RAPORT privind Procesul de la Bologna și mobilitatea studenților
8.7.2008 - (2008/2070(INI))
Comisia pentru cultură și educație
Raportoare: Doris Pack
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind Procesul de la Bologna și mobilitatea studenților
Parlamentul European,
– având în vedere articolele 149 și 150 din Tratatul CE,
– având în vedere Comunicarea Comisiei, intitulată „Rezultatele programului de modernizare a universităților: educație, cercetare și inovare”, (COM(2006)0208),
– având în vedere Comunicarea Comisiei, intitulată „Mobilizarea capitalului intelectual al Europei: să permitem universităților să contribuie din plin la strategia de la Lisabona” (COM (2005)0152),
– având în vedere raportul intitulat „Orientare asupra structurii învățământului superior în Europa – Tendințe naționale în Procesul de la Bologna” – 2006/07, Eurydice, Comisia Europeană, 2007,
– având în vedere studiul Eurobarometru privind „Percepțiile asupra reformelor din învățământul superior”, Comisia Europeană, martie 2007,
– având în vedere poziția sa în prima lectură din 25 septembrie 2007 cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului referitor la producerea și elaborarea de statistici în materie de educație și formare continuă[1],
– având în vedere rezoluția Consiliului privind modernizarea universităților în vederea creșterii competitivității europene în cadrul unei economii globale bazate pe cunoaștere, din 23 noiembrie 2007,
– având în vedere concluziile președinției Consiliului European din 13 și 14 martie 2008,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație și avizul Comisiei pentru bugete (A6-0302/2008),
A. întrucât obiectivele procesului de la Bologna sunt crearea unui spațiu european al învățământului superior până în 2010, inclusiv realizarea de reforme în învățământul superior, eliminarea obstacolelor rămase în calea mobilității studenților și a cadrelor didactice, precum și creșterea calității, atractivității și a competitivității învățământului superior în Europa;
B. întrucât mobilitatea studenților și calitatea învățământului trebuie să rămână printre elementele esențiale ale procesului de la Bologna;
C. întrucât mobilitatea studenților formează noi valori culturale, sociale și academice și creează oportunități pentru dezvoltarea personală și îmbunătățirea standardelor academice și a capacității de angajare la nivel național și internațional;
D. întrucât mobilitatea studenților este încă inaccesibilă multor studenți, cercetători și altor cadre didactice, în mod deosebit în cazul noilor state membre, mai ales din cauza granturilor insuficiente, deși obstacolele sunt binecunoscute și au fost indicate în mod repetat de către multe părți interesate și implicate în dezbatere;
E. întrucât trebuie să se acorde o atenție deosebită finanțării corespunzătoare acordate studenților pentru învățare, costuri de trai și mobilitate;
F. întrucât Parlamentul a considerat mereu mobilitatea studenților drept o prioritate bugetară și s-a străduit să asigure un nivel corespunzător de finanțare pentru programele Uniunii Europene din domeniul învățământului; întrucât poziția sa fermă în această privință a condus, în pofida reducerilor efectuate de Consiliu la propunerea Comisiei, la o majorare a creditelor alocate programelor Educație continuă și Erasmus Mundus, negociate în conformitate cu cadrul financiar multianual 2007-2013 și în cadrul procedurilor bugetare recente;
G. întrucât sunt necesare date statistice fiabile despre mobilitatea studenților pentru a observa, compara și evalua, precum și pentru a dezvolta politici și măsuri adecvate;
H. întrucât recunoașterea învățării formale și nonformale reprezintă esența unei strategii de învățare continuă și evidențiază importanța educației pentru adulți în cadrul acestui proces;
I. întrucât alegerea de a pleca în străinătate nu trebuie să fie îngrădită de nici un obstacol administrativ, financiar sau lingvistic;
J. întrucât mobilitatea încurajează învățarea limbilor străine și îmbunătățirea abilităților generale de comunicare;
K. întrucât este urgentă reformarea și modernizarea universităților în ceea ce privește calitatea, structura studiilor, inovarea și flexibilitatea;
L. întrucât calitatea activității pedagogice este la fel de importantă ca și calitatea cercetării, impunându-se, în această privință, reformarea și modernizarea în întreaga Uniune Europeană și întrucât aceste două dimensiuni sunt strâns legate;
M. întrucât sistemele naționale diferite de recunoaștere reprezintă un obstacol important în calea tratamentului egal al studenților, precum și a progresului în cadrul spațiului european al învățământului superior și al pieței europene a muncii;
N. întrucât mobilitatea poate fi frânată atât prin absența unei recunoașteri complete și corespunzătoare a cursurilor urmate, cât și de lipsa unei echivalențe între diplomele obținute;
O. întrucât este urgentă implementarea, coordonarea și promovarea unei abordări coerente în toate țările care au semnat Procesul de la Bologna;
P. întrucât Procesul de la Bologna trebuie să creeze un nou model progresiv de educație, care să garanteze accesul tuturor la formare, principalul obiectiv fiind transmiterea cunoașterii și a valorilor și care să creeze o societate sustenabilă în viitor, conștientă de sine și fără dezechilibre sociale,
1. consideră că o mai mare mobilitate a studenților și calitatea diferitelor sisteme educaționale trebuie să reprezinte o prioritate în contextul redefinirii obiectivelor majore ale Procesului de la Bologna după 2010;
2. subliniază faptul că, pentru a realiza mobilitatea studenților, trebuie să se ia măsuri în diferite domenii de politică; diferite aspecte ale mobilității depășesc sfera de aplicabilitate a învățământului superior și intră în sfera afacerilor sociale, a finanțelor și a politicilor de imigrare și de acordare a vizelor;
3. constată că, având în vedere posibilitățile limitate de acțiune din cauza marjelor reduse rămase la rubrica 1a a Cadrului financiar, merită salutate eforturile întreprinse de statele membre în cadrul cooperării interguvernamentale în vederea creșterii calității și competitivității învățământului în UE, mai ales prin promovarea mobilității, asigurarea recunoașterii calificărilor și asigurarea calității;
4. are convingerea că trebuie continuată metoda consultării asumată de toate părțile implicate în proces: instituții, precum și reprezentanți ai studenților ar trebui să colaboreze strâns pentru a elimina obstacolele care au rămas în calea mobilității și problemele legate de calitatea și implementarea Procesului de la Bologna;
5. accentuează faptul că pe parcursul implementării Procesului de la Bologna, trebuie să se acorde o atenție deosebită cooperării și coordonării strânse și intense cu Spațiul European de Cercetare;
Mobilitatea studenților: calitate și eficiență
6. insistă asupra nevoii urgente de a obține statistici comparabile și fiabile cu privire la mobilitatea studenților și la profilul socioeconomic al acestora, precum indicatori comuni, criterii și repere, pentru a depăși lipsa actuală de date și pentru a promova schimbul de bune practici;
7. invită universitățile să îmbunătățească și să simplifice informațiile furnizate online și off-line, atât pentru studenții nou-veniți, cât și pentru cei care pleacă; universitățile și agențiile naționale Erasmus ar trebui să colaboreze cu organizațiile studențești pentru a asigura disponibilitatea tuturor informațiilor necesare în timp util; universitățile ar trebui să apere drepturile studenților, în spiritul angajamentelor luate prin aderarea la Carta Universitară Erasmus;
8. subliniază necesitatea bidirecționalității fluxului de studenți și cadre didactice universitare pentru îndeplinirea obiectivelor Procesului de la Bologna; subliniază disproporția existentă în tendințele actuale și în special mobilitatea redusă către statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007;
9. accentuează importanța îndrumării studenților nou-veniți pentru integrarea socială, culturală și lingvistică;
10. subliniază faptul că o mai bună cunoaștere a limbilor străine constituie un atu considerabil și una dintre rațiunile de a fi ale mobilității studenților și că este important să se ofere cursuri intensive de limbă studenților nou-veniți, înainte și/sau pe durata studiilor Erasmus;
Reforma în învățământul superior și modernizarea universităților: calitate, inovare și
flexibilitate
11. invită universitățile europene să întreprindă o reformă inovatoare, amplă și metodică a programei de învățământ: o restructurare ambițioasă și de calitate a conținutului și a organizării este esențială pentru mobilitatea studenților și pentru o mai mare flexibilitate; ar trebui introdusă o „perioadă de mobilitate a studiilor” în toate programele universitare, pentru a le permite studenților să meargă în străinătate;
12. solicită să se pună accentul pe programele europene mixte de doctorat, care promovează mobilitatea doctoranzilor, precum și pe crearea unui cadru pentru un doctorat european;
13. subliniază rolul esențial al calității și al excelenței activității pedagogice: existența unor cadre didactice calificate în toate domeniile de studiu și progresul și formarea lor continuă sunt esențiale pentru atractivitatea și eficiența acestora, precum și pentru realizarea obiectivelor Procesului de la Bologna;
14. reafirmă necesitatea intensificării dialogului transnațional și a schimburilor de informații și experiență, pentru a facilita convergența formării cadrelor didactice, inclusiv a celor din învățământul primar, precum și eficacitatea dezvoltării profesionale continue;
Finanțare și investiții în mobilitatea studenților și dimensiunea socială
15. ar trebui acordată asistență specială studenților din grupurile defavorizate din societate, de exemplu prin propunerea de facilități de cazare necostisitoare și decente; deseori este necesar un sprijin suplimentar după sosire;
16. sugerează introducerea unei legitimații studențești europene unice, pentru a facilita mobilitatea și pentru a permite studenților să obțină reduceri la cazare și la produsele strict necesare;
17. invită statele membre și autoritățile competente să garanteze un acces egal și universal la mobilitate prin proceduri simple, flexibile și transparente de acordare de granturi și prin acordarea unui sprijin financiar suplimentar pentru destinații ce implică costuri ridicate și acelor studenți care au nevoie; consideră că este esențial ca studenții să beneficieze de acest sprijin înainte de plecare, pentru ca efortul financiar pe care trebuie să-l facă să nu fie prea mare;
18. salută faptul că, în contextul evaluării la jumătatea termenului a cadrului financiar multianual, prevăzută în declarația anexată Acordului interinstituțional privind disciplina financiară și buna gestionare financiară din 17 mai 2006, ar trebui luată în considerare creșterea pachetului financiar prevăzut pentru programele din domeniul educației și în special pentru bursele Erasmus, în funcție de rezultatele monitorizării și evaluării programului;
19. Subliniază faptul că ar trebui să se introducă și să se promoveze noi mijloace de finanțare a mobilității studenților, cum ar fi împrumuturile fără dobândă și/sau împrumuturile transferabile;
20. invită universitățile europene să colaboreze cu sectorul privat (de exemplu cu organizațiile economice sau comerciale, cum ar fi camerele de comerț) pentru a identifica noi mecanisme eficiente de cofinanțare a mobilității studenților în fiecare ciclu de studii (licență - masterat - doctorat), îmbunătățind astfel calitatea sistemelor de învățământ;
21. sugerează dezvoltarea unui dialog fructuos și a unui schimb bidirecțional între companii și universități pentru a iniția parteneriate inovatoare și pentru a explora noi căi de colaborare;
Calitatea și recunoașterea integrală a diplomelor
22. invită Comisia și statele membre să continue implementarea cadrelor europene de referință (Cadrul calificărilor de la Bologna, Cadrul european al calificărilor pentru formare continuă, Standardele și orientările europene pentru asigurarea calității și Convenția de la Lisabona privind recunoașterea calificărilor), pentru a crea spațiul european al învățământului superior;
23. subliniază, așadar, urgența implementării unui sistem ECTS de transfer de credite complex, unificat și eficient: calificările studenților și ale cadrelor didactice universitare ar trebui să fie ușor transferabile în Europa datorită unui cadru unic comun;
24. subliniază faptul că sistemul de calificări în trei cicluri (licență, masterat și doctorat) ar putea fi mai flexibil, în special prin folosirea unui sistem de 4+1 în loc de sistemul de 3+2 pentru primul și al doilea ciclu; pentru unele studii, acest sistem ar putea fi mai potrivit pentru asigurarea unei mai mari mobilități și a unor șanse mai mari de angajare a absolvenților;
25. stagiile și alte tipuri de experiență informală și nonformală de mobilitate, aprobate de universități, ar trebui să beneficieze de credite ECTS să fie recunoscute ca parte integrantă a programelor de învățământ;
Implementarea Procesului de la Bologna în toate țările implicate
26. invită autoritățile competente ale statelor membre și universitățile europene să încurajeze și să stimuleze schimbul de bune practici și inițiative de sensibilizare;
27. îndeamnă statele membre să faciliteze procedurile de acordare a vizelor și să reducă costul acestora pentru studenții mobili, mai ales în ceea ce privește țările candidate și țările membre din Europa de Est, în conformitate cu directivele UE privind vizele;
o
o o
28. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.
- [1] Texte adoptate, P6_TA(2007)0400.
EXPUNERE DE MOTIVE
1. Background
The Bologna Process, which was launched in 1999, is an intergovernmental initiative which aims to create a European Higher Education Area by 2010. The basic idea is to make it easier for students to choose from a wide range of high-quality courses and for the courses they choose to be widely-recognised. To these ends, the Bologna process envisages three priority areas for action: the introduction of the "three-cycle system" (bachelor/master/doctorate), quality assurance, and recognition of qualifications and periods of study. Progress towards achieving its goals was discussed in the public hearing on the Bologna process held by the CULT Committee on 4th October 2007. Moreover, on 6th March 2008 the EPP-ED organised another hearing on this topic, entitled Higher education: from the Bologna process to educational governance in the EU? and chaired by Mrs Doris Pack MEP. On this occasion, many interesting insights were brought regarding the impact of the Bologna Process in student mobility. Different key issues were also raised, such as the crucial role of efficient university governance, the paramount importance of quality teaching and innovative curricula or the many common internal and external challenges which European higher education must still face in order to remain competitive and performing in the 21-century globalising world.
The Bologna Process is taken forward through a work programme that receives orientations from biannual ministerial conferences: Prague 2001, Berlin 2003, Bergen 2005, London 2007 and Leuven/Louvaine-la-Neuve 2009. These conferences are prepared by a Bologna Follow-up Group[1], which is chaired by the country that currently holds the Presidency of the European Union, and supported by a Bologna Secretariat, organised by the host country/countries of the next Ministerial meeting.
The key to success of the Bologna cooperation is the underlying partnership approach, in both policy-making and implementation. Today, the Process unites 46 countries, all party to the European Cultural Convention, that cooperate in a flexible way, involving also international organisations and European associations representing higher education institutions, students, staff and employers. Bologna process is a fine example of European cooperation, both within and outside the EU framework.
We all know that higher education is a basic piece in the development of individuals. It enhances social, cultural and economic growth, active citizenship and ethical values. However, as far as the European Union is concerned, higher education is not one of the responsibilities of the Commission of the European Communities: it is still a very much national matter, and the competence for the content and the organisation of studies remains at national level.
Nevertheless, according to Art. 149 of the Treaty of Nice, the Union the Community shall contribute to the development of quality education by encouraging cooperation between Member States, through a wide range of actions, such as promoting the mobility of citizens, designing joint study programmes, establishing networks, exchanging information or teaching languages of the European Union.
2. Rapporteur approach
The Rapporteur is particularly concerned about student mobility within the European Union and about eventual interferences of the Bologna process on it: is the new European Area of Higher Education contributing to increase European students' mobility or is it rather discouraging and hindering it? It should not be forgotten that mobility is one of the six main objectives specified on the Bologna Declaration, whose signatories intend to promote it by overcoming obstacles to the effective exercise of the free movement, with particular attention not only to students, but also to teachers, researchers and administrative staff. Mobility is therefore a cornerstone regarding the establishment of the European Area of Higher Education, as well as one of the priority issues on the 2007-2009 agenda.
The Rapporteur approves the progressive approach adopted by the European Commission and also supports its ongoing work. Member States should be supported in their efforts to modernise and innovatively reform their respective higher education systems, which is absolutely needed in order to face the challenges of globalisation.
Nevertheless, the Rapporteur is concerned about past and future implementation of the Bologna Process, as a number current developments taking place in some Member States are not in the intended or desired direction. Almost a decade after its launch, the Rapporteur thinks that it is time for reflexion and debate as far as the Bologna process, its achievements and its failures are concerned. We should try to determine how education systems have changed as a result of Bologna throughout the European Union, and also how these developments and changes have affected the quality of European higher education.
First of all, the Rapporteur would like to underline that access to high quality education must be an option for every European citizen, regardless of their citizenship, country or area of birth.
Mobility has many positive effects not only on the mobile individual, but also on higher education institutions and on the society as a whole. Moreover, its social dimension should not be forgotten: mobility provides an experience of invaluable richness in terms of academic, cultural and social diversity. Finally, it eases networking and cooperation between higher education institutions, which is absolutely necessary for a qualitative development of the European higher education and research establishment.
The Rapporteur wants to stress and to draw special attention to:
1. Student mobility: Quality and Efficiency
2. Higher education reform and modernisation of universities: quality, innovation and flexibility
3. Funding and investment in student mobility and social dimension
4. Quality and full recognition of diplomas
5. Bologna Process implementation in all countries concerned
Although the Rapporteur acknowledges the paramount importance of such intergovernmental initiative, insist on the fact that its implementation is very fragmented at national level. Therefore, for the time being it is rather difficult to recognise the European "facade" of the Bologna Process, and that is why a legal framework should be created, having always in mind that students must be at the heart of all questions and initiatives as far as education is concerned.
- [1] The European Commission participates as a full member in the Bologna Follow-up Group, as well as in the Bologna Board.
AVIZ al Comisiei pentru bugete (7.5.2008)
destinat Comisiei pentru cultură și educație
privind Procesul de la Bologna și mobilitatea studenților
Raportoare pentru aviz: Monica Maria Iacob-Ridzi
SUGESTII
Comisia pentru bugete recomandă Comisiei pentru cultură și educație, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:
A. întrucât Parlamentul a considerat mereu mobilitatea studenților drept prioritatea sa bugetară și s-a străduit să asigure un nivel corespunzător de finanțare pentru programele Uniunii Europene din domeniul învățământului;întrucât poziția sa fermă în această privință a condus, în pofida reducerilor efectuate de Consiliu la propunerea Comisiei, la o majorare a creditelor alocate programelor Educație continuă și Erasmus Mundus, negociate în conformitate cu cadrul financiar multianual 2007-2013 și în cadrul procedurilor bugetare recente,
1. constată că, având în vedere limitarea posibilităților de acțiune din cauza marjelor reduse rămase la rubrica 1a, merită salutate eforturile întreprinse de statele membre în cadrul cooperării interguvernamentale vizând creșterea calității și competitivității învățământului în UE, mai ales prin promovarea mobilității, asigurarea recunoașterii calificărilor și asigurarea calității;
2. subliniază faptul că, ținând seama de resursele limitate disponibile în bugetul UE, impactul programelor Educație continuă și Erasmus Mundus asupra mobilității ar trebui monitorizat îndeaproape, în raport cu volumul ajutoarelor individuale și numărul de persoane cărora le sunt acordate, pentru a asigura un echilibru corespunzător între maximizarea numărului de beneficiari și furnizarea unui nivel corespunzător de finanțare individuală;
3. constată că, în contextul evaluării la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual, prevăzută de Declarația anexată la Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară din 17 mai 2006, ar putea fi luată în considerare o majorare a pachetului financiar prevăzut pentru programele din domeniul învățământului, în funcție de rezultatele monitorizării și evaluării programului;
4. își reiterează poziția exprimată la punctul 15 din Rezoluția sa din 13 decembrie 2007 privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2008[1], potrivit căreia implementarea programelor Educație continuă și Erasmus Mundus de către o agenție executivă nu trebuie să conducă la o creștere a ponderii costurilor administrative în cadrul bugetului total.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
Data adoptării |
6.5.2008 |
|
|
|
||
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
23 0 0 |
||||
Membri titulari prezenți la votul final |
Laima Liucija Andrikienė, Reimer Böge, Paulo Casaca, Daniel Dăianu, Valdis Dombrovskis, Brigitte Douay, Hynek Fajmon, Salvador Garriga Polledo, Ingeborg Gräßle, Louis Grech, Nathalie Griesbeck, Catherine Guy-Quint, Jutta Haug, Anne E. Jensen, Wiesław Stefan Kuc, Janusz Lewandowski, Vladimír Maňka, Mario Mauro, Francesco Musotto, Theodor Dumitru Stolojan, László Surján, Kyösti Virrankoski, Ralf Walter |
|||||
- [1] Texte adoptate, P6_TA(2007)0616
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
Data adoptării |
24.6.2008 |
|
|
|
||
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
28 1 0 |
||||
Membri titulari prezenți la votul final |
Maria Badia i Cutchet, Katerina Batzeli, Ivo Belet, Giovanni Berlinguer, Nicodim Bulzesc, Marie-Hélène Descamps, Milan Gaľa, Claire Gibault, Vasco Graça Moura, Luis Herrero-Tejedor, Ruth Hieronymi, Mikel Irujo Amezaga, Ramona Nicole Mănescu, Manolis Mavrommatis, Dumitru Oprea, Doris Pack, Zdzisław Zbigniew Podkański, Mihaela Popa, Christa Prets, Pál Schmitt, Hannu Takkula, Helga Trüpel, Thomas Wise, Tomáš Zatloukal |
|||||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Victor Boștinaru, Mary Honeyball, Ewa Tomaszewska, Cornelis Visser, Jaroslav Zvěřina |
|||||