Procedură : 2010/2021(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0110/2010

Texte depuse :

A7-0110/2010

Dezbateri :

PV 19/04/2010 - 16
CRE 19/04/2010 - 16

Voturi :

PV 05/05/2010 - 13.37
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0127

RAPORT     
PDF 216kWORD 184k
29.3.2010
PE 439.171v03-00 A7-0110/2010

referitor la delegarea puterii legislative

(2010/2021(INI))

Comisia pentru afaceri juridice

Raportor: József Szájer

AMENDAMENTE
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ al Comisiei pentru afaceri economice Şi monetare
 AVIZ al Comisiei pentru MEDIU, SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitor la delegarea puterii legislative

(2010/2021(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”),

–   având în vedere rezoluţia sa din 23 septembrie 2008 cuprinzând recomandări adresate Comisiei cu privire la alinierea actelor legislative la noua decizie privind comitologia(1),

–   având în vedere rezoluţia sa din 7 mai 2009 referitoare la noul rol şi la noile responsabilităţi încredinţate Parlamentului în temeiul Tratatului de la Lisabona(2),

–   având în vedere poziţia sa din 24 noiembrie 2009 privind propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii menţionate la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control – Adaptare la procedura de reglementare cu control - Partea a cincea(3),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 decembrie 2009 intitulată „Punerea în aplicare a articolului 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”(COM(2009)0673),

–   având în vedere scrisoarea din 29 ianuarie 2010 adresată de Preşedintele Parlamentului European Preşedintelui Comisiei Europene cu privire la articolele 290 şi 291 din TFUE,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi avizele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A7-0110/2010),

A. întrucât Tratatul de la Lisabona consacră putea legislativă şi introduce o ierarhie a normelor în legislaţia Uniunii, consolidând astfel caracterul democratic al Uniunii şi raţionalizând legislaţia acesteia; întrucât Tratatul de la Lisabona introduce conceptul nou de act legislativ, cu consecinţe importante;

B.  întrucât unul dintre elementele puterii legislative este, în temeiul articolului 290 din TFUE, posibilitatea ca organul legislativ să delege Comisiei, printr-un act legislativ (denumit în continuare „actul de bază”), o parte din competenţele sale;

C. întrucât delegarea este o operaţiune delicată, în cadrul căreia Comisiei i se încredinţează sarcina de a exercita atribuţii care ţin, de fapt, de rolul organului legislativ; întrucât punctul de pornire în legătură cu analizarea problemei legate de delegare trebuie, prin urmare, să fie întotdeauna libertatea organului legislativ;

D. întrucât competenţele delegate pot consta doar în părţi ale unui act legislativ legate de completare sau modificare pe care organul legislativ nu le consideră a fi esenţiale; întrucât actele delegate respective adoptate de Comisie vor fi acte nelegislative cu un domeniu de aplicare general; întrucât actul de bază trebuie să definească în mod explicit obiectivul, conţinutul, scopul şi durata delegării respective şi trebuie să stabilească condiţiile aplicabile delegării,

E.  întrucât actele delegate vor avea implicaţii importante în numeroase domenii; întrucât, prin urmare, este deosebit de important, în special în ceea ce priveşte actele delegate, ca elaborarea şi luarea deciziilor să se desfăşoare într-o manieră complet transparentă care să permită efectiv colegiuitorilor să controleze democratic exercitarea competenţei delegate Comisiei, inclusiv prin dezbateri publice în Parlament, dacă este cazul;

F.  întrucât Parlamentul trebuie să fie pe picior de egalitate cu Consiliul în privinţa tuturor aspectelor legate de delegarea puterii legislative,

G. întrucât „procedura Lamfalussy” a netezit drumul pentru mecanismul actual de delegare cu control din partea organului legislativ, întrucât natura specifică a domeniului serviciilor financiare a fost recunoscută prin Declaraţia 39 a Conferinţei Reprezentanţilor Guvernelor Statelor Membre din 23 iulie 2007, anexată la Tratatul de la Lisabona, întrucât noul regim al actelor delegate nu poate submina în vreun fel drepturile actuale ale Parlamentului în acest domeniu, în special în ceea ce priveşte transmiterea preliminară a documentelor şi a informaţiilor,

H. întrucât delegarea poate fi considerată un mijloc de legiferare mai bună, prin care se urmăreşte garantarea faptului că legislaţia poate să rămână simplă, să fie completată şi actualizată fără să fie nevoie să se recurgă la proceduri legislative repetate, organul legislativ putând, totodată, să îşi păstreze competenţele decisive şi responsabilitatea,

I.   întrucât, spre deosebire de abordarea articolului 291 din TFUE privind măsurile de aplicare, articolul 290 din TFUE nu conţine un temei juridic pentru adoptarea unui act orizontal de stabilire a normelor şi principiilor generale aplicabile delegării de competenţe; întrucât condiţiile respective trebuie, prin urmare, să fie stabilite în fiecare act de bază,

J.   întrucât Comisia răspunde în faţa Parlamentului, întrucât comisarul pentru relaţii interinstituţionale şi administraţie şi-a luat, în cadrul audierii sale de către Comisia pentru afaceri constituţionale din 18 ianuarie 2010, angajamentul de a colabora foarte îndeaproape cu Parlamentul pentru a se asigura că exercitarea de către Comisie a competenţelor delegate mulţumeşte Parlamentul,

Aspecte care urmează a fi clarificate în actul de bază

1.  consideră că obiectivele, conţinutul, scopul şi durata delegării în conformitate cu articolul 290 din TFUE trebuie să fie definite în mod expres şi detaliat în fiecare act de bază;

2.  subliniază că articolul 290 din TFUE acordă organului legislativ libertatea de a alege mecanismul/mecanismele de control care urmează a fi aplicate; consideră că cele două exemple enumerate la articolul 290 alineatul (2), formularea de obiecţii şi revocarea, au caracter pur orientativ şi că se poate preconiza o reglementare a delegării de competenţe printr-un alt mijloc de control, precum o aprobare specială din partea Parlamentului şi Consiliului pentru fiecare act delegat sau posibilitatea de revocare a anumitor acte delegate deja în vigoare;

3.  opinează, totuşi, că cele două exemple de condiţii posibile menţionate la articolul 290 alineatul (2) din TFUE, formularea de obiecţii şi revocarea, pot fi considerate drept cele mai uzuale modalităţi de a controla cum utilizează Comisia competenţele delegate şi trebuie să fie, ambele, incluse în fiecare act de bază;

4.  consideră că mecanismele de control stabilite de organul legislativ trebuie să respecte anumite principii generale al dreptului Uniunii şi, mai ales:

- să fie simple şi uşor de înţeles;

- să protejeze securitatea juridică;

- să permită Comisiei să exercite în mod eficient competenţele ce i-au fost delegate şi

- să permită organului legislativ să monitorizeze în mod adecvat modul în care se face uz de competenţele delegate;

5.  consideră că exercitarea dreptului Parlamentului de a formula obiecţii este în mod necesar condiţionată de rolul său parlamentar şi de locurile de desfăşurare a activităţii sale; consideră că nu este garantat un termen fix de formulare a obiecţiilor aplicabil tuturor actelor legislative, ci că acesta trebuie stabilit de la caz la caz, în cadrul fiecărui act de bază, ţinând seama de complexitatea problemelor şi că acesta trebuie să fie suficient de îndelungat pentru a permite controlul eficient al delegării, fără a întârzia în mod inutil intrarea în vigoare a actelor delegate ce nu suscită controverse;

6.  consideră că o eventuală procedură de urgenţă, cu un termen mai scurt de formulare a obiecţiilor, prevăzută în însuşi actul de bază, trebuie rezervată pentru situaţii deosebite, de exemplu cele legate de securitate sau de crize umanitare;

7.  consideră însă că marea majoritate a situaţiilor care necesită adoptarea rapidă a actelor delegate ar putea fi soluţionate printr-o procedură flexibilă de neformulare a obiecţiilor preliminare de către Parlament şi Consiliu, în urma unei cereri adresate de Comisie în cazuri justificate în mod corespunzător;

8.  susţine, în continuare, că durata unei delegări nu poate fi nelimitată; opinează însă că o delegare pe durată determinată nu exclude posibilitatea unei prelungiri periodice; consideră că un act de bază poate prevedea ca această reînnoire periodică să se producă fie tacit, fie la cererea explicită a Comisiei; consideră că, în ambele cazuri, delegarea poate fi reînnoită doar în cazul în care nici Parlamentul, nici Consiliul nu formulează obiecţii pe durata unui termen specificat;

9.  respinge ferm introducerea în actele de bază a unor prevederi care să impună organului legislativ obligaţii suplimentare faţă de cele deja menţionate la articolul 290 din TFUE;

Aspecte practice

10. consideră că anumite aspecte practice ar putea fi coordonate mai eficient în cadrul unei înţelegeri comune între instituţii, care s-ar putea concretiza printr-un acord interinstituţional acoperind, inter alia, cele ce urmează:

- consultări în cadrul pregătirii şi elaborării actelor delegate;

- schimburi de informaţii, în special în cazul unei revocări;

- mecanisme de transmitere a documentelor;

- termene minime pentru formularea unor obiecţii de către Parlament şi Consiliu;

- stabilirea termenelor;

- publicarea actelor în Jurnalul Oficial în diferite etape ale procedurii;

11. subliniază că, atunci când procedează la pregătirea şi elaborarea actelor delegate, Comisia trebuie:

–  să asigure transmiterea din timp şi neîntreruptă a informaţiilor şi documentelor relevante către comisiile competente ale Parlamentului, inclusiv a proiectelor succesive de acte delegate şi a oricăror contribuţii primite; în acest scop, actualul registru de comitologie ar putea fi utilizat drept model pentru un sistem digital de informare îmbunătăţit;

–  să acorde Parlamentului accesul la consultările, schimburile de opinii şi reuniunile pregătitoare pertinente;

12. opinează că schimbul de informaţii premergător unei revocări trebuie să aibă loc în condiţii de transparenţă, curtoazie şi cooperare loială între instituţiile implicate, garantându-se astfel că toate instituţiile sunt pe deplin conştiente de posibilitatea unei revocări la timpul potrivit; consideră totuşi că introducerea în actele de bază a unei obligaţii legale specifice, care să reclame declararea motivelor pentru care au fost adoptate anumite acte legislative, în plus faţă de cerinţa generală stabilită la articolul 296 din TFUE, aplicabilă tuturor actelor legislative, este redundantă şi derutantă;

13. propune ca, în cadrul fiecărei înţelegeri comune viitoare, să fie stabilit un termen minim pentru formularea de obiecţii, specificându-se clar că acesta nu trebuie perceput ca o cămaşă de forţă, ci doar ca un termen minim sub care controlul democratic exercitat de Parlament ar deveni inutil; consideră că termenul minim pentru formularea de obiecţii ar trebui să fie de două luni, cu posibilitate de prelungire, la cererea Parlamentului sau a Consiliului, cu încă două luni; reaminteşte că, în funcţie de natura actului delegat, pot fi stabilite termene mai îndelungate de formulare a obiecţiilor;

14. insistă, în contextul oricărei viitoare înţelegeri comune, asupra faptului că diferitele perioade de monitorizare a actelor delegate trebuie să înceapă doar în momentul în care Comisia a trimis toate versiunile lingvistice şi să ţină seama, în mod corespunzător, de perioadele vacanţelor şi alegerilor parlamentare;

15. subliniază, în contextul oricărei viitoare înţelegeri comune, că actele delegate în privinţa cărora există dreptul de a se formula obiecţii pot fi publicate în Jurnalul Oficial şi intra, prin urmare, în vigoare doar după expirarea termenului pentru formularea de obiecţii, cu excepţia cazurilor în care se garantează că nu se vor formula obiecţii preliminare; consideră că este de prisos introducerea unei obligaţii speciale menţionate în fiecare act de bază conform căreia Parlamentul şi Consiliul să fie obligate să publice deciziile luate în cadrul verificării modului în care Comisia a făcut uz de competenţele delegate ei;

Observaţii finale

16. invită toate comisiile sale să-şi actualizeze cele mai bune practici şi să procedeze la schimburi regulate, stabilind un mecanism care să garanteze o coerenţă cât mai mare a practicilor parlamentare, în conformitate cu articolul 290 din TFUE; subliniază necesitatea ca fiecare comisie parlamentară să-şi organizeze activitatea în funcţie de natura sa specifică, astfel încât să poată profita de expertiza acumulată;

17. solicită administraţiei Parlamentului să procedeze la o realocare a resurselor, ca modalitate de înfiinţare (fără afectarea bugetului) a posturilor necesare pentru a asigura asistenţa adecvată în vederea îndeplinirii sarcinilor aflate în legătură cu articolul 290 din TFUE; solicită o abordare instituţională pentru evaluarea structurilor administrative şi a resurselor umane disponibile pentru a dezvoltarea competenţelor delegate;

18. îndeamnă Comisia să prezinte, ca o prioritate, propunerile legislative necesare pentru adaptarea acquis-ului la prevederile articolelor 290 şi 291 din TFUE; consideră, în ceea ce priveşte articolul 290 din TFUE, că alinierea nu ar trebui să se limiteze la măsurile luate anterior în conformitate cu procedura de reglementare cu control, ci ar trebui să fie valabilă pentru toate măsurile adecvate cu un domeniu de aplicare general, independent de procedura decizională sau procedura de comitologie aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

19. insistă că prioritatea de prim ordin este adaptarea acquis-ului în domeniul acelor politici care, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, nu au fost reglementate prin procedura de codecizie; solicită o abordare diferenţiată, de la caz la caz, în special pentru a asigura definirea ca acte delegate a tuturor măsurilor adecvate cu caracter general, adoptate anterior în conformitate cu articolele 4 şi 5 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei(4);

20. consideră că, pentru a prezerva integral prerogativele organului legislativ, utilizarea articolelor 290 şi respectiv 291 din TFUE, precum şi consecinţele practice ce decurg din recurgerea la unul sau celălalt dintre acestea trebuie privite cu deosebită atenţie, atât în cursul alinierii menţionate mai sus, cât şi în cazul propunerilor înaintate în baza procedurii legislative ordinare; insistă ca colegislatorii să aibă competenţa de a decide ca normele adoptate anterior în conformitate cu procedura de reglementare cu control (PRC) să poată fi adoptate fie în conformitate cu articolul 290 din TFUE, fie în conformitate cu procedura legislativă ordinară;

o

o o

21. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1)

JO C 8 E, 14.01.2010, p. 22.

(2)

Texte adoptate, P6_TA(2009)0373.

(3)

Texte adoptate, P7_TA(2009)0083.

(4)

JO L 184, 17.7.1999, p. 23.


EXPUNERE DE MOTIVE

1. Noul concept de act „legislativ”

Tratatul de la Lisabona consacră competenţa legislativă şi introduce o ierarhie de norme în ordinea juridică a Uniunii. În acest fel, tratatul consolidează caracterul democratic al Uniunii şi raţionalizează ordinea sa juridică.

Noul tratat introduce conceptul de act legislativ, până în prezent necunoscut în dreptul comunitar şi al Uniunii Europene(1). Între actele legislative şi toate celelalte acte (acte fără caracter legislativ) se operează o diferenţiere cu consecinţe importante, actele legislative fiind definite ca acte adoptate prin procedură legislativă(2). Fiecare temei juridic din tratate identifică caracterul legislativ sau nelegislativ al unui act.

2. Delegarea competenţelor de către organul legislativ Comisiei

Unul dintre elementele competenţei legislative este posibilitatea, în temeiul articolului 290 din TFUE, ca organul legislativ să delege, printr-un act legislativ (denumit în continuare „actul de bază”), o parte din competenţele sale Comisiei. Aceste competenţe delegate pot consta doar în completarea sau modificarea unor părţi ale unui act legislativ pe care organul legislativ nu le consideră a fi esenţiale. Actele delegate care rezultă, adoptate de Comisiei, vor fi acte fără caracter legislativ, iar domeniul lor de aplicare va fi general.

Pentru a realiza o delegare validă, organul legislativ trebuie să definească în mod expres obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegării de competenţe(3). Mai mult decât atât, organul legislativ trebuie să stabilească condiţiile de aplicare a delegării(4) - lucru care va permite organului legislativ să controleze utilizarea de către Comisie a competenţei delegate.

3. Obiectivul delegării competenţelor de către organul legislativ

Obiectivul delegării competenţelor de către organul legislativ este acela de a garanta că legislaţia poate fi simplă şi, în acelaşi timp, completată şi actualizată fără a fi necesar să se recurgă la proceduri legislative repetate, care pot fi disproporţionat de greoaie şi excesiv de lungi. Delegarea de competenţe oferă, prin urmare, posibilitatea de a trata aspecte mai detaliate ale unui act legislativ al Uniunii, permiţând, în acelaşi timp, organului legislativ să îşi menţină competenţa şi responsabilitatea finale. Astfel, delegarea poate fi văzută şi ca un instrument pentru realizarea unei mai bune legiferări la nivelul UE.

4. Domeniul de aplicare şi durata delegării

Delegarea reprezintă o operaţiune delicată, prin care organul legislativ încredinţează Comisiei sarcina de a exercita o parte din competenţele sale. Prin urmare, obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegării trebuie definite explicit şi precis în actul de bază. Durata unei delegări nu poate fi, prin urmare, nedefinită, dar un act de bază ar putea prevedea posibilitatea unei reînnoiri periodice, care să se realizeze fie tacit, fie în urma unei cereri explicite din partea Comisiei. În ambele cazuri, delegarea poate fi reînnoită doar dacă Parlamentul şi Consiliul nu au exprimat nicio obiecţie într-un termen dat.

5. Principii generale pentru controlul exercitării competenţelor delegate

Articolul 290 din TFUE acordă organului legislativ libertatea de a alege mecanismul/mecanismele de control care urmează a fi utilizate. Acesta menţionează, ca exemplu, două astfel de mijloace de control. A concluziona că aceste două mijloace de control alcătuiesc o listă exhaustivă nu ar contraveni doar formulării clare a articolului 290 din TFUE, ci şi filosofiei subiacente conform căreia organul legislativ deleagă o competenţă care este intrinsecă propriului său rol şi trebuie, prin urmare, să se asigure că menţine un control corespunzător asupra modului în care se face uz de ea. Aceasta implică marja de apreciere cea mai largă cu putinţă în determinarea modalităţii de control al delegării(5).

Totuşi, mecanismele de control prevăzute de organul legislativ trebuie să respecte anumite principii generale ale dreptului Uniunii. În special, acestea trebuie:

· să fie simple şi uşor de înţeles;

· să protejeze securitatea juridică;

· să permită Comisiei să exercite în mod eficient competenţele ce i-au fost delegate şi

· să permită organului legislativ să monitorizeze în mod adecvat modul în care se face uz de competenţele delegate.

6. Condiţii specifice pentru controlul exercitării competenţelor delegate

Cele două condiţii menţionate în mod explicit la articolul 290 alineatul (2) din TFUE, revocarea şi formularea de obiecţii, pot fi considerate mijloacele cele mai frecvente de control al utilizării competenţelor delegate de către Comisie.

(i) Revocarea

Revocarea de către Parlament sau Consiliu este prevăzută în mod explicit la articolul 290 din TFUE, ca primă condiţie aplicabilă. Din această dispoziţie reiese clar că, pentru revocarea unei delegări, nu este necesar acordul ambelor ramuri ale organului legislativ al Uniunii. Din motive legate de siguranţa juridică, o revocare ar trebui să stipuleze că nu aduce atingere validităţii actelor delegate adoptate înainte de prezenta revocare.

(ii) Obiecţii şi neformularea de obiecţii preliminare

Formularea de obiecţii de către Parlament sau Consiliu, în termenul stabilit de actul de bază, este prevăzută în mod expres la articolul 290 din TFUE ca a doua condiţie aplicabilă. Din această dispoziţie reiese clar că nu este necesar acordul celor două ramuri ale organului legislativ al Uniunii pentru a formula obiecţii cu privire la un anumit act delegat, obiecţia doar uneia dintre părţi împiedicând astfel intrarea în vigoare a actului. Exercitarea dreptului Parlamentului de a formula obiecţii este în mod necesar condiţionat de rolul său parlamentar şi de locurile de desfăşurare a activităţii sale. Având în vedere diversitatea legislaţiei pe care o tratează Parlamentul, nu este necesar să se stabilească un termen fix pentru formularea de obiecţii, care se să aplice în toate cazurile. Totuşi, termenul trebuie să fie suficient de îndelungat pentru a asigura un control eficient al delegării. Comisia pentru afaceri juridice consideră că acesta ar trebui stabilit de la caz la caz, în fiecare act de bază, şi că pentru formularea obiecţiilor ar trebui prevăzut un termen minim, în cadrul unei viitoare înţelegeri comune, care să abordeze chestiunile orizontale (a se vedea mai jos).

Comisia consideră că o procedură de urgenţă, cu un termen mai scurt de formulare a obiecţiilor prevăzut în actul de bază, ar trebui să fie rezervată exclusiv pentru situaţii deosebite, de exemplu atunci când sunt în joc aspecte legate de securitate sau crize umanitare.

Consideră totuşi că marea majoritate a situaţiilor în care este necesară adoptarea rapidă a unor acte delegate ar putea fi soluţionate printr-o procedură flexibilă de neformulare a obiecţiilor preliminare care să permită ca termenul prevăzut în acest scop să poată fi redus de Parlament şi Consiliu, la cererea Comisiei, în cazuri justificate în mod corespunzător.

Respectarea principiului democratic, inerent oricărei delegări a competenţei legislative, ar trebui să ghideze utilizarea procedurii de urgenţă şi a neformulării de obiecţii preliminare. Nu trebuie să se abuzeze de niciuna dintre soluţii, iar Parlamentul trebuie să fie în măsură să acorde atenţia cuvenită actelor delegate individuale, ţinând seama de organizarea comisiilor sale permanente şi de implicaţiile procedurale ale oricărei proceduri pentru a formula obiecţii în ceea ce priveşte un act delegat.

(iii) Alte condiţii posibile

Aşa cum reiese de mai sus, articolul 290 din TFUE acordă organului legislativ libertatea de a alege mecanismul/mecanismele de control care urmează a fi utilizat(e). Cele două exemple enumerate la articolul 290 alineatul (2), formularea de obiecţii şi revocarea, au, prin urmare, un caracter pur orientativ şi se poate preconiza o reglementare a delegării de competenţe printr-un alt mijloc de control, precum o aprobare specială din partea Parlamentului şi Consiliului pentru fiecare act delegat sau posibilitatea de revocare a anumitor acte delegate deja în vigoare.

(iv) Chestiuni orizontale

Discuţiile în curs ridică anumite aspecte practice şi juridice de natură orizontală, care merită să fie examinate în acest stadiu:

· Consultările în etapa pregătitoare: La pregătirea şi elaborarea actelor delegate, Comisia trebuie să asigure transmiterea din timp şi neîntreruptă a informaţiilor şi documentelor relevante către comisiile competente ale Parlamentului, inclusiv a proiectelor succesive de acte delegate şi a oricăror contribuţii primite; în acest scop, actualul registru de comitologie ar putea fi utilizat drept model pentru un sistem digital de informare îmbunătăţit. De asemenea, Comisia trebuie să acorde Parlamentului accesul la consultările, schimburile de opinii şi reuniunile pregătitoare pertinente. Această obligaţie este importantă în special în domeniul serviciilor financiare, în care până acum au fost aplicate proceduri speciale.

· Notificarea prealabilă: crearea unei obligaţii pentru instituţia care solicită revocarea de a oferi o serie de informaţii celorlalte instituţii implicate, înainte ca revocarea să fie discutată. Comisia consideră că un astfel de schimb de informaţii este normal în relaţiile interinstituţionale. Aceasta ar trebui să se desfăşoare din oficiu şi în condiţii de transparenţă, respect şi cooperare loială. Prin urmare, nu este necesară consacrarea formală a acestei obligaţii în actul de bază.

· Obligaţia de a motiva: obligaţia specifică de a motiva o decizie de a revoca o delegare sau de a formula obiecţii la un act delegat, de către oricare dintre ramurile organului legislativ al Uniunii, a fost adusă în discuţie. Articolul 296 din TFUE prevede deja criteriile fundamentale conform cărora „actele juridice se motivează”. Orice altă obligaţie suplimentară de a motiva actele juridice ar fi, prin urmare, redundantă şi ar genera confuzii.

· Termenul minim pentru formularea de obiecţii: termenul trebui să fie suficient pentru a permite controlul eficient al delegării şi ar trebui stabilit de la caz la caz în fiecare act de bază. Totuşi, trebuie stabilit un termen minim, pentru a garanta că controlul democratic al Parlamentului nu devine inutil.

· Stabilirea termenelor: diferitele termene pentru exercitarea controlului asupra actelor delegate pot începe doar după transmiterea tuturor versiunilor lingvistice de către Comisie. De asemenea, perioadele în care Parlamentul nu se întruneşte şi perioadele electorale trebuie luate în considerare în mod corespunzător.

· Obligaţia de a publica anumite acte: obligaţia expresă pentru Parlament şi Consiliu, stipulată în fiecare act de bază, de a publica deciziile luate în cursul procesului de control asupra exercitării de către Comisie a competenţelor delegate este superfluă, deoarece o astfel de obligaţie este prevăzută deja la articolul 297 din TFUE. Având în vedere că domeniul de aplicare al unui act delegat este unul general, orice obiecţie adusă acestuia ar trebui, în mod corespunzător, să fie făcută sub forma unei decizii, fără a menţiona destinatarul. În mod similar, revocarea unei delegări modifică actul de bază şi trebuie, prin urmare, să fie publicată.

· Data publicării actelor delegate: În opinia Comisiei, este clar că actele delegate nu pot intra în vigoare decât după expirarea termenului în care se pot formula obiecţii. Acest lucru exclude orice publicare în Jurnalul Oficial înainte de această dată, cu excepţia cazului în care este aprobată neformularea de obiecţii preliminare.

Comisia consideră că, în loc să fie incluse în mod explicit în actele de bază, ceea ce ar face ca ele să devină inutil de greoaie, aceste chestiuni orizontale ar putea fi abordate mai bine în cadrul unei înţelegeri comune între instituţii, care s-ar putea concretiza într-un acord interinstituţional.

7. Comunicarea Comisiei privind actele delegate

Este regretabil faptul că în comunicarea sa, Comisia nu pare să înţeleagă nici anvergura şi nici semnificaţia schimbărilor din cadrul constituţional şi juridic al Uniunii introduse prin Tratatul de la Lisabona. Comisia se referă la actele delegate ca şi cum acestea ar descinde din „procedura Lamfalussy” şi din măsurile „de comitologie” adoptate în baza articolului 202 din Tratatul CE. A venit timpul să renunţăm la acest mod de a gândi atunci când este vorba despre delegarea competenţelor legislative Comisiei.

Necesitatea de a delega Comisiei aspectele mai tehnice ale legislaţiei a existat şi în trecut, atunci când tratatele nu prevedeau niciun mecanism pentru obţinerea unui astfel de rezultat. Instituţiile erau obligate utilizeze mecanismul prevăzut la articolul 202 CE, soluţie nesatisfăcătoare atât pentru legiuitor cât şi, în special, pentru Parlament. Procedura de reglementare cu control (PRC, RPS în limba engleză sau, pentru a utiliza acronimul francez, PRAC), adăugată cu ocazia ultimei modificări a Deciziei 1999/468/CE a Consiliului privind punerea în aplicare a articolului 202 CE, a fost creată tocmai pentru a oferi o soluţie temporară, chiar departe de a fi perfectă, în conformitate cu Tratatul de la Nisa. Prin urmare, procedura prevăzută la articolul 290 din TFUE umple un vid legislativ.

Controlul puterilor delegate de către legiuitor ar trebui, în mod logic, să aparţină în continuare acestuia. În plus, orice altă formă de control, cu excepţia controlului efectuat de legiuitor, ar fi automat în contradicţie cu articolul 290 din TFUE. Statele membre, în special, şi, a fortiori, comisiile de experţi din statele membre, nu pot juca niciun rol în acest domeniu.

În cazul în care, înainte de a adopta un act delegat, Comisia doreşte să se consulte în mod informal cu experţi naţionali, aceasta are libertatea absolută de a face acest lucru, în acelaşi mod în care este liberă să consulte societatea civilă, reprezentanţi ai grupurilor de interese, companii, parteneri sociali, profesori universitari, sau chiar deputaţi sau organe ale Parlamentului European. De fapt, Comisia pentru afaceri juridice consideră că ar fi foarte util pentru Comisie să asocieze organele responsabile ale Parlamentului European la pregătirile care conduc la adoptarea actelor delegate. În schimb, Parlamentul respinge categoric orice rol oficial al experţilor naţionali în acest proces, care ar avea ca efect instituirea unui mecanism de control asupra Comisiei, ceea ce contravine Tratatelor şi principiului echilibrului instituţional. Prin urmare, în actele de bază nu ar trebui făcută nicio menţiune cu privire la consultări, dar chestiunea ar putea fi abordată în cadrul unei înţelegeri comune, după cum se menţionează mai sus.

8. Organizarea internă a Parlamentului

Comisia pentru afaceri juridice consideră că fiecare comisie ar trebui să-şi actualizeze cele mai bune practici şi să procedeze la schimburi regulate, care să garanteze o coerenţă cât mai mare a practicilor parlamentare, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, ţinând seama de specificul diferitelor domenii pe care le acoperă acestea.

9. Problema alinierii acquis-ului existent

Delegarea anumitor competenţe legislative, necesitate care a existat în trecut şi care există şi în prezent, a fost realizată prin procedura de „comitologie” prevăzută în Decizia 1999/468/CE a Consiliului menţionată mai sus, care nu a fost adecvată din motivele precizate anterior. Prin urmare, acquis-ul trebuie adaptat în cel mai scurt timp la noua ordine juridică a Uniunii şi la mecanismul delegării, prezentarea de către Comisie a unor propuneri legislative pentru a realiza acest lucru constituind astfel un imperativ.

Comisia consideră că alinierea nu ar trebui să se limiteze la măsurile luate anterior în conformitate cu procedura de reglementare cu control, ci ar trebui să fie valabilă pentru toate măsurile adecvate cu un domeniu de aplicare general, independent de procedura decizională sau procedura de comitologie aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

10. Deosebirile dintre actele delegate şi actele de executare

Nu poate fi contestat faptul că responsabilitatea principală pentru punerea în aplicare a legislaţiei Uniunii aparţine statelor membre. Acest lucru este prevăzut explicit la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din TUE [fostul articol 10 CE – „Statele membre adoptă orice măsură (…) pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate”] şi la articolul 291 din TFUE („Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii”). Situaţia a fost aceeaşi şi înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Cu toate acestea, în cazul în care legiuitorul consideră că sunt necesare condiţii uniforme de executare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, Comisia trebuie împuternicită să adopte măsuri de executare prin intermediul unui act obligatoriu din punct de vedere juridic aparţinând legislaţiei secundare (act legislativ sau nelegislativ). Inspirându-se direct din mecanismele de „comitologie” întemeiate pe articolul 202 CE, articolul 291 din TFUE oferă un temei juridic pentru adoptarea de către Comisie a actelor de punere în aplicare, sub rezerva unui anumit control al normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei efectuat de statele membre . Având în vedere responsabilitatea principală a statelor membre în ceea ce priveşte executarea, articolul 291 face referire la acestea, excluzând legiuitorul. Nu există o diferenţă conceptuală fundamentală între sistemul anterior, bazat pe articolul 202 CE şi viitorul sistem bazat pe articolul 291 din TFUE.

Este clar că legiuitorul este cel care stabileşte condiţiile de exercitare a unor astfel de competenţe de executare. Este imperativă crearea unui nou cadru legal pentru actele de executare întrucât actuala decizie de „comitologie” este parţial incompatibilă cu noul regim instituit în temeiul articolului 291 din TFUE.

(1)

Conceptul de instituţie care acţionează în „calitate de legiuitor” a fost deja utilizat în contextul normelor privind transparenţa în cadrul Consiliului - articolul 207 alineatul (3) din TCE. Termenul de „calitate de legiuitor” nu a fost însă definit.

(2)

Articolul 289 alineatul (3) din TFUE.

(3)

Articolul 290 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE.

(4)

Articolul 290 alineatul (2) din TFUE.

(5)

A se vedea, în acelaşi sens, Rezoluţia Parlamentului European din 7 mai 2009 referitoare la noul rol şi noile responsabilităţi ale Parlamentului în aplicarea Tratatului de la Lisabona (P6_TA(2009)0373), punctul 68.


AVIZ al Comisiei pentru afaceri economice Şi monetare (18.3.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

referitor la competenţa de delegare legislativă

[2010/2021(INI)]

Raportoare pentru aviz: Sharon Bowles

SUGESTII

Comisia pentru afaceri economice și monetare recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât actele adoptate în temeiul articolelor 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să facă obiectul dezbaterii publice și al controlului democratic;

B.  întrucât Declarația nr. 39 a Conferinței reprezentanților guvernelor statelor membre din 23 iulie 2007, anexată Tratatului de la Lisabona, a luat act de intenția Comisiei de a continua să consulte experți desemnați de statele membre pentru elaborarea actelor delegate în domeniul serviciilor financiare;

C. întrucât „procedura Lamfalussy” a deschis drumul către controlul legislativ amănunțit al competențelor de reglementare conferite Comisiei în domeniul serviciilor financiare;

D. întrucât arhitectura europeană de supraveghere are în vedere utilizarea de standarde tehnice pentru a realiza un cadru de reglementare unic ce implică atribuirea unui rol important actelor delegate, care ar fi prevăzute de legislația sectorială specifică, obiectivul, domeniul de aplicare și durata delegării fiind așadar strict definite;

E.  întrucât noul regim privind actele delegate nu poate submina în niciun caz drepturile actuale ale Parlamentului în domeniul serviciilor financiare, în special în ceea ce privește transmiterea timpurie a documentelor și obligațiile de a furniza informații, inclusiv proiecte,

1.  insistă asupra faptului că respectivii co-legislatori au competența de a decide că actele adoptate anterior în conformitate cu procedura de reglementare cu control (PRC) pot fi adoptate în conformitate cu articolul 290 din TFUE sau cu procedura legislativă ordinară;

2.  subliniază faptul că articolul 290 din TFUE acordă organului legislativ libertatea de a decide, de la caz la caz, asupra mecanismelor de control necesare și, prin urmare, că niciun acord interinstituțional nu ar trebui să restricționeze sau să aducă atingere acestei libertăți;

3.  ia act totuși de faptul că există o nevoie urgentă ca un acord interinstituțional să fie semnat între Parlament, Consiliu și Comisie privind punerea în aplicare a articolului 290, în vederea asigurării unei mai mari clarități și a unei înțelegeri comune între legislatori;

4.  reamintește faptul că domeniul de aplicare al actelor delegate nu poate fi limitat la domeniul de aplicare al fostei PRC și că măsurile de reglementare adoptate în temeiul altor regimuri de comitologie, în special în temeiul „Directivelor Lamfalussy” în domeniul serviciilor financiare, pot fi adoptate în temeiul articolului 290 din TFUE, menționând că, în toate domeniile, actul de bază trebuie să definească în mod explicit obiectivul, conținutul, domeniul de aplicare și durata actului delegat și să stabilească condițiile de aplicare a delegării;

5.  subliniază faptul că actualele drepturi ale Parlamentului în domeniul serviciilor financiare trebuie menținute fără a aduce atingere unui nou control legislativ suplimentar și că Parlamentul trebuie să fie invitat la reuniunile pregătitoare desfășurate în legătură cu actele delegate și trebuie să primească aceleași informații care sunt transmise Consiliului, statelor membre și viitoarelor autorități europene de supraveghere;

6.  subliniază faptul că, în fiecare act de bază, trebuie prevăzută o perioadă de timp suficientă pentru a permite Parlamentului și Consiliului să își exercite dreptul de a se opune unui act delegat; constată faptul că, pentru unele acte, perioada de timp poate fi mai lungă decât pentru altele, luând în considerare complexitatea și dificultatea aspectelor, precum și programul de lucru al co-legislatorilor;

7.  consideră că așa-numita „exprimare timpurie a lipsei de obiecțiuni” și-a dovedit utilitatea pe durata aplicării procedurii Lamfalussy și ar putea fi menținută ca opțiune preferată a Parlamentului, spre deosebire de procedura de urgență;

8.  subliniază faptul că, pe lângă cerința minimă generală specificată la articolul 296 din TFUE și aplicabilă tuturor actelor juridice, tratatele nu prevăd că legislatorul trebuie să includă explicații scrise în deciziile sale de delegare a competenței de adoptare a unui act delegat, de formulare de obiecțiuni privind actul respectiv ori de revocare a acestuia;

9.  consideră că nu ar trebui să se presupună că delegările de competențe au întotdeauna durate nelimitate; subliniază faptul că, pentru a răspunde situațiilor în care actele delegate obligă la acțiune sau permit acțiunea atunci când este necesar, ceea ce este posibil să nu se întâmple niciodată, legislatorul este liber să aleagă de la caz la caz opțiunile adecvate, inclusiv stabilirea unei delegări pentru o perioadă limitată de timp, prin care se solicită întreprinderea de acțiuni într-un anumit interval de timp, existând posibilitatea de a reînnoi delegarea;

10. invită fiecare din comisiile sale să efectueze schimburi de bune practici și să actualizeze aceste practici periodic pentru a asigura coerența maximă a procedurilor Parlamentului în temeiul articolului 290 din TFUE și solicită o revizuire periodică a procedurilor de delegare ale Parlamentului;

11. subliniază nevoia ca fiecare dintre comisiile sale să își organizeze activitatea într-un mod compatibil cu natura sa specifică și care fructifică expertiza sa acumulată; recunoaște opinia generală în domeniul serviciilor financiare, potrivit căreia, atunci când este posibil, raportorul pentru actul de bază ar trebui, de asemenea, încă de la începutul procesului legislativ, să preia comanda în numele Parlamentului cu privire la actele delegate relevante, în vederea asigurării de cunoștințe specializate în domeniu pe baza dialogului și a schimbului de informații;

12. ia act de importanța punerii în aplicare a actelor delegate și recomandă Comisiei elaborarea de rapoarte pentru a oferi Parlamentului informații actualizate cu privire la progresul acestora;

13. invită Comisia să prezinte, ca o prioritate, o propunere legislativă care să aibă la bază articolul 291 alineatul (3) din TFUE privind stabilirea normelor și principiilor generale referitoare la mecanismele prin care statele membre controlează exercitarea de către Comisie a competențelor de executare conferite acesteia; subliniază faptul că Parlamentul ar trebui, cel puțin, să își păstreze dreptul de a fi informat în ceea ce privește actele de executare și să controleze legalitatea acestora; de asemenea, Parlamentul ar trebui să își păstreze dreptul de a adopta rezoluții în cazurile în care actul de executare depășește autoritatea permisă prin actul de bază.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

17.3.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

39

0

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Burkhard Balz, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaş, Leonardo Domenici, Derk Jan Eppink, Diogo Feio, Markus Ferber, Elisa Ferreira, Vicky Ford, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Sylvie Goulard, Enikő Győri, Othmar Karas, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Astrid Lulling, Hans-Peter Martin, Ivari Padar, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Kay Swinburne, Marianne Thyssen, Ramon Tremosa i Balcells

Membri supleanţi prezenţi la votul final

David Casa, Sari Essayah, Syed Kamall, Philippe Lamberts, Thomas Mann, Catherine Stihler, Zoran Thaler


AVIZ al Comisiei pentru MEDIU, SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ (16.3.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

referitor la competenţa de delegare legislativă

(2010/2021(INI))

Raportor pentru aviz: Jo Leinen

SUGESTII

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât Comisia răspunde în fața Parlamentului;

B.  întrucât Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) plasează Parlamentul și Consiliul pe picior de egalitate;

C. întrucât actele adoptate în temeiul articolelor 290 și 291 din TFUE pot avea importante implicații sociale, economice, legate de mediu și de sănătate; întrucât, prin urmare, este deosebit de important, în special în ceea ce privește actele delegate, ca elaborarea acestora și luarea deciziilor legate de acestea să se desfășoare într-o manieră complet transparentă, care permite efectiv co-legiuitorilor să controleze exercitarea competenței delegate Comisiei, inclusiv prin dezbateri publice în Parlament, dacă este cazul;

1.  insistă asupra faptului că deciziile care înainte erau adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control (PRC), în principiu ar trebui adoptate de acum înainte fie în temeiul articolului 290 din TFUE, fie în conformitate cu procedura legislativă ordinară, de la caz la caz, ținând seama de principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul UE;

2.  subliniază faptul că domeniul de aplicare al actelor delegate este mai larg decât domeniul de aplicare al fostei PRC și că, în multe cazuri, actele care sunt în prezent supuse dreptului de control al Parlamentului („droit de regard”) vor trebui să fie adoptate de acum înainte în temeiul articolului 290 din TFUE;

3.  subliniază că actul de bază ar trebui să prevadă suficient timp pentru formularea unei posibile obiecții, permițând astfel Parlamentului să își coordoneze pozițiile interne și să ia o decizie adecvată, fără a întârzia în mod nejustificat intrarea în vigoare a actelor delegate necontroversate;

4.  consideră, prin urmare, că soluția cea mai potrivită ar fi o perioadă minimă de două luni pentru formularea obiecțiilor, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încă două luni, la cererea Parlamentului sau a Consiliului, deoarece astfel marea majoritate a actelor delegate necontroversate ar putea intra în vigoare după o perioadă relativ scurtă, iar Parlamentul sau Consiliul ar dispune de suficient timp pentru a-și exercita competențele de control în cazul actelor controversate;

5.  accentuează faptul că aplicarea așa-numitei „proceduri de urgență” în cazul actelor delegate este necesară doar în cazuri bine definite și excepționale;

6.  consideră că o abordare de tipul „2+2 luni2 pentru formularea de obiecții este o metodă elegantă de a permite intrarea în vigoare relativ rapidă a actelor, fără a crea sarcini administrative suplimentare, asigurând, în același timp, o perioadă suficientă pentru a reacționa în cazurile controversate; consideră că introducerea unei opțiuni suplimentare de tipul „exprimării anticipate a lipsei de obiecții” ar putea fi folositoare, cu condiția ca co-legiuitorii să fie liberi să folosească această procedură atunci când o doresc și ca orice cerere din partea Comisiei de a se utiliza această opțiune să se bazeze pe o cerere justificată în mod corespunzător;

7.  invită Comisia să se asigure că Parlamentul își poate exercita integral prerogativele în calitate de co-legislator astfel:

- furnizând în același timp Parlamentului, Consiliului și statelor membre toate informațiile și documentația utilizate pentru pregătirea actelor delegate, precum și proiectele actelor delegate; în acest scop, registrul actual de comitologie ar putea fi utilizat drept model pentru un registru îmbunătățit în viitor;

- luând în considerare perioadele de vacanță ale Parlamentului atunci când sunt notificate actele legislative precum și

-            invitând Parlamentul să participe la lucrările pregătitoare desfășurate în legătură cu actele delegate, de exemplu invitând Parlamentul să participe la reuniunile pregătitoare referitoare la acestea;

8.  solicită adoptarea unui acord interinstituțional între Parlament, Consiliu și Comisie privind punerea în aplicare a articolului 290, deoarece se resimte nevoia urgentă de mai multă claritate;

9.  subliniază că Parlamentul, prin delegarea anumitor competențe către Comisie în temeiul articolului 290, nu renunță în niciun fel la responsabilitatea care îi revine pentru orice decizie luată în temeiul acestuia; consideră, prin urmare, că, dat fiind caracterul potențial amplu al actelor delegate, Parlamentul ar trebui să pună la dispoziție resurse sporite pentru toate organele competente, astfel încât să se poată achita de responsabilitățile sale în materie de acte delegate;

10. consideră că Parlamentul, care rămâne responsabil pentru deciziile luate în temeiul articolului 290, ar trebui să se asigure, în cooperare cu Comisia, că deputații în Parlamentul European și personalul acestora pot accesa cu ușurință un sistem de informații digital, care să ofere toate documentele pertinente și informații la zi cu privire la acest proces; consideră, de asemenea, că Parlamentul ar trebui să asigure accesul publicului la documentele și informațiile privind acest proces de îndată ce actele delegate sunt notificate Parlamentului, eventual printr-un sistem similar cu Observatorul legislativ;

11. consideră că, dat fiind caracterul individual al fiecărui act delegat, cel mai potrivit ar fi ca raportorul care a lucrat la actul de bază, în cazul în care acesta mai este deputat în Parlamentul European, să își asume o responsabilitate specială pentru controlul efectiv al adoptării actelor delegate conexe;

12. invită Comisia să se asigure că toate actele legislative de bază sunt aliniate cât mai repede cu putință la noile prevederi ale articolului 290 din TFUE, garantând implicarea experților și a raportorilor pentru actele legislative de bază, deoarece obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata competenței de delegare trebuie să fie definite în cazul fiecărui act.

13. solicită o abordare instituțională pentru evaluarea structurilor administrative și a resurselor umane disponibile pentru a dezvolta astfel de competențe delegate;

14. consideră că este important, în interesul cetățenilor și din motive de transparență, ca în viitor să fie concepută o modalitate obiectivă de evaluare a gradului de eficiență a delegării competențelor în scopul punerii în aplicare a legislației UE în conformitate cu noul temei juridic prevăzut la articolul 298 din TFUE.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

16.3.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

62

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

János Áder, Elena Oana Antonescu, Kriton Arsenis, Pilar Ayuso, Paolo Bartolozzi, Sergio Berlato, Martin Callanan, Nessa Childers, Chris Davies, Esther de Lange, Anne Delvaux, Bas Eickhout, Edite Estrela, Jill Evans, Elisabetta Gardini, Gerben-Jan Gerbrandy, Julie Girling, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Dan Jørgensen, Christa Klaß, Holger Krahmer, Jo Leinen, Corinne Lepage, Peter Liese, Kartika Tamara Liotard, Linda McAvan, Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Gilles Pargneaux, Antonyia Parvanova, Andres Perello Rodriguez, Pavel Poc, Vittorio Prodi, Frédérique Ries, Anna Rosbach, Oreste Rossi, Daciana Octavia Sârbu, Horst Schnellhardt, Richard Seeber, Theodoros Skylakakis, Bogusław Sonik, Anja Weisgerber, Åsa Westlund, Glenis Willmott, Sabine Wils, Marina Yannakoudakis

Membri supleanți prezenți la votul final

Pablo Arias Echeverría, Jiří Maštálka, Judith A. Merkies, Miroslav Mikolášik, Giancarlo Scotta’, Bart Staes, Marianne Thyssen, Michail Tremopoulos, Peter van Dalen

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Véronique Mathieu, Mario Mauro, Guido Milana, Potito Salatto, Gianluca Susta


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

23.3.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

24

0

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Raffaele Baldassarre, Luigi Berlinguer, Sebastian Valentin Bodu, Françoise Castex, Christian Engström, Marielle Gallo, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Daniel Hannan, Klaus-Heiner Lehne, Antonio Masip Hidalgo, Alajos Mészáros, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Francesco Enrico Speroni, Dimitar Stoyanov, Alexandra Thein, Diana Wallis, Rainer Wieland, Cecilia Wikström, Zbigniew Ziobro, Tadeusz Zwiefka

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Piotr Borys, Sergio Gaetano Cofferati, Sajjad Karim, Vytautas Landsbergis, Kurt Lechner, Eva Lichtenberger, József Szájer

Aviz juridic - Politica de confidențialitate