Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolele 2, 3, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 5 din Decizia sa 2005/684/CE, Euratom din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European(1),

–  având în vedere Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre(2),

–  având în vedere Rapoartele Comisiei privind implementarea mandatului european de arestare și procedurile de predare între statele membre (COM(2005)0063 și SEC(2005)0267, COM(2006)0008 și SEC(2006)0079, COM(2007)0407 și SEC(2007)0979 și COM(2011)0175 și SEC(2011)0430),

–  având în vedere raportul final al Consiliului din 28 mai 2009 privind a patra rundă a evaluărilor reciproce cu tema „Aplicarea practică a mandatului european de arestare și procedurile corespunzătoare de predare între statele membre” (8302/4/2009 – CRIMORG 55),

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la crima organizată, corupție și spălarea de bani: recomandări cu privire la acțiunile și inițiativele care se impun (raport final)(3),

–  având în vedere versiunea revizuită a manualului european privind modalitățile de emitere a unui mandat european de arestare (17195/1/10 REV 1),

–   având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1382/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a programului „Justițieˮ pentru perioada 2014-2020(4),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 septembrie 2011 intitulată „Instaurarea unui climat de încredere în justiție la nivelul UE - o nouă dimensiune a formării judiciare europene” (COM(2011)0551),

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2011 privind condițiile de detenție în UE(5),

–  având în vedere recomandarea sa din 9 martie 2004 către Consiliu privind drepturile deținuților în Uniunea Europeană(6),

–  având în vedere evaluarea valorii adăugate europene a măsurilor adoptate de Uniune privind mandatul european de arestare, realizată de Unitatea Valoare adăugată europeană din cadrul Parlamentului European;

–  având în vedere Acordul-cadru din 20 octombrie 2010 privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(7),

–  având în vedere articolele 42 și 48 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A7-0039/2014),

A.  întrucât Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a oferi cetățenilor săi un spațiu al libertății, securității și justiției și întrucât, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), aceasta respectă drepturile omului și libertățile fundamentale, asumându-și obligații pozitive pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-și onora acest angajament; întrucât, pentru a fi eficient, principiul recunoașterii reciproce trebuie să se fundamenteze pe încredere mutuală, care nu se poate concretiza decât prin garantarea respectării drepturilor fundamentale ale suspecților și ale persoanelor acuzate, precum și a drepturilor procedurale în cadrul proceselor penale pe întreg cuprinsul Uniunii; întrucât încrederea reciprocă se consolidează prin formare, cooperare și dialog între autoritățile judiciare și juriști, creând o cultură judiciară europeană autentică;

B.  întrucât Decizia-cadru 2002/584/JAI a cunoscut, în general, un mare succes în realizarea obiectivului său de a accelera procedurile de predare în toată Uniunea, în comparație cu procedurile tradiționale de extrădare din statele membre și constituie piatra de temelie a recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală prevăzute la articolul 82 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);

C.  întrucât au apărut probleme legate de funcționarea sa, unele specifice Deciziei-cadru 2002/584/JAI ca urmare a lacunelor din decizia-cadru, cum ar fi neincluderea în mod explicit a garantării drepturilor omului sau a verificării proporționalității, precum și a implementării incomplete și incoerente a acesteia, întrucât altele sunt comune cu setul de instrumente de recunoaștere reciprocă datorită dezvoltării incomplete și dezechilibrate a zonei de justiție penală a Uniunii;

D.  întrucât definirea clară și buna funcționare a instrumentelor de recunoaștere reciprocă a măsurilor juridice sunt esențiale pentru anchetele desfășurate de parchetele naționale în vederea combaterii infracțiunilor transnaționale grave și întrucât aceste instrumente vor fi, de asemenea, fundamentale pentru ancheta desfășurată de viitorul Parchet European odată ce acesta va fi înființat;

E.  întrucât Comisia specială pentru probleme de criminalitate organizată, corupție și spălare de bani (CRIM) a sublinia, în rezoluția sa finală, necesitatea de a asigura recunoașterea rapidă și reciprocă, cu respectarea deplină a principiului proporționalității, a tuturor măsurilor juridice, cu referire în special la hotărârile judecătorești, ordinele de confiscare și mandatele europene de arestare (MEA);

F.  întrucât există îngrijorări, printre altele, în următoarele privințe:

1.  având în vedere noul cadru legal ce va fi instituit din 2014 în temeiul Tratatului de la Lisabona, consideră că prezenta rezoluție nu ar trebui să se ocupe de problemele ce decurg doar din punerea în aplicare incorectă a Deciziei-cadru 2002/584/JAI, deoarece astfel de probleme pot și ar trebui să fie remediate prin implementarea corectă de către statele membre și prin proceduri ale Comisiei,

2.  invită statele membre să implementeze în timp util și în mod eficace ansamblul măsurilor Uniunii în domeniul dreptului penal, având în vedere faptul că sunt complementare, incluzând ordinul european de anchetă, ordinul european de supraveghere judiciară și măsurile în materie de drepturi procedurale și, prin aceasta, să pună la dispoziția autorităților judiciare instrumente alternative și mai puțin inoportune de recunoaștere reciprocă, asigurând în același timp respectarea drepturilor persoanelor suspectate și acuzate în procedurile penale; invită Comisia să monitorizeze cu atenție implementarea corectă, precum și impactul acestora asupra funcționării MEA și a spațiului de justiție penală al Uniunii;

3.  invită statele membre și autoritățile judiciare ale acestora să studieze toate posibilitățile existente în Decizie-cadru 2002/584/JAI (cum ar fi considerentul 12) pentru a garanta protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; să utilizeze toate mecanismele alternative posibile înainte de emiterea unui MEA; să instrumenteze cauza fără întârzieri nejustificate odată ce MEA a dus la o arestare pentru a reduce la minimum perioada de arest preventiv;

4.  afirmă că recunoașterea deplină și punerea în aplicare rapidă a măsurilor juridice reprezintă un pas înainte spre o zonă de justiție penală a Uniunii și subliniază importanța MEA ca mijloc eficace de combatere a infracțiunilor transnaționale grave;

5.  consideră că, având în vedere faptul că problemele evidențiate în considerentul C sunt generate atât de specificul Deciziei-cadru 2002/584/JAI, cât și de caracterul incomplet și dezechilibrat al spațiului de justiție penală al Uniunii, soluțiile legislative trebuie să abordeze ambele aspecte prin activități continue menite să instituie standarde minime privind, printre altele, drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate și printr-o măsură transversală care să stabilească principiile aplicabile tuturor instrumentelor de recunoaștere reciprocă sau, dacă această măsură transversală nu este fezabilă sau nu soluționează problemele semnalate în prezenta rezoluție, prin modificări aduse Deciziei-cadru 2002/584/JAI;

6.  consideră că slăbiciunile identificate nu doar subminează încrederea reciprocă, ci sunt și costisitoare sub aspect social și economic pentru persoanele vizate, pentru familiile acestora și pentru societate în general;

7.  solicită, prin urmare, Comisiei să prezinte, în termen de un an de la adoptarea prezentei rezoluții și în temeiul articolului 82 din TFUE, propuneri legislative ce urmează recomandările detaliate prevăzute în anexă și care prevăd următoarele:

8.  solicită o aplicare clară și coerentă de către toate statele membre a legislației Uniunii privind drepturile procedurale în procesele penale asociate utilizării MEA, inclusiv dreptul la interpretare și traducere în cadrul proceselor penale, dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul proceselor penale și dreptul de a comunica după arestare și dreptul la informare în cadrul proceselor penale;

9.  invită Comisia să solicite din partea statelor membre date cuprinzătoare referitoare la funcționarea mecanismului MEA și să includă aceste date în următorul raport de implementare în scopul de a propune măsurile corespunzătoare pentru a remedia orice problemă care apare;

10.  solicită o reexaminare periodică a MEA neexecutate și o analiză a oportunității retragerii acestora împreună cu semnalările SIS II și Interpol aferente; solicită, de asemenea, retragerea MEA și a semnalărilor SIS II și Interpol aferente în cazul în care MEA a fost refuzat din motive obligatorii, ca de exemplu pe baza principiului „ne bis in idem” sau a incompatibilității cu obligațiile în materie de drepturile omului; solicită formularea unor dispoziții conform cărora semnalările SIS II și Interpol să fie actualizate în mod obligatoriu cu informații privind motivele de refuz al executării MEA corespunzător semnalării iar dosarele Europol să fie actualizate în mod corespunzător;

11.  deși subliniază importanța fundamentală a procedurilor corecte, inclusiv a drepturilor la recurs, solicită statelor membre, fie că sunt state membre emitente sau de executare, să prevadă mecanisme juridice pentru a acorda despăgubiri pentru daunele generate de erorile judiciare legate de funcționarea instrumentelor de recunoaștere reciprocă, în conformitate cu standardele prevăzute în CEDO și cu jurisprudența constantă a CEJ;

12.   solicită Consiliului să integreze în versiunea sa revizuită a manualului european privind modalitățile de emitere a unui mandat european de arestare (17195/1/10 REV 1) un termen-limită de șase zile pentru transmiterea unui MEA tradus, pentru a garanta mai multă claritate și certitudine;

13.  invită statele membre și Comisia să colaboreze la consolidarea rețelelor de contact ale judecătorilor, procurorilor și avocaților apărării în materie penală pentru a înlesni procedurile eficiente și bine documentate legate de MEA și a oferi o formare pertinentă la nivel național și european pentru practicienii din domeniul judiciar și cel juridic, printre altele în domeniul limbilor străine, al utilizării corespunzătoare a MEA, și în ce privește utilizarea combinată a diferitelor instrumente de recunoaștere reciprocă; invită Comisia să elaboreze un manual practic al Uniunii adresat avocaților apărării care acționează în cadrul procedurilor MEA și care să fie ușor accesibil pe întreg cuprinsul Uniunii, având în vedere lucrările derulate în prezent de Asociația europeană a barourilor în domeniul penal pe această temă, și completat de manuale naționale;

14.  invită Comisia să faciliteze înființarea unei rețele judiciare specifice privind mandatul european de arestare și o rețea de avocați ai apărării care își desfășoară activitatea în domeniul justiției penale europene și chestiunilor legate de extrădare și să asigure finanțarea adecvată a acestora, precum și a Rețelei europene de formare judiciară; consideră că, prin programele existente în spațiul de justiție penală al Uniunii, Comisia poate să asigure finanțarea corespunzătoare;

15.  invită Comisia să creeze și să facă ușor accesibilă o bază de date a Uniunii care să colecteze întreaga jurisprudență națională legată de MEA și de alte proceduri de recunoaștere reciprocă, pentru a facilita activitatea juriștilor, precum și monitorizarea și evaluarea punerii în aplicare și a oricăror probleme care survin;

16.  evidențiază legătura dintre condițiile de detenție și măsurile MEA și reamintește statelor membre că articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) impun statelor membre nu numai obligații negative, interzicându-le să supună prizonierii la tratamente inumane și degradante, ci și obligații pozitive, cerându-le să garanteze că condițiile de detenție sunt compatibile cu demnitatea umană și că, în cazul în care aceste drepturi sunt încălcate, se efectuează anchete amănunțite și eficace; invită statele membre să țină seama în mod deosebit de drepturile persoanelor vulnerabile și, în general, să analizeze în profunzime posibilitatea unor alternative la detenție;

17.  pentru a asigura eficacitatea cadrului de recunoaștere reciprocă, invită Comisia să examineze mijloacele juridice și financiare puse la dispoziție la nivelul Uniunii pentru a ameliora standardele de detenție, inclusiv propuneri legislative cu privire la condițiile din arestul preventiv;

18.  confirmă faptul că recomandările respectă drepturile fundamentale, principiul subsidiarității și principiul subsidiarității;

19.  consideră că orice implicație financiară a propunerilor solicitate pentru bugetul Uniunii ar trebui să fie acoperită de alocările bugetare existente; subliniază faptul că adoptarea și implementarea propunerilor respective ar genera economii substanțiale de costuri și timp atât pentru statele membre, cât și pentru cetățeni, fiind astfel benefice atât sub aspect economic, cât și social, fapt clar evidențiat în Evaluarea europeană a valorii adăugate a măsurilor Uniunii privind revizuirea MEA;

20.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei prezenta propunere, precum și recomandările detaliate în anexă.

(1) JO L 262, 7.10.2005, p. 1. (2) JO L 190, 18.7.2002, p. 1. (3) Texte adoptate, P7_TA(2013)0444. (4) JO L 354, 28.12.2013, p. 73. (5) JO C 168 E, 14.6.2013, p. 82. (6) JO C 102 E, 28.4.2004, p. 154. (7) JO L 304, 20.11.2010, p. 47.

RECOMANDĂRI PRIVIND UNELE PROPUNERI LEGISLATIVE AVUTE ÎN VEDERE

Procedură de validare pentru instrumentele de recunoaștere juridică reciprocă ale Uniunii

—  „autoritate emitentăˮ în legislația penală a Uniunii este definită astfel:

(i)  un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror competent pentru cauza vizată; sau

(ii)  orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită de către statul emitent, cu condiția ca actul ce urmează să fie executat să fie validat, după examinarea conformității cu condițiile de emitere a instrumentului, de către un judecător, de către o instanță, de către un judecător de instrucție sau de către un procuror din statul membru emitent.

Verificarea proporționalității pentru emiterea de instrumente de recunoaștere juridică reciprocă ale Uniunii:

—  La emiterea unei hotărâri ce urmează a fi executată într-un alt stat membru, autoritatea competentă evaluează cu atenție necesitatea măsurii solicitate în funcție de toți factorii și circumstanțele pertinente, ținând seama de drepturile procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate și de disponibilitatea unei măsuri alternative mai puțin inoportune, în vederea realizării obiectivelor avute în vedere, și aplică măsura disponibilă cel mai puțin inoportună. Atunci când autoritatea de executare are motive să consideră că măsura este disproporționată, aceasta poate consulta autoritatea emitentă cu privire la importanța executării deciziei de recunoaștere reciprocă. După o astfel de consultare, autoritatea emitentă poate decide să retragă decizia de recunoaștere reciprocă.

Procedură de consultare între autoritățile competente din statul membru emitent și statul membru de executare utilizabilă în cazul instrumentelor de recunoaștere juridică reciprocă ale Uniunii:

—  Fără a aduce atingere posibilității ca autoritatea competentă de executare să invoce motivele refuzului, ar trebui să se instituie o procedură standardizată prin care autoritățile competente ale statului membru emitent și ale statului membru de executare să facă schimb de informații și să se consulte reciproc cu scopul de a facilita aplicarea armonioasă și eficientă a instrumentelor de recunoaștere reciprocă pertinente sau protecția drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză, cum ar fi evaluarea proporționalității, inclusiv cu privire la MEA, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru proces.

Motiv de refuz bazat pe drepturile fundamentale aplicabil instrumentelor de recunoaștere juridică reciprocă ale Uniunii:

—  Există motive serioase să se creadă că executarea măsurii ar fi incompatibilă cu obligațiile statului membru de executare în conformitate cu articolul 6 din TUE și cu Carta.

Dispoziție privind căile de atac eficace aplicabile instrumentelor de recunoaștere reciprocă ale Uniunii:

—  Statele membre se asigură, în conformitate cu Carta, cu jurisprudența constantă a CEJ și a CEDO, că toate persoanele ale căror drepturi și libertăți sunt încălcate printr-o hotărâre, acțiune sau omisiune în aplicarea unui instrument de recunoaștere reciprocă în materie penală are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe. În cazul în care o astfel de cale de atac este exercitată în statul membru de executare și are efect suspensiv, decizia finală cu privire la o astfel de cale de atac este luată în termenele stabilite prin actul de recunoaștere reciprocă aplicabil sau, în absența unui termen clar, cu suficientă promptitudine pentru a se asigura că scopul procesului de recunoaștere reciprocă nu este periclitat.