu căile navigabile interioare este foarte importantă pentru succesul comercial al unui port, fiind, de aceea, necesar să se stabilească legături între porturi, platformele logistice din hinterland și "porturile uscate"; prin prisma acestui obiectiv, consideră, de asemenea, că participarea co-modală a porturilor este necesară atât pentru rețelele de transport transeuropene (TEN-T), cât și pentru viitoarele coridoare verzi comunitare pentru a asigura o mai bună exploatare a capacităților de transport în domeniul cabotajului și al transportului fluvial, cât și pentru legăturile cu transportul terestru și aerian, pentru a asigura cu adevărat o politică coerentă în domeniul transportului;

20.   susține, prin urmare, intenția Comisiei de a evalua, cu ocazia revizuirii intermediare din 2010 a rețelei transeuropene de transport(8) , situația legăturilor dintre porturi și căile navigabile interioare, necesitățile în acest sens și impactul acestora asupra unei rețele echilibrate de fluxuri de trafic.

21.   consideră că unul dintre obiectivele revizuirii intermediare a TEN-T în 2010 ar trebui să fie armonizarea transportului maritim și fluvial cu transportul terestru prin intermediul porturilor europene;

22.   invită colectivitățile teritoriale în cauză să pună în aplicare o politică de dezvoltare a transportului multimodal, care să facă posibilă promovarea traficului feroviar și pe căi navigabile interioare în paralel cu traficul rutier, și conectarea efectivă a porturilor cu zonele din interior, îndeosebi prin utilizarea căii ferate și a căilor maritime interioare;

23.   observă că porturile UE concurează cu porturile țărilor terțe care adesea nu se supun acelorași reguli ca porturile Uniunii, fiind confruntate, de asemenea, cu politicile economice discriminatorii aplicate de țările vecine cu UE, ca, de exemplu, politicile tarifare discriminatorii;

24.   solicită Comisiei să studieze problemele de securitate portuară și să factorizeze costurile suplimentare în evaluarea competitivității porturilor europene;

25.   salută intenția Comisiei de a centraliza problemele cu care se confruntă porturile europene în acest domeniu și invită Comisia să ia în considerare elaborarea unui registru cu aceste probleme pentru a aborda într-un mod concret problemele generate de concurența cu porturile din afara UE, precum și măsurile anticoncurențiale și discriminatorii luate de țările învecinate cu UE;

26.   subliniază necesitatea de a intensifica cooperarea cu țările terțe pentru a elabora și a prezenta programe de dezvoltare, coordonare și transfer de know-how între porturile învecinate;

27.   consideră că Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a crea un program comunitar privind reînnoirea flotei de vase de transport și, în special, a celei destinate cabotajului și transportului fluvial;

28.   consideră că noile tehnologii, în special cele informatice, reprezintă elemente cheie ce permit porturilor europene, care deja se confruntă cu concurența cu porturile din țările terțe și, în același timp, în cazul unora dintre ele, cu lipsa spațiului de dezvoltare, să-și mărească eficacitatea și profitabilitatea;

29.   îndeamnă Comisia și statele membre să accelereze, prin intermediul organismelor abilitate, implementarea sistemelor de pilotaj la distanță pentru a mări eficiența și siguranța în gestionarea traficului în porturi, precum și în radele portuare;

30.   încurajează Comisia să întreprindă cercetări și să urmărească inovarea în acest sector prin programele cadru ale Uniunii și invită Comisia și statele membre să sprijine cercetarea în domeniul securității, pentru a reduce la minimum numărul accidentelor, în domeniul logisticii, pentru a îmbunătăți utilizarea spațiului în porturi, și în domeniul ecologic, pentru a reduce, printre altele, emisiile de CO2 și poluarea cauzată de deșeuri;

31.   solicită Comisiei și statelor membre să susțină în fața Organizației Maritime Internaționale propunerile privind înlocuirea carburantului actual cu motorina până în 2020 și posibilitatea de a include sectorul maritim în sistemul de tranzacționare a emisiilor;

32.   solicită Comisiei și statelor membre să susțină în mod activ îmbunătățirea continuă a flotei de căutare și salvare (SAR) și a altor funcții SAR în porturi, în conformitate cu Convențiile SOLAS (Ocrotirea vieții pe mare) și SAR și de a consolida în continuare colaborarea între centrele de coordonare a operațiunilor de salvare maritimă;

33.   consideră că este necesar să se dezvolte în continuare programele "Clean ship" și "Clean port";

34.   invită Comisia și reprezentanții sectorului să încurajeze companiile maritime să reducă numărul de containere goale transportate, să folosească capacitatea acestora la maxim și să susțină inițiativele în acest sens (de exemplu, prin programe de cercetare), luând în considerare necesitățile reale și specifice ale clienților, precum și reducerea impactului asupra mediului;

35.   salută intenția Comisiei de a prezenta o propunere legislativă privind crearea unui spațiu european de transport maritim fără bariere și consideră că scopul acestei propuneri trebuie să fie asigurarea unei concurențe echitabile între transportul maritim și cel terestru în Uniune;

36.   prin urmare, preconizează scutirea mărfurilor vămuite de Comunitate de orice alt control vamal în cazul transportului maritim pe distanțe scurte și, în același timp, preconizează, în măsura în care este posibil, crearea unor zone portuare separate pentru traficul intracomunitar și cel internațional, precum și simplificarea transportului intern, standardizarea și identificarea containerelor speciale;

37.   solicită Comisiei revizuirea și optimizarea politicilor de dezvoltare și susținere a transportului maritim pe distanțe mici;

38.   invită Comisia să ia în considerare posibilitatea introducerii unui document de transport unic pentru containerele din UE, pentru a simplifica procedurile administrative;

39.   invită Comisia să realizeze un studiu al fondurilor acordate porturilor comerciale europene de către autoritățile publice, cu scopul de a identifica eventualele cazuri de denaturare a concurenței și pentru a clarifica, în cadrul orientărilor privind ajutoarele de stat, ce tipuri de ajutor acordat autorităților portuare trebuie considerate ca ajutor de stat; consideră că posibilele investiții făcute de autoritățile publice pentru dezvoltarea porturilor nu trebuie considerate ca ajutor de stat, în cazul în care sunt destinate în mod direct optimizărilor ecologice sau decongestionării și reducerii utilizării transportului rutier de mărfuri, mai ales atunci când acest lucru este considerat esențial pentru asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale (de exemplu, în insule), exceptând cazul când ar avantaja un singur operator;

40.   îndeamnă Comisia să publice orientări privind ajutorul de stat acordat porturilor în 2008 și consideră că aceste orientări ar trebui să acopere zona portuară ca atare, făcând o distincție între infrastructura de acces și infrastructura aferentă instalațiilor portuare, între infrastructura și suprastructura aferentă unor proiecte și nefăcând nicio distincție între diferitele categorii de porturi;

41.   aprobă extinderea obligațiilor de transparență prevăzute în Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparența relațiilor financiare între statele membre și întreprinderile publice, precum și transparența financiară în anumite întreprinderi(9) dar invită Comisia să ia în considerare un prag minimal redus de taxe anuale, mai degrabă decât obligativitatea absolută;

42.   observă, în special, analiza făcută de Comisie în cazul concesionărilor portuare și invită Comisia să ia în considerare importanța manifestării unei anume flexibilități față de autoritățile portuare, în mod deosebit în cazul reînnoirii concesionărilor ce implică investiții de amploare, dar consideră că această flexibilitate nu trebuie folosită pentru a limita concurența în cadrul porturilor;

43.   consideră ca fiind de o importanță majoră păstrarea echilibrului între libertatea prestării de servicii și cerințele specifice fiecărui port, accentuând totodată necesitatea cooperării dintre sectorul public și cel privat în vederea modernizării porturilor;

44.   încurajează utilizarea programelor de cooperare teritorială europeană din cadrul politicii de coeziune, precum și a programelor de cooperare din cadrul politicii de vecinătate și de extindere a UE, încurajând totodată Comisia, statele membre și autoritățile regionale în cauză să aplice, în măsura posibilului, o strategie transfrontalieră de utilizare a capacității existente în contextul cofinanțării infrastructurii portuare;

45.   susține ferm rolul porturilor non-profit care aparțin actorilor locali și îndeamnă autoritățile locale, regionale, naționale și europene să ia măsuri pentru protejarea acestora împotriva degradării, deoarece beneficiile sociale, recreative și turistice pe care acestea le aduc comunităților învecinate depășesc funcția lor economică inițială;

46.   dorește în mod expres să reamintească faptul că, în cadrul unei reflecții orientate către rezultate pe tema Europei și a politicii sale maritime, navigația europeană de agrement are un rol major în ceea ce privește dezvoltarea economică locală, porturile de agrement reprezentând atât o fereastră către zonele din interior, un instrument turistic eficient pentru descoperirea portului și a împrejurimilor sale, cât și un serviciu de aprovizionare esențial pentru activitățile comerciale de proximitate.

47.   salută accentul pus pe dialog în sectorul portuar; solicită crearea unui comitet pentru dialogul social și consideră că acesta ar trebui să se ocupe de probleme privitoare la porturi, incluzând drepturile lucrătorilor, concesionările și Convenția din 1979 a Organizației Internaționale a Muncii privind siguranța și igiena în manipularea materialelor portuare;

48.   subliniază importanța protecției și oferirii unei formări la cel mai înalt nivel a lucrătorilor portuari; sprijină intenția Comisiei de a oferi lucrătorilor portuari o calificare de bază recunoscută reciproc pentru a susține flexibilitatea în acest sector; în acest context consideră că, ca un prim pas, ar trebui realizată o comparație între diferitele sisteme existente de calificare profesională pentru lucrătorii portuari; consideră totuși că această calificare de bază nu trebuie să aibă ca efect scăderea nivelului mediu de calificare a lucrătorilor portuari într-un stat membru;

49.  Propune ca chestiunea calificărilor profesionale și cea a învățării de-a lungul să se discute împreună cu partenerii sociali în cadrul viitorului comitet european pentru dialog social;

50.   încurajează Comisia să promoveze schimbul de bune practici în sectorul portuar în general și, în special, în domeniul inovației și al formării lucrătorilor pentru a crește calitatea serviciilor, competitivitatea și nivelul de atractivitate pentru investitori;

51.   salută instituirea zilei maritime europene, pentru data de 20 mai, și sprijină în special instituirea unei zile a "porților deschise", care ar încuraja publicul să înțeleagă mai bine munca si importanța sectorului portuar;

52.   îndeamnă Comisia, în conformitate cu rezoluția Parlamentului din 8 mai 2008 cu privire la Consiliul economic transatlantic(10) să-și continue eforturile pentru a se asigura că reglementarea SUA care prevede scanarea tuturor cargourilor având ca destinație SUA va fi modificată pentru a institui o colaborare bazată pe recunoașterea reciprocă a "agenților economici autorizați" și a normelor de siguranță (C-TPAT, SAFE) agreate de cadrul Organizației Mondiale a Vămilor; invită Comisia să evalueze costurile potențiale pentru mediul de afaceri şi pentru economia UE ale scanării complete (100%) a containerelor maritime având ca destinație SUA, , precum și impactul potențial asupra operațiilor vamale;

53.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO C 175 E, 10.7.2008, p. 531.
(2) Texte adoptate, P6_TA(2008)0087.
(3) JO L 103, 25.4.1979, p. 1.
(4) JO L 206, 22.7.1992, p. 7.
(5) JO L 182, 16.7.1999, p. 1.
(6) JO L 327, 22.12.2000, p. 1.
(7) JO L 296, 21.11.1996, p. 55.
(8) În conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (CE) nr.680/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 de stabilire a normelor generale pentru acordarea asistenței financiare comunitare în domeniul rețelelor transeuropene de transport și energetice (JO L 162, 22.6.2007, p. 1)
(9) JO L 318, 17.11.2006, p. 17.
(10) Texte adoptate, P6_TA(2008)0192.

Ultima actualizare: 26 mai 2009Notă juridică