Rezoluția Parlamentului European din 12 mai 2011 referitoare la criza din sectorul pescuitului din UE datorată creșterii prețului petrolului
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât energia reprezintă un factor important în costurile de funcționare ale sectorului pescuitului și întrucât prețul pescuitului depinde într-o foarte mare măsură de prețul petrolului;
B. întrucât recenta creștere a prețului la petrol a afectat viabilitatea economică a sectorului pescuitului și a creat motive de îngrijorare în rândul pescarilor cu privire la compensarea acestor costuri suplimentare; întrucât creșterea prețului la petrol afectează în mod direct venitul pescarilor;
C. întrucât veniturile și salariile persoanelor care muncesc în industria pescuitului sunt incerte din cauza mai multor factori, precum natura neregulată a pescuitului, metodele de comercializare utilizate și modul în care se stabilesc prețurile la prima vânzare, ceea ce înseamnă că este necesar să se mențină anumite forme de asistență publică națională și comunitară;
D. întrucât criza financiară și economică are consecințe asupra sectoarelor industriale și, în special, asupra întreprinderilor mici și mijlocii, periclitând activitatea și ocuparea forței de muncă în sectoarele primare și secundare;
E. întrucât Comisia a adoptat în trecut măsuri temporare de urgență pentru depășirea dificultăților întâmpinate de sectorul pescuitului în contextul creșterii prețurilor la combustibili;
F. întrucât prețurile produselor provenite din pescuit și acvacultură sunt stabilite de raportul dintre cerere și ofertă și întrucât, dată fiind dependența puternică a Uniunii Europene de importurile din țări terțe (60%) pentru aprovizionarea pieței sale interne, influența producătorilor asupra prețurilor produselor pescărești este extrem de scăzută sau chiar inexistentă;
G. întrucât Comisia autorizează statele membre să acorde ajutoare de minimis
întreprinderilor de pescuit în limita unui plafon de 30 000 EUR per beneficiar într-o perioadă de trei ani;
1. își exprimă îngrijorarea față de situația economică dificilă cu care se confruntă mulți pescari europeni; își exprimă sprijinul față de pescarii din UE și invită Comisia și Consiliul să adopte măsuri corespunzătoare pentru a le facilita activitatea;
2. invită Comisia să adopte măsuri de urgență pentru a atenua situația economică dificilă în care se găsesc mulți pescari europeni, ținând seama și de dificultățile financiare cu care se confruntă mai multe țări în momentul de față;
3. solicită Comisiei să majoreze plafonul ajutoarelor de minimis
de la 30 000 EUR la 60 000 EUR pe întreprindere pe o perioadă de tranziție de trei ani, asigurându-se totodată că nu se subminează durabilitatea ecologică și socială și că nu se denaturează concurența;
4. subliniază că este necesar să se utilizeze toate posibilitățile și marjele financiare disponibile în cadrul bugetului comunitar pentru pescuit pentru finanțarea măsurilor de sprijin de urgență din acest sector și pentru a-l ajuta să depășească dificultățile cu care se confruntă ca urmare a creșterii prețurilor la combustibili, în așteptarea punerii în aplicare a altor tipuri de măsuri;
5. solicită introducerea unor mecanisme pentru îmbunătățirea prețurilor la prima vânzare și pentru promovarea distribuirii echitabile și corespunzătoare a valorii adăugate în întregul lanț de valori în sectorul pescuitului, crescând prețurile plătite în etapa de producție și menținând prețurile plătite de consumatorul final la un nivel cât mai scăzut posibil;
6. insistă ca Fondul european pentru pescuit (FEP) să acorde în continuare ajutoare pentru îmbunătățirea selectivității uneltelor de pescuit și pentru înlocuirea motoarelor din motive de siguranță, pentru protecția mediului și/sau pentru economisirea de combustibili, în special pentru pescarii de coastă care desfășoară activități la o scară restrânsă și pentru pescarii tradiționali; solicită Comisiei să elaboreze un plan pe termen mediu și lung cu obiectivul îmbunătățirii eficienței combustibililor în sectorul pescuitului (inclusiv în acvacultură); invită, de asemenea, Comisia să includă, în viitoarele sale propuneri privind reforma PAC și, în special, în propunerea sa de regulament privind reforma FEP, măsuri corespunzătoare pentru îmbunătățirea eficienței combustibililor în sectorul pescuitului și al acvaculturii;
7. solicită Comisiei să propună un plan de acțiune destinat regiunilor de coastă și insulelor în care pescuitul reprezintă un sector activ;
8. solicită Comisiei să propună de urgență realizarea de investiții, atât la nivel european, cât și la nivel național, în noi tehnologii care să sporească eficiența energetică a navelor de pescuit, în așa fel încât să se reducă dependența pescarilor de combustibili fosili;
9. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.