RAPORT privind Acordurile de parteneriat economic
27.3.2007 - (2005/2246(INI))
Comisia pentru comerţ internaţional
Raportor: Robert Sturdy
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind Acordurile de parteneriat economic
Parlamentul European,
– având în vedere Rezoluţia sa din 13 decembrie 2001 privind Reuniunea OMC din Qatar[1], cea din 25 septembrie 2003 privind Cea de-a Cincea Conferinţă Ministerială OMC de la Cancun[2], cea din 12 mai 2005 privind evaluarea Rundei Doha, urmând Deciziei Consiliului General din 1 august 2004[3], cea din 6 iulie 2005 privind Apelul global la acţiune pentru eradicarea sărăciei[4], cea din 1 decembrie 2005 privind preparativele pentru Cea de-a şasea Conferinţă Ministerială OMC din Hong Kong[5], cea din 23 martie 2006 privind impactul Acordurilor de parteneriat economic asupra dezvoltării (APE)[6], cea din 4 aprilie 2006 privind evaluarea Rundei Doha urmând Conferinţa Ministerială OMC din Hong Kong[7], cea din 1 iunie 2006 privind comerţul şi sărăcia, vizând conceperea unor politici comerciale care să maximizeze contribuţia comerţului la reducerea sărăciei[8] şi cea din 7 septembrie 2006 privind suspendarea negocierilor de pe Agenda de dezvoltare de la Doha (ADD)[9],
– având în vedere Rezoluţia Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 23 noiembrie 2006, adoptată în Barbados, privind evaluarea negocierilor Acordurilor de parteneriat economic (APE),
– având în vedere Declaraţia de la Cape Town, adoptată în unanimitate la 21 martie 2002 de către Adunarea parlamentară mixtă ACP-UE, solicitând instituirea unor criterii de dezvoltare pe baza cărora să se evalueze cursul şi rezultatul negocierilor comerciale ACP-UE,
– având în vedere declaraţia din sesiunea anuală 2006 a Conferinţei Parlamentare privind OMC, adoptată la 2 decembrie 2006, la Geneva,
– având în vedere poziţia sa din 9 martie 2005 privind propunerea de regulament al Consiliului care să aplice un sistem de preferinţe tarifare generalizate[10],
– având în vedere Regulamentul Consiliului 980/2005/CE din 27 iunie 2005 de aplicare a unui sistem de preferinţe tarifare generalizate[11],
– având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe şi Pacific, de pe o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (Acordul de la Cotonou),
– având în vedere concluziile Consiliului „Afaceri Generale şi Relaţii Externe” din 10-11 aprilie 2006 şi din 16 octombrie 2006, precum şi concluziile Consiliului European din 15-16 iunie 2006,
– având în vedere Comunicarea Comisiei, adresată Consiliului, Parlamentului European, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor, conţinând o propunere de declaraţie comună a Consiliului, Parlamentului European şi Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene, intitulată „Consensul european“ [COM(2005)0311],
– având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Aspecte legate de comerţ şi dezvoltare ale negocierilor APE” [SEC(2005)1459],
– având în vedere Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), în special articolul XXIV al acestuia,
– având în vedere Declaraţia ministerială din cea de-a patra sesiune a Conferinţei ministeriale a OMC, adoptată la 14 noiembrie 2001 la Doha,
– având în vedere Decizia adoptată de Consiliul General al OMC la 1 august 2004,
– având în vedere Declaraţia ministerială de la cea de-a şasea sesiune a Conferinţei ministeriale a OMC, adoptată la 18 decembrie 2005 la Hong Kong,
– având în vedere raportul şi recomandările Grupului de lucru privind ajutorul pentru comerţ, adoptate de Consiliul General al OMC la 10 octombrie 2006,
– având în vedere Raportul Sutherland privind viitorul OMC,
– având în vedere Declaraţia Mileniului a Naţiunilor Unite din 8 septembrie 2000, care stabileşte Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului drept criterii convenite în mod colectiv de comunitatea internaţională pentru eradicarea sărăciei,
– având în vedere Raportul Reuniunii mondiale la nivel înalt a Naţiunilor Unite din 2005,
– având în vedere raportul Grupului de lucru pentru proiectul Mileniu al Naţiunilor Unite condus de Profesorul Jeffrey Sachs, intitulat „Investiţiile în dezvoltare: un plan practic de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”,
– având în vedere comunicatul publicat la 8 iulie 2005 de Grupul celor Opt la Gleneagles,
– având în vedere Raportul Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) privind ţările cel mai puţin dezvoltate în 2006, intitulat „Dezvoltarea capacităţilor productive”,
– având în vedere Raportul economic privind Africa 2004 intitulat „Eliberarea potenţialului comercial al Africii”, realizat de Comisia economică a Naţiunilor Unite pentru Africa,
– avânt în vedere Liniile directoare ale ACP pentru negocierile Acordurilor de parteneriat economic, adoptate de Consiliul de miniştri ACP la 27 iunie 2002 la Punta Cana (Republica Dominicană), precum şi decizia privind negocierea Acordurilor de parteneriat economic şi participarea la comerţul internaţional, adoptată la cea de-a treia Reuniune la nivel înalt a şefilor de state şi de guverne ACP la 19 iulie 2002, la Nadi (Fiji),
– având în vedere Declaraţia celei de-a patra reuniuni la nivel înalt a şefilor de state şi guverne ACP care a avut loc la 23 şi 24 iunie 2004 la Maputo, Mozambic, în ceea ce priveşte dimensiunea de dezvoltare economică,
– având în vedere Declaraţia celei de-a 81-a sesiuni a Consiliului de miniştri ACP care a avut loc la Bruxelles între 21-22 iunie 2005,
– având în vedere Decizia nr. 2/LXXXIII/06 a celei de-a 83-a sesiuni a Consiliului de miniştri ACP care a avut loc la Port Moresby (Papua Noua Guinee) între 28-31 mai 2006,
– având în vedere Declaraţia publicată în cadrul celei de-a cincea reuniuni la nivel înalt a şefilor de state şi guverne ACP de la Khartoum (Sudan) la 8 decembrie 2006,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru comerţ internaţional (A6-0084/2007),
A. întrucât actualele relaţii comerciale ale UE cu ţările ACP – care beneficiază de acces preferenţial pe pieţele UE, dar nu şi reciproc – nu respectă normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC);
B. întrucât, în cadrul Acordului de la Cotonou, părţile au decis să încheie noi acorduri comerciale, compatibile cu normele OMC, eliminând treptat barierele comerciale dintre acestea şi consolidând cooperarea în toate domeniile legate de comerţ şi dezvoltare;
C. întrucât negocierile nu avansează în acelaşi ritm în cele şase regiuni, ceea ce provoacă temeri că acestea nu se vor încheia în toate regiunile înainte de sfârşitul anului 2007;
D. întrucât există o îngrijorare generală cu privire la faptul că negocierile nu au avansat până în prezent aşa cum ar fi trebuit în acest stadiu al programului de negociere;
E. întrucât faptul că nici una dintre părţi nu a prezentat propuneri şi nu a răspuns propunerilor în timp util a reprezentat un motiv major de întârziere;
F. întrucât o altă derogare formală de la normele OMC ar fi costisitoare din punct de vedere politic şi dificil de realizat;
G. întrucât, în multe ţări ACP, informaţiile privind procesul APE şi implicarea în acest proces la nivel naţional au fost îngrijorător de scăzute;
H. întrucât faptul că negocierile ADD din cadrul OMC nu au progresat face ca negocierile APE să fie mai dificile,
I. întrucât ambele părţi sunt de acord asupra poziţiei centrale a „dimensiunii de dezvoltare” în cadrul APE, dar negociatorii nu au reuşit până în prezent să ajungă la o definiţie comună a conceptului;
J. întrucât este esenţial ca APE să contribuie la dezvoltarea economică şi socială durabilă şi la reducerea sărăciei în ţările ACP;
K. întrucât într-o lume din ce în ce mai globalizată, eroziunea preferinţelor este inevitabilă;
L. întrucât iniţiativa „Totul în afară de arme“ (TAA) nu a reuşit până acum să determine o creştere semnificativă a exporturilor ţărilor cele mai puţin dezvoltate în UE; întrucât aceasta poate însemna că simpla liberalizare a tarifelor şi a contingentelor nu creşte competitivitatea ţărilor sărace;
M. întrucât un grad mai mare de reciprocitate între UE şi ţările ACP ar da un impuls competitivităţii acestora din urmă, însă ar dăuna probabil industriilor necompetitive şi economiilor fragile;
N. întrucât configuraţiile APE nu corespund întotdeauna cu dispoziţiile de integrare economică regională existente;
O. întrucât agricultura reprezintă motorul dezvoltării în majoritatea ţărilor ACP, iar APE, pentru deveni instrumente ale dezvoltării, trebuie să abordeze problemele cu care se confruntă agricultura ACP;
P. întrucât înfiinţarea unei pieţe regionale autentice reprezintă o bază esenţială pentru succesul aplicării APE; întrucât o integrare regională autentică reprezintă o bază importantă pentru dezvoltarea socială şi economică a ţărilor ACP, aşa cum este prevăzut în Acordul de la Cotonou;
Q. întrucât infrastructurile intraregionale slabe şi de o gamă largă de bariere comerciale netarifare împiedică dezvoltarea comerţului intraregional prevăzută de acordurile de parteneriat economic;
R. întrucât incapacitatea Grupurilor operative pregătitoare regionale de a-şi îndeplini funcţiile trasate a obstrucţionat negocierile şi a pus sub semnul întrebării eficienţa mecanismelor de monitorizare a APE în viitor;
S. întrucât absenţa datelor de analiză a economiilor ACP a făcut foarte dificilă evaluarea completă a impactului APE;
T. întrucât normele comerciale îmbunătăţite trebuie să fie însoţite de sprijin sporit pentru asistenţa în domeniul comerţului;
U. întrucât ajutorul pentru comerţ este destinat susţinerii capacităţilor ţărilor în curs de dezvoltare de a beneficia de noi oportunităţi comerciale;
V. întrucât trebuie să se găsească o soluţie pentru problema costurilor de ajustare legate de pregătirea şi aplicarea liberalizării solicitate în cadrul APE;
W. întrucât, în conformitate cu articolul 37 alineatul (4) din Acordul de la Cotonou, se impune o revizuire completă şi formală a acordurilor prevăzute pentru toate ţările, pentru a se asigura că nu va mai fi nevoie de timp suplimentar pentru pregătiri sau negocieri, întrucât această revizuire trebuie să ducă la o evaluare critică a negocierilor APE în desfăşurare,
1. consideră că APE trebuie definite ca instrumente pentru dezvoltare şi că ele trebuie să contribuie la creşterea economică, la integrarea regională şi la reducerea sărăciei;
2. reafirmă că, dacă sunt concepute în mod adecvat, APE reprezintă o oportunitate de a revitaliza relaţiile comerciale ACP – UE, de a promova diversificarea economică şi integrarea regională a ACP şi de a reduce sărăcia în ţările ACP;
3. invită Comisia şi statele membre să asigure coerenţa politicilor în materie de dezvoltare; subliniază faptul că în „Consensul european privind dezvoltarea” (Declaraţia privind politica de dezvoltare - DPD) în special la alineatul (36) , se prevăd unele orientări pentru negociatorii APE; cere insistent Comisiei, în acest sens, să adere la principiile asimetriei şi flexibilităţii;
4. recunoaşte că este important ca ţările ACP să-şi asume în întregime răspunderea pentru procesul de parteneriat economic şi să promoveze reformele necesare pentru a aduce structurile economice şi sociale la o formă conformă acordurilor; îndeamnă guvernele ţărilor ACP să pună în practică normele pentru o bună guvernare, care privesc, între altele, asistenţa tehnică oferită de instrumentul „Ajutor pentru comerţ”.
5. reaminteşte că, până la finalul negocierilor APE, nicio ţară ACP nu ar trebui să se găsească, în contextul relaţiilor sale comerciale, într-o situaţie care să devină mai puţin favorabilă după 2007 decât situaţia oferită convenţiile actuale;
6. îşi exprimă îngrijorarea faţă de ritmul lent al negocierilor şi de absenţa unor progrese palpabile, multe aspecte critice rămânând încă să fie discutate sau să facă obiectul unui acord;
7. îndemnă negociatorii să-şi intensifice eforturile pentru a încheia negocierile înainte de sfârşitul anului 2007; îndeamnă Comisia să arate o mai mare deschidere în ceea ce priveşte preocupările ţărilor ACP;
8. invită Comisia să nu exercite presiuni excesive şi, în cazul în care negocierile nu se vor încheia până la 1 ianuarie 2008, să facă eforturi la nivelul OMC pentru a încerca să evite întreruperea exporturilor existente ale ACP către UE până la o soluţionare finală;
9. invită la o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte cursul şi conţinutul negocierilor; invită toate părţile implicate să facă în aşa fel încât că parlamentarii şi ceilalţi actori din ţările ACP şi din UE să fie consultaţi cu privire la negocierile APE, astfel încât APE să fie aplicate în mod adecvat;
10. invită Comisia să depună toate eforturile pentru a reîncepe negocierile privind ADD şi să se asigure că acordurile de liberalizare promovează dezvoltarea în ţările sărace;
11. are convingerea că APE ar trebui să vină în completarea acordului asupra ADD, nu să reprezinte o alternativă la acesta, şi că o încheiere a APE favorabilă dezvoltării ar putea reprezenta un prim pas spre un acord multilateral având dezvoltarea ca scop principal;
12. recunoaşte că accesul preferenţial pe piaţă nu este în sine un instrument suficient pentru a determina dezvoltarea ţărilor ACP şi susţine în continuare că, pentru a atinge acest scop, sunt necesare măsuri complementare pentru a stimula competitivitatea acestora;
13. solicită un acces pe piaţă fără contingente şi fără taxe vamale pentru ACP, precum şi norme simplificate, liberalizate şi mai flexibile în cadrul APE decât cele din cadrul iniţiativei „Totul, cu excepţia armelor“, având în vedere diferenţele dintre nivelul de dezvoltare industrială al UE şi cel al ţărilor ACP, precum şi dintre ţările ACP însele;
14. solicită ca ritmul, calendarul şi domeniul de aplicare a liberalizării să aibă un caracter gradual şi flexibil, pentru a îmbunătăţi integrarea regională şi competitivitatea ACP şi pentru a se asigura că obiectivele legate de dezvoltare, precum prevenirea consecinţelor sociale negative, în special în cazul femeilor, sunt considerate prioritare
15. îndeamnă ţările ACP să rezolve problema apartenenţei la mai multe grupuri regionale;
16. cere negociatorilor să dezvolte o strategie de diversificare, modernizare şi stimulare a competitivităţii în ACP, în special în sectorul agricol, nelimitându-se astfel la chestiunea accesului pe piaţă;
17. recunoaşte că mecanismele de salvgardare eficiente, care să permită regiunilor ACP să lupte împotriva creşterii importurilor din UE sunt esenţiale, în special pentru produsele agricole;
18. solicită Uniunii Europene să promoveze comerţul echitabil, precum şi alte mijloace, pentru a îmbunătăţi condiţia micilor producători, a producătorilor marginali şi a lucrătorilor săraci;
19. reaminteşte negociatorilor că, în procesul de îmbunătăţire a strategiilor de competitivitate agricolă în ţările ACP, trebuie să se acorde atenţia cuvenită securităţii alimentare;
20. subliniază faptul că este esenţial ca ţările ACP să-şi păstreze dreptul de a proteja anumite produse sensibile;
21. recunoaşte că evaluările impactului asupra dezvoltării durabile nu au reuşit să aibă un efect semnificativ asupra negocierilor şi invită Comisia să clarifice şi să revizuiască relaţia dintre evaluările respective şi poziţiile de negociere pentru a oferi părţilor interesate posibilitatea de a se face auzite;
22. solicită crearea unui mecanism de monitorizare transparent şi adecvat – cu un rol şi o influenţă clare – atât la nivel naţional cât şi la nivel regional, pentru a urmări impactul APE prin intermediul unei implicări sporite a ACP şi al unei consultări largi a părţilor interesate;
23. invită Consiliul şi Comisia să clarifice măsura în care finanţarea „dimensiunii de dezvoltare” a APE va fi disponibilă dincolo de cel de-al 10-lea Fond European de Dezvoltare(FED);
24. salută concluzia Consiliului „Afaceri Generale şi Relaţii Externe” din 16 octombrie 2006, conform căreia „o parte substanţială a angajamentului statelor membre şi al Comunităţii” de a creşte asistenţa pentru comerţ la 2 miliarde de euro până în 2010 trebuie să fie dedicată ţărilor ACP”, regretând, în acelaşi timp, faptul că această sumă este „complementară resurselor FED” şi îndeamnă Comisia şi statele membre să clarifice termenii exacţi ai acestor angajamente, să se asigure că această asistenţă nu este legată de rezultatele negocierilor privind APE şi să se străduiască să mărească semnificativ suma disponibilă pentru instrumentul „Ajutor pentru Comerţ”, dată fiind creşterea cererii din partea statelor ACP;
25. aprobă invitaţia Consiliului adresată Comisiei şi statelor membre de a susţine, „ca prioritate imediată, punerea în aplicare a angajamentelor de reformă în ceea ce priveşte APE” şi solicită ca angajamente concrete să preceadă încheierea negocierilor privind APE, angajamente care să fie detaliate, cuantificate şi legate în mod specific de APE şi să vizeze, în acelaşi timp, asistenţa pentru comerţ şi costurile de adaptare asociate APE;
26. solicită ca sprijinul APE să fie coordonat cu şi legat de cadrul integrat consolidat al ajutorului multilateral pentru comerţ;
27. insistă asupra faptului că, în conformitate cu principiile de la Paris privind eficienţa ajutorului, acesta trebuie să fie, printre altele, orientat în funcţie de cerere şi recomandă, de aceea, ACP să prezinte propuneri concrete detaliate, cu ajutorul UE acolo unde este necesar, cu privire la în ce mod şi în ce scop sunt necesare finanţările din cadrul APE, în special referitor la cadrul de reglementare, la măsurile de salvgardare, facilitarea comerţului, sprijinul în vederea respectării normelor internaţionale sanitare şi fitosanitare şi a celor privind proprietatea intelectuală, precum şi la compoziţia mecanismului de monitorizare APE;
28. solicită Comisiei să ofere ţărilor ACP, la cerere, asistenţă tehnică suplimentară pentru negocierile comerciale;
29. invită Comisia să ofere asistenţă ţărilor ACP, acolo unde este necesar, dacă acestea hotărăsc să întreprindă programe de reformă fiscală;
30. ia act de nivelurile scăzute de încasare a veniturilor în multe ţări ACP şi solicită sprijin suplimentar pentru o reformă fiscală şi măsuri care să combată evaziunea fiscală, ca parte a strategiei de minimizare a efectului pierderii veniturilor tarifare;
31. reaminteşte că ţările ACP sunt adesea puternic dependente în materie de produse de bază şi invită UE să dezvolte instrumente mai eficiente pentru a susţine ajustarea şi diversificarea producţiei, precum şi dezvoltarea industriilor de prelucrare şi a IMM-urilor în ţările ACP;
32. înţelege reticenţa ACP de a negocia bilateral aşa-numitele probleme de la Singapore, care au fost eliminate din negocierile multilaterale şi recunoaşte că rămâne la latitudinea grupurilor regionale ACP să aprecieze beneficiile aduse dezvoltării de orice acorduri privind aceste probleme, dar subliniază totodată beneficiile pe care acestea le pot aduce din punctul de vedere al dezvoltării;
33. consideră că, într-un cadru adecvat, acordurile privind investiţiile, concurenţa şi achiziţiile publice, împreună cu un mediu normativ credibil, ar putea contribui la obiectivele comune legate de transparenţă şi bună guvernare, creând astfel un mediu care să permită o îmbunătăţire a parteneriatului public-privat, mai ales în ceea ce priveşte infrastructurile-cheie;
34. îşi exprimă dezamăgirea faţă de avantajele modeste care au fost obţinute de pe urma ocaziei create prin revizuire de a implica parlamentarii şi alţi actori; consideră că includerea actorilor-cheie şi a reprezentanţilor societăţii civile ar adăuga o dimensiune practică şi pragmatică esenţială acestui proces;
35. recunoaşte responsabilităţile sociale şi de mediu ale întreprinderilor şi ale investitorilor străini faţă de comunităţile şi societăţile în care investesc; consideră că ar trebui încurajate şi facilitate contactele comerciale şi de investiţii între persoane, pentru a spori avantajele sociale şi economice ale unei mai mari liberalizări
36. îndeamnă Comisia şi ţările ACP să utilizeze analiza APE ca pe o oportunitate de a discuta deschis obstacolele din calea încheierii negocierilor şi de a face propuneri detaliate pentru depăşirea acestora;
37. reaminteşte solicitările exprimate de ACP în cadrul mai multor foruri, pentru găsirea unor alternative la APE, dar constată absenţa solicitărilor oficiale din partea ACP în temeiul articolului 37 alineatul (6) din Acordul de la Cotonou;
38. solicită Comisiei, în temeiul articolului 37 alineatul (6) din Acordul de la Cotonou, ca, în cazul ţărilor ACP care nu se încadrează în categoria ţărilor celor mai puţin dezvoltate şi care nu sunt în măsură să încheie APE, să examineze diverse posibilităţi de a oferi acestor ţări un cadru alternativ pentru comerţ, care să fie adaptat situaţiei lor actuale şi în conformitate cu normele OMC;
39. solicită Comisiei să facă propuneri de alternative care să aibă ca scop dezvoltarea şi care să ofere mai mult decât un simplu acces la piaţă, cum este cazul iniţiativei „Totul, cu excepţia armelor” şi al sistemului SPG+;
40. invită Comisia să promoveze normele sociale şi munca decentă în negocierile comerciale ale APE;
41. invită Comisia să clarifice implicaţiile în ceea ce priveşte ajutorul pentru comerţ şi sprijinul legat de APE pentru ţările care aleg să nu semneze APE;
42. invită Comisia şi Consiliul să simplifice şi să reducă povara birocratică a cerinţelor FED şi să îmbunătăţească pregătirea în ACP în ceea ce priveşte procedurile FED, pentru a maximiza utilizarea resurselor existente;
43. reaminteşte că negocierile bilaterale asupra comerţului de servicii ar trebui să respecte dreptul ţărilor de a-şi reglementa liber serviciile publice şi solicită ambelor părţi să recunoască faptul că existenţa unor cadre de reglementare solide reprezintă o parte esenţială a oricărui proces de liberalizare;
44. solicită UE să nu includă APE să nu introducă în APE dispoziţii care constituie o barieră suplimentară în calea accesului la medicamentele de bază şi să folosească cadrul APE în scopul aplicării formelor de flexibilitate prevăzute în Declaraţia de la Doha;
45. subliniază faptul că aspectul regional al APE este esenţial pentru a intensifica nu numai schimburile Nord - Sud, ci şi schimburile Sud-Sud; consideră că partea europeană a acordat insuficientă atenţie acestui aspect şi că realizarea adecvată a integrării interregionale poate fi chiar mai importantă decât lansarea unui program de integrare interregională;
46. solicită un sistem de soluţionare a diferendelor pentru APE, care să fie suficient de simplu şi eficient din punct de vedere al costurilor pentru a acţiona prompt atunci când părţile nu-şi respectă angajamentele;
47. solicită propuneri adecvate pentru a răspunde îngrijorărilor ACP în ceea ce priveşte Modul IV al GATS;
48. recunoaşte că standardele înalte ale UE în domeniul fitosanitar şi în alte domenii, precum sănătatea şi mediul, pot afecta exporturile ACP, în special exporturile de produse agricole, şi invită Comisia şi statele membre să ajute ACP să dezvolte programe adecvate pentru a atinge aceste standarde în timp util;
49. invită Comisia să ia iniţiativa de a mobiliza sprijinul internaţional pentru revizuirea sau clarificarea articolului XXIV din Acordul GATT în ceea ce priveşte acordurile de liber schimb între părţi cu niveluri diferite de dezvoltare;
50. solicită Comisiei să efectueze o analiză sistematică, în timpul negocierilor şi după încheierea acestora, a impactului social al APE asupra grupurilor cele mai vulnerabile, printre care tinerii şi femeile din ţările ACP;
51. recunoaşte importanţa controlului parlamentar, care contribuie la o bună guvernare, la responsabilizare şi transparenţă;
52. solicită crearea unei comisii de control parlamentar privind APE - în cadrul Adunării Parlamentare Mixte UE-ACP şi nu ca o instituţie distinctă – pentru a monitoriza public şi a evalua impactul punerii în aplicare a APE asupra comerţului şi a dezvoltării, pentru a creşte coerenţa politicii pentru dezvoltare, precum şi pentru a concepe mecanisme care să asigure responsabilizarea şi informarea regulată privind contribuţia APE la o dezvoltare echitabilă şi durabilă.
53. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor statelor membre UE şi ţărilor ACP, Consiliului ACP-UE şi Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.
- [1] JO C 177 E, 25.7.2002, p. 290.
- [2] JO C 77 E, 26.03.2004, p. 393.
- [3] JO C 92 E, 20.04.2006, p. 397.
- [4] JO C 157 E, 06.07.2006, p. 397.
- [5] OJ C 285 E, 22.11.2006, p.32.
- [6] JO C 292E, 1.12.2006, p. 121.
- [7] JO C 293E, 02.12.2006, p. 155.
- [8] Texte adoptate, P6_TA(2006)0242.
- [9] Texte adoptate, P6_TA(2006)0350.
- [10] JO C 320 E, 15.12.2005, p. 145.
- [11] JO L 169, 30.6.2005, p. 1.
EXPUNERE DE MOTIVE
The aim of this report has been to be constructive, realistic and balanced. Your rapporteur has tried to focus on the reality that Economic Partnership Agreements (EPAs) between the EU and the ACP countries are going to be concluded, WTO-compatibility is important and "poverty reduction, sustainable development and the gradual integration of ACP countries into the world economy”[1] must be the goal of any EPA.
Much of the debate concerning trade and development is polarised. Years of argument about the merits of liberalisation and free trade have not helped negotiations advance. While these debates are interesting it is important to focus attention on how the fine words of Cotonou will be implemented in EPAs. In trade and development the devil is in the detail.
Negotiations of EPAs have been characterised by mistrust and disagreement about how trade should be made a "development tool". Mistakes have been made in approaches to, and the undertaking of, negotiations which are wide ranging and ambitious in their scope. The voices of those who will be affected by EPAs have not always been adequately heard nor the impacts of EPAs on ACP countries fully quantified.
Difficulties
The difficulties in negotiating a "partnership" agreement between such unequal partners, on controversial and complex issues, are obvious. The paucity of detailed economic information and capacity constraints in the ACP, combined with EU institutional rigidity - where in the European Commission DG Development is in charge of the funds but DG Trade is in charge of negotiations - have contributed to a negotiating environment very different from that of a conventional Free Trade Agreement. The inability of the Commission to make the "development dimension" sufficiently central to EPA negotiations has been a significant barrier to progress in EPA talks. The inability of the ACP to be detailed in what exactly it wants in the "development dimension" beyond uncosted requests for additional financial support has made it difficult for interested stakeholders to hold the Commission to account when calling for "pro-development EPAs". Particularly as the instruments set up to ensure that EPA negotiations are "pro-development" have either not worked or lacked credibility.
If the Commission protesting that the ACP only ever asks for more funds, while the ACP complains that the Commission doesn't understand its needs, sounds like a dysfunctional marriage it is possibly because this is a partnership with communication problems. The EU already spends a great deal on development assistance in the ACP and the amounts are increasing but the Commission's development friendly rhetoric on EPAs has not been believed. The impression remains that the EU is forcing through free trade agreements which will harm ACP countries by saying one thing in public and demanding another in private.
Past experience in many ACP countries has led to scepticism that doing what donor countries want will reduce poverty.[2] Any EPA signed by a regional group must be politically desirable in both the short and long term.. The promise of economic benefits in the distant future will not be enough if the perception remains that an EPA requires liberalisation with no benefits that are not already available to LDCs under EBA.
Positive Suggestions
Simplified, liberalised and more flexible rules of origin; workable safeguard, dispute settlement and monitoring mechanisms with transparent provisions and real power to act in the event of changes caused by EPAs having a harmful effect on sectors of ACP economies: these are the positive aspects that need to be correctly framed in negotiations. Trade talks generally move slowly until just before the deadline when things suddenly move. In this instance such tactics will not be helpful as benefits need to be clear before EPAs are signed to dispel fears that ACP countries are being out-manoeuvred in exchange for a big cheque of recycled money.
The ACP is right to question whether the Commission's proposals will contribute to their development in the manner that they want it to and whether promises of additional financial assistance really are additional. However, if EPAs are to be successfully concluded there must be more engagement and ownership of the result of EPA negotiations than there has been of the process.
Your rapporteur believes a Parliamentary Oversight Committee on EPAs would help with this goal and the EU-ACP Joint Parliamentary Assembly (JPA) is the appropriate setting for such oversight. It is a forum in need of a purpose while EPAs are a partnership with a democratic accountability and credibility problem. The fact that the JPA is linked to Cotonou which will expire in 2020 - but parliamentary oversight of EPAs would not be - might suggest that an additional institution should be created. This would not be an effective use of resources. Your rapporteur will ask for the Parliament's backing for specific language on Parliamentary Oversight in EPA texts to ensure that it actually happens but consider that details of how to coordinate EPA oversight with the JPA are for EU and ACP officials to establish with JPA representatives.
Greater input from non-state actors and other concerned stakeholders, as well as more systematic analysis of the social effects of EPAs, will help build the genuine partnership that is needed in monitoring of EPAs, and has been lacking hitherto.
Additional Resources
It is clear that additional resources will be needed to cope with the effects of changes ushered in by EPAs. Scaling up of trade facilitation, technical assistance and support to help ACP producers meet EU standards must be sufficiently extensive to off-set losses from tariff revenues and help ACP countries take advantage of market access. In the first instance this requires greater efforts to ensure that funds already promised are spent in a timely and effective manner. Improvements to European Development Fund (EDF) procedures should be prioritised along with requests for additional money. The EU must be accountable for all of its development assistance and cannot promise unsubstantiated amounts over unspecified time periods without clear goals. However, the EU must work to ensure that more support is given to projects which will boost ACP competitiveness and growth without reducing spending on health and education. Suspected re-labelling of existing money as "Aid for Trade" and the failure of Member States to clarify how bilateral support, which is where funds additional to the EDF must come from, will be coordinated with EPA-support has exacerbated ACP suspicions that there won't be as much money available in practice as there appears on paper.
Conclusions
This report provides a timely reminder to the Commission that the deadline of 1st January 2008 is fast approaching and a worrying amount remains to be done. Serious questions about the capacity, and willingness, of many ACP countries to implement the ambitious proposals made by the Commission are unlikely to be answered before the end of 2007.
The Article 37(4) Review, required by Cotonou, was intended to assess whether or not enough time remained for negotiations to be completed by the deadline. The failure of the Review to be "inclusive and consultative with all stakeholders including non-state actors and parliamentarians"[3] makes a second resolution of the European Parliament expressing concern at the slow progress in talks all the more urgent, particularly with regard to the deadline. In all regions this target is considered extremely ambitious at best. While it is in no one's interests to have a forced agreement, focussing on another WTO waiver will not solve the underlying problems that have made progress in EPA negotiations so difficult from the beginning. With regard to the question of the deadline, like in case of the phasing of liberalisation, a balance is needed. The impetus to make difficult decisions is lost without a deadline or liberalisation schedule but if partners are forced to move too quickly the development impact is likely to be negative.
At the WTO level no one knows what will happen if on 1st January 2008 six shiny new EPAs do not march forth into the world of international trade. In the event that some regions need more time, your rapporteur believes that ACP exports to the EU should not be harmed pending a final settlement. Negotiators must press on with negotiating to reach a mutually beneficial settlement on EPAs which will help ACP countries' development. Observed by and in greater consultation with Parliamentarians and other interested parties, we must get EPAs which are part of a coordinated strategy for the ACP's development, but this cannot be imposed. EPAs must be a genuine partnership if they are going to work.
- [1] Article 1 (2) of the Cotonou Agreement.
- [2] Trade liberalisation programmes in the 1980s and 1990s in many ACP countries were not perceived by those countries to be the roaring successes international organisations and donor Governments had led them to believe they would be. The fact that ACP share of world trade has dropped from 8% in 1980 to 3% in 2005 make this scepticism understandable although it is difficult to pinpoint to what extent trade policy has been responsible for this decline.
- [3] Called for in Port Moresby by the ACP Council
PROCEDURĂ
|
Titlu |
Acordurile de parteneriat economic |
|||||||||||
|
Numărul procedurii |
2005/2246 (INI) |
|||||||||||
|
Comisia competentă în fond |
INTA |
|||||||||||
|
Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Cooperare consolidată |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Raportor(i) |
Robert Sturdy |
|
||||||||||
|
Raportor(i) substituit (substituiţi) |
|
|
||||||||||
|
Examinare în comisie |
3.10.2006 |
23.1.2007 |
27.2.2007 |
|
|
|||||||
|
Data adoptării |
21.3.2007 |
|||||||||||
|
Rezultatul votului final |
+ - 0 |
21 6 0 |
||||||||||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Kader Arif, Graham Booth, Carlos Carnero González, Christofer Fjellner, Béla Glattfelder, Eduard Raul Hellvig, Jacky Henin, Syed Kamall, Ģirts Valdis Kristovskis, Caroline Lucas, Marusya Ivanova Lyubcheva, Erika Mann, David Martin, Georgios Papastamkos, Godelieve Quisthoudt-Rowohl, Tokia Saïfi, Peter Šťastný, Robert Sturdy, Daniel Varela Suanzes-Carpegna, Zbigniew Zaleski |
|||||||||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Jean-Pierre Audy, Panagiotis Beglitis, Danutė Budreikaitė, Albert Deß, Elisa Ferreira, Małgorzata Handzlik, Jens Holm, Eugenijus Maldeikis, Zuzana Roithová |
|||||||||||
|
Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final |
Sepp Kusstatscher, Corien Wortmann-Kool |
|||||||||||
|
Data depunerii |
27.3.2007 |
|||||||||||
|
Observaţii |
|
|||||||||||