RAPORT
1.3.2007
privind integrarea noilor state membre în politica agricolă comună
(2006/2042(INI))
Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală
Raportor: Csaba Sándor Tabajdi
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind integrarea noilor state membre în politica agricolă comună
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 33 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1268/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 privind asistenţa financiară comunitară destinată măsurilor de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în ţările candidate din Europa Centrală şi de Est, în perioada de preaderare[1],
- având în vedere Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Cehia, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungaria, Republicii Malta, Republicii Polonia, Republicii Slovenia şi Republicii Slovacia şi adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene[2],
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori[3],
- având în vedere decizia Consiliului din 22 martie 2004 de adaptare a Actului privind condiţiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehia, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungaria, Republicii Malta, Republicii Polonia, Republicii Slovenia şi Republicii Slovacia şi adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, în urma reformei politicii agricole comune[4],
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de adaptare a acestui regulament în vederea aderării Republicii Cehia, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungaria, Republicii Malta, Republicii Polonia, Republicii Slovenia şi Republicii Slovacia la Uniunea Europeană[5],
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune[6],
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)[7],
- având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului[8],
- având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi o bună gestionare financiară[9],
- având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Consiliului de modificare şi corectare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)[10],
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A6-0037/2007),
A. întrucât extinderea din 2004 a condus la mărirea considerabilă a suprafeţei agricole (cu aproximativ 27%), a numărului de exploataţii agricole (cu aproximativ 60%), şi a numărului de lucrători agricoli (cu aproximativ 57%) din UE, mărind astfel potenţialul de producţie şi rolul agriculturii; întrucât creşterea randamentului la hectar pentru producţia de alimente şi de furaje permite eliberarea unor suprafeţe suficiente pentru producţia de biomasă şi întrucât aceasta a contribuit la diversificarea şi mai pronunţată a peisajului european agricol şi rural; întrucât acest proces s-a accentuat şi consolidat odată cu aderarea Bulgariei şi României;
B. întrucât agricultura din majoritatea noilor state membre diferă în mod substanţial de agricultura din vechile state membre în ceea ce priveşte producţia şi structura sa, precum şi în ceea ce priveşte mărimea exploataţiilor şi întrucât este mai puţin productivă decât cea a vechilor state membre, mai puţin dezvoltată din punct de vedere tehnic şi mai puţin integrată vertical şi orizontal;
C. întrucât agricultura are în majoritatea noilor state membre un rol economic şi social mai important decât în vechile state membre, dat fiind faptul că contribuţia acestui sector la venitul naţional brut şi procentul lucrătorilor din acest sector se situează peste media Uniunii Europene;
D. întrucât, în unele noi state membre, agricultura de subzistenţă şi de semisubzistenţă are o importanţă socială, culturală şi ecologică foarte mare;
E. întrucât noile state membre au fost integrate cu succes şi fără obstacole în piaţa internă, contribuind la dezvoltarea considerabilă a comerţului cu produse agricole şi alimentare în Europa; întrucât noile state membre au introdus şi au aplicat în mod satisfăcător normele veterinare, fitosanitare, de siguranţă alimentară şi de organizare comună a pieţelor, precum şi alte norme orizontale, astfel încât punerea în aplicare a măsurilor de salvgardare specifice nu a fost necesară;
F. întrucât noile state membre au fost nevoite să suporte costurile sociale şi economice ridicate pentru a se adapta la şi a integra normele politicii agricole comune (PAC) şi pentru a se adapta mediului concurenţial din UE; întrucât fondurile de preaderare nu au acoperit decât parţial costurile procesului de adaptare şi integrare premergător aderării; întrucât aderarea la UE a relevat problemele generale ale noilor state membre din domeniul economiei şi concurenţei; întrucât PAC nu a contribuit la soluţionarea acestor probleme;
G. întrucât PAC a condus la o dezvoltare şi la schimbări considerabile în agricultura din noile state membre şi întrucât au apărut probleme şi tensiuni, în principal din cauza faptului că normele PAC nu susţin îndeajuns dezvoltarea unui sector agricol echilibrat şi durabil, în special în ceea ce priveşte creşterea animalelor, horticultura şi integrările în amonte şi în aval;
H. întrucât Actul de aderare a prevăzut pentru plăţile directe, în noile state membre, o lungă perioadă de introducere treptată a acestora (nouă ani), pornind de la un nivel iniţial scăzut (25% din nivelul aplicabil în UE), deşi normele privind piaţa internă şi contribuţia bugetară li se aplică integral; întrucât nivelurile costurilor şi veniturilor în noile state membre nu justifică acest grad de diferenţiere, care generează, pentru agricultorii din noile state membre, condiţii inegale în ceea ce priveşte concurenţa;
I. întrucât problemele care trebuie abordate în noile state membre sunt, în principiu, legate de schimbările structurale necesare pentru a mări competitivitatea; întrucât măsurile PAC de susţinere a veniturilor şi de garantare a preţurilor au contribuit în mod substanţial la această consolidare;
J. întrucât Comisia şi Consiliul au manifestat lentoare şi reticenţă în înţelegerea problemelor specifice ale noilor state membre şi în acordarea ajutorului necesar (de exemplu, problemele legate de piaţa fructelor şi a legumelor, în special fructele cu seminţe, cireşele şi merele, interzicerea nejustificată de către Rusia şi Ukraina a exporturilor din Polonia, modificarea şi propunerea de eliminare a normelor de intervenţie privind porumbul şi importurile de miere din ţări terţe),
K. întrucât un număr mult prea mic de proprietari dintre producătorii din sectoarele agroalimentare ale noilor state membre şi abuzurile de poziţie dominantă din partea reţelelor de distribuţie limitează într-o oarecare măsură concurenţa agricultorilor, precum şi posibilităţile lor de cooperare şi de integrare;
L. întrucât opt din zece noi state membre au adoptat regimul de plată unică pe suprafaţă (RPUS) pentru plăţile directe;
M. întrucât nevoia de asistenţă comunitară pentru dezvoltarea rurală a noilor state membre s-a dovedit a fi mult mai mare faţă de alocaţiile bugetare disponibile pentru perioada 2004-2006; întrucât, în acelaşi timp, normele de punere în aplicare a programelor de dezvoltare rurală au limitat utilizarea dinamică a resurselor comunitare disponibile şi întrucât aceste elemente au redus în mod substanţial impactul celui de-al doilea pilon al PAC în noile state membre şi pot fi menţinute pe parcursul noului cadru financiar;
Integrarea treptată într-un sistem avantajos pentru toţi
1. salută integrarea deplină şi fără obstacole a sectoarelor agricol şi alimentar din noile state membre în piaţa comunitară;
2. subliniază că, deşi extinderea din 2004 a generat perturbări pe piaţa agricolă şi alimentară a unor noi state membre, aceasta a contribuit în mare măsură la dezvoltarea unor relaţii comerciale stabile între cele 25 de state membre în ansamblu;
3. remarcă faptul că agricultura şi sectorul alimentar, atât din noile, cât şi din vechile state membre, au beneficiat, cel puţin parţial, de extindere - părţile implicate din noile state membre au beneficiat de consolidarea ajutorului pentru agricultură şi de deschiderea unor noi posibilităţi comerciale, în timp ce sectorul agroalimentar şi comerţul internaţional din vechile state membre au evoluat, iar investiţiile şi volumul activităţilor din comerţul cu amănuntul au crescut, în special în perioada premergătoare aderării;
4. remarcă faptul că, pe ansamblu, integrarea noilor state membre este pozitivă, dar că acest lucru nu este întotdeauna evident, dat fiind faptul că nu toate exploataţiile agricole au înregistrat o creştere a veniturilor; subliniază că mărirea preţurilor de cumpărare şi a subvenţiilor a fost parţial compensată de creşteri importante ale costurilor de producţie (de exemplu, creşteri ale costului combustibilului, energiei, îngrăşămintelor, produselor fitosanitare şi utilajelor);
5. subliniază că extinderea nu a ridicat nivelul de risc în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, sănătatea animalelor şi domeniul fitosanitar şi observă că, în această privinţă, normele şi eficienţa activităţilor efectuate de autorităţile competente în noile state membre sunt, din anumite puncte de vedere, deasupra mediei UE;
6. observă că extinderea din 2004 nu a generat o sarcină excesivă pentru bugetul PAC şi nu a necesitat schimbări semnificative în bugetul UE, dar că deciziile de îngheţare a pieţei agricole şi de menţinere a sumelor pentru plăţile directe şi cadrul financiar pentru perioada 2007-20013 necesită eforturi bazate pe principiul solidarităţii vechilor 15 state membre, începând cu 2007; subliniază că, pe de altă parte, în urma deciziilor luate în cadrul Consiliului European din decembrie 2005, producătorii din vechile 15 state membre au suportat, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, reduceri ale cheltuielilor de la buget, pe lângă deciziile de punere în aplicare a politicilor de consolidare a celui de-al doilea pilon, precum cea de modulare voluntară;
7. regretă că nu au fost alocate mai multe credite pentru extinderile din 2004 şi 2007, nici măcar în limita a ceea ce fusese prevăzut iniţial;
Punerea în aplicare a PAC în noile state membre
8. observă că diferenţele majore între sectoarele agricole din noile state membre conduc la diferenţe în ceea ce priveşte impactul punerii în aplicare a PAC şi efectul şi amploarea provocărilor cu care se confruntă noile state membre;
9. observă că, în urma extinderii UE cu 10 noi state membre, în 2004, dispoziţiile comunitare nu au fost adaptate în mod corespunzător noilor condiţii din cadrul anumitor pieţe (de exemplu, piaţa fructelor de tip bacă şi a amidonului);
10. observă că adaptarea la condiţiile şi normele pieţei interne şi aplicarea PAC, în special în ceea ce priveşte normele veterinare, fitosanitare, de siguranţă alimentară şi de organizare comună a pieţelor, precum şi alte norme orizontale, au necesitat un efort important din partea agricultorilor şi a administraţiilor din noile state membre;
11. consideră că, mult timp, Comisia nu a acordat importanţa necesară ridicării embargoului asupra exporturilor de produse agricole poloneze în Ukraina şi Rusia şi nu a luat măsuri eficiente în acest sens;
12. observă că, deşi programele de preaderare finanţate de UE au contribuit la pregătirea punerii în aplicare a PAC, iar programele de parteneriate s-au dovedit utile, obiectivele iniţiale nu au fost decât parţial îndeplinite şi măsurile comunitare au avut o eficienţă limitată;
13. reaminteşte că programul SAPARD a debutat cu o întârziere considerabilă, iar impactul său a fost limitat, în principal din cauza cerinţelor complexe şi a lipsei deciziilor luate la timp de către Comisie şi autorităţile noilor state membre;
14. remarcă faptul că unele noi state membre se confruntă cu dificultăţi importante în aplicarea programelor comunitare de dezvoltare rurală, ca urmare a complexităţii cerinţelor lor specifice şi a responsabilităţii administrative pe care o presupune gestionarea acestora;
15. reafirmă faptul că, având în vedere rolul important pe care îl au plăţile directe în dezvoltarea şi adaptarea sectorului agricol al noilor state membre, nivelul lor scăzut din primii ani ai perioadei de introducere treptată a împiedicat adaptarea necesară şi a creat, de asemenea, condiţii de concurenţă inegale pe piaţa internă, cărora numeroşi antreprenori nu le-au putut face faţă din punct de vedere economic;
16. subliniază rolul important pe care îl au programele de dezvoltare rurală, atât în ceea ce priveşte o nouă orientare a exploataţiilor agricole, axată pe piaţă, de exemplu în domeniul transformării şi comercializării propriilor produse sau în domeniul turismului, cât şi pentru aplicarea unor soluţii alternative privind veniturile celor care abandonează producţia agricolă primară din motive economice;
17. observă că diferenţele între nivelurile plăţilor directe din UE-10 faţă de UE-15 nu au creat condiţii egale pentru toţi şi, prin urmare, producătorii din mai multe noi state membre au pierdut chiar segmente de piaţă pe pieţelor interne respective, ceea ce se datorează în mare parte concurenţei generate de creşterea importurilor şi a exporturilor provenind din ţări terţe, ca urmare a modificărilor aduse regimului vamal;
18. observă că rezervele Comisiei cu privire la noile state membre în ceea ce priveşte presupusele stocuri excedentare ale acestora la data aderării şi ameninţările cu sancţiuni financiare importante erau, în cea mai mare parte, nefondate şi se bazau pe calcule eronate şi că, pe pieţele agricole, nu s-a înregistrat niciun dezechilibru care să fie cauzat de aceste presupuse stocuri excedentare;
19. subliniază că noile state membre au fost obligate să aplice regimul de plăţi directe naţionale complementare („top-ups”), care pot fi considerate o formă de cofinanţare şi aproape o renaţionalizare a plăţilor directe comunitare, ceea ce a generat dificultăţi politice şi economice considerabile în multe dintre noile state membre, dat fiind faptul că acest regim a adăugat o grea responsabilitate bugetelor naţionale şi a limitat posibilitatea de a pune în aplicare regimurile de ajutoare de stat;
20. subliniază că, din cauza constrângerilor bugetare, contrar obiectivelor generale şi principiilor PAC şi contrar modulării din UE-15, majoritatea noilor state membre au fost nevoite să îşi regrupeze o parte din alocaţiile comunitare pentru dezvoltare rurală, pentru a finanţa plăţile directe naţionale complementare, astfel cum se prevede în Actul de aderare;
21. reaminteşte că poziţia unora dintre noile state membre conform căreia plăţile pe suprafaţă decuplate integral nu contribuie în întregime la dezvoltarea echilibrată şi la durabilitatea pe termen lung a agriculturii lor şi că preferinţele sectoriale şi/sau plăţile opţionale cuplate ar putea fi necesare, cel puţin temporar, în anumite state membre până în 2013 şi ar trebui luate în considerare, la cerere; reaminteşte, în acest sens, aplicarea reuşită a regimului de plăţi directe naţionale complementare, total sau parţial decuplate şi a măsurilor provizorii de ajutor de stat;
22. observă că majoritatea noilor state membre ar dori să aplice în continuare RPUS, pe o perioadă cât mai îndelungată, având în vedere că tranziţia către regimul de plată unică (RPU) creează constrângeri administrative şi tehnice de mare anvergură şi se înscrie perfect într-o viitoare politică a plăţilor decuplate;
23. consideră că, atât în noile, cât şi în vechile state membre, este necesar ca, în ceea ce priveşte bunele practici agricole şi condiţiile ecologice, să fie aplicate cerinţele şi normele de interconformitate; propune introducerea treptată a normelor de interconformitate şi finalizarea sa până la sfârşitul perioadei prevăzute în acest sens; propune, de asemenea, ca noile state membre să beneficieze de opţiunea de a amâna aplicarea normelor de interconformitate până la sfârşitul perioadei de introducere treptată a plăţilor directe; propune, de asemenea, ca cerinţele referitoare la bunele condiţii agricole şi ecologice să rămână în vigoare cel puţin pe durata perioadei RPUS, întrucât majoritatea noilor state membre ar putea întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte respectarea normelor complexe de interconformitate, a căror punere în aplicare se dovedeşte costisitoare;
24. salută adoptarea de către Consiliu a propunerii Comisiei de menţinere a RPUS până la sfârşitul anului 2010 şi de extindere a regimului de ajutor pentru culturile energetice către noile state membre;
25. solicită Comisiei ca, în cadrul simplificării şi raţionalizării punerii în aplicare a PAC, a regimurilor de plăţi directe şi a programelor de dezvoltare rurală, să ţină seama de problemele cu care sunt confruntate noile state membre, în special, şi să propună soluţii adecvate, fără a se abate însă de la normele de aplicare a PAC;
26. subliniază faptul că, în deciziile pe care le ia în cadrul PAC, Comisia ar trebui să ţină seama mai mult de problemele şi de preocupările noilor state membre;
27. îşi exprimă preocuparea cu privire la propunerea recentă a Comisiei de a elimina complet regimul de intervenţie pentru porumb, începând cu anul 2007; constată că modalitatea în care a fost prezentată propunerea contravine principiilor fundamentale ale UE, având în vedere momentul ales, absenţa unei evaluări satisfăcătoare, în special în ceea ce priveşte consecinţele acestei decizii asupra organizării comune a pieţelor în sectorul cerealelor şi al plăţilor directe în funcţie de suprafaţă şi absenţa alternativelor sau a perioadelor de tranziţie; consideră că eliminarea prematură a regimului de intervenţie pentru porumb ar putea avea consecinţe grave;
28. consideră că, în spiritul reformei PAC din 2003, ar trebui să se ţină seama de introducerea plăţilor pe suprafaţă pentru culturile de fructe cu seminţe, destinate prelucrării, care ar trebui să fie complementare participării obligatorii la activităţile grupurilor agroalimentare sau ale organizaţiilor de producători şi obligaţiei de a comercializa produsele respective în cadrul contractelor comerciale, ceea ce ar putea contribui la consolidarea concurenţei în statele membre, în special în Polonia;
29. consideră că sunt necesare schimbări suplimentare în producţia agricolă şi peisajul rural al noilor state membre şi subliniază că normele PAC şi ajutorul comunitar trebuie să susţină această procedură; subliniază că este esenţial ca schimbările necesare să fie efectuate într-un mod progresiv, dat fiind faptul că societatea rurală implicată în agricultură şi sectorul agricol al noilor state membre nu ar putea face faţă unor schimbări prea rapide şi radicale la nivelul structurii lor de producţie şi de angajare a forţei de muncă;
Viitorul PAC în Uniunea Europeană extinsă
30. subliniază că actuala PAC nu permite soluţionarea unei părţi substanţiale a problemelor din domeniul agricol sau legate de agricultură în Uniunea extinsă; consideră că decuplarea plăţilor directe, impusă de OMC, consolidează, în general, orientarea pieţei agricole din UE, dar că, totuşi, plăţile directe decuplate nu contribuie integral la punerea în aplicare a unui sector agricol durabil şi a unei societăţi rurale, nici în noile state membre, nici în majoritatea statelor din UE-15; subliniază necesitatea de a adopta fie măsuri complementare, fie soluţii pe măsură în vederea aplicării regimului de plăţi directe;
31. consideră că, în special în statele membre şi în regiunile în care exploataţiile specializate au un rol-cheie în agricultură, sistemul actual de plăţi directe favorizează excesiv culturile de câmp, nu contribuie în mod corespunzător la punerea în aplicare a unui sistem de creştere durabilă, nu încurajează şi nu facilitează schimbările structurale necesare;
32. remarcă faptul că, în unele dintre noile state membre, cotele scăzute de producţie care au fost alocate în anumite sectoare au condus la îngheţarea sau chiar scăderea producţiei agricole, iar raportarea plăţilor decuplate la nivelul minim al cotelor constituie, pentru noile state membre, în ceea ce priveşte subvenţiile, un dezavantaj suplimentar alături de cel creat de introducerea treptată a acestor plăţi; observă, de asemenea, că problema apare şi în unele dintre vechile state membre;
33. consideră că îndeplinirea obiectivelor PAC în noile state membre este, de asemenea, împiedicată de nivelul insuficient de finanţare al dezvoltării rurale, de absenţa unui sistem eficient de gestionare a riscului şi a crizelor şi de rigiditatea excesivă a normelor comunitare în domeniul ajutoarelor de stat;
34. subliniază că PAC trebuie să rămână în zona de competenţă comunitară, în cadrul unei PAC reformate şi că trebuie împiedicată orice renaţionalizare a sa; consideră, cu toate acestea, că trebuie aplicate măsuri specifice, bazate pe principiul subsidiarităţii; este de părere că trebuie reanalizate impactul, obiectivele, scopurile şi principiile PAC, inclusiv modelul agricol european, având în vedere obiectivele şi necesităţile agriculturii, ale zonelor rurale, ale agricultorilor, consumatorilor şi societăţii în general din Uniunea extinsă la 27 de state, pentru a stabili resursele financiare necesare şi pentru a asigura distribuţia lor corespunzătoare şi echitabilă într-un mod perfect justificat;
35. subliniază că, în cadrul viitoarei reforme PAC, în special la efectuarea bilanţului PAC şi în cadrul evaluării la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013, din 2008-2009, trebuie luaţi în considerare toţi factorii posibili (de exemplu, consecinţele deciziilor financiare adoptate, reformele PAC, experienţele noilor state membre, diversitatea şi varietatea agriculturii europene);
36. subliniază că este, de asemenea, imperativ să se evite deciziile impuse, care vizează doar reducerea nivelului de finanţare comunitară sau menţinerea status quo-ului financiar între statele membre;
37. consideră că producţia de biomasă şi de bioenergie va avea un rol strategic în viitorul sectorului agricol al UE; solicită o finanţare adecvată din partea UE pentru promovarea producţiei de biomasă pe terenurile care nu mai sunt exploatate pentru obţinerea producţiei de alimente şi furaje; reaminteşte, în această privinţă, capacităţile semnificative ale noilor state membre şi potenţialul de producţie global crescut al Uniunii extinse;
38. subliniază că satisfacerea nevoilor speciale ale statelor membre şi ale regiunilor lor, inclusiv soluţionarea problemelor şi a dificultăţilor din noile state membre ar trebui susţinută pe baza principiului subsidiarităţii, prin intermediul următoarelor instrumente specifice:
a) introducerea unui sistem de plăţi directe revizuit, inclusiv introducerea de noi măsuri, precum opţiunea recuplării voluntare, care să fie folosită numai de către acele state membre care consideră acest lucru necesar pentru realizarea obiectivelor lor în domeniul social, al ocupării forţei de muncă şi al dezvoltării durabile; extinderea plăţilor către noi sectoare şi noi beneficiari, de exemplu pentru fructele de tip bacă destinate prelucrării, în cadrul unui sistem revizuit de pachete financiare naţionale şi de finanţare comunitară integrală;
b) introducerea unor măsuri de piaţă suplimentare, facultative, regionale sau temporare, cu finanţare comunitară;
c) punerea în aplicare a unui sistem de pachete financiare naţionale din bugetul UE pentru sectoarele care urmează a fi reformate (vinuri, fructe şi legume);
d) o mai bună susţinere şi o mai mare stimulare a organizaţiilor de producători, precum şi eliminarea obstacolelor din legislaţia naţională care ar împiedica înfiinţarea acestor organizaţii;
e) stimularea cooperării transfrontaliere între organizaţiile de producători;
f) punerea în aplicare a unui sistem eficient de gestionare a riscului şi a crizelor în domeniul agriculturii, cu ajutoare financiare comunitare de la pachetele naţionale;
g) consolidarea pieţei interne prin intermediul regulilor comune în domeniul normelor de calitate, comercializare, concurenţă, siguranţă alimentară şi protecţie a mediului şi a animalelor;
h) consolidarea dezvoltării rurale şi a finanţării aferente;
i) creşterea flexibilităţii normelor în domeniul ajutoarelor de stat (în special extinderea domeniului de aplicare a excepţiilor pe categorii şi creşterea nivelului „de minimis”);
39. consideră că trebuie asigurată compatibilitatea cu OMC pe parcursul negocierilor din runda Doha în cadrul propunerii UE de reducere a barierelor comerciale sau în schimbul unui acord privind menţinerea nivelurilor de ajutor naţional a celorlalţi membri ai OMC;
40. reaminteşte că punerea în aplicare a taxelor vamale suplimentare în cadrul mecanismului clauzelor de salvgardare speciale (CSS) ar putea constitui o măsură de protecţie eficientă împotriva importurilor abuzive sau a importurilor la preţuri de dumping în sectoarele sensibile, printre care se numără şi cele din noile state membre; invită Comisia să stabilească, în cadrul actualei runde de negocieri ale OMC, condiţiile de modificare corespunzătoare a domeniului de aplicare a clauzelor speciale de salvgardare pentru lista concesiilor UE; reaminteşte că unele state membre au avut posibilitatea de a pune în aplicare clauze speciale de salvgardare în sectoare sensibile din agricultură, care nu figurau pe lista actuală a concesiilor UE;
41. speră ca viitoarea politică PAC nu numai să ţină seama de nevoile Uniunii extinse, dar şi să devină mai uşor de gestionat, să faciliteze sarcina administrativă a agricultorilor şi a autorităţilor naţionale şi să încurajeze o producţie sigură, orientată către piaţă şi care să respecte normele de mediu, menţinând, în acelaşi timp, viitorul agriculturii durabile;
42. invită Comisia, statele membre şi toate părţile implicate să organizeze o dezbatere deschisă şi să prezinte propuneri de viitor în vederea construirii unui viitor durabil pentru agricultură, în Uniunea extinsă;
43. salută intenţia Comisiei de a elabora o reprezentare pe termen lung a PAC de după anul 2013, care i-ar permite să valorifice şansele excepţionale de extindere, oferite de prevederea unei creşteri a schimburilor agroalimentare mondiale, de două ori mai rapidă decât cea a comerţului total la nivel mondial din următoarele trei decenii, menţinând în acelaşi tip dezvoltarea armonioasă a agriculturii, în toate teritoriile UE, şi care, datorită eforturilor conjugate ale statelor din UE-15 şi a noilor state membre, ar permite agriculturii să îşi îndeplinească rolul în ceea ce priveşte producţia şi alte activităţi;
44 încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre.
EXPOSÉ DES MOTIFS
Principales conséquences de l’adhésion et de l’application de la politique agricole commune (PAC) dans les nouveaux États membres (NEM), y compris son incidence générale sur l’intégration européenne
Caractéristiques générales
L’agriculture joue un rôle important dans l’économie nationale et dans la vie rurale des NEM. Les chiffres pour l’année 2004 montrent que l’agriculture occupe 22 % de la superficie totale des NEM, contre seulement 4 % dans l'EU-15. Les travailleurs agricoles représentent 13 % du total de la population active, contre 1,6 % dans l’EU-15, tandis que l’agriculture représente 2,8 % du PIB contre 1,6 dans l’EU-15. Dans certaines zones rurales des NEM, l’agriculture constitue l’unique source de revenu.
Le niveau moyen de la production agricole des NEM se situe largement au-dessous de la moyenne de l'EU-15. L’agriculture comprend une forte proportion de petites exploitations de semi-subsistance à revenus accessoires disposant d’un faible niveau de technologie de production et de capital investi. Le manque d’efficacité fait que la production nécessite un nombre d’unités de travail largement supérieur. Les intégrations horizontales et verticales sont limitées. Le nombre de coopératives et d’organisations de producteurs n’est pas approprié, tandis que les agriculteurs ne sont pas partie prenante dans la filière agroalimentaire. La production agricole moins intensive constitue un désavantage en termes de compétitivité, toutefois elle pèse moins sur l’environnement et contribue à maintenir la biodiversité.
L’agriculture des NEM se caractérise également par une plus grande diversité dans les conditions naturelles et économiques, ce qui crée également des différences considérables au niveau de la structure de production. En Pologne, l’agriculture repose essentiellement sur des petites et moyennes exploitations familiales, menant une activité mixte de culture de plein champ et d'élevage pastoral. En Hongrie et en Estonie, les exploitations spécialisées occupent une place importante tandis qu’en Slovénie, les exploitations familiales importantes, du type de celles que l'on retrouve dans l'EU-15, prédominent. La République tchèque et la Slovaquie disposent d’une structure de production relativement développée et homogène. Dans les États baltes, la plupart des exploitations mènent également des activités mixtes. L’agriculture hongroise présente une double structure de grandes exploitations agricoles aux côtés de nombreuses petites exploitations familiales peu efficaces. L’agriculture de Chypre et de Malte se caractérise par une production méditerranéenne. L’horticulture constitue un secteur important en Pologne et en Hongrie.
Certains désavantages de la politique agricole du passé sont encore visibles étant donné que durant la période communiste, l’agriculture a évolué pendant plusieurs décennies dans une direction totalement différente de la PAC. Au lendemain du changement, des problèmes supplémentaires sont apparus en raison de l’effondrement des marchés traditionnels, du transfert de la propriété et de la transformation des structures de production, de la pénurie importante de capitaux, des intégrations insuffisantes, ainsi que du faible niveau des subventions nationales et de leur manque de structuration.
Il est clair que d'autres changements significatifs devront intervenir dans l'agriculture et l’économie rurale des NEM. Étant donné les possibilités limitées dont ils disposent sur les marchés intérieur et tiers, l’augmentation quantitative de la production n’est une solution viable que dans la mesure où elle concerne des produits prisés par le marché. Un renforcement de l’efficacité aboutira à une concentration des exploitations et à une baisse au niveau de l’emploi. Les possibilités d’une diversification de l’économie rurale sont limitées étant donné que les zones rurales des NEM n’attirent pas un volume suffisant de capitaux. Le chômage généré par le secteur agricole cause un problème sérieux. Des changements trop rapides et radicaux au niveau de la structure de production et d’emploi amèneraient des tensions politiques et économiques difficilement gérables.
Intégration en douceur dans une situation bénéfique pour tous
Avec l’adhésion de dix nouveaux États membres, le nombre de consommateurs européens a progressé de près de 20 %, tandis que la superficie agricole utilisée et le nombre de travailleurs agricoles ont augmenté respectivement de 27 % et de 57 %.
Ce "big bang" n'a pas causé de perturbations sur le marché unique européen, ni dans les anciens ni dans les nouveaux États membres. Dans l’EU-15, l’élargissement n’a provoqué aucun changement notoire au niveau des prix des produits agricoles et des denrées alimentaires, de la stabilité des relations commerciales et des modèles de production et de consommation en général. Les marchandises en provenance des NEM n’ont pas déclenché de "dumping" dans l’EU-15, notamment grâce au fait que la plupart des échanges de produits agricoles et de denrées alimentaires étaient déjà exempts de droits et non subventionnés avant l’élargissement. Même si la Commission n'a pas encore produit les conclusions de l'analyse qu'elle effectue dans ce domaine, les études de marché montrent que les opérateurs des NEM n’ont pas accumulé de stocks spéculatifs avant l’adhésion.
Grâce, notamment, à l’aide de préadhésion de l’UE, les NEM ont renforcé leurs systèmes alimentaire, de sécurité, vétérinaire et phytosanitaire. Les efforts ont été axés sur le contrôle à la frontière des importations en provenance de pays tiers et celui des lieux d’abattage et des établissements agroalimentaires. Les travaux préparatoires rigoureux ont permis de faire en sorte que l’élargissement n’ait pas d'incidence négative sur le niveau risque dans ces différents domaines au sein de l’UE. Après l’adhésion, les autorités n'ont pas eu à examiner un seul cas pouvant nécessiter l'adoption de mesures de sauvegarde.
Le secteur agricole des NEM a tiré profit de l’adhésion et de l’application de la PAC. Pour ce qui est des céréales, de la betterave sucrière, de la viande bovine et du lait, les règles de la PAC ont stabilisé les prix et les marchés. Les revenus agricoles des NEM ont considérablement augmenté, en particulier dans les pays et les exploitations où prédominent les cultures de plein champ et l’élevage pastoral. L’augmentation des prix s’est limitée à quelques produits agricoles et alimentaires seulement du fait qu’une procédure d’adaptation des prix significative avait déjà été lancée. Les augmentations de revenu les plus importantes sont constatées en Pologne, en Lettonie, en Lituanie et en République tchèque.
Les anciens États membres ont avant tout bénéficié de l'élimination des frontières intérieures. Les exportateurs de l’EU-15 ont augmenté leur part de marché dans les NEM, en particulier pour ce qui concerne les produits transformés. L’adhésion a également créé de meilleures conditions pour les investisseurs de l’EU-15 dans le secteur agroalimentaire. L’ouverture de ce potentiel compense largement la charge supplémentaire – limitée – que doivent supporter les anciens États membres dans le financement de la PAC.
Malgré sa dimension historique et son ampleur, l’élargissement de 2004 n’a pas nécessité l’introduction de changements importants ou contraignants dans la gestion et le financement de la PAC. Entre l’année 2000 et la date de l'adhésion, les NEM ont reçu une aide SAPARD d’un montant annuel de 520 millions d'euros, soit un peu plus de 1 % du Fonds européen d'orientation et de garantie agricole (FEOGA). Au cours de la période 2004-2006, les NEM ont reçu entre 5 et 8 % de l'aide accordée par le FEOGA. Vu que le cadre budgétaire existant comprenait des réserves suffisantes, l’intérêt des États membres de l’EU-15 a été préservé. L’instauration progressive des paiements directs dans les NEM contribue à réduire la charge financière des États membres. Même à la fin des perspectives financières 2007-2013, la part des paiements directs et des crédits relatifs au développement rural destinés aux NEM dans le budget de l'EU-27 n’augmentera que de 19 % environ, alors que les 12 NEM compteront pour près de 30 % de la superficie agricole utilisée et 50 % des travailleurs agricoles de l’UE.
Le futur financement de la PAC dans l’EU-27 se fera toutefois, d'une manière générale, dans un environnement politique et budgétaire négatif. La décision concernant le cadre financier 2007-2013 a confirmé celle arrêtée au Sommet de Bruxelles de 2002 de ne pas toucher au budget des paiements directs ni aux mesures de marché et de les maintenir au niveau de l’EU-15 en 2002, et a confirmé la réduction sensible des dotations octroyées aux anciens États membres pour le développement rural. Il est très probable qu’à partir de 2008, les ressources financières disponibles ne permettront pas d’accorder les paiements directs au niveau fixé par la législation communautaire pertinente.
Mise en œuvre de la politique agricole commune dans les nouveaux États membres
Au cours de la période de préadhésion, les pays candidats ont déployé des efforts significatifs pour transposer l'acquis communautaire et établir le cadre institutionnel nécessaire à l'application de la PAC. Les programmes de partenariat financés par l’UE ont fourni une aide précieuse dans la réalisation de cet objectif. Toutefois, les politiques nationales de l’agriculture et du développement rural en vigueur avant l’adhésion n'ont pas préparé de manière efficace les agriculteurs et la société rurale aux possibilités nouvelles et aux défis qui ont émergé, car les pays candidats ont concentré leurs efforts sur les situations les plus problématiques et ne disposaient pas de ressources financières propres en suffisance. L’UE a accordé une aide au développement agricole et rural des pays candidats, cependant la complexité des prescriptions auxquelles il fallait satisfaire et le retard accumulé dans les décisions ont fait que le programme SAPARD a commencé avec un retard considérable et qu’une partie importante des allocations n’a été utilisée qu’après l’adhésion.
Le changement le plus significatif et le plus manifeste de l’adhésion à l’UE pour l’agriculture des NEM a été l’introduction des paiements directs. Même si bon nombre de pays candidats utilisaient des systèmes similaires, les paiements directs communautaires ont instauré un système d'aide nouveau dans les NEM, notamment par son importance, ses règles de répartition et ses catégories de bénéficiaires. Dans le souci de créer des conditions égales pour tous les agriculteurs, chaque NEM applique un régime de paiements directs nationaux complémentaires comme cela est permis par l’acte d’adhésion. Cependant, outre la charge considérable qu’il fait peser sur le budget national, un tel régime détourne les ressources nationales des programmes d’aides d’État agréés par la CE qui peuvent s’avérer essentielles pour faciliter les changements nécessaires dans des secteurs où les ressources communautaires sont limitées ou inexistantes. La plupart des NEM ont dû recourir à la modulation négative (regrouper les ressources disponibles au titre du développement rural pour assurer les paiements directs nationaux complémentaires).
Huit nouveaux États membres ont opté pour le régime de paiement unique à la surface (RPUS) car ils n’étaient pas prêts à appliquer le système complexe des paiements directs de l’EU-15. D’une façon générale, le régime de paiement unique à la surface totalement découplé s’est avéré efficace. Tant les agriculteurs que les autorités nationales en apprécient la simplicité des règles et des conditions. La plupart des NEM souhaiteraient maintenir le RPUS le plus longtemps possible, malgré qu’il présente certains désavantages. Toutefois, quelques NEM estiment que certains paiements couplés sont nécessaires, du moins provisoirement pour l’orientation des changements dans la production agricole. Ces pays ont constitué avec succès plusieurs enveloppes destinées aux paiements directs nationaux complémentaires, avec des paiements totalement ou partiellement couplés pour des secteurs où l'application du RPUS présentait des désavantages significatifs (par exemple, le tabac, le lait et la viande bovine).
Les modifications apportées à la législation communautaire au titre de la réforme du secteur du sucre facilitent le passage du RPUS au RPU et permettent notamment aux NEM de s’écarter du modèle clairement régional du RPU. Toutefois, la Commission n’a pas encore présenté de proposition concernant les règles détaillées de la réforme, en particulier pour les règles du régime de paiements directs nationaux complémentaires. Ce climat d’incertitude contraint les NEM à maintenir le RPUS.
Le plan de développement rural ne répond qu’en partie aux attentes des NEM. Le système actuel ne contribue qu’en partie à la réalisation des objectifs arrêtés de concert, qui ne visent pas suffisamment le développement durable et la résolution de problèmes extérieurs à l'agriculture. Les ressources communautaires sont limitées et les règles, complexes. Bien que les règles communautaires adoptées récemment permettent également la modulation volontaire des paiements directs dans les NEM, il est très peu probable qu'ils recourent à cette solution tant que durera la période d’instauration progressive des paiements directs.
Avec l’aide des paiements directs, des mesures de développement rural et des régimes agréés d’aides d'État, les NEM peuvent établir un système mieux approprié pour le développement de leur agriculture et de leur société rurale. Les récentes réformes de la législation et les propositions (par exemple, la réforme du secteur du sucre, l’extension de l’application du RPUS, les plantes énergétiques) participent à la réalisation de cet objectif. Toutefois, certaines règles doivent être simplifiées davantage. Il serait prudent de reporter l’application de la conditionnalité dans les NEM jusqu’à ce qu’ils abordent la période d’instauration progressive des paiements directs. La gestion des programmes de développement rural pourrait également être simplifiée sans porter préjudice aux principes généraux.
Les retombées de la PAC dans les différents secteurs agricoles des NEM varient dans une large mesure. Les cultures céréalières ont tiré les meilleurs bénéfices de l’application de la PAC. Le système d’intervention et de garantie des prix qui accorde une aide directe à la surface permet aux agriculteurs de tirer parti des avantages comparatifs de leurs parcelles; on s’attend à une augmentation supplémentaire de la production. Pour les secteurs de la viande bovine et du lait, le bilan est mitigé. Des dispositions spécifiques pour les paiements laitiers, sous forme de top-ups partant de 85 % du niveau applicable dans l’Union en 2004, ont contribué à maintenir la production laitière dans bon nombre de pays. Les opportunités sont limitées pour la production de viande bovine si les paiements directs nationaux complémentaires sont répartis selon la surface, tandis que le secteur porcin et le secteur avicole sont confrontés à des défis importants. Ils ne bénéficient pratiquement d’aucune aide communautaire et le niveau de l’aide nationale est lui aussi limité. Les coûts de production ont augmenté en raison de la hausse du prix des rations, tandis que les prix à la production sont restés inchangés. Quant au secteur des fruits et légumes, il n’occupe une place importante que dans certains NEM. L’importation de fruits et légumes de qualité inférieure constitue un réel défi pour les agriculteurs. Seule une minorité de producteurs font partie d'organisations de producteurs reconnues qui leur permettent de percevoir des aides communautaires.
Parmi les principaux arguments en faveur de la période d’instauration progressive des paiements directs figuraient notamment les différences entre les niveaux de développement, l’écart entre les niveaux de vie et en particulier les niveaux de coûts, et le fait que les agriculteurs des NEM exigent une moindre compensation de leur revenu. Il avait également été promis que la discrimination affectant les paiements directs serait compensée par une augmentation des subventions accordées au titre du développement rural. Cependant, les chiffres ne viennent pas étayer le concept original, tandis que les perspectives d’un renforcement du financement du deuxième pilier se sont également révélées illusoires. Les perspectives financières pour la période 2007-2013 révèlent un déséquilibre profond dans l’allocation des ressources. Le niveau moyen d’aide communautaire octroyée aux nouveaux États membres au titre de l'agriculture et du développement rural ne serait que de 29-33 % par agriculteur et de 62-64 % par hectare par comparaison avec les anciens États membres durant la période de sept années.
Le tableau I montre l’évolution progressive du niveau des paiements directs et des allocations de développement rural pour 1 ha de surface agricole utilisée dans les NEM vers le niveau de l’EU-15. Après 2013, on ne relèvera pas d’écarts importants. Cependant, si l’on considère l’aide par agriculteur, la différence reste importante (Tableau II).
Tableau I.
Tableau II.
Avenir de la PAC dans l’Union européenne élargie
L’élargissement de 2004 a eu pour effet de renforcer la diversité agricole européenne et de réduire encore davantage l’application possible de règles communes. L’évolution des besoins et des particularités d'une Union européenne élargie doit être prise en compte dans les futures réformes de la PAC. Il est impératif de fixer des objectifs et des buts nouveaux afin de garantir la durabilité à long terme, de répondre aux attentes locales et régionales spécifiques de la société agricole et rurale et aux attentes des consommateurs, des contribuables, des environnementalistes, etc.
L’expérience acquise dans les NEM fait ressortir la nécessité de poursuivre la réforme de la PAC. Les données statistiques attestent d’une progression générale importante du revenu agricole dans les NEM. Toutefois, les paiements directs profitent principalement à la production céréalière et à l'élevage pastoral. L’orientation vers les activités de production subventionnées est également observée dans les NEM. Malgré leur découplage, les paiements effectués dans le cadre du RPUS accélèrent le mouvement de concentration des exploitations et renforcent la part des cultures de plein champ.
L’expérience acquise dans les NEM ne confirme pas entièrement le concept de découplage total des paiements directs, appuyé par la Commission, parce que les États membres ne sont pas favorables au simple système de paiement unique. La plupart d’entre eux ont l’intention d’accorder, pour certains secteurs, la préférence aux options prévues par la récente législation.
À l’occasion du bilan de santé, d'autres options devraient être explorées et si possible autorisées, y compris les paiements directs visant des secteurs et des bénéficiaires actuellement exclus. Les enveloppes au titre du RPU peuvent être considérées comme aide financière communautaire pour la compensation du revenu dans l’agriculture des États membres. Compte tenu de la situation spécifique, des difficultés et des exigences de son secteur agricole, chaque État membre pourrait mettre en place le système de compensation du revenu le mieux adapté en utilisant l’éventail des options prévues par la législation communautaire. Les nouvelles options pourraient concerner, entre autres, une extension de l’aide aux organisations de producteurs ou la contribution à un système efficace de gestion du risque et des crises dans le secteur agricole. Il incombe à la Commission d’en contrôler l’application afin d’éviter toute distorsion. Ce concept n’entraînera pas de renationalisation de la PAC. Il convient d’adopter un système plus souple, plutôt que des règles générales établies par souci de compromis, qui ne fonctionnent nulle part parfaitement. Bien entendu, il ne s’agit pas d’un concept entièrement nouveau. La proposition de la Commission sur la réforme de l’organisation commune du marché de la banane se fonde sur les mêmes principes et un système en partie similaire est proposé dans le cas de la réforme concernant le vin.
Il convient également de faciliter la gestion des programmes de développement rural. Pour répondre aux attentes des consommateurs et des contribuables, les normes et les règles de qualité communautaires, la sécurité alimentaire, la protection de l'environnement et le bien-être des animaux doivent renforcés de manière continue.
Une flexibilité accrue dans le cas des règles en matière d’aides d’État doit constituer une autre étape importante. Un éventail suffisamment large et clairement défini d'exemptions par catégorie et une hausse significative du niveau "de minimis" apporteraient la flexibilité nécessaire dans les NEM sans nuire aux règles de la concurrence.
La Commission est d’avis que les règles concernant les paiements directs découplés sont nécessaires pour satisfaire aux engagements contractés par l’UE dans le cadre de l’OMC pour ce qui concerne le soutien interne. Les partenaires de négociation de l'OMC, en particulier les États-Unis, souhaitent maintenir leur niveau de soutien interne et progresser dans la suppression des mécanismes de protection des marchés. L’UE pourrait être prête à de telles concessions si, de leur côté, les partenaires de négociation acceptent qu’une partie seulement des paiements directs de l’UE soit découplée et, par conséquent, inscrite dans la "boîte verte".
Il est important que les futures réformes de la PAC soient motivées par la volonté de répondre aux besoins de l’agriculture et de la population rurale des États membres et d’assurer la durabilité, la volonté de simplifier et de réduire la charge administrative et la nécessité impérative de créer un système de production entièrement conforme aux attentes des consommateurs dans le cadre budgétaire existant.
Observations finales du rapporteur
Le rapporteur souhaite remercier ses collègues eurodéputés, l’Institut hongrois de recherche agro-économique, les ministères et commissions parlementaires de l’agriculture de la République tchèque, la République d’Estonie, la République de Chypre, la République de Lettonie, la République de Lituanie, la République de Hongrie, la République de Malte, la République de Pologne, la République de Slovénie et la République slovaque pour les contributions et l'aide reçues durant la préparation du présent rapport.
PROCEDURĂ
|
Titlu |
privind integrarea noilor state membre în politica agricolă comună |
|||||||
|
Număr de procedură |
||||||||
|
Comisia competentă în fond |
AGRI |
|||||||
|
Raportor(i) |
Csaba Sándor Tabajdi |
|
||||||
|
Examinare în comisie |
12.7.2006 |
3.10.2006 |
19.12.2006 |
27.2.2007 |
|
|||
|
Data adoptării |
27.2.2007 |
|||||||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
31 1 3 |
||||||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Vincenzo Aita, Peter Baco, Sergio Berlato, Thijs Berman, Niels Busk, Luis Manuel Capoulas Santos, Giuseppe Castiglione, Dumitru Gheorghe Mircea Coşea, Gintaras Didžiokas, Michl Ebner, Carmen Fraga Estévez, Ioannis Gklavakis, Lutz Goepel, Esther Herranz García, Elisabeth Jeggle, Tchetin Kazak, Atilla Béla Ladislau Kelemen, Heinz Kindermann, Diamanto Manolakou, Véronique Mathieu, Mairead McGuinness, María Isabel Salinas García, Willem Schuth, Czesław Adam Siekierski, Csaba Sándor Tabajdi, Marc Tarabella, Witold Tomczak, Donato Tommaso Veraldi, Bernard Piotr Wojciechowski |
|||||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Bernadette Bourzai, Béla Glattfelder, Gábor Harangozó, Wiesław Stefan Kuc, Astrid Lulling, Albert Jan Maat |
|||||||
|
Data depunerii |
1.3.2007 |
|||||||
|
Observaţii (date disponibile într-o singură limbă) |
... |
|||||||