RAPORT referitor la cererea de consultare cu privire la imunitatea şi privilegiile lui Antonio Di Pietro

1.4.2009 - (2008/2146(IMM))

Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Aloyzas Sakalas
PR_IMM_art7

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind cererea de consultare cu privire la imunitatea şi privilegiile lui Antonio Di Pietro

(2008/2146(IMM))

Parlamentul European,

–   având în vedere cererea de consultare cu privire la imunitatea şi privilegiile lui Antonio Di Pietro, transmisă de autoritatea competentă a Republicii Italiene la 15 mai 2008 şi comunicată în plen la 5 iunie 2008,

–   în urma audierii lui Antonio Di Pietro, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere articolele 9 şi 10 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene din 8 aprilie 1965, precum şi articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor în Parlamentul European prin sufragiu universal direct,

–   având în vedere hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 12 mai 1964, din 10 iulie 1986 şi din 21 octombrie 2008[1],

–   având în vedere articolul 68 alineatul (1) din Constituţia Italiei,

–   având în vedere articolul 6 alineatul (1) şi articolul 7 alineatul (13) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0197/2009),

1.  hotărăşte să nu ridice imunitatea lui Antonio Di Pietro;

2.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum şi raportul comisiei competente autorităţilor competente ale Republicii Italiene.

• [1]  Cauza 101/63, Wagner împotriva Fohrmann şi Krier, Culegere 1964, p. 195, cauza 149/85, Wybot împotriva Faure şi alţii, Culegere 1986, p. 2391 şi cauzele conexate C-200/07 şi C-201/07, Marra împotriva De Gregorio şi Clemente, nepublicate încă în Culegerea de jurisprudență a Curții Europene de Justiție.

EXPUNERE DE MOTIVE

I.         FAPTELE

Printr-o scrisoare datată 15 mai 2008, reprezentanţa permanentă a Republicii Italiene a transmis Parlamentului European citaţia din 10 aprilie 2007 a Tribunalului civil din Roma în cauza civilă nr. 85124/2003 dintre Filippo Verde (parte reclamantă) şi Antonio Di Pietro (parte pârâtă).

În actul său de chemare în judecată, instanţa italiană, luând în considerare argumentele prezentate în apărarea sa de dl Di Pietro prin invocarea excepţiei de inadmisibilitate, solicită Parlamentului European să ia o decizie cu privire la imunitatea dl Di Pietro, având în vedere faptul că acesta era deputat al Parlamentului European la momentul respectiv.

La 12 februarie 2003, pe site-ul internet oficial al partidului „Lista Di Pietro” a fost publicat un articol al dlui Di Pietro, care apăruse deja în cotidianul Rinascita la 26 octombrie 2002.

În articolul respectiv, într-un comentariu referitor la procedurile în curs în faţa instanţei din Milano în cauza IMI-SIR/arbitrajul Mondadori, dl Di Pietro afirma că dl Filippo Verde fusese pus sub acuzare, împreună cu alţi magistraţi, pentru corupţie, pentru motivul că luase mită pentru «aranjarea» unei hotărâri (fraza în cauză era: „... În afacerea «arbitrajul Mondadori» se face referire la o sentinţă pronunţată de Tribunalul din Roma, sub influenţa directă sau indirectă a judecătorilor Metta, Verde şi Squillante, care a anulat arbitrajul...”).

În citaţia de la începutul procedurii, dl Filippo Verde afirmă că nu a fost niciodată pe lista de acuzaţi în afacerea arbitrajul Mondadori şi îl acuză pe dl Di Pietro de a fi răspândit informaţii în mod evident false, ceea ce corespunde faptei penale de defăimare (fostul articol 595 din Codul penal). În citaţia sa, acesta solicită despăgubiri (fostul articol 184 din Codul penal) şi plata (fostul articol 12 din Legea nr. 47 din 8 februarie 1948) unei sume totale de 210 000 EUR.

Dl Di Pietro admite că articolul conţinea o „eroare uluitoare”, cauzată de o banală problemă de copiere a dosarului. De fapt, dl Verde nu a fost niciodată implicat în procesul legat de arbitrajul Mondadori; acesta fusese, de fapt, implicat în cauza IMI-SIR, în care fusese exonerat de orice vină.

În apărarea sa, dl Di Pietro afirmă că această eroare tehnică/materială a fost posibilă datorită faptului că mass-media a prezentat cele două cauze împreună, sub titlul „IMI-SIR/arbitrajul Mondadori”.

În plus, dl Di Pietro afirmă că includerea eronată a numelui dlui Verde în articolul în chestiune a fost, în orice caz, nesemnificativă, ţinând seama de faptul că articolul se referea în special la implicaţiile politice ale procedurilor judiciare în cauză.

Partea pârâtă subliniază, de asemenea, faptul că articolul a fost redactat într-un mod care evidenţia faptul că acuzaţiile procuraturii trebuiau încă să fie demonstrate.

II.       PREVEDERI LEGALE ŞI CONSIDERENTE GENERALE REFERITOARE LA IMUNITATEA DEPUTAŢILOR PARLAMENTULUI EUROPEAN

1. Articolele 9 şi 10 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene din 8 aprilie 1965 prevăd următoarele:

articolul 9:

Deputaţii în Parlamentul European nu pot fi cercetaţi, urmăriţi sau deţinuţi ca urmare a opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor.

articolul 10:

Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază:

           a.        pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări;

           b.        pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală.

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.

2. În cadrul Parlamentului European, procedura este reglementată de articolul 6 şi articolul 7 din Regulamentul de procedură. Dispoziţiile pertinente prevăd următoarele:

Articolul 6 - Ridicarea imunităţii:

1. În exercitarea competenţelor sale în ceea ce priveşte privilegiile şi imunităţile, Parlamentul se preocupă în special de conservarea integrităţii sale ca adunare legislativă democratică şi de asigurarea independenţei deputaţilor în îndeplinirea atribuţiilor care le revin.

(...)

2. Orice cerere adresată Preşedintelui de o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunităţii unui deputat este comunicată în şedinţă plenară şi trimisă comisiei competente.

(...)”

Articolul 7 - Proceduri privind imunitatea:

1. Comisia competentă examinează fără întârziere şi în ordinea în care i-au fost prezentate cererile de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor.

2. Comisia prezintă o propunere de decizie care se limitează la recomandarea adoptării sau respingerii cererii de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor.

3. Comisia poate solicita autorităţii interesate furnizarea tuturor informaţiilor şi precizărilor pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă este cazul să se ridice sau să se apere imunitatea. Deputatul în cauză are posibilitatea să ofere explicaţii; acesta poate prezenta toate documentele şi mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente. Deputatul respectiv poate fi reprezentat de un alt deputat.

4. În cazul în care cererea de ridicare a imunităţii conţine mai multe capete de acuzare, fiecare dintre acestea poate face obiectul unei decizii distincte. În mod excepţional, raportul comisiei poate propune ca ridicarea imunităţii să vizeze exclusiv desfăşurarea unei acţiuni penale, fără ca vreo măsură de arestare, o altă măsură privativă de libertate sau orice altă măsură care să împiedice deputatul în exercitarea funcţiilor inerente mandatului său să poată fi adoptată împotriva sa, până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

(...)

6. În cazurile de apărare a unui privilegiu sau a unei imunităţi, comisia precizează dacă circumstanţele constituie un obstacol de ordin administrativ sau de altă natură în ceea ce priveşte, pe de o parte, libertatea de circulaţie a deputaţilor care se deplasează către sau dinspre locul reuniunii Parlamentului sau, pe de altă parte, exprimarea unei opinii sau a unui vot în exercitarea mandatului, sau dacă se încadrează în aspectele prevăzute la articolul 10 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile care nu se află sub incidenţa dreptului intern şi prezintă o propunere prin care invită autoritatea în cauză să tragă concluziile care se impun.

7. Comisia poate emite un aviz motivat privind competenţa autorităţii în cauză şi admisibilitatea cererii, dar nu se pronunţă în niciun caz asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei deputatului sau asupra oportunităţii sau inoportunităţii urmăririi penale a deputatului pentru opiniile sau actele care îi sunt imputate, chiar dacă examinarea solicitării îi permite comisiei să dobândească o cunoaştere aprofundată a cauzei.

(...)

13. Orice cerere privind domeniul de aplicare a privilegiilor sau imunităților unui deputat, adresată de o autoritate competentă, este examinată în conformitate cu dispozițiile de mai sus.”

III.      JUSTIFICAREA DECIZIEI PROPUSE

Dl Di Pietro afirmă că există o legătură între activitatea sa politică şi articolul în cauză şi solicită aplicarea articolului 68 alineatul (1) din Constituţia Italiei, care prevede că: „Deputaţii nu pot fi făcuţi răspunzători pentru opiniile sau voturile exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor”.

Această solicitare trebuie interpretată ca o solicitare de aplicare a articolului 9 din Protocol, ţinându-se seama de faptul dl Di Pietro este un (fost) membru al Parlamentului European şi că articolul în cauză a fost publicat pe vremea când acesta era încă deputat.

În fapt, în declaraţiile sale prezentate în citaţia depusă de partea reclamantă, dl Di Pietro nu a făcut decât să comenteze lucruri care erau de domeniu public.

În descrierea şi critica pe care a exprimat-o cu privire la una dintre cele mai importante cauze juridice din viaţa politică italiană recentă, acesta îşi îndeplinea obligaţiile de deputat, exprimându-şi opinia cu privire la o chestiune de interes public pentru alegătorii săi.

Pe scurt, dl Di Pietro îşi îndeplinea obligaţiile în calitatea sa de deputat. Încercarea de a reduce la tăcere un deputat, împiedicându-l să-şi exprime opinia în chestiuni de interes şi preocupare publică legitimă, prin intentarea de procese, este un lucru inacceptabil într-o societate democratică şi încalcă articolul 9 din Protocol, care urmăreşte protejarea libertăţii de exprimare a deputaţilor în îndeplinirea obligaţiilor acestora în interesul Parlamentului ca instituţie.

IV. CONCLUZIE

Pe baza considerentelor de mai sus, Comisia pentru afaceri juridice, după examinarea motivelor pro şi contra apărării imunităţii, recomandă apărarea imunităţii dlui Antonio Di Pietro.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	31.3.2009
Rezultatul votului final	+: –: 0:	9 0 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Carlo Casini, Monica Frassoni, Giuseppe Gargani, Klaus-Heiner Lehne, Manuel Medina Ortega, Hartmut Nassauer, Aloyzas Sakalas, Francesco Enrico Speroni, Diana Wallis