RAPORT conținând recomandări către Comisie privind actul autentic european

19.11.2008 - (2008/2124(INI))

Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Manuel Medina Ortega
(Inițiativă proprie – articolul 39 din Regulamentul de procedură)

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

conținând recomandări către Comisie privind actul autentic european

(2008/2124(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 192 al doilea paragraf din Tratatul CE,

–   având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliul și Parlamentul European din 10 mai 2005 intitulată „Programul de la Haga: zece priorități pentru următorii cinci ani: Parteneriat pentru reînnoirea europeană în domeniul libertății, securității și justiției” (COM(2005)0184),

–   având în vedere studiul comparativ efectuat de Comisia pentru afaceri juridice cu privire la documentele autentice,

–   având în vedere articolele 39 și 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6‑0451/2008),

A.  întrucât, în comunicarea mai sus menționată cu privire la Programul de la Haga, Comisia a subliniat printre prioritățile sale necesitatea de a garanta, un veritabil spațiu european în cadrul justiției civile, și, în special în ceea ce privește recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești; întrucât, în vederea creșterii încrederii reciproce în cadrul Uniunii Europene, programul respectiv identifica drept prioritate esențială în următorii ani aplicarea în continuare a principiului recunoașterii reciproce, care reprezintă o modalitate concretă de protecție a drepturilor cetățenilor și de garantare a posibilității de exercitare a acestora într-o Europă fără frontiere;

B.   întrucât Programul de la Haga prevede ca prioritate esențială continuarea punerii în aplicare a programului de recunoaștere reciprocă, implementarea acestuia trebuind să fie finalizată până în 2011;

C.  întrucât circulația cetățenilor pe teritoriul cadrul Uniunii Europene se intensifică în mod constant; întrucât, prin urmare, se multiplică situațiile juridice care privesc două sau mai multe state membre;

D.  întrucât Comisia a recunoscut în comunicarea mai sus citată cu privire la Programul de la Haga că, în domeniul justiției civile, un aspect fundamental care trebuie avut în vedere privește recunoașterea reciprocă a documentelor cu caracter public; întrucât, din acest motiv, promovarea recunoașterii reciproce și a executării actelor autentice, astfel cum sunt definite în hotărârea Unibank[1] apare ca o chestiune necesară și urgentă;

E.   întrucât o abordare sectorială și neomogenă a legislației comunitare în materie nu este satisfăcătoare[2];

F.   dată fiind necesitatea protejării cetățenilor europeni dincolo de frontierele naționale, în raporturile familiale și patrimoniale;

G. întrucât companiile au din ce în ce mai multe sedii în străinătate și activități intracomunitare care presupun o circulație mai importantă a actelor autentice privind constituirea și funcționarea întreprinderilor;

H.  întrucât este esențial să fie creat un cadru juridic clar și cuprinzător la nivelul Uniunii care să garanteze cetățenilor și agenților economici securitatea și predictibilitatea situațiilor juridice și a operațiunilor efectuate de reprezentanții autorităților publice;

I.    întrucât crearea unui adevărat spațiu juridic european se bazează, în domeniul judiciar, pe recunoașterea transfrontalieră a hotărârilor judecătorești pronunțate de o instanță judecătorească sau administrativă și în cel extrajudiciar pe recunoașterea transfrontalieră a actelor autentice primite de o autoritate judecătorească sau funcționari publici însărcinați cu autentificarea actelor juridice;

J.   întrucât regulamentele existente în materia recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești se aplică actelor autentice, dacă acestea emană de la autoritățile publice;

K.  întrucât caracteristica fundamentală a actului autentic este forța sa probantă, care este superioară forței probante a actului sub semnătură privată și întrucât aceasta, care se impune judecătorului, este recunoscută în mod constant de legislațiile statelor membre, datorită încrederii de care se bucură actele astfel întocmite, în cadrul operațiunilor juridice efectuate de către un funcționar public împuternicit în acest scop sau de către o autoritate publică[3];

L.   întrucât o condiție prealabilă necesară pentru ca un act autentic să aibă forță probantă o constituie recunoașterea caracterului autentic al acestuia, în sensul că emană de la un funcționar public împuternicit cu întocmirea actelor autentice sau de la o autoritate publică; întrucât principiul încrederii reciproce în justiția statelor membre justifică suprimarea, în viitor, a procedurilor de verificare a autenticității, cu excepția situației în care există o îndoială serioasă cu privire la veridicitatea actului;

M.  întrucât respectarea legislației statului membru pe teritoriul căruia trebuie încheiat actul juridic în vederea producerii de efecte presupune, cu toate acestea, garantarea faptului că recunoașterea forței probante nu presupune faptul că actul autentic străin se bucură, în virtutea faptului că este recunoscut în statul membru de origine, de o forță probantă superioară forței probante atribuite actelor autentice din statul membru respectiv; întrucât sfera de competență materială a regulamentului solicitat ar trebui să acopere aspectele esențiale ale dreptului civil și comercial, cu excepția anumitor materii bine definite;

N. întrucât diferențele privind structura și organizarea sistemelor de registre funciare în domeniul proprietății imobiliare, precum și diferențele privind natura și gradul de încredere publică cu privire la acestea impun excluderea transferului drepturilor reale imobiliare dintr-un viitor instrument comunitar, dată fiind legătura strânsă între modul de întocmire a unui act autentic, pe de o parte, și înscrierea în registrul funciar, pe de altă parte;

O.  întrucât, în materia recunoașterii hotărârilor judecătorești pe teritoriul Uniunii, o astfel de excludere înseamnă a atribui competență exclusivă instanțelor în a căror circumscripție se află imobilul pentru orice acțiune care privește drepturile reale imobiliare și instanțelor în a căror circumscripție se află registrul funciar pentru orice acțiune în validitatea înscrierii în registrul funciar[4];

P.  întrucât noțiunea de act autentic nu există în sistemele de common-law, în special în Anglia, Țara Galilor sau în țările nordice; întrucât, deși în Anglia și Țara Galilor există avocați (solicitors) care îndeplinesc funcția de notari publici, precum și profesia de notar (scrivener notaries), acești juriști nu pot încheia acte autentice, ci doar legalizează semnături și că, prin urmare, în adoptarea oricărei legislații europene privind actele autentice ar trebui luate măsuri pentru a nu se produce nici o confuzie în acest sens; întrucât ar trebui luate măsuri de precauție care să garanteze faptul că actele autentice nu pot fi utilizate în scopul eludării regulilor de procedură prevăzute de sistemele juridice din țările respective, în țările în care astfel de acte nu pot fi întocmite de resortisanții acestor țări (de exemplu, certificatul de punere în executare); întrucât, în plus, în vederea sensibilizării juriștilor din statele membre în care nu există acte în formă autentică, Comisia ar trebui să inițieze o campanie de informare corespunzătoare și ar trebui depuse toate eforturile pentru a garanta că membrii profesiei juridice din sistemul de common-law cunosc activitatea desfășurată de funcționarii publici din sistemul de drept continental și de posibilele avantaje pe care le prezintă pentru clienții lor - în special cu privire la certitudinea juridică - utilizarea actelor încheiate în formă autentică în tranzacțiile pe care le propun spre încheiere în țările în care este utilizat acest instrument; întrucât acest lucru subliniază necesitatea exprimată de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului în mai multe rânduri de a crea rețele transeuropene de practicieni ai dreptului, de a iniția campanii de informare și documente de informare și formări comune, pe care Comisia este chemată să le promoveze;

Q.  întrucât regulamentul solicitat nu poate fi aplicat nici materiilor privind legea aplicabilă care fac obiectul altor instrumente comunitare, nici celor cu privire la competența, organizarea și structura autorităților și funcționarilor publici, inclusiv cu privire la procedura de autentificare, care este de competența statelor membre,

1. consideră că principiul încrederii reciproce în dreptul aplicat în Comunitate justifică suprimarea, în viitor, a procedurilor de verificare a valabilității transfrontaliere a actului autentic; consideră că nu poate fi refuzată recunoașterea actului autentic care în scopul producerii de efecte pe teritoriul statului membru de destinație, cu excepția situațiilor în care există îndoieli serioase și justificate cu privire la caracterul autentic, sau dacă recunoașterea contravine ordinii publice din statul membru de destinație;-

2.  solicită Comisiei să înainteze, în temeiul articolului 65 litera (a) și a articolului 67 alineatul 5 a doua liniuță din Tratatul CE, o propunere legislativă privind recunoașterea reciprocă și executarea actelor autentice;

3. subliniază faptul că recunoașterea nu poate avea drept consecință acordare mai multor efecte actului juridic străin față de un act juridic național;

4. își exprimă dorința ca regulament solicitat să se aplice tuturor actelor autentice în materie civilă și comercială, cu excepția actelor care se referă la imobile și care trebuie sau pot să facă obiectul unei înscrieri sau mențiuni într-un registru funciar;

5. specifică faptul că regulamentul solicitat nu poate fi aplicat nici materiilor ce țin de legea aplicabilă obiectului actului autentic, nici celor privind competența, organizarea și structura autorităților și funcționarilor publici, inclusiv privind procedura de autentificare;

6.  constată că, în acest context, prezenta rezoluție respectă principiile subsidiarității și proporționalității și drepturile fundamentale ale cetățenilor;

7.  consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare;

8.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, precum și recomandările detaliate în anexă, Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.

ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE:

RECOMANDĂRI DETALIATE PRIVIND CONȚINUTUL PROPUNERII SOLICITATE

1.   Principiul încrederii reciproce în dreptul aplicat în Comunitate justifică suprimarea, pe viitor, a procedurilor de verificare a valabilității transfrontaliere a actului autentic.

2.   Recunoașterea actului autentic în scopul producerii de efecte pe teritoriul statului membru de destinație nu poate fi refuzată decât în situațiile în care există îndoieli serioase și justificate cu privire la caracterul autentic, sau dacă recunoașterea contravine ordinii publice din statul membru de destinație.

3.   Parlamentul solicită Comisiei să înainteze, în temeiul articolului 65 litera (a) și a articolului 67 alineatul 5 a doua liniuță din Tratatul CE, o propunere legislativă privind recunoașterea reciprocă și executarea actelor autentice.

4    Actul care face obiectul propunerii legislative trebuie să se aplice tuturor actelor autentice în materie civilă și comercială, cu excepția actelor care se referă la imobile și care trebuie sau pot să facă obiectul unei înscrieri sau mențiuni într-un registru funciar; Acesta poate fi aplicat nici materiilor ce țin de legea aplicabilă obiectului actului autentic, nici celor privind competența, organizarea și structura autorităților și funcționarilor publici, inclusiv privind procedura de autentificare.

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Context

În prezent Europa se lărgește iar cetățenilor europeni li se cere să fie din ce în ce mai mobili în acest spațiu în care frontierele continuă să se extindă. Cu toate acestea, circulația cetățenilor pe teritoriul Uniunii Europene este împiedicată de circulația dificilă a actelor autentice.

Noțiunea de act autentic există în majoritatea statelor membre. Statele membre continentale care cunosc sistemul de drept civil pornesc de la un sistem cu doi piloni. Spre deosebire de țările anglo-saxone și scandinave, intervenția statului în ceea ce privește hotărârile judecătorești este numai una ex post („administrarea justiției contencioase”). În fapt, statul aplică actelor juridice importante de natură personală sau patrimonială un control preventiv obligatoriul de legalitate prin procedura de autentificare a actului juridic de către un funcționar public sau o autoritate publică („administrarea justiției preventive”; „jurisdicție grațioasă”). Astfel, justiția grațioasă se juxtapune justiției contencioase în mod independent. Actul autentic are drept scop prevenirea litigiilor care pot să apară ulterior încheierii actului respectiv, facilitând, în același timp, decizia judecătorului datorită forței probante pe care o înfățișează actul autentic, în cazul unui proces.

În materia recunoașterii actelor autentice care provin din alte state membre, pe teritoriul Uniunii coexistă diverse situații. Cetățeanul care se află în posesia unui act autentic și care solicită recunoașterea acestuia pe teritoriul unui alt stat decât cel pe care a fost emis, se poate confrunta cu mai multe situații: cerința apostilei prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 sau scutirea de apostilă în temeiul unor acorduri bilaterale.

În ceea ce privește forța probantă și executarea actului autentic pe teritoriul altui stat decât statul destinatar, în unele state actul străin nu este pus în executare până nu i se recunoaște caracterul de titlu executoriu de către o instanță națională în urma verificării de către aceasta a competenței autorității străine, a legislației aplicate și a respectării ordinii publice internaționale de fond si de procedură.

În fine, chiar dacă este adevărat că există un anumit număr de instrumente comunitare (Bruxelles I, Bruxelles II bis, Regulamentul privind crearea unui titlu executoriu european) sau altele în curs de elaborare (lucrările cu privire la obligația de întreținere, succesiuni și regimurile matrimoniale), este vorba numai de o abordare sectorială nesatisfăcătoare. În plus, procedurile introduse de regulamentele comunitare până în prezent nu sunt identice. Această lipsă de armonizare aduce prejudicii cetățenilor europeni și întreprinderilor, deoarece nu poate fi identificat cu siguranță tipul de procedură care li se aplică și, prin urmare, care sunt modalitățile prin care actul autentic poate fi pus în executare în străinătate.

Lipsa de coerență are drept consecință faptul că, în prezent, circulația actelor autentice este dificilă și limitată, atât în ceea ce privește numărul, cât și tipul de documente. Or, cetățenii și actorii economici se așteaptă la o mai bună circulație a actelor autentice, ca o garanție a gradului ridicat de siguranță a tranzacțiilor. Reforma preconizată ar fi benefică sub trei aspecte: economie de timp, reducerea costurilor și simplificarea procedurilor.

II. În ceea ce privește punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce și executarea actelor autentice

1. Conținut

Stabilirea unui sistem comun privind recunoașterea reciprocã și executarea specifică actelor autentice propriu tuturor statelor membre, va permite depășirea logicii strict naționale și facilitarea vieții de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor, în special în ceea ce privește eliminarea formalităților privind legalizarea, apostila și simplificarea procedurii de exequatur.

Definiția actului autentic este dată în raportul Jenard-Möller privind Convenția de la Lugano[5] și confirmată prin hotărârea Unibank[6] a Curții de Justiție a Comunităților Europene. Din aceste texte reiese că actul autentic este actul a cărui autenticitate a fost, în primul rând, stabilită de o autoritate judiciară sau de un funcționar public și, în al doilea rând, privește și conținutul actului, nu numai semnătura din acesta. În plus, actul autentic care constituie titlu executoriu trebuie să poată fi pus în executare în statul membru în care a fost întocmit.

Principiul încrederii reciproce aplicat pe teritoriul Comunității justifică suprimarea, în viitor, a procedurilor de verificare a validității actului autentic la nivel transfrontalier.

Această suprimare nu poate să privească imobilele, atât în virtutea principiului „locus regit actum”, cât și a regulilor de procedură referitoare la înscrierea în registrul funciar. Diferențele de structură și de organizare a sistemelor de registre funciare în domeniul imobiliar, precum și diferențele privind natura și nivelul încrederii publice care îi este atribuită, impun excluderea dreptului imobiliar din viitorul instrument comunitar, dată fiind legătura strânsă între modul de întocmire a unui act autentic, pe de o parte, și înscrierea în registrul funciar, pe de altă parte.

În afara acestei excepții, recunoașterea validității, a forței probante și executorii a unui act autentic în scopul utilizării pe teritoriul statului membru solicitat nu poate fi refuzată, cu excepția situațiilor în care există dubii serioase și justificate cu privire la caracterul autentic, sau dacă recunoașterea contravine ordinii publice a statului membru solicitat.

Încrederea reciprocă în justiția din Comunitate justifică necesitatea ca procedura de învestire cu titlu executoriu dintr-un stat membru a unui act autentic cu caracter executoriu într-un alt stat membru să fie eficace și rapidă.

Raportorul își rezervă dreptul de a prezenta amendamente la proiectul de raport, în special în lumina studiului care va trebui să fie disponibil în luna octombrie.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	4.11.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	20 3 0
Membri titulari prezenți la votul final	Carlo Casini, Titus Corlățean, Bert Doorn, Monica Frassoni, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Othmar Karas, Klaus-Heiner Lehne, Katalin Lévai, Antonio López-Istúriz White, Antonio Masip Hidalgo, Hans-Peter Mayer, Manuel Medina Ortega, Aloyzas Sakalas, Francesco Enrico Speroni, Diana Wallis, Jaroslav Zvěřina, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanți prezenți la votul final	Sharon Bowles, Sajjad Karim, Eva Lichtenberger, Rareș-Lucian Niculescu, Georgios Papastamkos, Gabriele Stauner, József Szájer, Jacques Toubon, Renate Weber

• [1]  Hotărârea Curții din 17 iunie 1999 în cauza C-260/97, Culegere 1999, p. 3715.
• [2]  Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului (JO L 12 din 16.1.2001, p. 1); Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului (JO L 338, 23.12.03, p. 1); Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Consiliului (JO L 143, 30.4.2004, p. 15).
• [3]  Concluziile avocatului general La Pergola din 2 februarie 1999 în cauza Unibank mai sus citată, punctul 7.
• [4]  A se vedea articolul 22 punctele 1 și 3 din Regulamentul (CE) 44/2001.
• [5]  JO C 189 din 28 iulie 1992, p. 57, punctul 72.
• [6]  Hotărârea CJCE din 17 iunie 1999, cauza C-260/97.