RAPORT O strategie tematică privind reciclarea deşeurilor
19.12.2006 - (2006/2175(INI))
Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
Raportor: Johannes Blokland
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
O strategie tematică privind reciclarea deşeurilor
Parlamentul european,
– având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind „Dezvoltarea utilizării durabile a resurselor: o strategie tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor” (COM(2005)0666),
– având în vedere articolele 2 şi 6 din Tratatul CE, în temeiul cărora obligaţiile de protecţie a mediului trebuie integrate în diferitele sectoare ale politicii comunitare în vederea promovării unei dezvoltări durabile a activităţilor economice, din punctul de vedere al mediului,
– având în vedere articolul 175 din Tratatul CE,
– având în vedere Decizia nr. 1600/2000/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu[1] (al şaselea EAP), în special articolul 8,
– având în vedere Comunicarea Comisiei privind „O strategie tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale” (COM(2005)0670),
– având în vedere rezoluţia sa din 20 aprilie 2004 privind Comunicarea Comisiei: „Spre o strategie tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor”[2],
– având în vedere Rezoluţia sa din 19 noiembrie 2003 referitoare la raportul de urmărire privind Directiva Consiliului 75/442/CEE (Directiva-cadru privind deşeurile)[3],
– având în vedere rezoluţia sa din 14 noiembrie 1996 privind Comunicarea Comisiei privind revizuirea strategiei comunitare de gestionare a deşeurilor, precum şi proiectul de rezoluţie a Consiliului privind politica deşeurilor[4] şi Rezoluţia Consiliului din 24 februarie 1997 privind strategia comunitară de gestionare a deşeurilor[5],
– având în vedere deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, în special Cazurile C-203/96, C-365/97, C-209/98, C-418/99, C-419/99, C-9/00, C-228/00, C-458/00, C-416/02 şi C-121/03,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0438/2006),
1. Introducere
A. întrucât articolul 8 din cel de-al şaselea EAP a stabilit obiective, ţinte şi principii foarte clare pentru politica deşeurilor a UE,
B. întrucât articolul 8 alineatul (2) punctul (iv) din cel de-al şaselea EAP prevede dezvoltarea sau revizuirea directivelor privind deşeurile din construcţii şi demolări, nămolul de epurare şi deşeurile biodegradabile,
2. Situaţia actuală
C. întrucât, în pofida unor succese obţinute prin politica în domeniul deşeurilor a UE în ultimii 30 de ani, rămân următoarele probleme:
1. volumele de deşeuri, atât cele periculoase, cât şi cele nepericuloase, continuă să crească;
2. potenţialul pentru prevenirea şi reciclarea deşeurilor nu este utilizat pe deplin;
3. transporturile ilegale (transfrontaliere) de deşeuri sunt în continuare în creştere;
4. gestionarea deşeurilor generează emisii în aer, apă şi sol;
5. anumite fluxuri importante de deşeuri nu sunt reglementate;
6. legislaţia în domeniul deşeurilor este, în multe cazuri, aplicată în mod deficitar;
7. statele membre au abordări diferite de rezolvare a problemelor deşeurilor;
8. formularea actuală a legilor UE privind deşeurile dă naştere unor probleme de interpretare,
D. întrucât economiile sunt precum ecosistemele: ambele sisteme consumă energie şi materiale şi le transformă în produse şi procese, diferenţa fiind că economia noastră urmează fluxuri lineare de resurse, în vreme ce natura este ciclică; întrucât ecosistemele realizează funcţii care transformă deşeurile în resurse, prin transferarea energiei solare, şi întrucât procesele industriale nu pot realiza acest lucru; întrucât, pe fundalul populaţiilor şi economiilor cu creştere rapidă, producţia şi produsele care generează fluxuri de deşeuri pe care natura nu le poate absorbi şi nu le poate transforma în resurse noi sunt din ce în ce mai problematice din punct de vedere al durabilităţii,
E. întrucât este necesară de urgenţă transformarea actualului sistem de producţie şi consum; întrucât principalul obiectiv este schimbarea consumului într-o direcţie durabilă şi aducerea proceselor de extragere a materiilor prime, a producţiei şi a proiectării produselor la un nivel cât mai apropiat de proiectarea şi procesele naturale,
F. întrucât o mai bună înţelegere a modului de funcţionare a sistemelor naturale şi a structurării activităţilor conform principiilor biologice poate îmbunătăţi mediul şi poate stabili anumite limite,
G. întrucât promovarea unor practici mai integrate şi sistematice, cum ar fi de exemplu gruparea producţiei, gândirea funcţională (transformarea produselor în servicii), dematerializarea şi dezvoltarea tehnologică pe baza imitării naturii este un mod de prevenire a generării de deşeuri,
3. Obiectivele unei politici UE în domeniul deşeurilor în curs de evoluţie
H. întrucât în majoritatea statelor membre, eliminarea, în special în rampele de gunoi, este încă forma cea mai comună de tratare a deşeurilor,
I. întrucât prevenirea, reutilizarea, reciclarea şi recuperarea de energie din deşeuri – ordinea reflectând gradul de relevanţă – pot economisi resurse naturale,
J. întrucât obiectivele comunitare şi naţionale de prevenire nu au fost atinse niciodată, deşi prevenirea rămâne încă cel mai important obiectiv,
K. întrucât nu există standarde comunitare minime adecvate care să se aplice multor facilităţi de recuperare şi reciclare, fapt ce conduce la niveluri diferite de protecţie a mediului în statele membre, dumping ecologic şi denaturări ale concurenţei,
1. recunoaşte comunicarea Comisiei privind „Dezvoltarea utilizării durabile a resurselor: O strategie tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor” ca bază de discuţie asupra viitoarei politici în domeniul deşeurilor;
2. subliniază faptul că gestionarea deşeurilor ar trebui să aibă ca obiectiv esenţial atingerea unui nivel de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane, mai mult decât facilitarea funcţionării pieţei interne pentru recuperarea deşeurilor;
3. subliniază faptul că ar trebui să se ţină seama nu numai de impactul asupra mediului în UE, ci şi de impactul în afara UE;
4. subliniază importanţa principiilor generale ale gestionării deşeurilor, precum principiul precauţiei şi principiul poluatorul plăteşte, principiul responsabilităţii generatorului de deşeuri şi, pentru fluxuri de deşeuri specifice, principiul responsabilităţii individuale a producătorului, precum şi principiile proximităţii şi al autosuficienţei;
4. Acţiuni principale
5. subliniază faptul că punerea deplină în aplicare a legislaţiei UE existente privind deşeurile şi aplicarea în aceleaşi condiţii în toate statele membre sunt priorităţi cheie,
6. nu înţelege de ce, în ciuda propunerii de revizuire a directivei-cadru privind deşeurile, multe măsuri şi instrumente concrete de punere în aplicare (care au fost prevăzute în cel de-al şaselea EAP) sunt absente,
4.1 Simplificarea şi modernizarea legislaţiei existente
7. subliniază faptul că modificarea definiţiilor ar trebui întreprinsă doar pentru a le clarifica şi nu pentru a slăbi normele de protecţie a mediului sau pentru a încuraja opinia publică să accepte un concept (de exemplu, prin reducerea conotaţiei negative a conceptelor „deşeuri” sau „eliminare”);
8. subliniază faptul că deciziile politice, precum definiţiile deşeurilor, recuperării şi eliminării, nu trebuie să fie examinate în conformitate cu procedura de comitologie, ci prin codecizie;
9. subliniază faptul că utilizarea procedurii de comitologie ar trebui limitată la deciziile fără implicaţii politice, în special la cele de natură tehnică şi ştiinţifică;
10. se opune unei declasificări generale a deşeurilor care ar putea conduce la o tratare neadecvată din punct de vedere al mediului şi la absenţa trasabilităţii fluxurilor de deşeuri; subliniază faptul că procedurile pentru declasificarea deşeurilor poate fi luată în considerare doar în cazuri excepţionale pentru fluxuri omogene de deşeuri, precum compostul, agregatele reciclate, hârtia recuperată şi sticla recuperată;
11. subliniază faptul că statutul de „sfârşit al vieţii deşeurilor” nu ar trebui să fie atins decât dacă fluxul de deşeuri în cauză a ajuns la sfârşitul unei operaţiuni de reutilizare, de reciclare sau de valorificare - ceea ce nu elimină posibilitatea ca o operaţiune de valorificare să conducă la producerea de noi deşeuri - şi este conform cu criteriile europene convenite, ceea ce permite afectarea lui pentru un anumit scop, şi după adoptarea şi aplicarea normelor de trasabilitate;
12. solicită ca toate deşeurile destinate recuperării de energie sau incinerării să rămână deşeuri, care ar trebui să intre sub incidenţa Directivei 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie privind incinerarea deşeurilor[6] (directiva privind incinerarea deşeurilor);
13. subliniază faptul că listele de recuperare şi eliminare din anexele la directiva-cadru privind deşeurile ar trebui revizuite şi adaptate la practicile actuale de gestionare a deşeurilor, în conformitate cu procedura de codecizie;
14. îşi exprimă cu fermitate reţinerile în legătură cu metoda propusă de calcul a eficienţei energetice şi în legătură cu faptul că aceasta se va aplica numai instalaţiilor de incinerare a deşeurilor urbane; invită Comisia să revizuiască directiva privind incinerarea deşeurilor, în vederea stabilirii unor standarde ecologice egale (pentru emisii şi eficienţa energetică), atât pentru incinerarea, cât şi co-incinerarea deşeurilor;
4.2 Introducerea noţiunii de ciclu de viaţă în politica din domeniul deşeurilor
15. subliniază importanţa cheie a ierarhiei deşeurilor, care stabileşte priorităţile de acţiune în ordine descrescătoare:
– prevenire;
– reutilizare;
– reciclarea materialelor;
– alte operaţiuni de recuperare, de exemplu recuperarea de energie;
– eliminare,
ca regulă generală a gestionării deşeurilor pentru atingerea obiectivului de reducere a generării de deşeuri, precum şi a impactului negativ asupra sănătăţii şi mediului care rezultă din generarea şi gestionarea deşeurilor;
16. consideră că noţiunea de ciclu de viaţă este un concept util pentru evaluarea impactului deşeurilor asupra mediului şi a sănătăţii umane; subliniază faptul că ierarhia în sine se bazează pe acest concept, dar recunoaşte faptul că ciclul de viaţă şi alte analize pot fi utilizate, în cazuri excepţionale, pentru a se abate de la ierarhia deşeurilor, dar numai când există probe clare că o altă opţiune este de fapt mai bună din motive de mediu şi de sănătate sau pentru a evita costuri prea ridicate;
4.3 Îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe
17. susţine îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe în ceea ce priveşte politica din domeniul deşeurilor a UE, dar subliniază faptul că punerea în aplicare a acţiunilor concrete este mai importantă;
4.4 Prevenirea producerii de deşeuri
18. regretă lipsa obiectivelor de reducere cantitativă şi calitativă a tuturor deşeurilor relevante, indicate în cel de-al 6-lea EAP drept una dintre acţiunile prioritare; invită Comisia să prezintă o propunere de obiective în evaluarea sa finală a celui de-al şaselea EAP;
19. invită Comisia să prezinte măsuri concrete de prevenire a producerii de deşeuri în domeniile politicii produselor, al politicii privind substanţele chimice şi proiectarea ecologică, prin care să se reducă la minim generarea deşeurilor şi prezenţa substanţelor periculoase din deşeuri şi, astfel, să se stimuleze tratarea sigură şi ecologică a deşeurilor; subliniază importanţa promovării produselor şi a tehnologiilor care sunt mai puţin dăunătoare pentru mediu, precum şi a produselor care sunt mai potrivite pentru reutilizare şi reciclare;
20. atrage atenţia asupra interacţiunii dintre strategiile în domeniul deşeurilor şi alte strategii, în special utilizarea durabilă a resurselor naturale, dezvoltarea durabilă şi politica integrată a produselor;
21. invită Comisia să dezvolte un set de indicatori până în 2008, după cum s-a anunţat în Strategia privind resursele;
22. subliniază faptul că aplicarea corespunzătoare a noţiunii de responsabilitate a producătorului este un instrument puternic pentru prevenirea producerii de deşeuri;
23. atrage atenţia asupra rolului campaniilor de informare privind politica în domeniul deşeurilor, în special privind prevenirea şi sensibilizarea publicului în legătură cu avantajele unei gestionări durabile a deşeurilor;
24. invită Comisia să consolideze aspectele de prevenire a deşeurilor din documentele de referinţă pentru cele mai bune tehnici disponibile (BREF), elaborate în conformitate cu Directiva Consiliului 96/61/CE din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării[7] (directiva privind PCIP) şi să includă în aceste documente orientări relevante;
4.5 Reutilizare
25. invită Comisia să prezinte măsuri concrete pentru promovarea activităţilor de reutilizare şi reparaţii:
- prin înfiinţarea unei acreditări pentru centrele de utilizare;
- prin introducerea unei rate reduse a TVA pentru produsele vândute de centrele acreditate de reutilizare;
- prin dezvoltarea unei foi de parcurs pentru elaborarea de standarde de reutilizare la nivelul UE;
- prin asigurarea supravegherii şi raportării privind activităţile de reutilizare;
4.6 Spre o societate europeană de reciclare
26. subliniază importanţa elaborării de standarde minime comune pentru recuperare şi reciclare la nivelul UE şi subliniază faptul că se va crea un spaţiu de acţiune echitabil numai când utilizarea instrumentelor economice este armonizată pe teritoriul UE;
27. subliniază importanţa separării deşeurilor la sursă, precum şi a obiectivelor în materie de reciclare şi a responsabilităţii a producătorului în vederea creşterii ratei de reciclare a anumitor fluxuri de deşeuri;
28. recunoaşte necesitatea unei cooperări mai bune în UE pentru gestionarea problemelor deşeurilor transfrontaliere;
29. subliniază faptul că orice abordare axată pe materiale care vizează promovarea reciclării ar trebui să fie aplicată în cooperare cu o abordare axată pe fluxurile de deşeuri; invită Comisia să analizeze pe viitor fezabilitatea şi fiabilitatea economică a unei astfel de strategii;
30. invită încă o dată Comisia să propună directive separate privind deşeurile biodegradabile, deşeurile din construcţii şi demolări şi nămolul de epurare, după cum este indicat în cel de-al şaselea EAP;
31. invită Comisia să dea urmare Cărţii sale verzi privind PVC şi să propună o directivă separată privind PVC, date fiind numeroasele probleme de mediu şi de sănătate pe care le generează întregul său ciclu de viaţă, în special atunci când acesta se transformă în deşeu;
32. solicită reducerea la minim a cantităţilor de deşeuri pentru eliminare; invită încă o dată Comisia să revizuiască directiva privind rampele de gunoi, inclusiv a unui calendar:
– din 2010, interzicerea rampelor de gunoi pentru deşeuri care nu au fost pretratate, cu compuşi fermentabili;
– din 2015, interzicerea rampelor de gunoi pentru hârtie, carton, sticlă, materiale textile, lemn, materiale din plastic, metale, cauciuc, plută, ceramică, beton, cărămidă şi ţiglă;
– din 2020, interzicerea rampelor de gunoi pentru toate deşeurile reciclabile;
– din 2025, interzicerea rampelor de gunoi pentru toate deşeurile reziduale, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este imposibil sau periculos (de exemplu, cenuşa de filtrare);
33. consideră că Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transportul deşeurilor[8] pune în aplicare obligaţiile legale din Convenţia ONU de la Basel şi deciziile OCDE; susţine prevenirea dumpingului ecologic şi a falsei valorificări şi subliniază faptul că unul dintre obiectivele reglementării transporturilor de deşeuri este de a încuraja reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, asigurându-se un nivel ridicat de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane;
34. subliniază dreptul statelor membre de a aplica principiul proximităţii şi al autosuficienţei în legătură cu recuperarea sau eliminarea deşeurilor urbane mixte în vederea încurajării planificării naţionale a gestiunii deşeurilor şi a capacităţii de incinerare a deşeurilor;
0
0 0
35. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.
EXPUNERE DE MOTIVE
1. Introducere
In December 2005 the Commission submitted a Thematic Strategy on the prevention and recycling of waste to the Council and the European Parliament, along with a proposal for revision of the Waste Framework Directive.
The strategy stems from the Sixth Environment Action Programme (July 2002) and follows from the Council's conclusions and Parliament's conclusions of April 2004 in response to a communication from the Commission. The objective of the strategy is to contribute to achieving efficient and sustainable use of natural resources, with a view to reducing the negative impact of waste on the environment. That is one of the reasons for the simultaneous publication of the strategy on resource use.
The European Union has been pursuing a policy on waste for more than 30 years. The policy was introduced in response to the fact that the problems of waste were becoming increasingly manifest, and the environment and public health were being put at risk by all of the harmful effects associated with the uncontrolled dumping of waste. That was the crucial reason for developing a policy on waste. The most important goal of waste policy has always been the protection of the environment. It is very important to keep this concern, the protection of the environment, firmly in mind.
2. The current situation
A great deal has been achieved over the past 30 years. Many harmful substances have been eliminated from products and therefore no longer end up in waste. More environmentally friendly methods of treating waste have been developed. It should, however, be pointed out that there are major differences between the Member States as regards the volume of waste re‑used or recycled. At the EU level, legislation has been adopted on the export, landfilling and incineration of waste. In addition, legislation has been introduced for specific waste streams, such as waste batteries, packaging, cars and electrical equipment. It is proving no simple matter to adopt, implement, monitor and enforce legislation relating to so many different waste streams and different treatment methods, applying in 25 different Member States.
Although a great deal has been achieved with regard to legislation and its implementation, the following problems and shortcomings, in particular, exist:
· The volume of waste is continuing to increase.
· Too much waste is still being landfilled.
· There is still too little re‑use or recycling of waste.
· Differences between Member States in terms of progress in (implementing) waste policy are still too numerous and too wide.
· Partly as a consequence of this, illegal and undesirable transport of waste is still a frequent occurrence.
· There is a continuing debate on the interpretation and implementation of waste policy, including with regard to definitions.
· EU legislation on waste is being inadequately implemented and enforced.
In the light of these problems, your rapporteur welcomes the fact that the Commission has finally put forward a proposal for a strategy. Regrettably, however, the proposal only addresses the aforementioned problems to a very limited extent. Few concrete measures are being proposed in the area of prevention and recycling. The only concrete proposals put forward have been taken up in the revision of the framework directive.
3. Aims of an evolving EU policy on waste
The main aim of EU waste policy is to protect the environment, not to facilitate the internal market for waste. It is, of course, important to eliminate unfair competition on the waste market. That means that the same environmental conditions must apply to all of the Member States and must be enforced. Despite a history of 30 years of European legislation on waste, we are, regrettably, still a long way from applying the same environmental conditions. In the case of a number of waste streams, no legislation is in place as yet. In addition, existing legislation is not being implemented and enforced (in the same way) in every Member State. It is therefore very important to pay attention to improving the way in which current EU waste legislation is applied, implemented and enforced.
It should also be stressed that the precautionary principle, the 'polluter pays' principle, the principle of producer responsibility and the principles of proximity and self‑sufficiency must continue to be fully applied in future EU waste policy. Above all for specific waste streams, the principle of individual producer responsibility can produce positive results, as, for example, in the case of packaging, batteries, cars and electrical equipment.
4. The key measures
The Commission has proposed a package of measures, which may be divided into four main areas. These measures are set out, and commented on, below:
4.1 Simplification and modernisation of existing legislation
The Commission is proposing that a number of definitions be clarified, applied in a different way or interpreted differently. The definitions concerned are those of waste, disposal, recovery and recycling. In practice, it has become apparent that there are various misunderstandings, and some uncertainty, surrounding the definitions used in EU waste policy. The main reason for this is that the situation in practice, involving all kinds of different waste streams and different types of waste handling, is very complex. Moreover, the waste industry has often insisted on testing the boundaries of European waste legislation in the courts. This has led to a number of rulings by the European Court of Justice interpreting or clarifying the legislation. Generally speaking, the idea is that the Court of Justice only tests cases against current legislation. As, however, the current legislation is evidently unclear in places and contains shortcomings, the Court has been stepping to a greater extent into the shoes of the legislature.
The task of the legislature (the European Parliament and Council) is now to rectify the problem of the shortcomings and lack of clarity in the legislation. It is very important, however, to approach this in a well thought‑out way. If definitions are changed, this could again lead to a long period of uncertainty and to fresh problems regarding how to interpret the new definitions. It is therefore better to take the existing definitions as the basis and to only clarify and supplement them where necessary. The complete set of definitions is designed to provide a clear framework for European waste legislation. The purpose of amending definitions is absolutely not to deal with problems of image or to get round certain rules on environmental protection laid down in waste legislation. Amending the definition of waste in order to classify certain waste streams as products so as to remove the negative 'waste' label attaching to them is not a legitimate reason for introducing such an amendment. The same applies to amending the definition of recovery with a view to getting away from the negative image of disposal. Failure to achieve targets for re‑use, recycling and recovery of waste streams under other directives is also not a good reason for amending definitions. It should be stressed again that definitions should be amended on grounds of logic, consistency and clarity. If there are problems in connection with targets, it may perhaps be necessary to amend the targets, not, however, the definitions!
4.1.1 Definition of waste
The Commission is proposing to allow the possibility of classifying waste streams as non‑waste. So-called 'end‑of‑waste' criteria have been established to that end. However, great care must be exercised in taking this approach. It is important to specify at the outset that this may only apply to a limited number of waste streams. That means homogenous waste streams which do not (and cannot) have a negative impact on the environment. A further prerequisite is that non‑waste status must not lead to a reduction in environmental protection. Finally, non‑waste status should only be able to be obtained after the waste has undergone treatment which results in a product that meets specific European quality criteria, ensuring that it may be used for the intended purpose in a safe and environmentally responsible way. Waste streams that may be eligible to be accorded non‑waste status are recycled compost and the inert part of destruction and demolition waste (granulated rubble).
4.1.2 Definition of disposal and recovery activities
The definitions laid down in current legislation, as interpreted by the European Court of Justice, do not tend to promote good environmental practice. For example, co- incineration of waste in a cement kiln is deemed by the Court to constitute recovery and incineration of waste in a specialised incineration kiln to constitute disposal, although the environmental standards applying to pollutant emissions are less stringent in the case of co-incineration plants. In order to resolve this problem, the Commission is proposing to accord recovery status to incineration plants with high energy efficiency. This approach raises questions, as the incineration of waste is, clearly, designed in particular to dispose of waste. It would be better to resolve the problem in relation to incineration and co‑incineration plants by imposing the same environmental conditions on both. In practice, that may be done by amending the directive on waste incineration in order to apply the same emissions and energy efficiency standards to both incineration and co-incineration plants.
The Commission gives technical committees an important role in determining when waste ceases to be waste or when an activity may be regarded as disposal and when it may be regarded as recovery. Given that such decisions may have important consequences, they must be taken at the political level, through the codecision procedure.
4.2 Introduction of life-cycle thinking into waste policy
The Commission is proposing that, when deciding on the best way of handling a waste stream, a life cycle analysis be carried out. With the help of such an analysis, it is possible to determine what way of handling waste is best for the environment taking account of the whole of the life cycle, from production up to and including the treatment of waste. In principle, this approach is to be viewed positively, as it is based on looking at the overall environmental impact. On the other hand, there is a risk that this approach is chiefly theoretical in nature. In practice, it will be very difficult to carry out an objective life cycle analysis. If there are uncertain factors in the analysis, there will be a lot of room for discussion. That can quickly lead to an assessment being made on the basis of political, rather than purely technical, considerations.
It is therefore better to retain the current five‑step waste hierarchy as the starting point. It is possible to envisage deviating from this hierarchy, however, in the case of a limited number of specific waste streams. It is necessary, of course, to clearly demonstrate, in that connection, that the handling of waste at a lower level in the hierarchy has clear environmental benefits. Furthermore, such decisions must not be left to technical committees, as they are policy decisions.
4.3 Improving the knowledge base
Although it is always desirable to improve the knowledge base in relation to waste policy, there is a risk that a disproportionate amount of time and energy could be devoted to this. This must not be done at the expense of adopting and implementing concrete measures to improve waste policy and better protect the environment.
The knowledge base for a life cycle analysis, for example, must lead to an objective method and be verified by an independent committee of experts.
4.4 Waste prevention
The Commission is simply proposing that possible measures on waste prevention be chiefly left to the Member States. The Sixth Environment Action Programme clearly states that specific reduction targets must be introduced. Such targets are not, however, being proposed by the Commission, although this is necessary given that waste generation is continually increasing. In one way or another it is necessary to separate economic growth and waste generation. Further introducing producer responsibility may possibly play a role in this.
4.5 Towards a European recycling society
The goal to which the Commission aspires, a recycling society, is a laudable one. However, it is important to be aware that, unfortunately, we are still a long way from that goal. Although the Sixth Environment Action Programme specified that the Commission must introduce new directives relating to biowaste, construction and demolition waste and sewage sludge, it has not yet done so. There is, however, a great need for such legislation, as there is at present a lack of clear rules. That is not helping the environment or the internal market for recycling. Furthermore, the industry itself is asking for European legislation on these waste streams.
In addition, it is very surprising that it is being implied by the Commission that existing EU legislation is a problem. It is even being suggested that the targets for recycling of end‑of‑life vehicles and waste electrical equipment should be amended. Moreover, according to the Commission, the Waste Shipment Regulation should be overhauled, although (following intensive negotiations) the legislation in question is to be published shortly. The Commission is completely wide of the mark here, as the Waste Shipment Regulation is precisely designed to prevent cross-border shipments of waste that seek to circumvent environmental rules or treat waste in a way which provides less protection for the environment.
It is therefore essential for the European Parliament and the Council to expressly state that the main objective of European waste legislation is the protection of the environment.
Finally, the Commission is proposing that the Waste Oil Directive be repealed. In the proposal for revision of the Waste Framework Directive, the obligation to collect waste oils is retained. The risk, however, is that little motivation will be shown if waste oils may be combusted. The grounds for the proposal are that a life cycle analysis has apparently shown that regeneration of waste oils has no greater advantages for the environment than combustion. This is, however, disputed by the oil processing industry. Furthermore, in a number of Member States investment has specifically been channelled into infrastructure for processing waste oils. The Commission's proposal appears to be at odds with the goal of creating a recycling society.
PROCEDURĂ
|
Titlu |
O strategie tematică privind reciclarea deşeurilor |
|||||||||||
|
Numărul procedurii |
||||||||||||
|
Comisia competentă în fond |
Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară |
|||||||||||
|
Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare |
ITRE |
|
|
|
|
|||||||
|
Avize care nu au fost emise |
ITRE |
|
|
|
|
|||||||
|
Cooperare consolidată |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Raportor(i) |
Johannes Blokland |
|
||||||||||
|
Raportor(i) substituit (substituiţi) |
|
|
||||||||||
|
Examinare în comisie |
13.7.2006 |
|
|
|
|
|||||||
|
Data adoptării |
28.11.2006 |
|||||||||||
|
Rezultatul votului final |
+ - 0 |
51 0 0 |
||||||||||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Adamos Adamou, Georgs Andrejevs, Irena Belohorská, Johannes Blokland, John Bowis, Frieda Brepoels, Dorette Corbey, Chris Davies, Avril Doyle, Mojca Drčar Murko, Edite Estrela, Jill Evans, Anne Ferreira, Matthias Groote, Françoise Grossetête, Cristina Gutiérrez-Cortines, Satu Hassi, Gyula Hegyi, Jens Holm, Marie Anne Isler Béguin, Caroline Jackson, Christa Klaß, Eija-Riitta Korhola, Holger Krahmer, Marie-Noëlle Lienemann, Linda McAvan, Roberto Musacchio, Riitta Myller, Péter Olajos, Miroslav Ouzký, Vittorio Prodi, Frédérique Ries, Guido Sacconi, Karin Scheele, Richard Seeber, Kathy Sinnott, Bogusław Sonik, Antonios Trakatellis, Marcello Vernola, Anja Weisgerber, Åsa Westlund |
|||||||||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Pilar Ayuso, Giovanni Berlinguer, Philip Bushill-Matthews, Niels Busk, Bairbre de Brún, Hélène Goudin, Ambroise Guellec, Jutta Haug, Karsten Friedrich Hoppenstedt, Miroslav Mikolášik |
|||||||||||
|
Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final |
|
|||||||||||
|
Data depunerii |
19.12.2006 |
|||||||||||
|
Observaţii |
|
|||||||||||