RAPORT privind cererea de ridicare a imunităţii lui Marek Siwiec

8.10.2009 - (2009/2067(IMM))

Comisia pentru afaceri juridice
Raportoare: Diana Wallis

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind cererea de ridicare a imunităţii lui Marek Siwiec

(2009/2067(IMM))

Parlamentul European,

–   având în vedere cererea de ridicare a imunităţii lui Marek Siwiec, transmisă de procurorul general polonez la 27 septembrie 2006 şi comunicată în şedinţa plenară din 10 aprilie 2008,

–   în urma audierii lui Marek Siwiek în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere articolul 10 din Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene şi articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea deputaţilor în Parlamentul European prin sufragiu universal direct,

–   având în vedere hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 12 mai 1964 şi 10 iulie 1986[1],

–   având în vedere articolul 105 din Constituţia Republicii Polone din 2 aprilie 1997,

–   având în vedere articolul 7b alineatul (1) din Legea polonă din 9 mai 1996 privind îndeplinirea mandatului de deputat sau senator,

–   având în vedere articolul 6 alineatul (2) şi articolul 7 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0030/2009),

A. întrucât împotriva lui Marek Siwiek a fost intentată o acţiune civilă,

B.  întrucât momentul ales pentru declanşarea urmăririi în justiţie, în cursul unei campanii electorale, la trei ani de la comiterea presupuselor delicte, şi obiectivele explicit politice ale reclamantului, astfel cum reies în special din documentele prezentate personal de acesta Preşedintelui Parlamentului şi din declaraţiile prin care pretinde că ar acţiona în numele unor cetăţeni care formulează obiecţii cu caracter general referitor la faptul că dl Siwiek desfăşoară o activitate publică, par să conducă la ideea că această acţiune constituie un caz de fumus persecutionis, în măsura în care există motive serioase de a crede că acuzaţiile aduse dlui Siwiek au fost formulate de un opozant politic, al cărui principal scop este acela de a-i submina activitatea ca membru al Parlamentului European,

1.  hotărăşte să nu ridice imunitatea lui Marek Siwiek;

2.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum şi raportul comisiei competente autorităţilor de resort din Republica Polonă.

• [1]  Cazul 101/63, Wagner vs. Fohrmann şi Krier, Culegere 1964, p. 195, şi Cazul 149/85, Wybot vs. Faure şi alţii, Culegere 1986, p. 2391.

EXPUNERE DE MOTIVE

Cererea formulată de un cetăţean polonez, dl Jerzy Pietrowicz, reprezentat de avocatul Jerzy Pomin, urmărind ridicarea imunităţii parlamentare a dlui Marek Siwiec, a fost transmisă Parlamentului de către procurorul general polonez la 27 septembrie 2006. Comisia pentru afaceri juridice a trebuit să decidă, mai întâi, cu privire la admisibilitatea unei cereri formulate de o persoană privată (în cazul de faţă acţionând ca procuror subsidiar). Pe baza dezbaterilor din cadrul comisiei şi a informaţiilor suplimentare furnizate de autorităţile polone, preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice a informat, la 31 martie 2008, Preşedintele Parlamentului că cererea ar trebui considerată admisibilă.

La 5 mai 2008, Preşedintele Parlamentului a transmis cererea Comisiei pentru afaceri juridice, spre analizare. Având în vedere alte dificultăţi legate de imunitatea membrilor Parlamentului aleşi în Polonia, discuţiile privind imunitatea dlui Siwiec din cadrul Comisiei pentru afaceri juridice au fost suspendate până la adoptarea unui raport privind imunitatea parlamentară în Polonia. La 24 aprilie 2009, Parlamentul a adoptat o rezoluţie bazată pe acest raport (A6-0205/2009)[1].

Dl Marek Siwiec a fost reales ca membru în Parlament la 9 iunie 2009.

În fapt

La 17 septembrie 1997 (cu patru zile înainte, alegerile parlamentare din Polonia fuseseră câştigate de partidele de centru-dreapta), ajungând la Ostrzeszów împreună cu Preşedintele Aleksander Kwaśniewski, Marek Siwiec (la acea vreme, preşedinte al Consiliului Naţional de Securitate[2]), şi-a făcut, la coborârea din elicopter, semnul crucii şi a sărutat pământul (gesturi asociate, de obicei, cu fostul Papă Ioan Paul al II-lea).

Trei ani mai târziu, în cursul alegerilor prezidenţiale din 8 octombrie 2000, Marian Krzaklewski (un candidat din aripa dreaptă) a făcut uz de o înregistrare a acelor evenimente în cadrul unei emisiuni politice de partid transmise de un post public de televiziune (ulterior, el a obţinut mai puţin de 16 % din sufragii în primul şi ultimul tur, în timp ce Aleksander Kwaśniewski a fost ales pentru un al doilea mandat cu peste 50 % din voturi).

La 31 octombrie 2000, Jerzy Pietrowicz şi alte persoane private au sesizat pentru prima oară procuratura, afirmând că dl Siwiec ar fi insultat un şef de stat străin (delict săvârşit cu intenţie, conform articolului 136 alineatul (3) din codul penal polonez) şi le-ar fi lezat propriile sentimente religioase (delict sancţionat la articolul 196 din codul penal polonez).

La 9 aprilie 2004, Parchetul regional din Ostrzeszów a închis definitiv cercetările, constatând că nu existau motive pentru a-l pune sub acuzare pe dl Siwiec. În septembrie 2004, procurorul regional din Kalisz a confirmat această decizie.

La 13 octombrie 2004, în conformitate cu codul polonez de procedură penală, dl Pietrowicz (în calitate de parte vătămată) a intentat o acţiune în nume propriu, la Tribunalul regional din Ostrzeszów.

În urma unui schimb de scrisori între dl Pietrowicz şi Preşedintele Borell, care i-a explicat clar că, în acest caz, cererea ar trebui să fie transmisă de către procurorul general al Poloniei, la 27 septembrie 2006 s-a procedat corect la transmiterea unei cereri de ridicare a imunităţii dlui Siwiec.

În drept

Dl Siwiec a fost pus sub acuzare în conformitate cu următoarele dispoziţii ale codului penal polonez:

Articolul 196[3]

Persoana care lezează sentimentele religioase ale altor persoane, prin profanarea unui obiect sau a unui loc public de cult, se pedepseşte cu amendă, restrângerea libertăţilor personale sau cu închisoare de până la 2 ani.

Sunt relevante următoarele dispoziţii referitoare la imunitatea parlamentară:

Protocol privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene

Articolul 10

Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază:

a) pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor parlamentului propriei ţări;

b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală;

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membrii săi.

Dat fiind că delictele de care este acuzat dl Siwiec au fost săvârşite în Polonia, urmărirea în justiţie are loc în Polonia, iar dl Siwiek este un membru polonez în Parlamentul European, domnia sa beneficiază de „imunităţile recunoscute membrilor parlamentului propriei ţări” (Polonia).

În Polonia, imunitatea parlamentară este reglementată la articolul 105 din Constituţie:

Articolul 105[4]

1. Deputatul nu poate fi tras la răspundere pentru activităţile efectuate în sfera mandatului de deputat, pe durata mandatului său sau după expirarea acestuia. În ceea ce priveşte astfel de activităţi, deputatul poate fi tras la răspundere numai în faţa Sejmului şi, în cazul în care a încălcat drepturile unor părţi terţe, acesta poate fi acţionat în instanţă numai cu acordul Sejmului.

2. Începând cu data anunţării rezultatului alegerilor şi până la data expirării mandatului său, deputatul nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal fără acordul Sejmului.

3. Procedurile penale la care este supusă o persoană înainte de ziua alegerii sale ca deputat se suspendă la cererea Sejmului până la data expirării mandatului. În astfel de cazuri, statutul limitării cu privire la procedurile penale este extins cu perioada echivalentă.

4. Deputatul îşi poate da acordul să fie supus procedurilor penale. În astfel de cazuri, dispoziţiile alineatelor (2) şi (3) nu se aplică.

5. Deputatul nu poate fi nici reţinut, nici arestat fără acordul Sejmului, cu excepţia cazurilor de flagrant delict şi a cazurilor în care reţinerea sa este necesară pentru bunul mers al procedurilor. Orice privare de libertate se comunică imediat preşedintelui Sejmului, care poate ordona eliberarea imediată a deputatului.

6. Principiile detaliate şi procedurile de urmărire penală a deputaţilor se specifică în statut.

În contextul de faţă, alineatul relevant din prezentul articol este alineatul (2).

Principiile detaliate şi procedurile prevăzute la articolul 105 alineatul (6) din Constituţie au fost introduse în Legea din 9 mai 1996 privind exercitarea mandatului de deputat sau senator (JO nr. 221/2003, punctul 2199, astfel cum a fost modificat). Textul articolului 7b alineatul (1) din această lege, care prezintă o importanţă deosebită pentru prezentul raport, este următorul:

Articolul 7b[5]

1.        Cererea privind autorizarea începerii urmăririi penale a unui deputat sau senator în cazul unei infracţiuni supuse urmăririi penale se face prin intermediul Procurorului General al Poloniei.

Principii generale

De-a lungul anilor, din deliberările Parlamentului ca răspuns la cererile de ridicare a imunităţii membrilor săi, au rezultat anumite principii generale. Acestea au fost recunoscute în rezoluţia adoptată în şedinţa din 10 martie 1987[6] pe baza raportului Donnez (A2-121/86).

Pare util să reamintim principiile care sunt relevante pentru acest raport, subliniind, în acelaşi timp, necesitatea ca deciziile privind ridicarea imunităţii să aibă o bază juridică solidă, pentru a nu fi influenţate de consideraţii legate de afilierea politică sau de naţionalitatea deputatului respectiv.

A.       Scopul imunităţii parlamentare

Imunitatea parlamentară nu este privilegiul personal al unui deputat, ci o garanţie a independenţei Parlamentului şi a membrilor săi în relaţie cu alte autorităţi. Pe baza acestui principiu, data la care presupusele fapte au avut loc nu este importantă şi poate fi anterioară ori posterioară datei la care a fost ales deputatul, întrucât protejarea Parlamentului prin intermediul protecţiei membrilor săi este singurul considerent de care trebuie să se ţină seama.

B.        Limitarea în timp a imunităţii

Curtea de Justiţie a fost consultată de două ori cu privire la interpretarea expresiei „în timpul sesiunilor Parlamentului European”, care apare la articolul 10 al PPI.

Din cele două hotărâri ale Curţii (cauza 101/63 Wagner vs. Fohrmann şi Krier, Culegere 1964, p. 397 şi cauza 149/85 Wybot vs. Faure, Culegere 1986, p. 2403), se poate deduce că Parlamentul are o sesiune anuală, în timpul căreia membrii săi se bucură de imunitatea prevăzută în PPI, chiar şi în perioada dintre sesiuni.

În plus, chiar din scopul în care se acordă, reiese că imunitatea parlamentară produce efecte pe toată durata mandatului unui deputat şi că acoperă începerea urmăririi, instrumentarea cauzei, măsurile de executare a hotărârilor preexistente, apelurile sau cererile în anulare.

C.       Natura independentă a imunităţii parlamentare europene comparată cu imunitatea parlamentară naţională

Faptul că articolul 10 alineatul 1 litera (a) din PPI se referă la imunităţile acordate membrilor parlamentelor naţionale nu înseamnă că Parlamentul nu îşi poate crea propriile reguli, care reprezintă un tip de „jurisprudenţă”. În ceea ce priveşte ridicarea imunităţii, imunitatea, care este identică pentru membrii de o anumită naţionalitate în parlamentul naţional şi în Parlamentul European, nu trebuie confundată cu ridicarea ei, care este o prerogativă a fiecărui parlament în parte. Aceste reguli, care derivă din decizii adoptate ca răspuns la cererile de ridicare a imunităţii, creează o noţiune coerentă de imunitate parlamentară europeană, care, în termeni generali, este independentă de diversele proceduri din cadrul parlamentelor naţionale. În caz contrar, discrepanţele dintre membrii unuia şi aceluiaşi parlament ar fi accentuate în funcţie de naţionalitatea lor.

Prin aplicarea acestor principii, în deciziile Parlamentului a apărut un factor constant, care a devenit un criteriu de bază în răspunsurile date fiecărei cereri de ridicare a imunităţii parlamentare. Imunitatea nu este ridicată în cazurile în care un deputat este acuzat de acţiuni care ţin de activităţi politice.

Acest criteriu a fost completat de alte considerente care pot milita fie pentru, fie împotriva ridicării imunităţii. Printre acestea se numără:

–       existenţa unui fumus persecutionis, adică suspiciunea că procedurile penale au fost iniţiate cu intenţia de a submina activitatea politică a deputatului respectiv;

–       natura deosebit de gravă a acuzaţiilor.

Consideraţii suplimentare

Înainte de a fi transmisă oficial de către procurorul general polonez, cererea de ridicare a imunităţii dlui Siwiec a fost trimisă de dl Pietrowicz direct Preşedintelui Parlamentului, printr‑o scrisoare datată 16 martie 2005. Argumentul invocat în acea scrisoare consta, inter alia, din informaţii „cu caracter general”, care îl prezentau pe dl Siwiec drept membru al unui grup mai larg care ataca anumite medii catolice din Polonia.

Într-o altă scrisoare, trimisă direct Preşedintelui Parlamentului (datată 27 martie 2007), dl Pietrowicz se interesa de dezbaterile din cadrul Parlamentului referitoare la cererea sa (care, între timp, fusese transmisă în mod corespunzător de către autorităţile polone) şi afirma că dl Siwiec obişnuia să ia apărarea ideologiei stalinist comuniste şi că ulterior acesta ar fi devenit liberal într-un mod îndoielnic.

În cursul audierii în cadrul comisiei, la 28 mai 2008, dl Siwiec a afirmat că şi-a cerut scuze pentru comportamentul avut la Ostrzeszów cu numeroase ocazii şi a făcut referiri la corespondenţa sa privată cu Vaticanul, arătând că şeful acelui stat (adică fostul Papă) nu s-a simţit ofensat de această „glumă”.

De asemenea, dl Siwiec a prezentat copii ale altor trei documente semnate de dl Pietrowicz.

1.  O declaraţie datată 29 mai 2004 aparţinând unui număr de două organizaţii reprezentate de dl Pietrowicz (Comitetul pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor religioase ale credincioşilor şi practicanţilor[7] şi Asociaţia colaboratorilor salezieni[8]), în care exista o referire la contestaţia pe care o formulase (în numele acestor două organizaţii) în legătură cu decizia Parchetului regional din Ostrzeszów din 9 aprilie 2004 de închidere a cercetărilor avându-l ca obiect pe dl Siwiec; dlui Siwiec i se cerea să nu mai candideze la alegerile pentru Parlamentul European, iar cei eligibili să-şi exprime votul în cadrul alegerilor erau chemaţi să acţioneze împotriva alegerii dlui Siwiec în Parlament.

2.  Un protest electoral, prezentat Comisiei Electorale Naţionale[9] la 25 iunie 2004, tot de către dl Pietrowicz, în numele celor două organizaţii menţionate mai sus, în care se pretindea (făcându-se referire la aceeaşi acţiune, prin care se contesta decizia Parchetului regional de încheiere a cercetărilor) că alegerea dlui Siwiec în Parlamentul European nu ar fi fost valabilă.

3.  O scrisoare a Tribunalului regional din Poznań, datată 18 octombrie 2006, în care dl Pietrowicz solicită clarificări privind termenele aplicabile contestaţiei deciziei din 5 octombrie 2006, prin care instanţa menţionată a hotărât încetarea cercetărilor în baza imunităţii parlamentare a dlui Siwiek. În cuprinsul acestei scrisori, dl Pietrowicz se referă, de trei ori, în mod inadvertent, la „SATANA ROŞIE”, făcând-o răspunzătoare de eroarea de procedură comisă tribunal.

Într-adevăr, Tribunalul regional din Poznań a hotărât încetarea urmăririi în justiţie la 5 octombrie 2006, însă respectiva hotărâre a fost ulterior anulată de Tribunalul regional din Poznań, întrucât cererea de ridicare a imunităţii dlui Siwiec fusese, în sfârşit, depusă.

Analiză finală

Întrebarea căreia este necesar să-i răspundem este dacă acuzaţiile formulate împotriva dlui Siwiec ar putea avea drept scop subminarea activităţii sale politice în calitate de deputat, ceea ce ar constitui un caz de fumus persecutionis şi ar atrage după sine respingerea de către Parlament a cererii de ridicare a imunităţii.

Cu toate că procurorul din cadrul Parchetului din Ostrzeszów hotărâse încetarea cercetărilor, întrucât nu identificase temeiurile necesare pentru trimiterea în judecată, dl Pietrowicz avea totuşi posibilitatea să-şi continue acţiunea ca persoană privată, pe baza propriei sale opinii, subiective, conform căreia comportamentul dlui Siwiec ar fi fost de natură să-l „lezeze” (sau să-i aducă, din punct de vedere juridic, o vătămare). El era deci îndrituit să-l cheme în judecată pe dl Siwiec. Instanţa poloneză urma să hotărască dacă evenimentele petrecute la 17 septembrie 1997 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la articolul 196 din codul penal polonez (înainte de toate, instanţa ar fi trebuit, desigur, să stabilească dacă infracţiunea nu fusese deja prescrisă).

Ţinând însă cont de numeroase aspecte specifice ale acestui caz (adică de utilizarea unei înregistrări video a evenimentelor petrecute în Ostrzeszów în cursul unei campanii electorale la trei ani de la consumarea lor şi de obiectivele explicit politice urmărite de dl Pietrowicz în acţiunea intentată împotriva dlui Siwiec, ce par a consta, înainte de toate, în obstacularea alegerii acestuia în Parlamentul European, ca şi faptul că dl Pietrowicz pretinde că acţionează în numele acelor cetăţeni polonezi care se împotrivesc activităţii publice a dlui Siwiec în general), există motive întemeiate să credem că acuzaţiile dlui Pietrowicz ar trebui considerate drept fumus persecutionis.

În consecinţă, considerăm că imunitatea parlamentară a dlui Marek Siwiec nu trebuie ridicată.

• [1]  P6_TA(2009)0316, nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
• [2]  Rada Bezpieczeństwa Narodowego
• [3]  Artykuł 196. Kto obraża uczucia religijne innych osób, znieważając publicznie przedmiot czci religijnej lub miejsce przeznaczone do publicznego wykonywania obrzędów religijnych, podlega grzywnie, karze ograniczenia wolności albo pozbawienia wolności do lat 2.
• [4]  Artykuł 105
  1. Poseł nie może być pociągnięty do odpowiedzialności za swoją działalność wchodzącą w zakres sprawowania mandatu poselskiego ani w czasie jego trwania, ani po jego wygaśnięciu. Za taką działalność poseł odpowiada wyłącznie przed Sejmem, a w przypadku naruszenia praw osób trzecich może być pociągnięty do odpowiedzialności sądowej tylko za zgodą Sejmu.
  2. Od dnia ogłoszenia wyników wyborów do dnia wygaśnięcia mandatu poseł nie może być pociągnięty bez zgody Sejmu do odpowiedzialności karnej.
  3. Postępowanie karne wszczęte wobec osoby przed dniem wyboru jej na posła ulega na żądanie Sejmu zawieszeniu do czasu wygaśnięcia mandatu. W takim przypadku ulega również zawieszeniu na ten czas bieg przedawnienia w postępowaniu karnym.
  4. Poseł może wyrazić zgodę na pociągnięcie go do odpowiedzialności karnej. W takim przypadku nie stosuje się przepisów ust. 2 i 3.
  5. Poseł nie może być zatrzymany lub aresztowany bez zgody Sejmu, z wyjątkiem ujęcia go na gorącym uczynku przestępstwa i jeżeli jego zatrzymanie jest niezbędne do zapewnienia prawidłowego toku postępowania. O zatrzymaniu niezwłocznie powiadamia się Marszałka Sejmu, który może nakazać natychmiastowe zwolnienie zatrzymanego.
  6. Szczegółowe zasady pociągania posłów do odpowiedzialności karnej oraz tryb postępowania określa ustawa.
   7. 
• [5]  Artykuł 7b
  1.  Wniosek o wyrażenie zgody na pociągnięcie posła lub senatora do odpowiedzialności karnej w sprawie o przestępstwo ścigane z oskarżenia publicznego składa się za pośrednictwem Ministra Sprawiedliwości – Prokuratora Generalnego.
• [6]  JO C 99, 13.4.1987, p. 44.
• [7]  Komitet Obrony Praw i Uczuć Religijnych Ludzi Wierzących i Praktykujących
• [8]  Stowarzyszenie Współpracowników Salezjańskich
• [9]  Państwowa Komisja Wyborcza

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	5.10.2009
Rezultatul votului final	+: –: 0:	12 0 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Luigi Berlinguer, Marielle Gallo, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Francesco Enrico Speroni, Alexandra Thein, Diana Wallis, Cecilia Wikström, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Paolo Bartolozzi, Edvard Kožušník, Eva Lichtenberger