RAPORT privind modernizarea legislaţiei muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea

25.6.2007 - (2007/2023(INI))

Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale
Raportor: Jacek Protasiewicz

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind modernizarea legislaţiei muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea

(2007/2023(INI))

Parlamentul European,

-     având în vedere Convenţia C87 a OIM privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical (1948), Convenţia C98 a OIM privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă (1949) şi Recomandarea R198 (2006) a OIM privind relaţiile de muncă,

-     având în vederea Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă[1],

-     având în vedere Rezoluţia sa din 6 septembrie 2006 privind un model social european pentru viitor, care reiterează valorile comune ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte egalitatea, solidaritatea, nediscriminarea şi redistribuirea[2],

-     având în vedere articolele 136 - 145 din Tratatul CE,

-     având în vedere articolele 15, 20 şi 27 - 38 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[3], în special drepturile atât la protecţie în cazul unei concedieri nejustificate, cât şi la condiţii de muncă echitabile şi corecte,

–   având în vedere Carta Socială Europeană,

–   având în vedere Raportul din mai 2004 al Grupului la nivel înalt privind viitorul politicii sociale într-o Uniune Europeană extinsă,

–   având în vedere Programul comunitar de la Lisabona al Comisiei şi punerea sa în aplicare în 2006 (SEC(2006)1379),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind Agenda Socială (COM(2005)0033),

–   având în vedere programele naţionale de reformă de la Lisabona, astfel cum au fost prezentate de statele membre,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Europa globală: concurând pe plan mondial” (COM(2006)0567),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind orientările integrate pentru creştere economică şi locuri de muncă (2005-2008) (COM(2005)0141),

–   având în vedere concluziile Consiliului European din martie 2000, martie 2001, martie şi octombrie 2005 şi martie 2006,

-    având în vedere Directiva 1999/70/CE din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UCIPE şi CEIP[4],

-    având în vedere Rezoluţia sa din 23 martie 2006 privind provocările de natură demografică şi solidaritatea dintre generaţii[5],

-    având în vedere Directiva 96/71 CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii[6],

-    având în vedere Rezoluţia sa din 26 octombrie 2006 privind aplicarea Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor[7],

-    având în vedere Convenţia privind lucrătorii migranţi (dispoziţii suplimentare), adoptată în 1975 de către Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM),

-    având în vedere Recomandarea privind relaţiile de muncă, adoptată în 2006 de către OIM,

-    având în vedere Convenţia privind agenţiile private de ocupare a forţei de muncă, adoptată în 1997 de către OIM,

-    având în vedere Agenda de lucru privind munca decentă a OIM,

-    având în vedere Comunicarea Comisiei privind promovarea muncii decente pentru toţi: Contribuţia UE la punerea în aplicare pe plan mondial a agendei de lucru privind munca decentă (COM(2006)0249),

-    având în vedere Directiva 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin[8],

-    având în vedere Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă[9],

-    având în vedere Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE][10],

-    având în vedere Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă[11],

-    având în vedere Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare şi consultare a lucrătorilor în întreprinderile şi grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară[12],

-    având în vedere Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă[13],

-    având în vedere Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi CES - Anexă: Acordul-cadru privind munca pe fracţiune de normă[14],

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi avizele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorului, Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6-0247/2007),

A. întrucât, într-o perioadă a globalizării, a progresului tehnologic rapid, a schimbărilor demografice şi a dezvoltării semnificative a sectorului serviciilor, îmbunătăţirea legislaţiei europene a muncii, acolo unde este necesar, constituie unul dintre elementele care asigură faptul că atât întreprinderile, cât şi lucrătorii sunt capabili să se adapteze cu succes, consolidând astfel valorile modelului social european;

B.  întrucât creşterea economică reprezintă una dintre condiţiile fundamentale pentru creşterea durabilă a ocupării forţei de muncă; întrucât politicile sociale, atunci când sunt elaborate în mod corespunzător, nu ar trebui considerate ca generând costuri şi pot constitui într-adevăr un factor pozitiv pentru creşterea economică a Uniunii Europene în sensul obiectivelor fixate de agenda de la Lisabona;

C. întrucât Uniunea Europeană nu este numai o zonă de liber schimb, ci şi o comunitate cu valori comune, iar legislaţia muncii ar trebui, în consecinţă, să reflecte aceste valori; întrucât principiile de bază ale legislaţiei muncii, care s-au dezvoltat în Europa de-a lungul ultimilor 200 de ani, rămân valabile; întrucât legislaţia muncii asigură certitudinea juridică şi protecţia pentru lucrători şi angajatori, fie prin intermediul legislaţiei, fie prin intermediului unei convenţii colective, sau printr-o combinaţie între cele două, şi întrucât aceasta reglementează echilibrul de forţe dintre lucrător şi angajator; întrucât succesul oricărui proces de schimbare în legislaţia muncii va fi mai mare dacă lucrătorii se simt mai în siguranţă şi întrucât o astfel de siguranţă depinde, de asemenea, de uşurinţa găsirii unui nou loc de muncă;

D. întrucât noile forme de contracte atipice şi contracte standard flexibile (spre exemplu, contracte de muncă cu fracţiune de normă, contracte cu durată determinată, contracte temporare de muncă prin agenţii de ocupare a forţei de muncă, contracte periodice pentru liber-profesionişti şi contracte pe proiecte), dintre care unele sunt nesigure prin natura lor, sunt din ce în ce mai frecvente pe pieţele muncii din cadrul Uniunii Europene;

E.  întrucât astfel de forme de relaţii contractuale, dacă sunt însoţite de garanţiile necesare de securitate a salariaţilor, pot contribui la obţinerea de către întreprinderi a adaptabilităţii necesare în noul context internaţional şi, în acelaşi timp, pot satisface nevoile specifice ale salariaţilor pentru un echilibru diferit între viaţa personală şi de familie şi formarea profesională;

F.  întrucât locurile de muncă cu fracţiune de normă au reprezentat aproximativ 60% din locurile de muncă nou create în Uniunea Europeană începând cu anul 2000 şi întrucât 68% dintre lucrătorii cu fracţiune de normă sunt mulţumiţi de orele lor de lucru; întrucât, cu toate acestea, acest grad de mulţumire este strâns legat de nivelul de protecţie acordat lucrătorilor cu fracţiune de normă de legislaţia muncii şi securitatea socială;

G.  întrucât munca cu fracţiune de normă este în mod predominant caracteristică încadrării în muncă a femeilor, dat fiind că este deseori vorba de o strategie de compromis urmată de femei din cauza lipsei de centre accesibile şi disponibile pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor aflate în întreţinere;

H. întrucât legislaţia existentă a CE care promovează egalitatea între sexe nu şi-a realizat obiectivele până la această dată şi disparităţile salariale între sexe, precum şi lipsa unor dispoziţii privind reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi privind serviciile publice de îngrijire a copiilor rămân o preocupare esenţială pentru lucrătorii europeni;

I.   întrucât numărul locurilor de muncă temporară a crescut mai rapid în statele membre în care s-au făcut schimbări ale normelor relevante în vederea încurajării acestui tip de muncă; întrucât munca atipică poate fi benefică în cazul în care răspunde nevoilor lucrătorilor şi este voluntară; dar, întrucât, în prezent, nu se optează prea mult pentru munca atipică şi mulţi lucrători nu pot beneficia de drepturile fundamentale privind munca şi securitatea socială, încălcându-se astfel principiul egalităţii de tratament;

J.   întrucât doar 60% dintre persoanele care au acceptat acorduri contractuale atipice în 1997 au avut contracte standard în 2003, ceea ce înseamnă că, după 6 ani, 40% din lucrătorii cu contracte atipice încă nu au un statut de lucrători cu normă întreagă; întrucât această situaţie priveşte, în special, tinerii care intră în câmpul muncii tot mai mult pe căi alternative de încadrare în muncă, care prezintă o nesiguranţă mult mai mare decât media în ceea ce priveşte condiţiile sociale şi de muncă, şi care riscă tot mai mult să rămână marginalizaţi pe piaţa muncii;

K. întrucât creşterea recentă a numărului de contracte atipice a adus cu sine diferenţe între condiţiile de muncă în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa, care pot conduce la condiţii de muncă mai precare şi la rate mai mari de accidentare;

L.   întrucât, având în vedere că inegalităţile generează costuri economice directe şi indirecte, în timp ce, dimpotrivă, tratamentul egal generează avantaje competitive, realizarea acestuia constituie o importantă contribuţie strategică la dezvoltarea economică şi socială; întrucât Uniunea Europeană nu-şi poate permite, pe de altă parte, să nu utilizeze energia şi capacitatea productivă a femeilor, care reprezintă jumătate din populaţie;

M. întrucât femeile se confruntă în prezent cu o triplă povară, şi anume creşterea participării acestora pe piaţa muncii, naşterea mai multor copii şi asumarea unui număr mai mare de responsabilităţi legate de îngrijirea familiei; întrucât, în aproape toate cazurile, femeile sunt cele care trebuie să facă compromisuri pentru a-şi adapta munca în funcţie de nevoile familiei şi care se confruntă cu niveluri ridicate de stres şi anxietate din cauza atribuţiilor profesionale şi de îngrijire;

N.  întrucât este o realitate faptul că sute de mii de femei nu au altă opţiune decât să accepte condiţii neregulamentare de angajare deoarece desfăşoară activităţi casnice în afara propriei gospodării sau au responsabilităţi de îngrijire a membrilor mai în vârstă ai familiei;

O. întrucât lucrătorii cu contracte atipice sunt deseori expuşi unui risc mai mare decât colegii lor cu alte forme de contracte, din cauza absenţei unei formări profesionale şi a necunoaşterii riscurilor la care se expun şi a drepturilor lor;

P.  întrucât toţii lucrătorii ar trebui să beneficieze de o securitate şi protecţie adecvată în muncă, în mod independent de acordurile lor contractuale;

Q. întrucât în unele state membre negocierile colective ajută la funcţionarea flexibilă a pieţei muncii şi constituie un element cheie în legislaţia muncii, dar şi un instrument esenţial de reglementare; întrucât condiţiile cu privire la relaţiile industriale trebuie respectate, iar tradiţiile privind relaţiile industriale şi ratele de sindicalizare variază în statele membre; întrucât statele membre ar trebui să promoveze dialogul social între partenerii sociali la toate nivelurile, deoarece aceasta poate fi o metodă eficientă care să contribuie la realizarea unor reforme adecvate ale legislaţiei muncii;

R.   întrucât măsurile luate la nivelul Uniunii Europene trebuie să respecte competenţa statelor membre în domeniul legislaţiei muncii şi principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii; întrucât, în acelaşi timp, Parlamentul European aşteaptă propunerea unor iniţiative legislative din partea Comisiei, atunci când acest lucru este necesar pentru a sprijini un sistem de standarde sociale minime aplicabile în întreaga Uniune, în temeiul acquis-ului comunitar;

S.  întrucât, pentru a face faţă provocărilor economice actuale, Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura stabilitatea pieţelor muncii din statele membre, pentru a răspunde problemei concedierilor pe scară largă în anumite sectoare şi pentru a oferi cetăţenilor săi un nivel mai ridicat de sănătate şi siguranţă la locul de muncă, lucru esenţial pentru menţinerea condiţiilor de viaţă în armonie cu demnitatea umană şi cu valorile europene fundamentale,

1.  salută o nouă abordare a legislaţiei muncii care are ca obiectiv includerea tuturor lucrătorilor, indiferent de situaţia contractuală a acestora;

2.  salută dezbaterile privind necesitatea îmbunătăţirii legislaţiei muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea, în special necesitatea reducerii nesiguranţei asociate uneori cu forme atipice de ocupare a forţei de muncă, precum şi pentru a consolida protecţia lucrătorilor vulnerabili, în vederea creării mai multor locuri de muncă şi de mai bună calitate şi a unei coeziuni sociale sporite, contribuind astfel la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona; consideră că îmbunătăţirea legislaţiei muncii trebuie să fie conformă cu principiile Cartei Drepturilor Fundamentale, în special cu titlul IV, şi trebuie să respecte şi să protejeze atât valorile modelului social european, cât şi drepturile sociale existente;

3.  constată cu mare îngrijorare faptul că, deşi recunoaşte că actualele condiţii de pe piaţa muncii creează inegalităţi între sexe, spre exemplu în ceea ce priveşte diferenţa de remunerare şi segregarea profesională şi sectorială, Cartea verde a Comisiei ignoră în întregime obligaţiile şi responsabilităţile enunţate în Comunicarea Comisiei intitulată „O foaie de parcurs pentru egalitatea între sexe” (COM(2006)0092);

4.  constată, tot cu mare îngrijorare, faptul că, deşi recunoaşte că femeile se confruntă cu un dezechilibru între viaţa lor profesională şi cea privată, Cartea verde ignoră necesitatea urgentă a unor acţiuni pentru a reconcilia viaţa profesională şi viaţa privată cu provocările demografice, în conformitate cu Pactul european pentru egalitatea între sexe şi cu Comunicarea Comisiei privind viitorul demografic al Europei (COM(2006)0571);

5.  consideră că priorităţile pentru reforma legislaţiei muncii sunt: (a) extinderea protecţiei pentru lucrătorii angrenaţi în forme atipice de ocupare a forţei de muncă; (b) clarificarea situaţiei muncii dependente şi a zonelor gri dintre activitatea independentă şi un raport de muncă dependent; (c) luarea de măsuri împotriva muncii nedeclarate; şi (d) facilitarea tranziţiei între situaţii variate de ocupare a forţei de muncă şi de şomaj;

6.  subliniază faptul că economia europeană are nevoie de mai mulţi oameni în câmpul muncii pentru a fi capabilă să concureze la nivel global şi să-şi îndeplinească promisiunile privind securitatea socială;

7.  regretă, cu toate acestea, faptul că partenerii sociali nu au fost consultaţi astfel cum prevede articolul 138 din Tratatul CE, întrucât Cartea verde are în mod clar implicaţii importante pentru domeniul politicii sociale;

8.  consideră că, pentru ca legislaţia muncii să răspundă provocărilor secolului al XXI-lea, aceasta trebuie să se concentreze într-o mare măsură mai degrabă asupra asigurării securităţii locului de muncă pe parcursul vieţii unui lucrător, decât asupra protejării anumitor locuri de muncă, înlesnind atât pătrunderea, cât şi rămânerea pe piaţa muncii, precum şi trecerea de la şomaj la angajare şi de la un loc de muncă la altul, prin intermediul unor politici active privind forţa de muncă, concentrate atât pe dezvoltarea capitalului uman, cât şi pe crearea unui climat de afaceri favorabil, precum şi pe îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă;

9.  consideră că relaţiile de muncă care caracterizează ocuparea forţei de muncă şi activitatea profesională a cetăţenilor au fost supuse unor schimbări profunde în ultimul deceniu; constată că contractul cu normă întreagă şi cu durată nedeterminată este forma comună a relaţiilor de muncă şi, ca atare, trebuie considerat ca referinţă pentru o aplicare coerentă şi uniformă a principiului nediscriminării; prin urmare, consideră că legislaţia europeană a muncii trebuie să consolideze contractele de muncă cu durată nedeterminată ca formă generală de ocupare a forţei de muncă, garantând o protecţie socială şi a sănătăţii corespunzătoare, precum şi respectarea drepturilor fundamentale;

10. în această privinţă, recunoaşte faptul că dispoziţiile referitoare la durata muncii trebuie să fie suficient de flexibile pentru a răspunde nevoilor angajatorilor şi ale angajaţilor şi pentru a permite persoanelor să concilieze mai bine viaţa profesională cu viaţa de familie, precum şi pentru a proteja competitivitatea şi pentru a îmbunătăţi ocuparea forţei de muncă în Europa, fără a neglija sănătatea angajaţilor;

11. îşi exprimă dezacordul ferm cu privire la cadrul analitic prezentat în cadrul Cărţii verzi, conform căruia contractul de muncă standard cu durată nedeterminată este depăşit, accentuează segmentarea pieţei muncii şi discrepanţa dintre „interiorul” şi „exteriorul” pieţei şi, prin urmare, trebuie considerat ca un obstacol în calea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi a îmbunătăţirii dinamismului economic;

12. subliniază faptul că legislaţia muncii este eficientă, corectă şi puternică doar dacă este pusă în aplicare în toate statele membre, se aplică în mod egal tuturor actorilor şi este controlată în mod regulat şi într-o manieră eficientă; solicită Comisiei să-şi consolideze, în cadrul iniţiativei „O mai bună legiferare”, rolul de gardian al tratatelor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei sociale şi ocuparea forţei de muncă; critică Comisia pentru faptul că se implică în dreptul statelor membre de a controla aplicarea legislaţiei comunitare în cazul detaşării lucrătorilor;

13. subliniază faptul că studiile recente ale OCDE, precum şi alte studii, arată că nu există nicio dovadă în vederea susţinerii părerii conform căreia reducerea protecţiei împotriva concedierii şi micşorarea numărului de contracte standard de angajare facilitează creşterea ocupării forţei de muncă; subliniază faptul că exemplul ţărilor scandinave arată în mod clar că un nivel ridicat de protecţie împotriva concedierii şi standardele înalte de ocupare a forţei de muncă sunt în întregime compatibile cu sporirea ocupării forţei de muncă;

14. constată că anumite forme de contracte atipice, dacă sunt corect încorporate în legislaţia muncii şi securitatea socială, precum şi posibilitatea de a beneficia de învăţare continuă şi formare, pot contribui atât la îmbunătăţirea competitivităţii economice a Uniunii Europene, cât şi la satisfacerea diferitelor nevoi ale lucrătorilor, în funcţie de vârstă şi de perspectivele lor de carieră; recunoaşte, în acelaşi timp, că formele atipice de muncă trebuie să fie însoţite de sprijinirea lucrătorilor care sunt în tranziţie de la un loc de muncă la altul sau care trec de la un statut profesional la altul; constată, de asemenea, că, pentru a face această tranziţie rapidă şi durabilă, este necesar să se pună accentul pe intervenţia activă, care să permită lucrătorilor reîncadraţi în muncă să beneficieze de un anumit sprijin la nivelul veniturilor în această perioadă, sprijin absolut necesar pentru ca aceştia să-şi sporească şansele de angajare prin formare şi recalificare;

15. subliniază faptul că este important ca această Carte verde să se concentreze asupra legislaţiei muncii în sine;

16. îşi exprimă regretul privind concentrarea Comisiei asupra legislaţiei individuale a muncii şi îndeamnă Comisia să se concentreze asupra legislaţiei colective şi să o promoveze ca mijloc de creştere atât a flexibilităţii, cât şi a siguranţei lucrătorilor şi angajatorilor;

17. este ferm convins că orice formă de ocupare a forţei de muncă, fie atipică, fie standard, ar trebuie să beneficieze de un ansamblu de drepturi, indiferent de statutul specific al angajării, printre care: egalitatea de tratament, protecţia sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor, precum şi dispoziţii privind orele de lucru/odihnă, libertatea de asociere şi de reprezentare, negocierea colectivă, acţiunea colectivă şi accesul la formare; subliniază, în acelaşi timp, faptul că aceste aspecte trebuie consolidate în mod corespunzător la nivelul statelor membre, luând în considerare tradiţiile şi contextele socio-economice specifice din fiecare ţară; subliniază faptul că legislaţia europeană nu este în contradicţie cu legislaţiile naţionale, ci trebuie considerată ca fiind complementară;

18. observă că un aspect important al legislaţiei muncii din multe state membre îl reprezintă dreptul de a întreprinde acţiuni colective, drept consacrat de altfel în tratat, şi că, în contextul procedurilor introduse la Curtea de Justiţie, Comisia a declarat că forma specifică a unor acţiuni colective nordice este în concordanţă cu Tratatul CE; solicită Comisiei să respecte acordurile colective ca un tip specific de legislaţie a muncii, aşa cum este recunoscut de către Curtea de Justiţie;

19. solicită ca toţi lucrătorii să aibă acces la acelaşi nivel de protecţie şi ca anumite grupuri să nu fie excluse în mod automat de la cel mai extins nivel de protecţie, aşa cum este adeseori cazul marinarilor, lucrătorilor de pe nave şi a lucrătorilor în larg, la fel ca şi al lucrătorilor din transportul rutier; solicită ca o legislaţie eficientă să se aplice tuturor persoanelor, indiferent de locul în care lucrează;

20. consideră că sarcinile administrative excesive pot descuraja angajatorii să angajeze lucrători noi chiar şi în perioadele de creştere economică, înrăutăţind astfel perspectivele de locuri de muncă şi împiedicând pătrunderea lucrătorilor pe piaţa muncii; subliniază faptul că crearea de locuri de muncă reprezintă un obiectiv european prioritar, în conformitate cu deciziile Consiliului de la Lisabona din 2000;

21. observă creşterea economiei informale şi, în special, exploatarea profesională a lucrătorilor fără acte şi consideră că cea mai bună soluţie de prevenire a acestui fenomen este concentrarea asupra instrumentelor şi mecanismelor de combatere a exploatării, inclusiv o mai largă şi mai bună punere în aplicare a legislaţiei muncii şi a standardelor de lucru, precum şi facilitarea încadrării în munca declarată şi concentrarea asupra drepturilor fundamentale ale omului aplicate lucrătorilor; invită statele membre să adopte norme de prevenire a exploatării lucrătorilor vulnerabili de către şefii organizaţiilor criminale şi să semneze şi să ratifice Convenţia ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora, precum şi semneze şi să ratifice Convenţia Consiliului Europei privind traficul de fiinţe umane;

22. salută larga varietate de tradiţii de muncă, forme contractuale şi modele de întreprinderi existente pe pieţele de muncă;

23. solicită crearea unor acorduri contractuale sigure şi flexibile în contextul unei organizări moderne a muncii;

24. subliniază că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt recunoscute drept unul dintre principalele motoare ale creării şi creşterii locurilor de muncă în Europa, precum şi ale promovării dezvoltării sociale şi regionale; de aceea, consideră că este esenţială creşterea rolului IMM-urilor în îmbunătăţirea legislaţiei muncii;

25. consideră că, pentru o aplicare mai eficientă a legislaţiei europene, este necesar să se consolideze sistemul de relaţii industriale şi să se găsească un răspuns adecvat la absenţa reprezentării angajaţilor în anumite sectoare în care cea mai mare parte a activităţii economice este desfăşurată de întreprinderi mici şi mijlocii cu mai puţin de 10 angajaţi (această lipsă de reprezentare fiind accentuată în special în noile state membre);

26. subscrie obiectivelor stabilite de Consiliu, care constau în mobilizarea tuturor resurselor naţionale şi comunitare necesare pentru crearea de forţă de muncă calificată, instruită şi capabilă să se adapteze uşor şi pentru crearea unei pieţe a muncii capabilă să răspundă provocărilor rezultate în urma combinării a două fenomene, şi anume globalizarea şi îmbătrânirea societăţilor europene;

27. observă că, din cauza segmentării pieţei muncii, în multe dintre relaţiile contractuale atipice, lucrătorul nu are decât un acces limitat la educaţie şi formare profesională, la pensie şi evoluţie profesională, că siguranţa locului de muncă este foarte scăzută şi locul de muncă este instabil; subliniază că o astfel de situaţie sporeşte nesiguranţa economică şi creează rezistenţă la schimbare şi la globalizare în general;

28. observă că, în multe state membre, deoarece nu există sisteme de securitate socială adecvate, este imposibilă obţinerea unei pensii din al doilea pilon, ceea ce conduce la presiuni suplimentare asupra pensiilor de vârstă în primul pilon;

29. consideră că motivaţia personală, combinată cu susţinerea din partea angajatorilor, precum şi cu accesibilitatea şi disponibilitatea structurilor, sunt cei mai importanţi factori în ceea ce priveşte participarea la procesul de învăţare continuă şi solicită dezvoltarea sectorului educaţional în sensul cerinţelor impuse de piaţa muncii şi al aşteptărilor personale ale lucrătorilor şi angajatorilor; accentuează necesitatea stabilirii unei legături adecvate între cariera profesională şi programele şcolare;

30. subliniază nevoia urgentă de îmbunătăţire a nivelului educaţional al populaţiei în UE şi îndeamnă Comisia, statele membre şi partenerii sociali să investească în învăţarea continuă şi în dezvoltarea capitalului uman, acestea fiind cele mai eficiente mijloace de a lupta împotriva şomajului pe termen lung; în acest sens, dezvoltarea competenţelor şi obţinerea calificărilor sunt în interesul general, aşa cum subliniază partenerii sociali europeni în cadrul acţiunii din 2006 pentru dezvoltarea continuă a competenţelor şi a calificărilor;

31. este de părere că reformele din legislaţia muncii ar trebui să faciliteze investiţiile întreprinderilor în dezvoltarea competenţelor lucrătorilor, să stimuleze lucrătorii să îşi îmbunătăţească propriile competenţe şi să garanteze că sistemele de securitate socială permit o astfel de abordare;

32.  subliniază importanţa ajungerii la un anumit nivel de armonizare a legislaţiei muncii, care se poate realiza prin directive şi acorduri colective şi prin metoda deschisă de coordonare; îndeamnă Comisia să ia în considerare diferenţele mari care există între pieţele de muncă ale statelor membre şi competenţa acestora în domeniu, dar reaminteşte obiectivul de a crea o Europă competitivă, inovatoare şi integratoare, o creştere cantitativă şi calitativă a locurilor de muncă;

33.  observă o punere în aplicare insuficientă a legislaţiei existente şi invită Comisia să consolideze cooperarea între autorităţile naţionale responsabile cu piaţa muncii şi autorităţile sociale; insistă asupra necesitaţii ca statele membre să asigure conformitatea legislaţiei în materie de sănătate şi securitate cu legislaţia comunitară;

34. consideră că drepturile lucrătorilor transfrontalieri ar putea fi protejate corespunzător în temeiul legislaţiei relevante, dacă aceasta ar fi aplicată eficient, şi că scopul adoptării unei singure definiţii a lucrătorului şi a persoanei care desfăşoară o activitate independentă în temeiul legislaţiei comunitare este complex, din cauza diferenţelor majore dintre realităţile şi tradiţiile sociale şi economice la nivelul fiecărui stat membru; în acelaşi timp, este necesară o iniţiativă care să vizeze creşterea nivelului de convergenţă necesar pentru a garanta faptul că punerea în aplicare a acquis-ului comunitar este coerentă şi mai eficientă; această convergenţă trebuie să respecte drepturile statelor membre de a determina existenţa unei relaţii de muncă;

35. solicită Comisiei să se asigure că se va face o distincţie în conformitate cu orientările stabilite de Curtea de Justiţie; cere Comisiei să lanseze de urgenţă negocierile cu statele membre în vederea stabilirii de criterii transparente şi consecvente pentru determinarea statutului „lucrătorilor” şi al „persoanelor care desfăşoară o activitate independentă” în cadrul legislaţiei muncii; reafirmă cu tărie poziţia Parlamentului conform căreia orice definiţie a lucrătorului ar trebui să se bazeze pe situaţia de facto de la locul de muncă şi din momentul activităţii;

36. solicită Comisiei să promoveze fără întârziere punerea în aplicare de către statele membre a recomandării OIM 2006 privind relaţiile de muncă;

37. face apel la statele membre să ia act de recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii care prevede că legislaţia muncii nu trebuie să intervină în raporturile comerciale autentice;

38. îndeamnă la utilizarea metodei deschise de coordonare în sfera de politici ale ocupării forţei de muncă şi în cea de politici sociale, aceasta fiind un instrument util în vederea punerii în comun a celor mai bune practici, astfel încât să se răspundă provocărilor comune într-o manieră flexibilă şi transparentă şi luând în considerare condiţiile diverse de importanţă crucială pentru pieţele de muncă la nivelul fiecărui stat membru;

39. recomandă statelor membre, Consiliului şi Comisiei ca, în cadrul metodei deschise de coordonare, să împărtăşească cele mai bune practici privind organizarea flexibilă a timpului de lucru şi să ţină cont de regimuri inovatoare privind timpul de muncă care realizează un bun echilibru între viaţa profesională şi cea familială;

40. solicită Comisiei să continue colectarea şi analizarea informaţiilor cu privire la pieţele de muncă, astfel încât să se asigure că împărtăşirea celor mai bune practici privind politicile de ocupare a forţei de muncă urmate la nivelul fiecărui stat membru se bazează pe date fiabile, în special pe statistici omogene şi comparabile;

41. solicită statelor membre să consolideze şi să actualizeze sistemele de protecţie socială şi să completeze politicile active de pe piaţa muncii, în special formarea şi învăţarea continuă, având în vedere noile realităţi de lucru legate de tranziţiile de pe piaţa muncii, şi să reintre pe piaţa muncii pentru a preveni orice dependenţă inutilă faţă de beneficiile şi munca din sectorul neoficial;

42. condamnă cu fermitate înlocuirea abuzivă a contractelor de muncă obişnuite cu noi forme de contracte, în absenţa oricărei necesităţi economice imperative, la care se recurge în mod obişnuit în special în rândul întreprinderilor europene din sectorul mass-media, cu scopul de a maximiza profiturile pe termen scurt într-o măsură considerabil sporită faţă de cea normală, în detrimentul publicului larg, al salariaţilor şi concurenţilor; subliniază că o asemenea acţiune încalcă modelul social european, întrucât distruge definitiv consensul, imparţialitatea şi încrederea dintre angajatori şi salariaţi; îndeamnă statele membre şi partenerii sociali să întreprindă acţiuni în acest sens pentru a opri abuzurile iresponsabile;

43. reaminteşte faptul că flexicuritatea este o combinaţie de flexibilitate şi securitate pe piaţa muncii, care permite atât creşterea productivităţii, cât şi calitatea locurilor de muncă, garantând totodată securitatea şi o viaţă de familie echilibrată pentru lucrătorii individuali şi permiţând întreprinderilor să pună în practică flexibilitatea necesară creării de noi locuri de muncă ca răspuns la nevoile fluctuante ale pieţei; este de părere că necesităţile de flexibilitate şi securitate nu sunt contradictorii, ci se susţin reciproc;

44. subliniază faptul că flexicuritatea nu poate fi realizată decât având o legislaţie a muncii eficientă şi modernă, care reflectă realităţile în constantă evoluţie în acest domeniu; observă că negocierile colective şi partenerii sociali puternici reprezintă o parte importantă a abordării flexicurităţii; crede, totuşi, că există diferite modele de flexicuritate; observă că o abordare comună ar trebui să aibă la bază o combinaţie a capacităţilor de adaptare ale întreprinderilor şi ale lucrătorilor, asociată cu un nivel ridicat de protecţie socială, securitate socială, alocaţii de şomaj, politici active ale pieţei de muncă, precum şi posibilităţi de formare continuă; consideră că accesul la prestaţii sociale şi la servicii precum îngrijirea copiilor sau a altor persoane aflate în întreţinere contribuie în mare măsură la îndeplinirea acestor obiective;

45. este de părere că definiţia flexicurităţii în Cartea verde a Comisiei este prea restrânsă; observă, totuşi, că Comisia va publica o comunicare în ceea ce priveşte flexicuritatea;

46. consideră că lucrătorii în vârstă ar trebui să fie în măsură să rămână în câmpul muncii pe bază voluntară şi flexibilă şi să beneficieze de formări adecvate şi îngrijiri medicale la locul de muncă; subliniază nevoia urgentă de acţiuni pozitive care să încurajeze lucrătorii în vârstă să se întoarcă în câmpul muncii şi nevoia unei mai mari flexibilităţi în alegerea sistemului de pensii şi de pensionare;

47. solicită Comisiei şi statelor membre să recunoască faptul că legislaţia are o influenţă imensă asupra comportamentului întreprinderilor şi că încrederea acestora în dispoziţii stabile, clare şi solide constituie un element-cheie în cadrul procesului de luare a deciziilor de a crea locuri de muncă mai numeroase şi de mai bună calitate şi, în consecinţă, solicită statelor membre să pună în practică şi să aplice în mod adecvat legislaţia UE existentă privind pieţele de muncă;

48. solicită statelor membre şi Comisiei să consolideze drepturile în materie de concediu pentru creşterea copilului, precum şi dispoziţiile în materie de îngrijire a copiilor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi;

49. salută strategia concepută pentru a lupta împotriva muncii nedeclarate şi economiei subterane, care - deşi sunt prezente într-o pondere care variază în diferitele state membre - aduc pagube economiei, sunt dăunătoare consumatorilor, reduc veniturile din impozite şi conduc la o concurenţă neloială între firme; împărtăşeşte abordarea Comisiei de combatere a muncii nedeclarate printr-o coordonare strânsă între agenţiile guvernamentale de implementare, inspectoratele de muncă şi/sau organizaţiile sindicale ale lucrătorilor, administraţiile de asistenţă socială şi autorităţile fiscale, şi cere statelor membre să utilizeze metode noi bazate pe indicatori şi valori de referinţă ale diferitelor sectoare de activitate pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale;

50. solicită Comisiei lansarea unei campanii de informare direcţionată spre angajatori şi lucrători cu scopul de a atrage atenţia asupra regulilor minime din cadrul reglementărilor UE aplicabile, precum şi asupra Directivei privind detaşarea lucrătorilor şi efectele adverse ale muncii clandestine asupra sistemelor naţionale de securitate socială, finanţelor publice, concurenţei loiale, performanţei economice şi chiar asupra lucrătorilor;

51. solicită acordarea unei atenţii speciale tinerilor lucrători care sunt angajaţi, în cea mai mare parte, în muncă temporară, astfel încât, lipsa lor de experienţă în muncă să nu conducă la accidente la locul de muncă; încurajează statele membre să facă schimburi de bune practici în această privinţă şi solicită agenţiilor de ocupare a forţei de muncă în regim temporar să sporească conştientizarea în rândul angajatorilor şi chiar a tinerilor lucrători;

52. subliniază rolul partenerilor sociali în informarea şi formarea lucrătorilor şi angajatorilor asupra drepturilor şi obligaţiilor într-o relaţie de muncă şi în punerea în aplicare a legislaţiei existente în acest domeniu şi, prin urmare, solicită Comisiei să asigure sprijin tehnic pentru partenerii sociali şi să îi încurajeze să facă schimb de cunoştinţe şi experienţă pentru a îmbunătăţi condiţiile de lucru;

53. subliniază rolul important pe care îl au partenerii sociali care au avut deja un anumit succes în reformarea pieţelor de muncă, şi anume prin încheierea de acorduri cu privire la concediul pentru creşterea copilului, munca cu fracţiune de normă şi contractele cu durată determinată, precum şi cu privire la munca la distanţă şi învăţarea continuă;

54. consideră că statele membre trebuie să demonstreze o deschidere în dialogul cu partenerii sociali pe tema modernizării legislaţiei muncii pentru a răspunde la provocările secolului al XXI-lea, să ia în considerare argumentele partenerilor sociali şi să răspundă preocupărilor acestora;

55. remarcă rolul pozitiv pe care îl poate juca negocierea colectivă la nivel naţional, la nivel sectorial şi la nivelul întreprinderilor în ceea ce priveşte relaţiile de serviciu şi organizarea muncii, creşterea productivităţii firmelor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, favorizând astfel creşterea nivelului ocupării forţei de muncă şi posibilitatea modificării acordurilor în vederea consolidării rolului acestor acorduri colective şi a deschiderii acestui tip de negociere la soluţii apropiate de întreprindere, care avantajează salariaţii şi angajatorii;

56. solicită Comisiei şi statelor membre, în cadrul programului de îmbunătăţire a procedurilor legislative, să coopereze constant cu partenerii sociali şi, atunci când este necesar, cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile pentru orice aspect legat de legislaţia muncii şi, în special, de politica socială, în vederea simplificării procedurilor administrative cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii , facilitând situaţia financiară a acestora, şi în vederea creşterii competitivităţii lor pentru crearea de noi locuri de muncă;

57. solicită Comisiei să reglementeze responsabilitatea comună şi individuală pentru întreprinderile generale sau principale, pentru a combate abuzurile în ceea ce priveşte subcontractarea şi externalizarea lucrătorilor şi pentru a stabili o piaţă competitivă şi transparentă pentru toate întreprinderile pe baza unor condiţii egale în ceea ce priveşte respectarea standardelor şi condiţiilor de muncă şi, în special, solicită Comisiei şi statelor membre să stabilească în mod clar la nivel european cine este responsabil pentru respectarea legislaţiei muncii şi pentru plata salariilor, contribuţiilor şi taxelor la asigurările sociale în cadrul unui lanţ de subcontractanţi;

58. îşi exprimă convingerea fermă conform căreia crearea de locuri de muncă nesigure şi prost plătite nu constituie un răspuns adecvat tendinţei de delocalizare ce afectează tot mai multe sectoare; dimpotrivă, consideră că investiţia în cercetare, dezvoltare, formare profesională şi învăţare continuă ar fi capabilă să sprijine aceste sectoare care suferă în prezent de pe urma lipsei competitivităţii;

59. solicită Comisiei să faciliteze stabilirea unui sistem de soluţionare a litigiilor, pentru a permite acordurilor europene între partenerii sociali să se transforme într-un instrument eficient şi flexibil care să promoveze o reglementare mai eficientă la nivel european;

60. solicită statelor membre să înlăture restricţiile cu privire la accesul pe pieţele de muncă ale acestora şi să îmbunătăţească astfel mobilitatea lucrătorilor în cadrul UE, permiţând atingerea cu o mai mare uşurinţă a obiectivelor pieţei unice stabilite de Strategia de la Lisabona;

61. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor statelor membre şi ţărilor candidate.

• [1]  JO L 303, 2.12.2000, p. 16.
• [2]  JO C 305 E, 14.12.2006, p. 141.
• [3]  JO C 364, 18.12.2000, p. 1.
• [4]  JO L 175, 10.7.1999, p. 43.
• [5]  JO C 292 E, 1.12.2006, p. 131.
• [6]  JO L 18, 21.1.1997, p .1.
• [7]  Texte adoptate, P6_TA(2006)0463.
• [8]  JO L 45, 19.2.1975, p. 19.
• [9]  JO L 39, 14.2.1976, p. 40.
• [10]  JO L 348, 28.11.1992, p. 1.
• [11]  JO L 216, 20.8.1994, p. 12.
• [12]  JO L 254, 30.9.1994, p. 64.
• [13]  JO L 269, 5.10.2002. p. 15.
• [14]  JO L 14, 20.1.1998, p. 9.

EXPLANATORY STATEMENT

The aim of the Commission's Green Paper on 'Modernising labour law to meet the challenges of the 21st century' is to launch a public debate in the EU on how labour law can be modernised to meet the main challenges deriving above all from globalisation and the ageing of European societies. Moving labour law in this direction seems to be vital if the two most important aims of the Lisbon Strategy - making the EU the world's most competitive economy by 2010 and creating high levels of employment - are to be achieved.

Since growth in employment is possible only in combination with economic growth, modernisation of labour law must take into account the expectations of both workers and employers. In fact, these are not completely divergent in the European Union, where a culture of conflict - the philosophical basis of labour law, which was originally intended to protect the weaker party in the employment relationship - is gradually being replaced by a culture of cooperation. At present, the shared aim of workers and employers is to be able to adapt to changing conditions stemming from rapid technological development, increased competitiveness - a consequence of both globalisation and changing consumer demand - and also from the very swift development of the services sector. At the Hampton Court Summit in October 2005, taking these factors into account, the European Council adopted, a Commission communication on European values in a globalised world, which called on the Member States to apply active labour market policies and promote flexibility and adaptability designed 'to protect people rather than jobs'. The communication also pointed to the need to improve the regulatory environment at EU and national level, so as to 'free businesses and citizens from unnecessary costs and red tape'.

The Green Paper appears to be a continuation of the line of thinking which holds that the creation of a more flexible labour law framework is essential. This does not mean a radical retreat from compulsory standards of employment security, but may require changes in the quality of those standards reflected in a change from the concept of 'job security' to that of 'employment security' and from the notion of 'security with a job' to that of 'security of a job'. Labour law geared essentially to protecting workers employed under standard labour relations based on permanent labour contracts will not deter those not in conventional employment from responding flexibly to market needs. Over-strict regulation of the labour market has adverse effects on economic growth and growth in employment, deterring employers from offering legal work and encouraging both employers and workers to resort to the black market.

Lack of flexibility in labour law also results in the development of alternative forms of employment which, as statistical data show, increase job opportunities for persons beginning their working life, as well as those of retirement age or wishing to return to work after a break. These also provide young students or parents bringing up children with an easy way of combining work with study or family life. Given the growing popularity of such forms of employment, as well as their favourable effects as regards making it easier to enter and stay in the labour market, labour law must respect them, while at the same time protecting the workers concerned from discrimination and ensuring the maintenance of certain minimum rights, to be determined according to the traditions and social and economic conditions of each Member State. However, there is no need to seek to eliminate the differences between traditional and alternative forms of employment. Establishing common minimum employment standards for all forms of employment would not only be very difficult, but could lead to the erection of further barriers to access to the legal labour market for many social groups, including those most vulnerable to marginalisation.

The creation of new uniform standards and definitions at Union level should be approached with particular restraint. The differences between Member States are so great that introducing such uniform measures could have the effect of reducing economic efficiency and thus adversely affecting employment levels. The European Union has an impressive array of regulations governing the labour market and there is no need to introduce new ones. However, there is a need for a routine review of existing legislation to gauge its impact on the operation of enterprises, particularly SMEs and on employment levels in the Union.

In this connection, it would undoubtedly be useful for the Member States to adopt a bolder policy aimed at completing the single market, with particular reference to the free movement of workers and services. The efforts undertaken by the Community institutions should result in the removal of barriers and difficulties arising at supranational level, since these continue to be a major factor hampering the growth of mobility for European citizens, which is crucial to economic growth and hence to employment. The open method of coordination should serve as a framework for more dynamic exchanges of positive experience by Member States in the field of active labour market policies.

The Commission, in its report on Employment in Europe 2006, deals with flexibility and security in EU labour markets and explicitly points out that, from a long-term prospective, providing competent training for people without work has a much greater positive influence in helping them cope in the labour market. Hence greater emphasis must be placed on the availability and quality of training both for workers and the unemployed. However, because individual motivation is of key importance to the success of any learning process, appropriate courses, such as entrepreneurial studies and personal career management, should be a permanent feature of school syllabuses.

The Lisbon strategy goals relating to professional activity have been attained in four EU countries, which considerably differ from others by virtue of the numerical strength and level of activity of their trade unions. However, social dialogue on questions crucial to economic development, and thus to increased employment, is needed everywhere. In addition to dialogue at European and national level, emphasis should also be placed on the value of dialogue at industry level, which provides a better framework for responding to changing market conditions. A healthy social dialogue makes it possible to overcome tensions and build trust between workers and employers. The social partners could make a positive contribution by encouraging those outside the labour market to take advantage of alternative forms of employment in situations where traditional contracts are not available. Such alternatives are better than unemployment. The Commission and the Member States' governments should support the development of strong social partners and, in the context of labour law, encourage cooperation and exchange of positive experiences between organisations, as well as promoting training and information campaigns aimed at workers and employers concerning workers' rights and the adverse effects of failure to comply with labour law requirements.

AVIZ al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (6.6.2007)

destinat Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale

privind Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21

(2007/2023(INI))

Raportoare pentru aviz: Mia De Vits

SUGESTII

Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor recomandă Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  confirmă faptul că dreptul muncii ţine, în principal, de competenţa statelor membre şi a partenerilor sociali şi diferă considerabil de la un stat la altul; cu toate acestea, subliniază faptul că, deşi Uniunea Europeană are competenţă limitată în acest domeniu, aceasta ar trebui să-şi orienteze măsurile în direcţia aplicării obiectivelor Strategiei de la Lisabona pentru a asigura un număr mai mare de locuri de muncă şi o calitate mai bună a acestora;

2.  subliniază faptul că dreptul muncii reprezintă o legislaţie a protecţiei sociale care vizează protecţia lucrătorilor;

3.  consideră dialogul social ca fiind cadrul adecvat la nivelul statelor membre şi al UE (conform articolului 137 din Tratatul CE) în vederea instituirii unui cadru de reglementare pentru relaţiile de muncă; în consecinţă, consideră că acest dialog social trebuie să fie consultat în mod oficial în cadrul respectivului proces de discuţii; consideră că o poziţie generală consolidată a partenerilor sociali şi o creştere a cooperării transnaţionale vor avea o contribuţie însemnată la obiectivul realizării principiului egalităţii;

4.  consideră că siguranţa locurilor de muncă trebuie să fie adevăratul obiectiv, astfel încât, în cazul pierderii locului de muncă, să existe posibilitatea de a găsi rapid altul; în acest context, subliniază importanţa deosebită a învăţării permanente;

5.  consideră că dispoziţiile legale excesiv de protective cu privire la ocuparea forţei de muncă pot descuraja societăţile să angajeze personal; este de acord cu avizul Comisiei conform căruia condiţiile-cadru flexibile prevăzute de legislaţia în domeniul ocupării forţei de muncă determină creşterea adaptabilităţii pieţelor forţei de muncă şi promovează ocuparea forţei de muncă; consideră, de asemenea, că nu trebuie permisă impunerea unor sarcini birocratice suplimentare asupra societăţilor şi că ar trebui reduse costurile administrative, în special în cazul întreprinderilor mici; sprijină, în acest sens, declaraţia Consiliului European din 9 martie 2007, conform căreia obiectivul ar trebui să fie reducerea sarcinii administrative cu 25% până în 2012;

6.  atrage atenţia asupra Directivei privind detaşarea lucrătorilor, a Regulamentului privind sistemele de asigurări sociale şi a altor regulamente la nivelul UE care asigură o protecţie globală a drepturilor lucrătorilor; consideră că nu este relevantă definirea termenilor de „lucrător” şi „lucrător independent” la nivel european; sprijină realizarea unei pieţe europene a forţei de muncă şi a liberei circulaţii a prestatorilor de servicii în Uniune; situaţiile de conflict între legislaţia naţională în domeniul muncii şi normele pieţei interne ar trebui soluţionate într-un cadru în care să predomine normele naţionale privind dreptul muncii;

7.  consideră că, prin stipularea unor norme esenţiale minimale pentru protecţia lucrătorilor, Directiva privind detaşarea lucrătorilor constituie un instrument indispensabil pentru asigurarea unui tratament echitabil al diferiţilor lucrători aflaţi într-o relaţie de muncă transfrontalieră temporară; consideră, totuşi, că existenţa unor instrumente eficiente de control este indispensabilă pentru combaterea abuzurilor; cu toate acestea, constată, în această privinţă, că actuala jurisprudenţă a Curţii de Justiţie recunoaşte că statul membru gazdă ar trebui să fie autorizat numai să solicite documente, în conformitate cu principiul proporţionalităţii; în plus, solicită Comisiei să se angajeze mai activ în conlucrarea cu statele membre pentru îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între organismele de inspecţie a muncii;

8.  face referire, în acest sens, la hotărârea Curţii de Justiţie în cazul Wolff & Müller, care a recunoscut principiul responsabilităţii corespunzătoare relaţiei dintre întreprinderea contractantă şi întreprinderea sub-contractantă; invită Comisia să încurajeze şi să faciliteze cooperarea consolidată şi schimbul celor mai bune practici între autorităţile statelor membre; solicită ca întreprinderea contractantă să nu fie supusă niciunei sarcini financiare sau birocratice suplimentare.

PROCEDURĂ

Titlu	Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21
Numărul procedurii	2007/2023 (INI)
Comisia competentă în fond	EMPL
Aviz emis de către                       Data anunţului în plen	IMCO 15.2.2007
Raportoare pentru aviz               Data numirii	Mia De Vits 1.3.2007
Examinare în comisie	12.4.2007		8.5.2007	4.6.2007
Data adoptării	5.6.2007
Rezultatul votului final	+: –: 0:	18 16 1
Membri titulari prezenţi la votul final	Daniela Buruiană-Aprodu, Charlotte Cederschiöld, Gabriela Creţu, Mia De Vits, Rosa Díez González, Janelly Fourtou, Evelyne Gebhardt, Małgorzata Handzlik, Malcolm Harbour, Edit Herczog, Pierre Jonckheer, Alexander Lambsdorff, Kurt Lechner, Lasse Lehtinen, Toine Manders, Arlene McCarthy, Béatrice Patrie, Zita Pleštinská, Guido Podestà, Giovanni Rivera, Zuzana Roithová, Luisa Fernanda Rudi Ubeda, Heide Rühle, Christel Schaldemose, Andreas Schwab, Alexander Stubb, Eva-Britt Svensson, Marianne Thyssen, Horia-Victor Toma, Jacques Toubon, Barbara Weiler
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Wolfgang Bulfon, André Brie, Manuel Medina Ortega, Anja Weisgerber
Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final	Cristobal Montoro Romero, Paul Rübig
Observaţii (date disponibile într-o singură limbă)	...

AVIZ al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (5.6.2007)

destinat Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale

privind modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde exigenţelor secolului XXI

(2007/2023(INI))

Raportoare pentru aviz: Donata Gottardi

SUGESTII

Comisia pentru afaceri economice şi monetare recomandă Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  subliniază necesitatea de a investiga inovaţii sociale, economice şi legislative care respectă şi promovează acquis-ul comunitar - cu implicarea tuturor părţilor interesate şi pe baza acordurilor colective, conform cerinţelor la nivel instituţional - şi consideră că este necesar să se modifice modul de organizare a muncii şi să se promoveze o cultură a muncii bazată pe încredere, demnitate, responsabilitate, securitate şi flexibilitate;

2.  subliniază importanţa socială şi economică a creşterii ocupării forţei de muncă; evidenţiază faptul că, în prezent, rata ridicată a şomajului din Europa subminează bunăstarea şi prosperitatea viitoare, precum şi competitivitatea europeană şi, mai important, determină segregarea şi divizarea socială între persoanele angajate şi persoanele care nu lucrează, iar în cazul celor din urmă conduce, fără îndoială, la izolare, dependenţă şi scăderea încrederii în sine;

3.  subliniază faptul că economia europeană necesită o creştere a ocupării forţei de muncă pentru a putea concura la nivel mondial şi pentru a respecta promisiunile de securitate socială;

4.  subliniază că rata ridicată a şomajului din Europa este un eşec care necesită întreprinderea unor acţiuni care să faciliteze accesul mai multor oameni pe piaţa muncii, sporind mobilitatea pe piaţa muncii şi înlesnind schimbarea locului de muncă fără pierderea securităţii;

5.  solicită realizarea unor reforme în urma cărora rămânerea pe piaţa muncii să devină mai importantă, reducând riscurile sărăciei şi segregării;

6.  stabileşte obiectivul de a crea „locuri de muncă mai numeroase şi mai bune” astfel încât creşterea şi competitivitatea să fie utilizate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, iar dezvoltarea să continue cu respectarea coeziunii sociale şi a durabilităţii în beneficiul generaţiilor viitoare şi ţinând seama de modificările determinate de globalizare, provocări demografice, noi tehnologii şi economia bazată pe servicii; subliniază faptul că o piaţă eficientă a muncii este o condiţie prealabilă pentru îndeplinirea acestor obiective; solicită crearea unui mediu flexibil ca o condiţie prealabilă pentru realizarea dezvoltării şi competitivităţii;

7.  subliniază faptul că este important să se garanteze compatibilitatea dintre progresul obţinut în domeniul dreptului muncii prin armonizarea la nivelul UE prin intermediul unor directive şi acorduri colective, pe de o parte, şi metoda coordonării deschise, pe de altă parte, acordându-se o atenţie deosebită noilor state membre şi solicită Comisiei să ţină cont de diferenţele persistente dintre pieţele naţionale ale muncii în vederea consolidării proiectului care are ca scop crearea unei Europe competitive, inovatoare şi cuprinzătoare;

8.  salută modul în care sunt abordate munca la negru şi economia subterană, care - deşi prezente într-o mai mică sau mai mare măsură în diferitele state membre - dăunează sistemului de producţie, aduc prejudicii consumatorilor, reduc veniturile fiscale şi determină o concurenţă neloială între firme; consideră că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol important în combaterea traficului de lucrători şi trebui să se asigure că dreptul muncii din toate statele membre nu face discriminări între cetăţenii europeni; solicită intensificarea verificărilor care vizează depistarea muncii la negru;

9.  împărtăşeşte strategia Comisiei de combatere a muncii la negru printr-o strânsă coordonare între agenţiile guvernamentale de aplicare a legii, inspectoratele de muncă, organele administrative din domeniul securităţii sociale şi autorităţile fiscale şi invită statele membre să utilizeze metode inovatoare bazate pe indicatori şi repere specifice diferitelor sectoare de activitate pentru a combate munca la negru şi eroziunea fiscală;

10. consideră că este necesar să se atingă un echilibru echitabil între flexibilitate şi securitate ţinând cont de cerinţele şi situaţia firmelor şi ale angajaţilor şi constată că atât companiile, cât şi angajaţii au nevoie de flexibilitate şi securitate unii de la alţii; reiterează nevoia de flexibilitate, indiferent dacă este vorba de modalităţi de ocupare a forţei de muncă sau de ore de lucru, facilitând accesul şi rămânerea lucrătorilor pe piaţa muncii; accentuează nevoia de a analiza problema realocării rolurilor şi a reconcilierii angajamentelor profesionale, familiale şi personale; consideră că este necesar să se ţină cont de toate formele de ocupare a forţei de muncă, inclusiv de profesiile din domeniul îngrijirii şi munca voluntară;

11. subliniază faptul că politicile active privind piaţa muncii pot constitui un mod mai eficient de a proteja lucrătorii împotriva riscurilor de pe piaţa muncii şi că, pentru a atinge un echilibru între flexibilitate şi securitate, sunt necesare, prin urmare, resurse adecvate - atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi durata lor – pentru plata indemnizaţiilor de şomaj şi operarea simultană a unei reţele de intervenţii şi facilităţi pentru instruirea şi reinstruirea forţei de muncă; solicită statelor membre să iniţieze măsuri şi acţiuni specifice pentru a facilita schimbările profesionale prin îmbinarea unor politici active ale muncii şi învăţarea continuă şi prin promovarea responsabilităţii partajate a angajatorilor şi angajaţilor pentru alocarea şi redistribuirea resurselor şi costurilor;

12. atrage atenţia asupra nevoii de a dezvolta mijloace de adaptare a metodelor de protecţie, şi nu doar de a le extinde sau a le reduce, şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de riscurile implicate în transferarea sarcinii către bugetul public şi faţă de implicaţiile posibile pentru Pactul de Stabilitate şi Creştere;

13. subliniază că normele privind protecţia forţei de muncă şi politicile active de ocupare a forţei de muncă ar trebui să aibă ca obiectiv ameliorarea potenţialului de ocupare a persoanelor care au o poziţie dezavantajată şi se confruntă cu probleme în a se afirma pe piaţa muncii, cum ar fi tinerii, femeile şi vârstnicii;

14. observă totuşi faptul că angajatorii mai mici menţionează adesea inflexibilitatea dreptului muncii ca un obstacol pentru extindere şi recrutarea de noi angajaţi, faptul că dificultăţile şi costurile demiterii, din motive justificate, conduc uneori la furnizarea de referinţe inexacte viitorilor angajatori potenţiali sau la păstrarea unor angajaţi inadecvaţi, precum şi faptul că aceşti factori pot avea un impact economic asupra competitivităţii care să influenţeze întreaga societate;

15. ia act de faptul că nevoia de a aplica în continuare politici active de ocupare a forţei de muncă, bazate mai degrabă pe învăţarea continuă decât pe cursuri de formare la care angajaţii să recurgă doar în situaţii de criză, cu convingerea că adaptabilitatea şi capacitatea de integrare profesională a forţei de muncă generează siguranţă atât pentru firme, cât şi pentru lucrători şi sunt esenţiale pentru competitivitatea unei economii bazate pe cunoaştere; remarcă faptul că dezvoltarea aptitudinilor şi obţinerea de calificări sunt în interesul firmelor şi al angajaţilor; ia act de faptul că partenerii sociali au afirmat acelaşi lucru în Cadrul de acţiune 2006.

PROCEDURĂ

Titlu	Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde exigenţelor secolului XXI
Numărul procedurii	2007/2023(INI)
Comisia competentă în fond	EMPL
Aviz emis de către                       Data anunţului în plen	ECON 15.2.2007
Cooperare consolidată - data anunţului în plen
Raportoare pentru aviz :            Data numirii	Gottardi Donata 13.3.2007
Raportorul pentru aviz substituit
Examinare în comisie	8.5.2007		4.6.2007
Data adoptării	5.6.2007
Rezultatul votului final	+: –: 0:	37 0 3
Membri titulari prezenţi la votul final	Gabriele Albertini, Zsolt László Becsey, David Casa, Christian Ehler, Jonathan Evans, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Karsten Friedrich Hoppenstedt, Piia-Noora Kauppi, Astrid Lulling, Cristobal Montoro Romero, Joop Post, John Purvis, Alexander Radwan, Ivo Strejček, Pervenche Berès, Udo Bullmann, Ieke van den Burg, Donata Gottardi, Joseph Muscat, Dariusz Rosati, Antolín Sánchez Presedo, Manuel António dos Santos, Sharon Bowles, Sophia in 't Veld, Andrea Losco, Margarita Starkevičiūtė, Dariusz Maciej Grabowski, Guntars Krasts, Eoin Ryan, Heide Rühle, Sahra Wagenknecht, Cristian Stănescu.
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Ján Hudacký, Werner Langen, Maria Petre, Andreas Schwab, Katerina Batzeli, Harald Ettl, Gianni Pittella.
Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final
Observaţii (date disponibile într-o singură limbă)

AVIZ al Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (8.5.2007)

destinat Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale

privind modernizarea legislaţiei muncii pentru a face faţă provocărilor secolului XXI

(2007/2023(INI))

Raportoare pentru aviz: Kartika Tamara Liotard

SUGESTII

Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe recomandă Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât studiile arată că, în noua economie, inegalităţile sociale, în special inegalităţile între sexe, există şi tind să se adâncească, în principal în acele sectoare în care sindicatele sunt slab reprezentate şi unde nu există convenţii colective;

B.  întrucât drepturile fundamentale la muncă sau protecţie socială pot fi reduse semnificativ în cazul femeilor, conducând la o situaţie de incertitudine cu privire la perspectivele viitoare de angajare şi afectând luarea unor decizii cruciale în viaţa privată a acestora, de exemplu planificarea familială;

C. întrucât femeile sunt dezavantajate pe piaţa muncii şi sunt reprezentate disproporţionat în activităţile cu normă parţială şi în noile regimuri de muncă, adeseori precare, precum contractele temporare şi contractele locatio operis, având dificultăţi în obţinerea tuturor drepturilor şi beneficiilor sociale, precum şi a unor salarii şi şanse de carieră egale;

D. având în vedere cazurile de discriminare a femeilor în ceea ce priveşte accesul pe piaţa forţei de muncă, care se traduc printr-un risc sporit de sărăcie, în special diferenţele de remunerare care persistă, în ciuda unui nivel de educaţie şi formare egal sau superior celui al bărbaţilor;

E.  întrucât situaţia dezavantajoasă a femeilor pe piaţa forţei de muncă face ca acestea să aibă un salariu în medie cu 15% mai mic decât cel al bărbaţilor, deşi egalitatea salarială între bărbaţi şi femei este inclusă în legislaţia Uniunii Europene încă de la crearea acesteia;

F.  întrucât inegalităţile generează un cost economic direct şi indirect, în timp ce, dimpotrivă, tratamentul egal generează avantaje competitive, realizarea acestuia constituie, în consecinţă, un important pariu strategic pentru dezvoltarea economică şi socială; întrucât Uniunea Europeană nu-şi poate permite, pe de altă parte, să nu utilizeze energia şi capacitatea productivă a femeilor, care reprezintă jumătate din populaţie;

G. întrucât femeile se confruntă în prezent cu o triplă povară, şi anume creşterea participării acestora la piaţa forţei de muncă, naşterea mai multor copii şi o creştere a responsabilităţilor legate de îngrijirea familiei, în timp ce în aproape toate cazurile femeia este cea care trebuie să facă compromisuri pentru a-şi adapta munca în funcţie de nevoile familiei şi care se confruntă cu niveluri ridicate de stres şi anxietate din cauza dublului rol (muncă şi îngrijire);

H. întrucât femeile părăsesc adesea piaţa forţei de muncă pe perioade îndelungate de timp din cauza îngrijirii copiilor sau a responsabilităţilor familiale şi întrucât şansele acestora de reintegrare pe piaţa forţei de muncă sunt reduse;

I.   întrucât este o realitate faptul că sute de mii de femei acceptă condiţii neregulamentare de angajare deoarece nu au altă opţiune, având activităţi casnice în afara propriei gospodării sau îngrijind membrii mai în vârstă ai familiei;

1.  subliniază că adoptarea unor măsuri pentru sporirea drepturilor şi a beneficiilor în materie de securitate socială pentru angajaţii cu normă parţială sau cu regimuri de muncă flexibile sau atipice, precum şi adoptarea unor măsuri care să asigure transformarea muncii nedeclarate în muncă legală sunt de o importanţă crucială din perspectiva egalităţii între sexe, având în vedere că majoritatea acestor angajaţi sunt femei; invită statele membre să respecte legislaţia muncii, în special în cadrul noilor realităţi sociale şi al recentelor evoluţii în relaţiile de muncă;

2.  invită Comisia şi statele membre să garanteze dreptul la protecţie socială şi la un venit minim pentru o existenţă sigură care să nu fie în funcţie de istoricul angajării şi de tipul de contract şi care să fie garantat tuturor persoanelor ca un drept fundamental;

3.  subliniază faptul că ar trebui prevăzută prin lege permanentizarea contractelor temporare prelungite de mai multe ori; solicită un control mai eficient al folosirii contractelor temporare;

4.  subliniază faptul că situaţia ocupării forţei de muncă în Europa nu corespunde obiectivelor fundamentale ale Uniunii Europene, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă ale populaţiei sale, nici agendei de la Lisabona, care propune crearea un număr mai mare de locuri de muncă şi de mai bună calitate, ocuparea integrală a forţei de muncă, integrarea socială şi o rată de ocupare a forţei de muncă pentru femei de 60% până în 2010; invită Comisia să abordeze urgent aceste aspecte;

5.  recomandă Comisiei să integreze efectiv problematica egalităţii între femei şi bărbaţi în cadrul procesului său de consultare; subliniază faptul că în Cartea verde a Comisiei privind modernizarea legislaţiei pentru a face faţă provocărilor secolului XXI (COM(2006)0708) (Cartea verde) nu apar efectele diferenţiate pe sexe în ceea ce priveşte modificările propuse;

6.  invită statele membre şi angajatorii să ofere noi posibilităţi printr-un program de lucru flexibil şi să promoveze locurile de muncă cu normă parţială şi activităţile independente, asigurând totodată protecţia socială şi dreptul la pensie, pentru a creşte numărul femeilor, tinerilor şi al persoanelor în vârstă care participă la piaţa muncii;

7.  subliniază că presiunile concurenţei au contribuit la adâncirea inegalităţii economice şi creşterea cererii de flexibilitate a forţei de muncă, ceea ce a avut un impact negativ asupra femeilor în ceea priveşte diferenţele de salarizare şi segregarea profesională şi sectorială, precum şi perspectivele de independenţă economică şi protecţia socială de care beneficiază;

8.  subliniază că legislaţia muncii trebuie să aibă ca punct de pornire eliminarea diferenţelor de remunerare între femei şi bărbaţi; consideră că diferenţele de remunerare în diverse sectoare ale pieţei muncii reflectă lipsa de respect faţă de munca depusă de femei;

9.  subliniază necesitatea introducerii unui sistem corect de evaluare atât a muncii femeilor, cât şi a bărbaţilor, pentru a pune în aplicare principiul remunerării egale pentru aceeaşi muncă prestată, care în multe cazuri nu este aplicat;

10. subliniază că riscul de a avea o poziţie mai slabă pe piaţa forţei de muncă este strâns legat de gen şi de generaţie, deoarece femeile, lucrătorii în vârstă, dar şi cei tineri angajaţi cu contracte atipice au mai puţine şanse de a ocupa o poziţie mai bună pe piaţa forţei de muncă;

11. accentuează faptul că o mai bună recunoaştere a dreptului la concilierea vieţii personale, a vieţii profesionale şi a celei familiale (atât din punct de vedere al carierei profesionale, cât şi al beneficiilor sociale şi drepturilor de pensie), o mai bună protecţie a femeilor gravide şi a femeilor care alăptează, o mai bună repartizare a sarcinilor familiale şi casnice între femei şi bărbaţi, o ofertă adecvată de servicii flexibile de îngrijire a copiilor şi părinţilor dependenţi, precum şi stabilirea unui concediu de paternitate autonom de cel al mamei sunt condiţii esenţiale pentru a garanta egalitatea drepturilor şi a şanselor femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă;

12. invită Comisia ca atunci când va căuta, în continuarea Cărţii verzi, combinaţia echilibrată între flexibilitate şi securitate, să ia în considerare atât necesităţile lucrătorilor, cât şi pe cele ale societăţilor;

13. invită statele membre şi partenerii sociali să ofere posibilităţi pentru concediul pentru creşterea copilului, precum şi o mai mare flexibilitate a condiţiilor de muncă, în special prin utilizarea noilor tehnologii, pentru a echilibra mai bine viaţa profesională, viaţa familială şi cea privată;

14. recomandă statelor membre, Consiliului şi Comisiei ca, în cadrul metodei deschise de coordonare, să împărtăşească cele mai bune practici privind organizarea flexibilă a timpului de muncă şi să ţină cont de regimuri inovatoare privind timpul de muncă care realizează un bun echilibru între viaţa profesională şi cea familială;

15. accentuează faptul că legislaţia modernă a muncii trebuie să garanteze aplicarea deplină a legislaţiei europene şi naţionale care să interzică discriminarea pe piaţa forţei de muncă; în plus, accentuează faptul că legislaţia muncii trebuie să sprijine mecanisme eficiente care să garanteze şanse egale pentru toţi pe piaţa muncii, respectiv nediscriminare în cadrul procedurilor de recrutare, acces la promovare şi formare, precum şi protecţie corespunzătoare împotriva victimizării atunci când persoanele îşi cer drepturile;

16. invită statele membre să promoveze adoptarea de mijloace în favoarea egalităţii în cadrul întreprinderilor, pentru a eradica situaţiile de discriminare în privinţa condiţiilor de muncă, hărţuirea sexuală, utilizarea unui limbaj sexist în denumirea posturilor şi stabilirea timpului de muncă şi pentru a asigura o prezenţă echilibrată între bărbaţi şi femei în consiliile de administraţie;

17. invită statele membre să se asigure că femeile şi bărbaţii beneficiază pe toată durata vieţii, chiar dacă îşi reduc sau întrerup activitatea profesională pentru a se consacra educaţiei copiilor, de o afiliere permanentă la sistemele de securitate socială, pentru a li se garanta drepturile la pensie după încheierea vieţii active; subliniază necesitatea asigurării educaţiei corespunzătoare a lucrătorilor pe întreaga durată a vieţii, pentru ca trecerea de la un loc de muncă la altul să se facă în condiţii optime;

18. invită Comisia să se implice în exploatarea prin muncă a lucrătorilor imigranţi (fără acte), în special a femeilor imigrante, folosind în special instrumente şi mecanisme pentru prevenirea şi combaterea exploatării lucrătorilor imigranţi, inclusiv recunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi ale dreptului la muncă ale imigranţilor ilegali, în locul unei politici bazate pe represiune şi deportare;

19. constată cu mare îngrijorare faptul că, deşi recunoaşte că actualele condiţii de pe piaţa forţei de muncă creează inegalităţi între sexe, de exemplu în ceea ce priveşte diferenţa de remunerare şi segregarea profesională şi sectorială, Cartea verde a Comisiei ignoră în întregime obligaţiile şi responsabilităţile faţă de Foaia de parcurs pentru egalitatea între sexe;

20. constată, tot cu mare îngrijorare, faptul că, deşi recunoaşte că femeile se confruntă cu un dezechilibru între viaţa lor profesională şi cea privată, Cartea verde ignoră necesitatea urgentă a unor acţiuni pentru a reconcilia viaţa profesională şi viaţa privată cu provocările demografice, toate acestea în conformitate cu Pactul european pentru egalitatea între sexe şi cu Comunicarea Comisiei privind viitorul demografic al Europei;

21. subliniază faptul că inegalitatea între sexe şi sarcina totală de muncă a femeilor vor continua să crească dacă se stimulează în continuare ocuparea locurilor de muncă de către femei fără ca îngrijirea copiilor şi muncile casnice efectuate de femei să fie luate în considerare;

22. subliniază necesitatea garantării efective, în toată Comunitatea, a dreptului la muncă a lucrătorilor care operează într-un context transnaţional, indiferent de statul membru în care lucrează, luând în considerare faptul că mulţi dintre aceşti lucrători sunt femei;

23.  subliniază faptul că termenul „flexicuritate” este, de fapt, înşelător: acesta sugerează o mai mare flexibilitate şi securitate pentru angajaţi, în timp ce consecinţele reale sunt o mai mare flexibilitate pentru angajator, atât timp cât condiţiile actuale ale pieţei de muncă nu garantează drepturi sociale pentru toţi şi nu oferă lucrătorilor instrumentele necesare pentru a avea un cuvânt de spus în stabilirea programului de lucru şi în adaptarea acestuia la nevoile lor;

24. subliniază necesitatea clarificării sensului termenului „lucrător” în întreaga Comunitate şi a drepturilor comune de care beneficiază lucrătorii, indiferent de statutul lor profesional;

25. invită statele membre să-şi menţină sprijinul acordat dezvoltării dialogului tripartit între autorităţile publice, angajatori şi organizaţiile sindicale, pentru a ţine seama de particularităţile realităţilor sociale şi de noile nevoi care apar în cadrul relaţiilor de muncă şi pentru a găsi un echilibru între responsabilităţile şi interesele fiecărei părţi;

26. subliniază faptul că creşterea economică nu trebuie să se realizeze în detrimentul drepturilor sociale ale angajaţilor, în special în ceea ce priveşte femeile şi grupurile vulnerabile, precum minorităţile;

27. solicită Comisiei, în coordonare cu statele membre, să efectueze o evaluare periodică a impactului acţiunilor întreprinse, în vederea luării măsurilor necesare pentru a corecta acele aspecte în care nu au existat progrese semnificative în ceea ce priveşte egalitatea între sexe.

PROCEDURĂ

Titlu	Modernizarea legislaţiei muncii pentru a face faţă provocărilor secolului XXI
Numărul procedurii	2007/2023(INI)
Comisia competentă în fond	EMPL
Aviz emis de către                       Data anunţului în plen	FEMM 15.2.2007
Cooperare consolidată - data anunţului în plen
Raportor pentru aviz :                Data numirii	Kartika Tamara Liotard 24.1.2007
Raportorul pentru aviz substituit
Examinare în comisie	11.4.2007		2.5.2007
Data adoptării	2.5.2007
Rezultatul votului final	+: –: 0:	12 1 6
Membri titulari prezenţi la votul final	Katerina Batzeli, Edit Bauer, Ilda Figueiredo, Věra Flasarová, Anneli Jäätteenmäki, Lívia Járóka, Urszula Krupa, Pia Elda Locatelli, Astrid Lulling, Siiri Oviir, Marie Panayotopoulos-Cassiotou, Christa Prets, Amalia Sartori, Eva-Britt Svensson, Anna Záborská
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Anna Hedh, Kartika Tamara Liotard, Marusya Ivanova Lyubcheva, Heide Rühle
Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final	Daciana Octavia Sârbu
Observaţii (date disponibile într-o singură limbă)	...

PROCEDURĂ

Titlu

Modernizarea legislaţiei muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea

Numărul procedurii

2007/2023(INI)

Comisia competentă în fond                      Data anunţării în plen a autorizării

EMPL 15.2.2007

Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare           Data anunţului în plen

IMCO 15.2.2007

ECON 15.2.2007

FEMM 15.2.2007

Avize care nu au fost emise   Data deciziei

ITRE 12.4.2007

Cooperare consolidată   Data anunţului în plen

NO

Raportor(i)                    Data numirii

Jacek Protasiewicz 13.12.2006

Raportor(i) substituit (substituiţi)

José Albino Silva Peneda

Examinare în comisie

8.5.2007

15.5.2007

Data adoptării

18.6.2007

Rezultatul votului final

+ - 0

40 1 5

Membri titulari prezenţi la votul final

Jan Andersson, Alexandru Athanasiu, Edit Bauer, Emine Bozkurt, Iles Braghetto, Philip Bushill-Matthews, Milan Cabrnoch, Alejandro Cercas, Ole Christensen, Luigi Cocilovo, Jean Louis Cottigny, Proinsias De Rossa, Harlem Désir, Harald Ettl, Richard Falbr, Ilda Figueiredo, Stephen Hughes, Karin Jöns, Ona Juknevičienė, Jean Lambert, Raymond Langendries, Bernard Lehideux, Elizabeth Lynne, Thomas Mann, Jiří Maštálka, Ana Mato Adrover, Maria Matsouka, Mary Lou McDonald, Elisabeth Morin, Csaba Őry, Jacek Protasiewicz, Bilyana Ilieva Raeva, Elisabeth Schroedter, José Albino Silva Peneda, Kathy Sinnott, Gabriele Stauner

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Françoise Castex, Marian Harkin, Anna Ibrisagic, Claude Moraes, Roberto Musacchio, Ria Oomen-Ruijten, Anja Weisgerber, Glenis Willmott

Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final

Alfonso Andria, Tatjana Ždanoka

Data depunerii

Observaţii (date disponibile într-o singură limbă)