Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind drepturile omului și democrația în Pakistan, în special cele din 20 mai 2010(1) și 12 iulie 2007(2) , 25 octombrie 2007(3) și 15 noiembrie 2007(4) ,

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 referitoare la Raportul anual 2009 privind drepturile omului în lume și politica Uniunii Europene în această privință(5) ,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 16 noiembrie 2009 cu privire la libertatea religioasă sau a credinței în care se subliniază importanța strategică a acestei libertăți și a combaterii intoleranței religioase,

–  având în vedere declarația comună UE-Pakistan din 4 iunie 2010, în care ambele părți și-au reafirmat determinarea de a aborda în comun aspectele legate de securitatea regională și mondială, de a promova respectarea drepturilor omului și de a coopera pentru consolidarea guvernului și instituțiilor democratice din Pakistan,

–  având în vedere declarația președintelui său din 19 noiembrie 2010 cu privire la condamnarea la moarte a lui Asia Bibi,

–  având în vedere declarația din 4 ianuarie 2011 a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, privind asasinarea guvernatorului Salmaan Taseer, precum și declarația acesteia din 12 noiembrie 2010 privind un caz de condamnare la moarte în Pakistan,

–  având în vedere articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO) din 1948,

–  având în vedere Declarația ONU privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie și credință din 1981,

–  având în vedere articolul 122 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Salmaan Taseer, guvernatorul provinciei Punjab, era unul dintre criticii cei mai vocali și mai vizibili ai legilor privind blasfemia și ai abuzului exercitat de grupurile extremiste în cazuri cum ar fi cel al lui Asia Bibi, femeia creștină condamnată la moarte pentru blasfemie în temeiul secțiunii 295-C din Codul penal pakistanez;

B.  întrucât, la 4 ianuarie 2011, Salmaan Taseer a fost asasinat în Islamabad de către una dintre propriile sale gărzi, Malik Mumtaz Hussein Qadri, care nu era de acord cu opoziția lui Taseer față de legile pakistaneze privind blasfemia;

C.  întrucât nicio altă gardă care a asistat la asasinarea guvernatorului Taseer nu a încercat să-l oprească în vreun fel pe asasin; întrucât asasinul a fost salutat și sprijinit de sute de avocați atunci când a apărut la tribunal, iar zeci de mii de demonstranți au ieșit pe străzile din Karachi pentru a-și arăta susținerea față de fapta sa; întrucât un imam important a emis o fatwa împotriva lui Sherry Rehman, un fost ministru pakistanez, politician reformator și jurnalist bine-cunoscut, desemnând-o drept următoarea persoană care trebuie să fie ucisă;

D.  întrucât în urma tragicului eveniment, o alianță amplă a clericilor din această țară, reprezentată de Jamaate Ahle Sunnat Pakistan, o organizație care este purtătoarea de cuvânt a sectei moderate Barelvi, a emis un comunicat care ierta uciderea guvernatorului Taseer și îl onora pe ucigaș, afirmând că „niciun musulman nu ar trebui să participe la funeralii sau să încerce măcar să se roage pentru Salman Taseer sau să își exprime regretul sau simpatia pentru incident” și solicitând ca niciun musulman să nu adreseze rugăciuni funerare și niciun cleric religios să nu oficieze funeraliile guvernatorului asasinat;

E.  întrucât capitolul referitor la drepturile fundamentale din Constituția Pakistanului din 1973 garantează „libertatea de a profesa o religie și de a gestiona instituții religioase” (articolul 20), egalitatea pentru toți cetățenii (articolul 25) și „drepturile și interesele legitime ale minorităților” (articolul 26);

F.  întrucât la 25 decembrie 2009 președintele Asif Ali Zardari a reafirmat angajamentul Partidului Popular Pakistanez de a respecta drepturile tuturor persoanelor aparținând unor minorități de fi tratate ca cetățeni egali;

G.  întrucât dispozițiile legale cunoscute ca „legile privind blasfemia”, introduse în 1982 și 1986, subminează drepturile fundamentale religioase și ale minorităților acordate prin Constituție, sunt utilizate în mod abuziv de grupurile extremiste și de cei care doresc să se răzbune din motive personale și au dus la intensificarea violenței împotriva minorităților religioase, precum și împotriva unor cetățeni cu spirit critic, care îndrăznesc să se împotrivească injustiției;

H.  întrucât marea majoritate a persoanelor acuzate în temeiul legilor privind blasfemia sunt musulmani, dar acuzațiile împotriva unor persoane aparținând cultelor minoritare pot declanșa acte de violență disproporționate împotriva întregii lor comunități;

I.  întrucât, la 30 decembrie 2010, guvernul pakistanez și-a renegat angajamentul de a revizui legile discriminatorii, anunțând într-o declarație politică că nu intenționează să abroge sau să modifice legile privind blasfemia;

J.  întrucât asasinarea guvernatorului Taseer provoacă îngrijorări legate de securitatea judecătorilor care se ocupă de cazuri de blasfemie, dat fiind faptul că judecătorii de la instanțele inferioare au fost deja supuși presiunilor extremiștilor musulmani și chiar și judecătorii de la instanțele superioare ar putea avea rezerve să adopte hotărâri juste în cazurile de persecuție religioasă, de frica unor atacuri teroriste la adresa lor;

K.  întrucât, de la asasinarea guvernatorului Taseer, vocile moderate, minoritățile religioase și apărătorii drepturilor omului se simt din ce în ce mai nesiguri;

L.  întrucât articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că promovarea democrației și respectarea drepturilor omului și a libertăților civile constituie principii și obiective fundamentale ale Uniunii Europene și oferă o bază comună în relațiile sale cu țările terțe; întrucât acordarea ajutorului UE pentru comerț și dezvoltare depinde de respectarea drepturilor omului și ale minorităților,

1.  condamnă în mod ferm uciderea brutală a lui Salmaan Taseer, guvernatorul provinciei pakistaneze Punjab, la 4 ianuarie 2011 într-o piață din Islamabad, îi apreciază curajul și tăria morală de a adopta o poziție în favoarea toleranței religioase și a tratamentului uman față de cei fără putere, în pofida climatului politic polarizat din Pakistan și își exprimă condoleanțele pentru familia victimei și poporul pakistanez;

2.  îndeamnă autoritățile pakistaneze să efectueze o investigație aprofundată cu privire la toate aspectele asasinatului și să îi aducă pe toți autorii acestei crime rapid în fața justiției, cu respectarea strictă a statului de drept;

3.  constată că multe grupuri pentru drepturile omului au criticat lipsa de susținere pentru pozițiile curajoase ale guvernatorului Taseer din partea liderilor pakistanezi - atât politicieni, cât și membri ai armatei - și își exprimă consternarea și profunda îngrijorare în legătură cu gradul ridicat de sprijin popular, chiar și printre juriști, pentru intoleranța religioasă și crimă, manifestat prin demonstrații și susținere publică pentru asasin; solicită guvernului pakistanez să nu permită înăbușirea vocilor moderate din țară de către extremiști;

4.  este profund îngrijorat de faptul că anumite părți ale armatei, ale corpului judiciar și ale clasei politice ar satisface tacit sau chiar deschis solicitările extremiștilor politici sau religioși din Pakistan;

5.  își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că asasinul guvernatorului Taseer din Islamabad era un polițist din propria unitate de protecție a guvernatorului; solicită guvernului pakistanez să elimine elementele extremiste islamiste din rândul forțelor de securitate pakistaneze și să asigure respectarea de către forțele de securitate a Constituției și a statului de drept;

6.  își exprimă sprijinul față de toate măsurile luate de guvernul pakistanez în lupta împotriva răspândirii extremismului violent;

7.  este îngrijorat că legile pakistaneze privind blasfemia, față de care guvernatorul Taseer se opusese în mod public, sunt încă utilizate pentru a persecuta confesiuni religioase, inclusiv creștini precum Asia Bibi, mamă a cinci copii, care a fost condamnată la moarte;

8.  solicită autorităților pakistaneze să o elibereze imediat pe Asia Bibi și să ia măsuri pentru garantarea siguranței familiei ei, care a trebuit să se ascundă; solicită președintelui Zadari să își exercite autoritatea constituțională pentru a o grația ca urmare a încheierii recursului introdus în numele său;

9.  deplânge faptul că cele două partide politice religioase majore din Pakistan au declarat că Salmaan Taseer merita să fie ucis pentru opiniile lui, incitând astfel în plus la frică și satisfăcând terorismul și criminalitatea politică și religioasă;

10.  este îngrijorat că libertatea de exprimare, inclusiv pe internet, ar putea fi restrânsă în Pakistan în urma asasinării guvernatorului Taseer, deoarece învățații religioși din cadrul Jamaat e-Ahl e-Sunnat Pakistan afirmă în mod deschis că „susținătorii sunt la fel de vinovați ca cel care a comis o blasfemie”, adăugând că „politicienii, mass-media și alții ar trebui să tragă învățăminte din această moarte exemplară”;

11.  salută condamnarea asasinatului de către secțiuni semnificative ale presei pakistaneze și ia act de acțiunile întreprinse de organismul de reglementare a mass-mediei din Pakistan împotriva anumitor posturi de televiziune ca răspuns la anumite aspecte legate de prezentarea lor a evenimentului;

12.  sprijină solicitarea din partea unor jurnaliști pakistanezi importanți de a examina rolul mass-mediei ca platformă pentru predicatori radicali și alți extremiști care l-au amenințat în mod public pe Taseer și alte figuri publice care gândesc la fel;

13.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că legile privind blasfemia – care pot atrage pedeapsa cu moartea în Pakistan și care sunt adesea utilizate pentru a justifica cenzura, inculparea, persecuția și, în anumite cazuri, uciderea membrilor minorităților politice, rasiale și religioase – pot face obiectul unor abuzuri care afectează locuitorii de toate religiile din Pakistan;

14.  solicită din nou guvernului pakistanez să revizuiască aprofundat legile privind blasfemia și aplicarea lor actuală, inclusiv cele privind pedeapsa obligatorie cu moartea sau detenţia pe viaţă prevăzute de secțiunea 295 C din Codul penal pakistanez care prevede pedeapsa obligatorie cu moartea pentru cei găsiți vinovați de blasfemie împotriva profetului Mohammed, pentru a pune în aplicare modificările sugerate de Ministerul Federal pentru Minorități;

15.  salută în special eforturile lui Shahbaz Bhatti, ministrul pentru minorități, și ale lui Sherry Rehman, care au introdus un proiect de lege în vederea abolirii pedepsei cu moartea pentru blasfemie; solicită autorităților pakistaneze să facă tot posibilul pentru a proteja viețile tuturor celor amenințați de radicali islamiști pentru vederile lor seculare sau divergente, în special avocați, judecători și activiști pentru drepturile omului care apără statul de drept;

16.  așteaptă ca guvernul pakistanez să ia toate măsurile necesare pentru a garanta securitatea tuturor judecătorilor din Pakistan, permițându-le să-și îndeplinească rolul constituțional fără frică de intimidare, violență sau hărțuire;

17.  salută semnarea de către Pakistan a instrumentelor de ratificare a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice al ONU și a Convenției împotriva torturii; solicită guvernului pakistanez să îşi retragă rezervele exprimate cu privire la aceste două acorduri și să garanteze libertatea religioasă, astfel cum este înscrisă în Pactul ONU, acordând protecție cetățenilor lor pentru a le permite să își practice liber religia;

18.  invită guvernul pakistanez să garanteze minorităților respectarea drepturilor omului menționate în Constituție și în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în special la articolul 18, care prevede că „orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie”;

19.  sprijină orice inițiativă de promovare a dialogului și a respectului reciproc între comunități; îndeamnă autoritățile politice și religioase din Pakistan să promoveze toleranța și să ia inițiative împotriva urii și a extremismului violent;

20.  solicită guvernului pakistanez să pună în aplicare reformele propuse ale sistemului de învățământ și să reglementeze și să inspecteze școlile „madrasa”; invită autoritățile pakistaneze să elimine din manualele aprobate de departamentul responsabil de programa școlară națională din cadrul Ministerului Educației toate elementele care promovează ura, superioritatea religioasă și defăimarea religiei;

21.  invită Serviciul European de Acțiune Externă să includă toleranța religioasă în societate pe lista subiectelor discutate în cadrul dialogului său politic cu Pakistan, acest aspect fiind de cea mai mare importanță în lupta pe termen lung împotriva extremismului religios;

22.  invită statele membre și Comisia să acorde în continuare sprijin financiar organizațiilor de apărare a drepturilor omului și apărătorilor acestora și să elaboreze măsuri practice pentru a sprijini mișcarea societății civile din Pakistan împotriva legilor privind blasfemia și a altor reglementări discriminatorii;

23.  îndeamnă Serviciul European de Acțiune Externă să insiste ca guvernul pakistanez să respecte clauza privind democrația și drepturile omului inclusă în Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Pakistan; solicită Comisiei să prezinte un raport privind punerea în aplicare a Acordului de cooperare și a clauzei privind democrația și drepturile omului;

24.  solicită Serviciului European de Acțiune Externă să sprijine guvernul pakistanez să își dezvolte Ministerul pentru Drepturile Omului și să instituie o Comisie Națională pentru Drepturile Omului eficace, independentă și cu autoritate;

25.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului și parlamentului Pakistanului.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2010)0194. (2) JO C 175 E, 10.7.2008, p. 583. (3) JO C 263 E, 16.10.2008, p. 666. (4) JO C 282 E, 6.11.2008, p. 434. (5) Texte adoptate, P7_TA(2010)0489.