Ordinea de zi
StrasbourgLuni, 16 aprilie 2018 - Joi, 19 aprilie 2018 290k

  Luni, 16

Dezbateri17:00 - 23:00

Reluarea sesiunii şi ordinea lucrărilor

Termen

Punerea în aplicare a celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu

A8-0059/2018

ENVIDaciana Octavia Sârbu

Termen

Punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, a instrumentului pentru ajutor umanitar și a Fondului european de dezvoltare

A8-0118/2018

DEVEEnrique Guerrero Salom

Intervenţii cu durata de un minut (articolul 163 din Regulamentul de procedură)

  Marţi, 17

Dezbateri09:00 - 10:00

Termen

Un instrument pentru valori europene în vederea susținerii organizațiilor societății civile care promovează democrația, statul de drept și valorile fundamentale în cadrul Uniunii Europene

Dezbateri10:00 - 12:30

Dezbatere cu președintele Franței, Emmanuel Macron, privind viitorul Europei

VOT urmat de explicarea voturilor13:00 - 14:30

Acordul de cooperare științifică și tehnologică UE-Liban: participarea Libanului la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA)

A8-0352/2017

 ***

ITRESofia Sakorafa

Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului UE-Republica Mauritius: posibilitățile de pescuit și contribuția financiara

A8-0053/2018

 ***

PECHNorica Nicolai

Acordul UE-Norvegia privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole

A8-0126/2018

 ***

INTATiziana Beghin

O strategie europeană pentru promovarea culturilor proteice

A8-0121/2018

AGRIJean-Paul Denanot

Termen

Includerea emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030

A8-0262/2017

 ***I

ENVINorbert Lins

Termen

Reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea respectării angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris

A8-0208/2017

 ***I

ENVIGerben-Jan Gerbrandy

Termen

Statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene

A8-0373/2017

 ***I

AFCOMercedes Bresso, Rainer Wieland

Termen

Performanța energetică a clădirilor

A8-0314/2017

 ***I

ITREBendt Bendtsen

Termen

Punerea în aplicare a celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu

A8-0059/2018

ENVIDaciana Octavia Sârbu

Termen

Egalitatea de gen în sectorul mass-mediei din UE

A8-0031/2018

FEMMMichaela Šojdrová

Termen

Capacitarea femeilor și a fetelor prin sectorul digital

Termen

Punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, a instrumentului pentru ajutor umanitar și a Fondului european de dezvoltare

A8-0118/2018

DEVEEnrique Guerrero Salom

Termen

Îmbunătățirea sustenabilității datoriei țărilor în curs de dezvoltare

A8-0129/2018

DEVECharles Goerens

Termen

Consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale din UE

A8-0138/2018

REGIMarc Joulaud

Dezbateri15:00 - 23:00

Termen

Progresele realizate în ceea ce privește pactul mondial al ONU pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine și pactul privind refugiații

Situația din Siria

Termen

Situația din Rusia

Perspectivele menținerii păcii în Peninsula Coreeană în lumina evoluțiilor recente

Termen

Încălcarea drepturilor omului și a statului de drept în cazul a doi soldați greci arestați și plasați în detenție în Turcia

Termen

Punerea în aplicare a instrumentelor de finanțare externă ale UE: evaluarea intermediară din 2017 și viitoarea arhitectură post-2020

A8-0112/2018

AFETMarietje Schaake

Termen

Rapoartele anuale pe 2015-2016 privind subsidiaritatea și proporționalitatea

A8-0141/2018

JURIMady Delvaux

  Miercuri, 18

DEZBATERI PRIORITARE08:30 - 11:50

Concluziile reuniunii Consiliului European din 22-23 martie

VOT urmat de explicarea voturilor12:00 - 14:30

Stabilirea perioadei pentru alegerea pentru a noua oară a reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct

A8-0145/2018

 *

AFCODanuta Maria Hübner

Termen

Calendarul perioadelor de sesiune ale Parlamentului - 2019

Acordul-cadru UE-Australia

A8-0110/2018

 ***

AFETFrancisco José Millán Mon

Acordul-cadru UE-Australia (rezoluție)

A8-0119/2018

AFETFrancisco José Millán Mon

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului

A8-0131/2018

 ***

LIBEHelga Stevens

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (Protocolul adițional )

A8-0132/2018

 ***

LIBEHelga Stevens

Termen

Ambalajele și deșeurile de ambalaje

A8-0029/2017

 ***I

ENVISimona Bonafè

Termen

Vehiculele scoase din uz, deșeurile de baterii și acumulatori și deșeurile de echipamente electrice și electronice

A8-0013/2017

 ***I

ENVISimona Bonafè

Termen

Deșeurile

A8-0034/2017

 ***I

ENVISimona Bonafè

Termen

Depozitele de deșeuri

A8-0031/2017

 ***I

ENVISimona Bonafè

Termen

Normele procedurale în domeniul raportării cu privire la mediu

A8-0253/2017

 ***I

ENVIFrancesc Gambús

Termen

Politica de integritate a Comisiei, în special numirea Secretarului General al Comisiei Europene

Termen

Progresele realizate în ceea ce privește pactul mondial al ONU pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine și pactul privind refugiații

Termen

Punerea în aplicare a instrumentelor de finanțare externă ale UE: evaluarea intermediară din 2017 și viitoarea arhitectură post-2020

A8-0112/2018

AFETMarietje Schaake

Termen

Rapoartele anuale pe 2015-2016 privind subsidiaritatea și proporționalitatea

A8-0141/2018

JURIMady Delvaux

Termen

Descărcarea de gestiune 2016 - Comisia și agențiile executive

A8-0137/2018

CONTJoachim Zeller

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: rapoartele speciale ale Curții de Conturi în cadrul procedurii de descărcare de gestiune a Comisiei pentru exercițiul financiar 2016

A8-0130/2018

CONTJoachim Zeller

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - al 8-lea, al 9-lea, al 10-lea și al 11-lea FED

A8-0123/2018

CONTBarbara Kappel

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Parlamentul European

A8-0105/2018

CONTDerek Vaughan

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Consiliul European și Consiliul

A8-0116/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Curtea de Justiție

A8-0122/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Curtea de Conturi

A8-0089/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Comitetul Economic și Social European

A8-0097/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Comitetul Regiunilor

A8-0117/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Serviciul European de Acțiune Externă

A8-0128/2018

CONTMarco Valli

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Ombudsmanul European

A8-0100/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

A8-0099/2018

CONTIngeborg Gräßle

Termen

Descărcarea de gestiune pe 2016: performanțe, gestiune financiară și control al agențiilor UE

A8-0115/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

A8-0074/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Oficiul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC)

A8-0069/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)

A8-0106/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop)

A8-0068/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL)

A8-0098/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA)

A8-0066/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO)

A8-0083/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Autoritatea Bancară Europeană (ABE)

A8-0067/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)

A8-0085/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

A8-0086/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană de Mediu (AEM)

A8-0090/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA)

A8-0107/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

A8-0091/2018

CONTIndrek Tarand

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)

A8-0087/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA)

A8-0088/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Institutul European de Inovare și Tehnologie (IET)

A8-0096/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

A8-0103/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

A8-0081/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA)

A8-0078/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA)

A8-0114/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA)

A8-0079/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016 - Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA)

A8-0101/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Fundația Europeană de Formare (ETF)

A8-0080/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA)

A8-0111/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)

A8-0084/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția de Aprovizionare a Euratom (ESA)

A8-0102/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)

A8-0092/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust)

A8-0113/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Oficiul European de Poliție (Europol)

A8-0109/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA)

A8-0093/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex)

A8-0108/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Agenția GNSS European (GSA)

A8-0082/2018

CONTBart Staes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună pentru bioindustrii (BBI)

A8-0071/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună Clean Sky 2

A8-0070/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună ECSEL

A8-0072/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen 2” (FCH 2)

A8-0073/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună referitoare la inițiativa privind medicamentele inovatoare 2 (IMI 2)

A8-0075/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016 - Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune

A8-0095/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună SESAR

A8-0077/2018

CONTBrian Hayes

Termen

Descărcarea de gestiune 2016: Întreprinderea comună Shift2Rail (S2R)

A8-0076/2018

CONTBrian Hayes

Dezbateri15:00 - 23:00

Cambridge Analytica și Facebook: protecția datelor și viața privată a cetățenilor ca linie de apărare împotriva manipulării alegerilor

Termen

Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului

A8-0056/2017

 ***I

ECON, LIBEKrišjānis Kariņš, Judith Sargentini

Termen

Omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective

A8-0048/2017

 ***I

IMCODaniel Dalton

Termen

Producția ecologică și etichetarea produselor ecologice

A8-0311/2015

 ***I

AGRIMartin Häusling

Termen

Aplicarea dispozițiilor tratatului privind parlamentele naționale

A8-0127/2018

AFCOPaulo Rangel

Termen

Raportul anual privind politica în domeniul concurenței

A8-0049/2018

ECONRamon Tremosa i Balcells

Comunicarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe venit (2016/0107(COD))

O-000015/2018

ConsiliulJURI

Termen

Reticența față de vaccinuri și scăderea ratelor de vaccinare în Europa

O-000008/2018

ConsiliulENVI

O-000009/2018

ComisiaENVI

  Joi, 19

Dezbateri09:00 - 11:50

Termen

Punerea în aplicare a ordinului european de protecție

A8-0065/2018

LIBE, FEMMSoraya Post, Teresa Jiménez-Becerril Barrio

Termen

Implementarea Procesului de la Bologna - stadiul actual și acțiuni ulterioare

O-000020/2018

ComisiaCULT

VOT urmat de explicarea voturilor12:00 - 14:00

Propuneri de rezoluţie referitoare la dezbaterile privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept (articolul 135 din Regulamentul de procedură)

Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce privește obligația de respectare a cotei standard minime

A8-0124/2018

 *

ECONRoberto Gualtieri

Termen

Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului

A8-0056/2017

 ***I

ECON, LIBEKrišjānis Kariņš, Judith Sargentini

Termen

Omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective

A8-0048/2017

 ***I

IMCODaniel Dalton

Termen

Producția ecologică și etichetarea produselor ecologice

A8-0311/2015

 ***I

AGRIMartin Häusling

Termen

Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

A8-0140/2018

 *

EMPLMiroslavs Mitrofanovs

Termen

Estimarea veniturilor și cheltuielilor pentru exercițiul financiar 2019 - Secțiunea l - Parlamentul European

A8-0146/2018

BUDGPaul Rübig

Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile europene referitoare la întreprinderi, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 și de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere

A8-0094/2018

 ***I

ITREJanusz Lewandowski

Termen

Protecția jurnaliștilor de investigație din Europa: cazul jurnalistului slovac Ján Kuciak și al Martinei Kušnírová

Termen

Un instrument pentru valori europene în vederea susținerii organizațiilor societății civile care promovează democrația, statul de drept și valorile fundamentale în cadrul Uniunii Europene

Termen

Încălcarea drepturilor omului și a statului de drept în cazul a doi soldați greci arestați și plasați în detenție în Turcia

Termen

Aplicarea dispozițiilor tratatului privind parlamentele naționale

A8-0127/2018

AFCOPaulo Rangel

Termen

Raportul anual privind politica în domeniul concurenței

A8-0049/2018

ECONRamon Tremosa i Balcells

Termen

Reticența față de vaccinuri și scăderea ratelor de vaccinare în Europa

Termen

Punerea în aplicare a ordinului european de protecție

A8-0065/2018

LIBE, FEMMSoraya Post, Teresa Jiménez-Becerril Barrio

Termen

Implementarea Procesului de la Bologna - stadiul actual și acțiuni ulterioare

Interpelări majore15:00 - 16:00

Interpelări majore (articolul 130b din Regulamentul de procedură)

O-000022/2018

Ultima actualizare: 19 aprilie 2018Notă juridică