RAPORT privind UEM@10: primii 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare
28.10.2008 - (2008/2156(INI))
Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportori: Pervenche Berès, Werner Langen
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind UEM@10: primii 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare
Parlamentul European,
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 mai 2008 privind UEM@10: succese și provocări după 10 ani de Uniune Economică și Monetară” (COM(2008)0238), (Comunicarea privind UEM@10),
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 iunie 2008, intitulată „Finanțele publice în UEM - 2008” (COM(2008)0387),
– având în vedere Rezoluția sa din 14 noiembrie 2006 referitoare la raportul anual pe 2006 privind zona euro[1],
– având în vedere Rezoluția sa din 12 iulie 2007 referitoare la raportul anual pe 2007 privind zona euro[2],
– având în vedere Rezoluția sa din 20 februarie 2008 privind contribuția la Consiliul European de primăvară 2008 în ceea ce privește Strategia de la Lisabona[3],
– având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2007 privind interesul european: reușita în era globalizării[4],
– având în vedere Rezoluția sa din 15 februarie 2007 privind situația economiei europene: raport preliminar privind orientările generale de politică economică pentru 2007[5],
– având în vedere Rezoluția sa din 22 februarie 2005 privind finanțele publice în UEM 2004[6],
– având în vedere Rezoluția sa din 26 aprilie 2007 privind finanțele publice în UEM 2006[7],
– având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2008 privind raportul anual al BCE pentru 2007[8],
– având în vedere Rezoluția sa din 1 iunie 2006 privind extinderea zonei euro[9],
– având în vedere Rezoluția sa din 20 iunie 2007 privind îmbunătățirea procesului de consultare a Parlamentului European cu privire la procedurile de extindere a zonei euro[10],
– având în vedere Rezoluția sa legislativă din 17 iunie 2008 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din tratat, privind adoptarea de către Slovacia a monedei unice la 1 ianuarie 2009[11],
– având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2006 privind revizuirea strategică a Fondului Monetar Internațional[12],
– având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 referitoare la punerea în aplicare a unei strategii de informare și comunicare privind euro și Uniunea Economică și Monetară[13],
– având în vedere rezoluția sa din 23 septembrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind fondurile speculative și fondurile de capital privat[14],
– având în vedere Rezoluția Consiliului European din 13 decembrie 1997 referitoare la coordonarea politicii economice în etapa a treia a UEM și articolele 109 și 109b din Tratatul CE,
– având în vedere contribuția Consiliului (Afaceri economice și financiare) din 12 februarie 2008 la concluziile Consiliului European de primăvară,
– având în vedere Concluziile Consiliului din 7 octombrie 2008 privind un răspuns coordonat din partea UE la încetinirea economică,
– având în vedere memorandumul de înțelegere sin 1 iunie 2008 privind cooperarea dintre autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și ministerele de finanțe din Uniunea Europeană pe problema stabilității financiare transfrontaliere,
– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A6-0420/2008),
A. întrucât, la 1 ianuarie 1999, unsprezece state membre - Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia și Finlanda - au adoptat moneda unică europeană;
B. întrucât alte patru state membre au aderat la zona euro de la crearea acesteia: Grecia în 2001, Slovenia în 2007 și Cipru și Malta în 2008;
C. întrucât zona euro urmează să se extindă în continuare, deoarece majoritatea statelor membre care sunt actualmente în afara zonei euro se pregătesc să adere în viitor și întrucât Slovacia va adera la zona euro la 1 ianuarie 2009;
D. întrucât Uniunea Economică și Monetară (UEM) a fost în multe privințe un succes, moneda unică îmbunătățind stabilitatea economică în statele membre;
E. întrucât calitatea de membru al zonei euro implică un grad înalt de interdependență economică între statele membre implicate și necesită, prin urmare, o mai mare coordonare a politicilor economice și u rol activ în guvernanța financiară și economică globală pentru a profita pe deplin de pe urma monedei unice și a răspunde provocărilor viitoare, cum ar fi concurența sporită pentru resursele naturale, dezechilibrele economice mondiale, importanța economică în creștere a piețelor emergente, schimbările climatice și îmbătrânirea populației Europei;
F. întrucât inflația medie în primii 10 ani de existență a zonei euro a fost, în linii mari, în conformitate cu obiectivul Băncii Centrale Europene (BCE) privind stabilitatea prețurilor, de aproape, dar mai puțin de 2%; întrucât inflația a depășit recent cu mult acest nivel din cauza schimbărilor structurale mondiale, în special în ceea ce privește creșterea prețurilor la alimente și energie, precum și din cauza relaxării politicilor monetare în SUA, dar și a lipsei de vigilență a băncilor centrale din unele țări terțe;
G. întrucât creșterea rapidă a cererii de surse de energie limitate și de alte materii prime din partea economiilor emergente a dus aprovizionarea până la limitele capacităților; și întrucât presiunea în sens ascendent asupra prețurilor a fost exacerbată de faptul că materiile prime sunt din ce în ce mai mult considerate drept active financiare, astfel încât acestea pot fi utilizate ca rezervă de valoare;
H. întrucât deschiderea zonei euro este binevenită iar actuala apreciere a cursului de schimb al monedei euro poate avea posibile efecte negative, mai precis, în ceea ce privește afectarea exporturilor și favorizarea importurilor pe piața internă, dar și efecte pozitive, prin sprijinirea economiei europene în confruntarea cu creșterea dramatică a prețului petrolului;
I. întrucât mediul economic mondial a fost favorabil creării de locuri de muncă în primii 10 ani de existență a euro, conducând la crearea a aproape 16 milioane de locuri de muncă - făcând abstracție de calitatea locurilor de muncă create - și la scăderea ratei șomajului de la 9% în 1999 la o valoare estimată de 7,3 % în 2008;
J. întrucât creșterea economică și creșterea productivității au fost dezamăgitoare, măsurate în producție per lucrător, înjumătățindu-se de la 1,5% în perioada 1989-1998 la o valoare estimată de 0,75% între 1999-2008;
K. întrucât euro s-a impus rapid ca cea de-a doua monedă internațională ca importanță, alături de dolarul american, și întrucât joacă un rol important ca monedă de referință pentru multe țări din lume; întrucât, însă, potențialul monedei euro este insuficient exploatat la nivel internațional, deoarece zona euro nu și-a definit strategia internațională într-un mod adecvat și nici nu dispune de o reprezentare internațională eficientă;
Primii 10 ani de existență a euro
1. împărtășește opinia conform căreia moneda unică a devenit un simbol al Europei și a dovedit că Europa este capabilă să ia decizii îndrăznețe pentru un viitor comun și prosper;
2. salută faptul că euro a adus stabilitate și a sprijinit integrarea economică în zona euro; salută efectele stabilizatoare ale euro pe piețele valutare mondiale, în special în perioadele de criză; observă că divergențele economice interne nu s-au redus pe măsura așteptărilor, iar productivitatea nu s-a dezvoltat într-un mod satisfăcător pretutindeni în zona euro;
3. constată cu satisfacție că se examinează și în alte părți ale lumii posibilitatea creării altor uniuni monetare;
4. reamintește, precum indică și numeroase studii, legătura esențială dintre politica monetară și politica comercială la nivel mondial și subliniază, în acest sens, rolul pozitiv pe care îl joacă stabilitatea cursurilor de schimb în vederea unei creșteri durabile a comerțului internațional;
5. subliniază faptul că utilizarea într-o măsură tot mai mare a euro ca monedă comercială internațională aduce beneficii în special statelor membre din zona euro, întrucât reduce, pentru întreprinderile din aceste state, riscurile inerente cursului de schimb și, prin aceasta, costurile comerțului internațional;
6. reamintește că în primii 10 ani ai UEM, Parlamentul a jucat un rol activ, atât în domeniul economic, cât și în cel monetar, și că a făcut tot posibilul pentru a garanta o mai mare transparență și responsabilitate democratică;
7. 4. subliniază faptul că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a profita pe deplin de pe urma UEM, pentru a le permite, de exemplu, statelor membre și regiunilor cu un PIB sub medie să recupereze, și pentru a consolida înțelegerea și angajamentul cetățenilor față de moneda unică;
8. propune următoarele elemente și măsuri concrete care să fie incluse într-o foaie de parcurs recomandabilă pentru UEM:
Divergența economică, reformele structurale și finanțele publice
9. consideră că reformele economice uniformizate, mai coerente și complementare, coordonate la momentul oportun pe baza orientărilor integrate pentru creștere și ocuparea forței de muncă (Orientările integrate) și a combinației de politici a Strategiei de la Lisabona, ar putea reduce divergențele economice; subliniază necesitatea îmbunătățirii și simplificării procedurilor și metodologiilor de revizuire și evaluare a punerii în aplicare a orientărilor respective la sfârșitul fiecărui an;
10. recunoaște că, în ceea ce privește eforturile de modernizare și performanța economică, țările care au cel mai mare succes sunt acelea care combină reformele structurale prospective și bine echilibrate cu investiții situate peste medie în cercetare, dezvoltare și inovare, educație, formare continuă și îngrijirea copilului, precum și în reînnoirea sistemelor sociale fiabile; constată că aceleași state membre au, în cea mai mare parte, o administrație extrem de eficientă și transparentă, cu excedente bugetare, rate ale datoriei situate sub medie și cheltuieli publice de înaltă calitate, eficiente și specifice, contribuția progresului tehnic la creșterea națională în aceste state fiind aproape de două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană; mai mult, observă că aceste state membre „de referință” sunt, ca urmare a ratelor înalte ale ocupării forței de muncă, inclusiv a femeilor și lucrătorilor mai în vârstă, precum și ca urmare a unor rate ale natalității ridicate, sunt cele mai bine pregătite pentru o societate care îmbătrânește și pentru garantarea unui nivel înalt de competitivitate;
11. subliniază necesitatea consolidării reciproce a politicilor macroeconomice axate pe stabilitate și creștere, prin transformarea politicilor și investițiilor echilibrate într-un subiect de interes comun: necesitatea de a urmări îndeaproape finanțele publice prin gestionarea eficientă a politicii fiscale și a cheltuielilor, precum și impactul acestora asupra cererii, și, în paralel, de a fi de acord cu crearea unui mediu favorabil pentru operațiunile transfrontaliere efectuate de întreprinderi;
12. observă că Pactul de Stabilitate și de Creștere (PSC) revizuit și-a dovedit valoarea și că trebuie efectuată o consolidare temeinică a bugetelor, deoarece schimbările demografice și o posibilă reducere a creșterii economice ar putea cauza probleme bugetare în statele membre din zona euro, ceea ce ar putea avea efecte negative asupra stabilității zonei euro în ansamblu; critică, în acest context, lipsa de disciplină în eliminarea deficitelor bugetare în perioadele de creștere economică și subliniază că statele membre trebuie să depună eforturi pentru elaborarea unei politici fiscale anticiclice, în special pentru a fi mai bine pregătite în confruntarea cu șocurile externe; subliniază, ca atare, necesitatea unei strategii pe termen scurt de reducere a datoriilor publice și a unei strategii de creștere durabilă și virtuoasă, care să permită reducerea datoriei publice până la pragul de maxim 60%, pe termen lung;
13. observă că elementele principale ale PSC trebuie, de asemenea, abordate în mod corespunzător în viitor, deoarece atât pragul de 3 % al deficitului bugetar, cât și cel al unei datorii publice maxime de 60% din produsul intern brut au fost stabilite pe baza condițiilor economice din anii '90; consideră că PSC trebuie respectat în mod strict de statele membre și monitorizat de Comisie; consideră că ambele deficite ar trebui tratate ca plafoane ce nu trebuie atinse; consideră că o coordonare eficientă a politicii economice și financiare reprezintă o condiție prealabilă pentru succesul economic al UEM, cu respectarea principiului subsidiarității; invită Comisia să analizeze toate modalitățile posibile de consolidare a componentei preventive a PSC; subliniază că instrumentele de supraveghere actuale trebuie să fie utilizate mai bine de Comisie și că examinarea pe termen mediu de către Eurogrup a bugetelor naționale trebuie consolidată;
14. consideră că un mediu macroeconomic viabil și stabil necesită finanțe publice de o calitate superioară, inclusiv o consolidare bugetară suplimentară, o eficiență crescută a cheltuielilor publice și o creștere a investițiilor în educație, capital uman, cercetare și dezvoltare și infrastructură, care să favorizeze creșterea economică și să stimuleze ocuparea forței de muncă și care să abordeze preocupări sociale majore, cum ar fi schimbările climatice, în conformitate cu obiectivele pachetului climă-energie;
15. consideră că reformele structurale ar trebui să se axeze pe creșterea productivității printr-o combinație mai bună de politici economice și sociale, asigurând totodată un nivel adecvat de dialog social, așa cum prevede Strategia de la Lisabona;
16. observă că politica în domeniul concurenței ar trebui să fie complementară politicilor structurale și susține sprijinirea restructurării economice;
17. avertizează asupra concentrării în primul rând pe moderarea salarială ca mijloc de atingere a stabilității prețurilor; reamintește, în acest context, că sporirea concurenței ca urmare a globalizării a condus deja către o presiune de reducere a salariilor, în timp ce inflația importată cauzată de creșterea prețului petrolului și al altor materii prime a redus puterea de cumpărare a consumatorilor; își reafirmă convingerea că această chestiune ar trebui abordată, în special, printr-o distribuție mai echitabilă a averii;
18. consideră politicile salariale și fiscale drept instrumente eficiente pentru stabilizare și creștere economică; este de părere că ar trebui garantate creșteri salariale reale în conformitate cu nivelurile productivității și că coordonarea politicii fiscale ar trebui utilizată selectiv pentru atingerea obiectivelor economice; consideră deosebit de importantă combaterea fraudelor fiscale, atât în privința impozitelor directe, cât și a celor indirecte, și că ar trebui depuse mai multe eforturi în acest domeniu; subliniază necesitatea iminentă de a consolida o cultură bazată pe stimulare și implicare, ca element constitutiv al conceptelor de guvernanță corporativă și responsabilitate socială a întreprinderilor;
19. subliniază necesitatea unor norme echitabile pentru piața internă; prin urmare, consideră drept contraproductivă favorizarea de rate cât mai scăzute ale impozitului pe profitul întreprinderilor;
20. invită statele membre din zona euro să consolideze coordonarea eficientă a politicii economice și fiscale, în special prin elaborarea unei strategii comune coerente în cadrul Eurogrupului; subliniază că o asemenea strategie comună și coerentă ar trebui să includă coordonarea programului privind procedura bugetară și proiectele de buget, pe baza unor prognoze comune privind evoluțiile economice, rata de schimb viitoare între euro și dolarul american, precum și evoluția posibilă a prețurilor la energie; sprijină propunerea Comisiei de a solicita statelor membre programe-cadru pe termen mediu pentru politicile lor economice și financiare, precum și de a controla punerea în aplicare a acestora; subliniază că fiecare stat membru trebuie să-și asume responsabilitatea de a întreprinde reforme structurale și de a-și îmbunătăți competitivitatea într-un mod cooperativ, astfel încât să se mențină încrederea în moneda euro și acceptarea acesteia;
21. observă că diferitele tipuri de reforme structurale și grade de deschidere au contribuit la performanțele divergente ale statelor membre din zona euro; sprijină concluziile Comunicării Comisiei privind UEM@10 legate de eforturile insuficiente de recuperare a decalajului din partea câtorva economii din zona euro și de divergențele în creștere dintre statele membre din zona euro; solicită stabilirea unor schimburi periodice de opinii și a unei cooperări în cadrul Eurogrupului în vederea realizării obiectivului comun de accelerare a procesului de convergență;
22. solicită Comisiei să abordeze, într-un mod uniform, criteriile comune de evaluare a datelor economice și fiscale; face referire la responsabilitatea Comisiei și a statelor membre în privința fiabilității datelor statistice și solicită ca viitoarele decizii să fie adoptate doar în cazul în care nu există niciun dubiu cu privire la validitatea și acuratețea datelor disponibile; solicită, de asemenea, să se recurgă la inițierea unor investigații în cazul în care, timp de mai mulți ani, există o neconcordanță între datele preconizate în cadrul programelor de convergență și de stabilitate și datele care pot fi anticipate în mod realist;
Politica monetară
23. reamintește angajamentul său ferm pentru independența BCE;
24. observă că rapoartele periodice ale BCE adresate Parlamentului, în special Comisiei pentru afaceri economice și monetare, contribuie la transparența politicii monetare și salută posibilitatea pe care o au deputații în Parlamentul European de a adresa BCE întrebări scrise cu privire la politica monetară, consolidând astfel responsabilitatea BCE față de cetățenii Uniunii; sprijină solicitarea pentru o dezbatere publică mai hotărâtă cu privire la viitoarele politici monetare și valutare comune în zona euro;
25. consideră că dialogul dintre Parlament și BCE privind politica monetară a reprezentat un succes, care ar trebui să deschidă calea altor realizări; se așteaptă la o îmbunătățire a dialogului monetar în câteva privințe, cum ar fi coordonarea datelor rezervate audierilor periodice ale președintelui BCE cu calendarul BCE privind deciziile de politică monetară, pentru a îmbunătăți analizarea deciziilor respective, având, în același timp, posibilitatea de a-l invita pe președintele BCE să discute temele de actualitate, atunci când este necesar;
26. observă că obiectivul principal al politicii monetare a BCE este acela de menținere a stabilității prețurilor și că BCE țintește pe termen mediu rate ale inflației de aproape, dar mai puțin de 2%; subliniază că obiectivul de stabilizare a prețurilor poate fi atins efectiv numai dacă se abordează în mod adecvat cauzele profunde ale inflației; reamintește că articolul 105 din Tratatul CE a încredințat BCE, de asemenea, sarcina de a sprijini politicile economice generale ale Comunității;
27. este de părere că BCE ar trebui să se orienteze către un regim de țintire directă a inflației, în cadrul căruia o țintă unică de inflație este completată de o bandă de fluctuație admisă în jurul valorii-țintă; invită BCE să-și publice previziunile în materie de inflație; o astfel de orientare, către un regim de țintire directă a inflației nu ar trebui să dăuneze concentrării asupra dinamicii agregatelor monetare, în vederea evitării acumulării unor noi efecte tip „balon de săpun”;
28. consideră că inflația este o realitate mondială și că acest fenomen global nu va putea fi combătut, în cadrul unei economii deschise, doar prin intermediul unei politici monetare europene;
29. subliniază dorința sa de a examina posibile îmbunătățiri ale procedurii de numire a membrilor Comitetului Director al BCE înainte de 2010; consideră important faptul ca membrii Comitetului Director să aibă o bogată experiență academică și/sau profesională și să provină din medii diverse din sectorul economic, monetar și financiar; atrage atenția asupra solicitărilor sale cu privire la un comitet director de nouă membri, înlocuind astfel sistemul actual și evitând soluția și mai complexă stabilită pentru viitor; solicită adoptarea unei modificări corespunzătoare a tratatului;
30. subliniază necesitatea unui dialog monetar internațional consolidat între BCE și alte bănci centrale și instituții importante, în special, US Federal Reserve, Banca Japoniei și Banca Populară a Chinei;
Integrarea și supravegherea piețelor financiare
31. consideră că integrarea financiară ar trebui să însemne mai multă creștere și competitivitate economică, pe lângă mai multă stabilitate și lichiditate pe piața internă;
32. observă că centrul financiar principal în UE se află în afara zonei euro; reamintește totuși că legislația comunitară se aplică tuturor statelor membre și operatorilor de pe piața internă; consideră că UE trebuie să își îmbunătățească urgent structurile de supraveghere, luând în considerare rolul specific al BCE;
33. este de părere că sunt necesare și alte măsuri în domeniul compensării și decontării tranzacțiilor transfrontaliere cu valori mobiliare, în care nu există până în prezent o integrare reală;
34. subliniază că, în privința serviciilor cu amănuntul, este necesară o integrare mai profundă, fără ca aceasta să afecteze protecția consumatorilor; consideră că mobilitatea clienților, cultura financiară, accesul la serviciile de bază și comparabilitatea produselor trebuie îmbunătățite;
35. consideră că o europenizare a structurilor de supraveghere financiară, transparența pieței financiare, existența unor reguli de concurență eficiente și reglementarea și supravegherea adecvată sunt necesare pe termen mediu, pentru a îmbunătăți gestionarea crizelor și cooperarea între Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), autoritățile de supraveghere, guverne și actorii de pe piață; este de părere că un cadru de supraveghere integrat, cuprinzător (care să includă toate sectoarele financiare), consecvent și coerent, începând cu abordarea echilibrată a reglementării repartizării transfrontaliere a riscului financiar, bazat pe o legislație armonizată, ar reduce costurile de punere în conformitate în cazul activităților multisectoriale; observă că așa-numitul „gold plating” (reglementarea dincolo de cerințele minime ale legislației comunitare) și arbitrajul reglementar ar trebui evitate; invită Comisia să prezinte propuneri de revizuire a arhitecturii actuale de supraveghere în conformitate cu aceste principii; consideră că rolul BCE în materie de supraveghere ar trebui extins dincolo de granițele zonei euro, prin intermediul Sistemului European al Băncilor Centrale;
36. salută Memorandumul de înțelegere referitor la cooperarea dintre autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră, încheiat în primăvara anului 2008; subliniază totuși că Memorandumul de înțelegere nu este obligatoriu din punct de vedere juridic și că acesta se bazează pe dorința statelor membre de a coopera între ele; este de părere că, chiar dacă este extrem de dificil să se definească în prealabil norme privind repartizarea sarcinilor, activitățile legate de gestionarea crizelor trebuie să continue;
37. subliniază că Uniunea Europeană, fiind cel mai mare spațiu economic din lume, cu piețele financiare cele mai mari, ar trebui să joace un rol de conducere la nivel mondial, în termeni de reformare a sistemului de reglementare a serviciilor financiare, în beneficiul tuturor statelor implicate și al stabilității globale; consideră că stabilitatea financiară ar trebui să devină un obiectiv fundamental în cadrul procesului de elaborare a politicilor într-o lume a piețelor financiare tot mai integrate și a inovării în domeniul financiar, care uneori ar putea avea efecte destabilizatoare asupra economiei reale și ar putea comporta riscuri sistemice; își exprimă convingerea că orice decizie ambițioasă, adoptată la nivel comunitar, va încuraja alte țări să urmeze aceeași cale și subliniază, în acest context, responsabilitatea abordării și a problemelor globale sau „off shore”; este de părere că responsabilitatea politică a organismelor internaționale de reglementare trebuie abordată în paralel cu această activitate de reglementare;
38. invită Comisia să examineze crearea de obligațiuni europene și să elaboreze o strategie pe termen lung care să permită emiterea unor astfel de obligațiuni în zona euro, pe lângă obligațiunile naționale ale statelor membre; face referire la necesitatea evaluării consecințelor asupra piețelor financiare internaționale și UEM.
Extinderea zonei euro
39. solicită ca toate statele membre din afara zonei euro să respecte criteriile de la Maastricht și Pactul de Stabilitate și de Creștere revizuit și în general flexibil; consideră că o interpretare strictă a PSC și utilizarea criteriilor de excludere înaintea oricărei posibile aderări trebuie garantate de către Comisie; observă că trebuie garantat un tratament egal al statelor membre din zona euro și al statelor membre care doresc să adere; observă, în acest context, că stabilitatea pe termen lung a zonei euro trebuie privită ca un obiectiv de interes comun și că extinderea și stabilitatea trebuie să meargă mână în mână; consideră că este esențial ca statele membre din zona euro și acelea cu un statut special să-și îndeplinească în mod strict obligațiile și să nu permită niciun dubiu în privința obiectivelor comune de stabilitate a prețurilor, de independență a BCE, de disciplină bugetară sau de promovare a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a competitivității;
40. consideră că statele membre din afara zonei euro care îndeplinesc criteriile de la Maastricht și nu beneficiază de o derogare în cadrul tratatului, ar trebui să adopte moneda comună cu prima ocazie posibilă;
41. subliniază faptul că aderarea la zona euro necesită respectarea deplină a criteriilor de la Maastricht, astfel cum sunt menționate în tratat și în Protocolul la articolul 121 din tratat, și anume: un grad înalt de stabilitate a prețurilor măsurată, precum și durabilitatea acesteia, finanțe publice fără deficit excesiv, participare la mecanismul ratei de schimb (ERM II) timp de cel puțin doi ani, respectarea limitelor normale de fluctuație, ajustarea ratelor dobânzilor pe termen lung, compatibilitatea legislației cu dispozițiile privind UEM ale Tratatului de la Maastricht și o bancă centrală independentă;
42. este de părere că unul dintre cele mai dificile aspecte ale aderării la zona euro îl reprezintă garantarea durabilității criteriilor de la Maastricht; subliniază, însă, că, în același timp, criteriile de la Maastricht reprezintă un prim pas în calea menținerii proceselor de reformă, inclusiv a angajamentelor ulterioare și a eforturilor în privința reformelor structurale, a investițiilor și a coordonării la nivel economic;
43. salută supravegherea mai strictă și mai fermă a statelor membre care participă la ERM II și care doresc să adere la zona euro, precum și a evoluției lor economice; observă că participarea cu succes la ERM II trebuie să rămână o condiție prealabilă reală și nu doar o cerință secundară în vederea aderării la zona euro; aceleași criterii de aderare trebuie aplicate tuturor statelor membre;
44. consideră extinderea durabilă și cu succes a zonei euro drept o provocare majoră pentru anii viitori și că atât standardele instituționale ale BCE, cât și procesul decizional al acesteia trebuie adaptate la schimbarea respectivă, iar modelul de rotație trebuie să ia în calcul puterea economică a fiecărui stat membru;
45. subliniază, în legătură cu extinderea zonei euro, caracterul dezirabil al unui nivel înalt de convergență în economia reală pentru a limita suprasolicitarea, atât a zonei euro, cât și a statelor ce doresc să adere la aceasta; consideră, în acest context, că ar trebui instituite facilități în favoarea acelor state membre care participă la zona euro, în care politica monetară unică poate avea un efect de contracție deosebit;
Comunicare
46. subliniază că, deși până în prezent, în zona euro, s-a menținut un nivel înalt de stabilitate a prețurilor, „inflația percepută” a deviat în mod substanțial față de ratele reale, mai scăzute, ale inflației din statele membre, din ultimii zece ani; solicită, prin urmare, o mai bună informare a populației și clarificarea faptelor legate de necesitatea existenței UEM și de funcționarea acesteia, în special cu privire la stabilitatea prețurilor, piețele financiare internaționale și avantajele stabilității în cadrul zonei euro în timpul crizelor financiare internaționale;
47. consideră că moneda unică rămâne o prioritate de comunicare pentru Uniunea Europeană; consideră că beneficiile monedei euro și ale UEM - stabilitatea prețurilor, rate scăzute ale dobânzii la ipoteci, facilitarea călătoriilor, protecția împotriva fluctuației cursurilor de schimb valutar și a șocurilor externe - trebuie prezentate publicului și explicate pe larg; consideră că trebuie să se pună accentul mai ales pe informarea și ținerea la curent a cetățenilor europeni, a consumatorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), care nu dispun de capacități suficiente pentru a se adapta imediat la noi evoluții și provocări cu care se confruntă moneda euro;
48. solicită BCE să efectueze o analiză cantitativă anuală, fie în cadrul raportului său anual, fie în cadrul unui raport special, cu privire la beneficiile pe care moneda euro le-a avut asupra cetățenilor obișnuiți, cu exemple concrete privind modul în care utilizarea monedei euro a avut efecte pozitive asupra vieții de zi cu zi a oamenilor;
49. consideră că, pentru a pregăti introducerea monedei euro în statele membre care intenționează să adere la zona euro, comunicarea este extrem de importantă ; observă că această comunicare privind extinderea zonei euro este importantă și pentru toate statele membre din zona euro;
50. consideră că Comisia trebuie să își concentreze eforturile pentru a ajuta noile state membre să își pregătească cetățenii pentru adoptarea monedei euro, realizând în acest sens campanii de informare intense, veghind la implementarea acestora, acolo unde aceste campanii sunt deja în derulare și raportând periodic cu privire la cele mai bune practici legate de punerea în aplicare a Planurilor de acțiune naționale pentru adoptarea monedei euro; consideră, de asemenea, că cele mai bune practici și know-how-ul acumulate în cadrul trecerilor anterioare la moneda euro se pot dovedi utile în cazul trecerii noilor state membre la moneda euro, precum și pentru viitoarea extindere și pentru pregătirea noilor țări candidate;
Rolul internațional al euro și reprezentarea externă
51. salută evoluția rapidă a euro ca a doua monedă de rezervă și de tranzacționare, alături de dolarul american, cu o cotă de 25% din rezervele mondiale de valută; observă că, în special în țările învecinate cu zona euro, moneda unică europeană joacă un rol important ca monedă de finanțare și că ratele de schimb ale acestor țări sunt aliniate la euro; aprobă în mod expres avizul BCE conform căruia introducerea euro reprezintă ultima etapă către un proces structurat de convergență în Uniunea Europeană și, de aceea, introducerea euro nu este posibilă decât conform Tratatului CE;
52. este de părere că agenda politicii UEM pentru următorul deceniu va fi marcată, printre altele, de noile provocări reprezentate de economiile asiatice emergente; regretă că, în ciuda rolului tot mai important al monedei euro pe plan global, încercările de îmbunătățire a reprezentării externe a zonei euro în chestiuni financiare și monetare nu au înregistrat asemenea progrese; subliniază că zona euro trebuie să își construiască o strategie internațională pe măsura statutului internațional al monedei sale;
53. reamintește că cea mai eficientă cale de aliniere a influenței zonei euro cu importanța sa economică este dezvoltarea de poziții comune și consolidarea reprezentării sale, în ultimă instanță deținând o reprezentare unică în cadrul instituțiilor și forurilor financiare internaționale relevante; îndeamnă statele membre din zona euro, printre altele, să se exprime la unison în privința politicilor în materie de cursuri de schimb valutar;
54. subliniază faptul că euro este folosit ca monedă națională în afara zonei euro; consideră că implicațiile unei astfel de utilizări trebuie analizate;
55. subliniază că rolul important al euro pe piețele financiare internaționale implică o obligație și că, astfel, efectele politicii monetare, precum și ale politicii de creștere din zona euro au un impact mondial; subliniază importanța crescută a euro pentru comerțul și serviciile internaționale ca factor de stabilitate în context mondial, ca motor al integrării piețelor financiare și ca bază pentru sporirea investițiilor directe și a fuziunilor transfrontaliere de întreprinderi, deoarece costurile de tranzacționare ar putea fi reduse substanțial; solicită un studiu privind dezechilibrele mondiale, rolul euro și scenarii posibile de adaptare, pentru a pregăti mai bine Europa în vederea abordării șocurilor externe majore;
56. recomandă o cooperare prospectivă mai strânsă și un dialog internațional îmbunătățit între autoritățile responsabile ale celor mai importante „blocuri valutare” în vederea îmbunătățirii gestiunii crizelor internaționale și a compensării consecințelor evoluțiilor valutare asupra economiei reale; reamintește gestionarea comună cu succes în perioada de început a recentei crize americane a creditelor ipotecare cu risc ridicat, precum și în cazul crizei ce a urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001, gestionare ce a preîntâmpinat o cădere subită a dolarului american;
57. sprijină intenția Comisiei de a consolida influența UEM în cadrul instituțiilor financiare internaționale printr-o poziție comună a UE, reprezentată de către anumite personalități cum ar fi președintele Eurogrupului, al Comisiei și președintele BCE; observă că, în fapt, aceștia pot deja să participe ca observatori în cadrul celor mai importante instituții financiare internaționale; solicită totuși o mai bună coordonare a pozițiilor europene pentru ca politica monetară europeană comună să fie reprezentată în viitor de către reprezentanții legitimi ai acesteia; se așteaptă ca o poziție a zonei euro cu privire la politicile de schimb valutar ale partenerilor săi principali să poată fi exprimată; invită președintele Eurogrupului să reprezinte zona euro la Forumul pentru stabilitate financiară (FSF); sugerează ca statutele Fondului Monetar Internațional FMI să fie modificate pentru a permite reprezentarea blocurilor și organizațiilor economice;
58. subliniază că este necesară o abordare comună a Uniunii Europene în ceea ce privește reforma instituțiilor financiare internaționale, care ar trebui să țină seama de provocările unei economii globale, inclusiv apariția unor noi puteri economice;
59. regretă faptul că Comisia nu a analizat de o manieră mai detaliată și precisă rolul internațional al euro în cadrul comunicării sale privind UEM@10; invită Comisia să elaboreze un raport detaliat referitor la dimensiunea externă a politicii monetare comune și la repercusiunile acesteia asupra performanțelor economice și comerciale ale zonei euro;
60. subliniază faptul că politicile monetare promovate de anumiți parteneri ai Uniunii Europene, care vizează să-și subevalueze moneda, constituie o practică care afectează în mod neloial schimburile comerciale și că ar putea fi considerată drept o barieră netarifară în cadrul comerțului internațional;
Instrumentele economice ale UEM și guvernanța
61. consideră că toate părțile interesate – Parlamentul, Consiliul, Comisia, Eurogrupul și partenerii sociali la nivel comunitar și național – ar trebui să colaboreze în vederea consolidării funcționării viitoare a UEM, în ceea ce privește guvernanța economică, pe baza următoarelor sugestii:
(a) în calitate de componentă esențială a Strategiei de la Lisabona și de instrument economic central, orientările integrate ar trebui, în scopul realizării unei combinații echilibrate de politici, să urmărească reforme care să se inspire reciproc în domeniile ocupării forței de muncă, mediului și securității sociale;
(b) orientările integrate ar trebui să instituie un cadru general pentru coordonarea mai strânsă a politicii economice în vederea alinierii programelor naționale de reformă (PNR), luându-se totuși în considerare diversitatea economică și tradițiile naționale diferite; ar trebui stabilit un proces de consultare a parlamentelor naționale cu privire la programele de stabilitate și convergență și la programele naționale de reformă;
(c) ar trebui stabilită o conexiune mai puternică între orientările politice integrate, în special orientările generale de politică economică (OGPE), și programele de stabilitate și convergență; programele de stabilitate și convergență și programele naționale de reformă ar putea fi prezentate în același timp (anual, la începutul toamnei) după o dezbatere în parlamentul național; orientările generale de politică economică ar putea include obiective bugetare comune în conformitate cu componenta preventivă a PSC;
(d) guvernele statelor membre ar trebui, atunci când decid bugetul național, să țină seama de orientările integrate și de recomandările specifice pentru țara respectivă, precum și de situația bugetară generală în zona euro; diferitele calendare fiscale naționale și principalele ipoteze utilizate pentru realizarea previziunilor ar trebui armonizate pentru a evita disparitățile cauzate de utilizarea unor previziuni macroeconomice diferite (creșterea economică în lume și în UE, prețul barilului de petrol, ratele dobânzilor) și a altor parametri;
(e) ar trebui ca, ori de câte ori este posibil, să se facă recomandări cu caracter mai formal destinate statelor din zona euro, cum ar fi stabilirea de obiective privind cheltuielile pe termen mediu, reformele structurale specifice, investițiile și calitatea finanțelor publice; o structură de raportare mai standardizată, în contextul programelor naționale de reformă, ar trebui avută în vedere, fără a aduce atingere priorităților naționale de reformă; toate angajamentele, obiectivele și valorile de referință ar trebui incluse pe deplin în orientările integrate și în programele naționale de reformă, pentru a îmbunătăți coerența și eficiența guvernanței economice;
(f) o strategie pe termen lung de reducere a datoriei publice sub pragul maxim de 60% din PIB ar trebui inclusă în cadrul pentru guvernanța economică, deoarece astfel s-ar reduce costurile aferente serviciului datoriei și ar scădea costurile de capital pentru investițiile private;
(g) ar trebui stabilit un cadru obligatoriu în care statele membre din zona euro să se consulte reciproc și să consulte Comisia înainte de a lua decizii majore în domeniul politicii economice, cum ar fi în cazul măsurilor de abordare a prețurilor crescute la alimente și energie;
(h) coordonarea economică ar trebui să ia forma unei strategii europene integrate privind economia și ocuparea forței de muncă, bazată pe instrumentele existente în domeniul politicii economice - în special Strategia de la Lisabona, orientările politice integrate, strategia de dezvoltare durabilă și programele de stabilitate și convergență; invită guvernele statelor membre, sub conducerea președintelui Eurogrupului, să promoveze activitatea economică de o manieră coerentă, simultan și în aceeași direcție;
(i) această strategie europeană privind economia și ocuparea forței de muncă, menționată la litera (h), ar trebui să recunoască potențialul tehnologiilor noi și ecologice drept fundament al creșterii economice, alături de o combinație de politici macroeconomice;
(j) ar trebui facilitată finanțarea întreprinderilor inovatoare, în special a IMM-urilor, printre altele prin înființarea unui „Fond european de creștere inteligentă” de către Banca Europeană de Investiții;
(k) raportul anual privind zona euro ar trebui să ofere o gamă mai practică de instrumente și evaluări pentru a face posibilă organizarea unui dialog mai detaliat între diversele instituții ale UE implicate în guvernanța economică;
(l) trebuie stabilit un cod de conduită între Parlament, Consiliu și Comisie, care să garanteze cooperarea adecvată și implicarea deplină a acestor trei instituții ale UE în abordarea corespunzătoare, în viitor, a orientărilor integrate, ca instrumente economice esențiale;
(m) cadrul instituțional pentru coordonarea politicii economice ar trebui consolidat după cum urmează:
- ar trebui înființate „formațiuni ale Eurogrupului” și în domeniile competitivitate/industrie, mediu, ocuparea forței de muncă și educație;
- Eurogrupul ar trebui să beneficieze de un cadru instituțional consolidat și de mai multe resurse umane;
- mandatul președintelui Eurogrupului ar trebui să fie în conformitate cu ciclurile economice ale orientărilor integrate;
- Comitetul de Politică Economică ar trebui inclus în Comitetul Economic și Financiar, pentru a constitui un organism unic și coerent de pregătire a reuniunilor Consiliului Afaceri Economice și Financiare și ale Eurogrupului;
- un reprezentant al Parlamentului ar trebui să primească statut de observator în cadrul Eurogrupului și al reuniunilor neoficiale ale Consiliului;
- ar trebui organizate reuniunii ale Troicii, Parlamentului, Comisiei și Eurogrupului de patru ori pe an, atunci când este necesar;
(n) un dialog mai regulat și mai structurat privind aspectele macroeconomice între Parlament, Comisie și Eurogrup, similar cu dialogul monetar dintre Parlament și BCE, ar trebui să aibă loc cel puțin trimestrial, pentru a aprofunda cadrele existente și a dezbate provocările cu care se confruntă economia din zona euro; precum și
(o) trebuie inițiat un dialog activ între Parlament, Eurogrup, Banca Centrală Europeană și Comitetul Economic și Social în vederea purtării unor discuții asupra combinației adecvate de politici monetare, economice, valutare, salariale și structurale;
62. consideră că agenda de politici în materie de UEM pentru viitoarea decadă va fi marcată îndeosebi de provocările recentei crize de pe piața financiară și de implicațiile acesteia pentru economia reală; ia act în mod pozitiv, în acest context, de faptul că statele membre din zona euro sunt mai bine echipate decât în trecut pentru a face față unor șocuri importante, grație politicii monetare comune și reformelor întreprinse în ultimii ani; în vederea prevenirii, în mare măsură, a încetinirii creșterii economice și a inflației ridicate, solicită, totuși:
(a) un răspuns coordonat la nivelul UE, bazat pe o înțelegere comună a problemelor și pe măsuri comune de asigurare a continuității, cu acceptarea anumitor caracteristici naționale;
(b) PNR ambițioase și adaptate, precum și angajamentul de implementare a acestora, inclusiv dialoguri solide cu partenerii sociali;
(c) o implementare completă și la timp a foii de parcurs pentru serviciile financiare, inclusiv acțiuni de control și o mai bună eficiență a supravegherii cu privire la actuala criză financiară;
(d) consolidarea mecanismelor de soluționare a crizelor prin îmbunătățirea normelor UE privind lichidarea și stabilirea unor mecanisme clar definite și unanim acceptate pentru partajarea sarcinilor între statele membre implicate în caz de insolvabilitate a unui grup financiar transfrontaliere;
(e) realizarea instrumentelor de elaborare a politicii monetare prin analiza cuprinzătoare a factorilor ce influențează stabilitatea și funcționarea sistemului financiar, printre altele cu privire la transferul politicii monetare, dezvoltarea creditului și a activelor financiare, caracteristicile noilor produse, precum și concentrările de risc și lichiditatea;
(f) o reacție europeană proactivă în forurile internaționale, îndeosebi în cadrul FSF și al FMI, precum și o intensificare a proceselor de luare a deciziilor politice comune; precum și
(g) găsirea unei voci pentru Uniunea Europeană în cadrul G8 și o reflectare a rolului Uniunii Europene ca organism economic mondial mai eficient, adaptând totodată acest rol la consecințele globalizării și ale piețelor financiare mai importante;
(h) o mai bună și mai eficientă coordonare între Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și instituțiile de la Bretton Woods (FMI și Grupul Băncii Mondiale) în vederea combaterii speculațiilor și a provocărilor puse de actuala criză gravă;
(i) organizarea, sub auspiciile FMI, a unei conferințe monetare la nivel mondial cu scopul de a ajunge la un consens asupra chestiunilor monetare, având în vedere gravele tulburări monetare; luarea în considerare, de asemenea, a fezabilității instituirii în cadrul FMI a unui mecanism de soluționare a diferendelor monetare.
°
° °
63. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, Comitetului Economic și Social European, președintelui Eurogrupului, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.
- [1] JO C 314E, 21.12.2006, p.125.
- [2] JO C 175E, 10.7.2008, p.569.
- [3] Texte adoptate, P6_TA(2008)0057.
- [4] Texte adoptate, P6_TA(2007)0533.
- [5] JO C 287 E, 29.1.2007, p. 535.
- [6] JO C 304E, 1.12.2005, p.132.
- [7] JO C 74E, 20.3.2008, p. 780.
- [8] Texte adoptate, P6_TA(2008)0357.
- [9] JO C 298E, 8.12.2006, p.249.
- [10] JO C 146E, 12.6.2008, p. 251.
- [11] Texte adoptate, P6_TA(2008)0287.
- [12] JO C 291E, 30.11.2006, p.118.
- [13] JO C 157E, 6.7.2006, p. 73.
- [14] Texte adoptate, P6_TA(2008)0425.
EXPUNERE DE MOTIVE
Primii zece ani de Uniune Economică și Monetară
din perspectiva Parlamentului European
Parlamentul European s-a implicat îndeaproape în fiecare fază a UEM, începând cu decizia luată la Maastricht în 1992 de lansare a monedei unice, ajungând la 1 ianuarie 1999, când cursurile de schimb ale statelor membre participante au fost fixate în mod irevocabil în raport cu moneda euro și a fost înființată Banca Centrală Europeană și, în final, până la trecerea efectivă ulterioară la moneda euro în 2002. Parlamentul a participat de asemenea la toate deciziile legate de extinderea zonei euro încă de la început.
Parlamentul a jucat un rol activ în primii zece ani de Uniune Economică și Monetară. Acesta a acționat astfel în numeroase domenii, fiind colegislator în domeniul pieței interne, în special cu privire la serviciile financiare, fiind unul dintre factorii de decizie pentru extinderea zonei euro, prin oferirea de avize și consiliere privind principalele evoluții macroeconomice, prin facilitarea dezbaterii cu privire la evoluțiile economice actuale, prin creșterea transparenței și a responsabilității luării de decizii privind politica economică și prin instituționalizarea unui dialog monetar deschis și transparent cu Banca Centrală Europeană.
Coordonarea politicii economice
Fiind unicul organism al Uniunii Europene ales direct de către cetățenii acesteia, Parlamentul a depus eforturi pentru consolidarea coordonării politicii economice și pentru punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă. Politica economică reprezintă un domeniu în care lipsa transparenței este deosebit de marcată, date fiind procedurile interguvernamentale tipice prevăzute în tratat[1].
În consecință, Parlamentul European s-a instituit ca actor principal la nivel european, în ciuda competențelor formale limitate care îi sunt încredințate prin tratat. Am solicitat, prin urmare, o atitudine mai deschisă din partea guvernelor statelor membre față de parlamentele naționale, PE și partenerii sociali. În domeniul coordonării politicilor fiscale, Parlamentul, în temeiul dispozițiilor actuale ale tratatului, este consultat în chestiuni legate de adoptarea legislației secundare privind procedura de deficit excesiv și PSC.
Parlamentul a elaborat o varietate de modalități pentru a-și face auzite opiniile în Europa. Într-o măsură semnificativă, acest lucru a devenit posibil datorită interesului activ pe care Comisia ECON l-a arătat pentru a aduce Parlamentul în prim plan.
Am încercat să dezvoltăm conceptul de abordare axată pe un parteneriat extins care ar include partenerii sociali, societatea civilă și autoritățile publice, în conformitate cu tradițiile și practicile naționale.
Comisia ECON a menținut un dialog constant cu acele instituții și organisme ale UE care joacă un rol în elaborarea politicii economice în zona euro și în Uniunea Europeană. În fiecare semestru, președinția Consiliului (ministrul de finanțe) este invitată să își prezinte programul de lucru comisiei. La sfârșitul perioadei de șase luni, are loc o examinare a realizărilor. În ambele ocazii, prezentarea este urmată de o discuție cu comisia. O altă ocazie de reuniuni periodice între Comisia ECON și Consiliu (ECOFIN) este cea din cadrul procesului care conduce la adoptarea orientărilor generale de politică economică (OGPE), atunci când reprezentanții comisiei poartă discuții cu Troica (reprezentanții președințiilor actuale, precedente și viitoare ale Consiliului).
Din proprie inițiativă, Comisia ECON a organizat de asemenea schimburi de opinii periodice cu președintele Eurogrupului. În mod obișnuit, acestea au avut loc de două ori pe an. La reuniuni, președintele Eurogrupului a explicat discuțiile și deciziile luate de grup în trecut și programul viitor al acestuia. Aceste reuniuni cu membrii ECON au fost utile, în special deoarece Eurogrupul este un organism informal, fără putere oficială de luare a deciziilor. Aceste dialoguri au jucat un rol în creșterea transparenței coordonării politicii economice realizate de Eurogrup.
În cadrul Parlamentului, Comisia ECON are responsabilitatea de a conduce audierile candidaților pentru Comisie în domeniul său de competență. În afara legăturilor dintre Parlamentul European și Comisie prevăzute în legislația comunitară, Comisia are un dialog regulat cu comisarul responsabil cu afacerile economice. Comisarul este invitat să participe la reuniunile comisiei și să prezinte previziunile economice bianuale ale Comisiei, raportul privind finanțele publice, orientările generale de politică economică (OGPE) și alte elemente importante din domeniul politicii economice. Informațiile privind activitățile Comisiei și o analiză a celor mai recente evoluții economice din statele membre și din Uniune sunt urmate de o discuție, care permite un schimb de opinii exhaustiv între comisar și membrii ECON.
Contactele și discuțiile frecvente și regulate cu reprezentanții Comitetului Economic și Financiar și ai Comitetului de Politică Economică (CPE) au permis membrilor ECON să solicite clarificări cu privire la activitățile CEF și CEP și să aibă un schimb de opinii interesant.
Reuniunile comune periodice ale Parlamentului cu parlamentelor naționale au contribuit la asumarea sporită de către parlamentele naționale a coordonării necesare a politicii economice. În acest context, s-a acordat o atenție deosebită Agendei de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă.
Orientările generale de politică economică reprezentând documentul strategic principal pentru coordonarea politicilor economice, Parlamentul a luat măsuri pentru a asigura că procesul care conduce la adoptarea OGPE devine mai deschis și mai integrator atât la nivel European, cât și la nivel național. Parlamentul European a încercat să contribuie într-un mod eficient prin elaborarea unui raport pregătitor și a unei rezoluții înaintea rapoartelor anuale ale Comisiei privind Orientările politice integrate. În vederea creșterii propriei influențe, Comisia ECON a introdus de asemenea practica discuțiilor cu Troica. Aceste discuții au loc după publicarea recomandărilor privind OGPE de către Comisie și a raportului pregătitor al Parlamentului pe această temă. În cadrul acestor reuniuni, poziția generală a Parlamentului cu privire la chestiunile-cheie a fost discutată cu reprezentanții statelor membre. Comisia a pregătit în paralel un al doilea raport cu amendamente la recomandările Comisiei pentru noile orientări. Deja din timpul celei de-a doua faze, au fost stabilite procesele de consultare informală în cadrul UEM, iar din 1994 Parlamentul a propus și negociat mai multe modificări oficiale ale OGPE. Instituția noastră a depus eforturi în vederea încheierii unui acord interinstituțional între cele trei instituții principale, pentru a clarifica rolurile și calendarele de lucru ale fiecăreia, însă această activitate nu a fost nici finalizată și nici oficializată.
În activitatea sa, Parlamentul a sprijinit Strategia de la Lisabona revizuită pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă. Parlamentul a considerat că strategia trebuie să creeze valoare adăugată la nivel comunitar pentru a spori coerența reformelor, pentru a crește la maxim efectele pozitive colaterale și pentru a asigura că agendele de reformă precum reformele structurale și investițiile în cunoaștere au drept consecință efectivă crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune în Uniunea Europeană.
Parlamentul a depus eforturi în vederea accelerării procesului Strategiei de la Lisabona și în vederea combinării OGPE și a Orientărilor privind ocuparea forței de muncă în Orientările politice integrate. În plus, am monitorizat cu atenție orientările specifice pentru zona euro și am sprijinit în acest mod o coordonare mai strânsă a politicilor economice.
Instituția noastră consideră că dimensiunea specifică a zonei euro de supraveghere structurală asociată cu Strategia de la Lisabona ar trebui consolidată prin includerea măsurilor necesare în vederea funcționării UEM. Un prim pas în această direcție a fost concentrarea asupra zonei euro în rapoartele de evaluare anuale ale Comisiei privind stadiul punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona.
În plus, rapoartele anuale ale Comisiei privind zona euro au oferit o bază adecvată pentru o discuție detaliată asupra situației economice generale din zona euro și asupra provocărilor din viitor. De asemenea, acestea au oferit Parlamentului European posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a formula priorități privind politicile economice și guvernanța.
Cu toate acestea, Parlamentul a regretat vizibilitatea slabă a Strategiei de la Lisabona în cadrul politicii naționale a numeroase state membre. În consecință, instituția noastră a subliniat necesitatea unei mai bune implicări a partenerilor sociali, a parlamentelor naționale, a autorităților regionale și locale, precum și a societății civile pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a strategiei.
Parlamentul European a sprijinit Pactul de stabilitate și creștere astfel cum a fost revizuit în martie 2005. În rezoluția sa din 2004 adresată Consiliului de Primăvară, Parlamentul European și-a exprimat convingerea că este necesară o reformă adecvată a PSC pentru a readuce mai rapid economia europeană la o stare de echilibru și pentru a permite îmbunătățiri în ceea ce privește dezvoltarea durabilă economică, socială și de mediu a Europei. În general, Pactul de stabilitate și creștere și-a dovedit valoarea și trebuie, prin urmare, păstrat în viitor în vederea consolidării stabilității și fiabilității zonei euro. Parlamentul a considerat că politica fiscală sigură trebuie să reprezinte o condiție prealabilă pentru o creștere economică durabilă și pentru crearea de locuri de muncă în fiecare stat membru, în conformitate cu dispozițiile relevante din tratat, ca fiind responsabilitatea comună a Uniunii Europene.
Instituția noastră a subliniat importanța faptului ca toate statele membre, cel puțin cele care aparțin zonei euro, să își coordoneze calendarele fiscale naționale diferite și să-și fondeze proiecțiile bugetare pe criterii similare pentru a evita disparitățile cauzate de utilizarea previziunilor macroeconomice diferite (creșterea mondială, creșterea UE, prețul barilului de petrol, ratele dobânzilor) și alți parametri. Parlamentul European a îndemnat Comisia să asigure validitatea datelor disponibile de la statele membre.
Chiar și înaintea turbulențelor financiare și a tensiunii economice actuale, Parlamentul a susținut că dezechilibrele mondiale în creștere, cererea agregată și presiunea inflaționistă mondială pot deveni o provocare importantă pentru politica monetară. Preocuparea privind volatilitatea ratei de schimb a euro, care ar putea afecta competitivitatea economiei europene, a fost de asemenea exprimată pe parcursul acestor ani.
Politica monetară și dialogul monetar
Încă de la debutul proiectului unei Uniuni Economice și Monetare la începutul anilor 1990, Parlamentul European, inițial sub auspiciile Subcomisiei monetare și apoi ale Comisiei ECON, a fost implicat îndeaproape în planificarea, dezvoltarea și progresul acestei uniuni.
Deja în anul 1992 subcomisia era intens implicată în supravegherea și negocierea legislației secundare pentru prima, a doua și a treia fază a UEM, precum și în proiectarea campaniei de informare. Parlamentul European a fost de asemenea implicat în discuțiile privind tipurile de bancnote și monezi care ar trebui emise în interesul consumatorului. În special, Parlamentul a jucat un rol fundamental de supraveghere și control al politicii monetare a zonei euro de când această sarcină a fost transferată Băncii Centrale Europene (BCE) în 1999.
Această responsabilitate, consacrată prin Tratatul UE, semnifică faptul că Parlamentul European este instituția europeană cea mai bine plasată care poate garanta responsabilitatea democratică reală a băncii noastre centrale, o entitate care, având în vedere structura instituțională a UE, este banca centrală cea mai independentă din orice sistem politic din istorie. În timp ce independența BCE trebuie respectată pe deplin, banca nu poate fi scutită de responsabilitatea de a oferi informații cu privire la activitățile sale și de a se implica într-un dialog periodic cu politicienii aleși în mod democratic.
Se poate astfel susține că activitatea Parlamentului European în domeniul politicii monetare a fost o reușită în ceea ce privește responsabilitatea democratică. Prin intermediul rapoartelor și avizelor sale, acesta a definit calea pentru desfășurarea acestor dialoguri. Comisia ECON a reușit să facă responsabilă BCE prin numeroasele sale inițiative, în special prin instituirea practicii dialogurilor monetare trimestriale.
Parlamentul a luptat din greu pentru această responsabilizare a BCE, având în vedere faptul că tratatul nu menționează forma exactă a acestor dialoguri. Se poate susține că în prezent Parlamentul European are un rol mai important decât cel al Congresului SUA cu privire la Rezerva Federală.
Deja într-un raport din martie 1998 privind responsabilitatea democratică în cea de-a treia fază a UEM, Parlamentul a solicitat stabilirea cadrului comun pentru dialogul în temeiul tratatului dintre Parlamentul European și BCE privind afacerile monetare. Parlamentul a subliniat că deține unele competențe privind afacerile monetare, în special întrucât tratatul și Statutul SEBC și BCE nu conferă BCE numai drepturi, ci și îndatoriri.
Relația dintre Parlament și BCE se bazează pe următoarele domenii de acțiune:
(a) Procedura de numire a membrilor Comitetului executiv al BCE;
(b) Raportarea către Parlamentul European; precum și
(c) Publicațiile BCE, în special raportul anual prezentat Parlamentului, și raportul de convergență.
Numirile în Comitetul executiv se pot face numai cu consultarea Parlamentului, Parlamentul European devine astfel instituția europeană cea mai bine plasată care poate asigura responsabilitatea democratică a pozițiilor-cheie din cadrul BCE. Procesul de consultare ia forma unor audieri publice găzduite de ECON. Aceasta s-a dovedit modalitatea cea mai bună de a obține informațiile necesare cu privire la un candidat înaintea recomandării finale a PE. Obiectivul principal al audierii este de a afla mai multe lucruri privind personalitatea și opiniile candidatului cu privire la principalele probleme de politică economică și monetară, la modul în care ar trebui condusă BCE și la concepția sa cu privire la responsabilitatea democratică a BCE. Membrii comisiei iau apoi o decizie rapidă privind eligibilitatea candidatului pentru funcția respectivă, aceasta fiind trimisă ulterior pentru a fi ratificată în plen.
Există, de asemenea, un obiectiv pe termen lung: acest exercițiu îi ajută pe membrii Parlamentului să cunoască mai bine membrii Comitetului executiv al BCE, care vor trebui să apară ulterior în mod obișnuit în fața comisiei.
În temeiul tratatului[2], președintele BCE și ceilalți membri din Comitetul executiv al acesteia pot, la cererea oricăreia dintre părți, „să fie audiați de comisiile competente ale Parlamentului European”. Această dispoziție a fost transformată într-un angajament complet de transparență și supraveghere care se bazează pe schimburi permanente de opinii, stabilit printr-un acord comun încheiat între cele două instituții din dorința Comisiei ECON. Președintele BCE sau, în mod ocazional, vicepreședintele se prezintă la o reuniune televizată a Comisiei ECON cel puțin o dată la trei luni, pentru a răspunde întrebărilor privind perspectiva economică și gestionarea politicii monetare în zona euro. Din 1999 au avut loc în total 38 de dialoguri monetare. Membrii comisiei aleg două teme speciale cărora să li se acorde o atenție deosebită de către președintele BCE. În vederea pregătirii acestor reuniuni, Parlamentul primește anticipat informații periodice de la un comitet compus din doisprezece specialiști universitari și din alți consilieri (aceste documente și stenogramele reuniunilor sunt disponibile pe pagina principală a site-ului Comisiei ECON). După o introducere a Președintelui BCE, are loc o sesiune de întrebări și răspunsuri. Președintele BCE răspunde de asemenea întrebărilor scrise adresate de deputați în orice moment.
Rapoartele anuale ale BCE sunt instrumente pentru realizarea unei transparențe sporite în domeniul politicii monetare. Rapoartele anuale ale BCE sunt prezentate de către președintele BCE pentru a fi dezbătute în Parlamentul European și formează baza rezoluțiilor parlamentare pregătite în fiecare an de ECON. Aceasta este o oportunitate pentru deputați de a evalua anual evoluțiile politicii monetare. Dezbaterea are loc în sesiune plenară și constituie un moment solemn în care președintele BCE prezintă un raport general privind activitatea din cursul anului și inițiative pe viitor.
Comisia ECON a făcut presiuni în mod constant asupra BCE pentru a dezvolta și a face publice modelele și alte instrumente de analiză economică pe care se bazează deciziile politicii sale monetare. Rezoluția acesteia privind raportul BCE din 1999 solicita Băncii publicarea de previziuni macroeconomice la fiecare șase luni, împreună cu investigațiile și modelul macroeconomic pe care s-au bazat acestea, și de rapoarte privind economiile naționale (similare publicației „Beige Book” din Statele Unite ale Americii). Rezoluția din următorul an a putut saluta angajamentul luat de BCE de a publica atât previziunile, cât și modelul.
O problemă recurentă privește transparența procesului decizional din cadrul Consiliului guvernatorilor al BCE. Rapoartele din 1999 și cele ulterioare au solicitat în mod specific ca: „rezumatele proceselor verbale întocmite la reuniunile Consiliului guvernatorilor al BCE să fie publicate imediat după următoarea reuniune și să prezinte argumentele în favoarea și împotriva deciziilor luate, precum și raționamentul utilizat pentru a ajunge la aceste decizii”, rezultatul voturilor fiind de asemenea publicat, dar anonim. Până în acest moment, BCE nu a acceptat argumentele Parlamentului în această privință.
Rolul SEBC și al BCE în conducerea și supravegherea sistemului financiar din zona euro nu este clar definit în întregime. Deja în Rezoluția Parlamentului privind Raportul anual al BCE din 2000 a fost subliniată „necesitatea de a menține o implicare strânsă a SEBC în supravegherea macroprudențială” și rolul BCE în menținerea stabilității financiare.
În dialogul său monetar cu BCE, Parlamentul încearcă să încurajeze o combinație mai bună de măsuri și să sporească legitimitatea politicii monetare aplicate. Au avut loc de asemenea dialoguri comune între Eurogrup, Comisie și Parlament, similare dialogului monetar dintre Parlament și BCE.
Extinderea zonei euro
Un aspect important al rolului legislativ[3] al Parlamentului este legat de faptul dacă un stat membru al UE are sau nu dreptul să intre în zona euro: decizia finală le revine guvernelor statelor membre, dar, din nou, doar după ce Parlamentul și-a emis avizul. Din 1998, Grecia, Malta, Cipru și Slovenia au intrat în zona euro. Va urma Slovacia. În fiecare caz, extinderea zonei euro este o provocare importantă din punct de vedere istoric atât pentru statul membru respectiv, cât și pentru restul zonei euro. Parlamentul a considerat, prin urmare, că procesul de convergență economică dintr-un stat membru trebuie să fie monitorizat cu atenție, iar calea în vederea adoptării monedei euro trebuie să corespundă situației reale a economiei acestuia.
În contextul procedurii de consultare, Parlamentul European a emis un aviz privind fiecare propunere de decizie a Consiliului în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din tratat, și anume pentru fiecare extindere a zonei euro. Parlamentul a solicitat de asemenea o consultare timpurie cu Comisia pentru a beneficia de mai mult timp în vederea pregătirii avizului său după o analiză aprofundată a situației. De asemenea, o delegație a Comisiei ECON s-a deplasat în Slovacia la începutul lui 2008 pentru a culege mai multe informații înaintea emiterii avizului.
Chestiunea extinderii a fost abordată cu diferite ocazii, precum raportul special din 2006 privind extinderea zonei euro și în contextul rapoartelor anuale privind zona euro și raportul anual al BCE.
Cu privire la condițiile prealabile pentru extinderea viitoare a zonei euro, Parlamentul a susținut întotdeauna respectarea strictă a criteriilor de convergență din Tratatul de la Maastricht și s-a opus în mod ferm dispozițiilor speciale privind îndeplinirea acestora. Parlamentul a afirmat, de asemenea, că stabilitatea pe termen lung a zonei euro ar trebui să fie evaluată și din punctul de vedere al capacității acesteia de a absorbi noi candidați. Referindu-se la condițiile tehnice prealabile extinderii zonei euro, Parlamentul a cerut statelor membre aderente să acorde o atenție deosebită protecției consumatorilor în timpul fazei de trecere la moneda euro și a reamintit necesitatea de a începe campanii de informare timpurii și extinse în statele membre candidate.
Instituția noastră a stabilit cerințe speciale pentru candidații la aderare, subliniind că aderarea prematură la zona euro ar putea conduce la evoluții neașteptate în procesul de convergență economică și că extinderea zonei euro facilitează procesul de convergență economică și contribuie la consolidarea zonei euro în ansamblu.
Strategia de comunicare privind euro
Parlamentul și-a exprimat opiniile privind punerea în aplicare a unei strategii de informare și comunicare referitor la moneda euro și UEM, subliniind încă din 2005 că aparenta lipsă de popularitate a monedei euro în rândul anumitor cetățeni este în contradicție cu faptul că moneda euro este poate proiectul european cel mai reușit care a fost lansat vreodată. Parlamentul este de părere că moneda unică rămâne o prioritate de comunicare pentru UE, considerând că avantajele monedei euro trebuie în continuare să fie promovate și explicate publicului în detaliu. În această privință, Parlamentul a solicitat organizarea unei serii de acțiuni speciale pentru a încuraja acceptarea monedei euro.
Integrarea pieței financiare
În calitate de legislator și factor de decizie politică, Parlamentul European a jucat un rol important în integrarea piețelor financiare din Uniunea Europeană. Acțiunea noastră legislativă s-a concentrat asupra realizării unei piețe integrate în avantajul consumatorilor. Planul de acțiune privind serviciile financiare adoptat în 1999 a fost finalizat în 2005. Cu toate acestea, activitatea a continuat, din cauza necesităților de a răspunde evoluțiilor sau neajunsurilor pieței. Pentru a menționa doar un subiect, Parlamentul European a făcut eforturi timp de mulți ani pentru a alinia costurile plăților din zona euro, un regulament fiind adoptat în sfârșit în 2001. În afară de această activitate de stabilire a unui Spațiu unic de plată în euro (SEPA), acțiunea legislativă a acoperit serviciile de asigurare, precum reasigurarea și solvabilitatea, serviciile bancare, precum cerințele de capital, piețele de valori mobiliare, precum serviciile de investiții și în general problemele de supraveghere și reglementare în cadrul procesului Lamfalussy. Parlamentul s-a dovedit foarte activ în stabilirea cadrului Lamfalussy pentru a ameliora supravegherea și reglementarea pieței financiare. În cadrul acestui proces, Parlamentul s-a asigurat că deține aceleași competențe ca și Consiliul, ambii fiind legislatori. De asemenea, acesta a acționat pentru a spori transparența procesului în toate stadiile.
Reprezentarea externă a zonei euro
Întrebările mai mult sau mai puțin deschise s-au referit la oportunitatea existenței unei politici a ratei de schimb pentru euro și dacă da, cine ar fi responsabil de acest lucru. Tratatul nu oferă lămuriri în această privință. Acesta nu oferă lămuriri nici cu privire la persoana care poate reprezenta zona euro la nivel internațional: președintele BCE, Comisia, președinția Consiliului sau președinția Eurogrupului (în cazul în care aceasta diferă de președinția Consiliului). Rapoartele parlamentare au solicitat, prin urmare, „reprezentarea crescută a zonei euro în instituțiile de elaborare a politicii la nivel internațional” și „alegerea unui singur reprezentant pentru zona euro”.
În conformitate cu opiniile Parlamentului European, Uniunea Europeană și statele membre au o responsabilitate partajată pentru a aborda provocările, oportunitățile și nesiguranțele cu care se confruntă cetățenii din cauza globalizării. Instituția noastră a susținut opinia potrivit căreia dimensiunea externă a pieței interne trebuie dezvoltată.
Parlamentul European a subliniat că vor fi necesari pași suplimentari înainte ca reprezentarea externă a zonei euro să corespundă importanței în creștere pe care aceasta o are în economia mondială. Rapoartele parlamentare au solicitat, prin urmare, „reprezentarea crescută a zonei euro în instituțiile de elaborare a politicii la nivel internațional” și „alegerea unui singur reprezentant pentru zona euro”.
10.9.2008
AVIZ al Comisiei pentru comerŢ internaŢional
destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare
referitor la UEM@10: primii 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare
Raportor pentru aviz: Jean-Pierre Audy
SUGESTII
Comisia pentru comerț internațional recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:
1. salută faptul că, după 10 ani de la crearea sa, Uniunea Economică și Monetară este considerată un succes tehnic și politic și că, de la introducerea sa, euro s-a impus în mod constant, alături de dolarul SUA, ca monedă în tranzacțiile comerciale, nu numai în tranzacțiile dintre țările membre ale zonei euro și țările terțe, dar și în alte regiuni;
2. consideră că Eurosistemul, politica sa monetară și stabilitatea euro ce a rezultat din aceasta au contribuit la integrarea economică și financiară a economiei mondiale;
3. reamintește, precum indică și nenumăratele studii, legătura esențială dintre politica monetară și politica comercială la nivel mondial și subliniază, în acest sens, rolul pozitiv pe care îl joacă stabilitatea cursurilor de schimb în vederea unei creșteri durabile a comerțului internațional;
4. subliniază faptul că utilizarea într-o măsură tot mai mare a euro ca monedă comercială internațională aduce beneficii în special membrilor zonei euro, întrucât reduce, pentru întreprinderile din aceste state, riscurile inerente cursului de schimb și, prin aceasta, costurile comerțului internațional;
5. salută faptul că introducerea euro a contribuit, prin consolidarea pieței interne a UE, la creșterea competitivității întreprinderilor europene pe plan internațional și a ponderii Uniunii Europene în negocierile comerciale multi- și bilaterale;
6. salută faptul că uniunea economică și monetară a sporit atractivitatea zonei euro pentru investițiile străine directe;
7. consideră că inflația este o realitate mondială și că acest fenomen global nu va putea fi combătut, în cadrul unei economii deschise, doar prin intermediul unei politici monetare europene; consideră că Banca Centrală Europeană a reușit, prin asumarea cu succes a mandatului său de acordare de prioritate stabilității prețurilor, să consolideze încrederea în euro și, prin aceasta, să contribuie în mod esențial la atractivitatea euro pe plan internațional;
8. regretă faptul că, în cadrul comunicării UEM@10, Comisia nu a analizat de o manieră mai detaliată și precisă rolul internațional al euro; invită Comisia să elaboreze un raport detaliat referitor la dimensiunea externă a politicii monetare comune și repercusiunile acesteia asupra performanțelor economice și comerciale ale zonei euro;
9. politica comercială a UE nu se poate baza pe cursurile valutare, deoarece instrumentele politicii comerciale (drepturile vamale, cotele etc.) sunt mecanisme lente, și, deci, neadecvate în perspectiva confruntării fluctuațiilor valutare;
10. salută deschiderea zonei euro și consideră că actuala apreciere a cursului de schimb al monedei euro are posibile efecte negative, mai precis, a afectat exporturile și a favorizat importurile pe piața internă, dar și efecte pozitive, prin faptul că a ajutat economia europeană să confrunte creșterea dramatică a prețului petrolului; în această privință, ia act de preocupările unui număr important de firme europene, precum și de importanța majoră pe care o are o monedă corect evaluată în toate țările pentru întreprinderile europene și, în special, pentru lucrătorii din sectorul industrial, din perspectiva competitivității internaționale; observă, în același timp, șansa ca întreprinderile europene să fie nevoite să își mărească în continuare, datorită presiunii concurențiale ridicate, competitivitatea și, prin aceasta, să poată fi avantajate pe termen mediu în raport cu celelalte întreprinderi concurente;
11. subliniază faptul că politicile monetare promovate de anumiți parteneri ai Uniunii Europene, care vizează să-și subevalueze moneda, constituie o practică care afectează în mod neloial schimburile comerciale și că ar putea fi considerată o barieră netarifară în cadrul comerțului internațional;
12. susține o coordonare mai bună și mai eficientă între Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și așa numitele organisme „Bretton Woods”, adică Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială pentru a lupta împotriva speculației și a face față provocărilor cauzate de puternica criză monetară, dar și financiară, energetică și alimentară care amenință în prezent toate țările; consideră că o astfel de coordonare ar trebui să contribuie la stabilitatea financiară în economia mondială;
13. propune, având în vedere gravele tulburări monetare, ca, sub auspiciile FMI, să se organizeze o conferință monetară la nivel mondial cu scopul de a ajunge la un consens asupra chestiunilor monetare;
14. propune, de asemenea, să se studieze posibilitatea creării unui organ de soluționare a litigiilor monetare urmând modelul pe care statele au reușit să-l realizeze în domeniul comercial în cadrul OMC, organ care ar putea contribui la stabilizarea sistemului monetar mondial, la reducerea riscurilor determinate de practicile abuzive și la conferirea piețelor mondiale a încrederii de care acestea au nevoie pentru a face față cu succes noilor provocări economice, ce au drept cauze principale globalizarea, însoțită de reducerea resurselor naturale, precum și apariția noilor puteri comerciale;
15. susține propunerea Comisiei privind dezvoltarea unor poziții monetare europene comune, prin consolidarea reprezentării zonei euro și obținerea, în cele din urmă, a unei reprezentări unice în cadrul instituțiilor și forurilor financiare internaționale.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
9.9.2008 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
26 1 0 |
||||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Carlos Carnero González, Daniel Caspary, Françoise Castex, Christofer Fjellner, Béla Glattfelder, Ignasi Guardans Cambó, Jacky Hénin, Alain Lipietz, Marusya Ivanova Lyubcheva, Erika Mann, Helmuth Markov, David Martin, Vural Öger, Georgios Papastamkos, Godelieve Quisthoudt-Rowohl, Peter Šťastný, Robert Sturdy, Gianluca Susta, Daniel Varela Suanzes-Carpegna, Corien Wortmann-Kool |
|||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Jean-Pierre Audy, Albert Deß, Elisa Ferreira, Vasco Graça Moura, Eugenijus Maldeikis, Rovana Plumb, Salvador Domingo Sanz Palacio, Zbigniew Zaleski |
|||||
- [1] Cadrul legislativ în domeniul politicii economice este stabilit la articolele 98, 99 și 104 din tratat.
- [2] Articolul 113 alineatul (3) din tratat prevede că BCE prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, precum și Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC și politica monetară din anul precedent și din anul în curs. Președintele BCE prezintă acest raport Consiliului și Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere generală pe acest temei. Președintele BCE și ceilalți membri ai Comitetului Director pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie inițiativă, să fie audiați de comisiile competente ale Parlamentului European.
- [3] Articolul 122 alineatul (2) din Tratatul CE prevede că, în temeiul rapoartelor Comisiei și BCE, după consultarea Parlamentului European și după discutarea în cadrul Consiliului întrunit la nivelul șefilor de stat sau de guvern, Consiliul ECOFIN, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogări îndeplinesc condițiile necesare pe baza criteriilor stabilite de articolul 121 alineatul (1) și abrogă derogările privind aceste state membre.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
20.10.2008 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
21 1 5 |
||||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Paolo Bartolozzi, Zsolt László Becsey, Pervenche Berès, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Jonathan Evans, Elisa Ferreira, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Donata Gottardi, Benoît Hamon, Gunnar Hökmark, Karsten Friedrich Hoppenstedt, Othmar Karas, Wolf Klinz, Christoph Konrad, Andrea Losco, Bernhard Rapkay, Dariusz Rosati, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Margarita Starkevičiūtė, Ieke van den Burg |
|||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Harald Ettl, Werner Langen, Klaus-Heiner Lehne, Margaritis Schinas |
|||||