RAPORT privind politica Chinei și efectele ei asupra Africii

28.3.2008 - (2007/2255(INI))

Comisia pentru dezvoltare
Raportoare: Ana Maria Gomes

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind politica Chinei și efectele ei asupra Africii

(2007/2255(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere dialogul politic între Uniunea Europeană și China, care a fost inițiat în mod oficial în 1994, ca recunoaștere a statutului Chinei de viitoare putere mondială și a obligațiilor internaționale de mare amploare care decurg din aceasta,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată „O politică pe termen lung privind relațiile dintre Europa și China” (COM(1995)0279) și Rezoluția Parlamentului din 12 iunie 1997 privind Comunicarea Comisiei referitoare la o politică pe termen lung privind relațiile dintre Europa și China[1],

–   având în vedere Declarația mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000,

–   având în vedere declarația de la Beijing cu ocazia Forumului pentru cooperarea sino-africană (FOCAC) și programul său de cooperare sino-africană pentru dezvoltare economică și socială din octombrie 2000,

–   având în vedere declarația de la Cairo (2000) privind Reuniunea la nivel înalt Africa-Europa desfășurată sub egida Organizației Unității Africane (OUA) și a Uniunii Europene,

–   având în vedere raportul din 2001 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) intitulat „Linii directoare ale CAD: strategii de dezvoltare durabilă, ghid pentru cooperarea în scopul dezvoltării”,

–   având în vedere Actul constitutiv al Organizației Uniunii Africane (OUA) din 2002 și documentul liderilor africani din octombrie 2001 intitulat „Noul parteneriat pentru dezvoltarea Africii” (NEPAD), care a fost declarat program al UA cu ocazia primei reuniuni la nivel înalt a acesteia,

–   având în vedere documentele strategice ale Chinei privind UE (2003)[2] și politica africană (2006)[3],

–   având în vedere documentul strategic al Comisiei intitulat „Interese comune și provocări în relațiile dintre UE și China - către un parteneriat matur”, adoptat de Consiliul European la 13 octombrie 2003,

–   având în vedere parteneriatul strategic dintre UE și China lansat în 2003,

–   având în vedere Planul de acțiune de la Addis Abeba al FOCAC, publicat în decembrie 2003,

–   având în vedere Planul strategic 2004-2007 al Comisiei Uniunii Africane, adoptat la 7 iulie 2004 cu ocazia celei de-a treia Reuniuni la nivel înalt a șefilor de stat și de guvern africani de la Addis Abeba, Etiopia,

–   având în vedere declarația de la Paris privind eficiența ajutoarelor, adoptată la 2 martie 2005 de numeroase țări europene și africane, precum și de China, în urma Forumului la nivel înalt privind eficiența ajutoarelor,

–   având în vedere angajamentele luate de Grupul celor 8 la Gleneagles, la 8 iulie 2005,

–   având în vedere concluziile Consiliului European din 19 decembrie 2005 privind „UE și Africa: către un parteneriat strategic”,

–   având în vedere concluziile adoptate de Consiliul Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE) în cadrul reuniunii sale din 3 octombrie 2005 în care exprimă sprijinul UE pentru instituirea unui tratat internațional privind comerțul cu arme în cadrul Organizației Națiunilor Unite, care ar stabili standarde comune obligatorii privind comerțul mondial cu arme convenționale[4],

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată „UE-China: parteneri mai apropiați, responsabilități sporite” (COM(2006)0631) și documentul de lucru al Comisiei care însoțește această comunicare, intitulat „Parteneri mai apropiați, responsabilități sporite: un document strategic privind comerțul și investițiile dintre UE și China – concurență și parteneriat” (COM(2006)0632),

–   având în vedere cea de-a 9-a Reuniune la nivel înalt între UE și China, care a avut loc în Finlanda în septembrie 2006 și declarația comună adoptată la sfârșitul acesteia,

–   având în vedere concluziile CAGRE privind China, adoptate la 11 decembrie 2006,

–   având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite și Rezoluția 1674 a Consiliului de Securitate al ONU privind protecția civililor în timpul conflictelor armate (2006),

–   având în vedere Programul de acțiune al Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor, sub toate aspectele sale[5],

–   având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european”[6] (2006),

–   având în vedere Rezoluția sa din 7 septembrie 2006 privind relațiile dintre UE și China[7],

–    având în vedere Parteneriatul strategic Africa-UE, Strategia comună și Planul de acțiune comun Africa-UE (2007); având în vedere Parteneriatul Africa-UE pentru comerț și integrare regională, precum și pentru știință, societate informațională și spațiu,

–    având în vedere lansarea Parteneriatului UE-Africa pentru infrastructură (2007), care reflectă necesitatea investițiilor în conexiunile de infrastructură (transport, energie, apă și TIC) pentru facilitarea dezvoltării durabile,

–    având în vedere declarația Forumului de afaceri UE-Africa cu ocazia celei de-a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa (2007),

–   având în vedere raportul la jumătatea perioadei din 2007 al Organizației Națiunilor Unite privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care indică faptul că Africa subsahariană nu este pe cale să îndeplinească niciunul dintre ODM și că ritmul actual al eforturilor realizate în vederea reducerii sărăciei în Africa ar trebui dublat dacă se dorește realizarea, până în 2015, a obiectivului de reducere la jumătate a populației care trăiește în sărăcie extremă,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată „De la Cairo la Lisabona - Parteneriatul Strategic UE-Africa”, (COM(2007)0357) și documentul comun elaborat de Comisie și Secretariatul Consiliului intitulat „Dincolo de Lisabona: asigurarea bunei funcționări a parteneriatului strategic UE-Africa” (SEC(2007)0856),

–   având în vedere documentul strategic de țară al UE privind China și Programul indicativ multianual 2007-2013[8], prin care se alocă 128 de milioane EUR pentru ajutorul oferit de UE Chinei în domeniul cooperării pentru dezvoltare,

–   având în vedere Declarația comună din cadrul celei de-a 10-a Reuniuni la nivel înalt China-UE, adoptată la Beijing la 28 noiembrie 2007,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A6-0080/2008),

A.  întrucât dezvoltarea durabilă în Africa poate fi favorizată sau afectată, în mod semnificativ, de activitățile puterilor în curs de dezvoltare, cum ar fi China;

B.   întrucât statele africane sunt, în principal, responsabile de impactul politic, social, economic și de mediu pe care îl are prezența cetățenilor de origine străină, precum și a organizațiilor și instituțiilor guvernamentale străine pe teritoriile acestora;

C.  întrucât atât UE, cât și China sunt hotărâte să contribuie la pacea, securitatea și dezvoltarea durabilă în Africa;

D.  întrucât UE ocupă primul loc în acordarea de ajutor Africii și este cel mai mare partener comercial al acesteia; întrucât China a anunțat o creștere a cooperării economice și a angajamentelor de acordare de ajutor și poate deveni cel mai important partener comercial al Africii până în 2010;

E.   întrucât o strategie africană de dezvoltare durabilă trebuie să garanteze că implicarea actorilor non-africani nu subminează dezvoltarea; întrucât, din acest motiv, salută crearea unui Grup operativ al UA privind parteneriatele strategice ale Africii cu puterile emergente;

F.   întrucât inițiativele care favorizează dialogul cu Africa sunt binevenite, precum reuniunile la nivel înalt China-Africa și UE-Africa, Forumul pentru cooperarea sino-africană (FOCAC), Parteneriatul UE-Africa, fondurile UE-Africa pentru pace, energie și apă, precum și Parteneriatul UE-Africa pentru infrastructură, dialogurile purtate în contextul Acordului de la Cotonou[9] și orice alt dialog care a avut loc între UE sau China și organizațiile africane;

G   întrucât, în noiembrie 2006, la Beijing, a avut loc a treia reuniune a FOCAC, în cadrul căreia s-a adoptat o declarație care proclamă înființarea unui „nou tip de parteneriat strategic” între China și Africa; întrucât această cooperare răspunde provocării globalizării economice și promovează dezvoltarea comună, dar exclude anumite state africane care au recunoscut Taiwanul;

H.  întrucât China are responsabilitatea specială de a contribui la pacea și securitatea mondială, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU; întrucât UE salută angajamentele Chinei din cadrul diverselor cadre multilaterale, precum cele de sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), Organizației Internaționale a Muncii (OIM), Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și a Protocolului de la Kyoto;

Dezvoltare durabilă

I.    întrucât UE se angajează să crească nivelul de asistență oficială pentru dezvoltare (ODA) la 0,7 % din PIB până în 2015 (0,56 % până 2010) și să aloce cel puțin 50% din ODA UE Africii; întrucât ODA UE include un cuantum de 20 de miliarde de euro destinat Africii subsahariene, provenit din cel de-al 10-lea Fond European de Dezvoltare (2008-2013); întrucât UE a alocat 350 de milioane de euro Instrumentului financiar pentru pace în Africa și 5,6 miliarde de euro Parteneriatului UE-Africa pentru infrastructură 2008-2013; întrucât contribuția UE la misiunile internaționale de menținere a păcii în Africa, la Fondul global de combatere a SIDA, tuberculozei și malariei, precum și la alte inițiative internaționale cu relevanță pentru dezvoltarea continentului, este dintre cele mai importante;

J.    întrucât prezența și interesele Chinei în Africa sunt în creștere; întrucât China a devenit un donator net pentru Africa subsahariană în 2005, iar de atunci a sporit angajamentele de asistență, cu promisiunea de a dubla până în 2009 ajutorul acordat Africii, față de nivelul din 2006; întrucât China și-a luat angajamentul de a crea un fond de dezvoltare China-Africa de 5 miliarde USD, în vederea încurajării societăților chineze de a investi în Africa;

K.  întrucât apariția Chinei ca un alt posibil finanțator reprezintă o provocare la adresa condiției puse de UE guvernelor africane de a efectua reforme politice;

L.   întrucât China a scos din sărăcie extremă 400 de milioane de cetățeni chinezi în ultimii 25 de ani, având astfel o experiență semnificativă în acest domeniu, care ar putea fi utilă țărilor africane; întrucât China se confruntă totuși în prezent cu inegalități sociale și economice mai mari, precum și cu o degradare alarmantă a mediului, în timp ce drepturile politice și libertățile fundamentale continuă să fie grav restricționate și se înregistrează în continuare carențe în ceea ce privește dreptul muncii și un nivel insuficient de responsabilizare a factorilor de decizie;

M.  întrucât este de salutat implicarea sporită a Chinei în cadrul cooperării pentru dezvoltare cu statele africane, în special ajutorul acordat construcției de spitale, școli și unei mai bune infrastructuri de transport;

Energie și resurse naturale

N.  întrucât, dată fiind creșterea economică a Chinei și interesul său legitim de dezvoltare, sporirea nevoilor sale de resurse naturale și energetice devine o realitate, la fel ca și procurarea acestor resurse din țările în curs de dezvoltare, în special din Africa;

O.  întrucât statele africane bogate în resurse dobândesc o mai bună poziție de piață datorită cererii din China și a altor părți interesate;

P    întrucât este de dorit ca implicarea Chinei în Africa să nu privească doar națiunile care prezintă interes din punct de vedere al politicii energetice, ci, de asemenea, să se analizeze posibilitatea cooperării cu toate statele africane;

Q   atrage atenția asupra faptului că, în cursul ultimilor patru ani, China a contribuit în proporție de 40% la creșterea totală a cererii de petrol la nivel mondial; subliniază că 30% din importurile de petrol brut ale Chinei provin din Africa; subliniază faptul că, după toate indiciile, dependența Chinei de importurile de petrol, minerale și alte materii prime va continua să crească și se estimează că, până în 2010, 45% din necesarul de petrol al Chinei va proveni din importuri; subliniază faptul că cererea în creștere de energie și dorința de a-și extinde importurile de energie au determinat China să caute furnizori de petrol în statele africane;

R.   întrucât importurile de petrol ale Chinei au crescut de cinci ori între 1995 și 2005, China ocupă locul al doilea în clasamentul mondial al importatorilor de petrol și se află la egalitate cu UE în ceea ce privește importurile de resurse din Africa; întrucât CNPC (o companie petrolieră de stat din China) controlează aproximativ 60-70% din producția de petrol din Sudan; întrucât, în 2006, Angola a fost cel mai mare furnizor de petrol al Chinei; întrucât aproximativ 28% din consumul de petrol și de gaz al Chinei sunt asigurate din importurile provenind din Africa subsahariană; întrucât se preconizează o creștere a exporturilor de petrol din Africa destinate Chinei;

S.   întrucât exploatarea resurselor naturale ale Africii de către țări sau societăți străine poate contribui la procesul de dezvoltare, dar poate duce și la epuizarea resurselor, la subminarea guvernării, la crearea de condiții propice corupției, în special acolo unde cultura corupției este deja larg răspândită, la agravarea inegalităților sociale, la dificultăți de stabilitate macroeconomică și poate genera sau exacerba conflicte, amenințând în mod grav reducerea sărăciei și dezvoltarea durabilă;

Comerț, investiții și infrastructură

T.   întrucât aproape 9% din importurile Uniunii Europene provin din Africa; produsele energetice constituie jumătate din volumul acestor importuri, ponderea bunurilor finite se ridică la 23%, iar produsele agricole și alimentare reprezintă 11%; întrucât Africa absoarbe 8,3% din exporturile Uniunii Europene, 78% din volumul acestor exporturi fiind reprezentate de mașini, produse chimice și bunuri finite; întrucât Africa de Sud este cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene (atât în ceea ce privește exporturile, cât și importurile); întrucât schimburile comerciale europene cu Africa cunosc o scădere continuă, deși UE rămâne primul partener comercial;

U.  întrucât Uniunea Europeană reprezintă cel mai important partener comercial al Chinei și cel mai important investitor în China și întrucât China este al doilea partener comercial al UE ca importanță; întrucât dialogul cu China privind reformele democratice, respectarea drepturilor omului și statul de drept nu ar trebui să treacă în planul secund în favoarea relațiilor comerciale și economice;

V.  întrucât China a înregistrat o creștere economică explozivă în ultimii ani, cu o rată anuală medie de 9% și a devenit un exportator de o importanță majoră; întrucât revenirea Chinei în rândul celor mai puternice economii ale lumii a adus schimbări de substanță în ceea ce privește statu-quoul circuitelor comerciale și de pe piețele internaționale; întrucât, pentru a asigura resursele necesare acestei expansiuni, China a devenit un importator net de petrol, precum și de multe alte materii prime și produse de bază, iar cererea de pe piața chineză a generat creșteri puternice de prețuri la toate tipurile de materii prime minerale și agricole;

W. întrucât Republica Populară Chineză are dreptul să acționeze pe piețele internaționale în concurență loială cu UE și cu statele membre ale acesteia;

X.  întrucât dezvoltarea economică rapidă a Chinei în ultimii douăzeci de ani a avut un impact semnificativ asupra schimburilor comerciale UE-China și a relațiilor economice în general; volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a crescut de peste șaizeci de ori din 1978, reprezentând 210 miliarde de euro în 2005; excedentul balanței schimburilor comerciale bilaterale înregistrat de UE în anii 1980 s-a transformat într-un deficit a cărui valoare a ajuns la 106 miliarde de euro în 2005; acesta este cel mai ridicat deficit al balanței schimburilor comerciale înregistrat de Uniunea Europeană; în prezent, China este cel de-al doilea partener comercial al Uniunii Europene, după Statele Unite ale Americii; încheierea de către Uniunea Europeană, în 2000, a unui acord bilateral de acces pe piață cu China a reprezentat o etapă fundamentală a procesului de aderare a Chinei la OMC, aderare care a modificat fluxurile comerciale globale în diverse moduri;

Y.  întrucât aproximativ 3,6% din importurile Chinei provin din Africa și Africa absoarbe 2,8% din exporturile Chinei; întrucât valoarea schimburilor comerciale ale Chinei cu Africa a crescut de la 2 miliarde de euro în 1999 la aproximativ 39,7 miliarde de euro în 2005; întrucât China este, în prezent, cel de-al treilea partener al Africii în ceea ce privește importanța schimburilor comerciale; întrucât Africa este, în mod evident, pe cale de a deveni frontiera economică a Chinei, care dă dovadă de o eficacitate remarcabilă în combinarea strategiilor „asistență contra petrol” cu instrumente de politică externă;

Z.   întrucât este estimată o creștere a volumului schimburilor comerciale între Africa și China de la 4 miliarde USD în 1995, la 55 de miliarde USD în 2006, iar China urmărește să obțină o creștere de 100 de miliarde USD până în 2010; întrucât, în mai 2007, Exim Bank China și-a anunțat intenția de a pune la dispoziție, în următorii trei ani, 20 de miliarde USD pentru finanțarea schimburilor comerciale cu Africa și a infrastructurii acestui continent; întrucât China s-a angajat să furnizeze Africii 3 miliarde USD sub formă de împrumuturi preferențiale și 2 miliarde sub formă de credite preferențiale de consum, în următorii trei ani; întrucât China a promis că-și va deschide și mai mult piețele pentru Africa, prin creșterea de la 190 la peste 440 a numărului de articole exportate în China cărora nu li se aplică taxe, provenite din țările africane cele mai slab dezvoltate care au stabilit relații diplomatice cu China, precum și prin instituirea unui număr de trei până la cinci zone de cooperare economică și comercială în Africa, în următorii trei ani;

AA. întrucât calitatea de membru al OMC implică o serie de drepturi și de obligații atât pentru UE, cât și pentru China; întrucât numeroase dintre aceste obligații nu sunt aplicate sau transpuse în mod corespunzător de către partea chineză;

BB. întrucât implicarea Chinei în Africa nu trebuie considerată doar din punctul de vedere al asigurării de resurse energetice și de materii prime, ci și din cel al asigurării de resurse alimentare, deoarece China preconizează importuri crescânde de alimente în viitor;

CC. întrucât viitoarele relații dintre Europa și Africa vor fi influențate de succesul, respectiv de insuccesul încheierii de acorduri de parteneriat economic;

DD. întrucât China acordă statelor africane credite cu risc de îndatorare ridicată în loc de asistență pentru dezvoltare;

EE. întrucât, grație activităților Chinei, se acordă o importanță crescândă aspectului crucial al îmbunătățirii și finanțării infrastructurii în Africa;

FF. întrucât, potrivit estimărilor OECD, 50% din numărul total de proiecte de lucrări publice din Africa sunt realizate de contractanți chinezi; întrucât proiectele chineze în Africa angajează în majoritatea cazurilor lucrători chinezi;

GG. întrucât este și în interesul chinezilor să obțină pentru propriile investiții un anumit grad de siguranță investițională și juridică în economiile naționale în declin, prin sprijinirea unei bune guvernări;

HH. întrucât, prin trimiterea de forță de muncă proprie în Africa, China garantează accesul pe termen lung al comercianților chinezi pe piața africană, astfel influențând economiile naționale africane;

II.   întrucât firmele chineze cu capital de stat își pot asuma riscuri ridicate pentru investițiile efectuate în Africa; întrucât firma chineză de energie CNOOC Ltd. a anunțat că va achiziționa 45% din acțiunile unui zăcământ de petrol situat în largul coastelor Nigeriei, contra sumei de 2,27 miliarde USD;

JJ.  întrucât, în 2007, China a înființat China Investment Corporation Ltd, cu active în valoare de 200 de miliarde USD, care se situează, în prezent, pe locul 6 în topul celor mai mari fonduri suverane de investiții pe plan mondial;

Protecția mediului

KK.    întrucât China a devenit deja sau este pe punctul de a deveni țara cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon (CO2) din lume, iar poporul chinez este victima directă a unor asemenea emisii; întrucât și UE generează unul dintre cele mai ridicate volume de emisii de CO2 din lume, iar europenii se confruntă, de asemenea, cu impactul acestor emisii; întrucât angajamentele din cadrul Summitului G8+5 din 2007, de la Heiligendamm, includ un obiectiv de reducere cu 50% a emisiilor, până în 2050, și întrucât China și UE au stabilit alte obiective privind reducerea emisiilor și energiile regenerabile; întrucât se estimează că Africa este continentul care va suferi cel mai mult ca urmare a degradării mediului, despăduririi și schimbărilor climatice;

LL. întrucât China are meritul de a fi aderat la Protocolul de la Kyoto și la Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES); întrucât China dispune de o experiență semnificativă în combaterea defrișării și a deșertificării;

MM. întrucât se estimează că mai mult de jumătate din activitățile de exploatare forestieră, în special în regiunile vulnerabile, inclusiv în Africa Centrală, sunt ilegale; întrucât China este acuzată de a purta cea mai mare răspundere pentru recentele creșteri ale numărului activităților ilegale de exploatare forestieră din întreaga lume; întrucât, de exemplu, 90% din exporturile de cherestea din Guineea Ecuatorială către China sunt estimate a fi ilegale;

Guvernarea și drepturile omului

NN.    întrucât China proclamă cele „Cinci principii ale coexistenței pașnice”, ca piatră de hotar a „politicii sale externe independente pentru pace”, bazată pe principiul „neintervenției”, care, așa cum este perceput în țările africane, nu este neutru, în aceste țări exprimându-se critici la adresa Chinei sau chiar sentimente de ostilitate față de China; întrucât lucrători chinezi din industria minieră și petrolieră au fost atacați, răpiți sau chiar uciși în Zambia, Nigeria și Etiopia; întrucât China dorește să fie percepută ca o putere mondială responsabilă și are meritul de a-și fi folosit influența în vederea încurajării guvernului sudanez să accepte un grup hibrid ONU/UA în Darfur; întrucât China, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, poate juca un rol-cheie în prevenirea, medierea și rezolvarea conflictelor;

OO.    întrucât China, în pofida progresului realizat în privința anumitor drepturi și libertăți sociale și economice, continuă să dea dovadă de lipsă de respect față de unele dintre drepturile fundamentale ale omului, inclusiv față de dreptul la viață și la un proces echitabil, libertatea de exprimare și asociere, precum și alte drepturi sociale, economice și culturale, inclusiv drepturile lucrătorilor; întrucât lipsa de respect pentru drepturile omului poate fi, în special, remarcată în ceea ce privește atitudinea Chinei față de locuitorii Tibetului; întrucât aceasta afectează imaginea și acțiunile Chinei în afara granițelor, în special în Africa, unde dezvoltarea și buna guvernare nu pot progresa fără responsabilitatea democratică, respectarea drepturilor omului și statul de drept;

PP. întrucât China are meritul de a fi respectat cerințele minime ale sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerțul internațional cu diamante brute și de a fi stabilit linii directoare privind un comportament responsabil din partea societăților din sectorului cherestelei;

QQ.    întrucât China are meritul de a fi ratificat Convenția ONU împotriva corupției, deși corupția rămâne o problemă gravă în China, care afectează în mod dramatic capacitatea de a îndeplini, atât la nivelul provinciilor, cât și la nivel local, obiectivele și standardele politice stabilite de guvernul central; întrucât aceste practici au un impact asupra țărilor africane în care China și societățile chineze investesc, adesea încurajând corupția și ajutând la îmbogățirea și menținerea la guvernare a regimurilor corupte, subminând astfel buna guvernare, responsabilitatea și statul de drept; întrucât respectarea strictă a Convenției ONU împotriva corupției este esențială pentru promovarea bunei guvernări, a responsabilității și a statului de drept;

Pace și securitate

RR. întrucât exportatorii de armament chinezi, europeni și de altă origine întrețin conflictele armate din Africa, subminând, astfel, în mod dramatic dezvoltarea; întrucât statele membre nu intră încă în mod obligatoriu sub incidența Codului european de conduită privind exportul de armament și exercită un control neadecvat asupra armelor ilegale exportate sau tranzitate prin Africa;

SS. întrucât China poartă o răspundere deosebită, în calitatea de exportator de armament de primă importanță la nivel mondial și ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU;

TT. întrucât există o lipsă de transparență în privința exporturilor chineze de arme convenționale și de arme de calibru mic și armament ușor; întrucât Amnesty International a acuzat de curând China că duce o politică „periculos de permisivă” în privința exporturilor de armament; întrucât China este responsabilă pentru transferuri semnificative de armament către țări aflate în conflict, încălcând chiar embargourile ONU în cazul Darfur-ului, Liberiei și Republicii Democrate Congo;

UU. întrucât China are meritul de a fi cel de-al doilea mare furnizor, dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, de forțe ONU de menținere a păcii și are deja peste 3.000 de militari angajați în misiunile de menținere a păcii din Africa,

1.   subliniază necesitatea de a consolida impactul politicilor UE în Africa, în special prin asigurarea realizării promisiunilor și a angajamentelor; în acest context, subliniază importanța Tratatului de la Lisabona pentru creșterea eficienței și a coerenței relațiilor externe ale UE, ținând cont așa cum se cuvine de problemele și de politicile în materie de dezvoltare;

2.   îndeamnă UE să dezvolte o strategie coerentă pentru a răspunde noilor provocări create de finanțatorii în curs de dezvoltare ai Africii, cum ar fi China, inclusiv printr-o abordare coordonată din partea diferitelor state membre și a instituțiilor UE; subliniază că un astfel de răspuns nu trebuie să încerce să imite metodele și obiectivele Chinei, deoarece o astfel de abordare nu ar fi neapărat compatibilă cu valorile, principiile și interesele pe termen lung ale UE; constată că un astfel de răspuns ar trebui inclus în dialogul dintre UE și UA și în relațiile cu toți partenerii africani; subliniază că UE ar trebui să inițieze un dialog cu China pe tema politicilor de dezvoltare, pentru a discuta împreună metodele și obiectivele, dar că trebuie să-și păstreze propria abordare a cooperării pentru dezvoltare;

3.   îndeamnă UE ca și în cazul concurenței cu alte națiuni finanțatoare să-și păstreze standardele ridicate privind sprijinirea unei bune guvernări și respectarea drepturilor omului; solicită Uniunii Europene să se remarce în această competiție prin oferte calitativ superioare, cum ar fi construirea de instalații moderne și ecologice de prelucrare a materiilor prime în țara de origine, precum și angajarea și formarea de lucrători locali; constată că astfel de oferte ar trebui, de asemenea, incluse în dialogul dintre UE și UA și în relațiile cu toți partenerii africani, în special în cazul aplicării Strategiei comune UE-Africa și a planului său de acțiune;

4.   salută disponibilitatea Chinei de a coopera concret cu țările africane, fără a le arăta condescendență; ia act de faptul că o astfel de cooperare are un caracter pragmatic; regretă, în acest context, cooperarea Chinei cu regimurile represive din Africa; subliniază că ar fi de preferat ca această cooperare să fie supusă unor condiții politice și ca drepturile omului și standardele de mediu să joace un rol mai important;

5.   invită UE și China să dezbată, să elaboreze și să-și formuleze, ori de câte ori este posibil, strategiile privind Africa, în vederea unui angajament responsabil, menit să încurajeze dezvoltarea durabilă și atingerea ODM; subliniază importanța stabilirii unor dialoguri constructive, într-un cadru multilateral, cu toate părțile interesate de pe continent, în special UA și NEPAD; în acest context, solicită UE să încurajeze crearea unui Forum pentru un parteneriat african, la care să participe principalii donatori și investitori;

6.   îndeamnă UE și China să își mărească sprijinul pentru NEPAD ca forță motrice a unei strategii de dezvoltare durabilă pentru Africa și, de asemenea, să sprijine organizațiile regionale africane, OUA, Parlamentul Panafrican, precum și parlamentele și guvernele naționale africane în eforturile lor destinate consolidării rolului lor conducător și a participării la o astfel de strategie; invită UE să contribuie la consolidarea capacității africane de a asigura o coerență între finanțatori și investitori și de a garanta că investițiile străine contribuie la promovarea dezvoltării durabile;

7.   subliniază faptul că este dispus să inițieze un dialog cu Congresul național al poporului chinez, cu Parlamentul Panafrican și cu parlamentele naționale africane în vederea promovării dezvoltării durabile și a consolidării competențelor de control;

8.   invită UE să încurajeze China să își asume responsabilitățile pe care le are în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, în special „responsabilitatea de a proteja”, recunoscând că prezența însăși a Chinei în Africa, independentă de orice intenție conformă „politicii de neamestec în treburile interne”, are un impact real în țările-gazdă, inclusiv un impact politic;

9.   invită UE să ia în considerare punctele de vedere exprimate de statele africane, precum și de UA, în analiza impactului Chinei asupra Africii; subliniază faptul că UE ar trebui să evite generalizările în privința rolului Chinei, ar trebui să adopte o atitudine deschisă și constructivă în acest sens și nu ar trebui să încerce să impună modele și viziuni europene;

Dezvoltare durabilă

10. invită UE să urmărească inițierea unui dialog între Africa, UE și China, în beneficiul tuturor părților, pe baza nevoilor Africii și în interesul țărilor și popoarelor africane, pentru a crește eficiența și coerența cooperării pentru dezvoltare, a explora în mod concret căile de cooperare și a aprofunda parteneriatele, evitând domeniile de acțiune separate; propune ca UE, UA și China să înființeze un forum de consultare permanent, pentru a crește coerența și eficiența diverselor activități din cadrul cooperării pentru dezvoltare; invită UE, China și Africa să stabilească un cadru global pentru realizarea unor proiecte operaționale concrete privind probleme comune, precum adaptarea la schimbările climatice, energiile regenerabile, agricultura, apa și sănătatea;

11. invită UE și statele membre să își strângă relațiile cu țările africane prin respectarea angajamentelor luate în materie de asistență și prin acordarea unui statut prioritar ODM; salută creșterea de 6% a ajutorului CE și de 2,9% a ajutorului acordat de 15 state membre în 2006, față de anul anterior, însă regretă faptul că asistența oficială pentru dezvoltare (ODA), acordată de cele 15 state membre tuturor regiunilor, scade ca parte din venitul național brut (VNB) de la 0,44% ODA/VNB, în 2005, la 0,43% ODA/VNB în 2006; regretă, de asemenea, că, în 2006, patru state membre nu au reușit să îndeplinească obiectivul individual de 0,33% din VNB și că acestea nu ar fi fost singurele care să eșueze în acest sens dacă facilitățile acordate la plata datoriilor și alte elemente care nu corespund fondurilor disponibile pentru țările în curs de dezvoltare ar fi fost deduse din indicatorii ODA;

12. reamintește că obiectivul final al oricăror politici de dezvoltare, fie că sunt aplicate de UE, fie de China, ar trebui să fie reducerea și eradicarea sărăciei;

13. solicită UE și statelor membre să se adreseze unui public mai larg în Africa și UE prin prezența, vizitele și dialogurile inițiate de înalți reprezentați ai guvernelor europene;

14. invită UE să consolideze angajamentele de asistență necondiționată și să încurajeze China să ofere partenerilor africani o asistență necondiționată, asigurându-se că condițiile economice asociate subvențiilor sau creditelor internaționale nu vor aduce atingere dezvoltării durabile; în acest context, îndeamnă UE să determine China să contribuie la dezvoltarea pieței muncii locale din Africa, în loc să apeleze la mii de lucrători chinezi;

15. invită UE să încurajeze China să își folosească expertiza în materie de sănătate pentru a susține inițiativele destinate îmbunătățirii sistemelor de sănătate publică din Africa, în vederea garantării dezvoltării durabile și a sprijinirii inițiativelor care urmăresc combaterea pandemiilor asociate sărăciei care fac ravagii în Africa, în special HIV/SIDA, malaria și tuberculoza;

16. invită UE să se angajeze într-un dialog constructiv, în cadrul Comitetului de asistență pentru dezvoltare al OECD (CAD), cu noii donatori care nu fac parte din CAD, inclusiv China, dialog care să-i încurajeze să adopte orientările și standardele CAD sau coduri echivalente și să respecte principiile Declarației de la Paris privind eficiența ajutoarelor;

17. îndeamnă UE să încurajeze China să înființeze o instituție specializată în acordarea de asistență, destinată îmbunătățirii expertizei și independenței asistenței chineze și să se angajeze să respecte transparența informării cu privire la atribuirea fondurilor pentru asistență; invită UE să asiste China în dezvoltarea acestei expertize, în cazul în care i se solicită acest lucru;

18. încurajează UE și statele africane să invite reprezentanți chinezi să participe la reuniunile bilaterale și multilaterale de coordonare a donatorilor;

19. invită UE să încurajeze China să participe la rezolvarea provocărilor legate de situația demografică din Africa; în acest context, subliniază că rata creșterii demografice este superioară ratei de creștere economică în multe regiuni africane și că măsurile pentru a schimba această situație includ îmbunătățirea sănătății sexuale și reproductive, așa cum se menționează în raportul ONU cu privire la Conferința internațională privind populația și dezvoltarea din 1994;

20. subliniază că orice parteneriat internațional în favoarea dezvoltării trebuie să fie axat pe populație deoarece dezvoltarea durabilă nu este posibilă decât prin consolidarea societății civile; subliniază că femeile și minoritățile sau grupurile vulnerabile ar trebui să fie în mod special susținute și considerate ca fiind actori esențiali ai dezvoltării și că libertatea de asociere, ca și libertatea și pluralitatea mass-mediei sunt condiții primordiale pentru dezvoltare și ar trebui să fie sprijinite prin acest tip de parteneriate;

Energie și resurse naturale

21. consideră că, având în vedere implicarea Chinei în Africa, ar trebui să se acorde mai multă atenție cooperării cu Africa în domeniul politicii energetice externe a UE; își dorește o cooperare activă în domeniul politicii energetice între Africa și UE;

22. recunoaște importanța unei administrări transparente a resurselor naturale prin mobilizarea resurselor financiare indispensabile dezvoltării și reducerii sărăciei, prin asigurarea stabilității aprovizionării, ca și prin prevenirea conflictelor și a instabilității legate de resurse în țările bogate în resurse; invită UE să încurajeze țările africane bogate în resurse să adere la inițiativa pentru transparența industriilor extractive (EITI), oferind acesteia un sprijin politic, financiar și tehnic susținut, pentru a acorda, printre altele, societății civile posibilitatea de a participa efectiv, în mod liber, la EITI; îndeamnă UE să încurajeze activ guvernul Chinei și companiile chineze să sprijine EITI; invită UE să recomande extinderea domeniului de acțiune al EITI, astfel încât aceasta să se aplice și altor resurse naturale, cum ar fi lemnul, și să țină cont de veniturile publice în legătură cu creditele garantate cu resurse naturale;

23. consideră că este extrem de important ca UE să invite toate puterile politice și investitorii internaționali care își desfășoară activitatea în Africa să respecte cu strictețe normele de protecție socială și de protecție a mediului stabilite în 2002 de Banca Mondială cu privire la industriile extractive;

24. invită UE să promoveze activ transparența veniturilor generate de resursele naturale, nu numai în ceea ce privește colectarea lor, dar și în ceea ce privește cheltuirea lor, susținând inițiativele care vizează consolidarea transparenței bugetare în țările africane; îndeamnă UE să promoveze, pe lângă toți finanțatorii, „creditele responsabile”, solicitând țărilor beneficiare bogate în resurse care au antecedente de proastă administrare și de corupție, să ia măsuri concrete în vederea ameliorării transparenței administrării veniturilor și supunând acordarea oricărei asistențe neumanitare respectării acestei condiții; solicită UE să aplice articolele 96 și 97 ale Acordului de la Cotonou într-un mod mai consecvent în cazul țărilor bogate în resurse și să inițieze în paralel un dialog cu China și alți finanțatori, pentru a crește eficiența măsurilor corespunzătoare printr-o abordare coordonată; subliniază faptul că UE ar trebui să conducă prin puterea exemplului, făcând din propriile programe și proiecte de dezvoltare un model de transparență și bună guvernare;

25. îndeamnă UE să promoveze desfășurarea unor controale internaționale mai stricte privind comerțul ilegal cu cherestea și fildeș; invită UE să promoveze principiile subliniate în Planul de acțiune al UE privind aplicarea legislației forestiere, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT) și să încurajeze China să adopte principii similare în ceea ce privește propriile importuri de cherestea din Africa, în vederea stopării comerțului ilegal cu cherestea și pentru a promova gestionarea durabilă a fondului forestier; invită Comisia să prezinte fără întârziere propuneri care să interzică toate importurile de cherestea și de produse din lemn provenite din surse ilegale în UE, pentru a descuraja utilizarea, de către China, a cherestelei din Africa de proveniență ilegală pentru exporturile sale de mobilă; încurajează Comisia să extindă negocierile cu privire la acordurile de parteneriat pe bază de voluntariat cu țările terțe; invită UE să sprijine consolidarea unor inițiative similare, precum planuri de acțiune privind aplicarea legislației forestiere, guvernanța și schimburile comerciale pentru Africa și Asia;

26. invită UE să recomande ca adoptarea unor convenții internaționale privind explorarea și extragerea resurselor energetice să fie condiționată de includerea unor dispoziții cu privire la transparența procedurilor de acordare a licențelor și a unor condiții contractuale care să determine fluxurile fiscale ale guvernelor, precum și a unei clauze cu privire la investirea unui anumit procentaj din beneficii în dezvoltarea comunității locale;

27. invită UE și China să rezolve problema comerțului ilegal de resurse naturale prin acțiuni coordonate, care ar trebui să includă o definiție convenită de comun acord a elementelor care constituie „resurse de conflict” și numirea unui grup internațional de experți însărcinați cu elaborarea unor abordări multilaterale destinate soluționării acestei problematici;

28. invită UE și China să investească mai mult în energiile regenerabile, ca modalitate de luptă împotriva degradării mediului și a schimbărilor climatice, dar și ca modalitate de prevenire a conflictele legate de penuria de resurse, precum petrolul;

Comerț, investiții și infrastructură

29. subliniază că o diversificare a comerțului în general este un factor-cheie pentru realizarea unei creșteri economice fiabile în toate statele africane; subliniază că exporturile de produse ale Chinei către Africa nu ar trebui să împiedice dezvoltarea industriilor africane sau să distrugă competitivitatea acestor industrii;

30. invită UE și China să ofere Africii posibilitatea de a ieși din capcana furnizării de materii prime și să sprijine transformarea acesteia dintr-o regiune furnizoare de materii prime într-o regiune care prelucrează materiile prime și furnizează servicii; regretă lipsa de flexibilitate a Comisiei în încheierea unui Acord de parteneriat economic cu grupul statelor din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și își exprimă îngrijorarea că țările ACP se vor afla într-o situație și mai dificilă în urma încheierii noului acord; în această privință, îndeamnă UE să încurajeze toți factorii implicați, în special statele membre și finanțatorii în curs de dezvoltare, cum ar fi China, să își diversifice activitățile comerciale și investițiile, să realizeze transferuri de tehnologie către Africa, să consolideze regulile internaționale de comerț echitabil, să lărgească accesul produselor africane la piața mondială, să reducă taxele vamale aplicate produselor prelucrate care provin din Africa, să promoveze dezvoltarea sectorului privat și accesul acestuia la fonduri, să promoveze facilitățile comerciale, să încurajeze integrarea regională în Africa și să faciliteze fluxurile de expedieri de fonduri provenind de la rezidenții africani;

31.     invită UE să își mărească impactul economic asupra dezvoltării Africii prin reformarea propriei sale politici agricole comune și prin facilitarea accesului produselor africane pe piața comunitară; invită UE și China să dea o mai mare atenție oportunităților de dezvoltare ale sectorului agricol african în cazul reformării propriilor politici agricole, să faciliteze importul de produse agricole din Africa, iar în cazul exporturilor agricole să evite cu strictețe să pericliteze dezvoltarea producției agricole din Africa, care asigură hrană și locuri de muncă;

32.     invită UE și China să pledeze pentru un comerț mondial echitabil în scopul armonizării politicilor comerciale și de dezvoltare, să crească în mod semnificativ procentul profitului înregistrat de producători și de angajați de pe urma comerțului mondial cu bunuri, să ofere produselor africane un acces mai larg pe piețele mondiale și să scadă taxele vamale pe produsele finite din Africa; invită guvernul Republicii Populare Chineze și UE să elaboreze o strategie în domeniul exporturilor, care să nu împiedice producția de bunuri în Africa în condiții ecologice și sociale durabile;

33. invită China ca, în cazul acordării de credite, să ia în considerare acei factori care au condus la crize ale datoriilor în multe țări în curs de dezvoltare și să nu repete greșelile anterioare ale creditorilor;

34. salută pasul făcut de China către îmbunătățirea legislației sociale și a drepturilor lucrătorilor de la 1 ianuarie 2008, ca rezultat al presiunii din partea OMC și a opiniei publice internaționale și subliniază faptul că adoptarea, de către China, a unei legislații sociale mai stricte ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra modului în care China acționează în Africa;

35. subliniază că este important pentru Africa să își dezvolte propria strategie în privința Chinei; observă că o astfel de strategie este de mare importanță pentru consolidarea naturii reciproce a relațiilor comerciale între China și Africa; subliniază că această strategie trebuie să se concentreze pe o mai mare participare a muncitorilor africani în proiectele chineze în Africa, o mai mare disponibilitate a Chinei de a transfera tehnologie și un acces mai ușor pe piețele chineze pentru exporturile africane tipice, cum ar fi cafea, cacao și bunuri din piele;

36. recomandă Comisiei să insiste, în cadrul actualelor negocieri purtate cu China, asupra unui nou capitol comercial al Acordului de parteneriat și cooperare (APC), a unei formulări care să confere un caracter de obligativitate normelor fundamentale de protecția muncii stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), a responsabilității întreprinderilor pe plan social și de mediu, a dispozițiilor privind combaterea practicilor de dumping social și la nivelul mediului, a recomandărilor OIM privind condițiile decente de muncă, precum și asupra respectării cerințelor ce decurg din convențiile internaționale privind drepturile omului;

37. subliniază importanța angajării de forță de muncă locală în condiții financiare echitabile, în cazul realizării de investiții în infrastructură și fabrici; recomandă o implicare sporită în domeniul calificării lucrătorilor prin intermediul burselor și a migrației circulare; recomandă o implicare sporită a diasporei africane, care dispune de membri înalt calificați, precum și facilitarea transferurilor de bani către Africa din partea africanilor care trăiesc în străinătate;

38. este conștient de rolul deosebit de benefic care le revine, în general, tehnologiilor de informare și comunicare (TIC) în susținerea creșterii, competitivității și a creării de locuri de muncă; recomandă Comisiei să reorienteze actualele programe africane și europene, astfel încât să se acorde un rol mai important consolidării capacităților TIC ale IMM-urilor, prin intermediul parteneriatelor public-privat, pentru a asigura că instituțiile și politicile sunt concepute cu scopul de a facilita investițiile, inovarea și transferul de tehnologie;

39.     îndeamnă UE și China să sprijine UA și NEPAD în realizarea de studii de impact asupra mediului și în examinarea potențialului de creștere al proiectelor de investiții străine în favoarea săracilor în Africa, în special în domeniul energiei și al infrastructurii, precum și pentru dezvoltarea unui sistem mai transparent de atribuire a contractelor și de cheltuieli publice; subliniază importanța unei planificări pe termen lung a cheltuielilor publice efectuate de țările africane ca urmare a beneficiilor obținute ca urmare a recentei creșteri a prețurilor la produsele de bază, a veniturilor obținute din activitățile de explorare în sectorul energetic și a fluxurilor de investiții străine și recomandă UE și Chinei să sprijine dezvoltarea competențelor administrative corespunzătoare;

40. invită UE să se angajeze în proiecte comune cu China, în Africa, în domeniul explorării energetice, al transportului și al infrastructurii, în scopul dezvoltării, alături de AU și NEPAD, a unui set comun de norme privind contractele și investițiile;

41. invită UE și China să investească în formare și educație în Africa, deoarece lucrătorii calificați reprezintă baza unei dezvoltări independente;

42. invită UE să depășească cadrul actualului forum economic UE-Africa și să dezvolte un plan de acțiune coerent, pentru a stimula și diversifica investițiile europene în Africa;

43. recunoaște că investițiile economice europene se confruntă, în Africa, cu un dezavantaj concurențial la originea căruia se află subvențiile, declarate sau disimulate, de care beneficiază proiectele și ofertele prezentate de guvernul chinez (sau de către întreprinderi cu capital integral de stat), costurile superioare ocazionate de respectarea standardelor sociale și economice, pe care competitorii chinezi nu le pun în aplicare, ajutorul condiționat acordat de China, care împiedică participarea companiilor europene cu titlul de parteneri la proiectele finanțate din ajutoarele oferite de statul chinez, precum și accesul limitat al întreprinderilor europene la instrumentele de finanțare și acoperire a riscului investițional;

Protecția mediului

44. constată impactul ecologic al prezenței Chinei în Africa; îndeamnă China să se comporte ca un protector al mediului, atât în China, cât și în Africa;

45. invită UE să încurajeze organismele chineze de credit la export, inclusiv Exim Bank, să evalueze în mod sistematic impactul asupra mediului al proiectelor de infrastructură din Africa, cum ar fi barajele, șoselele și minele;

46. salută inițiativa Comisiei de a lansa o Alianță mondială pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, alături de țările cele mai slab dezvoltate și de statele mici insulare în curs de dezvoltare, în special pentru a consolida cooperarea privind adaptarea la schimbările climatice; solicită UE să invite China să-și aducă contribuția la aspectele esențiale ale programului de lucru al Alianței, precum dialogul privind reducerea riscurilor de producere a dezastrelor și dezvoltarea capacității de adaptare la schimbările climatice, care reprezintă domenii vitale de cooperare, având în vedere poziția Chinei de donator și investitor major în Africa, adesea cu investiții la scară largă în proiecte de infrastructură, care tind să fie vulnerabile în special la schimbările climatice;

47. solicită o creștere a fondurilor destinate adaptării la schimbările climatice, pe baza unui sistem în care obligația de a contribui depinde atât de emisiile produse în trecut, cât și de capacitatea economică și în care fondurile nu sunt deturnate de la bugetele existente destinate asistenței; în acest context, îndeamnă UE să promoveze o acțiune internațională consolidată, coordonată și complementară pentru punerea la dispoziție a resurselor financiare și a investițiilor necesare pentru a sprijini acțiunile de atenuare și adaptare în Africa, în special prin facilitarea accesului la resurse financiare adecvate, previzibile și durabile, acordarea unui sprijin financiar și tehnic destinat dezvoltării capacităților de evaluare a costurilor de adaptare, în vederea acordării de asistență în determinarea necesităților financiare, precum și alocarea unor noi resurse suplimentare, inclusiv finanțări publice, în condiții favorabile; îndeamnă ca orice sprijin financiar să fie accesibil cu un minimum de formalități administrative; insistă asupra necesității unei monitorizări eficiente a rezultatelor;

48. invită UE să se angajeze în discuții multilaterale cu statele membre ale UA, cu China și cu societatea civilă în privința amenințărilor mondiale în materie de degradare a mediului și de schimbări climatice și să facă presiuni în favoarea angajamentelor din cadrul acordului privind Planul de acțiune de la Bali, semnat cu ocazia celei de-a 13-a reuniuni a Conferinței părților (COP-13) de la Bali, la 15 decembrie 2007, pentru definirea unui cadru post-2012;

49. invită UE să preia conducerea în procesul de atenuare a schimbărilor climatice prin lansarea unui „program accelerat” care să furnizeze, pe lângă actualele capitole bugetare pentru asistență, un sprijin financiar pe scară largă destinat dezvoltării și utilizării de tehnologii energetice ecologice, atât în economiile emergente, cât și în țările în curs de dezvoltare; recunoaște totuși necesitățile diferite ale acestora; invită, în special, UE să acorde finanțări care să permită transferul de tehnologii ieftine, ecologice, către țările africane; este de părere că o finanțare sporită a transferului de tehnologii este un pas fundamental către ajungerea până în 2009 la un acord asupra cadrului post-2012 privind schimbările climatice la nivel mondial;

50. îndeamnă UE și China să se asigure că, în conformitate cu dispozițiile acordului privind Planul de acțiune de la Bali, proiectele lor în Africa, în special cele privind explorarea energetică, sunt durabile din punct de vedere ecologic și compatibile cu Planul de acțiune de la Bali;

51. este de părere că o parte a responsabilității în privința creșterii cererii chineze de resurse naturale provenite din Africa, precum și a emisiilor crescute de CO2 în țările în curs de dezvoltare, în urma delocalizării industriilor poluante, cade pe umerii comerțului și consumului din țările occidentale; invită UE să abordeze problema echității în privința schimbărilor climatice și a schimburilor comerciale, ca parte a programului de cooperare trilaterală cu China și Africa; invită, de asemenea, UE să consolideze măsurile de promovare a consumului responsabil din punct de vedere social și ecologic (inclusiv etichetarea produselor, care să indice impactul ecologic de-a lungul întregului ciclu de viață al produsului respectiv, de la extracția resurselor naturale, la producție și transport);

52. îndeamnă UE să promoveze o cooperare internațională sporită, în special cu China, pentru a sprijini aplicarea urgentă a măsurilor de adaptare, în special prin procese de evaluare a vulnerabilității, stabilirea de măsuri prioritare, procese de evaluare a necesităților financiare, strategii de dezvoltare a capacităților și de răspuns, integrarea măsurilor de adaptare în planificarea sectorială și națională, programe și proiecte specifice, mijloace de stimulare a aplicării măsurilor de adaptare, precum și alte mijloace care să permită adaptarea dezvoltării la schimbările climatice, luând în considerare necesitățile imediate ale țărilor în curs de dezvoltare, vulnerabile la efectele negative ale schimbărilor climatice, precum cele din Africa, care sunt în special afectate de secetă, deșertificare și inundații;

53. invită UE să consolideze dialogul cu Africa și China și să dezvolte metode comune de abordare a problemelor ecologice mondiale, precum defrișarea, deșertificarea și fragmentarea, reducerea sau pierderea biodiversității și a fertilității solului, precum și poluarea apei și a aerului; invită UE să promoveze eficiența energetică, tehnologiile ecologice, sistemele de gestionare a riscului și de avertizare timpurie, precum și o industrializare și un consum responsabile;

Buna guvernare și drepturile omului

54. îndeamnă autoritățile chineze ca, în relațiile cu Africa, să respecte principiile democrației, bunei guvernări și ale drepturilor omului;

55. invită UE să acționeze în conformitate cu valorile, principiile și angajamentele sale prevăzute în Acordul de la Cotonou în cadrul relațiilor sale cu guvernele africane care împiedică democrația și încalcă drepturile omului prin refuzarea efectuării unui control al ajutoarelor, al sprijinului financiar sau al investițiilor; îndeamnă UE să se asigure că, în astfel de cazuri, asistența umanitară sau alte tipuri de asistență sunt oferite prin intermediul organizațiilor locale ale societății civile și contribuie la consolidarea mijloacelor de acțiune ale unor asemenea organizații; invită UE să îndemne pe alți finanțatori majori, cum ar fi China, semnatari ai convențiilor internaționale privind drepturile omului ale ONU, să acționeze în aceeași manieră;

56. subliniază că, în pofida importanței principiilor suveranității, proprietății și alinierii, investițiile necondiționate realizate de China în țările africane prost guvernate de regimuri opresive contribuie la perpetuarea abuzurilor în domeniul drepturilor omului și, deci, la întârzierea procesului democratic și împiedică recunoașterea bunei guvernări, inclusiv a statului de drept și a controlului corupției; în acest context, subliniază că este important ca UE să sprijine mai mult guvernele, instituțiile și actorii societății civile care promovează buna guvernare, statul de drept și respectarea drepturilor omului în Africa, în special parlamentele naționale, sistemele pluripartite, organizațiile de dezvoltare și de protecție a drepturilor omului, mass-media independentă, precum și organismele de combatere a corupției;

57. invită UE să solicite tuturor finanțatorilor și țărilor beneficiare de asistență să respecte liniile directoare și standardele de transparență stabilite de instituțiile financiare internaționale; îndeamnă UE să convingă autoritățile chineze să încurajeze băncile naționale să adopte principiile Equator privind standardele sociale și de mediu;

58. îndeamnă UE să încurajeze China să semneze Convenția OCDE privind combaterea corupției și să asigure punerea ei în practică, nu numai în China, dar și în cadrul relațiilor acesteia cu țările africane;

59. invită UE să încurajeze toate statele membre și China să contribuie la inițiativele mondiale actuale, pentru a facilita recuperarea bunurilor, în conformitate cu secțiunea V din Convenția ONU privind corupția, inclusiv Inițiativa de recuperare a bunurilor furate, lansată recent de Banca Mondială și de ONUDC;

60. invită UE să încurajeze China să ratifice convențiile OIM, pe care nu le-a adoptat încă și să garanteze aplicarea acestora în țările în curs de dezvoltare, oriunde există investiții, companii, experți sau lucrători chinezi, în special în Africa;

61. invită UE să încurajeze elaborarea unor coduri de conduită internaționale și obligatorii din punct de vedere juridic privind buna guvernare, condițiile sigure și echitabile de muncă, responsabilitatea socială corporativă și practicile de protecție a mediului și să sprijine responsabilitatea corporativă;

Pace și securitate

62. invită UE să promoveze adoptarea unui instrument obligatoriu din punct de vedere juridic la nivel mondial în domeniul exporturilor de armament;

63. invită UE să încurajeze China să își sporească transparența în ceea ce privește regimul național de control al exportului de armament, în special prin garantarea transmiterii de informații exhaustive privind exporturile sale în Registrul Organizației Națiunilor Unite privind exportul de armament convențional și prin consolidarea dispozițiilor de control care reglementează exportul de armament, în vederea blocării transferului de arme către țări și regiuni, în special din Africa, unde drepturile omului și legislația internațională în domeniul drepturilor omului sunt sistematic încălcate;

64. invită UE să își mențină embargoul privind vânzarea de armament către China atâta timp cât China continuă să furnizeze arme forțelor armate și grupurilor înarmate din diferite țări, multe dintre acestea din Africa, care alimentează și perpetuează conflictele și comit încălcări grave ale drepturilor omului;

65. invită UE și China să își suspende orice tranzacții comerciale cu arme cu acele guverne care sunt vinovate de încălcări ale drepturilor omului, care sunt implicate în conflicte sau sunt pe punctul de a intra în război, cum ar fi guvernele din Kenya, Zimbabwe, Sudan, Ciad, Republica Democratică Congo, Etiopia, Eritreea și Somalia; invită UE și China să pună capăt, să prevină și să interzică transferul de arme către forțe armate neguvernamentale care amenință drepturile omului, stabilitatea politică și dezvoltarea durabilă pe continentul african;

66. invită UE să continue să pledeze în favoarea negocierii, la nivelul Organizației Națiunilor Unite, a unui tratat internațional privind comerțul cu arme convenționale, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic;

67. invită UE și China să sprijine inițiativele coordonate de Africa, precum constituirea unei forțe de rezervă și utilizarea organizațiilor regionale ca fundament al securității;

68. invită UE să încurajeze China să își sporească în continuare participarea la misiunile de pace desfășurate de ONU și de UA în Africa și să își mărească contribuția trimițând, dacă este cazul și în conformitate cu mandatele ONU, forțe combatante;

69. invită UE să asocieze China la elaborarea unor abordări comune privind securitatea persoanelor, în special în domeniul dezarmării convenționale, dezarmării, demobilizării și reintegrării (DDR), al trasabilității armelor, deminării și reformei sectorului de securitate (RSS); îndeamnă la asumarea unor angajamente în privința problemelor de securitate netradiționale, precum prevenirea dezastrelor naturale, refugiații, persoanele strămutate și migranții din motive climatice sau economice, drogurile și bolile contagioase;

o

o o

70. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei și Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernului Republicii Populare Chineze și Congresului național al poporului chinez, Uniunii Africane, NEPAD, Parlamentului Panafrican și Forumului pentru cooperarea sino-africană.

• [1]  JO C 200, 30.6.1997, p. 158.
• [2]  Beijing, octombrie 2003, http://www.china-un.ch/eng/xwdt/t88637.htm.
• [3]  Beijing, 12 ianuarie 2006, http://www.gov.cn/misc/2006-01/12/content_156490.htm.
• [4]  Consiliul Uniunii Europene, cea de-a 2678-a reuniune, Luxemburg, 3 octombrie 2005.
• [5]  Documentul ONU A/Conf 182/15), iulie 2001, http://disarmament.un.org/cab/poa.html.
• [6]  JO C 46, 22.2.2006, p.1.
• [7]  JO C 305 E, 14.12.2006, p. 219.
• [8]  http://ec.europa.eu/external_relations/china/csp/index.htm
• [9]  Acord de parteneriat între membrii Grupului de state din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou, la 23 iunie 2001 (JO L 317, 15.12.2000, p. 3). Acord modificat prin Decizia nr. 1/2006 a Consiliului de Miniștri ACP-CE (JO L 247, 9.9.2006, p.22).

EXPUNERE DE MOTIVE

China’s rise and its ‘go out’ policy

China’s impressive economic rise, with an average economic growth of 10% since 1990, has turned it into the fourth largest economy in the world and the largest official holder of foreign exchange reserves. At the same time, China is still a developing country, with vast socio-economic disparities, undemocratic governance, lack of fundamental freedoms and basic human rights and serious environmental problems.

To meet the needs created by its rise, China adopted a ‘go-out' policy. Is China’s scramble in Africa a driver for prosperity based on «win-win cooperation» or is it reaping African natural resources for Chinese profit and undermining sustainable development? Also, while expanding, China may be exporting some of its worst home practices, including corruption, bad lending, lack of labour rights and environmental standards. What, then, should the EU do?

"Beijing’s Safari”: looking for natural resources

Chinese involvement in Africa accelerated in the 1990s. In 2000, the newly created Forum on China-Africa Cooperation agreed on ambitious plans. 2006 was dubbed China's "Year of Africa” because of investment and aid announcements made by Beijing.

For instance, in DR Congo alone (holding one of the world's richest assortment of minerals), China promised a 5 billion USD loan to build roads, railways, hospitals and universities.

What are the strategic drivers for China’s 'go out' policy in Africa? First and foremost, oil. China became the world’s second-largest oil consumer in 2003 and Chinese demand is expected to double by 2025. Some 30% of China’s crude oil imports now come from Africa and oil accounts to 50% of Africa’s exports to China. Angola was, in 2006, China’s top African supplier, followed by Sudan and Congo-Brazzaville. China is also looking for other natural resources (uranium, copper, cobalt, ore and timber, etc.) and new markets. Finally, China seeks to reinforce political leverage, gather endorsement for the “one China policy” and profile itself as a global power.

Africa is particularly attractive because most African states lack the capacity to explore and control national resources, often rely on foreign expertise and investment and there are only limited regulatory constraints and competition.

‘South-south cooperation’ or ‘neo-colonialism’? China’s impact in Africa

Beijing presents Sino-African relations as economic "win-win cooperation" between equal partners. With a record of lifting millions of its own citizens out of poverty, China promotes an alternative state-directed model for development, which can be alluring in a continent where neo-liberal reforms imposed by the West failed and where many rulers are keen on centralising powers.

So far, China’s footprint in Africa has led to an increase in Chinese demand for raw materials, which pushed up commodity prices, and increased competition. Moreover, China has made African friends with investments in the construction of badly-needed infrastructures. But there are also growing complaints about lost manufacturing capacity, low salaries, dire working conditions and lack of safety standards in Chinese-owned companies operating in Africa.

Chinese interest seems confined to resource-rich (or "resource-cursed") countries, bypassing a large number of other African nations. Moreover, soaring commodity prices benefit resource-rich countries but make life harder for the rest of the continent – and prices will not remain high forever.

Chinese cheap products are reaching African markets, allowing people to make use of new technologies (e.g. mobile phones) and save on basic expenses (e.g. clothes) but also hampering African industries, with bankrupted factories aggravating unemployment, particularly in the textile sector (the so-called Chinese “textile tsunami”), through unfair competition caused by environmental and social dumping.

On aid and investment, Chinese assistance would often not qualify as aid according to DAC criteria. The much trumpeted 5 billion USD China-Africa Development Fund is indeed mostly aimed at supporting Chinese enterprises and their projects in the continent. Chinese aid and investments are often tied and normally involve Chinese workers. Chinese loans, frustrating efforts to link aid to human rights, democracy, and good governance, can also create difficulties for African governments, by tying up resources in the long term and reducing eligibility for IFI financing.

China’s investments and aid plans are obviously attractive to African partners. So is China’s veto power at the UNSC. But this partnership can be much more beneficial if Africa is able to determine conditions: fair deals and proper management of the capital generated. African countries can increase their bargaining power by negotiating jointly, hence the importance of organisations such as the AU or NEPAD.

Illegal practices in resource exploitation, aggravated by the lack of capacity of African governments to supervise extractive activities, require greater transparency and accountability. Africa should support the expansion of the scope of the EITI, moving from ‘publish what you pay’ to ‘publish what you damage’.

As for environmental impact, China continues to import illegal timber and ivory from African countries, and serious environmental damage is caused by Chinese projects, such as the Merowe dam in Sudan.

In the field of security and peace, China has extended military cooperation to several African regimes. Sudan and Zimbabwe are major recipients of Chinese arms. In view of its responsibilities as a permanent member of the UN Security Council, China must be urged to move from favouring state-centred security to supporting “human security”. With more troops on the ground, China may better understand why it is necessary to assume the "responsibility to protect".

Many of the criticisms made against China mirror, to a certain extent, Western mistakes, past and present: trade rules and protective subsidies, supplying weapons, double standards, etc. Moreover, the Western appetite for cheap “made in China” products also contributes to China’s - today’s world factory - bulimia for natural resources. Europeans should not pretend to be the “good player” in this triangular relationship, for African countries have reasons to be frustrated and suspicious of them, as much as of China. African leaders invoke the right to catch up with industrialisation, with the inherent pollution costs. Africans also argue that assisting Africa is a matter of justice, not charity. Instead of entering the blame game, the EU, Africa and China should engage and cooperate for the sustainable development of Africa. China has shown itself to be sensitive to international expectations.

China’s foreign policy: From ‘business is business’ to ‘quiet revolution’

China proclaims an “independent foreign policy”, based on the principles of “sovereignty and non-interference” and presents its involvement in Africa as strictly business. This means that aid and loans are provided to African governments on a supposedly "no-strings attached" basis - but, of course, there is always a “Taiwan clause” and pressure to shun the Dalai Lama. In fact, China’s presence in Africa does have political impact. Its ‘trade only, no politics’ approach, rather than ensuring neutrality, provides some African dictators with political and financial support to stay in power.

For instance, Sudan and Zimbabwe turned to China when international criticism increased on the regimes. In 2004, Angola broke off negotiations with the IMF, when China offered a 2 billion USD loan, without conditions on corruption or transparency: a cash flow which represents a financial boost to the ruling party in the run up to forthcoming elections.

Criticism of Chinese ‘intervention’ in Africa is thus becoming stronger. Chinese agents have been attacked in Nigeria, Ethiopia and Niger. In the worst case to date, nine Chinese workers and at least 65 Ethiopians were killed in April 2007, when Ogaden guerrillas attacked an oil installation in Eastern Ethiopia; foreign companies were warned against working with the Ethiopian government to exploit the region's natural resources. Various other incidents are making China realise that there is no such thing as “politics-free” oil or mineral contracts. A number of anti-Chinese riots have also occurred in Africa.

Due to such mounting problems, China is understanding that it must adapt. The best example is Sudan: China threatened to veto UNSC resolutions on Darfur, in order to protect its economic interests in Khartoum; but, when international threats to boycott the Olympic Games were heard, Beijing named a special representative (April 2007) and Chinese pressure led to Khartoum's acceptance of the Annan plan. Beijing is also scaling down relations with Zimbabwe: in 2007, Harare was not included in the African tour of President Hu and, in the meantime, Beijing announced withdrawal of all assistance except humanitarian aid.

International reactions to the Darfur crisis and the recent brutal repression in Burma may be making China realise that unconditional support to oppressive regimes and international isolation are not in its best interest. Also the risks of investing in failing economies and fragile states may be becoming clearer to Beijing: oil fields in Sudan coinciding with conflict zones show that investing in pipelines is only profitable and sustainable if security is ensured. And security is not long-lasting where there is conflict associated either with human rights violations or bad governance.

Despite what some already call a “quiet revolution” in China’s foreign policy, limits are to be expected on how much Beijing will be willing to adapt: limits determined by the poor level of basic rights, freedoms and accountability enacted at home. The EU should, therefore, not only consider how to encourage China to assume a more responsible engagement in Africa, but also what to do in case China does not respond to international demands.

Competition or win-win partnership? Challenges for the EU

The EU needs to develop a common approach towards China, overcoming divergences caused by national interests, which undermine Europe's ability to influence Chinese foreign policy.

A common EU approach should be based on engagement. The EU should encourage China to play a bigger role in conflict mediation, peace-keeping and donor roundtables.

When engagement does not work, the EU should not underestimate the power of privately and publicly criticising China. EU Member States and UNSC members should also not hesitate, if necessary, to let China veto UNSC resolutions alone, putting in evidence its isolation.

The EU should also stop romanticising its relationship with Africa, based on historic or cultural links and common languages. Europe needs to turn its huge potential of influence in Africa into real political and diplomatic clout working for sustainable development in Africa. It is vital that the EU sticks to its policy of conditional engagement, while also expanding "positive conditionality" by increasing support to governments, institutions, civil society organisations and media that promote human rights, democracy and accountable governance in African countries.

While engaging with China on Africa, the EU should not overlook relations with other major and emerging players, namely the USA, Brazil and India.

China’s involvement in Africa has already had the positive effect of creating a renewed interest in Africa, contributing to a shift in perceptions: from a land of poverty and a destination for charity, Africa’s success stories are being recognised and there is increasing realisation in Europe that Africa’s resources could reduce the West’s dependence on risky Middle Eastern oil supplies and that Africa offers great potential for business. It is absolutely crucial to bear in mind that the best African resource is the African people. Empowering women, civil society organisations, free and plural media must be priorities of the EU and other partners working for the development of Africa.

Helping to build scrutinising capacities of the Pan African Parliament and African national parliaments should be a priority for the European Parliament, as well as in engaging with China’s NPC on the impact of the EU’s and China’s policies in Africa.

AVIZ al Comisiei pentru afaceri externe (26.2.2008)

destinat Comisiei pentru dezvoltare

privind politica Chinei și efectele ei asupra Africii

(2007/2255(INI))

Raportor pentru aviz: Bastiaan Belder

SUGESTII

Comisia pentru afaceri externe recomandă Comisiei pentru dezvoltare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.   constată că puterea economică și politică crescândă a Chinei are ca rezultat implicarea din ce în ce mai mult a acesteia în Africa; consideră că Uniunea Europeană ar trebui să abordeze relațiile sale atât cu Africa, cât și cu China, într-un context mondial; ar considera salutară o poziție comună, multilaterală a UE în această privință;

2.   ia act de faptul că Africa este o regiune foarte eterogenă din punct de vedere al dezvoltării politice, sociale și economice, precum și de faptul că adăpostește nenumărate organizații regionale; prin urmare, consideră că pentru această regiune, China are nevoie de o abordare diferită;

3.   observă că abordarea predominant bilaterală a Chinei în relațiile sale cu Africa contravine abordării esențialmente multilaterale a UE și că politica sa de neamestec și atitudinea indulgentă față de regimurile controversate, precum cele din Sudan și din Zimbabwe, ar putea provoca îngrijorare; salută totuși și încurajează tendințele recente din politica Chinei față de Africa, deoarece China pare să conștientizeze din ce în ce mai mult responsabilitățile rolului său de actor important pe scena mondială;

4.   îndeamnă autoritățile chineze ca, în relațiile cu Africa, să respecte principiile democrației, bunei guvernări și ale drepturilor omului;

5.   ia act de faptul că în noiembrie 2006, la Beijing, a avut loc a treia reuniune a Forumului cooperării China-Africa, în cadrul căreia s-a adoptat o declarație care proclamă înființarea unui „nou tip de parteneriat strategic” între China și Africa; salută această cooperare, care răspunde sfidării globalizării economice și promovează dezvoltarea comună, dar regretă că sunt excluse anumite state africane care au recunoscut Taiwanul;

6.   consideră că, având în vedere implicarea Chinei în Africa, ar trebui să se acorde mai multă atenție cooperării cu Africa în domeniul politicii energetice externe a Uniunii; își dorește o cooperare mai activă în domeniul politicii energetice între această regiune și UE;

7.   consideră oportun ca implicarea Chinei în Africa să nu privească doar națiunile care prezintă interes din punct de vedere al politicii energetice, ci, de asemenea, să se analizeze posibilitatea cooperării cu toate statele africane;

8.   salută disponibilitatea Chinei de a coopera concret cu țările africane, fără a le arăta condescendență; ia act de faptul că o astfel de cooperare are un caracter pragmatic; regretă, în acest context, cooperarea Chinei cu regimurile represive din Africa; subliniază că ar fi de preferat ca această cooperare să fie supusă unor condiții politice și ca drepturile omului și standardele de mediu să joace un rol mai important;

9.   constată impactul ecologic al prezenței Chinei în Africa; îndeamnă China să se comporte ca un protector al mediului, atât în China, cât și în Africa;

10. sugerează Comisiei să lanseze un dialog concret cu autoritățile chineze în scopul de a: (a) uni presiunile exercitate de către Uniunea Europeană și China asupra Africii, pentru ca aceasta să respecte mai mult convențiile, acordurile și tratatele internaționale pe care le-a semnat cu privire la vânzarea armelor, drepturile omului, buna guvernare și respectarea mediului; (b) studia fezabilitatea unui parteneriat tripartit între China, Uniunea Europeană și țările din Africa, în vederea intensificării ajutorului pentru dezvoltare, creșterii numărului de proiecte susținute și integrării acestora în mod mai eficient în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, respectând normele și convențiile Organizației Națiunilor Unite;

11. sprijină strategia UE-Africa adoptată la reuniunea la nivel înalt de la Lisabona; invită UE, China și Africa la un mai bun și amplu dialog politic privind Africa.

12. consideră că rolul noilor actori externi și al puterilor politice care se dezvoltă în Africa, în special al Chinei, a impus, de asemenea, o reevaluare a „parteneriatului strategic” UE-Africa;

13. consideră că implicarea Chinei în Africa, pe de o parte, și noul parteneriat strategic UE-Africa, pe de altă parte, ar trebui să fie compatibile;

14. constată demersul energic al Chinei pentru a stabili relații comerciale cu țările africane; îndeamnă China, în acest context, să respecte normele fundamentale de muncă, având în vedere că întreprinderile chineze care operează în Africa sunt deseori acuzate că nu respectă normele OIM;

15. invită UE și China să investească în formare și educație în Africa, deoarece lucrătorii calificați reprezintă baza unei dezvoltări independente;

16. își exprimă speranța ca, în lumina recentei reforme constituționale a autorităților chineze, care conferă Curții Supreme autoritatea exclusivă de a impune pedeapsa cu moartea (anterior, orice judecător local putea impune o astfel de sentință), noua dimensiune a prezenței chineze în Africa să exercite o influență generală pozitivă asupra consolidării normelor privind drepturile omului în Africa;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	25.2.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	28 1 2
Membri titulari prezenți la votul final	Angelika Beer, Colm Burke, Véronique De Keyser, Giorgos Dimitrakopoulos, Michael Gahler, Alfred Gomolka, Klaus Hänsch, Jana Hybášková, Anna Ibrisagic, Jelko Kacin, Metin Kazak, Maria Eleni Koppa, Helmut Kuhne, Vytautas Landsbergis, Johannes Lebech, Francisco José Millán Mon, Philippe Morillon, Annemie Neyts-Uyttebroeck, Ioan Mircea Pașcu, Alojz Peterle, Samuli Pohjamo, Libor Rouček, Jacek Saryusz-Wolski, Hannes Swoboda, István Szent-Iványi, Ari Vatanen
Membri supleanți prezenți la votul final	Laima Liucija Andrikienė, Árpád Duka-Zólyomi, Marie Anne Isler Béguin, Evgeni Kirilov, Józef Pinior, Inger Segelström

.

AVIZ al Comisiei pentru comerȚ internaȚional (25.2.2008)

destinat Comisiei pentru dezvoltare

privind politica Chinei și efectele ei asupra Africii

(2007/2255(INI))

Raportoare pentru aviz: Erika Mann

SUGESTII

Comisia pentru comerț internațional recomandă Comisiei pentru dezvoltare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. având în vedere Parteneriatul strategic Africa-UE, Strategia comună și Planul de acțiune comun Africa-UE (2007); având în vedere Parteneriatul Africa-UE pentru comerț și integrare regională, precum și pentru știință, societate informațională și spațiu,

B. având în vedere lansarea Parteneriatului UE-Africa pentru infrastructură (2007), care reflectă necesitatea investițiilor în conexiunile de infrastructură (transport, energie, apă și TIC) pentru facilitarea dezvoltării durabile,

C. având în vedere declarația Forumului de afaceri UE-Africa cu ocazia celei de-a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa (2007),

1.  subliniază faptul că din Africa provin aproape 9% din importurile Uniunii Europene; produsele energetice constituie jumătate din volumul acestor importuri, ponderea bunurilor finite se ridică la 23%, iar produsele agricole și alimentare reprezintă 11%; Africa absoarbe 8,3% din exporturile Uniunii Europene, 78% din volumul acestor exporturi fiind reprezentate de mașini, produse chimice și bunuri finite; Africa de Sud este cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene (atât în ceea ce privește exporturile, cât și importurile); regretă faptul că schimburile comerciale europene cu Africa cunosc o scădere continuă, deși UE rămâne primul partener comercial;

2.  evidențiază impactul considerabil al dezvoltării rapide a Chinei în ultimii douăzeci de ani asupra schimburilor comerciale UE-China și a relațiilor economice în general; volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a crescut de peste șaizeci de ori din 1978, reprezentând 210 miliarde de euro în 2005; excedentul balanței schimburilor comerciale bilaterale înregistrat de UE în anii 1980 s-a transformat într-un deficit a cărui valoare a ajuns la 106 miliarde de euro în 2005; acesta este cel mai ridicat deficit al balanței schimburilor comerciale înregistrat de Uniunea Europeană; în prezent, China este cel de-al doilea partener comercial al Uniunii Europene, după Statele Unite ale Americii; încheierea de către Uniunea Europeană, în 2000, a unui acord bilateral de acces pe piață cu China a reprezentat o etapă fundamentală a procesului de aderare a Chinei la OMC, aderare care a modificat numeroase aspecte ale practicilor comerciale mondiale;

3.  subliniază că aproximativ 3,6% din importurile Chinei provin din Africa și că Africa absoarbe 2,8% din exporturile Chinei; subliniază faptul că valoarea schimburilor comerciale ale Chinei cu Africa a crescut de la 2 miliarde de euro în 1999 la aproximativ 39,7 miliarde de euro în 2005; China este, în prezent, cel de-al treilea partener al Africii în ceea ce privește importanța schimburilor comerciale; Africa este, în mod evident, pe cale de a deveni frontiera economică a Chinei, care dă dovadă de o eficacitate remarcabilă în combinarea strategiilor „asistență contra petrol” cu instrumente de politică externă;

4.  salută investițiile efectuate de China în infrastructură, care joacă un rol fundamental în accelerarea creșterii, reducerea sărăciei și creșterea capacităților comerciale; recomandă ca UE să redirecționeze o parte mai mare din bugetul său actual pentru sprijin financiar către proiecte de infrastructură care nu au capacitatea de a atrage investiții străine directe;

5.  atrage atenția asupra creșterii economice explozive, cu o rată anuală medie de 9%, înregistrată de China în ultimii ani și a faptului că această țară a devenit un exportator de o importanță majoră; subliniază faptul că revenirea Chinei în rândul celor mai puternice economii ale lumii a adus schimbări de substanță în ceea ce privește statu-quoul circuitelor comerciale și de pe piețele internaționale; atrage atenția asupra faptului că, pentru a asigura resursele necesare acestei expansiuni, China a devenit un importator net de petrol, precum și de multe alte materii prime și produse de bază, iar cererea de pe piața chineză a generat creșteri puternice de prețuri la toate tipurile de materii prime minerale și agricole;

6.  subliniază faptul că, în cursul ultimilor patru ani, China a contribuit în proporție de 40% la creșterea totală a cererii de petrol la nivel mondial; subliniază că 30% din importurile de petrol brut ale Chinei provin din Africa; subliniază faptul că, după toate indiciile, dependența Chinei de importurile de petrol va continua să crească; se estimează că, în jurul anului 2010, 45% din necesarul de petrol al Chinei va proveni din importuri; subliniază faptul că cererea în creștere de energie și dorința de a-și extinde importurile de energie au determinat China să caute furnizori de petrol în statele africane; consideră că este extrem de important ca UE să invite toate puterile politice și investitorii internaționali care își desfășoară activitatea în Africa să respecte cu strictețe normele de protecție socială și de protecție a mediului stabilite în 2002 de Banca Mondială cu privire la industriile extractive;

7.  dorește ca la baza politicilor UE să stea, în general, o abordare ghidată după principiul „O prezență europeană mai importantă în Africa”; dorește sporirea vizibilității europene (îmbunătățirea imaginii Europei ca regiune) și o prezență mai puternică, în toată Africa, a instituțiilor europene cu rol de intermediere (mai multe camere de comerț bilaterale, o cameră europeană în afara granițelor, mai multe forumuri europene de afaceri, contacte strânse cu diaspora europeană și cea africană), care sunt de o importanță determinantă pentru stabilirea unor legături economice mai puternice între UE și Africa;

8.  subliniază că politica comercială agresivă a Chinei are un impact semnificativ asupra intereselor europene pe continentul african, precum și asupra accesului UE la produsele de bază și că UE, deși rămâne cel mai mare donator al Africii, nu a reușit, în ultimii zece ani, să combine sprijinul financiar acordat cu o extindere substanțială a relațiilor sale comerciale cu țările africane;

9.  subliniază că este important pentru Africa să își dezvolte propria strategie privind China; constată că o astfel de strategie prezintă o importanță deosebită pentru consolidarea reciprocității relațiilor comerciale dintre China și Africa; subliniază că această strategie trebuie să se concentreze asupra sporirii participării muncitorilor africani la proiectele chineze în Africa, a creșterii disponibilității Chinei în ceea ce privește transferul de tehnologii și a facilitării accesului pe piețele chineze pentru exporturile africane tipice, cum ar fi cafeaua, cacaua și bunurile din piele;

10.  recunoaște că atât UE, cât și Africa ar putea profita de pe urma punerii în aplicare a acordurilor de parteneriat economic (APE) - în special în ceea ce privește elementele legate de dezvoltarea durabilă - și a încheierii Rundei de la Doha, datorită creșterii posibilităților de schimburi comerciale; recomandă Comisiei să-și aducă contribuția lansând, în Africa, programe de construire a unor capacități concrete și de facilitare a schimburilor comerciale; UE ar putea, în special, ajuta sectorul privat să înființeze laboratoare performante pentru testarea produselor/alimentelor; acest fapt ar îmbunătăți posibilitățile de export către UE (și, eventual, China) și ar asigura analize mai fiabile pe piețele locale;

11.  constată că, spre deosebire de strategia UE, modul de abordare practicat de politica comercială chineză în raporturile cu Africa se bazează pe o relație de la stat la stat și nu exprimă nicio preocupare legată de drepturile omului, responsabilitatea socială corporativă și standardele sociale și de protecție a mediului, ceea ce acordă Chinei un avantaj comparativ semnificativ în Africa;

12.  consideră că are loc o denaturare a concurenței internaționale, având în vedere faptul că noii concurenți de pe piețele emergente nu sunt supuși reglementărilor stricte ale OCDE privind standardele de protecție a mediului, standardele sociale și etice, care au fost ulterior transpuse în legislația țărilor membre ale OCDE; recomandă Comisiei să obțină sprijin pe plan internațional pentru aceste standarde;

13.  subliniază că atenția specială pe care China o acordă continentului african, precum și succesul politicii sale, demonstrează că Africa dispune de potențial, mai ales în calitate de furnizor de produse de bază și surse de energie; consideră că există un potențial deosebit de extindere a relațiilor comerciale între UE și Africa, cu avantaje incontestabile pentru ambii parteneri;

14.  recomandă în mod insistent Comisiei să analizeze așa-numitele „Acorduri interimare de parteneriat economic”, acordul „Totul, în afară de arme” și acordurile încheiate cu „țările cele mai slab dezvoltate” pentru a înțelege dacă și, în acest caz, prin ce modalități, companiile chineze care desfășoară activități în Africa profită într-un mod perturbator, disproporționat sau neintenționat de accesul preferențial pe piață acordat în temeiul respectivelor acorduri;

15.  recunoaște că dezvoltarea economică a Africii în viitor constituie, în mod justificat, o prioritate pentru Uniunea Europeană; recunoaște că „comerțul și integrarea regională” reprezintă una dintre cele patru politici prioritare definite în Strategia comună UE-Africa;

16.  subliniază că o diversificare a schimburilor comerciale în general este un factor de o importanță determinantă în ceea ce privește posibilitatea Africii de a genera o creștere economică fiabilă în toate statele africane; subliniază că exporturile de produse ale Chinei către Africa nu ar trebui să împiedice dezvoltarea industriilor africane sau să distrugă competitivitatea unor astfel de activități industriale;

17.  invită Comisia și statele membre să dezvolte pe termen scurt, împreună cu statele africane, o strategie pentru exploatarea materiilor prime de care dispun aceste state, având în vedere că este în propriul lor interes lor pe termen lung să dețină controlul asupra extracției materiilor lor prime și să își comercializeze pe piețele mondiale materiile prime și produsele prelucrate;

18.  invită Comisia să evalueze în ce măsură parametrii calitativi privind relațiile comerciale internaționale pot fi negociați eficient cu OMC, în special în ceea ce privește posibilitatea de a face distincția între „produse similare” prin măsurarea și etichetarea amprentei ecologice a metodelor de prelucrare și producție (MPP) și cum poate fi îmbunătățită monitorizarea politicilor comerciale ale OMC prin intermediul acordurilor multilaterale de mediu;

19.  recomandă Comisiei și statelor membre să ajungă la un acord cu China pentru a stabili standarde comune în Africa cu privire la angajarea și instruirea forței de muncă locale în conformitate cu normele de protecție a muncii recunoscute pe plan internațional; recomandă cooperarea cu contractanții și furnizorii și transferul de cunoștințe tehnice; recomandă respectarea și protecția mediului prin reciclarea deșeurilor și a materialelor utilizate, precum și prin măsuri de eficiență energetică;

20.  consideră că cooperarea și asistența tehnică în domeniul extracției și comercializării materiilor prime ar trebui să fie o componentă importantă a oricărei oferte europene destinate Africii; recomandă, prin urmare, sporirea ofertei de programe de instruire în aceste domenii, în special în cadrul cooperării pentru dezvoltare;

21.  recomandă Comisiei să insiste, în cadrul actualelor negocieri purtate cu China, asupra unui un nou capitol comercial al Acordului de parteneriat și cooperare (APC), a unei formulări care să confere un caracter de obligativitate normelor fundamentale de protecția muncii stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), a responsabilității întreprinderilor pe plan social și de mediu, a dispozițiilor privind combaterea practicilor de dumping social și la nivelul mediului, a recomandărilor OIM privind condițiile decente de muncă, precum și asupra respectării cerințelor ce decurg din convențiile internaționale privind drepturile omului;

22.  recomandă depunerea unor eforturi de garantare a utilizării, de către toți contractanții europeni, a forței de muncă locale și a sectorul privat local în cadrul proiectelor lor, precum și de garantare a durabilității pe durata ciclului de viață al unui proiect; subliniază importanța unui sector privat consolidat și diversificat pentru o dezvoltare durabilă și pentru reducerea sărăciei pe continentul african;

23.  consideră că instituirea unor cadre economice regionale și intensificarea cooperării regionale între statele africane sunt de o importanță maximă pentru dezvoltarea economică durabilă a Africii; subliniază faptul că angajamentul Chinei în Africa ar trebui să aibă ca rezultat un sprijin mai ferm pentru cooperarea comercială regională între statele africane;

24.  recomandă inițierea, într-un mod mai general, de către Comisie, a unui schimb de opinii la nivel înalt cu omologii săi chinezi privind politicile de dezvoltare ale Chinei și Uniunii Europene și modalitățile de îmbunătățire a cooperării reciproce;

25.  este conștient de faptul că, pentru îndeplinirea rapidă a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, este nevoie de o dezvoltare durabilă a țărilor africane și de generarea mai multor venituri la nivel local; consideră că, printre alte lucruri, aceasta ar trebui să înglobeze diversificarea economică și eliminarea dependenței de exporturile de bunuri primare și să îmbunătățească integrarea regională;

26.  recunoaște că investițiile economice europene se confruntă, în Africa, cu un dezavantaj concurențial la originea căruia se află subvențiile, declarate sau disimulate, de care beneficiază proiectele și ofertele prezentate de guvernul chinez (sau de către întreprinderi cu capital integral de stat), costurile superioare ocazionate de respectarea standardelor sociale și economice, pe care competitorii chinezi nu le pun în aplicare, ajutorul condiționat acordat de China, care împiedică participarea companiilor europene cu titlul de parteneri la proiectele finanțate din ajutoarele oferite de statul chinez, precum și accesul limitat al întreprinderilor europene la instrumentele de finanțare și acoperire a riscului investițional;

27.  salută statutul Chinei de membru al CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție); recomandă Chinei să respecte pe deplin CITES, în cadrul relațiilor comerciale cu Africa, având în vedere că această convenție urmărește să garanteze lipsa oricărei amenințări legate de comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră la adresa existenței acestor specii; salută, în această privință, semnarea, în iunie 2007, a moratoriului de 9 ani asupra comerțului cu fildeș;

28.  invită Comisia să lanseze discuții cu China privind sprijinul concret pentru „Inițiativa pentru transparență în industria extractivă”, care a fost deja aprobată de China;

29.  critică împrumuturile avantajoase cu titlul de „ajutor condiționat”, precum și subvențiile pe care China le acordă sistematic întreprinderilor chineze de construcții cu capital integral de stat în contextul concurenței internaționale; pe de altă parte, China își protejează piața internă printr-un sistem discriminatoriu de calificare care, potrivit unui studiu comandat de Direcția Generală Comerț, a redus masiv cota de piață a contractanților străini de la 6%, înainte de aderarea Chinei la OMC, la mai puțin de 1% în prezent;

30.  reamintește că, în 2007, China a înființat China Investment Corporation Ltd, cu active în valoare de 200 de miliarde de dolari americani, care se situează, în prezent, pe locul 6 în topul celor mai mari fonduri suverane de investiții pe plan mondial;

31.  reamintește că firmele chineze cu capital de stat își pot asuma, în mod evident, riscuri mai ridicate pentru investițiile efectuate în Africa; constată că firma chineză de energie CNOOC Ltd. a anunțat că va achiziționa 45% din acțiunile unui zăcământ de petrol offshore situat în largul coastelor Nigeriei, contra sumei de 2,27 miliarde de dolari americani;

32.  recunoaște că Parteneriatul strategic Africa-UE a declarat dezvoltarea piețelor interne și a integrării regionale drept o prioritate strategică; această strategie va fi sprijinită printr-un Parteneriat Africa-UE pentru comerț și integrare regională; în acest context, primul Plan de acțiune (2008-2010) necesită punerea în aplicare prioritară a Parteneriatului UE-Africa pentru infrastructură, cu scopul de a sprijini investițiile în infrastructuri durabile în toate sectoarele vizate;

33.  recunoaște că a existat o reducere puternică a proporției resurselor alocate pentru infrastructură în timpul anilor 1990 de către guvernele africane și agențiile de asistență pentru dezvoltare; recunoaște, de asemenea, că sprijinul acordat de statele membre ale UE infrastructurii economice și serviciilor s-a redus în ultimii zece ani, în special în domeniul transportului și parțial în sectorul energetic;

34.  recomandă Comisiei să instituie, în cazul infrastructurilor, proceduri comunitare de acordare a ajutorului pentru dezvoltare care să funcționeze mai rapid; în acest fel s-ar putea asigura condițiile unei concurențe echitabile cu firmele chineze, care beneficiază de un un răspuns foarte prompt din partea guvernului chinez în ceea ce privește acordarea de ajutoare sau de modalități de împrumut cu sprijinul guvernului;

35.  recomandă Comisiei și statelor membre să acorde prioritate proiectelor de infrastructură sprijinite prin intermediul fondurilor comunitare, în funcție de impactul acestora asupra integrării regionale și a potențialului de dezvoltare pentru întregul continent („rețelele transafricane”); recomandă ca, în vederea calificării pentru finanțare din partea Comisiei, întreprinderile să fie obligate să respecte standardele de mediu, sociale și financiare stabilite în cadrul acquis-ului comunitar european;

36.  recomandă Comisiei să formeze un grup de acțiune pentru Africa pentru a răspunde într-un mod mai coerent provocărilor strategice, politice, comerciale și legate de infrastructură, precum și celorlalte probleme adiacente; în plus, un astfel de grup de acțiune ar putea contribui la crearea unor condiții de concurență echitabilă în raport cu concurenții din alte regiuni; domeniile fundamentale asupra cărora grupul de acțiune ar trebui să se concentreze ar trebui să includă: finanțarea exportului, asigurările pentru credite pentru export, achizițiile publice, precum și regulile și procedurile de transparență;

37.  este conștient de rolul deosebit de benefic care le revine, în general, tehnologiilor de informare și comunicare (TIC) în susținerea creșterii, competitivității și a creării de locuri de muncă; recomandă Comisiei să reorienteze actualele programe africane și europene, astfel încât să se acorde un rol mai important consolidării capacităților TIC ale IMM-urilor, prin intermediul parteneriatelor public-privat, pentru a asigura că instituțiile și politicile sunt concepute cu scopul de a facilita investițiile, inovarea și transferul de tehnologie;

38.  recunoaște că accesul la surse de energie durabilă este extrem de important pentru ambele continente; parteneriatul dintre Europa și Africa ar trebui să includă siguranța aprovizionării, transferul de tehnologie în sectorul energiilor regenerabile, extracția durabilă a resurselor, transparența piețelor energetice;

39.  sprijină inițiativa UE-Africa privind clima, menită să ajute țările africane să facă față efectelor nocive ale schimbărilor climatice asupra mediului și a economiilor lor; sprijină instituirea unui regim internațional post-2012 privind climatul care să aducă îmbunătățiri mecanismului de dezvoltare ecologică și să definească abordările sectoriale ale industriei pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

40.  recomandă Comisiei să ofere instituțiilor financiare europene o mai bună acoperire a riscurilor investiționale pentru a reduce riscurile ocazionate de investiții sectorului privat în domenii importante din punct de vedere strategic, cum ar fi materiile prime și sectoarele esențiale ale infrastructurilor (inclusiv cele de înaltă tehnologie), acoperire care va avea efecte pozitive asupra dezvoltării țărilor africane; consideră că, în acest fel, s-ar putea asigura condițiile unei concurențe echitabile în raport cu companiile chineze aflate în proprietatea statului sau sprijinite de stat, care au mai puține preocupări legate de gestionarea riscurilor;

41.  recomandă Comisiei, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și agențiilor europene de dezvoltare bilaterală să pună în comun, în cadrul fondurilor specializate, resurse financiare sporite destinate dezvoltării infrastructurilor pe continentul african; recomandă, pe durata etapei de construcție, axarea concurenței asupra calității, a durabilității și a costurilor ciclului de viață ale proiectului, ci nu asupra „cel mai redus cost estimat”; astfel de contracte pe termen lung ar garanta faptul că banii contribuabililor europeni ajută concret populația locală pe termen lung și, de asemenea, ar facilita transferul de tehnologie către industria locală a construcțiilor și ar contribui la creșterea ratei de ocupare a forței de muncă locale;

42.  își declară scepticismul cu privire la decizia instituțiilor financiare europene și internaționale de a trece de la acordarea de ajutoare în funcție de proiect la acordarea unui sprijin bugetar și, respectiv, de la reguli internaționale privind documentele standard pentru licitații publice la sisteme naționale de achiziții publice; recomandă Comisiei să-și reevalueze strategia și să informeze Parlamentul European cu privire la acest subiect înainte de următoarea reuniune la nivel înalt UE-Africa.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	25.2.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	19 3 2
Membri titulari prezenți la votul final	Kader Arif, Daniel Caspary, Françoise Castex, Christofer Fjellner, Glyn Ford, Jacky Hénin, Syed Kamall, Marusya Ivanova Lyubcheva, Erika Mann, Helmuth Markov, Cristiana Muscardini, Vural Öger, Georgios Papastamkos, Tokia Saïfi, Iuliu Winkler, Corien Wortmann-Kool
Membri supleanți prezenți la votul final	Jean-Pierre Audy, Danutė Budreikaitė, Albert Deß, Elisa Ferreira, Carl Schlyter, Zbigniew Zaleski
Membri supleanți [articolul 178 alineatul (2)] prezenți la votul final	Luigi Cocilovo

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	27.2.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	29 1 0
Membri titulari prezenți la votul final	Alessandro Battilocchio, Thijs Berman, Josep Borrell Fontelles, Danutė Budreikaitė, Marie-Arlette Carlotti, Thierry Cornillet, Corina Crețu, Nirj Deva, Koenraad Dillen, Beniamino Donnici, Fernando Fernández Martín, Hélène Goudin, Alain Hutchinson, Filip Kaczmarek, Glenys Kinnock, Maria Martens, Luisa Morgantini, Horst Posdorf, Frithjof Schmidt, Jürgen Schröder, Feleknas Uca, Johan Van Hecke, Luis Yañez-Barnuevo García, Anna Záborská
Membri supleanți prezenți la votul final	Ana Maria Gomes, Fiona Hall, Manolis Mavrommatis, Linda McAvan, Ralf Walter, Gabriele Zimmer