RAPORT privind gestionarea activelor II

23.11.2007 - (2007/2200(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportor: Wolf Klinz

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind gestionarea activelor II

(2007/0000(INI))

Parlamentul European,

-     având în vedere Cartea Albă privind îmbunătăţirea cadrului pieţei unice a fondurilor de investiţii (COM(2006)0686),

-     având în vedere Directivele 2001/107/CE[1] şi 2001/108/CE[2] ale Parlamentului European şi ale Consiliului din 21 ianuarie 2002, ambele de modificare a Directivei 85/611/CEE[3], privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în vederea reglementării societăţilor de gestionare şi a prospectelor de emisiune simplificate, respectiv în ceea ce priveşte plasamentele OPCVM,

-     având în vedere Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare[4] (DPIF),

-     având în vedere Directiva 2005/1/CE[5] a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2005 de instituire a unei noi structuri de organizare pentru comitetele competente din domeniul serviciilor financiare,

-     având în vedere Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale[6] (directiva privind fondurile de pensii),

-     având în vedere Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări[7] (directiva privind intermedierea de asigurări ) şi Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă[8],

-     având în vedere Rezoluţia sa din 15 ianuarie 2004 privind viitorul fondurilor speculative şi produselor derivate[9],

-     având în vedere raportul din 7 mai 2004 al grupului de experți în gestionarea activelor și rapoartele grupului de experți din iulie 2006, precum și Rezoluția sa din 27 aprilie 2006 privind gestionarea activelor[10],

-     având în vedere avizul Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CAERPVM) privind clarificarea anumitor definiţii referitoare la activele eligibile pentru investiţii ale OPCVM, emis la 26 ianuarie 2006 şi transmis Comisiei Europene (CAERPVM/06-005),

-     având în vedere „Raportul privind stabilitatea financiară mondială: evoluţia şi provocările pieţei” al Fondului Monetar Internaţional, publicat în aprilie 2007,

-     având în vedere raportul anual 2006 al BCE, capitolul IV: Stabilitatea şi integrarea financiară, publicat în aprilie 2007,

-     având în vedere Directiva 2006/73/CE a Comisiei din 10 august 2006 de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice şi condiţiile de funcţionare aplicabile întreprinderilor de investiţii, precum şi termenii definiţi în sensul respectivei directive[11] (directiva de punere în aplicare a DPIF),

-     având în vedere recomandările CAERPVM privind stimulentele care decurg din DPIF, publicate în mai 2007 (CAERPVM/07-228b),

-     având în vedere Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare[12] (directiva privind prospectul),

-     având în vedere Propunerea Comisiei de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind iniţierea activităţii de asigurare şi reasigurare şi exercitarea acesteia (COM(2007)0361 - C6-0231/2007 - 2007/0143(COD)) (directiva Solvabilitate II),

-     având în vedere concluziile Consiliului ECOFIN din 8 mai 2007,

-     având în vedere raportul Forumului pentru stabilitate financiară privind instituţiile cu o rată de îndatorare a capitalului foarte ridicată, publicat la 19 mai 2007,

-     având în vedere raportul grupului de conducere al OECD, publicat în mai 2007, intitulat „Rolul surselor private de capital în guvernarea corporativă: despre rolul fondurilor de capital privat şi fondurilor speculative «activiste» (activist hedge funds)”,

-     având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

-     având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A6‑0460/2007),

A.  întrucât, în prezenta rezoluţie, Parlamentul nu intenţionează nici să abordeze cele cinci măsuri legislative prevăzute în cadrul pachetului de revizuire OPCVM III, şi anume facilitarea procedurii de notificare, punerea în practică a unui pașaport al societăților de gestionare, revizuirea prospectului simplificat şi crearea unui cadru aplicabil fuziunilor de fonduri de investiţii şi a unui cadru pentru administrarea în comun a activelor, nici să discute modificări ale cooperării în materie de control prevăzute în aceste cinci domenii;

B.   întrucât Parlamentul European intenţionează să îşi exercite pe deplin rolul în crearea unei pieţe europene a fondurilor de investiţii care să prezinte un grad sporit de integrare, mergând mai departe de cadrul simplei revizuiri viitoare a Directivei 85/611/CEE, astfel cum a fost modificată, în special, prin Directivele 2001/107/CE şi 2001/108/CE (directiva OPCVM III);

C.  întrucât fondurile imobiliare deschise şi fondurile de fonduri speculative, precum şi alte fonduri nearmonizate de investiții pentru investitorii individuali nu sunt incluse în prezent în cadrul OPCVM şi, prin urmare, nu beneficiază de un paşaport european, fapt care limitează atât diversitatea produselor de investiţii disponibile investitorilor individuali, cât şi strategia de investiţii a OPCVM;

D.  întrucât diferitele regimuri şi practici naţionale în materie de plasamente private constituie un obstacol pentru investitorii sofisticaţi în activitatea de plasare transfrontalieră a produselor de investiţii;

E.   întrucât cerinţele de divulgare divergente pentru OPCVM, faţă de alte produse de investiţii concurente, diferitele norme fiscale naţionale privind fuziunile transfrontaliere de fonduri de investiţii, barierele în calea gestionării fondurilor, precum şi responsabilităţile divergente ale depozitarilor reprezintă un obstacol în calea asigurării unor condiţii de concurenţă echitabilă, creşterii competitivităţii şi consolidării pieţei europene a fondurilor de investiţii;

F.   întrucât au existat numeroase concepții greșite privind diferitele mijloace alternative de investiții și întrucât instrumente precum fondurile speculative și fondurile de capital privat diferă între ele în privința modului de constituire, a obiectivelor politicii de investiții și a controlului gestionării,

Fondurile nearmonizate de investiții pentru investitorii individuali

1.   Salută crearea unui grup de experţi privind fondurile imobiliare deschise, dar regretă faptul că nu s-a acordat aceeaşi prioritate, de către Comisie, problemei fondurilor de fonduri speculative; aşteaptă cu interes atât raportul grupului de experţi privind fondurile imobiliare deschise, cât şi rezultatele studiului Comisiei privind fondurile nearmonizate de investiţii pentru investitorii individuali, în vederea creării unei pieţe unice a acestor produse;

2.   solicită Comisiei să examineze o viitoare extindere a domeniul de aplicare al articolul 19 alineatul (1) din directiva OPCVM III privind activele eligibile la fondurile imobiliare deschise și la fondurile de fonduri speculative, ținând cont de faptul că indicii fondurilor de investiții speculative sunt deja eligibili; subliniază necesitatea unei evaluări complete a impactului riscurilor şi beneficiilor acestei schimbări, acordând astfel o atenție deosebită protecţiei mărcii OPCVM; subliniază că acest lucru nu trebuie să întrerupă revizuirea în curs de desfășurare a directivei OPCVM III;

3.   consideră că, după luarea în considerare a concluziilor raportului grupului de experți și a studiului Comisiei, menţionate anterior, ar trebui să se ia în calcul crearea unui cadru de organizare a pieţei unice pentru fondurile imobiliare deschise, fondurile de fonduri speculative şi alte fonduri nearmonizate de investiţii pentru investitori individuali, în calitate de produse reglementate la nivelul UE, susţinute de o evaluare a impactului şi ținând cont pe deplin de chestiunile legate de diversificare, lichidate și evaluare; subliniază că acest lucru nu trebuie să întrerupă revizuirea în curs de desfășurare a directivei OPCVM III;

Regimul plasamentelor private

4.   solicită un cadru armonizat pentru plasamentele private la nivelul UE, în vederea consolidării integrării pieţei unice, bazat pe o evaluare detaliată a impactului; subliniază faptul că un astfel de regim trebuie să asigure participanţilor certitudinea juridică necesară, dar nu trebuie să implice o reglementare excesivă care să constituie o povară în plus pentru activităţile private de plasament între investitori sofisticaţi şi bine informaţi, prin impunerea unor cerinţe prea detaliate sau prescriptive; reiterează că o suprareglementare la nivel național nu ar trebui să fie posibilă;

5.   consideră că un regim al plasamentelor private ar trebui să se aplice tuturor fondurilor deschise de investiţii, inclusiv fondurilor reglementate europene şi naţionale, precum şi fondurilor reglementate din ţări terţe; este, totuşi, convins de importanţa soluţionării problemei accesului reciproc pe piaţă, atunci când este cazul; prin urmare, invită Comisia să negocieze astfel de acorduri cu ţări terţe, în special cu Statele Unite, şi solicită Comisiei să abordeze această chestiune în cadrul Consiliului economic transatlantic;

6.   îşi exprimă convingerea că definiţia persoanelor eligibile să investească este fundamentală; sugerează că ar trebui luate în considerare actualele categoriile de investitori prevăzute în DPIF şi în directiva privind prospectul; susţine o definiţie extinsă a investitorului sofisticat; cu toate acestea, subliniază că, în pofida legislaţiei în vigoare, rămân câteva chestiuni nerezolvate, cum ar fi criteriile venitului anual şi restricţiile de transfer care interzic investitorului sofisticat, eligibil să investească în cadrul unui astfel de regim al plasamentelor private, să îşi vândă produsul investitorilor individuali;

7.   sugerează ca, într-o primă etapă, în revizuirea din 2008 a directivei OPCVM III să fie introdusă o derogare pentru OPCVM de la procesul de notificare, această derogare limitându-se la un număr mic de investitori foarte sofisticați, cum ar fi clienții profesionali în sensul DPIF;

8.   consideră că, în a doua etapă, regimul plasamentelor private ar trebui extins la alte produse, la un tip de investitor sofisticat mai larg definit şi ar trebui să prevadă o derogare generală de la reglementările locale în materie de comercializare; solicită Comisiei să determine, până în vara anului 2008, dacă orientările CAERPVM sunt suficiente sau sunt necesare măsuri legislative;

9.   își exprimă convingerea că un cadru european pentru regimul plasamentelor private ar trebui să se aplice doar plasamentelor private transfrontaliere și că, în acest caz, ar trebui să aibă prioritate în faţa normelor naţionale; cu toate acestea, nu ar trebui să înlocuiască normele naţionale privind plasamentele private interne; este, cel puţin într-o primă etapă, în favoarea unui regim bazat pe îndrumările CAERPVM, dar subliniază faptul că, pentru a se asigura o mai mare certitudine juridică, ar trebui analizată necesitatea unor măsuri legislative europene;

10. invită Comisia să examineze și să îndepărteze obstacolele fiscale din calea plasamentelor transfrontaliere ale acestor produse;

Distribuția, transparența și cultura financiară

11. consideră că plata unor comisioane reprezintă un mijloc acceptabil de remunerare; în același timp, subliniază faptul că informarea investitorilor, inclusiv transparența taxelor, este esențială pentru a permite investitorilor să ia decizii mai bine documentate și pentru a intensifica concurența; salută prevederile DPIF privind divulgarea taxelor, dar reaminteşte că DPIF nu se aplică tuturor produselor de investiţii concurente;

Produse concurente

12. consideră că, în cazul costurilor și taxelor, cerințele privind divulgarea acestora la punctele de vânzare, precum și cerințele de informare permanentă în privința riscurilor și rezultatelor ar trebui să se aplice în mod egal nu doar OPCVM, ci și tuturor produselor concurente [cum ar fi certificatele, bonurile, asigurările de viață cu componentă investițională (de tip unit-linked)]; recunoaște, totuși, că este imposibilă stabilirea unei comparații perfecte între diferitele tipuri de produse de investiții;

13. solicită, în acest sens, revizuirea, cel mai târziu până la sfârşitul anului 2008, a cadrului legislativ privind comercializarea, consilierea şi vânzarea tuturor produselor de investiţii cu amănuntul, în special a viitoarei directive Solvabilitate II, a directivei privind intermedierea de asigurări şi a directivei OPCVM III, pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabilă şi o abordare coerentă în materie de protecţie a investitorilor; invită Comisia să solicite comitetelor de nivel 3 un aviz tehnic în acest domeniu, ţinând cont, în acelaşi timp, de diversitatea produselor şi a canalelor de distribuţie;

14. solicită Comisiei să examineze în ce măsură un cod de conduită produs de actorii din acest sector ar putea contribui la creșterea transparenței taxelor, ţinând cont de efectele pozitive şi negative ale codului de conduită în sectorul post-tranzacţionare;

15. salută recomandarea CAERPVM de a trata în acelaşi mod plăţile sau beneficiile nemonetare de care se bucură sau pe care le generează o persoană juridică în cadrul aceluiaşi grup care oferă doar propriile produse (fonduri interne) şi cele de care se bucură sau pe care le generează orice altă persoană juridică în cadrul unor firme cu arhitectură deschisă (fonduri aparţinând terţilor)[13];

16. constată că în temeiul articolului 26 din directiva de punere în aplicare a DPIF, dispozițiile privind stimulentele se aplică plăților sau beneficiilor nemonetare dintre două entități juridice distincte, în timp ce produsele care sunt produse și distribuite de aceeași entitate juridică nu intră în sfera de aplicare a articolului 26; solicită Comisiei să examineze impactul concret al articolului 26 asupra distribuției produselor concurente și, prin urmare, asupra arhitecturii deschise;

17. recunoaște faptul că urmărirea comisioanelor, în special a taxelor de retrocesiune, este o operație costisitoare și care necesită mult timp, de așteptat să se intensifice în condițiile unei arhitecturi din ce în ce mai deschise; în consecință, solicită sectorului să examineze în ce măsură standardele comune din UE privind monitorizarea adecvată a pozițiilor instrumentelor financiare sunt necesare, cum ar fi standardele de identificare a distribuitorilor sau de furnizare de date precum formatele fișierelor de date, protocoalele de transmitere a datelor, frecvența raportărilor;

18. solicită CAERPVM să prezinte un raport privind impactul în 2008 al articolului 26 din directiva de punere în aplicare a DPIF asupra mecanismelor privind comisioanele în natură și comisioanele globale de curtaj (softing și bundling) și să examineze, luând în considerare iniţiativele existente şi posibilele iniţitiative viitoare de autoreglementare ale sectorului, dacă un control comun în UE ar fi benefic investitorilor;

19. împărtășește îngrijorarea exprimată în Cartea verde a Comisiei privind extinderea cadrului UE pentru fondurile de investiții (COM(2005)0314) în legătură cu apariția fondurilor garantate, având o denumire înşelătoare, atunci când acestea nu sunt susținute de cerințe în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu; prin urmare, invită Comisia să propună un mecanism adecvat prin care să se garanteze că aceste fonduri răspund unor criterii la nivel comunitar, de exemplu cerinţelor în materie de capital, pentru a asigura o protecţie eficientă a consumatorilor; observă, în acest context, că cerinţele de control trebuie să fie coerente şi stricte atât din punct de vedere calitativ, în ceea ce priveşte standardele de gestionare a riscurilor, cât şi din punct de vedere cantitativ, în ceea ce priveşte cerinţele de capital;

Interacţiunea OPCVM-DPIF

20. salută intenția Comisiei de a soluționa, într-un vademecum, eventualele diferende între prevederile directivei OPCVM III și DPIF în materie de distribuție, stimulente și norme de conduită profesională; regretă, totuşi, faptul că aceste orientări nu au fost publicate de către Comisie înainte de punerea în aplicare a DPIF de către statele membre; invită Comisia să ia în considerare legile şi dispoziţiile de punere în aplicare ale statelor membre, să clarifice statutul juridic al vademecumului şi legătura acestuia cu măsurile de nivel 3 ale CAERPVM, precum şi cu întrebările şi răspunsurile Comisiei privind DPIF;

Cultura financiară

21. subliniază faptul că cerințele similare de transparență la punctul de vânzare pentru produsele concurente în ceea ce privește costurile, riscurile și rezultatele ajută investitorul să ia o hotărâre documentată, doar dacă acesta posedă cunoștințe solide și are o înțelegere de bază a funcționării diferitelor produse de investiții; evidențiază, prin urmare, necesitatea culturii financiare;

Impozitarea fuziunilor transfrontaliere de fonduri de investiţii

22. observă cu regret că în multe jurisdicții fuziunile transfrontaliere sunt în continuare impozabile în timp ce fuziunile la nivel național nu sunt impozabile; consideră că, din moment ce investitorii nu pot să influențeze astfel de evenimente și ar trebui tratați în mod egal, fuziunile transfrontaliere și cele la nivel național ar trebui să fie ghidate de principiul neutralității fiscale;

23. invită Comisia să pregătească în 2008 o directivă privind impozitarea fuziunilor de fonduri de investiții respectând principiul neutralității fiscale prevăzut în Directivele 90/434/CEE[14] și 2005/56/CE[15]; subliniază faptul că scopul nu este armonizarea impozitelor, ci garantarea neutralității fiscale a fuziunilor transfrontaliere și a celor la nivel național în cazul în care investitorul își păstrează investiția în respectivul fond înainte și după fuziune sau în cazul în care investitorul își retrage investiția ca urmare a intenției de fuziune, înainte ca aceasta să aibă loc;

24. consideră că, din motive practice, neutralitatea fiscală ar trebui aplicată, într-o primă etapă, doar fuziunilor OPCVM, iar ulterior tuturor celorlalte fonduri;

25. subliniază importanța crucială a coordonării controlului produselor OPCVM și non-OPCVM și îndeamnă la eforturi sporite în vederea schimbului de informații și de cooperare practică între autoritățile financiare;

Politica de investiţii şi gestionarea riscurilor

26. regretă că orientările actuale ale politicilor de investiții au condus la excluderea din sfera de eligibilitate a unor active precum fondurile de fonduri speculative și fondurile imobiliare deschise, în timp ce CAERPVM consideră eligibile active relativ volatile și mai puțin transparente, cum ar fi indicii fondurilor de investiții speculative;

27. consideră că definirea activelor eligibile și stabilirea limitelor de investiții nu garantează calitatea în gestionarea investițiilor și că aceasta poate chiar da investitorilor individuali o falsă impresie de securitate; sugerează, prin urmare, că ar trebui să se ia în considerare, pe termen mediu, trecerea de la o abordare prescriptivă la o abordare care, fondată pe principii și bazată pe gestiunea activ-pasiv, să constituie o modalitate mai avansată de diversificare a riscurilor; subliniază că nu ar trebui amânată actuala revizuire a directivei OPCVM III prin deschiderea acum a unei discuții de principiu privind schimbările menționate anterior; subliniază necesitatea de a analiza cu atenţie efectul respectivelor schimbări asupra performanţelor OPCVM şi a mărcii OPCVM;

28. consideră că introducerea unor dispoziții fondate pe principii privind sistemele de gestionare a riscurilor de nivel 1 ar putea contribui la creșterea convergenței în cazul practicilor de control; așteaptă, prin urmare, ca, odată ce activitatea legislativă privind revizuirea directivei OPCVM III a fost încheiată, Comisia să redacteze o listă de criterii fondate pe principii pentru uzul sistemelor de gestionare a riscurilor, ținând cont de faptul că asemenea sisteme ar trebui să corespundă profilului individual de risc al fiecărui fond; solicită Comisiei să examineze dacă societățile de gestionare ar trebui să fie obligate să explice pertinenţa unui anume sistem și dacă o cerință generală de autorizare prealabilă a sistemelor de gestionare a riscurilor de către autoritatea de supraveghere sau dacă un rol mai clar al depozitarului în controlul activităților investiționale sunt necesare; invită CAERPVM să îşi finalizeze activitatea în ceea ce priveşte armonizarea sistemelor de măsurare a riscurilor;

29. consideră că este necesar, în vederea întăririi încrederii investitorilor, ca toate societățile de gestionare constituite sub formă de societăți pe acţiuni și toate societățile de distribuţie cotate la bursă să se supună reglementărilor naționale privind guvernarea corporativă din țara acestora de reședință, precum și normelor comunitare privind guvernarea corporativă;

Gestionarea fondurilor

30. salută iniţiative precum Grupul de standardizare a gestionării fondurilor de investiţii din cadrul EFAMA, Eurofi şi alte iniţiative la nivel național de creştere a eficienţei gestionării fondurilor; consideră că trebuie să se ia măsuri de către Comisie în cazul în care sectorul nu înregistrează progrese semnificative până la sfârșitul anului 2009 în ceea ce privește sporirea utilizării gestionării electronice și standardizate a fondurilor de investiții;

31. atrage atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă distribuitorii mici şi mijlocii, precum şi distribuitorii având o activitate transfrontalieră limitată, în momentul în care realizează trecerea la soluţii automatizate şi standardizate;

32. ia în considerare ideea că niște termene limită standardizate privind decontarea ar putea constitui un stimulent pentru o mai mare automatizare, pentru simplificarea și clarificarea gestionării comenzilor și reducerea ratelor de eroare[16];

33. ia în considerare ideea de a crea un proces standardizat care să faciliteze accesul la date fiabile și standardizate privind fondurile transfrontaliere, de exemplu, dacă este cazul, susținute de o bază europeană de referințe în materie de fonduri, conținând date statice, cum ar fi datele privind prospectul şi gestionarea; subliniază necesitatea supravegherii pentru a garanta că datele sunt actualizate și fiabile[17];

Depozitarul

34. regretă faptul că unele state membre nu permit sucursalelor instituțiilor de credit din Uniunea Europeană să acționeze în calitate de depozitari, chiar dacă acestea sunt reglementate la nivelul UE, în conformitate cu legislația comunitară privind serviciile financiare; prin urmare, solicită Comisiei ca, în cadrul revizuirii din 2008 a directivei OPCVM III, să ia măsurile legislative necesare pentru a permite respectivelor sucursale ale instituţiilor de credit să acţioneze în calitate de depozitari şi să clarifice modalităţile unei cooperări eficiente în domeniul controlului;

35. consideră că o definiție armonizată a funcțiilor depozitarului ar putea contribui la o mai bună înțelegere și cooperare între autoritățile de reglementare, precum și la garantarea unui nivel omogen de protecție a investitorilor în toată Europa; cu toate acestea, recunoaște dificultatea depășirii diferențelor naționale, în special a celor privind dreptul proprietății, condițiile răspunderii și normele de protecție în caz de insolvabilitate; solicită o analiză suplimentară a obstacolelor juridice care ar trebui îndepărtate pentru a realiza o armonizare a funcţiilor depozitarilor, luând în considerare studiile existente privind diferitele roluri şi responsabilităţi ale depozitarilor la nivel comunitar;

36. atrage atenția asupra faptului că un pașaport al depozitarului nu ar trebui introdus decât după ce s-a realizat o armonizare completă a rolului și responsabilităților depozitarului; subliniază faptul că, înaintea de a lua orice decizie, trebuie să se examineze cu atenție interacțiunea dintre pașaportul depozitarului, pașaportul societății de gestionare, fondul de investiții și autoritatea de reglementare;

37. solicită Comisiei să examineze impactul utilizării extinse a produselor cu un grad ridicat de complexitate (de exemplu, produsele derivate, inclusiv derivatele de credit și indicii, inclusiv indicii fondurilor de investiții speculative) asupra eficienței funcției de control a depozitarului;

Procesul Lamfalussy

38. subliniază importanţa garantării posibilităţii de a alege instrumentele de punere în aplicare pe baza conţinutului şi obiectivelor legislaţiei subiacente de nivel 1; invită Comisia să propună un temei juridic de nivel 1 care să fie folosit atât pentru punerea în aplicare a directivelor, cât și a regulamentelor de punere în aplicare de nivel 2; atrage atenția că noua procedură de reglementare cu control trebuie să se aplice tuturor măsurilor de nivel 2;

Fondurile speculative

39. evidențiază faptul că, deşi potenţialul lor impact sistemic este în continuare incorect înţeles, investiţiile alternative precum activitățile fondurilor speculative contribuie adesea la creșterea lichidității pieței, la repartizarea riscurilor, în special pentru portofoliile tradiţionale, și la intensificarea concurenței între formatorii de piață și intermediari, precum și la o analiză internă utilă care contribuie la îmbunătățirea informațiilor și la stabilirea mai eficientă a prețurilor;

40. consideră că transparența și comunicarea sunt, pentru investitori și pentru autoritățile de supraveghere, de o importanță crucială și așteaptă ca viitoarele propuneri ale Organizației internaționale a comisiilor de valori (OICV) să aducă mai multă claritate în acest sens; îndeamnă sectorul să stabilească un cod de conduită privind evaluarea portofoliilor, sistemele de gestionare a riscurilor, transparența structurii taxelor și o mai bună cunoaștere a strategiilor de investiții; solicită Comisiei să joace un rol mai activ în dezbaterile pe această temă (de exemplu, în cadrul G8);

41. își exprimă convingerea că investitorilor individuali nu ar trebui să le fie interzis accesul în sine la fondurile speculative; subliniază, cu toate acestea, că reglementarea adesea insuficientă a fondurilor speculative şi a activităţilor acestora impune respectarea unor condiții stricte de acces pentru investitorii individuali; subliniază că niște criterii clare de eligibilitate a investitorilor și o reglementare a riscurilor la care sunt supuse contrapartidele sunt esențiale; subliniază, în același timp, că entitățile reglementate prin DPIF se supun testelor de evaluare a caracterului adecvat și a pertinenței, ca măsură împotriva vânzărilor frauduloase;

42. consideră că problemele stabilității financiare trebuie rezolvate la nivel mondial, prin consolidarea cooperării autorităților de control și a băncilor centrale, în cadrul organismelor internaționale, cum ar fi Organizația internațională a comisiilor de valori (OICV), precum și printr-un dialog periodic între guverne și autoritățile legislative; îndeamnă Comisia, BCE şi CAERPVM să preia un rol activ în stimularea acestui dialog și în propunerea de măsuri corespunzătoare, acolo unde este necesar;

43. consideră că fondurile speculative pot contribui la îmbunătățirea practicilor de guvernare corporativă prin sporirea numărului de investitori care își exercită în mod activ și documentat drepturile de acționari; este, totuşi, conștient de pericolul ca unele fonduri speculative să le crească acestora drepturile de vot la costuri mici, prin diferite mecanisme precum darea şi luarea de titluri cu împrumut; recunoaște că luarea de titluri cu împrumut nu este utilizată doar de fondurile speculative; sugerează Comisiei să examineze fezabilitatea şi aplicabilitatea unei prevederi care să stipuleze că atunci când titlurile sunt deţinute în numele investitorilor, un acord privind împrumutul de titluri trebuie să includă dreptul proprietarului acţiunilor de a-şi retrage prompt acţiunile, în cazul în care nu are loc nici o retragere, beneficiarul împumutului ar trebui să îşi poată exercita dreptul de vot doar în conformitate cu instrucţiunile primite de la proprietarul acţiunilor;

Fonduri de capital privat

44. consideră că fondurile de capital privat reprezintă o sursă importantă de capital iniţial, de creştere şi restructurare, nu doar pentru marile societăţi comerciale cotate ci şi pentru IMM-uri; totuşi cunoaşte, de asemenea, situaţii în care un nivel ridicat de îndatorare a supus întreprinderile şi angajaţii acestora unor riscuri considerabile, atunci când organele lor de conducere nu au mai fost în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile de rambursare;

45. subliniază importanţa, atât faţă de investitori, cât şi faţă de autorităţile de control, a transparenţei privind taxele şi modalităţile de constituire a fondurilor, în special în cazul în care contribuie la îmbunătăţirea situaţiei financiare a societăţii comerciale delistate, precum şi a obiectivelor privind gestionarea, mai ales în cazul restructurării marilor societăţi;

46. consideră că este esențial să se reglementeze atât riscurile contrapartidelor cât și criteriile clare de eligibilitate ale investitorilor, pentru a limita riscurile cu care se confruntă investitorii individuali în ceea ce privește fondurile de capital privat;

47. recunoaște că efectele ocupării forței de muncă sunt deseori motive de îngrijorare a opiniei publice; observă că datele disponibile se contrazic în ceea ce privește efectul lor cumulat asupra nivelului general de ocupare a forței de muncă; invită Comisia să furnizeze o analiză mai bună;

48. îşi exprimă convingerea că este necesară o analiză mai aprofundată pentru a înţelege mai bine efectul unor investiţii alternative precum fondurile speculative, pe de o parte, şi fondurile de capital privat, pe de altă parte, asupra stabilităţii financiare, guvernării corporative, posibilităţilor de alegere şi protecţiei consumatorilor, precum şi asupra ocupării forţei de muncă; aşteaptă cu interes examinarea acestor aspecte în viitoarele rapoarte parlamentare privind fondurile speculative şi fondurile de capital privat, bazate pe rezultatele studiilor comandate în august 2007 (IP/A/ECON/IC/2007-23); sugerează ca aceste rapoarte să analizeze, printre altele, următoarele aspecte:

-în ce măsură un cod de conduită produs de actorii din acest sector este suficient pentru a îmbunătăţi stabilitatea financiară şi protecţia investitorilor sau dacă autorităţile legislative şi de control trebuie să ia mai multe măsuri în ceea ce priveşte cerinţele de divulgare prin impunerea unor standarde minime de raportare şi prin reglementarea activităţii actorilor relevanţi;

-în ce măsură există un interes sau chiar o necesitate pentru o etichetă europeană pentru instrumentele de investiţii alternative şi, dacă este cazul, care ar putea fi criteriile pentru a face distincţia între diferitele categorii de active care ar intra sub incidenţa acestui cadru UE;

-condiţiile în care ar putea fi permis accesul investitorilor individuali la aceste categorii de active;

49. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

• [1]  JO L 41, 13.2.2002, p. 20.
• [2]  JO L 41, 13.2.2002, p. 35.
• [3]  Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3), modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE (JO L 79, 24.3.2005, p. 9).
• [4]  JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
• [5]  JO L 79, 24.3.2005, p. 9.
• [6]  JO L 235, 23.9.2003, p. 10.
• [7]  JO L 9, 15.1.2003, p. 3.
• [8]  JO L 345, 19.12.2002, p. 1.
• [9]  JO C 92 E, 16.4.2004, p.407.
• [10]  JO C 296 E, 6.11.2006, p.257.
• [11]  JO L 241, 2.9.2006, p. 26.
• [12]  JO L 345, 31.12.2003, p. 64.
• [13]  Recomandarea CAERPVM privind stimulentele care decurg din DPIF, mai 2007.
• [14]       Directiva 90/434/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, scindărilor, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre (JO L 225, 20.8.1990, p. 1 ), modificată ultima dată prin Directiva 2006/98/CE (JO L 363, 20.12.2006, p. 129).
• [15]       Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni (JO L 310, 25.11.2005, p. 1).
• [16]  Soluție discutată în Studiul Eurofi 2007: Optimizarea distribuției transfrontaliere și a gestionării fondurilor de investiții în UE.
• [17]  Una dintre opțiunile discutate în Studiul Eurofi 2007: Optimizarea distribuției transfrontaliere și a gestionării fondurilor de investiții în UE.

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Importance of the fund industry

The investment fund industry is not only a significant part of the financial system, but also contributes to the stability of the economic and social system by channelling savings into productive investments.

The cornerstone of the EU framework for investment funds is the 1985 UCITS Directive which has led to the creation of a large and growing market for retail funds within the EU. Today, with € 6.213 billion invested in UCITS, this segment accounts for 78,9 % of the European fund market[1].

II. The White Paper

The European Commission analyses in its White Paper (COM 2006/686) published in November 2006 that the current UCITS provisions do not keep pace with the new competitive challenges and the changing needs of European investors. It foresees a progressive development of the existing framework through a targeted revision of the UCITS III Directive (notification procedure, simplified prospectus, pooling, mergers, supervisory cooperation). This revision will not be subject of this report because Parliament will amend the forthcoming proposal within the regular co-decision process which is about to start in early 2008. The rapporteur wants to comment on a number of fields beyond the limited revision of UCITS III but covered by the White Paper as well as on issues that have not been raised by the Commission.

III. Scope of the report

1. Non-harmonised retail funds

A large range of non-UCITS funds are becoming more and more attractive to retail investors, but suffer from the absence of a passport and by consequence, retail investors across the single market have limited consumer choice.

Real estate funds are one of the largest categories of nationally regulated investment products. At the end of 2006, there were around € 188 billion in assets under management in real estate funds in the EU[2]. Open-ended property funds allow investors to diversify their portfolio with an asset class that benefits from low volatility and a low correlation with other asset classes (i.e. equity, bonds).

Funds of hedge funds are available to retail investors in several Member States. In 2002, assets in these products had totalled € 14 billion, but by the end of December 2006 this figure increased to € 73 billion[3]. Funds of hedge funds can offer portfolio diversification through exposure to various asset classes and strategies, thus reducing the risk inherent in single-strategy hedge funds.

2. Private Placement Regime

Several Member States have their own private placement regimes which differ substantially in terms of regulatory framework and general functioning. In April 2007, the Commission launched a call for evidence for a European private placement regime. The Commission defines it as a method of investment product sale in a non-regulated space where buyer and seller can conduct transactions under certain conditions that exempt them from requirements of public offering. The products on offer can either be harmonised (UCITS), non-harmonised or even off-shore products. Until now there has not been a clear decision as to whether such a regime should be open to all products, who should be eligible to invest and who to provide (place), and whether an originally privately placed product could be sold on to retail investors. Moreover, it is still open how to define the borderline between public offering and private placement and which parts of the already existing regulatory framework could be used for the construction of a European private placement regime (MiFID: eligible counterparties / professional client; Prospectus Directive: qualified investor).

3. Distribution and fees

Investors do not only have access to UCITS, but also to similar and therefore competing investment products under different legal frameworks, such as structured products (i.e. certificates and notes) and life insurance products (i.e. unit-linked). Given the increasingly open architecture of distribution, the appropriate comparison of cost, valuation, performance and risk is even more important for retail investors. However, it must be recognised that full comparability and hence an identical level playing field are unlikely to be achieved due to individual characteristics of different investment products (exit possibilities, taxation etc.).

Fee structures often remain in-transparent because fees are included in returns without any indication of how they are broken down in the value-chain. This is particularly true for the retrocession[4]. Such lack of transparency undermines investor protection, business development and sound competition.

MiFID and its provisions on inducements[5] aim at improving fee transparency. However, it has to be noted that its disclosure provisions only apply to third-party funds and not to in-house distribution and do hence not foster open architecture. Moreover, it is not yet predictable what impact MiFID will have on already existing UCITS provisions and on softing and bundling arrangements.

4. Taxation of cross-border fund mergers

Although the EU investment funds market only has two-thirds as many assets as the US market, it has over three times as many funds. This implies a relatively high proportion of funds with a higher cost proportional to their size. Due to the small average fund size, European investors are charged an estimated € 2-6 billion more in annual fees than they would, if economies of scale were fully exploited[6]. National taxation rules are one of the major obstacles to (cross-border) fund mergers.

Source: Own chart, based on data from EFAMA Fact Book: Trends in European investment funds, 4th edition, July 2006, page 53.

5. Investment Policy and Risk Management

In the past there have been divergent interpretations of the UCITS III Directive (1985/611) rules by European supervisory authorities. Therefore, the Commission adopted a Level 2 Directive (2007/1178) which clarifies certain definitions and substantially widens the scope of eligible assets. However, UCITS are not yet allowed to invest in commodities and derivatives on commodities, hedge funds (HF), funds of hedge funds (FOHF) and open-ended real estate funds (OREF). The CESR work on hedge funds indices (HFI) as eligible assets is still on-going, but creates concerns among the hedge fund industry of an uneven level playing field in comparison to FoHF whose performance and transparency is often superior to the one of HFIs.

Since the investment policy of UCITS is fairly prescriptive, there remains the question as to how far the risk management provisions of UCITS should go. Many practitioners as well as academics see the investment policy rules on the one hand and the risk management system on the other as two sides of the coin. The current provisions of UCITS III Directive (1985/611) require the management company to employ a risk-management process, which must take into account the current value of the underlying assets, the counterparty risk, future market movements and the time available for liquidating the positions. Since the amendments to the directive (2001/107 and 2001/108) established a non-sophisticated UCITS as well as sophisticated UCITS (using financial derivative instruments), the Commission published a recommendation (2004/383/EC) on how to use financial derivative instruments in the case of sophisticated UCITS in 2004. This recommendation however fails to ensure a consistent definition of a sophisticated UCITS and what methods of risk management such a UCITS should use; that is whether a sophisticated UCITS should use the value-at-risk (VaR) approach and non-sophisticated UCITS a simpler commitment approach. From the supervisory side, the risk management programmes are notified to the regulator, but not authorised. It also varies in how far custodians, the administration of the fund and the fund managers contribute to the data put into the software as well as in how far depositories are involved in the oversight of this function.

6. Fund processing

Fund order-processing has not kept pace with the growth of the market and changes in distribution systems, which in turn has led to higher operational risks, processing delays and higher costs. At the moment, there is still around 50 % of cross-border transactions handled manually that costs two to three times more than automated orders[7]. Such inefficiencies do not arise from an insufficient regulatory or legal framework but from within the private sector. Hence, the European industry should step up its projects and progress in the automation and standardisation of fund processing.

7. Depositary

The depositary is one of the three fundamental pillars of the UCITS framework, alongside the fund and its managers. But depositaries are broadly defined and have no European passport. The absence of a precise EU legislative framework has led to diverging definitions of the role and responsibilities of the depositary. So far, that divergence has not resulted in obvious problems with the protection of investors. However, there are concerns that these differences may harm the free provision of services in the internal market. Consequently, further thought should be given to the authorisation of branches of EU credit institutions to act as depositary, to the depositary's safekeeping mission and to a harmonisation of its functions in general.

8. Lamfalussy

The Lamfalussy process did not exist when Directive 85/611/EEC was adopted. However, Lamfalussy-style mechanisms have already been applied for instance within the Level 2 measures to the UCITS III Directive definitions of eligible assets.

During the forthcoming revision process, the Commission should examine where Lamfalussy style mechanisms can be extended without restructuring the whole Directive. Thereby, it is crucial to ensure that any further new legislation or revision of the existing legislation will include the legal basis for both Level 2 implementing directives and Level 2 implementing regulations.

9. Hedge Funds

Global assets under management in HFs present about $ 1,537 million[8] compared to $ 55.0 trillion assets in the global fund management industry[9]. Despite the lack of a clear and common definition of a HF, the concept represents unregulated investment vehicles using investment techniques which try to use market imperfections. They use shorting techniques, extensive leverage, and derivatives, which are not available to other collective investment vehicles. However, many other financial institutions and investment funds share some of these features.

HFs contribute to a dispersion of risk, higher liquidity, increased competitiveness between market makers and intermediaries as well as substantive proprietary market research that leads to better information and price discovery.

In view of the difficulties some HFs have run into recently, there is a controversial discussion on the financial stability and systemic risk that might arise from HFs. Most supervisors opt for the supervision of HFs' counterparties and regulation of investors' access.

10. Private Equity

Although often being placed under one heading of "alternative investment", the financial instruments of hedge funds and private equity are of different natures. "Private" in private equity refers to the way of raising capital and not to whether they invest in private or publicly listed companies. Their activity thus starts with fund raising (usually from pension funds, endowments, financial institutions (banks, insurance companies), high-net worth individuals or funds of private equity funds). It is followed by fund management activity, i.e. leveraged buy-outs (LBOs, mostly investing in publicly listed companies and taking them private), venture capital, growth capital, mezzanine capital etc. LBOs are usually done by one part raised funds to three to four parts of debt, which later show on the targeted company's balance sheet. Typical exit strategies are either an initial public offering (IPO), a secondary buy-out by another private equity firm or a trade sale to another corporation. Despite concerns about high leverage of LBOs and potential social consequences, private equity remains a great source of start up and growth capital for SMEs and in many cases - due to the restructuring of the target company - ensures its successful development. In 2006, some 90 % of investments were made in companies with fewer than 500 employees[10].

• [1]  EFAMA Quarterly Statistical Release N°29 (First Quarter of 2007).
• [2]  EFAMA: Annual Report 06/07. Regulation, Pensions, Industry Standards, May 2007, Brussels, p.36.
• [3]  FERI Fund Market Information Ltd (FERI FMI): European Fund Market Data Digest 2007, Fourth Edition published March 2007, London, p. 19.
• [4]  Retrocession/placement fee/trailer fee: A portion of the management fee received by the manager and paid to the distributor in remuneration of its placement activity. The fee is usually recurrent and paid as long as the assets remain invested.
• [5]  Inducement = a fee, commission or non-monetary benefit that an investment firm may receive or pay in connection with the provision of investment and ancillary services to clients.
• [6]  European Commission, Internal Market and Services DG: Report of the Expert Group on Investment Fund Market Efficiency, July 2006, Brussels, p. 10.
• [7]  Eurofi study 2007: Optimising cross-border distribution and processing of investment funds in the EU.
• [8]  Hedge Fund Review March 2007.
• [9]  Investment Company Institute December 2006.
• [10]  EVCA Yearbook 2007.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	21.11.2007
Rezultatul votului final	+: –: 0:	38 1 1
Membri titulari prezenţi la votul final	Mariela Velichkova Baeva, Zsolt László Becsey, Pervenche Berès, Slavi Binev, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Ieke van den Burg, Christian Ehler, Jonathan Evans, Elisa Ferreira, Robert Goebbels, Donata Gottardi, Benoît Hamon, Gunnar Hökmark, Karsten Friedrich Hoppenstedt, Sophia in 't Veld, Piia-Noora Kauppi, Wolf Klinz, Kurt Joachim Lauk, Andrea Losco, Cristobal Montoro Romero, Joseph Muscat, John Purvis, Alexander Radwan, Bernhard Rapkay, Dariusz Rosati, Heide Rühle, Eoin Ryan, Antolín Sánchez Presedo, Manuel António dos Santos, Margarita Starkevičiūtė, Ivo Strejček, Cornelis Visser, Sahra Wagenknecht
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Harald Ettl, Ján Hudacký, Werner Langen, Thomas Mann
Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final	Holger Krahmer, Willem Schuth