RAPORT privind cererea de ridicare a imunității dlui Massimo D'Alema

6.11.2008 - (2008/2298(IMM))

Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Klaus-Heiner Lehne

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind cererea de ridicare a imunității lui Massimo D'Alema

(2008/2298(IMM))

Parlamentul European,

–   având în vedere cererea de ridicare a imunității dlui D’Alema, transmisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Milano la data de 30 mai 2008, comunicată în ședință plenară la 16 iunie 2008,

–   având în vedere articolul 10 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, din 8 aprilie 1965, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

–   având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Comunităților Europene din 12 mai 1964 și din 10 iulie 1986[1],

–   având în vedere articolul 6 și articolul 7 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6–0422/2008),

1.  hotărăște să nu autorizeze utilizarea interceptărilor telefonice în cauză și să nu ridice imunitatea dlui Massimo D’Alema,

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente autorităților italiene competente.

• [1]  Cauza 101/63, Wagner/Fohrmann și Krier, Culegerea 1964, p. 383, și cauza 149/85, Wybot/Faure și alții, Culegerea 1986, p. 2391.

EXPUNERE DE MOTIVE

I. ÎN FAPT

Prin scrisoarea adresată în 28 mai 2008 Președintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Milano a solicitat autorizația de utilizare, în cadrul unei proceduri penale, a interceptărilor telefonice „indirecte” ale convorbirilor dintre o persoană aflată în cercetare și fostul europarlamentar Massimo D'Alema.

În speță, este vorba de dosarul penal 19195/2005 privind tentativa de acaparare a controlului băncii Banca Nazionale del Lavoro, în cadrul căruia un grup de persoane bănuite a fi încălcat legea italiană - care sancționează manipularea pieței și tranzacțiile pe baza informațiilor privilegiate (insider trading) în temeiul articolelor 184 și 185 din decretul legislativ nr. 58 din 1998 (text unic privitor la domeniul financiar) – constituie obiectul cercetării și urmăririi penale.

În cadrul cercetărilor preliminare, interceptarea convorbirilor telefonice s-a efectuat în conformitate cu codul italian de procedură penală.

Câteva dintre interceptările menționate constau din convorbiri între persoanele cercetate și unii membri ai Parlamentului Italian, printre care și domnul D’Alema, care – la momentul respectiv – era deputat în Parlamentul European. Așadar, este vorba de interceptări indirecte ale unor convorbiri dintre parlamentari și interlocutorii acestora, efectuate în conformitate cu legea.

Conform articolului 4 din legea 140/2003, interceptarea directă a unui parlamentar național necesită autorizarea prealabilă din partea Parlamentului Italian.

În ceea ce privește interceptările indirecte, conform articolului 6, alineatul (3), din legea 140/2003, judecătorul de instrucție dispune distrugerea interceptărilor, inclusiv la cererea părților interesate sau a parlamentarului în cauză, atunci când le consideră nerelevante în cadrul procedurii penale.

În cazul în care, la cererea uneia dintre părți, judecătorul reține că, dimpotrivă, utilizarea acestora este necesară și utilă, el solicită autorizația camerei din care face parte parlamentarul, în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (2).

În data de 20 iulie 2007, judecătoarea de instrucție Clementina Forleo a solicitat Camerei Deputaților (pentru deputații D'Alema, Fassino și Cicu) și respectiv Senatului (pentru senatorii La Torre și Comincioli), autorizația de utilizare a respectivelor interceptări.

În octombrie 2007, Camera Deputaților și-a declinat competența în ceea ce îl privește pe Massimo D’Alema, dat fiind că, la momentul efectuării interceptărilor, acesta era deputat în Parlamentul European.

În temeiul acestei hotărâri a Camerei Deputaților, Parchetul de pe lângă Tribunalul Milano s-a adresat Parlamentului European cu solicitarea de a autoriza utilizarea interceptărilor indirecte în care era implicat Massimo D’Alema.

II. ÎN DREPT – OBSERVAȚII DE ORDIN GENERAL PRIVIND IMUNITATEA DEPUTAȚILOR ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

Articolele 9 și 10 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene (PPI)[1] prevăd următoarele:

Articolul 9

„Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți pentru opiniile ori voturile exprimate în exercițiul funcțiunii.”

Articolul 10

„Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază:

a) pe teritoriul național, de imunitățile acordate membrilor parlamentului țării lor,

b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare de la orice măsuri de reținere și trimitere în judecată.

Aceștia se bucură de imunitate și atunci când călătoresc spre și dinspre locul în care se reunește Parlamentului European.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict și nici nu poate aduce atingere dreptului Parlamentului European de a ridica imunitatea unuia dintre membrii săi.”

2. Procedura din cadrul Parlamentului European este reglementată la articolele 6 și 7 din Regulament. Prevederile relevante sunt următoarele:

Articolul 6 - Ridicarea imunității:

"1. „În exercitarea competențelor sale în ceea ce privește privilegiile și imunitățile, Parlamentul se preocupă în special de păstrarea integrității sale ca adunare legislativă democratică și de asigurarea independenței deputaților în îndeplinirea atribuțiilor care le revin. (…)

3. Orice cerere adresată Președintelui de un deputat sau un fost deputat în apărarea imunității și privilegiilor este comunicată în ședință plenară și trimisă comisiei competente. (…)”

Articolul 7 - Proceduri privind imunitatea:

"1. „Comisia competentă examinează fără întârziere și în ordinea în care i-au fost prezentate cererile de ridicare a imunității sau de apărare a imunității și privilegiilor.

2. Comisia prezintă o propunere de decizie care se limitează la recomandarea adoptării sau respingerii cererii de ridicare a imunității sau de apărare a imunității și privilegiilor.

3. Comisia poate solicita autorității interesate furnizarea tuturor informațiilor și precizărilor pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă este cazul să se ridice sau să se apere imunitatea. Deputatul în cauză are posibilitatea să ofere explicații; acesta poate prezenta toate documentele și mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente. Deputatul respectiv poate fi reprezentat de un alt deputat.

4. În cazul în care cererea de ridicare a imunității se referă la mai multe capete de acuzare, fiecare dintre acestea poate face obiectul unei decizii distincte. În mod excepțional, raportul comisiei poate propune ca ridicarea imunității să vizeze exclusiv desfășurarea unei acțiuni penale, fără ca, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, împotriva deputatului să poată fi luată vreo măsură privativă sau restrictivă de libertate sau orice altă măsură care să-l împiedice să exercite funcțiunile inerente mandatului său.

(…)

6. În cazurile de apărare a unui privilegiu sau a unei imunități, comisia precizează dacă circumstanțele constituie un obstacol de ordin administrativ sau de altă natură în ceea ce privește libertatea de mișcare a deputaților către sau dinspre locul în care se reunește Parlamentul sau în ceea ce privește exprimarea unei opinii sau a unui vot în exercitarea mandatului, ori dacă se încadrează în aspectele prevăzute la articolul 10 din protocolul privind privilegiile și imunitățile care nu se află sub incidența dreptului intern și prezintă o propunere prin care invită autoritatea în cauză să tragă concluziile care se impun. (…)"

Articolul 68 alineatul (1) și alineatul (2) din Constituția italiană prevede următoarele:

Articolul 68

„Membrii Parlamentului nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile exprimate sau voturile acordate în exercițiul funcțiunii.

Fără autorizație din partea camerei de care aparțin, membrii Parlamentului nu pot fi supuși perchezițiilor personale sau domiciliare, nu pot fi arestați sau privați de libertate în niciun alt mod, nici ținuți în detenție, decât în executarea unei condamnări irevocabile sau dacă sunt surprinși în flagrant, comițând un delict pentru care este prevăzută arestarea ca măsură obligatorie.

O autorizație similară este necesară pentru interceptarea, în orice fel, a convorbirilor sau comunicațiilor parlamentarilor, precum și pentru confiscarea corespondenței acestora.”

LEGEA 140 din 20 iunie 2003

(publicată în Jurnalul Oficial italian nr. 142 din 21 iunie 2003)

DISPOZIȚII DE APLICARE A ARTICOLULUI 68 DIN CONSTITUȚIE ÎN MATERIE DE PROCEDURI PENALE IMPLICÂND ÎNALȚI FUNCȚIONARI DE STAT

Art. 4.

1.  Atunci când, în cazul unui membru al parlamentului, este necesară percheziția personală sau domiciliară, inspecția personală, interceptarea sub orice formă a convorbirilor sau comunicațiilor, confiscarea corespondenței sau obținerea listelor tabelare de evidență a convorbirilor telefonice, sau când trebuie să se procedeze la reținerea acestuia, la executarea unei măsuri cautelare personale coercitive sau de interdicție, ori în caz de aducere silită în fața instanței, în cazul măsurilor de securitate sau preventive de natură personală sau în cazul oricăror altor măsuri privative de libertate, autoritatea competentă solicită autorizația direct de la camera din care face parte parlamentarul.

2.  Autorizația este solicitată de autoritatea care a dispus măsura ce urmează a fi executată; în așteptarea autorizației menționate, executarea măsurii se suspendă.

3.  Nu se solicită autorizație dacă parlamentarul este surprins în flagrant delict, caz în care legea prevede arestarea obligatorie, sau dacă este vorba de executarea unei sentințe de condamnare irevocabile.

4.  În caz de dizolvare a camerei din care face parte parlamentarul, solicitarea autorizației devine caducă de la începutul noii legislaturi, putând fi reînnoită și înaintată camerei competente la începutul acesteia.

Art. 6.

1. În afară de cazurile prevăzute la articolul 4, inclusiv la cererea părților sau a parlamentarului în cauză, dacă reține că procesele verbale și înregistrările convorbirilor sau comunicațiilor interceptate sub orice formă, în cursul unor proceduri vizând terțe persoane, la care au participat membri ai parlamentului, sau listele tabelare de evidență a convorbirilor întocmite în cursul acelorași proceduri sunt, integral sau parțial, irelevante în raport cu scopurile procesului, judecătorul de instrucție poate dispune, după audierea părților, în Camera de Consiliu, în vederea păstrării confidențialității, distrugerea integrală sau a acelor părți pe care le consideră nerelevante, în conformitate cu articolul 269, alineatul (2) și alineatul (3) din Codul de procedură penală.

2. „Dacă, la cererea uneia dintre părți și după audierea celorlalte în conformitate cu articolul 268 alineatul (6), din Codul de procedură penală, judecătorul de instrucție reține că interceptările sau listele tabelare de evidență a comunicațiilor menționate la alineatul (1) trebuie utilizate, acesta decide prin ordonanță și solicită, în termen de zece zile, autorizația camerei din care face sau făcea parte parlamentarul la momentul interceptării convorbirilor sau comunicărilor”.

3.  Cererea de autorizare se transmite direct Camerei competente. În această cerere, judecătorul de instrucție arată faptele care au dus la declanșarea demersului legal, prevederile legale despre care se presupune că au fost încălcate, precum și elementele pe care se întemeiază cererea formulată, anexând copii integrale ale proceselor verbale, ale înregistrărilor și ale listelor tabelare de evidență a convorbirilor.

4.  În caz de dizolvare a camerei din care face parte parlamentarul, solicitarea autorizației devine caducă de la începutul noii legislaturi, putând fi reînnoită și înaintată camerei competente la începutul acesteia.

5.  În caz de neacordare a autorizației, documentația aferentă interceptărilor se distruge imediat, sau în termen de zece zile de la notificarea respingerii cererii.

6.  Judecătorul declară inutilizabile toate procesele verbale, înregistrările și listele tabelare de evidență a convorbirilor obținute cu încălcarea prevederilor prezentului articol, indiferent de stadiul sau nivelul procedurii.

III.      JUSTIFICAREA HOTĂRÂRII PROPUSE

1) Înainte de toate, se impune o evaluare a competenței Parlamentului European în lumina cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Milano.

În cazul interceptărilor telefonice indirecte în care este implicat un deputat, legislația italiană prevede următoarele [legea 140/2003 articolul 6 alineatul (2)]: „Atunci când, la cererea uneia dintre părți și după audierea celorlalte în conformitate cu articolul 268 alineatul (6) din Codul de procedură penală, judecătorul de instrucție reține că interceptările sau listele tabelare de evidență a convorbirilor menționate la alineatul (1) trebuie utilizate, acesta decide prin ordonanță și solicită, în termen de zece zile, autorizația camerei din care face sau făcea parte parlamentarul la momentul interceptării convorbirilor sau comunicațiilor”.

De asemenea, trebuie să amintim că articolul 10 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene (PPI) prevede, printre altele, că: „ Pe durata sesiunilor Parlamentului European membrii acestuia beneficiază: (a) pe teritoriul național, de imunitățile acordate membrilor parlamentului țării lor (…)”.

În temeiul acestor dispoziții și ținând cont de faptul că, atunci când s-au petrecut faptele descrise, domnul D’Alema era deputat în Parlamentul European, Parlamentul European este competent în materie.

2) În temeiul articolului 6 din legea italiană 140/2003, citat mai sus, dacă înțelegem bine, cererea ar fi trebuit să aibă ca obiect autorizația de folosire a unor presupuse elemente probatorii, dar în conformitate cu însăși ordonanța judecătorului de instrucție, sursele probatorii utilizate sunt, deja, suficiente pentru a pune sub acuzație unele dintre persoanele aflate deja în cercetare, adică persoanele terțe interceptate, care – de altfel – au fost deja trimise în judecată, procesul aflându-se într-o fază avansată.

Prin urmare, din acest punct de vedere, cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul din Milano este lipsită de obiect.

3) În cazul în care, pe de altă parte, cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Milano ar fi interpretată drept un „aviz de începere a urmăririi penale” împotriva domnului D’Alema, se cuvine să amintim că legislația italiană nu mai prevede această instituție juridică începând din 1993 și că, prin urmare, și în acest caz, cererea ar fi lipsită de obiect.

IV.      CONCLUZII

Luând în considerație cele de mai sus, comisia juridică hotărăște să nu autorizeze utilizarea interceptărilor telefonice în cauză și să nu ridice imunitatea dlui Massimo D’Alema.

• [1]  Protocoalele anexate tratatelor fac parte din legislația comunitară primară și au același statut juridic ca și tratatele însele. Sentința pronunțată într-un dosar referitor la răspunderea funcționarilor comunitari în ceea ce privește impozitul pe proprietate stipulează neîndoielnic că încălcarea dispozițiilor PPI este echivalentă cu încălcarea obligațiilor care decurg din tratate (sentința din 24 februarie 1988, Comisia/Belgia, cauza 260/86, ECR. 966).

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	3.11.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	11 0 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Monica Frassoni, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Klaus-Heiner Lehne, Manuel Medina Ortega, Aloyzas Sakalas, Francesco Enrico Speroni, Diana Wallis, Jaroslav Zvěřina, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Renate Weber