RAPORT referitor la aspectele financiare ale Tratatului de la Lisabona

18.3.2009 - (2008/2054(INI))

Comisia pentru bugete
Raportoare: Catherine Guy-Quint

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la aspectele financiare ale Tratatului de la Lisabona

(2008/2054(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la 13 decembrie 2007[1] (numit în continuare, „Tratatul de la Lisabona ”),

–   având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, modificat prin Actul Unic European şi prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa,

–   având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară[2],

–   având în vedere Rezoluţia sa din 11 martie 2003 privind reforma procedurii bugetare: opţiuni posibile în perspectiva revizuirii tratatelor[3],

–   având în vedere Rezoluţia sa din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene[4],

–   având în vedere Rezoluţia sa din 8 iunie 2005 privind provocările politice şi mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013[5],

-    având în vedere concluziile Consiliului European din 11-12 decembrie 2008 privind demersul de reluare a lucrărilor referitoare la Tratatul de la Lisabona,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru bugete, precum şi avizul Comisiei pentru afaceri externe şi al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (A6-0183/2009),

A. întrucât Tratatul de la Lisabona introduce modificări profunde în materie de finanţe ale Uniunii, în special în ceea ce priveşte relaţiile interinstituţionale şi procedurile decizionale;

B.  întrucât acesta stabileşte o ierarhie precisă între actele fundamentale ale activităţii financiare şi bugetare a Uniunii, contribuind astfel la clarificarea necesară a sistemului decizional;

C.  întrucât cadrul financiar multianual (CFM), care constituie programarea pe mai mulţi ani a cheltuielilor ce traduc în termeni financiari priorităţile politice ale Uniunii şi care limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, devine, în Tratatul de la Lisabona, un act obligatoriu din punct de vedere juridic, ce are ca fundament un nou temei juridic specific pentru adoptarea regulamentului ce conţine acest cadru;

D.  întrucât lipsa de simultaneitate între cadrele financiare, pe de o parte, şi mandatele Parlamentului European şi Comisiei, pe de altă parte, au contribuit până acum la privarea parţială a Parlamentului de puterile sale în domeniul bugetar, deoarece acesta este deseori constrâns să respecte un cadru financiar negociat şi adoptat în timpul legislaturii precedente;

E.  întrucât, în cazul în care nu este operată nicio modificare calendaristică, în anumite legislaturi, Parlamentul nu va putea niciodată lua decizii bugetare care să-l angajeze, deoarece cadrul financiar adoptat de predecesor acoperă toată durata mandatului;

F.  întrucât cvasiinexistenţa din prezent a unor marje disponibile în cadrul fiecărei rubrici, precum şi numărul redus de mecanisme de flexibilitate îngreunează reacţia adecvată a Uniunii la elemente politice neprevăzute şi riscă să videze procedura bugetară anuală de substanţa sa;

G. întrucât intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona impune ca instituţiile responsabile cu deciziile financiare şi bugetare ale Uniunii să ajungă la un acord privind tranziţia optimă către noile acte juridice şi noile proceduri de decizie;

H. întrucât, în interesul bunei funcţionări a Uniunii Economice şi Monetare, bugetul UE trebuie luat în considerare în coordonarea strategiilor bugetare ale statelor membre;

I.   întrucât Consiliul European din 11-12 decembrie 2008 a reafirmat necesitatea Tratatului de la Lisabona pentru ca Uniunea extinsă să funcţioneze mai eficace, mai democratic şi mai efectiv, inclusiv pe scena internaţională, şi a definit un demers şi garanţii juridice ca răspuns la preocupările exprimate de alegătorii irlandezi pentru ca tratatul să poată intra în vigoare înainte de sfârşitul lui 2009, respectând scopurile şi obiectivele tratatului;

Context global

1.  salută progresele realizate de Tratatul de la Lisabona în ceea ce priveşte controlul democratic şi transparenţa finanţelor Uniunii; semnalează necesitatea consolidării şi adaptării unor mecanisme de concertare interinstituţională şi a unor metode de cooperare internă, astfel încât Parlamentul să-şi poată utiliza pe deplin noile puteri;

Resurse proprii

2.   regretă faptul că, în ceea ce priveşte resursele proprii ale Uniunii, statele membre nu au profitat de ocazia de a implementa un sistem de resurse proprii veritabile ale Uniunii, mai echitabil, mai transparent, mai inteligibil pentru cetăţeni şi supus unei proceduri de decizie mai democratice;

3.   regretă, în special, faptul că nu a fost realizat niciun progres în vederea asocierii Parlamentului la procesul de definire a limitelor şi tipului de resurse proprii de care dispune Uniunea; reaminteşte faptul că este menţinută separaţia dintre decizia privind veniturile şi cea privind cheltuielile;

4.   salută, în schimb, eforturile realizate în ceea ce priveşte posibilitatea de adoptare a măsurilor de executare a deciziei privind resursele proprii printr-o procedură legislativă specială conform căreia Consiliul nu decide, cu majoritate calificată, decât după aprobarea Parlamentului;

5.  solicită Consiliului să utilizeze la maximum această modalitate, pentru a conferi supleţe procedurii de decizie;

Cadrul financiar multianual

6.   salută formalizarea CFM în cadrul Tratatului de la Lisabona, care devine un act obligatoriu din punct de vedere juridic; reaminteşte faptul că CFM stabileşte programarea cheltuielilor Uniunii şi limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, contribuind la consolidarea disciplinei bugetare;

7.   salută faptul că regulamentul de stabilire a CFM va trebui aprobat atât de Consiliu, cât şi de Parlament, printr-o procedură specială;

8.   regretă, cu toate acestea, faptul că Tratatul de la Lisabona a menţinut cerinţa privind decizia prin unanimitate în cadrul Consiliului pentru adoptarea CFM, contribuind la complicarea procedurii de decizie şi facilitând o negociere de tipul „celui mai mic numitor comun”; îndeamnă, prin urmare, Consiliul European să utilizeze, cât de curând posibil, clauza care îi permite, printr-o decizie cu unanimitate, să folosească votul cu majoritate calificată pentru adoptarea CFM;

9.   regretă, în egală măsură, faptul că, în cadrul noii proceduri, Parlamentul nu are decât un drept de aprobare, şi nu o adevărată putere de codecizie; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede că instituţiile trebuie să pună totul în aplicare de la începutul procedurii, pentru a garanta succesul final al acesteia; invită, prin urmare, Consiliul să fie disponibil de la începutul procedurii, pentru a construi un dialog politic structurat cu Parlamentul, astfel încât priorităţile acestuia să fie luate pe deplin în considerare;

10. constată că Tratatul de la Lisabona indică faptul că CFM stabileşte nu numai „valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi”, ci şi „orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii bugetare anuale”[6];

Durata CFM

11. salută faptul că Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea unei programări financiare pe cinci ani, astfel încât să poată coincide, în măsura posibilului (cu condiţia ca adaptările necesare să fie realizate) cu mandatele Parlamentului şi Comisiei, ceea ce ar fi conform logicii democratice; subliniază că ar putea fi necesar măsuri distincte pentru a răspunde nevoilor unor politici specifice, pentru care este nevoie de perioade mai lungi de programare financiară;

12. susţine, prin urmare, trecerea la un CFM de cinci ani, însă nu trece cu vederea faptul că s-ar putea dovedi dificilă realizarea unei coincidenţe perfecte între CFM, mandatul Parlamentului European şi cel al Comisiei, în contexul în care poate fi nevoie de o perioadă de negociere de cel puţin un an, astfel încât să permită Parlamentului şi Comisiei să ia deciziile politico-financiare fundamentale pe durata legislaturii/mandatului lor;

13. consideră drept foarte pozitivă integrarea CFM într-o logică globală de programare strategică interinstituţională - noţiune consolidată, de altfel, în Tratatul de la Lisabona - aşa cum este sugerat în raportul privind echilibrul instituţional al Comisiei pentru afaceri constituţionale[7];

14. susţine propunerea formulată în acest raport, potrivit căreia noul colegiu al comisarilor, cu ocazia prezentării „programului pentru legislatură”, trebuie să trimită propuneri privind orientările cadrului financiar pe care le consideră necesare îndeplinirii priorităţilor politice ale mandatului său, priorităţi ce urmează a fi dezvoltate cu ajutorul propunerilor sale din cadrul CFM, odată ce s-a ajuns la un acord interinstituţional cu privire la programul legislaturii;

15. consideră, în plus, că, în timpul dezbaterilor în şedinţă plenară şi al audierilor în faţa comisiilor parlamentare, candidatul la preşedinţia Comisiei ar trebui deja să fie în măsură să furnizeze indicaţii privind consecinţele financiare previzibile ale obiectivelor politice preconizate de noua Comisie;

16. subliniază faptul că tranziţia către un sistem de programare financiară de cinci ani, astfel cum se menţionează mai sus, ar putea implica prelungirea şi adaptarea CFM actual până în 2016 inclusiv, astfel încât următorul CFM de cinci ani să intre în vigoare cel mai târziu la începutul lui 2017[8]; recomandă ca negocierile referitoare la viitorul CFM să fie, oricare ar fi situaţia, încheiate înainte de încheierea primului trimestru 2016, astfel încât procedura bugetară pentru 2017 să poată fi realizată ţinând deja cont de parametrii cadrului ce va fi în vigoare în 2017;

17. subliniază că negocierile ar trebui realizate astfel încât să se permită instituţiilor să preconizeze intrarea în vigoare a unui nou CFM din 2016;

18. consideră că prelungirea şi adaptarea CFM actual ar trebui luate în considerare cu ocazia viitoarei revizuiri la jumătatea perioadei în 2010;

Flexibilitatea

19. subliniază faptul că, prin caracterul său obligatoriu din punct de vedere juridic, CFM necesită, mai mult decât oricând, o flexibilitate sporită, astfel încât să permită Uniunii să răspundă la provocările neprevăzute, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Uniunii, în mod suficient de flexibil şi eficace;

20. atrage atenţia asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede prelungirea plafoanelor şi celorlalte dispoziţii din CFM corespunzând ultimului an în curs, în cazul în care noul CFM nu a putut fi adoptat înaintea expirării celui precedent; consideră că acest lucru constituie un argument în plus în favoarea unei flexibilităţi sporite;

21. insistă, în acest sens, asupra importanţei consolidării mecanismelor de flexibilitate în cadrul fiecărei rubrici şi între diferitele rubrici, pe de o parte, şi prin intermediul unor instrumente de flexibilitate specializate şi mobilizabile în afara marjelor, pe de altă parte;

22. reaminteşte faptul că Comisia pentru bugete va trebui să se pronunţe asupra acestor chestiuni cu ocazia adoptării raportului său privind revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013;

Tranziţia de la acordul interinstituţional la CFM

23. reaminteşte necesitatea de a se ajunge, în timp util, înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la un acord între instituţii cu privire la modalitatea de a realiza tranziţia de la actualul acord interinstituţional la un CFM care să facă parte dintr-un act legislativ, astfel cum este prevăzut de Tratatul de la Lisabona; reaminteşte că este necesară o perioadă de opt săptămâni pentru examinarea proiectelor de acte legislative de către parlamentele naţionale;

24. consideră, în acest sens, că va trebui să se ajungă la un nou acord privind distribuirea dispoziţiilor cuprinse în prezent în acordul interinstituţional şi care ar trebui transferate spre CFM, privind dispoziţiile care vor face parte din viitorul regulament financiar, precum şi cele care vor justifica, atunci când este cazul, menţinerea unui acord interinstituţional - la care se pot adăuga, eventual, noi dispoziţii - cu privire la cooperarea bugetară; reaminteşte faptul că acest proces de distribuire a dispoziţiilor din cadrul acordului interinstituţional actual ar trebui să aibă loc ţinându-se cont de criteriile enumerate chiar în Tratatul de la Lisabona;

Procedura bugetară anuală

25. salută eliminarea distincţiei dintre cheltuielile obligatorii (CO) şi cheltuielile neobligatorii (CNO), care are drept corolar dreptul Parlamentului de a decide pe picior de egalitate cu Consiliul asupra ansamblului cheltuielilor Uniunii;

26. subliniază că eliminarea distincţiei dintre CO şi CNO nu intră în contradicţie cu obligaţia pe care o are Uniunea de a-şi respecta angajamentele financiare şi salută faptul că Tratatul de la Lisabona recunoaşte faptul că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt cele care „asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să îşi îndeplinească obligaţiile juridice faţă de terţi”[9];

27. observă că modificările din procedura anuală ar trebui să ducă la simplificarea acesteia, prin instituirea unei lecturi unice pentru fiecare instituţie şi prin implementarea unor dispozitive menite să faciliteze acordul între cele două componente ale autorităţii bugetare; subliniază că aceste modificări ar trebui să reducă birocraţia;

Rolul Comisiei

28. subliniază consolidarea rolului conferit Comisiei, care dobândeşte dreptul

de iniţiativă în domeniul bugetar şi îşi poate modifica proiectul de buget până în momentul convocării comitetului de conciliere;

29. salută faptul că tratatul recunoaşte, de asemenea, rolul Comisiei de a lua toate iniţiativele necesare pentru a apropia poziţiile Parlamentului şi Consiliului pe durata lucrărilor comitetului de conciliere, invitând-o astfel să îşi asume pe deplin rolul de mediator între Parlament şi Consiliu în vederea obţinerii unui acord;

O logică total nouă

30. atrage atenţia asupra faptului că noua procedură nu prevede decât o lectură unică a proiectului de buget de către fiecare instituţie; subliniază faptul că noua procedură şi lectura sa unică nu mai permit de facto instituţiilor să îşi corecteze poziţia într-o a doua lectură, aşa cum putea fi cazul înainte; este, prin urmare, convins de faptul că această procedură va impune Parlamentului să îşi ajusteze priorităţile politice într-un stadiu anterior şi să-şi adapteze în mod adecvat abordarea şi organizarea operaţională menite să asigure îndeplinirea tuturor obiectivelor fixate;

31. reaminteşte faptul că în această lectură trebuie să fie susţinute priorităţile politice ale Parlamentului, dar şi să îi permită acestuia să ajungă la un acord cu Consiliul după comitetul de conciliere (sau să îi permită Parlamentului să îşi voteze din nou amendamentele cu o largă majoritate, în cazul aprobării de către Parlament şi respingerii de către Consiliu a textului rezultat în urma comitetului de conciliere);

32. insistă, în acest context, asupra importanţei menţinerii unui calendar pragmatic, similar celui actual, solicitând, în acelaşi timp, punerea în aplicare neîntârziată a mecanismelor de concertare; reaminteşte, de altfel, faptul că introducerea unor mecanisme informale de dialog între instituţii este crucială pentru facilitarea acordului înainte de începutul procedurii, iar apoi pe toată durata acesteia;

33. este convins că Tratatul de la Lisabona va consolida competenţele Parlamentului cu condiţia ca acesta să elaboreze mijloace de gestionare eficace a unui calendar mai strâns şi a nevoii de anticipare sporită induse de noua procedură;

34. consideră că, în viitor, rezoluţia Parlamentului privind proiectul de buget al Comisiei şi care se situează înaintea primei reuniuni de conciliere va avea o importanţă sporită, întrucât îi va permite Parlamentului să îşi prezinte oficial priorităţile bugetare pentru următorul exerciţiu financiar, fără a fi condiţionat de consideraţii de ordin tactic ce derivă din poziţia Consiliului privind proiectul de buget; consideră că respectiva rezoluţie va permite şi altor instituţii să discearnă în mod clar priorităţile Parlamentului înainte de negocierile interinstituţionale; în plus, va oferi, de asemenea, Parlamentului posibilitatea de a elabora o serie de orientări iniţiale privind proiectele pilot şi acţiunile pregătitoare;

35. reaminteşte faptul că aceste priorităţi îi vor fi, de asemenea, foarte utile Parlamentului în calitate de linii directoare în lectura proiectului de buget, dar şi ca mandat al delegaţiei sale la negocierile din cadrul comitetului de conciliere;

36. insistă asupra importanţei organizării unui dialog tripartit în luna iulie a fiecărui an, pentru a permite fiecărei instituţii să aibă indicaţii clare cu privire la priorităţile celorlalte părţi, iar Parlamentului să facă cunoscut celorlalte instituţii conţinutul rezoluţiei din iulie privind proiectul de buget;

37. subliniază utilitatea politică a implementării - în condiţiile respectării competenţelor fiecăreia - unui dialog aprofundat cu comisiile omologe ale parlamentelor naţionale privind proiectul de buget şi priorităţile Parlamentului cu privire la procedura bugetară anuală;

Comitetul de conciliere

38. subliniază importanţa pe care comitetul de conciliere o va avea în viitor, în calitate de instanţă de aplanare a divergenţelor politice între cele două componente ale autorităţii bugetare; reaminteşte faptul că acest comitet va fi însărcinat cu ajungerea, în termen de 21 de zile, la un acord privind un text de compromis, care va intra în vigoare dacă nu este respins de autoritatea bugetară; consideră că acestui comitet îi trebuie conferită o componenţă politică de cel mai înalt nivel;

39. salută faptul că Tratatul de la Lisabona atribuie un rol decisiv Parlamentului la sfârşitul procedurii, subliniază, de fapt, că:

–  textul comitetului de conciliere („proiect comun”) nu va fi considerat adoptat dacă Parlamentul este împotrivă (cu majoritatea deputaţilor);

–  în cazul în care Consiliul respinge proiectul comun, iar Parlamentul îl aprobă, ori acesta intră în vigoare ca atare, ori Parlamentul îşi poate impune amendamentele adoptate în timpul lecturii proiectului de buget, cu majoritate calificată (majoritatea deputaţilor plus trei cincimi din voturile exprimate);

40. subliniază că ar fi de dorit ca delegaţia Parlamentului la comitetul de conciliere să fie condusă de preşedintele Comisiei pentru bugete şi să cuprindă, dacă este cazul şi fără a aduce atingere caracterului politic al numirii membrilor săi de către grupurile politice, în afara membrilor acestei comisii parlamentare, membri ai comisiilor parlamentare specializate, în cazul în care se negociază o chestiune specifică din domeniul lor politic;

41. invită Consiliul să ajungă rapid la un acord cu Parlamentul asupra modului de funcţionare al comitetului de conciliere;

42. consideră că, din punctul său de vedere, comitetul de conciliere ar trebui să se poată reuni cel puţin de două ori, dacă acest lucru este necesar în vederea ajungerii la un acord, la cel mai înalt nivel politic, fiind necesar ca reuniunile sale să fie precedate de un dialog tripartit politic pregătitor, conform formulei tradiţionale; reaminteşte necesitatea ca reprezentanţii Consiliului să dispună la aceste reuniuni de un mandat politic de negociere;

43. propune ca aceste lucrări să fie pregătite de un grup pregătitor interinstituţional, compus din raportorul general, însoţit de reprezentanţii grupurilor politice, din partea Parlamentului, şi reprezentantul permanent al ţării care exercită preşedinţia Uniunii, lăsând deschisă posibilitatea ca acesta să fie însoţit de reprezentanţii celorlalte două preşedinţii la nivel de troica;

44. reaminteşte, de asemenea, faptul că instituţiile trebuie să se pună de acord cu privire la componenţa secretariatului acestui comitet, din care, cel mai probabil, ar trebui să facă parte funcţionari ai celor două componente ale autorităţii bugetare, asistaţi de Comisie;

Chestiuni agricole

45. atrage atenţia asupra faptului că regula potrivit căreia Comisia nu îşi mai poate modifica proiectul după convocarea comitetului de conciliere nu mai permite recursul la tradiţionala scrisoare rectificativă din toamnă pentru a ţine cont de previziunile actualizate privind politica agricolă şi implicaţiile sale bugetare; consideră că, într-un astfel de caz, procedura cea mai adecvată ar fi prezentarea de către Comisie - dacă este necesar - a unui proiect de buget rectificativ specific (un „BRS agricol”), odată ce au fost stabilite definitiv toate datele agricole;

Relaţiile cu puterea legislativă

46. subliniază faptul că paralelismul între extinderea puterii bugetare a Parlamentului, astfel încât să cuprindă toate cheltuielile Uniunii, şi cvasigeneralizarea codeciziei în domeniul legislativ necesită luarea în considerare, într-o mai mare măsură, a dimensiunii bugetare a activităţii legislative; consideră necesară, în acest sens, consolidarea cooperării între Comisia pentru bugete şi comisiile sectoriale, pentru a lua în considerare în mod adecvat impactul activităţii legislative a Parlamentului în domeniul financiar, în special în ceea ce priveşte impactul asupra CFM şi a bugetului anual; propune, în acest sens, integrarea unui membru al Comisiei pentru bugete în comitetele de conciliere legislativă privind domeniile cu impact financiar; reaminteşte, în acest sens, activitatea grupului de lucru privind reforma parlamentară, în special în ceea ce priveşte formele specifice de cooperare între comisiile parlamentare menţionate în cel de-al treilea raport intermediar;

47. reaminteşte, de altfel, că Tratatul de la Lisabona extinde la nivelul tuturor instituţiilor Uniunii obligaţia de a asigura respectarea disciplinei bugetare; reaminteşte că Regulamentul de procedură al Parlamentului prevede deja o procedură specifică pentru garantarea respectării acestui principiu; consideră că această procedură trebuie să devină mai operaţională şi mai performantă;

Regulamentul financiar

48. salută faptul că regulamentul financiar devine un regulament adoptat prin procedură legislativă comună (codecizie) de către Parlament şi Consiliu, în urma avizului Curţii de Conturi;

49. reaminteşte faptul că Tratatul de la Lisabona cuprinde principalele dispoziţii ce permit efectuarea distincţiei între dispoziţiile actualului acord interinstituţional care ar trebui să se regăsească în viitorul acord interinstituţional şi cele care ar trebui mai degrabă integrate în CFM;

50. observă, cu toate acestea, că regulamentul financiar ar trebui să includă toate dispoziţiile necesare definirii procedurii conform dispoziţiilor din tratat[10]; consideră că această formulare va cuprinde funcţionarea comitetului de conciliere, mecanismul de declanşare şi bineînţeles actualizarea dispoziţiilor regulamentului financiar direct afectate de modificările Tratatului de la Lisabona (de exemplu, abolirea distincţiei cheltuieli obligatorii (CO)/cheltuieli neobligatorii (CNO), o nouă procedură de codecizie pentru transferuri etc.);

51. consideră crucial faptul ca instituţiile să ajungă la un acord politic asupra acestor aspecte în timp util, astfel încât modificările necesare ale regulamentului financiar să poată fi integrate rapid conform noii proceduri după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi, dacă este cazul, să prevadă dispoziţii provizorii pentru a permite continuarea în bune condiţii a procedurii bugetare;

52. invită Comisia să prezinte în timp util o propunere menită să permită Parlamentului şi Consiliului ajungerea la un acord privind aplicarea acestei distincţii menţionate la punctul 49 la conţinutul actualului acord interinstituţional;

53. susţine că această adaptare a regulamentului financiar nu trebuie să fie în niciun caz confundată cu revizuirea trienală a acestuia, prevăzută pentru 2010;

Impactul bugetar al modificărilor instituţionale şi al noilor competenţe ale Uniunii

54. observă că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va avea un impact şi asupra bugetului Uniunii, în ceea ce priveşte inovaţiile introduse la nivel instituţional, în special ridicarea Consiliului European la rangul de instituţie, însoţită de crearea unei preşedinţii fixe, precum şi crearea funcţiei de Înalt Reprezentant şi a serviciului european pentru acţiunea externă, a cărui funcţie este să susţină acţiunile Înaltului Reprezentant;

55. îşi reafirmă intenţia de a-şi exercita pe deplin puterile în domeniul bugetar în ceea ce priveşte aceste inovaţii instituţionale şi subliniază importanţa ajungerii la un acord politic cu Consiliul, în timp util, privind finanţarea Consiliului European şi în special a preşedinţiei fixe, precum şi a serviciului european pentru acţiunea externă; subliniază faptul că finanţarea acestui serviciu trebuie să rămână în totalitate sub controlul autorităţii bugetare;

56. subliniază că, în cadrul PESC şi al politicii de securitate şi de apărare comună, Tratatul de la Lisabona prevede instituirea de noi proceduri pentru a oferi acces rapid la bugetul Uniunii şi a crea un fond de lansare alimentat din contribuţiile statelor membre; subliniază însă că toate acţiunile externe ale Uniunii ar trebui, de regulă, finanţate din creditele comunitare şi, doar în mod excepţional - în caz de urgenţă - din contribuţii care nu se încadrează în bugetul Uniunii;

57. constată faptul că Tratatul de la Lisabona va avea şi un impact financiar, deşi limitat, ca urmare a noilor competenţe specifice atribuite Uniunii; se declară dispus să analizeze, la momentul oportun, consecinţele concrete ce decurg din exercitarea acestor noi competenţe; consideră că punerea în practică a acestora, în ansamblul lor, nu se va face cu siguranţă imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ci treptat, pe măsură ce propunerile legislative aferente vor fi elaborate; consideră, cu toate acestea, că finanţarea acestora nu trebuie să aibă loc în detrimentul finanţării activităţilor actuale ale Uniunii;

Coordonarea cu bugetele naţionale

58. doreşte să invite parlamentele naţionale să participe, în fiecare an, la o dezbatere comună şi publică privind orientările politicilor bugetare naţionale şi comunitară, înainte de examinarea proiectelor de buget respective, pentru a introduce de la început un cadru comun de reflecţie pentru coordonarea politicilor naţionale ale statelor membre, ţinând seama de contribuţia comunitară;

59. observă că decizia privind repartizarea cheltuielilor din bugetul UE în privinţa obiectivelor principale ale Uniunii ar fi în mod util mai clară prin publicarea anuală, de către fiecare stat membru, a creditelor bugetare naţionale şi, eventual, regionale, care contribuie la realizarea acestor obiective;

°

° °

60. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor statelor membre.

• [1]  JO C 306, 17.12.2007, p. 1.
• [2]  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.
• [3]  JO C 61 E, 10.3.2004, p. 143.
• [4]  JO C 27 E, 31.1.2008, p. 214.
• [5]  JO C 124 E, 25.5.2006, p. 373.
• [6]  Articolul 312 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată) (JO C 115, 9.5. 2008, p. 47).
• [7]  Raportul din 18 martie 2009 privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituţional în cadrul Uniunii Europene (A6-0142/2009).
• [8]  Conform modelului descris de acest tabel din raportul Comisiei pentru bugete din 26 februarie 2009 privind revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013 (A6-0110/2009):
  ___________________________________________________________________________________

  Anul	2008	2009		2010	2011	2012	2013	2014		2015	2016	2017	2018	2019
  preg. buget	2009	2010		2011	2012	2013	2014	2015		2016	2017	2018	2019	2020
  Legislatură	2004 / 2009		2009 / 2014						2014 / 2019

• [9]  Articolul 323 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată).
• [10]  Potrivit articolului 322 alineatul (1) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată), ar trebui să includă „normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea şi execuţia bugetului”.

EXPUNERE DE MOTIVE

I - Introducere

1.      Tratatul de la Lisabona introduce modificări profunde în materie de finanţe ale Uniunii, în special în ceea ce priveşte relaţiile interinstituţionale şi procedurile decizionale. Acesta stabileşte în paralel o ierarhie precisă între actele fundamentale ale vieţii financiare şi bugetare a Uniunii, lucrând astfel la clarificarea necesară a sistemului de luare a deciziilor.

2.     Principiul care decurge din dispoziţiile Tratatului de la Lisabona, se articulează în jurul a patru axe principale:

-            statele membre rămân în mod fundamental stăpâne pe veniturile bugetare, prin   resursele proprii ale Uniunii

-            Consiliul şi Parlamentul European trebuie să se înţeleagă în mod obligatoriu, în limita resurselor proprii, în legătură cu programarea veniturilor care devine obligatorie din punct de vedere juridic

-            Distincţia dintre cheltuielile obligatorii şi cheltuielile neobligatorii este abolită: bugetul global trebuie adoptat împreună de Parlament şi Consiliu, cu respectarea cadrului financiar multianual. De altfel, competenţele PE sunt consolidate în procedura de adoptare a bugetului: niciun buget anual nu poate fi adoptat fără acordul PE, în vreme ce acesta poate forţa adoptarea bugetului contrar voinţei Consiliului.

- Responsabilitatea Parlamentului este mărită în domeniul disciplinei bugetare. În conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Lisabona, denumit în continuare TL, Regulamentul financiar va trebui adoptat de către PE şi Consiliu conform procedurii legislative ordinare (art. 279 TFUE), adică în codecizie.

3.      Raportoarea îşi propune să exploreze modificările pe care le-ar determina adoptarea Tratatului de la Lisabona în ceea ce priveşte procedura bugetară şi competenţele aferente ale Parlamentului. De fapt, este necesar să se înţeleagă faptul că, în timp ce reafirmă anumite principii de bază ale organizării financiare a Uniunii (disciplina bugetară, buna gestiune financiară etc.), tratatul introduce schimbări semnificative, mai ales în ceea ce priveşte procedura bugetară.

4.       Printre principalele teme abordate se numără articularea dintre viitorul cadru financiar şi regulamentul financiar în ceea ce priveşte dispoziţiile prevăzute în prezent în AII (acord interinstituţional), consecinţele bugetare ale modificărilor instituţionale, precum şi noile competenţe ale Uniunii.

II – Finanţarea Uniunii (articolul 269 TFUE)

1.      Tratatul nu a modificat logica finanţării Uniunii. Decizia fundamentală a sistemului de resurse europene este menţinută la nivelul statelor membre: o decizie a Consiliului este adoptată cu unanimitate de voturi, aceasta nu intră în vigoare decât după aprobarea de către toate statele membre şi în conformitate cu regulile constituţionale respective. Cu toate că dreptul de iniţiativă aparţine Comisiei, iar Parlamentul European participă la procedură prin emiterea unui aviz, această competenţă revine în principal statelor membre.

2.      Principiul finanţării suficiente a mijloacelor a fost menţinut în aceeaşi formă ca în tratatele actuale: „Uniunea îşi asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale şi pentru înfăptuirea politicilor sale” (articolul 268 primul alineat TFUE). De altfel, acest lucru este confirmat în principiul fundamental al disciplinei bugetare care prevede: „Uniunea nu poate adopta acte care ar putea influenţa semnificativ bugetul, fără a da asigurarea că respectivele cheltuieli care decurg din aceste acte pot fi finanţate în limita resurselor proprii ale Comunităţii şi cu respectarea cadrului financiar multianual menţionat la articolul 270a”.

3.      Cu toate acestea, TL clarifică în acelaşi timp anumite aspecte şi introduce un începutul de „comunitarizare” a sistemului. De fapt, tratatul aduce un element nou conţinutului deciziei privind resursele proprii, prevăzând posibilitatea „de a stabili noi categorii de resurse proprii sau de a abroga o categorie existentă”. Totuşi, aceasta nu este decât confirmarea realităţii deja în vigoare: având în vedere că tratatul nu acţionează la acest nivel, tipurile de resurse proprii de care Uniunea dispune sunt fixate în decizia privind resursele proprii. Acelaşi lucru se aplică sumei acestor resurse, ceea ce include evident posibilitatea de modificare, de ştergere sau de creare a unor resurse noi. Raportoarea consideră că acest fapt deschide în timp calea pentru a putea evolua spre un sistem de resurse proprii mai echitabil, mai transparent şi mai vizibil în ochii cetăţenilor.

4.      Un nou paragraf adăugat la articolul 296 TFUE prevede că măsurile de executare a sistemului de resurse proprii vor fi adoptate prin regulament al Consiliului adoptat cu majoritate calificată şi cu aprobarea PE. În ciuda restricţiei conform căreia măsurile de executare sunt luate în limitele prevăzute de decizia privind „resursele proprii”, această dispoziţie deschide calea spre un rol crescut al PE în materie de resurse proprii.

În concluzie, dacă în inovaţiile aduse de tratat se poate vedea amorsa unei evoluţii pozitive, se poate regreta faptul că nu s-a profitat de oportunitatea de a face progrese semnificative, adică transformarea sistemului în adevărate resurse proprii ale Uniunii care ar oferi o adevărată participare la instituţiile Uniunii în cadrul procedurii şi ar conferi un rol mai preponderent Parlamentului European.

III – Cadrul financiar multianual

1.      Astfel cum Parlamentul a solicitat de multe ori, TL consacră principiul conform căruia cadrul financiar multianual ar fi un act obligatoriu din punct de vedere juridic[1], fundamentat pe crearea unui temei juridic specific pentru adoptarea regulamentului care include acest cadru. Acest regulament trebuie adoptat de către Consiliu datorită unei proceduri legislative speciale în care PE are putere decisivă.

2.      Articolul 270a atribuie cadrului financiar multianual, la alineatul (1), funcţia „de a asigura evoluţia ordonată de cheltuielile Uniunii în limita resurselor proprii”. În ultimul paragraf, se adaugă faptul că „bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual”. Acest paragraf, completare a principiului enunţat la articolul 269 alineatul (4) („Uniunea nu adoptă acte care ar putea influenţa semnificativ bugetul fără a da asigurarea că respectivele cheltuieli care decurg din aceste acte pot fi finanţate în limita resurselor proprii ale Comunităţii şi cu respectarea cadrului financiar multianual menţionat la articolul 270a”), oferă punctele de reper ale disciplinei bugetare a Uniunii[2].

Conţinutul CFM

3.      Tratatul instituţionalizează practica actuală. Articolul 270a prevede că CFM trebuie „să stabilească valorile plafoanelor anuale ale creditelor de angajament pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plată”.

4.      Totuşi, TL prevede că „cadrul financiar prevede orice altă dispoziţie utilă pentru buna desfăşurare a procedurii bugetare anuale” [alineatul (3), primul paragraf]. Acest lucru înseamnă că CFM acoperă o parte a conţinutului celor două părţi ale Acordului interinstituţional privind disciplina financiară[3] în prezent în vigoare şi nu numai indicarea plafoanelor de cheltuieli. Acest aspect specific va fi tratat în capitolul VI.

Procedura

5.      Cadrul financiar multianual este un regulament adoptat prin intermediul unei proceduri legislative speciale care necesită adoptarea sa de către Consiliu, cu unanimitate, după aprobarea Parlamentului European. Prin urmare, PE are putere decisivă. Trebuie reamintit faptul că este vorba de o formalizare a practicii acordurilor interinstituţionale din ultimii ani.

6.      De altfel, alineatul (5) al articolului 270a insistă asupra faptului că „Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul, Consiliul şi Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita reuşita procedurii”. Această dispoziţie vizează diferenţierea procedurii bugetare de codecizie şi atenuarea logicii unei proceduri de tip aviz conform.

O soluţie provizorie pentru depăşirea unui eventual eşec al negocierilor

7.      Articolul 270a alineatul (4) reflectă eventualitatea apariţiei unor dificultăţi cu ocazia negocierii fiecărei perspective financiare şi prevede posibilitatea unui eşec al acordului, cu atât mai probabil cu cât regula unanimităţii în Consiliu a fost menţinută, chiar dacă în tratat este înscrisă posibilitatea de a trece la majoritate calificată. Tratatul prevede că atunci când noul CFM „nu a fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act”.

Durata CFM

8.      TL prevede ca durata minimă a cadrului financiar multianual să se stabilească la cinci ani. Obiectivul vizează ca, în măsura posibilului, durata CFM să coincidă cu mandatul Parlamentului European şi al Comisiei, după cum PE a solicitat de mult timp. Încheierea fiecărui acord interinstituţional privind perspectivele financiare ar trebui să reprezinte ocazia de a lansa un program legislativ care să corespundă în realitate cu un program politic şi financiar. În mod logic, acesta ar trebui să însoţească mandatul democratic al Parlamentului ales şi al unei Comisii responsabile din punct de vedere politic în faţa Parlamentului[4]. Practica cadrului perspectivelor financiare a putut să lase anumitor legislaturi ale Parlamentului „moştenirea” unui cadru financiar asupra căruia nu aveau nicio influenţă[5]. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Comisie, care, uneori, este obligată să execute cadrul financiar negociat de o altă Comisie. Prin urmare, Comisia este constrânsă să fie de acord cu alegerile politice făcute de executivul anterior[6].

9.      Prin urmare, raportoarea consideră că ar trebui să se creeze o legătură mai directă între CFM şi mandatele politice, în special pentru numirea comisarilor europeni. Atunci când Colegiul va fi supus în mod colectiv aprobării Parlamentului European, acesta ar putea, de asemenea, să hotărască în funcţie de o propunere financiară de politică generală formulată de către Colegiu. La fel, Parlamentul European, aflat în campanie pentru alegerile europene, ar putea apăra un proiect politic şi financiar pentru a cărui realizare s-ar angaja în faţa cetăţenilor.

Tranziţia spre noul sistem

10     Totuşi, această dispoziţie nu rezolvă problema specifică a tranziţiei sistemului actual către regimul prevăzut în TL. Articolul 270a alineatul (1) al treilea paragraf afirmă că bugetul trebuie să respecte CFM. Prin urmare, ar trebui să se dispună de un CFM adoptat în mod corespunzător, conform normelor în vigoare ale noului tratat pentru ca PE şi Consiliul să poată adopta bugetul anual.

11.    Pentru aceasta, ca o măsură tranzitorie, şi în cazul în care nu ar fi posibil ca procedurile să se termine înainte de adoptarea bugetului anual, s-ar putea prevedea un vot al bugetului, în temeiul principiului continuităţii, cu respectarea procedurilor prevăzute de către tratat şi în acord cu cadrul financiar actual.

Cadrul financiar multianual devine un act obligatoriu din punct de vedere juridic. Este un regulament adoptat prin intermediul unei proceduri legislative speciale care necesită adoptarea de către Consiliu, cu unanimitate, după aprobarea Parlamentului European. Alineatul (5) al articolului 270a reaminteşte, de altfel, că instituţiile sunt obligate să ia „toate măsurile necesare pentru a facilita reuşita” cadrului financiar în timpul procedurii. Această dispoziţie consolidează rolul cooperării interinstituţionale care trebuie să se instaureze de la începutul procedurii pentru a garanta o încheiere favorabilă.

Tratatul de la Lisabona prevede ca durata minimă a cadrului financiar multianual să fie de cinci ani. Obiectivul este, în măsura posibilului, de a face să coincidă durata CFM cu mandatul PE şi al Comisiei, după cum Parlamentul a solicitat de mai multe ori. Astfel, Parlamentul ar putea să hotărască în cazul audierilor viitorilor comisari europeni în funcţie de o propunere financiară de politică generală formulată de către Colegiu. La fel, Parlamentul European, aflat în campanie pentru alegerile europene, ar putea apăra un proiect politic şi financiar pentru a cărui realizare s-ar angaja în faţa cetăţenilor.

IV - Bugetul anual

1.      Procedura bugetară anuală a fost transformată foarte mult de către noul tratat. În primul rând, TL instituie suprimarea distincţiei între cheltuielile obligatorii (CO) şi cheltuielile neobligatorii (CNO). Consecinţa logică este că, pe viitor, PE şi Consiliul vor decide pe picior de egalitate asupra totalităţii bugetului.

2.      Cheltuielile cu caracter obligatoriu continuă să existe. Articolul 279a al tratatului lasă neschimbată regula, la prima vedere inutilă, conform căreia PE, Consiliul şi Comisia „veghează la disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să-şi îndeplinească obligaţiile juridice cu privire la terţi”.

3.      A doua modificare reprezintă abandonarea celei de-a doua lecturi care are ca rezultat crearea unei noi proceduri bugetare de conciliere. A doua modificare reprezintă abandonarea celei de-a doua lecturi care are ca rezultat crearea unei noi proceduri bugetare de conciliere[7].

A.       Derularea procedurii bugetare anuale

(Pentru descrierea completă a procedurii (articolul 314 TL), a se vedea anexa 1.).

4.      În prima fază a procedurii şi în lipsa unor reguli precise în tratat, va trebui ca instituţiile să ajungă la o înţelegere privind detaliile legate de procedură sau de calendar. Pentru Parlament, prima etapă o reprezintă menţinerea în aplicare a calendarului pragmatic actual. De asemenea, instituţiile vor trebui să găsească un acord privind mecanismele de concertare informală astfel încât totul să fie aplicat pentru garantarea succesului procedurii bugetare anuale (a se vedea infra punctul 2.).

5.      De altfel, raportoarea doreşte să insiste asupra faptului că dialogurile, procedurile de conciliere sau de concertare informală, ca toate formele de dialog interinstituţional care există în prezent, vor trebui revizuite şi eventual adaptate în lumina modificărilor procedurii. Articolul 279b din TFUE prevede întâlniri periodice între preşedinţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, convocate la iniţiativa Comisiei. TL merge mai departe, prevăzând ca aceste întâlniri periodice să intervină în cadrul tuturor procedurilor financiare şi bugetare şi că preşedinţii să ia toate măsurile necesare pentru „a promova concertarea şi apropierea poziţiilor instituţiilor pe care le conduc”. Prin urmare, este evident că această dispoziţie consolidează obligaţia generală de cooperare loială între instituţii, creând practic o obligaţie de concertare între instituţii.

6.      Prin urmare, în mod legitim, se poate pune întrebarea dacă comitetul trebuie să fie compus în mod obligatoriu de către toţi membrii Consiliului (şi, în contrapartidă, de un număr egal de deputaţi în PE), sau dacă poate fi compus din delegaţii reduse, dar paritare. Titlul alineatului (5) al articolului („membrii Consiliului…”) pare să încline în favoarea primei ipoteze. În cazul în care această teză se confirmă, ar trebui să se prevadă o metodă de lucru care să includă dialoguri de pregătire a lucrărilor Comitetului de conciliere. În toate cazurile, PE va trebui să se asigure de nivelul politic al reprezentării în Consiliu.

Consecinţe în cazul eşecului negocierilor

7.      Astfel cum a fost indicat în anexă, consecinţa eşecului negocierilor în conciliere are implicaţii în procedura în care Comisia prezintă un nou proiect de buget. Prin urmare, aceasta consolidează rolul Comisiei în sarcina căreia cade să tragă concluziile acestui eşec, identificând punctele de dezacord între PE şi Consiliu şi să propună un nou proiect care ar putea duce la un acord între cele două instituţii.

8.      TL menţine regula conform căreia în cazul în care bugetul nu poate fi „definitiv” adoptat înainte de începutul exerciţiului bugetar se va aplica regimul douăsprezecimilor provizorii.

Ipoteza conform căreia Parlamentul ar obţine o poziţie predominantă în noua procedură bugetară se confirmă. Niciun buget nu poate fi adoptat împotriva voinţei PE, dar acesta are posibilitatea de a aproba un buget împotriva voinţei – sau consecutiv cu abţinerea – Consiliului. De fapt, în ipoteza în care Parlamentul European aprobă proiectul comun în vreme ce Consiliul îl respinge, Parlamentul European poate, hotărând cu majoritatea membrilor care în compun şi trei cincimi din sufragiile exprimate, să confirme ansamblul sau o parte a amendamentelor depuse la proiectul de buget (PB) al Comisiei.

De asemenea, Comisia îşi vede consolidat rolul în cadrul procedurii bugetare. Aceasta dispune de un adevărat drept de iniţiativă, consolidat de posibilitatea de a putea modifica textul în orice moment, până la convocarea Comitetului de conciliere. Rolul său de mediator în timpul lucrărilor Comitetului este recunoscut în mod explicit. În sfârşit, Comisiei îi revine sarcina de a căuta cea mai bună alternativă în caz de eşec al procedurii.

De altfel, trebuie subliniat faptul că anumite mecanisme ale procedurii obligă cele două ramuri ale autorităţii bugetare să se pună de acord: adoptarea textului de compromis este mai uşoară decât respingerea sa, urmările eşecului sunt destul de dificile pentru instituţii, etc...

B.        Implicaţii practice ale noii proceduri bugetare

9.      Schimbările survenite în procedură şi scurtarea termenelor limită aferente implică, de asemenea, buna pregătire, atât la nivelul intern al instituţiei, cât şi la nivel interinstituţional, a tuturor fazelor procedurii, deoarece vor exista mai puţine posibilităţi de „corectare”.

Consecinţe asupra calendarului (Cf. Anexa 1).

10.    La prima vedere, PE trebuie să susţină anticiparea, sau cel puţin menţinerea, calendarului informal actual:

- Comisia prezintă proiectul de buget în luna aprilie:

- Desfăşurarea dialogului tripartit în martie/aprilie, care va fi cu atât mai util cu cât nu va avea loc decât o singură lectură în fiecare instituţie.

- Concilierea în iunie/iulie.

Consecinţe asupra activităţii interne a Parlamentului European.

11.    Rezoluţia privind proiectul de buget va permite, în vederea primei lecturi:

- indicarea orientărilor strategice asupra priorităţilor Parlamentului

- luarea deciziilor privind proiectele-pilot şi acţiunile de pregătire

Consecinţe asupra elaborării lecturii unice a Parlamentului.

12.    Faptul că există doar o singură lectură modifică în mod semnificativ natura sa, iar importanţa sa strategică va fi consolidată considerabil. De facto, va fi vorba de luarea unei poziţii în legătură cu toate liniile bugetare (inclusiv vechile CO), exprimându-se priorităţile politice ale Parlamentului. Raportoarea acordă o atenţie specială faptului că amendamentele adoptate în primă lectură nu vor mai putea fi modificate numai de PE. Prin urmare, acestea trebuie să răspundă unui imperativ dublu: să permită găsirea unui acord satisfăcător pentru Comitetul de conciliere, dar şi să poată fi reconfirmate de către Parlament (cu o majoritate în mod particular ridicată) în cazul în care Consiliul ar respinge textul Comitetului de conciliere, în vreme ce PE l-ar adopta.

13.    Prin urmare, devine esenţial să se elaboreze, înainte de prima lectură, un mecanism de dialog intern consolidat între COBU şi comisiile parlamentare implicate, precum şi cu grupurile politice.

Consecinţe asupra componenţei Comitetului de conciliere.

14.    Natura specifică a concertării bugetare generează întrebarea, în intern, privind componenţa delegaţiei Parlamentului. Prin urmare, ar trebui să se stabilească de pe acum un sistem specific.

15.    Este rezonabil să se prevadă o participare importantă a Comisiei pentru bugete, asigurându-se în acelaşi timp participarea la un nivel corespunzător a comisiilor parlamentare cu un impact bugetar important.

16.    Eventual, se poate prevedea o structură mai vastă de însoţire în vederea consolidării capacităţii de negociere a delegaţiei, precum şi a coerenţei sale strategice. În orice caz, va trebui să se ia toate măsurile utile pentru a asigura la maxim reprezentativitatea delegaţiei, astfel încât ponderea ei să fie consolidată în timpul negocierilor şi să se asigure o cât mai mare susţinere în plen.

Consecinţe asupra încheierii procedurii

17.      Organizarea procedurii şi a calendarului trebuie să permită utilizarea dispozitivelor pe care tratatul le prevede pentru Parlament. Acest lucru semnifică faptul că PE ar trebui să se poată pronunţa asupra textului Comitetului de conciliere în luna noiembrie, astfel încât să poată, dacă este cazul, să voteze amendamentele în primă lectură în luna decembrie. Această marjă de siguranţă ar putea permite obţinerea unui eventual acord asupra unei noi iniţiative a Comisiei în cazul unui eşec cu ocazia primei proceduri bugetare.

V - Regulamentul financiar

1.      În fine, o altă inovaţie importantă a TL este reprezentată de adoptarea regulamentului financiar care va fi pe viitor supusă procedurii legislative ordinare (articolul 277 TFUE), ceea ce conferă Parlamentului o adevărată putere de codecizie. Merită amintit faptul că în acest domeniu, în prezent, PE este decât consultat.

2.      Este vorba de un progres legislativ important. Revizuirea regulamentului financiar va trebui făcută înainte de intrarea în vigoare a tratatului. În acel moment, PE va trebui să negocieze, apoi să decidă modul de repartizare a dispoziţiilor AI între regulamentul financiar şi cadrul financiar. Această reflecţie va fi supusă atenţiei dumneavoastră în capitolul VI.

VI - Impactul Tratatului de la Lisabona asupra acordului interinstituţional (AII)

1.        Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va avea un efect special asupra actualului acord interinstituţional privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară şi asupra regulamentului financiar.

Actualul acord interinstituţional şi cadrul financiar multianual

2.        În privinţa acordului interinstituţional, articolul 312 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene instituie cadrul financiar multianual (CFM), care va fi cuprins într-un regulament adoptat printr-o procedură legislativă specială în cadrul căreia Consiliul decide în unanimitate după obţinerea aprobării PE, care trebuie să fie adoptată cu majoritate absolută de către membrii acestuia. Aceasta înseamnă că respectivul cadru financiar – până acum definit prin perspectivele financiare acceptate în mod voluntar de instituţii printr-un acord interinstituţional – va deveni obligatoriu din punct de vedere legal. Pe lângă aceasta, articolul subliniază că

„1. Bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual.”

3.        În privinţa conţinutului CFM, care trebuie să aibă o durată de cel puţin cinci ani, acelaşi articol subliniază că acesta

„(3) ... trebuie să stabilească valorile plafoanelor anuale pentru alocările obligatorii pe categorie de cheltuieli şi ale plafoanelor anuale pentru alocările plăţilor. Categoriile de cheltuieli, limitate ca număr, trebuie să corespundă sectoarelor principale de activitate ale UE.

Cadrul financiar trebuie să stabilească orice altă prevedere necesară pentru ca procedura bugetară anuală să se desfăşoare fără obstacole”.

Aceasta înseamnă că nu doar plafoanele, ci şi regulile conţinute în actualul acord interinstituţional, care facilitează ca procedura bugetară anuală „să se desfăşoare fără obstacole” trebuie integrate în viitorul CFM, în principal cele legate de funcţionarea CFM, cum ar fi revizuirea şi procedurile de flexibilitate.

Regulamentul financiar prevăzut în Tratatul de la Lisabona

4.        Regulamentul financiar va deveni un regulament adoptat prin procedură legislativă comună (codecizie) de către PE şi Consiliu, în urma avizului Curţii de Conturi. Conform articolului 322 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, acesta trebuie să conţină

„a) regulile financiare care stabilesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea şi punerea în aplicare a bugetului...”.

5.        Este evident faptul că noul tratat va avea un impact direct asupra unor domenii ale regulamentului financiar, de exemplu în legătură cu noua procedură financiară, în special abolirea clasificării cheltuieli obligatorii/cheltuieli neobligatorii (CE/NCE). Însă viitorul regulament financiar trebuie, de asemenea, să cuprindă unele dintre dispoziţiile prevăzute în prezent în acordul interinstituţional (de exemplu reguli privind disciplina bugetară şi documentele legale) care şi-ar găsi într-un mod mai adecvat locul în acest regulament financiar decât în regulamentul CFM.

Calendarul şi criteriile

6.        Ambele acte pot fi adoptate doar după intrarea în vigoare a tratatului, dar acestea trebuie adoptate în timp util pentru a permite ca punerea în aplicare a bugetului pe 2009 şi stabilirea bugetului pe 2010 să se desfăşoare în conformitate cu noul cadru legal. Aceasta înseamnă că negocierile politice dintre instituţii trebuie să înceapă imediat, pentru a permite să se ajungă la un acord politic până la sfârşitul anului în curs, astfel încât imediat ce Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare – cu condiţia ca toate procedurile de ratificare să fie încheiate – procedura formală pentru adoptarea lor să înceapă cât mai repede posibil. Pe lângă necesitatea evidentă ca procedura bugetară pentru 2010 să se desfăşoare deja în conformitate cu noile reguli prevăzute de Tratatul de la Lisabona, unele exemple practice demonstrează această urgenţă: conform căror reguli vor avea loc transferurile de alocări după 1 ianuarie 2009 dacă tratatul intră în vigoare la această dată? Sau conform cărei proceduri în acel an? Ori în ce mod va fi adoptat în acest caz un buget în curs de modificare?

7.        În privinţa criteriilor privind distincţia dintre dispoziţiile acordului interinstituţional care şi-ar găsi locul în viitorul acord interinstituţional şi cele care mai degrabă vor fi conţinute în CFM, acestea sunt stabilite de Tratatul de la Lisabona:

- Regulamentul CFM trebuie să includă „dispoziţiile necesare pentru ca procedura bugetară anuală să se desfăşoare fără obstacole”. Aceasta înseamnă totalitatea mecanismelor referitoare la funcţionarea actualului AII, şi anume mobilizarea diferitelor fonduri şi flexibilitatea; procedura de revizuire, aranjamente speciale legate de politici specifice (Politica externă şi de securitate comună/agenţiile etc).

- Regulamentul financiar trebuie să includă toate dispoziţiile necesare pentru a „stabili” procedura „...de stabilire a şi punere în aplicare a bugetului...” conform noii proceduri prevăzute în tratat. Aceasta pare să cuprindă funcţionarea comitetului de conciliere, mecanismul de declanşare şi bineînţeles actualizarea dispoziţiilor cadrului financiar direct afectate de modificările noului tratat (de exemplu abolirea clasificării cheltuieli obligatorii/cheltuieli neobligatorii, o nouă procedură de codecizie pentru transferuri etc).

8.        Raportoarea dvs. consideră că această ajustare a regulamentului financiar ar trebui să ia în considerare doar modificările care decurg în mod direct din noul tratat şi cele care decurg din demontarea prezentului acord interinstituţional (în conformitate cu criteriile stabilite în tratat) şi nu trebuie sub nicio formă confundată cu reexaminarea trianuală pe care regulamentul însuşi o prevede.

Ce viitor se prevede pentru acordul interinstituţional?

9.        Înseamnă aceasta că acordul interinstituţional din mai 2006 va deveni complet de prisos şi va fi total dizolvat în două documente financiare legale de bază? Probabil că nu: noua procedură bugetară va necesita încă o serie de ajustări practice – cum ar fi un nou calendar pragmatic, procedura interinstituţională de cooperare, modalităţile de funcţionare a comitetului de conciliere şi a secretariatului acestuia, formatul documentelor comune şi traducerea acestora etc. Toate aceste puncte şi probabil altele (articolele 31 şi 33 din actualul acord interinstituţional, parte din anexa 2 a acestuia, de exemplu) pot fi consolidate într-un nou acord interinstituţional privind procedura bugetară[8]. Menţionând acestea, raportoarea dvs. consideră prematur în acest stadiu al procedurii să arate care articol al actualului acord interinstituţional ar putea fi parte a uneia dintre cele două baze legale.

10.      În concluzie, raportoarea dvs. consideră că Tratatul de la Lisabona va deschide calea pentru o nouă abordare a relaţiilor bugetare bazată pe o decizie comună a Parlamentului şi Consiliului pe picior de egalitate. În această privinţă prezentul document intenţionează să propună nişte principii, să deschidă o discuţie constructivă cu Consiliul şi Comisia.

11.      Raportoarea dvs. este perfect conştientă de faptul că Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare doar atunci când – şi dacă – toate procedurile de ratificare vor fi încheiate în toate statele membre. În acest timp, urgenţa de a dispune de anumite documente menţionate mai sus cât de repede posibil după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona implică ca discuţiile preliminare dintre instituţii asupra măsurilor necesare în vederea punerii în aplicare a tratatului să înceapă imediat. De fapt, toate instituţiile împărtăşesc părerea că, atunci când, sau dacă tratatul va intra în vigoare, procedura trebuie programată pentru a evita vacuumul legal. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar să se ajungă la un acord politic asupra conţinutului acestor măsuri până la sfârşitul anului curent.

Impactul bugetar al noutăţilor incluse în Tratatul de la Lisabona: aspecte instituţionale şi noi competenţe ale Uniunii

1.        Obiectivul prezentului capitol îl reprezintă lectura Tratatului de la Lisabona prin prisma posibilului impact al acestuia asupra bugetului, ceea ce presupune efectuarea unui inventar al noutăţilor incluse în tratat susceptibile de a avea un impact asupra bugetului UE.

2.        Bineînţeles că introducerea elementelor cantitative în prezentul document nu revine raportoarei dumneavoastră, acesta revenind asupra reflecţiilor prezentate pe parcursul reevaluării intermediare sau după încheierea acordului privind actualele perspective financiare. Este evident, în schimb, faptul că politicile sau instituţiile menţionate în cele ce urmează nu au fost luate în considerare în timpul adoptării actualului cadru financiar multianual.

A.       Dispoziţii bugetare determinate de noile competenţe ale Uniunii

3.        Tratatul de la Lisabona nu atribuie o nouă competenţă exclusivă Uniunii.

În schimb, acesta acordă un anumit număr de noi competenţe care intră în categoriile:

- „competenţe partajate” (precum spaţiul şi energia)

- „ acţiuni de sprijinire, de coordonare sau complementare” (precum protecţia civilă, proprietatea intelectuală, turismul, cooperarea administrativă şi sportul).

În aceste domenii se va aplica procedura legislativă ordinară (în codecizie cu Parlamentul şi majoritatea calificată a Consiliului miniştrilor), cu câteva excepţii precise.

4.        În consecinţă, noi baze juridice permit intervenţia legislativă a UE. Cu toate acestea, unele dintre aceste noi baze juridice se referă la acte care nu par să aibă consecinţe de ordin financiar pentru UE. Altele nu conţin noi competenţe decât în aparenţă, deoarece, în anumite cazuri, Uniunea acţiona deja în domeniile avute în vedere (în domeniul energetic, de exemplu), având la bază diferite dispoziţii ale tratatelor, uneori chiar articolul 308.

5.        Cu toate acestea, în acest stadiu al procedurii, este prematură o evaluare exactă a consecinţelor bugetare ale acestor dispoziţii. Mai mult decât atât, trebuie reamintit faptul că aceste posibile cheltuieli din bugetul Uniunii impun în prealabil adoptarea unor acte juridice specifice (articolul 268/310, alineatul (4) TFUE)[9].

Decizia privitoare la contribuţia bugetară impune aşteptarea adoptării actelor legislative.

6.        În ceea ce priveşte politica agricolă, este important de observat faptul că dispoziţiile incluse în articolele 36 şi 37 din actualul tratat se vor orienta spre noul articol 37 alineatul (2), adică în codecizie. Aceste dispoziţii se aplică în cazul următoarelor texte: Organizarea comună a pieţei, Regulamentul privind plăţile directe, Regulamentul privind dezvoltarea rurală şi finanţarea Politicii agricole comune.

7.        De fapt, Tratatul de la Lisabona prevede extinderea codeciziei la aproximativ 50 de noi domenii legislative. Contribuţiile bugetare ale programelor de codecizie se vor înscrie în limitele Cadrului financiar multianual, care devine obligatoriu din punct de vedere juridic. Raportoarea dumneavoastră reaminteşte faptul că, în consecinţă, este fundamentală luarea în calcul a unui demers care să permită Comisiei pentru bugete să colaboreze activ cu comisiile parlamentare competente. Aceasta presupune consolidarea coerenţei votului Parlamentului European cu privire la aceste domenii, fie că este vorba de CFP sau de bugete anuale.

8.        La punctul C din acest capitol se poate regăsi un inventar al noilor competenţe şi al celor mai evidente consecinţe ale acestora în materie bugetară.

B.        Aspecte instituţionale

9.        Pe lângă dispoziţiile privind resursele financiare ale Uniunii, analizate mai sus, putem identifica următoarele dispoziţii privind modificările instituţionale şi care au un impact asupra bugetului Uniunii.

a)        Parlamentul European

Presupusa intrare în vigoare a deciziei de stabilire a structurii PE, care făcuse deja obiectul unor negocieri politice (raportul Lamassoure/Severin) în preambulul următoarelor alegeri europene, va trebui amânată. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, numărul deputaţilor europeni ar trebui să fie de 751 începând din iunie 2009. Însă, având în vedere că nu a intrat în vigoare la sfârşitul lui 2008, PE îşi va menţine iniţial cei 736 de deputaţi deja prevăzuţi în Tratatul de la Nisa, trebuind ca, ulterior, cu condiţia intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, să treacă la 754, în funcţie de concluziile Consiliului European din 11-12 decembrie 2008. Va trebui să se ţină cont de acest aspect în bugetul PE.

(Data prevăzută: iunie 2009)

b)        Consiliul European şi preşedinţia sa fixă:

Consiliul European devine o instituţie autonomă şi va avea în această calitate un buget propriu. În conformitate cu articolul 273a/316 TFUE, acest buget ar trebui să se situeze în aceeaşi categorie cu bugetul Consiliului. De altfel, articolul 210a/235 alineatul (4) TFUE Tl specifică faptul că secretariatul Consiliului va asigura sprijinul Consiliului European.

           Astfel, funcţionarea Consiliului European va putea fi asigurată în mare parte prin intermediul bugetului Consiliului. Aceasta presupune să se ştie dacă şi cum PE va putea monitoriza eficient cheltuielile privind secretariatul Consiliului European şi dacă „acordul nescris” dintre cele două sectoare ale autorităţii bugetare merită a fi menţinut.

În sfârşit, în ceea ce priveşte Preşedintele Consiliului European, vor trebui prevăzute în buget cheltuielile specifice funcţionării acestuia (remuneraţiile preşedintelui şi ale membrilor cabinetului, cheltuieli de deplasare etc.) pentru preşedinţia fixă a Consiliului European.

(Data prevăzută: ianuarie 2009)

c)        Înaltul Reprezentant (IR)

În conformitate cu declaraţia 12 („Declaraţia cu privire la articolul 9 E din Tratatul privind Uniunea Europeană”) anexată la TL, IR, de asemenea, va trebui să îşi intre în atribuţii la începutul anului viitor (bineînţeles, dacă TL intră în vigoare la începutul anului 2009). Am putea lua în considerare acoperirea acestor cheltuieli din bugetul Comisiei, având în vedere faptul că Înaltul Reprezentant va ocupa postul unui actual membru al Comisiei.

(Data prevăzută: ianuarie 2009)

d)   Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE)

Problema finanţării SEAE nu reprezintă în mod direct o problemă de disponibilitate de credite, serviciile externe fiind deja finanţate prin bugetul Comisiei şi al Consiliului. Este vorba mai ales de o problemă de nomenclatură bugetară, care, în mod evident, nu va avea un caracter tehnic, ci politic. De asemenea, va trebui să se ţină cont de eventuala acceptare în bugetul UE a membrilor Serviciului care provin din serviciile diplomatice naţionale, astfel cum prevede TL.

PE pregăteşte două rapoarte privind acest subiect (raportul Brok, AFCO, privind aspectele instituţionale ale SEAE, şi raportul Neyts, AFET). PE va prezenta un interes decisiv în definirea modelului concret de funcţionare a SEAE şi va fi pregătit să utilizeze aceste puteri bugetare în domeniu. Raportoarea dumneavoastră consideră că nicio decizie bugetară care implică viitorul SEAE nu ar trebui adoptată înaintea stabilirii unui acord politic privind configuraţia serviciului.

(Data prevăzută: în cursul anului 2009 – a se prevedea, eventual, mai multe faze în instalarea Serviciului, desfăşurate pe mai multe bugete anuale)

e)    Comisia

În afară de modificările rezultate în urma creării postului de IR şi a SEAE, consecinţele directe ale TL asupra bugetului Comisiei ar trebui să se concretizeze începând cu 2014, atunci când ar trebui să intre în vigoare reducerea numărului membrilor Comisiei la 2/3 din numărul statelor membre. Cu toate acestea, deciziile Consiliului European din 11-12 decembrie 2008 par a indica o perenizare a componenţei actuale a Comisiei.

(Data prevăzută: 2014)

f)    Curtea de Justiţie (Declaraţia cu privire la articolul 222 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene cu privire la numărul avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie)

În conformitate cu termenii declaraţiei 41 cu privire la articolul 252 din TFUE, numărul avocaţilor generali va putea creşte de la 8 la 11, dacă Curtea de Justiţie solicită acest lucru. Aceasta va avea consecinţe asupra bugetului Curţii.

(Data prevăzută: stabilită la solicitarea CJCE)

g)    Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor

Structura acestor două comitete este stipulată în prezent în tratat: niciunul dintre acestea nu poate depăşi 350 de membri, iar în prezent acestea numără 344 de membri. TL modifică procedura de definire a structurii acestora, limita de 350 de membri fiind totuşi menţinută. Pe viitor, Consiliul va fi cel care va stabili structura acestora, datorită unei decizii luate în unanimitate la iniţiativa Comisiei. Pentru moment, nu pot fi prevăzute consecinţele bugetare ale acestei modificări a procedurii de stabilire a numărului membrilor celor două comitete.

h)    Instituirea unui Parchet European (articolul 86 TFUE)

Parchetul European va trebui să înlocuiască actualul OLAF. Instituirea acestuia va avea, cu siguranţă, consecinţe financiare asupra bugetului Uniunii (remuneraţii, personal, echipamente etc.). Dar aceste consecinţe nu vor putea fi evaluate corespunzător decât odată cu adoptarea deciziei privind instituirea Parchetului European.

(Data prevăzută: se aşteaptă adoptarea actelor legislative)

C.       Politicile Uniunii: noi competenţe şi noi temeiuri juridice

a)    Noile funcţii EUROJUST (articolul 85 TFUE)

Atribuţiile EUROJUST se extind. Aceasta poate atrage necesităţi financiare sporite. Aceste eventuale necesităţi nu vor putea fi stabilite decât odată cu adoptarea actelor legislative prevăzute în tratat.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

b)   Cooperarea judiciară în materie penală (articolul 82 alineatul (1) litera (c))

Noua competenţă atribuită Uniunii în materie de susţinere a formării magistraţilor şi a personalului din justiţie ar putea, de asemenea, să aibă consecinţe bugetare, chiar dacă acest gen de acţiuni primeşte deja finanţare UE.

(Data prevăzută: se aşteaptă adoptarea actelor legislative)

c)    Tineretul şi sportul (articolul 165):

Tineretul – o nouă competenţă este adăugată: „să sprijine participarea tinerilor la viaţa democratică a Europei” (articolul 165 alineatul (2) a cincea liniuţă). Această competenţă va avea, cu siguranţă, consecinţe financiare, chiar dacă acţiuni similare sunt de pe acum finanţate.

Sportul – În conformitate cu articolul 165 alineatul (1), Uniunea dobândeşte o competenţă în materie de sport: aceasta trebuie să contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului. Consecinţele bugetare vor fi, şi în acest caz, stabilite odată cu adoptarea actelor legislative.

(Data prevăzută: se aşteaptă adoptarea actelor legislative)

d)   Sănătatea publică (articolul 168)

Adăugăm competenţa UE în materie de supraveghere, alertă şi combaterea ameninţărilor transfrontaliere grave asupra sănătăţii. Este vorba despre măsuri de stimulare, şi nu de armonizare. De asemenea, Uniunea încurajează „cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătăţirea complementarităţii serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere”. Mai mult decât atât, Uniunea poate adopta, de asemenea, măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătăţii publice în ceea ce priveşte tutunul şi consumul excesiv de alcool. Armonizarea legislativă este exclusă.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

e)    Spaţiul european de cercetare (articolul 179)

Articolul 179 prevede crearea unui spaţiu european de cercetare pentru a consolida bazele ştiinţifice şi tehnologice ale Uniunii. Obiectivul este libera circulaţie în acest spaţiu a cercetătorilor, a cunoştinţelor tehnologice şi a oamenilor de ştiinţă.

Astfel, PE şi Consiliul trebuie, în codecizie şi prin acţiuni suplimentare prevăzute în programul-cadru multianual, să stabilească măsurile necesare punerii în aplicare a spaţiului european de cercetare.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

f)    Politica spaţiului (articolul 189)

TFUE defineşte conturul unei noi politici europene a spaţiului, care are ca scop promovarea progresului ştiinţific şi tehnic, a competitivităţii industriale şi punerea în aplicare a politicilor sale (alineatul (1)), inclusiv un nou program spaţial european (armonizarea legislativă este exclusă).

Pentru a pune în aplicare această nouă competenţă, Uniunea poate promova iniţiative comune, poate sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi poate coordona eforturile necesare explorării şi utilizării spaţiului.

Actele legislative adoptate prin procedură ordinară vor stabili măsurile necesare, sub forma unui program spaţial european. Armonizarea legislativă este, o dată în plus, exclusă. (alineatul (2)).

Alineatul (3) prevede, de asemenea, ca Uniunea să stabilească orice legătură utilă cu Agenţia spaţială europeană, furnizând un temei juridic cooperării cu această agenţie.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

g)    Mediul / lupta împotriva schimbărilor climatice (articolul 191)

Obiectivele politicii Uniunii în materie de mediu sunt extinse la promovarea pe plan internaţional a măsurilor destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială, în special lupta împotriva schimbărilor climatice.

Nu este prevăzută niciun alt temei juridic specific. În consecinţă, acest obiectiv va fi inclus în instrumentele (în special programele) disponibile deja, ceea ce ar putea avea consecinţe bugetare semnificative.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

h)    Energia (articolul 194)

Uniunea va avea competenţa de a lua măsuri care:

- să asigure funcţionarea pieţei energetice;

- să asigure siguranţa aprovizionării cu energie în cadrul Uniunii,

- să promoveze eficienţa energetică şi economia de energie, precum şi dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile;

- să promoveze interconectarea reţelelor energetice.

De asemenea, este inclusă o referire la solidaritatea energetică între statele membre.

Aceste măsuri nu pot pune la îndoială nici competenţa unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a resurselor sale energetice, nici alegerea pe care o face acesta între diferitele surse de energie sau structura generală a aprovizionării sale cu energie. Aceasta intră sub incidenţa articolului 192 alineatul (2) litera (c) care permite adoptarea de către Consiliu, în conformitate cu o procedură legislativă specială, a unor măsuri care aduc atingere în mod semnificativ opţiunii unui stat membru între diferite surse de energie şi privind structura generală a alimentării sale cu energie. Dacă măsurile prevăzute sunt în special de natură fiscală, acestea trebuie adoptate de către Consiliu în unanimitate (articolul 194 alineatul (3)).

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

i)     Turismul (articolul 195)

Uniunea dobândeşte competenţe noi astfel încât „să încurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor în acest sector” şi „să promoveze cooperarea între statele membre, în special prin schimbul de bune practici”. (Armonizarea legislativă este exclusă)

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

j)         Protecţia civilă (articolul 196)

Uniunea va avea competenţa de a lua măsuri de sprijin pentru a încuraja cooperarea între statele membre spre a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale (sau provocate de om) şi de protecţie împotriva catastrofelor.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

k)        Cooperarea administrativă (articolul 197 TFUE)

Uniunea va avea competenţa de a sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătăţirea capacităţii lor administrative de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii. Aceasta presupune, în special, facilitarea schimburilor de informaţii şi de funcţionari, precum şi susţinerea programelor de formare. Armonizarea legislativă este exclusă.

(Data prevăzută: se aşteaptă actele legislative / pe termen mediu şi lung)

l)         Ajutorul umanitar (articolul 214 TFUE)

TL creează o nouă bază juridică pentru intervenţiile UE în materie de ajutor umanitar în ţări terţe. Aceste acţiuni pot viza acordarea de asistenţă şi de ajutor populaţiilor din ţările terţe, victime ale catastrofelor naturale sau provocate de om, şi protejarea acestora, dar şi abordarea nevoilor umanitare care apar în aceste situaţii diverse (alineatul (1)).

Aceste acţiuni şi cele ale statelor membre trebuie să se completeze şi să se susţină reciproc. Acestea trebuie să respecte obiectivele generale ale acţiunii externe a UE, principiile dreptului internaţional şi principiile imparţialităţii, neutralităţii şi nediscriminării (alineatul (2)).

PE şi Consiliul, prin procedura legislativă ordinară, stabilesc cadrul de punere în aplicare a acţiunilor de sprijin umanitar. (alineatul (3)). De asemenea, Uniunea poate încheia acorduri cu ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale (alineatul (4)).

Un nou temei juridic permite crearea unui „Corp voluntar european” de ajutor umanitar, pentru a include contribuţia tinerilor europeni la acţiunile de ajutor umanitar (PE şi Consiliul prin procedura legislativă ordinară).

Uniunea deţine deja o competenţă în materie de ajutor umanitar. Cu toate acestea, definirea acestui nou cadru de competenţe cu un caracter punctual în domeniu poate avea un impact financiar considerabil.

(Data prevăzută: se aşteaptă deciziile sau actele legislative / pe termen mediu şi lung)

m)   Clauza de solidaritate (articolul 222 TFUE)

„Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om”. (alineatul (1)). În prezent, Uniunea finanţează deja acţiuni asemănătoare Fondului de Solidaritate (1 miliard EUR pe an în conformitate cu AII - a se confirma), însă domeniul de aplicare a clauzei de solidaritate este mai vast, în special în ceea ce priveşte protecţia faţă de actele teroriste, care poate conduce la operaţiuni militare. Prin urmare, este posibil ca actualele disponibilităţi financiare să trebuiască să fie mărite.

Modalităţile de punere în aplicare a acestei clauze vor fi definite de Consiliu care va hotărî cu majoritate calificată la propunerea comună a Comisiei şi a Înaltului Reprezentant (în unanimitate în cazul consecinţelor în materie de apărare). PE va fi informat cu privire la aceasta.

(Data prevăzută: se aşteaptă decizia Consiliului / pe termen mediu şi lung)

Anexa 1

Derularea procedurii bugetare anuale

1. Iniţiativa Comisiei: proiectul de buget

Procedura bugetară începe în mod formal înainte de 1 septembrie, pe baza unei propuneri a Comisiei, căreia îi revine iniţiativa legislativă: proiectul de buget. Acest fapt are consecinţe, mai ales la nivelul definiţiei majorităţii calificate în Consiliu, deoarece în acest caz se aplică majoritatea calificată ordinară[10]. Pe de altă parte, articolul 250 din TFUE modificat prevede că în cadrul procedurii bugetare[11] nu se aplică regula conform căreia Consiliul nu poate modifica o propunere a Comisiei decât cu unanimitate de voturi. De altfel, al doilea paragraf al alineatului (2) precizează că Comisia îşi va putea modifica propunerea până la convocarea Comitetului de conciliere, ceea ce vizează facilitarea rolului său de mediator între PE şi Consiliu.

Pentru a stabili proiectul de buget, Comisia va trebui să ia în considerare previziunile de cheltuieli stabilite de către fiecare instituţie. Totuşi, aceasta nu este obligată să ţină cont de previziuni, proiectul de buget putând să includă previziuni divergente, conform alineatului articolului 270a.

2. Luarea de poziţie a Consiliului şi a Parlamentului

Prima lectură este începută de către Consiliu care trebuie să-şi adopte poziţia privind proiectul de buget până la 1 octombrie şi să o transmită Parlamentului. Apoi, PE trebuie să se pronunţe în următoarele 42 de zile.

În cazul în care PE aprobă proiectul de buget în forma sa sau nu se pronunţă, bugetul este considerat adoptat.

În cazul în care PE adoptă amendamente (cu majoritatea membrilor care îl compun), proiectul astfel amendat este transmis Consiliului şi Comisiei.

În acest moment, Preşedintele Parlamentului, în acord cu preşedintele Consiliului, trebuie să convoace „fără întârziere” Comitetul de conciliere[12].

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul informează PE, în termen de 10 zile de la transmiterea proiectului amendat, că aprobă toate amendamentele sale, Comitetul de conciliere nu se reuneşte, deoarece bugetul este considerat adoptat, astfel cum a fost amendat.

3. Comitetul de conciliere

Comitetul de conciliere, care trebuie compus de către „membrii Consiliului sau din reprezentanţii acestora” şi „tot atâţia membri” ce reprezintă PE, are la dispoziţie 21 de zile pentru a găsi un acord. Comisia participă la lucrările Comitetului, iar TL îi atribuie sarcina de a lua „toate iniţiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între poziţiile Parlamentului European şi ale Consiliului” (articolul 2702 alineatul (5) al doilea paragraf TFUE)

4. Încheierea procedurii: o poziţie teoretic predominantă a Parlamentului European

În cazul în care Comitetul de conciliere nu ajunge la un acord în termen de 21 de zile, bugetul este considerat neadoptat şi o nouă procedură trebuie să înceapă prin prezentarea de către Comisie a unui nou proiect de buget.

În cazul în care Comitetul de conciliere ajunge la un acord privind un text de compromis, Parlamentul European şi Consiliul dispun de 14 zile pentru a se pronunţa asupra acestui text. Redactarea alineatului (7) nu este una dintre cele mai clare, totuşi se poate concluziona că bugetul este aprobat dacă niciuna din cele două instituţii nu îl respinge, Consiliul hotărând cu majoritate calificată şi Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun[13].

În cazul în care cele două instituţii îl resping, Comisia trebuie să prezinte un nou proiect de buget.

Acelaşi lucru se întâmplă în cazul în care Parlamentul European îl respinge (majoritatea absolută a membrilor săi) în vreme ce Consiliul nu îl respinge (fie îl aprobă, fie nu se pronunţă).

Pe de altă parte, în cazul în care Parlamentul European îl aprobă (cu majoritate simplă) în vreme ce Consiliul îl respinge, Parlamentul European are încă posibilitatea de a reconfirma – în termen de 14 zile de la respingerea de către Consiliu – amendamentele pe care le-a adoptat în primă lectură, dacă le aprobă încă o dată cu majoritatea membrilor care îl compun şi a trei cincimi din voturile exprimate[14]. În acest caz, bugetul este considerat adoptat cu amendamentele confirmate de către Parlamentul European. În cazul în care Parlamentul nu reuşeşte să confirme toate amendamentele, textul Comitetului de conciliere este reţinut pentru liniile respective.

Pentru mai multă claritate, se pot prezenta sintetic toate cazurile posibile privitoare la reacţia celor două instituţii la proiectul comun al Comitetului de conciliere după cum urmează:

PE aprobă + Consiliul aprobă = buget adoptat

PE aprobă + Consiliul nu se pronunţă = buget adoptat

PE aprobă + Consiliul respinge = buget adoptat conform amendamentelor PE sau textului comun

PE nu se pronunţă + Consiliul aprobă = buget adoptat

PE nu se pronunţă + Consiliul nu se pronunţă = buget adoptat

PE nu se pronunţă + Consiliul respinge = buget respins

PE respinge + Consiliul aprobă = buget respins

PE respinge + Consiliul nu se pronunţă = buget respins

PE respinge + Consiliul respinge = buget respins

Mai trebuie reamintit faptul că adoptarea textului de către Parlamentul European se face cu majoritate simplă, pe când respingerea textului are nevoie de majoritatea membrilor care îl compun[15].

În cazul încheierii pozitive a procedurii, ca şi în prezent, Preşedintelui PE îi revine sarcina de a constata că bugetul este definitiv adoptat.

Anexa 2

• [1]  Conform statelor membre, această formalizare obligatorie din punct de vedere juridic era contrapartida necesară pentru suprimarea distincţiei între CO/CNO, deoarece mai multe state membre au considerat că extinderea competenţei bugetare a Parlamentului European la totalitatea cheltuielilor Uniunii ar trebui încadrată printr-o disciplină bugetară riguroasă. De mai mulţi ani, PE a susţinut o abordare care tinde să clarifice şi să facă mai transparentă disciplina bugetară, conştient de rolul esenţial pe care aceasta l-a jucat în pacificarea vechiului conflict bugetar între Consiliu şi Parlament şi a permis Uniunii să-şi dezvolte politicile în mod echilibrat şi programat.
• [2]  În acest sens, se va observa faptul că principiul enunţat la articolul 269 alineatul (4) din TFUE corespunde în mare măsură articolului 270 din actualul TCE, cu diferenţa semnificativă (cu excepţia adăugării limitei cadrului financiar multianual) că acesta se referea numai la Comisie, în vreme ce noul articol se referă la Uniune în ansamblul său, deci la toate instituţiile sale. Acest lucru semnifică faptul că TL consideră disciplina bugetară ca o obligaţie juridică care se impune tuturor instituţiilor, care vor trebui să o aplice pe deplin, fiecare în domeniul său specific de competenţă.
• [3]  Scopul acordului interinstituţional (AII) între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară (JO nr. C 139 din 14.6.2006) este de a pune în aplicare disciplina bugetară. Acesta angajează toate instituţiile şi se aplică tuturor cheltuielilor acoperite de cadrul financiar multianual 2007-2013. Acordul vizează ameliorarea derulării procedurii bugetare anuale şi cooperarea interinstituţională în domeniul bugetar şi permite asigurarea unei bune gestiuni financiare.
• [4]  În Rezoluţia sa privind provocările politice şi mijloacele bugetare ale unei Uniuni extinse 2007-2013 (2004/2209(INI)), Parlamentul reafirmă că „din motive de responsabilitate democratică, este favorabil unui paralelism între durata de aplicare a perspectivelor financiare şi a mandatelor, cu o durată de cinci ani, ale Parlamentului şi Comisiei”.
• [5]  Prin urmare s-ar putea prevedea un CFM de 5 ani care să înceapă la doi, chiar trei ani de la începutul mandatului PE şi al Comisiei (5 ani începând cu N+2 sau N+3, N fiind anul începerii mandatelor PE şi Comisiei). Va trebui notat că, în condiţiile în care alegerile europene au loc în luna iunie a anului N şi în care Comisia îşi începe mandatul în octombrie/noiembrie - în practică N+2 înseamnă puţin mai mult de un an pentru negocieri - ceea ce nu poate fi de ajuns pentru adoptarea unui nou CFM.
• [6]  Se vor aminti aici dificultăţile pe care o situaţie de acest tip le-a determinat cu ocazia negocierii ultimului acord interinstituţional, când PE a trebuit să împingă Comisia Barroso, cu care fuseseră încheiate negocierile, să confirme acceptarea pachetului de propuneri care fuseseră formulate de Comisia Prodi ca baze de încheiere a acordului.
• [7]  De fapt, cu excepţia cazurilor particulare pentru care tratatele prevăd adoptarea specifică a unui act legislativ determinat, codecizia se poate încheia alternativ cu un succes sau un eşec, având aceeaşi legitimitate. În cadrul „codeciziei” bugetare, trebuie să se ajungă la un acord deoarece actul în discuţie este indispensabil pentru supravieţuirea Uniunii. De aici, anumite particularităţi ale procedurii – posibilitatea ca PE să depăşească respingerea Consiliului, sau dispoziţia din tratat conform căreia un eşec determină Comisia să prezinte un nou proiect de buget.
• [8]  De fapt, noul tratat prevede în mod specific posibilitatea instituţiilor de a încheia acorduri interinstituţionale, care pot fi obligatorii din punct de vedere legal sau nu. Cf. articolul 295 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: „Parlamentul European, Consiliul şi Comisia trebuie să se consulte şi prin acord comun să ia măsuri pentru cooperarea lor. În acest scop, ele pot, în conformitate cu tratatele, să încheie acorduri interinstituţionale care pot avea caracter obligatoriu.”
• [9]  „Execuţia cheltuielilor înscrise în buget necesită adoptarea în prealabil a unui act al Uniunii având forţă juridică obligatorie, care conferă un temei juridic acţiunii Uniunii şi execuţiei cheltuielii corespunzătoare, în conformitate cu regulamentul prevăzut la articolul 322, cu excepţia cazurilor prevăzute de respectivul regulament.”
• [10]  Şi nu prin majoritatea calificată cea mai ridicată pentru cazurile în care un act nu este adoptat pe baza unei propuneri a Comisiei. În conformitate cu articolele 9C TUE şi 205 TFUE.
• [11]  Şi, de asemenea, în cadrul procedurilor de adoptare: a măsurilor de execuţie a resurselor proprii; a cadrului financiar multianual, după ce Consiliul European a autorizat trecerea la majoritatea calificată; sau a deciziei Consiliului, prin care se autorizează depăşirea limitei celor douăsprezecimi provizorii.
• [12]  Desigur, va trebui să obţină acordul preşedintelui Consiliului şi să îşi acorde timpul necesar pregătirii tehnice (documente de bază etc.) în vederea lucrărilor Comitetului.
• [13]  Altfel spus: dacă amândouă aprobă, dacă niciuna nu se pronunţă sau dacă una dintre ele adoptă şi una nu se pronunţă.
• [14]  Articularea acestei perioade de 14 zile cu restul alineatului nu este dintre cele mai uşoare: se poate concluziona că dacă respingerea din partea Consiliului a intervenit după aprobarea de către Parlamentul European, perioada se deschide după data respingerii de către Consiliu (sau de la comunicarea acestei respingeri către Parlament). Dar quid în cazul în care Consiliul respinge textul înainte ca Parlamentul să se pronunţe? Perioada de 14 zile începe imediat? Parlamentul European trebuie mai întâi să adopte textul înainte de a trece la eventuala reconfirmare a amendamentelor sau poate să facă acest lucru pentru ca apoi să adopte textul astfel amendat?
• [15]  Quid în cazul în care PE respinge textul cu o majoritate inferioară celei prevăzute? Acest fapt echivalează cu adoptarea, cum pare să indice alineatul (7) al articolului 272 TFUE? Pe de altă parte, pare clar faptul că în cazul în care Consiliul, care decide în mod normal cu majoritate calificată, nu adoptă textul cu majoritate calificată nici nu îl respinge cu majoritate calificată, consecinţa este că nu reuşeşte să se pronunţe.

AVIZ al Comisiei pentru afaceri externe (24.2.2009)

destinat Comisiei pentru bugete

referitor la aspectele financiare ale Tratatului de reformă

(2008/2054(INI))

Raportor pentru aviz: István Szent-Iványi

SUGESTII

Comisia pentru afaceri externe recomandă Comisiei pentru control bugetar, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

A. constată că Tratatul de la Lisabona va avea consecinţe importante asupra politicii externe şi de securitate comune, reorganizând responsabilităţile administrative şi introducând noi domenii de acţiune;

B.  atrage atenţia asupra faptului că, structura instituţională nefiind încă stabilită, creditele bugetare necesare ar trebui puse la dispoziţie în mod treptat, pe măsură ce se clarifică sfera de competenţe şi rolul noilor structuri organizatorice; solicită Comisiei şi Consiliului să se asigure că economiile de scară realizate la nivelul structurilor de asistenţă conduc la o reducere a costurilor administrative;

C. subliniază că nici schimbările instituţionale, nici noile dispoziţii privind PESC/PESA nu ar trebui să exercite presiuni şi mai intense asupra actualului nivel al creditelor de angajament de la rubrica IV, care suferă deja de subfinanţare cronică, şi speră, în consecinţă, ca viitoarea revizuire la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM) să asigure resurse suplimentare;

D. constată că Tratatul de la Lisabona prevede instituirea de noi proceduri pentru a oferi acces rapid la bugetul Uniunii şi a crea un fond de lansare alimentat din contribuţiile statelor membre; subliniază însă că acţiunile externe ale Uniunii ar trebui, de regulă, finanţate din creditele comunitare şi, doar în mod excepţional, în caz de urgenţă, din contribuţii care nu se încadrează în bugetul Uniunii;

E.  salută faptul că noua procedură bugetară elimină orice distincţie între diversele capitole ale bugetului şi tipurile de cheltuieli; consideră, prin urmare, că cheltuielile legate de PESC ar trebui supuse aceloraşi reguli şi proceduri aplicabile celorlalte capitole ale bugetului;

F.  subliniază faptul că, având în vedere caracterul obligatoriu din punct de vedere juridic al cadrului financiar multianual, luat în considerare de Tratatul de la Lisabona, se impune o mai mare flexibilitate în materie de cheltuieli; apreciază, prin urmare, că dispoziţiile referitoare la Instrumentul de flexibilitate din cadrul actualului Acord interinstituţional ar trebui revizuite în scopul de a majora marja anuală suplimentară de care dispune autoritatea bugetară, a permite ajustări în anumite limite şi, după caz, transferuri temporare între diversele rubrici ale CFM.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	24.2.2009
Rezultatul votului final	+: –: 0:	32 6 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Vittorio Agnoletto, Angelika Beer, Bastiaan Belder, Marco Cappato, Philip Claeys, Maciej Marian Giertych, Ana Maria Gomes, Klaus Hänsch, Maria Eleni Koppa, Vytautas Landsbergis, Francisco José Millán Mon, Pasqualina Napoletano, Janusz Onyszkiewicz, Ioan Mircea Paşcu, João de Deus Pinheiro, Hubert Pirker, Pierre Pribetich, Flaviu Călin Rus, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, György Schöpflin, Charles Tannock, Geoffrey Van Orden, Andrzej Wielowieyski, Zbigniew Zaleski
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Maria Badia i Cutchet, Andrew Duff, Pierre Jonckheer, Evgeni Kirilov, Alexandru Nazare, Antolín Sánchez Presedo, Jean Spautz
Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final	Carlos Coelho, Pilar del Castillo Vera, Cristina Gutiérrez-Cortines, Manolis Mavrommatis, José Javier Pomés Ruiz, José Ribeiro e Castro, Ewa Tomaszewska

AVIZ al Comisiei pentru agricultură Şi dezvoltare rurală (27.5.2008)

destinat Comisiei pentru bugete

privind aspectele financiare ale Tratatului de reformă

(2008/2054(INI))

Raportor pentru aviz: Jan Mulder

SUGESTII

Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală recomandă Comisiei pentru bugete, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  salută noile competenţe atribuite Parlamentului European în cadrul procedurii bugetare, în special în materie de cheltuieli agricole; remarcă faptul că, în conformitate cu principiile democratice, Parlamentul European a fost investit în mod îndreptăţit cu autoritate bugetară în toate domeniile; relevă faptul că Parlamentul urmează să fie competent şi răspunzător pentru deciziile privind finanţarea programelor agricole; doreşte să menţină buna cooperare instituită cu Consiliul în toate chestiunile bugetare;

2.  subliniază că, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, s-a renunţat la clasificarea cheltuielilor în obligatorii şi neobligatorii; remarcă, totuşi, că o mare parte din buget va trebui să fie destinată, în continuare, unor cheltuieli obligatorii, datorită legislaţiei şi planificărilor multianuale; relevă că, deşi finanţarea este, în consecinţă, asigurată, bugetul a devenit mai rigid şi inflexibil; constată că, prin urmare, stabilirea unor priorităţi noi este posibilă exclusiv pe baza unor venituri noi sau prin reconsiderarea priorităţilor în limitele cuantumului cheltuielilor şi în cadrul programelor existente; subliniază aşadar că, în ceea ce priveşte diferitele categorii de valori bugetare iniţiale, se manifestă o necesitate şi mai pronunţată de asigurare a unor marje suficiente, care să lase loc priorităţilor Parlamentului;

3.  remarcă contradicţia dintre competenţa bugetară deplină şi competenţa agricolă în cadrul procedurii de codecizie, prevăzută la articolul 37 alineatul (2) din Tratatul de la Lisabona, pe de o parte, şi articolul 37 alineatul (3) din Tratat, pe de altă parte; consideră că articolul 37 alineatul (3) nu constituie, în sine, o competenţă independentă;

4.  subliniază faptul că Tratatul de la Lisabona incorporează instituţionalizarea Acordului interinstituţional (AII) şi a Cadrului financiar multianual (CFM), ceea ce înseamnă că ambele acorduri financiare urmează să fie incluse în acte legislative, utilizându-se, în cazul CMF, o procedură decizională specială; relevă că, dacă Parlamentul şi Consiliul nu reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte un nou CFM, CFM actual urmează să fie prelungit până la încheierea unui astfel de acord;

5.  solicită instituirea unui paralelism între termenele din AII şi CFM şi mandatele de cinci ani ale Parlamentului şi Comisiei; subliniază că, în acest fel, sarcina Parlamentului şi a Comisiei de stabilire a priorităţilor pe termen mediu va fi facilitată; solicită, în consecinţă, prelungirea AII şi CFM actuale din 2013 până în 2015;

6.  subliniază faptul că noul tratat modifică substanţial procedura bugetară anuală, precum şi faptul că existenţa unei singure lecturi modifică în mod semnificativ natura acesteia, sporindu-i considerabil importanţa strategică; solicită, dacă se consideră necesară, o revizuire rapidă a Regulamentului de procedură al Parlamentului, pentru a se adopta procedurii bugetare modificate aplicabile bugetului pentru 2010 şi a permite comisiilor Parlamentului, altele decât Comisia pentru bugete, să-şi formuleze avizele în termene rezonabile; solicită Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală să-şi redefinească procedurile de acordare a avizelor bugetare, pentru a asigura avize de înaltă calitate, formulate în urma unor dezbateri cuprinzătoare;

7.   constată că, în prezent, cheltuielile cu agricultura, combinate cu cele pentru dezvoltare rurală, continuă să reprezinte o parte substanţială din bugetul UE, dar că această parte a scăzut în mod semnificativ, ca valoare relativă, în ultimii ani; subliniază necesitatea de a se garanta, aşa cum s-a hotărât, siguranţa planificării şi fiabilitatea planului financiar multianual; subliniază necesitatea reprezentării Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală în cadrul reuniunilor comitetului de conciliere de membrii potriviţi ai acesteia, ţinând cont în special de faptul că cheltuielile care înainte au fost obligatorii, intră acum şi ele sub incidenţa procedurii de codecizie; subliniază necesitatea coordonării aspectelor bugetare ale activităţii legislative a Comisiei pentru bugete şi a comisiilor specializate, dat fiind impactul acestora asupra Cadrului financiar multianual şi asupra procedurii bugetare anuale;

8.   subliniază faptul că Politica Agricolă Comună este finanţată integral la nivel european, în timp ce alte domenii beneficiază doar de o finanţare europeană parţială şi că, prin urmare, cheltuielile pentru politica agricolă a Uniunii Europene trebuie privite şi din această perspectivă;

9.   constată că, în conformitate cu noua procedură bugetară, rolul Comisiei în stadiul de conciliere este acela de a depune toate eforturile spre a media un acord între Parlament şi Consiliu; în cazul în care Parlamentul şi Consiliul nu reuşesc să ajungă la un acord în cadrul comitetului de conciliere, rolul Comisiei este acela de a prezenta o nouă propunere; subliniază totuşi că, dacă Consiliul ajunge la o poziţie comună cu Parlamentul în stadiul de conciliere, însă în cadrul său nu se obţine o majoritate calificată, Parlamentul poate reveni, în baza unei clauze „anti-blocaj”, la prima sa lectură iniţială, aprobând bugetul în consecinţă;

10. constată că, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, în cadrul procedurii bugetare se renunţă la rata maximă de creştere (RMC); constată, de asemenea, că aceasta se datorează dispariţiei categoriei cheltuielilor neobligatorii;

11. se întreabă dacă calendarul noii proceduri bugetare, care nu prevede decât o singură lectură, îi va permite Comisiei să prezinte scrisoarea rectificativă în toamnă, ceea ce este important întrucât permite incorporarea estimărilor privind recolta şi a cheltuielilor bugetare conexe;

12. constată că noul tratat păstrează dispoziţia în baza căreia, dacă bugetul nu poate fi aprobat în mod definitiv înainte de începutul anului financiar, se aplică sistemul douăsprezecimilor provizorii; relevă faptul că aceasta înseamnă că bugetul se execută lunar, utilizând, în esenţă, bugetul precedent ca plafon de cheltuieli.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	27.5.2008
Rezultatul votului final	+: –: 0:	37 0 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Vincenzo Aita, Peter Baco, Bernadette Bourzai, Niels Busk, Luis Manuel Capoulas Santos, Giuseppe Castiglione, Giovanna Corda, Joseph Daul, Albert Deß, Gintaras Didžiokas, Constantin Dumitriu, Michl Ebner, Ioannis Gklavakis, Lutz Goepel, Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf, Esther Herranz García, Lily Jacobs, Elisabeth Jeggle, Heinz Kindermann, Vincenzo Lavarra, Stéphane Le Foll, Mairead McGuinness, Rosa Miguélez Ramos, James Nicholson, María Isabel Salinas García, Agnes Schierhuber, Czesław Adam Siekierski, Alyn Smith, Petya Stavreva, Witold Tomczak, Donato Tommaso Veraldi, Janusz Wojciechowski, Andrzej Tomasz Zapałowski
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Liam Aylward, Esther De Lange, Hans-Peter Mayer, Brian Simpson, Struan Stevenson, Kyösti Virrankoski

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	11.3.2009
Rezultatul votului final	+: –: 0:	26 0 2