RAPORT privind delincvenţa juvenilă: rolul femeilor, al familiei şi al societăţii
7.6.2007 - (2007/2011(INI))
Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe
Raportoare: Katerina Batzeli
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind delincvenţa juvenilă – rolul femeilor, al familiei şi al societăţii
Parlamentul European,
– având în vedere Convenţia ONU privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în special articolele 37 şi 40,
– având în vedere Standardul minim de reguli ONU pentru administrarea justiţiei juvenile sau „Regulile de la Beijing” din 1985, adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale 40/33 din 29 noiembrie 1985,
– având în vedere Principiile ONU pentru prevenirea delincvenţei juvenile sau „Principiile de la Ryad”, adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale 45/112 din 14 decembrie 1990,
– având în vedere Regulamentul ONU privind protejarea minorilor privaţi de libertate, adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale 45/113 din 14 decembrie 1990,
– având în vedere Convenţia europeană a Consiliului Europei privind exercitarea drepturilor copiilor, din 25 ianuarie 1996, în special articolele 1 şi 3-9,
– având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind noile modalităţi de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, (Rec(2003)20) din 24 septembrie 2003,
– având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind reacţiile sociale la delincvenţa juvenilă, (Rec(87)20) din 17 septembrie 1987,
– având în vedere Recomandarea adresată statelor membre de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind reacţiile sociale la delincvenţa juvenilă în rândul familiilor de imigranţi, (Rec(88)6) din 18 aprilie 1988,
– având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 6, şi dispoziţiile Titlului VI privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală,
– având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special Titlul XI privind politica socială, educaţia, formarea profesională şi tineretul, în special articolul 137 din acesta,
– având în vedere programul-cadru privind cooperarea judiciară şi poliţienească în materie penală (AGIS), care a expirat la 31 decembrie 2006, precum şi Regulamentul nr. 168/2007 al Consiliului de stabilire a Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, adoptat la 15 februarie 2007[1],
– având în vedere poziţia sa din 30 noiembrie 2006 asupra propunerii de decizie a Consiliului, prin care autorizează Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene să acţioneze în domeniile prevăzute în Titlul VI al Tratatului privind Uniunea Europeană[2],
– având în vedere poziţia comună adoptată de Consiliu în data de 5 martie 2007 privind adoptarea unei decizii a Parlamentului European şi a Consiliului prin care se stabileşte pentru perioada 2007-2013 un program specific de prevenire şi combatere a violenţei împotriva copiilor, tinerilor şi femeilor şi de protecţie a victimelor şi grupurilor aflate în pericol (Programul DAPHNE III), ca parte a programului general „Drepturi fundamentale şi justiţie”,
– având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „O strategie europeană privind drepturile copilului (COM(2006)0367)”,
– având în vedere Rezoluţia sa din 8 iulie 1992 privind Carta Europeană a Drepturilor Copiilor[3], în special punctele 8.22 şi 8.23,
– având în vedere Decizia 2001/427/JAI a Consiliului din 28 mai 2001 de instituire a unei reţele europene de prevenire a criminalităţii[4],
– având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 15 martie 2006 pentru „Prevenirea delincvenţei juvenile: modalităţi de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul sistemului de justiţie juvenilă în Uniunea Europeană”[5],
– având în vedere concluziile conferinţei care s-a desfăşurat la Glasgow, în perioada 5-7 septembrie 2005, sub egida Preşedinţiei Marii Britanii a Consiliului, pe tema „Tinerii şi infracţiunile: o perspectivă europeană”,
– având în vedere ultimele rapoarte anuale ale Centrului European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6‑0212/2007);
A. întrucât delincvenţa juvenilă presupune riscuri mult mai mari decât comportamentul delincvent al adulţilor, deoarece afectează un segment al populaţiei deosebit de vulnerabil, aflat în etapa formării personalităţii, expunând de foarte timpuriu minorii la riscul excluderii sociale şi al stigmatizării;
B. întrucât studiile naţionale, europene şi internaţionale arată că delincvenţa juvenilă a înregistrat o creştere alarmantă în ultimele două decenii;
C. întrucât delincvenţa juvenilă devine îngrijorătoare prin proporţiile de masă pe care le atinge în prezent, ca urmare a scăderii vârstei de comitere a primului delict şi a creşterii numărului de delicte comise de copii sub 13 ani şi a faptului că acestea denotă din ce în ce mai multă cruzime;
D. întrucât, la ora actuală, modul de elaborare şi de prezentare a statisticilor referitoare la delincvenţa juvenilă nu corespunde nici nevoilor reale, nici condiţiilor actuale, ceea ce face cu atât mai necesară existenţa unor statistici naţionale fiabile;
E. întrucât cauzele care-i determină pe minori să adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deoarece evoluţia personală, cea care-i conduce la tipuri de comportamente deviante şi, în final, delincvente, se explică în fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experienţe de viaţă şi nucleelor de bază în jurul cărora se dezvoltă fiecare copil şi adolescent, anume familia, şcoala, anturajul şi, pe un plan mai general, mediul socioeconomic în care trăieşte;
F. întrucât principalii factori care contribuie la delincvenţa juvenilă sunt lipsa de repere, lipsa de comunicare, lipsa de respect pentru principiile etice şi morale şi de evidenţiere a unor modele adecvate în cadrul familiei, din cauza absenţei frecvente a părinţilor, problemele psihopatologice asociate cu abuzul fizic şi sexual din partea unor persoane din mediul familial, netransmiterea de către sistemele educaţionale a valorilor etice şi sociale, precum şi sărăcia, şomajul, excluderea socială şi rasismul; întrucât alţi factori semnificativi sunt tendinţa pronunţată spre mimetism pe care o au tinerii în procesul de formare a personalităţii lor, tulburările de personalitate asociate cu consumul de alcool şi droguri şi prezentarea de către mijloacele de informare în masă a unor modele de violenţă absurdă, excesivă şi nejustificată;
G. întrucât comportamentul deviant al tinerilor nu-şi are în mod sistematic originea în contextul familial;
H. întrucât creşterea consumului de canabis şi alte droguri şi/sau alcool în rândul adolescenţilor trebuie pusă în corelaţie cu creşterea delincvenţei juvenile;
I. întrucât migranţii, în special minori, sunt mult mai expuşi controlului social, ceea ce poate crea impresia nu numai greşită, ci şi periculoasă din punct de vedere social, că problemele de delincvenţă juvenilă afectează cu precădere mediile migraţiei şi nu ansamblul societăţii;
J. întrucât cele două forme „de actualitate” ale delincvenţei juvenile sunt constituirea „bandelor de tineri” şi recrudescenţa violenţei în mediul şcolar, fenomene care cunosc o amploare deosebită în unele state membre şi a căror analiză se dovedeşte complexă, eventualele soluţii fiind de asemenea complexe;
K. întrucât amploarea unor fenomene cum ar fi bandele de tineri a determinat unele state membre să înăsprească prevederile codului penal în privinţa minorilor şi să revină la sancţiunile tradiţionale de detenţie în penitenciare;
L. întrucât, în unele state membre, împrejurimile şi chiar curţile şcolilor, inclusiv în cartierele favorizate, au devenit zone în afara legii (comerţ cu droguri, acte de violenţă în care se recurge uneori la arme albe, extorsiuni diverse şi înmulţirea jocurilor periculoase – vezi fenomenul „happy slapping”, care presupune afişarea pe internet a unor scene de violenţă filmate cu telefonul mobil);
M. întrucât, deşi în ultimii ani s-a observat o revizuire progresivă a dreptului penal naţional în ceea ce priveşte minorii şi întrucât această reformă ar trebui să se axeze şi pe reeducare şi pe adoptarea altor măsuri de terapie, nu numai pe privarea de libertate, care, admiţând că aceasta se consideră necesară, ar trebui considerată o soluţie în ultimă instanţă; întrucât trebuie totuşi subliniat că punerea în aplicare concretă a acestor noi măsuri se loveşte adeseori, în majoritatea statelor membre, de lipsa unei infrastructuri materiale şi tehnice adecvate şi moderne şi a unui personal specializat, de caracterul limitat al participării sociale şi de o finanţare insuficientă;
N. întrucât legislaţiile naţionale tind să sancţioneze la minori unele fapte şi atitudini care nu sunt considerate delicte la adulţi, ceea ce întăreşte şi mai mult controlul penal şi social în detrimentul minorilor, adăugând totodată o povară suplimentară peste aceea a sărăciei, a excluderii sociale şi a dificultăţilor conjuncturale care afectează integrarea socială a tinerilor;
O. întrucât avalanşa scenelor extrem de violente şi a materialelor pornografice difuzate prin intermediul unor mijloace de comunicare şi audiovizuale, cum ar fi jocurile, televiziunea şi internetul, ca şi exploatarea în mass-media a imaginilor de minori delincvenţi şi victime, frizează adesea încălcarea drepturilor fundamentale ale copilului şi contribuie la propagarea banalizării violenţei;
P. întrucât în cadrul Reţelei europene de prevenire a infracţiunilor, înfiinţată în 2001, a fost creat un grup de lucru special pentru combaterea delincvenţei juvenile care a început să elaboreze un studiu comparativ detaliat în cele 27 de state membre, studiu care va sta la baza viitoarelor evoluţii ale politicii Uniunii Europene în acest domeniu;
1. subliniază faptul că delincvenţa juvenilă poate fi combătută în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel naţional şi european, care va cuprinde trei principii directoare: prevenirea, integrarea socială a delincvenţilor minori şi măsurile legislative de gestionare,
Politici la nivel naţional
2. subliniază că este extrem de important ca toate părţile interesate dintr-o societate, şi anume statul, în calitate de administraţie centrală, autorităţile regionale şi locale, şcoala, familia, ONG-urile, societatea civilă şi fiecare individ în parte, să fie direct implicate în conceperea şi punerea în aplicare a unei strategii naţionale integrate; subliniază, de asemenea, că, pentru a pune în aplicare măsuri eficiente de combatere a delincvenţei juvenile, este vital să se poată dispune de resurse financiare adecvate;
3. subliniază că o luptă eficace împotriva delincvenţei juvenile necesită punerea în aplicare a unei politici integrate şi eficace pe plan şcolar, social, familial şi educativ, care să contribuie la transmiterea valorilor sociale şi civice şi la sociabilizarea timpurie a tinerilor; consideră că este de asemenea necesar să se definească o politică axată pe o mai bună coeziune economică şi socială, vizând reducerea inegalităţilor sociale şi combaterea excluderii sociale şi a sărăciei, o atenţie deosebită fiind acordată sărăciei care îi afectează pe copii;
4. consideră că în domeniul delincvenţei juvenile, prevenţia trebuie să fie concepută pe trei planuri fundamentale, şi anume: prevenţia primară, care se adresează tuturor cetăţenilor, prevenţia secundară, care se adresează minorilor delincvenţi ocazionali sau potenţiali, şi, în sfârşit, prevenţia terţiară, adresată minorilor care persistă în adoptarea unui comportament delincvent şi care are drept scop încetarea acestuia;
5. consideră că este necesar să se stabilească o serie de limite şi de repere concrete pe care familiile, educatorii şi societatea vor trebui să le transmită tinerilor de la cea mai fragedă vârstă;
6. consideră că prevenirea delincvenţei juvenile impune adoptarea de politici publice şi în alte domenii, inclusiv cele referitoare la locuinţe, ocuparea forţei de muncă, formarea profesională, petrecerea timpului liber şi interacţiunile între tineri;
7. reaminteşte că familiile, şcoala şi societatea, în general, ar trebui să colaboreze la combaterea fenomenului din ce în ce mai accentuat al violenţei în rândul tinerilor;
8. atrage atenţia statelor membre asupra rolului specific care revine familiei în fiecare etapă a acestei lupte împotriva delincvenţei juvenile şi le solicită să creeze structuri de susţinere adecvată a părinţilor;
9. încurajează statele membre să includă în politicile lor naţionale instituirea unui concediu parental de un an, pentru ca familiile să poată, dacă doresc, să se dedice educaţiei timpurii a copiilor, care joacă un rol capital în dezvoltarea afectivă a acestora;
10. invită statele membre să acorde un sprijin deosebit familiilor care se confruntă cu probleme economice şi sociale; subliniază faptul că adoptarea unor măsuri vizând acoperirea nevoilor esenţiale în materie de locuinţă şi hrană, accesul garantat la educaţia de bază şi îngrijirea sănătăţii pentru toţi membrii familiei, începând cu copiii, precum şi măsurile vizând asigurarea accesului echitabil al membrilor familiei la piaţa muncii şi la viaţa socială, economică şi politică, vor contribui la asigurarea unui mediu familial sănătos şi echitabil pentru dezvoltarea şi socializarea timpurie a copiilor;
11. invită statele membre să pună la dispoziţie resursele necesare pentru furnizarea unui serviciu eficace de consiliere psihologică şi socială, care să cuprindă puncte de contact pentru familiile în dificultate, confruntate cu probleme de delincvenţă juvenilă;
12. subliniază rolul deosebit care revine şcolii şi comunităţii şcolare în modelarea personalităţii copiilor şi adolescenţilor; subliniază faptul că, în lipsa structurilor necesare de intervenţie, susţinere şi abordare a elevilor în sistemul educaţional, diversitatea culturală şi accentuarea diferenţelor de clasă socială - două caracteristici esenţiale ale şcolii de azi - pot duce la fenomene de violenţă şcolară şi la instaurarea unui mediu ostil între elevii agresivi, care-şi asumă rolul de călăi, şi elevii victime;
13. invită, în acest context, statele membre să le traseze autorităţilor şcolare orientările care se impun pentru adoptarea unei proceduri moderne de soluţionare a conflictelor din mediul şcolar, cu ajutorul unor instanţe de mediere mixte, compuse din elevi, profesori, educatori şi serviciile de resort ale autorităţilor locale;
14. consideră că este absolut indispensabil să li se asigure o pregătire adecvată educatorilor, pentru ca aceştia să poată gestiona caracterul eterogen al claselor, să poată pune în aplicare o pedagogie nu moralistă, ci preventivă şi bazată pe solidaritate, şi să prevină stigmatizarea şi marginalizarea atât a minorilor delincvenţi, cât şi a colegilor lor, pe care aceştia îi persecută;
15. solicită, în plus, statelor membre să prevadă, în politica lor educaţională, următoarele: acordarea de sprijin psihologic şi de sfaturi special concepute pentru copiii care se confruntă cu probleme de socializare; posibilităţi de acordare a îngrijirii medicale în fiecare aşezământ şcolar; desemnarea unui asistent social la fiecare grup restrâns de instituţii şcolare; desemnarea unui sociolog criminolog, a unui pedopsihiatru şi a unui număr de experţi în delincvenţa infantilă; un control strict în ceea ce priveşte consumul de alcool şi droguri de către elevi; combaterea discriminărilor de orice fel faţă de membrii comunităţii şcolare; desemnarea unui mediator comunitar, însărcinat să ţină legătura între şcoală şi comunitate; precum şi cooperarea între diferitele comunităţi şcolare la elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de combatere a violenţei;
16. solicită statelor membre şi autorităţilor de reglementare competente pe plan naţional şi regional să vegheze cu stricteţe la respectarea absolută a legislaţiei comunitare şi naţionale privind semnalarea conţinutului emisiunilor de televiziune şi al altor programe care ar putea conţine scene deosebit de violente sau nerecomandate minorilor; solicită, de asemenea, statelor membre să adopte, împreună cu factorii responsabili din mass-media, o „foaie de parcurs” pentru protecţia drepturilor copilului şi, în special, a drepturilor minorilor delincvenţi, în ceea ce priveşte interdicţia de difuzare a unor scene extrem de violente la anumite ore ale zilei şi interdicţia de a dezvălui identitatea minorilor implicaţi în acte de delincvenţă;
17. recomandă statelor membre să consolideze rolul şi valorificarea calitativă a caselor de tineret, văzute ca un spaţiu de interacţiune a tinerilor, şi subliniază că integrarea tinerilor delincvenţi în aceste centre va contribui la socializarea lor şi le va consolida sentimentul apartenenţei la o pătură sănătoasă a societăţii;
18. subliniază că mass-media poate juca un rol considerabil în prevenirea delincvenţei juvenile, prin luarea unor iniţiative de informare şi sensibilizare a publicului, ca şi prin difuzarea unor emisiuni de înaltă calitate, care să pună în valoare contribuţia pozitivă a tinerilor, concomitent cu controlarea difuzării scenelor de violenţă, pornografice şi de consum de droguri, pe bază de acorduri ce vor fi integrate în „foaia de parcurs” şi vor avea ca scop protecţia drepturilor copilului;
19. solicită statelor membre să-şi reactualizeze măsurile judiciare şi legislative de gestionare a criminalităţii juvenile în sensul decriminalizării, depenalizării, dejudiciarizării şi dezinstituţionalizării; recomandă, în acest context, reducerea la minimum a măsurilor privative de libertate şi de detenţie parţială sau totală a minorilor şi înlocuirea lor prin măsuri alternative cu caracter pedagogic – muncă în folosul societăţii, reabilitare şi medierea reconcilierii cu victimele, cursuri de formare profesională şi cursuri de conduită, stagii speciale pentru tinerii delincvenţi alcoolici şi toxicomani – la care judecătorii naţionali să poată apela cât mai frecvent;
20. invită statele membre să adopte noi măsuri inovatoare în contextul rezolvării judiciare a problemelor: participarea directă a părinţilor şi tutorilor minorului la toată procedura penală, de la acţionarea în justiţie până la impunerea sancţiunilor, în paralel cu reeducarea şi suportul psihologic intensiv; alegerea unei familii adoptive însărcinate cu educarea minorului, dacă este cazul; informarea şi consilierea părinţilor, cadrelor didactice şi elevilor în cazurile de comportament violent al minorilor în mediul şcolar;
21. reaminteşte că, în domeniul delincvenţei juvenile, desfăşurarea şi durata procedurii judiciare, alegerea sancţiunilor, precum şi punerea lor în aplicare ulterioară, trebuie să se călăuzească după principiul interesului superior al copilului şi respectarea dreptului procedural; subliniază, în această privinţă, că măsurile de încarcerare trebuie luate doar în ultimă instanţă şi executate în infrastructuri adaptate delincvenţilor minori;
22. solicită statelor membre să prevadă, în cadrul abordării integrate a delincvenţei juvenile, alocarea de credite bugetare speciale, autonome, pentru adoptarea unor măsuri de prevenire a delincvenţei juvenile, consolidarea creditelor acordate programelor de inserţie socială şi profesională a tinerilor, majorarea resurselor pentru reabilitarea şi modernizarea structurilor de plasament destinate minorilor delincvenţi la nivel central şi regional, precum şi specializarea şi formarea continuă a tuturor specialiştilor şi factorilor de răspundere implicaţi;
O strategie europeană
23. recomandă statelor membre, în colaborare cu Comisia, să elaboreze şi să adopte fără întârziere o serie de norme şi principii directoare minime, comune tuturor statelor membre, în domeniul delincvenţei juvenile, care să se axeze pe cei patru piloni fundamentali reprezentaţi de prevenire, reabilitare, integrare şi reinserţie socială şi măsurile judiciare sau extrajudiciare, pe baza principiilor stabilite la nivel internaţional prin Regulile de la Beijing şi Principiile de la Ryad, prin Convenţia ONU privind drepturile copilului, ca şi prin alte convenţii internaţionale din acest domeniu;
24. consideră că obiectivul unei abordări comune la nivel european ar trebui să fie acela de a elabora modele de intervenţie pentru soluţionarea şi gestionarea delincvenţei juvenile, în timp ce recursul la măsuri privative de libertate şi la sancţiuni penale ar trebuie să constituie ultima alegere şi să fie pus în aplicare doar atunci când se consideră absolut necesar;
25. consideră că integrarea şi participarea tinerilor la toate chestiunile şi deciziile care-i privesc sunt condiţii indispensabile pentru definirea unor soluţii comune, care să se bucure de succes; consideră, din acest motiv, că asesorii tribunalelor pentru minori ar trebui nu doar să aibă experienţă în domeniul educaţiei tinerilor, ci şi să fi beneficiat de o pregătire care să-i sensibilizeze la problema violenţei în rândul tinerilor;
26. solicită Comisiei să stabilească criterii specifice pentru toate statele membre privind colectarea statisticilor naţionale, pentru a se asigura că acestea sunt comparabile şi deci utilizabile în procesul de elaborare a măsurilor la nivel european; invită statele membre să participe activ la activităţile Comisiei, prin punerea în circulaţie şi furnizarea de informaţii provenind de la toate autorităţile naţionale, regionale şi locale competente, de la asociaţii, ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile, care desfăşoară activităţi în acest domeniu;
27. invită Comisia şi autorităţile naţionale şi locale din statele membre să se inspire din cele mai bune practici aplicate în ţările Uniunii, care mobilizează întreaga societate şi includ acţiuni şi intervenţii pozitive din partea asociaţiilor de părinţi şi de ONG-uri în şcoli, şi a asociaţiilor de cartier, precum şi să evalueze rezultatele experimentelor întreprinse în statele membre în ceea priveşte acordurile de cooperare între autorităţile poliţieneşti, instituţiile de învăţământ, autorităţile locale şi organizaţiile de tineret şi serviciile sociale la nivel local, cu respectarea regulii confidenţialităţii extinse, şi ale strategiilor naţionale şi programelor pentru tineret la scară naţională; invită statele membre să se inspire din cele mai bune practici proprii pentru combaterea escaladării îngrijorătoare a consumului de droguri în rândul minorilor şi a delincvenţei asociate acestui consum, şi din cele mai bune soluţii, în special de ordin medical, aplicabile în cazul consumului problematic;
28. salută iniţiativele naţionale cuprinzând acţiuni pozitive de integrare cum ar fi „animatorul extraşcolar”, care funcţionează deja în unele regiuni precum Rioja;
29. solicită Comisiei şi statelor membre să înceapă prin a valorifica mijloacele şi programele europene existente, în care să integreze acţiuni de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile, ca şi de reinserţie normală în societate a delincvenţilor şi victimelor; atrage, în acest sens, atenţia asupra următoarelor resurse existente:
- programul specializat pentru „Prevenirea şi combaterea criminalităţii” (2007-2013), axat în principal pe prevenirea criminalităţii şi protecţia victimelor,
- programul specializat „Justiţia penală” (2007-1013), care urmăreşte promovarea cooperării judiciare în domeniul penal, pe baza recunoaşterii şi încrederii reciproce, a întăririi legăturilor şi a schimbului de informaţii dintre autorităţile naţionale competente,
- programul DAPHNE III privind combaterea violenţei împotriva copiilor şi adolescenţilor,
- programul „Tineretul în acţiune” (2007-2013), a cărui prioritate principală o constituie susţinerea tinerilor cu mai puţine oportunităţi sau provenind din medii mai puţin favorizate,
- acţiunile Fondului Social European şi ale programului „Equal” pentru consolidarea integrării sociale şi combaterea discriminărilor şi pentru facilitarea accesului la piaţa muncii al persoanelor mai puţin favorizate,
- programul de iniţiativă „Urbact”, susţinut de UE, care urmăreşte schimbul de bune practici între oraşele europene, în scopul asigurării unui mediu mai viabil pentru locuitori, şi care cuprinde acţiuni vizând crearea unui mediu urban mai sigur pentru tineri, precum şi acţiuni de integrare socială pentru tinerii cei mai puţin favorizaţi în scopul socializării şi participării lor,
- programe transnaţionale de iniţiativă cum ar fi „ Safety net for children and youth at risk”, axate pe adoptarea de măsuri în sprijinul copiilor şi tinerilor aflaţi în pericol sau în condiţii de excludere socială, programe la care pot şi trebuie să participe parteneri din cât mai multe state membre,
- linia telefonică europeană pentru copiii dispăruţi, printre care se numără şi victime ale delincvenţei juvenile;
30. subliniază că unul din elementele de prevenire şi de combatere a delincvenţei juvenile constă în dezvoltarea unei politici de comunicare care să permită sensibilizarea publicului la aceste probleme, eliminarea violenţei din mass-media şi sprijinul mediilor audiovizuale a căror grilă de programe nu este axată exclusiv pe programe violente; solicită, în consecinţă, fixarea unor norme europene cu scopul de a limita difuzarea violenţei atât în mediile audiovizuale, cât şi în presa scrisă;
31. subliniază că Directiva 89/522/CEE privind „Televiziunea fără frontiere”[6] impune limite concrete difuzării de imagini violente şi, în general, de imagini nerecomandate pentru reeducarea copiilor, ceea ce reprezintă o măsură adecvată de prevenire a actelor de violenţă comise de minori sau în dauna minorilor; solicită Comisiei să ia măsuri complementare în acest sens, prin extinderea angajamentelor la sectorul telefoniei mobile şi la internet, acţiuni chemate să constituie priorităţi politice fundamentale în cadrul susmenţionatei comunicări a Comisiei privind drepturile copiilor;
32. salută intrarea în vigoare a unui cadru european de autoreglementare, prin care societăţile europene se angajează în favoarea protejării adolescenţilor şi copiilor care folosesc telefoane mobile; subliniază prin urmare necesitatea unor propuneri concrete din partea Comisiei, constrângătoare la nivel european, în ceea ce priveşte informarea şi sensibilizarea legate de navigarea sigură pe internet şi utilizarea sigură a telefoanelor mobile;
33. solicită Comisiei să înfiinţeze imediat un Observator European al Delincvenţei Juvenile, al cărui obiectiv va fi acela de a colecta şi de a face o evaluare comparativă a statisticilor primite de la toate statele membre, de a difuza experienţe şi bune practici, de a concepe şi promova iniţiative şi programe inovatoare la nivel internaţional, interregional şi comunitar, de a furniza sprijin consultativ, de a organiza seminarii cu participarea autorităţilor naţionale şi, în sfârşit, de a organiza o cooperare tehnică şi ştiinţifică în ceea ce priveşte aspectele legate de instruirea personalului şi de schimbul de experţi; subliniază că, dacă se doreşte garantarea eficacităţii Observatorului european, este vital să se asigure mobilizarea şi funcţionarea observatoarelor naţionale cu responsabilităţi similare;
34. solicită Comisiei să promoveze lansarea unui număr verde european pentru copiii şi adolescenţii în dificultate, având în vedere că aceste numere verzi pot contribui în mare măsură la prevenirea delincvenţei juvenile;
35. solicită Comisiei să propună, după finalizarea studiilor necesare la nivel european, un program-cadru comunitar integrat care să prevadă măsuri preventive comunitare, sprijin pentru iniţiativele ONG-urilor şi cooperarea transnaţională, precum şi finanţarea unor programe-pilot la nivel regional şi local, care se vor baza pe cele mai bune practici naţionale, vor încerca să le răspândească pe întreg teritoriul Europei şi vor acoperi, de asemenea, cerinţele referitoare la infrastructuri sociale şi pedagogice;
36. subliniază că, la nivelul acţiunilor comunitare, cele două direcţii de acţiune fundamentale care ar trebui să fie elaborate în cel mai scurt timp sunt:
- finanţarea măsurilor preventive în cadrul programelor comunitare existente şi crearea unei noi linii bugetare pentru acţiuni şi reţele integrate în vederea combaterii delincvenţei juvenile,
- publicarea unui studiu şi, ulterior, a unei comunicări a Comisiei privind dimensiunile fenomenului în Europa şi pregătirile corespunzătoare prin intermediul unei reţele de experţi naţionali pentru elaborarea unui program-cadru integrat de combatere a delincvenţei juvenile;
37. invită Comisia, în acest context, să elaboreze un program de măsuri cofinanţate, care să includă:
- examinarea celor mai bune practici de prevenire şi, în special, a modelelor de parteneriat dintre organismele private şi cele publice,
- măsurarea şi analizarea eficacităţii pe care o pot avea pe termen lung unele sisteme recent dezvoltate în materie de delincvenţă juvenilă, cum ar fi justiţia restaurativă,
- schimbul de bune practici la nivel internaţional, naţional şi local, ţinând seama de experienţele foarte pozitive înregistrate în cadrul programului DAPHNE de combatere a violenţei, program care, prin numeroasele sale proiecte eficiente în lupta împotriva violenţei, constituie el însuşi un exemplu de „bună practică”,
- garantarea că aceste practici şi servicii se vor concentra cu prioritate asupra protejării drepturilor copiilor şi adolescenţilor, precum şi asupra acordării unui sprijin corespunzător părinţilor,
- dezvoltarea unui model european pentru protecţia tinerilor, care să nu aibă drept scop principal impunerea de sancţiuni, ci să se concentreze mai degrabă asupra securităţii sociale a tinerilor şi asupra educaţiei, pe promovarea valorilor respectului şi a egalităţii, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor tuturor,
- elaborarea unor programe de educare şi de formare profesională pentru minori, care să faciliteze integrarea socială a acestora şi instaurarea unei reale egalităţi a şanselor prin intermediul formării continue, accesibile pentru toţi de-a lungul întregii vieţi, formarea eficientă pentru toţi constituind, împreună cu realizarea obiectivelor de la Barcelona, o premisă pentru prevenirea eficientă a violenţei; sprijinirea iniţiativelor existente, lansate în acest context, de organizaţiile de tineret,
- organizarea unui program coordonat de formare continuă pentru mediatorii naţionali, forţele de poliţie şi membrii sistemului judecătoresc, organismele naţionale competente şi autorităţile de control,
- stabilirea unei reţele între serviciile competente ale autorităţilor locale şi regionale, organizaţiile de tineret şi comunitatea educaţională;
38. recomandă Comisiei ca, în cadrul pregătirilor pentru Observatorul European al Delincvenţei Juvenile şi programul-cadru asociat, să propună fără întârziere următoarele măsuri pentru promovarea şi difuzarea experienţelor şi a cunoştinţelor tehnice:
- investigarea colectivă şi difuzarea rezultatelor politicilor naţionale,
- organizarea de conferinţe şi platforme (forumuri) cu participarea unor experţi naţionali,
- promovarea comunicării şi a informării între autorităţile competente şi organismele comunitare prin intermediul internetului, şi crearea unei pagini web, dedicată acestor aspecte,
- stabilirea unui centru internaţional de excelenţă;
0
0 0
39. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, Comitetului Economic şi Social, precum şi Comitetului Regiunilor.
EXPUNERE DE MOTIVE
There is currently a widespread perception in most European societies that there has been a progressive increase in juvenile delinquency and a heightening of the danger it poses, a perception also confirmed by national statistics and international research and studies.
Aetiological approach to contemporary juvenile delinquency
It is extremely difficult to identify the exact reasons for delinquent behaviour in a juvenile. This is because the specific act carried out by the juvenile is expressed in the context of a complex process of socialisation and social control. Nevertheless, it is possible to make two reliable ascertainments. Firstly, it is in no way the case that juvenile delinquency is a 'social disease' and that the behaviour of juvenile delinquents is attributable to physical, intellectual or mental abnormalities. Secondly, in order to analyse the behaviour of juveniles, delinquent or not, we must examine the environment in which they are developing: family, school, friends and social setting. Every cause and factor, therefore, relating to juvenile delinquent behaviour can be traced back to these points of reference. However, caution is called for in identifying the actual causes. For example, it is not the frequent physical absence of the parents or the fact of growing up in single-parent families which necessarily result in delinquency as much as the essential inability of the parents to carry out their duties of care towards their children or the absence of a healthy and quality relationship - because of financial, social and/or interpersonal problems - between the parents and children or between the parents themselves. It is not the failure of individual pupils but the inability of the school system to overcome their stigmatisation and marginalisation. Finally, it is not the identity of an immigrant which leads to an expression of delinquency but his social marginalisation. In this day and age particularly, however, juveniles who find themselves catapulted into the adult world by external factors such as the media, technology and especially the internet frequently react aggressively to this invasion of their lives.
Models for the management of juvenile delinquency
In general terms, the management of delinquency and its social control has developed significantly. It started with the protected model, whereby adults determined in each case the rights of the juvenile offender and the methods of 'improving' his behaviour. Then the responsibility model was developed whereby the juvenile has specific, recognised rights from the outset and the aim of measures to combat delinquent behaviour is 'education through responsibility'. The current approach seeks to incorporate restorative justice in the responsibility model, involving the victims themselves in the process and aiming to reconcile the parties by making good the damage. There is, however another crucial consideration relating to the management of juvenile delinquency and the current models. In general, juveniles are particularly hostile to the official system of social control, to which they are more susceptible, given the incomplete development of their personality, their age and limited financial resources.
At the same time, the penal system is particularly harsh on young people, treating as delinquency any juvenile rebellion against society fuelled by poverty and social exclusion, even where it is not criminal in nature, an approach which is not adopted with regard to adults. Moreover, even acts of pre-delinquent behaviour or situation in which there is simply an inherent risk of delinquency (such as leaving home and seeking independence) are unjustifiably equated with delinquent behaviour.
Legislation and measures for managing juveniles should be liberal, and show the greatest possible understanding and tolerance towards juveniles and their problems without labelling them as suffering from forms of social pathogeny or describing any attempt at self determination as delinquency.
Modern management approach should go one step further and, after gradually replacing custodial measures by other alternatives (deinstitutionalisation and dejudicialisation), switch to decriminalisation and depenalisation of juvenile acts. This requires the abolition of penalties' in the majority of cases and, at the same time, the strengthening of socialising organisations and taking genuine preventive measures.
Morals and standards of behaviour are not changed by laws and penalties but by educating young people 'in freedom' and the broadest possible social involvement which will strengthen trust between the generations, the family, the school community, the state, the neighbourhood, friendships and society as a whole.
The three pillars of prevention, social integration and legislative management measures
A. Preventive mechanisms
Prevention should be the primary and main part of a strategy for combating juvenile delinquency. The reason why historically 'repression' took precedence, while even up to the present the main emphasis is on penalization, is because prevention policies are long-term (their results are not immediately visible, which deprives governments and politicians of any immediate political gains), and particularly expensive. Timely intervention by the welfare state to assist families and juveniles before the emergence of delinquent behaviour is clearly considerably more expensive than criminal or civil prosecution, even more so when a prevention strategy requires action from several different sectors, calling for joint responsibility and social participation directly and indirectly by the organisations involved.
In this respect, it would be a considerable achievement for society and the State at national and Community level to adopt a code of social prevention and solidarity for juveniles (offenders and victims), which is dissociated from the criminal justice systems.
B. Social integration mechanisms
Despite the current focus on the ways in which delinquent behaviour commences and the reasons for this, it is also extremely important to provide a way out of it. As already mentioned, criminal procedure (even its educational form) is at best inadequate and at worst actually unsuitable for the reintegration and smooth reincorporation of juvenile delinquents into the social setting of family, school or the environment which they were trying to reject with their behaviour.
The restoration of juveniles' trust in their immediate and broader social environment and the feeling that they belong to that environment is their most important way out of delinquency. However, this is not achieved through penalties and sanctions but by integrating them into all aspects and activities of their social environment - ensuring their education, smooth integration into the labour market, protecting their right to self expression and active participation in decision-makings at local and national level, offering them the possibility of creative leisure activities and recreation.
C. Legislative management measures
As noted above, the most appropriate legislative measures take the form of four 'de-';
- decriminalisation: i.e. the declassification of acts such as pre-delinquent behaviour or minor offences,
- depenalisation: the abolition of penalties for the broad majority of offences and their substitution by educational and integrative measures,
- dejudicialisation: transferring the administration of justice from the courts to social mediators which may be, depending on the type of delinquent behaviour, school committees (teachers, pupils and parents), associations at neighbourhood or local level (e.g. social ombudsman), social workers etc.,
- deinstitutionalisation: avoiding custodial sentences in correctional or penitentiary institutions.
The role of the family
- The family as a factor and a cause: the impact of external (relating to the structure of the family) and internal (relating to how it operates) family conditions is crucial. The lack of supervision and control by parents and delinquent behaviour by the parents themselves are considered to be particularly aggravating factors.
- The family in the context of prevention policies: the family as a socialising institution helps cultivate compliance with and respect for the law.
- The family during the process of social reintegration: the main launch pad for the reintegration process is to incorporate the juvenile within the family as a whole by restoring relations with parents and the other members of the family. It is also crucial at this stage to provide the juvenile with financial, social and psychological support if the outcome is to be successful.
- The family at the stage of the penal process: where the juvenile receives a custodial sentence in an institution, it is particularly important that he continues to have contact with the members of his family, whereas in the event of alternative measures, the supervision and care of the juvenile's parents are essential. It is also essential that the parents be actively involved during the legal proceedings and while the juvenile is serving his sentence and receive ongoing training and information to enable them to provide appropriate support for their child.
The role of the school
- The school as a place of expression of delinquent behaviour: violence at school is a particular form of juvenile delinquency used either to express antagonism created at the outset in the school environment or to transfer to that environment family problems or problems associated with the broader neighbourhood.
- The school as the underlying cause: present day school is extremely class-bound and multicultural.
- Where teachers and parents failed to clarify the differences between fellow pupils and cultivate tolerance and respect for others and their differences, pupils unable assimilate such concepts react and behave violently, and, depending on the circumstances, assume the role of victim or victimiser.
- The school as an institution for combating delinquency: the school and its teachers should intervene in a corrective and empowering way and not classify individual juveniles as incorrigible, thereby marginalising them. Teachers should socialise the aggressiveness of their pupils, emphasising the positive sides of their aggressive pupils. School is also the primary setting for the implementation of innovative projects to combat juvenile delinquency, such as the school system for resolving conflicts, with pupils themselves acting as mediators, restorative justice, where the pupil undertakes to make good the damage he has caused and cooperation between schools on anti-violence programmes.
- The school as a preventive institution: schools create support facilities which prevent stigmatisation and make pupils feel accepted and operate as a 'sphere of dialogue', providing answers in the form of clarity, availability and responsiveness.
- Involvement of society in combating violence in schools: measures to combat violence in schools are a typical example of broad social involvement and the joint responsibility of numerous social institutions; teachers, psychologists, parents associations, teachers associations, community mediators and local authorities, all share the responsibilities and work together.
The European dimension
The main argument against attempting to establish common EU models and methods for combating juvenile delinquency is that such an undertaking comes into conflict with various national criminal law provisions, particularly in regard to what age constitutes 'juvenile' and what acts constitute delinquent behaviour.
On the other hand, however, national surveys of the causes of delinquent behaviour, showing an increase in some forms of it and decrease in others, and a new approach by the penal systems, which are seeking alternatives to custodial sentences for juveniles are some of the points which reflect striking similarities.
These similarities lead us to two conclusions. Firstly, that the conventional and traditional models of penal management have now reached their limits and can no longer meet the current challenges in most Member States. Secondly, that these current challenges, and the Member States' methods of responding to them are strikingly similar. It is precisely these similarities that now make it feasible and warranted to plan and implement measures at European level. In particular, if we also take into account the ability of young people to move freely within the EU, the widespread use of the Internet, and the new forms of technology and communication significantly broadens the notion of the scene of a crime, then a European approach is not only feasible and warranted, it is also essential.
As regards best national practices, there is already a significant body of national tradition and experience, for example:
- the Spanish regions of Asturias and Rioja and, in particular, the 'Mediador Escolar' programme designed for the school community, the jointly funded 'Servizio de Atencion a la Famiglia (SAF) social service programmes aimed at educating and training the professional experts and the Sograndio Reformatory guidance, training and employment programme;
- methods of analysing high-risk individuals and areas using an electronic recording system in the region of Bavaria (the PROPER list) though with some reservations about the role of the police and possible violation of juveniles' rights
- the organisation of a 'day of safety at school' in Latvia with schools visits by police officers and information for pupils;
- the organisation of joint excursions for pupils and juvenile offenders to give the latter closer contact with a friendly and organised social environment;
- the development of recreational programmes to divert young people from antisocial or delinquent behaviour by special committees in municipalities and communities in Ireland (Garda Youth Diversion Projects);
- the Children's Reporter and voluntary agreements between families, juveniles and local authorities known as Acceptable Behaviour Contracts (ABCs) in Scotland;
- the memorandum of understanding between the Hellenic Ministry of Health and NGOs concerning the role and separation of powers between the official authorities and the NGOs. The EU should coordinate and promote reforming policies including not only immediate measures for combating juvenile delinquency but above all additional measures and initiatives designed to achieve balanced family policy, the socialisation of educational policy, effective action to combat poverty and social exclusion, smooth and full social integration of immigrants and the establishment of common cultural principles.
'Bad' children are usually also 'distressed' children. We should return the smile to their faces.
PROCEDURĂ
|
Titlu |
Delincvenţa juvenilă: rolul femeilor, al familiei şi al societăţii |
|||||||||||
|
Numărul procedurii |
||||||||||||
|
Comisia competentă în fond Data anunţării în plen a autorizării |
FEMM |
|||||||||||
|
Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare Data anunţului în plen |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Avize care nu au fost emise |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Cooperare consolidată |
|
|
|
|
|
|||||||
|
Raportor(i) Data numirii |
Katerina Batzeli |
|
||||||||||
|
Raportor(i) substituit (substituiţi) |
|
|
||||||||||
|
Examinare în comisie |
2.5.2007 |
5.6.2007 |
|
|
|
|||||||
|
Data adoptării |
5.6.2007 |
|||||||||||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
15 0 3 |
||||||||||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Katerina Batzeli, Edite Estrela, Věra Flasarová, Lissy Gröner, Zita Gurmai, Esther Herranz García, Lívia Járóka, Astrid Lulling, Marie Panayotopoulos-Cassiotou, Christa Prets, Karin Resetarits, Teresa Riera Madurell, Eva-Britt Svensson, Anna Záborská |
|||||||||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Mary Honeyball, Maria Petre |
|||||||||||
|
Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final |
Evangelia Tzampazi |
|||||||||||
|
Data depunerii |
7.6.2007 |
|||||||||||
|
Observaţii (date disponibile într-o singură limbă) |
|
|||||||||||