Procedură : 2008/2318(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0079/2009

Texte depuse :

A6-0079/2009

Dezbateri :

PV 23/03/2009 - 17
CRE 23/03/2009 - 17

Voturi :

PV 24/03/2009 - 4.6
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0151

RAPORT     
PDF 171kWORD 136k
19.2.2009
PE 418.179v03-00 A6-0079/2009

referitor la Comunicarea Comisiei intitulată „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică”

(2008/2318(INI))

Comisia pentru dezvoltare

Raportoare: Maria Martens

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică”

(2008/2318(INI))

Parlamentul European,

–    având în vedere Strategia comună Africa-UE („strategia comună”) și primul plan de acțiune (2008-2010) pentru punerea în aplicare a Parteneriatului strategic Africa-UE, adoptate de către șefii de stat și de guvern din UE și Africa, reuniți la Lisabona la 8 și 9 decembrie 2007,

–    având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică” (COM(2008)0617),

–    având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe din 10 noiembrie 2008 privind comunicarea Comisiei intitulată „La un an după Lisabona: parteneriatul Africa-UE în practică”,

–    având în vedere raportul comun privind progresul în domeniul punerii în aplicare a Strategiei comune Africa-UE și a primului său plan de acțiune (2008-2010), adoptat de către Troica ministerială Africa-UE la Addis Abeba, Etiopia, la 21 noiembrie 2008,

–    având în vedere nota din 17 decembrie 2008 a Comisiei ad-hoc a Parlamentului Panafrican pentru relațiile cu Parlamentul European și a Delegației ad-hoc a Parlamentului European pentru relațiile cu Parlamentul Panafrican către președinția în exercițiu a Uniunii Africane (UA) și a UE și către Comisia Europeană și Comisia UA referitoare la rolul Parlamentului Panafrican și al Parlamentului European în ceea ce privește punerea în aplicare și monitorizarea strategiei comune,

–    având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2007 privind situația relațiilor UE-Africa(1),

–    având în vedere Rezoluția sa din 17 noiembrie 2005 privind o strategie de dezvoltare pentru Africa(2),

–    având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000(3), astfel cum a fost modificat prin Acordul de modificare a acordului de parteneriat, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005(4) („Acordul de la Cotonou”),

–    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare(5),

–    având în vedere articolele 177-181 din Tratatul CE,

–    având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–    având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A6-0079/2009),

A. întrucât obiectivul eradicării sărăciei trebuie să dețină, în continuare, un rol central în strategia comună;

B. întrucât jumătate din populația Africii trăiește încă în condiții de sărăcie și întrucât Africa este singurul continent care nu înregistrează progrese în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), în special în ceea ce privește diminuarea sărăciei, a mortalității infantile, sănătatea maternă și combaterea HIV/SIDA și a malariei;

C. întrucât strategia comună vizează obiective „dincolo de dezvoltare”, „dincolo de Africa” și „dincolo de instituții”, cu scopul de a aborda o gamă mai largă de probleme decât în trecut, fie că acestea privesc Africa sau sunt globale, precum energia, schimbările climatice și securitatea și de a implica un spectru mai larg de actori neinstituționali;

D. întrucât, în ultimul an, s-au elaborat cea mai mare parte a structurii instituționale și metodele de lucru inovatoare ale strategiei comune Africa-UE, dar în practică s-au realizat prea puține progrese efective;

E.   întrucât, deși în strategia comună se recunoaște în mod explicit rolul fundamental al Parlamentului Panafrican și al Parlamentului European „de a monitoriza progresul și de a oferi îndrumare politică parteneriatului”, este în continuare necesar să li se permită acestora să aibă o contribuție structurală și semnificativă la instituirea, adaptarea și monitorizarea strategiei comune;

F. deoarece, în special în cazul Africii, implicarea societății civile și a autorităților locale în punerea în aplicare a strategiei comune a fost minimă;

G.  întrucât pentru punerea în aplicare a strategiei comune a fost pus la dispoziție un volum foarte redus de noi fonduri și, într-adevăr, sursele relevante de finanțare erau deja programate în totalitate înaintea adoptării strategiei comune;

H. întrucât includerea Fondului european de dezvoltare (FED) în bugetul UE, așa cum a solicitat Parlamentul în repetate rânduri, ar permite o mai mare coerență a politicilor și un control parlamentar mai atent în ceea ce privește cheltuirea fondurilor destinate dezvoltării;

I.    întrucât participarea Africii la comerțul mondial este în scădere, iar accesul Africii la oportunitățile oferite de globalizare este blocat;

J. întrucât scurgerile de capital, în special cele ilicite, fac ca economia statelor africane să piardă anual miliarde de euro, în timp ce „exportul de inteligență” privează continentul de o parte importantă a capacității intelectuale esențiale pentru dezvoltarea sa viitoare;

K.  întrucât producția de alimente și siguranța alimentară în Africa reprezintă priorități politice cărora li s-a acordat o importanță tot mai scăzută și care au fost private de investiții în ultimul deceniu, ceea ce poate avea consecințe dezastruoase, astfel cum a demonstrat recenta criză a prețurilor la alimente;

L. întrucât Africa este slab reprezentată în organizațiile internaționale și în forumurile multilaterale care decid cu privire la o multitudine de aspecte care afectează viitorul continentului;

M. întrucât relațiile îndelungate dintre UE și Africa dobândesc o nouă semnificație odată cu apariția pe scenă a donatorilor netradiționali ale căror agende și priorități pentru Africa prezintă noi riscuri și provocări;

N.  întrucât este necesar să se găsească sinergii și să se evite suprapunerea dintre instituțiile din cadrul strategiei comune și cele care stau la baza relațiilor existente, precum Acordul de la Cotonou, Strategia euro-mediteraneană și Parteneriatul strategic UE-Africa de Sud;

O. întrucât revizuirea din 2009 a Acordului de la Cotonou va viza să clarifice viitoarele relații dintre țările ACP și țările UA;

P.   întrucât nivelurile de informare cu privire la obiectivele și acțiunile strategiei comune sunt îngrijorător de scăzute și întrucât – în special în Africa – informarea publicului privind Parteneriatul strategic Africa-UE și adeziunea acestuia la parteneriat sunt legate în mod direct de capacitatea strategiei comune de a produce rezultate imediate și tangibile, care pot îmbunătăți nivelul de viață al poporului african,

Q. întrucât parteneriatul ar trebui să aibă în vedere faptul că, deși „parteneriatul între părți egale” înseamnă că UE și UA sunt egale în ceea ce privește participarea la discuții și stabilirea politicilor, realitatea este că ambele continente și instituțiile acestora sunt încă departe de a fi egale în ceea ce privește dezvoltarea instituțională, capacitatea de decizie și resursele disponibile,

Instituirea unei arhitecturi UE-Africa

1.  salută faptul că, la un an după adoptarea strategiei comune, principalele elemente ale arhitecturii instituționale pentru punerea în aplicare a acesteia sunt în sfârșit prezente și au început să funcționeze, sprijinite de un plan de acțiune care conține rezultate planificate și calendare, precum și faptul că s-au realizat progrese în privința punerii în aplicare a strategiei comune și a parteneriatelor tematice din cadrul acesteia; totuși, își exprimă regretul cu privire la faptul că, până la sfârșitul primului an de punere în aplicare, unele parteneriate se află încă în faza de definire a metodelor de lucru și nu au stabilit încă rezultate planificate, calendare sau alocări bugetare;

2.  salută faptul că reuniunile dintre UE și UA nu au fost niciodată atât de frecvente ca în primul an după semnarea strategiei comune;

3.  invită Comisiile UE și UA, precum și statele membre ale UE și UA să acorde prioritate completării acestei arhitecturi instituționale prin dezvoltarea componentei parlamentare și a celei legate de societatea civilă și de autoritățile locale, care ar trebui să asigure continuitatea acestui proces și să îl sprijine, conferindu-i transparență și legitimitate democratică;

4.  salută crearea echipelor UE de punere în aplicare cu participarea statelor membre interesate, nu numai deoarece finanțarea strategiei comune depinde, în mare măsură, de contribuțiile statelor membre, ci și pentru că implicarea directă a statelor membre va contribui la o mai bună informare, o mai mare continuitate și durabilitate a acțiunilor prevăzute în planul de acțiune;

5.   îndeamnă instituțiile din cadrul strategiei comune să acorde toată atenția rezultatelor care trebuie obținute, având în vedere faptul că primul plan de acțiune vizează o perioadă de mai puțin de trei ani (2008-2010);

Rolul parlamentelor

6.   își reia solicitarea adresată Comisiei Europene și Comisiei UA de a acționa în vederea asocierii Parlamentului European și a Parlamentului Panafrican la punerea în aplicare și monitorizarea strategiei comune și la acordarea de îndrumare politică privind aceasta, în conformitate cu statutul lor de elemente cheie ale arhitecturii instituționale a strategiei comune;

7. subliniază rolul organismelor interparlamentare înființate de PE și parlamentele africane - cum ar fi Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE (APP) și Adunarea Parlamentară Euromed - în consolidarea păcii și securității, bunei guvernări și democrației, precum și în calitatea lor de foruri eficiente pentru cooperare și pentru abordarea aspectelor de interes comun;

8.   ia act de faptul că cea de-a 11-a reuniune a Troicii ministeriale Africa-UE a aprobat primul raport anual privind progresul în domeniul punerii în aplicare a strategiei comune și a primului său plan de acțiune, contribuția UE în acest sens fiind comunicarea sus-menționată a Comisiei;

9.   regretă totuși faptul că raportul a fost întocmit fără consultarea sau contribuția oficială a Parlamentului European sau a Parlamentului Panafrican;

10. propune ca președintele Parlamentului European și cel al Parlamentului Panafrican să participe în mod sistematic la reuniunile la nivel înalt UE-Africa pentru a prezenta concluziile parlamentelor privind punerea în aplicare a planului de acțiune și sugestii privind viitoarele orientări ale strategiei comune;

11. solicită ca, imediat înaintea troicii ministeriale de primăvară, membrii Troicii ministeriale Africa-UE să organizeze un schimb de opinii cu reprezentanții organelor competente ale Parlamentului European și ale Parlamentului Panafrican, în cursul căruia parlamentele să își poată prezenta sugestiile și recomandările lor cu privire la ultimul raport anual comun privind progresul; sugerează ca dezbaterea sugestiilor și recomandărilor parlamentelor să fie inclusă în ordinea de zi a reuniunii respective a troicii ministeriale; se așteaptă ca raportul anual comun ulterior - adoptat în cadrul viitoarei troici ministeriale de toamnă - să indice modul în care s-a ținut seama de aceste sugestii și recomandări; solicită ca reprezentanții parlamentelor să se întâlnească, de asemenea, cu miniștrii din cadrul troicii ministeriale în pregătirea reuniunii troicii ministeriale de toamnă;

12. consideră că Parlamentul Panafrican și Parlamentul European ar trebui să participe într-un grad corespunzător atât în cadrul grupurilor mixte de experți, cât și în cadrul grupului de lucru UA-UE;

13. salută faptul că Comisia Europeană a stabilit un program de sprijin în valoare de 55 milioane EUR în cadrul celui de-al nouălea Fond european de dezvoltare (FED), în vederea consolidării capacităților instituțiilor UA; insistă, încă o dată, asupra faptului că o parte din acest buget trebuie să poată fi utilizată pentru a consolida capacitatea administrativă și operațională a Parlamentului Panafrican și solicită Comisiei să elaboreze planuri de acțiune pentru utilizarea acestor bugete în strânsă consultare cu Parlamentul Panafrican și în colaborare cu Parlamentul European;

14. recomandă ca partea din buget alocată pentru Parlamentul Panafrican să fie administrată direct de către acesta, odată ce acest parlament și-a dezvoltat capacitatea administrativă necesară în acest scop și a îndeplinit cerințele prevăzute în Regulamentul financiar al CE (în special în articolul 56 al acestuia)(6), pentru a permite Comisiei să execute bugetul prin gestionare centralizată indirectă;

15. invită Comisiile UE și UA să simplifice procedurile pentru a garanta un dialog direct și efectiv cu parlamentele în vederea evitării unor întârzieri inacceptabile, acordând atenția cuvenită particularităților procedurale ale acestora;

16. solicită, din nou, includerea în buget a FED și, între timp, solicită Comisiei să informeze Parlamentul European și Parlamentul Panafrican în toate etapele procedurii bugetare;

Societatea civilă și actorii nestatali

17. consideră că, pentru ca strategia comună să fie cu adevărat „un parteneriat cuprinzător, cu o aplicare largă și orientat spre populație”, aceasta trebuie să implice în mod eficient societatea civilă și autoritățile locale și să faciliteze participarea efectivă a acestora la activitatea organismelor sale de punere în aplicare;

18. regretă faptul că, deși planul de acțiune indică faptul că fiecare dintre parteneriatele Africa-UE este destinat unei game largi de acțiuni, un accent preponderent se pune pe acțiunile guvernamentale; subliniază faptul că aportul și implicarea parlamentelor și a actorilor nestatali, precum organizațiile societății civile, autoritățile locale și alți actori nestatali în acest proces trebuie aprofundate și mai bine clarificate;

19. salută rolul Consiliului Economic, Social și Cultural al Uniunii Africane (ECOSOCC) ca instrument de construire a unui parteneriat între guvernele africane și societatea civilă; este, cu toate acestea, îngrijorat de nivelul scăzut de participare a societății civile africane la punerea în aplicare a strategiei comune și solicită să se depună de urgență eforturi, în special de către partea africană, în vederea instituirii, în strânsă cooperare cu părțile interesate, a unor proceduri de identificare, localizare și implicare efectivă a actorilor nestatali reprezentativi din Africa;

20. invită Comisia Europeană să elaboreze instrumente adecvate de dezvoltare a capacității destinate organizațiilor societății civile africane, care să vizeze în mod specific consolidarea capacității acestora de a se implica în punerea în aplicare a strategiei;

Parteneriate

21. constată că strategia comună ar trebui să abordeze aspecte care, deși în mod formal aparțin unei arhitecturi instituționale diferite, au o influență profundă asupra viitorului Africii și care conturează relația dintre cele două continente, precum acordurile de parteneriat economic (APE), relațiile dintre grupurile regionale de state părți la APE și alte grupuri regionale existente în Africa (inclusiv Comunitățile economice regionale), a doua revizuire a Acordului de la Cotonou, Strategia euro-mediteraneeană, Parteneriatul strategic UE-Africa de Sud, relațiile Africii cu noi actori mondiali precum China și Brazilia;

22. consideră că dezvoltarea durabilă pe plan economic, social și de mediu poate avea loc doar în țări care oferă garanții în ceea ce privește pacea, democrația și respectarea drepturilor omului;

23. invită Comisia Europeană, Consiliul și partea africană să asigure coerența dintre această nouă strategie și celelalte politici europene care pot avea un efect contrar asupra promovării unui nou parteneriat strategic între UE și Africa, în special politica comercială, de mediu, cea privind migrația și cea agricolă; subliniază necesitatea ca în cadrul dialogului politic dintre UE și Africa să se abordeze aceste chestiuni;

24. subliniază faptul că, pentru combaterea eficientă a sărăciei, obiectiv care trebuie să rămână nucleul strategiei comune, Parteneriatul strategic Africa-UE trebuie să contribuie la stimularea creșterii economice și a dezvoltării sociale durabile, atragerea de investiții străine, promovarea comerțului internațional echitabil și la crearea de condiții care permit țărilor din Africa să ocupe, treptat, un loc în economia mondială;

I.    Pacea și securitatea

25. salută progresele realizate în ceea ce privește parteneriatul pentru pace și securitate; ia act de dialogul politic UA-UE cu privire la situațiile de criză din Africa și din restul lumii; subliniază faptul că acest dialog trebuie să abordeze întreg ansamblul aspectelor legate de pace și securitate, pornind de la prevenirea și soluționarea conflictelor, până la reconstrucția post-conflict și consolidarea păcii, inclusiv dialogul aprofundat privind punerea în aplicare a principiului „responsabilității de a proteja”;

26. solicită să se acorde importanța adecvată punerii în aplicare a arhitecturii africane pentru pace și securitate; subliniază, încă o dată, faptul că FED nu reprezintă o sursă adecvată de finanțare pentru viitoarea alimentare a Instrumentului financiar pentru pace în Africa; consideră că cheltuielile efectuate din FED ar trebui să corespundă criteriilor Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE/CAD) în ceea ce privește ajutorul oficial pentru dezvoltare; își reia solicitarea privind soluționarea definitivă a problemei finanțării Instrumentului financiar pentru pace în Africa;

27. salută crearea, în septembrie 2008, de către Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, a unui Grup de personalități UA-ONU pentru a identifica modalitățile prin care comunitatea internațională poate sprijini operațiunile de menținere a păcii ale UA sub mandat ONU;

II.  Guvernanța și drepturile omului

28. subliniază faptul că noțiunea de guvernanță ar trebui să reprezinte un mijloc de a evalua dacă societatea funcționează adecvat, pe baza principiului legii și ordinii, a respectării și promovării active a drepturilor omului, a combaterii corupției, a generării de bogăție și a distribuirii echitabile și transparente a acesteia, precum și a serviciilor medicale și sociale de bază; subliniază că actorii externi nu trebuie să evalueze guvernanța numai pe baza unor criterii impuse din exterior, ci pe baza unor valori și standarde convenite și acceptate de comun acord;

29. subliniază importanța democrației durabile, inclusiv a bunei guvernări și a alegerilor democratice, care trebuie să fie însoțite de sprijinul acordat consolidării capacităților parlamentare și de implicarea societății civile și a autorităților locale în dialogul politic;

30. subliniază faptul că sistemul de guvernanță trebuie îmbunătățit de ambele părți: acest lucru nu este o prioritate doar pentru Africa, ci și pentru Europa, care trebuie să întărească guvernanța și responsabilitatea în ceea ce privește angajamentele de sprijin și o mai bună coordonare a donatorilor pentru a ține mai bine seama de așa-numitele „state neglijate din punctul de vedere al ajutoarelor”; subliniază că parlamentele naționale și continentale, actorii nestatali și autoritățile locale au un rol important în acest domeniu;

31. solicită sprijinirea sporită a inițiativelor africane existente, cum ar fi Mecanismul african de evaluare reciprocă (MAER), care constituie cel mai serios efort depus până acum de statele africane pentru ameliorarea guvernanței pe continent, precum și a diverselor instrumente instituite de Uniunea Africană, care vor ajuta Africa să-și însușească mai bine procesul;

32. își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la faptul că „profilurile de guvernanță” elaborate de Comisie pentru fiecare țară ACP, cu scopul de a orienta programarea ajutorului pentru dezvoltare, reprezentat de creditele suplimentare în valoare de 2,7 miliarde EUR anual prevăzute de cel de-al zecelea FED, au fost pregătite fără niciun element participativ; menționează faptul că eligibilitatea țărilor beneficiare pentru fondurile suplimentare a fost determinată în temeiul unor criterii, dintre care doar unul este legat în mod direct de ODM; își exprimă consternarea cu privire la faptul că „profilurile” Comisiei Europene riscă să golească de conținut demersurile MAER; invită Comisia Europeană să consulte și să informeze Parlamentul European și Consiliul cu privire la monitorizarea și punerea în aplicare a acestor fonduri, pentru a se asigura că sunt alocate inițiativelor legate de buna guvernanță, în sprijinul agendei UA în acest domeniu și al procesului MAER;

33. solicită ca dialogul din cadrul parteneriatului privind guvernanța și drepturile omului să abordeze impunitatea în cazul încălcării drepturilor omului, luând în considerare cele mai bune practici din dreptul național și internațional, inclusiv activitatea tribunalelor penale internaționale înființate în Sierra Leone și Rwanda;

III. Schimburile comerciale, dezvoltarea economică și integrarea regională

34. consideră, în ceea ce privește parteneriatul privind comerțul și integrarea regională, că în condițiile adecvate, intensificarea activității comerciale reprezintă un stimulent esențial al creșterii economice, cu condiția ca politicile comerciale să fie conforme cu obiectivele de dezvoltare; prin urmare, salută obiectivele prezentului parteneriat de a sprijini integrarea regională în Africa și de a consolida capacitățile comerciale ale continentului;

35. așteaptă cu interes încheierea cât mai rapidă a Rundei de dezvoltare de la Doha a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), dar insistă ca aceasta să rămână o rundă „destinată dezvoltării”, care să favorizeze integrarea țărilor africane în economia globală, reducând în mod eficient subvențiile agricole care distorsionează comerțul și eliminând subvenționarea exporturilor agricole;

36. consideră că UE ar trebui să ajute statele africane să asigure autonomia agriculturii lor și să stimuleze serviciile de bază, precum și industriile naționale vulnerabile;

37. insistă asupra faptului că APE finale semnate cu statele din Africa trebuie să reprezinte, în primul rând, instrumente pentru dezvoltare, care să respecte capacitățile și nivelurile de dezvoltare diferite ale diverșilor beneficiari;

38. subliniază faptul că APE trebuie să promoveze, nu să submineze integrarea regională în Africa; sprijină eforturile UA de a consolida Comunitățile economice regionale drept piloni fundamentali ai integrării regionale a continentului;

39. insistă ca statele membre și Comisia Europeană să își onoreze angajamentul de a acorda până în 2010 suma de cel puțin 2 miliarde EUR pe an sub forma unui veritabil „ajutor pentru comerț”, din care partea cea mai însemnată trebuie să îi revină Africii; solicită stabilirea și furnizarea la timp a cuantumului ajutorului pentru comerț; subliniază faptul că aceste fonduri trebuie să constituie resurse suplimentare și nu simple reorganizări ale finanțării FED;

40. solicită ca parteneriatul să abordeze agenda mai largă a ajutorului pentru comerț, inclusiv dezvoltarea infrastructurilor, promovarea dezvoltării și a unei mai bune reglementări a mediului de afaceri, care să includă reguli de origine mai simple și accesibile;

41. solicită ca, în cadrul parteneriatului, să se abordeze aspecte economice care, deși nu sunt în mod necesar legate de comerț, au consecințe importante pentru economiile statelor din Africa, cum ar fi nevoia de a acționa pentru a pune capăt scurgerilor ilicite de capital și de a promova reglementarea internațională a paradisurilor fiscale;

42. solicită ca strategia să recunoască și să sprijine rolul migranților și al diasporei în dezvoltarea țărilor lor, prin facilitarea investițiilor lor în țările de origine și reducerea costurilor de transfer;

IV. Aspecte esențiale pentru dezvoltare

43. insistă, în ceea ce privește parteneriatul privind ODM-urile, asupra faptului că, și în cazul în care ar crește volumul și calitatea ajutorului, va fi dificil să se îndeplinească aceste obiective, și solicită astfel statelor membre să își onoreze angajamentele pe care le-au reafirmat de curând în cadrul Conferinței de la Doha privind finanțarea dezvoltării, precum și în cadrul Forumului la nivel înalt pentru eficiența ajutorului de la Accra, în special în ceea ce privește volumul ajutorului pe care îl acordă, coerența politicilor, asimilarea pe plan local a programelor de dezvoltare, transparența și diviziunea muncii între donatori;

44. ia act de faptul că sănătatea de bază, precum și educația primară și secundară reprezintă catalizatori esențiali în vederea îndeplinirii ODM-urilor; încurajează, în consecință, țările din Africa să considere aceste domenii drept priorități ale strategiilor lor de reducere a sărăciei; solicită ca parteneriatul să promoveze o astfel de dezvoltare, având în vedere angajamentul Comisiei Europene de a aloca cel puțin 20% din bugetul comunitar destinat ajutorului acestor sectoare; invită Comisia să extindă acest angajament și la FED; reamintește faptul că toate eforturile în acest sens ar trebui să aibă în vedere și persoanele cu handicap; salută, în acest context, rezultatele primei reuniuni a grupului mixt de experți și invită părțile interesate implicate să se asigure că se înregistrează progrese pe parcursul acestui an;

45. invită Comisia Europeană să ia măsuri urgente pentru îndeplinirea angajamentelor sale în domeniul sănătății, conform concluziilor și recomandărilor din raportul din ianuarie 2009 al Curții de Conturi Europene privind „Ajutorul pentru dezvoltare acordat de Comunitatea Europeană în domeniul serviciilor de sănătate în Africa Subsahariană”; subliniază importanța intensificării ajutorului acordat de Comisia Europeană sectorului serviciilor de sănătate din Africa Subsahariană cu ocazia revizuirii intermediare a celui de-al zecelea FED, în vederea respectării angajamentelor referitoare la ODM-urile privind sănătatea;

46. încurajează statele membre ale UA și ale UE să acorde o importanță mai mare securității și suveranității alimentare a Africii și să sprijine acțiunile destinate să sporească productivitatea și competitivitatea agriculturii africane, în special producția de alimente pentru piețele locale și promovarea „centurilor verzi” din jurul orașelor;

47. invită statele membre să includă în dezbaterile lor din cadrul și din afara strategiei UE-Africa, chestiunea distribuției echitabile a bogăției rezultate din exploatarea resurselor naturale; insistă ca, în mod prioritar, veniturile naționale obținute din exploatarea resurselor naturale să fie alocate într-un mod mai echitabil pentru a satisface nevoile de bază ale populației, în special în domeniul sănătății, educației, conservării resurselor naturale și a mediului, contribuind astfel la atingerea ODM;

48. își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că recenta perioadă de creștere economică fără precedent a Africii va fi afectată de încetinirea creșterii economiei globale și subliniază faptul că acest continent ar putea regresa la nivelul de acum câteva decenii, ca urmare a scăderii prețurilor la produsele de bază, a fluxurilor de investiții mai mici, a instabilității financiare și a unui declin al transferurilor de bani;

Alte aspecte ale strategiei

49. reamintește, în ceea ce privește schimbările climatice, faptul că țările dezvoltate au responsabilitatea principală pentru schimbările climatice, în timp ce impactul negativ al acestora este cel mai pronunțat în țările în curs de dezvoltare; insistă, prin urmare, asupra faptului că sunt necesare noi fonduri pentru ca statele din Africa să nu fie nevoite să plătească un preț disproporționat pentru a se adapta la efectele schimbărilor climatice și a le atenua; de asemenea, susține declarația comună UE-Africa privind schimbările climatice, prezentată cu ocazia Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice care a avut loc la Poznan, în decembrie 2008;

50. solicită, în contextul parteneriatului privind migrația și ocuparea forței de muncă, o soluție echitabilă și viabilă la problema „exportului de inteligență”, care privează multe țări din Africa de un număr ridicat de lucrători calificați, în special în domeniul sănătății;

51. solicită ca noul sistem comunitar al „cărții albastre” să descurajeze migrația lucrătorilor calificați din țările în curs de dezvoltare în cazul sectoarelor în care aceste țări suferă de lipsă a forței de muncă, în special în domeniile sănătății și educației;

52. invită Comisia Europeană să utilizeze parteneriatul UE-Africa pentru a acorda sprijin țărilor africane în vederea punerii în aplicare a măsurilor de flexibilitate prevăzute de Declarația de la Doha privind TRIPS și sănătatea publică, pentru a facilita accesul la medicamente de bază în Africa;

53. încurajează ambele părți, în contextul parteneriatului pentru știință și tehnologie, să aibă drept scop reducerea decalajului digital prin accelerarea cooperării în domeniul dezvoltării tehnologice și transferului de tehnologie, în special în ceea ce privește serviciile de telefonie și internet;

54. se așteaptă ca în cadrul strategiei comune să se ia măsuri specifice în vederea diversificării oportunităților pentru femei, copii și persoanele cu dizabilități din Africa, deoarece aceste grupuri se confruntă cu dificultăți deosebit de grave în țările în curs de dezvoltare;

55. subliniază că, pentru ca strategia comună să poată fi extinsă „dincolo de Africa”, iar cooperarea UE-Africa să devină mai intensă în cadrul organismelor internaționale și al negocierilor multilaterale privind aspecte precum comerțul, drepturile omului sau schimbările climatice, UE și Africa ar trebui să colaboreze pentru ca instituțiile internaționale, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Comerțului să devină mai democratice și mai reprezentative, asigurând faptul că Africa poate, în sfârșit, să exercite o influență adecvată dimensiunilor și statutului său;

56. invită încă o dată instituțiile UE să creeze un instrument financiar specific în vederea punerii în aplicare a strategiei comune, centralizând toate sursele de finanțare existente în mod clar, previzibil și programabil; se întreabă în ce măsură strategia comună își va putea atinge obiectivele ambițioase sau va putea să ofere o veritabilă valoare adăugată în lipsa unei noi finanțări sau ca urmare a realocării finanțărilor existente;

57. invită guvernele statelor membre UE și guvernele țărilor din Africa să comunice mai eficient și într-un mod mai sistematic cetățenilor lor care sunt acțiunile și realizările strategiei comune și să încerce să le promoveze pe scară mai largă în mass-media;

Perspective

58. așteaptă cu interes implicarea semnificativă a Parlamentului European și a Parlamentului Panafrican, precum și a organizațiilor societății civile și a autorităților locale, în urma experienței reuniunii la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona din 8-9 decembrie 2007, în pregătirea celei de-a treia reuniuni la nivel înalt UE-Africa din 2010 și participarea activă a acestora la reuniunea menționată;

59. invită Comisia Europeană și Comisia UA, precum și președințiile acestor organisme, să convină asupra propunerilor menționate mai sus și destinate să întărească implicarea parlamentară în punerea în aplicare și monitorizarea strategiei comune;

60. își propune să creeze coordonarea și sinergia necesară între toate organele Parlamentului European pentru a sprijini punerea în aplicare și monitorizarea strategiei comune; își reiterează, în acest sens, intenția de a transforma Delegația sa ad-hoc pentru relațiile cu Parlamentul Panafrican într-o delegație interparlamentară de sine stătătoare;

61. încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre, Comitetului Economic și Social European, Consiliului Economic, Social și Cultural al UA, Comisiei Uniunii Africane, Consiliului Executiv al Uniunii Africane, Parlamentului Panafrican, Consiliului de Miniștri ACP și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1)

Texte adoptate, P6_TA(2007)0483.

(2)

Texte adoptate, P6_TA(2005)0445.

(3)

JO L 317, 15.12.2000, p. 3

(4)

JO L 209, 11.8.2005, p. 27.

(5)

JO L 378, 27.12.2006, p. 41.

(6)

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1).


EXPUNERE DE MOTIVE

Parlamentul European și-a luat un angajament de lungă durată pentru dezvoltarea Africii și îmbunătățirea relațiilor dintre UE și Africa. Consolidarea relațiilor ce leagă aceste două continente oferă beneficii semnificative ambelor părți și reprezintă o provocare esențială, în special într-o perioadă de incertitudini și tulburări economice la nivel mondial.

În două rapoarte recente, Parlamentul European s-a concentrat asupra relațiilor dintre UE și Africa. În 2005, Parlamentul a adoptat o rezoluție privind o „strategie de dezvoltare pentru Africa”, care a criticat strategia recent adoptată de UE pentru Africa ca fiind excesiv de unilaterală. Doi ani mai târziu, Africa și UE au adoptat o nouă strategie comună, a cărei intenție a fost de a realiza o abordare cu un caracter bilateral mai pronunțat, care să permită celor două părți să aibă o poziție egalitară.

Strategia comună urmărește să ducă dialogul și cooperarea „dincolo de dezvoltare” (de exemplu, concentrându-se asupra unei arii mai largi de chestiuni politice, precum pacea și securitatea, energia sau schimbările climatice), „dincolo de Africa” (examinând o serie de probleme mondiale care afectează în mod direct dezvoltarea Africii) și „dincolo de instituții” (prin implicarea unui spectru mai larg de actori netradiționali din societatea civilă, sectorul privat sau mediul academic).

În decembrie 2007, Parlamentul a adoptat o rezoluție privind această nouă strategie comună. Acesta a salutat strategia comună, subliniind faptul că diminuarea sărăciei ar trebui să rămână principalul obiectiv al relațiilor dintre Africa și UE, având în vedere că Africa este în continuare cel mai sărac continent din lume și că cele mai multe națiuni africane au rămas în urmă în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Parlamentul a subliniat, de asemenea, importanța dimensiunii parlamentare a strategiei comune.

În plus față de cele două rezoluții menționate mai sus, Parlamentul European a fost extrem de activ în consolidarea cooperării și a dialogului dintre UE și Africa. De exemplu, Parlamentul a trimis delegații în mod regulat la sesiunile Parlamentului Panafrican, contacte între cele două instituții au avut loc frecvent, iar cei doi președinți s-au întâlnit în repetate rânduri. În octombrie 2008, președintele Pöttering s-a adresat Parlamentului Panafrican în plen.

Mai mult decât atât, ambele parlamente au înființat delegații pentru relațiile reciproce și au fost organizate o serie de acțiuni și evenimente comune. De asemenea, Parlamentul European a oferit consiliere tehnică Parlamentului Panafrican, precum și asistență pentru consolidarea capacităților, prin Biroul său pentru promovarea democrației parlamentare.

Parlamentele European și Panafrican au abordat împreună problema dimensiunii parlamentare necesare (dar absente) în procesul de pregătire a celei de-a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona, din 2007. Acestea au emis o declarație comună, care a fost pe larg dezbătută cu Comisiile celor două Uniuni, în cadrul unei reuniuni parlamentare comune la nivel înalt, organizate în mod special, și care a fost prezentată oficial șefilor de stat ai UE și Africii, în timpul reuniunii la nivel înalt.

Având în vedere această dimensiune parlamentară semnificativă și de durată pentru relațiile UE-Africa, este dezamăgitor faptul că dimensiunea parlamentară nu a fost încă integrată pe deplin în strategia comună într-un mod semnificativ. Este esențial ca strategia comună să permită atât Parlamentului European, cât și celui Panafrican să devină actori pe deplin implicați și să-și joace rolul necesar, prin oferirea orientării politice și prin monitorizarea punerii în aplicare a acestei strategii.

Pe viitor, Parlamentele Panafrican și European ar trebui să contribuie la discuțiile troicii ministeriale referitoare la raportul anual comun privind progresul care înregistrează evoluția în punerea în aplicare a strategiei comune. Rapoarte anuale ulterioare ar trebui să explice modul în care observațiile parlamentelor au fost luate în considerare și, dacă acest lucru nu s-a întâmplat, să precizeze motivul pentru care au fost ignorate.

Cele două parlamente ar trebui de asemenea să participe pe deplin la activitatea grupurilor mixte de experți și a grupului de lucru comun UA-UE, organismul care conduce punerea în aplicare a strategiei.

Pentru ca parlamentele să își exercite în mod corect și eficient funcția de control, este vital ca acestora să li se permită participarea efectivă la dialogul instituțional într-un stadiu suficient de timpuriu pentru a se ține cont de opiniile lor. În acest context, este important să se aibă în vedere specificitatea procedurilor lor decizionale.

În ceea ce privește strategia comună în sine, după un an de la adoptarea sa, observăm faptul că, în timp ce diferitele componente ale arhitecturii instituționale au fost mai mult sau mai puțin puse în aplicare, au existat foarte puține progrese reale în cele mai multe dintre cele opt parteneriate tematice. Având în vedere că primul plan de acțiune se aplică perioadei până în 2010, va fi necesară accelerarea demersurilor pentru ca obiectivele ambițioase să fie îndeplinite. În Africa, dar și în Europa, credibilitatea unei strategii „de la popor la popor” depinde de capacitatea sa de a produce rezultate tangibile, care să constituie o reală îmbunătățire a calității vieții populației din Africa.

Raportul semnalează, de asemenea, patru domenii în care obținerea efectivă de rezultate este deosebit de importantă pentru ca strategia comună să aibă succes: pacea și securitatea, guvernanța în sensul cel mai larg, problemele comerciale, inclusiv „ajutorul pentru comerț”, comunitățile economice regionale, scurgerile de capital și problemele-cheie de dezvoltare, cum ar fi sănătatea și educația.

Strategia comună se angajează în mod explicit să implice societatea civilă. Totuși, această promisiune nu a fost încă materializată în termeni practici, în special de partea Africii. Trebuie luate măsuri de urgență în acest sens.

În cele din urmă, raportul solicită un instrument financiar specific pentru punerea în aplicare a strategiei comune, prin centralizarea tuturor surselor de finanțare, în mod clar, previzibil și programabil, precum și integrarea în buget a Fondului european de dezvoltare.


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

17.2.2009

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

23

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Alessandro Battilocchio, Thijs Berman, Thierry Cornillet, Corina Crețu, Alexandra Dobolyi, Fernando Fernández Martín, Juan Fraile Cantón, Alain Hutchinson, Romana Jordan Cizelj, Filip Kaczmarek, Glenys Kinnock, Maria Martens, Gay Mitchell, Luisa Morgantini, José Javier Pomés Ruiz, Horst Posdorf, José Ribeiro e Castro, Toomas Savi, Frithjof Schmidt, Jürgen Schröder, Feleknas Uca, Johan Van Hecke, Mauro Zani

Membri supleanți prezenți la votul final

Miguel Angel Martínez Martínez, Manolis Mavrommatis, Renate Weber, Gabriele Zimmer

Aviz juridic - Politica de confidențialitate