Procedură : 2007/2116(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0033/2008

Texte depuse :

A6-0033/2008

Dezbateri :

PV 12/03/2008 - 19
CRE 12/03/2008 - 19

Voturi :

PV 13/03/2008 - 4.7
CRE 13/03/2008 - 4.7
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2008)0102

RAPORT     
PDF 188kWORD 156k
5.2.2008
PE 396.500v02-00 A6-0033/2008

privind situaţia specială a femeilor din închisori şi impactul încarcerării părinţilor asupra vieţii sociale şi familiale

(2007/2116(INI))

Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe

Raportoare: Marie Panayotopoulos-Cassiotou

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind situaţia specială a femeilor din închisori şi impactul încarcerării părinţilor asupra vieţii sociale şi familiale

(2007/2116(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolele 6 şi 7 din Tratatul UE şi articolul 4 din noua Cartă a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 12 decembrie 2007(1) , care fac referire la protecţia drepturilor omului,

–   având în vedere Declaraţia universală a drepturilor omului, mai ales articolul 5, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, mai ales articolul 7, Convenţia europeană din 1987 împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (CPT) şi protocolul său opţional privind crearea unui sistem de vizite regulate în locurile de detenţie, efectuate de organe internaţionale şi naţionale independente(2),

–   având în vedere articolul 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, protocoalele acesteia şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,

–   având în vedere CPT citat mai sus, prin care s-a înfiinţat Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante, din cadrul Consiliului Europei, precum şi rapoartele respectivului comitet,

–   având în vedere normele minime ale Organizaţiei Naţiunilor Unite privind tratamentul deţinuţilor, din 1957, precum şi declaraţiile şi principiile în domeniu adoptate de Adunarea Generală a ONU,

–   având în vedere Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989,

–   având în vedere Rezoluţia (73)5 a Consiliului Europei privind ansamblul regulilor minime privind tratamentul deţinuţilor, recomandarea R(87)3 privind normele din penitenciare europene şi recomandarea R(2006)2 privind normele din penitenciare europene,

–   având în vedere recomandările adoptate de Adunarea parlamentară a Consiliului Europei şi în special recomandarea R(2006)1747 privind stabilirea unei Carte europene a penitenciarelor, precum şi recomandarea R(2000)1469 privind mamele şi copiii din închisori,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 26 mai 1989 privind femeile şi copiii din închisori(3), Rezoluţia sa din 18 ianuarie 1996 privind condiţiile precare de detenţie în închisorile din Uniunea Europeană (4), Rezoluţia sa din 17 decembrie 1998 privind condiţiile de detenţie din Uniunea Europeană: adaptări şi sancţiuni alternative(5) şi recomandarea sa din 9 martie 2004 adresată Consiliului privind drepturile deţinuţilor în Uniunea Europeană(6),  

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6-0033/2008),

A. întrucât, în temeiul convenţiilor internaţionale şi europene(7), orice persoană încarcerată trebuie tratată respectând drepturile omului, iar condiţiile de detenţie trebuie să fie conforme principiilor de demnitate umană, de nediscriminare şi de respectare a vieţii private şi familiale şi trebuie să facă obiectul unei evaluări periodice de către organisme independente,

B.  întrucât nevoile şi situaţiile specifice ale femeilor încarcerate trebuie luate în considerare în cazul hotărârilor judecătoreşti, în dreptul penal şi în unităţile penitenciare din statele membre,

C. întrucât încarcerarea femeilor reflectă poziţia lor în societate, femeile fiind prizonierele unui sistem conceput şi condus în special de bărbaţi pentru bărbaţi,

D. întrucât trebuie adoptate măsuri concrete, adaptate la nevoile specifice ale femeilor, în special aplicarea pedepselor alternative,

E.  întrucât femeile însărcinate din închisori trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de susţinere, informaţii şi elemente esenţiale pentru o sarcină şi o maternitate sănătoasă, mai ales o dietă echilibrată, condiţii sanitare adecvate, aer liber, exerciţii fizice şi îngrijire prenatală şi postnatală,

F.  întrucât toţi deţinuţii, bărbaţi şi femei, trebuie să aibă acces, în egală măsură, la asistenţa medicală, dar politicile penitenciare trebuie să acorde o atenţie specială prevenirii, supravegherii şi tratării, atât la nivel fizic, cât şi mental, a problemelor de sănătate specifice femeilor,

G. întrucât sănătatea mentală şi fizică a mamei este legată de cea a copilului,

H. întrucât un mare număr de femei deţinute sunt sau au fost dependente de stupefiante sau de alte substanţe care ar putea fi cauza unor tulburări mentale sau comportamentale, necesitând, prin urmare, tratament medical şi sprijin social şi psihologic corespunzător în cadrul unei politici penitenciare de sănătate la nivel global,

I.   întrucât, în prezent, se ştie că numeroase femei aflate în detenţie au fost victimele unor acte de violenţă, de abuz sexual sau de maltratare în familiile sau cuplurile lor şi că multe dintre ele se află într-o situaţie de dependenţă economică şi psihologică; întrucât toate aceste elemente au legătură directă cu trecutul lor delincvent şi cu prezenţa unor sechele fizice şi psihologice, cum ar fi stresul posttraumatic,

J.   întrucât personalul penitenciar trebuie să fie suficient de bine format şi sensibilizat în ceea ce priveşte dimensiunea egalităţii între femei şi bărbaţi precum şi nevoile şi situaţiile specifice ale femeilor deţinute; întrucât trebuie acordată o atenţie specială celor mai vulnerabile dintre ele, mai exact minorelor şi celor cu handicap,

K. întrucât menţinerea legăturilor familiale este un mijloc esenţial în prevenirea recidivei şi a reintegrării sociale şi este un drept de care beneficiază toţi deţinuţii, copii acestora(8) , precum şi ceilalţi membri ai familiei, şi că exercitarea acestui drept este de multe ori mai complicată în special în cazul femeilor, dat fiind numărul mic şi poziţia geografică uneori îndepărtată a centrelor de detenţie pentru femei,

L.  întrucât interesul superior al copilului trebuie luat mereu în considerare atunci când se ia o decizie privind separarea acestuia de părintele încarcerat sau nu, având în vedere că este preferabil, în toate cazurile, să se procedeze astfel încât celălalt părinte implicat să îşi poată exercita autoritatea parentală şi să se introducă proceduri corespunzătoare în vederea păstrării legăturii afective cu mediul familial de origine (fraţi şi surori, bunici şi alţi membri ai familiei),

M. întrucât, prin semnarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului menţionată mai sus (precum şi celelalte instrumente internaţionale(9)), statele semnatare s-au angajat să asigure tuturor copiilor, fără niciun fel de discriminare şi indiferent de statutul juridic al părinţilor, respectarea drepturilor prevăzute în această convenţie, în special dreptul la asistenţă medicală corespunzătoare, la activităţi de recreere şi educaţie, şi întrucât acest angajament trebuie să se aplice şi în cazul copiilor care locuiesc cu un părinte încarcerat,

N. întrucât, dincolo de pedepsirea unui act ilegal, rolul unităţilor penitenciare ar trebui să includă şi reintegrarea socială şi profesională, având în vedere cazurile de excludere socială şi precaritate a nivelului de trai în cazul unui mare număr de deţinuţi, bărbaţi şi femei(10),

O. întrucât un mare număr de femei aflate în detenţie sunt, în momentul încarcerării, implicate în proceduri judiciare aflate pe rol (proceduri privind abandonul, îngrijirea temporară sau adopţia unui minor, divorţ sau separare, alungare de la domiciliu etc.), ceea ce le face vulnerabile şi le provoacă o stare permanentă de incertitudine şi stres,

P.  întrucât persoanele aflate în detenţie nu cunosc deseori resursele sociale existente şi, în multe cazuri, faptul că nu deţin documentele administrative referitoare la situaţia lor (carte de identitate, carte de asigurare socială, livret de familie etc.), care sunt fie pierdute, fie expirate, îi împiedică, în practică, să-şi exercite drepturile acordate resortisanţilor oricărui stat membru,

Q. întrucât creşterea numărului de deţinute poate fi atribuită în parte degradării condiţiilor economice ale femeilor,

R.  întrucât este esenţial ca, pentru echilibrul psihologic şi reintegrarea în societate şi în câmpul muncii, deţinuţii, femei sau bărbaţi, să aibă acces în egală măsură la un loc de muncă, la formare profesională şi la activităţi de recreere în timpul detenţiei,

S.  întrucât nu este suficient să li se permită deţinuţilor, bărbaţi şi femei, accesul la ofertele, oricât de diverse ar fi acestea, în materie de învăţământ, formare, angajare, recreere şi consiliere individuală şi întrucât este necesar să se introducă programe de sprijin, care să le faciliteze implicarea în pregătirea şi desfăşurarea procesului de reintegrare,

T.  întrucât femeile încarcerate trebuie să aibă acces, fără nicio formă de discriminare, la un loc de muncă remunerat, precum şi la programe de formare profesională şi civică diversificate, care să le faciliteze reintegrarea după ispăşirea pedepsei şi adaptate cerinţelor de pe piaţa muncii,

U. întrucât reuşita reintegrării sociale a deţinuţilor, bărbaţi şi femei, precum şi prevenirea recidivei depind de calitatea încadrării pe toată durata detenţiei şi, în special, de parteneriatele cu întreprinderi sau organisme de asistenţă socială, precum şi de supravegherea şi asistenţa socioprofesională oferite după ispăşirea pedepsei,

V. întrucât există o nevoie evidentă de date şi statistici defalcate pe genuri, cuprinzătoare, clare şi actualizate,

Condiţii de detenţie

1.  încurajează statele membre să aloce resurse suficiente pentru modernizarea şi adaptarea infrastructurilor penitenciarelor şi să pună în aplicare recomandarea R(2006)2 a Consiliului Europei, menţionată mai sus, în vederea asigurării de condiţii de detenţie care să respecte demnitatea umană şi drepturile fundamentale, în special în ceea ce priveşte locul de detenţie, sănătatea, igiena, alimentaţia, aerisirea şi lumina;

2.  reiterează cererea adresată Comisiei şi Consiliului cu privire la adoptarea unei decizii-cadru privind normele minime de protecţie a drepturilor deţinuţilor, în temeiul articolului 6 din Tratatul UE (după cum recomandă şi Consiliul Europei, în recomandarea menţionată mai sus R(2006)2) şi invită Consiliul să disemineze şi să promoveze punerea în aplicare a regulilor penitenciare ale Consiliului Europei, în vederea unei mai bune armonizări a condiţiilor de detenţie în Europa, în special conştientizarea nevoilor diferite ale femeilor, precum şi afirmarea clară a drepturilor şi obligaţiilor deţinuţilor, bărbaţi şi femei;

3.  invită Comisia să includă în raportul său anual privind drepturile omului o evaluare a respectării drepturilor fundamentale ale deţinuţilor, bărbaţi şi femei, şi a condiţiilor speciale de detenţie prevăzute în cazul femeilor;

4.  îndeamnă statele membre şi statele candidate la aderare să ratifice protocolul opţional la CPT privind crearea unui sistem de control independent al locurilor de detenţie şi invită Consiliul şi Comisia să încurajeze ratificarea acestei convenţii şi a protocolului său în cadrul politicii externe a Uniunii Europene;

5.  reaminteşte că ar trebui verificat, prin inspecţii regulate efectuate de către autorităţile competente, dacă centrele de detenţie sunt administrate în conformitate cu normele juridice naţionale şi internaţionale;

6.  invită statele membre să adopte măsurile necesare în vederea asigurării ordinii în penitenciare, precum şi pentru garantarea siguranţei personalului şi a tuturor deţinuţilor, punând capăt cazurilor de violenţă şi abuz la care sunt expuse în special femeile şi persoanele aparţinând minorităţilor etnice sau sociale;

7.  reaminteşte „specificitatea” închisorilor pentru femei şi insistă cu privire la crearea unor servicii de securitate şi de reintegrare concepute pentru femei;

8.  invită statele membre să integreze dimensiunea egalităţii între femei şi bărbaţi în politica lor penitenciară şi în centrele de detenţie şi să ia în consideraţie şi mai mult aspectele specifice feminine precum şi trecutul deseori traumatizant al femeilor deţinute, în special prin sensibilizarea şi pregătirea corespunzătoare a personalului medical şi penitenciar şi prin reeducarea femeilor în spiritul valorilor fundamentale:

           a) prin integrarea dimensiunii de gen în ceea ce priveşte strângerea datelor în toate domeniile unde acest lucru este posibil, în vederea evidenţierii problemelor şi nevoilor femeilor;

           b) prin crearea, în fiecare stat, a unei comisii de studiu şi a unor sisteme de mediere permanentă, pentru supravegherea efectivă a condiţiilor de detenţie, în vederea identificării şi combaterii factorilor de discriminare care continuă să afecteze femeile din sistemul penitenciar;

           c) prin abordarea chestiunii nevoilor deţinutelor în cadrul dezbaterilor locale, regionale şi naţionale, în vederea încurajării adoptării de măsuri pozitive cu privire la resursele sociale, condiţiile de locuit, formare profesională etc.;

9.  solicită statelor membre să garanteze femeilor acces egal şi nediscriminatoriu la toate tipurile de servicii medicale, a căror calitate trebuie să fie echivalentă serviciilor de care beneficiază restul populaţiei, pentru a preveni şi trata eficient bolile specific feminine(11);

10. reaminteşte necesitatea de a lua măsuri în favoarea unei mai bune conştientizări a nevoilor diferite ale femeilor deţinute în materie de igienă la nivelul infrastructurilor penitenciare şi a produselor necesare pentru igienă;

11. invită statele membre să adopte o politică de sănătate în penitenciare la nivel global, care să permită identificarea şi tratarea tulburărilor psihice şi mentale încă de la începutul perioadei de detenţie şi asigurarea unei asistenţe medicale şi psihologice tuturor deţinuţilor, bărbaţi şi femei, dependenţi, respectând, în acelaşi timp, particularităţile feminine;

12. invită statele membre să adopte toate măsurile necesare în vederea acordării de asistenţă psihologică tuturor femeilor deţinute, şi mai ales celor care au suferit violenţe sau maltratări, precum şi celor care sunt mame singure sau sunt delicvente minore, pentru a le acorda cea mai bună protecţie şi a le îmbunătăţi relaţiile familiale şi sociale şi, în consecinţă, şi şansele de reintegrare; recomandă instruirea şi sensibilizarea personalului din penitenciare relativ la vulnerabilitatea deosebită a acestor deţinute;

13. recomandă să nu se recurgă la detenţia femeilor însărcinate şi a mamelor care au în îngrijire un copil de vârstă mică decât în ultimă instanţă şi ca, în acest caz extrem, aceasta să poată obţine o celulă mai spaţioasă, dacă este posibil, individuală, şi să li se acorde o atenţie specială în special în ceea ce priveşte alimentaţia şi igiena; consideră, de asemenea, că femeile însărcinate trebuie să aibă posibilitatea să beneficieze de îngrijire prenatală şi postnatală, precum şi de cursuri de educaţie parentală, de o calitate echivalentă cu cele oferite în afara penitenciarelor;

14. subliniază că, dacă naşterea a decurs normal în închisoare, copilul este în general separat de mamă în următoarele 24 sau 72 de ore de la naştere şi solicită Comisiei şi statelor membre să aibă în vedere soluţii alternative;

15. subliniază că sistemul judiciar trebuie să asigure respectul drepturilor copilului, când se iau în considerare problemele legate de detenţia mamelor;

Menţinerea legăturilor familiale şi a relaţiilor sociale

16. recomandă să se acorde o mai mare prioritate sancţiunilor alternative încarcerării, cum ar fi cele care implică o implicare socială, în special în ceea ce priveşte mamele, în cazul în care pedeapsa este mică, iar riscul pentru securitatea publică este redus, dat fiind faptul că încarcerarea acestora poate provoca grave perturbări în viaţa familială, mai ales în cazul familiilor monoparentale (mame singure) sau cu copii cu vârste mici sau dacă au în îngrijire persoane dependente sau cu handicap; reaminteşte că, atunci când stabilesc pedeapsa, autorităţile judiciare ar trebui să ţină cont de aceste elemente, în special de interesul superior al copilului care are un părinte inculpat; recomandă, de asemenea, să se ia în considerare posibilitatea ca deţinuţii care au în îngrijire minori sau îşi asumă alte responsabilităţi familiale să beneficieze de măsuri similare ca cele prevăzute în cazul mamelor;

17. subliniază că repercusiunile izolării şi suferinţei asupra sănătăţii deţinutelor însărcinate pot avea consecinţe nefaste, chiar periculoase pentru copil şi că acestea trebuie luate în considerare cu foarte multă seriozitate în momentul luării deciziei de detenţie;

18. insistă asupra faptului că administraţia judiciară trebuie să se informeze cu privire la existenţa copiilor, înainte de a lua o decizie referitoare la detenţia preventivă sau în momentul condamnării, şi să se asigure că au fost luate măsuri în vederea păstrării tuturor drepturilor acestora;

19. invită statele membre să mărească numărul centrelor de detenţie pentru femei şi să ia măsuri pentru o mai bună repartizare teritorială a acestora pentru a facilita menţinerea legăturilor familiale şi de prietenie ale femeilor deţinute şi pentru a le da posibilitatea de a participa la ceremonii religioase;

20. recomandă statelor membre să încurajeze instituţiile penitenciare să adopte reguli flexibile în ceea ce priveşte modalităţile, frecvenţa, durata şi programelor de vizită care ar trebui permise membrilor familiei, prietenilor şi terţelor persoane;

21. invită statele membre să faciliteze legăturile familiale, în special relaţiile părinţilor încarceraţi cu copiii lor, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este în interesul copilului, prin crearea unor locuri de primire în care atmosfera să fie diferită de cea din mediul carceral şi în care să fie posibilă desfăşurarea de activităţi comune şi un contact afectiv corespunzător;

22. solicită insistent statelor membre să se conformeze obligaţiilor lor internaţionale(12), asigurând egalitatea drepturilor şi egalitate de tratament pentru copiii care locuiesc cu un părinte deţinut şi să creeze condiţii de viaţă adaptate nevoilor lor în centre absolut independente şi cât mai îndepărtate de mediul carceral obişnuit, permiţându-le integrarea în sistemele de îngrijire sau instituţiile şcolare clasice, care să prevadă un regim de ieşiri generos şi flexibil, în compania membrilor familiilor sau a personalului asociaţiilor pentru protecţia copiilor, permiţând astfel buna lor dezvoltare din punct de vedere fizic, mental, moral şi social, şi care să dispună de infrastructuri adaptate şi de personal calificat care să poată ajuta mamele deţinute în activităţile lor educative şi de îngrijire; recomandă, de asemenea, în cazul copiilor minori aflaţi în închisoare, facilitarea exercitării autorităţii parentale de către celălalt părinte implicat;

23. constată cu regret că un mare număr de deţinute sunt mame singure care pierd contactul cu copiii, câteodată pentru totdeauna; solicită Comisiei şi statelor membre să definească şi să aplice politici alternative, în vederea evitării unei separări totale;

24. solicită statelor membre să ofere tuturor deţinuţilor asistenţă juridică gratuită, orientată asupra problemelor legate de penitenciare iar, în cazul femeilor deţinute, specializată în domeniul dreptului familiei, pentru a putea răspunde problemelor referitoare la plasare, separare, violenţele legate de gen etc.;

25. recomandă desfăşurarea unor campanii de informare şi de orientare cu privire la serviciile sociale furnizate de către comunitate şi la procedurile de actualizare a documentelor administrative privitoare la situaţia personală, familială şi socială, pentru ca femeile deţinute să îşi poată exercita pe deplin drepturile cetăţeneşti;

26. invită statele membre să aplice măsurile de asistenţă psihosocială, pentru a pregăti cât mai bine separarea copilului de mama deţinută şi pentru a reduce impactul negativ al acestei situaţii;

Reintegrarea socială şi profesională

27. recomandă statelor membre să adopte măsurile necesare care să permită tuturor deţinuţilor, bărbaţi şi femei, posibilitatea de a ocupa locuri de muncă remunerate corespunzător şi diversificate, care să le permită dezvoltarea personală lipsite de orice segregare bazată pe gen şi de orice altă formă de discriminare, precum şi să creeze, în acest scop, parteneriate cu întreprinderile;

28. invită statele membre să investească mai multe resurse, printre care şi instrumente financiare comunitare pentru ocuparea forţei de muncă şi integrarea socială, de exemplu Fondul Social European şi PROGRESS, pentru crearea, în cadrul penitenciar, de programe de alfabetizare, de educaţie pe toată durata vieţii şi de formare profesională adaptate exigenţelor pieţei muncii şi care ar putea duce la obţinerea unei diplome;

29. subliniază că aceste programe ar trebui să includă cursuri de limbi străine, inclusiv de învăţarea limbii naţionale (sau cel puţin a uneia din limbile naţionale) pentru deţinuţii şi deţinutele străine, de informatică, precum şi de comportament social şi profesional;

30. subliniază rolul primordial al organizaţiilor nonguvernamentale în ceea ce priveşte reintegrarea socială şi profesională a deţinutelor, în special a femeilor, şi invită, prin urmare, statele membre să încurajeze dezvoltarea activităţilor acestor organizaţii în mediul carceral, în special prin suplimentarea resurselor care le sunt alocate, facilitarea accesului membrilor acestor organizaţii în penitenciare şi o sensibilizare crescută a personalului din penitenciare la necesitatea unei bune colaborări cu aceşti actori;

31. consideră că, în cazul în care nu există riscuri majore pentru securitatea publică şi în funcţie de severitatea pedepsei, o mai mare pondere a regimurilor de semi-libertate care să permită deţinuţilor şi deţinutelor să lucreze sau să urmeze cursuri de formare profesională în afara închisorilor ar putea facilita reintegrarea socială şi profesională a deţinuţilor;

32. subliniază că, în special în ceea ce priveşte femeile însărcinate sau cele care au născut, condiţiile de muncă ale deţinuţilor trebuie să fie conforme legislaţiei naţionale şi comunitare şi să fie controlate regulat de autorităţile competente;

33. subliniază necesitatea de a încuraja implicarea deţinuţilor şi deţinutelor într-un traseu de angajare profesională şi de reintegrare socială, ţinând seama în special de situaţia lor personală şi asigurând o evaluare anuală a acestor mijloace;

34. consideră prioritară crearea, în fiecare centru de detenţie, a unor programe de asistenţă şi sprijin individual, accesibile tuturor deţinuţilor, bărbaţi şi femei, pe bază de voluntariat, pentru elaborarea, aplicarea şi îndeplinirea proiectelor de dezvoltare personală şi de reintegrare socială, care trebuie să se desfăşoare după ieşirea din închisoare;

35. reaminteşte necesitatea punerii în aplicare, în timpul perioadei de detenţie şi după aceasta, a unor măsuri de ajutor social prin care persoana deţinută să fie pregătită şi asistată în demersurile de reintegrare, în special în găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă, pentru a evita situaţiile de excludere socială şi de recidivă;

36. subliniază importanţa menţinerii şi promovării contactelor deţinuţilor şi deţinutelor cu lumea din afara închisorii, în special prin intermediul accesului la presa scrisă şi la mass-media, precum şi a comunicării cu instituţiile de asistenţă socială, ONG-urile şi asociaţiile culturale, artistice sau de alt tip, acceptate de către autorităţile penitenciarelor;

37. reaminteşte că accesul regulat al tuturor deţinuţilor la activităţi sportive şi recreaţionale, precum şi la posibilităţi de educaţie artistică şi culturală, este fundamental pentru menţinerea echilibrului lor psihologic şi favorizează şansele de reintegrare socială;

38. invită Comisia să acorde o atenţie deosebită deţinuţilor în cadrul programului său de combatere a excluderii sociale;

39. recomandă statelor membre să acorde o atenţie deosebită deţinuţilor, bărbaţi şi femei, de naţionalitate străină, mai ales în ceea ce priveşte diferenţele lingvistice şi culturale, să faciliteze menţinerea contactelor acestora cu cei apropiaţi, să le permită să ia legătura cu consulatele ţărilor lor şi să aibă acces la resursele şi programele din închisori, precum şi la informaţiile pe care le pot înţelege; le recomandă, de asemenea, ca în programarea activităţilor din penitenciare, să ţină cont de specificitatea situaţiei femeilor străine, să formeze persoane care să lucreze într-un mediu multicultural, atât în cadrul penitenciarelor, cât şi în afara lor, şi să creeze servicii de mediere în închisori şi în afara lor;

40. invită statele membre, în contextul facilitării reintegrării sociale şi profesionale, să adopte toate măsurile necesare în vederea introducerii în legislaţia naţională a unor norme care să favorizeze angajarea fostelor deţinute, în special a mamelor singure şi a minorelor delincvente, atât în sectorul public, cât şi în cel privat;

41. încurajează statele membre să facă schimb de informaţii şi de experienţă în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, în special în cazul femeilor, precum şi în ceea ce priveşte formarea profesională şi reintegrarea socială; consideră că este important ca, în acest context, să se încurajeze şi să se finanţeze participarea la conceperea unor programe inovatoare şi a unor bune practici, precum şi la congrese şi dezbateri naţionale şi internaţionale a autorităţilor şi a actorilor direct implicaţi, ca factor de motivare şi de generare a unor energii pozitive;

42. invită Comisia să încurajeze, în colaborare cu statele membre, studiile cu privire la mediul din închisori, axate pe dimensiunea de gen şi să finanţeze studiile dedicate cauzelor criminalităţii, precum şi eficacităţii sistemelor penale, cu scopul de a îmbunătăţii participarea deţinuţilor şi a deţinutelor la viaţa socială, familială şi profesională;

43. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre, statelor în curs de aderare şi celor candidate.

(1)

JO C 303, 14.12.2007, p. 1.

(2)

JO C 32, 5.2.1996, p. 102.

(3)

JO C158, 26.6.1989, p. 511.

(4)

JO C 32, 5.2.1996, p. 102.

(5)

JO C 98, 9.4.1999, p. 299.

(6)

JO C 102 E, 28.4.2004, p. 154.

(7)

Articolele 1, 3, 5 şi 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi articolul 1 din Principiile fundamentale privind tratamentul deţinuţilor, adoptate de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în rezoluţia sa 45/111 din 14 decembrie 1990;

(8)

Articolul 9 alineatul (3) din Convenţia cu privire la drepturile copiilor menţionată mai sus.

(9)

Articolele 1, 3, 5 şi 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi articolul 1 din Principiile fundamentale privind tratamentul deţinuţilor, menţionate mai sus;

(10)

Recomandarea R (2006)2 menţionată mai sus.

(11)

Recomandarea R (2006)2 menţionată mai sus.

(12)

Recomandarea R (2006)2 menţionată mai sus.


EXPUNERE DE MOTIVE

Les femmes représentent environ 4,5 à 5 % de la population carcérale européenne (cette proportion allant de 2,9 % en Pologne à 7,8 % en Espagne).

Le milieu carcéral reste principalement adapté aux détenus hommes et les problèmes spécifiques des femmes, qui constituent une part limitée, mais croissante, de leur population, restent souvent ignorés. Les principaux sujets de préoccupation sont les soins de santé, la situation des mères et la réinsertion professionnelle et sociale.

Il apparait qu'une grande partie des femmes détenues souffrent de dépendance aux stupéfiants ou à d'autres substances et que beaucoup d'entre elles ont été victimes d'abus psychologiques, physiques ou sexuels. Il convient de porter un intérêt particulier à leurs besoins en matière de soins de santé et d'hygiène. Les détenues enceintes, notamment, doivent se voire accorder une attention particulière et pouvoir bénéficier de ressources spécifiques en termes de régime alimentaire, d'activité physique, de tenues vestimentaires, de traitements médicamenteux et de soins médicaux.

Plus de la moitié des détenues des prisons européennes ont un enfant au moins, la proportion étant particulièrement élevée en Espagne et en Grèce. Les enfants résidant avec leur parent incarcéré doivent recevoir une protection et des soins adaptés et ne doivent souffrir d'aucune forme de discrimination. La détention des femmes peut entraîner des conséquences particulièrement graves lorsque celles-ci élevaient seules leurs enfants avant d'être incarcérées. Le maintien des liens familiaux constitue un problème supplémentaire. Dans la mesure où il y a moins de prisons pouvant accueillir des femmes, elles peuvent se retrouver incarcérées loin de leur domicile et de leur environnement familial et amical, ce qui limite d'autant les possibilités de visites.

Les femmes incarcérées peuvent également être victimes de discrimination en ce qui concerne l'accès à l'emploi et aux services d'éducation et de formation professionnelle, qui sont souvent insuffisants, empreints de stéréotypes de genre et peu adaptés aux besoins du marché du travail.

Compte tenu du fait que le nombre de femmes détenues a augmenté dans un grand nombre d'États membres, parfois plus vite que la population carcérale masculine (par exemple en Angleterre et au Pays de Galles, la population carcérale masculine a augmenté, entre 1992 et 2002, de 50 % alors que la population féminine a augmenté de 173 %(1)), il est devenu nécessaire de prendre des mesures afin de répondre aux besoins des femmes détenues.

Les soins de santé en prison

Presque toutes les études consacrées aux conditions de vie de la population carcérale font part de préoccupations liées aux soins de santé. Conformément aux normes et conventions internationales et européennes, tous les détenus, hommes et femmes, doivent bénéficier d'un accès égal aux services de soins, qui doivent être de même qualité que ceux fournis au reste de la population.

Au delà de certaines similarités, les problèmes de santé des deux sexes accusent des différences considérables en termes de nature, d'intensité et de complexité. L'univers carcéral est principalement adapté aux hommes, et les politiques, les programmes, les procédures et le personnel pénitentiaires ne tiennent souvent pas suffisamment compte des besoins des femmes en matière de santé. Celles-ci ont des besoins supplémentaires et différents, non seulement en matière d'hygiène et de soins gynécologiques ou liés à la maternité, mais également en terme de santé psychologique, notamment parce que beaucoup d'entre elles ont été, récemment ou dans le passé, victimes d'abus de nature physique, affective ou sexuelle.

Il est donc important de mettre l'accent sur la nécessité de prévoir des programmes de soins et des conditions d'hygiène adaptés aux besoins spécifiques des femmes détenues et de garantir une formation adaptée du personnel médical des prisons. Il convient, de plus, de mettre en œuvre une approche intégrée relative à la toxicomanie ou aux autres problèmes de santé.

A. Toxicomanie

La population carcérale peut être considérée comme un groupe à haut risque en ce qui concerne l'usage de stupéfiants: les consommateurs de drogues sont surreprésentés dans le milieu carcéral et une part importante des femmes détenues ont été condamnées pour des infractions à la législation sur les stupéfiants (la plupart d'entre elles pour détention de drogue), ce qui prouve que les problèmes de drogue prennent une importance croissante parmi les femmes délinquantes(2).

Cependant, selon une étude récente, seuls quelques-uns des pays européens ont mis en place des programmes de traitement de la toxicomanie à destination des détenus(3).

Dans son rapport annuel pour l'année 2006(4), l'Observatoire européen des drogues et des toxicomanies a conclu qu'il "est désormais admis qu'il est essentiel de tenir compte des différences entre hommes et femmes en ce qui concerne les comportements liés à l'usage de stupéfiants afin de pouvoir mettre au point des réponses efficaces" et que "l'égalité d'accès aux services et la prise en compte des problèmes spécifiques à chaque sexe figurent parmi les éléments essentiels à la mise en place de soins de qualité dans ce domaine." Les rapports nationaux disponibles pour l'année 2006 révèlent que seuls quatre pays (France, Portugal, Slovaquie et Suède) ont mis en place des projets spécifiques orientés sur le genre pour les détenues consommatrices de drogues.

B. Santé mentale

L'institution carcérale en tant que telle n'est non seulement pas adaptée pour accueillir des individus souffrant de maladies mentales graves et chroniques, mais l'isolement et le désœuvrement liés à l'emprisonnement peuvent également contribuer à l'apparition de troubles de ce type. Bien que le personnel des prisons soit supposé maintenir l'ordre et la sécurité, la prison demeure un environnement hostile qui peut fragiliser des individus ayant été, dans le passé, victimes de violences ou d'abus. Il est donc essentiel d'adopter une politique de santé intégrée couvrant tant les problèmes physiques que mentaux et de fournir une aide psychologique aux détenus souffrant de troubles mentaux.

C. Grossesse

La Commission des droits de l'homme de l'ONU note, dans ses observations relatives au Pacte international relatif aux droits civils et politiques que "les femmes enceintes privées de liberté doivent être traitées avec humanité et dans le respect de leur dignité pendant toute la période précédant et suivant l'accouchement et lorsqu'elles s'occupent des nouveau-nés. Les États parties doivent faire état des mesures prises à cet effet ainsi que des soins médicaux et de santé assurés à ces mères et à leurs enfants."(5)

Les détenues enceintes doivent recevoir des soins médicaux adaptés avant et après la naissance, mais elles ne sont pas toujours considérées comme une priorité médicale par un personnel carcéral disposant de ressources limitées et avant tout soucieux de maintenir la sécurité. L'ensemble de règles minimales des Nations unies pour le traitement des détenus, à son point 23, paragraphe 1, indique que "dans les établissements pour femmes, il doit y avoir les installations spéciales nécessaires pour le traitement des femmes enceintes, relevant de couches et convalescentes"(6). Elles doivent également recevoir une alimentation et des soins médicaux particuliers, et suivre un programme spécifique d'exercices physiques, des exigences auxquelles les structures carcérales ne répondent pas suffisamment.

La détention des mères de famille

L'incarcération des mères peut gravement perturber la vie de famille. La séparation nuit à la fois aux mères et aux enfants, qui deviennent les victimes innocentes des décisions prises à l'encontre de leur mère.

La majorité des femmes détenues dans les prisons européennes ont entre 20 et 40 ans, et sont donc susceptibles d'être mères ou de le devenir. Lorsqu'elles ont déjà des enfants au moment de leur incarcération, elles les élèvent souvent seules ou en ont la garde principale. Selon Rachel Taylor:

– 66 % des femmes détenues au Royaume-Uni en 2002 avaient des enfants;

– 55 % d'entre elles avaient au moins un enfant âgé de moins de 16 ans, et plus d'un tiers avaient un ou plusieurs enfants âgés de moins de 5 ans;

– 34 % des mères élevaient seules leurs enfants avant d'être incarcérées, 43 % d'entre elles s'attendant à être mères célibataires après leur libération.

A. Mères

Les femmes détenues citent les préoccupations liées à leurs enfants comme l'un des plus importants facteurs de dépression et d'anxiété, pouvant les mener à l'automutilation. L'étude élaborée pour la Commission européenne(7) confirme que " tous les rapports par pays ont insisté sur le fait que les pertes et les ruptures dues à la séparation [...] d'avec leurs enfants constituaient l'une des principales sources de souffrance pour les femmes détenues."

Les détenus qui ont manqué à leurs devoirs de citoyens peuvent réussir en tant que parents et, de plus, le fait d'être bons parents peut les aider à devenir de meilleurs citoyens. Les études ont prouvé que la qualité des liens familiaux est importante au moment de la libération, notamment parce que le fait d'avoir un environnement familial stable vers lequel se tourner contribue de façon considérable à prévenir la récidive(8).

B. Enfants

Plusieurs études ont noté qu'il était difficile d'établir des généralités en ce qui concerne les incidences sur les enfants de la séparation d'avec leurs parents en raison d'une incarcération(9). Ces effets sont fonction d'un grand nombre de variables: l'âge auquel a lieu la séparation, la durée de la séparation, la proximité de l'enfant avec son nouveau tuteur et la façon dont est perçue l'incarcération dans le milieu dans lequel évolue l'enfant(10). Le fait de permettre à une mère de garder son bébé en prison soulève des questions complexes en termes de structures propres à assurer le développement physique, mental et émotionnel de l'enfant, dont des échanges avec des personnes extérieures (en particulier avec d'autres enfants).

Le Conseil de l'Europe recommande, dans un rapport publié en 2000, de "créer de petites unités closes ou semi-closes flanquées de services sociaux pour le petit nombre de mères qui doivent être maintenues en détention, unités où les enfants puissent être pris en charge dans un milieu accueillant et qui tiennent compte au mieux des intérêts de l'enfant, tout en assurant la sécurité publique"(11).

Lorsqu'existent, les unités spéciales destinées à accueillir les mères et leurs bébés restent en nombre très limité. Ces unités coûtent cher, et l'offre est donc inférieure à la demande.

C. Visites des enfants en prison

Les visites sont, pour les détenus, un moyen essentiel de maintenir des relations familiales de qualité, et cette possibilité devrait être offerte dès que possible. Une étude française a montré que lorsqu'un condamné n'avait pas de contact avec un enfant au cours des six premiers mois de détention, aucun contact ultérieur n'avait ensuite lieu(12).

Le maintien des liens familiaux joue un rôle important dans la prévention de la récidive et la réintégration sociale des détenus. Cependant, un certain nombre de facteurs, tels que la rigueur des conditions de visite et le caractère peu accueillant des lieux prévus à cet effet, peuvent perturber les relations familiales et les contacts avec les enfants. Il s'agit donc de mettre en place un environnement créant un équilibre entre les impératifs de sécurité et le maintien de relations familiales de qualité (conditions de visite flexibles, salle de visite permettant une certaine liberté de mouvement et une certaine intimité familiale, environnement accueillant pour les enfants, etc.).

Préparer l'avenir: réintégration sociale et professionnelle

Les prisons ont deux missions essentielles et complémentaires:

– protéger la population des individus ayant eu des comportements dangereux ou répréhensibles;

– réinsérer au sein de la société les personnes condamnées après leur libération.

A. Éducation, formation et emploi:

Les statistiques relatives aux femmes détenues montrent que celles-ci ont en général un faible taux d'éducation et d'importantes lacunes en termes de qualifications. Au Royaume-Uni par exemple, 47 % des femmes détenues n'ont aucun diplôme et 33 % d'entre elles ont été exclues du système scolaire (contre 2 % au sein de la population générale)(13). Si le temps de l'incarcération doit être mis à profit pour préparer les détenus à une vie plus stable après leur libération, l'éducation constitue dans ce cadre un instrument important.

Parce que leurs ressources (en personnel et financières) sont limitées, les prisons européennes ne sont pas en mesure de compenser tous les déficits en matière d'éducation et de qualification, mais elles doivent au moins offrir à l'ensemble des détenus la possibilité d'acquérir les connaissances éducatives de base nécessaires à leur future réinsertion sociale.

On observe, dans beaucoup des prisons européennes, un décalage entre la formation professionnelle proposée aux femmes et les demandes du marché du travail. La formation offerte par la plupart des prisons est "féminisée" et se limite à l'apprentissage des compétences et aptitudes composant le rôle sociétal et culturel traditionnellement attribué aux femmes (couture, coiffure, activités de ménage, travaux textiles et de broderie, etc.). Ces activités peu rémunératrices ne sont pas très cotées sur le marché du travail et peuvent ainsi contribuer à entretenir des inégalités sociales et compromettre l'insertion sociale et professionnelle.

Les autorités carcérales doivent être encouragées à offrir une formation professionnelle de qualité et adaptée aux besoins du marché du travail ainsi que des possibilités d'emplois diversifiés et en se libérant des stéréotypes fondés sur le sexe. La collaboration des institutions carcérales avec les entreprises extérieures pour l'emploi de détenus doit également être encouragée comme faisant partie intégrante du processus de réhabilitation du détenu.

B. Insertion sociale

À leur libération, la plupart des détenues se trouvent face à toute une série de problèmes vitaux: trouver un logement, s'assurer un revenu régulier, recréer les liens familiaux et assurer la subsistance de leurs enfants ou d'autres membres de la famille dépendant d'eux.

L'insertion sociale des détenus doit, pour réussir, être préparée au cours de l'incarcération et après la libération, en coopération avec les services sociaux et les autres organisations compétentes, afin de garantir une transition en douceur entre incarcération et liberté. Une attention particulière doit être accordée à la préparation psychologique (analyse de l'infraction à l'origine de leur incarcération, traitement des traumatismes et des dépendances à travers un soutien et des soins psychologiques adaptés) et à l'aide sociale à la libération (construction de projets positifs).

(1)

Women and the criminal justice system, Fawcett Society, 2004

(2)

Training curriculum for women's prisons - health aspects, Claudia Kestermann (dans International Study on Women's Imprisonment - Current situation, demand analysis and "best practice"),

http://www.uni-greifswald.de/~ls3/Dokumente/Reader_womeninprison.pdf.

(3)

Problematic drug users in prison, MacDonald M (exposé dans le cadre du séminaire Criminal Justice and Drugs, Reducing Drug Use – Combating Crime, Lessons from Other Countries on Dealing with Drug Related Offences, Juillet 2005), http://www.uce.ac.uk/crq/presentations/2

(4)

Rapport annuel 2006: l’état du phénomène de la drogue en Europe, question particulière n° 2, http://issues06.emcdda.europa.eu/en/page013-en.html

(5)

Observation générale n° 28: Égalité des droits entre hommes et femmes (article 3),  adoptée le 29 mars 2000,

http://www.unhchr.ch/tbs/doc.nsf/(Symbol)/13b02776122d4838802568b900360e80?Opendocument

(6)

Ensemble de règles minimales des Nations unies pour le traitement des détenus, adopté par le premier Congrès des Nations unies pour la prévention du crime et le traitement des délinquants, à Genève en 1955, et tenu à Genève en 1955 et approuvé par le Conseil économique et social dans ses résolutions 663 C (XXIV) du 31 juillet 1957 et 2076 (LXII) du 13 mai 1977, http://www.ohchr.org/french/law/detenus.htm

(7)

Women, Integration and Prison: an Analysis of the Processes of the Socio-Labour Integration of Women Prisoners in Europe, projet MIP (mujeres, integración y prisión) coordonné par la SURT (Associació de dones per la Reinserció Laboral), janvier 2005, http://mip.surt.org/en/final_results.html

(8)

Étude d'Oliver Robertson, citée précédemment

(9)

idem, p.11

(10)

Forgotten Families - the impacts of imprisonment, dans Family Matters, Ann Cunningham, 2001, p.36 et 37

(11)

http://assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/doc00/FDOC8762.htm

(12)

Relais Enfants-Parents - Maintien des liens en détention (1999), cité dans Children of imprisoned Parents: European Perspectives of Good Practices, Elizabeth Ayre et al, 2006, p.48

(13)

http://www.quaker.org/qcea/prison/Country%20Reports/UK_England%20and%20Wales_%20Report%20-%20Final.pdf


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

28.1.2008

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

27

0

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Edit Bauer, Hiltrud Breyer, Edite Estrela, Věra Flasarová, Lissy Gröner, Lívia Járóka, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Esther De Lange, Pia Elda Locatelli, Astrid Lulling, Siiri Oviir, Doris Pack, Marie Panayotopoulos-Cassiotou, Zita Pleštinská, Teresa Riera Madurell, Eva-Britt Svensson, Anne Van Lancker, Anna Záborská

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Corina Creţu, Anna Hedh, Elisabeth Jeggle, Christa Klaß, Marusya Ivanova Lyubcheva

Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final

Petru Filip, Eva Lichtenberger, José Ribeiro e Castro, María Sornosa Martínez

Aviz juridic - Politica de confidențialitate