Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2009/2614(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B7-0141/2009

Texte depuse :

B7-0141/2009

Dezbateri :

PV 24/11/2009 - 3
CRE 24/11/2009 - 3

Voturi :

PV 25/11/2009 - 7.5
CRE 25/11/2009 - 7.5
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2009)0089

Texte adoptate
PDF 165kDOC 152k
Miercuri, 25 noiembrie 2009 - Strasbourg Ediţie definitivă
Strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice
P7_TA(2009)0089B7-0141/2009

Rezoluţia Parlamentului European din 25 noiembrie 2009 referitoare la strategia UE pentru Conferința de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15)

Parlamentul European,

–   având în vedere Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC) și Protocolul de la Kyoto la CCONUSC,

–   având în vedere Planul de acțiune de la Bali (Decision 1/COP 13),

–   având în vedere cea de-a cincisprezecea Conferință a părților (COP 15) participante la CCONUSC și cea de-a cincea Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 5), care urmează să aibă loc la Copenhaga, în Danemarca, între 7 și 18 decembrie 2009,

–   având în vedere pachetul climă-energie adoptat de Parlament la 17 decembrie 2008, în special Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră(1) și Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020(2) ,

–   având în vedere Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității(3) ,

–   având în vedere comunicarea Comisiei din 10 septembrie 2009 intitulată "Intensificarea finanțării eforturilor de combatere a schimbărilor climatice: Un model european pentru acordul de la Copenhaga" (COM(2009)0475),

–   având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind schimbările climatice, în special Rezoluția din 4 februarie 2009 intitulată "2050: Viitorul începe azi - recomandări pentru viitoarea politică integrată a UE în domeniul schimbărilor climatice"(4) și Rezoluția din 11 martie 2009 referitoare la strategia UE pentru un acord cuprinzător la Copenhaga privind schimbările climatice și adoptarea de dispoziții adecvate pentru finanțarea politicii privind schimbările climatice(5) ,

–   având în vedere declarația comună din 20 decembrie 2005 a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: "Consensul european"(6) , în special punctele 22, 38, 75, 76 și 105,

–   având în vedere Concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie 2009,

–   având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2008, intitulată "Crearea unei Alianțe mondiale împotriva schimbărilor climatice între Uniunea Europeană și țările sărace în curs de dezvoltare, cele mai vulnerabile la schimbările climatice"(7) ,

–   având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.   întrucât negocierile pe marginea unui acord internațional global privind schimbările climatice pentru perioada de după 2012 urmează să fie încheiate la Copenhaga în decembrie 2009; întrucât acordul ar trebui să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi în concordanță cu cele mai recente dovezi științifice, care indică faptul că schimbările climatice evoluează mai rapid și mai agresiv decât s-a estimat inițial, și să aibă obiectivul de limitare a creșterii globale a temperaturii medii anuale la suprafață la cel mult 2°C peste nivelurile preindustriale ("obiectivul 2şC");

B.   întrucât, în vederea atingerii obiectivului 2°C, este necesar ca țările dezvoltate să își asume rolul de lider în ceea ce privește reducerea semnificativă a emisiilor interne, iar țările în curs de dezvoltare să contribuie și ele la atingerea acestui obiectiv;

C.   întrucât țările în curs de dezvoltare au contribuit cel mai puțin la schimbările climatice, dar se confruntă cu consecințele cele mai severe ale acestora, și întrucât schimbările climatice reprezintă un risc pentru 40 % din investițiile internaționale vizând reducerea sărăciei, punând astfel în pericol eficacitatea și durabilitatea eforturilor de dezvoltare; întrucât este necesar în mod evident să se îmbunătățească coordonarea, complementaritatea și coerența dintre inițiativele vizând schimbările climatice și cele vizând dezvoltarea;

D.   întrucât schimbările climatice ar putea accentua posibilitatea izbucnirii unor conflicte pentru resurse naturale din cauza reducerii suprafeței terenurilor cultivabile, a diminuării resurselor de apă, a despăduririi sau ca urmare a migrației cauzate de schimbările climatice; întrucât potențialul impact asupra sănătății publice ar trebui luat, de asemenea, în considerare;

E.   întrucât despăduririle sunt responsabile de aproximativ 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, reprezintă o cauză importantă a reducerii biodiversității și o amenințare gravă la adresa dezvoltării și, în special, la adresa mijloacelor de subzistență ale populației sărace;

F.   întrucât este nevoie de mult mai multe resurse financiare pentru a permite aplicarea măsurilor de atenuare și adaptare necesare în țările în curs de dezvoltare şi, prin urmare, pentru combaterea schimbărilor climatice, ar trebui puse la dispoziție resurse implicând un angajament similar cu angajamentul necesar pentru soluționarea crizei financiare actuale;

G.   întrucât majoritatea sumelor promise pentru schimbările climatice provin din bugetele asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD), redirecţionând astfel fondurile aferente asistenței pentru dezvoltare și punând în pericol în mod grav reducerea sărăciei și atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM);

H.   întrucât un cadru internațional obligatoriu care duce la reducerea emisiilor la un nivel adecvat va avea ca rezultat, de asemenea, avantaje importante imediate pentru starea de sănătate la nivel mondial și întrucât în absența unui astfel de cadru progresele în direcția realizării ODM-urilor se află în pericol și ar putea fi anulate;

I.   întrucât UE este singura entitate regională din lume care a acceptat obiective obligatorii pentru realizarea reducerilor de emisii de gaze prin adoptarea pachetului climă-energie, menționat anterior, care constă în măsuri legislative de aplicare a unei reduceri unilaterale de 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu nivelurile din 1990, până în 2020, asumându-și angajamentul să evolueze spre o reducere de 30 % sau mai mult, în funcție de ultimele evoluții științifice, în cazul în care, la Copenhaga, se va încheia un acord internațional suficient de ambițios și cu caracter obligatoriu, care să solicite un efort similar din partea altor țări dezvoltate și contribuții adecvate din partea țărilor în curs de dezvoltare mai avansate din punct de vedere economic, care să fie pe măsura responsabilităților și capacităților lor;

J.   întrucât se impune o transformare globală în sectorul tehnologiei și cooperării tehnologice pentru accelerarea ritmului inovării și sporirea gradului demonstrației și aplicării, astfel încât toate țările să aibă acces la tehnologii abordabile și durabile;

K.   întrucât eficacitatea energetică joacă un rol crucial în reducerea emisiilor de CO2, în special recentele inițiative luate în materie de performanță energetică a clădirilor și normele în materie de etichetare energetică;

L.   întrucât adoptarea unor măsuri ambițioase privind clima ar contribui la soluţionarea crizei economice actuale grație creării de locuri de muncă și relansării activității economice și întrucât Agenția Internațională a Energiei consideră că se impune ajungerea la un acord ambițios la Copenhaga, dacă se dorește canalizarea investițiilor întârziate de criză pentru a face din ele investiții durabile pe plan ecologic;

M.   întrucât o serie de țări terțe au adoptat măsuri vizând combaterea schimbărilor climatice, stabilindu-și, spre exemplu, o serie de obiective în materie de reducere a emisiilor;

N.   întrucât se impune ajungerea la un acord global la Copenhaga pentru abordarea problemei privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon și instituirea unor condiții echitabile de concurență în contextul unei evoluții spre o reducere de 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră;

O.   întrucât o reducere efectivă a emisiilor de gaze cu efect de seră presupune o strategie globală care acoperă toate sectoarele de producție și de mobilitate aflate la originea emisiilor și întrucât această abordare ar trebui avută în vedere în cadrul unei tranziții reușite către un model economic durabil, în care calitatea ecologică este indisociabilă de creșterea economică, crearea de bogății și de progresul tehnologic,

Obiectiv

1.   îndeamnă UE să continue să dezvolte o politică externă privind clima și să adopte o poziție unitară pentru a-și menține rolul de lider în negocierile din cadrul COP 15, precum și să susțină obiective ambițioase în discuțiile sale cu partenerii internaționali pentru a se ajunge la Copenhaga la un acord internațional ambițios și obligatoriu din punct de vedere juridic, adaptat la cele mai recente descoperiri științifice și în concordanță cu obiectivul 2°C;

2.   subliniază că, până la sfârșitul acestui an, la Copenhaga, părțile trebuie să ajungă la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic privind ţintele de reducere a emisiilor produse în țările industrializate și finanțarea acestuia și să stabilească un proces oficial pentru a ajunge, în prima parte a anului 2010, la un acord detaliat privind clima, obligatoriu din punct de vedere juridic, care să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013;

3.   invită șefii de stat și de guvern ai tuturor membrilor COP 15 să acorde prioritate absolută acestei chestiuni și să dea dovadă de voință politică și subliniază că este important ca aceștia să aibă disponibilitatea de a participa la reuniunea la nivel înalt a COP 15 pentru a evita situația în care nu se reușește încheierea unui acord care să implice angajamente substanțiale și pe termen lung la nivel național din cauza faptului că negociatorii prezenți nu dispun de mandatul politic sau de autoritatea necesară;

4.   subliniază că, în vederea garantării menținerii angajamentelor după expirarea primei perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto, este esențial ca negocierile privind un acord pentru perioada de după 2012 să fie încheiat la Copenhaga și subliniază că orice întârzieri suplimentare ale acțiunii la nivel mondial pot conduce la o situație în care generațiile viitoare nu vor mai putea controla schimbările climatice;

Angajamente de reducere a emisiilor

5.   subliniază faptul că acordul internațional ar trebui să se bazeze pe principiul "responsabilității comune, dar diferențiate", conform căruia țările industrializate preiau conducerea în ceea ce privește reducerea emisiilor lor interne; consideră, însă, că, având în vedere ponderea lor economică,China, India și Brazilia, ar trebui să se oblige să realizeze obiective similare cu cele ale țărilor industrializate, în timp ce alte țări emergente în conformitate cu Planul de acțiune de la Bali, ar trebui să ia la nivel național măsurile adecvate de atenuare, în contextul dezvoltării durabile, sprijinite și înlesnite, într-o manieră măsurabilă, raportabilă și verificabilă, de tehnologie, finanțare și construirea de capacități din partea țărilor dezvoltate, acordând atenția cuvenită, în transferurile de tehnologie, protecției drepturilor de proprietate industrială și nevoilor speciale ale țărilor celor mai puțin dezvoltate;

6.   consideră că acordul de la Copenhaga ar trebui să angajeze părțile la reduceri obligatorii și să prevadă sancțiuni la nivel internațional, care urmează a fi definite, în cazul nerespectării obligațiilor;

7.   reamintește că acordul internațional ar trebui să garanteze o reducere colectivă a emisiilor de gaze cu efect de seră în țările dezvoltate la un nivel care să se apropie de limita superioară a intervalului de 25-40 % pentru anul 2020 față de nivelurile din 1990, conform recomandării din cadrul celui de-al patrulea raport de evaluare al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC 4AR), și că date științifice recente arată că este necesară o reducere a emisiilor de cel puțin 40 %; solicită ca aceste reduceri să fie interne; reamintește că ar trebui stabilit un obiectiv de reducere pe termen lung pentru UE și celelalte țări dezvoltate de cel puțin 80 % până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990; reamintește că emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să înceapă să scadă până cel mai târziu în anul 2015; subliniază necesitatea ca obiectivele de reducere a emisiilor convenite prin acordul internațional să fie în conformitate cu obiectivul 2°C și cu evoluțiile științifice recente; solicită, prin urmare, revizuiri periodice ale acordului, mai precis la fiecare cinci ani, pentru a garanta că obiectivele de reducere a emisiilor de gaze sunt destul de ambițioase pentru a putea îndeplini obiectivul 2°C și că acele obiective își mențin actualitatea în raport cu cele mai recente date științifice; solicită instituirea unui mecanism de contabilizare a carbonului la nivel mondial;

8.   invită UE să menționeze clar în ce condiții își va mări angajamentul în vederea reducerilor emisiilor, având în vedere faptul că, potrivit ultimelor recomandări științifice, este necesară o reducere cu 40 % a emisiilor;

9.   solicită includerea în acordul de la Copenhaga a unor cerințe de raportare în temeiul cărora părțile vizate la anexa 1 vor avea obligația de a stabili planurile de acțiune pentru obținerea de reduceri de emisii până în 2050, în concordanță cu obiectivul 2°C;

10.   recunoaște angajamentul Japoniei de a-și reduce emisiile cu 25 % până în 2020 și salută semnalele pozitive din China; având în vedere această situație, îndeamnă SUA să confere un caracter obligatoriu obiectivelor stabilite în timpul campaniei electorale, oferind astfel o dovadă clară a hotărârii principalelor state dezvoltate de a continua lupta împotriva schimbărilor climatice; subliniază în acest sens că este, de asemenea, extrem de important ca India să contribuie la această luptă;

11.   salută Comunicarea Comisiei din 10 septembrie 2009, menţionată anterior, ca pas important în acest proces și subliniază îndeosebi rolul Parlamentului ca autoritate bugetară;

12.   reamintește că acordul internațional ar trebui să garanteze că țările în curs de dezvoltare, luate în ansamblu, își limitează creșterea emisiilor cu 15-30 % sub nivelul la care s-ar ajunge în situația actuală pentru a se asigura că obiectivul 2şC este atins;

13.   subliniază că țările care nu sunt enumerate în anexa I nu pot fi tratate în bloc, deoarece capacitățile lor de investiții în măsuri de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea și capacitățile lor de adaptare la schimbările climatice nu sunt identice;

14.   solicită UE să invite membrii COP 15 să elaboreze un plan comun pentru anul 2050 și după acesta;

15.   reamintește, în plus, recomandarea sa ca anumite principii adoptate în cadrul pachetului climă-energie să fie utilizate ca model pentru acordul internațional, în special foaia de parcurs liniară, cu caracter obligatoriu, aplicabilă angajamentelor țărilor dezvoltate, diferențierea pe baza emisiilor verificate și a PIB-ului și un sistem consolidat de respectare a unui factor anual de reducere;

Finanțare

16.   subliniază că un acord la Copenhaga ar putea oferi impulsul necesar pentru încheierea unui "nou acord durabil", care să stimuleze creșterea economică și socială durabilă, promovând tehnologiile durabile din punct de vedere ecologic, energiile regenerabile și eficiența energetică, reducând consumul de energie și garantând noi locuri de muncă și coeziune socială, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare; constată, de asemenea, că implicațiile schimbărilor climatice asupra sănătății publice ar trebui analizate în mod corespunzător; reamintește de Raportul Stern privind economia schimbărilor climatice care demonstrează că acțiunile cât mai rapide de combatere a schimbărilor climatice reprezintă stimulente economice clare pentru comunitatea internațională; recunoaște că investițiile inițiale ale sectorului public într-o infrastructură energetică durabilă și în continuarea cercetării și dezvoltării vor conduce la reducerea costurilor sociale ale schimbărilor climatice;

17.   subliniază că participarea activă a tuturor țărilor la acțiunile de combatere a schimbărilor climatice va deveni o realitate, doar dacă țările în curs de dezvoltare și cu economii emergente vor putea menține o creștere economică durabilă; din acest motiv, solicită răspunsuri politice cu un grad de integrare sporit atunci când se au în vedere provocările legate de dezvoltare și climă;

18.   constată că schimbările climatice reprezintă o provocare pentru care nu există o soluție politică unică, însă combinarea oportunităților existente și creșterea considerabilă a eficienței în toate domeniile economice și sociale în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare ar contribui la soluționarea problemei privind resursele și distribuția, pregătind calea pentru o a treia revoluție industrială;

19.   subliniază că popoarele țărilor în curs de dezvoltare vor fi și mai grav afectate de consecințele schimbărilor climatice și că este astfel și în interesul acestor țări să contribuie la încheierea cu succes a unei convenții privind schimbările climatice;

20.   subliniază responsabilitatea țărilor dezvoltate de a acorda sprijin financiar și tehnic suficient, durabil și previzibil țărilor în curs de dezvoltare pentru a le permite să își asume angajamente privind reducerea emisiilor lor de gaze cu efect de seră, să se adapteze la efectele schimbărilor climatice și să reducă emisiile cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor, precum și să-și accelereze consolidarea capacităților în vederea îndeplinirii obligațiilor aferente unui viitor acord internațional privind schimbările climatice;

21.   insistă asupra faptului că astfel de angajamente de acordare a sprijinului financiar previzibil necesar pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea în contextul CCONUSC trebuie să fie unele noi, care să se adauge la AOD și să fie independente de procedurile bugetare anuale din statele membre; reamintește faptul că resursele nu ar trebui distribuite sub formă de împrumuturi concesionale, ci sub formă de subvenții; reamintește angajamentele AOD deja existente, care își propun atingerea a 0,7 % din PIB până în 2015;

22.   subliniază necesitatea unei manifestări rapide a sprijinului public internațional în vederea ajungerii la un acord ambițios la Copenhaga și solicită UE să respecte cel puțin estimarea Comisiei de finanțare totală de 5-7 miliarde EUR anual pentru perioada 2010-2012;

23.   reamintește că nivelul total al contribuției colective a UE la eforturile de atenuare și la necesitățile de adaptare ale țărilor în curs de dezvoltare ar trebui să se ridice la cel puțin 30 000 de milioane EUR pe an până în 2020, un nivel care ar putea crește în funcție de noile informații obținute cu privire la gravitatea schimbărilor climatice și la amploarea costurilor acestora;

24.   invită comunitatea internațională să mărească în mod semnificativ sprijinul financiar acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru adaptarea la schimbările climatice și atenuarea acestora, explorând alte mecanisme financiare inovatoare (de exemplu schimburi de tipul "datorie externă contra investiții în protecția mediului");

25.   subliniază că o mare parte a veniturilor generate în urma licitațiilor din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisie, inclusiv a licitațiilor în domeniul transporturilor aeriene și maritime, ar trebui alocată pentru măsuri care să le permită țărilor în curs de dezvoltare să lupte împotriva schimbărilor climatice și să se adapteze la acestea; subliniază totuși faptul că peste 50 % din emisiile din UE nu sunt acoperite de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisie care a debutat în 2005; reaminteşte, prin urmare, că este necesară elaborarea unor strategii alternative, astfel încât toate componentele economiei, nu numai industria, și, în special, statele membre, să-și ia angajamentul de a reduce emisiile și să-și asume responsabilitățile;

26.   subliniază faptul că revizuirea bugetară a UE, care urmează să aibă loc, trebuie să se axeze pe punerea la dispoziție a unor resurse suficiente pentru măsuri de protecție împotriva schimbărilor climatice și de adaptare la acestea;

27.   recomandă că țările dezvoltate să prevadă consacrarea unei părți din PIB pentru crearea unui fond de cooperare pentru realizarea de tehnologii energetice ecologice, independent de fondurile de ajutoare pentru dezvoltare existente;

28.   sprijină propunerea Norvegiei în privința unităților de cantitate atribuită și propunerile Danemarcei și Mexicului;

29.   solicită ca structurile de guvernare stabilite în scopul finanțării măsurilor privind clima în temeiul acordului de la Copenhaga să asigure o reprezentare echitabilă a țărilor dezvoltate și a celor în curs de dezvoltare; subliniază în continuare că, pentru a garanta faptul că transferurile financiare sunt folosite într-o manieră durabilă, ar trebui să se recurgă la experiențele acumulate în cadrul politicii de dezvoltare și să se aplice principii consacrate, precum cel al "bunei guvernări"; atrage atenția asupra faptului că țările donatoare trebuie să investească în creșterea "capacității de absorbție" în țările în curs de dezvoltare, astfel încât acestea din urmă să fie capabile să folosească resursele în mod eficient;

Cooperarea cu țările în curs de dezvoltare

30.   invită UE și statele sale membre să consolideze parteneriatele existente în domeniul climei cu țările în curs de dezvoltare și să încheie noi parteneriate acolo unde acestea nu există, furnizând sprijin financiar crescut în mod semnificativ pentru dezvoltarea și transferul de tehnologie, acorduri privind drepturile de proprietate intelectuală și construirea de capacități instituționale, inclusiv pentru programele de acțiune naționale pentru adaptare (PANA), ca instrumente importante pentru adaptarea la schimbările climatice și care promovează asumarea responsabilității;

31.   insistă asupra faptului că acordul internațional pentru perioada de după 2012 cu privire la schimbările climatice ar trebui să țină seama de procesele de dezvoltare existente atât la nivel internațional, cât și la nivel național; invită Comisia și statele membre să creeze legăturile necesare între schimbările climatice și ODM-uri, prin încorporarea adaptării la schimbările climatice și atenuării acestora în proiectele și programele care au ca scop realizarea ODM și în toate strategiile de reducere a sărăciei;

32.   invită Comisia și statele membre să mărească în mod substanțial bugetul pentru Alianța mondială împotriva schimbărilor climatice (AMSC) și sugerează că una dintre sursele de finanțare ar putea fi reprezentată de veniturile preconizate de pe urma licitațiilor din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisie; îndeamnă Comisia să se asigure că AMSC va deveni un centru de informare și consiliere privind finanțarea măsurilor pentru adaptare în țările în curs de dezvoltare, evitându-se astfel crearea unor noi inițiative bilaterale UE;

33.   consideră că schimbările climatice duc la strămutări ale populației, creând astfel un nou tip de migrare forțată, care trebuie să fie abordată într-o manieră adecvată de către comunitatea internațională; solicită comunității internaționale să identifice și să abordeze carențele legislative existente în ceea ce privește protecția refugiaților din cauza schimbărilor climatice și să inițieze un sistem specific de asistență și protecție;

34.   subliniază necesitatea garantării responsabilității și a încrederii la nivel instituțional, prin instituirea unei reprezentări echitabile a țărilor donatoare și beneficiare în organele administrative ale instituțiilor care se ocupă cu finanțarea pentru adaptare;

Energia și eficiența energetică

35.   consideră că este necesar ca economia să devină eficientă și durabilă la nivel mondial nu numai pentru a preveni schimbări climatice periculoase prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și datorită faptului că aceasta are potențialul de a spori investițiile, locurile de muncă, creșterea economică, competitivitatea și de a îmbunătăți standardele de viață, fără a renunța la obiectivul de garantare a accesului la servicii energetice moderne pentru toți; prin urmare, subliniază nevoia urgentă de a îmbunătăți eficiența energetică la scară mondială și de a crește ponderea surselor regenerabile de energie;

36.   subliniază că o orientare internațională spre o economie cu emisii scăzute de carbon va face ca energia nucleară să devină o componentă importantă a configurației energetice pe termen mediu; atrage atenția, însă, că problema siguranței și securității ciclului combustibilului nuclear trebuie să fie soluționată corespunzător pe plan internațional pentru a garanta nivelul de siguranță cel mai înalt posibil;

37.   invită toate guvernele, inclusiv cele ale statelor membre, precum şi UE, să stimuleze eficiența energetică; îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să aibă obiective mai ambițioase în ceea ce privește pachetul privind eficiența energetică, în special în ceea ce privește Directiva privind performanța energetică a clădirilor (reformare), care este în prezent în curs de adoptare (COM(2008)0780), pentru a face posibil un acord dinamic și coerent cu Consiliul, transmițând astfel un mesaj hotărât în ceea ce privește angajamentul UE în vederea acordului de la Copenhaga și facilitând realizarea obiectivului de trecere la o reducere de 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră;

38.   subliniază că utilizarea la scară largă a combustibililor fosili pentru producția de energie electrică reprezintă o sursă majoră de emisii de CO2 la nivel mondial; recunoaște că, pe termen mediu, combustibilii fosili vor continua să joace un rol important în furnizarea de energie; solicită părților implicate în negociere să acorde o importanță sporită dezvoltării și folosirii viitoare a tehnologiilor durabile, eficiente în ceea ce privește consumul de combustibili și care contribuie la reducerea emisiilor de gaze, în scopul producerii de energie electrică pe bază de combustibili fosili;

39.   consideră că atât obiectivele de reducere a emisiilor, precum și angajamentele financiare, trebuie să facă obiectul unui sistem de respectare mai strict, care să includă mecanisme de alertă rapidă și sancțiuni, precum retragerea viitoarelor unități de cantitate atribuită;

Adaptare

40.   subliniază responsabilitatea istorică a țărilor dezvoltate în ceea ce privește caracterul ireversibil al schimbărilor climatice și reamintește obligația de a sprijini țările în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate în adaptarea la aceste schimbări;

41.   invită, astfel, UE și statele membre să acorde asistență țărilor în curs de dezvoltare în consolidarea capacităților, în scopul adaptării la schimbările climatice și să furnizeze sprijin tehnologic în măsură suficientă țărilor celor mai afectate de un mediu aflat în schimbare;

42.   recunoaște importanța adaptării proactive la schimbările climatice inevitabile, în special în cele mai vulnerabile regiuni și grupuri ale societății, și subliniază importanța sensibilizării opiniei publice ca cel mai eficient mijloc de realizare a adaptării la schimbările climatice;

43.   subliniază că UE și statele membre trebuie, de asemenea, să consolideze acțiunile în favoarea implementării fără întârziere a măsurilor de adaptare în interiorul UE, în vederea economisirii resurselor pentru inițiative internaționale viitoare;

Cooperare tehnologică și cercetare

44.   consideră că este nevoie de o nouă abordare în ceea ce privește cooperarea tehnologică pentru a se accelera ritmul inovării și pentru a se spori amploarea aplicării, astfel încât toate țările să poată avea acces la tehnologii fără efecte asupra climei pe care să și le poată permite, respectând în același timp drepturile de proprietate intelectuală în cauză;

45.   consideră că acordul de la Copenhaga ar trebui să prevadă programe de acțiune în domeniul tehnologiei, astfel încât tehnologiile esențiale de adaptare și atenuare să ofere sprijin pe parcursul întregului lanț tehnologic, având obiective precum creșterea semnificativă a finanțării pentru activități de CD&D legate de atenuarea efectelor climatice și adaptarea la acestea; în acest context, sprijină evaluarea Comisiei, conform căreia, la nivel mondial, activitățile de CD&D legate de energie ar trebui să atingă un nivel cel puțin dublu până în 2012 și să depășească nivelul actual de până la patru ori până în 2020;

46.   îndeamnă țările dezvoltate să investească mai mult în cercetarea în domeniul tehnologiilor inovatoare și avansate care vizează procese de producție durabile și eficiente din punct de vedere energetic; consideră că este esențială majorarea finanțării pentru cooperare internațională în domeniul schimbărilor climatice în cadrul celui de-al șaptelea Program-cadru (PC7);

O piață mondială a carbonului

47.   subliniază faptul că, deși soluțiile de pe piață, inclusiv dezvoltarea unei piețe mondiale a carbonului prin mecanisme de limitare și comercializare sau regimuri de impozitare în țările dezvoltate, nu reprezintă soluția în viitorul apropiat pentru țările în curs de dezvoltare, acestea trebuie să rămână obiectivele pe termen lung ale tuturor negocierilor; invită UE și partenerii săi mondiali să găsească, în viitorul imediat, modalitatea cea mai eficientă pentru promovarea legăturilor dintre EU ETS și sistemele de comercializare regionale sau federale din SUA și alte regiuni, ceea ce ar deschide, în schimb, perspectiva unei mai mari diversități a opțiunilor de reducere a emisiilor, a unei dimensiuni mai adecvate a pieței și a lichidităților și, în final, a unei alocări mai eficiente a resurselor;

48.   subliniază că o piață mondială operațională a carbonului este esențială pentru economia UE în vederea respectării angajamentelor ambițioase ale UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020; subliniază necesitatea unui acord internațional cuprinzător pentru perioada de după 2012 care să implice eforturi comparabile din partea altor țări dezvoltate pentru a evita riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon, în special, în vederea atingerii obiectivelor pe termen lung de reducere a gazelor cu efect de seră; subliniază în acest sens rolul-cheie al unei strânse cooperări între economiile emergente și economiile dezvoltate;

49.   salută Mecanismul de dezvoltare nepoluantă din cadrul Protocolului de la Kyoto ca un posibil mijloc care le-ar permite țărilor în curs de dezvoltare să participe pe piața carbonului și să beneficieze de tehnologii moderne și eficiente; subliniază, cu toate acestea, că utilizarea compensațiilor de către țările dezvoltate, pentru a-şi îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor, nu poate fi considerată ca făcând parte din responsabilitățile țărilor în curs de dezvoltare de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră în cadrul unui acord internațional cu privire la schimbările climatice și nici nu poate înlocui sprijinul financiar și tehnologic acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru acțiunile lor de reducere a emisiilor;

50.   insistă, de asemenea, ca viitoarele mecanisme de compensare să cuprindă standarde calitative riguroase în ceea ce privește proiectele pentru a evita ca țările dezvoltate să-și însușească opțiunile ieftine de reducere de la țările în curs de dezvoltare și pentru a garanta că aceste proiecte răspund unor standarde înalte, realizând reduceri suplimentare fiabile, verificabile și reale ale emisiilor care să sprijine, de asemenea, o dezvoltare durabilă a acestor țări;

51.   consideră că mecanismul de dezvoltare nepoluantă și mecanismul de implementare în comun ar trebui reformate, luând în considerare aceste standarde calitative în ceea ce privește proiectele, mai mult, sprijină opinia Comisiei potrivit căreia ar trebui să se ajungă la un acord cu privire la mecanisme sectoriale pentru țările în curs de dezvoltare mai avansate, pentru perioada de după 2012, transformându-le astfel într-un instrument eficient pentru protecția climei și dezvoltarea durabilă în țările în curs de dezvoltare;

52.   insistă asupra faptului că UE și statele membre trebuie să-și respecte angajamentele de reducere în primul rând în cadrul UE și reamintește tuturor părților că recurgerea la mecanisme flexibile trebuie menținută la minimum;

Schimbarea exploatării terenurilor, despăduririle, degradarea pădurilor și a resurselor naturale

53.   consideră că țările în curs de dezvoltare trebuie să beneficieze de un sprijin financiar semnificativ, precum și de asistență tehnică și administrativă pentru a pune capăt, cel târziu până în 2020, despăduririi brute a pădurii tropicale și că demonstrarea angajamentului în acest sens va fi decisivă în cadrul negocierilor internaționale pe marginea unui acord mondial global privind clima pentru perioada de după 2012;

54.   subliniază că modalitatea cea mai eficientă și mai practică de atenuare a efectelor schimbărilor climatice și care nu implică niciun efect secundar negativ o reprezintă conservarea mijloacelor naturale de captare a carbonului; mai mult, consideră că dezvoltarea unei politici ample de împădurire este indispensabilă în lupta împotriva schimbărilor climatice;

55.   solicită UE să se angajeze să finanțeze eforturile internaționale de stopare a despăduririlor și să promoveze împădurirea la nivel mondial în scopuri necomerciale;

56.   subliniază faptul că protecția pădurilor este esențială pentru protecția climei la nivel mondial și îndeamnă UE și statele membre să recunoască necesitatea conservării pădurilor și integrării acestui aspect într-un acord internațional;

57.   sprijină opinia Comisiei potrivit căreia finanțarea publică este cel mai realist instrument de încurajare a combaterii despăduririlor în perioada 2013-2020; solicită, în plus, statelor membre și UE să ofere fonduri pentru perioada 2010-2012 pentru luarea de măsuri timpurii în țările în curs de dezvoltare și sprijină propunerea Comisiei de creare a unui mecanism mondial privind carbonul forestier (MMCF) în cadrul CCONUSC, bazat pe un sistem de finanțare permanentă; invită statele membre să-și consolideze angajamentul pentru oprirea despăduririlor și a degradării pădurilor și solurilor la nivel mondial, precum și a deșertificării, alocând o parte semnificativă din veniturile obținute din licitații în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisie pentru măsurile de reducere a despăduririlor și a degradării pădurilor din țările în curs de dezvoltare; invită statele membre să sprijine propunerea Comisiei privind acceptarea sugestiei de finanțare prezentate de Norvegia și alocarea pentru MMCF a unei părți din veniturile viitoare obținute în urma licitării unităților de cantitate atribuită;

58.   subliniază faptul că viitorul MMCF trebuie să fie corelat cu deciziile și să contribuie la atingerea obiectivelor Convenției privind diversitatea biologică și că efectele trebuie luate în mod explicit în considerare în activitățile, dispozițiile și modalitățile aferente programului ONU de reducere a emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor (REDD) consideră că MMCF trebuie în primul rând să garanteze protecția pădurilor bătrâne; subliniază faptul că activitățile industriale de exploatare forestieră care au un potențial scăzut de atenuare a efectelor schimbărilor climatice și pot pune în pericol biodiversitatea nu trebuie să fie eligibile pentru finanțare în cadrul MMCF;

59.   subliniază că orice viitor MMCF trebuie să respecte drepturile popoarelor indigene și ale comunităților locale inclusiv dreptul acestora la proprietatea colectivă și la teritorii autonome locuite de acestea și să asigure participarea deplină și efectivă a acestora, precum și competențe decizionale la toate nivelurile, inclusiv în dezvoltarea și aplicare proiectelor naționale privind REDD, precum și alocarea și distribuția finanțării.

60.   invită UE să promoveze standarde sociale și de mediu stricte pentru REDD; invită UE să promoveze mecanismele REDD care depăşesc strategia actuală bazată pe proiecte din cadrul Mecanismului de dezvoltare nepoluantă și care abordează cauzele fundamentale ale despăduririlor, cum ar fi guvernarea slabă, sărăcia, corupția și neaplicarea legilor, prin sprijinirea unor reforme vizând politicile și instituțiile la nivel local, regional și național;

61.   solicită ca eficiența ecologică a obiectivelor de reducere a emisiilor prevăzute în anexa I să constituie principiul director în ce privește abordarea de către UE a normelor internaționale de contabilitate pentru administrarea pădurilor și pentru utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor și silvicultură (LULUCF) în general;

62.   subliniază că practicile aplicate în anumite sectoare, inclusiv în gestionarea apelor, conservarea ecosistemelor, producția agricolă, condițiile pedologice, schimbările în exploatarea terenurilor, sănătatea, siguranța alimentară și riscurile de catastrofe au cauzat și au agravat schimbările climatice, aceste sectoare suferind în același timp consecințele grave ale schimbărilor climatice; consideră că aceste două dimensiuni ar trebui incluse în acordul de la Copenhaga alături de măsuri specifice în vederea atenuării într-o mare măsură a efectelor schimbărilor climatice în aceste sectoare și de adaptare la acestea;

Transportul aerian și maritim internațional

63.   reamintește că, pe lângă emisiile de CO2, aviația are o serie de efecte care aproape îi dublează potențialul de încălzire globală; solicită UE să asigure luarea în considerare a acestor date în cadrul acordului de la Copenhaga;

64.   insistă ca – în condițiile eșecului negocierilor din cadrul Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) și al Organizației Maritime Internaționale (OMI)– sectoarele transporturilor aeriene și maritime internaționale să fie incluse într-un acord în conformitate cu Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC);

65.   îndeamnă ca acordurile internaționale în sectoarele transporturilor aeriene și maritime să stabilească aceleași obiective obligatorii ca și pentru alte sectoare industriale; îndeamnă, în plus, ca , la nivel mondial, cel puțin 50 % din cotele în acest domeniu să fie alocate prin licitații;

Implicarea societății civile

66.   subliniază faptul că este extrem de important ca cetățenii să primească informații detaliate și consiliere, precum și să ia parte la procesul decizional și încurajează, în special, centrele urbane, regiunile și marile aglomerări urbane să-și lanseze propriile campanii de informare, cu sprijin guvernamental, care poate fi legat de obiective specifice de reducere;

67.   recunoaște, în lumina faptului că două treimi din populația mondială va locui în centre urbane până în 2030, că orașele și autoritățile locale și regionale au un rol esențial în aplicarea unor măsuri practice privind clima; salută angajamentul demonstrat în cadrul Acordului mondial al primarilor și autorităților locale privind protecția climei și solicită UE să promoveze implicarea orașelor și a autorităților locale și regionale în elaborarea și implementarea strategiilor naționale privind schimbările climatice, inclusiv a planurilor de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și ale programelor de acțiune pentru adaptare;

Delegația Parlamentului European

68.   este de opinie că delegația UE joacă un rol important în cadrul acestor negocieri privind schimbările climatice și, prin urmare, consideră inacceptabil faptul că deputații în Parlamentul European care fac parte din această delegație nu au putut participa la reuniunile de coordonare ale UE în cadrul Conferinței anterioare a părților; se așteaptă ca participanții din cadrul Parlamentului European să aibă acces la astfel de reuniuni la Copenhaga, cel puțin în calitate de observatori, cu sau fără drept de luare a cuvântului;

o
o   o

69.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice, cu rugămintea de a fi adusă la cunoștința tuturor părților contractante care nu sunt membre UE.

(1) JO L 140, 5.6.2009, p. 63.
(2) JO L 140, 5.6.2009, p. 136.
(3) JO L 8, 13.1.2009, p. 3.
(4) Texte adoptate, P6_TA(2009)0042.
(5) Texte adoptate, P6_TA(2009)0121.
(6) JO C 46, 24.2.2006, p. 1.
(7) Texte adoptate, P6_TA(2008)0491.

Ultima actualizare: 14 septembrie 2010Notă juridică