RAPORT referitor la agricultura în UE și schimbările climatice
24.3.2010 - (2009/2157(INI))
Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
Raportor: Stéphane Le Foll
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la agricultura în UE și schimbările climatice
Parlamentul European,
– având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, intitulat „Adaptarea la schimbările climatice: o provocare pentru agricultura și zonele rurale europene” (SEC(2009)0417),
– având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, intitulat „Rolul agriculturii europene în atenuarea schimbărilor climatice” (SEC(2009)1093),
– având în vedere Rezoluția sa legislativă din 14 noiembrie 2007 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru privind protecția solului și de modificare a Directivei 2004/35/CE[1],
– având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2008 referitoare la „agricultura durabilă și biogazul: necesitatea revizuirii legislației europene”[2],
– având în vedere Rezoluția sa din 4 februarie 2009 referitoare la „2050: Viitorul începe azi - recomandări privind viitoarea politică integrată a UE în domeniul schimbărilor climatice”[3],
– având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2009 referitoare la „problema deteriorării terenurilor agricole în UE, în special în Europa de sud: soluția oferită de instrumentele politicii agricole a UE”[4],
– având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la „strategia UE pentru Conferința de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15)”[5],
– având în vedere raportul privind evaluarea internațională a științei și tehnologiei agricole pentru dezvoltare (EISTAD) elaborat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și de Banca Mondială și semnat de 58 de țări;
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0060/2010),
A. întrucât schimbările climatice, care rezultă din acumularea de-a lungul timpului a gazelor cu efect de seră (GES) în atmosferă, reprezintă o constatare științifică ce poate avea consecințe grave asupra ecosistemelor;
B. întrucât acest lucru privește în mod direct agricultura, care reprezintă una dintre activitățile economice care gestionează resursele naturale în beneficiul umanității;
C. întrucât schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai grave amenințări pentru mediu, dar și pentru ordinea socială și economică, productivitatea culturilor agricole prezentând fluctuații de la un an la altul, fiind influențată semnificativ de variațiile extreme ale condițiilor climatice, acestea având o influență indirectă asupra tuturor sectoarelor economiei, deși cel mai vulnerabil dintre acestea rămâne agricultura;
D. întrucât agricultura contribuie la schimbările climatice, fiind una dintre principalele surse a două GES importante (protoxidul de azot și metanul), care rezultă în urma unor procese biologice diferite, asociate producției agricole dar, în același timp, este foarte expusă efectelor nefaste ale acestei dereglări;
E. întrucât emisiile de gaze cu efect de seră provenite din agricultură (inclusiv creșterea animalelor) au scăzut cu 20% în UE-27 între 1999 și 2007, iar procentul de emisii de GES produse de agricultură în cadrul Uniunii a scăzut de la 11% în 1990 la 9,3% în 2007, printre altele ca urmare a eficienței sporite a agriculturii UE, a inovărilor constante și a utilizării unor tehnici noi, a utilizării mai eficiente a îngrășămintelor și a reformelor recente ale PAC;
F. întrucât agricultura și pădurile sunt principalele sectoare economice în măsură să capteze CO2 care rezultă din activitățile umane, să îl conserve și să îl stocheze în sol datorită capacității lor de rezervor și să îl fixeze în organismele vegetale prin intermediul fotosintezei; întrucât, prin urmare, aceste sectoare dispun de un potențial important, care le permite să participe în mod pozitiv la eforturile de atenuare a încălzirii globale;
G. întrucât schimbările climatice au deja consecințe negative asupra agriculturii în Uniunea Europeană (inclusiv o scădere a resurselor de apă, salinizarea și secete mai frecvente, deșertificarea, o puternică intensificare a precipitațiilor hibernale și a inundațiilor în nord, pericolul pe care îl reprezintă creșterea nivelului mării pentru zonele costiere joase și pericolul salinizării, furtunile și alte evenimente climaterice extreme, eroziunea și alunecările de teren, precum și proliferarea unor insecte dăunătoare și a unor boli animale și vegetale) și întrucât accelerarea preconizată a acestor fenomene va avea repercusiuni economice, sociale și ecologice grave asupra sectoarelor agricol, forestier și turistic;
H. întrucât sectorul agricol are capacitatea nu numai de a se adapta la schimbările climatice, ci și de a atenua efectul acestora, bazându-se pe competența agricultorilor, pe o PAC puternică și pe dezvoltarea cercetării și a inovării, însă, fiind vorba de procese naturale greu de stăpânit, eforturile necesare sunt considerabile;
I. întrucât sectorul forței de muncă din agricultură trebuie protejat și consolidat;
J. întrucât agricultura continuă să aibă o importanță vitală în menținerea activității umane în teritoriile rurale europene, în special prin gama largă de servicii pe care agricultorii o pot oferi restului societății;
K. întrucât agricultura este vizată în mod direct de obiectivele Uniunii în materie de dezvoltare a energiilor regenerabile și întrucât această dezvoltare poate contribui în mod substanțial la reducerea GES;
L. întrucât una din principalele funcții ale agriculturii europene este garantarea furnizării de alimente populației sale;
M. întrucât Uniunea Europeană trebuie să joace un rol de frunte în lupta împotriva încălzirii globale,
Contribuția agriculturii Uniunii la eforturile de atenuare a încălzirii globale
1. afirmă că agricultura și silvicultura europene pot contribui la atingerea obiectivelor Uniunii în materie de atenuare a efectelor schimbărilor climatice prin identificarea unor modalități și a sprijinului necesar pentru a contribui la reducerea emisiilor de GES, favorizând stocarea CO2 în sol, dezvoltând producția de energii regenerabile durabile și optimizând funcția de fotosinteză; subliniază că, în acest scop, este esențial să se sprijine dezvoltarea unei agriculturi care să producă bunuri comercializabile și necomercializabile care să exploateze cât mai eficient potențialul și resursele naturale ale fiecărui ecosistem și care să reconcilieze performanțele economice, de mediu și sociale, precum și imperativele legate de bunăstarea animalelor, pentru a îmbunătăți durabilitatea acestuia;
2. consideră că este necesar, în eventualitatea unei participări mai active a agriculturii la procesul mondial de limitare a schimbărilor climatice, să nu se fragilizeze poziția concurențială a industriei agroalimentare a Uniunii Europene pe piața mondială;
3. consideră că agricultura ecologică, pășunatul extensiv și practicile de producție integrată constituie unele dintre alternativele la obținerea unei producții agricole mai ecologice; subliniază totuși că trebuie găsite soluții care să permită agriculturii tradiționale, care ocupă majoritatea suprafețelor agricole europene, să contribuie în mod semnificativ la o gestionare durabilă a mediului;
4. recunoaște faptul că inovării îi revine un rol major în reducerea efectelor pe care agricultura le are asupra schimbărilor climatice și a mediului;
5. solicită, în special, ca viitoarea PAC să încurajeze, prin acțiuni de informare și de formare și prin măsuri incitative, practicile care contribuie la îmbunătățirea eficienței agriculturii și a potențialului acesteia de atenuare a emisiilor de GES, precum și la îmbunătățirea captării și stocării carbonului, precum:
- tehnicile care includ o exploatare adecvată și simplificată a solului și care asigură o acoperire vegetală a acestuia (ca, de exemplu, reducerea sau eliminarea lucrărilor de arătură, păstrarea reziduurilor recoltei pe câmp) și care permit realizarea de culturi intercalate și o rotație a culturilor, ceea ce optimizează fotosinteza și favorizează îmbogățirea solului cu materii organice, astfel cum a demonstrat proiectul SoCo, lansat la inițiativa Parlamentului European;
- conservarea și dezvoltarea împăduririi și a reîmpăduririi, dezvoltarea agrosilviculturii, a gardurilor vii, a zonelor împădurite pe parcele, a sistemelor de pășuni permanente sau temporare;
- introducerea unor metode de gestionare care să permită prelungirea perioadei de stocare a carbonului captat în pădurile existente;
- o mai bună gestionare a solului și a minereurilor și protecția adecvată a terenurilor bogate în carbon, precum turbăriile și a zonelor umede (culturi adaptate, precum cele de stuf, mai degrabă decât drenaje);
- modernizarea exploatațiilor agricole (izolarea clădirilor, folosirea echipamentelor cu consum redus de energie, utilizarea energiilor regenerabile) și lanțuri de producție mai eficiente;
- tehnicile moderne de împrăștiere/valorificare a gunoiului de grajd, de creștere și hrănire a animalelor, care reduc considerabil emisiile de metan;
- valorizarea energetică a biomasei integrate producției alimentare, care, pe lângă faptul că asigură valorizarea subproduselor și deșeurilor, contribuie la reducerea emisiilor de CO2;
- plantarea de plante lemnoase și erbacee energetice pe terenuri inundabile, în zone umede, pe terenuri nisipoase și în zone mai puțin favorabile agriculturii, cu scopul de a spori absorbția de CO2 și captarea carbonului;
6. subliniază că aceste practici agricole, care respectă într-o mai mare măsură mediile naturale, au și efecte pozitive la nivelul îmbogățirii biodiversității și a calității solului, al reținerii apei și al luptei împotriva eroziunii și a poluării, și că atenuarea efectelor produse de activitățile agricole asupra schimbărilor climatice constituie chiar unul dintre „bunurile publice” oferite de agricultură;
7. preconizează instituirea unei politici forestiere europene comune, capabilă să promoveze o gestionare și o producție durabile a pădurilor și să valorifice mai bine aportul și dezvoltarea economică a sectorului pădurilor, acesta fiind cel care contribuie în cea mai mare măsură la captarea carbonului; această politică va trebui să țină cel mai mult seama de diferitele circumstanțe regionale din silvicultură deoarece mediile forestiere din nordul și sudul Europei prezintă posibilități și riscuri distincte;
8. subliniază că pădurile au o contribuție semnificativă și în ceea ce privește gestionarea eficientă a apelor; subliniază, prin urmare, că statele membre trebuie să fie încurajate să aplice o metodă de gestionare a pădurilor prin care să se reducă diferențele din cadrul regimului hidrologic dintre perioadele de secetă și cele de inundații, diminuând astfel efectele negative ale secetelor și ale inundațiilor asupra agriculturii, producției de energie și populației;
9. recomandă consolidarea politicilor privind regiunile de munte, deoarece sectorul agropastoral și creșterea animalelor joacă un rol extrem de important în atenuarea schimbărilor climatice și în sprijinirea în vederea adaptării și reducerii vulnerabilității, în special printr-o bună gestionare a pășunilor;
10. solicită elaborarea unor strategii care să prevină și să atenueze consecințele negative la nivelul agriculturii în Uniunea Europeană prin următoarele măsuri:
- un plan de acțiune în zonele cele mai afectate: folosirea unor soiuri de plante rezistente la noii parametri climatici, adaptarea calendarului activităților agricole la noile condiții, împăduririle, construcția de sere, gestionarea resurselor de apă din agricultură, ecologizarea terenurilor poluate;
- celălalt aspect trebuie să fie un plan de viitor pentru eliminarea cauzelor care conduc la schimbările climatice prin promovarea unei economii globale bazate pe emisii reduse de CO2, corelată cu o promovare a securității energiei;
11. subliniază că emisiile de protoxid de azot pot fi reduse printr-o utilizare mai eficientă a îngrășămintelor azotate (agricultură de precizie); subliniază, de asemenea, că fertilizarea cu ajutorul reziduurilor provenite din producția de biogaz oferă posibilitatea de a utiliza îngrășăminte organice de precizie și de a reduce, astfel, emisiile;
12. solicită consolidarea cercetărilor privind alimentația animalelor și selecția genetică a animalelor de fermă în vederea reducerii emisiilor de metan, cu condiția ca astfel de măsuri de atenuare să fie adoptate doar dacă nu pun în pericol sănătatea animalelor sau bunăstarea acestora; solicită, în paralel, crearea unui program de informare a consumatorilor cu privire la consecințele comportamentului lor de cumpărare și ale obiceiurilor lor alimentare asupra climei;
13. solicită cu tărie, în același timp, să se adopte măsuri în vederea accelerării și intensificării cercetărilor privind selecția vegetală, pentru a adapta mai bine culturile și plantele la noile condiții climatice și pentru a putea răspunde provocărilor pe care aceste schimbări le implică, în special în ceea ce privește exigențele în materie de securitate a aprovizionării cu alimente, prin materii prime de o calitate și într-o cantitate suficiente; consideră că aceste cercetări ar trebui să vizeze varietățile de plante rezistente la stresul hidric și la temperaturile foarte ridicate și tehnicile de cultivare aferente; subliniază, de asemenea, că aceste varietăți și tehnici se pot dovedi a fi o alternativă viabilă la sistemele de irigații foarte costisitoare și ineficiente existente în anumite zone și că acestea prezintă și avantajul unei receptivități sporite din partea comunităților locale;
14. subliniază că stocarea optimizată și împrăștierea îngrășămintelor organice, precum și tratarea acestora în fermenți anaerobi se numără, în prezent, printre tehnicile cele mai promițătoare de reducere a emisiilor de metan (oferind, în același timp, o sursă de energie regenerabilă) și de limitare a dependenței de îngrășămintele chimice azotate, în special în regiunile cu o mare densitate de animale de fermă; consideră că biogazul contribuie la crearea unei agriculturi autonome din punct de vedere energetic;
15. atrage atenția, în acest sens, asupra necesității de a utiliza digestatul provenit din fermentarea îngrășămintelor pentru producția de biogaz, în locul îngrășămintelor chimice, fără a se încadra în categoria „gunoi de grajd”, ceea ce ar permite o reducere și mai importantă a utilizării de îngrășăminte artificiale;
16. solicită accelerarea simplificării administrative, precum și a eforturilor de cercetare și dezvoltare pentru exploatarea și valorificarea biomasei care se găsește în exploatațiile agricole (deșeuri agricole sau forestiere), a biogazului ce rezultă din creșterea animalelor și a altor biocarburanți durabili, cu condiția ca aceștia să nu afecteze siguranța alimentară;
17. subliniază că trebuie aplicat principiul durabilității atunci când se utilizează biomasa; consideră, prin urmare, că ar trebui încurajată utilizarea sa cât mai aproape posibil de locurile de producție a materiilor prime agricole, ceea ce va permite limitarea pierderilor de energie cauzate de transport;
18. atrage atenția asupra faptului că utilizarea biomasei pentru încălzire permite reducerea considerabilă a consecințelor negative ale schimbărilor climatice; invită, prin urmare, Comisia și statele membre să acorde ajutoare pentru dezvoltare rurală instituțiilor publice rurale care trec la sisteme de încălzire bazate pe bioenergie;
19. atrage atenția asupra faptului că utilizarea mai intensă a tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) ar putea contribui la îmbunătățirea monitorizării mai multor etape ale producției și la optimizarea gestionării, cu scopul de a spori producția în raport cu utilizarea mijloacelor de producție, reducând, în același timp, emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie; subliniază, de asemenea, că utilizarea mai intensivă a TIC, integrarea politicilor de promovare a formării agricultorilor cu privire la noile tehnologii și susținerea inovației și a spiritului întreprinzător în rândul tinerilor agricultori reprezintă elemente esențiale pentru ca agricultura să devină mai durabilă din punct de vedere al mediului, iar acest sector mai competitiv;
20. subliniază că Uniunea Europeană este primul importator de produse agricole, ceea ce implică un cost în termeni de carbon superior celui corespunzător producțiilor europene, datorită nivelului adeseori mai scăzut al criteriilor ecologice din țările terțe și datorită emisiilor care provin din transporturile pe distanțe lungi și despăduriri; consideră că este necesară informarea consumatorilor, printr-o strategie de comunicare bine orientată, cu privire la beneficiile unei diete sănătoase și echilibrate, alcătuite din alimente regionale și de sezon de înaltă calitate, produse de o agricultură durabilă și eficientă, a cărei amprentă de carbon ar putea fi diferențiată de cea a produselor importate; consideră, de asemenea, că este necesară compensarea echitabilă a eforturilor realizate de agricultorii europeni pentru reducerea emisiilor, precum și încurajarea diversificării producțiilor locale (inter alia prin dezvoltarea proteinelor vegetale în Uniunea Europeană);
21. preconizează, în acest context, etichetarea facultativă „originar din UE” pentru produsele provenind în totalitate din Uniunea Europeană;
22. solicită punerea în aplicare a unor mecanisme eficace de control al importurilor din țări terțe și sprijină o reciprocitate totală între cerințele pe care trebuie să le respecte producătorii europeni pentru combaterea schimbărilor climatice și cerințele aplicabile importurilor din țări terțe, cu scopul de a evita o scădere a competitivității producțiilor comunitare;
23. subliniază că Uniunea Europeană trebuie să investească din nou în politica de dezvoltare a agriculturii și silviculturii pentru a promova difuzarea de noi practici și a favoriza dezvoltarea altor agriculturi durabile în lume;
Măsuri de adaptare a agriculturii europene la consecințele încălzirii globale
24. subliniază că agricultura europeană se adaptează și trebuie să continue să se adapteze la consecințele schimbărilor climatice care au loc și să se pregătească în vederea impactului pe care aceste schimbări îl vor avea la nivelul a numeroase regiuni din Uniunea Europeană;
25. consideră, în acest context, că Uniunea ar trebui să dezvolte o strategie coerentă de adaptare a agriculturii la cele două forme diferite de perturbări climatice viitoare:
- pe de o parte, încălzirea globală medie;
- pe de altă parte, variabilitatea mai puternică a condițiilor climatice, manifestată prin multiplicarea evenimentelor meteorologice extreme;
26. consideră că PAC trebuie să acorde atenție gestionării resurselor într-un mod mai durabil și mai eficient și că acest aspect trebuie luat în considerare în cadrul reformei viitoare a PAC, în special în ceea ce privește următoarele aspecte:
- gestionarea optimă a resurselor de apă (sisteme de irigații mai eficace, utilizarea apei reciclate, practici vizând economisirea apei pe câmpuri, rezervoare colinare etc.), responsabilizarea utilizatorilor;
- alegerea varietăților, selecționate mai ales pentru rezistența lor în condiții extreme, și rotația culturilor adaptate în funcție de secetă, de boli etc.;
- protecția solului (garantând componența organică a acestuia) împotriva eroziunii hidraulice și aeriene;
- plantarea de rânduri de copaci, de garduri vii sau suprafețe împădurite la marginea parcelelor pentru a reține apa, a limita scurgerile și a servi drept protecție împotriva vântului și adăpost pentru factorii auxiliari de cultură, precum insectele polenizatoare;
- întreținerea pășunilor și promovarea producției zootehnice în zonele de pășuni;
- măsurile de supraveghere și control al bolilor; crearea, în acest cadru, a unor dispozitive naționale și europene de monitorizare a apariției și reapariției, pare necesară;
- măsurile de supraveghere și control al insectelor; în acest cadru, examinarea continuă a potențialului de invadare și măsurile de condiționare (controale consolidate la frontiere și în locuri sensibile, cum ar fi pepinierele și aeroporturile, măsurile de biosecuritate) trebuie dezvoltate;
- reabilitarea suprafețelor degradate;
- menținerea pădurilor care se pot adapta la schimbările climatice și gestionarea pădurilor pentru limitarea riscurilor de incendii;
27. subliniază că ar putea fi necesar nu numai să se reintroducă gestionarea apei pe terenurile care erau inundabile din cauza condițiilor locale defavorabile dar care au fost drenate, ci și să se reexamineze regularizarea cursurilor de apă curgătoare, revitalizarea terenurilor inundabile care permit acest lucru și reîmpădurirea acestora;
Implicații pentru modelul agricol european
28. subliniază că PAC va trebui să contribuie la o politică agricolă mai durabilă, mărind randamentul și ținând seama, în același timp, de faptul că încălzirea globală poate afecta capacitatea de producție și de alimentare a populației în lume, inclusiv în Europa;
29. consideră, de asemenea, că PAC trebuie să încurajeze financiar autoritățile locale din statele membre pentru a lua măsuri în vederea:
- refacerii capacității de producție și protecție a ecosistemelor naturale, culturilor agricole și altor resurse afectate de secetă și deșertificare sau inundații;
- îmbunătățirii modalităților de utilizare a resurselor de apă, sol și vegetație, care s-au dovedit, în timp, nedurabile;
- luării unor masuri de identificare, îmbunătățire și promovare a speciilor de plante și a raselor de animale în zonele secetoase și/sau expuse unui risc de aridizare;
- îmbunătățirea masurilor preventive;
30. ia act de faptul că schimbările climatice au un impact direct și foarte negativ și că, prin urmare, trebuie să se acorde prioritate agriculturii la elaborarea de măsuri destinate să atenueze efectele schimbărilor climatice;
31. consideră că „noile provocări” menționate în bilanțul de sănătate al reformei PAC, și anume schimbările climatice, gestionarea apei, energiile regenerabile și biodiversitatea, ar trebui reiterate iar respectarea calității solului și a funcțiilor sale și îmbunătățirea acesteia (captarea carbonului, capacitatea de reținere a apei și elementele minerale, viața biologică etc.) ar trebui incluse, de asemenea, printre aceste provocări, deoarece acestea sunt chestiuni majore, cu impact asupra intereselor generațiilor viitoare, și ar trebui luate în considerare în cadrul viitoarei PAC;
32. ia act de faptul că actualul sistem de ecocondiționalitate, conceput pentru a garanta că producătorii agricoli respectă standarde foarte înalte în materie de bunăstare a animalelor, sănătate animală și protecție a mediului, a fost problematic pentru fermieri și poate, în forma sa actuală, acesta nu a fost modul cel mai adecvat de realizare a obiectivelor vizate; solicită, în contextul viitoarei reforme a PAC, să se pună mai mult accentul pe modele de producție mai durabile și mai eficiente, ținând seama de faptul că acestea necesită finanțare publică pentru a le permite fermierilor să acopere costurile suplimentare ocazionate de furnizarea de „bunuri publice” în beneficiul întregii societăți (precum prezervarea zonelor rurale, conservarea biodiversității, captarea carbonului și securitatea alimentară);
33. recunoaște că PAC trebuie să stabilească norme de prim rang la nivel mondial în materie de protecție a mediului; subliniază că acest fapt va reprezenta sursa unor costuri care nu pot fi recuperate de pe piață, cu toate că aceasta poate fi considerată în parte drept furnizare de bunuri publice, și că producătorii europeni trebuie să fie protejați de concurența din țările terțe în care normele ecologice ale UE nu sunt respectate;
34. consideră că schimbările climatice obligă Uniunea Europeană să adapteze modelul politicii agricole; invită, prin urmare, Comisia să promoveze, în viitoarea sa comunicare privind reforma PAC după 2013, un model agricol mai durabil și mai eficient, care să corespundă tuturor obiectivelor PAC, bazat pe o producție alimentară suficientă și sigură și care să respecte mai mult echilibrul ecologic; un astfel de model trebuie să se bazeze pe un sistem echitabil și legitim de sprijinire a fermierilor și să consolideze rolul meseriei de agricultor;
35. consideră că este necesar, pentru a permite agriculturii europene să contribuie la viitorul securității alimentare și la protecția climei, să se mențină o PAC ambițioasă care să cuprindă, în special, sistemul de plăți directe finanțate din bugetul comunitar, precum și o simplificare și o mai mare echitate a plăților în întreaga Uniune;
36. invită Comisia să ia în considerare, în cadrul reformei politicii agricole comune, faptul că statele membre din sudul Uniunii Europene suferă mai mult nu numai în urma consecințelor directe ale schimbărilor climatice, ci și a efectelor lor indirecte asupra posibilităților de diversificare, într-un moment în care această diversificare reprezintă un factor decisiv pentru dezvoltarea capacității necesare de adaptare, limitarea gradului de vulnerabilitate și atenuarea diferențelor regionale;
37. subliniază importanța creării și asigurării permanente a unei baze pentru dezvoltarea unor activități economice alternative, care să reducă gradul de dependență al comunităților locale de producția agricolă afectată de secetă sau de resursele naturale; accesul la finanțare din fondurile europene este determinant pentru asigurarea condițiilor de desfășurare a activităților economice alternative;
38. subliniază importanța promovării practicilor de planificare integrată a dezvoltării în zonele rurale în funcție de nevoile locale, prin introducerea principiilor de optimizare a utilizării terenurilor, pentru adaptarea la noile condiții de mediu (secetă prelungită, alunecări de teren, inundații etc.), la piața produselor și serviciilor generabile la nivel local;
39. solicită, de asemenea, Comisiei să reflecteze la noi sisteme de ajutor care să vizeze sprijinirea contribuției agriculturii la reducerea emisiilor de CO2, cum ar fi fixarea carbonului în solurile și biomasa agricole, și care să promoveze acele forme de exploatare agricolă a terenurilor ce aduc o contribuție pozitivă la contracararea schimbărilor climatice;
40. subliniază necesitatea unei estimări corecte din partea Comisiei Europene a costurilor adaptării agriculturii la schimbările climatice;
41. consideră că este necesară consolidarea instrumentelor de gestiune a riscurilor și a crizelor și adaptarea acestora la volatilitatea din ce în ce mai mare a piețelor și la intensificarea riscurilor climatice;
42. subliniază, având în vedere amploarea provocării climatice și a investițiilor, că mediul agricol și cel forestier trebuie să se consacre unor modele de producție mai durabile și că este necesară menținerea unei PAC puternice, care să beneficieze de un buget adecvat după 2013; adaugă că este necesar să se prevadă noi resurse financiare pentru a încuraja difuzarea de tehnologii și sisteme moderne și inovatoare, susceptibile de a da rezultate concrete în ceea ce privește atenuarea și adaptarea în diferitele sectoare agricole;
43. subliniază că, deși PAC nu este o politică europeană axată pe climă, aceasta trebuie totuși să ofere o bază pentru introducerea de instrumente și stimulente eficace în vederea combaterii schimbărilor climatice și că acest lucru ar trebui avut în vedere în dezbaterile privind viitorul buget al Uniunii;
44. consideră că Uniunea Europeană trebuie să își mențină poziția de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, care nu trebuie plasată pe locul doi din cauza dificultăților economice actuale;
45. subliniază că Uniunea Europeană are nevoie de politici de dezvoltare și de finanțare pentru o agricultură care să garanteze alimente sigure și de calitate;
46. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.
- [1] JO C 282 E, 6.11.2008, p. 281.
- [2] JO C 66 E, 20.3.2009, p. 29.
- [3] JO C 67 E, 18.3.2010, p. 44.
- [4] Texte adoptate, P6_TA(2009)0130.
- [5] Texte adoptate, P7_TA(2009)0089.
EXPUNERE DE MOTIVE
Schimbările climatice reprezintă o realitate incontestabilă. Temperaturile medii ale planetei au crescut cu aproape 0,8 °C într-un secol, iar majoritatea oamenilor de știință consideră că încălzirea globală se va accelera și mai mult până la sfârșitul secolului XXI, din cauza acumulării istorice a gazelor cu efect de seră (GES) în atmosferă. Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC) a apreciat că această creștere s-ar putea situa între + 1,1 °C (în cel mai fericit caz) și + 6,4 °C, cu toate consecințele negative pe care o astfel de creștere le va avea asupra ecosistemelor și a căror amploare este dificil de imaginat astăzi.
Agricultura este direct vizată deoarece aceasta gestionează toate resursele terestre care permit omenirii să trăiască.
Agricultura se află la originea unei părți a emisiilor de GES, fiind în același timp expusă consecințelor dereglărilor climatice. În cadrul Uniunii Europene, agricultura reprezintă aproape 9 % din aceste emisii, iar încălzirea globală are deja consecințe vizibile, cele mai notabile dintre acestea fiind accentuarea secetei în țările din sud și creșterea nivelului apelor în țările din nord.
Dar agricultura poate, de asemenea, să contribuie la rezolvarea acestor probleme. Ea dispune de un important potențial în vederea participării active și benefice la eforturile de atenuare a încălzirii globale, în cadrul unei politici agricole comune puternice, care să vizeze o dezvoltare durabilă și viabilă din punct de vedere economic. Totodată, agricultura are capacitatea de a se adapta consecințelor schimbărilor actuale, bazându-se pe experiența agricultorilor, pe formarea profesională, pe consilierea agricolă și pe dezvoltarea cercetării și inovării.
Responsabilitatea agriculturii în cadrul schimbărilor climatice
Potrivit Agenției Europene de Mediu, agricultura reprezenta în 2007 9.3 % din emisiile totale de GES ale UE-27 (din care 5 % emisii de protoxid de azot și 4.3 % emisii de metan, emisiile de CO2 legate de producția agricolă având o valoare cu totul marginală), în comparație cu 11% în 1990.
Protoxidul de azot (N2O) se degajă din îngrășăminte azotate de origine organică și minerală, în timp ce metanul (CH4) rezultă în principal din procesul de digestie a animalelor și din stocarea și răspândirea gunoiului de grajd.
Scăderea emisiilor agricole înregistrate în UE începând cu 1990 este legată de o reducere a șeptelurilor, de o utilizare mai durabilă a îngrășămintelor și de o mai bună gestionare a gunoiului de grajd.
Contribuția agriculturii europene la eforturile de atenuare
- Dimensiunea internă
Agricultura europeană poate contribui la obiectivele de atenuare a încălzirii globale stabilite de Uniunea Europeană în trei moduri: oferind soluții pentru a-și limita sau a-și reduce propriile emisii de GES, promovând stocarea carbonului în sol și dezvoltând producția de energii regenerabile durabile. În acest sens, trebuie încurajată dezvoltarea unui alt tip de agricultură, care să concilieze mai bine imperativele economice, sociale și de mediu cu potențialul natural al fiecărui ecosistem.
· conservarea solurilor pentru a reduce și stoca emisiile de CO2
Agricultura și silvicultura sunt principalele sectoare economice în măsură să capteze dioxidul de carbon rezultat în urma activităților umane, să conserve și să stocheze carbonul în sol, datorită capacității acestuia de a funcționa ca rezervor, și să îl fixeze în plante prin intermediul fotosintezei.
De aceea, PAC trebuie să încurajeze practicile agricole care permit limitarea eliberării de gaze cu efect de seră și/sau ameliorarea fixării carbonului.
Trebuie dezvoltate agricultura biologică și practicile de luptă integrată, care fac parte din sisteme performante în plan ecologic. Trebuie găsite însă și soluții de trecere la o agricultură mai durabilă pentru celelalte sisteme care ocupă majoritatea suprafețelor agricole.
Aceste soluții există. Va trebui să se țină cont în cadrul PAC în special de experiențele ce atestă că tehnicile (precum agricultura de conservare) care combină o exploatare mai simplă a solurilor, asigurând acoperirea cu un strat vegetal (reducerea sau eliminarea lucrărilor de arătură, păstrarea resturilor rămase după recoltare), și care favorizează culturile intercalate și rotația culturilor permit optimizarea fotosintezei și contribuie la îmbogățirea solului în materii organice. Acest lucru a fost demonstrat de proiectul SoCo, lansat la inițiativa Parlamentului European. Aceste practici prezintă totodată un avantaj economic, în măsura în care ele reduc consumul de energie și de anumite materii prime.
Printre soluțiile complementare care ar trebui încurajate, menționăm:
- dezvoltarea agrosilviculturii, a gardurilor vii, a zonelor împădurite pe parcele, a sistemelor de pășuni permanente sau temporare, precum și reîmpădurirea;
- extinderea pășunilor permanente și a zonelor înierbate;
- protecția terenurilor bogate în carbon, precum turbăriile (interzicerea culturilor) și zonele umede (culturi de plante adaptate, precum stuful, ca alternativă la drenaj);
- modernizarea exploatațiilor agricole (izolarea clădirilor, folosirea echipamentelor cu consum redus de energie, utilizarea energiilor regenerabile).
Viitoarea politică agricolă comună ar trebui să încurajeze dezvoltarea acestor practici prin acțiuni de informare și de formare, prin măsuri de încurajare și prin investiții în cercetare, cu atât mai mult cu cât acestea permit, de asemenea, combaterea degradării solurilor, a rarefierii apei și a poluării, precum și conservarea biodiversității.
A sosit momentul creării unei politici veritabile în domeniul forestier, capabilă să promoveze o gestionare și o producție durabilă a pădurilor și să valorifice mai eficient aportul domeniului silvicol, acest sector fiind cel care contribuie cel mai mult la captarea carbonului.
· reducerea emisiilor de metan și de protoxid de azot
Cel mai mare potențial de reducere a GES de origine agricolă se situează la nivelul emisiilor de protoxid de azot, care pot fi diminuate printr-o aplicare mai redusă, dar mai eficientă, a îngrășămintelor azotate (agricultura de precizie), prin utilizarea de îngrășăminte organice pe bază de deșeuri valorificate (biomasa locală provenită din culturile intercalate și alte deșeuri organice), prin dezvoltarea culturilor intermediare, precum cea de leguminoase furajere, și prin cercetarea asupra noilor soiuri cu înalt potențial de captare a carbonului și a azotului.
Reducerea emisiilor de metan este posibilă îmbunătățind:
- tehnicile de creștere (modificarea regimului alimentar al rumegătoarelor, în special prin creșterea rației acestora în lipide, selecția genetică etc.). În acest sens, trebuie să se consolideze cercetarea și să se pună în funcțiune un program alimentar care să permită în același timp reducerea dependenței UE de proteinele vegetale importate;
- gestionarea dejecțiilor animale (ameliorarea sistemelor de stocare și răspândire pe culturi și tratarea în uzine de biogaz – una din tehnicile cele mai promițătoare în materie de reducere a emisiilor și de dezvoltare a energiilor regenerabile, în special în regiunile unde există o densitate ridicată a șeptelului).
· sursă de energii regenerabile
Agricultura este vizată în mod special de obiectivele UE în materie de dezvoltare a energiilor regenerabile.
Trebuie accelerate eforturile în domeniul cercetării și dezvoltării pentru a exploata și a valorifica biomasa agricolă, fie că aceasta provine din deșeuri agricole, forestiere și din dejecțiile animale, fie din producția de biocarburanți durabili, cu condiția ca aceștia din urmă să nu pună în pericol siguranța alimentară.
- Dimensiunea internațională
Uniunea Europeană este primul importator de produse agricole, ceea ce implică un cost în materie de carbon superior celui corespunzător producțiilor europene, din cauza nivelului adeseori mai scăzut al criteriilor ecologice din țările terțe și datorită emisiilor care provin din transporturile pe distanțe lungi. Consumatorii trebuie informați prin intermediul unei etichetări adecvate (amprenta de carbon), eforturile întreprinse de agricultorii europeni în vederea reducerii emisiilor trebuie compensate în mod echitabil, iar acțiunile de diversificare a producțiilor locale (în special dezvoltarea proteinelor vegetale în UE) trebuie încurajate.
UE trebuie să reinvestească, de asemenea, în politica de dezvoltare agricolă pentru a contribui la răspândirea noilor practici și pentru a favoriza dezvoltarea altor tipuri de agricultură durabilă în lume, în vederea garantării securității alimentare. UE are totodată o datorie morală în lupta împotriva schimbărilor climatice față de toate regiunile care pot fi victime ale acestui fenomen (ariditate, creșterea nivelului apelor și alte fenomene climatice extreme).
Măsuri agricole de adaptare la încălzirea globală
În paralel cu eforturile de atenuare a încălzirii globale, agricultura va trebui să se adapteze la schimbările climatice actuale.
Cu câteva excepții pentru anumite producții din nordul Europei, experții afirmă la unison că impactul acestor schimbări va fi negativ în ansamblu pentru agricultura europeană, în special în regiunile din sud și sud-est.
PAC trebuie să încurajeze principalele măsuri agronomice de adaptare, și anume:
· gestionarea optimă a resurselor de apă (sisteme de irigații mai eficace, rezervoare colinare etc.);
· alegerea varietăților și rotația culturilor adaptate în funcție de secetă, de boli etc.;
· protecția solurilor (garantând materia organică a acestora) de eroziunea hidraulică și aeriană;
· plantarea de garduri vii sau de suprafețe împădurite la marginea parcelelor pentru reținerea apei și limitarea scurgerilor și pentru a servi drept paravânt și adăpost pentru factorii auxiliari ai culturilor, precum insectele polenizatoare;
· măsurile de supraveghere și de control în ceea ce privește insectele și bolile;
· gestiunea forestieră pentru limitarea riscurilor de incendii.
Implicații pentru modelul agricol european
PAC va trebui să răspundă așteptărilor din ce în ce mai importante ale opiniei publice în ceea ce privește o politică agricolă mai durabilă, ținând seama, în același timp, de faptul că încălzirea globală poate afecta capacitatea de producție și de alimentare a populației în lume, inclusiv în Europa.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), producția mondială de alimente va crește cu 70 % până în 2050, pentru a asigura hrana a nouă miliarde de oameni. PAC, la fel precum celelalte politici agricole din lume, va trebui să producă mai mult, acordând în același timp mai multă atenție echilibrelor naturale.
Deocamdată, această politică nu abordează chestiunile de mediu într-o manieră coerentă sau la nivel global. „Noile provocări”, reprezentate de schimbările climatice, gestionarea apei, energiile regenerabile și biodiversitatea, au fost insuficient luate în considerare în cadrul „bilanțului de sănătate” al PAC. Aceste provocări trebuie abordate prin intermediul tuturor instrumentelor PAC, nu numai cu ajutorul subvențiilor acordate în cadrul celui de-al doilea pilon.
De altfel, actualul sistem al ecocondiționalității, bazat pe obligații care vizează mai mult mijloacele decât rezultatele, este foarte complex pentru agricultori și nu este în măsură să răspundă problemelor de mediu. Trebuie adoptată o nouă strategie, bazată pe o reorientare înspre modele de producție durabile, ceea ce necesită ajutoare compensatorii pentru acoperirea costurilor suplimentare legate de aceste obiective (contracte locale de ecocertificare) și pentru asigurarea remunerării serviciilor oferite societății pentru furnizarea de „bunuri publice” (întreținerea spațiilor rurale, conservarea biodiversității, captarea carbonului, siguranța alimentară etc.).
Încălzirea globală ne constrânge să reinventăm un model de dezvoltare. Pentru a-și redobândi legitimitatea în fața opiniei publice și pentru a reda un sens meseriei de agricultor, PAC trebuie să devină o politică agricolă alimentară și de mediu, prevăzută cu sisteme mai adecvate și mai durabile de ajutoare pentru producție, dublate de instrumente de reglementare revizuite pentru a face față volatilității crescânde a piețelor și sporirii riscurilor sanitare.
În fine, având în vedere amploarea provocărilor climatice și a investițiilor necesare în moduri de producție mai durabile, eforturile de cercetare și mijloacele bugetare ale viitoarei politici agricole comune după 2013 vor trebui adaptate.
AVIZ al Comisiei pentru industrie, cercetare Şi energie (24.2.2010)
destinat Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală
referitor la agricultura în UE și schimbările climatice
Raportor pentru aviz: Francisco Sosa Wagner
SUGESTII
Comisia pentru industrie, cercetare și energie recomandă Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:
A. întrucât sectorul agricol și cel forestier au un potențial deosebit de reducere a poluării și pot constitui un catalizator pentru eforturile de atenuare a efectelor schimbărilor climatice și ale încălzirii globale,
1. subliniază că agricultura este un sector productiv care este afectat de consecințele schimbărilor climatice și de presiunea exercitată de acestea, dar care este, totodată, direct legat de obiectivele de atenuare a efectelor schimbărilor climatice, fie contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și păstrarea și asigurarea gestionării adecvate a resurselor de apă, fie stimulând producția și descentralizarea surselor regenerabile durabile de energie;
2. subliniază că, deși implicarea sectorului agricol în combaterea efectelor schimbărilor climatice a contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aceasta trebuie, de asemenea, inclusă în triunghiul mai larg al hranei, agriculturii și energiei; subliniază că acest tip de implicare se referă în principal la exploatarea mai eficientă a biomasei, fie prin exploatarea surplusului agricol, fie prin stimularea producției de biocombustibili durabili, menținând, totodată, producția de produse de calitate și un grad înalt de siguranță alimentară și orientând consumatorii către un model alimentar care să aibă o contribuție mai importantă la gestionarea durabilă a mediului;
3. invită Comisia să prevadă, în colaborare cu toți actorii relevanți, în special cu societatea civilă și agricultorii, mai multe mijloace bugetare pentru cercetare și dezvoltare, în vederea realizării unor progrese în ceea ce privește mediul și clima, în următoarele domenii prioritare:
(a) producția și utilizarea biogazului și biocombustibililor durabili, obținuți din produse secundare și deșeuri agricole și forestiere, ținând seama de impactul producției de biocombustibili asupra mediului (modificarea indirectă a utilizării solului, dispariția biodiversității etc.) și asupra siguranței alimentare, precum și de orientările din cadrul Planului strategic european pentru tehnologiile energetice (Planul SET);
(b) producția și utilizarea gunoiului de grajd și a îngrășămintelor durabile, acordând întâietate producerii gunoiului de grajd și îngrășămintelor ecologice și naturale și reducând în același timp consumul de îngrășăminte obținute din hidrocarburi;
(c) valorificarea tuturor tipurilor de deșeuri agricole;
(d) reducerea emisiilor de metan în urma producției animaliere;
(e) monitorizarea N2O din gunoiul de grajd și din compostul lichid;
4. consideră că, deși agricultura este cauza multor probleme legate de mediu și de schimbările climatice, ea reprezintă, totodată, și un mijloc important de a rezolva aceste probleme; de aceea, în cadrul revizuirii politicii agricole comune, trebuie pus un accent și mai mare decât până acum pe perspectivele de mediu și pe eforturile UE de combatere a schimbărilor climatice;
5. subliniază faptul că Uniunea Europeană are nevoie de politici de dezvoltare și de finanțare pentru agricultură, care să garanteze alimente sigure și de înaltă calitate;
6. solicită ca viitoarea PAC să insiste asupra practicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de producția animalieră, inclusiv asupra schimbării hranei animalelor și asupra gestionării gunoiului de grajd și a compostului lichid;
7. subliniază nevoia de instituire a unor sisteme de protecție pentru agricultorii care se confruntă cu situații cauzate de evenimente extreme și încurajează dezvoltarea și punerea în aplicare a unor proiecte precum sistemele durabile de irigații, care vor contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice;
8. subliniază că, în cadrul perspectivelor financiare multianuale pentru perioada de după 2013, trebuie să se majoreze fondurile alocate cercetării în domeniul agricol legate de schimbările climatice, dacă se dorește realizarea unei treceri la metode de producție mai ecologice;
9. solicită sectorului agricol să facă un efort considerabil în vederea sporirii producției descentralizate de energie regenerabilă și, în special, în ceea ce privește îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul fermelor prin modernizare și planificare energetică rațională, precum și prin utilizarea și aplicarea unor echipamente și a unor practici eficiente din punct de vedere energetic care au fost încercate și testate;
10. atrage atenția asupra faptului că utilizarea mai intensivă a TIC ar putea contribui la îmbunătățirea monitorizării mai multor etape ale producției și la optimizarea gestionării, cu scopul de a spori producția în raport cu utilizarea mijloacelor de producție, reducând, în același timp, emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie; subliniază, de asemenea, că utilizarea extensivă a TIC, integrarea politicilor de promovare a formării agricultorilor cu privire la noile tehnologii și susținerea inovației și a spiritului întreprinzător în rândul tinerilor agricultori reprezintă elemente esențiale pentru ca agricultura să devină mai durabilă din punct de vedere al mediului, iar acest sector mai competitiv;
11. subliniază că încercările de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul agricol trebuie să pună accentul și pe emisiile cauzate de:
- efectele directe și indirecte ale schimbării utilizării terenurilor;
- producția de materii prime de către industria agroalimentară, în special cele legate de transportarea pe distanțe lungi a produselor sale intermediare și finale; consideră, prin urmare, că ar trebui acordată prioritate sistemelor scurte de producție – transformare – consum;
12. subliniază că schimbările climatice nu afectează în aceeași măsură toate regiunile din UE și că este, prin urmare, esențial să se acorde o mai mare importanță regiunilor care probabil că vor avea de suportat cele mai grave consecințe; subliniază că creșterea temperaturii, corelată cu seceta și incendiile forestiere extinse, vor crea riscuri mari de deșertificare în țările din sudul Europei, cu toate consecințele aferente privind viabilitatea fermelor, abandonarea zonelor agricole, reducerea biodiversității și epuizarea resurselor naturale; solicită, prin urmare, ca toate măsurile comunitare de finanțare a adaptării agriculturii la noile obstacole cauzate de schimbările climatice să țină pe deplin seama de această dimensiune regională, astfel încât schimbările climatice să nu devină un factor care să agraveze și mai mult disparitățile de ordin economic și legate de mediu dintre regiunile din UE;
13. subliniază că o creștere a producției de biomasă pentru producerea de energie ar putea contribui la volatilitatea prețului alimentelor; pentru a reduce riscurile legate de veniturile agricultorilor, ar trebui să existe, prin urmare, un echilibru rezonabil între producția de alimente și cea de biomasă;
14. subliniază necesitatea îmbunătățirii măsurilor de adaptare la încălzirea globală din sectorul agricol în ceea ce privește protejarea solului și gestionarea apei;
15. subliniază că trebuie aplicat principiul sustenabilității atunci când se utilizează biomasa; prin urmare, trebuie încurajată utilizarea acesteia cât mai aproape de locul de producție a materiilor prime agricole; astfel s-ar reduce pierderile de energie cauzate de transportarea biomasei;
16. subliniază că utilizarea biomasei pentru încălzire ar putea reduce semnificativ impactul negativ al schimbărilor climatice și invită, prin urmare, Comisia și statele membre să aloce fonduri de dezvoltare rurală trecerii instituțiilor publice din zonele rurale la sisteme de încălzire bazate pe bioenergie;
17. consideră că este important ca agricultorii să utilizeze mai mult tehnologia informației și comunicării pentru a reduce efectele negative ale schimbărilor climatice; utilizarea instrumentelor de informare și comunicare trebuie susținută, între altele, în domeniul cultivării pământului, al sănătății plantelor, al meteorologiei și al monitorizării legislației;
18. subliniază că pădurile au un rol din ce în ce mai important în cadrul politicii legate de climă și că acestea sunt importante în domenii precum captarea carbonului și protecția împotriva eroziunii; de aceea, politica agricolă comună trebuie să asigure mai multe fonduri pentru împădurire și protejarea pădurilor; de asemenea, gestionarea pădurilor trebuie integrată în regimul post-Kyoto privind schimbările climatice;
19. subliniază că pădurile au o contribuție semnificativă și în ceea ce privește gestionarea eficientă a apelor; statele membre trebuie, prin urmare, să fie încurajate să aplice o metodă de gestionare a pădurilor prin care să se reducă diferențele din cadrul regimului hidrologic dintre perioadele de secetă și cele de inundații, diminuând astfel efectele negative ale secetelor și ale inundațiilor asupra agriculturii, producției de energie și populației.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
23.2.2010 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
45 1 5 |
||||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Jean-Pierre Audy, Zigmantas Balčytis, Zoltán Balczó, Ivo Belet, Bendt Bendtsen, Reinhard Bütikofer, Maria Da Graça Carvalho, Jorgo Chatzimarkakis, Giles Chichester, Pilar del Castillo Vera, Christian Ehler, Lena Ek, Ioan Enciu, Norbert Glante, Fiona Hall, Romana Jordan Cizelj, Arturs Krišjānis Kariņš, Lena Kolarska-Bobińska, Bogdan Kazimierz Marcinkiewicz, Marisa Matias, Judith A. Merkies, Angelika Niebler, Jaroslav Paška, Anni Podimata, Miloslav Ransdorf, Herbert Reul, Teresa Riera Madurell, Paul Rübig, Amalia Sartori, Francisco Sosa Wagner, Konrad Szymański, Britta Thomsen, Evžen Tošenovský, Ioannis A. Tsoukalas, Claude Turmes, Niki Tzavela, Vladimir Urutchev, Kathleen Van Brempt, Alejo Vidal-Quadras |
|||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
António Fernando Correia De Campos, Ilda Figueiredo, Yannick Jadot, Oriol Junqueras Vies, Ivailo Kalfin, Silvana Koch-Mehrin, Bernd Lange, Alajos Mészáros, Tiziano Motti, Vladko Todorov Panayotov, Silvia-Adriana Țicău, Hermann Winkler |
|||||
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
17.3.2010 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
34 4 4 |
||||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
John Stuart Agnew, Richard Ashworth, José Bové, Luis Manuel Capoulas Santos, Vasilica Viorica Dăncilă, Michel Dantin, Paolo De Castro, Albert Deß, Diane Dodds, Herbert Dorfmann, Hynek Fajmon, Lorenzo Fontana, Iratxe García Pérez, Béla Glattfelder, Martin Häusling, Esther Herranz García, Peter Jahr, Elisabeth Jeggle, Jarosław Kalinowski, Elisabeth Köstinger, Giovanni La Via, Stéphane Le Foll, George Lyon, Gabriel Mato Adrover, Mairead McGuinness, Krisztina Morvai, James Nicholson, Rareș-Lucian Niculescu, Wojciech Michał Olejniczak, Georgios Papastamkos, Marit Paulsen, Britta Reimers, Ulrike Rodust, Giancarlo Scotta’, Czesław Adam Siekierski, Alyn Smith, Csaba Sándor Tabajdi, Marc Tarabella, Janusz Wojciechowski |
|||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Luís Paulo Alves, Spyros Danellis, Esther de Lange, Lena Ek, Véronique Mathieu, Maria do Céu Patrão Neves |
|||||