RAPORT conținând o propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind neproliferarea și viitorul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP)

3.4.2009 - (2008/2324(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportoare: Angelika Beer

PROPUNERE DE RECOMANDARE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ADRESATĂ CONSILIULUI

privind neproliferarea și viitorul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP)

(2008/2324(INI))

Parlamentul European,

- având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului, depusă de Annemie Neyts-Uyttebroeck, în numele Grupului ALDE, și Angelika Beer, în numele Grupului Verts/ALE, privind neproliferarea și viitorul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP) (B6-0421/2008),

- având în vedere viitoarea Conferință de revizuire a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, din 2010,

- având în vedere rezoluțiile sale anterioare din 26 februarie 2004[1], din 10 martie 2005[2], din 17 noiembrie 2005[3] și din 14 martie 2007[4] privind neproliferarea nucleară și dezarmarea nucleară,

–   având în vedere Rezoluția sa din 5 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate și a PESA[5],

- având în vedere Strategia Uniunii Europene împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (ADM), adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003,

–   având în vedere declarația Consiliului din 8 decembrie 2008, privind securitatea internațională mai strictă și, în special, punctele 6, 8 și 9 din aceasta, care evidențiază „hotărârea UE de a combate proliferarea armelor de distrugere în masă și a sistemelor de transport a acestora”,

–   având în vedere rolul vital al Grupului furnizorilor nucleari în contextul neproliferării,

–   având în vedere rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU referitoare la chestiunile legate de neproliferare și dezarmare nucleară, în special Rezoluția 1540 (2004),

–   având în vedere Tratatul de interzicere totală a experiențelor nucleare, acordurile de garanții generalizate și protocoalele adiționale ale AIEA, Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear, Codul de conduită de la Haga împotriva proliferării rachetelor balistice, Tratatul de reducere a armelor strategice (START I), care expiră în 2009 și Tratatul de reducere a armelor strategice ofensive (SORT),

- având în vedere raportul privind punerea în aplicare a Strategiei de securitate europeană, adoptat de Consiliul European din 11 decembrie 2008,

- având în vedere articolul 114 alineatul (3) și articolul 90 din Regulamentul său de procedură,

- având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A6-0234/2009),

A.     subliniind necesitatea de a întări în continuare toți cei trei piloni ai TNP, respectiv neproliferarea, dezarmarea și cooperarea în privința utilizării în domeniul civil a energiei nucleare;

B.     profund îngrijorat de lipsa de progres în atingerea țelurilor concrete (precum cele „13 măsuri”[6]), în urmărirea obiectivelor Tratatului de neproliferare nucleară, astfel cum s-a convenit la precedentele Conferințe de revizuire, în special în momentul de față, când se ivesc amenințări din cele mai diferite surse, inclusiv proliferarea crescândă, corelată cu cererea sporită și disponibilitatea tehnologiei nucleare, posibilitatea ca o asemenea tehnologie și materiale radioactive să cadă în mâinile organizațiilor criminale și teroriștilor și reticența statelor deținătoare de arme nucleare, semnatare ale TNP, de a-și reduce sau elimina arsenalele nucleare și a-și micșora aderența la doctrina militară a descurajării nucleare;

C.     întrucât proliferarea ADM și a sistemelor de transport a acestora, atât către actori statali cât și nestatali, reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa păcii și securității internaționale;

D.     reamintind angajamentul UE de a utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a împiedica, descuraja, opri și, dacă este posibil, elimina programele de proliferare care provoacă îngrijorare la nivel mondial, astfel cum s-a stipulat în mod clar în strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003;

E.     subliniind necesitatea ca UE să-și intensifice eforturile vizând combaterea fluxurilor de proliferare și a finanțării acesteia, să sancționeze actele de proliferare și să elaboreze măsuri vizând împiedicarea transferurilor intangibile de cunoștințe și know-how prin intermediul tuturor instrumentelor aflate la dispoziție, incluzând tratate multilaterale și mecanisme de verificare, controale ale exporturilor coordonate la nivel național și internațional, programe de colaborare vizând reducerea amenințărilor și pârghii politice și economice;

F.     încurajat de noile propuneri de dezarmare, precum cele solicitate de Henry Kissinger, George P. Shultz, William J. Perry și Sam Nunn în ianuarie 2007 și ianuarie 2008 și de campanii precum „Global Zero”, potrivit căreia un mijloc important pentru a se împiedica proliferarea nucleară și a se ajunge la o securitate globală îl reprezintă luarea de măsuri în direcția eliminării armelor nucleare,

G.     salutând, în acest context, inițiativele guvernelor Franței și Regatului Unit vizând reducerea arsenalelor nucleare ale acestora;

H.     încurajat, în special, de un număr de declarații privind politica nucleară americană ale președintelui ales de atunci, Barack Obama, în care acesta a subliniat faptul că Statele Unite vor depune toate eforturile pentru o lume fără arme nucleare, vor colabora cu Rusia pentru a scoate rachetele balistice americane și ruse din starea de alertă și vor reduce în mod semnificativ stocurile de armament și material nuclear american; salutând ratificarea de către SUA a protocoalelor adiționale la acordurile de garanții ale AIEA ca un pas pozitiv, care contribuie la consolidarea încrederii; salutând cu căldură intenția Președintelui Obama de a finaliza ratificarea Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBT) de către Statele Unite;

I.      evidențiind necesitatea unei coordonări și colaborări strânse între Uniunea Europeană și parteneri săi, incluzând, în special, Statele Unite și Rusia, vizând reactivarea și întărirea regimului de neproliferare;

J.      subliniind că consolidarea TNP ca fundament al regimului global de neproliferare este de importanță vitală și recunoscând că o poziție de lider curajoasă și un număr de măsuri consecutive și progresive sunt de urgență necesare în vederea reafirmării validității TNP și a consolidării acordurilor, tratatelor și agențiilor care constituie regimul actual în materie de proliferare și dezarmare, incluzând în special, CTBT și Agenția internațională pentru energia atomică,

K.     salutând, în acest sens, inițiativa comună britanico-norvegiană menită să evalueze fezabilitatea eliminării armelor nucleare și să stabilească măsurile procedurale clare și de verificare în acest sens; considerând această inițiativă ca binevenită pentru UE, NATO și alți actori relevanți,

L.     luând act de scrisoarea trimisă la 5 decembrie 2008 de Președinția franceză a UE dlui Ban Ki Moon, Secretar General al Națiunilor Unite, privind chestiuni legate de dezarmare,

M.    salutând cuvântarea pe care a ținut-o la 9 decembrie 2008 Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru PESC, la conferința „Pacea și dezarmarea: o lume fără arme nucleare”, în care acesta a salutat faptul că chestiunea dezarmării nucleare a devenit din nou prioritară pe agenda internațională și a subliniat necesitatea integrării de către UE a neproliferării în politicile sale globale;

N.     subliniind generalizarea introducerii de „clauze de neproliferare” în acordurile încheiate între UE și state terțe începând cu 2003;

O.     luând în considerare inițiativele de dezarmare și neproliferare din afara cadrului ONU pe care UE le-a adoptat, cum ar fi inițiativa pentru Parteneriatul global al G8 și inițiativa de securitate împotriva proliferării,

P.     salutând calitatea Comisiei de observator în cadrul Grupului furnizorilor nucleari și în cadrul Conferinței pentru revizuirea TNP, precum și participarea Consiliului în Conferința TNP, atât în cadrul delegației CE, cât și al Președinției UE,

1.      adresează Consiliului recomandările următoare:

(a)  să revizuiască și să actualizeze Poziția comună a Consiliului 2005/329/PESC din 25 aprilie 2005, referitoare la Conferința de revizuire din 2005 a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare[7], ce va fi adoptată cu ocazia reuniunii Consiliului European din decembrie 2009, în pregătirea unui rezultat încununat de succes la Conferința de revizuire din 2010 a TNP, care va consolida în continuare toți cei trei piloni actuali ai TNP;

(b)  să-și intensifice eforturile de asigurare a universalizării și aplicării eficiente a normelor și instrumentelor de neproliferare, îndeosebi prin îmbunătățirea metodelor de verificare;

(c)             să sprijine în mod activ, în cooperare cu partenerii săi, propuneri concrete de a pune sub controlul AIEA producția, utilizarea și reprocesarea tuturor combustibililor nucleari, inclusiv crearea băncii pentru combustibili nucleari; în plus, sprijină și alte inițiative de multilateralizare a ciclului combustibililor nucleari ce vizează utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare și ținând seama, în acest sens, că Parlamentul salută disponibilitatea Consiliului și a Comisiei de a contribui cu 25 milioane EUR la crearea băncii pentru combustibili nucleari sub egida AIEA și speră ca Acțiunea comună pentru crearea băncii să fie aprobată fără întârziere;

(d)  să își reafirme sprijinul pentru eforturile de consolidare a mandatului AIEA, inclusiv pentru generalizarea protocoalelor adiționale la acordurile de garanții ale AIEA și alte măsuri destinate să dezvolte încrederea reciprocă; să se asigure că organizația dispune de resurse suficiente, astfel încât să își îndeplinească rolul său vital în asigurarea caracterului sigur al activităților nucleare;

(e)  să înregistreze progrese substanțiale în inițiativa pentru Parteneriatul G8, în inițiativa de securitate împotriva proliferării și în inițiativa globală de reducere a amenințărilor și să insiste pentru intrarea rapidă în vigoare a tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare;

(f)   să-și adâncească dialogul cu noua administrație americană și cu toate puterile nucleare, în scopul stabilirii unei agende comune pentru reducerea progresivă a stocului de focoase nucleare; să sprijine, în special, eforturile realizate de Statele Unite și Rusia vizând reducerea, în mod semnificativ, a armelor nucleare, astfel cum s-a convenit în cadrul acordurilor START I și SORT; să insiste pentru ratificarea CTBT și pentru reînnoirea unui acord START;

(g)  să elaboreze, la Conferința de revizuire a TNP, din 2010, strategii vizând să obțină un acord asupra tratatului privind stoparea, într-un mod nediscriminatoriu, a producției de material de fisiune în scopuri militare, ceea ce înseamnă că tratatul astfel negociat ar obliga statele nedeținătoare de arme nucleare sau statele care nu sunt semnatare ale TNP, însă și pe cele cinci state membre ale Consiliului de Securitate, toate posesoare de arme nucleare, să renunțe la producerea de material de fisiune în scopuri militare și să demonteze toate centrele existente ale acestora, în care se produce material de fisiune în scopuri militare;

(h)  să sprijine pe deplin consolidarea și îmbunătățirea metodelor de verificare a respectării tuturor instrumentelor de neproliferare;

(i)  să solicite un studiu de evaluare a eficienței utilizării clauzelor de neproliferare a ADM în acordurile încheiate între UE și state terțe;

(j)  să raporteze Parlamentului în mod periodic despre reuniunile pregătitoare premergătoare Conferinței de revizuire din 2010 a TNP și să ia pe deplin în considerație opiniile acestuia cu privire la aspectele de neproliferare și dezarmare, legate de viitoarea Conferință;

2.      încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și, spre informare, Comisiei, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, președintelui Conferinței de revizuire a TNP din 2010, parlamentelor naționale ale statelor membre UE, Parlamentarilor pentru neproliferare nucleară și dezarmare, precum și Primarilor pentru pace.

• [1]  JO C 98 E, 23.4.2004, p. 152.
• [2]  JO C 320 E, 15.12.2005, p. 253.
• [3]  JO C 280E, 18.11.2006, p.453.
• [4]  JO C 301 E, 13.12.2007, p. 146.
• [5]  Texte adoptate, P6_TA(2008)0255.
• [6]  Organizația Națiunilor Unite: Conferința de revizuire din 2000 a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, TNP/CONF 2000/28 (Partea I și Partea II).
• [7]  JO L 106, 27.4.2005, p.32

EXPUNERE DE MOTIVE

Recomandarea adresată Consiliului privind neproliferarea și viitorul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP)

Timp de mulți ani Parlamentul European a jucat un rol important în promovarea unor controale stricte ale tipurilor de arme considerate extrem de nocive sau care au efecte atât asupra personalului militar cât și asupra civililor. Prin urmare, Parlamentul a susținut pe deplin tratate internaționale precum Programul de acțiune al Organizației Națiunilor Unite de combatere a utilizării ilegale a armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SAWL) și tratate internaționale de interzicere a minelor antipersonal, a muniției cu submuniții, a armelor chimice și biologice.

În ceea ce privește armele nucleare, Parlamentul European a adoptat în mod sistematic rezoluții cu ocazia fiecărei conferințe de revizuire a TNP, de la intrarea acestuia în vigoare în 1970, precum și cu ocazia multora dintre reuniunile comisiilor de pregătire a TNP. Toate aceste rezoluții au vizat consolidarea TNP și a punerii acestuia în aplicare, precum și furnizarea unor recomandări Consiliului European și statelor membre.

Prezenta notă descrie pe scurt principalele caracteristici ale TNP și rezultatele mixte ale Conferințelor de revizuire din 2000 și 2005. Totodată, nota subliniază principalele teme de discuție pentru Conferința de revizuire a TNP din 2010 și insistă asupra faptului că există un nou climat internațional, favorabil negocierilor diplomatice privind dezarmarea nucleară. În continuare, nota se concentrează asupra conținutului și cadrului de apariție a două propuneri-cheie: Convenția privind armele nucleare și Protocolul Hiroshima-Nagasaki. Se susține faptul că Uniunea Europeană și statele părți la TNP pot asigura succesul Conferinței de revizuire a TNP din 2010 numai prin adoptarea ambelor celor două documente menționate anterior.

TNP și provocările cu care se confruntă

Tratatul de neproliferare nucleară constă în primul rând într-o înțelegere între, pe de o parte, statele care nu dețin arme nucleare (non-SAN), care sunt de acord să nu procure arme nucleare și să accepte controale la instalațiile lor nucleare și, pe de altă parte, statele care dețin arme nucleare (SAN), care sunt de acord să continue negocierile în vederea dezarmării nucleare. Deși TNP a reușit într-o anumită măsură să împiedice proliferarea nucleară de amploare, el nu a putut să asigure respectarea, de către SAN, a obligațiilor de a începe negocierile în vederea dezarmării nucleare, astfel cum se menționează în articolul VI din TNP. În afară de aceasta, deși în perioada ulterioară Războiului Rece SAN au întreprins acțiuni de diminuare a arsenalelor lor nucleare, unele SAN s-au angajat într-un proces de modernizare a armelor lor nucleare sau au în vedere acest aspect[1]. Unele SAN au îmbrățișat o doctrină a descurajării nucleare care presupune utilizarea primei lovituri împotriva statelor care nu dețin arme nucleare[2].

Absența progreselor în ceea ce privește îndeplinirea, de către SAN, a obligațiilor de dezarmare nucleară reprezintă o amenințare la adresa tratatului și, în lipsa unei abordări adecvate a acestei probleme, unele state s-ar putea retrage din tratat și ar putea să își dezvolte o capacitate nucleară. De la intrarea în vigoare a tratatului, acesta nu a fost nici semnat, nici ratificat de către India, Israel și Pakistan, care au produs arme nucleare. India și Pakistan susțin faptul că TNP are un caracter discriminatoriu în sensul că interzice tuturor statelor părți, cu excepția grupului P5 (China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite), să dețină arme nucleare și solicită ca statele părți, cu excepția P5, să accepte controale la instalațiile lor nucleare.

Coreea de Nord a ratificat tratatul dar și-a anunțat retragerea din acesta în 2003. Iran își dezvoltă instalații de îmbogățire a uraniului care ar putea duce la crearea unei capacități nucleare în cazul în care guvernul iranian ar hotărî să se retragă din TNP și să respingă actualele controale acceptate la instalațiile nucleare iraniene. India, Pakistan și Coreea de Nord susțin un program complet și nediscriminatoriu de eliminare a armelor nucleare printr-o convenție privind armele nucleare (CAN).

Este, poate, de înțeles că în perioada Războiului Rece confruntarea dintre superputeri a împiedicat realizarea unui progres în ceea ce privește obligația de dezarmare nucleară prevăzută de TNP. Imediat după încheierea Războiului Rece au apărut noi posibilități de dezarmare. Într-adevăr, la Conferințele de revizuire a TNP din 1995 și 2000 s-au realizat progrese diplomatice semnificative.

În 1995, statele părți au căzut de acord să extindă tratatul pe o perioadă „nedeterminată”, dincolo de perioada inițială de 25 de ani, atașând anumite condiții-cheie printre care: angajamentul de a încheia, până în 1996, un tratat de interzicere totală a experimentelor nucleare, de a începe negocierile asupra unui tratat privind controlul materialelor fisionabile și de a urmări obiectivul de dezarmare nucleară totală. De asemenea, statele au adoptat o rezoluție solicitând crearea unei zone denuclearizate în Orientul Mijlociu și au convenit să consolideze procesul de revizuire a TNP.

În 2000, statele părți au adoptat prin consens un set de 13 măsuri practice pentru susținerea eforturilor sistematice și progresive de punere în aplicare a articolului VI din TNP, articol prin care statele părți se angajează în procesul de dezarmare nucleară. Aceste măsuri pot fi rezumate după cum urmează: angajamentul neechivoc al statelor care dețin arme nucleare de a-și elimina complet arsenalele nucleare, măsuri concrete adoptate în vederea reducerii, într-o mai mare măsură, a statutului operațional al sistemelor de arme nucleare, măsuri din partea tuturor statelor care dețin arme nucleare care vizează dezarmarea nucleară astfel încât să fie promovată stabilitatea internațională, principiul ireversibilității aplicat dezarmării nuclear și dezvoltarea capacităților de verificare necesare pentru garantarea respectării acordurilor de dezarmare nucleară destinate să creeze și să mențină o lume denuclearizată.

Cu toate acestea, punerea în aplicare a măsurilor adoptate în 2000 a înregistrat progrese nesemnificative. La Conferința de revizuire a TNP din 2005, statele părți au depus eforturi pentru a stabili o agendă comună, dar nu au reușit să ajungă la un acord asupra niciunui document final, în mare parte din cauza neînțelegerilor dintre statele care dețin arme nucleare și cele care nu dețin astfel de arme. Statele deținătoare de arme nucleare au subliniat importanța consolidării eforturilor de neproliferare și a concentrării asupra unor cazuri concrete de nerespectare reală sau suspectată a obligațiilor de neproliferare din tratat. Statele nedeținătoare de arme nucleare au evidențiat importanța respectării și punerii în aplicare a obligațiilor de dezarmare. Realizarea unor progrese a fost împiedicată și de evenimente din afara procesului de revizuire: invadarea Irakului în 2003 de către Statele Unite și Regatul Unit, lansată sub pretextul că Irak ar deține arme nucleare, neintrarea în vigoare a Tratatului de interzicere totală a experimentelor nucleare, retragerea Statelor Unite din Tratatul privind rachetele antibalistice, precum și eșecul statelor în ceea ce privește începerea negocierilor asupra unui tratat care să interzică producția de material fisionabil pentru arme nucleare.

De la Conferința de revizuire a TNP din 2005, preocupările legate de proliferare au fost accentuate de decizia Coreei de Nord de a lansa un test nuclear, de presupusa intenție a Iranului de a crea un program intensiv de îmbogățire a uraniului, de anunțuri făcute de mai multe state (în special din Orientul Mijlociu) în legătură cu planuri de inițiere a unor programe nucleare civile și de refuzul constant al SAN de a pune în aplicare obligațiile privind dezarmarea nucleară.

Activitatea Conferinței de revizuire a TNP din 2010: care sunt punctele de pe ordinea de zi?

Următoarea conferință de revizuire va avea loc la New York în perioada aprilie - mai 2010. Reuniunile comisiilor de pregătire, deschise tuturor statelor părți la TNP, au avut loc în 2007 și 2008. Cea de-a treia și ultima comisie de pregătire a acestei conferințe se va reuni între 4 și 15 mai 2009, la New York. Subiectele analizate în prezent în cadrul acestui proces de revizuire includ:

· aplicarea angajamentelor din 1995 și 2000 privind dezarmarea nucleară,

· operaționalizarea rezoluției din 1995 privind Orientul Mijlociu,

· intrarea în vigoare a Tratatului privind interzicerea totală a experimentelor nucleare,

· începerea negocierilor asupra unui tratat privind materialele fisionabile,

· ameliorarea calitativă și cantitativă a forțelor nucleare de către statele care dețin arme nucleare,

· universalizarea tratatului,

· „garanții în ceea ce privește securitatea negativă”,

· stabilirea unor zone denuclearizate suplimentare,

· acorduri de utilizare comună a armelor nucleare cu statele membre NATO,

· începerea negocierilor asupra unei convenții privind armele nucleare și a activității practice pregătitoare pentru susținerea acestor negocieri,

· programele nucleare ale Coreei de Nord, Iranului și Siriei,

· stabilirea unui mecanism de raportare privind dezarmarea nucleară și

· stabilirea unui secretariat permanent al TNP.

Comisia de pregătire a TNP din 2009 va constitui prima reuniune TNP cu o nouă administrație a Statelor Unite și va urma unui nou val de dirijare a eforturilor politice în scopul creării unei lumi denuclearizate, incluzând declarații vizionare făcute de înalți foști funcționari ai SAN, de parlamentari din întreg spectrul politic, de lideri ai societății civile, de câștigători ai Premiului Nobel și de primarii pentru pace. Aceste declarații subliniază, de asemenea, importanța ratificării complete a Tratatului de interzicere totală a experimentelor nucleare, a Tratatului de reducere a armelor strategice (START I), care expiră în 2009 și a Tratatului de reducere a armelor strategice ofensive (SORT).

Prin urmare, există perspective bune pentru susținerea unui program complet de dezarmare nucleară în cadrul TNP 2009 și pentru adoptarea acestuia în cadrul Conferinței de revizuire a TNP din 2010. Programul ar trebui să se concentreze asupra creării unei lumi denuclearizate prin intermediul unei convenții privind armele nucleare adoptate sub forma unui singur tratat atotcuprinzător sau sub forma unui pachet de acorduri.

Parlamentul European a susținut deja, în nenumărate rânduri, necesitatea dezarmării nucleare, ținând seama, în special, de Comisiile de pregătire a Conferinței de revizuire a TNP din 2010[3]. În afară de aceasta, PE a argumentat în rezoluția din 9 martie 2005 că UE ar trebui să susțină punerea în practică modelului de convenție privind armele nucleare[4].

De asemenea, PE a susținut acțiunile în favoarea dezarmării inițiate de campania internațională a primarilor pentru pace. În rezoluția din 10 martie 2005, PE declară că „își reiterează sprijinul pentru campania internațională a primarilor pentru pace inițiată în favoarea dezarmării nucleare de primarii orașelor Hiroshima și Nagasaki și recomandă comunității internaționale să ia în considerare cu atenție proiectul campaniei intitulat Vision 2020, îndemnând la crearea unui program cu termene clare de eliminare a tuturor armelor.”[5]

Ce este Convenția privind armele nucleare și cum a apărut?

O convenție privind armele nucleare este un tratat internațional propus care ar interzice dezvoltarea, testarea, producerea, depozitarea, transferul, utilizarea și amenințarea cu utilizarea de arme nucleare, prevăzând, de asemenea, eliminarea acestora. Convenția ar avea o formă similară cu alte convenții existente care interzic alte categorii de arme, precum armele biologice, armele chimice, minele antipersonal și muniția cu submuniții.

În conformitate cu acest model de convenție[6], statele deținătoare de arme nucleare ar trebui să le elimine în mai multe etape, ceea ce include anularea lor din starea de alertă maximă, înlăturarea lor din desfășurarea de forțe, înlăturarea focoaselor din vehiculele purtătoare, dezamorsarea focoaselor prin înlăturarea compartimentelor cu explozibil și punerea materialului fisionabil sub controlul ONU. Odată cu interzicerea armelor nucleare, convenția ar interzice și producția de materiale fisionabile pentru fabricarea acestora, și anume uraniul îmbogățit și plutoniul separat.

Aceasta ar stabili o agenție care să garanteze că statele respectă prevederile tratatului. Organul ar primi rapoarte privind progresele înregistrate de la statele care dețin arme nucleare, ar efectua controale la fabricile de armament, ar obține informații cu ajutorul fotografiilor și al senzorilor la distanță și ar monitoriza producerea și transferul materialelor destinate producerii armamentului nuclear.

Contextul Convenției privind armele nucleare

Începând cu 1996, Adunarea Generală a ONU a adoptat în fiecare an o rezoluție, invitând toate țările să își respecte imediat obligația de dezarmare, astfel cum se afirma într-un aviz consultativ din 1996 al Curții Internaționale de Justiție, prin „începerea unor negocieri multilaterale care să ducă la încheierea, în viitorul apropiat, a unei Convenții privind armele nucleare”. În 2007, 127 de țări au votat în favoarea rezoluției, inclusiv patru țări care dețin arme nucleare: China, India, Pakistan și Coreea de Nord.

În 1997, un consorțiu de experți în probleme juridice, științifice, de dezarmare și negociere au redactat un model de convenție privind armele nucleare pe care Costa Rica l-a prezentat Secretarului General al ONU sub forma unui proiect de discuție.

În 2000, guvernele statelor Costa Rica și Malaezia au prezentat Conferinței de revizuire a TNP un document de lucru[7] care solicita începerea negocierilor în vederea adoptării unei convenții privind armele nucleare, considerată drept cea mai eficientă cale de aplicare a obligației de dezarmare prevăzute de TNP și de obținere a universalității TNP (ținând seama de faptul că India și Pakistan susțin convenția privind armele nucleare dar resping TNP în forma sa actuală discriminatorie).

O versiune actualizată a modelului de convenție a fost lansată în 2007, la prima reuniune a comisiei de pregătire a Conferinței de revizuire din 2010 a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (Viena, 30 aprilie – 11 mai 2007).

Cu această ocazie, Costa Rica a prezentat din nou un document de lucru care ținea seama și reitera solicitările adresate în documentele de lucru anterioare[8].

Documentul de lucru evidenția modul în care o convenție privind armele nucleare ar continua acțiunea mecanismelor de neproliferare și dezarmare nucleară existente, a măsurilor precum TNP, zone denuclearizate, Tratatul de interzicere totală a experimentelor nucleare, controale ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Tratatul privind forțele nucleare intermediare (FNI) și Tratatul de reducere a armelor strategice (START I). În continuare, documentul explorează mecanisme și măsuri suplimentare necesare.

În special, documentul de lucru solicită ca: „statele părți să înceapă negocieri multilaterale care să ducă la încheierea unei convenții privind armele nucleare și să invite acele state care nu au aderat la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare să participe la aceste negocieri.”[9]. Pentru a susține acest proces, documentul de lucru solicită, de asemenea, statelor părți să inițieze activități pregătitoare pentru o convenție privind armele nucleare, „ținând seama, într-o mai mare măsură, de elementele juridice, tehnice și politice necesare unei convenții privind armele nucleare sau unui cadru de instrumente.”[10]

Documentul recunoaște faptul că dezarmarea nucleară completă este un proces complex pentru finalizarea căruia sunt necesare mai multe măsuri și mecanisme. Prin urmare, sugerează o abordare combinată între un proces în etape și un proces general. Conform punctului de vedere susținut, este important ca atenția internațională să se concentreze asupra unor măsuri concrete de dezarmare nucleară, care pot fi realizate pe termen scurt. De asemenea, este important să se țină seama în același timp de condițiile necesare unui regim complet de dezarmare nucleară pentru a putea înțelege obiectivul final al măsurilor de dezarmare nucleară.

La 24 octombrie 2008, cu ocazia unui eveniment la sediul ONU organizat de Institutul Est-Vest, Secretarul General al ONU, Ban Ki, și-a anunțat sprijinul în favoarea Convenției privind armele nucleare, aceasta fiind primul din cele cinci puncte înscrise în planul său de susținere a dezarmării nucleare. „[Statele membre ale TNP] ar putea să aibă în vedere negocierea unei convenții privind armele nucleare susținută de un sistem de control eficient, așa cum a propus de mult timp Organizația Națiunilor Unite. La solicitarea statelor Costa Rica și Malaezia, am transmis tuturor membrilor ONU un proiect al acestei convenții care constituie un punct de plecare solid.]”

Ce este Protocolul Hiroshima-Nagasaki și care este legătura sa cu propunerea de convenție privind armele nucleare?

Protocolul Hiroshima-Nagasaki, lansat de primarii pentru pace în mai 2008, cu ocazia celei de-a doua comisii de pregătire, are trei obiective principale: în primul rând, îndemnul adresat statelor părți la TNP și garantarea faptului că acestea își asumă răspunderea, în cadrul Conferinței de revizuire din 2010, de a începe negocierile asupra convenției privind armele nucleare, în al doilea rând, îndemnul adresat în favoarea punerii în aplicare a rezultatelor în materie de dezarmare nucleară asupra cărora s-a ajuns la un acord în prealabil și în al treilea rând, identificarea măsurilor asupra cărora s-ar putea deja conveni înainte de începerea negocierilor sau în timpul acestora. Cu alte cuvinte, Protocolul Hiroshima-Nagasaki pledează în favoarea unor eforturi diplomatice rapide care să garanteze luarea unor măsuri de punere în aplicare a propunerilor de dezarmare noi și anterioare.

Protocolul Hiroshima-Nagasaki constă în trei articole:

Articolul I solicită statelor care sunt angajate în programe care implică arme nucleare să ia măsuri rapide și necostisitoare care ar demonstra hotărârea de a nu se mai baza pe arme nucleare.

Programele de procurare a acestor arme trebuie oprite, la fel și pregătirile în vederea utilizării lor. Ca măsură de precauție, toate armele nucleare și materialele utilizabile la fabricarea acestora trebuie depozitate în locuri sigure și securizate.

Articolul II constituie un mandat de începere a negocierilor asupra unei convenții privind armele nucleare, cu repere precise al căror progres în crearea unei lumi denuclearizate până în 2020 va fi analizat la Conferința de revizuire din 2015.

Articolul III subliniază faptul că protocolul se bazează pe TNP, afirmând în mod explicit că nu trebuie interpretat în sensul diminuării în niciun fel a obligațiilor care decurg din TNP pentru statele părți la tratat.

Se urmărește ca protocolul, care va fi discutat în cadrul celei de-a treia Comisii de pregătire, să fie adoptat la Conferința de revizuire din 2010, fie sub forma unui protocol de sine stătător, fie sub forma unui amendament la tratat. După adoptare, părțile vor fi obligate să înceapă imediat negocierile și să le continue fără întrerupere până la finalizare.

Protocolul solicită înființarea unui secretariat pentru facilitarea negocierilor. Nu precizează termenul de finalizare a negocierilor, dar stabilește ca termene anii 2015 și 2020 pentru implementarea unor aspecte specifice ale procesului de dezarmare nucleară: încetarea controlată a achizițiilor și amenințărilor cu arme nucleare până în 2015 și eliminarea armelor nucleare, a infrastructurii aferente și a depozitelor de materiale până în 2020. Implicit, negocierile vor trebui finalizate înainte de primul termen în cazul în care se vor include și alte termene importante înainte de 2015. Primarii pentru pace au optat pentru anul 2020 deoarece, având în vedere capacitatea actuală de distrugere a armelor nucleare, sarcina de eliminare totală a armelor nucleare ar fi îndeplinită numai dacă s-ar lucra în ritmul menținut de la sfârșitul Războiului Rece (1991).

Protocolul susține că statele deținătoare de arme nucleare sunt datoare față de statele care nu dețin arme nucleare să înceteze exploatarea avantajului lor discriminatoriu care decurge din TNP, prin instituirea unor moratorii reciproce privind procurarea armelor nucleare. De asemenea, protocolul solicită depozitarea în locuri sigure și securizate, cât mai curând posibil, a armelor și materialelor nucleare. În egală măsură, este esențial ca statele care dețin arme nucleare și organizațiile precum NATO să declare public că nu își vor folosi armele nucleare împotriva unor potențiale atacuri convenționale.

• [1]  De exemplu, Secretarul de stat al Apărării Robert Gates a sugerat în octombrie 2008 că Statele Unite ar trebui să își modernizeze inventarul de arme nucleare, 29 octombrie, Gates' nuclear warning. Los Angeles Times. pagina A-8. Pentru discursul original: Robert Gates: Nuclear Weapons and Deterrence in the 21st century. Carnegie Endowment for international peace. (28 octombrie 2008).
• [2]  George Perkovich și James N. Acton. (1 martie 2008). Chapter one: Establishing the Political Conditions to Enhance the Feasibility of Abolishing Nuclear Weapons. Adelphi Papers. Vol. 48, Routledge. (de exemplu, paginile 18-21 asupra problemei utilizării prioritare a atacului nuclear), David S. Yost, (2006) France's new nuclear doctrine. International Affairs, Vol. 82, nr. 4.
• [3] ¹ Texte adoptate, P6_TA(2008)0255.
• [4] ²Rezoluția din 9 martie 2005, alineatul (10) „îndeamnă UE să depună eforturi pentru punerea în practică a modelului de convenție privind armele nucleare depus la ONU care ar putea constitui un set de măsuri de bază în cadrul unui proces de dezarmare obligatoriu din punct de vedere juridic”.
• [5] ³ Rezoluția PE, Revizuirea Tratatului de neproliferare – Arme nucleare în Coreea de Nord și Iran, P6_TA(2005)0075, alineatul (20).
• [6] ⁴ NPT/Conf. 2010/P.CI/WP17.
• [7] ¹ NPT/Conf.2000/MC.I/SB.1/WP.4, 8 mai 2000, 200 Conferința de revizuire a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare: Urmarea avizului consultativ al Curții internaționale de Justiție privind legalitatea amenințării sau utilizării armelor nucleare. Documente de lucru prezentate de Malaezia și Costa Rica.
• [8] ² NPT/Conf.2010/PCI/WP.17.
• [9] ³Ibid., punctul 5.B.
• [10] ⁴ Ibid., punctul 5.C.

PROPUNERE DE RECOMANDARE (B6-0421/2008) (11.9.2008  )

în conformitate cu articolul 114, alineatul (1) din Regulamentul de procedură

de Annemie Neyts-Uyttebroeck în numele Grupului ALDE și Angelika Beer în numele grupului Verts/ALE

privind neproliferarea și viitorul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP)

Parlamentul European,

–   având în vedere Rezoluțiile 1540 (2004) și 1673 (2006) ale Consiliului de Securitate al ONU privind neproliferarea armelor de distrugere în masă,

–   având în vedere punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate și, în special, a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003,

–   având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind TNP,     

–   având în vedere articolul 114 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

A. evidențiind consensul din cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește relansarea și consolidarea TNP în perioada premergătoare conferinței de revizuire a TNP, care va avea loc în 2010;

B.  întrucât, dat fiind pericolul tot mai mare de slăbire a regimului de neproliferare, este esențială restabilirea unui consens internațional cu privire la nevoia stringentă de dezarmare nucleară,

1.  adresează Consiliului recomandările următoare:

a)   să se implice în lucrările de pregătire a conferinței de revizuire a TNP din 2010 și să contribuie activ la acestea;

b)   să elaboreze o strategie de consolidare a TNP, cooperând strâns cu partenerii extracomunitari din cadrul NATO;

c)   să inițieze înființarea unei convenții privind armele nucleare, care să includă și să consolideze instrumentele de neproliferare și dezarmare existente, inclusiv TNP, Tratatul de interzicere totală a experimentelor nucleare și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, precum și propuneri privind un tratat de interzicere a producerii materialelor fisionabile și tratate continentale/regionale privind zonele libere de arme nucleare;

2.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și, spre informare, Comisiei, precum și statelor membre, Organizației Națiunilor Unite și parlamentelor țărilor care sunt parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP).

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	31.3.2009
Rezultatul votului final	+: –: 0:	40 5 3
Membri titulari prezenți la votul final	Sir Robert Atkins, Angelika Beer, Călin Cătălin Chiriță, Véronique De Keyser, Jas Gawronski, Maciej Marian Giertych, Ana Maria Gomes, Richard Howitt, Anna Ibrisagic, Jelko Kacin, Helmut Kuhne, Vytautas Landsbergis, Johannes Lebech, Willy Meyer Pleite, Francisco José Millán Mon, Baroness Nicholson of Winterbourne, Raimon Obiols i Germà, Justas Vincas Paleckis, Ioan Mircea Pașcu, Béatrice Patrie, Alojz Peterle, Tobias Pflüger, João de Deus Pinheiro, Hubert Pirker, Pierre Pribetich, Libor Rouček, Flaviu Călin Rus, Katrin Saks, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Jacek Saryusz-Wolski, Hannes Swoboda, István Szent-Iványi, Inese Vaidere, Geoffrey Van Orden, Andrzej Wielowieyski, Jan Marinus Wiersma, Zbigniew Zaleski, Josef Zieleniec
Membri supleanți prezenți la votul final	Laima Liucija Andrikienė, Árpád Duka-Zólyomi, Milan Horáček, Gisela Kallenbach, Tunne Kelam, Jules Maaten, Erik Meijer, Nickolay Mladenov, Rihards Pīks
Membri supleanți (articolul 178 alineatul (2)) prezenți la votul final	Brigitte Fouré