(Procedura de codecizie: a doua lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere poziția comună a Consiliului (5721/5/2008 – C6–0226/2008)(1),

–   având în vedere poziția sa în primă lectură(2) referitoare la propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2005)0590),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) din Tratatul CE,

–   având în vedere articolul 62 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru transport și turism (A6-0332/2008),

1.   aprobă poziția comună astfel cum a fost modificată;

2.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei poziția Parlamentului.

(1) JO C 184 E, 22.7.2008, p. 23. (2) JO C 74 E, 20.3.2008, p. 546.

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(3),

întrucât:

(1)  Ar trebui să se menţină un nivel general ridicat de siguranţă în transportul maritim din Europa şi ar trebui să se depună toate eforturile pentru a reduce numărul de accidente şi incidente maritime.

(2)  Efectuarea promptă a unor investigaţii tehnice în caz de accidente maritime îmbunătăţeşte siguranţa maritimă, întrucât contribuie la prevenirea repetării unor astfel de accidente care duc la pierderi de vieţi omeneşti şi de nave, precum şi la poluarea mediului marin.

(3)  Parlamentul European, în rezoluţia sa din 21 aprilie 2004 privind creşterea siguranţei maritime(4), a îndemnat Comisia să prezinte o propunere de directivă privind investigarea accidentelor de navigaţie.

(4)  Articolul 2 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1982 privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 (║'UNCLOS") stabileşte dreptul statelor de coastă de a investiga cauza oricărui accident maritim care are loc în apele sale teritoriale şi care ar putea pune în pericol viaţa oamenilor sau mediul, ar putea implica autorităţile sale de coastă responsabile cu operaţiunile de căutare şi salvare sau ar putea afecta în alt fel statul de coastă în cauză.

(5)  Articolul 94 din UNCLOS prevede ca, în cazul anumitor accidente sau incidente de navigaţie survenite în marea liberă, statele de pavilion solicită efectuarea de investigaţii de către sau sub autoritatea uneia sau a mai multor persoane având calificarea corespunzătoare.

(6)  Regula I/21 din Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare din 1 noiembrie 1974 (║ "SOLAS 74"), Convenţia internaţională privind liniile de încărcare din 5 aprilie 1966 şi Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave din 2 noiembrie 1973 stabilesc răspunderea statelor de pavilion în ceea ce priveşte efectuarea de investigaţii în caz de accidente şi comunicarea constatărilor relevante către Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI).

(7)  Codul de punere în aplicare a instrumentelor obligatorii ale OMI anexat la Rezoluţia A.973(24) a Adunării OMI din 1 decembrie 2005 reaminteşte obligaţia statelor de pavilion de a lua măsurile necesare pentru a asigura efectuarea de investigaţii privind siguranţa maritimă de către anchetatori având calificarea corespunzătoare, competenţi în chestiunile legate de accidentele şi incidentele maritime. De asemenea, codul respectiv impune statelor de pavilion să fie pregătite să pună la dispoziţie anchetatori calificaţi în acest scop, indiferent de locul în care s-a produs accidentul sau incidentul.

(8)  Ar trebui să se aibă în vedere dispoziţiile Codului pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime, anexat la Rezoluţia A.849(20) a Adunării OMI din 27 noiembrie 1997 (║ Codul OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime), care prevede aplicarea unei abordări comune în ceea ce priveşte investigaţiile privind siguranţa în caz de accidente şi incidente maritime, precum şi cooperarea între state pentru identificarea factorilor care conduc la producerea unor accidente şi incidente maritime. Ar trebui să se ia, de asemenea, în considerare Rezoluţia A.861(20) a Adunării OMI din 27 noiembrie 1997 şi Rezoluţia MSC.163(78) a Comitetului pentru siguranţă maritimă din cadrul OMI din 17 mai 2004, care prevăd o definiţie pentru "înregistratoare de date privind voiajul".

(9)  La desfăşurarea de investigaţii privind siguranţa maritimă asupra accidentelor şi incidentelor maritime, statele membre ar trebui să aibă în vedere "Liniile directoare privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim" anexate la Rezoluţia LEG. 3(91) a comitetului juridic al OMI şi a organismului de conducere al Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 27 aprilie 2006 ▌.

(10)  Directiva 1999/35/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind sistemul de expertize obligatorii pentru operarea în siguranţă a serviciilor regulate de feriboturi cu punte ruliu şi ambarcaţiuni rapide de pasageri(5) impune statelor membre să definească, în cadrul sistemelor lor juridice, un statut juridic care să le permită acestora sau oricărui alt stat membru interesat în mod deosebit, să participe, să coopereze sau, dacă este prevăzut în Codul OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime, să desfăşoare investigaţii asupra oricărui accident sau incident maritim în care sunt implicate navele de tip feribot ro-ro sau navele de pasageri de mare viteză.

(11)  Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime(6) impune statelor membre să respecte Codul OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime şi să se asigure că rezultatele investigaţiilor privind accidentele sunt publicate cât mai curând posibil, după finalizarea acestora.

(12)  Efectuarea în mod nepărtinitor a unei investigații privind siguranța în cazul accidentelor și incidentelor care implică nave maritime sau alte nave din porturi sau zone maritime cu acces limitat are o importanță crucială în stabilirea împrejurărilor și cauzelor unor astfel de accidente sau incidente. Investigațiile respective ar trebui, prin urmare, efectuate de către anchetatori calificați, sub controlul unui organ sau al unei entități independente care deţine în mod permanent competenţele necesare pentru luarea deciziilor, pentru a evita orice conflict de interese.

(13)  Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare, cu respectarea dispoziţiilor lor legale în vigoare privind prerogativele autorităţilor competente să desfăşoare anchete judiciare şi, dacă este necesar, prin colaborarea cu autorităţile respective, pentru a permite responsabililor cu investigaţiile tehnice să îşi îndeplinească sarcinile în cele mai bune condiţii.

(14)  Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare astfel încât sistemele lor juridice să le permită acestora şi oricăror alte state membre interesate în mod deosebit să participe sau să coopereze la efectuarea de investigaţii asupra accidentelor sau să efectueze astfel de investigaţii, pe baza dispoziţiilor Codului OMI pentru investigarea accidentelor maritime.

(15)  Un stat membru poate delega către alt stat membru sarcina de a desfăşura o investigaţie privind siguranţa în caz de accident sau incident maritim (║ "investigaţii privind siguranţa") sau de a îndeplini sarcini precise în cadrul unei investigaţii, în cazul în care acest lucru se stabileşte de comun acord.

(16)  Statele membre ar trebui să depună toate eforturile necesare pentru a nu solicita acoperirea costurilor asistenţei solicitate în cadrul desfăşurării de investigaţii privind siguranţa care implică participarea a două sau mai multe state membre. În cazul în care se solicită asistenţa din partea unui stat membru care nu este implicat în investigaţia privind siguranţa, statele membre ar trebui să hotărască de comun acord asupra rambursării cheltuielilor ocazionate.

(17)  În temeiul Regulii V/20 din Convenţia SOLAS 74, navele de pasageri, precum şi alte nave decât cele de pasageri, cu un tonaj brut de minimum 3000, construite începând cu 1 iulie 2002, trebuie să fie echipate cu înregistratoare de date privind voiajul, în vederea facilitării investigării accidentelor. Având în vedere importanţa acestora în elaborarea unei politici de prevenire a accidentelor de navigaţie, echipamentele respective ar trebui să fie, în mod obligatoriu, prezente la bordul navelor care efectuează curse naţionale sau internaţionale cu escale în porturile comunitare.

(18)  Informaţiile furnizate de înregistratoarele de date privind voiajul, precum şi de alte dispozitive electronice, pot fi utilizate atât retrospectiv, după un accident sau incident maritim, în vederea investigării cauzelor sale, cât şi preventiv, pentru a câştiga experienţă în privinţa circumstanţelor care pot conduce la asemenea evenimente. Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura utilizarea în mod corespunzător a acestor date, în ambele scopuri, atunci când sunt disponibile.

(19)  Alertele de primejdie transmise de o navă sau informațiile potrivit cărora o navă sau o persoană aflată la bordul unei nave sau provenind de pe o navă se află în pericol ori există un risc potențial grav de vătămare a unor persoane, a structurii navei sau a mediului, ca urmare a unui eveniment legat de operarea unei nave, ar trebui investigate sau examinate într-un alt mod.

(20)  Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(7) impune Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (║'agenţia") să coopereze cu statele membre în vederea dezvoltării de soluţii tehnice şi să ofere asistenţă tehnică legată de punerea în aplicare a legislaţiei comunitare. În domeniul investigaţiilor privind siguranţa, agenţia are sarcina precisă de a facilita cooperarea între statele membre şi Comisie, în dezvoltarea unei metodologii comune de investigare a accidentelor maritime, în conformitate cu principiile agreate la nivel internaţional, ţinându-se totodată seama de diversele sisteme juridice ale statelor membre.

(21)  În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1406/2002, agenţia facilitează cooperarea în ceea ce priveşte acordarea de sprijin ║ către statele membre în activităţile conexe investigaţiilor şi efectuarea de analize ale rapoartelor existente de investigare a accidentelor.

(22)  La elaborarea sau modificarea metodologiei comune de investigare a accidentelor maritime ar trebui să se țină seama de concluziile enunțate în urma analizelor rapoartelor existente de investigare a accidentelor, care ar putea fi utile pentru prevenirea viitoarelor catastrofe și pentru sporirea siguranței maritime în Uniunea Europeană.

(23)  Recomandările privind siguranța care rezultă în urma unei investigații privind siguranța ar trebui luate în considerare în mod adecvat de către statele membre și de Comunitate.

(24)  Având în vedere că scopul investigaţiilor tehnice privind siguranţa este de a preveni accidentele şi incidentele maritime pe viitor, concluziile şi recomandările privind siguranţa nu ar trebui utilizate pentru a stabili răspunderea sau culpa.

(25)  Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume îmbunătăţirea siguranţei maritime în cadrul Comunităţii şi, prin urmare, reducerea riscului unor accidente maritime pe viitor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea sau efectele prezentei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii aşa cum este enunţat în respectivul articolul, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(26)  Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei(8).

(27)  Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să modifice prezenta directivă în vederea aplicării modificărilor ulterioare la convenţiile internaţionale, protocoalele, codurile şi rezoluţiile aflate în legătură cu aceasta şi să adopte sau să modifice metodologia comună de investigare a accidentelor şi incidentelor maritime. Deoarece respectivele măsuri au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, printre altele, prin completarea acesteia cu noi elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

▌

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul

(1)  Obiectivul prezentei directive îl reprezintă îmbunătăţirea siguranţei maritime şi prevenirea poluării cauzate de nave, reducându-se astfel riscul unor accidente maritime pe viitor, prin următoarele măsuri:

(2)  Investigaţiile privind siguranţa iniţiate în temeiul prezentei directive nu au ca obiect stabilirea răspunderii sau a culpei. Cu toate acestea, statele membre iau măsurile necesare astfel încât organul sau organismul de anchetă (║ "organul de anchetă") să nu efectueze rapoarte incomplete privind cauzele accidentului sau incidentului datorită faptului că răspunderea sau culpa s-ar putea deduce din constatările investigaţiei.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică în cazul accidentelor, incidentelor maritime și alertelor de primejdie care:

(2)  Prezenta directivă nu se aplică în cazul accidentelor, incidentelor maritime şi alertelor de primejdie care implică numai:

Articolul 3

Definiţii

2.  Următorii termeni se înţeleg în conformitate cu definiţiile conţinute de Codul OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime:

f)   "stat interesat în mod deosebit".

(3)  Termenii "accident grav" și "accident mai puțin grav" se înțeleg în conformitate cu definițiile actualizate din Circulara 953 emisă de Comitetul pentru Siguranța Maritimă al OMI.

4.  Termenii "navă de tip feribot ro-ro" şi " navă de pasageri de mare viteză" se interpretează în conformitate cu definiţiile de la articolul 2 din Directiva 1999/35/CE.

5.  Termenul "înregistrator de date privind voiajul" (║ "VDR") se interpretează în conformitate cu definiţia din Rezoluţiile A.861 (20) a Adunării OMI şi Rezoluţia MSC.163 (78) a Comitetului pentru siguranţa maritimă din cadrul OMI.

6.  "Alertă de primejdie" înseamnă un semnal transmis de o navă sau o informație transmisă de orice sursă, care indică faptul că o navă sau persoane aflate la bordul unei nave sau provenind de pe o navă se află în primejdie în larg.

7.  "Recomandare privind siguranța" înseamnă orice propunere făcută, inclusiv în vederea înregistrării și controlului, de oricare dintre următorii:

Articolul 4

Statutul investigaţiilor privind siguranţa

(1)  Statele membre definesc, în conformitate cu propriile sisteme juridice interne, statutul juridic al investigaţiilor privind siguranţa astfel încât respectivele investigaţii să poată fi efectuate cât mai rapid şi mai eficient cu putinţă.

(2)  Normele care urmează a fi instituite de către statele membre includ dispoziţii care să permită, conform cadrului de cooperare permanentă menţionat la articolul 10:

Articolul 5

Obligaţia de a desfăşura investigaţii

(1)  Fiecare stat membru se asigură că are loc o investigație privind siguranța, desfășurată de organul de anchetă menționat la articolul 8 în urma unor accidente maritime grave sau foarte grave:

(2)  Pe lângă investigarea accidentelor grave și foarte grave, organul de anchetă menționat la articolul 8 decide, în urma stabilirii circumstanțelor accidentului, dacă va fi efectuată sau nu o investigație privind siguranța în cazul unui accident mai puțin grav, al unui incident maritim sau al unei alerte de primejdie.

Pentru luarea deciziei, organul de anchetă ia în considerare gravitatea accidentului sau incidentului, tipul de navă și/sau încărcătură vizate de alerta de primejdie și orice solicitare venită din partea autorităților responsabile cu operațiunile de căutare și salvare.

(3)  Domeniul de aplicare şi modalităţile practice de desfăşurare a investigaţiilor privind siguranţa sunt determinate de organul de anchetă al statului membru care conduce investigaţia, în cooperare cu organele similare ale celorlalte state interesate în mod deosebit, în maniera care pare cea mai potrivită pentru organul de anchetă respectiv pentru îndeplinirea obiectivului prezentei directive şi în vederea prevenirii unor accidente şi incidente pe viitor.

(4)  Investigaţiile privind siguranţa urmează metodologia comună de investigare a accidentelor şi incidentelor maritime elaborate în temeiul articolului 2 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1406/2002. Comisia adoptă sau modifică această metodologie în vederea atingerii obiectivelor prezentei directive.

Respectiva măsură, destinată să modifice elemente neesenţiale din prezenta directivă, printre altele, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 19 alineatul (3).

Atunci când modifică metodologia comună, Comisia ține seama de concluziile rapoartelor privind accidentele și de recomandările privind siguranța prevăzute în cadrul acestora.

(5)  O investigație privind siguranța se inițiază cât mai curând posibil după producerea accidentului sau incidentului maritim și, în orice caz, nu mai târziu de două luni de la producerea acestuia.

Articolul 6

Obligaţia de notificare

Un stat membru prevede, în cadrul sistemului său juridic intern, informarea fără întârziere a organului său de anchetă, de către autoritățile competente sau de către părțile implicate, privind producerea oricăror accidente sau incidente sau existența unor alerte de primejdie care intră în sfera de aplicare a prezentei directive.

Articolul 7

Efectuarea de investigaţii privind siguranţa şi participarea la acestea

(1)  ▌ În cazul unor accidente grave sau foarte grave, care afectează interese importante pentru două sau mai multe state membre, statele membre în cauză decid rapid și de comun acord care este statul membru care conduce investigațiile. În cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord care dintre ele urmează să fie statul membru care va conduce investigațiile, Comisia, pe baza avizului prezentat de agenție, ia o decizie în ceea ce privește această chestiune, care este pusă în aplicare imediat.

(2)  Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru păstrează responsabilitatea desfășurării investigației privind siguranța și a coordonării cu alte state membre interesate în mod deosebit, până în momentul stabilirii, fie de comun acord, fie prin decizia Comisiei, a statului care urmează să conducă investigația.

(3)  Fără a aduce atingere obligaţiilor asumate în temeiul prezentei directive şi al dreptului internaţional, un stat membru poate, de la caz la caz, să delege în baza unui acord reciproc către alt stat membru sarcina de a conduce o investigaţie privind siguranţa sau de a îndeplini sarcini precise în cadrul desfăşurării unei astfel de investigaţii.

(4)  În cazul în care o navă de tip feribot ro-ro sau o navă de pasageri de mare viteză este implicată într-un accident sau incident maritim, sau face obiectul unei alerte de primejdie, investigația privind siguranța este lansată de către statul membru în ale cărui ape teritoriale sau interioare, astfel cum sunt definite în UNCLOS, s-a produs accidentul, incidentul sau alerta de primejdie, sau dacă aceasta se produce în alte ape, de către ultimul stat membru prin apele căruia a trecut nava de tip feribot ro-ro sau nava de pasageri. Statul respectiv răspunde de investigația privind siguranța și de coordonarea cu alte state membre interesate în mod deosebit, până în momentul în care se stabilește, fie de comun acord, fie prin decizia Comisiei, statul care urmează să conducă investigațiile.

Articolul 8

Organe de anchetă

(1)  Statele membre se asigură că investigațiile privind siguranța sunt efectuate sub responsabilitatea unui organ sau a unei entități de anchetă permanente și imparțiale învestite cu competențele necesare și alcătuite din anchetatori având calificări corespunzătoare ▌ în chestiunile legate de accidente și incidente maritime.

Organul de anchetă este independent din punct de vedere operațional, în special, față de autoritățile naționale responsabile cu aspectele privind navigabilitatea, certificarea, inspecția, personalul, siguranța navigației, întreținerea, controlul traficului maritim, controlul statului portului și operarea porturilor maritime, față de organismele care realizează investigaţii pentru stabilirea răspunderii sau pentru punerea în aplicare a legii și, în general, de orice altă parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcina care i-a fost încredințată.

Statele membre fără ieşire la mare care nu posedă nave sau ambarcaţiuni care navighează sub pavilionul lor stabilesc un punct central de cooperare în cadrul investigaţiilor privind siguranţa, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c).

(2)  Organul de anchetă ia măsurile necesare pentru a se asigura că anchetatorii au cunoştinţe şi experienţă practică în domeniile relevante pentru sarcinile lor de investigare normale. În plus, organul de anchetă asigură accesul prompt la informaţii de specialitate, în cazul în care este necesar.

(3)  Activităţile încredinţate organului de anchetă pot fi extinse la culegerea şi analiza informaţiilor privind siguranţa maritimă, în special în scopuri preventive, în măsura în care aceste activităţi nu aduc atingere independenţei acestuia şi nu determină asumarea de responsabilităţi în probleme de reglementare, administrative sau de standardizare.

(4)  Statele membre, acţionând în cadrul propriilor sisteme juridice, iau măsurile necesare pentru ca anchetatorii din cadrul organelor lor de anchetă sau al oricărui alt organ de anchetă căruia i-au delegat sarcina de investigare privind siguranţa, iar atunci când este cazul, în cooperare cu autorităţile competente să desfăşoare anchetele judiciare, sunt autorizaţi:

(5)  Organul de anchetă este autorizat să acţioneze de îndată ce este informat cu privire la un accident, indiferent de moment şi să obţină suficiente resurse pentru a-şi îndeplini funcţiile în mod independent. Anchetatorilor săi li se acordă un statut prin care să le fie garantată independenţa.

(6)  Organul de anchetă poate îmbina sarcinile pe care i le atribuie prezenta directivă cu activitatea de investigare legată de alte evenimente decât accidentele maritime, cu condiţia ca astfel de investigaţii să nu îi pună în pericol independenţa.

Articolul 9

Nedivulgarea informațiilor

În plus, statele membre se asigură că declarațiile martorilor sau orice informații furnizate de aceștia în decursul unor investigații privind siguranța nu sunt obţinute de către autorități din țări terțe pentru a împiedica folosirea acestor declarații sau informații în anchete penale în țările respective.

Articolul 10

Cadrul de cooperare permanentă

(1)  Statele membre stabilesc, în strânsă colaborare cu Comisia, un cadru de cooperare permanentă care să permită organelor lor de anchetă privind siguranţa să coopereze între ele, în măsura necesară atingerii obiectivului prezentei directive.

(2)  În ceea ce priveşte regulamentul de procedură al cadrului de cooperare permanentă şi modalităţile de organizare impuse de acesta se ia o decizie în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2).

(3)  În interiorul cadrului de cooperare permanentă, organele de anchetă ale statelor membre stabilesc, de comun acord, în special cele mai bune modalităţi de cooperare în următoarele scopuri:

(4)  Orice stat membru, ale cărui echipamente sau servicii au fost utilizate sau ar fi fost, în mod normal, utilizate de o navă anterior accidentului sau incidentului și care deține informații utile investigației privind siguranţa, furnizează informațiile în cauză organului de anchetă care conduce investigația.

Articolul 11

Cheltuieli

(1)  În cazul investigaţiilor privind siguranţa care implică două sau mai multe state membre, activităţile corespunzătoare se efectuează cu titlu gratuit.

(2)  În cazul în care se solicită asistenţa unui stat membru care nu este implicat în investigaţia privind siguranţa, statele membre hotărăsc de comun acord asupra rambursării cheltuielilor suportate.

Articolul 12

Cooperarea cu ţări terţe interesate în mod deosebit

(1)  Statele membre cooperează, în cea mai mare măsură posibilă, cu alte ţări terţe interesate în mod deosebit în cadrul investigaţiilor privind siguranţa.

(2)  Ţările terţe interesate în mod deosebit sunt autorizate, de comun acord, să participe în cadrul unei investigaţii privind siguranţa conduse de un stat membru în temeiul prezentei directive, în orice stadiu al investigaţiei.

(3)  Cooperarea unui stat membru în cadrul unei investigaţii privind siguranţa efectuate de către o ţară terţă interesată în mod deosebit nu aduce atingere modului de desfăşurare a investigaţiilor privind siguranţa şi cerinţelor de raportare în cadrul acestora prevăzute de prezenta directivă. În cazul în care o ţară terţă interesată în mod deosebit desfăşoară o investigaţie privind siguranţa care implică unul sau mai multe state membre, statele membre pot decide să nu efectueze în paralel investigaţii privind siguranţa, cu condiţia ca investigaţia desfăşurată de ţara terţă să fie efectuată în conformitate cu Codul OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime.

Articolul 13

Protejarea dovezilor

Articolul 14

Rapoarte privind accidentele

(1)  Investigaţiile privind siguranţa desfăşurate în temeiul prezentei directive se finalizează cu publicarea unui raport prezentat în forma stabilită de organul de anchetă competent şi în conformitate cu secţiunile relevante din anexa I.

Organele de anchetă pot decide că este suficientă publicarea unui raport simplificat, în cazul unor investigații privind siguranța care nu privesc accidente maritime grave sau foarte grave și ale căror rezultate nu ar putea contribui la prevenirea accidentelor și incidentelor pe viitor.

(2)  Organele de anchetă depun toate eforturile necesare pentru a publica raportul menționat la alineatul (1) și, în special, pentru a-l pune la dispoziția întregului sector maritim, căruia, dacă este cazul, îi sunt transmise concluzii și recomandări specifice, în termen de 12 luni de la data accidentului. În cazul în care raportul final nu poate fi elaborat în intervalul de timp menționat, în termen de 12 luni de la data accidentului se publică un raport intermediar.

(3)  Organul de anchetă din statul membru care desfășoară investigația trimite Comisiei o copie a raportului final, a celui simplificat sau a celui intermediar. Organul de anchetă ia în considerare eventualele observații ale Comisiei ▌ pentru îmbunătățirea calității raportului astfel încât să se faciliteze îndeplinirea obiectivului prezentei directive.

(4)  O dată la trei ani, Comisia prezintă Parlamentul European un raport în care se precizează gradul de punere în aplicare și de respectare a dispozițiilor prezentei directive, precum și măsurile care sunt considerate necesare în lumina recomandărilor care figurează în raport.

Articolul 15

Recomandări privind siguranţa

(1)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea, în mod adecvat, a recomandărilor privind siguranţa ale organelor de anchetă de către destinatarii acestora, precum şi, dacă este cazul, monitorizarea corespunzătoare a respectării acestora, în conformitate cu dreptul comunitar şi internaţional.

(2)  Dacă este cazul, un organ de anchetă sau Comisia, acționând cu sprijinul agenției, elaborează recomandări privind siguranța pe baza unei analize concise de date și a rezultatelor investigaţiilor privind siguranţa realizate.

(3)  O recomandare privind siguranţa nu stabileşte, în nici un caz, culpa sau răspunderea pentru un accident.

Articolul 16

Sistemul de alertă rapidă

Fără a aduce atingere dreptului de a lansa o alertă rapidă, organul de anchetă dintr-un stat membru informează de îndată Comisia, în orice stadiu al investigaţiei privind siguranţa, în cazul în care consideră că este necesară adoptarea unor măsuri urgente la nivel comunitar pentru prevenirea riscului de noi accidente.

Dacă este necesar, Comisia înaintează o notă de avertizare în atenţia autorităţilor din toate celelalte state membre, a industriei de transport maritim şi a oricărei alte părţi interesate.

Articolul 17

Baza de date europeană privind accidentele maritime

(1)  Datele privind accidentele şi incidentele maritime sunt stocate şi analizate cu ajutorul unei baze de date electronice la nivel european, care urmează a fi creată de Comisie şi va fi cunoscută sub numele de Platforma europeană de informare cu privire la accidentele maritime (EMCIP).

(2)  Statele membre comunică Comisiei autorităţile autorizate să acceseze baza de date menţionată.

(3)  Organele de anchetă din statele membre informează Comisia cu privire la accidentele şi incidentele maritime, respectând modelul care figurează în anexa II. De asemenea, acestea furnizează Comisiei datele provenite din investigaţiile privind siguranţa, în conformitate cu sistemul bazei de date EMCIP.

(4)  Comisia şi statele membre elaborează sistemul bazei de date şi o metodologie de notificare a datelor într-un termen corespunzător.

Articolul 18

Tratamentul echitabil al navigatorilor

În cazul unui accident maritim statele membre aplică dispozițiile adecvate din Liniile directoare ale OMI privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim, în conformitate cu legislația lor națională.

Articolul 19

Comitetul

(1)  Comisia este asistată de Comitetul pentru siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave (COSS) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului(9).

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la două luni.

(3)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 20

Competenţe de modificare

Comisia poate să actualizeze definiţiile din prezenta directivă, precum şi trimiterile la actele comunitare şi la instrumentele OMI, ║ în vederea alinierii acestora la măsurile comunitare sau la măsurile OMI care au intrat în vigoare, cu respectarea limitelor impuse de prezenta directivă.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, printre altele, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 19 alineatul (3).

În temeiul aceleiaşi proceduri, Comisia poate, de asemenea, modifica anexele.

Modificările aduse Codului OMI pentru investigarea accidentelor şi incidentelor maritime pot fi excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2099/2002.

Articolul 21

Măsuri suplimentare

Nicio dispoziție a prezentei directive nu împiedică un stat membru să adopte măsuri suplimentare privind siguranța maritimă care nu sunt reglementate de prezenta directivă, cu condiția ca astfel de măsuri să nu încalce dispozițiile prezentei directive sau să aducă atingere, sub orice formă, îndeplinirii obiectivului acesteia sau a obiectivelor Uniunii.

Articolul 22

Sancţiuni

Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor interne adoptate în aplicarea prezentei directive şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Aceste sancţiuni trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Articolul 23

Modificări aduse actelor existente

(1)  Articolul 12 din Directiva 1999/35/CE se elimină.

(2)  Articolul 11 din Directiva 2002/59/CE se elimină.

Articolul 24

Transpunerea

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la...(10). Statele membre comunică de îndată Comisiei textul măsurilor respective și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă..

Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 25

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 26

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la …,

Pentru Parlamentul European, Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

(1) JO C 318, 23.12.2006, p. 195. (2) JO C 229, 22.9.2006, p. 38. (3) Avizul Parlamentului European din 25 aprilie 2007 (JO C 74 E, 20.3.2008, p. 546), Poziţia comună a Consiliului din 6 iunie 2008 (JO C 184E, 22.7.2008, p. 23). şi Poziţia Parlamentului European din 24 septembrie 2008. (4) JO C 104 E, 30.4.2004, p. 730. (5) JO L 138, 1.6.1999, p. 1. ║ (6) JO L 208, 5.8.2002, p. 10. (7) JO L 208, 5.8.2002, p. 1.║ (8) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. ║ (9) JO L 324, 29.11.2002, p. 1. ║ (10) * JO: 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

Conţinutul raportului investigaţiei privind siguranţa

Introducere

Această parte defineşte obiectivul unic al investigaţiei privind siguranţa, stabilind faptul că o recomandare privind siguranţa nu dă naştere, în niciun caz, unei prezumţii de răspundere sau culpă şi că raportul nu a fost întocmit, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi forma, cu intenţia de a fi folosit pentru acţiuni în justiţie.

(Raportul nu ar trebui să facă nicio referire la vreo depoziţie a martorilor şi nici să stabilească vreo legătură între persoanele menţionate în raport şi persoanele care au adus dovezi pe parcursul investigaţiei privind siguranţa.)

1.  Rezumat

Această parte expune faptele esenţiale ale accidentului sau incidentului maritim: când, unde, ce şi cum s-a întâmplat; şi menţionează, de asemenea, dacă în urma accidentului au rezultat decese, vătămări, pagube aduse navei, încărcăturii, unor terţe părţi sau mediului.

2.  Informaţii faptice

Această parte include mai multe subcategorii distincte, care furnizează suficiente informaţii pe care organul de anchetă le consideră ca fiind faptice, conferind consistenţă analizei şi facilitând înţelegerea.

Subcategoriile menţionate includ, în special, următoarele informaţii:

2.1  Informaţii privind nava

Pavilionul/registrul de înmatriculare;

Datele de identificare;

Principalele caracteristici;

Armatorul şi administratorul;

Informaţii privind construcţia;

Echipajul minim de siguranţă;

Încărcătura autorizată.

2.2  Informaţii privind voiajul

Porturile de escală;

Tipul voiajului;

Informaţii privind încărcătura;

Echipajul.

2.3  Informaţii privind accidentul sau incidentul maritim

Tipul accidentului sau incidentului maritim;

Data şi ora;

Poziţia şi locul accidentului sau incidentului maritim;

Contextul extern şi intern;

Exploatarea navei şi segmentul voiajului;

Locul la bord;

Informaţii referitoare la factorul uman;

Consecinţe (suferite de oameni, navă, încărcătură, mediu şi altele).

2.4  Intervenţia autorităţii de coastă şi măsuri de urgenţă

Persoanele implicate;

Mijloacele folosite;

Viteza de reacţie;

Măsurile întreprinse;

Rezultatele obţinute.

3.  Expunere

Această parte reconstituie accidentul sau incidentul maritim cu ajutorul unei serii ordonate cronologic de evenimente care au condus la accidentul sau incidentul maritim, s-au desfăşurat în timpul sau după accidentul sau incidentul respectiv, precum şi rolul fiecărui factor (de exemplu: persoana, materialul, mediul, echipamentul sau agenţii externi). Perioada acoperită de expunere depinde de momentul în care s-au produs evenimentele care au contribuit în mod direct la producerea accidentului sau incidentului maritim. Această parte mai include şi orice informaţii relevante asupra investigaţiei privind siguranţa efectuate, inclusiv rezultatele examenelor sau testelor.

4.  Analiză

Această parte include mai multe subcategorii distincte, care furnizează o analiză a fiecărui eveniment legat de accident, însoţită de comentarii referitoare la rezultatele tuturor testelor şi examinărilor relevante realizate pe parcursul investigaţiei privind siguranţa şi la acţiunile privind siguranţa care ar fi putut fi deja întreprinse pentru a preveni viitoarele accidente maritime.

Analiza şi comentariul fac posibilă elaborarea, în cadrul raportului, de concluzii logice care expun toţi factorii contributivi, inclusiv cei care implică riscuri pentru care măsurile de protecţie existente, care vizează prevenirea evenimentelor care pot conduce la accident şi/sau eliminarea sau reducerea consecinţelor acestora, sunt considerate a fi inexistente sau neadecvate.

5.  Concluzii:

Această parte rezumă factorii contributivi determinaţi şi măsurile de protecţie inexistente sau neadecvate (materiale, funcţionale, simbolice sau de procedură) faţă de care ar trebui întreprinse acţiuni privind siguranţa pentru a preveni accidentele maritime pe viitor.

6.  Recomandări de siguranţă

Dacă este cazul, această parte a raportului conţine recomandări de siguranţă care decurg din analiză şi concluzii şi sunt legate de anumite domenii specifice, cum ar fi legislaţia, concepţia, procedurile, inspecţia, gestionarea, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, formarea, reparaţiile, întreţinerea, asistenţa pe uscat şi măsurile de urgenţă.

Recomandările de siguranţă se adresează persoanelor care sunt cel mai bine plasate pentru a le pune în aplicare, cum ar fi armatorii, managerii, organizaţiile recunoscute, autorităţile maritime, serviciile de trafic maritim, organele de intervenţie în cazuri de urgenţă, organizaţiile maritime internaţionale şi instituţiile europene, în vederea prevenirii unor viitoare accidente maritime.

Această parte include, de asemenea, toate recomandările intermediare privind siguranţa care ar fi putut fi făcute sau orice acţiuni privind siguranţa care ar fi putut fi întreprinse în cursul investigaţiei privind siguranţa.

7.  Anexe

INFORMAŢII CUPRINSE ÎN NOTIFICAREA PRIVIND ACCIDENTELE ŞI INCIDENTELE MARITIME

(Fragment din Platforma europeană de informare cu privire la accidentele maritime)

Notă: Numerele subliniate indică faptul că informaţiile respective ar trebui furnizate pentru fiecare navă în parte, în cazul în care sunt implicate mai multe nave în accidentul sau incidentul maritim respectiv.

01.  Statul membru responsabil/persoana de contact

02.  Statul membru însărcinat cu investigarea

03.  Rolul statutului membru

04.  Statul de coastă afectat

05.  Numărul de state interesate în mod deosebit

06.  Statele interesate în mod deosebit

07.  Entitatea care notifică

08.  Momentul notificării

09.  Data notificării

10.  Denumirea navei

11.  Numărul /literele distinctive OMI

12.  Pavilionul navei

13.  Tipul accidentului sau incidentului maritim

14.  Tipul navei,

15.  Data accidentului sau incidentului maritim

16.  Ora accidentului sau incidentului maritim

17.  Poziţia - latitudinea

18.  Poziţia - longitudinea

19.  Locul accidentului sau incidentului maritim

20.  Portul de plecare

21.  Portul de destinaţie

22.  Sistemul de separare a traficului

23.  Segmentul voiajului

24.  Exploatarea navei

25.  Locul la bord

26.  Pierderile de vieţi omeneşti:

Echipaje

Pasageri

Altele

27.  Vătămările grave:

Echipaje

Pasageri

Altele

28.  Poluarea

29.  Pagubele asupra navei

30.  Pagubele asupra încărcăturii

31.  Alte pagube

32.  Scurtă descriere a accidentului sau incidentului maritim