RAPORT referitoare la aspectele normative ale nanomaterialelor

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

EXPUNERE DE MOTIVE

AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (3.12.2008)

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

7.4.2009 - (2008/2208(INI))

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
Raportor: Carl Schlyter

Procedură : 2008/2208(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A6-0255/2009

Texte depuse :

A6-0255/2009

Dezbateri :

Voturi :

PV 24/04/2009 - 7.20
CRE 24/04/2009 - 7.20
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0328

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

referitoare la aspectele normative ale nanomaterialelor

(2008/2208(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 iunie 2008 intitulată „Aspecte normative ale nanomaterialelor” (COM(2008)0366), precum și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește această comunicare (SEC(2008)2036),

– având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 mai 2008 intitulată „Către o strategie europeană pentru nanotehnologie” (COM(2004)0338),

– având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2005 intitulată „Nanoștiințe și nanotehnologii: un plan de acțiune pentru Europa 2005-2009” (COM(2005)0243) („planul de acțiune”), precum și rezoluția sa din 28 septembrie 2006[1] privind planul de acțiune,

– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Nanoștiințe și nanotehnologii: un plan de acțiune pentru Europa 2005-2009. Primul raport privind punerea în aplicare” 2005-2007, COM(2007)0505,

– având în vedere avizele Comitetului științific pentru riscuri sanitare emergente și noi (SCENIHR) privind definirea nanomaterialelor și evaluarea riscurilor asociate cu acestea[2],

– având în vedere avizul Comitetului științific pentru produse destinate consumatorilor (CSPC) privind siguranța utilizării nanomaterialelor în produsele cosmetice[3],

– având în vedere Recomandarea Comisiei privind un cod de conduită pentru o cercetare responsabilă în domeniul nanoștiințelor și nanotehnologiilor (COM(2008)0424) („Codul de conduită”),

– având în vedere avizul Grupului european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii destinat Comisiei, privind aspectele etice ale nanomedicinei[4],

– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)[5],

– având în vedere Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind introducerea pe piață a produselor biocide[6],

– având în vedere Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă[7] și directivele conexe ale acesteia,

– având în vedere Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor[8], precum și legislația specifică privind produsele, în special Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice[9],

– având în vedere Regulamentul (CE) 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității europene pentru siguranța alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare[10], Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari[11], Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora[12], Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic[13] și Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi[14],

– având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006[15],

– având în vedere legislația comunitară în materie de mediu, în special Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării[16], Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei[17] și Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile[18],

– având în vedere Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă[19],

– având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A6-0255/2009),

A. întrucât utilizarea nanomaterialelor și nanotehnologiilor (denumite în continuare „nanomateriale”) promite progrese importante și multiple beneficii în nenumărate aplicații pentru consumatori, pacienți și mediu, dat fiind faptul că nanomaterialele pot prezenta proprietăți diferite sau noi în comparație cu aceeași substanță sau material în formă normală;

B. întrucât se așteaptă ca progrese înregistrate în domeniul nanomaterialelor să aibă o influență importantă asupra deciziilor politice în domeniul sănătății publice, ocupării forței de muncă, siguranței și sănătății la locul de muncă, societății informaționale, energiei, transporturilor, securității și spațiului;

C. întrucât, în pofida introducerii unei strategii europene specifice privind nanotehnologiile și a alocării în consecință a unei sume de aproximativ 3 500 000 000 EUR pentru cercetarea în domeniul nanoștiințelor pentru al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare și dezvoltare tehnologică și activități de demonstrare (2007-2013) (CP7), Uniunea Europeană se află în urma principalilor săi concurenți actuali, SUA, Japonia și Coreea de Sud, care realizează mai mult de jumătate din investiții și însumează două treimi din patentele depuse la nivel mondial;

D. întrucât, pe de altă parte, nanomaterialele pot prezenta noi riscuri semnificative ca urmare a dimensiunii lor foarte mici, cum ar fi reactivitatea și mobilitatea crescută, ceea ce ar putea conduce la o toxicitate mai ridicată în corpul uman în condițiile unui acces necontrolat și poate chiar la apariția unor diverse mecanisme de interferență cu fiziologia speciilor umane și ecologice;

E. întrucât dezvoltarea nanomaterialelor în condiții de siguranță poate avea o contribuție importantă la competitivitatea economiei Uniunii Europene și la îndeplinirea strategiei de la Lisabona;

F. întrucât discuțiile actuale referitoare la nanomateriale reflectă o lipsă semnificativă de cunoștințe și informații care determină discuții contradictorii și dispute politice, începând cu nivelul definițiilor:

a) referitoare la mărime: indicarea aproximativă a mărimii („în jurul a 100 nm sau mai puțin”) vs. un interval de mărime („între 1 și 100 nm”),

b) referitoare la proprietăți diferite/noi: proprietățile diferite/noi determinate de efectele mărimii, considerate un criteriu independent vs. folosirea acestor proprietăți ca un criteriu suplimentar pentru definirea nanomaterialelor,

c) referitoare la proprietăți problematice: limitarea definiției nanomaterialelor la anumite proprietăți (de exemplu insolubile sau persistente), sau neluarea în calcul a acestor limitări;

G. întrucât în prezent nu este disponibil un ansamblu de definiții armonizate, complet elaborate, cu toate că o serie de standarde internaționale sunt fie disponibile, fie în curs de elaborare, acestea definind conceptul de „nanoscară” ca „având una sau mai multe dimensiuni de ordinul a 100 nm” și făcând adesea o diferențiere între:

– nano-obiecte, definite ca „porțiuni mici de materiale cu una, două sau trei dimensiuni externe pe scara nanometrică”, adică materiale alcătuite din obiecte izolate cu dimensiuni foarte mici;

– materiale nanostructurale, definite ca „materiale cu o structură internă sau superficială pe scara nanometrică”, de exemplu materiale care prezintă cavități de mici dimensiuni;

H. întrucât, din cauza nenumăratelor aplicații ale nanotehnologiilor în sectoare atât de diverse, cum ar fi cel al produselor electronice, al textilelor, al produselor biomedicale, al produselor de îngrijire, produselor de curățare, al produselor alimentare sau al energiei, introducerea unui singur cadru de reglementare la nivel comunitar este imposibilă;

I. întrucât nu există informații clare despre utilizarea efectivă a nanomaterialelor în produsele de consum, de exemplu:

– în timp ce, în conformitate cu inventarul unor instituții renumite, în prezent există pe piață peste 800 de produse de consum identificate de producători ca fiind bazate pe nanotehnologii, asociațiile comerciale ale acelorași producători se îndoiesc în privința acestor cifre, considerând că ele reprezintă supraestimări, fără însă a prezenta, de partea lor, cifre concrete;

– în timp ce companiile folosesc în mod curent expresiile conținând prefixul „nano”, deoarece termenul „nano” pare a avea un efect de marketing pozitiv, acestea se opun ferm unor cerințe de etichetare obiective;

J. întrucât este puțin probabil să aibă loc schimbări în ceea ce privește lipsa de claritate privind utilizarea efectivă a nanomaterialelor în produsele de consum, atâta timp cât nu există cerințe clare de notificare referitoare la utilizarea nanomaterialelor, precum și o aplicare integrală a Directivei 2006/114/CE;

K. întrucât prezentările despre beneficiile posibile ale nanotehnologiilor lasă să se întrevadă o diversitate aproape nelimitată de viitoare aplicații ale nanomaterialelor dar nu oferă informații concludente în ceea ce privește utilizarea lor în momentul de față;

L. întrucât există mari controverse legate de posibilitatea evaluării siguranței nanomaterialelor; întrucât comitetele științifice și agențiile Uniunii Europene atrag atenția asupra unor mari deficiențe nu doar în ceea ce privește datele-cheie, ci și în privința metodelor folosite pentru obținerea acestor date; întrucât Uniunea europeană trebuie să investească mai mult în evaluarea corespunzătoare a nanomaterialelor pentru a compensa lipsa de cunoștințe și pentru a dezvolta și implementa, cât mai repede posibil, în colaborare cu agențiile sale și cu partenerii săi internaționali, metode de evaluare, precum și o metrologie și o nomenclatură adecvate și armonizate;

M. întrucât SCENIHR a identificat, în cazul unor nanomateriale, pericole specifice pentru sănătate, precum și efecte toxice asupra organismelor din mediu și a considerat că aceste constatări indică potențiale pericole de care ar trebui să se țină seama;

N. întrucât, de asemenea, SCENIHR a constatat o lipsă generală a datelor de bună calitate privind expunerea, atât în cazul oamenilor, cât și al mediului, și se așteaptă la continuarea dezvoltării procedurilor de evaluare a riscurilor până în momentul în care vor exista suficiente informații științifice pentru clasificarea posibilelor efecte dăunătoare asupra oamenilor și a mediului, concluzionând astfel, că cunoștințele privind metodologia pentru realizarea unor estimări privind expunerea și pentru identificarea pericolelor trebuie dezvoltată în continuare, validată și standardizată;

O. întrucât combinația de date privind pericolele asociate cu anumite nanomateriale și lipsa generală a unor metode pentru evaluarea adecvată a riscurilor asociate cu nanomaterialele constituie motive de îngrijorare;

P. întrucât, în momentul de față, finanțarea pentru cercetarea aspectelor nanomaterialelor referitoare la mediu, sănătate și siguranță în cadrul PC7 este mult prea mică; întrucât, de asemenea, criteriile de evaluare pentru aprobarea proiectelor de cercetare care urmăresc analizarea siguranței nanomaterialelor în cadrul PC7 sunt prea restrictive (în sensul că acestea pun accentul doar pe valoarea inovatoare) și astfel nu promovează suficient elaborarea rapidă a unor metode științifice de evaluare a nanomaterialelor; întrucât este extrem de important să se aloce resurse suficiente pentru cercetarea dezvoltării și utilizării în siguranță a nanomaterialelor;

Q. întrucât cunoștințele despre impactul posibil asupra sănătății și mediului sunt mult în urma evoluțiilor pieței, dând naștere astfel unor întrebări fundamentale despre capacitatea modelului de administrare actual de a reacționa „în timp real” la tehnologiile emergente;

R. întrucât Parlamentul, în rezoluția sa din 28 septembrie privind nanoștiințele și nanotehnologiile, a solicitat o analiză a efectelor nanoparticulelor care nu sunt ușor solubile sau biodegradabile, în conformitate cu principiul precauției, înainte ca aceste particule să fie lansate în producție și introduse pe piață,

S. întrucât valoarea Comunicării Comisiei intitulată „Aspecte normative ale nanomaterialelor” este relativ redusă datorită lipsei de informații despre proprietățile specifice ale nanomaterialelor, utilizarea lor în momentul de față, precum și eventualele riscuri și avantaje ale acestora, ceea ce face dificilă evaluarea valorii adăugate comparativ cu tehnologiile, materialele și substanțele convenționale;

T. întrucât Comisia a oferit numai o prezentare de ansamblu a legislației comunitare în domeniu, fără a ține seama de natura specifică a nanomaterialelor și de provocările care decurg de aici;

U. întrucât din prezentarea Comisiei reiese că în prezent nu există prevederi specifice pentru nanomateriale în legislația comunitară;

V. întrucât nanomaterialele ar trebui cuprinse într-un corpus legislativ sigur, pluriform și evolutiv, care să se bazeze pe principiul precauției și pe principiul răspunderii producătorului, pentru a asigura producția, utilizarea și eliminarea deșeurilor în condiții de siguranță, înainte de a introduce tehnologia pe piață, evitând totodată recurgerea sistematică la moratorii sau la tratamente nediferențiate ale aplicațiilor diferite ale nanomaterialelor;

W. întrucât, în contextul programului REACH, s-a convenit deja că este necesară mai multă îndrumare și consiliere în ceea ce privește nanomaterialele, mai ales în ceea ce privește identificarea substanțelor, precum și adaptarea la metodele de evaluare ale riscurilor,

X. întrucât o examinare mai atentă a REACH scoate în evidență numeroase lacune în abordarea nanomaterialelor, cum ar fi:

– pragurile cantitative s-ar putea să nu fie corespunzătoare, deoarece proprietățile și posibilele riscuri ale nanomaterialelor sunt într-o mai mare măsură determinate de numărul de particule, structura de suprafață și activitatea de la suprafață și nu de cantitate,

– o evaluare privind expunerea este obligatorie doar pentru substanțele produse de un fabricant în cantități de peste 10 tone/an și dacă acestea îndeplinesc criteriile de clasificare ca materiale periculoase în conformitate cu Directiva 67/548/CEE[20]; cu toate acestea, datorită dificultăților actuale în identificarea pericolelor, există posibilitatea ca evaluarea privind expunerea să nu fie furnizată din cauza faptului că pericolele nu sunt identificate folosind metodologia existentă, chiar dacă evaluarea privind expunerea este esențială pentru o evaluare corectă a riscurilor asociate cu nanomaterialele;

– cerințele de notificare REACH pentru substanțele conținute în produse se referă doar la substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită care se află pe lista de substanțe identificate și care sunt prezente în concentrații mai mari de 0,1 % în greutate de produs și în cantitate totală de peste o tonă în produsele respective per producător pe an; cu toate acestea, cum în prezent niciun nanomaterial nu se află pe lista de substanțe identificate, întocmirea listei respective va fi dificilă având în vedere problemele rezultate din identificarea pericolelor asociate cu nanomaterialele și, chiar dacă problemele menționate ar putea fi înlăturate, nanomaterialele nu vor depăși probabil pragurile cantitative și de concentrație, astfel încât este puțin probabil ca REACH, în forma sa actuală, să conducă la notificarea prezenței nanomaterialelor în produse;

Y. întrucât există posibilitatea ca legislația privind deșeurile să nu fie aplicată corect în absența unor dispoziții specifice nanomaterialelor, în acest sens fiind prezentate mai jos câteva exemple:

– tratarea corespunzătoare a deșeurilor depinde, printre altele, de gradul de periculozitate al deșeului (de exemplu criteriile de acceptare a diferitelor deșeuri la rampa de gunoi), dar aceasta nu se va aplica pentru nanomateriale atâta timp cât nu există o metodă convenită de comun acord pentru identificarea pericolelor, ceea ce va avea ca rezultat faptul că nanomaterialele nu vor fi supuse unui tratament specific și vor fi tratate în funcție de natura deșeului din care fac parte (care poate fi orice, de la deșeu urban solid la deșeu periculos);

– valorile limită de emisie pentru incinerarea deșeurilor se aplică doar în cazul anumitor substanțe poluante cunoscute, nu și în cazul nanomaterialelor, chiar dacă unele urmează să fie clasificate poate ca substanțe poluante sau ar face obiectul unor cerințe speciale (de exemplu nanotuburile din cărbune, care pot prezenta proprietăți similare azbestului, sunt stabile până la temperaturi foarte ridicate);

Z. întrucât numărul mare de amendamente referitoare la nanomateriale, adoptate în urma acordului dintre Consiliu și Parlamentul European în contextul reformulării directivei privind produsele cosmetice[21] și, respectiv, numărul mare de amendamente adoptate de Parlamentul European în prima lectură a revizuirii regulamentului privind alimentele noi[22], scot clar în evidență necesitatea de a modifica legislația comunitară astfel încât să se acorde atenția cuvenită nanomaterialelor;

Aa. întrucât dezbaterile actuale privind aspectele normative ale nanomaterialelor sunt limitate în mare măsură la cercurile de experți, cu toate că nanomaterialele au potențialul de a determina modificări de mare anvergură la nivelul societății, ceea ce presupune o amplă consultare a publicului și participarea deplină a acestuia la procesul decizional;

Ab. întrucât o aplicare pe scară largă a patentelor pentru nanomateriale, precum și costul excesiv al brevetării și absența facilităților de acces la patente pentru întreprinderile foarte mici și pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) ar putea obstrucționa inovațiile viitoare;

Ac. întrucât convergența probabilă dintre nanotehnologie, biotehnologie, biologie, științele cognitive și tehnologia informației ridică întrebări grave în ceea ce privește etica, siguranța, securitatea și respectul pentru drepturile fundamentale, care trebuie analizate în cadrul unui nou aviz al Grupului european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii;

Ad. întrucât codul de conduită reprezintă un instrument fundamental pentru cercetarea sigură, integrată și responsabilă în domeniul nanomaterialelor; întrucât codul de conduita trebuie adoptat și respectat de toți producătorii care intenționează să fabrice sau să introducă produse pe piață;

Ae. întrucât principiul precauției, principiul „plătește cel care poluează” și obiectivele de sustenabilitate ar trebui să reprezinte baza cadrului de reglementare și orientări pentru nanotehnologii și nanomateriale, iar aceste principii și obiective ar trebui să contribuie la orientarea dezvoltării nanotehnologiilor și nanomaterialelor către utilizările care aduc cele mai mari beneficii societății,

1. este convins de faptul că utilizarea nanomaterialelor trebuie să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor și că se pot obține beneficii numai printr-o abordare sigură și responsabilă, în contextul unui cadru de reglementare și de politici publice (în domeniul legislativ și prin alte prevederi) care să trateze explicit aplicațiile prezente și viitoare ale nanomaterialelor, precum și aspectele referitoare la posibilele probleme legate de sănătate, mediu și siguranță pe întreg parcursul ciclului de viață al acestora;

2. deplânge absența unei evaluări adecvate a aplicării de facto a dispozițiilor generale ale legislației comunitare în lumina naturii reale a nanomaterialelor;

3. nu este de acord, în absența unor dispoziții specifice privind nanomaterialele în dreptul comunitar, cu concluzia Comisiei conform căreia legislația actuală acoperă în principiu riscurile asociate cu aceste materiale, în condițiile în care nu se cunosc aceste riscuri din cauza lipsei unor date și metode adecvate pentru evaluarea riscurilor asociate cu nanomaterialele;

4. consideră că, atâta timp cât legislația actuală nu conține dispoziții specifice privind nanomaterialele și cât timp nu există date sau metode pentru evaluarea adecvată a riscurilor asociate cu acestea, numai printr-o implementare mai bună a legislației actuale nu se poate asigura nivelul necesar de protecție;

5. consideră că conceptul unei „abordări sigure, responsabile și integrate” susținut de Uniunea Europeană în privința nanotehnologiilor este periclitat de lipsa informațiilor despre utilizarea și siguranța nanomaterialelor care au fost introduse deja pe piață, în special în aplicații sensibile cum ar fi expunerea directă a consumatorilor;

6. atrage atenția supra faptului că diverse categorii de populație pot fi expuse riscului în diverse stadii ale ciclului de viață al produselor: la nivelul producției și al manipulării, al ambalării, al transportului și întreținerii, al eliminării și demolării, precum și în cazurile în care sunt vizați utilizatori secundari și finali, precum și consumatori; reamintește că evaluarea riscurilor trebuie să ia în calcul utilizarea în condiții normale și accidentele, precum și faptul că expunerea se poate realiza prin inhalare, prin atingere sau pe alte căi; subliniază că legislația în materie trebuie să ia în considerare categoriile de populație expuse riscului, precum și riscurile la care sunt expuse aceste categorii;

7. invită Comisia să revizuiască toată legislației în materie în termen de doi ani pentru a aplica în întregime principiul „fără informații nu există piață” (no data no market) la toate utilizările nanomaterialelor în produse care au un posibil impact asupra sănătății sau asupra mediului, folosite la fabricarea produsele de consum, și să se asigure că dispozițiile legislative și instrumentele de implementare reflectă caracteristicile specifice ale nanomaterialelor la care ar putea fi expuși lucrătorii, consumatorii și/sau mediul;

8. subliniază că o astfel de revizuire nu este necesară doar pentru protejarea adecvată a sănătății umane și a mediului, ci și pentru a garanta operatorilor economici certitudine și previzibilitate, respectiv pentru a consolida încrederea publicului;

9. solicită introducerea în legislația comunitară a unei definiții cuprinzătoare, științifice, a nanomaterialelor, ca parte a modificării legislației orizontale și sectoriale, astfel încât să se țină seama de particularitățile nanomaterialelor;

10. invită Comisia să promoveze adoptarea unei definiții armonizate a nanomaterialelor la nivel internațional și să adapteze în mod corespunzător legislația comunitară în materie;

11. consideră că este foarte important mai ales să se abordeze explicit chestiunea nanomaterialelor, cel puțin în aria de aplicare a produselor chimice (REACH, biocide), a mâncării (produse alimentare, aditivi alimentari, produse destinate alimentației umane sau animale produse din organisme modificate genetic), legislația în domeniu referitoare la protecția lucrătorilor, precum și legislația referitoare la calitatea aerului, calitatea apei și deșeuri;

12. consideră că nu ar trebui introduse pe piață produsele care conțin nanomateriale care prezintă un risc pentru sănătatea umană datorită expunerii lucrătorilor sau a consumatorilor sau un risc inacceptabil pentru mediu;

13. solicită aplicarea „ obligației la prudență și diligență” de către fabricanții care doresc să introducă pe piață nanomateriale;

14. solicită, în mod special, modificarea REACH pentru ca, în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare, să se asigure următoarele:

– înregistrarea simplificată a nanomaterialelor fabricate sau importate (cu un prag bazat, de exemplu, pe activitatea superficială și nu pe tonaj), oferind date fundamentale despre proprietățile fizico-chimice și despre efectele toxicologice și ecotoxicologice;

– întocmirea unui raport privind siguranța chimică, cu o evaluare privind expunerea pentru toate nanomaterialele înregistrate, indiferent de pericolele identificate;

– stabilirea cerințelor de notificare pentru toate nanomaterialele introduse pe piață ca atare, respectiv în preparate sau produse, indiferent de pragurile cantitative și de concentrație;

15. solicită ca, atunci când o substanță face deja obiectul legislației comunitare și au avut loc schimbări semnificative în ceea ce privește metodele de producție, materiile prime sau dimensiunile particulelor prin intermediul nanotehnologiilor, substanța produsă cu ajutorul acestor noi metode sau materiale să fie considerată o substanță diferită; înainte ca această substanță să poată fi introdusă pe piață, se solicită noi dispoziții în legislația comunitară sau modificări ale specificațiilor cu privire la modul în care poate fi utilizată substanța;

16. solicită în special modificarea legislației privind deșeurile pentru a se ține seama corespunzător de nanomateriale, de exemplu:

– introducerea unui punct separat privind nanomaterialele în lista de deșeuri stabilită în Directiva 2000/532/CE[23];

– revizuirea criteriilor de acceptare a deșeurilor la rampele de gunoi, stabilite în Decizia 2003/33/CE[24];

– revizuirea valorilor limită de emisie aplicabile pentru incinerarea deșeurilor, pentru a completa măsurătorile bazate pe masă cu sisteme de măsură bazate pe numărul de particule și/sau suprafață;

17. solicită în mod special revizuirea valorilor limită de emisie și a standardelor privind calitatea mediului din legislația privind aerul și apa, pentru a completa măsurătorile bazate pe masă cu sisteme de măsură bazate pe numărul de particule și/sau suprafață, astfel încât să se țină seama în mod corespunzător de nanomateriale;

18. subliniază, de asemenea, că nanomaterialele reprezintă, pe parcursul întreg ciclului lor de viață, provocări majore pentru sănătatea și siguranța la locul de muncă având în vedere că mulți lucrători din lanțul de producție sunt expuși la aceste materiale, fără a ști dacă procedurile de siguranță aplicate și măsurile de protecție luate sunt corespunzătoare și eficiente; constată că se prevede ca numărul și diversitatea lucrătorilor expuși la efectele nanomaterialelor să crească în viitor;

19. invită Observatorul european al riscurilor din cadrul Agenției europene pentru sănătate și securitate în muncă de la Bilbao să își intensifice eforturile de sensibilizare a publicului și schimbul de bune practici;

20. subliniază în continuare că, în cazuri specifice, dispozițiile privind protecția și siguranța lucrătorilor în ceea ce privește nanomaterialele ar trebui să fie disponibile în mai multe limbi;

21. subliniază că este necesar să se stabilească clar responsabilitatea producătorilor și a angajatorilor ce decurge din utilizarea nanotehnologiei și nanomaterialelor;

22. solicită în mod special modificarea legislației privind protecția lucrătorilor pentru a asigura că nanomaterialele sunt utilizate doar în sisteme închise atâta timp cât expunerea nu poate fi determinată și controlată într-o manieră fiabilă;

23. subliniază că este foarte important pentru Comisie și statele membre să garanteze respectarea integrală și implementarea principiilor legislației comunitare privind sănătatea și siguranța lucrătorilor atunci când lucrează cu nanomateriale, inclusiv a pregătirii corespunzătoare a specialiștilor în sănătate și siguranță, pentru a preveni expunerea, posibil dăunătoare, la nanomateriale;

24. invită Comisia să creeze și să facă public, înainte de iunie 2011, un inventar al diferitelor tipuri de nanomateriale și al modalităților de utilizare a acestora pe piața europeană, respectând totodată secretele comerciale justificate, cum ar fi rețetele, invită totodată Comisia să întocmească un raport privind siguranța acestor nanomateriale;

25. reiterează solicitarea referitoare la furnizarea de informații privind utilizarea efectivă a nanomaterialelor în produsele de consum: trebuie indicate clar pe eticheta produsului toate ingredientele prezente în forma de nanomateriale în substanțe, amestecuri sau articole (de exemplu în lista ingredientelor, denumirea unor astfel de ingrediente trebuie urmată de cuvântul „nano” între paranteze);

26. solicită aplicarea integrală a Directivei 2006/114/CE pentru a se asigura că nu există publicitate înșelătoare în cazul nanomaterialelor;

27. recomandă crearea unui portal dedicat feedbackului care să le permită cercetătorilor specializați în nanomateriale, provenind din medii industriale sau academice, precum și cetățenilor, să își partajeze experiențele, să își prezinte descoperirile și să afle cele mai recente informații, urmând ca aceste contribuții să fie revizuite periodic;

28. solicită dezvoltarea urgentă a unor protocoale de testare și standarde de metrologie adecvate pentru evaluarea, în cadrul unei abordări multidisciplinare, a pericolelor asociate cu nanomaterialele și expunerea la acestea pe întreg parcursul ciclului lor de viață;

29. solicită accelerarea considerabilă a finanțării cercetărilor aspectelor de mediu, sănătate și siguranță ale nanomaterialelor pe întreg parcursul ciclului de viață al acestora, adică prin intermediul instituirii unui fond european special în cadrul FP7; invită, de asemenea, în mod special Comisia să revizuiască criteriile de evaluare din PC7, astfel încât PC7 să atragă și să finanțeze mai multe cercetări, în vederea îmbunătățirii metodologiei științifice de evaluare a nanomaterialelor;

30. invită Comisia să promoveze coordonarea și schimburile între statele membre în domeniul cercetării și dezvoltării, al evaluării riscurilor, al elaborării de orientări și al reglementării nanomaterialelor pornind de la mecanismele existente (ex. subgrupul pentru nanomateriale creat de autoritățile competente în cadrul normativ REACH) sau creând unele noi, dacă este cazul;

31. invită Comisia și statele membre să propună, în cel mai scurt termen, crearea unei platforme decizionale europene permanente și independente, responsabilă cu monitorizarea nanotehnologiilor și nanomaterialelor, precum și un program de cercetare fundamentală și aplicată privind metodologia de monitorizare (în special metrologia, detectarea, toxicitatea și epidemiologia);

32. invită Comisia să facă o evaluare de impact asupra costurilor și beneficiilor care ar putea rezulta din crearea unui institut european pentru nanomateriale;

33. solicită Comisiei și statelor membre să inițieze o dezbatere publică la nivelul UE privind nanotehnologiile și nanomaterialele și aspectele normative ale nanomaterialelor, precum și să afle ce evoluții sunt, în opinia publicului, acceptabile sau necesare și în ce condiții;

34. recunoaște faptul că este esențială eliminarea obstacolelor care împiedică în special întreprinderile foarte mici și IMM-urile să aibă acces la patente și solicită, în același timp, limitarea drepturilor de brevet la aplicații sau metode de producție specifice ale nanomaterialelor și extinderea lor asupra nanomaterialelor în sine numai în mod excepțional, pentru a evita astfel frânarea inovațiilor și pentru a nu crea o ruptură nord-sud în domeniul nanomaterialelor;

35. consideră că trebuie elaborate în timp util, în special în cazul nanomedicinei, orientări etice stricte care să abordeze dreptul la viață privată, consimțământul liber și în cunoștință de cauză, limitele stabilite pentru intervențiile neterapeutice asupra corpului uman, încurajând în același timp acest promițător domeniu interdisciplinar prin intermediul tehnologiilor inovatoare, cum ar fi imagistica și diagnosticarea moleculară, care pot aduce avantaje spectaculoase în ceea ce privește diagnosticarea timpurie și tratarea inteligentă și rentabilă a numeroase afecțiuni; solicită Grupului european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii să elaboreze un aviz în legătură cu acest subiect, bazându-se în acest sens pe avizul său nr. 21 din 17 ianuarie 2007 privind aspectele etice ale nanomedicinei, pe avizul etic emis de organismele naționale de etică din UE și pe activitățile întreprinse de organizații internaționale precum UNESCO;

36. invită Comisia și statele membre să acorde o atenție deosebită dimensiunii sociale a dezvoltării nanotehnologiilor, inclusiv cercetării aferente din domeniul științelor sociale; subliniază faptul că nanotehnologia ar trebui să fie considerată din punctul de vedere al gradului de utilitate și al efectelor acesteia asupra oamenilor și asupra mediului; mai mult, consideră că participarea activă a partenerilor sociali vizați trebuie garantată încă de la primele stadii ale acestui proces;

37. consideră că măsurile normative privind nanomaterialele ar trebui să evalueze și posibilitățile de a aborda chestiunea nanomaterialelor rezultate în mod neintenționat dar eficient din punct de vedere al costurilor, ca subproduse în urma proceselor de ardere, dat fiind faptul că legislația privind calitatea aerului nu vizează emisia de particule foarte fine (mai mici de 2,5 µm) în aerul înconjurător și având în vedere numărul ridicat al deceselor cauzate de poluarea atmosferică în fiecare an;

38. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

[1] JO C 306 E, 15.12.2006, p. 426.
[2] Avizul privind aspectele științifice ale definițiilor existente sau propuse referitoare la produsele din domeniul nanoștiinței și nanotehnologiilor; 29 noiembrie 2007; http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scenihr/docs/scenihr_o_012.pdf
și informațiile furnizate de serviciile Comisiei, care însoțesc avizul SCENIHR, privind aspectele științifice ale definițiilor existente sau propuse referitoare la produsele din domeniul nanoștiinței și nanotehnologiilor;
http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scenihr/docs/scenihr_o_012.pdf
Avizul privind adecvarea metodologiei de evaluare a riscurilor în conformitate cu documentele de orientare tehnică pentru substanțele noi și existente pentru evaluarea riscurilor asociate cu nanomaterialele; 21-22 iunie 2007; http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scenihr/docs/scenihr_o_012.pdf
Avizul modificat (în urma consultării publice) privind adecvarea metodologiilor existente de evaluare a riscurilor potențiale legate de produsele fabricate sau obținute în mod întâmplător cu ajutorul nanotehnologiilor; 10 martie 2006; http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scenihr/docs/scenihr_o_012.pdf
Aviz privind evaluarea riscurilor produselor obținute cu ajutorul nanotehnologiilor; 19 ianuarie 2009; http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scenihr/docs/scenihr_o_012.pdf
[3] Avizul privind siguranța utilizării nanomaterialelor în produsele cosmetice; 18 decembrie 2007;
http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_sccp/docs/sccp_o_123.pdf
[4] Avizul EGE nr. 21 din 17 ianuarie 2007
[5] JO L 396, 30.12.2006, p. 1.
[6] JO L 123, 24.4.1998, p. 1.
[7] JO L 183, 29.6.1989, p. 1.
[8] JO L 11, 15.1.2002, p. 4.
[9] JO L 262, 27.9.1976, p. 169.
[10] JO L 31, 1.2.2002, p. 1.
[11] JO L 268, 18.10.2003, p. 24.
[12] JO L 354, 31.12.2008, p. 16.
[13] JO L 109, 6.5.2000, p. 29.
[14] JO L 43, 14.2.1997, p. 1.
[15] JO L 353, 31.12.2008, p. 1.
[16] JO L 24, 29.1.2008, p. 8.
[17] JO L 327, 22.12.2000, p. 1.
[18] JO L 114, 27.4.2006, p. 9.
[19] JO L 376, 27.12.2006, p. 21.
[20] Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (JO 196, 16.8.1967, p. 1).
[21] Poziția Parlamentului European din 24 martie 2009 (TA_PROV(2009)0158).
[22] Poziția Parlamentului European din 25 martie 2009 (TA_PROV(2009)0158).
[23] Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în conformitate cu articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase (JO L 226, 6.9.2000, p. 3),
[24] Decizia 2003/33/CE a Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a criteriilor și procedurilor pentru acceptarea deșeurilor în depozite în temeiul articolului 16 și al anexei II la Directiva 1999/31/CE (JO L 11, 16.1.2003, p. 27).

Nanotehnologia este o artă inginerească la un nivel mai ridicat, cu ajutorul căreia se pot obține rezultate fantastice în domeniul energiei, producției și produselor de larg consum, precum și în alte sectoare. Se pot dezvolta biomedicina cu senzori implantați în corp și medicina care penetrează bariera sangvină a creierului. Nanogeneratoarele pot folosi mediul înconjurător sau mișcările corpului pentru a crea energie. Ferestre care economisesc energia, undițe mai durabile, creme cu factor de protecție solară ridicat, caroserii rezistente la coliziune, senzori pentru diferite substanțe poluante, suprafețe sterile etc., lista cu produsele ce există deja pe piață sau ce vor exista într-un viitor apropiat poate continua la nesfârșit.

Dar toate aceste vise se pot spulbera dacă nu ne asigurăm că produsele sunt sigure, înainte ca acestea să intre pe piață. Ne amintim cu această ocazie de vechea deviză a regulamentului REACH „Nu vă înregistrați, nu aveți acces pe piață”. Nanotehnologia implică riscuri de natură toxicologică cu totul noi, care nu sunt bine definite și care sunt greu de testat; există puține informații despre reacțiile sistemului imunitar, dacă există reacții de orice fel. S-a dovedit ca nanotuburile din carbon pot fi la fel de dăunătoare ca și azbestul; unități de nanocarbon în concentrație scăzută au cauzat în cazul peștilor deteriorarea creierului, iar nano argintul sterilizant din furtunuri a ajuns în apele reziduale, fără a ști riscuri pentru stațiile de epurare. Dacă știm că nanoparticulele pot să penetreze bariera sangvină a creierului, cum putem permite creme solare pe piață despre care nu putem garanta că au fost testate pentru a stabili posibilele diferențe pe care aceste creme le pot prezenta față de cele anterioare? În plus, trebuie să se înțeleagă mai bine faptul că teste toxicologice diferite efectuate asupra aceluiași nanomaterial pot avea rezultate diferite și că nanomaterialele chimice provenind de la producători diferiți sau din procese de producție diferite pot avea caracteristici diferite. Experiențele cu nanoparticulele provenind din combustia din motoare sunt descurajante.

Nanotehnologia este un domeniu în care avem cunoștințe limitate; modelele mecanice vechi pentru obiectele de dimensiuni mari și felul în care se comportă nu mai sunt valabile în totalitate; de asemenea, nanoparticulele nu se pot comporta mereu conform legilor mecanicii cuantice. Acestea se încadrează uneori într-o zonă teoretică neclară, dar, înainte de toate, se încadrează într-o zonă juridică neclară. Este de datoria noastră ca oameni politici să ne asigurăm că nanotehnologia este reglementată în așa fel încât mediul și oamenii să fie protejați.

Nanotehnologia profită de faptul că particulele de mărime nano au cu totul alte proprietăți decât alte particule din aceeași substanță. Conform definiției obișnuite a nanoparticulelor, acestea sunt mai mici de 100 nm. Dar și schimbarea din punct de vedere funcțional a proprietăților unui material din cauza dimensiunilor sale reduse este inclusă în nanotehnologie, chiar și în cazul particulelor cu mărime de peste 100 nm.

Aceste particule extraordinar de mici sunt mult mai reactive decât un element în formă inițială și pot avea rezultate tehnice total noi. Aceste caracteristici pot fi considerate și punctele slabe ale nanotehnologiei.

Tehnologia ne poate ajuta dar ne poate face și rău. Pentru a putea face alegeri în cunoștință de cauză, astfel încât să putem evalua riscurile când folosim o nouă tehnologie, trebuie să știm cât de dăunătoare este o substanță chimică, ce riscuri există dacă intrăm în contact cu aceasta sau dacă este sau nu biodegradabilă.

În prezent, nu există reguli pentru etichetarea nanomaterialelor; nu s-a stabilit nici măcar un simbol de avertizare! Raportorul a încercat să cerceteze piața suedeză și, după solicitări formulate în repetate rânduri, a primit răspuns concret la întrebarea ce produse conțin nanomateriale în doar două din șaptesprezece cazuri. Consumatorii nu pot face alegeri în cunoștință de cauză din cauza lipsei informațiilor. Este necesară o reevaluare a valorilor-limită stabilite în actele cu putere de lege și în actele administrative privind substanțele chimice și o reglementare a deșeurilor de nanomateriale.

În documentul Comisiei privind nanotehnologia se consideră că normele actuale sunt adecvate, deși niciunul dintre acestea nu ține cont de efectele specifice ale nanotehnologiei. Analiza Comisiei Europene se bazează pe o perspectivă juridică unilaterală a normelor actuale, dar acestea sunt la fel de lipsite de eficacitate ca și încercarea de a pescui planctonul cu o plasă de pescuit pentru cod. Mediul înconjurător, sănătatea publică, noi toți în calitate de consumatori și chiar și industria ar beneficia de stabilirea unor norme în domeniu. Sunt necesare teste toxicologice adecvate; trebuie să se reglementeze modul de introducere pe piață a produselor și să se introducă etichetarea corespunzătoare a produselor destinate consumatorilor. Astfel de norme nu pot fi privite doar din perspectiva aplicării lor, în timp ce Comisia, cu ajutorul redactării constante de scrisori ad-hoc, solicită cunoștințe noi de la companii. Sunt necesare reguli clare pentru protejarea oamenilor și a mediului înconjurător, dar și pentru ca firmele să își poată asuma responsabilitatea și să evalueze potențialul de investiții în domeniul nanotehnologiei.

Este de asemenea important să nu repetăm greșelile făcute în SUA în ceea ce privește dreptul brevetelor. Brevetele prea detaliate privind proprietățile anumitor particule vor împiedica dezvoltarea și vor duce la accentuarea diferențelor la nivel global. Brevetele ar trebui să fie acordate pentru realizări specifice, cum ar fi un anumit proces de producție a unui nanomaterial sau o anumită aplicație care constituie o invenție clară. Înregistrarea unui brevet prea detaliat pentru o anumită particulă va împiedica dezvoltarea unor aplicații noi sau mai bune.

Pe termen puțin mai lung, industria IT, biotehnologia, micromecanica ar putea converge și să coincidă la nivel nano, și atunci va fi posibilă modificarea ființelor vii, inclusiv a oamenilor, folosind procedee de natură nanotehnologică. Acest aspect generează noi dileme de natură etică. Ce este omul și ce se poate să ni se facă?

Ar fi un lucru tragic ca nanotehnologia să-și atragă pe veci un renume negativ pentru că ne-am grăbit să o introducem pe piață fără a cunoaște riscurile pe care le implică.

destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

referitor la aspectele normative ale nanomaterialelor

(2008/2208(INI))

Raportor pentru aviz: Jan Cremers

SUGESTII

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. salută comunicarea Comisiei care oferă, în general, o sinteză actualizată și echilibrată a cunoștințelor științifice, precum și o evaluare a eventualelor riscuri pentru sănătate și mediu ale nanomaterialelor, pe de o parte, și revizuirea legislației comunitare, pe de altă parte;

2. recunoaște că nanotehnologia și utilizarea nanomaterialelor prezintă avantaje, inclusiv crearea de noi locuri de muncă; subliniază că produsele respective se fabrică în prezent fără a avea suficiente cunoștințe cu privire la eliberarea de nanoparticule și la potențialele efecte pe care acestea le pot avea asupra oamenilor și asupra mediului;

3. subliniază în plus că nanotehnologia și nanomaterialele reprezintă, pe parcursul întreg ciclului lor de viață, provocări majore pentru sănătatea și siguranța la locul de muncă având în vedere că mulți lucrători din lanțul de producție sunt expuși la aceste materiale, fără a ști dacă procedurile de siguranță aplicate și măsurile de protecție luate sunt corespunzătoare și eficiente; constată că se prevede ca numărul și diversitatea lucrătorilor expuși la efectele nanomaterialelor să crească în viitor; solicită astfel resurse bugetare și timp suficient pentru a realiza evaluarea acestei tehnologii;

4. recunoaște că actualele cunoștințe privind toxicitatea nanoparticulelor sunt limitate și că nu sunt încă disponibile informații exhaustive cu privire la riscurile pe care diferitele nanoparticule le pot prezenta pentru lucrători, dar constată că rezultatele preliminare din majoritatea studiilor publicate arată că nivelul de toxicitate al particulelor insolubile cu compoziție similară crește odată cu scăderea diametrului particulei și cu creșterea suprafeței acesteia; constată în plus că aceste studii demonstrează existența unui risc de apariție a unor efecte grave ale particulelor ultrafine, ale poluării aerului și fibrelor asupra sănătății;

5. subliniază importanța deosebită a utilizării responsabile și în condiții de siguranță a nanomaterialelor pe termen scurt, mediu și lung, precum și importanța dezvoltării nanotehnologiei responsabile care integrează considerații de siguranță și sănătate în strategiile de producție și aplicare; consideră astfel necesară stabilirea unor limite adecvate, care pot fi justificate științific;

6. recunoaște că activitatea de prevenire prezintă o importanță deosebită pentru reducerea riscurilor și eliminarea efectelor potențial negative; subliniază că, având în vedere că baza științifică are nevoie de îmbunătățiri, principiul precauției trebuie să fie principiul director, alături de principiul eliminării riscurilor la sursă, în vederea asigurării unui înalt nivel de protecție a sănătății și siguranței la locul de muncă, precum și de protecției a mediului;

7. atrage atenția supra faptului că diverse categorii ale populației pot fi expuse riscului în diverse stadii ale ciclului de viață al produselor: la nivelul producției și al manipulării, al ambalării, al transportului și întreținerii, al eliminării și demolării, precum și în cazurile în care sunt vizați utilizatori secundari și finali, precum și consumatori; reamintește că evaluarea riscurilor trebuie să ia în calcul utilizarea în condiții normale și accidentele, precum și faptul că expunerea se poate realiza prin inhalare, prin atingere sau pe alte căi; subliniază că legislația în materie trebuie să ia în considerare categoriile de populație expuse riscului, precum și riscurile la care sunt expuse aceste categorii;

8. subliniază importanța garantării de către Comisie și statele membre a respectării în totalitate a Directivei-cadru 89/391/CEE și a directivelor sale individuale, în special a Directivei 98/24/CE privind protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă; consideră că elementele-cheie ale acestor directive, în ceea ce privește, nanomaterialele sunt evaluarea riscurilor, măsurile de protecție și de prevenire, drepturile de informare și consultare și dreptul la instruire;

9. invită Comisia și statele membre să furnizeze stimulente suplimentare pentru a încuraja respectarea cadrului de reglementare, inclusiv, de exemplu, prin consolidarea inspectoratelor muncii și, după caz, a altor instituții profesionale și organisme de aplicare a legii; invită totodată statele membre să asigure o instruire adecvată a specialiștilor din domeniul siguranței și sănătății, necesară pentru prevenirea expunerilor dăunătoare, cunoscute și eventuale, la nanomateriale;

10. atrage atenția asupra necesității luării de măsuri de prevenire și reducere a riscurilor, chiar și în situația în care pericolul prezentat de substanțele folosite alcătuite din nanoparticule este încă necunoscut; invită Observatorul European al Riscurilor din cadrul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă de la Bilbao să își intensifice eforturile de sensibilizare și schimbul de bune practici;

11. invită Comisia să analizeze, în contextul aplicării a Directivei 89/391/CEE, necesitatea creării unui instrument adecvat de soluționare a problemei expunerii la nanoparticule la locul de muncă, de îndată ce noile cercetări asupra „lacunelor științifice”, în special cercetările cu privire la pericole și riscurile de expunere, sunt desfășurate, permițând astfel înțelegerea tuturor proprietăților și riscurilor prezentate de aceste materiale;

12. consideră că introducerea pe piață a unor astfel de substanțe trebuie să ia în considerare libera circulație a produselor, care poate face ca utilizare secundară sau finală să se facă într-un alt stat; consideră astfel că cerințele de informare a consumatorilor și etichetarea produselor trebuie să fie clarificate și îndeamnă statele membre să garanteze respectarea reglementărilor în vigoare aplicabile etichetării și informării cu privire la nanomateriale, în limbile necesare, astfel încât să se garanteze că lucrătorii dețin informații transparente, asigurându-se totodată că se poate aplica o abordare preventivă;

13. subliniază în continuare că, în cazuri specifice, dispozițiile privind protecția și siguranța lucrătorilor în ceea ce privește nanomaterialele ar trebui să fie disponibile în mai limbi;

14. subliniază că este necesar să se stabilească clar responsabilitatea producătorilor și a angajatorilor ce decurge din utilizarea nanotehnologiei și nanomaterialelor;

15. subliniază nevoia unei îmbunătățiri rapide a cunoștințelor științifice și a înțelegerii acestora, în special a activităților de cercetare care stau la baza evaluării și măsurării riscurilor, a prevenirii eficiente a acestora și a măsurilor de protecție conforme legislației comunitare în vigoare în domeniul sănătății și siguranței la locul de muncă; consideră că este deosebit de important să se analizeze implicațiile asupra sănătății și siguranței la locul de muncă pe parcursul efectuării unor cercetări asupra noilor aplicații; în plus, consideră că este vital ca o parte semnificativă a bugetelor destinate cercetării și dezvoltării tehnologice în domeniul nanotehnologiei să fie prevăzută pentru aspectele ecologice și care țin de sănătatea și siguranța la locul de muncă, precum și de protecția consumatorilor;

16. invită Comisia și statele membre să acorde o atenție deosebită dimensiunii sociale a dezvoltării nanotehnologiilor, inclusiv cercetării aferente din domeniul științelor sociale; subliniază faptul că nanotehnologia ar trebui să fie considerată din punctul de vedere al gradului de utilitate și al efectelor acesteia asupra oamenilor și asupra mediului; mai mult, consideră că participarea activă a partenerilor sociali vizați trebuie garantată încă de la primele stadii ale acestui proces.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

Membri titulari prezenți la votul final

Jan Andersson, Edit Bauer, Iles Braghetto, Philip Bushill-Matthews, Alejandro Cercas, Ole Christensen, Derek Roland Clark, Luigi Cocilovo, Jean Louis Cottigny, Jan Cremers, Proinsias De Rossa, Harald Ettl, Carlo Fatuzzo, Ilda Figueiredo, Stephen Hughes, Ona Juknevičienė, Elizabeth Lynne, Thomas Mann, Jan Tadeusz Masiel, Maria Matsouka, Juan Andrés Naranjo Escobar, Csaba Őry, Siiri Oviir, Marie Panayotopoulos-Cassiotou, Pier Antonio Panzeri, Rovana Plumb, Bilyana Ilieva Raeva, José Albino Silva Peneda, Jean Spautz, Gabriele Stauner, Ewa Tomaszewska, Anne Van Lancker

Membri supleanți prezenți la votul final

Gabriela Crețu, Petru Filip, Marian Harkin, Magda Kósáné Kovács, Sepp Kusstatscher, Jamila Madeira, Viktória Mohácsi, Ria Oomen-Ruijten, Csaba Sógor, Anja Weisgerber

Aviz juridic - Politica de confidențialitate