1.Decizia Parlamentului European din 10 mai 2012 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2010, Secțiunea VII – Comitetul Regiunilor (COM(2011)0473 – C7-0262/2011 – 2011/2207(DEC))
Parlamentul European,
– având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2010(1)
,
– având în vedere conturile anuale ale Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010 (COM(2011)0473 – C7-0262/2011)(2)
,
– având în vedere Raportul anual al Comitetului Regiunilor către autoritatea care acordă descărcarea de gestiune privind auditurile interne desfășurate în 2010,
– având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile instituțiilor(3)
,
– având în vedere Declarația de asigurare(4)
privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul financiar 2010 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(5)
, în special articolele 50, 86, 145, 146 și 147,
– având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0090/2012),
1. acordă Secretarului General al Comitetului Regiunilor descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Comitetului Regiunilor aferent exercițiului financiar 2010;
2. își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții de Conturi, Ombudsmanului European și Autorității Europene pentru Protecția Datelor și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(seria L).
2.Rezoluția Parlamentului European din 10 mai 2012 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2010, Secțiunea VII – Comitetul Regiunilor (COM(2011)0473 – C7-0262/2011 – 2011/2207(DEC))
Parlamentul European,
– având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2010(1)
,
– având în vedere conturile anuale ale Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010 (COM(2011)0473 – C7-0262/2011)(2)
,
– având în vedere Raportul anual al Comitetului Regiunilor către autoritatea care acordă descărcarea de gestiune privind auditurile interne desfășurate în 2010,
– având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile instituțiilor(3)
,
– având în vedere Declarația de asigurare(4)
privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul financiar 2010 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(5)
, în special articolele 50, 86, 145, 146 și 147,
– având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0090/2012),
1. subliniază faptul că, în Raportul său anual 2010, Curtea de Conturi a evidențiat erori în ceea ce privește angajarea unui agent permanent și atribuirea unui contract de achiziții publice pentru furnizarea de servicii de interpretare;
2. își exprimă satisfacția cu privire la explicațiile furnizate de Comitetul Regiunilor (CoR) în legătură cu erorile evidențiate, precum și cu privire la deciziile adoptate pentru a evita repetarea acestor situații (îmbunătățirea procedurii de recrutare a unui funcționar provenind de la o altă instituție, precum și sistemul de supraveghere și control al estimărilor valorilor contractuale prin intermediul unui document standardizat și, în final, perfecționarea sistemului de supraveghere și de control al ofertelor prin crearea unei cutii poștale cu acces restrâns);
3. salută faptul că, pe baza activităților sale de audit, Curtea de Conturi estimează că, per ansamblu, plățile pentru cheltuielile administrative ale instituțiilor și ale organelor și pentru alte cheltuieli ale acestora, aferente exercițiului încheiat la 31 decembrie 2010, nu au fost afectate de erori semnificative; rata de eroare cea mai probabilă este evaluată, în general, în sectorul „cheltuieli administrative”, la 0,4 % (punctele 7.9 și 7.10);
4. salută decizia CoR de a elabora și implementa un format standard pentru documentația aferentă estimărilor în cazul procedurilor negociate;
5. constată că, în 2010, CoR a dispus de credite de angajament în valoare totală de 90 800 000 EUR (88 000 000 EUR în 2009) și că nivelul de execuție a acestor credite a fost ameliorat (99,4 % în 2010 și 98,37 % în 2009); subliniază că bugetul CoR este pur administrativ, cheltuielile vizând în proporție de 72 % persoanele care lucrează cu instituția și în proporție de 28 % clădirile, mobilierul, echipamentele și cheltuielile de funcționare diverse;
6. invită CoR să limiteze la minimul necesar majorarea bugetelor sale viitoare și să facă apel în primă instanță la economii și la raționalizarea cheltuielilor existente pentru a finanța activitățile nou-create și cele pe care le dezvoltă;
7. solicită CoR să întreprindă o revizuire cuprinzătoare a cheltuielilor pe baza principiului întocmirii bugetului pornind de la zero, pentru a se identifica posibilitățile de economisire în loc să adauge pur și simplu la bugetul existent o creștere procentuală nominală corespunzătoare inflației în cadrul fiecărui ciclu bugetar;
8. constată cu satisfacție că, în urma cererii Parlamentului European formulate în Rezoluția sa din 10 mai 2011 privind descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar 2009(6)
, CoR și-a consolidat procedura bugetară, care cuprinde în prezent patru etape: pregătirea de către administrația CoR, evaluarea proiectului preliminar de către Comisia pentru afaceri financiare și administrative (CAFA), luarea de poziție a Biroului și a Adunării Plenare a CoR privind proiectul de buget și verificarea execuției la jumătatea perioadei (mid-term review
);
9. își exprimă satisfacția cu privire la faptul că cele două comitete, CoR și Comitetul Economic și Social European (CESE), au reușit în cele din urmă să obțină certificatul EMAS (sistemul de management de mediu și audit al Uniunii Europene) la 27 decembrie 2011; solicită să fie informat cu privire la cantitatea totală de energie utilizată provenind din surse regenerabile;
10. salută rezultatele evidențiate în raportul de evaluare la jumătatea perioadei cu privire la funcționarea acordului de cooperare administrativă dintre CoR și CESE; constată în particular că crearea de servicii comune a permis celor două comitete să facă economii bugetare; dorește ca recomandările referitoare la sectorul personalului (o armonizare sporită a regulilor), sectorul serviciilor sociale și medicale și al serviciilor interne să fie puse în aplicare de către comitete; dorește să fie informat, înainte de viitoarea procedură de descărcare de gestiune, cu privire la economiile realizate;
11. felicită CoR pentru calitatea raportului rezumativ privind activitățile serviciului de audit intern; solicită ca auditurile referitoare la execuția drepturilor în curs de stabilire și la gestiunea liniilor bugetare să fie efectuate într-un interval cât mai scurt, iar monitorizarea respectării recomandărilor privind instituirea de norme de control intern și pertinența circuitelor financiare să fie consolidate;
12. felicită CoR pentru planul de îmbunătățire adoptat în urma autoevaluării gestiunii organizării sale (CAF(7)
: cadrul de autoevaluare a funcțiilor publice), care vizează:
–
ameliorarea impactului și a monitorizării activităților consultative și politice;
–
o mai bună susținere a acțiunilor politice și ameliorarea relațiilor interinstituționale, precum și a parteneriatelor internaționale;
–
consolidarea cooperării cu și între comunitățile locale și regionale și asociațiile acestora;
–
examinarea potențialului de îmbunătățire a eficacității pentru mecanismele politice ale CoR, inclusiv eventuale reduceri ale cheltuielilor de deplasare, prin utilizarea videoconferințelor;
–
îmbunătățirea sprijinului oferit membrilor CoR în legătură cu activitățile de comunicare privind CoR destinate reprezentanților cetățenilor;
–
organizarea cu regularitate de seminare destinate personalului în prezența Președintelui CoR; dorește ca, în cadrul raportului anual de activitate, să fie informat cu privire la această inițiativă;
13. apreciază calitatea constantă a raportului anual de activitate; dorește ca acest raport să fie completat, în viitor, de un tabel exhaustiv al tuturor resurselor umane de care dispune CoR, prezentate în funcție de categorie, grad, sex, participarea la cursurile de formare profesională și naționalitate;
14. își reafirmă poziția conform căreia, din motive de transparență, declarațiile de interese financiare ale membrilor tuturor instituțiilor ar trebui să fie accesibile pe internet, împreună cu actualizările lor periodice; în acest context, constată cu satisfacție că Biroul CoR a decis, în decembrie 2011, să facă publice pe internet declarațiile de interese financiare ale membrilor, în cadrul secțiunii de pe site unde se află informațiile referitoare la membri;
15. constată că Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pune în evidență importanța principiului subsidiarității, ceea ce consolidează rolul CoR; în acest context, felicită CoR mai ales pentru activitățile sale legate de Strategia Europa 2020 și de guvernanța pe mai multe niveluri;
16. consideră că raportul anual privind impactul CoR este un instrument util pentru evaluarea activității desfășurate de comitet;
17. își dorește ca toate avizele emise de CoR să poată fi anexate la dosarele relevante.