RAPORT referitor la Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

EXPUNERE DE MOTIVE

AVIZ al Comisiei pentru piaȚa internă Și protecȚia consumatorilor (3.12.2008)

AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice (22.1.2009)

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

9.3.2009 - (2008/2154(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportor: Klaus-Heiner Lehne

Procedură : 2008/2154(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A6-0123/2009

Texte depuse :

A6-0123/2009

Dezbateri :

PV 25/03/2009 - 14
CRE 25/03/2009 - 14

Voturi :

PV 26/03/2009 - 4.1
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0187

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZ al Comisiei pentru piaȚa internă Și protecȚia consumatorilor
AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

referitoare la Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust

(2008/2154(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere Cartea albă a Comisiei din 2 aprilie 2008, intitulată „Acțiuni în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust” (COM(2008)0165) (Cartea albă),

– având în vedere Rezoluția sa din 25 aprilie 2007 referitoare la Cartea verde privind acțiunile în despăgubiri în cazul încălcării normelor comunitare privind concurența[1];

– având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 martie 2007, intitulată „Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor 2007-2013: Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora” (COM(2007)0099),

– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat[2], Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE[3] și Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (Regulamentul CE privind concentrările economice)[4],

– având în vedere Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri[5], precum și Regulamentul (CE) nr. 622/2008 al Comisiei din 30 iunie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 773/2004 în ceea ce privește desfășurarea procedurii de tranzacționare în cazurile privind cartelurile[6],

– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare, precum și avizele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0123/2009),

A. întrucât politica în domeniul concurenței sporește randamentul economic al Uniunii Europene și contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona;

B. întrucât Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că, pentru a garanta deplina eficacitate a articolului 81 din tratat, persoanele fizice și întreprinderile pot intenta acțiuni în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust;

C. întrucât acțiunile în despăgubire constituie doar un element dintr-un sistem eficient de aplicare a legislației la nivel privat și întrucât mecanismele alternative de soluționare a diferendelor reprezintă, în condiții adecvate, o alternativă eficientă la acțiunile colective în despăgubire și oferă o soluționare echitabilă și rapidă extrajudiciară, trebuind să fie încurajate;

D. întrucât chestiunile abordate în Cartea albă se referă la toate categoriile de victime, la toate tipurile de încălcare a prevederilor articolelor 81 și 82 din tratatul CE și la toate sectoarele economice;

E. întrucât fiecare propunere de introducere a unor mecanisme reparatorii colective pentru încălcarea normelor comunitare antitrust ar trebui să completeze și nu să substituie formele alternative de protecție deja prezente în unele state membre (de exemplu, acțiunile de reprezentare și așa-numitele „test cases”);

F. întrucât acțiunile în despăgubire care țin de dreptul privat trebuie să vizeze compensarea deplină a victimei pentru prejudiciul suferit, ținându-se seama de principiile răspunderii extracontractuale care interzic îmbogățirea fără justă cauză sau despăgubirile multiple și care evită daunele punitive;

G. întrucât aplicarea dreptului concurenței de către Comisie și autoritățile naționale din domeniul concurenței ale statelor membre intră în sfera dreptului public, iar un număr relativ redus de acțiuni private sunt intentate în instanțele naționale, deși câteva state membre au luat sau vor lua măsuri pentru a facilita acțiunile în despăgubire pentru persoanele fizice în cazul încălcării normelor CE antitrust;

H. întrucât intentarea de acțiuni de drept privat ar trebui să completeze și să sprijine, dar nu să înlocuiască aplicarea normelor antitrust de către autorități și întrucât resursele financiare și umane ale autorităților din domeniul concurenței trebuie majorate pentru a putea urmări mai eficient încălcările dreptului concurenței;

I. întrucât indiferent de modul în care este soluționat un diferend, este esențială instituirea procedurilor și garanțiilor pentru a garanta că toate părțile beneficiază de tratament echitabil, asigurându-se, în același timp, că sistemul nu este utilizat în mod abuziv, astfel cum s-a mai întâmplat în alte sisteme juridice și, în special, în SUA;

J. întrucât Comisia trebuie să respecte principiile subsidiarității și proporționalității în cazul oricărei propuneri care nu intră în sfera de competență exclusivă a Comunității,

1. salută Cartea albă și subliniază că normele CE privind concurența și, în special, aplicarea lor eficientă necesită ca victimele încălcărilor legislației comunitare privind concurența să aibă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite;

2. constată că, până în prezent, Comisia nu a indicat baza juridică a măsurilor propuse și că trebuie să se acorde o atenție sporită identificării cadrului legal al intervențiilor preconizate în procedurile naționale privind despăgubirile extracontractuale și în dreptul procesual național;

3. consideră că anumite obstacole în calea obținerii unei reparații efective în cazul victimelor încălcărilor dreptului comunitar al concurenței, cum ar fi pagubele pe scară largă și dispersate, asimetriile informaționale și alte probleme legate de acțiunile în despăgubire intervin nu numai în cadrul procedurilor legate de dreptul comunitar al concurenței, dar și în domenii cum ar fi răspunderea pentru produse și alte chestiuni referitoare la consumatori;

4. reamintește că atât consumatorii individuali, cât și micile întreprinderi, în special cele care au suferit prejudicii disparate și de valoare relativ scăzută, sunt deseori descurajați să introducă acțiuni individuale în despăgubire din cauza cheltuielilor, amânărilor, incertitudinilor, riscurilor și poverilor implicate; în acest sens, subliniază că acțiunile colective în despăgubire, care permit asocierea acțiunilor individuale în despăgubire pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței, sporind capacitatea victimelor de a obține acces la justiție, reprezintă un factor disuasiv important; în acest sens, salută propunerile Comisiei privind mecanismele care urmează a fi instituite pentru a îmbunătăți acțiunile colective în despăgubire, evitându-se utilizarea excesivă a procedurilor contencioase;

5. subliniază că Direcția Generală Sănătate și Consumatori din cadrul Comisiei a publicat la sfârșitul anului 2008 rezultatele a două studii privind mecanismele reparatorii colective în statele membre și eventualele obstacole pentru piața internă cauzate de legislațiile diferite ale statelor membre; atrage atenția, de asemenea, asupra publicării de către Comisie a unei cărți verzi referitoare la posibilele opțiuni de acțiune ale Comunității în domeniul legislației privind protecția consumatorilor, precum și asupra anunțului acesteia cu privire la publicarea unui alt document de strategie în 2009; subliniază că măsurile la nivel comunitar nu trebuie să conducă la o fragmentare arbitrară și inutilă a dreptului procesual național și că, prin urmare, ar trebui să se acorde o atenție sporită verificării dacă și în ce măsură ar trebui aleasă o abordare orizontală sau integrată pentru a facilita acordurile extrajudiciare și acțiunile în despăgubire; invită Comisia, prin urmare, să verifice eventualele baze juridice și un mod de acțiune orizontal și integrat, fără ca un instrument orizontal să fie necesar, și să nu prezinte deocamdată mecanisme reparatorii colective pentru victimele încălcărilor dreptului comunitar al concurenței, fără participarea Parlamentului la adoptarea lor prin procedura de codecizie;

6. observă că acțiunile în despăgubire pentru încălcări ale dreptului comunitar al concurenței ar trebui abordate consecvent împreună cu acțiunile în despăgubire extracontractuală, pe cât posibil, și este de părere că o abordare orizontală sau integrată ar putea acoperi norme procedurale comune mecanismelor reparatorii colective din diverse domenii juridice și subliniază că această abordare nu trebuie să amâne sau să evite elaborarea propunerilor și măsurilor identificate ca fiind necesare pentru aplicarea deplină a dreptului comunitar al concurenței; în plus, ia act de analiza mai avansată a acțiunilor civile din dreptul concurenței și de cadrul avansat al autorităților din domeniul concurenței, inclusiv al Rețelei Europene de Concurență și consideră că, în anumite privințe cel puțin, acest lucru justifică avansarea în mod rapid, ținându-se seama de faptul că unele măsuri preconizate ar putea fi transferate și în alte domenii decât cel al concurenței; este de părere că asemenea norme sectoriale ar putea fi deja propuse, având în vedere complexitatea și dificultățile specifice cu care se confruntă victimele încălcărilor dreptului concurenței;

7. observă că este de dorit obținerea unui acord definitiv pentru pârâți, pentru a reduce incertitudinea și consecințele economice exagerate care pot afecta angajații, furnizorii, subcontractanții și alte părți nevinovate; solicită eventuala introducere a unei proceduri amiabile de ajungere la un acord aplicabilă în cazul acțiunilor colective, care poate fi inițiată fie de către părți înainte de începerea acțiunii în justiție, fie la solicitarea instanței înaintea căreia este introdusă acțiunea, cu scopul de a soluționa diferendul pe cale extrajudiciară, urmărindu-se aprobarea judiciară a unui acord amiabil care poate fi declarat obligatoriu pentru toate victimele care au participat la această procedură; subliniază că o astfel de procedură nu trebuie să presupună o prelungire nejustificată a acțiunilor și nici să promoveze soluționarea injustă a diferendelor; invită Comisia să examineze metode de sporire a siguranței, inclusiv evaluând dacă reclamanții ulteriori s-ar mulțumi în mod normal doar cu rezultatul procedurii de soluționare colectivă;

8. consideră că acțiunile individuale, colective și de reprezentare, care pot fi și sub forma unui „test case” (caz de referință), trebuie să stea la dispoziția cumpărătorilor direcți și indirecți în cadrul unei acțiuni principale sau în subsidiar dar că, pentru a evita acțiunile multiple ale unei singure părți legate de același motiv al acțiunii, alegerea unui motiv al acțiunii ar trebui să împiedice partea să invoce simultan sau ulterior un alt motiv al acțiunii; consideră că în cazul în care părți diferite introduc proceduri separate, trebuie încercată combinarea sau tratarea acestora în mod succesiv;

9. consideră că, pentru a se evita litigiile abuzive, statele membre ar trebui să acorde organismelor de stat, cum ar fi avocatul poporului, sau entităților calificate, cum ar fi asociațiile de consumatori, puterea de a introduce acțiuni de reprezentare în justiție, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 98/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor[7] și că o împuternicire ad hoc pentru intentarea unor asemenea acțiuni ar trebui luată în considerare în special în cazul organizațiilor comerciale care intentează acțiunile în despăgubire ale întreprinderilor;

10. solicită ca doar unui grup clar delimitat de persoane să i se permită participarea la acțiunile colective și ca identificarea membrilor grupului respectiv în cazul acțiunilor colective de tip „opt-in”, precum și identificarea în cazul acțiunilor de reprezentare introduse de entități calificate, desemnate înainte sau autorizate ad hoc, trebuie să aibă loc într-un interval definit, fără întârzieri nejustificate, respectând legislația actuală care stabilește un termen ulterior; subliniază că doar prejudiciile suferite cu adevărat ar trebui compensate; observă că, în cazul unei acțiuni cu succes, compensațiile acordate trebuie să fie plătite grupului de persoane identificat sau reprezentantului acestuia, iar entităților calificate trebuie să li se ramburseze cel mult costurile aferente procedurii judiciare, acestea neputând fi, direct sau indirect, desemnate ca reprezentant pentru primirea daunelor;

11. subliniază că, în cazul unei acțiuni principale încheiate cu succes, nu este exclusă urmărirea administrativă ulterioară pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței; reiterează, de asemenea, că, pentru a încuraja întreprinderile să acorde cât mai rapid și mai eficient compensații victimelor pentru comportamentul lor ilicit, autoritățile din domeniul concurenței trebuie să ia în considerare compensațiile plătite sau care urmează să fie plătite atunci când calculează amenzile impuse întreprinderii pârâte; observă că acest lucru nu ar trebui totuși să influențeze nici dreptul victimei la repararea integrală a prejudiciului suferit și nici necesitatea menținerii caracterului descurajator al amenzilor și nu ar trebui să aibă ca rezultat prelungirea incertitudinii privind finalitatea acordurilor în cazul companiilor; invită Consiliul și Comisia să includă explicit în Regulamentul (CE) nr.1/2003 principiile de aplicare a amenzilor și să le îmbunătățească și să le precizeze în continuare pentru a respecta principiile generale de drept;

12. consideră că într-o etapă preliminară ar trebui să existe o evaluare prima facie a meritelor unei acțiuni colective și subliniază că nu este permisă favorizarea sau defavorizarea acelora care intentează o acțiune colectivă, față de cei care introduc acțiuni individuale; solicită, în contextul mecanismelor reparatorii colective, aplicarea principiului potrivit căruia partea reclamantă trebuie să aducă dovezi în sprijinul plângerii, dacă legislația națională aplicabilă nu prevede reduceri ale sarcinii probei sau facilitarea accesului la informațiile și dovezile deținute de pârât;

13. solicită ca Comisia să acorde victimelor încălcărilor normelor privind concurența, după încheierea unei anchete, acces la informațiile necesare pentru introducerea acțiunilor în despăgubire și subliniază că articolul 255 din Tratatul CE și Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 definește dreptul de acces la documentele instituțiilor, care pot refuza accesul la acestea numai în conformitate cu condițiile prevăzute în regulamentul respectiv, în special la articolul 4 din acesta; consideră, prin urmare, că Comisia trebuie să interpreteze Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 în consecință sau să propună modificarea acestuia; subliniază că, atunci când autoritățile acordă acces la documente, trebuie acordată o atenție specială protejării secretelor comerciale ale pârâtului sau părților terțe și observă că sunt necesare linii directoare în ceea ce privește abordarea solicitărilor de clemență;

14. consideră că o instanță națională nu ar trebui să aibă obligația de a respecta o decizie a unei autorități naționale din domeniul concurenței dintr-un alt stat membru, fără a aduce atingere dispozițiilor care prevăd efectul obligatoriu al deciziilor adoptate de un stat membru al Rețelei Europene de Concurență, cu aplicarea articolelor 81 și 82 din tratat și în legătură cu același motiv al acțiunii; observă că programele de formare și de schimb ar trebui să ducă la convergența deciziilor, astfel încât acceptarea deciziilor autorităților din domeniul concurenței să devină regulă;

15. subliniază că o faptă intenționată trebuie să constituie întotdeauna condiția preliminară pentru o acțiune în despăgubire și că încălcarea normelor privind concurența trebuie să fi fost săvârșită cel puțin din culpă, dacă legislația națională nu prevede o prezumție sau o prezumție relativă de vinovăție în cazul încălcării dreptului comunitar al concurenței, garantând aplicarea consistentă și coerentă a dreptului concurenței;

16. salută faptul că despăgubirea urmărește să compenseze prejudiciile suferite, precum și profitul pierdut, inclusiv taxele în exces și dobânzile, și solicită instituirea respectivei noțiuni de despăgubire pentru mecanismele reparatorii colective la nivel comunitar;

17. salută activitatea Comisie cu privire la un cadru orientativ fără caracter obligatoriu pentru calcularea despăgubirilor, care ar putea include într-un mod util orientări privind informațiile necesare pentru stabilirea calculelor și aplicarea acestora în cadrul mecanismelor alternative de soluționare a diferendelor, ori de câte ori este posibil;

18. constată că elaborarea unei abordări comunitare comune a transferului prețurilor reprezintă un lucru pozitiv și este de acord cu acceptarea apărării bazate pe transferul supraprețurilor și că pârâtul trebui întotdeauna să aducă dovezi în acest sens, instanțele putând face uz de normele naționale confirmate în materie de cauzalitate și imputabilitate în vederea unor hotărâri corecte în cazuri individuale; sugerează propunerea de orientări privind măsura în care cumpărătorul indirect și, în special, ultimul cumpărător indirect se pot sprijini pe prezumția relativă potrivit căreia supraprețurile ilegale i-au fost transferate în totalitate;

19. salută faptul că termenul de prescripție în cazul încălcărilor normelor privind concurența, continue și repetate, trebuie să înceapă în momentul încetării infracțiunii sau în momentul în care se consideră în mod rezonabil că victima a luat cunoștință de existența infracțiunii, în funcție de care dintre aceste momente este ultimul; subliniază că termenele de prescripție servesc și securității juridice și, de aceea, trebuie ca, în cazul în care nu este introdusă o acțiune publică sau privată, să fie valabil un termen de 5 ani; salută, de asemenea, faptul că durata termenului de prescripție pentru acțiuni principale este prevăzută de legislația statului membru în cauză și solicită același lucru și pentru acțiunile în subsidiar; observă că nu se aduce atingere legislației statelor membre privind suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție;

20. salută faptul că statele membre decid cu privire la normele de partajare a costurilor; lasă la latitudinea statelor membre evaluarea posibilității de garantare a faptului că asimetria resurselor reclamantului și pârâtului în cadrul procedurilor judiciare nu descurajează exercitarea acțiunilor în despăgubire întemeiate și observă că accesul la justiție trebuie, de asemenea, să fie echilibrat de măsuri ferme pentru a împiedica abuzurile de exemplu, sub forma acțiunilor nefondate, vexatorii sau de „șantaj”;

21. subliniază că aplicarea programului de clemență contribuie într-un mod semnificativ la descoperirea cartelurilor, permițând introducerea acțiunilor private, și solicită examinarea modalităților de menținere a atractivității programului respectiv; subliniază că, în ciuda importanței aplicării programului de clemență, exonerarea integrală a martorilor care cooperează de la răspunderea individuală și în solidar este contrară sistemului și o respinge categoric deoarece prejudiciază numeroase victime;

22. solicită Comisiei, pentru a facilita și a nu submina dreptul victimelor de a iniția acțiuni în despăgubire, să evite în primul rând abandonarea procedurilor privind cartelurile și concurența și să ajungă la o soluționare adecvată a tuturor procedurilor importante, printr-o decizie clară;

23. subliniază îndeosebi faptul că Parlamentul European trebuie să participe la elaborarea legislației în domeniul acțiunilor colective, în cadrul procedurii de codecizie;

24. solicită ca orice propunere legislativă să fie precedată de o analiză independentă a costurilor și a beneficiilor;

25. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și partenerilor sociali la nivel comunitar.

[1] JO C 74 E, 20.3.2008, p. 653.
[2] JO L 1, 4.1.2003, p. 1.
[3] JO L 123, 27.4.2004, p. 18.
[4] JO L 24, 29.1.2004, p. 1.
[5] JO C 298, 8.12.2006, p. 17.
[6] JO L 171, 1.7.2008, p. 3.
[7] JO L 166, 11.6.1998, p. 51.

Raportorul salută faptul că Comisia a renunțat în Carta sa albă la numeroase propuneri din Cartea sa verde din anul 2005, care ar fi condus la o „americanizare” a aplicării dreptului privat în Europa. Raportorul a pornit de la următoarea premisă pentru a elabora prezentul raport: orice persoană prejudiciată trebuie să aibă dreptul la compensarea prejudiciului suferit; totuși, cei care intentează acțiuni colective nu trebuie favorizați față de reclamanții individuali.

Raportorul nu crede că mecanismele reparatorii de drept privat nu sunt pe deplin dezvoltate în statele membre, deoarece ca urmare a hotărârilor relevante ale Curții Europene de Justiție, numeroase state au consolidat aplicarea legii în domeniul privat („private enforcement”). În prim-plan trebuie să rămână totuși aplicarea normelor CE antitrust la nivel public, pentru că autoritățile din domeniul concurenței au la dispoziție instrumente de anchetă de drept public, pe care nu le pot transfera persoanelor private; astfel, aplicarea legii la nivel privat rămâne complementară.

În plus, raportorul se îndoiește de competențele Comisiei cu privire la propunerile sale. Cu siguranță, Comisia nu poate să-și justifice măsurile din domeniul dreptului național procedural și în materie de despăgubiri pe baza articolului 83 din tratat. Dacă și în ce măsură pot fi invocate articolele 95 și 65 din tratat trebuie încă examinat cu atenție.

Problema competențelor se ridică și în cazul unui instrument orizontal. Raportorul propune să se aștepte comunicarea Direcției Generale Sănătate și Consumatori, având ca temă mecanismele reparatorii colective, iar apoi să fie inițiată o discuție cu privire la un instrument orizontal pentru mecanismele reparatorii colective. Comunicarea se va baza pe două studii, care vor furniza informații în privința mecanismelor reparatorii colective din statele membre și a posibilelor obstacole pe piața internă care rezultă din aplicarea diferită a legislației naționale. Problemele din domeniul normelor antitrust evocate de Comisie sunt prezente și în alte domenii, astfel încât este recomandabil să nu se introducă norme sectoriale. Ar trebui mai curând analizat dacă și în ce măsură trebuie aleasă o abordare orizontală pentru a ameliora posibilitățile de aplicare a dreptului în Europa. Obiectivul tuturor măsurilor pe plan european trebuie să fie evitarea fragmentării dreptului procesual.

Raportorul deduce din jurisprudența Curții că și cumpărătorii indirecți trebuie să posede dreptul de a intenta o acțiune. În această privință trebuie să stea la dispoziție acțiuni colective și/sau de reprezentare sub forma unei acțiuni principale („stand-alone”) sau în subsidiar („follow-on”).

O acțiune de reprezentare poate fi încredințată unei entități calificate. Raportorul consideră că o asemenea entitate ar trebui definită în conformitate cu articolul 3 din Directiva 98/27/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor. Acest lucru este necesar pentru a preveni anchetele abuzive. Împuternicirile ad-hoc trebuie luate în considerare în primul rând în cazul organizațiilor care intentează acțiunile în despăgubire ale întreprinderilor care sunt, la rândul lor, victime ale încălcărilor normelor antitrust. În special IMM-urile sunt la fel de afectate ca și consumatorii de aceste încălcări.

Raportorul solicită totuși ca la acțiunea de reprezentare să ia parte doar un cerc de persoane clar identificate; posibilitatea de identificare nu este suficientă. Trebuie menționat, de asemenea, că identificarea trebuie să aibă loc până la data acționării în justiție. Cartea albă sugerează ca acțiunea de reprezentare să ia forma modelului cu opțiune de refuz („opt-out”), inadmisibil din motive de neconstituționalitate în numeroase state membre. Identificarea este necesară cu privire la valoarea despăgubirilor pretinse și la repartizarea acestora.

Doar prejudiciile suferite cu adevărat trebuie compensate. Doctrina cy-pres (repartizare cât mai apropiată), derivată din common law, contrazice acest principiu, deoarece nu pagubele suferite cu adevărat sunt remediate. De altfel, nu poate fi acordată o parte din despăgubiri organizației, deoarece acest lucru ar incita organizația să introducă acțiuni nefondate și contrazice principiul compensării. Costurile de judecată pot fi rambursate.

Raportorul se exprimă în favoarea admisibilității unei acțiuni colective pe bază de consimțământ prealabil („opt-in”). Comisia trebuie să mai elaboreze criterii exacte, de exemplu ca decizia de participare să fie luată până la introducerea acțiunii în justiție. În plus, alegerea unui instrument de acțiune trebuie să excludă celelalte instrumente pentru a exclude despăgubirile multiple.

Comisia dorește prin propunerea sa să renunțe la principiul menționat la articolul 2 din Regulamentul 1/2003, potrivit căruia partea reclamantă trebuie să aducă dovezi în sprijinul plângerii. Partea pârâtă nu poate fi obligată la furnizarea de dovezi către reclamant. O asimetrie informațională între reclamant și pârât nu se poate nega, dar aceasta este tipică în raporturile judiciare. În special în cazul accesului la probe este esențial ca reclamanții colectivi să nu fie favorizați față de cei individuali. În loc să se introducă la nivel european cerințe de divulgare care ar rămâne necunoscute, ar trebui să se rămână la reglementarea de către statele membre a accesului la probe în conformitate cu dispozițiile legislațiilor naționale. Se evită astfel alegerea abuzivă a procedurii celei mai avantajoase („forum shopping”), deoarece obligațiile de divulgare extinse cresc costurile de judecată enorm și descurajează acțiunile în instanță. În cazul acțiunilor în subsidiar victimele trebuie să aibă acces la dosarele aflate în posesia Comisiei, cu excepția cazurilor în care interese imperioase sunt periclitate. Raportorul consideră că acest drept rezultă din articolul 255 din tratat și Regulamentul nr. 1049/2001 privind transparența și nu este îngrădit de propunerea de modificare COM(2008)229.

Raportorul subliniază că obligativitatea deciziilor autorităților naționale din domeniul concurenței (ANC) privește doar constatarea încălcării normelor CE antitrust. Instanța competentă decide însă în privința cauzalității etc. Obligativitatea deciziilor Comisiei este prevăzută la articolul 16 din Regulamentul nr. 1/2003. Comisia însăși a recunoscut în proiectul Regulamentului nr. 1/2003 (COM(2000)582) că deciziile ANC-urilor nu produc efecte juridice în afara statelor membre în cauză. Nu există motive evidente pentru a devia de la acest principiu, potrivit căruia o decizie administrativă a unui stat este valabilă doar pe teritoriul acestuia. Deciziile ANC-urilor trebuie, prin urmare, să producă efecte juridice doar pe plan național. Totuși, statele membre pot recunoaște obligativitatea deciziilor ANC-urilor străine.

Raportorul solicită cel puțin o încălcare din culpă a normelor antitrust. Nu există motive pentru a renunța la cerința privind existența culpei, care este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru acordarea unei amenzi, potrivit articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003.

Raportorul împărtășește părerea Comisiei, potrivit căreia prejudiciile și câștigul pierdut, inclusiv dobânzile, trebuie compensate. Compensarea nu trebuie să fie excesivă sau să se limiteze la un standard minimal și trebuie să fie stabilită la nivel european pentru a se evita alegerea abuzivă a procedurii celei mai avantajoase. Într-adevăr, Curtea de Justiție a recunoscut prin cauza Manfredi admisibilitatea dispozițiilor interne privind despăgubirile cu caracter punitiv. Această afirmație este valabilă doar în lipsa legislației comunitare relevante. Legiuitorii comunitari pot astfel să excludă plata despăgubirilor cu caracter punitiv pentru încălcarea normelor CE antitrust.

Pentru calcularea despăgubirilor ar fi util un cadru orientativ fără caracter obligatoriu. Totuși, calculul se va confrunta în practică cu probleme majore, deoarece se face apel la modele economice complexe.

Chestiunea admisibilității transferului supraprețurilor nu este accesibilă unei abordări paușale, pentru că, în lipsa informațiilor cu privire la lanțul de distribuție, părțile la proces pot dovedi cu greu transferarea supraprețurilor. Raportorul se exprimă pentru admiterea apărării de acest tip, dar respinge regula prezumției relative, propusă de Comisie, conform căreia supraprețul este transferat în totalitate cumpărătorilor indirecți. Reducerea sarcinii probei poate fi prevăzută doar în cazuri excepționale, nedemonstrate însă de Comisie. Mai mult, nu există dovezi științifice, care să arate că supraprețul este transferat de obicei cumpărătorilor indirecți. În plus, în cazul lipsei de dovezi în favoarea transferului de supraprețuri, există pericolul unor despăgubiri multiple, deoarece pârâtul, pe baza principiului prezumției, va trebui să plătească despăgubiri atât cumpărătorilor indirecți, cât și celor direcți. O despăgubire cel puțin dublă este însă o sancțiune pe care doar o autoritate publică o poate impune. De aceea, trebuie să fie valabil în continuare principiul conform căruia reclamantul trebuie să-și justifice acțiunea. Această soluție ține seama de hotărârea Curții de Justiție potrivit căreia oricine are dreptul să solicite despăgubiri. Prin formularea „în principiu” se garantează faptul că instanțelor naționale le mai rămâne spațiu de manevră pentru a constata în anumite cazuri un transfer real al prețurilor (de exemplu în cazul contractelor cost-plus). Pe lângă aceasta, așa cum precizează Comisia în documentul de lucru la rubrica „remoteness” (punctul 205) instanțele, pe baza dispozițiilor mature ale dreptului penal național, pot stabili cu precizie repartizarea diferitelor forme de compensare.

Raportorul este de acord cu Comisia că termenul de prescripție în cazul încălcărilor normelor antitrust, de durată și repetate, trebuie să înceapă în momentul încetării infracțiunii și a aducerii acesteia la cunoștință într-un mod rezonabil. Totuși trebuie să se țină seama de faptul că, în lipsa informării, nu există prescripție. Acest lucru nu este de dorit, pentru că prescripția trebuie să creeze securitate juridică. De aceea, trebuie să fie prevăzut un termen absolut de 10 ani. Raportorul este în favoarea stabilirii termenului de prescripție în cazul acțiunilor de tipul „stand-alone”, în conformitate cu legislația națională. Pentru acțiunile „follow-on” nu există motive evidente pentru stabilirea unui termen de prescripție de cel puțin 2 ani, în consecință și acest termen trebuie stabilit în conformitate cu legislația națională. Suspendarea prescripției pe perioada anchetării unei încălcări a normelor antitrust este suficientă, iar un nou început nu este necesar. Victimele nu sunt în pericol să-și piardă vreun drept prin suspendare, dimpotrivă aceasta promovează securitatea și pacea juridică.

Raportorul dorește, în acord cu Comisia, menținerea dispozițiilor naționale privind repartizarea costurilor, deoarece principiul confirmat în statele membre, potrivit căruia partea care pierde procesul suportă costurile, descurajează de la acțiuni nejustificate. De aceea, Comisia nu trebuie să îndemne statele membre, prin intermediul unor instrumente juridice fără caracter obligatoriu, să-și alinieze dispozițiile privind repartizarea costurilor. Comisia nu trebuie să facă propuneri privind finanțarea acțiunilor în despăgubire, deoarece acest lucru ar stimula o înmulțire nedorită a reclamațiilor.

Raportorul recunoaște că programul de clemență contribuie într-un mod semnificativ la descoperirea cazurilor de încălcare a normelor antitrust, permițând introducerea acțiunilor private. Prin urmare, trebuie elaborate criterii pentru menținerea atractivității programului respectiv, pe fundalul principiului compensării. Complexitatea acestei chestiuni exclude soluțiile pripite. Rămâne de văzut cum se împacă propunerile Cărții albe cu propunerea unei noi proceduri de conciliere.

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust

(2008/2154(INI))

Raportoare pentru aviz: Gabriela Crețu

SUGESTII

Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. invită Comisia, în vederea asigurării unui grad mai ridicat de securitate juridică și de protecție a consumatorilor, să aibă în vedere posibilitatea de a propune un pachet adecvat de măsuri legislative și nelegislative și de reguli și mecanisme comune care să permită accesul la despăgubire integrală pentru orice persoană care a suferit daune în urma încălcării dreptului concurenței;

2. salută pachetul de propuneri ale Comisiei cu privire la acțiunile reprezentative intentate de entități calificate, cum ar fi asociațiile de consumatori, organele publice sau asociațiile comerciale, pe lângă posibilitatea unor acțiuni colective însoțite de o opțiune de participare explicită, care ar trebui să contribuie la asigurarea de despăgubiri pentru un număr mai mare de victime; consideră totuși că ar trebui să se acorde mai multă atenție acțiunilor colective care prezintă avantajul de a duce la o „soluționare definitivă” pentru pârâți și de a reduce astfel incertitudinea;

3. se exprimă în favoarea ideii că acțiunile reprezentative și acțiunile colective însoțite de o opțiune de participare explicită ar trebui să fie complementare, astfel încât să se obțină un echilibru clar între protecția intereselor consumatorilor individuali și ale grupurilor de consumatori;

4. sprijină recurgerea la acțiunile colective însoțite de o opțiune de participare explicită, dar subliniază necesitatea garantării faptului că opțiunea de a participa sau de a nu participa rămâne întotdeauna la libera alegere a consumatorului, fără ca această decizie să fie afectată de intervenții externe nedorite;

5. invită Comisia să ofere mai multe orientări la nivel comunitar în ceea ce privește cuantificarea daunelor; respinge așa-numitele daune cu caracter punitiv, deoarece daunele-interese acordate nu ar trebui să fie mai mari decât prejudiciul suferit de fapt;

6. consideră că, în materie de acțiuni colective, ar trebui să se stabilească două condiții preliminare clare înainte de a se putea iniția acțiunile menționate:

(a) un anumit tip de evaluare sau examinare a fondului acțiunii, efectuată de un organism național competent de certificare, cum ar fi un judecător național, un ombudsman sau o entitate similară;

(b) o tentativă sau recomandare preliminară în acest sens pentru ca părțile să ajungă la un acord prin soluționarea alternativă a litigiilor;

consideră că niciuna dintre aceste condiții nu ar trebui să provoace întârzieri nejustificate ale acțiunilor în justiție, nici să aducă prejudicii părților;

7. sprijină ideea conform căreia costul procedurilor judiciare nu ar trebui să îi împiedice pe reclamanți să formuleze acțiuni bine întemeiate și invită, prin urmare, statele membre să ia măsuri adecvate pentru reducerea costurilor asociate acțiunilor în despăgubire în urma încălcărilor normelor privind concurența, spre exemplu acordând scutiri sau plafonând nivelul cheltuielilor judiciare; consideră totuși că Comisia trebuie să examineze mai în detaliu modul în care aceste acțiuni pot fi finanțate de către reclamanți și să examineze diferite modele de finanțare pentru a garanta astfel accesul la justiție;

8. consideră că ar trebui consolidate normele referitoare la accesul reclamanților la probe, pentru a le da posibilitatea să aibă accesul necesar la dosarele deținute de autoritățile din domeniul concurenței, pentru a putea estima cu o cât mai mare exactitate daunele, în măsura în care acest acces nu pune în pericol investigațiile efectuate de autorități;

9. consideră că, în scopul accelerării procedurilor de arbitraj și al reducerii costurilor, Comisia ar trebui să încurajeze mecanismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

10. sprijină propunerea de inversare a sarcinii probei în interesul cumpărătorilor indirecți, pe baza prezumției că aceștia suportă toate supraprețurile generate de practicile ilegale în cauză;

11. consideră că, odată ce s-a stabilit încălcarea articolului 81 sau 82 din Tratatul CE, cerința privind existența culpei generează dificultăți pentru victime și le împiedică să obțină o indemnizare justă pentru daunele suferite; sprijină, prin urmare, propunerea de a conferi hotărârilor definitive ale autorităților naționale din domeniul concurenței un caracter obligatoriu în toată Uniunea Europeană;

12. invită Comisia să adopte o abordare coerentă pentru combinarea normelor privind acțiunile colective în despăgubire legate de dreptul concurenței cu normele preconizate în cadrul general al protecției consumatorilor.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor CE antitrust

(2008/2154(INI))

Raportor pentru aviz: Francesco Enrico Speroni

SUGESTII

Comisia pentru afaceri juridice invită Comisia pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, să includă în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată următoarele sugestii:

1. salută prezentarea unei Cărți albe care oferă o soluție, la nivel comunitar, la problema garantării accesului reclamanților la justiție, urmărindu-se astfel obiective de politică generală (în speță, asigurarea unui acces mai larg la justiție prin punerea în practică a politicii privind concurența și descurajând practicile ilegale din partea întreprinderilor) și împiedicând, în același timp, acțiunile judiciare nefondate sau oportuniste;

2. consideră că fiecare propunere de introducere a unor modalități de despăgubire colectivă pentru încălcarea normelor comunitare antitrust ar trebui:

a) să asigure că persoanelor care sunt victima încălcărilor normelor respective li se asigură compensații pentru prejudiciul suferit;

(b) să completeze și nu să substituie formele alternative de protecție deja prezente în unele state membre (a se vedea, de exemplu, acțiunile reprezentative și așa-numitele „test cases”;

c) să se bazeze pe un model aplicabil și în cazul altor tipuri de litigii pentru a oferi protecția judiciară a consumatorilor în cazuri similare; în acest sens, consideră că ar trebui examinată de către Comisie oportunitatea unei abordări orizontale în vederea facilitării exercitării acțiunilor în despăgubire;

d) să cuprindă norme concepute pentru a se evita efectele negative în materie constatate în alte sisteme juridice, în special în Statele Unite ale Americii;

3. consideră oportun ca toate mecanismele de acțiune colectivă în despăgubire:

(a) să excludă posibilitatea acordării de despăgubiri cu caracter punitiv sau disproporționate în raport cu prejudiciul suferit efectiv;

(b) în special în cazul acțiunilor colective din categoria menționată de Comisie, și fără a întârzia nejustificat procedura, să ceară ca fondul acțiunilor să fie verificat de către organismele naționale de autorizare (cum ar fi un judecător național, mediator sau o entitate similară), înainte de introducerea acestora;

(c) în special în cazul acțiunilor colective din categoria menționată de Comisie, și fără a întârzia nejustificat procedura sau prejudicia părțile, să se solicite ori să se recomande ca părțile să încerce să ajungă la un acord printr-o modalitate de soluționare alternativă a litigiilor, înainte de introducerea acțiunii;

(d) susține principiul ca partea reclamantă trebuie să aducă dovezi în sprijinul cererii, pentru a evita anchetele pentru găsirea probelor care nu au fost identificate în prealabil, cu excepția cazului în care legislația națională prevede reduceri ale sarcinii probei;

(e) să mențină principiul fundamental conform căruia partea care pierde procesul plătește cheltuielile, cu excepția cazului în care un stat membru a stabilit norme diferite privind repartizarea cheltuielilor;

(f) să oblige persoanele care asigură apărarea pe baza unor onorarii condiționale să informeze în mod clar părțile asistate cu privire la imputarea cheltuielilor în eventualitatea în care acțiunea nu are câștig de cauză, în cazul în care un stat membru prevede posibilitatea unor acorduri în materie de onorarii condiționale;

(g) să permită acțiunile însoțite de o opțiune de participare și acțiunile reprezentative să fie intentate de entități calificate;

4. consideră că autoritatea jurisdicțională sesizată trebuie să fie investită cu puteri extinse in limine litis, pentru a se putea pronunța în prealabil asupra admisibilității sau inadmisibilității cauzei și că, dintr-un punct de vedere mai general, autoritatea jurisdicțională trebuie să dispună de puteri extinse pentru a putea conduce procedura în mod flexibil și dinamic, adaptându-se la caracteristicile cazului concret;

5. consideră că ar trebui să se permită asociațiilor de consumatori sau reprezentanților organizațiilor pentru protecția acestora să participe la procedurile antitrust introduse de autoritățile competente;

6. consideră că acordarea unei reduceri a amenzii pentru infracțiunea comisă de o întreprindere care oferă o tranzacție echitabilă cetățenilor păgubiți ar putea să se traducă pentru aceștia din urmă într-un avantaj atât din punctul de vedere al procedurii, cât și din punctul de vedere al fondului, dar că obligația de a ajunge la un acord nu trebuie să constituie o modalitate de a împiedica părțile să deschidă o acțiune în justiție;

7. speră ca orice propunere legislativă să fie precedată de o analiză independentă a costurilor și beneficiilor.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

Membri titulari prezenți la votul final

Gabriela Crețu, Mia De Vits, Janelly Fourtou, Evelyne Gebhardt, Martí Grau i Segú, Małgorzata Handzlik, Malcolm Harbour, Christopher Heaton-Harris, Anna Hedh, Edit Herczog, Eija-Riitta Korhola, Alexander Graf Lambsdorff, Lasse Lehtinen, Toine Manders, Catiuscia Marini, Arlene McCarthy, Catherine Neris, Bill Newton Dunn, Zita Pleštinská, Zuzana Roithová, Heide Rühle, Leopold Józef Rutowicz, Salvador Domingo Sanz Palacio, Christel Schaldemose, Andreas Schwab, Eva-Britt Svensson, Marianne Thyssen, Jacques Toubon, Barbara Weiler

Membri supleanți prezenți la votul final

Emmanouil Angelakas, Wolfgang Bulfon, Brigitte Fouré, Joel Hasse Ferreira, Anja Weisgerber

Membri supleanți (articolul 178 alineatul (2)) prezenți la votul final

Maddalena Calia

Aviz juridic - Politica de confidențialitate