Procedură : 2008/2219(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0086/2009

Texte depuse :

A6-0086/2009

Dezbateri :

Voturi :

PV 12/03/2009 - 7.6
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0130

RAPORT     
PDF 160kWORD 140k
23.2.2009
PE 414.307v02-00 A6-0086/2009

referitor la problema deteriorării terenurilor agricole în UE, în special în Europa de sud: soluţia oferită de instrumentele politicii agricole a UE

(2008/2219(INI))

Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală

Raportor: Vincenzo Aita

Raportoare pentru aviz (*):

Inés Ayala Sender, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară

(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 47 din Regulamentul de procedură

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZUL Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la problema deteriorării terenurilor agricole în UE, în special în Europa de sud: soluţia oferită de instrumentele politicii agricole a UE

(2008/2219(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Convenţia Naţiunilor Unite privind lupta împotriva deşertificării şi diversitatea biologică,

–   având în vedere rezoluţia sa legislativă din 14 noiembrie 2007 privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru privind protecţia solului şi de modificare a Directivei 2004/35/CE(1),

–   având în vedere rezoluţia sa din 9 octombrie 2008 referitoare la rezolvarea problemei deficitului de apă şi a secetei în Uniunea Europeană(2),

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0086/2009),

A. întrucât agricultura reprezintă un sector economic extrem de dependent de fenomenele naturale, dar şi cu posibilităţi importante de reacţie;

B.  întrucât agricultura reprezintă mijlocul ideal de a evita deteriorarea solului şi că acest lucru necesită o strategie solidă, care să contribuie la menţinerea acestei activităţi;

C. luând în considerare rolul pe care îl are populaţia agricolă europeană în lupta împotriva deşertificării şi rolul crucial al producătorilor europeni în conservarea păturii vegetale a regiunilor afectate de secetele persistente, precum şi beneficiul pe care îl aduc în special culturile permanente, câmpurile şi culturile silvicole în ceea ce priveşte captarea apei;

D. întrucât în special solurile agricole din sudul Europei, dar şi din alte regiuni din statele membre ale Uniunii, sunt afectate puternic de degradarea mediului, cauzată de interacţiunea negativă dintre activităţile umane şi evenimentele climatice;

E.  întrucât cultivarea excesivă poate contribui la erodarea terenurilor, făcându-le neproductive;

F.  întrucât deşertificarea este considerată astăzi drept una dintre cele mai importante ameninţări de degradare a solului în ţările mediteraneene;

G. întrucât pământul stă la baza producţiei de alimente pentru oameni, furaje, textile şi combustibili şi joacă un rol important în captarea emisiilor de CO2; totuşi, întrucât pământul este expus mai mult ca oricând la daune ireversibile, provocate de eroziunea eoliană şi laminară, poluare, salinizare, impermeabilizare, sărăcire în substanţe organice şi pierderea biodiversităţii solurilor;

H. întrucât efectele negative deja resimţite sunt reprezentate de dezastrul hidrogeologic, de pătrunderea apei de mare în pânzele acvifere de coastă, salinizarea solurilor, pierderile de sol agricol, diminuarea biodiversităţii, creşterea vulnerabilităţii în faţa incendiilor, îmbolnăvirea plantelor şi a animalelor;

I.   întrucât aceste schimbări intervenite în interacţiunea dintre mediul natural-antropic şi cel productiv au efecte majore asupra cultivării plantelor şi a creşterii animalelor, asupra orientării folosirii solurilor pentru anumite producţii, asupra ofertei de produse alimentare, ceea ce are repercusiuni evidente asupra siguranţei alimentare, precum şi asupra aspectelor sociale, culturale şi economice ale zonelor afectate de fenomenul de abandonare, cu repercusiuni şi din punct de vedere hidro-geologic;

J.   întrucât irigarea serveşte atât la menţinerea umidităţii solului, cât şi la umplerea pânzelor freatice şi întrucât aceşti factori trebuie luaţi în considerare la elaborarea politicii agricole comune (PAC);

K. întrucât lipsa apei şi seceta agravează creşterea preţurilor materiilor prime agricole şi ţinând cont de necesitatea de a asigura aprovizionarea constantă cu alimente a populaţiei;

L.  întrucât gestionarea sistemului agricol şi a celui forestier oferă o ocazie de a interveni asupra echilibrului general al carbonului şi de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

M.  reamintind existenţa Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările care se confruntă cu acest fenomen sau cu o secetă accentuată, în special în Africa, convenţie al cărei obiectiv este lupta împotriva degradării terenurilor arabile şi a secetei, precum şi sprijinul acordat de Parlament acestei convenţii;

N.  recunoscând că Directiva-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) are rol de cadru de reglementare şi serveşte ca instrument de bază pentru protecţia solurilor, favorizând cooperarea interregională, utilizarea durabilă a apei şi protecţia resurselor hidrice disponibile, contribuind, în acelaşi timp, la atenuarea efectelor inundaţiilor şi secetei;

O. întrucât se impune o abordare integrată şi multidisciplinară, profitând de momentul în care căutarea unor soluţii nu se desfăşoară în condiţii de urgenţă, ceea ce ar genera un impact negativ şi efecte nocive în lanţ;

P.  întrucât ar trebui monitorizată situaţia în ceea ce priveşte evoluţia fenomenelor actuale şi apariţia unor noi riscuri, prin specializare în utilizarea sistemelor de detectare prin satelit şi a modelelor geo-biochimice (cartografice);

Q. întrucât a crescut frecvenţa apariţiei condiţiilor meteorologice extreme, cu o alternanţă a perioadelor secetoase şi a evenimentelor pluviometrice intense, ceea ce accelerează procesul de degradare a litosferei, în special în zonele unde solul este mai vulnerabil din punct de vedere structural, atât în nordul, cât şi în sudul Europei;

R.  întrucât, la nivel mondial, s-a înregistrat o creştere a cererii şi a preţurilor produselor alimentare,

1.  consideră că este necesar să se includă explicit în liniile directoare şi în metodele de gestionare a PAC principii şi instrumente pentru protecţia climatică, în general, şi pentru limitarea daunelor produse ca urmare a deteriorării solului, în special;

2.  consideră necesară consolidarea parametrilor legaţi de eco-condiţionalitate şi aplicarea acestora în cadrul Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte biodiversitatea şi materia organică a solurilor şi lărgirea sferei de aplicare a acestora la protecţia apelor;

3.  accentuează ideea că finanţarea comunitară a acţiunilor de adaptare a sectorului agricol la schimbările climatice trebuie să se bazeze pe o perspectivă teritorială, care să aibă în vedere gradul de vulnerabilitate al regiunilor din Uniune; reaminteşte faptul că, potrivit estimărilor pertinente care s-au efectuat la nivel internaţional şi european, teritoriile agricole din Europa de vest sunt mai vulnerabile la schimbările climatice;

4.  deplânge lipsa de interes a şefilor de stat şi de guvern, care au decis să reducă fondurile alocate dezvoltării rurale, şi remarcă faptul că resursele prevăzute în al doilea pilon sunt prea limitate pentru a face faţă noilor provocări determinate de schimbările climatice; sugerează Comisiei să examineze posibilitatea creării unui fond specific pentru a finanţa acţiunile preventive, în beneficiul tuturor sectoarelor economice afectate, inclusiv al sectorului agricol;

5.  consideră că problemele actuale, printre care penuria de alimente, deficitul de apă, creşterea temperaturilor şi a evapotranspiraţiei, precum şi riscul deteriorării solului necesită noi politici agricole, complete şi ştiinţifice, care să corespundă condiţiilor unui climat mediteranean; consideră că, cu ajutorul instituţiilor europene şi al celor naţionale, aceste politici trebuie să facă dovada unei cercetări şi dezvoltări a culturilor adaptate la nivel local la noile provocări cu care se confruntă mediul, în domenii precum economia de apă, furnizând în acelaşi timp agricultorilor resurse suficiente pentru a le asigura un nivel de viaţă european;

6.  consideră că, în cadrul strategiei de conservare a solului, principiile referitoare la condiţiile agronomice şi ambientale bune stipulate de PAC ar trebui să conducă în principal la acţiuni care să vizeze ameliorarea şi verificarea funcţionalităţii şi a eficacităţii ecologice a sistemelor de drenaj existente, prin întocmirea unor planuri de gestionare a apei ecologice, durabile şi adaptate la respectiva locaţie şi prin consilierea fermierilor din locaţiile ameninţate de secetă cu privire la cultivarea eficace a unor culturi adaptate la locaţia respectivă şi care necesită un consum redus de apă;

7.  consideră că este necesară o contribuţie mai importantă a Uniunii Europene la îmbunătăţirea gestionării apei în terenurile agricole, ceea ce ar presupune încurajarea introducerii unor sisteme de irigare mai eficiente, adaptate la diferitele culturi, promovarea cercetării în domeniu şi încurajarea aplicării practice a progreselor biotehnologice;

8.  consideră că este necesară crearea şi gestionarea prin intermediul asociaţiilor a unor „micro” acumulări pentru irigaţii (lacuri de deal), precum şi pentru combaterea incendiilor, situate de preferinţă în zonele în care irigarea prin gravitaţie este imposibilă, permiţând o eficienţă maximă în materie de costuri de funcţionare şi utilizând, de asemenea, ape reziduale urbane tratate prin tehnici de fitoepurare şi de decantare;

9.  subliniază importanţa terasării pentru combaterea eroziunii şi creşterea capacităţii de stocare a apei a solului şi consideră utilă luarea unor măsuri pentru întreţinerea şi reabilitarea teraselor, precum şi pentru construirea de noi terase;

10. consideră că sistematizările agraro-forestiere trebuie să includă programe de împădurire a terenurilor agricole marginale sau poluate, dat fiind faptul că rădăcinile arborilor pot asigura ancorarea stratului superior instabil de rocile stabile inferioare, care funcţionează ca substrat de epurare;

11. susţine punerea în aplicare a unei politici comunitare în domeniul forestier care să aibă ca principal obiectiv combaterea schimbărilor climatice;

12. consideră, în plus, necesară încurajarea unor intervenţii agricole care să asigure conservarea masei vegetale pentru a evita salinizarea bancurilor provocată de eroziune;

13. subliniază faptul că multe specii de arbuşti mediteraneeni prezintă o bună rezistenţă la foc şi o capacitate foarte bună de recuperare vegetală şi, prin urmare, trebuie valorizate, cu atât mai mult cu cât rădăcinile lor pot contracara procesul de eroziune a solului;

14. consideră că, în acest sens, ar putea fi încurajată cultivarea varietăţilor cu cerinţe mai mici în ceea ce priveşte consumul de apă sau, după caz, înlocuirea culturilor de primăvară cu culturi de iarnă care, în afară de consumul redus de apă din irigaţii, protejează eficient solul şi îl apără de eroziune, creând un înveliş vegetal în timpul perioadei de iarnă;

15. consideră că în pepinierele locale se pot produce ecotipuri adaptate mai bine la mediu, care trebuie, de aceea, stimulate prin acţiuni specifice;

16. solicită încurajarea menţinerii şi plantării de garduri vii, în special în regiunile unde acestea au dispărut în decursul ultimilor ani;

17. recunoaşte rolul important al resurselor provenite din manipularea genetică a plantelor în vederea adaptării agriculturii la condiţiile climatice în schimbare; îndeamnă Comisia şi statele membre să lanseze programe care să promoveze conservarea şi dezvoltarea în continuare a acestor resurse de către fermieri şi legumicultori, precum şi de către IMM-urile active în domeniul horticulturii;

18. evocă importanţa terenurilor scoase temporar din circuitul agricol pentru recuperarea terenurilor agricole şi pentru retenţia apei; solicită Comisiei şi statelor membre afectate să încurajeze sistemele agrare adaptate la solurile ecosistemelor mediteraneene;

19. consideră că, în ceea ce priveşte criteriile de menţinere a conţinutului de substanţă organică în sol, principiile referitoare la bunele condiţii agronomice şi de mediu ale PAC trebuie să stimuleze sistemele de absorbţie şi retenţie a carbonului prin optimizarea utilizării tehnicilor de cultură în mediul arid (lucrări minime la suprafaţă, rotaţia culturilor, genotipuri adaptate la mediu, controlul evapotranspiraţiei, fertilizarea orientată, lupta integrată etc.);

20. invită organismele competente la nivel teritorial să intervină în sensul elaborării unor planuri de gestionare şi a unor tehnologii de utilizare a apei destinate irigaţiei, în funcţie de exigenţele noi şi de condiţiile de mediu, să prevadă folosirea resurselor hidrice în funcţie de calitate şi să intervină pe lângă organismele de gestionare a apelor de irigaţie pentru a optimiza gestiunea resurselor de apă disponibile, dată fiind necesitatea de a reduce irosirea acestora în cadrul sistemelor de distribuţie;

21. sprijină crearea unui observator comunitar al secetei şi o consolidare a capacităţii de reacţie coordonată a Uniunii Europene la incendii, pentru că ambele fenomene contribuie în mod semnificativ la deşertificarea şi deteriorarea terenurilor agricole, în special în zonele mediteraneene;

22. subliniază necesitatea îmbunătăţirii eficienţei informaţiilor transmise de statele membre şi a coordonării între acestea;

23. recomandă dezvoltarea unui sistem de alertă rapidă şi de supraveghere permanentă a stării solurilor pentru a putea acţiona în timp util împotriva eroziunii, sărăcirii materiei organice care provoacă emisiile de gaze cu efect de seră, precum şi împotriva pierderii terenurilor arabile şi a biodiversităţii;

24. solicită Comisiei, în consecinţă, ca, în cadrul propunerii sale prevăzute pentru 2009 referitoare la o nouă definiţie a zonelor de munte, a zonelor insulare şi a altor zone care prezintă dezavantaje naturale, gradul de risc al zonelor vizate de monitorizare, nivelul de degradare al solului şi de deşertificare să fie considerate parametri de evaluare prioritari;

25. consideră că este necesară sporirea cercetării, dezvoltării şi inovării, acordându-se o atenţie deosebită regiunilor care sunt afectate în mai mare măsură de deficitul de apă şi de secetă, ţinând seama de progresele biotehnologice;

26. invită Comisia să ia în considerare, de asemenea, în cadrul revizuirii de la jumătatea perioadei a celui de-al şaptelea program-cadru prevăzută pentru 2009, intensificarea susţinerii programelor de cercetare şi dezvoltare iniţiate de mai multe state membre vizând îmbogăţirea cunoştinţelor privind gestionarea durabilă a solului şi a zonelor care cunosc fenomene de degradare;

27. invită Comisia să analizeze necesitatea creării unui instrument financiar dedicat combaterii cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice, în special ale degradării solului;

28. consideră că trebuie elaborate programe de formare şi actualizare destinate atât actorilor din sector, cât şi publicului, cu dublul scop de a găsi soluţii specifice şi de a sensibiliza publicul cu privire la responsabilitatea colectivă a utilizării resurselor solului;

29. invită Uniunea Europeană să pună în aplicare mijloacele de informare şi formare în special pentru tinerii agricultori, cu scopul de a promova introducerea unor tehnici agricole care favorizează conservarea terenurilor, în special cu privire la efectele schimbărilor climatice şi implicaţiile producţiei agricole asupra climatului;

30. aminteşte că în rezoluţia sa din 5 iunie 2008 privind viitorul tinerilor agricultori în cadrul actualei reforme a PAC(3) a concluzionat că finanţarea proiectelor ar trebui prioritar orientată către activităţile care pot favoriza inserţia tinerilor în sectorul agricol;

31. consideră că este necesar ca Uniunea să-şi consolideze şi să-şi crească autonomia şi autosuficienţa furajeră şi alimentară, inclusiv printr-o mai bună protejare a solului agricol şi a caracteristicilor sale productive şi în special prin încurajarea folosirii pe termen lung a păşunilor (prin programe care încurajează consumul de carne de animale crescute în aer liber, precum şi prin prime pentru o gestionare ecologică a păşunilor) pentru a se atinge o autonomie mai mare a importurilor de furaje; este de părere că politica agricolă trebuie să aibă drept scop obţinerea unui raport echilibrat între producţia de plante, de animale şi de energie în agricultura din UE, contribuind astfel la siguranţa alimentară la nivel mondial şi la obţinerea unei eficacităţi prelungite;

32. solicită încurajarea, în cadrul pieţei mondiale a CO2, a protejării şi regenerării pădurilor, în primul rând în statele membre care şi-au pierdut patrimoniul de păduri naturale, şi subliniază necesitatea aplicării în Uniunea Europeană a unui sistem de gestionare integrată şi durabilă a pădurilor;

33. subliniază rolul pădurilor în circuitul apei şi importanţa unui amestec echilibrat de păduri, păşuni şi terenuri pentru culturi la gestionarea durabilă a apei; subliniază, în particular, rolul solurilor cu un conţinut organic ridicat şi al rotaţiei adaptate a culturilor; atenţionează cu privire la faptul că intensificarea exploatării terenurilor constituie o ameninţare la adresa agriculturii, a siguranţei alimentare şi a gestionării durabile a apei;

34. solicită ca, în cadrul activităţilor agricole de întreţinere a pajiştilor, păşunilor permanente şi a suprafeţelor împădurite, să fie recunoscută posibilitatea de a condiţiona eliberarea certificatelor ecologice de producerea de bunuri publice (captarea dioxidului de carbon, biodiversitatea, conservarea solului);

35. îndeamnă statele membre să folosească cel de-al doilea pilon al PAC pentru a acorda prime activităţilor agricole de întreţinere a pajiştilor, păşunilor permanente şi a suprafeţelor împădurite, contribuind prin aceasta la producerea de bunuri publice (captarea dioxidului de carbon, biodiversitatea, conservarea solului); îndeamnă Comisia să considere conservarea păşunilor o prioritate;

36. invită Consiliul să aprobe o poziţie comună referitoare la propunerea (COM(2006)0232) de directivă-cadru privind protecţia solului, astfel încât să se adopte un instrument comunitar care să permită combaterea acestor ameninţări;

37. invită Consiliul şi Comisia să analizeze strategii de recuperare a solurilor degradate cu ajutorul unor instrumente prin care să ofere stimulente în vederea limitării degradării solului;

38. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

(1)

JO C 282 E, 6.11.2008, p. 281.

(2)

Texte adoptate, P6_TA(2008)0473.

(3)

Texte adoptate, P6_TA(2008)0258.


EXPUNERE DE MOTIVE

Introducere

Solul agricol se defineşte ca fiind acea parte a litosferei care permite cultivarea şi creşterea de bunuri destinate în principal alimentaţiei. Solurile agricole, pe lângă faptul că stau la baza producţiei de alimente, îndeplinesc diverse şi importante funcţii:

 creează o legătură între mediu, resursele de apă şi sistemele geologice;

 filtrează diferitele substanţe dizolvate în apă şi acumulează particule depozitate de către atmosferă;

 acţionează ca nişte rezervoare de carbon, datorită capacităţii culturilor de a fixa CO2 din atmosferă prin procesul de fotosinteză (asimilaţie clorofiliană) şi de a-l stoca în soluri la nivel de rizosferă;

 reglează fluxul precipitaţiilor atmosferice;

 interacţionează cu clima, determinând tipul de cultură care se poate realiza;

 influenţează şi determină forma peisajului;

 constituie baza diverselor habitate şi a diversităţii biologice, furnizând apă şi substanţe nutritive;

 creează condiţii pentru conservarea seminţelor şi pentru viaţa organismelor şi a microorganismelor;

 îndeplinesc, în sfârşit, importante funcţii sociale şi culturale.

Rezultă în mod clar că interacţiunea dintre solul agricol, apă şi aer defineşte funcţionarea unui sistem unic care trebuie să aibă ca obiectiv prioritar dezvoltarea unei agriculturi durabile, capabile să reducă poluarea şi degradarea mediului, să furnizeze servicii şi bunuri ecologice, menţinându-şi, în acelaşi timp şi nu în ultimul rând, capacitatea de producţie. Într-adevăr, pe de o parte, agricultura suportă impactul celorlalte sisteme productive, însă, pe de altă parte, este responsabilă, de asemenea, de buna gestiune a acestei resurse naturale importante şi neregenerabile.

Situaţia actuală

Datele şi cercetările efectuate la diferite nivele arată că solurile agricole sunt supuse unei presiuni din ce în ce mai mari din partea mediului, cu efecte negative, care au fost deja semnalate, cum ar fi: degradarea hidrogeologică, creşterea nivelului mării şi salinizarea implicită a solurilor, pierderea terenurilor agricole, reducerea biodiversităţii, o mai mare incidenţă a efectelor negative rezultate ca urmare a distrugerilor provocate de incendii, precum şi a efectelor negative ale bolilor plantelor şi animalelor. Astfel de modificări produc efecte importante asupra tipurilor de culturi şi asupra productivităţii solurilor, în special în ceea ce priveşte aspectele legate de securitatea alimentară. Cu toate că acquis-ul comunitar prevede dispoziţii în materie de protecţie a solului, în prezent nu există legislaţie comunitară specifică care să răspundă noilor exigenţe din domeniu. Având în vedere amploarea obiectivelor, diversitatea domeniilor de aplicare şi ţinând seama de faptul că, adesea, strategiile de intervenţie din sectorul agricol privesc şi alte sectoare ale mediului, cadrul legislativ în vigoare şi dispoziţiile acestuia trebuie să îmbunătăţească gama şi tipologiile de intervenţii care trebuie să aibă, în mod necesar, un caracter transfrontalier. De exemplu, în cazul în care degradarea unui anumit tip de sol ar produce efecte chiar şi în locuri foarte depărtate de punctul de plecare, eventualele costuri de intervenţie pentru restabilirea situaţiei de normalitate ar putea să fie suportate de o ţară diferită de cea care a cauzat daunele. Rezultă, astfel, necesitatea de a acţiona într-un context integrat şi multidisciplinar, pe baza unui program cât mai amplu de monitorizare şi evaluare a evoluţiei fenomenelor de degradare, folosind, în acest scop, sistemele de observaţie prin satelit şi sisteme cartografice.

Obiectivul raportului

Cu această ocazie au fost iniţiate o reflecţie şi o evaluare a situaţiei actuale, cu referire în mod special la zonele productive din Europa de sud, unde indicii acestor fenomene de degradare a solului se manifestă deja în mod evident. În lumina unui astfel de scenariu, au fost explorate posibilităţile de intervenţie pe care le oferă activitatea agricolă pentru a lupta împotriva deteriorării solurilor şi, totodată, pentru a asigura regenerarea, utilizarea şi gestionarea durabilă a litosferei. În acest context, PE a organizat o audiere publică cu scopul de a aprofunda dialogul privind diversele tematici dezbătute, ceea ce a permis raportorului să evidenţieze propunerile care au fost analizate şi susţinute. Obiectivul raportului este, aşadar, de a prezenta elemente stimulative, reflecţii şi propuneri concrete care să poată fi avute în vedere la momentul oportun pentru a finaliza o strategie comună de redresare, conservare şi îmbunătăţire a intervenţiilor asupra solului agricol. Pe lângă aceasta, este evident că una dintre priorităţi este aceea de a defini un plan comun de acţiune, în special printr-o planificare care vizează prevenirea degradării şi conservarea solului. Într-un astfel de scenariu, solurile din Europa de sud, prin caracteristicile lor morfologice şi pedologice, evidenţiază şi prefigurează ceea ce ar putea constitui o situaţie comună diferitelor habitate productive din Europa de nord, în special dacă se ia în considerare faptul că zonele din sud ar putea fi afectate de o deşertificare progresivă, iar cele din nord ar putea înregistra o diminuare semnificativă a precipitaţiilor, dând naştere, în consecinţă, la necesitatea de a adapta amenajările hidrogeologice executate de către om de-a lungul secolelor.

Posibilităţi de acţiune

Rezultă, în mod evident, faptul că utilizarea solurilor şi modalităţile de gestiune ale acestora reprezintă elementele esenţiale care pot contribui, printre altele, la oferirea unui răspuns „noilor provocări” (schimbările climatice, energiile regenerabile, insuficienţa apei, biodiversitatea etc.); prin urmare, instrumentele juridice disponibile şi posibilităţile de intervenţie în cadrul activităţilor agricole trebuie examinate, prin prisma noilor scopuri, în cadrul orientărilor şi metodelor de gestionare ale politicii agricole comune (PAC).

În acest context, Parlamentul European s-a arătat deja receptiv la problematicile legate de siguranţa alimentelor, la care raportorul intenţionează să adauge conceptul de autonomie productivă, care face trimitere la posibilitatea de a avea la dispoziţie un anumit număr de factori productivi care permit luarea unor decizii antreprenoriale într-un cadru care oferă o mai mare libertate.

Tematicile care privesc lupta împotriva degradării solului trebuie să includă, în mod obligatoriu, o strategie de conservare a solului, acordând o mai mare atenţie sistemelor de drenaj din agricultură şi menţinerii acestora; pornind de la acest scenariu, este foarte important de notat, în special, faptul că sistemele de preluare şi dirijare a apei de irigaţie vor implica costuri de folosire mai mari; în consecinţă, va fi necesară adaptarea sau adoptarea unor tehnici de irigare în scopul reducerii volumului irigaţiilor, prin optimizarea debitului extractibil de apă freatică. În acest context, necesitatea de a reduce pierderile de-a lungul canalelor de irigaţii capătă caracter de urgenţă.

Protecţia ecosistemului sol şi lupta împotriva degradării acestuia face ca o atenţie deosebită să fie acordată programelor de împădurire, având în vedere, în acelaşi timp, că alegerea fondului forestier de arbuşti de tip mediteranean pentru intervenţii ce privesc zona Europei de sud poate să contribuie în mod eficient nu doar la lupta împotriva eroziunii, ci şi împotriva incendiilor. În acest scop, este necesară crearea şi gestionarea prin intermediul asociaţiilor a unor „micro” acumulări pentru irigaţii, denumite, în mod obişnuit, lacuri de deal, acestea având un dublu rol, de a aduna apa de ploaie, permiţând intervenţia cu apă dulce pentru stingerea incendiilor, şi de a folosi apa din albiile de acumulare şi de reciclare a apelor reziduale din zonele urbane, supunând-o unor tehnici de fitoepurare în zonele din interior, unde folosirea instalaţiilor de epurare nu este întotdeauna convenabilă din punct de vedere economic.

O importanţă deosebită este acordată tehnicilor de culturi fără irigaţii, precum lucrările la suprafaţă, capabile să întrerupă urcarea apei prin capilarităţi, rotaţiile culturilor, care au drept obiectiv ameliorarea solului sau combaterea bolilor plantelor, alegerea de genotipuri care se adaptează mai bine la mediu de cultură şi care nu sunt concepute doar pentru a răspunde exigenţelor cu caracter comercial, metodele de control al evapotranspiraţiei, care determină pierderi uneori însemnate de apă din sol, datorită folosirii în mod sistematic a modificărilor terenului (optimizarea structurii solului) sau acoperirii cu vegetaţie.

Un instrument util pentru evaluarea situaţiei şi a evoluţiei acesteia ar putea să fie GIS (sistemul de informaţii geografice). În acest scop, ar fi util să se efectueze o standardizare a datelor obţinute, care se vor interpreta prin folosirea şi intersectarea modelelor biogeochimice.

Prin urmare, este necesar ca, în cadrul propunerii Comisiei privind o nouă definiţie a zonelor de munte şi a zonelor caracterizate de dezavantaje naturale, să se considere drept parametri prioritari starea de conservare a solurilor şi gradul acestora de risc de deşertificare. În mod similar, cu ocazia revizuirii la jumătatea perioadei a celui de-al şaptelea program cadru, ar fi necesară o mai mare susţinere a cercetării privind lupta împotriva degradării solurilor. Obiectivul este de a optimiza tehnologiile de producţie în funcţie de noile necesităţi, de a căuta noi soluţii care să acorde prioritate activităţii de economisire a apei şi care, în consecinţă, ar putea să reducă cantitatea de energie necesară pentru producţia de alimente.

În ceea ce priveşte formarea iniţială şi continuă, se subliniază faptul că programele ar trebui nu numai să implice angajaţii, ci să se adreseze şi publicului, având dublul scop de a căuta soluţii specifice şi de a conştientiza utilizatorii cu privire la o folosire mai durabilă a resurselor naturale şi a teritoriului, în sens larg, faţă de care aceştia îşi asumă responsabilităţi, atât prezente, cât şi viitoare.

În conformitate cu principiul reformării societăţii agricole şi cu necesitatea asigurării unui mai mare dinamism al antreprenorilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol, este necesar ca finanţarea pentru proiectele de recuperare şi gestionare durabilă a solurilor agricole să se acorde, în mod prioritar, întreprinderilor care sunt conduse de tineri agricultori.

În eventualitatea în care o criză alimentară la nivel mondial ar afecta milioane de oameni şi ar avea drept consecinţă imediată pierderea posibilităţii de a programa şi gestiona producţia de bunuri alimentare, este oportun să se sublinieze faptul că protecţia solului permite conservarea unui potenţial de producţie, având o valoare politico-strategică, care asigură un echilibru între importuri şi exporturi şi garantează un grad de autonomie şi de capacitate de negociere într-un cadru multilateral.

Întrucât activităţile agricole şi, în special, cele forestiere şi de păşunat reprezintă o realitate asupra căreia se poate interveni, cu efecte asupra funcţionării ecosistemului în ansamblu, trebuie să se ia act de faptul că astfel de activităţi ar putea fi asociate cu emiterea de certificate verzi, recunoscută fiind capacitatea activităţilor din întregul sector agricol de a produce bunuri de interes public. Chiar şi în acest caz există posibilitatea de a obţine un triplu efect: de a stimula, la nivelul producţiei, adoptarea la scară mai largă a tehnologiilor durabile şi de a crea o piaţă de schimburi comerciale pe baza certificatelor verzi, în lipsa oricărei contribuţii din partea contribuabililor comunităţii.


AVIZUL Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (5.2.2009)

destinat Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală

referitor la provocarea reprezentată de deteriorarea terenurilor agricole în UE, mai ales în Europa de Sud: soluţia oferită de instrumentele politicii agricole comunitare

(2008/2219(INI))

Raportoare pentru aviz (*): Inés Ayala Sender

(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 47 din Regulamentul de procedură

SUGESTII

Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară recomandă Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.   întrucât pământul stă la baza producţiei de alimente pentru oameni, furaje, textile şi combustibili şi joacă un rol important în captarea emisiilor de CO2; totuşi, întrucât în prezent pământul este expus mai mult ca oricând la daune ireversibile, provocate de eroziunea eoliană şi laminară, poluare, salinizare, impermeabilizare, sărăcire în substanţe organice şi pierderea biodiversităţii solurilor;

2.   având în vedere că agricultura reprezintă mijlocul ideal de a evita deteriorarea solului, este necesară o strategie solidă, care să contribuie la menţinerea acestei activităţi;

3.   invită Consiliul să aprobe poziţia sa comună referitoare la directiva-cadru privind protecţia solului astfel încât să se adopte un instrument comunitar care să permită combaterea acestor ameninţări;

4.   întrucât irigarea serveşte atât la menţinerea umidităţii solului, cât şi la umplerea pânzelor freatice, solicită ca aceşti factori să fie luaţi în considerare la elaborarea politicii agricole comune;

5.   consideră necesară îmbunătăţirea formării profesionale a agricultorilor, în particular a tinerilor, în special cu privire la efectele schimbărilor climatice şi implicaţiile producţiei agricole asupra climatului;

6.   recomandă Uniunii Europene să ofere un sprijin mai puternic pentru îmbunătăţirea gestiunii apei în cadrul terenurilor agricole şi al exploataţiilor zootehnice, încurajând eficacitatea hidrică a instalaţiilor şi a sistemelor de irigare şi dezvoltarea culturilor rezistente la secetă;

7.   consideră că, problemele actuale, printre care penuria de alimente, deficitul de apă, creşterea temperaturilor şi a evapotranspiraţiei, precum şi riscul deteriorării solului, necesită noi politici agricole, complete şi ştiinţifice, care să corespundă condiţiilor unui climat mediteranean; consideră că, cu ajutorul instituţiilor europene şi al celor naţionale, aceste politici trebuie să facă dovada unei cercetări şi dezvoltări a culturilor adaptate la nivel local la noile provocări cu care se confruntă mediul, în domenii precum economia de apă, furnizând în acelaşi timp agricultorilor resurse suficiente pentru a le asigura un nivel de viaţă european;

8.  este de părere că gestionarea integrată a resurselor de apă în agricultură trebuie să conţină strategii de modernizare şi ameliorare a utilizării şi gestionării apei şi de raţionalizare şi reducere a consumului de apă;

9.   recomandă dezvoltarea unui sistem de alertă rapidă şi de supraveghere permanentă a stării solurilor pentru a putea acţiona în timp util împotriva eroziunii, a sărăcirii materiei organice care provoacă emisiile de gaze cu efect de seră, precum şi a pierderii terenurilor arabile şi a biodiversităţii;

10. consideră că este necesară sporirea cercetării, dezvoltării şi inovării, acordându-se o atenţie deosebită regiunilor care sunt afectate în mai mare măsură de deficitul de apă şi de secetă, ţinând seama de progresele biotehnologice;

11. solicită încurajarea menţinerii şi plantării de garduri vii, în special în regiunile unde acestea au dispărut în decursul ultimilor ani;

12. evocă importanţa terenurilor scoase temporar din circuitul agricol pentru recuperarea terenurilor agricole şi pentru retenţia apei; solicită Comisiei şi statelor membre afectate să încurajeze sistemele agrare adaptate la solurile ecosistemelor mediteraneene si măsuri care să vizeze utilizarea eficientă a apei;

13. invită Consiliul şi Comisia să exploreze strategii de recuperare a solurilor degradate cu ajutorul unor instrumente prin care să ofere stimulente în vederea limitării degradării solului;

14. aşteaptă cu nerăbdare crearea Observatorului european pentru secetă şi a sistemului de avertizare timpurie şi subliniază necesitatea îmbunătăţirii eficienţei informaţiilor transmise de statele membre şi a coordonării între acestea;

15. reaminteşte existenţa Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările care se confruntă cu acest fenomen şi/sau cu o secetă accentuată, în special în Africa, convenţiei al cărei obiectiv este lupta împotriva degradării terenurilor arabile şi a secetei, precum şi sprijinul acordat de Parlament acestei convenţii;

16. recunoaşte că Directiva-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) are rol de cadru de reglementare şi serveşte ca instrument de bază pentru protecţia solurilor, favorizând cooperarea interregională, utilizarea durabilă a apei şi protecţia resurselor hidrice disponibile, contribuind, în acelaşi timp, la atenuarea efectelor inundaţiilor şi secetei;

17. solicită, în cadrul pieţei mondiale a CO2, încurajarea protejării şi regenerării pădurilor, precum şi a reîmpăduririi cu specii mixte, în primul rând în statele membre care şi-au pierdut patrimoniul de păduri naturale, şi subliniază necesitatea aplicării în Uniunea Europeană a unui sistem de gestionare integrată şi durabilă a pădurilor;

18. consideră necesară consolidarea parametrilor legaţi de eco-condiţionalitate şi aplicarea acestora în cadrul Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte biodiversitatea şi materia organică a solurilor şi lărgirea sferei de aplicare a acestora la protecţia apelor.

19. subliniază funcţia asumată de populaţia agricolă europeană în lupta împotriva eroziunii solului şi a deşertificării şi solicită recunoaşterea rolului crucial al producătorilor europeni pentru menţinerea acoperirii cu vegetaţie a regiunilor afectate de secete persistente sau ameninţate de furtunile de nisip ; insistă asupra beneficiilor aduse în special de culturile permanente, de livezi, de podgorii, de păşuni şi de culturile silvicole pentru captarea apei;

20. subliniază rolul pădurilor în circuitul apei şi importanţa unui amestec echilibrat de păduri, păşuni şi terenuri pentru culturi la gestionarea durabilă a apei; subliniază, în particular, rolul solurilor cu un conţinut organic ridicat şi al rotaţiei adaptate a culturilor; atenţionează cu privire la faptul că intensificarea exploatării terenurilor constituie o ameninţare la adresa agriculturii, a siguranţei alimentare şi a gestionării durabile a apei.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

22.1.2009

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

42

4

1

Membri titulari prezenţi la votul final

Adamos Adamou, Georgs Andrejevs, Liam Aylward, Maria Berger, John Bowis, Frieda Brepoels, Martin Callanan, Dorette Corbey, Magor Imre Csibi, Chris Davies, Avril Doyle, Mojca Drčar Murko, Edite Estrela, Jill Evans, Anne Ferreira, Karl-Heinz Florenz, Elisabetta Gardini, Cristina Gutiérrez-Cortines, Satu Hassi, Jens Holm, Marie Anne Isler Béguin, Caroline Jackson, Dan Jørgensen, Christa Klaß, Urszula Krupa, Marie-Noëlle Lienemann, Peter Liese, Jules Maaten, Linda McAvan, Riitta Myller, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Dimitrios Papadimoulis, Vittorio Prodi, Frédérique Ries, Guido Sacconi, Daciana Octavia Sârbu, Amalia Sartori, Richard Seeber, Bogusław Sonik, María Sornosa Martínez, Thomas Ulmer, Anja Weisgerber, Glenis Willmott

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Inés Ayala Sender, Iles Braghetto, Philip Bushill-Matthews


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

17.2.2009

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

23

6

3

Membri titulari prezenţi la votul final

Niels Busk, Luis Manuel Capoulas Santos, Giovanna Corda, Albert Deß, Constantin Dumitriu, Michl Ebner, Carmen Fraga Estévez, Lutz Goepel, Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf, Esther Herranz García, Lily Jacobs, Elisabeth Jeggle, Heinz Kindermann, Vincenzo Lavarra, Stéphane Le Foll, Véronique Mathieu, Mairead McGuinness, Rosa Miguélez Ramos, María Isabel Salinas García, Sebastiano Sanzarello, Agnes Schierhuber, Willem Schuth, Czesław Adam Siekierski, Alyn Smith, Petya Stavreva, Donato Tommaso Veraldi

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Béla Glattfelder, Wiesław Stefan Kuc, Astrid Lulling, Maria Petre, Markus Pieper, Struan Stevenson, Vladimír Železný

Membri supleanţi [articolul 178 alineatul (2)] prezenţi la votul final

Hélène Goudin, Ewa Tomaszewska, Peter Šťastný

Aviz juridic - Politica de confidențialitate