RAPORT privind o politică de reducere a capturilor accidentale nedorite şi de eliminare a aruncării înapoi în mare a capturilor în activităţile de pescuit din Europa
6.12.2007 - (2007/2112(INI))
Comisia pentru pescuit
Raportor: Carl Schlyter
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind o politică de reducere a capturilor accidentale nedorite şi de eliminare a aruncării înapoi în mare a capturilor în activităţile de pescuit din Europa
Parlamentul European,
– având în vedere Comunicarea Comisiei prezentată Consiliului şi Parlamentului European intitulată „O politică de reducere a capturilor accidentale nedorite şi de eliminare a aruncării înapoi în mare a capturilor în activităţile de pescuit din Europa” (COM(2007)0136),
– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului, în special articolul 2 din acest regulament,
– având în vedere comunicarea Comisiei adresată Consiliului şi Parlamentului European intitulată „Un plan de acţiune comunitar pentru reducerea capturilor de peşte aruncate peste bord “ (COM(2002)0656) şi rezoluţia Parlamentului European pe această temă din 19 iunie 2003[1]
– având în vedere Rezoluţia sa din 15 martie 2006 privind aplicarea unor metode de pescuit care să respecte mediul[2],
– având în vedere Acordul din 1995 de implementare a dispoziţiilor Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 referitoare la conservarea şi gestionarea populaţiilor de peşte a căror deplasare se efectuează atât în interiorul, cât şi în exteriorul zonelor economice exclusive (populaţii transzonale) şi a populaţiilor de peşte cu migrare extinsă;
– având în vedere propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru de acţiune comunitară în domeniul politicii mediului marin (Directiva privind strategia marină) (COM(2005)0505), precum şi poziţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2006[3] privind această propunere,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit şi avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0495/2007),
A. întrucât capturile aruncate înapoi în mare reprezintă o problemă mondială, acestea reprezentând între 7 milioane şi 27 milioane de tone, echivalentul unui sfert din cantitatea totală de peşte şi alte specii capturate şi întrucât nu există estimări la nivel european, cu toate că FAO estimează că în Marea Nordului capturile aruncate înapoi în mare reprezintă între 500 000 şi 880 000 de tone,
B. întrucât aruncarea peste bord a capturilor accesorii pe scară largă este dăunătoare mediului înconjurător, împiedică refacerea stocurilor periclitate şi implică un consum mare de timp şi energie pentru industria pescuitului,
C. Întrucât comisarul Borg a calificat aceste cantităţi de peşte eliminat ca fiind „imorale“,
D. întrucât implicarea tuturor părţilor interesate de politica în domeniul pescuitului, în special a celor din industria pescuitului, este o condiţie esenţială pentru stabilirea de măsuri care să contribuie la gestionarea durabilă a resurselor marine,
E. întrucât eliminarea capturilor accesorii este un fenomen care nu se limitează la un singur tip de instrumente de pescuit, ci este influenţat şi de natura zonelor de pescuit respective, ca de exemplu în cazul zonelor de pescuit europene, care conţin aproape toate mai multe specii de peşti, riscul de eliminare fiind mare; întrucât anumite zone de pescuit artificiale pot avea rate de eliminare a capturilor nedorite mai mici, deoarece acestea dau o utilizare mai largă peştelui capturat şi îşi utilizează cunoştinţele privind zonele de pescuit în vederea evitării capturilor nedorite;
F. întrucât activităţile de pescuit cu o rată ridicată de eliminare a capturilor accesorii pot stârni preocuparea publicului în legătură cu impactul pescuitului asupra mediului, ducând la scăderea încrederii publicului în peştele comercializat şi, în ultimă instanţă, la scăderea vânzărilor,
G. întrucât aruncarea peste bord a capturilor nedorite este cauzată de o serie de factori, printre care pescuitul excesiv, principiul actual al capturilor totale permise (TAC) şi al cotelor de captură care impune aruncarea peste bord a peştilor pentru care nu există cote, existenţa unei neconcordanţe, la multe firme de pescuit, între specificaţiile instrumentelor de pescuit şi dimensiunea minimă de descărcare, respingerea selectivă şi alte practici comerciale; întrucât în mod tradiţional cele mai multe inovaţii în domeniul instrumentelor şi practicilor de pescuit au avut ca obiectiv creşterea capturilor de peşti mai degrabă decât pescuitul într-un mod mai selectiv şi mai puţin dăunător pentru mediu;
H. întrucât printre documentele semnate la nivel internaţional şi care conţin declaraţii specifice privind necesitatea de a reduce capturile aruncate peste bord şi capturile nedorite, UE a fost de acord cu Codul de conduită pentru un pescuit responsabil propus de FAO şi cu Planurile internaţionale de acţiune în favoarea păsărilor marine şi a rechinilor, cu capitolul 17 al Programului 21 al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consensul de la Roma privind pescuitul la nivel mondial, Declaraţia de la Kyoto privind contribuţia durabilă a pescuitului la siguranţa alimentară, Acordul de la New York pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării şi Rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 49/116 din 1994 şi 50/25 din 1995, precum şi rezoluţia Conferinţei Interparlamentare din 1995, Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie („CITES”) şi Convenţia privind diversitatea biologică (CDB),
I. întrucât UE a fost de acord cu o serie de angajamente asumate în cadrul organizaţiilor regionale de pescuit, precum şi în cadrul numeroaselor acorduri bilaterale şi multilaterale la care este parte;
1. salută ultimul demers al Comisiei de a stimula discuţiile pe marginea acestui subiect grav, pentru a schimba viziunea Politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) astfel încât practica aruncării peste bord a capturilor să fie în cele din urmă eliminată;
2. salută propunerea Comisiei ca o primă încercare de a ataca fondul problemei pe care o reprezintă capturile accidentale, subliniind însă caracterul urgent al elaborării unor reglementări care să vizeze eliminarea acestei practici neviabile şi contrare eticii întrucât, în cazurile extreme, capturile accidentale pot constitui până la 90% din captura totală de peşte;
3. salută, de asemenea, noua definiţie dată aruncării peste bord a capturilor accesorii care include specii de peşti necomerciale şi alte specii, ceea ce implică necesitatea de a reduce aruncarea peste bord şi a acestor tipuri de specii;
4. subliniază necesitatea unei politici europene care să combată cu eficacitate toate tipurile de capturi accidentale (inclusiv, dar nu numai, nevertebratele, coralii, mamiferele marine, păsările şi broaştele ţestoase) şi care ar trebui să promoveze metode de captură ecologice, care să nu pericliteze biodiversitatea marină şi să nu exercite în mod inutil efecte dăunătoare asupra altor organisme vii;
5. remarcă, totuşi, cu îngrijorare, că s-au făcut foarte puţine progrese în elaborarea Planurilor de acţiune comunitare în favoarea păsărilor marine şi a rechinilor, în ciuda angajamentului luat de Comisie în această privinţă în 1999 şi îndeamnă Comisia să finalizeze ambele planuri cât mai curând posibil;
6. invită Comisia să ia în considerare avizele ştiinţifice disponibile privind albatroşii, care, în prezent, în special la pescuitul cu paragate, sunt ucişi într-un ritm ce ameninţă să ducă la dispariţia speciei;
7. consideră că o acţiune eficientă pentru reducerea capturilor aruncate peste bord este reducerea activităţii de pescuit la nivel global, însoţită de o îmbunătăţire a măsurilor de pescuit selectiv; recunoaşte că reducerea activităţii de pescuit ar aduce beneficii semnificative pentru acest sector, permiţând populaţiilor decimate să se refacă şi să devină mai productive şi de asemenea scutind din timpul şi efortul depus pentru sortarea capturii;
8. Consideră că capturile nedorite şi aruncarea acestora peste bord reprezintă o problemă ecologică şi economică gravă, întrucât, pe de o parte, poartă vina dezechilibrului apărut în anumite ecosisteme iar pe de altă parte s-a constatat că sunt principala cauză a decimării populaţiilor de peşti, unele de o mare valoare economică, cum ar fi codul;
9. consideră că reducerea capturilor accesorii aruncate peste bord va ajuta la realizarea unei stări ecologice bune, în conformitate cu cerinţele Directivei privind strategia marină,
10. consideră că programele de reducere a capturilor aruncate peste bord trebuie înglobate în întregime în politica generală comunitară de gestionare durabilă a zonelor de pescuit;
11. consideră că aruncarea peste bord a capturilor are cauze care variază de la o firmă de pescuit la alta, în funcţie de caracteristicile tehnicilor utilizate, precum şi de specificul zonei de pescuit, ceea ce face ca soluţiile să fie specifice de la caz la caz;
12. deşi consideră că nu există nicio justificare pentru practica frecventă reprezentată de capturile accidentale, admite că anumite specii sunt cunoscute pentru puternica lor capacitate de supravieţuire după ce sunt aruncate înapoi în mare şi că ar trebui acordate autorizaţii de derogare de la interdicţia de pescuit pentru aceste specii, precum şi pentru speciile pe cale de dispariţie sau cele protejate, cu condiţia prezentării unor dovezi ştiinţifice corespunzătoare privind capacitatea lor de supravieţuire;
13. subliniază faptul că eficacitatea noii reglementări depinde de utilizarea adecvată a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice efectuate în zonele de pescuit din Uniunea Europeană, precum şi de includerea caracteristicilor specifice apelor în care au loc capturile, caracteristici ce decurg atât din poziţionarea zonelor de captură şi biodiversitatea organismelor marine, cât şi din metodele de pescuit practicate de-a lungul anilor;
14. felicită pe reprezentanţii industriei pescuitului care au lansat recent programe pentru dezvoltarea instrumentelor şi metodelor de pescuit mai selective, menite să reducă capturile accesorii aruncate în mare şi să îi încurajeze pe ceilalţi să contribuie la acest proces folosindu-şi experienţa incontestabilă în domeniul instrumentelor de pescuit pentru a găsi tehnici şi mai inovatoare; deplânge atitudinea anumitor sesizări înaintate Comisiei care consideră măsurile pentru reducerea capturilor aruncate peste bord drept „inoportune“;
15. salută introducerea de către guvernul scoţian, în cooperarea cu reprezentanţii sectorului pescuitului din Scoţia, a unui sistem facultativ de închidere în timp real, prin care zonele de pescuit vor fi închise pe o perioadă de trei săptămâni în cazul în care căpitanii vaselor descoperă o cantitate însemnată de cod de mărime mică; consideră că sisteme precum cel scoţian, primul de acest tip din Europa, pot contribui la reducerea capturilor aruncate peste bord, cu condiţia să beneficieze de colaborarea deplină a sectorului pescuitului;
16. împărtăşeşte opinia Comisiei, conform căreia abordarea clasică a PCP în privinţa reducerii capturilor accesorii aruncate peste bord, şi anume încheierea de acorduri în cadrul Consiliului privind utilizarea unor măsuri tehnice tot mai detaliate pentru a preveni aruncarea peste bord a peştilor tineri, cu implicare restrânsă din partea firmelor de pescuit, are anumite limitări şi trebuie completată, pentru o mai bună acceptare a măsurilor din partea firmelor de pescuit cu programe care să ofere firmelor de pescuit stimulente pentru reducerea capturilor aruncate peste bord, ţinând cont totodată de caracteristicile specifice fiecărei zone de pescuit; consideră totuşi că reducerea capturilor aruncate peste bord se va produce numai în cazul în care instrumentele şi metodele de pescuit vor suferi modificări tehnice;
17. ia act de faptul că opţiunea cea mai eficace din punctul de vedere al Comisiei este interzicerea aruncării peste bord a capturilor, cu toate că o astfel de interdicţie este greu de pus în aplicare şi poate necesita majorarea resurselor financiare, logistice şi umane;
18. consideră că respingerea selectivă, practica de a arunca peste bord peşti de calitate, nesupuşi restricţiilor legale, pentru a păstra peşti cu o valoare comercială mai mare, ar trebui interzisă, cu toate că o astfel de interdicţie este greu de aplicat; consideră că ar trebui încercată instalarea televiziunii cu circuit închis pe anumite vase pentru o mai bună punere în aplicare;
19. ia act de faptul că, pentru a permite firmelor de pescuit şi altor părţi implicate să-şi asume răspunderea şi iniţiativa oricăror politici de eliminare a aruncării peste bord a capturilor, trebuie să li se acorde un rol important în procesul de monitorizare şi control, întrucât implicarea lor este esenţială pentru aplicarea efectivă a măsurilor preconizate; subliniază că în alte jurisdicţii există exemple de cooperare care merită examinate - de exemplu, Canada şi Noua Zeelandă au experimentat soluţia televiziunii cu circuit închis în domeniul vaselor de pescuit, cu acordul firmelor de pescuit, şi se pare că această măsură de supraveghere video are un mare succes în eliminarea aruncării peste bord;
20. încurajează Comisia, statele membre şi celelalte părţi interesate să aibă în vedere acordarea unor stimulente acestui sector pentru îmbunătăţirea practicilor de pescuit; este încredinţat că există diverse posibilităţi de a acorda astfel de stimulente, cum ar fi:
· acordarea mai multor zile de navigaţie sau mărirea timpului de pescuit acordat navelor care folosesc instrumente mai selective,
· acordarea, pentru navele care folosesc instrumente selective, unui acces preferenţial la zone interzise navelor care nu folosesc instrumente selective,
· acordarea, pentru navele care folosesc instrumente selective, permisiunii de a pescui în perioade interzise celorlalte nave;
21. ia act de faptul că Regulamentul (CE) nr. 41/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de stabilire, pentru 2007, a oportunităţilor de pescuit şi a condiţiilor asociate pentru anumite rezerve de peşte şi grupuri de rezerve de peşte, aplicabile în apele comunitare şi, pentru navele comunitare, în apele în care se aplică limite de captură[4], conţine deja un exemplu de acces preferenţial pentru navele care folosesc instrumente selective, cu acordarea de zile de pescuit suplimentare traulerelor de langustină care folosesc site de sortare şi este de acord că ar trebui avute în vedere astfel de stimulente;
22. este încredinţat că sectorul pescuitului va răspunde într-un mod mai favorabil şi cu mai mare eficienţă la o combinaţie de stimulente pozitive şi negative, căreia trebuie să i se acorde şansa de a produce rezultate; consideră, în continuare, că interdicţia aruncării peste bord a capturilor ar trebui adoptată numai după ce au fost încercate alte tipuri de stimulente negative, printre care creşterea eşalonată a ochiurilor plaselor, închiderea zonelor de pescuit şi altele;
23. subliniază importanţa unui sistem de control performant în paralel cu adoptarea de interdicţii privind practica de aruncare peste bord a capturilor; atrage atenţia asupra faptului că necunoaşterea exactă a cantităţilor de peşte aruncate înapoi în apă influenţează estimările privind mărimea şi mortalitatea populaţiei de peşte şi creează dificultăţi în evaluarea măsurilor menite să prevină capturile ce nu corespund cerinţelor privind mărimea; îndeamnă Comisia să dezvolte în continuare noi tehnici de supraveghere şi atrage atenţia, în acest sens, asupra posibilităţii oferite de utilizarea jurnalelor de bord electronice;
24. solicită în mod insistent ca una dintre principalele cauze ale practicii aruncării înapoi în apă, respingerea selectivă (high-grading), să fie declarată ilegală, iar instrumentele care o fac posibilă, precum sitele de sortare la bord, utilizate în pescuitul speciilor pelagice, să fie interzise;
25. recunoaşte că cel mai delicat mod de procedură este alegerea unui număr de firme de pescuit pilot, pe baza cantităţii de capturi aruncate în mare sau pe baza stadiului de conservare al speciilor implicate; accentuează importanţa proiectelor pilot selectate în mai multe zone pentru a ilustra varietatea geografică a zonelor de pescuit comunitare; este încredinţat că fiecare proiect pilot trebuie, de asemenea, să coopteze un număr suficient de vase pentru a acoperi diversitatea sectorului pescuitului, precum şi pentru a asigura un bun schimb de informaţii cu alţi actori din domeniul pescuitului; sugerează că două tipuri de firme de pescuit ar putea fi potenţial candidate, şi anume diversele firme care folosesc traule laterale, precum şi acele firme care capturează şi aruncă peste bord cod; recomandă ca, în timpul desfăşurării acestor proiecte pilot, să se evalueze şi alte firme de pescuit din perspectiva ratei lor de eliminare a capturilor;
26. subliniază caracterul prioritar al măsurilor de combatere a principalelor cauze aflate la originea fenomenului, respectiv tipurile de pescuit cu cea mai mare frecvenţă şi răspândire a practicii de aruncare înapoi în apă, precum cele în care se utilizează traulerele cu palan, traulele de langustină şi traulele de coregon;
27. sugerează examinarea prioritară a practicilor de aruncare înapoi în apă care au drept cauză incompatibilitatea normelor tehnice privind dimensiunea minimă legală de descărcare şi dimensiunile ochiului de plasă, întrucât aceste probleme pot fi remediate relativ uşor;
28. invită Comisia să ia în considerare avizele ştiinţifice disponibile privind resursele de cod din Marea Baltică, în cazul cărora un procent foarte mare din numărul capturilor se înregistrează ca fiind capturi accesorii;
29. propune următoarea serie de etape pentru fiecare firmă de pescuit vizată:
(i) elaborarea unei estimări precise a cantităţilor şi a speciilor de peşti şi de alte specii aruncate peste bord pentru fiecare segment al firmei de pescuit; fiabilitatea şi obiectivitatea datelor trebuie acceptate de pescari, oameni de ştiinţă şi toate celelalte părţi interesate.
(ii) crearea unui cadru adecvat care să asigure consultarea, implicarea şi cooperarea totală a tuturor părţilor interesate înainte de a decide obiectivele cantitative privind reducerea capturilor accesorii într-o perioadă dată (de exemplu o reducere de 50% în doi ani); printre participanţi se vor număra consiliile consultative regionale (CCR), firme de pescuit, oameni de ştiinţă, guvernele naţionale, Comisia şi ONG-uri pe probleme de mediu; rolul său va fi să evalueze toate ideile pentru reducerea capturilor aruncate peste bord, inclusiv descărcarea capturilor nedorite, măsuri tehnice, închideri temporare, zone interzise şi altele, precum şi propunerea de stimulente pozitive pentru pescarii care experimentează tehnici diferite.
(iii) La finele perioadei de punere în aplicare planificate, se vor evalua rezultatele şi se va aprecia dacă obiectivele au fost atinse, completând dispoziţiile PCP cu metodele care au dat rezultate; dacă nu se vor îndeplini obiectivele privind reducerea capturilor nedorite, se vor aplica sancţiuni adecvate, împreună cu alte măsuri proporţionale;
(iv) revizuirea obiectivelor cantitative privind capturile accesorii în mod periodic, urmărind eliminarea, în cele din urmă, a practicii de aruncare peste bord a capturilor.
(v) adoptarea unei interdicţii privind aruncarea peste bord a capturilor pentru un tip de pescuit numai dacă, în decurs de cinci ani de la începerea acestor etape, toate celelalte măsuri nu au reuşit să reducă capturile eliminate;
30. invită Comisia să acorde o atenţie deosebită transpunerii în practică a acestor măsuri, pentru a permite aplicarea acestora în cazul flotelor europene care pescuiesc în apele teritoriale ale unor ţări terţe şi solicită ca utilizarea celor mai selective instrumente să devină o condiţie prealabilă pentru activităţile de pescuit desfăşurate în cadrul acordurilor de parteneriat din acest domeniu (FPA);
31. constată varietatea şi importanţa societăţilor care practică pescuitul mixt în UE şi trage concluzia că obiectivele de reducere a capturilor aruncate trebuie să reflecte această varietate, astfel încât să nu se ceară obţinerea aceloraşi reduceri cantitative ale capturilor aruncate peste bord tuturor firmelor de pescuit în acelaşi timp, din moment ce nivelul iniţial al capturilor aruncate peste bord poate varia de la o firmă la alta;
32. subliniază faptul că, în cazul în care se adoptă interdicţii privind aruncarea peste bord a capturilor pentru anumite tipuri de pescuit, atunci, pentru a se evita stimulentele neloiale cum ar fi crearea unei pieţe pentru peştii mici capturaţi în afara sistemului de cote, aceşti peşti nu pot comercializaţi în nici un caz; consideră că vasele care au debarcat pe uscat capturi pe care altfel le-ar fi aruncat în mare pot primi compensaţii corespunzătoare costurilor suportate;
33. ia act de faptul că Fondul European pentru Pescuit (FEP) dispune de fonduri pentru finanţarea proiectelor pilot care susţin pescuitul mai selectiv, precum şi înlocuirea a două instrumente de pescuit şi îndeamnă statele membre să le utilizeze; solicită mai multă flexibilitate administrativă în privinţa utilizării fondurilor FEP, astfel încât proiectele pilot promiţătoare să poată fi implementate rapid;
34. subliniază că sistemul de reglementare TAC este una din cauzele majore ale aruncării peste bord a capturilor şi că trebuie adoptate măsuri pentru a împiedica aruncarea peste bord a speciilor de peşti a căror capturare este inevitabilă şi care au mărimea legală, dar care nu beneficiază de o cotă de captură;
35. recomandă includerea cotelor de capturi accesorii în cadrul capturilor totale permise (TAC) şi deducerea tuturor capturilor accesorii descărcate din contingentele alocate; în cazul în care o activitate de pescuit depăşeşte contingentul de capturi accesorii, aceasta riscă să fie suspendată, în acelaşi mod în care se propune ca, în cazul capturile excesive de alevini, sancţiunea să fie închiderea zonelor respective; în acest caz, contingentul respectiv ar trebui redus în mod progresiv, oferind astfel stimulente suplimentare pentru a spori selectivitatea uneltelor de pescuit;
36. constată că statele membre au în prezent dreptul, în conformitate cu Regulamentul (CE) Nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecţie a puietului de organisme marine[5], de a impune măsuri tehnice mai stricte vaselor care pescuiesc sub pavilionul statelor respective în apele teritoriale ale UE; consideră că aceste state ar trebui să aibă, de asemenea, flexibilitatea de a încerca noi soluţii a căror eficienţă va fi evaluată de Comisie şi că ar trebui, în anumite împrejurări, să poată impune măsuri tehnice mai selective pentru toate navele care pescuiesc la mai puţin de 20 km de zonele lor de coastă;
37. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, statelor membre, consiliilor consultative regionale, Comisiei consultative privind activităţile de pescuit şi acvacultură şi organizaţiilor regionale de gestionare a pescuitului din care face parte UE.
EXPUNERE DE MOTIVE
Vast quantities of fish are thrown away, every year, in European fisheries and around the world. The FAO has published two estimates of global discards, one of 27 million tonnes (1988-90) and, more recently, of 7 to 8 million tonnes (1992-2001).[1] Either figure represents an enormous waste that is the subject of the Commission's communication. Discards harm fish stocks, slow or prevent their recovery and cost fishermen time and energy to deal with.
In 2003, the Council invited the Commission to explore ways of reducing discards, following an earlier discussion paper[2]. According to the Commission itself, very little progress has been made since then. This new initiative is thus to be welcomed, even if one has to wonder if anything more will be accomplished this time.
The EU made a commitment in the FAO Code of Conduct to minimize discards (particularly section 8.5), as well as agreeing to implement the 1999 FAO Plans of Action on Seabirds and Sharks (about which very little has been accomplished to date). EU legislation also refers to discards, such as Art. 2 of the Basic Regulation[3]. As the Commission states, doing nothing to reduce discards is not an option.
The CFP has a counter-productive approach to discards - on the one hand, the TAC rules require the discarding of vast quantities of commercial fish, both juvenile and mature. On the other hand, the only attempts to reduce this waste rely on micro-managing fishing gear and practices, which is almost guaranteed to provoke the industry into finding ways to subvert those regulations. The time for a new approach is here, and fortunately the Commission's paper shows signs of realizing that. A positive change is the expansion of the definition of discards to include both commercial and non-commercial species that are dumped over the side.
Discards result from various causes, the most important of which are:
Ø fishing pressure that is, in many fisheries, greatly in excess of what is sustainable;
Ø a mismatch for some species between gear specifications and minimum landing size;
Ø the TAC system that requires fish caught after the quota is reached to be discarded;
Ø multi-species fisheries targeting species of different sizes;
Ø high-grading, or keeping larger, more valuable fish and discarding the rest.
There has also been a general lack of interest on the part of much of the industry in finding ways to not catch under-sized or non-commercial fish. The profound modifications in fishing gear over recent decades has aimed at becoming ever larger and more efficient at catching fish. Comparatively little effort has been invested in improving selectivity to avoid catching fish that the fishermen know they will have to throw away, dead. Fortunately, some sectors of the industry now acknowledge that discards are a serious problem, as witnessed by RAC position papers. Others continue to resist, with Europêche insisting that they do not want to be "inconvenienced" by efforts to reduce discards.
The accompanying document to the Communication[4] points out that the main reason discards are so high in the EU is that overall fishing pressure is too high, resulting in depleted stocks with high preponderance of small, juvenile fish. Thus, the single most effective way to reduce discards is to reduce overall fishing pressure, which would have the added benefit of allowing depleted and over-fished stocks to recover. This point is missing from the Communication.
The Communication's paper considers two types of option. The first is technical and other regulatory measures including traditional ones such as closed areas and gear restrictions designed to increase selectivity, but supplemented by temporary real-time closures and an obligation to change fishing grounds when discards are high. The second is a ban on discards, requiring fishermen to land everything they catch. The paper analyzes the predicted impacts of these two approaches.
In the view of the Commission, the traditional approach of technical measures has led to overly complicated rules that are easily circumvented by the industry, so little will be accomplished by continuing down this route. The preferred choice is a combination of a discard ban and the use of certain regulatory measures.
Since reductions in discards will come about by fishermen changing the way they fish, involving modifications of fishing gear (mesh size, escape panels, sorting grids) and innovative fishing practices (temporary area closures, changing fishing ground, seasonal closed areas), the question is how to motivate the fishermen to this end.
The Commission favours a negative incentive, the introduction of a ban on discards, on the assumption that bringing everything back to shore will so onerous that fishermen would quickly find ways to avoid having to do that.
However, strict enforcement of a discard ban would present serious difficulties that the Commission may be under-estimating:
· a significant increase in surveillance would be necessary to verify implementation;
· additional personnel and other resources would be needed in both the Commission and Member States in a time of overall budget cuts;
· an enormous stream of fish/waste coming to shore would be created, along with the need to dispose of it;
· fishermen would need to be sufficiently compensated for cost of bringing that fish to shore without actually encouraging them (for example by developing a new market).
Little attention is paid to the use of positive incentives, rewarding fishermen who fish "better" by not catching things that are not wanted, rather than by imposing detailed technical rules on fishing gear and practices. Different options exist to provide some sort of advantage or privilege to fishermen who use more selective gear or practices, while leaving up to them exactly what methods they use. Possibilities include:
· allowing more days at sea or otherwise increasing allowable fishing time for vessels using more selective gear;
· providing preferential access to areas that are closed to vessels not using selective gear;
· allowing vessels with more selective gear to fish during times when others not allowed.
An early example of the use of positive incentives occurred in the Eastern Pacific purse seine fishery for tuna in the 1990s. Pressure to reduce catches of dolphins was forcing seiners to set their nets on floating objects, resulting in large by-catches of many species other than dolphins. The fishermen realized it was in their interest to reduce dolphin catches, so a scheme was established to allocate vessel-specific quotas for dolphins - after the quota was reached, vessels could no longer fish by setting their nets around dolphins and must switch to other methods. The results were spectacular - fishermen developed their own methods to avoid killing dolphins and dolphin mortality fell from several tens of thousands to less than 1,000 per year.
This principle has been applied in EU legislation already. In the Nephrops fishery, trawls equipped with a sorting grid are given extra days at sea if they meet catch composition requirements (at least 70% Nephrops, <5% cod). Such forms of preferential access for fishermen meeting certain criteria could be done on an EU-wide basis, as the Nephrops example, or by a Member State with respect to its allocation of a quota. Neither of these would interfere with the concept of relative stability.
This approach makes full use of the undoubted expertise of the fishing industry in order to resolve one of the industry's own largest problems - the discarding and waste of significant quantities of fish and other species. The photograph[5] shows how dramatically by-catch can be reduced using selective gear.
Certain segments of the fishing industry have already demonstrated their willingness and ability to develop innovative techniques to avoid discards.
· Participants in the French trawl fishery for Nephrops in the Bay of Biscay have experimented since 2002 with gear modifications to reduce the capture of small Nephrops and certain fish such as small hake. A combination of a sorting grid and square meshes in or ahead of the codend produces very significant reductions but problems remain for Nephrops and the work continues. The use of square mesh was made compulsory in the fishery, first by the industry itself (2004), then by the EU (2006).
· Beginning on 1 September 2007, the Scottish industry, in cooperation with the Scottish Executive, initiated a voluntary system of real-time closures in ICES areas IV and VI. If on-board observers detect catches of small cod (specifically, 60 cod per hour of fishing) then further samples are taken and, if confirmed, a closed area of 15 miles square is created for a period of 21 days. Vessels from other Member States are encouraged to follow the scheme[6].
· Since 1 February 2004, Swedish regulations require the use of a sorting grid in Nephrops trawls, which have been quite effective in reducing discards of juvenile Nephrops and commercial fish. These regulations only apply to Swedish vessels operating in the 3 mile coastal zone in the Kattegat and 4 mile zone in the Skagerrak, not to Norwegian or Danish vessels that benefit from bilateral agreements to fish in the Swedish coastal zone, since the CFP allows Member States very little room for innovative actions in conserving fish stocks, given the "exclusive competence" of the EU in fisheries.
The fishing industry is able to develop methods to reduce discards, without being micro-managed by detailed technical measures, provided that there is sufficient incentive. For instance, one of the reasons that the French Nephrops fishery began its investigations was concern over a possible change in mesh size from 70mm to 100mm.
Since both the causes of discards and the measures needed to reduce them vary from fishery to fishery, no single solution will work throughout the Community. Possibly the best approach is a combination of positive incentives to encourage fishermen to develop the appropriate methods, reinforced with the possibility of increasingly severe negative incentives if sufficient results are not forth-coming.
For instance, one or more pilot fisheries could be chosen, with priority for those with the highest discard rate or species that are particularly vulnerable (sharks, seabirds, etc). It should have a well-documented and acknowledged discard rate - it is crucial that the data on the extent of discards be accepted by all concerned, including the industry. For the sake of illustration, suppose the discard rate is over half of what is caught - 30% juvenile fish and 25% unwanted species. Fishermen could be given a period of two years to experiment with techniques to reduce discards, with the target being to reduce each type (juveniles and other species) by half. At the end of that period, proven techniques would be added to the EU legislative base, as was done for the French Nephrops fishery. If results are insufficient, then a significant increase in mesh size would be imposed. After another two years, if the situation had not improved, a discard ban would be imposed for that fishery. While these pilot fisheries are being dealt with, the extent of discards in other fisheries should be evaluated.
Cooperation and a forum for discussion and exchange of ideas by all concerned is necessary - most importantly the fishing industry, but also various state players, market associations, NGOs and other stakeholders. This could occur at the level of producer organization, national fishermen's association or RAC, or some level of organization created for the purpose. The industry's motivation is essential, at first by positive incentives and, if that fails, by some form of penalty; it is in the industry's own interest to reduce discards, for the sake of their image and to improve the status of the fish stocks.
Suggestions for positive incentives have been mentioned above, but doubtless others exist. A total discard ban is not the only possible negative incentive either. Another idea could be for a TAC to be divided into a target quota and a by-catch quota. Fishing vessels that caught the species as a by-catch would be fishing against the by-catch quota and, once that quota was reached, they could be required to stop fishing or else "acquire" quota from some other sector. A system such as this has been set up in Iceland, apparently with some success. This could be done either within the EU TAC as a whole, or else by a Member State when allocating access for its vessels. Given that the current TAC system is the result of delicate political compromise, as well as being one of the leading causes of discards, any changes to the TAC system must be very carefully thought through in order to avoid making the discard situation even worse.
Some of these proposals concerning a discard ban have implications for the debate on rights-based management, such as transfer of quota.
All of this will require money. The EFF has provisions for pilot projects to develop and test more selective fishing gear (Art. 41), as well as paying for two gear replacements (Art. 25). Allocation of EFF money to this end is a Member State prerogative. The Fund could be amended to allow more flexible use of it, for new techniques of information exchange to facilitate some of the new measures such as real-time closures or other initiatives. Industry sources of funding should be explored, such as a levy based upon the size of catches or dedicating a fixed, small percentage of the TAC to be used to fund research and observer programmes for monitoring. Alternatively, if a discard ban is imposed, proceeds from their sale could be used as a source of funds.
Some of the ideas mentioned above will require rather more trust and cooperation among the various players than is sometimes evident. For instance, a system for closures in real time would require the establishment of an institutional framework able to take a decision very quickly, based upon previously agreed criteria, and have it respected by all. At present, a Member State does not have the legal right to impose technical measures on other vessels fishing in its coastal waters. Perhaps it should. Alternatively, a mechanism for Member States to act jointly within the context of the CFP could be envisaged, whereby they could agree to a specific measure without the necessity to have it accepted by the Council as a whole.
The EU fleet fishes in all major oceans of the world, including in some fisheries known to produce high levels of discards, such as shrimp trawling or tuna seining when fishing on floating objects. Measures taken to reduce discards in EU waters should be applied to EU-flagged vessels wherever they operate.
In conclusion, the Commission's communication is to be heartily welcomed, even while condemning the almost total lack of progress by the Commission, the Member States and the industry since the previous communication five years ago. The Commission intends to act quickly, with certain aspects to be included in a new technical measures regulation in 2008. Hopefully the political climate is such that the Member States and the industry will react positively and use their imagination and commitment to reduce discards. That is a long overdue necessity.
- [1] Part of this difference could be improvements in gear selectivity, according to the authors of the latter study.
- [2] COM (2002) 0656
- [3] Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002
- [4] SEK(2007)0380
- [5] Dr Andy Revill, CEFAS (Centre for Environment, Fisheries & Aquaculture Science), Lowestoft Laboratory, Parkfield Road, Lowestoft, Suffolk NR33 0HT UK
- [6] Details of the scheme will be published at http://www.scotland.gov.uk/realtimeclosures
AVIZ al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (11.10.2007)
destinat Comisiei pentru pescuit
privind o politică de reducere a capturilor accidentale nedorite şi de eliminare a aruncării înapoi în mare a capturilor în activităţile de pescuit din Europa
Raportor pentru aviz: Chris Davies
SUGESTII
Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară recomandă Comisiei pentru pescuit, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:
1. salută propunerea Comisiei ca o primă încercare de a ataca fondul problemei pe care o reprezintă capturile accidentale, subliniind însă caracterul urgent al elaborării unor reglementări care să vizeze eliminarea acestei practici neviabile şi contrare eticii întrucât, în cazurile extreme, capturile accidentale pot constitui până la 90% din captura totală de peşte;
2. subliniază necesitatea unei politici europene care să combată cu eficacitate toate tipurile de capturi accidentale (inclusiv, dar nu numai, nevertebratele, coralii, mamiferele marine, păsările şi broaştele ţestoase) şi care ar trebui să promoveze metode de captură ecologice, care să nu pericliteze biodiversitatea marină şi să nu exercite în mod inutil efecte dăunătoare asupra altor organisme vii;
3. consideră că, având în vedere natura foarte diversă a peştilor, este extrem de important ca reglementările privind pescuitul să fie adaptate astfel încât să fie reduse în mod semnificativ cantităţile de peşte aruncate înapoi în mare în fiecare zonă de pescuit; consideră, cu toate acestea, că, în niciun caz, cotele de capturi accidentale nu ar trebui să depăşească 25% şi propune intrarea automată în vigoare a unei interdicţii privind pescuitul atunci când aceste cote de capturi accidentale sunt depăşite la una dintre speciile de peşti;
4. deşi consideră că nu există nicio justificare pentru practica frecventă reprezentată de capturile accidentale, admite că anumite specii sunt cunoscute pentru puternica lor capacitate de supravieţuire după ce sunt aruncate înapoi în mare şi că ar trebui acordate autorizaţii de derogare de la interdicţia de pescuit pentru aceste specii, precum şi pentru speciile pe cale de dispariţie sau cele protejate, cu condiţia prezentării unor dovezi ştiinţifice corespunzătoare privind capacitatea lor de supravieţuire;
5. subliniază importanţa unui sistem de control performant în paralel cu adoptarea de interdicţii privind practica de aruncarea înapoi în apă a capturilor; atrage atenţia asupra faptului că necunoaşterea exactă a cantităţilor de peşte aruncate înapoi în apă influenţează estimările privind mărimea şi mortalitatea stocului de peşte şi creează dificultăţi în evaluarea măsurilor menite să prevină capturile ce nu corespund cerinţelor privind mărimea; îndeamnă Comisia să dezvolte în continuare noi tehnici de supraveghere şi atrage atenţia, în acest sens, asupra posibilităţii oferite de utilizarea jurnalelor de bord electronice;
6. invită Comisia să ia în considerare avizele ştiinţifice disponibile privind resursele de cod din Marea Baltică, în cazul cărora un procent foarte mare din numărul capturilor se înregistrează ca fiind capturi accesorii;
7. invită Comisia să adopte propunerea de strategie privind rechinii, îndelung aşteptată;
8. invită Comisia să ia în considerare avizele ştiinţifice disponibile privind albatroşii, care, în prezent, în special la pescuitul cu paragate, sunt ucişi într-un ritm ce ameninţă să ducă la dispariţia speciei;
9. subliniază caracterul prioritar al măsurilor de combatere a principalelor cauze aflate la originea fenomenului, respectiv tipurile de pescuit cu cea mai mare frecvenţă şi răspândire a practicii de aruncare înapoi în apă, precum cele în care se utilizează traulerele cu palan, traulele de langustină şi traulele specializate în pescuitul peştilor din subfamilia Coregoninae;
10. sugerează examinarea prioritară a practicilor de aruncare înapoi în apă care au drept cauză incompatibilitatea normelor tehnice privind dimensiunea minimă legală de descărcare şi dimensiunile ochiului de plasă, în măsura în care aceste probleme pot fi remediate cu uşurinţă;
11. recomandă includerea cotelor de capturi accesorii în cadrul capturilor totale permise (TAC) şi deducerea tuturor capturilor accesorii descărcate din contingentele alocate; în cazul în care o activitate de pescuit depăşeşte contingentul de capturi accesorii, aceasta riscă să fie suspendată, în acelaşi mod în care se propune ca, în cazul capturile excesive de alevini, sancţiunea să fie închiderea zonelor respective; în acest caz, contingentul respectiv ar trebui redus în mod progresiv, oferind astfel stimulente suplimentare pentru a spori selectivitatea uneltelor de pescuit;
12. subliniază necesitatea elaborării unor măsuri care să încurajeze utilizarea celor mai bune tehnologii în ceea ce priveşte selectivitatea, schimbarea vitezelor, închiderea (în timp real) şi schimbarea zonelor de pescuit, în paralel cu impunerea unor interdicţii progresive,
13. subliniază faptul că eficacitatea noii reglementări depinde de utilizarea adecvată a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice efectuate în zonele de pescuit din Uniunea Europeană, precum şi de includerea caracteristicilor specifice apelor în care au loc capturile, caracteristici ce decurg atât din poziţionarea zonelor de captură şi biodiversitatea organismelor marine, cât şi din tipurile de captură practicate de-a lungul anilor;
14. recomandă descurajarea în mod activ, prin intermediul impozitelor şi taxelor, a utilizării uneltelor neselective şi interzicerea uneltelor distructive, precum cele utilizate în anumite activităţi de pescuit cu traule de adâncime;
15. în acest context, atrage în mod special atenţia asupra pescuitului cu traulere laterale, în cazul căruia capturile accidentale pot depăşi uneori chiar şi 60% şi solicită interzicerea imediată a pescuitului cu traulere laterale;
16. solicită în mod insistent ca una dintre principalele cauze ale practicii aruncării înapoi în apă, respingerea selectivă (high-grading), să fie declarată ilegală, iar instrumentele care o fac posibilă, precum sitele de sortare la bord, utilizate în pescuitul speciilor pelagice, să fie interzise;
17. invită Comisia să acorde o atenţie deosebită transpunerii în practică a acestor măsuri, pentru a permite aplicarea acestora flotelor europene care pescuiesc în ape aflate pe teritoriul unor ţări terţe şi solicită ca utilizarea celor mai selective unelte să devină o condiţie prealabilă pentru activităţile de pescuit desfăşurate în cadrul acordurilor de parteneriat din acest domeniu (FPA);
18. solicită Comisiei, în conformitate cu Rezoluţia sa din 10 iulie 2007 privind pescuitul industrial şi producţia de făină şi uleiuri de peşte (2004/2262(INI))[1], să realizeze studii şi/sau proiecte pilot care să analizeze modalităţile prin care capturile aruncate înapoi în apă să fie valorificate în sectorul pescuitului industrial, fără ca acest proces să conducă, în niciun caz, la supraexploatarea resurselor piscicole;
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
3.10.2007 |
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
36 0 1 |
|
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Adamos Adamou, Johannes Blokland, John Bowis, Frieda Brepoels, Hiltrud Breyer, Dorette Corbey, Chris Davies, Avril Doyle, Anne Ferreira, Matthias Groote, Satu Hassi, Jens Holm, Eija-Riitta Korhola, Urszula Krupa, Marios Matsakis, Linda McAvan, Roberto Musacchio, Riitta Myller, Péter Olajos, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Vittorio Prodi, Frédérique Ries, Guido Sacconi, Karin Scheele, Richard Seeber, Bogusław Sonik, María Sornosa Martínez, Antonios Trakatellis, Anja Weisgerber, Glenis Willmott |
||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Giovanni Berlinguer, Philip Bushill-Matthews, Bairbre de Brún, Duarte Freitas, Genowefa Grabowska, Karsten Friedrich Hoppenstedt |
||
|
Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final |
|
||
- [1] Texte adoptate, P6(2007)0327.
PROCEDURĂ
|
Data adoptării |
22.11.2007 |
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
23 1 3 |
|
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Jim Allister, Stavros Arnaoutakis, Elspeth Attwooll, Iles Braghetto, Niels Busk, Paulo Casaca, Zdzisław Kazimierz Chmielewski, Avril Doyle, Carmen Fraga Estévez, Duarte Freitas, Ioannis Gklavakis, Alfred Gomolka, Pedro Guerreiro, Heinz Kindermann, Rosa Miguélez Ramos, Philippe Morillon, James Nicholson, Willi Piecyk, Struan Stevenson, Catherine Stihler, Margie Sudre, Daniel Varela Suanzes-Carpegna, Cornelis Visser |
||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Ole Christensen, Josu Ortuondo Larrea, Carl Schlyter |
||
|
Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final |
Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf |
||