RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție

13.3.2009 - (COM(2008)0311 – C6 - 0203/2008 – 2008/0098(COD)) - ***I

Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor
Raportoare: Catherine Neris

Procedură : 2008/0098(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A6-0068/2009

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție

(COM(2008)0311 – C6 - 0203/2008 – 2008/0098(COD))

(Procedura de codecizie: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European și Consiliului (COM(2008)0311),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 95 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C6-0203/2008);

–   având în vedere articolul 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei privind piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A6-0068/2009),

1.  aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei poziția Parlamentului.

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Normele statelor membre impun ca lucrările de construcții să fie proiectate și executate astfel încât să nu pună în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice și a bunurilor.

(1) Normele statelor membre impun ca lucrările de construcții să fie proiectate și executate astfel încât să nu pună în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice și a bunurilor și să nu dăuneze mediului natural sau antropic.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 8a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(8a) Performanțele unui produs de construcție nu se stabilesc doar pe baza proprietățile tehnice și a caracteristicilor fundamentale ale acestuia, ci integrând și aspectele sanitare sau de siguranță ale utilizării produsului pe durata întregului său ciclu de viață.

Justificare

Este important ca evaluarea performanțelor unui produs de construcție să nu se facă doar pe baza calităților tehnice ale acestuia, ci să țină seama și de considerentele legate de sănătatea și securitatea lucrătorilor.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Metodele utilizate de către statele membre în cerințele acestora aplicabile lucrărilor de construcții, precum și alte norme naționale referitoare la caracteristicile esențiale ale produselor de construcție, ar trebui să fie conforme cu specificațiile tehnice armonizate.

(10) Metodele utilizate de către statele membre în cerințele acestora aplicabile lucrărilor de construcții, precum și alte norme naționale referitoare la caracteristicile esențiale ale produselor de construcție, trebuie să fie conforme cu specificațiile tehnice armonizate.

Justificare

Considerentul (10) din propunerea Comisiei oferă statelor membre posibilitatea să aplice propriul limbaj tehnic în locul limbajului tehnic comun. Pentru a finaliza construcția unei piețe interne funcționale în domeniul produselor de construcții și a elimina actualele obstacole din calea schimburilor comerciale, garantarea utilizării, de către statele membre, a limbajului tehnic comun este de o importanță esențială.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Considerentul 11a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(11a) Evaluarea utilizării sustenabile a resurselor și a impactului lucrărilor de construcții asupra mediului ar trebui să se bazeze pe declarațiile de mediu („Environmental Product Declarations – EPD”).

Justificare

Criteriile necesare evaluării produselor din perspectiva utilizării sustenabile a resurselor sunt menționate în declarațiile de mediu (EPD). Nu este necesară elaborarea unor noi criterii.

EPD-urile conțin și mențiuni privind consumul de energie al produselor și reciclabilitatea acestora.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Considerentul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14) Respectivele standarde armonizate ar trebui să constituie instrumentele adecvate pentru evaluarea armonizată a performanței legate de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție. Standardele armonizate ar trebui să fie stabilite pe baza unor mandate adoptate de către Comisie, referitoare la familiile relevante de produse de construcție, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 98/34/CE.

(14) Respectivele standarde armonizate ar trebui să constituie instrumentele adecvate pentru evaluarea armonizată a performanței legate de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție. Standardele armonizate ar trebui să fie stabilite pe baza unor mandate adoptate de către Comisie, referitoare la familiile relevante de produse de construcție, în conformitate cu articolul 6 din Directiva 98/34/CE. Comisia ar trebui să ia măsuri vizând extinderea gamei de produse acoperite de standarde armonizate.

Justificare

Standardele armonizate sunt instrumentul cel mai eficient și adecvat pentru fabricanții de pe piața produselor de construcție.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Considerentul 14a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(14a) Este necesar ca organismele reprezentative ale principalelor profesii care participă la proiectarea, fabricarea și comercializarea produselor pentru construcții să adere la organismele tehnice europene pentru a garanta că funcționează într-un mod echitabil și în condiții de transparență și a asigura eficiența pieței.

Justificare

Este, de asemenea, important ca organismele reprezentative (organizațiile profesionale) să adere la principiile regulamentului și să permită libera concurență între produsele de construcție, într-un mod similar celui în care procedează fabricanții.

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Considerentul 14b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(14b) Pentru a asigura înțelegerea informațiilor furnizate de fabricant, declarația de performanță ar trebui întocmită în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru în care produsul este introdus pe piață. Dacă un stat membru are mai multe limbi oficiale, alegerea limbii folosite pentru redactarea declarației de performanță ar trebui făcută cu acordul beneficiarului.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Considerentul 16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(16) Pentru a permite fabricanților și importatorilor de produse de construcție să stabilească o declarație de performanță pentru produse de construcție care nu sunt acoperite de un standard armonizat este necesar să se prevadă o evaluare tehnică europeană.

(16) Pentru a permite fabricanților și importatorilor de produse de construcție să stabilească o declarație de performanță pentru produse de construcție care nu sunt acoperite complet sau nu sunt acoperite de un standard armonizat este necesar să se prevadă o evaluare tehnică europeană.

Justificare

ETE nu ar trebui efectuată pentru un produs care este acoperit în totalitate de un standard armonizat. Totuși, ETE va putea completa un standard armonizat existent astfel încât să permită luarea în considerare a caracteristicilor care nu sunt acoperite de un standard armonizat.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) Pentru ca fabricantul și importatorul să beneficieze de o flexibilitate crescută în evaluarea performanței produsului de construcție pe care intenționează să-l introducă pe piață, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a solicita o evaluare tehnică europeană și în cazul în care produsul este acoperit de un standard armonizat.

eliminat

Justificare

Pentru a evita marcajul CE cu două viteze, care ar complica sistemul și ar risca să aibă un impact negativ asupra credibilității mărcii CE, ar trebui să se limiteze accesul la evaluarea tehnică europeană numai la produsele inovatoare.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Considerentul 19

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(19) Stabilirea unor proiecte de DEE și eliberarea de evaluări tehnice europene ar trebui să fie încredințate unor organisme de evaluare tehnică (OET) desemnate de către statele membre. Pentru a se asigura că OET-urile posedă competența necesară pentru efectuarea acestor sarcini, condițiile necesare desemnării lor ar trebui să fie fixate la nivel comunitar. Prin urmare, este de asemenea necesar să se prevadă evaluări periodice ale OET-urilor cu ajutorul OET-urilor din alte state membre.

(19) Stabilirea unor DEE și eliberarea de evaluări tehnice europene ar trebui să fie încredințate unor organisme de evaluare tehnică (OET) desemnate de către statele membre. Pentru a se asigura că OET-urile posedă competența necesară pentru efectuarea acestor sarcini, condițiile necesare desemnării lor ar trebui să fie fixate la nivel comunitar. Prin urmare, este de asemenea necesar să se prevadă evaluări periodice ale OET-urilor cu ajutorul OET-urilor din alte state membre.

Justificare

Ze względu na jednoznaczny podział obowiązków i kompetencji ostateczny za dokument EDO powinny być odpowiedzialne wyłącznie kompetentne jednostki ds. oceny technicznej działające wspólnie w europejskiej organizacji jednostek ds. oceny technicznej. Rozróżnienie pomiędzy wzorem (projektem) EDO, za który odpowiedzialność ponosi europejska organizacja jednostek ds. oceny technicznej a ostatecznym dokumentem EDO, za który odpowiedzialność należy do Komisji (patrz Załącznik 2, Point 2.7) budzi wątpliwości kto ostatecznie będzie odpowiedzialny za ewentualna nieodpowiedniość wyrobu objętego EOT na podstawie EDO.

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Considerentul 20

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(20) OET-urile ar trebui să creeze o organizație care să coordoneze procedurile de stabilire a proiectelor de DEE și eliberare de evaluări tehnice europene.

(20) OET-urile ar trebui să creeze o organizație care să coordoneze și să garanteze transparența procedurilor de stabilire a DEE și eliberare de evaluări tehnice europene. Aceasta ar trebui să garanteze, în principal, că fabricanții sunt bine informați și, după caz, că grupurile de lucru constituite de OET-uri audiază un expert științific independent și/sau o organizație profesională desemnată de fabricant.

Justificare

Procedura care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie să fie atât confidențială, cât și transparentă față de fabricant. Acesta trebuie să poată fi informat cu privire la evoluția cererii sale și trebuie să își poată completa dosarul în baza audierii unui expert științific independent și a unei organizații profesionale la alegerea sa.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Considerentul 20a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(20a) Printre caracteristicile esențiale, ar trebui să se distingă caracteristicile pentru care cerințele minime în materie de niveluri sau de clase de performanță sunt determinate de Comisie respectând procedura corespunzătoare de comitologie, care se aplică independent de locul în care produsul este comercializat.

Justificare

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Considerentul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(22) Fabricantul ar trebui să fie îndreptățit să nu întocmească o declarație de performanță referitoare la acele caracteristici esențiale ale produselor de construcție pentru care nu există niciun fel de prevederi, atunci când intenționează să introducă produsul pe piață.

eliminat

Justificare

Este necesar ca orice produs căruia i se aplică o specificație tehnică armonizată (standard armonizat sau evaluare tehnică europeană) să poarte un marcaj CE.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Considerentul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23) Atunci când nu există nici un fel de cerințe cu privire la caracteristicile esențiale ale produselor de construcție acolo unde fabricantul intenționează să introducă produsul pe piață, fabricantul ar trebui să fie autorizat să introducă respectivul produs pe piață fără declarație de performanță.

eliminat

Justificare

Formulare identică cu cea din considerentul 22. Aceeași justificare pentru eliminarea textului.

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Considerentul 28

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(28) Prin aplicare sau dispunerea aplicării marcajului CE pe un produs de construcție, fabricantul ar trebui să își asume responsabilitatea pentru conformitatea respectivului produs cu performanța sa declarată.

(28) Prin aplicare sau dispunerea aplicării marcajului CE pe un produs de construcție, fabricantul, reprezentantul autorizat sau importatorul ar trebui să își asume responsabilitatea pentru conformitatea respectivului produs cu performanța sa declarată.

Justificare

This is intended to clarify the responsibilities for the manufacturer, authorised representative and importer. The authorised representative is established within the Community and acts on behalf of the manufacturer. The authorized representative is (not “should” be) as much responsible for the conformity of the product as the manufacturer. Whereas the importer does not represent the manufacturer, it places the product on the Community market and is the only economic operator with an easy access to distributors, consumers and national authorities. The importer must therefore account for the conformity of the product.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Considerentul 29

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(29) Marcajul CE ar trebui să fie aplicat pe toate produsele de construcție pentru care fabricantul a stabilit o declarație de performanță în conformitate cu prezentul regulament. Dacă nu a fost stabilită nicio declarație de performanță, marcajul CE nu ar trebui să fie aplicat.

(29) Marcajul CE ar trebui să fie aplicat pe toate produsele de construcție pentru care fabricantul a stabilit o declarație de performanță în conformitate cu prezentul regulament.

Justificare

Este necesar ca orice produs căruia i se aplică o specificație tehnică armonizată (standard armonizat sau evaluare tehnică europeană) să poarte un marcaj CE.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Considerentul 30

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(30) Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj care atestă conformitatea produsului de construcție cu performanța declarată și cu cerințele aplicabile. În consecință, produsele de construcție pe care figurează acesta nu trebuie să fie supuse niciunui alt marcaj impus de către statele membre, nici de către organismele publice sau de către organismele private care acționează în calitate de întreprinderi publice, sau care acționează în calitate de organisme publice datorită poziției lor de monopol sau datorită unui mandat public, atunci când dispozițiile referitoare la utilizarea respectivă în statul membru interesat corespund cu performanța declarată.

(30) Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj de conformitate al produsului de construcție cu performanța declarată și cu cerințele legislației comunitare de armonizare aplicabile. Cu toate acestea, pot fi utilizate și alte marcaje, cu condiția ca acestea să contribuie la îmbunătățirea protecției consumatorilor de produse de construcție și nu sunt prevăzute de legislația comunitară de armonizare.

Justificare

În așteptarea unei propuneri din partea Comisiei care să permită o consolidare a marcajului CE, ar trebui să se păstreze formularea de compromis aprobată de Parlamentul European și de Consiliu cu ocazia adoptării „Pachetului Bunuri”.

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Considerentul 33a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(33a) Pentru a permite un control eficient al pieței și a garanta un înalt nivel de protecție a consumatorilor, este important ca procedurile simplificate care fac posibilă declararea unui anumit nivel sau a unei anumite clase de performanță fără efectuarea de teste sau fără teste complementare să nu se aplice importatorilor care introduc pe piață un produs sub numele sau sub marca lor sau care modifică un produs de construcție deja introdus pe piață, în așa fel încât conformitatea cu performanța declarată poate fi afectată. Prezenta dispoziție privește utilizarea rezultatelor stabile din testările anterioare sau a altor date existente, precum și utilizarea rezultatelor obținute de terți în urma unor testări. Aceasta privește totodată procedura simplificată aplicabilă microîntreprinderilor.

Justificare

Clarificarea amendamentului 13 (proiect de raport), pentru a evita o interpretare greșită a textului. Scopul exclusiv al acestui amendament este acela de a evita riscurile de utilizare defectuoasă a documentației tehnice specifice în scopul eludării deliberate a legislației europene în materie de marcaj CE și de a garanta fiabilitatea performanței produselor introduse pe piață.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Considerentul 35

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(35) Este important să se asigure accesibilitatea regulilor tehnice naționale, astfel încât întreprinderile și, în special IMM-urile să poată aduna informații fiabile și exacte cu privire la legislația în vigoare în statul membru în care intenționează să își comercializeze produsele. Punctele de infirmare despre produs, instituite prin Regulamentul (CE) nr. ... al Parlamentului European și al Consiliului din [...2008] de stabilire a procedurile referitoare la aplicarea anumitor norme tehnice naționale la produsele comercializate legal într-un alt stat membru și de abrogare a Deciziei 3052/95/CE ar trebui deci să furnizeze informații privind normele aplicabile încorporării, asamblării sau instalării unui tip specific de produs de construcție.

(35) Este important să se asigure accesibilitatea regulilor tehnice naționale, astfel încât întreprinderile și, în special IMM-urile să poată aduna informații fiabile și exacte cu privire la legislația în vigoare în statul membru în care intenționează să își comercializeze produsele. Punctele de infirmare despre produs, instituite prin Regulamentul (CE) nr. ... al Parlamentului European și al Consiliului din [...2008] de stabilire a procedurile referitoare la aplicarea anumitor norme tehnice naționale la produsele comercializate legal într-un alt stat membru și de abrogare a Deciziei 3052/95/CE ar trebui deci să furnizeze informații privind normele aplicabile încorporării, asamblării sau instalării unui tip specific de produs de construcție. Acestea ar trebui, de asemenea, să poată furniza oricărui fabricant toate informațiile referitoare la căile de atac disponibile în caz de contestare a condițiilor de acces al unuia sau mai multor produse ale fabricantului la marcajul CE, în special căile de atac adecvate împotriva deciziilor luate în urma evaluării.

Justificare

Punctele de informare despre produs oferă un serviciu de informare fabricanților de produse de construcție care doresc să aibă acces la marcajul CE. Această informare trebuie să privească în principal posibilitățile de atac oferite fabricanților în cazul în care aceștia doresc să conteste deciziile adoptate în cadrul procedurii de acces la marcajul CE.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Considerentul 42a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

 

 

(42a) Mandatele actuale de stabilire a standardelor europene armonizate ar trebui luate în considerare. Comitetul European de Standardizare (CEN) este solicitat să elaboreze standarde pentru clarificarea cerinței de bază nr. 7 „Utilizarea sustenabilă a resurselor naturale”.

 

 

 

 

 

 

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Considerentul 43a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(43a) Comisia și statele membre ar trebui, în colaborare cu părțile implicate, să lanseze campanii de informare a sectorului construcțiilor, în special a operatorilor economici și a utilizatorilor, cu privire la stabilirea unui limbaj tehnic comun, distribuirea responsabilităților între operatorii economici individuali, aplicarea marcajului CE pe produsele de construcție, revizuirea cerințelor de bază pentru lucrări și a sistemelor de evaluare și verificare a constanței performanței.

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Considerentul 43b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(43b) În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului o propunere de revizuire a sistemului european de standardizare pentru a spori transparența sistemului în general, în special pentru a garanta participarea echilibrată a părților implicate în comitetele tehnice ale organismelor europene de standardizare și pentru a preveni conflictele de interese între acestea. În același timp ar trebui luate măsuri pentru accelerarea adoptării standardelor europene și pentru traducerea acestora în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, în special traducerea orientărilor pentru IMM-uri.

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Considerentul 43c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(43c) Cerința de bază pentru lucrări nr. 7 „Utilizarea sustenabilă a resurselor naturale” ar trebui să țină seama de caracterul reciclabil al lucrărilor de construcție, a materialelor și părților lor componente după demolare, de durabilitatea lucrărilor de construcții și utilizarea unor materii prime și secundare ecologice pentru lucrările de construcție.

 

 

 

 

 

 

Justificare

Completează amendamentul respectiv, referitor la Anexa I punctul 7. În principiu, cerința de bază nr. 7, „Sustenabilitatea” (Anexa I) poate fi susținută. Atâta vreme cât nu sunt disponibile standarde europene care să demonstreze cum pot fi respectate cerințele detaliate (în prezent standardele respective se află în curs de elaborare la CEN – Comitetul European de Standardizare), ar trebui introdusă în considerente lista propusă cu cerințele detaliate. În această privință, ar trebui luată în considerare competența CEN, așa cum este stabilită la considerentul 13, ca organism competent pentru a adopta standardele armonizate.

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Prezentul regulament stabilește dispoziții privind modul de exprimare a performanței produselor de construcție referitor la caracteristicile lor esențiale și la utilizarea marcajului CE aplicat pe respectivele produse.

Prezentul regulament stabilește condițiile de comercializare a produselor de construcție adoptând dispoziții privind modul de exprimare a performanței produselor de construcție referitor la caracteristicile lor esențiale și la utilizarea marcajului CE aplicat pe respectivele produse.

Justificare

Amendamentul clarifică faptul că prezentul regulament nu se referă decât la condițiile de comercializare a produselor pentru construcții, și nu la instalarea, asamblarea și încorporarea produselor de construcție în lucrări.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a. „produs neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat” înseamnă un produs de construcție ale cărui caracteristici esențiale și performanță nu pot fi evaluate în întregime în conformitate cu un standard armonizat existent, deoarece, printre altele:

 

(a) produsul nu intră în domeniul de aplicare al niciunui standard armonizat existent;

 

(b) produsul nu respectă una sau mai multe definiții tehnice ale caracteristicilor incluse în oricare astfel de standard armonizat;

 

(c) una sau mai multe caracteristici esențiale ale produsului nu sunt acoperite în mod corespunzător de niciun astfel de standard armonizat; sau

 

(d) una sau mai multe metode de testare necesare pentru evaluarea performanței produsului lipsesc sau nu se pot aplica.

Justificare

Această definiție este necesară pentru a clarifica pentru ce produse poate fi solicitată o evaluare tehnică europeană. În această definiție vor fi incluse în special produse inovatoare.

Amendamentul  26

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. „caracteristici esențiale” înseamnă acele caracteristici ale produsului de construcție care se referă la cerințele fundamentale aplicate lucrărilor;

3. „caracteristici esențiale” înseamnă acele caracteristici ale produsului de construcție care se referă la cerințele fundamentale aplicate lucrărilor stabilite în anexa I. Dintre aceste caracteristici esențiale menționate în specificațiile tehnice armonizate, se face o distincție între:

 

(a) caracteristicile care există în locul în care fabricantul sau importatorul intenționează să introducă produsul pe piață;

 

 

(b) caracteristicile care trebuie notificate indiferent de locul în care produsul este introdus pe piață și pentru care cerințele minime sunt stabilite în termeni de niveluri sau de clasă de performanță, pentru fiecare familie de produse enumerată în anexa IV tabelul 1, și în funcție de tipul aplicației, de către organismele europene de standardizare, cu acordul Comisiei și al Comitetului permanent pentru construcții.

 

 

Dacă este cazul, pentru fiecare familie de produse menționată în anexa IV tabelul 1, caracteristicile menționate la litera (b) de la prezentul punct sunt stabilite de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 51 alineatul (2); acestea privesc, printre altele, chestiuni de interes general cum ar fi mediul, siguranța și evaluarea unor posibile riscuri la adresa sănătății pe durata întregului ciclu de viață al produsului de construcție.

 

Justificare

Amendamentul  27

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3a. „performanța produsului de construcție” înseamnă performanța referitoare la diferite caracteristici esențiale ale produsului exprimate prin intermediul valorii sale, nivelului său, categoriei sale și valorilor sale limită sau prin intermediul unei descrieri;

Justificare

Prin introducerea acestei definiții se poate conferi claritate și coerență descrierilor utilizate în cadrul declarației de performanță și al marcajului „CE”. Definiția adoptată se bazează pe definiția cuprinsă în documentul de orientare E.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3b. „nivel” se referă la valoarea minimă a performanței unui produs. Nivelul poate avea un caracter tehnic sau normativ și se poate aplica unei singure caracteristici sau poate include o serie de caracteristici.

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3c. „clasă” se referă la scara pe care se situează performanța unui produs, delimitată de o valoare minimă a performanței și o valoare maximă. Clasa poate avea un caracter tehnic sau normativ și se poate aplica unei singure caracteristici sau poate include o serie de caracteristici.

Amendamentul          30

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

4a. „evaluare tehnică europeană” înseamnă o evaluare bazată pe un documentul de evaluare european, rezervat pentru produsele de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat;

Justificare

În cadrul definițiilor este necesară precizarea metodei de obținere a marcajului CE în domeniul nearmonizat.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 4b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

4b. „documentație tehnică specifică” înseamnă documentația care este utilizată pentru procedurile simplificate;

Justificare

În cadrul definițiilor este necesară definirea documentației tehnice specifice pentru a clarifica utilizarea acesteia în procedurile simplificate.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui produs de construcție pentru distribuire, consum sau uz pe piața comunitară în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

5. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui produs de construcție pentru distribuire, consum sau uz pe piața comunitară în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit; aceasta nu se aplică:

 

(a) niciunui produs transformat pe un șantier de către utilizatori pentru uzul propriu în cadrul activității lor profesionale;

 

(b) niciunui produs fabricat pe și/sau în afara șantierului și încorporate de fabricant într-o lucrare, fără a fi introduse pe piață.

Justificare

Clarificarea amendamentului 17 în ceea ce privește litera (b).

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

7. „fabricant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs de construcție sau dispune fabricarea unui astfel de produs, sub numele său sau sub marca sa;

7. „fabricant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs de construcție sau dispune fabricarea unui astfel de produs și îl comercializează sub numele său sau sub marca sa;

Justificare

Definiția fabricantului trebuie aliniată la noul cadru juridic (Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului). Este cât se poate de important să se precizeze faptul că o societate care fabrică și comercializează produse este un fabricant, în timp ce o societate care fabrică ȘI instalează produsele sale NU este un fabricant.

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 11a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

11a. „utilizator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică responsabilă cu încorporarea în condiții de siguranță a unui produs de construcție în lucrările de construcție;

Justificare

În cadrul definițiilor este necesară definirea utilizatorilor care pot fi proiectanți (arhitecți, ingineri constructori) sau antreprenori din domeniul construcțiilor.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 12a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

12a. „organism de evaluare tehnică” înseamnă un organism desemnat de un stat membru să participe la elaborarea documentelor de evaluare europene și să evalueze performanța caracteristicilor esențiale ale produselor de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat, din categoriile de produse enumerate în anexa IV;

Justificare

Organismele de evaluare tehnică vor participa la elaborarea DEE, vor efectua evaluări și vor emite evaluări tehnice europene pentru produse neacoperite de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  36

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

13. „document de evaluare european” înseamnă un document adoptat de către organizația organismelor de evaluare tehnică;

13. „document de evaluare european” înseamnă un document adoptat de către organizația organismelor de evaluare tehnică în vederea emiterii unei evaluări tehnice europene și care privește un produs neacoperit sau neacoperit în totalitate de un standard armonizat;

Justificare

Documentul de evaluare european este un document pe baza căruia se realizează evaluarea tehnică europeană.

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 14a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

14a. „organism notificat” înseamnă laboratorul sau organismul de control sau de certificare notificat de statul membru pentru a executa sarcini legate de evaluarea și verificarea caracterului constant al performanței produselor de construcție.

Justificare

Spre deosebire de noul cadru legislativ, sfera de acțiune a organismelor notificate, menționată în articolul 19 din directivă, se referă la „Evaluarea performanței și la verificarea caracterului constant al acesteia”.

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 14b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

14b. „autoritate de notificare” înseamnă un organism desemnat de un stat membru să stabilească și să aplice procedurile necesare pentru evaluarea și notificarea organismelor notificate în conformitate cu articolul 30;

Justificare

Autoritățile de notificare reprezintă subiectul articolelor 30, 31 și 32 din capitolul VII.

Amendamentul  39

Propunere de regulament

Articolul 2 - punctele 5-16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui produs de construcție pentru distribuire, consum sau uz pe piața comunitară în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

4a. „standard armonizat” înseamnă un standard adoptat de unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE, pe baza unei cereri din partea Comisiei, în conformitate cu articolul 6 din respectiva directivă;

6. „introducere pe piață” înseamnă prima punere la dispoziție a unui produs pe piața comunitară;

4b. „document de evaluare european” înseamnă un document adoptat de către organizația organismelor de evaluare tehnică;

7. „fabricant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs de construcție sau dispune fabricarea unui astfel de produs, sub numele său sau sub marca sa;

4c. „operatori economici” înseamnă producătorul, importatorul, distribuitorul și reprezentantul autorizat;

8. „distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, altul decât fabricantul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață un produs de construcție ;

4d. „fabricant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs de construcție sau dispune fabricarea unui astfel de produs, sub numele său sau sub marca sa;

9. „importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică rezidentă în Comunitate, care introduce pe piața comunitară un produs de construcție dintr-o țară terță;

4e. „importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică rezidentă în Comunitate, care introduce pe piața comunitară un produs de construcție dintr-o țară terță;

10. „operatori economici” înseamnă producătorul, importatorul, distribuitorul și reprezentantul autorizat;

4f. „distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, altul decât fabricantul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață un produs de construcție ;

11. „reprezentantul autorizat” înseamnă orice persoană fizică sau juridică rezidentă în Comunitate care a primit un mandat din partea fabricantului pentru a efectua sarcini specifice în numele acestuia;

4g. „reprezentantul autorizat” înseamnă orice persoană fizică sau juridică rezidentă în Comunitate care a primit un mandat din partea fabricantului pentru a efectua sarcini specifice în numele acestuia;

12. „standard armonizat” înseamnă un standard adoptat de unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE, pe baza unei cereri din partea Comisiei, în conformitate cu articolul 6 din respectiva directivă;

4h. „punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui produs de construcție pentru distribuire, consum sau uz pe piața comunitară în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

13. document de evaluare european” înseamnă un document adoptat de către organizația organismelor de evaluare tehnică;

4i. „introducere pe piață” înseamnă prima punere la dispoziție a unui produs pe piața comunitară;

14. „acreditarea” are semnificația care i s-a atribuit prin Regulamentul (CE) nr. […];

 

15. „retragere” înseamnă orice măsură care are scopul de a împiedica punerea la dispoziție pe piață a unui produs de construcție în cadrul lanțului de aprovizionare;

4j. „retragere” înseamnă orice măsură care are scopul de a împiedica punerea la dispoziție pe piață a unui produs de construcție în cadrul lanțului de aprovizionare;

16. „returnare” înseamnă orice măsură care are ca scop returnarea unui produs de construcție care a fost deja pus la dispoziție pe piață;

4k. „returnare” înseamnă orice măsură care are ca scop returnarea unui produs de construcție care a fost deja pus la dispoziție pe piață;

 

4l. „acreditarea” are semnificația care i s-a atribuit prin Regulamentul (CE) nr. […];

Justificare

Reordonarea definițiilor într-o secvență logică. După definirea produsului de construcție, a lucrărilor și a caracteristicilor esențiale ar trebui definite specificațiile tehnice armonizate (inclusiv un standard armonizat și un DEE, urmând apoi să se definească operatorii economici (un fabricant, un importator, un distribuitor și un reprezentant autorizat). Ar trebui să urmeze definiția conceptelor de punere la dispoziție pe piață, introducere pe piață, retragere și returnare.

Amendamentul  40

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 18

Textul propus de Comisie

Amendamentul

18. „controlul producției în fabrică” înseamnă controlul intern permanent al producției efectuat într-o uzină;

18. „controlul producției în fabrică” înseamnă controlul intern permanent al producției de către fabricant, care garantează că fabricarea produsului de construcție și produsul fabricat respectă specificațiile tehnice;

Justificare

Clarificare a textului.

Amendamentul  41

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 20a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

20a. „kit” se referă la un ansamblu de cel puțin două componente separate care trebuie asamblate pentru a fi instalate cu titlu permanent în lucrări (cu alte cuvinte, pentru a deveni un „sistem asamblat”).

Amendamentul  42

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Atunci când introduce un produs de construcție pe piață, fabricantul sau importatorul întocmește o declarație de performanță dacă următoarele condiții sunt îndeplinite:

(1) Atunci când introduce un produs de construcție pe piață, fabricantul sau importatorul întocmește o declarație de performanță dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a) produsul de construcție este acoperit de un standard armonizat sau a făcut obiectul unei evaluări tehnice europene; precum și că

(a) produsul de construcție este acoperit de un standard armonizat;

(b) cerințele referitoare la caracteristicile esențiale ale respectivului produs există la locul în care fabricantul sau importatorul intenționează să introducă pe piață produsul.

(b) produsul de construcție a făcut obiectul unei evaluări tehnice europene.

Fabricantul sau importatorul pot stabili o declarație de performanță atunci când cerințele la care se face referință la punctul (b) nu există.

 

Justificare

Credibilitatea marcajului CE impune ca orice produs căruia i se aplică o specificație tehnică armonizată (standard armonizat sau evaluare tehnică europeană) să dispună de un marcaj CE.

Amendamentul  43

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Declarația de performanță la care se face referire în paragraful 1 acoperă cel puțin caracteristicile principale pentru care există cerințe la alineatul 1 punctul b).

eliminat

Amendamentul  44

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Declarația de performanță exprimă performanța produselor de construcție în ceea ce privește caracteristicile lor esențiale, conform specificațiilor tehnice armonizate relevante.

(1) Declarația de performanță exprimă performanța produselor de construcție în ceea ce privește cele două tipuri de caracteristici esențiale ale acestora, definite la articolul 2 alineatul (3), conform specificațiilor tehnice armonizate relevante.

Justificare

În cazul evaluărilor tehnice europene, specificația tehnică constituie documentul de evaluare european și nu evaluarea tehnică europeană. Totuși, documentul de evaluare european nu reprezintă decât baza evaluării, în timp ce rezultatele evaluării, care vor fi cuprinse în declarația de performanță, nu pot fi găsite decât în evaluarea tehnică europeană. Prin urmare, la aceasta din urmă este necesar să se facă referire, și nu la documentul de evaluare european.

Amendamentul  45

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b) lista caracteristicilor esențiale ale produsului de construcție pentru care se declară performanța și nivelurile sau clasele respectivei performanțe;

(b) lista completă a caracteristicilor esențiale care a fost determinată în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate. Pentru fiecare caracteristică esențială a unui produs, fabricantul declară o valoare, un nivel sau o clasă de performanță. În cazul în care caracteristica respectivă nu face obiectul niciunei cerințe în statul membru în care produsul este introdus pe piață, fabricantul marchează produsul drept NSP („nu a fost stabilită nicio performanță”);

Justificare

The declaration of performance should be a comprehensive document, which gives data on similar products in a way that is comparable and helpful for users. This should include the option for a manufacturer to declare 'no performance determined' for any of the essential characteristics, so that manufacturers are not obliged to do unnecessary testing for characteristics that are not required by the user. The declaration of performance should be a comprehensive document, which gives data on similar products in a way that is comparable and helpful for users. This should include the option for a manufacturer to declare 'no performance determined' for any of the essential characteristics, so that manufacturers are not obliged to do unnecessary testing for characteristics that are not required by the user.

Amendamentul  46

Propunere de regulament

Articolul 5 - alineatul 2 - litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) numărul de referință al standardului armonizat, al documentului de evaluare european sau al documentației tehnice specifice care au fost utilizate pentru evaluarea fiecărei caracteristici esențiale.

(c) titlul și numărul de referință al standardului armonizat, al documentului de evaluare european sau al documentației tehnice specifice care au fost utilizate pentru evaluarea fiecărei caracteristici esențiale.

Amendamentul  47

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2 – litera ca (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ca) utilizarea generică preconizată stabilită în specificația tehnică armonizată corespunzătoare;

Amendamentul  48

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2 – litera cb (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(cb) detalii privind procedura folosită pentru evaluarea și verificarea constanței performanței; dacă sistemul aplicabil de evaluare a performanței a fost înlocuit cu procedura simplificată menționată la articolul 27 sau 28, fabricantul face următoarea declarație: „DTS - Procedură simplificată”;

Justificare

Pentru a clarifica semnificația performanțelor declarate și pentru a garanta o informare corespunzătoare a consumatorilor, este important ca declarația de performanță să specifice sistemul utilizat pentru efectuarea evaluării performanțelor produsului.

Amendamentul  49

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2 – litera cc (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(cc) informații privind substanțele periculoase din produsul de construcție, astfel cum este menționat în anexa IIIa, precum și detalii privind substanțele periculoase care urmează să fie declarate în conformitate cu alte norme de armonizare comunitare;

Justificare

Menționarea titlului standardului armonizat precum și menționarea utilizării preconizate a produsului reprezintă informații importante pentru utilizatorii produselor de construcție. Ambele informații sunt cunoscute producătorului și ar trebui menționate pentru a contribui la utilizarea sigură a produsului. Pentru utilizatorii produselor de construcție este important să li se furnizeze toate informațiile privitoare la produsul respectiv într-un mod cât mai transparent și mai complet. Scopul ar trebui să fie reunirea în declarația de performanță a tuturor informațiilor cunoscute producătorului, inclusiv informațiile privind substanțele periculoase.

Amendamentul  50

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) O copie a declarației de performanță este furnizată împreună cu fiecare produs care este pus la dispoziție pe piață.

(1) O copie a declarației de performanță a fiecărui produs pus la dispoziție pe piață este furnizată în format hârtie sau transmisă folosind mijloace electronice.

Justificare

Prezentul regulament ar trebui să includă posibilitatea recurgerii la mijloacele electronice, deja folosite în anumite sectoare și care funcționează.

Amendamentul  51

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Copia declarației de performanță nu poate fi furnizată în mod electronic decât cu acordul special al destinatarului.

(2) La solicitarea destinatarului, producătorul transmite copia declarației de performanță în format hârtie.

Amendamentul  52

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Declarația de performanță este întocmită conform modelului prezentat în anexa III.

(4) Declarația de performanță este întocmită conform modelului prezentat în anexa III în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care produsul este introdus pe piață.

Justificare

Utilizatorii produselor de construcție trebuie să poată dispune de declarația de performanță într-o limbă pe care o înțeleg.

Amendamentul  53

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Marcajul CE este aplicat doar pe acele produse de construcție, pentru care fabricantul a întocmit o declarație de performanță în conformitate cu articolele 4, 5 și 6.

(1) Marcajul CE este aplicat pe acele produse de construcție, pentru care fabricantul a întocmit o declarație de performanță în conformitate cu articolele 4, 5 și 6. În absența unei declarații de performanță, marcajul CE nu poate fi aplicat.

Dacă o declarație de performanță nu a fost întocmită de către fabricant conform articolelor 4, 5 și 6, marcajul CE nu poate fi aplicat pe produsele de construcție.

Dacă o declarație de performanță nu a fost întocmită de către fabricant conform articolelor 4, 5 și 6, marcajul CE nu poate fi aplicat pe produsele de construcție.

Prin aplicare sau dispunerea aplicării marcajului CE pe un produs de construcție, fabricantul își asumă responsabilitatea pentru conformitatea respectivului produs de construcție cu performanța sa declarată.

Prin aplicare sau dispunerea aplicării marcajului CE pe un produs de construcție, fabricantul sau, dacă este cazul, importatorul, își asumă responsabilitatea pentru conformitatea respectivului produs de construcție cu performanța sa declarată, precum și pentru conformitatea produsului cu normele de armonizare comunitare.

 

 

Justificare

Este necesar ca orice produs căruia i se aplică o specificație tehnică armonizată să dispună de un marcaj CE. Amendamentul primului paragraf clarifică textul. În plus, conform „pachetului bunuri” adoptat de Parlament și de Consiliu, ar trebui ca și importatorii să fie responsabili cu privire la marcajul CE.

Amendamentul  54

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Marcajul CE este singurul marcaj care atestă conformitatea produsului de construcție cu performanța declarată.

(2) Marcajul CE este singurul marcaj care atestă conformitatea produsului de construcție cu performanța declarată în conformitate cu legislația comunitară de armonizare.

Statele membre se abțin de la adoptarea de măsuri naționale sau retrag orice trimitere la un marcaj de conformitate altul decât marcajul CE.

 

Justificare

În așteptarea unei inițiative a Comisiei care să permită o consolidare a marcajului CE, este bine să se păstreze formularea de compromis privind mărcile naționale aprobată de Parlamentul European și Consiliu în „pachetul bunuri”.

Amendamentul  55

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Marcajul CE este urmat de ultimele două cifre ale anului aplicării, de numele sau marca distinctivă a fabricantului, de codul de identificare unic al produsului de construcție și de numărul declarației de performanță.

(3) Marcajul CE este urmat de ultimele două cifre ale anului aplicării, de numele sau marca distinctivă a fabricantului și de codul de identificare unic al produsului de construcție.

Justificare

Sistemul propus, care implică includerea unei mărci distinctive unice și a declarației de performanță pentru fiecare produs, este, pentru numeroase sectoare industriale, impracticabil din cauza numărului foarte mare de produse. Este indicat să se mențină descrierile alfanumerice utilizate în prezent în anumite sectoare industriale.

Amendamentul  56

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Statele membre se bazează pe mecanismele existente pentru a asigura aplicarea corectă a regimului aplicabil marcajului CE și iau măsurile adecvate în caz de utilizare abuzivă a marcajului. Statele membre prevăd, de asemenea, sancțiuni pentru încălcări, inclusiv sancțiuni penale pentru încălcările grave. Aceste sancțiuni sunt proporționale cu gravitatea încălcării.

Justificare

Aceasta este în conformitate cu Decizia 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru comun pentru comercializarea produselor.

Amendamentul  57

Propunere de regulament

Articolul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Fiecare stat membru se asigură ca Punctele de informare despre produs stabilite conform Regulamentului (CE) nr. … furnizează, de asemenea, și informații cu privire la orice norme tehnice sau dispoziții reglementative aplicabile încorporării, asamblării sau instalării unui tip specific de produs de construcție pe teritoriul statului membru respectiv.

Fiecare stat membru se asigură ca punctele de informare despre produs stabilite conform Regulamentului (CE) nr. … furnizează de asemenea, folosind termeni transparenți și ușor de înțeles, și informații cu privire la:

 

(a) orice norme tehnice sau dispoziții de reglementare aplicabile încorporării, asamblării sau instalării unui tip specific de produs de construcție pe teritoriul statului membru respectiv;

 

(b) dacă este cazul, căile de atac pe care toți fabricanții le au la dispoziție pentru contestarea condițiilor de acces al unuia sau mai multor produse ale acestora la marcajul CE, în special căile de atac adecvate împotriva deciziilor luate în urma evaluării.

 

 

Justificare

Punctele de informare despre produs oferă un serviciu de informare fabricanților de produse de construcție care doresc să obțină marcajul CE. Această informare trebuie să privească în principal obligațiile fabricanților în ceea ce privește în special cerințele teritoriale esențiale, precum și posibilitățile de atac oferite fabricanților în caz de contestare a deciziilor adoptate în cadrul procedurii de acces la marcajul CE.

Amendamentul  58

Propunere de regulament

Articolul 9 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Punctele de informare despre produs sunt independente de orice organism sau organizație implicată în procedura de acces la marcajul CE. Orientările privind rolul și responsabilitatea punctelor de contact sunt elaborate de către Comisie și adoptate de către Comitetul permanent pentru construcții, menționat la articolul 51 alineatul (1).

Justificare

Pentru a evita orice conflict de interese, punctele de informare despre produs trebuie să fie independente de orice organism sau organizație implicată în procedura de acces la marcajul CE.

Amendamentul  59

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Înainte de a pune la dispoziție un produs de construcție pe piață, distribuitorii se asigură că produsul poartă marcajul CE necesar și că este însoțit de documentele necesare conform prezentului regulament și de instrucțiunile și informațiile privind siguranța, redactate într-o limbă ușor inteligibilă de către utilizatorii din statul membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, și că fabricantul și importatorul au respectat cerințele prevăzute, respectiv, în articolul 10 alineatul (4) și alineatul (5), precum și în articolul 12 alineatul (3).

(2) Înainte de a pune la dispoziție un produs de construcție pe piață, distribuitorii se asigură că produsul poartă marcajul CE necesar și că este însoțit de documentele necesare conform prezentului regulament, redactate în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care produsul este pus la dispoziție pe piață, și că fabricantul și importatorul au respectat cerințele prevăzute, respectiv, în articolul 10 alineatul (4) și alineatul (5), precum și în articolul 12 alineatul (3).

Justificare

Utilizatorii produselor de construcție trebuie să poată dispune de declarația de performanță într-o limbă pe care o înțeleg.

Amendamentul  60

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Standardele armonizate sunt stabilite de organismele europene de standardizare cuprinse în anexa I la Directiva 98/34/CE, pe baza mandatelor adoptate de către Comisie în conformitate cu articolul 6 din respectiva directivă.

(1) Standardele armonizate sunt stabilite de organismele europene de standardizare cuprinse în anexa I la Directiva 98/34/CE, pe baza cererilor prezentate de către Comisie în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) prima liniuță din respectiva directivă și de Comitetul permanent pentru construcții în conformitate cu articolul 5 alineatul (1).

 

Organismele europene de standardizare garantează în această privință că nicio categorie de actori dintr-un sector specific nu reprezintă mai mult de 25% din participanții din cadrul unei comisii tehnice sau al unui grup de lucru. În cazul în care una sau mai multe categorii de actori nu poate participa sau alege să nu participe la grupul de lucru, această cerință poate fi reevaluată proporțional cu participanții efectivi.

Justificare

Clarificarea amendamentului 31 (proiect de raport).

Amendamentul  61

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Standardele armonizate definesc metodele și criteriile de evaluare a performanței produselor de construcție în ceea ce privește caracteristicile lor esențiale.

(2) Standardele armonizate definesc metodele și criteriile de evaluare a performanței și a durabilității produselor de construcție în ceea ce privește caracteristicile lor esențiale.

 

Dacă este cazul, standardele armonizate definesc utilizarea generică preconizată a produselor; de asemenea, acestea furnizează caracteristicile, ale căror cerințe minime sunt stabilite de Comisie în termeni de niveluri sau de clasă de performanță, pentru fiecare familie de produse enumerată în anexa IV tabelul 1, și în funcție de tipul aplicației, în cadrul procedurii de reglementare cu control menționate la articolul 51 alineatul (2).

Justificare

Evaluarea durabilității unui produs de construcție este indispensabilă pentru anumite utilizări și este esențială pentru alegerea adecvată a produsului. Criteriile privind durabilitatea au fost neglijate adesea în prima generație de standarde și ar trebui neapărat luate în considerare în cadrul standardelor armonizate. Standardele armonizate pot fi puse în practică doar atunci când acestea conțin utilizarea prevăzută, precum și nivelurile și clasele de performanță.

Amendamentul  62

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Organismele europene de standardizare asigură o reprezentare echitabilă a organismelor reprezentative ale principalelor profesii care participă la proiectarea, fabricarea și utilizarea produselor pentru construcții.

Justificare

Este, de asemenea, important ca organismele reprezentative (organizațiile profesionale) să adere la principiile regulamentului și să permită libera concurență între produsele de construcție, într-un mod similar celui în care procedează fabricanții.

Amendamentul  63

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) Atunci când un standard armonizat a fost aprobat de un organism european de standardizare, comitetul menționat la articolul 51 alineatul (1) își poate asuma responsabilitatea pentru orice verificări care să garanteze că standardul corespunde cerințelor stabilite în mandatul acordat de Comisie sau de un stat membru.

Justificare

Una din problemele majore ale mandatelor de standardizare este legată de faptul că standardele armonizate de produs nu corespund cu cerințele naționale. Standardele trebuie să le permită fabricanților să declare toate performanțele care sunt reglementate într-un stat membru specific. Comitetul permanent pentru construcții, care reprezintă autoritățile statelor membre, ar trebui să garanteze că toate caracteristicile necesare au fost luate în considerare în mandatul corespunzător.

Amendamentul  64

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. În timp ce clasele de performanță definite în funcție de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție nu sunt stabilite de Comisie, ele pot fi stabilite de organismele europene de standardizare care au în atribuțiuni armonizarea standardelor.

(2) Nivelurile sau clasele de performanță definite în funcție de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție sunt stabilite în cadrul specificațiilor tehnice armonizate, luând în considerare diferențele între diferite tradiții și niveluri de cerințe fundamentale pentru anumite lucrări, precum și diferențele între condițiile climatice, geologice, geografice sau alte condiții relevante, dominante în statele membre.

 

Fabricantul este abilitat să aleagă între opțiunea de a declara valorile individuale de performanță și opțiunea de a declara niveluri sau clase de performanță.

În cazul în care Comisia a stabilit clase de performanță în funcție de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție, organismele europene de standardizare folosesc clasele respective atunci când elaborează standardele armonizate.

În cazul în care Comisia a stabilit niveluri sau clase de performanță în funcție de caracteristicile esențiale ale produselor de construcție, organismele europene de standardizare folosesc clasele respective atunci când elaborează standardele armonizate.

Justificare

Având în vedere că legislațiile naționale în domeniul construcțiilor și tradițiile locale sunt în continuare diferite, este important să se stabilească niveluri și clase armonizate de performanță (tehnică), ca alternativă la declararea valorilor individuale de performanță. Cu toate acestea, statele membre trebuie să înlocuiască sau să-și adapteze nivelurile și clasele existente la sistemele de clasificare din standardele armonizate.

Amendamentul  65

Propunere de regulament

Articolul 18 alineatul 3 paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În ceea ce privește clasele de performanță stabilite de Comisie, organele europene de standardizare fixează condițiile în care se stabilește, fără realizarea vreunui control sau a unui control suplimentar, că un produs dispune de un anumit nivel de performanță pe baza deciziilor aplicabile luate de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 51 alineatul (2).

Justificare

Dat fiind că este vorba de clase de performanță stabilite de Comisie, fixarea condițiilor în care s-a stabilit, fără realizarea vreunui control sau control suplimentar, că un produs dispune de un anumit nivel de performanță, cere o analiză aprofundată a tuturor rezultatelor cunoscute ale controalelor efectuate și a posibilității pentru autoritățile naționale de a le adopta. În consecință, acestea ar trebui să se fondeze pe decizii ale Comisiei luate de comitetul tehnic permanent în cadrul procedurii de comitologie.

Amendamentul  66

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În orice caz, Comisia alege sistemul cel mai puțin oneros care asigură siguranța.

În orice caz, Comisia alege sistemul cel mai puțin oneros care asigură încorporarea în condiții de siguranță a produsului de construcție în lucrările de construcții.

Amendamentul  67

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Sistemul astfel ales este indicat în mandatele de standardizare armonizată și în specificațiile tehnice armonizate.

(3) Sistemul astfel ales și informațiile privind utilizarea sa generică preconizată sunt indicate în mandatele de standardizare armonizată și în specificațiile tehnice armonizate.

Justificare

Pentru a clarifica semnificația performanțelor declarate și pentru a garanta o informare corespunzătoare a consumatorilor, este important ca declarația de performanță să specifice utilizarea prevăzută pentru produs.

Amendamentul  68

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Documentul european de evaluare (DEE) se adoptă de organizația Organismelor de evaluare tehnică menționat la articolul 25, alineatul (1), ca urmare a unei cereri de Evaluare tehnică europeană din partea unui fabricant sau a unui importator, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(1)Pentru produsele de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat, documentul european de evaluare (DEE) se adoptă de organizația Organismelor de evaluare tehnică menționat la articolul 25, alineatul (1), ca urmare a unei cereri de Evaluare tehnică europeană din partea unui fabricant sau a unui importator, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

Justificare

Din motivul de a asigura concordanța cu domeniul de aplicare al documentului de evaluare european, care se limitează la produsele inovatoare, astfel cum sunt definite în prezentul regulament.

Amendamentul  69

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3) Atunci când Comisia consideră că s-a atins un nivel suficient de expertiză tehnică și științifică în raport cu un DEE, ea încredințează organismelor europene de standardizare mandatul de a stabili un standard armonizat pe baza acestui DEE. DEE în cauză devine caduc atunci când standardul armonizat menționat este publicat în Jurnalul Oficial.

Amendamentul  70

Propunere de regulament

Articolul 21 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Evaluarea tehnică europeană (ETE) este emisă de un Organism de evaluare tehnică, pentru orice produs de construcție, la cererea unui fabricant sau importator, pe baza unui DEE, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(1) Pentru produsele de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat, evaluarea tehnică europeană (ETE) este emisă de un Organism de evaluare tehnică, pentru orice produs de construcție, la cererea unui fabricant sau importator, pe baza unui DEE, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

Justificare

Pentru a evita marcajul CE cu două viteze, care ar complica sistemul și ar risca să aibă un impact negativ asupra credibilității mărcii CE, ar trebui să se limiteze accesul la evaluarea tehnică europeană numai la produsele inovatoare.

Amendamentul  71

Propunere de regulament

Articolul 24 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Comisia stabilește proceduri de desfășurare a evaluării, inclusiv proceduri de apel adecvate, depuse împotriva deciziilor luate ca urmare a evaluării.

(2) Comisia stabilește proceduri transparente de desfășurare a evaluării, inclusiv proceduri de apel adecvate și accesibile împotriva deciziilor luate ca urmare a evaluării.

Justificare

Procedura care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie să fie atât confidențială, cât și transparentă față de fabricant.

Amendamentul  72

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – litera ea (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ea) garantează că toate OET-urile au același statut în cadrul organizației OET-urilor.

Justificare

Pentru a garanta transparența procesului decizional în cadrul organizației OET-urilor, toate OET-urile ar trebui să aibă același statut.

Amendamentul  73

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – litera eb (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(eb) garantează transparența procedurilor definite la articolul 19 și în anexa II, precum și consultarea fabricantului în cadrul acestor proceduri.

Justificare

Procedura care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie să fie atât confidențială, cât și transparentă față de fabricant. Fabricantul ar trebui să poată fi consultat și informat cu privire la evoluția cererii sale.

Amendamentul  74

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b) produsul de construcție pe care îl comercializează face parte din același tip de produs cu alt produs de construcție, fabricat de un alt fabricant și testat deja în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării acestui alt produs.

(b) produsul de construcție pe care îl comercializează face parte din același tip de produs cu alt produs de construcție, fabricat de un alt fabricant și testat deja în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când condițiile stabilite în specificația tehnică armonizată sunt îndeplinite și dacă este cazul după verificarea DTS de către organismul de certificare relevant, așa cum se menționează în anexa V, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării acestui alt produs.

Justificare

Pentru mai multă claritate și pentru a permite o mai bună supraveghere a pieței, este bine să se precizeze modalitățile de acces la procedurile simplificate în specificațiile tehnice armonizate.

Amendamentul  75

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) produsul de construcție pe care îl comercializează este un sistem fabricat din componente, pe care îl asamblează în mod corespunzător, conform unor instrucțiuni precise indicate de furnizorul unui astfel de sistem sau de componente, care a testat deja una sau câteva dintre caracteristicile esențiale ale sistemului sau componentei respective, în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării sistemului sau componentei care i-a fost furnizată.

(c) produsul de construcție pe care îl comercializează este un sistem fabricat din componente, pe care îl asamblează în mod corespunzător, conform unor instrucțiuni precise indicate de furnizorul unui astfel de sistem sau de componente, care a testat deja una sau câteva dintre caracteristicile esențiale ale sistemului sau componentei respective, în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când condițiile stabilite în specificația tehnică armonizată sunt îndeplinite și dacă este cazul după verificarea DTS de către organismul de certificare relevant, așa cum se menționează în anexa V, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării sistemului sau componentei care i-a fost furnizată.

Justificare

Această procedură îi permite producătorului să evite costuri și întârzieri inutile utilizând rezultatele obținute de către furnizorul sistemului, sub rezerva măsurilor de precauție stabilite.

Amendamentul  76

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Dacă produsul de construcție, menționat la alineatul (1), aparține unei familii de produse de construcție pentru care sistemul aplicabil evaluării și verificării constanței performanței este reprezentat de sistemul 1 sau 2, astfel cum este menționat în anexa V, DTS va fi verificată de un organism de certificare relevant, astfel cum este menționat în anexa V.

(2) Dacă produsul de construcție, menționat la alineatul (1), aparține unei familii de produse de construcție pentru care sistemul aplicabil evaluării și verificării constanței performanței este reprezentat de sistemul 1, 2 sau 4, astfel cum este menționat în anexa V, DTS va fi verificată de un organism de certificare relevant, astfel cum este menționat în anexa V.

Justificare

Trebuie să fie clar că o documentație tehnică specifică poate înlocui doar evaluarea, și nu verificarea constanței performanței. Din această cauză, și sistemul 4 ar trebui verificat de un organism de certificare relevant, astfel cum este menționat în anexa V.

Amendamentul  77

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Prezentul articol nu se aplică importatorilor care introduc un produs pe piață sub numele lor sau marca lor sau care modifică un produs de construcție deja introdus pe piață în așa fel încât conformitatea cu performanța declarată ar putea fi afectată, în sensul articolului 14.

Justificare

Clarificarea amendamentului 40 (proiect de raport), pentru a evita o interpretare greșită a textului. Scopul exclusiv al acestui amendament este acela de a evita riscurile de utilizare defectuoasă a documentației tehnice specifice în scopul eludării deliberate a legislației europene în materie de marcaj CE și de a garanta fiabilitatea performanței produselor introduse pe piață.

Amendamentul  78

Propunere de regulament

Articolul 27 – Titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Utilizarea documentației tehnice specifice de către microîntreprinderi

Utilizarea documentației tehnice specifice de către microîntreprinderile care fabrică produse de construcție

Amendamentul  79

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Microîntreprinderile pot înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței declarate a produsului de construcție printr-o DTS. DTS demonstrează conformitatea produsului de construcție cu cerințelor aplicabile.

(1) Microîntreprinderile care fabrică produse de construcție pot înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței declarate a produsului de construcție printr-o DTS. DTS demonstrează conformitatea produsului de construcție cu cerințelor aplicabile.

Amendamentul  80

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Dacă produsul de construcție aparține unei familii de produse de construcție pentru care sistemul aplicabil evaluării și verificării constanței performanței este reprezentat de sistemul 1 sau 2, astfel cum este menționat în anexa V, DTS va fi verificată de un organism de certificare relevant, astfel cum este menționat în anexa V.

(2) Dacă produsul de construcție aparține unei familii de produse de construcție pentru care sistemul aplicabil evaluării și verificării constanței performanței este reprezentat de sistemul 1, 2 sau 4, astfel cum este menționat în anexa V, DTS va fi verificată de un organism de certificare relevant, astfel cum este menționat în anexa V.

Justificare

Dacă se permite utilizarea procedurii simplificate, este bine ca DTS-urile întocmite pentru produsele care corespund sistemului de evaluare nr. 3 să fie și ele verificate de către un terț.

Amendamentul  81

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) DTS garantează un nivel comparabil de protecție a sănătății și de siguranță pentru persoane și pentru alte chestiuni de interes public. Fabricantul răspunde pentru conformitatea produsului cu caracteristicile menționate în declarația de performanță. Fabricantul menționează utilizarea prevăzută a produsului.

Amendamentul  82

Propunere de regulament

Articolul 27 - alineatul 2b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2b) În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întocmește un raport privind aplicarea prezentului articol, examinând, între altele, posibilitatea de extindere a aplicării sale în cazul altor întreprinderi sau de a-l abroga. Comisia prezintă acest raport Parlamentului European și Consiliului, împreună cu propuneri legislative, dacă este cazul.

Justificare

Odată ce beneficiile aplicării prezentului articol au fost dovedite, acesta ar trebui extins pentru a acoperi IMM-urile sau chiar întregul sector. Dacă se dovedește că nu este posibilă garantarea încorporării în condiții de siguranță a produsului de construcție în lucrările de construcții, va fi necesară abrogarea prezentului articol.

Amendamentul  83

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2c) Prezentul articol nu se aplică importatorilor care introduc un produs pe piață sub numele lor sau marca lor sau care modifică un produs de construcție deja introdus pe piață în așa fel încât conformitatea cu performanța declarată ar putea fi afectată, în sensul articolului 14.

Justificare

Clarificarea amendamentului 42 (proiect de raport), pentru a evita o interpretare greșită a textului. Scopul exclusiv al acestui amendament este acela de a evita riscurile de utilizare defectuoasă a documentației tehnice specifice în scopul eludării deliberate a legislației europene în materie de marcaj CE și de a garanta fiabilitatea performanței produselor introduse pe piață.

Amendamentul  84

Propunere de regulament

Articolul 28 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1). Pentru un produs de construcție proiectat și fabricat printr-un proces de fabricare neindustrializat ca răspuns la o comandă specifică și instalat într-o singură lucrare identificată, fabricantul poate înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței printr-o DTS care demonstrează conformitatea produsului respectiv cu cerințele aplicabile.

1. Pentru un produs de construcție proiectat și fabricat printr-un proces de fabricare neindustrializat ca răspuns la o comandă specifică și instalat într-o singură lucrare identificată, fabricantul poate înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței printr-o DTS care demonstrează conformitatea produsului respectiv cu cerințele aplicabile. DTS asigură un nivel echivalent de încredere și fiabilitate a performanței cu privire la cerințele fundamentale aplicabile lucrărilor.

Amendamentul  85

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 4 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Autoritatea de notificare verifică realizarea în mod corespunzător a evaluărilor de conformitate, fără a impune sarcini inutile întreprinderilor și ținând în mod adecvat seama de dimensiunea întreprinderii, de caracteristicile specifice ale sectorului construcțiilor, de structura acestuia, de gradul de complexitate a tehnologiei produsului în cauză și de natura, volumul și periodicitatea procesului de fabricație.

Justificare

Această dispoziție este în spiritul prezentului regulament, și anume cel de simplificare.

Amendamentul  86

Propunere de regulament

Articolul 33 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) Organismul notificat și personalul acestuia îndeplinesc sarcinile care le revin în calitate de parte terță în procesul de evaluare și verificare a constanței performanței la cel mai înalt grad de integritate profesională și de competență tehnică necesară în domeniul respectiv și trebuie să fie liberi de orice presiuni și stimulente, îndeosebi financiare, care le-ar putea influența capacitatea de judecată sau rezultatele activităților lor de evaluare și verificare, în special din partea persoanelor sau grupurilor de persoane interesate de rezultatele activităților în cauză.

(5) Organismul notificat și personalul acestuia îndeplinesc, în condiții de transparență deplină față de fabricant, sarcinile care le revin în calitate de parte terță în procesul de evaluare și verificare a constanței performanței la cel mai înalt grad de integritate profesională și de competență tehnică necesară în domeniul respectiv și trebuie să fie liberi de orice presiuni și stimulente, îndeosebi financiare, care le-ar putea influența capacitatea de judecată sau rezultatele activităților lor de evaluare și verificare, în special din partea persoanelor sau grupurilor de persoane interesate de rezultatele activităților în cauză.

Justificare

Procedura care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie să fie atât confidențială, cât și transparentă față de fabricant.

Amendamentul  87

Propunere de regulament

Articolul 33 – alineatul 11a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(11a) Organismele notificate oferă informații și servicii de consultare clienților, în interesul acestora.

Amendamentul  88

Propunere de regulament

Articolul 51 – alineatul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Statele membre garantează că membrii comitetului menționat la alineatul (1) nu depind de părțile implicate în evaluarea conformității produselor de construcție.

Justificare

În cazul în care reprezentanții statelor membre depind de terți implicați în evaluarea conformității, există un risc care nu poate fi neglijat de a-i obliga pe fabricanții de produse de construcție să efectueze teste suplimentare sau alte sarcini care nu sunt impuse de regulament.

Amendamentul  89

Propunere de regulament

Articolul 53 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Ghidurile de aprobare tehnică europene care au fost publicate înainte de 1 iulie 2011 în conformitate cu Directiva 89/106/CEE pot fi utilizate ca DEE-uri.

3. Ghidurile de aprobare tehnică europeană care au fost publicate înainte de 1 iulie 2011 în conformitate cu Directiva 89/106/CEE, precum și interpretările comune ale procedurilor de evaluare a produselor de construcție adoptate de Organizația Europeană pentru Agremente Tehnice (EOTA) înainte de 1 iulie 2011 pe baza articolului 9 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE, pot fi utilizate ca DEE-uri. Atunci când Comisia consideră că s-a atins un nivel suficient de expertiză tehnică și științifică în raport cu un Ghid de aprobare tehnică europeană, ea încredințează organismelor europene de standardizare mandatul de a stabili un standard armonizat pe baza acestui Ghid, în conformitate cu articolul 20 alineatul (3a).

Justificare

Standardul armonizat trebuie să rămână referința normativă principală. Prin urmare, atunci când un DEE (realizat inițial pentru un produs inovator) și-a demonstrat valoarea, este important să fie transformat în standard armonizat prin intermediul activității organismelor europene de standardizare. Același lucru se aplică și în cazul Ghidurilor de aprobare tehnică europeană.

Amendamentul  90

Propunere de regulament

Anexa I – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții, atât în ansamblu cât și în părțile lor separate, trebuie să corespundă utilizării propuse.

Lucrările de construcții, atât în ansamblu cât și în părțile lor separate, trebuie să corespundă utilizării propuse, luând în considerare sănătatea și siguranța persoanelor implicate de-a lungul întregului ciclu de viață al lucrărilor.

Justificare

Este important să se acorde atenția cuvenită aspectelor legate de sănătatea și siguranța celor implicați de-a lungul întregului ciclu de viață al lucrărilor, încă din etapa de proiectare și construcție.

Amendamentul  91

Propunere de regulament

Anexa I – Partea 3 – teza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții trebuie să fie astfel proiectate și construite încât să nu reprezinte o amenințare pentru igiena sau pentru sănătatea ocupanților și vecinilor, nici să exercite un impact exagerat de mare asupra calității mediului sau a climei pe întreaga lor durată de viață, în cursul construirii, utilizării, demolării, în special ca rezultat al oricărora din următoarele:

Lucrările de construcții trebuie să fie astfel proiectate și construite încât să nu reprezinte o amenințare pentru igiena, sănătatea sau siguranța lucrătorilor, ocupanților și vecinilor de-a lungul întregului lor ciclu de viață, nici să exercite un impact exagerat de mare asupra calității mediului sau a climei pe întreaga lor durată de viață, în cursul construirii, utilizării, demolării, în special ca rezultat al oricărora din următoarele:

Amendamentul  92

Propunere de regulament

Anexa I - Partea 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții cu instalațiile lor de încălzire, răcire și ventilare trebuie astfel proiectate și construite încât consumul de energie necesar funcționării să fie mic, ținând cont de condițiile locale de climă și de ocupanți.

Lucrările de construcții cu instalațiile lor de încălzire, răcire, iluminare și ventilare trebuie astfel proiectate și construite încât consumul de energie necesar funcționării să fie mic, ținând cont de condițiile locale de climă și de ocupanți. De asemenea, produsele de construcție trebuie să fie eficiente din punct de vedere energetic; acestea trebuie să utilizeze o cantitate cât se poate de mică de energie pe durata ciclului lor de viață.

Amendamentul  93

Propunere de regulament

Anexa I – Partea 7 – teza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții trebuie astfel proiectate, construite și demolate încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă și să asigure următoarele:

Lucrările de construcții trebuie astfel proiectate, construite și demolate încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă și să asigure cel puțin următoarele:

Amendamentul  94

Propunere de regulament

Anexa II – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Procedura de adoptare a documentației de evaluare europene și de emitere a evaluării tehnice europene

Procedura de adoptare a documentului de evaluare european și de emitere a evaluării tehnice europene pentru produsele de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat

Justificare

Evaluarea tehnică europeană și documentul de evaluare european urmează să fie utilizate în cazul produselor de construcție neacoperite în întregime de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  95

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) În coordonare cu OET-urile pieței vizate, OET-ul responsabil realizează evaluarea potrivit dispozițiilor celui de-al doilea contract și ale proiectului de program de lucru, emite evaluarea tehnică europeană corespunzătoare și o comunică Comisiei, precum și tuturor celorlalte OET-uri desemnate pentru aceeași gamă de produse în conformitate cu anexa IV tabelul 1.

Justificare

Trebuie să existe în viitor posibilitatea de a beneficia de o evaluare tehnică chiar în lipsa elaborării unor „orientări europene“. Producătorul sau importatorul ar trebui, în funcție de strategiile sale de comercializare, să poată stabili piața vizată și utilizarea produsului său. Doar OET-urile pieței vizate ar trebui să fie implicate în procesul de evaluare, cu condiția să fie competente în domeniu.

Amendamentul  96

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 2.5 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Fabricantul poate solicita audierea de către grupul de lucru susmenționat a unui expert științific independent la alegerea sa pentru a completa informațiile puse la dispoziția OET-urilor. Grupul de lucru este obligat să organizeze această audiere.

Justificare

Confidențialitatea indispensabilă a procedurii care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie însoțită de o transparență a procedurii respective față de fabricant. Acesta trebuie mai ales să poată fi informat corespunzător cu privire la evoluția cererii sale și trebuie să își poată completa dosarul în baza audierii de către grupul de lucru implicat a unui expert științific independent la alegerea sa.

Amendamentul  97

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 2.7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.7. OET-ul responsabil include contribuțiile respective, după consultare cu grupul de lucru, în proiectul de DEE, pe care îl trimite organizației OET-urilor menționată la articolul 25 alineatul (1). După comunicarea proiectului de DEE final către fabricant, care are la dispoziție o săptămână să-și exprime opiniile, organizația OET-urilor adoptă DEE ca document provizoriu. Organizația OET-urilor trimite fabricantului și Comisiei câte o copie a DEE provizorii adoptate. În cazul în care Comisia comunică organizației OET-urilor observațiile sale referitoare la DEE provizorie în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la primire, aceasta va fi modificată în consecință de către organizația OET-urilor. După acest termen, OET-ul responsabil începe pregătirile pentru efectuarea evaluării.

2.7. OET-ul responsabil include contribuțiile respective, după consultare cu grupul de lucru, în proiectul de DEE, pe care îl trimite organizației OET-urilor menționată la articolul 25 alineatul (1). După comunicarea proiectului de DEE final către fabricant, care are la dispoziție o săptămână să-și exprime opiniile, și după consultarea a cel puțin unei organizații profesionale desemnate de fabricant, în cazul în care acesta își exprimă dorința de a face acest lucru, organizația OET-urilor adoptă DEE ca document provizoriu. Organizația OET-urilor trimite fabricantului și Comisiei câte o copie a DEE provizorii adoptate. În cazul în care Comisia comunică organizației OET-urilor observațiile sale referitoare la DEE provizorie în termen de cincisprezece zile lucrătoare de la primire, aceasta va fi modificată în consecință de către organizația OET-urilor. După acest termen, OET-ul responsabil începe pregătirile pentru efectuarea evaluării.

Justificare

Procedura care conduce la instituirea unei evaluări tehnice europene pentru produsele inovatoare trebuie să fie atât confidențială, cât și transparentă față de fabricant. Acesta trebuie mai ales să poată fi informat corespunzător cu privire la evoluția cererii sale și trebuie să își poată completa dosarul în baza audierii de către grupul de lucru implicat a unei organizații profesionale la alegerea sa.

Amendamentul  98

Propunere de regulament

Anexa III – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Declarația de performanță

eliminat

Nr. ...................

 

Justificare

Sistemul propus, care implică includerea unei mărci distinctive unice și a declarației de performanță pentru fiecare produs, este, pentru numeroase sectoare industriale, impracticabil din cauza numărului foarte mare de produse.

Amendamentul  99

Propunere de regulament

Anexa III – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. Identificare produsului (permițând trasabilitatea):

4. Identificarea produsului (permițând trasabilitatea) și menționarea utilizării generice prevăzute:

Justificare

Pentru a clarifica semnificația performanțelor declarate și pentru a garanta informarea corespunzătoare a consumatorilor, este important ca declarația de performanță să specifice utilizarea prevăzută pentru produs.

Amendamentul  100

Propunere de regulament

Anexa III – punctul 6 – paragraful 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

în conformitate cu sistemul …. (nr.) de evaluare și verificare a constanței performanței

Justificare

Pentru a clarifica semnificația performanțelor declarate și pentru a garanta o informare corespunzătoare a consumatorilor, este important ca declarația de performanță să specifice sistemul utilizat pentru efectuarea evaluării performanțelor produsului.

Amendamentul  101

Propunere de regulament

Anexa IIIa (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Anexa IIIa

 

Substanțe periculoase care trebuie declarate în declarația de performanță

 

1. Substanțe deosebit de îngrijorătoare

 

(a) substanțele aflate pe lista substanțelor identificate în vederea unei eventuale includeri în procedura de autorizare din REACH (Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) și de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice1),

 

(b) substanțele persistente, bioacumulabile sau toxice (PBT) în conformitate cu REACH (Regulamentul (CE) nr. 1907/2006);

 

(c) substanțele foarte persistente sau foarte bioacumulabile (vPvB) în conformitate cu REACH (Regulamentul (CE) nr. 1907/2006);

 

(d) substanțele cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere, de categoria 1 sau 2 în conformitate cu Directiva Consiliului 2967/548/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase2;

 

2. Substanțe cu anumite clasificări

 

Substanțele care întrunesc criteriile de clasificare stabilite de Directiva 1967/548/CEE pentru următoarele categorii:

 

(a) cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere de categoria 3;

 

(b) substanțe caracterizate prin toxicitate cronică (R48);

 

(c) substanțe periculoase pentru mediu cu posibile efecte pe termen lung (R50-53);

 

(d) substanțe care diminuează stratul de ozon (R59);

 

(e) substanțe care pot avea efecte de sensibilizare prin inhalare (R42);

 

(f) substanțe care pot avea efecte de sensibilizare în urma contactului cu pielea (R43).

 

3. Substanțele periculoase prioritare

 

Substanțele periculoase prioritare, enumerate în anexa X la Directiva 2000/60/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei3 (directiva-cadru privind apa).

 

1 JO L 396, 30.12.06, p. 1.

2 Ediția specială în limba engleză: JO Seria I Capitolul 1967 p. 234.

3 JO L 327, 22.12.2000, p. 1.

Justificare

Prezenta anexă face trimitere la legislația comunitară existentă privind substanțele periculoase. Anexa ar putea fi modificată în conformitate cu articolul 50. Grupului de experți pentru substanțe periculoase referitoare la activitatea TC 351 ar trebui să-i revină un rol important atunci când se aduc modificări prezentei anexe.

Amendamentul  102

Propunere de regulament

Anexa V – Partea 1 – punctul 1.1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.1. Sistemul 1 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.6. Sistemul 1+ – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Faptul că se propune ca numerotarea să se facă de la 1 la 5 va genera confuzie. Ca urmare a unei îndelungate campanii de educare, fabricanții și piața știu care dintre caracteristicile esențiale au legătură cu sistemul corespunzător (actual); situația nu va mai fi aceeași odată cu introducerea noului sistem de numerotare. Acesta va obliga numeroase sectoare industriale să-și modifice totalitatea documentelor administrative aflate în prezent în vigoare în cadrul societăților, schimbare ce va afecta și documentele oficiale.

Amendamentul  103

Propunere de regulament

Anexa V – Partea 1 – punctul 1,2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.2. Sistemul 2 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.7. Sistemul 1 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Faptul că se propune ca numerotarea să se facă de la 1 la 5 va genera confuzie. Ca urmare a unei îndelungate campanii de educare, fabricanții și piața știu care dintre caracteristicile esențiale au legătură cu sistemul corespunzător (actual); situația nu va mai fi aceeași odată cu introducerea noului sistem de numerotare. Acesta va obliga numeroase sectoare industriale să-și modifice totalitatea documentelor administrative aflate în prezent în vigoare în cadrul societăților, schimbare ce va afecta și documentele oficiale.

Amendamentul  104

Propunere de regulament

Anexa V – Partea 1 – punctul 1,3 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.3. Sistemul 3 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.8. Sistemul 2+ – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Faptul că se propune ca numerotarea să se facă de la 1 la 5 va genera confuzie. Ca urmare a unei îndelungate campanii de educare, fabricanții și piața știu care dintre caracteristicile esențiale au legătură cu sistemul corespunzător (actual); situația nu va mai fi aceeași odată cu introducerea noului sistem de numerotare. Acesta va obliga numeroase sectoare industriale să-și modifice totalitatea documentelor administrative aflate în prezent în vigoare în cadrul societăților, schimbare ce va afecta și documentele oficiale.

Amendamentul  105

Propunere de regulament

Anexa V – Partea 1 – punctul 1,4 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.4. Sistemul 4 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.9. Sistemul 3 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Faptul că se propune ca numerotarea să se facă de la 1 la 5 va genera confuzie. Ca urmare a unei îndelungate campanii de educare, fabricanții și piața știu care dintre caracteristicile esențiale au legătură cu sistemul corespunzător (actual); situația nu va mai fi aceeași odată cu introducerea noului sistem de numerotare. Acesta va obliga numeroase sectoare industriale să-și modifice totalitatea documentelor administrative aflate în prezent în vigoare în cadrul societăților, schimbare ce va afecta și documentele oficiale.

Amendamentul  106

Propunere de regulament

Anexa V – Partea 1 – punctul 1,5 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.5. Sistemul 5 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.10. Sistemul 4 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Faptul că se propune ca numerotarea să se facă de la 1 la 5 va genera confuzie. Ca urmare a unei îndelungate campanii de educare, fabricanții și piața știu care dintre caracteristicile esențiale au legătură cu sistemul corespunzător (actual); situația nu va mai fi aceeași odată cu introducerea noului sistem de numerotare. Acesta va obliga numeroase sectoare industriale să-și modifice totalitatea documentelor administrative aflate în prezent în vigoare în cadrul societăților, schimbare ce va afecta și documentele oficiale.

EXPUNERE DE MOTIVE

Pentru a favoriza o mai bună circulație/utilizare a produselor de construcție, Comisia propune înlocuirea Directivei privind materialele de construcții (89/106/CEE) cu un nou regulament de instituire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție (RPC). Dorința RPC este de a propune un limbaj tehnic comun și de a clarifica condițiile de acces la marcajul CE.

1. Principalele elemente ale propunerii

1.1 – Natura marcajului CE

Declarația de performanță este elementul care permite folosirea marcajului CE. Aceasta este întocmită de fabricant, care își asumă responsabilitatea cu privire la informațiile declarate. Autoritățile presupun că declarația este exactă. Aceasta conține informații privind performanța produsului, aceste date urmând să nu mai apară ulterior pe produs, pentru a simplifica afișarea.

RPC este diferit de legislația NCL („pachetul bunuri”), prezentând marcajul CE ca singurul marcaj al performanței produsului și înlocuind orice alt marcaj național. Fabricanții vor fi autorizați să folosească etichetele de calitate care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

În sfârșit, în cazul în care nu există cerințe esențiale aplicabile în locul unde produsul trebuie introdus pe piață, marcajul CE nu va mai fi obligatoriu, chiar dacă produsul face obiectul unei specificații tehnice armonizate.

1.2 – Procedura care conduce la aplicarea marcajului CE

1.2.1 – Două căi de acces

În propunerea Comisiei se disting două proceduri pe care fabricantul trebuie să le respecte, la alegerea sa:

(a) Procedura principală se bazează pe standardele armonizate. Atunci când un fabricant consideră că produsul său intră sub incidența unui standard existent, acesta dispune realizarea unei evaluări a performanței produsului de către organisme notificate de către statele membre în conformitate cu sistemul de testare adecvat.

(b) Evaluarea tehnică europeană (ETE) constituie o cale paralelă. Aceasta ar permite fabricantului să solicite crearea unei specificații tehnice armonizate adaptate produsului său prin intermediul realizării unui document european de evaluare (DEE), care ar avea o funcție comparabilă cu cea a standardelor armonizate. DEE și ETE sunt realizate de organismele de evaluare tehnică (OET), la cererea fabricantului.

1.2.2 – Standardele armonizate : procedura de evaluare simplificată

Pentru a limita costurile, Comisia propune o cale alternativă pentru evaluarea performanței produselor: microîntreprinderile vor putea înlocui sistemul clasic de evaluare cu utilizarea unei documentații tehnice specifice (DTS), prin care fabricantul demonstrează că produsul său face obiectul unei reglementări existente și că răspunde exigențelor acesteia. Totuși, se vor putea impune teste în cazul în care Comisia consideră că sunt necesare din motive de securitate.

Procedura în cadrul căreia se utilizează DTS va trebui să permită, printre altele, partajarea rezultatelor testărilor efectuate asupra unor produse considerate ca fiind echivalente și recurgerea la testarea tip eșalonată. DTS vor fi, de asemenea, deschise produselor fabricate într-un proces de fabricare neindustrializat.

2. Propunerile raportorului

Raportorul salută inițiativa Comisiei, care are drept scop facilitatea introducerii pe piață și a schimburilor de produse de construcție în interiorul Uniunii. Crearea unui limbaj comun și cea mai mare flexibilitate în ceea ce privește accesul la marcajul CE (în special prin intermediul procedurilor simplificate dirijate către microîntreprinderi) vor contribui la îmbunătățirea cadrului de reglementare din sectorul construcțiilor.

Raportorul consideră totuși necesar să facă o serie de precizări și clarificări pentru a garanta mai bine credibilitatea marcajului CE și a asigura o mai mare transparență a sistemului pentru utilizatorii de produse de construcție.

2.1 – Două căi de acces diferite care conduc la aplicarea marcajului CE

Posibilitatea oferită de Comisie de a acorda acces liber la ETE tuturor produselor de construcție prezintă în acest sens riscul de instaurare a unei certificări decalate, cu garanții de calitate variabile în măsura în care procedeele de evaluare a performanței diferă în funcție de calea care conduce la aplicarea marcajului CE. De aceea, s-a ales să se rezerve posibilitatea de a efectua o ETE asupra produselor inovatoare (articolul 21), acestea din urmă fiind definite cu precizie (articolul 2 punctul 1a).

2.2 – Proceduri simplificate

Necesitatea de a supraveghea piața presupune un control mai strict al produselor fabricate în afara Uniunii Europene. Aplicată importurilor, posibilitatea oferită de DTS de a se deroga de la procedurile clasice de evaluare a performanței prezintă riscul real al creării unei fisuri care ar permite produselor cu performanțe contestabile să intre pe piața europeană fără o posibilitate reală de control. Crearea de microîntreprinderi fictive însărcinate cu facilitatea importurilor de produse netestate constituie o problemă ce nu trebuie exclusă. Așadar, chiar dacă se păstrează procedura DTS, raportorul propune ca importatorii să nu aibă acces la ea, ci să fie obligați să urmeze calea de evaluare convențională [articolul 26 alineatul (3) și articolul 27 alineatul (3)].

Pe de altă parte, pentru a garanta credibilitatea marcajului CE aplicat pe un produs în caz de utilizare a procedurilor simplificate, este de dorit să fie extins numărul de cazuri pentru care DTS vor fi verificate de o parte terță [articolul 26 alineatul (2) și articolul 27 alineatul (2)].

2.3 – Transparența

Buna funcționare a sistemului presupune un anumit grad de transparență în ceea ce privește stabilirea specificațiilor tehnice armonizate și evaluarea performanțelor produselor pentru care se solicită marcajul CE.

Confidențialitatea indispensabilă a procedurii care conduce la instituirea unei ETE pentru produsele inovatoare trebuie astfel dublată de o claritate a procedurii respective față de fabricant. Acesta trebuie mai ales să poată fi informat corespunzător cu privire la evoluția cererii sale și trebuie să își poată completa dosarul în baza audierii unui expert științific independent și a unei organizații profesionale la alegerea sa (anexa II punctele 2.5 și 2.7).

În termeni de guvernanță, raportorul propune în plus ca fiecare OET care participă la procesul decizional să dispună de același statut în cadrul OOET [articolul 25 alineatul (2)]. El propune, de asemenea, evitarea oricărei reprezentări excesive a unor categorii de fabricanți în cadrul organismelor europene de standardizare pentru a garanta transparența luării de decizii și pentru a proteja IMM-urile [articolul 16 alineatul (1)].

2.4 – Condiții referitoare la marcajul CE

Este esențial ca orice produs introdus pe piața comunitară și reglementat de o specificație tehnică armonizată (standard armonizat sau ETE) să dispună de marcajul CE (articolul 7.1). Acest marcaj corespunde declarației fabricantului privind performanța produsului, în conformitate cu o serie de caracteristici esențiale.

Aceste caracteristici esențiale, atunci când există, sunt de ordin exclusiv național și reflectă diferențele, de exemplu climatice, care există între statele membre. Dacă statul membru în care produsul este introdus pe piață nu a definit cerințe esențiale adecvate, marcajul CE nu va fi legat de niciun element tangibil în termeni de valori de performanță. Credibilitatea însăși a marcajului CE ar avea în consecință de suferit din această cauză. Pentru a răspunde acestei probleme, raportorul propune astfel să se facă diferența între două tipuri de caracteristici esențiale [articolul 2 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (2)]:

„Caracteristicile esențiale europene”, care trebuie să reflecte considerente comune pentru toate statele membre ale Uniunii și cetățenii săi și care vor fi rezultatul unei armonizări minime prin comitologie. Performanța unui produs reglementat de o specificație tehnică armonizată va trebui să fie neapărat evaluată în temeiul acestor „cerințe esențiale europene”. Acestea se vor referi în special la cerințele privind securitatea, încălzirea globală și calitatea aerului din spațiile interioare [articolul 4 alineatul (3)]; lista nu este totuși restrictivă și va putea fi revizuită. -

„Caracteristicile esențiale teritoriale”, definite de statele membre corespund definiției înscrise în prezent în proiectul Comisiei. Atunci când acestea există în locul unde fabricantul intenționează să introducă produsul pe piață, ele vor furniza elementele complementare pentru evaluarea performanței acestui produs.

Prin introducerea „caracteristicilor esențiale europene”, raportorul dorește să consolideze astfel credibilitatea marcajului CE dându-i aceeași semnificație peste tot în Europa după câteva elemente clar definite.

2.5 – Protecția consumatorilor/utilizatorilor profesioniști

Declarația de performanță – Pentru a clarifica semnificația performanțelor declarate și pentru a garanta o informare corespunzătoare a consumatorilor, este important ca declarația de performanță să specifice utilizarea prevăzută a produsului, precum și sistemul de testare utilizat pentru evaluare [articolul 5 alineatul (2) și articolul 19 alineatul (3) și anexa III].

Marcajul CE/marcajele naționale – În așteptarea unei inițiative a Comisiei care să permită o consolidare a marcajului CE, este bine să se păstreze formularea de compromis privind mărcile naționale aprobată de Parlamentul European și Consiliu în „pachetul bunuri” [considerentul 30 și articolul 7 alineatul (2)].

Limba documentelor – Utilizatorii produselor de construcție trebuie să poată dispune de declarația de performanță într-o limbă pe care o înțeleg [articolul 6 alineatul (4) și articolul 13 alineatul (2)].

Punctele de informare despre produs – Comisia propune înființarea unor puncte de informare despre produs pentru a furniza întreprinderilor informații privind normele tehnice naționale aplicabile încorporării, asamblării sau instalării unui tip specific de produs de construcție. Este important ca informarea oferită să cuprindă și posibilități de atac oferite fabricanților în caz de contestare a deciziilor adoptate în cadrul procedurii de acces la marcajul CE. Este în plus indispensabil ca punctele de informare despre produs să fie independente de orice organism sau de orice organizație implicată în procedura de acces la marcajul CE (articolul 9).

Cazuri specifice: Antreprenorilor de lucrări și/sau artizanilor li se solicită adesea să fabrice și să încorporeze ei înșiși produse într-o lucrare. Este bine ca marcajul CE să nu fie obligatoriu în aceste cazuri particulare [articolul 2 alineatul (5)].

AVIZ al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie  (4.12.2008)

destinat Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție

(COM(2008)0311 – C6‑0203/2008 – 2008/0098(COD))

Raportor: Den Dover

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

Sectorul construcțiilor reprezintă una din industriile cheie ale Europei, atât din punctul de vedere al producției, cât și din cel al ocupării forței de muncă. Reprezintă cel mai mare angajator din sectorul industrial (cu aproximativ 12 milioane de locuri de muncă directe) și contribuie în mod esențial la PIB, vizând peste 20 000 de produse diferite. Cu toate acestea, dezvoltarea sectorului este îngreunată de o reglementare excesivă și de birocrație inutilă, ceea ce face ca piața internă să funcționeze nesatisfăcător.

În 1989 a fost adoptată Directiva privind produsele pentru construcții (DPC). Principalul obiectiv al acesteia era înlăturarea obstacolelor de ordin tehnic din calea comerțului în UE, înlocuind standardele și autorizațiile naționale existente cu un set unic de specificații tehnice pentru produsele pentru construcții la nivel european. Cu toate acestea, implementarea practică a DPC a scos la iveală anumite puncte slabe. Din cauza transpunerii, implementării și interpretării diferite la nivel național, DPC a eliminat doar parțial obstacolele din calea comerțului. Mai mult, DPC a generat proceduri și obligații greoaie pentru producători, cum ar fi un proces relativ lent și costisitor pentru marcajul CE.

În mai 2008, Comisia Europeană și-a făcut publică propunerea de înlocuire a actualei DPC cu un nou regulament, RPC, care are ca scop eliminarea tuturor obstacolelor tehnice și de reglementare rămase în calea liberei circulații a produselor pentru construcții în UE. RPC nu modifică ideea de bază și elementele principale ale DPC. Totuși, se propun anumite modificări pentru o mai bună armonizare și pentru a se ține seama mai mult de interesul IMM-urilor.

Raportorul salută această propunere, care are ca obiectiv consolidarea pieței interne pentru produsele de construcție, oferind în același timp sectorului un cadru fiabil pentru activitățile sale. Obiectivul regulamentului ar trebui să fie acela de a spori încrederea în asigurarea performanței produselor de construcție, de a simplifica și clarifica opțiunile disponibile, de a intensifica utilizarea marcajului CE și de a încuraja inovatorii și IMM-urile.

Raportorul ar dori să sublinieze trei teme specifice:

1. Marcajul CE

Este important să se admită diferența esențială dintre produsele de construcție și alte produse. Produsele de construcție sunt produse „intermediare” a căror utilizare finală nu poate fi anticipată. Utilizatorul este responsabil de folosirea în siguranță a acestor produse, în conformitate cu reglementările naționale privind siguranța. Pentru ca utilizatorul să poată aprecia dacă utilizarea unui produs prezintă siguranță, este extrem de important ca producătorii să ofere informații complete și fiabile în legătură cu performanța produselor lor, folosind un vocabular comun și standarde armonizate.

Conferind un caracter obligatoriu marcajului CE pentru produsele introduse pe piață, se creează un limbaj tehnic comun, bazat pe standarde armonizate, pentru redarea performanțelor și caracteristicilor produselor lor de către producători. Acesta este cel mai bun mod de a progresa către crearea unei piețe interne veritabile pentru produsele de construcție.

Este totuși important ca marcajul CE să fie exact, fiabil și credibil. Din acest punct de vedere, propunerea ar putea fi consolidată, în primul rând prin clarificarea diferitelor căi de a obține marcajul CE. În cadrul propunerii actuale există două căi paralele: respectând standardele armonizate sau prin intermediul unei așa-numite evaluări tehnice europene (ETE). Raportorul consideră că egalitatea condițiilor de concurență, siguranța pieței și credibilitatea marcajului CE vor fi consolidate dacă se clarifică ce cale ar trebui urmată și în ce moment. Un al doilea punct îl constituie consolidarea asigurării calității care poate fi atribuită marcajului CE. Raportorul salută propunerile referitoare la funcționarea organismelor notificate, care vor spori credibilitatea marcajului CE. Cu toate acestea, ar fi utilă o și mai mare consolidare pentru a asigura totala independență și imparțialitate a acestor organisme.

2. IMM-urile

Propunerea introduce proceduri simplificate pentru microîntreprinderi și pentru produse unice. Producătorii în cauză pot (dacă nu este vorba de produse critice pentru siguranță) să înlocuiască procedura normală cu o metodă mai simplă, numită documentație tehnică specifică (DTS), folosind rezultatele obținute de la alți producători sau rezultatele așa-numitei testări eșalonate. Raportorul salută aceste propuneri, care vor contribui la competitivitatea micilor întreprinderi și le vor micșora cheltuielile. Cu toate acestea, este foarte importantă asigurarea unui nivel egal de protecție a consumatorilor din punctul de vedere al siguranței și al mediului, indiferent de procedura folosită. Acest lucru este deosebit de important având în vedere numărul mare de întreprinderi mici din sectorul construcțiilor. De asemenea, este important să se observe faptul că aceste modificări ar putea oferi o cale mai rapidă către marcajul CE pentru produsele inovatoare.

3. Sustenabilitatea

O noutate din cadrul propunerii o reprezintă menționarea în mod specific a sustenabilității produselor de construcție, prin intermediul unor noi cerințe de bază pentru lucrări, ceea ce înseamnă că marcajul CE ar putea conține și un indicator privind sustenabilitatea produsului în cazurile în care acest lucru este reglementat de statul membru. Raportorul susține această propunere. Vizând caracterul reciclabil, durabilitatea și utilizarea resurselor sustenabile, aceasta ar putea contribui la atingerea obiectivului global de a găsi o soluție la problema emisiilor de dioxid de carbon și de a încuraja eco-inovarea. Este important ca acest regulament să fie pus în relație cu măsurile de standardizare existente, cum ar fi Comitetele tehnice 350 și 351.

AMENDAMENTE

Comisia pentru industrie, cercetare și energie recomandă Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Normele statelor membre impun ca lucrările de construcții să fie proiectate și executate astfel încât să nu pună în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice și a bunurilor.

(1) Normele statelor membre impun ca lucrările de construcții să fie proiectate și executate astfel încât să nu pună în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice și a bunurilor și să nu dăuneze mediului natural sau antropic.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) Pentru ca fabricantul și importatorul să beneficieze de o flexibilitate crescută în evaluarea performanței produsului de construcție pe care intenționează să-l introducă pe piață, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a solicita o evaluare tehnică europeană și în cazul în care produsul este acoperit de un standard armonizat.

eliminat

Justificare

Atunci când există un standard armonizat nu este necesară o evaluare tehnică europeană.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 37a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(37a) Este important să se completeze cerințele de bază pentru lucrări cu „utilizarea sustenabilă a resurselor naturale”, care ar trebui să țină seama de:

 

(a) reciclabilitatea lucrărilor de construcții și a materialelor și părților componente, după demolare;

 

(b) durabilitatea lucrărilor de construcții;

 

(c) utilizarea la lucrările de construcții a unor materii prime și secundare inofensive față de mediu.

Justificare

Completează amendamentul respectiv, referitor la Anexa 1 punctul 7. În principiu, cerința de bază nr. 7, „sustenabilitatea” poate fi susținută. Atâta vreme cât nu sunt disponibile standarde europene care să demonstreze cum pot fi respectate cerințele detaliate de la literele (a)-(c) (standardele respective se află în curs de elaborare la CEN – Comitetul European de Standardizare), ar trebui introdusă în considerent lista propusă cu cerințele detaliate. În această privință, ar trebui luată în considerare competența CEN, așa cum este stabilită la considerentul 13, ca organism competent pentru a adopta standardele armonizate.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a. „produs de construcție neacoperit sau neacoperit în totalitate de un standard armonizat” înseamnă un produs de construcție ale cărui caracteristici esențiale și performanță nu pot fi evaluate în întregime în conformitate cu un standard armonizat existent, deoarece, printre altele:

 

(a) produsul nu intră în sfera de acțiune a niciunui standard armonizat existent;

 

(b) produsul nu respectă una sau mai multe definiții tehnice ale caracteristicilor incluse în oricare astfel de standard armonizat;

 

(c) una sau mai multe caracteristici esențiale ale produsului nu sunt acoperite în mod corespunzător de niciun astfel de standard armonizat; or

 

(d) una sau mai multe metode de testare necesare pentru evaluarea performanței produsului lipsesc sau nu se pot aplica.

Justificare

Această definiție este necesară pentru a clarifica pentru ce produse poate fi solicitată o evaluare tehnică europeană. Această definiție va viza în cea mai mare parte produsele inovatoare.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. „specificații tehnice armonizate” înseamnă standarde armonizate și documente de evaluare europene;

4. „specificații tehnice armonizate” înseamnă standarde armonizate (inclusiv prin documentație tehnică specifică) și documente de evaluare europene;

Justificare

Toate aceste metode constituie specificații tehnice armonizate.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 12a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

12a. „organism de evaluare tehnică” înseamnă un organism desemnat de un stat membru să participe la elaborarea documentelor de evaluare europene și să evalueze performanța caracteristicilor esențiale ale produselor de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat, din categoriile de produse enumerate în anexa IV;

Justificare

Organismele de evaluare tehnică vor participa la elaborarea DEE, vor efectua evaluări și vor emite evaluări tehnice europene pentru produse neacoperite de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 13a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

13a. „documentație tehnică specifică” înseamnă documentație specifică care trebuie să demonstreze într-un mod simplificat respectarea de către produsul de construcție a cerințelor aplicabile;

Justificare

Microîntreprinderile pot înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței declarate a unui produs de construcție printr-o documentație tehnică specifică.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 14a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

14a. „kit” înseamnă un produs de construcție care este compus din cel puțin două elemente separate care trebuie combinate pentru a putea fi instalate definitiv în lucrări;

Justificare

Este necesară o definiție a termenului „kit” pentru a evita interpretări creative.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 14b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

14b. „autoritate de notificare” înseamnă un organism desemnat de un stat membru să stabilească și să aplice procedurile necesare pentru evaluarea și notificarea organismelor notificate în conformitate cu articolul 30;

Justificare

Autoritățile de notificare reprezintă subiectul articolelor 30, 31 și 32 din capitolul VII.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 14c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

14c. „organism notificat” înseamnă un organism notificat de evaluare a performanței, care îndeplinește cerințele stabilite la articolul 33;

Justificare

Organismele notificate reprezintă subiectul articolelor 33 – 45 inclusiv, din capitolul VII.

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 20

Textul propus de Comisie

Amendamentul

20. „ciclu de viață” înseamnă etapele succesive și interdependente din viața unui produs, de la achiziția materiilor prime sau generarea din resurse naturale până la eliminarea finală.

20. „ciclu de viață” al unui produs înseamnă etapele succesive și interdependente, de la generare, procesare, construire, exploatare și posibila reprocesare sau eliminare finală.

Justificare

Definiția nu ar trebui să cuprindă termeni care au fost la rândul lor definiți.

„Ciclul de viață” ar trebui considerat din punctul de vedere al duratei maxime de utilizare a produsului de construcție și al legitimității utilizării de produse provenite din materii prime pe cale de epuizare. Este, de asemenea, necesar să se ia în calcul posibilitatea eliminării produselor de construcție care într-o anumită etapă a procesului de fabricare reprezintă o amenințare pentru mediu.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a) produsul de construcție este acoperit de un standard armonizat sau a făcut obiectul unei evaluări tehnice europene; iar

(a) produsul de construcție este acoperit de un standard armonizat (inclusiv printr-o documentație tehnică specifică) sau a făcut obiectul unei evaluări tehnice europene; iar

Justificare

Toate metodele pentru marcajul CE menționate mai sus sunt valabile.

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Statele membre presupun că declarația de performanță întocmită de fabricant sau de importator este exactă și fiabilă.

(3) Statele membre presupun că declarația de performanță întocmită de fabricant sau de importator este exactă și fiabilă. Producătorul sau importatorul este responsabil pentru conformitatea produsului de construcție cu performanța declarată.

Justificare

Această clarificare înlătură orice îndoială cu privire la responsabilitatea pentru conformitatea produsului de construcție cu performanța declarată.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Declarația d performanță trebuie să conțină informațiile următoare:

(2) Declarația d performanță trebuie să conțină informațiile următoare:

(a) produsul-tip pentru care a fost întocmită aceasta;

(a) produsul-tip pentru care a fost întocmită aceasta;

(b) lista caracteristicilor esențiale ale produsului de construcție pentru care se declară performanța și nivelurile sau clasele respectivei performanțe;

(b) lista caracteristicilor esențiale stabilite în specificația tehnică armonizată pentru produsul de construcție, iar pentru fiecare caracteristică esențială fie măsura declarată, clasa sau nivelul performanței declarate, fie confirmarea „fără performanță determinată”;

(c) numărul de referință al standardului armonizat, al documentului de evaluare european sau al documentației tehnice specifice care au fost utilizate pentru evaluarea fiecărei caracteristici esențiale.

(c) numărul de referință, titlul și data emiterii standardului armonizat, ale documentului de evaluare european sau ale documentației tehnice specifice care au fost utilizate pentru evaluarea fiecărei caracteristici esențiale.

 

(d) utilizarea generică avută în vedere, așa cum este stabilită în specificația tehnică armonizată corespunzătoare;

 

(e) sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței.

Justificare

Producătorul ar trebui să pună la dispoziție toate informațiile referitoare la produs care au legătură cu specificația tehnică armonizată. Utilizarea generică „avută în vedere” este de multe ori legată de alegerea sistemului de evaluare a conformității și, prin urmare, ar trebui să fie ușor vizibilă pentru proiectant, contractor și autoritățile de supraveghere a pieței.

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Prin derogare de la alineatele 1 și 2, conținutul declarației de performanță poate fi pus la dispoziție pe un site internet, în conformitate cu condițiile fixate de către Comisie.

(3) Prin derogare de la alineatele 1 și 2, conținutul declarației de performanță poate fi pus la dispoziție și prin mijloace electronice.

Măsurile respective, concepute pentru a modifica elementele neesențiale ale prezentului regulament, prin completarea sa, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control, menționată la articolul 51, alineatul (2).

 

Justificare

Ar trebui să fie posibilă utilizarea unui site internet pentru a furniza declarația de performanță pentru un produs de construcție. Ar fi posibilă furnizarea multor informații suplimentare și detaliate în toate limbile corespunzătoare țărilor în care produsul ar putea fi introdus pe piață.

Propunem furnizarea pe produs sau pe ambalaj a următoarelor trei informații: logo-ul CE, un număr de referință care să garanteze trasabilitatea și identificarea exactă a produsului în cauză, precum și adresa unde pot fi găsite informațiile complete, inclusiv detaliile tehnice.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre se abțin de la adoptarea de măsuri naționale sau retrag orice trimitere la un marcaj de conformitate altul decât marcajul CE.

Statele membre se abțin de la adoptarea de măsuri naționale și retrag orice trimitere la un marcaj de conformitate altul decât marcajul CE.

Justificare

Raționalizarea sistemului de marcaj al produselor este esențială pentru a oferi garanții utilizatorului și pentru a înlătura incertitudinile.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Pe teritoriul lor sau aflat sub responsabilitatea lor, statele membre se abțin de la interzicerea sau restrângerea punerii la dispoziție pe piață sau utilizării produselor de construcție purtătoare ale marcajului CE în cazul în care dispozițiile privitoare la utilizarea în cauză în statul membru vizat corespund performanței declarate.

(3) Pe teritoriul lor sau aflat sub responsabilitatea lor, statele membre se abțin de la interzicerea sau restrângerea punerii la dispoziție pe piață sau utilizării produselor de construcție purtătoare ale marcajului CE.

Justificare

Un produs cu marcaj CE corect și cu declarație de performanță ar trebui să poată fi introdus și să circule liber pe piața europeană, independent de reglementările naționale existente acolo unde intră sau circulă pe piață.

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 2 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În orice situație, marcajul CE, împreună cu declarația de performanță, este stocat pe suport electronic și este accesibil clientului.

Justificare

Această măsură este necesară pentru a oferi siguranță și acces ușor și pentru a încuraja folosirea celor mai noi metode de comunicare disponibile.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Marcajul CE este urmat de ultimele două cifre ale anului aplicării, de numele sau marca distinctivă a fabricantului, de codul de identificare unic al produsului de construcție și de numărul declarației de performanță.

(3) Marcajul CE este urmat de numele sau marca distinctivă a fabricantului, de codul de identificare unic al produsului de construcție, de numărul declarației de performanță, precum și de titlul specificației tehnice și de indicarea utilizării generice avute în vedere, menționate în cadrul declarației de performanță.

Justificare

Acest articol definește informațiile referitoare la produs aplicate sau imprimate pe un produs de construcție. Informațiile esențiale referitoare la utilizarea unui produs de construcție ar trebui să fie în continuare aplicate sau imprimate direct pe produs și sa nu fie furnizate doar prin notificări („declarații de performanță”). Produsele de construcție nu pot fi identificate și încorporate pe baza unui cod unic de identificare. Indicarea utilizării generice avute în vedere pe marcajul CE ar constitui o informație utilă pentru utilizatorii produsului, fără a impune obligații administrative semnificative.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Articolul 19 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Evaluarea și verificarea constanței performanței

Evaluarea și atestarea conformității

Justificare

Ar trebui menținută terminologia existentă: „atestarea conformității”. Noua formulare n-ar face altceva decât să creeze confuzie pe piețe și ar genera un volum mare de muncă administrativă și costuri ridicate inutile.

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Evaluarea și verificarea constanței performanței declarate a produselor de construcție în funcție de caracteristicile lor esențiale se efectuează în conformitate cu unul dintre sistemele menționate în anexa V.

(1) Evaluarea și atestarea conformității produselor de construcție în funcție de caracteristicile lor esențiale se efectuează în conformitate cu unul dintre sistemele menționate în anexa V.

Justificare

Ar trebui menținută terminologia existentă: „atestarea conformității”. Noua formulare n-ar face altceva decât să creeze confuzie pe piețe și ar genera un volum mare de muncă administrativă și costuri ridicate inutile.

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Articolul 20

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Documentul european de evaluare

Evaluarea tehnică europeană

(1) Documentul european de evaluare (DEE) se adoptă de organizația Organismelor de evaluare tehnică menționat la articolul 25, alineatul (1), ca urmare a unei cereri de Evaluare tehnică europeană din partea unui fabricant sau a unui importator, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(1) Evaluarea tehnică europeană (ETE) este emisă de un organism de evaluare tehnică pentru orice produs de construcție neacoperit sau neacoperit în întregime de un standard armonizat, la cererea unui fabricant sau a unui importator pe baza unui document european de evaluare (DEE), în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(2) Organizația organismelor de evaluare tehnică, menționată la articolul 25, alineatul (1) stabilește, în DEE, metodele și criteriile de evaluare a performanței, în funcție de acele caracteristici esențiale ale produselor de construcție care sunt în legătură cu utilizarea declarată de fabricant.

(2) Comisia stabilește formatul ETE.

(3) Organizația Organismelor de evaluare tehnică, menționată la articolul 25, alineatul (1) stabilește, în DEE, controlul specific care se aplică producției din fabrică, ținând cont de condițiile particulare ale procesului de fabricație a produsului de construcție în cauză.

Aceste măsuri, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (2).

Justificare

Evaluarea tehnică europeană precede documentul european de evaluare, astfel încât ETE este abordată în prezentul articol, iar DEE în următorul. ETE se aplică produselor de construcție neacoperite în întregime de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Articolul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Evaluarea tehnică europeană

Documentul european de evaluare

(1) Evaluarea tehnică europeană (ETE) este emisă de un Organism de evaluare tehnică, pentru orice produs de construcție, la cererea unui fabricant sau importator, pe baza unui DEE, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(1) Documentul european de evaluare (DEE) se adoptă de organizația Organismelor de evaluare tehnică menționată la articolul 25 alineatul (1), în urma unei cereri de ETE din partea unui fabricant sau importator al unui produs de construcție neacoperit sau neacoperit în totalitate de un standard armonizat, în conformitate cu procedura menționată în anexa II.

(2) Comisia stabilește formatul ETE.

(2) Organizația organismelor de evaluare tehnică, menționată la articolul 25, alineatul (1) stabilește, în DEE, metodele și criteriile de evaluare a performanței, în funcție de acele caracteristici esențiale ale produselor de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat, care au legătură cu utilizarea avută în vedere de fabricant.

Măsurile respective, concepute pentru a modifica elementele neesențiale ale prezentului regulament, prin completarea sa, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control, menționată la articolul 51, alineatul (2).

(3) Organizația Organismelor de evaluare tehnică, menționată la articolul 25 alineatul (1) stabilește, în DEE, controlul specific care se aplică producției din fabrică, ținând cont de condițiile particulare ale procesului de fabricație a produsului de construcție în cauză.

Justificare

ETE și DEE urmează să fie utilizate în cazul produselor de construcție neacoperite în întregime de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b) produsul de construcție pe care îl comercializează face parte din același tip de produs cu alt produs de construcție, fabricat de un alt fabricant și testat deja în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării acestui alt produs.

(b) produsul de construcție pe care îl comercializează face parte din același tip de produs cu alt produs de construcție, fabricat de un alt fabricant și testat deja în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite și dacă este cazul după verificarea DTS de către organismul de certificare relevant, așa cum se menționează în anexa V, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării acestui alt produs.

Justificare

Această procedură permite utilizarea principiului testării eșalonate, economisind astfel timp și reducând costurile.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) produsul de construcție pe care îl comercializează este un sistem fabricat din componente, pe care îl asamblează în mod corespunzător, conform unor instrucțiuni precise indicate de furnizorul unui astfel de sistem sau de componente, care a testat deja una sau câteva dintre caracteristicile esențiale ale sistemului sau componentei respective, în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării sistemului sau componentei care i-a fost furnizată.

(c) produsul de construcție pe care îl comercializează este un sistem fabricat din componente, pe care îl asamblează în mod corespunzător, conform unor instrucțiuni precise indicate de furnizorul unui astfel de sistem sau de componente, care a testat deja una sau câteva dintre caracteristicile esențiale ale sistemului sau componentei respective, în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate relevante. Când aceste condiții sunt îndeplinite și dacă este cazul după verificarea DTS de către organismul de certificare relevant, așa cum se menționează în anexa V, fabricantul este îndreptățit să declare performanța corespunzătoare tuturor sau unora din rezultatele testării sistemului sau componentei care i-a fost furnizată.

Justificare

Această procedură îi permite producătorului să evite costuri și întârzieri inutile utilizând rezultatele obținute de către furnizorul sistemului, sub rezerva măsurilor de precauție stabilite.

Amendamentul  26

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Fabricantul continuă să fie răspunzător pentru conformitatea produsului cu toate declarațiile de performanță în conformitate cu specificațiile tehnice armonizate corespunzătoare.

Justificare

Această procedură îi permite producătorului să evite costuri și întârzieri inutile utilizând rezultatele obținute de către furnizorul sistemului, sub rezerva măsurilor de precauție stabilite.

Amendamentul  27

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Fabricantul poate utiliza rezultatele testării obținute de un alt fabricant doar după ce a obținut o autorizație de la acel fabricant, care este în continuare responsabil de acuratețea, fiabilitatea și consecvența rezultatelor testării respective.

Fabricantul poate utiliza rezultatele testării obținute de un alt fabricant sau furnizor de sistem doar după ce a obținut o autorizație de la acel fabricant, care este în continuare responsabil de acuratețea, fiabilitatea și consecvența rezultatelor testării respective.

Justificare

Acest amendament dorește clarificarea faptului că pot fi folosite și rezultatele obținute de furnizorul sistemului, sub rezerva măsurilor de precauție stabilite.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Microîntreprinderile pot înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței declarate a produsului de construcție printr-o DTS. DTS demonstrează conformitatea produsului de construcție cu cerințelor aplicabile.

(1) Microîntreprinderile pot înlocui sistemul aplicabil de evaluare a performanței declarate a produsului de construcție printr-o DTS dacă standardul armonizat nu conține metode specifice pentru microîntreprinderi de indicare și evaluare a performanței. DTS demonstrează conformitatea produsului de construcție cu cerințelor aplicabile.

Justificare

DTS ar trebui utilizată numai dacă standardele armonizate pentru product nu conțin metode adecvate pentru microîntreprinderi.

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a) Procedura simplificată stabilită la alineatul (1) garantează un nivel echivalent de protecție pentru sănătatea și siguranța persoanelor sau pentru alte aspecte de interes public, cum ar fi mediul și adecvarea pentru utilizare.

Justificare

Este esențial și fundamental ca utilizarea documentației tehnice specifice de către microîntreprinderi să nu ducă la reducerea nivelului de protecție a sănătății și a siguranței sau a altor aspecte de interes public, cum ar fi mediul și adecvarea pentru utilizare.

Amendamentul  30

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a) Până la [cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament], Comisia întocmește un raport privind aplicarea prezentului articol, examinând, între altele, posibilitatea de extindere a aplicării sale în cazul altor întreprinderi.

 

Comisia prezintă acest raport Parlamentului European și Consiliului, alături de propuneri legislative, după caz.

Justificare

Ar trebui luată în calcul posibilitatea de a lărgi sfera de utilizare a documentației tehnice specifice, pentru a acoperi și alte întreprinderi, din momentul în care i se dovedesc avantajele pentru sectorul industrial și pentru microîntreprinderi.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 49a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 49a

 

Orientări

 

Comisia elaborează orientări specifice referitoare la produsele de construcție, pentru autoritățile de supraveghere a pieței. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 51 alineatul (2).

Justificare

Dispozițiile din capitolul VIII permit activități de supraveghere a pieței cu grade diferite de strictețe și nu țin seama într-o măsură suficientă de nevoia specifică de supraveghere a pieței în cazul produselor de construcție. În comparație cu cea pentru alte produse, supravegherea pieței în cazul produselor de construcție ar trebui să pună accent – pe lângă nerespectarea dispozițiilor – pe verificarea faptului dacă produsul de construcție atinge sau nu performanța declarată.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Anexa I – punctul 3 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții trebuie să fie astfel proiectate și construite încât să nu reprezinte o amenințare pentru igiena sau pentru sănătatea ocupanților și vecinilor, nici să exercite un impact exagerat de mare asupra calității mediului sau a climei pe întreaga lor durată de viață, în cursul construirii, utilizării, demolării, în special ca rezultat al oricărora din următoarele:

Lucrările de construcții trebuie să fie astfel proiectate și construite încât să nu reprezinte o amenințare pentru igiena sau pentru sănătatea lucrătorilor, ocupanților și vecinilor și să exercite un impact limitat asupra calității mediului sau a climei pe întreaga lor durată de viață, în cursul construirii, utilizării, demolării, în special ca rezultat al oricărora din următoarele:

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Anexa I – punctul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții cu instalațiile lor de încălzire, răcire și ventilare trebuie astfel proiectate și construite încât consumul de energie necesar funcționării să fie mic, ținând cont de condițiile locale de climă și de ocupanți.

Lucrările de construcții cu instalațiile lor de încălzire, răcire, iluminare și ventilare trebuie astfel proiectate și construite încât consumul de energie necesar funcționării să fie mic, ținând cont de condițiile locale de climă și de ocupanți. Produsele de construcție trebuie, de asemenea, să fie eficiente din punct de vedere energetic; trebuie să consume cât mai puțină energie posibil pe durata lor de viață.

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Anexa I – punctul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Lucrările de construcții trebuie astfel proiectate, construite și demolate încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă și să asigure următoarele:

Lucrările de construcții trebuie astfel proiectate, construite și demolate încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă.

(a) reciclabilitatea lucrărilor de construcții, a materialelor și părților componente, după demolare;

 

(b) durabilitatea lucrărilor de construcții;

 

(c) utilizarea la lucrările de construcții a unor materii prime și secundare inofensive față de mediu.

 

Justificare

Ar trebui respectat faptul că în cadrul Comitetelor tehnice CEN deja se desfășoară lucrări referitoare la evaluările impactului asupra mediului pentru construcții/produse și la substanțele periculoase din produse. Orice măsuri luate în această privință ar trebui să fie coerente cu cerințele existente în acest domeniu, cum ar fi directiva cadru privind deșeurile și REACH.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Anexa I – punctul 7a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

7a. Se ține seama de mandatele existente în ceea ce privește stabilirea standardelor europene armonizate. Comitetul CEN respectiv elaborează standarde pentru a clarifica cerința de bază pentru lucrări nr. 7, „sustenabilitate”.

Justificare

În principiu, cerința de bază nr. 7, „sustenabilitatea” poate fi susținută. Atâta vreme cât nu sunt disponibile standarde europene care să demonstreze cum pot fi respectate cerințele detaliate de la literele (a)-(c) (în prezent standardele respective se află în curs de elaborare la CEN – Comitetul European de Standardizare), ar trebui luată în considerare competența CEN, așa cum este stabilită la considerentul 13, ca organism competent pentru a adopta standardele armonizate.

Amendamentul  36

Propunere de regulament

Anexa II – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Procedura de adoptare a documentației de evaluare europene și de emitere a evaluării tehnice europene

Procedura de adoptare a documentului de evaluare european și de emitere a evaluării tehnice europene pentru produsele de construcție neacoperite sau neacoperite în totalitate de un standard armonizat

Justificare

Evaluarea tehnică europeană și documentul de evaluare european urmează să fie utilizate în cazul produselor de construcție neacoperite în întregime de standardele armonizate (în cea mai mare parte produse inovatoare).

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 2.2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.2. OET-ul responsabil obține, în cooperare cu fabricantul, informațiile relevante despre produs și despre utilizarea sa propusă. OET-ul responsabil informează fabricantul dacă produsul face obiectul, integral sau parțial, unei alte specificații tehnice armonizate. OET-ul responsabil redactează apoi un proiect de prim contract care trebuie încheiat cu fabricantul, definind termenii elaborării programului lucrării.

2.2. OET-ul responsabil obține, în cooperare cu fabricantul, informațiile relevante despre produs și despre utilizarea sa propusă. OET-ul responsabil informează fabricantul dacă produsul face obiectul, integral sau parțial, unei alte specificații tehnice armonizate. OET-ul responsabil redactează apoi un proiect de prim contract care trebuie încheiat cu fabricantul, definind termenii elaborării programului de lucru și programul probabil care urmează să fie respectat (sunt convenite perioade de timp specifice pentru fiecare contract în parte).

Justificare

Perioadele de timp care urmează să fie incluse în programul de lucru sunt convenite de organismul de evaluare tehnică și fabricant, ca parte a contractului.

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Anexa III – punctul 7 – teza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Declarația de performanță (listă, nivele sau clase și trimitere la specificația tehnică armonizată corespunzătoare/documentația tehnică specifică utilizată la evaluarea performanței caracteristicilor esențiale declarate)

Declarația de performanță (listă, nivele sau clase și trimitere la specificația tehnică armonizată corespunzătoare – standardul armonizat (inclusiv prin documentația tehnică specifică) / documentul de evaluare european – utilizată la evaluarea performanței caracteristicilor esențiale declarate)

Justificare

Este importantă clarificarea diferitelor metode de a ajunge la specificațiile tehnice armonizate și la marcajul CE.

Amendamentul  39

Propunere de regulament

Anexa III – punctul 7 – tabelul – ultima coloană

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Trimiterea la specificația tehnică armonizată / documentația tehnică specifică

Trimiterea la specificația tehnică armonizată – standardul armonizat (inclusiv prin documentația tehnică specifică) / documentul de evaluare european

Justificare

Este importantă clarificarea diferitelor metode de a ajunge la specificațiile tehnice armonizate și la marcajul CE.

Amendamentul  40

Propunere de regulament

Anexa V – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Evaluarea și verificarea constanței performanței

Evaluarea și atestarea conformității

Justificare

Ar trebui menținută terminologia existentă: „atestarea conformității”. Noua formulare n-ar face altceva decât să creeze confuzie pe piețe și ar genera un volum mare de muncă administrativă și costuri ridicate inutile.

Amendamentul  41

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. SISTEME DE EVALUARE ȘI VERIFICARE A CONSTANȚEI PERFORMANȚEI

1. SISTEME DE EVALUARE ȘI ATESTARE A CONFORMITĂȚII

Justificare

Ar trebui menținută terminologia existentă: „atestarea conformității”. Noua formulare n-ar face altceva decât să creeze confuzie pe piețe și ar genera un volum mare de muncă administrativă și costuri ridicate inutile.

Amendamentul  42

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1.1 – fraza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.1. Sistemul 1 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.1. Sistemul 1+ – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Noul sistem de numerotare ar putea crea confuzie în rândul clienților și ar putea genera activități administrative și costuri inutile. Acceptăm noul sistem redus dar, pentru evitarea confuziei, am sugera menținerea numerotării existente în conformitate cu Documentul de orientare K.

Amendamentul  43

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1.2 – fraza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.2. Sistemul 2 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.2. Sistemul 1 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Noul sistem de numerotare ar putea crea confuzie în rândul clienților și ar putea genera activități administrative și costuri inutile. Acceptăm noul sistem redus dar, pentru evitarea confuziei, am sugera menținerea numerotării existente în conformitate cu Documentul de orientare K.

Amendamentul  44

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1.3 – fraza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.3. Sistemul 3 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.3. Sistemul 2+ – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Noul sistem de numerotare ar putea crea confuzie în rândul clienților și ar putea genera activități administrative și costuri inutile. Acceptăm noul sistem redus dar, pentru evitarea confuziei, am sugera menținerea numerotării existente în conformitate cu Documentul de orientare K.

Amendamentul  45

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1.4 – fraza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.4. Sistemul 4 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.4. Sistemul 3 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Noul sistem de numerotare ar putea crea confuzie în rândul clienților și ar putea genera activități administrative și costuri inutile. Acceptăm noul sistem redus dar, pentru evitarea confuziei, am sugera menținerea numerotării existente în conformitate cu Documentul de orientare K.

Amendamentul  46

Propunere de regulament

Anexa V – punctul 1.5 – fraza introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.5. Sistemul 5 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

1.5. Sistemul 4 – Declarația de performanță din partea fabricantului referitoare la caracteristicile esențiale ale produsului pe baza următoarelor elemente:

Justificare

Noul sistem de numerotare ar putea crea confuzie în rândul clienților și ar putea genera activități administrative și costuri inutile. Acceptăm noul sistem redus dar, pentru evitarea confuziei, am sugera menținerea numerotării existente în conformitate cu Documentul de orientare K.

PROCEDURĂ

Titlu

Condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție

Referințe

COM(2008)0311 – C6-0203/2008 – 2008/0098(COD)

Comisia competentă în fond

IMCO

Aviz emis de către

       Data anunțului în plen

ITRE

4.6.2008

 

 

 

Raportor pentru aviz

       Data numirii

Den Dover

22.8.2008

 

 

Examinare în comisie

18.9.2008

3.11.2008

 

 

Data adoptării

2.12.2008

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

38

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Šarūnas Birutis, Jan Březina, Jerzy Buzek, Jorgo Chatzimarkakis, Giles Chichester, Dragoș Florin David, Den Dover, Nicole Fontaine, Adam Gierek, Norbert Glante, David Hammerstein, Erna Hennicot-Schoepges, Mary Honeyball, Ján Hudacký, Werner Langen, Anne Laperrouze, Pia Elda Locatelli, Eluned Morgan, Antonio Mussa, Angelika Niebler, Reino Paasilinna, Aldo Patriciello, Miloslav Ransdorf, Vladimír Remek, Teresa Riera Madurell, Mechtild Rothe, Paul Rübig, Britta Thomsen, Patrizia Toia, Claude Turmes, Nikolaos Vakalis, Adina-Ioana Vălean

Membri supleanți prezenți la votul final

Gabriele Albertini, Alexander Alvaro, Pierre Pribetich, John Purvis, Silvia-Adriana Țicău, Vladimir Urutchev

PROCEDURA

Titlul

Condiții armonizate pentru comercializarea produselor de construcție

Documente de referință

COM(2008)0311 – C6-0203/2008 – 2008/0098(COD)

Data prezentării la PE

23.5.2008

Comisia competentă în fond

Data anunțului în plen

IMCO

4.6.2008

Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare

Data anunțului în plen

ITRE*

4.6.2008

 

 

 

Raportor(i)

Data numirii

Catherine Neris

3.6.2008

 

 

Examinare în comisie

15.7.2008

9.9.2008

20.10.2008

15.12.2008

Data adoptării

11.2.2009

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

28

0

13

Membri titulari prezenți la votul final

Mogens Camre, Charlotte Cederschiöld, Gabriela Crețu, Mia De Vits, Janelly Fourtou, Evelyne Gebhardt, Martí Grau i Segú, Małgorzata Handzlik, Malcolm Harbour, Anna Hedh, Edit Herczog, Pierre Jonckheer, Kurt Lechner, Lasse Lehtinen, Toine Manders, Catiuscia Marini, Arlene McCarthy, Nickolay Mladenov, Catherine Neris, Bill Newton Dunn, Zita Pleštinská, Karin Riis-Jørgensen, Giovanni Rivera, Zuzana Roithová, Heide Rühle, Leopold Józef Rutowicz, Christel Schaldemose, Eva-Britt Svensson, Jacques Toubon, Bernadette Vergnaud, Barbara Weiler, Marian Zlotea

Membri supleanți prezenți la votul final

Emmanouil Angelakas, André Brie, Colm Burke, Giles Chichester, Magor Imre Csibi, Joel Hasse Ferreira, Filip Kaczmarek, Syed Kamall, Manuel Medina Ortega, José Ribeiro e Castro, Olle Schmidt

Membri supleanți (articolul 178 alineatul (2)) prezenți la votul final

Klaus-Heiner Lehne, Manolis Mavrommatis